Adoptia Nationala Si Internationala
-
Upload
cristian-manta -
Category
Documents
-
view
198 -
download
8
Transcript of Adoptia Nationala Si Internationala
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂCuprins
Capitolul I: Consideraţii generale privind instituţia adopţiei................2 Secţiunea I: Noţiunea adopţiei...............................................................2 1.1 Introducere.............................................................................2 1.2 Definiţia şi felurile adopţiei...................................................3
1.3 Caracterele generale ale adopţiei..........................................4 1.4 Evoluţia reglementării adopţiei în România şi cadrul legislativ prezent al adopţiei...................................................6
Secţiunea a II-a: Noţiunea de adopţie naţională şi internaţională.......8 1.5 Definiţia adopţiei naţionale şi internaţionale.......................8 1.6 Caracterul subsidiar al adopţiei internaţionale în raport cu adopţia naţională................................................10 Capitolul II: Condiţii legale pentru încheierea adopţiei şi procedura adopţiei .................................................................................13 Secţiunea I: Condiţii legale..................................................................13 2.1 Clasificarea condiţiilor legale ale adopţiei........................13 2.2 Condiţii de fond ale adopţiei..............................................13 2.3 Lipsa impedimentelor la adopţie.......................................19 2.4 Condiţii de formă................................................................21 2.5 Condiţii cerute pentru adoptat în cazul adopţiei internaţionale.......................................................................24 Secţiunea a II-a: Procedura specială a adopţiei................................26 2.6 Procedura administrativă..................................................26 2.7 Aspecte specifice procedurii administrative prealabile adopţiei internaţionale.....................................30 2.8 Procedura în faţa instanţei de judecată............................31
Capitolul III: Efectele adopţiei..................................................................38 Secţiunea I: Precizări prealabile.........................................................38 Secţiunea a II-a: Drepturile şi îndatoririle părinteşti........................41 Secţiunea a III-a: Numele de familie al adoptatului..........................45 Secţiunea a IV-a: Domiciliul şi locuinţa adoptatului.........................45 Secţiunea a V-a: Cetăţenia adoptatului..............................................46 Secţiunea a VI-a: Efectele adopţiei internaţionale............................47
Capitolul IV: Desfiinţarea şi desfacerea adopţiei....................................51 Secţiunea I: Desfiinţarea adopţiei.......................................................51 Secţiunea a II-a: Desfacerea adopţiei.................................................60
Capitolul V: Concluzii...............................................................................70 Bibliografie.................................................................................................73
Anexă..........................................................................................................75
1
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂCapitolul I
Consideraţii generale privind instituţia adopţiei
Secţiunea INoţiunea adopţiei
1.1 Introducere
Adopţia reprezintă neîndoielnic unul dintre cele mai actuale şi mai
controversate fenomene ale dreptului contemporan ce cunoaşte o
ascensiune spectaculoasă în special după cel de-al doilea război mondial, în
majoritatea statelor lumii.
Fenomen complex, sociologic şi juridic, adopţiunea este un mijloc
pentru soluţionarea problemelor familiale ale copilului, după cum poate fi o
sursă de probleme familiale dacă drepturile fundamentale şi interesele
copilului nu sunt respectate1.
Pentru înflorirea armonioasă a personalităţii sale, copilul trebuie să
crească într-un mediu familial, care să-i asigure un climat de fericire,
armonie şi înţelegere. Pe cât este posibil copilul trebuie menţinut şi crescut
în familia sa de origine. Dacă acest lucru nu este posibil, urmează a se
asigura copilului o famile permanentă, în care să fie crescut şi format
pentru a deveni folositor societăţii2.
Adopţia oferă posibilitatea unei familii permanente copilului. Prin
adopţie, copilul care este lipsit de părinţi este primit în familia
adoptatorilor, unde urmează a fi crescut ca şi un copil firesc al acestra. Prin
adopţie, adoptatorii îşi asumă obligaţiile şi răspunderile ce revin părinţilor
fireşti.
1 A se vedea Marieta Avram „Filiala. Adopţia naţinală şi internaţională”, editura All Beck, Bucureşti, 2001, pag.89.2 A se vedea Ion P.Filipescu „Adopţia şi protecţia copilului aflat în dificultate”, Editura All Beck 1998, pag 1.
2
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂSe poate afirma că adopţia „a cucerit” lumea, în sensul că a devenit
un fenomen internaţional. Scopul nobil al adopţiei internaţionale este, din
nefericire, adeseori asociat cu interese mercantile. Terminologia juridică a
adopţiei este dublată de o terminologie cu conotaţii negative, precum:
„vânzare de copii”, „cerere şi ofertă”, „intermediari” care facilitează
adopţia internţională a copiilor1.
Afirmaţia potrivit căreia adopţia internaţională poate fi un mijloc de
protecţie a copilului lipsit de mediul familial în ţara sa de origine, riscă să
se traducă prin ideea că adopţia internaţională este un mijloc pentru
familiile din ţările dezvoltate, de a adopta copii din ţări slab dezvoltate.
În pofida faptului că adopţia internaţională, şi în special adopţia
copiilor din România, poate fi o temă de discuţii „pro” sau „contra”,
rămânem la convingerea că o analiză obiectivă, lucidă a reglementărilor
interne şi internaţionale precum şi a modului în care acestea sunt aplicate,
poate prezenta mai multă utilitate decât speculaţiile în jurul unor fenomene
negative care se manifestă la periferia acestei instituţii2.
1.2 Definiţia şi felurile adopţiei
Adopţia poate fi definită ca fiind actul juridic în baza căruia se
stabilesc raporturile de rudenie pe de o parte, între adoptat şi descendenţii
săi şi adoptator ori adoptator şi rudele acestuia pe de o parte, asemănătoare
acelora care există şi în cazul rudeniei fireşti3.
Raporturile dintre adoptator şi adoptat sunt asemănătoare acelora
existente între părinţi şi copii4.
Noţiunea de adopţie este utilizată în legislaţie, literatura de
specialitate şi practica judecătorească în mai multe accepţiuni şi anume:
1 A se vedea Marieta Avram op. cit. pag. 89-902 Ibidem3A se vedea A.Pricopi, Dreptul Familiei, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 1995, pag 1604 A se vedea Cocoş Ştefan Dreptul Familiei, vol II,Editura Lumina Lex, Bucureşti 2003, pag 48,
3
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ- pentru a desemna instituţia adopţiei, care cuprinde totalitatea
normelor juridice referitoare la încheierea, efectele, desfacerea
şi desfiinţarea adopţiei,
- pentru a numi actul juridic al adopţiei1,
- pentru a exprima raportul juridic al adopţiei2
Codul familiei reglementează două feluri de adopţii:
a) adopţia cu efecte restrânse (art.67-78, în prezent abrogate). Se
caracterizează prin faptul că legăturile de rudenie între adoptat şi
descendenţii săi, pe de o parte şi părinţii fireşti şi rudele acestora, pe de
altă parte, se menţin; iar între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte şi
adoptator, pe de altă parte, se stabilesc raporturi asemănătoare cu cele
dintre părinţi şi copii.
b) adopţia cu efectele depline sau efectele filiaţiei fireşti(art.79 în
prezent abrogat) caracterizată prin faptul că legăturile de rudenie dintre
adoptat şi descendenţii săi pe de o parte şi părinţii fireşti şi rudele
acestora, pe de altă parte, încetează. Cu toate acestea, impedimentul la
căsătorie ce rezultă din rudenie se menţine şi între adoptat şi la
descendenţii săi, pe de o parte şi adoptator şi rudele acestuia, pe de altă
parte, se stabilesc raporturi de rudenie.
Adopţia cu efecte restrânse nu mai este aplicabilă, rezultă că în
prezent există un singur fel de adopţie şi anume corespunzătoare adopţiei
cu efecte depline reglementată anterior de Codul familiei3.
1.3 Caracterele generale ale adopţiei
a) Adopţia se face numai în interesul celui adoptat4
Art.1 din Ordonaţa de urgenţă cu privire la regimul juridic al adopţiei
nr. 25/1997 prevede în alin. 1 că adopţia este o măsură de protecţie a
1 Cod. Fam. Art.70,2 Cod.Fam.art.81-85,3 A se vedea Ion P.Filipescu op. cit., pag. 3,4 A se vedea Codul familiei, art.66,
4
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂdrepturilor copilului, iar alin. 2 prevede că adopţia se face numai pentru
protejarea intereselor superioare ale copilului1.
Convenţia europeană în materia adopţiei, ratificată de ţara noastră
prin Legea nr.15/1993, prevede că adopţia se face în interesul copilului (art.
8 alin.1) iar Convenţia asupra protecţiei copilului şi cooperării în materia
adopţiei internaţionale, ratificată de ţara noastră prin Legea nr. 84/1994,
prevede că adopţia se încheie în interesul superior al copilului (art.1 lit.a).
Adopţia trebuie să asigure dezvoltarea armonioasă a copilului şi
respectarea drepturilor fundamentale ce-i sunt recunoscute. Acesta ar fi
interesul copilului. Se consideră că interesul copilului constituie finalitatea
superioară a adopţiei2. De aceea, folosirea adopţiei în alt scop decât
interesul copilului nu se justifică.
Principiului că adopţia se face în interesul adoptatului i se alătură şi
cel al interesului moral al adoptatorului care prin adopţie, îşi poate
manifesta sentimentele de ocrotire socială pentru a veni astfel în ajutorul
copilor care nu se pot bucura de ocrotirea părintească3.
b) Adopţia este un act solemn4
Caracterul solemn al adopţiei rezultă din împrejurările:
- consimţământul necesar în vederea adopţiei se poate da numai
în formă autentică5;
- adopţia se încuviinţează numai de către instanţa de judecată
competentă6
- persoana care urmează să adopte se propune de Comisia
pentru protecţia copilului, persoana sau familia trebuie să
prezinte condiţii materiale şi garanţii morale necesare
asigurării dezvoltării armonioase a copilului.
1 A se vedea Ion P.Filipescu op. cit.,pag 3-4,2 A se vedea Gerard Cornu - Droit civil, La famille, 4 – e edition,Montechrestien, Paris, 1994, pag. 370,3 A se vedea Cocoş Ştefan op. cit., pag 504 A se vedea I. P. Filipescu op. cit.,pag. 4,5 A se vedea Legea nr. 11/1990 art. 4,7 lit a şi art. 12 alin. 5 lit d,6 Ibidem, art 4 şi 7 lit. a şi art 12 alin. 5 lit. a,
5
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂÎndeplinirea acestor condiţii se constată printr-un atestat eliberat de
Comisia pentru protecţia copilului1.
1.4 Evoluţia reglementării adopţiei în România şi cadrul legislativ prezent
al adopţiei.
Din punct de vedere istoric, adopţia este o instituţie ale cărei rădăcini
se găsesc încă în dreptul român. Cea mai importantă transformare a
instituţiei s-a realizat atunci când scopul adopţiei s-a deplasat de la interesul
predominant al adoptatorului spre interesul copilului lipsit de îngrijire
părintească.
Adopţia este o instituţie tradiţională a dreptului român, fiind
reglementată chiar în vechile legiuiri. Astfel, Codul Callimach (art.230 şi
următoarele) o numea „înfială”, iar Codul caragea (art.1, partea IV, cap.5),
prevedea că „facerea de fii de suflet este dar spre mântuirea celor ce nu au
copii”.
Codul civil din 1864 reglementa adopţia ca un contract solemn supus
„ratificării justiţiei”, care se încheia între adoptator şi adoptat.
Codul familiei din 1954, care a abrogat dispoziţiile Codului civil
referitor la adopţie, dezvoltă instituţia adopţiei (pe care o numeşte
„înfiere”), fiind apreciat la data adoptării sale, drept una dintre cele mai
moderne legislaţii în acestă materie. El are meritul de a fi consacrat
principiul potrivit căruia adopţia se încheie numai în interesul celui adoptat.
Adopţia internaţionlă era permisă, dar numai cu autorizaţia
Preşedintelui ţării, în cazul în care se punea problema înfierii unui cetăţean
român de către un străin sau a unui străin de către un cetăţean român2.
Prin Legea nr. 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei, încuviinţarea
adopţiei trece din competenţa autorităţii tutelare în competenţa instanţelor
judecătoreşti. Decretul 137/1956, care condiţiona adopţia internaţională de
autorizaţia Preşedintelui ţării, este abrogat. A fost înfiinţat Comitetul 1 Ibidem, art. 4 şi 7 lit. a şi art. 12 alin. 5 lit. d,2 A se vedea Decretul nr. 137/1956;
6
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂRomân pentru adopţii, având drept scop să contribuie la ocrotirea minorilor
prin adopţie şi să realizeze cooperarea internaţionlă în materia adopţiilor.
S-a consacrat caracterul subsidiar al adopţiei internaţionale , în
sensul că străinii sau cetăţenii români din străinătate pot adopta numai copii
aflaţi în evidenţa Comitetului Român pentru Adopţii şi care nu au putut fi
adoptaţi în ţară, în intervalul de timp de cel puţin 6 luni de la luarea în
evidenţă.
Ulterior, prin Legea nr. 65/1995 s-au modificat şi completat unele
dispoziţii privind adopţia intrenaţională, cea mai însemnată fiind aceea că
s-a intrezis adopţia internaţională a copiilor din familie, pentru a marca
astfel faptul că adopţia internaţională este un mijloc de protecţie a copilului
care este lipsit de mediul său familial.
România a ratificat şi a aderat la unele convenţii internaţionale care
reglementează instituţia adopţiei. Astfel, prin Legea nr. 18/1990 a fost
ratificată Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului. Prin Legea nr.
15/1993, Romînia a aderat la Convenţia europeană în materia adopţiei de
copii, iar prin Legea nr. 84/1994 a ratificat Convenţia asupra protecţiei
copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga,
la 29 mai 1993.
Cadrul legislativ prezent al adopţiei îl constituie Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei,
aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 87/1998. Prin ea au fost abrogate
dispoziţiile din Codul familial referitoare la adopţie, precum şi celelate
dispoziţii existente în legi speciale. Scopul acestei noi reglementări a fost
acela de a crea un cadru juridic unitar, în concordanţă cu actele
internaţionale la care România este parte.
Astfel, potrivit art. 1, adopţia, inclusiv adopţia internaţională,
reprezintă o măsură de protecţie a copilului, prin care se stabileşte filiaţia
între cel care adoptă şi copil, precum şi rudenia dintre copil şi rudele
adoptatorului. S-a consacrat numai adopţia cu efecte depline, ca cea mai
7
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂeficientă măsură de protecţie a copilului, renunţându-se la adopţia cu efecte
restrânse, care era oricum, rar întâlnită în practică.
Noua reglementare a adopţiei a valorificat tradiţia legislativă în
această materie, dar în acelaşi timp, a urmărit să înlăture omisiunile
reglementării anterioare.1
Secţiunea a-II-a
Noţiunile de adopţie natională şi internaţională
1.5 Definiţia adopţiei naţionale şi a adopţiei internaţionale
Elaborarea unei definiţii complete a adopţiei naţionale şi a adopţiei
internaţionale prezintă o anumită dificultate, deoarece pe de o parte, sunt
două noţiuni „pereche”, sensul adopţiei internaţionale fiind stabilit în raport
cu semnificaţia adopţiei naţionale şi reciproc, iar pe de altă parte, nu există
nici o definiţie legală explicită a unuia dintre aceşti doi termeni, care să
permită definirea cu certitudine şi a celuilalt.
Considerăm că adopţia este internaţională ori de câte ori operaţiunea
juridică prin care se realizează, presupune existenţa unuia sau a mai multor
elemente de extraneitate2, precum cetăţenia, domiciliul ori reşedinţa care
adoptă ori a celui adoptat, locul încuviinţării etc.
Deşi instituţia adopţiei copiilor se regăseşte în legislaţia tuturor
statelor membre ale Consiliului Europei, există în aceste ţări opinii
divergente asupra principiilor care ar trebui să guverneze adopţia, precum
şi deosebiri în privinţa procedurii de adopţie.3
De aceea, s-a considerat că acceptarea de principii comune şi a unor
practici comune în privinţa adopţiei copiilor, ar contribui la aplanarea
dificultăţilor cauzate de divergenţele ivite în acest domeniu.
1 A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag. 93-982 A se vedea I.P. Filipescu – Drept Internaţional Privat, Ed. Actami, Bucureşti 1999 pag 11-143 A se vedea Revista Dreptul nr. 11 din 1998, pag.55
8
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂÎn vederea realizării acestor comandamente, la 24 Aprilie 1967 a fost
adoptată la Strasbourg, „Convenţia Europeană în materia Adopţiei de
Copii”, la care a aderat şi România prin Legea nr.15/1993 cu rezerva că
vârsta minimă a adoptatorului nu poate fi mai mică de 18 ani. Ulterior s-a
admis că adopţia internaţională poate prezenta avantajul de a oferi o familie
permanentă copilului pentru care nu poate fi găsită o familie potrivită în
statul său de origine, dar cu stabilirea unor garanţii.
În acest scop, la 29 mai 1993, s-a încheiat la Haga „Convenţia asupra
protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale”, ratificată
de ţara noastră prin Legea nr. 86/1994.
În art. 2 pct. 1 din această convenţie, se prevede că acestă Convenţie
se aplică „cazul în care un copil având reşedinţa obişnuită într-un stat
contractant (statul de origine) a fost, este sau urmează să fie deplasat către
alt stat contractant (statul primitor), fie după adopţia sa în statul de origine
de către doi soţi sau de către o persoană având reşedinţa obişnuită în statul
primitor sau în statul de origine. ”
În contextul Convenţiei ei de la Haga, noţiunea de adopţie
internaţională nu este folosită în accepţiunea generală, ci concentrează
numai adopţiile intrenaţionale prin care se realizează „deplasarea” copilului
din statul de origine în statul de primire.
În sensul Convenţiei de la Haga, adopţia este internaţionlă ori de câte
ori copilul sau cel care adoptă, au reşedinţa obişnuită în state diferite, dat
fiind că în aceste situaţii se justifică aplicabilitatea unor norme materiale,
speciale, de protecţie a copilului şi a unor garanţii suplimentare care să
creeze siguranţa că deplasarea copilului în străinătate nu se face în scopuri
ilicite.
Prin urmare, potrivit art.2 din Convenţia de la Haga, cetăţenia
părţilor este indiferentă, singurul element de extraenitate care prezintă
interes fiind cel al reşedinţei.
9
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂSe poate constata faptul că în general, în doctrina juridică şi practică
judecătorescă există tendinţa de a utiliza noţiunea de adopţie internaţională
în sens larg cu înţelesul de adopţie cu element de extraenitate
(internaţional)1.
Potrivit art. 19 din O.U.G. nr.25/1997 „în cazul adopţiei copilului de
către o persoană sau o familie cu domiciliul pe teritoriul altui stat, instanţa
se va pronunţa asupra cererii de încuviinţare a adopţiei, având în vedere că
adoptatul să poată beneficia în ţara străină de garanţiile şi normele
echivalente unei adopţii naţionale.”
1.6 Caracterul subsidiar al adopţiei internaţionale în raport cu adopţia
naţională
Potrivit art. 21 lit. b din Conventia O.N.U. „adopţiunea în străinatate
poate fi considerată ca un alt mijloc de a asigura îngrijirea necesară
copilului, daca acesta nu poate să fie incredinţat în ţara sa de origine unei
familii în stare să-l crească în mod corespunzător”.
In art. 4 lit. b al Convenţiei de la Haga, se prevede că adopţiile
internaţionale nu pot avea loc decât dacă autoritaţile competente au
constatat “după luarea în considerare a posibilităţilor plasamentului
copilului în statul său de origine, că o adopţie internaţională corespunde
interesului său superior”.
Aceste dispoziţii consacră caracterul subsidiar al adopţiei
internaţionale în raport cu celelalte mijloace de protecţie a copilului.
Considerăm că subsidiaritatea adopţiei internaţionale presupune:
-faptul că aceasta este o alternativă la care trebuie să se recurgă “în
ultimă instanţă”, dacă nu a fost posibilă luarea unei alte măsuri de protecţia
copilului de natură să-i asigure un mediu familial corespunzător, respectiv
copilul să fie crescut de o familie sau o persoană în ţara sa de origine;
1 A se vedea Marieta Avram, op. cit., pag.105
10
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ-caracterul subsidiar al adopţiei internaţionale în raport cu adopţia
naţională presupune, că mai întâi, se urmăreşte încredinţarea copilului în
vederea creşterii mai întâi în ţară, iar dacă aceasta adopţie nu este posibilă,
indentificarea unei familii sau a unei persoane din străinătate;
-faptul că adopţia internaţională are un caracter subsidiar nu numai în
raport cu adopţia naţională, dar şi în raport cu alte mijloace de protecţie a
minorului, precum plasamentul.
O.U.G. nr. 25 /1997 nu consacră explicit caracterul subsidiar al
adopţiei internaţionale. Dispoziţiile art. 12 parcă sunt totuşi inspirate de
ideea caracterului subsidiar al adopţiei internaţionale în raport cu adopţia
naţională, deoarece numai dacă nu s-a putut încredinţa copilul în vederea
unei adopţii naţionale ar urma să se facă propuneri direct pentru
încredinţarea adopţiei.1
Pe de altă parte însă, potrivit art. 1 alin. 3 din H.G. nr. 502/1997 cu
privire la organizarea şi funcţionarea Comitetului Român pentru Adopţie,
”adopţia internaţională reprezintă un mijloc de a asigura copilului lipsit de
ocrotirea părinţilor fireşti, o dezvoltare armonioasă a personalitaţii sale,
dacă nu este posibilă adopţia acesteia de către o familie sau personă cu
domiciliul sau reşedinţa în ţară.” .
Practic, printr-un act normativ inferior legii s-a consacrat principiul
subsidiarităţii adopţiei internaţionale faţă de cea naţională.2
Chiar dacă există o anumită ambiguitate în ceea ce priveşte
subsidiaritatea adopţiei internaţionale, considerăm că, întrucât Convenţia
O.N.U. si Convenţia de la Haga, fiind ratificate de România fac parte din
dreptul intern, dispoziţiile O.U.G. nr. 25/1997 trebuie interpretate în
colaborare cu textele invocate din aceste convenţii.3
1 A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag. 108-1102 Ibidem3 A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag. 108-110
11
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂStabilirea subsidiarităţii adopţiei internaţionale faţă de cea naţională,
nu numai că nu dă expresie unei discriminări, ce reprezintă o puternică
garanţie a ocrotirii intereselor copilului.4
4 A se vedea Victor Duculescu Constituţia României - comentată şi adnotată, Editura Lumina Lex 1997.
12
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ
Capitolul II
Condiţii legale pentru încheierea adoţiei
Secţiunea I
2.1 Clasifcarea condiţiilor legale ale adopţiei
Pentru încheierea adopţiei, este necesar a fi îndeplinite anumite
cerinţe, care pot fi clasificate după mai multe criterii. Ne oprim la
următorea clasificare:
a) condiţii de fond ;
b) lipsa impedimentelor la adopţie;
c) condiţii de formă.
Impedimentele la adopţie sunt condiţii de fond care trebuie să nu
existe pentru a se putea încheia adopţia.1
2.2 Condiţiile de fond ale adopţiei:
1.Consimţământul la adopţiei
Consimţământul constitue regula de manifestare hotărâtă de a
încheia un act juridic.2
Încheierea adopţiei necesită în primul rând manifestarea de voinţă a
anumitor persoane3. Consimţământul acestor persoane se va manifesta,
după caz, fie în sensul unei adopţii cu efecte restrânse, fie în sensul unei
adopţii cu efecte depline. Aceasta se manifestă în următoarele cazuri:
a)Consimţământul celui care adoptă
Este posibilă adopţia de către o singură persoană sau de doi soţi4,
respectiv de familie în formularea Ordonanţei de Urgenţă nr.25/1997.
Persona care adoptă poate fi căsătorită sau necăsătorită, în acest din urmă
caz numai un soţ devine adoptator.
1 A se vedea I.P. Filipescu op. cit., pag. 102 A se vedea Stefan Cocoş op. cit.,pag. 51 3 Codul familiei, art.69,70 şi 71, Legea nr.11/19904 Art. 4 alin. 1 Codul familiei
13
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ Potivit legii, nu pot înfia decât persoanele majore care îndeplinesc
condiţiile cerute pentru a fi tutore şi care sunt cu cel puţin 18 ani mai în
vârstă decât cei pe care vor să-i înfieze, deci consimţământul trebuie să
vină de la o persoană fizică cu capacitate deplină de exerciţiu şi să fie
neviciat. În acest context, nu pot exprima un consimţământ valabil în
vederea adopţiei, minorul necăsătorit şi cel pus sub interdicţie.1 Alienaţia şi
debilitatea mintală constitue o stare incompatibilă cu finalitatea adopţiei.2
Consimţamântul la adopţie se exprimă în forma autentică(art.7
alin.1lit. a şi art. 12 alin. 5 lit. d).
Adopţia încuviinţată de instanţă de judecată este valabilă chiar dacă
consimţământul adoptatorului nu a fost dat printr-un act notarial, dar a fost
exprimat în faţa instanţei şi ulterior s-a comportat ca un părinte.
Consimţământul celui care adoptă poate fi exprimat în mod valabil şi
printr-o procură dată, conform legii, altei persoane. Persoana sau familia
care adoptă este propusă de Comisia pentru protectia copilului (art.117
alin.1).
b)Consimţământul soţului care adoptă
Dacă cel ce vrea să adopte este căsătorit, se cere, pentru încheierea
adopţiei şi consimţământul soţului său (art.4 alin.1). Se are în vedere faptul
că adopţia nu trebuie să creeze relaţii incompatibile cu o viaţă normală de
familie.
Soţul care adoptă nu devine prin manifestarea consimţământului său
adoptator alături de celălalt soţ, aceasta cerându-se numai ca o condiţie de
fond ca celălalt soţ să poată înfia.3
Consimţământul soţului celui care adoptă nu poate fi înlocuit cu
autorizaţia instanţei judecătoreşti şi nu se prevede expres că acest
consimţământ să fie dat în formă autentică.
1 A se vedea art.117 din Codul familiei, Decretul nr.31/1954 art.82 A se vedea I.Albu, I.Reghinii, P.Szabo, “Dreptul familiei”, pag. 90 3 A se vedea A.Pricopi, op. cit., pag. 164
14
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂRegula conform căreia un soţ nu pote adopta fără consimţământul
celuilalt soţ nu-şi găseşte aplicarea în situaţia în care acesta din urmă este
pus sub interdicţie, decăzut din drepturile părinteşti sau se află în neputinţă
de a-şi manifesta voinţa.1
c)Consimţământul părinţilor fireşti ai celui ce urmează a fi adoptat
Conform legii2, pentru încheierea adopţiei se cere şi consimţământul
părinţilor celui adoptat, dacă acesta este minor3, iar dacă unul dintre părinţi
este decedat, pus sub interdicţie, decăzut din drepturile părinteşti sau din
orice împrejurare, în neputinţa de a-şi manifesta voinţa, consimţământul
celuilalt părinte este suficient.
Consimţământul părinţilor fireşti ai copilului minor se cere chiar
dacă aceştia sunt divorţaţi, ori în cazul în care copilul ce urmează a fi
adoptat este încredinţat unei instituţii de ocrotire sau unei terţe persoane.4
Adopţia nu poate avea loc în cazul în care unul dintre părinţii fireşti
consimte la adopţia copilului său minor iar celălalt părinte firesc nu
consimte.5 Dezacordul dintre părinţi nu poate fi soluţionat de către
instanţele de judecată, deoarece nu există o dispoziţie legală în acest sens.
Consimţământul părinţilor fireşti se exprimă în formă autentică(art. 7
alin.1 lit. a şi art.8 alin. 2) şi numai după trecerea unui termen de 45 zile de
la naşterea copilului (art.8 alin.1).
d)Consimţământul cerut în cazul copiilor lipsiţi de ocrotire
părintească
Aceşti copii se găsesc întruna din următoarele situaţii:
- sunt puşi sub tutelă. Tutorele care exercită drepturile şi îndatoririle
părinteşti trebuie să consimtă la adopţia acestui copil;
1 A se vedea art.69 alin.2 din Codul familiei2 A se vedea art. 70 din Codul familiei3 Ibidem4 A se vedea art.42 din Codul familiei, Legea 3/19705 A se vedea T.R.Popescu, Dreptul familiei,Tratat vol. II, Bucureşti
15
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ-nu sunt puşi sub tutelă, deşi se găsesc în situaţia de a fi puşi sub
tutelă. Instanţa este cea care va încuviinţa adopţia cu avizul autorităţilor
tutelare competente de a întocmi ancheta socială1.
e)Consimţământul celui care urmează a fi adoptat
Dacă cel care urmează a fi adoptat a împlinit vârsta de 10 ani, se cere
pentru adopţie consimţământul său. Acesta trebuie exprimat direct în faţa
instanţei de judecată2.
2.Persoana sau familia care adoptă trebuie să aibă capacitate deplină de
exerciţiu.(art.5 alin.1)
Necesitatea existenţei capacităţii depline de exerciţiu din partea celui
care adoptă reiese din prevederea potrivit căreia poate adopta numai
persoana majoră şi din prevederea că poate adopta numai persoana care
îndeplineşte condiţiile cerute pentru a fi tutore şi se justifică prin aceea că
drepturile şi îndatoririle părinteşti ţin de părinţii fireşti la adoptator.3
În Codul familiei, condiţia ca adoptatorul să aibă capacitate deplină
de exerciţiu este doar implicită.4 Persoana care are capacitate deplină de
exerciţiu poate adopta fără deosebire de sex, naţionalitate, rasă sau religie.
Faptul că adoptatorul este sau nu căsătorit nu constitue un impediment.
3.Diferenţa de vârstă între cel care adoptă şi cel care urmează a fi adoptat,
să fie de cel puţin 18 ani
Această condiţie se justifică prin aceea că între adoptator şi adoptat
există o diferenţă de vârstă asemănătoare cu cea care de obicei există între
părintele firesc şi copilul său.5
1 A se vedea Cocoş Ştefan op. cit., pag. 542A se vedea I.P.Filipescu Tratat de dreptul familiei, pag.373-374 3 A se vedea A.Pricopi, op. cit., pag16464 A se vedea Cocoş Ştefan, op. cit., pag.555 A se vedea I.P.Filipescu, op. cit.,pag. 374
16
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂPentru motive temeinice, instanţa poate încuviinţa adopţia şi în cazul
în care diferenţa de vârstă ar fi mai mică decât cea menţionată de lege.(art.
68 alin. 2, Codul familiei)
Condiţia diferenţei de vârstă este naturală, fiind socotită ca o
diferenţă minoră, care de obicei există între părinte şi copil, diferenţă
indicată să existe şi între adoptator si adoptat.
4.Cel ce urmează a fi adoptat să fie minor (art.67 alin. 1)
Acestă condiţie se bazează pe finalitatea adopţiei. De la acestă regulă
există o excepţie, în sensul că se poate adopta şi o persoană majoră, dacă în
timpul minorităţii a fost crescută de cel care doreşte să adopte.(art.67 alin.1
Codul familiei)
Nu trebuie făcută confuzie între întreţinerea unei persoane şi
creşterea acesteia în timpul minorităţii, deoarece aceasta din urmă este o
preocupare permanentă pentru ocrotirea intereselor celui adoptat.(art.101
Codul familiei).
5.Adopţia trebuie să fie în interesul superior al celui ce urmează a fi adoptat
Legea prevede că adopţia se face numai în interesul superior al
copilului.1 Rezultă că interesul superior al adoptatului se realizează când cel
care adoptă este în măsură să-i asigure o dezvoltare normală, similară celei
asigurate în familia firească.
Instanţa de judecată este chemată să se convingă de faptul că
adoptatorul prezintă condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare unei
dezvoltări armonioase a copilului şi în concordanţă cu interesele sale
patrimoniale şi nepatrimoniale.
Pentru a verifica dacă adopţia este în interesul superior al copilului,
instanţa va cere raportul referitor la ancheta psihosocială.(art.18 alin.5 din
Codul familiei) Acesta este prezentat de către Comisia pentru protecţia
1 A se vedea O.G.U. nr.25/1997, art.2 alin. 1
17
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂcopilului şi trebuie să cuprindă date privind personalitatea, starea fizică şi
mentală a copilului, orice alte date referitoare la creşterea şi reeducarea
copilului.
În contextul realizării unei depline şi eficiente protecţii a copilului,
legea (art.24) prevede că părinţii adoptivi au obligaţia de a informa copilul
că este adoptat imediat ce vârsta şi gradul de maturitate al acestuia o
permit. Acest lucru va fi notificat Comisiei pentru protecţia copilului.
6.Atestatul şi avizul favorabil al Comisiei pentru protecţia copilului
În scopul înţelegerii diferenţei între cele două acte eliberate de
acelaşi organ, acte ce intervin în momente diferite şi au efecte specifice,
trebuie să anticipăm una dintre fazele procedurii administrative ale
adopţiei.1
Este vorba de faza încredinţării copilului în vederea adopţiei unei
persoane sau familii pentru o perioadă de minim 3 luni, periodă în care
familia sau persoana se va afla sub supravegherea serviciului specializat
pentru protecţia copilului din subordinea Comisiei pentru Protecţia
Copilului.
Diferenţa dintre cele două acte administrative este următoarea :
- atestatul Comisiei pentru protecţia copilului este baza încredinţării
copilului în vederea adopţiei;
- avizul favorabil este acordat după terminarea perioadei pe baza
rapoartelor bilunare primite de Comisie.
Atestatul se eliberează de către Comisia pentru Protecţia Copilului la
cererea familiei sau persoanei interesate în termen de 90 de zile de la data
depunerii cererii, pe baza rapoartelor şi a propunerilor serviciului public
specializat pentu protecţia copilului din judeţ sau din sectorul Municipiului
Bucureşti sau ale unui organism privat autorizat.(art. 9 ali.6 Codul familiei)
1 A se vedea Cocoş Ştefan, op. cit., pag 57
18
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂDupă eliberarea atestatului, cerearea persoanei sau a familiei care
doreşte să adopte, se transmite Comitetului Român pentru Adopţii.(art.11
alin.1 din Codul familiei)
Avizul favorabil este necesar pentru încuviinţarea adopţiei alături de
consimţământul părinţilor fireşti, al copilului peste 10 ani şi al
adoptatorului.(art.7 alin.1 lit. b) De asemenea, acest aviz este obligatoriu
pentu încuviinţarea adopţiei de către instanţă.
Se pot adopta doar copii care se află în evidenţa Comitetului Român
pentru Adopţii.1Legea2 prevede că este interzisă adopţia copiilor care nu se
află în evidenţa Comitetului Român pentru Adopţii. Această prevedere a
fost introdusă atât pentru a alinia legislaţia română la reglementările
internaţionale în materie, cât şi pentru a combate infracţionalitatea în acest
domeniu, respectiv traficul de copii.
Ca excepţie, pot fi adoptaţi copii care nu se află în evidenţa
Comitetului Român pentru Adopţii în următoarele cazuri:
- când un soţ adoptă copilul celuilult soţ;
- când adoptatorii sunt rude până la gradul al 4-lea inclusiv cu unul dintre
părinţii copilului;
- câd persoana care a dobândit capacitate de exerciţiu deplină, este
adoptată de persoana sau familia care a crescut-o.
2.3 Lipsa impedimentelor la adopţie
Impedimentele la adopţie constitue imprejurări care dacă sunt
prezente, opresc încheierea actului juritic al adopţiei.3O parte din acestea
sunt expres prevăzute în lege, iar altele rezultă din reglementările privind
adopţia.
Pentru a se putea încheia adopţia, este necesar să nu existe
impedimente la adopţie.4
1 A se vedea I.P.Filipescu , op. cit., pag. 380;A.Bacaci, C.Hageanu;V.Dumitrache op. cit.,pag.2022 O.U. nr. 25/1997, art.133 A se vedea I.P.Filipescu op. cit., pag.380;A.Bacaci;C.Hageanu;V.Dumitrache op. cit., pag 2034 A se vedea I.P.Filipescu op. cit., pag.380
19
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ
2.3.1 Lipsa impedimentului provenit din rudenia firească
Conform legii1, adopţia este interzisă între fraţi. Acest impediment se
justifică prin faptul că adopţia, în asemenea situaţie, ar crea relaţii de
familie incompatibile cu raporturile de rudenie existente între fraţi.
În celelalte cazuri de rudenie este permisă adopţia, cum ar fi de
exemplu nepoţii adoptaţi de către unchiul lor.
Totuşi, adopţia este oprită şi între părintele firesc şi copilul său.
Acest impediment rezultă din art.7 al Ordonanţei de urgenţă nr.25/1997. La
fel se pune problema şi în cazul în care adopţia a intervenit între fraţii din
afara căsătoriei, mai înainte ca filiaţia din afara căsătoriei să fie stabilită.
2.3.2 Lipsa impedimentului provenită din calitatea de soţ
Deşi legea nu prevede în mod expres, adopţia între soţi este interzisă,
deoarece calitatea de soţ este incompatibilă cu relaţiile dintre părinţi şi
copii.
Adopţia nu ar putea interveni nici între doi foşti soţi deoarece ar fi
însemnat ca unul să fi crescut pe celălalt în timpul minorităţii. Totodată, doi
foşti soţi nu vor putea fi adoptaţi de către aceeaşi persoană deoarece ar fi
însemnat să fi fost crescuţi în timpul minorităţii de cel ce vrea să-i adopte.2
2.3.3 Adopţia a doi soţi de către aceeaşi persoană sau familie este interzisă
Motivul impedimentului rezultă din incompabilitatea situaţiei ce s-ar
crea prin adopţie şi cea existentă între soţi. Prin adopţie, cei doi soţi ar
deveni fraţi şi ar fi totodată soţi între ei. Calitatea de soţ este incompatibilă
cu cea de frate. După cum un soţ nu poate avea această calitate şi pe cea de
adoptator sau de adoptat, tot aşa un soţ nu poate avea această calitate şi pe
cea de frate sau de soră.
1 A se vedea Ordonanţa de urgenţă nr.25/19972 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag.31
20
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ2.3.4 Lipsa impedimentului provenit dintr-o adopţie anterioară
Potrivit art.4 alin.1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/1997, adopţia
unui copil de către mai multe persoane este interzisă, cu excepţia cazului în
care ea se face de către soţ şi soţie, simultan sau succesiv.
Impedimentul provenit din adopţie există şi în cazul în care
adoptatorul a decedat, deoarece prin decesul acestuia adopţia nu s-a
desfăcut. O nouă adopţie poate avea loc numai după desfacerea adopţiei în
cadrul căreia adoptatorul a decedat.1
2.3.5 Lipsa confirmării cererii de adopţie a Comitetului Român pentru
Adopţie
Cererea persoanei sau a familiei care urmează să adopte trebuie să fie
însoţită de confirmarea Comitetului Român pentru Adopţii.(art.14 alin.5
O.U. nr25/1997)
Această confirmare este cerută fie că persoana sau familia ce doreşte
să adopte are cetăţenia română, fie că are cetăţenia altui stat, iar în ambele
cazuri se doreşte adopţia unui copil cu cetăţenie română.
Cetăţenia persoanei sau a familiei care doreşte să adopte prezintă
importanţă pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei.(art.9 alin. 3 şi
8 din O.U. nr.25/1997)
2.4 Condiţii de formă
Aceste condiţii sunt cerute de lege în scopul de a asigura îndeplinirea
condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor în adopţie. Condiţiile de formă
se referă la actele juridice ale părţilor exprimate în forma prevăzută de lege
şi la procedura adopţiei.
2.4.1 Forma prevăzută de lege a actelor juridice ale părinţilor
1 A se vedea I.Mihiţă, “Probleme de drept din practica Tribunalului Suprem , secţia civilă”, în RRD nr.2, 1972, pag.125
21
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂActul juridic al adopţiei este un act solemn, pentru validitatea sa
fiind necesară îndeplinirea unor formalităţi. Forma specifică cerută pentru
unele din acestea, a fost instituită tocmai pentru a se putea verifica
îndeplinirea condiţiilor de fond, pozitive şi negative, obligatorii pentru
încuviinţarea adopţiei.1
În acest sens se cere consimţământul anumitor persoane prevăzute de
lege, astfel:
a)consimţământul adoptatorului sau adoptatului se exprimă printr-o
declaraţie autentificată, ce trebuie să cuprindă atât voinţa de a adopta a
persoanei, cât şi precizarea că a luat la cunoştinţă de starea de sănătate a
copilului, potrivit certificatului medical eliberat de policlinica de la
domiciliul acestuia din urmă.
Această declaraţie se dă în faţa notarului public, care o va autentifica
în conformitate cu legea notarilor publici şi a activităţii notariale.
Consimţământul la adopţie se poate exprima personal sau prin
mandatar împuternicit prin procură autentică şi specială. El nu se prezumă
în nici o împrejurare, ci trebuie dovedit2.
Dacă adopţia este cerută de o familie, ambii soţi trebuie să-şi
exprime consimţământul în formă autentică.
b)Consimţământul soţului persoanei care doreşte să adopte poate fi
exprimat în scris, prin act autentic sau sub semnătură privată, sau oral în
faţa instanţei de judecată, deoarece legea nu prevede nici o condiţie
specială pentru aceasta.
c)Consimţământul părinţilor fireşti trebuie exprimat conform legii3
în formă autentică, însă numai după trecerea unui termen de 45 de zile de la
naşterea copilului.
Consimţământul părinţilor este revocabil în termen de 30 de zile de
la data înscrisului autentic prin care acesta a fost exprimat, după care
1 A se vedea Cocoş Ştefan op. cit.,pag. 622 A se vedea Legea nr. 36/19953 A se vedea O.U. nr. 25/1997 art.7 lit. a
22
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂdevine irevocabil1. Rezultă că părintele nu poate să-şi exprime
consimţământul în faţa instanţei ce va încuviinţa adopţia.
d)Consimţământul copilului care urmează a fi adoptat, dacă acesta a
împlinit vârsta de 10 ani, va fi cerut de instanţă.2
Consimţământul persoanelor enumerate mai sus nu este suficient
pentru adopţie, fiind necesară îndeplinirea şi a celorlalte condiţii de fond şi
de formă. Consimţământele persoanei care doreşte să adopte sau ale
părinţilor fireşti produc şi unele efecte prealabile adopţiei, în cadrul
procedurii adopţiei, de exemplu eliberarea atestatului care constată
aptitudinea de a adopta ori permite încredinţarea copilului în vederea
adopţiei.
La declaraţia de adopţie, se anexează actele din care să rezulte că
sunt îndeplinite cerinţele legale pentru încuviinţarea acesteia. Dintre
acestea, o parte sunt prevăzute expres de lege iar altele rezultă din
ansamblul reglementărilor juridice în materie. Ele sunt:
- certificatul de naştere al copilului3;
- certificatul medical privind starea de sănătate a copilului eliberat de
Policlinica de la domiciliul acestuia;4
- avizul favorabil al Comisiei pentru protecţia copilului privind
încuviinţarea adopţiei;5
- declaraţia autentificată de consimţământ la adopţie al persoanei sau
familiei care doreşte să adopte;
- declaraţia de consimţământ al soţului persoanei care doreşte să
adopte,6 sau hotărârea judecătorească din care să rezulte o situaţie în
care consimţământul său nu este necesar;
- certificatele de naştere şi de căsătorie în copie legalizată ale familiei
sau persoanei care doreşte să adopte;
1 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag. 352 A se vedea O.U. nr.25/1997 art.18 alin. 43 A se vedea O.U. nr. 25/1997 art. 2 alin. 5 4 A se vedea O.U. nr. 25/1997 art. 2 alin. 55 A se vedea O.U. nr. 25/1997 art. 2 alin. 56 A se vedea O.U.G. nr 25/1997 art.4 alin. 2
23
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ- certificatele de sănătate ale persoanei sau familiei care adoptă;
- atestatul Comisiei pentru protecţia copilului din care să rezulte că
persoana este aptă de a adopta şi că prezintă condiţiile materiale şi
garanţiile necesare;
- actul din care să rezulte gradul de rudenie dintre adoptat şi adoptator,
dacă este cazul;
- declaraţia de consimţământ la adopţie al părinţilor fireşti ai
adoptatorului;
- hotărârea judecătorească din care să rezulte că unul dintre părinţi sau
ambii părinţi fireşti se află într-una din situaţiile în care nu este
necesar consimţământul;
- certificatele de naştere şi căsătorie sau eventual de deces ale
părinţilor fireşti ai minorului, în copie legalizată;
- dovada încredinţării minorului în vederea adopţiei.
2.5 Condiţii cerute pentru adoptat în cazul adopţiei internaţionale
A. Legea aplicabilă
Având în vedere dispoziţiile art.30 din Legea nr.105/1992 condiţiile
de fond cerute în persoana adoptatului pentru încuviinţarea adopţiei sunt
stabilite de legea naţională a adoptatului. Prin urmare, dacă adoptatul este
cetăţean român sau apatrid cu domiciliul în România, condiţiile de fond
pentru încuviinţarea adopţiei sunt cele prevăzute de legea română.
B. Copilul să nu fi putut fi încredinţat sau adoptat în ţară.
Considerăm că trebuie subliniată o condiţie specială de administraţie
a adopţiei internaţionale, condiţie care decurge din caracterul subsidiar al
adopţiei internaţionale faţă de adopţia naţională.
În acest sens, avem în vedere dispoziţiile art.4 lit.b din Convenţia de
la Haga, potrivit cărora adopţia internaţională nu poate avea loc decât dacă
24
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂautorităţile statului de origine a copilului au constatat, după luarea în
considerare a posibilităţilor plasamentului copilului în statul de origine, că
o adopţie internaţională corespunde interesului superior al copilului.
C. Consimţământul la adopţie
Având în vedere dispoziţiile art. 4 lit. c din Convenţia de la Haga,
adopţia nu poate fi încuviinţată decât dacă persoanele ale căror
consimţământ este cerut la adopţie, au fost corespunzător informate asupra
consecinţelor consimţământului lor, în special a ruperii legăturilor de
rudenie între copil şi familia de origine.
Potrivit art. 16 din Convenţia de la Haga, dacă autoritatea centrală a
statului de origine consideră că copilul este adoptabil, ea întocmeşte un
raport cuprizând informaţii asupra copilului privind identitatea, mediul său
social, trecutul său medical al familiei sale precum şi cu privire la
necesităţile sale speciale.
D. Evidenta Comitetului Român pentru Adopţii
Se pune problema dacă excepţia prevăzută de art. 13 din O.U.G. nr.
25/1997 se aplică şi în cazul adopţiilor internaţionale ori numai în cazul
adopţiei naţionale.
De exemplu, dacă un soţ cetăţean străin, adoptă copilul celuilalt soţ,
în condiţiile în care domiciliul comun al soţilor este în România, nu este
necesar ca acest copil să fie în evidenţa comitetului, pentru a se putea
realiza adopţia.
În schimb, dacă este vorba de o adopţie în sensul Convenţiei de la
Haga, care implică deplasarea copilului în străinătate, este greu de admis că
s-ar putea realiza fără implicarea Comitetului Român pentru Adopţii.
Fără a distinge după cum între copil şi adoptator există o legătură de
rudenie sau de afinitate, Convenţia de la Haga institue anumite condiţii de
fond şi de procedură care nu pot fi îndeplinite decât prin intermediul
autorităţilor centrale din cele două state, ceea ce face ca în toate cazurile,
copilul să fie în evidenţa Comitetului Român pentru Adopţii.
25
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂE. Imposibilitatea încredinţării copilului în vederea adopţiei
internaţionale
În cazul adopţiei internaţionale, legea română nu permite
încredinţarea copilului ca o etapă prealabilă, de probă, în vederea
încuviinţării adopţiei.
F. Copilul să beneficieze în străinătate de aceleaşi garanţii ca în cazul
unei adopţii naţionale 1
Sectiunea a III-a
Procedura specială a adopţiei
Încuviinţarea adopţiei presupune parcurgerea unei proceduri
complexe care poate fi divizată în două etape: procedura prealabilă
administrativă pe de o parte şi procedura în faţa instanţei de judecată.
3.1. Procedera administrativă
Constă într-un ansamblu de acte şi operaţiuni administrative al căror
rol este acela de a pregăti dosarul de adopţie, astfel încât acesta să poată fi
transmise instanţei de judecată în vederea încuviinţării adopţiei prin
hotărâre judecătorească.2
Încheierea adopţiei presupune intervenţia unor organe ale
administraţiei publice care au anumite atribuţii, în scopul asigurării
interesului superior al adoptatului. Rolui acestor organe a crescut potrivit
reglementării date prin O.U. nr.25/1997 în raport cu reglementarea
anterioară.
Există mai multe organe administrative cu atribuţii în materie,
astfel :
A. Serviciul public specializat pentru protecţia copilului1 A se vedea Marieta Avram, op. cit., pag.169-1712 A se vedea Marieta Avram, op. cit., pag. 193
26
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂAcesta se înfiinţează prin hotărârea Consiliului Judeţean, respectuv
al Consiliului local al Sectoarelor Municipiului Bucureşti şi funcţionează ca
o instituţie publică de interes judeţean, respectiv local, cu personalitate
juridică.1
Serviciul public specializat pentru protecţia copilului propune
Comisiei pentru protecţia copilului, măsurile de protecţia copilului aflat în
dificultate şi avizează aplicarea lor.
Serviciile publice de specialitate din subordinea consiliilor locale
desfăşoară activităţi în domeniul autorităţii tutelare şi al protecţiei
drepturilor copilului.
B. Comitetul Român pentru Adopţii
Este un organ aflat în subordinea Guvernului, înfiinţat în scopul
supravegherii şi sprijinirii internaţionale în acest domeniu.
Constitue autoritatea română centrală, însărcinată să aducă la
îndeplinire obligaţiile prevăzute de Convenţia asupra protecţiei copiilor şi
cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiate la Haga la 29 mai
1993 şi ratificat de România prin Legea nr.84/1994.
Activitatea acestui organ este coordonată de Departamentul pentru
Protecţia Copilului din cadrul Guvernului care stabileşte prin hotărâre
modul de organizare şi funcţionare a Comitetului.
Comitetul colaborează cu autorităţi publice române şi străine, cu
serviciile publice specializate pentru protecţia copilului subordonat
acestora, cu organismele private române şi străine autorizate şi cu
organizaţii internaţionale, în orice probleme de interes reciproc în domeniul
adopţiei.2
C. Comisia pentru protecţia copilului
1 A se vedea O.U.G. nr 25/1997 art. 6 alin. 12 A se vedea O.U.G nr 25/1997 art 10 alin. 4
27
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂÎn subordinea consilului judeţean, respectiv al consiliilor locale ale
sectoarelor municipiului Bucureşti, se organizează Comisia pentru protecţia
copilului, ca organ de specialitate al consiliului judeţean.1
Coordonează activitatea autorităţilor administraţiei publice locale din
unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul judeţelor în domeniul
autorităţii tutelare şi protecţia drepturilor copilului.2
D. Organisme private autorizate 3
Acestea sunt persoane juridice de drept privat, cu scop nelucrativ,
constituit în condiţiile legii(O.U. nr.25/1997,art. 25). Aceste organisme au
anumite atribuţii în materie de adopţie şi anume:
- întocmesc rapoarte şi fac propuneri Comisiei pentru protecţia copilului
în ceea ce priveşte eliberarea atestatului care constată aptitudinea de a
adopta;4
- propun Comisiei pentru Protecţia Copilului încredinţatea acesteia în
vederea adopţiei unei persoane sau familii;5
- colaborează cu Comitetul Român pentru Adopţii în orice problemă în
decursul adopţiei;6
- cererile persoanelor sau familiilor cu domiciliul sau reşedinţa în
România se transmit Comitetului Român pentru Adopţii după eliberarea
atestatului şi prin organisme private române autorizate;7
- poate primi de la Comitetul Român pentru Adopţii sarcina de a
identifica o persoană sau o familie potrivită pentru care nu există cereri
privind încredinţarea copilului în vederea adopţiei;8
1 A se vedea O.U.G nr 26/1997 art 4 alin. 2 şi art. 5 alin. 12 A se vedea O.U.G nr 26/1997 art 5 alin. 23 A se vedea A.Bacaci, C.Hageanu,V. Dumitrache, op. cit., pag.207, I.P.Filipescu, op. cit., pag. 359 4 A se vedea O.U.G. nr 25/1997 art.6 alin 35 A se vedea O.U.G. nr 25/1997 art.9 alin 56 A se vedea O.U.G. nr 25/1997 art. 10 alin 47 A se vedea O.U.G. nr 25/1997 art.11 alin 18 Ibidem, art. 12 alin. 1
28
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ- cererea persoanei sau familiei care doreşte să adopte se transmite de
către Comitetul Român pentru Adopţii instanţei judecătoreşti
competente şi printr-un organism privat autorizat;9
- au obligaţia de a prezenta rapoarte periodice privind evoluţia copilului
adoptat şi a relaţiilor dintre acesta şi părinţii săi adoptivi, cel puţin doi
ani Comitetului Român pentru Adopţii, în cazul copiilor cu cetăţenie
română adoptati de o persoană sau familie cu cetăţenie străină.2
E. Serviciul de stare civilă
Acest serviciu de stare civilă, competent potrivit legii are unele
atribuţii în materie de adopţie:
a) pe baza hotărârii definitive şi irevocabile de încuviinţare a
adopţiei, întocmeşte un nou act de naştere al copilului, în
care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti,
vechiul act de stare civilă păstrându-se, iar pe marginea lui
se face menţiune despre întocmirea noului act;3
b) în actele de stare civilă se înscriu menţiunile cu privire la
modificările intervenite în starea civilă a persoanei, în
anumite cazuri, între care adopţia desfacerea, încetarea sau
anularea adopţiei.4
3.1.1 Aspectele specifice procedurii administrative prealabile adopţiei
internaţionale
Procedura administrativă prealabilă adopţiei internaţionale prezintă
anumite particularităţi, fiind o procedură mai simplă decât cea a adopţiei
internaţionale, deoareca nu mai presupune încredinţarea copilului în
vederea adopţiei.
Condiţiile procedurale ale adopţiei internaţionale se regăsesc în
O.U.G. nr. 25/1997, cât şi în Capitolul IV al Convenţiei de la Haga.
9 Ibidem, art. 14 alin. 22 Ibidem, art. 18 alin. 2 Legea 87/19983 A se vedea O.U.G. nr 25/1997 art.2 alin 2, Legea nr.119/1996 art.264 A se vadea Legea nr. 119/1996, art. 44 lit.d
29
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂA) Sesizarea autorităţii centrale a statului unde cel care adoptă îşi are
reşedinţa obişnuită.
Potrivit art. 14 din Convenţia de la Haga, persoanele cu reşedinţa
obişnuită într-un stat contractant, care doresc să adopte un copil a cărui
reşedinţă obişnuită este situată în alt stat contractant, urmează să se
adreseze autorităţii centrale a statului în care îşi au reşedinţa obişnuită.
B) Întocmirea raportului asupra anchetei psihosociale.
Potrivit art. 15 din Convenţia de la Haga, dacă autoritatea centrală a
statului primitor consideră că reclamanţii sunt calificaţi şi apţi să adopte,
întocmeşte un raport cu informaţiile privind identitatea lor, capacitatea
legală şi aptitudinile lor de a adopta, situaţia lor personală, medicală,
familială, mediul lor social, motivele care îi determină, aptitudinea de a-şi
asuma o adopţie internaţională.
C) Sesizarea autorităţii centrale din statul de origine.
Cererile persoanelor sau familiilor care au domiciliul sau reşedinţa
pe teritoriul altui stat şi care doresc să adopte, vor fi transmise Comitetului
Român pentru Adopţii numai prin intermediul autorităţii centrale care
acţionează în statul de primire sau al organismelor private autorizate de
către aceasta şi de către Comitetul Român pentru Adopţii.
D) Repartizarea sarcinii identificării unei persoane sau familii
potrivite pentru copil.
Dacă nu există cereri privind încredinţarea copilului în vederea unei
adopţii naţionale sau dacă aceste cereri n-au fost aprobate, Comitetul
Român pentru Adopţii va repartiza sarcina identificării unei persoane sau
unei familii potrivite pentru copil, unui serviciu public specializat sau unui
organism privat autorizat, care, în termenul stabilit de Comitet, vor
prezenta acestuia propuneri în vederea adopţiei.
E) Întocmirea raportului privind copilul.
30
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂSe face de către serviciul public specializat sau de organismul privat
autorizat, după eliberarea repartiţiei în vederea identificării unei familii sau
persoane adoptive.
Raportul cuprinde informaţii privind identitatea, adoptabilitatea,
mediul social al copilului, trecutul său familial şi medical precum şi
informaţii cu privire la necesităţile sale speciale. Se va ţine seama, în mod
cuvenit, de condiţiile de educaţie a copilului, precum şi de originea sa
etnică, religioasă şi culturală.1
F) Eliberarea avizului favorabil al comisiei
În cazul în care serviciul public specializat sau organismul privat
autorizat identifică o familie sau o persoană potrivită pentru copil, va sesiza
Comisia pentru protecţia copilului în vederea eliberării avizului favorabil.
G) Încuviinţarea autorităţii centrale sau a organismului privat
autorizat al statului de primire.
H) Eliberarea confirmării Comitetului Român pentru Adopţie.
Comitetul va elibera confirmarea după ce va constata că au fost
respectate procedurile şi termenele prevăzute de lege.2
3.2 Procedura în faţa instanţei de judecată
Procedura juridiciară a încuviinţării adopţiei este reglementată în
prezent de O.U.G. nr 25/1997, ale cărei dispoziţii se completează cu cele
ale Codului de procedură civilă, ca drept comun în materia soluţionării
cererilor de competenţa instanţelor judecătoreşti. În cazul adopţiilor
internaţionale, sunt aplicabile normele de procedură ale procesului
intenaţional, cuprinse în Legea nr.105/1992.3
3.2.1 Competenţa instanţei judecătoreşti
A)Competenţa în cazul adopţiei naţionale
1 A se vedea art.16(1) lit.a din Convenţia de la Haga2 A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag.199-2033 A se vedea Marieta Avram, op. cit., pag.203
31
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂCompetenţa materială aparţine tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. f
din Codul de procedură civilă şi art. 15 alin. 1 din O.U.G. nr.25/1997.
Competenţa teritorială revine tribunalului în a cărui rază teritorială se
găseşte domiciliul copilului ce urmează a fi adoptat.
Cauzele pentru judecarea cărora nu se poate determina instanţa
competentă, se judecă de către Tribunalul Bucureşti.1 Aceasta este o
competenţă teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga şi a cărei
încălcare atrage nulitatea hotărârii.
B)Competenţa în cazul adopţiei internaţionale
Prezintă particularităţi, determinate de prezenţa elementului de
extraneitate.
În procesul intenaţional, operaţia de stabilirea competenţei presupune
două etape: în primul rând se stabileşte competenţa jurisdicţională, în al
doilea rând se stabileşte competenţa materială şi teritorială a instanţei,
potrivit normelor cuprinse în O.U. nr.25/1997 şi Codul de procedură civilă.
Competenţa jurisdicţională (în dreptul internaţional privat) de drept
comun se determină conform normelor materiale cuprinse în Legea nr.
105/1992, după cum urmează:
- instanţele române sunt exclusiv competente să judece procesele
referitoare la încuviinţarea adopţiei, dacă cel care urmează a fi adoptat
are domiciliul în România şi este cetăţean român sau străin fără
cetăţenie;2
- considerăm că instanţele române sunt competente să încuviinţeze
adopţia şi în cazurile în care copilul este cetăţean străin cu domiciliul în
România.3
3.2.2 Compunerea instanţei
1 A se vedea art. 15 alin. 2 din O.U.G. nr. 25/19972 A se vedea art.15 ptc. 1 din Legea nr.105/19923 A se vedea Marieta Avram op. cit., pag. 209
32
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂPotrivit art. 18 alin. 1 din O.U.G nr. 25/1997, instanţa soluţionează
cererea pentru încuviinţarea adopţiei în complet format din doi judecători
special desemnaţi de ministrul justiţiei. Este o normă specială de
compunere a instanţei, derogatorie de la regula de drept comun a
completului alcătuit din judecător unic, consacrată de art. 17 alin. 1 Legea
nr.92/1992.1
3.2.3 Atribuţiile instanţei de judecată
Instanţa competentă verifivă îndeplinirea condiţiilor de fond şi de
formă precum şi lipsa impedimentelor la adopţie. O atenţie deosebită
trebuie acordată verificării existenţei consimţământelor necesare pentru
adopţie.
În unele situaţii, instanţa poate lua consimţământul; în acest sens,
consimţământul copilului care a împlinit 10 ani se va cere în instanţă.2
Verificarea îndeplinirii condiţiilor legale pentu adopţie se face cu
ajutorul actelor depuse de părţi, a celorlalte acte ale dosarului întocmite în
faza prealabilă judecăţii şi al anchetei psihosocială a copilului, care se cere
de instanţă. Instanţa de judecată poate administra orice probă admisă de
lege.3
3.2.4 Procedura în faţa instanţei
În ceea ce priveşte desfăşurarea procedurii adopţiei, se disting
următoarele aspecte, după cum urmează:
-cererea persoanei sau familiei care doreşte să adopte un copil aflat
în evidenţa Comitetului Român este transmisă de acesta instanţelor
judecătoreşti competente, prin intermediul serviciului public specializat
pentru protecţia copilului sau al organismului privat autorizat4;
1 A se vedea C.S.G. Sectiile unite, decizia nr. V din 25 septembrie 1999;G.Lupşan-Procedura adopţiei în “Dreptul” nr. 4/1997 pag. 63-652 A se vedea art.18 alin. 4 din O.U.G. nr 25/19973 Ibidem, art. 12 alin. 54 A se vedea O.U.G. nr. 25/1997 art. 14 alin.2
33
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ- pot fi adoptaţi şi copiii care sunt în evidenţa Comitetului Român
pentru Adopţii, în cazurile prevăzute de art. 13 din O.U.G. nr.25/1997
Ţinând seama de sitemul reglementării actuale, considerăm că şi
cererile pentru adopţie ele copiilor care nu sunt în evidenţa Comitetului
Român pentru Adopţii sunt transmise instanţei judecătoreşti tot prin
intermediul serviciului public specializat sau prin organismul privat
autorizat.
Cererea de adopţie trebuie însoţită de actele prevăzute de lege1,
datele de identitate şi toate informaţiile referitoare la copil şi propunerea
serviciului public specializat pentru protecţia copilului sau a organismului
privat autorizat către Comitetului Român pentru Adopţii, propunere privind
încuviinţarea adopţiei.
Cererea personei sau a familiei cu domiciliul sau reşedinţa în
România, trebuie însoţită de atestatul privind aptitudinea de a adopta, iar
dacă s-a dispus încredinţarea copilului în vederea adopţiei, se va anexa o
copie certificată conformă cu originalul de pe hotărârea de încredinţare a
copilului în vederea adopţiei, măsură dispusă de Comisia pentru protecţia
copilului.
În toate cazurile, cererea de adopţie trebuie însoţită de confirmarea
Comitetului Român pentru Adopţii din care să rezulte că s-au respectat
toate procedurile şi termenele prevăzute de art. 11,12 şi 13 din O.U.G. nr
25/1997:
- acţiunile şi cererile privind încuviinţarea adopţiei sunt scutite de
taxa de timbru (art. 17)
-cererea pentru încuviinţarea adopţiei se soluţionează în Camera de
consiliu, în complet constituit din doi judecători special desemnaţi de
ministrul justiţiei (art.18 alin.1 şi 2)
-judecarea cererii se face cu citarea Comisiei pentru protecţia
copilului care a avizat favorabil încuviinţarea adopţiei, a persoanei sau
1 A se vedea O.U.G. nr. 25/1997 art. 11 alin.3,art. 12 alin. 5
34
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂfamiliei care doreşte să adopte, a Comitetului Român pentru Adopţii şi cu
participarea procurorului (art.18 alin.2)
-instanţa poate administra orice probă admisă de lege
-consomţământul copilului care a împlinit 10 ani va fi cerut de
instanţă
-instanţa va cere raportul referitor la ancheta psihologică a copilului.
Comisia pentru protecţia copilului de la domiciliul persoanei sau
familiei care doreşte să adopte eliberează atestatul care constată aplitudinea
de a adopta.1
Instanţa supremă s-a pronunţat în sensul că în cererile referitoare la
adopţie este obligatoriu efectuarea anchetei sociale.2
-normele dreptului procesual comun se aplică în măsura în care sunt
compatibile cu reglementarea O.U.G. nr.25/1997
-hotărârile date în cauză având ca obiect încuviinţarea adopţiei nu
sunt supuse apelului.3 Aceste hotărâri sunt supuse recursului, după care
devin irevocabile.4 Instanţa competentă să judece recursul este Curtea de
apel. Hotărârile pot fi supuse şi celorlalte căi de atac, în măsura în care nu
există incompatibilitate cu reglementarea specială în materie de adopţie
-în cazul adopţiei copilului de o persoană sau o familie cu domiciliul
pe teritoriul altui stat, instanţa va trebui să aibă în vedere ca adoptatorul să
poată beneficia în ţara străină de garanţiile şi normele echivalente acelora
existente în cazul unei adopţii naţionale5
3.2.5. Înregistrarea adopţiei
Având în vedere hotărârea irevocabilă de încuviinţare a adopţiei,
serviciul de stare civilă competent va întocmi, în condiţiile legii, un nou act
de naştere a copilului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca părinţii săi fireşti,
1 A se vedea O.U.G nr. 25/1997 art. 6 2 A se vedea Decizia civilă nr. 816/1992 şi nr. 1894/19923 A se vedea O.U.G. nr.25/1997 art.15 alin. 34 Ibidem art.205 Ibidem art.19
35
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂvechiul act de naştere se va păstra, mentionându-se pe marginea acestuia
întocmirea noului act.1
În noul act de naştere al copilului, ca loc al naşterii se trece
denumirea unităţii administrativ teritoriale unde îşi are sediul autoritatea
publică locală care întocmeşte actul.2
Problema care se poate ridica este aceea de a şti care este serviciul de
stare civilă competent pentru întocmirea noului act de naştere al copilului,
în condiţiile în care instanţa competentă teritorială pentru încuviinţarea
adopţiei este aceea de la domiciliul copilului (art.15 alin. 1 O.U.G.
nr.25/1997) iar Legea actelor de starea civilă nr. 119/1996 prevede în art.26
alin.1 că serviciul de stare civilă competent este cel în a cărui rază
teritorială se găseşte domiciliul adoptatorului. Dacă adoptatorul este străin
sau cetăţean român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate serviciul
competent este în raport de domiciliul adoptatorului sau de sediul instituţiei
de ocrotire pentru copiii aflaţi în îngrijirea acesteia.
3.2.6 Competenţa jurisdicţională în cazul desfacerii şi nulităţii adopţiei
Potrivit art. 22 alin. 5 din O.U.G. nr 25/1997 cererile de desfacere a
adopţiei urmează aceleaşi reguli de competenţă ca şi cele pentru
încuviinţarea adopţiei. Textul nu distinge între competenţa materială şi cea
teritorială.
În ce priveşte nulitatea adopţiei, nu există o reglementare specială,
spre deosebire de desfacerea adopţiei, privind competenţa jurisdicţională.
În aceste condiţii, competenţa materială şi competenţa teritorială a
instanţei judecătoreşti se determină potrivit dreptului procesual civil
comun.
1 A se vedea O.U.G. nr 25/1997 art.20 alin. 22 A se vedea Legea nr. 119/1996 art. 26 alin. 1-3
36
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ
Capitolul III
Efectele adopţiei
Precizări prealabile
Având în vedere distincţia dintre adopţia naţională şi cea
internaţională, în mod similar, efectele adopţiei pot fi analizate în cele două
planuri, deoarece, în cazul adopţiei internaţionale, se pune problema
specifică a recunoaşterii efectelor hotărârilor judecătoreşti române în
străinătate.
37
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂIndiferent de natura efectelor adopţiei, acestea se produc întotdeauna
numai pentru viitor, după încuviinţarea adopţiei de instanţă.1
Potrivit art. 1 alin. 3, adopţia îşi produce efectele de la data rămânerii
irevocabile a hotărârii judecătoreşti.
În acest sens vom aborda în continuare următoarele efecte:
-efectul privind întocmirea unui act de naştere pentru copil;
-efectul filiaţiei şi rudeniei civile;
-efectul privind drepturile şi obligaţiile părinteşti;
-efectul privind numele, domiciliul şi locuinţa adoptatului;
-efectele privind obligaţia legală de întreţinere şi vocaţia succesorală;
-efectele privind cetăţenia adoptatului.2
Secţiunea I
3.1 Întocmirea unui nou act de naştere 3 .
Serviciul de stare civilă competent, va întocmi în condiţiile legii, un
nou act de naştere, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi
fireşti. Vechiul act de naştere se va păstra, menţionându-se pe marginea
acestuia întocmirea noului act.4
3.2 Filiaţia şi rudenia civilă
a)Distincţia dintre filiaţia şi rudenia civilă. 5
Adopţia stabileşte filiaţia dintre copil şi rudele adoptatorului. În acest
context, se pun următoarele probleme:
-legea nu prevede expres că descendenţii adoptatorului sunt în raport
direct cu adoptatorul şi rudele lui;
1 A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag. 2162 A se vedea Cocoş Ştefan op. cit.,pag. 863 A se vedea A.Bacaci, C.Hageanu, V. Dumitrache, op. cit., pag. 212;4 A se vedea O:U:G: nr. 25/1997, art. 21, alin. 2;5 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag. 65
38
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂSoluţia afirmativă se impune deoarece, în sens larg, filiaţia
desemnează un şir neîntrerupt de naşteri care leagă o persoană de un
strămoş al ei, un şir de persoane între care faptul naşterii a stabilit legătura
de la părinte la copil.
În sens restrâns, filiaţia este raportul de descendenţă dintre copil şi
fiecare dintre părinţii lui. Rudenia în linie dreaptă este aceea dintre
persoanele care coboară unele din altele, fie în mod mijlocit, fie în mod
nemijlocit.
Sunt rude în linie directă tatăl, fiul, nepotul din fiu. Dacă textul legii
foloseşte noţiunea de filiaţie în sens restrâns, atunci descendenţii
adoptatului sunt rude în linie directă cu adoptatorul.
-legea nu prevede expres că descendenţii adoptatului devin rude cu
rudele adoptatorului.
Soluţia se impune afirmativ deoarece numai aşa rudenia creată prin
adopţie este asimilată cu rudenia firescă, iar un text care să prevadă
contrariul nu există. Descendenţii adoptatului sunt rude în linie directă
descendentă. Textul prevede că rudenia se stabileşte între copil şi rudele
adoptatorului.
În concluzie, rudenia care se stabileşte prin adopţie, dacă termenul de
filiaţie este privit în sens restrâns, există între adoptat şi descendenţii lui pe
de o parte, şi rudele adoptatorului, pe de altă parte1.
b)Asimilarea filiaţiei şi rudeniei din adopţie cu filiaţia şi rudenia firească. 2
De regulă, există acestă asimilare. Referitor la anumite efecte
juridice produse, există unele deosebiri după cum urmează:
-recunoaştera unui copil din afara căsătoriei, după ce acesta a
decedat, de către tatăl său, se poate face numai dacă acel copil are
1 A se vedea Cocoş Ştefan, op. cit.,pag. 872 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag. 66
39
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂdescendenţi fireşti3. Recunoaşterea nu poate avea loc dacă acel copil are
descendenţi prin adopţie;
-soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este
obligat să continue a acorda întreţinere copilului cât timp acesta este minor,
însă numai dacă părinţii săi fireşti, nu şi cei prin adopţie, au murit, sunt
dispăruţi ori sunt în nevoie1;
-cel care a luat un copil spre creştere, fără a întocmi formele cerute
pentru adopţie, are obligaţia să-l întreţină, cât timp copilul este minor, însă
numai dacă părinţii fireşti au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie2;
-dominaţia nu se revocă în condiţiile art. 836 Cod civil, dacă ulterior
acesteia, donatorul a adoptat un copil, deoarece această categorie de copii
nu se include în enumerarea limitativă a textului menţionat.
c)Relaţiile dintre adoptat, părinţii săi fireşti şi rudele acestora.
Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 25/1997, art. 1 alin. 4, în
momentul stabilirii filiaţiei prin adopţie, filiaţia dintre copil şi părinţii săi
fireşti încetează. Se impun câteva precizări:
-data producerii ori stabilirii filiaţiei prin adopţie este dată rămânerii
irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei, adică aceeaşi
când se stabileşte filiaţia prin adopţie, începe alta, adică cea prin adopţie.3
-descendenţii adoptatului nu se mai află în raporturi de rudenie
firească cu părinţii fireşti ai adoptatului, pe aceeaşi dată cu încetarea
filiaţiei a adoptatului.
-descendenţii adoptatului încetează de a mai fi rudă cu rudele
părintelui său firesc, devenind rudă cu rudele părintelui adoptiv.
În concluzie, legăturile de rudenie firească încetează între adoptat şi
descendenţii săi pe de o parte şi părinţii fireşti şi rudele acestora, pe de altă
parte4.
3 A se vedea Codul familiei, art. 57, alin. 1;1 Ibidem, art.87 alin. 1;2 Ibidem art. 88 alin. 1;3 A se vedea O.U.G. nr.25/1997, art.1 alin. 3 şi 4;4 A se vedea Cocoş Ştefan, op. cit., pag. 89;
40
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ
Secţiunea a II-a
Drepturile şi îndatoririle părinteşti
a)Trecerea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti de la părinţii fireşti asupra
părinţilor adoptivi.
Acest efect se produce în cazul adopţiei unei persoane care nu a
dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, de obicei minorul. Adoptatul
intră în familia adoptatorului, locuieşte la acesta, care este dator să-l
crească. Este normal ca drepturile şi îndatoririle părinteşti să treacă de la
părinţii fireşti la cei adoptivi.
Soluţia rezultă din prevederile legii1, care reglementează că la
desfacerea adopţiei, părinţii fireşti redobândesc drepturile şi îndatoririle
părinteşti, dacă nu se decide altă măsură de protecţie a copilului, ceea ce
înseamnă că le-a pierdut prin efectul adopţiei. În acelaşi sens şi Codul
familiei, în art. 97(1), dispune ca ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi
îndatoriri faţă de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceştia sunt din
căsătorie, din afara ei sau din adopţie.
b)Adopţia de către un soţ a copilului firesc al celuilalt soţ.
În conformitate cu legea2, în această situaţie, având în vedere relaţiile
dintre soţi şi în scopul menţinerii unităţii familiale, drepturile şi îndatoririle
părinteşti aparţin celui care adoptă şi părintelui firesc căsătorit cu acesta. Ei
le vor exercita în conformitate cu prevederile Codului familiei3.
c)Decăderea adoptatorului din drepturile părinteşti.
Părinţii adoptivi pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti dacă
sănătatea ori dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de
1 A se vedea O.U.G. nr. 25/1997, art. 22, alin. 4;2 Ibidem, art. 13;3 Codul familiei art. 97 şi ultim;
41
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂexercitare a drepturilor părinteşti, prin purtare abuzivă sau neglijentă gravă
în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, ori dacă educarea, învăţătura sau
pregătirea profesională a copilului minor nu se face în spiritul
devotamentului faţă de valorile morale.
Decăderea ambilor părinţi adoptatori din drepturile părinteşti nu
înseamnă desfacerea adopţiei. Această soluţie este în interesul adoptatului,
pentru că decăderea se poate ridica de către instanţa de judecată în
condiţiile art. 112 Codul familiei.
În cazul în care numai unul dintre adoptatori este decăzut din
drepturile părinteşti, celălalt adoptator va avea singur exerciţiul acestor
drepturi.
d)Adoptatorii divorţaţi. 1
Dacă soţii adoptori divorţează, se aplică, în privinţa relaţiilor dintre
ei şi minorul adoptat, prin asemănare, prevederilor legale cu privire la
desfacerea căsătoriei pentru cazul când există copii minori2.
e)Încredinţarea copilului unei persoane, familii, serviciu public specializat
pentru protecţia copilului sau a unui organism privat autorizat.
Această măsură se poate dispune de instanţa de judecată în cazul în
care divorţul în condiţiile art. 42-44 Codul familiei sau de urgenţă nr.
25/1997 art.7-10.
Dacă încredinţarea s-a făcut în condiţiile Codului familiei, drepturile
şi îndatoririle părinteşti cu privire la bunurile copilului rămân
adoptatorului, cu excepţia cazului în care s-a dispus decăderea
adoptatorului din drepturile părinteşti; când instanţa de judecată este
datoare să decidă cu privire la reprezentarea minorului ori la încuviinţarea
actelor sale, precum şi la administrarea bunurilor acestuia.
1 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag. 71-72;2 A se vedea Codul familiei, art. 42-44;
42
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂDacă încredinţarea s-a făcut în condiţiile Ordonanţei de urgenţă nr.
25/1997, art. 10, se disting situaţiile:
- exercitarea dreptului de a încheia în numele copilului încredinţat, ori
încredinţarea încheierii acestor acte se face de către Comisia pentru
protecţia copilului;
- educaţia şcolară a copilului nu poate fi schimbată decât cu aprobarea
Comisiei pentru protecţia copilului;
- dreptul de a administra bunurile copilului se exercită de către Comisia
pentru protecţia copilului care îl poate delega serviciului public
specializat ori organismului privat autorizat, căruia copilul i-a fost
încredinţat.
Se inventariază bunurile copilului în termen de 15 zile de la
încredinţarea copilului. Serviciul public pentru protecţia copilului, va putea
înstrăina bunurile copilului, numai dacă actul răspunde unor nevoi sau
prezintă folos neîndoielnic pentru copil.
Sumele de bani obţinute din vânzare şi veniturile aduse la acestea se
depun într-un cont personal, pe numele copilului, prin grija serviciului
public specializat pentru protecţia copilului, neputând fi ridicate decât cu
aprobarea Comisiei pentru protecţia copilului.
Secţiunea a III-a
Numele de familie al adoptatului
A.Numele dobâdit de adoptat 1
Prin adopţie, adoptatul dobândeşte numele de familie al
adoptatorului. Când adopţia este făcută de doi soţi şi aceştia au nume
comun, adoptatul dobândeşte acest nume.
Se procedează în acelaşi fel şi în cazul în care un soţ adoptă copilul
celuilalt soţ, ambii soţi având acelaşi nume.
1 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag. 73;
43
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂDacă soţii nu au nume de familie comun, adoptorii vor stabili numele
pe care adoptatul urmează să-l poarte: numel unuia dintre adoptatori ori
numele lor reunite. Acest nume, trebuie declarat la încuviinţarea adopţiei.1
Dacă adoptatorii nu cad la învoială cu privire la acest nume, va
decide instanţa. În toate cazurile, hotărârea de încuviinţare a adopţiei
trebuie să arate numele de familie pe care urmează să-l poarte adoptatul.
B.Schimbarea numelui de familiei al adoptatorului. 2
În situaţia în care soţii adoptatori îşi schimbă numele de familie,
adoptatul minor dobândeşte şi el numele de familie schimbat al adoptorilor
dacă soţii s-au înţeles în acest sens şi s-a făcut cerere de schimbare a
numelui minorului.
Pentru minor, cererea de schimbare a numelui de familie se face,
după caz, de către părinţii adoptatori sau, cu încuviinţarea autorităţii
tutelare, de către tutore. Cererea se semnează şi de copil dacă a împlinit 14
ani.
În cazul în care părinţii adoptori nu se înţeleg cu privire la
schimbarea numelui de familie al minorului, decide autoritatea tutelară.
Schimbarea numelui de familie al minorului se poate cere odată cu
privire la schimbarea numelui de familie al părinţilor adoptori sau, pentru
motive temeinice şi separat.
C.Numele soţului adoptat 3 .
Soţul care are nume comun cu celălalt soţ, dar care este adoptat în
timpul căsătoriei, rămâne cu numele comun. El nu dobândeşte deci numele
adoptatorului.
Dacă celălalt soţ este de acord, soţul adoptat poate dobândi numele
de familie al adoptatorului.
1 A se vedea O.U.G. nr. 25/1997, art 21;2 A se vedea I.P Filipescu, op. cit., pag. 74;3 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag. 75;
44
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂDacă soţul adoptat rămâne cu numele comun, iar căsătoria se desface
prin divorţ, acel soţ nu va lua numele pe care l-a avut înainte de căsătorie,
în sensul art. 40 alin. 3 din Codul familiei, ci numele adoptatorului,
deoarece trebuie să dispară toate urmele rudeniei fireşti.
Secţiunea a IV-a
Domiciliul şi locuinţa adoptatului1
În această privinţă sunt pe deplin aplicabile, prin analogie,
prevederile referitoare la domiciliul şi locuinţa copilului.
A.Domiciliul adoptatului
În această materie se vor aplica, prin asemănare, prevederile art. 100
şi 102 Codul familiei şi cele ale art. 14 decretul nr. 31 din 1954, art. 97
alin.1 Codul familiei. În consecinţă, domiciliul minorului adoptat este la
părinţii adoptori sau la acela dintre adoptori la care locuieşte.
Minorul adoptat, încredinţat de instanţa judecătorească unei a treea
persoane, are domiciliul la adoptator, iar dacă aceştia au domicilii separate
şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul adoptat, decide
instanţa judecătorească.
În cazul care numai unul dintre părinţii adoptatori reprezintă pe
adoptat sau îi încuviinţează actele, domiciliul adoptorului este la acel
părinte.
În cazul situaţiei încredinţării copilului unei persoane fizice sau unei
persoane juridice, în condiţiile art. 8 şi 9 din Ordonanţa de urgenţă nr.
26/1997, pe durata încredinţării, domiciliul copilului este la persoanele
cărora le-a fost încredinţat. Aceeaşi este soluţia şi în cazul plasamentului
copilului la o persoană fizică sau juridică, deci domiciliul copilului este la
persoana la care a fost dat în plasament.
1 A se vedea I.P.Filipescu , op. cit.,pag 75 -76
45
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ
B.Locuinţa adoptatorului
În ceea ce priveşte locuinţa minorului adoptat, aceasta este la părinţii
săi. Dacă soţii adoptatori nu locuiesc împreună, aceştia decid la care dintre
ei va locui copilul.
În caz că părinţii adoptatori nu cad la învoială, decide instanţa
judecătorească, ţinând seama de interesele copilului, după ce ascultă pe
părinţi şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani.
Autoritatea tutelară poate da în încuviinţare adoptatului minor, la
cererea acestuia, după împlinirea vârstei de 14 ani, să aibă locuinţa pe care
o cere desăvârşirea învăţăturii sau pregătirii profesionale.1
Concluzie: Domiciliul sau locuinţa adoptatorului, astfel cum se
stabilesc, ca efect al adopţiei, pot suferi modificări, în condiţiile legii.
Secţiunea a V-a
Cetăţenia adoptatului2
A.Dobândirea cetăţeniei române prin adopţie
În conformitate cu prevederea art. 6 din Legea nr. 21/1999 privind
cetăţenia română, minorul străin sau fără cetăţenie adoptat de către un
cetăţean român sau adoptat de doi soţi cetăţeni români, dobândeşte
cetăţenie română.
Dacă numai unul dintre soţii adoptatori este cetăţean român,
cetăţenia adoptatului se va decide de către adoptatori de comun acord. În
caz de neînţelegere, instanţa competentă să încuviinţeze adopţia decide
asupra cetăţeniei adoptatului.
1 A se vedea Codul familiei art. 1022 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag. 77
46
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂB.Pierderea cetăţeniei române prin adopţie
Minorul cetăţean român, adoptat de un cetăţean străin, pierde
cetăţenia română, dacă, după caz, adoptatorii sau adoptatorul solicită
aceasta în mod expres şi dacă adoptatorul este considerat, potrivit legii
străine, că a dobândit cetăţenia străină.1
C.Schimbarea cetăţeniei adoptatorului
Schimbarea cetăţeniei române de către adoptator produce asupra
cetăţeniei române a adoptatului aceleaşi efecte ca şi în cazul părinţilor
fireşti. De asemenea, dobândirea cetăţeniei române de către adoptator
produce efecte asemănătoare asupra cetăţeniei adoptatului, ca şi în cazul
părinţilor fireşti.
Secţiunea a VI-a
Efectele adopţiei internaţionale2
1. Recunoaştera adopţiei
Hotărârile pronunţate într-un stat pentru a produce efecte într-un alt
stat , trebuie recunoscute în acest din urmă stat. Recunoaşterea hotărârilor
în materia adopţiei poate fi analizată din dublă perspectivă.
A.În primul rând se poate pune problema recunoaşterii în România a
hotărârilor străine de încuviinţare a adopţiei. Sunt posibile 3 soluţii:
a)recunoaşterea de plin drept în România a hotărârii pronunţate în
străinătate. Conform art. 166 din Legea 105/1992, hotărârile străine sunt
recunoscute de plin drept, dacă se referă la statutul civil a cetăţenilor
statului unde au fost pronunţate sau, dacă au fost pronunţate într-un stat
terţ, au fost recunoscute mai întâi de statul de cetăţenie al fiecărei părţi.1 A se vedea art. 29 alin. 1din Legea nr. 21 din 19912 A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag229;
47
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂb)recunoaşterea judecătorescă. Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile
recunoaşterii de plin drept a hotărîrii străine de adopţie, atunci aceasta va
putea fi recunoscută în condiţiile prevăzute de art. 169-171 din Legea nr.
105/1992, fără însă ca intanţa română să examineze în fond hotărârea
străină sau s-o poată modifica.
Problema unei asemenea recunoaşteri s-ar putea pune în cazul în care
hotărârea a fost pronunţată într-un stat terţ, în sensul art. 166 şi nu a fost
recunoscută de statul de cetăţenie al fiecărei părţi.
c)refuzul recunoaşterii hotărârii străine. Conform art. 168 din Legea
nr. 105/1992, recunoaşterea unei hotărâri poate fi refuzată dacă:
- hotărârea este rezultatul unei fraude comise în străinătate;
- hotărârea încalcă ordinea de drept internaţional privat român;
- procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre chiar
nedefinită, a instanţelor române sau se află în curs de judecare în faţa
acestora la data sesizării instanţei străine.
Având în vedere faptul că instanţa română este exclusiv competentă
să încuviinţeze adopţia unui cetăţean român şi a unei persoane fără
cetăţenie, când au domiciliul în România1, rezultă că o hotărâre străină prin
care s-ar încuviinţa o asemenea adopţie, nu ar putea fi recunoscută în
România. O asemenea recunoaştere n-ar putea opri decât pe un cetăţean
român cu domiciliul în străinătate.
B. În al doilea rând, se pune problema recunoaşterii în străinătate a
hotărârilor de încuviinţare a adopţiei pronunţate în România. În general,
recunoaţterea hotărârilor pronunţate de autorităţile române se realizează
potivit normelor de procedură din sistemul de drept al statului unde
urmează a se face recunoaşterea.
Având în vedere faptul că, în majoritatea cazurilor, problemele se
pun nu în legătură cu recunoaşterea în România a hotărârilor de adopţie
1 A se vedea art.151 pct. 2 din Legea nr.105/1992
48
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂpronunţate în străinătate, ci, dimpotrivă, interesul practic există în
recunoaşterea în străinătate a hotărârilor de adopţie internaţională
pronunţate în România, rezultă că nerecunoaşterea acestor hotărâri este de
natură să afecteze interesul copilului adoptat.
În cazul în care nu s-ar recunoaşte hotărârea de încuviinţare a
adopţiei pronunţată de instanţa română singurul remediu ar fi ca în
străinătate să se declanşeze potivit legii străine, o nouă procedură de
încuviinţare a adopţiei.
Problemele pot fi însă rezolvate fie pe calea tratatelor de asistenţă
bilaterală, încheiate de România, fie pe calea convenţiilor multilaterale, iar
sub acest aspect, prevederile Convenţiei de la Haga, privind recunoaşterea
de drept a adopţiei internaţionale, între statele contractante, reprezintă un
progres evident în materie.
2. Recunoaşterea aplicabilă efectelor adopţiei
Potrivit art. 32 din Legea 105/1992, efectele adopţiei, precum şi
relaţiile dintre adoptator şi adoptat sunt cârmuite de legea naţională a
adoptatorului, iar în cazul adopţiei consimţite de doi soţi, este aplicabilă
legea care guvernează efectele căsătoriei adoptatorilor.
Prin urmare, putem distinge două situaţii:
- dacă adoptator este o persoană atunci efectele adopţiei vor fi cele
prevăzute de legea sa naţională, care se determină în conformitate cu
art.12 din Legea nr. 105/1992.
- dacă adoptatori sunt doi soţi, atunci legea aplicabilă efectelor căsătoriei
se determină potrivit art. 20 din Legea nr. 105/1992, după cum urmează:
a) dacă soţii au aceeaşi cetăţenie, legea aplicabilă efectelor
adopţiei va fi legea lor naţională comună
b) dacă soţii nu au aceeaşi cetăţenie, legea aplicabilă efectelor
adopţiei va fi legea domiciliului comun
49
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂc) în lipsă de cetăţenie comună sau de domiciliu comun, se
aplică legea statului pe teritoriul căruia au sau au avut
reşedinţa comună, sau cu care întreţin cele mai strânse
legături.
Capitolul IV
Desfiinţarea şi desfacerea adopţiei
Încetarea adopţiei poate avea loc prin desfiinţare sau prin desfacere.
Secţiunea I
4.1 Desfiinţarea adopţiei
4.1.1 Adopţia poate fi lovită de nulitate
Codul familiei nu a conţinut reglementări speciale privind nulitatea
adopţiei. Mai mult, prin derogare de la dreptul comun, lipsa
consimţământului părinţilor fireşti ai copilului la adopţie nu se sancţiona cu
nulitatea adopţiei, ci reprezenta doar un caz de desfacere a adopţiei. Cu
toate acestea, chiar sub impedimentul Codului familiei, în literatura juridică
şi în practica judecătorească s-a decis că adopţia este supusă nulităţilor
50
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂpotrivit dreptului comun, dacă nu se prevede altfel prin dispoziţiile
speciale.
“De lege lata”, potrivit art. 22 alin. 1 din O.U.G. 25/1997, adopţia
este supusă, conform legii, nulităţii sau desfacerii. Astfel se consacră
principiul potrivit căruia adopţia poate fi desfiinţată dacă există o cauză de
nulitate precum şi faptul că această materie este supusă dreptului comun în
ceea ce priveşte nulităţile. De asemenea, cererile prinvind nulitatea
adopţiei, se judecă în primă instanţă de către tribunale, potrivit art. 2 pct. 1
lit. h) din Codul de procedură civilă.
Faptul că adopţia poate fi supusă nulităţii rezultă şi din prevederile
Convenţiei europene în materiul adopţiei de copii precum art. 6 lit. c) şi art.
13 pct.2 lit. a).
Considerăm1 că, deşi se poate face distincţie între nulitatea adopţiei,
ca operaţiune juridică încuviinţată prin hotărâre judecătorească irevocabilă
şi nulitatea actelor juridice care intră în structura adopţiei ca operaţiune
juridică, se poate constata existenţa unei legături “de la parte la întreg”, în
sensul că nulitatea unui act din conţinutul adopţiei afectează valabilitatea
operaţiunii juridice în ansamblul său.
Apreciem că “de lege ferendă”, s-ar putea discuta să se renunţe la
posibilitatea ca adopţia să fie desfiinţată printr-o acţiune distinctă în
nulitate absolută sau relativă. Având în vedere că procedura adopţiei a
devenit destul de complexă, fiind deopotrivă o procedură administrativă şi
judecătorească, ce permite verificare condiţiilor de fond şi de formă pentru
încuviinţarea adopţiei, considerăm că, în eventualitatea în care s-ar
reintroduce şi calea de atac a apelului, ar fi suficiente garanţii că adopţia s-a
încheiat cu respectarea legii. Aceasta ar asigura mai multă stabilitate
adopţiei, atâta timp cât este în interesul copilului.
4.1.2 Nulitatea adopţiei este de competenţa tribunalelor. 2 1 A se vedea Marieta Avram, op. cit.,pag. 2402 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag 83-84
51
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂÎn reglementarea Codului familiei, s-a pus problema organului
competent în faţa căruia se poate invoca nulitatea adopţiei.1Prin decizia de
îndrumare nr. 2 din 17 februarie 1967, Plenul Tribunalului Suprem s-a oprit
la soluţia că organul competent să declare nulitatea adopţiei este, în toate
cazurile, instanţa judecătorească, fie că este vorba de nulitatea actului de
voinţă al părţilor, fie că este vorba de nulitatea hotărârii de încuviinţare a
adopţiei.
Prin Decretul nr. 25 din 31 ianuarie 1969, care a modificat unele
dispoziţii ale Codului de procedură civilă, s-a consacrat aceeaşi soluţie, cu
precizarea că, având în vedere importanţa materiei, competenţa aparţine, în
primă instanţă, tribunalului.
Decretul nr. 365 din 3 noiembrie 1976 nu mai prevedea că tribunalul
este competent pentru nulitatea adopţiei, ceea ce înseamnă că asemenea
competenţă revenea în primă instanţă.
Legea nr. 11 din 1990, art. 12, prevedea că cererile de anulare sau
desfacere a adopţiei, urmează aceleaşi reguli de competenţă ca cele pentru
încuviinţarea adopţiei. Având în vedere Legea nr. 59/1993, care a modificat
Codul de procedură civilă, cererea privind nulitatea sau desfacerea adopţiei
este de competenţa, în primă instanţă, a tribunalului.2
Ordonanţa de urgenţă nr. 25/1997 prevede numai pentru desfacerea
adopţiei competenţa jurisdicţională, nu şi pentru nulitatea adopţiei, pentru
care prevede3 că “adopţia este supusă, potrivit legii, nulităţii”.
4.1.3 Clasificarea nulităţilor adopţiei. 4
Ca şi în dreptul comun, nulităţite adopţiei se pot clasifica în funcţie
de mai multe criterii, ceea ce reprezintă interes pentru a determina ulterior
regimul juridic al nulităţii adopţiei.
1 A se vedea I.P.Filipescu, Nulitatea înfierii sub aspectul organului de stat în faţa căruia poate fi invocată, în J.N. nr. 2, 1965, pag. 35;2 A se vedea art. 2 pct. 1 lit. b din Codul de procedură civilă3 A se vedea art. 22 alin. 1 din O.U.G. nr. 25/19974 A se vedea Marieta Avram, op. cit.,pag. 241-242;
52
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂPrincipalele criterii de clasificare şi categorii de nulităţi sunt:
a) în funcţie de natura interesului ocrotit, nulitatea poate fi absolută
şi relativă. De remarcat este faptul că, în materia adopţiei, încălcarea
dispoziţiilor legale privind valabila încuviinţare a acesteia se sancţionează,
de regulă, cu nulitatea absolută.
b) în funcţie de întinderea efectelor sale, nulitatea este totală şi
parţială. În ceea ce priveşte adopţia, considerăm că întotdeauna nulitatea
este totală, nefiind posibilă numai desfiinţarea unor efecte ale adopţiei şi
menţinerea altora, dat fiind că însăşi starea civilă a celui adoptat este unică
şi indivizibilă.
c) în funcţie de modul în care rezultă din textul legal care o
reglementează, nulitatea este expresă şi virtuală. Aşa cum am arătat, art.22
alin. 1 din O.U.G. nr. 25/1997 prevede că adopţia este nepusă nulităţii
potrivit dreptului comun. Considerăm că suntem în prezenţa unei nulităţi
exprese, dar din păcate acesta este indirect reglementată, prin trimiterile la
dreptul comun.
4.1.4 Î n funcţie de felul de valabilitate neîndeplinită , nulitatea este de fond
şi de formă, în materia adopţiei, putem distinge în mod corespunzător
nulităţi pentru neîndeplinirea condiţiilor de fond privind pe adoptat, pe
adoptator sau pe ambii şi nulităţi pentru neîmplinirea condiţiilor de formă
(declaraţia autentificată de consimţământ la adopţie) sau de procedură.
Fiind vorba de o operaţiune juridică ce poate fi asimilată “actelor
juridice condiţie”, cu conţinut predeterminant, nulitatea adopţiei este
întotdeauna juridiciară, în sensul că aceasta trebuie constatată sau
pronunţată de instanţa de judecată, nefiind permis părţilor să desfiinţeze pe
cale amiabilă o asemenea operaţiune juridică.1
Dat fiind că, din punct de vedere practic, cea mai importantă
clasificare a nulităţilor este aceea în nulităţi absolute şi nulităţi relative,
1 În legătură cu clasificarea nulităţilor, a se vedea Gh. Beleiu pag 208-210
53
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂvom analiza, în continuare, principalele aspecte ale acestei clasificări în
materia adopţiei.
4.1.5 Nulitatea absolută a adopţiei 1
La fel ca şi în dreptul comun, nulitatea absolută a adopţiei poate fi
invocată de orice persoană interesată.
Sunt considerate persoane interesate oricare din persoanele
participante la actul juridic al adopţiei, autoritatea tutelară, alte servicii
publice cu atribuţii privind ocrotirea minorului precum şi procurorul.
Totodată, instanţa de judecată poate să invoce nulitatea absolută a adopţiei,
în cursul unui proces început.
Acţiunea în constatarea nulităţii adopţiei este imprescriptibilă. În
principiu, nulitatea absolută a adopţiei nu poate fi acoperită, cu toate că, la
fel ca în cazul actului juridic al căsătoriei, ori de câte ori condiţia legală
încălcată este îndeplinită înainte de hotărârea judecătorească de declararea
nulităţii adopţia se va menţine, mai ales că este în interesul copilului.
4.1.6 Nulitatea relativă a adopţiei 2
Aceasta poate fi invocată numai de către persoanele ocrotite prin
această sancţiune şi anume de cei al căror consimţământ a fost viceal şi
poate fi acoperită, potrivit dreptului comun.
În ceea ce priveşte calcularea termnului de prescripţie a acţiunii în
nulitate relativă, în lipsa unei dispoziţii speciale, sunt aplicabile prevederile
Decretului nr.167/1958, în sensul că termenul de prescripţie este de trei ani
(art. 3).
Nulitatea relativă a adopţiei intervine în următoarele cazuri:3
- vicii de consimţământ
- lipsa consimţământului soţului care adoptă.
1 A se vedea A.Bacaci, C. Hageanu, V Dumitrache op. cit.,pag. 2172 A se vedea A.Bacaci, C.Hageanu, V.Dumitrache, op. cit.,pag. 2183 A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag. 243
54
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂÎn ceea ce priveşte viciile de consimţământ se pot face următoarele
precizări, în raport cu dreptul comun în materie:
Potrivit dreptului comun, pot fi considerate vicii de consimţământ
numai eroarea, dolul şi violenţa (art.953 Codul civil). Leziunea nu poate fi
viciu de consimţământ în cazul adopţiei, deoarece nu se întâlneşte decât în
cazul actelor patrimoniale, în timp ce adopţia este o operaţiune juridică
nepatrimonială.
În ceea ce priveşte eroarea, dat fiind că legea nu distinge, apreciem
că poate constitui viciu de consimţământ nu numai eroarea asupra
identităţii fizice a adoptatului sau a adoptatorului, dar şi eroarea asupra
unor însuşiri esenţiale.
Dolul poate constitui viciu de consimţământ ori de câte ori se referă
la un element principal, esenţial, fără de care consimţământul la adopţie nu
s-ar fi dat. Dolul nu se presupune, el trebuie întotdeauna dovedit.
Deşi violenţa este posibilă, în principiu, fie sub forma violenţei
fizice, fie a violenţei psihice, în practică nu s-au întâlnit situaţii în care să se
invoce acest viciu de consimţământ la adopţie.
Cu privire la lipsa consimţământului soţului celui care adoptă, s-a
decis că aceasta se sancţionează cu nulitatea relativă care poate fi invocată
numai de către acest soţ şi care se acoperă prin renunţare tacită la
exercitarea acţiunii în nulitate.1
4.1.7 Cazul de nulitate al adopţiei. 2
A.Lipsa consimţământului uneia dintre persoanele chemate de lege
să consimtă la adopţie, duce la nulitatea acesteia. În acest context s-a făcut
distincţie astfel:
- lipsa consimţământului părinţilor fireşti ai adoptatului şi al adoptatului
mai mare de 10 ani, este sancţionată cu nulitatea absolută
- lipsa consimţământului soţului persoanei care adoptă este sancţionată
numai cu nulitatea relativă. Acţiunea în anulare se poate introduce 1 A se vedea Marieta Avram, op. cit., pag. 2442 A se vedea A. Bacaci, C.Hageanu, V.Dumutrachi op. cit.,pag218
55
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂnumai de către soţul persoanei care a adoptat, aceasta putând să îşi
acopere nulitatea. Tot cu nulitatea relativă este sancţionată lipsa
consimţământului tutorelui.
B.Adopţia multiplă 1
Prin adopţie se urmăreşte crearea pentru cel adoptat a unor relaţii de
familie asemănătoare cu cele din familia firească, ceea ce nu s-ar realiza în
cazul unor adopţii multiple cu privire la acceşi persoană, fie concomitent,
fie succesiv, cu excepţia cazurilor când adopţia este făcută de doi soţi.
Sancţiunea ce intervine în acest caz este nulitatea absolută a adopţiei.
C.Adopţia unei persoane cu capacitatea deplină de exerciţiu, care nu
a fost crescută de adoptator
Ca excepţie de la regulă că numai copilui care nu a dobândit
capacitatea deplină de exerciţiu poate fi adoptat, legea permite adopţia
unei persoane după ce aceasta a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu,
dar numai de către persoana sau famila care a crescut-o. Dacă această
condiţie nu este îndeplinită adopţia este sancţionată cu nulitatea absolută,
deoarece se încalcă o condiţie de fond cerută de lege pentru valabilitatea
adopţiei, privitoare la persoana adoptatului.2
În aceste cazuri, instanţa care soluţionaeză acţiunea în constatarea
nulităţii trebuie să stabilească în concret şi să aprecieze dacă în perioada în
care adoptatul a fost crescut de adoptator, între aceştia s-au creat legăturile
de afectivitate care caracterizează familia.3
D.Lipsa condiţiilor cerute de lege în persona adoptatorului 4
Tot cu nulitatea absolută se soluţionează şi adopţia încheiată cu
nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege5, respectiv adoptatorul să aibă
capacitate deplină de exerciţiu şi să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă
1 Ibidem2 A se vedea Cocoş Ştefan, op. cit.,pag. 993 Tribunalul Suprem Secţiunea Civilă, decretul nr. 1625/19814A se vedea A Bacaci, C. Hageanu, V. Dumitrache op. cit.,pag. 2125 O.U.G nr. 25/1997 art. 5 alin. 1
56
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂdecât adoptatul. Referitor la ultima condiţie se admite că, pentru motive
temeinice, instanţa poate încuviinţa adopţia şi când difereanţa de vârstă este
mai mică, fără însă a se pune în pericol scopul pentru care se încheie
adopţia.
E.Rudenia în linie dreaptă şi colaterală
Rudenia în linie dreaptă duce la nulitatea absolută a adopţiei, deşi nu
este prevăzută expres de lege, dar numai în ceea ce priveşte adopţia de
către părinţi de către proprii copii.
Adopţia între celelalte rude în linie dreaptă, de exemplu între bunici
şi nepoţi este permisă1.
Conform legii2 este interzisă adopţia între rudele colaterale de gradul
al doilea, adică între fraţi şi surori
F.Adopţia între soţi
Chiar dacă adopţia între soţi nu este interzisă în mod expres, în
unanimitate literaratura juridică consideră că o astfel de adopţie se
sancţionează cu nulitatea absolută existând astfel o incapabilitate între
raporturile născute din căsătorie şi acelea născute din adopţie.
G.Adopţia a doi soţi
Potrivit legii3 adopţia a doi soţi de către aceeaşi personă sau familie
este interzisă.
H.Încălcarea scopului familial şi social al adopţiei 4
Scopul urmărit prin adopţie este acela de a se trece atribuţiile
ocrotirii părinteşti de la părinţii fireşti ai adoptatului la adoptatori şi de a
asigura condiţiile materiale şi morale necesare dezvoltării armonioase a
copilului.
Abaterile de la acest scop, care constitue deci cauza actului juridic al
adopţiei, sunt sancţionate cu nulitatea absolută.
În practică au fost considerate astfel de abateri următoarele:
1 A se vedea Tribunalul Suprem, Secţiunea Civilă, decretul nr. 30/19732 O.U.G. nr. 25/1997 art. 3 alin. 13 O.U.G. nr. 25/1997 art. 3 alin. 24 A se vedea Cocoş Ştefan op. cit., pag. 100
57
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ-adopţia unui copil de către tutorele său, dacă a fost încheiată în
scopul sustragerii de la obligaţia de a prezenta periodic dări de seamă
-adopţia încheiată pentru obţinerea de avantaje materiale şi a eluda
dispoziţiile legale privind dreptul la moştenire
-cazul în care adoptatorii au urmărit realizarea unui profit din munca
depusă în gospodăria lor, iar părinţii fireşti au urmărit ca fiica lor să devină
unica moştenitoare a adoptatorilor în vârstă de peste 70 de ani.
-adopţia încheiată pentru ca adoptatorul să obţină o suprafaţă locativă
4.1.8 Efectele desfiinţării adopţiei 1
În principiu, ca şi în dreptul comun, nulitatea adopţiei, absolută ori
relativă, produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut. Cu toate
acestea, unele efecte produse în trecut nu pot fi înlăturate, cum ar fi, de
exemplu, puterea numelui, prestarea întreţinerii sau ocrotirea minorului
prin exercitarea drepturilor în ceea ce priveşte cetăţenia adoptatului2.
Efectele nulităţii adopţiei se produc privitor la:
A.Rudenia civilă
Se consideră că nu a existat niciodată. Astfel, dacă declararea
nulităţii adopţiei are loc după decesul adoptatului sau a adoptatorului,
acesta va influenţa succesiunea lor, respectiv nu va exista vocaţie
succesorală între persoanele care numai aparent erau rude la deschiderea
succesiunii.
B.Ocrotirea părintească este redobândită de către părinţii fireşti, care
vor exercita drepturile şi îndatoririle părinteşti referitoare la persoana şi
bunurile copilului pierdute de adoptator. Aceasta se împune datorită
caracterului retroactiv al unităţii, adopţia considerându-se că nu a existat
niciodată.
1 A se vedea A.Bacaci, C.Hageanu,V.Dumitrache op. cit.,pag. 2212 A se vedea I.P.Filipescu op. cit., pag. 86
58
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂTotuşi actele juridice cu caracter patrimonial încheiate de fostul
adoptator cu terţe persoane în numele adoptatului sau încheiate de adoptat
cu încuviinţarea prealabilă a adoptatorului rămân neafectate.
C.Numele fostului adoptat
În urma desfiinţării adopţiei, fostului adoptat va redobândi vechiul
nume de familie, chiar dacă în această privinţă, nu există un text de lege
expres. Acest efect se produce doar pentru viitor.
D.Domiciliul şi locuinţa adoptatului nu vor mai fi la adoptator după
declararea nulităţii adopţiei.
E.Obligaţia de întreţinere între adoptat şi adoptator încetează, dar
numai pentru viitor, fără a se mai pune problema restituirii a ceea ce s-a
prestat în trecut, dat fiind caracterul întreţinerii şi a modului de prestare
succesivă.
F.Dispariţia impedimentelor la căsătorie 1 .
Acestea dispar odată cu desfiinşarea adopţiei.
G.Cetăţenia adoptatului 2 .
În ceea ce priveşte pe copilul străin adoptat de un cetăţean român, în
cazul nulităţii sau anulării adopţiei, copilul care nu a împlinit 18 ani este
considerat că nu a fost niciodată cetăţean român , dacă domiciliază în
străinătate ori dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate (art. 7
alin. 1 Legea nr.21 din 1991). Rezultă că, dacă adoptatul a împlinit vârsta,
domiciliază în ţară şi nu o părăseşte, îşi menţine cetăţenia română
dobândită prin adopţie, ceea ce înseamnă că nulitatea absolută ori relativă
a adopţiei nu produce efecte asupra cetăţeniei adoptatului, în acest caz.
Dimporivă, în ceea ce priveşte pe copilul cetăţean român adoptat de
un cetăţean străin, dacă se declară nulitatea unei asemenea adopţii, copilul
care nu a împlinit 18 ani rămâne cu cetăţenia străină. Rezultă că nulitatea
absolută ori relativă a adoptat are efecte asupra cetăţeniei adoptatului, iar în
alte cazuri, nu are asemenea efecte.1 A se vedea A.Balaci,C.Hageanu,V.Dumitracje, op. cit., pag. 2212 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag. 87
59
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ
Secţiunea a II-a
Desfacerea adopţiei
4.2.1 Precizări prealabile 1
Interesul superior al copilului trebuie asigurat nu numai la momentul
încuviinţării adopţiei de către instanţa judecătorească, ci şi ulterior, când
adopţia îşi produce efectele. Acest principiu este constant în legislaţia
noastră.
Codul familiei (art. 80) a reglementat desfacerea adopţiei ca o
măsură prin care încetau pentru viitor efectele adopţiei, atunci când adopţia
a fost încheiată fără consimţământul părinţilor fireşti ai adoptatorului,
precum şi ori de câte ori desfacerea adopţiei era în interesul celui adoptat.
Desfacerea adopţiei corespunde “revocării adopţiei”, în sensul
Convenţiei europene în materia adopţiei de copii. Astfel, potrivit art. 13
pct.1, atâta vreme cât adoptatul nu este major, adopţia nu poate revocată
decât prin decizia unei autorităţi juridiciare sau administrative pentru
motive grave şi numai dacă revocarea pentru asemenea motive este admisă
prin legislaţie.
Ordionanţa de urgenţă nr. 25/1997 se referă la desfacerea adopţiei în
următoarele texte2:
- art. 22 alin. 1 prevede că adopţia este supusă, potrivit legii, desfacerii;
- art. 22 alin. 5, care prevede că cererile de desfacere a adopţiei urmează
aceleşi reguli de competenţă ca şi cele pentru încuviinţarea acesteia;
- art. 22 alin. 4, care dispune că la desfacerea adopţiei, părinţii fireşti ai
copilului redobândesc drepturile şi îndatoririle părinteşti, numai dacă
instanţa nu decide o altă măsură de protecţie a copilului, în condiţiile
legii;
1 A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag.249;2 A se vedea I.P.Filipescu op. cit.,pag 88;
60
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ- art. 22 alin. 2, în sensul că adopţia poate fi desfăcută la cererea copilului
care a împlinit vârsta de 10 ani sau a Comisiei pentru protecţia copilului
de la domiciliu acestuia, dacă desfacerea adopţiei este în interesul
superior al copilului;
- art. 22 alin 3 privitor la numele adoptatului după desfacerea adopţiei.
4.2.2 Competenţa jurisdicţională 1
Cererile de desfacere a adopţiei sunt de competenţa, în primă
instanţă, a tribunalelor în a cărui rază teritorială se găseşte domiciliul
copilului. Dacă nu se poate determina instanţa competentă, potrivit art. 15
alin. 1 este competent Tribunalului Bucureşti (art. 15 alin. 2).
Ar urma ca şi competenţa teritorială să se determine după aceleaşi
reguli ca şi pentru încuviinţarea adopţiei, adică tribunalul de la domiciliul
copilului, care de regulă, coincide cu cel al adoptatorului, respesctiv
Tribunalului Bucureşti.
4.2.3 Cauze de desfacere a adopţiei 2 .
Cauzele de desfacere a adopţiei sunt ulterioare încheierii adopţiei şi
fac incompatibilă menţinerea acesteia deoarece nu mai este în interesul
superior al adoptatului.
Potrivit art. 22 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/1997, desfacerea
adopţiei poate avea loc în următoarele condiţii:
a)Interesul adoptatorului este în sensul desfacerii adopţiei.
Aprecierea acestui interes se face de către instanţa de judecată
competentă pentru desfacerea adopţiei.
Consideratele patrimoniale şi nepatrimoniale determină intresul
superior al copilului, fără ca primele să fie precumpănitoare pentru 1 A se vedea I.P.Filipescu, op. cit., pag. 89;2 Ibidem pag. 89-94;
61
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂdesfacerea adopţiei. Astfel, s-a decis că adopţia nu poate fi desfăcută pe
motivul că adoptatul ar putea primi pensie de urmaş după tatăl firesc
decedat.
În cazul desfacerii adopţiei, interesului adoptatorului trebuie dovedit.
Desfacerea adopţiei se poate dispune numai dacă este în interesul
adoptatului. Adopţia se poate desface faţă de unul dintre părinţii aflaţi în
viaţă. Desfacera adopţiei nu poate fi dispusă dacă unicul motiv invocat este
că doreşte să revină la numele părinţilor săi fireşti.
Comportarea deliberat necorespunzătoare a adoptatorilor nu justifică
desfacerea adopţiei. Despărţirea în fapt a părinţilor adoptatori nu constitue
prin sine însăşi motiv de desfacere a adopţiei. Decesul unuia dintre
adoptatori nu constitue un impediment la introducerea şi examinarea
acţiunii de desfacere a adopţiei şi faţă de acesta.
Interesul adoptatorului trebuie apreciat în limitele legii. De aceea,
adopţia nu poate fi desfăcută, de exemplu, atunci când prin acestea s-ar
urmări exonerarea adoptatorului de obligaţia de întreţinere faţă de părinţii
adoptatori. Interesul adoptatorului trebuie înţeles nu numai în sensul său
moral, ci în sensul patrimonial, deoarece starea materială contribuie la
crearea condiţiilor în care se poate realiza minorul mai bine.
Desfacerea adopţiei poate fi cerută dacă adoptatorii nu asigură
condiţii necesare pentru creşterea şi educarea adoptatului. Tot astfel, lipsa
afecţiunii cuvenite, manifestă printr-o asprime deosebită, nejustificată, care
a determint părăsirea de către copil a domiciliului adoptatorilor şi revenirea
la părinţii săi fireşti, constitue motiv temeinic de desfacere a adopţiei.
Dacă un adoptator a decedat, iar celălalt, rămas în viaţă, nu se mai
ocupă de creşterea şi educarea copilului, nemaiexistând afecţiunea şi
ataşamentul firesc între ei, se poate dispune desfacerea adopţiei faţă de acel
părinte, dacă este în interesul copilului, rămânând în fiinţă adopţia faţă de
părintele adoptator decedat.
62
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂCând intetresul adoptatorului o cere, se poate dispune desfacerea
numai faţă de unul dintre adoptatori şi menţinerea ei faţă de celălalt
adoptator, chiar dacă acesta a decedat. Interesul adoptatului poate consta în
posibilitatea de a moşteni pe adoptatorul decedat sau de a obţine, de pe
urma lui, o eventuală pensie de urmaş.
O problemă care se poate ridica este aceea dacă în cazul adopţiei
unui copil cu părinţii necunoscuţi, stabilirea ulterioară a paternităţii sau a
maternităţii copilului, deci după ce el a fost adoptat, constitue motiv pentru
desfacerea adopţiei astfel intervenită. Instanţa de judecată va putea dispune
desfacerea adopţiei numai dacă este în interesul minorului, în raport de
particularităţile cauzei.1
b)Acţiunea pentru desfacerea adopţiei poate fi introdusă de
următoarele persoane:
-copilul care a împlinit vârsta de 10 ani(art. 22 alin. 2). Faţă de
redactarea textului, se ridică problema dacă adoptatul cu capacitatea
deplină de exerciţiu poate introduce opţiunea în desfacerea adopţiei? În
sens negativ s-ar putea invoca art. 22 alin. 4 din Ordonanţa de urgenţă
nr.25/1997, care prevede că la desfacerea adopţiei, părinţii fireşti ai
copilului redobândesc drepturile şi obligaţiile părinteşti, numai dacă
instanţa nu decide o altă măsură de protecţie a copilului, ceea ce ar arăta că
este vorba numai de copilul fără capaciate deplină de exerciţiu.
În sens afirmativ, se poate invoca interesul adoptatorului, fie că este
minor, fie că este major. În temeiul reglementării anterioare, s-a decis că
acţiunea în desfacerea adopţiei poate fi exercitată, dacă este în interesul
adoptatului de către acesta, chiar dacă este major. Dacă adoptatul a devenit
major, desfacerea adopţiei nu mai poate fi cerută de către părinţii fireşti ai
adoptatului, de autoritatea tuteleră şi instituţiile de ocrotire. Citarea
părinţilor fireşti nu este necesară când adoptatul major cere desfacerea
adopţiei.
1 A se vedea art. 22 alin. 2 din O.U.G. nr. 25/1997;
63
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂÎn situaţia în care adoptatul este major, desfacerea adopţiei nu mai
este condiţionată de interesul superior al celui adoptat. Aceasta nu
înseamnă că adoptatul poate denunţa unilateral legăturile juridice create
prin adopţie. Şi în acest caz, instanţa va aprecia dacă cererea adoptatului
major este întemeiată; în acest sens, această cerere, ca orice cerere de
chemare în judecată, va trebui să îndeplinească condiţia existenţei unui
interes legitim, personal şi actual1.
În acest sens, s-a decis că atunci când adoptatul este major, interesul
său în desfacerea adopţiei nu mai poate fi privit unilateral, în sensul de
interes superior, ci trebuie circumscris şi interesul adoptatorului.
Procedând astfel, ar însemna ca instituţia adopţiei să fie denaturată
de la scopul său – crearea unor raporturi de rudenie fireşti – atunci când
adoptatorul, care s-a îngrijit în bune condiţii de creşterea şi educare
adoptatului cât timp acesta a fost minor, ar putea fi lăsat la discreţia
interesului celui devenit major.
În speţă, adoptatul major a invocat drept interes pentru desfacerea
adopţiei, faptul că simpla prezenţă a adoptatorilor pârâţi, care îi impun un
stil de viaţă cu care acesta nu este de acord, îi creează o stare de iritare atât
de mare, încât a fost nevoit să ceară desfacerea adopţiei pentru a nu se
ajunge să comită acte necugetate2.
Instanţa a respins cererea de desfacere a adopţiei formulată de
adoptatul devenit major, întrucât s-a dovedit că cererea acestuia este
profund imorală, în condiţiile în care el era cel care genera conflicte între
părinţi şi lua sume de bani din casă fără acordul părinţilor adoptatori3.
Într-o altă speţă, instanţa a admis cererea de desfacere a adopţiei
formulată de adoptatorul major împotriva tatălui adoptator, constatând că,
după încuviinţarea adopţiei, datorită lipsei de îngrijire din partea părinţilor
adoptatori, a fost încredinţat unei case de copii, iar după divorţul părinţilor
1 A se vedea V.M.Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă,vol II, Editura Naţional, Bucureşti, 1999 pag.270-2722 A se vedea Marieta Avram op. cit.,pag 2503 A se vedea Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă decizia nr. 384/1998, pag 108-109
64
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂadoptivi, tatăl adoptiv nu s-a mai preocupat de creşterea copilului adoptat,
s-a recăsătorit şi a plecat cu familia în străinătate1.
-Comisia pentru protecţia copilului de la domiciliul acestuia(art. 2
alin. 2). Acesta poate introduce secţiunea numai dacă adoptatul este minor,
deoarece atribuţiile acesteia sunt în legătură cu protecţia copilului minor
(art. 21 din Ordonanţa de urgenţă nr.26/1997).
Se poate pune întrebarea dacă acţiunea în desfacerea adopţiei se
poate introduce şi de către altcineva decât adoptat şi Comisia pentru
protecţia copilului. Din felul în care este formulat textul, pare că răspunsul
este negativ. Ar rezulta că părinţii fireşti ai adoptatului, autorităţile
administrative publice locale (şi centrale) pot numai să aducă la cunoştinţa
comisiilor pentru protecţia copilului şi serviciilor specializate pentru
protecţia copilului, situaţia creată privind pe adoptat, urmând ca acestea să
întreprindă măsurile în cadrul atribuţiilor lor, pentru desfacerea adopţiei.
Dar aceasta presupune că adoptatul nu are capacitatea deplină de
exerciţiu. Dacă adoptatul este major ori minor fiind, are capaciatatea
deplină de exerciţiu, cum este cazul minorei căsătorite, numai el poate cere
desfacerea adopţiei.
Situaţia cea mai dificilă o are adoptatul, care nu poate cere
desfacerea adopţiei, putând numai să înştiinţeze autorităţile menţionate
pentru a aprecia şi a solicita de desfacerea adopţiei şi aceasta numai dacă
adoptatul nu are capacitatea deplină de exerciţiu.
Sub imperiul Codului familiei, autorii au propus, de lege, ferenda, de
a se da dreptul la acţiunea în desfacerea adopţiei şi adoptatorului, fără a
deosebi dacă adoptatorul este sau nu minor. Pe de altă parte, interesul
adoptatorului trebuie apreciat în limitele legii şi ar putea acoperi o
comportare necorespunzătoare a adoptatului.
Până la urmă, însăşi interesul adoptatului este periclitat, deoarece
persoana sau familia care ar dori să adopte un copil, ştiind că indiferent de
1 A se vedea Tribunalul Neamţ, sentinţa civilă nr. 65C din 21 august 1998 (nepublicată)
65
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂcomportarea adoptatului şi de situaţia ce s-ar crea, cum ar fi dezbinarea sau
tensiunea ivită între adoptator şi adoptat, ingratitudinea manifestă a
adoptatului, eşecul educaţiei adoptatului, fapte grave săvârşite de adoptat
împotriva adoptatorului, deci potenţialii adoptatori ar avea reţineri la
adopţia oferită, de teama de a nu se crea o situaţie juridică din care nu se
mai poate ieşi.
În definitiv, în majoritatea cazurilor, adopţiile nu se desfac, îşi
realizează finalitatea. Dar, efectul negativ privind reţinerea la adopţie poate
fi mai mare, ceea ce ar însemna lipsirea unor copii de protecţia pe care ar
putea s-o aibă în familia adoptivă. Este un aspect care nu ar putea fi
neglijat. De aceea, considerăm 1 că în toate cazurile, adoptatorul ar trebui să
aibă dreptul la acţiunea în desfacerea adopţiei, ceea ce nu înseamnă că
introducerea acţiunii ar duce automat la desfacerea adopţiei.
Această desfacere nu poate să intervină decât în condiţiile de fond
prevăzute de lege, între care interesul superior al adoptatului pentru
desfacerea adopţiei, dar acest interes să fie înţeles şi apreciat în limitele
legii.
Potivit reglementării actuale, ar urma ca Ministerul Public să poată
introduce acţiunea în defăţurarea adopţiei, numai dacă este necesar pentru
apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor şi ale persoanelor
puse sub interdicţie2.
Sub imperiul Codului familiei s-a decis că în acţiunea pentru
desfacerea adopţiei introdusă de altcineva decât părintele firesc al
adoptatului, la desfacerea adopţiei trebuie să fie citat acest părinte, care are
nu numai dreptul, ci şi îndatorirea de a veghea asupra situaţiei copilului,
contribuind la pronunţarea unei soluţii cît mai conforme cu interesul
acestuia.
Soluţia ar putea fi susţinută şi în prezent, având în vedere art. 24 din
Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/1997, care prevede că părinţii adoptivi au 1 A se vedea I.P.Filipescu, op. cit.,pag. 92-95;2 A se vedea Codul de procedură civilă art. 45;
66
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂobligaţia de a informa copilul că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul
de maturitate al acestuia o permit.
Din cele arătate, rezultă că adopţia se poate desface numai prin
hotărâre judecătorească, la acţiunea introdusă de copilul care a împlinit
vârsta de 10 ani sau introdusă de Comisia pentru protecţia copilului şi
numai dacă este în interesul superior al copilului.
4.2.4 Efectele desfacerii adopţiei 1 .
Adopţia se consideră desfăcută de la data rămânerii definitive şi
irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a pronunţat desfacerea
adopţiei.
S-a considerat că hotărârea judecătorească prin care s-a desfăcut
adopţia îşi produce efectele chiar dacă nu s-a făcut menţiune pe marginea
actului de naştere.
Efectele desfacerii adopţiei se produc nu numai pentru viitor “ex
num”, spre deosebire de nulitate, care în principiu produce efecte
retroactive.
Efectele desfacerii adopţiei se produc cu privire la următoarele:
A.Filiaţie şi rudenie.
Filiaţia şi rudenia create prin adopţie încetează şi reapar filiaţia şi
rudenia firească.
B.Drepturile şi îndatoririle părinteşti
Desfacerea adopţiei produce efecte cu privire la drepturile şi
îndatoririle părinteşti numai dacă fostul adoptat este fără capacitate deplină
de exercţiu.
Părinţii fireşti ai copilului redobândesc drepturile şi obligaţiile
părinteşti numai dacă instanţa nu a decis o altă măsură de protecţie a
copilului în condiţiile legii.
1 A se vedea I.P.Filipescu op. cit., pag 95-96
67
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ
C.Numele
Deşi reglementarea actuală nu prevede expres, adoptatul pierde
numele de familie dobândit prin adopţie şi redobândeşte numele avut
înainte de încuviinţarea adopţiei.
D.Obligaţia de întreţinere
Ca urmare a desfacerii adopţiei, încetează obligaţia de întreţinere
între adoptator şi adoptat. Odată cu desfacerea adopţiei, instanţa
judecătorească nu ar mai putea obliga pe adoptator să plătească adoptatului
o pensie de întreţinere cât timp acesta este minor.
E.Cetăţenia adoptatului.
În ceea ce priveşte copilul străin adoptat de un cetăţean român, dacă
se desface adopţia, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani pierde
cetăţenia română, pe data desfacerii adopţiei, dacă acesta domiciliază în
străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate1.
Prin urmare, dacă adoptatul este major sau nu, în anumite condiţii, şi
când este minor, desfacerea adopţiei nu produce efecte asupra cetăţeniei
adoptatului.
În ceea ce priveşte pe copilul român adoptat de un cetăţean străin, dacă se
desface adopţia, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani redobândeşte
cetăţenia română pe data când adopţia a fost desfăcută, dacă domiciliază în
ţară sau dacă se reîntoarce pentru a domicilia în ţară. Rezultă că, în anumite
condiţii, desfacerea adopţiei nu produce efecte asupra cetăţeniei dobândite
de un cetăţean român de către un adoptator cetăţean străin.
1 A se veda art.7 alin. 2 Legea nr. 21 din 1991;
68
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ
Capitolul V
CONCLUZII
SUBLINIERI PRIVIND REGLEMENTAREA OCROTIRII COPILULUI
MINOR PRIN ADOPŢIE POTRIVIT ORDONANŢEI DE URGENŢĂ
NR.25/1997
1.Adopţia-măsură de ocrotire a copilului minor.Ocrotirea copilului
minor se realizează fie prin părinţii lui,fie prin tutore.Minorii care se găsesc
în anumite situaţii speciale sunt ocrotiţi în cadrul măsurilor prevăzute de
Ordonanţa de urgenţă nr.26/1997.De asemenea,minorii mai sunt ocrotiţi în
cadrul adopţiei ,curatelei minorilor şi al instituţiei juridice privind pe
minorul interzis.
2.Aspecte principale privind îmbunătăţirile aduse prin noua
reglementare.Ordonanţa de urgenţa nr.25/1997 aduce noi îmbunătăţiri
reglementării legale,după cum urmează :
a) Reglementarea nouă ţine seama de convenţiile internaţionale în
materia adopţiei, preluând soluţiile acestora, pe de o parte, şi pe de
altă parte, cuprinde dispoziţii care asigură colaborarea mai eficientă
între organele din ţara noastră cu atribuţii în materia adopţiei şi
organele competente corespunzătoare din alte state;
b) Adopţia este considerată o masură specială de protecţie a copilului,
ceea ce se reflectă în conţinutul dispoziţiilor legale;
c) Se deosebeşte, în ce priveşte efectele adopţiei, între filiaţia şi
rudenia prin adopţie;
d) Se aduc unele precizări în privinţa cerinţelor legale pentru
încheierea adopţiei şi se reglementează noi asemenea cerinţe legale:
condiţii de fond; impedimente la adopţie; condiţii de formă. Se
69
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂintroduce încredinţarea copilului în vederea adopţiei, persoanei sau
familiei ce doreşte să adopte, ca măsură prealabilă adopţiei.
e) Rolul autorităţilor administraţiei publice în încheierea adopţiei şi în
urmărirea evoluţiei copilului este sporită. În acest sens, trebuie
menţionate următoarele autorităţi cu roluri sporite: Comitetul
Român pentru Adopţii; Comisia pentru protecţia copilului;
Serviciile publice specializate pentru protecţia copilului.
Organismele private autorizate sunt reglementate şi dobândesc atribuţii
în domeniul ocrotirii copilului prin adopţie.
f) Se precizează atribuţiile Comitetului Român pentru Adopţii în
domeniul adopţiilor interne şi în cel al adopţiilor internaţionale. De
asemenea, se reglementează procedura de ţinere a evidenţei copiilor
care urmează să fie adoptaţi.
g) Se aduc unele îmbunătăţiri procedurii de încheiere a adopţiei şi de
desfacere a acesteia, inclusiv efectele adopţiei şi cele ale desfacerii
adopţiei;
h) Din noua reglementare rezultă actele care trebuie anexate cererii
pentru încuviinţarea adopţiei;
i) Consimţământul părinţilor fireşti la adopţie poate fi exprimat şi
revocat unilateral, în anumite condiţii determinate, după care
consimţământul devine irevocabil.
j) Există un singur fel de adopţie, nemaifiind reglementată adopţia cu
efecte restrânse, cunoscută anterior Codului familiei şi Legii nr.
11/1990.
k) La baza adopţiei se află o nouă etică a adopţiei, în sensul că
părintele, tutorele sau alt ocrotitor legal al copilului nu poate
pretinde sau primi foloase materiale în sensul adopţiei copilului (art.
26 alin. 1), precum şi în sensul că este oprită intermedierea adopţiei
în scopul unor foloase materiale necuvenite (art. 26 alin. 2). Familia
sau persoana care doreşte să adopte poate fi reprezentată în faţa
70
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂinstanţei de judecată competente pentru încuviinţarea adopţiei numai
de serviciul public specializat pentru protecţia copilului (art. 18 alin.
2), dispoziţie care nu mai există în redactarea Legii nr. 87/1998.
l) Adopţia se consideră încheiată şi îşi produce efectele de la data când
hotărârea judecătorească ce a încuviinţat adopţia la data când
hotărârea judecătorească ce a încuviinţat adopţia devine (rămâne)
irevocabilă. Ea produce efecte numai pentru viitor.
71
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
1.Marieta, Avram, Filiaţia. Adopţia naţională şi internaţională, Editura All
Beck, Bucureşti, 2001
2. I.P.Filipescu, Adopţia şi protecţia copilului aflat în dificultate, Editura
All Beck, Bucureşti, 1998
3. Ştefan,Cocoş, Dreptul familiei, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003
4.I.P.Filipescu, Dreptul internaţional privat, Editura Actami, Bucureşti,
1999
5.A.Pricopi, Dreptul familiei, Editura Fundaţiei României de mâine,
Bucureşti, 1995
6. Victor, Duculescu, Constituţia României comentată şi adnotată, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 1997
7. T.R.Popescu, Dreptul familiei tratat vol.II, Bucureşti 2001
8. A.Bacaci, C.Hagieanu, V.Dumitrache, Dreptul familiei, Editura All
Beck, Bucureşti, 1999
9. I.Albu, I. Reghinii, P.Szabo, Dreptul familiei
10. Adina, Nicolae, Marian, Nicolae, Codul familiei, Editura Rosetti, 2001
11.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.25/1997 privind regimul juridic al
adopţiei
72
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ
BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ
1.Revista “Dreptul” NR. 11/1998
2.P. Mihită, Probleme de drept în practica Tribunalului Suprem, Secţia
civilă în RRD nr.2 din 1972
3.G.Lupşan, Procedura adopţiei în “Dreptul” nr. 4 din 1997
4. I.P.Filipescu, Nulitatea înfierii sub aspectul organului de stat în faţa
căruia poate fi invocată în JN nr. 2 din 1996
5. M.Grama, B.Marian, Dreptul familiei, Editura Universităţii “Petru
Maior” Târgu Mureş, 2003
73
ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ
Anexa
1