Sensibilitatea

Activitatea senzoriala creste, ceea ce determina modificari ale pragurilor minimal, maximal si diferential ale analizatorilor, facându-se posibila reflectarea mai fina si mai analitica a obiectelor si fenomenelor realitatii.

Senzatiile vizuale. În perioada pubertatii acuitatea vizuala creste simtitor, convergenta ochilor are o mare capacitate de acomodare. Se constata o crestere a sensibilitatii si finetii cromatice. Se câstiga experienta denumirii tuturor culorilor si a nuantelor acestora.

Senzatiile auditive. Se dezvolta în directia capacitatii de diferentiere si reproducere a sunetelor muzicale, auzul tehnic, auzul fonematic - pe linia întelegerii celor mai neînsemnate nuante si semnificatii din vorbire, ca si pe linia identificarii obiectelor, fiintelor, dupa anumite însusiri perceptive si auditive.

Senzatiile gustative si olfactive. Capacitatea de a diferentia, clasifica si denumi substantele dupa miros creste foarte mult.

Datorita cresterii experientei generale de viata, ca si datorita maturizarii, în adolescenta are loc procesul de erotizare a sensibilitatii.

Perceptiile si spiritul de observatie devin foarte vii, capata o mare adâncime. Preadolescenta si adolescenta sunt perioade ale observatiei analitice. Perceptiile sunt incluse într-o problematica mai larga, sunt supuse sarcinilor gândirii. Preadolescentii si adolescentii observa pentru a verifica, pentru a întelege, pentru a surprinde ceea ce-i intereseaza.

Atentia. În aceasta etapa se dezvolta atentia voluntara, iar cea involuntara si cea postvoluntara devin mai eficiente. Functiile intensive ale atentiei sunt deplin dezvoltate, creste capacitatea de concentrare. Dezvoltarea cunostintelor diverse dezvolta spiritul de observatie si a diferitelor interese gnosice, organizeaza noi particularitati ale atentiei: natura începe sa fie privita cu ochi de "naturalist", cu ochi de "fizician"etc.

Memoria. Continutul memorial la adolescent reflecta în mare masura interesele lui. Astfel el retine usor si cu placere acele date si fapte care se leaga de orientarea sa generala îndreptata spre stiintele realiste sau cele umaniste, adesea aceasta selectie facându-se în detrimentul celorlalte preocupari.

Memoria ajunge la performante foarte mari în aceasta perioada; ea este una din laturile cele mai solicitate ale activitatii intelectuale. Daca în pubertate memoria de scurta durata este foarte activa, în adolescenta memoria de lunga durata se organizeaza prin acumulari si stocari de informatii cu ajutorul algoritmilor de organizare ce contribuie la sistematizarea, codificarea si decodificarea factorilor cu care se opereaza.

Angajarea adolescentilor în activitatea de învatare si în stocarea de informatii se realizeaza în conformitate cu anumiti paterni personali specifici. "Personalitatea, în întregime, îsi datoreaza liajul si consistenta sa formativa memoriei si capitalurilor ei. Ea construieste tezaurul cognitiv".

Dezvoltarea memoriei, a capacitatilor intelectuale faciliteaza desfasurarea activitatii scolare. Adolescentul descopera faptul ca învatarea este de câteva ori mai eficienta decât pâna atunci. Totusi, el simte nevoia de a restructura materialul de informatie pe care trebuie sa-l fixeze. Astfel, procesul învatarii si al memorarii capata unele însusiri noi.

Conditiile fixarii, pastrarii si reproducerii devin de mare randament. Ele vadesc nu numai cresterea capacitatilor de stocaj, dar si construirea, la adolescenti, a clasificarilor spontane interne în cadrul stocurilor de cunostinte. Exista o evidenta tensiune, un interes si extensiune a activitatii intelectuale.

Prelucrarea adânca a informatiei începe în însusi momentul mnemic al fixarii (învatarii). Adolescentul restructureaza materialul de memorat, ca sa-l faca mai sistematic si mai inteligibil. Pastrarea se sistematizeaza mult în continuare, ceea ce reprezinta o alta prelucrare a materialului. Recunoasterea reconstituie materialul în aspecte analitice detaliate prin coordonatele lui logice. Reproducerea cuprinde numeroase momente de originalitate, deoarece adolescentul include în relatarile sale verbale numeroase elemente de explicatie, sublinieri, asociatii, comparatii, ceea ce face ca în genere reproducerea sa fie evident deosebita de materialul de memorat. De data aceasta, originalitatea se obtine prin mijloace personale, nu prin imitare, cum se întâmpla de obicei la puberi.

Gândirea. În procesul dobândirii diverselor cunostinte are loc asimilarea bazelor stiintei. Elevul trebuie sa învete sa sistematizeze, sa lege între ele diversele cunostinte, sa-si însuseasca diverse procedee de activitate mintala. Aceasta înseamna ca se creeaza conditiile de a proceda amplu, inductiv, apoi deductiv, adica de a rationa logic. De aceea în procesul însusirii notiunilor se constituie si se întaresc sisteme de a rationa într-un mod interogativ mai larg, se dezvolta deci capacitati operative intelectuale generale, cu exigente fata de exactitatea si succesiunea logica în expunere; se dezvolta, treptat, formele abstracte ale gândirii, gândirea propozitionala.

Specific pentru aceasta perioada este procesul de constituire a unor moduri mai complicate de a utiliza analogia, ca mijloc de comparatie între fenomene din domenii relativ diferite, fapt ce atesta o simtitoare crestere a folosirii criteriilor logice analitice în scheme de sinteza. Sub influenta solicitarii scolare, are loc dezvoltarea criteriilor logice ale clasificarii. Dezvoltarea si întarirea proceselor gândirii logice se exprima în favoarea deprinderilor de a gândi cauzal, logic, dialectic.

Pentru adolescenti, o mare însemnatate capata ideile si discutia de idei. Gândirea se straduieste sa desprinda adevarul, în conditiile unei puternice placeri pentru discutii controversate si pentru sofisme. Rolul teoriei creste foarte mult. Adolescenta se exprima ca o faza a câstigarii capacitatii de a filozofa, de a cauta raspunsuri explicite la diferite probleme.

Astfel, în perioada adolescentei, structura generala a solicitarilor intelectuale tot mai largi, mai complexe si multilaterale duce la modificari profunde ale gândirii si la dezvoltarea gândirii diferentiate: gândire matematica, gândire gramaticala, gândire fizica etc. Studiul diferitelor obiecte de învatamânt îl apropie tot mai mult de însusirea unei conceptii proprii despre lume si viata, întelege legaturile obiective ale dezvoltarii naturii si societatii, stabileste relatia cauzala si de finalitate a producerii diferitelor fenomene.

În procesul însusirii cunostintelor se constituie deprinderi specifice de a gândi, se întaresc sisteme de a observa, se dezvolta, deci, capacitati operative, intelectuale. Se generalizeaza algoritmi în cadrul aceleiasi discipline, treptat apar transferari de operatii între discipline. Pe aceasta baza se dezvolta formele operationale abstracte ale gândirii, se dezvolta posibilitatile determinarii logice a relatiilor dintre fenomene în cadrul unui sistem deductiv si inductiv, se dezvolta posibilitatea urmaririi logice a trasaturilor si diferentieri între clase si fenomene, se determina criteriile logice ale clasificarii. Se dezvolta spiritul critic al gândirii- ca urmare a logicii si adâncirii acesteia , a dezvoltarii posibilitatii de a analiza determinarea inclusa în fenomene, precizia gândirii.

Trecerea catre formele extensive, verbale ale gândirii logice face necesara preluarea în termeni personali a cunostintelor. Stilul muncii intelectuale constituie o aderare constienta, logica la cerintele sistematizarii, ca si ale largirii intereselor teoretice si practice si este dictat de volumul si calitatea cerintelor activitatii scolare.

Pe masura ce se dezvolta sistemul informativ de cunostinte, se petrece o ierarhizare latenta a valorii celor cunoscute, dar se manifesta si preferinte, urgente etc, ceea ce oglindeste aspectele caracteristice individuale ale felului cum constiinta umana primeste ceea ce-i vine din afara. Reflectarea se petrece în mod activ si selectiv.

Astfel, adolescenta este vârsta cresterii deosebite a posibilitatilor intelectuale si a abstractiei, vârsta în care se învata arta gândirii si a discutiei, dezvoltându-se strategiile euristice.

Limbajul se deosebeste la preadolescent si adolescent de perioadele anterioare prin bogatia si varietatea lexicului, precum si prin surprinderea sensurilor variate ale cuvintelor. Vorbirea devine aleasa, literara. Adolescentul poate sa sustina verbal o idee timp îndelungat, facând asociatii noi fata de cele cuprinse în textul model sau în tezele expuse de interlocutorul sau.

si în privinta debitului verbal scris exista o evolutie. Continutul celor scrise este relativ relaxat, dat fiind faptul ca miscarile scrierii si stereotipul de ansamblu al acestora s-au automatizat.

Începând cu adolescenta, creste grija pentru exprimarea corecta a ideilor, precum si interesul pentru utilizarea figurilor de stil în limbajul scris: epitete, comparatii, personificari, metafore. Datorita lecturii diversificate, ei reusesc sa-si formeze un stil propriu de vorbire orala si scrisa, afirmându-se din ce în ce mai pregnant ca individualitati distincte. Lexicul preadolescentului contine numeroase cuvinte legate de factorul senzorial ,dar este sarac si imprecis în analiza proceselor interioare. La sfârsitul adolescentei, datorita unei experiente de viata mai ample si datorita îmbogatirii vocabularului, încep sa înteleaga si sa redea mai adecvat si cu mai multa siguranta procese psihice complexe.

Acordând credit teoriei lui N. Chomsky, ce considera limbajul ca o structura generativa, înnascuta, adolescentul are capacitatea de a folosi combinatii de flexionari în nenumarate situatii a cuvintelor ce sunt învatate.

Referindu-se la varietatea formelor de învatare specifice adolescentilor, Gagné le mentioneaza pe urmatoarele: învatarea prin ghidaj emotional, învatarea cu ajutorul stimulilor relevanti, învatare de algoritmi aplicativi, învatarea cu algoritmi ce contin paradigmele domeniului, învatarea de cunostinte, prin intermediul potentialului verbal evocator de experienta, învatarea prin discriminare multipla, învatarea sistemelor de rezolvare si a determinantelor incluse într-o astfel de activitate.

Strategiile rafinate ale învatarii, întâlnite la adolescenti, presupun aspiratii si interese variate, cu stimulari complexe ale potentialului intelectual facilitate de întreaga dezvoltare psihica. Întregul proces este înlesnit de limbaj ca sistem hipercomplex de autoreglare si autoperfectionare a întregii activitati psihice si comportamentale.

Imaginatia. Concomitent cu capacitatile intelectuale, adolescentul se caracterizeaza si prin dezvoltarea deosebita a imaginatiei. Mai evident este progresul imaginatiei reproductive, a carei prezenta se simte puternic în întreaga activitate a tânarului, acesta având importante însusiri originale. În afara de imaginatia reproductiva care ajuta în însusirea sistemului de cunostinte transmise în procesul instructiv, se dezvolta tot mai sensibil imaginatia

creatoare, a carei material ce o alimenteaza preadolescenta si adolescenta îl gaseste în realitatea în care traieste, trecutul istoric, diverse amintiri în legatura cu propria persoana, anumite actiuni umane, atitudini, defecte, perspectivele profesiei, sentimentul de dragoste care începe sa se manifeste. Prin creatiile lor, îsi exprima propriile judecati si atitudini în legatura cu problemele ce-i framânta. În repertoriul creatiei artistice se exprima exuberanta, bucuria, dragostea de viata, sentimentul de iubire.

Imaginatia se intercoreleaza complex în perioada adolescentei cu gândirea, cu afectivitatea, dar si cu alte planuri complexe ale personalitatii, în cadrul conditiilor generale de armonizare a acesteia.

În perioada adolescentei cunoaste o mare dezvoltare reveria, visul, se dezvolta fantezia, uneori chiar la paroxism. Procesul acesta, are la baza dezvoltarea deosebita a aspiratiilor si dorinta impetuoasa de a proiecta în viitor aceste manifestari debordante ale vietii interioare.

Afectivitatea. Maturizarea organismului se manifesta de obicei cu o evidenta maturizare intelectuala si afectiva a copilului. Viata afectiva se complica si se diversifica, preadolescentul si mai ales adolescentul admira, iubeste, simte, aspira, stie sa doreasca, are idealuri afective, îi întelege pe cei din jur cu intentiile, reactiile acestora. Intensitatea , amploarea si valoarea emotiilor sunt dependente de însemnatatea pe care o au pentru adolescent diverse fenomene, obiecte, persoane.

În dezvoltarea generala a vietii afective, trei directii apar mai importante. În primul rând, dezvoltarea sensibilitatii ,i a conceptiei sale morale. În al doilea rând, cresterea si afirmarea constiintei de sine, ca mobil al dorintei evidente de a deveni independent. Situatia de tutela, de tipul aceleia din copilarie, este mai greu suportata. În fine, a treia consta în erotizarea, în continuare, a vietii afective. Se dezvolta sentimente superioare- morale, estetice, intelectuale - baza lor reprezentând-o largirea cunoasterii.

Intensitatea trairilor afective face ca perioada adolescentei sa se caracterizeze adesea ca perioada a pasiunilor si a furtunilor afective, o perioada de romantism în viata omului si de spontaneitate, de poezie. Totodata, ea este perioada autonomizarii morale. E o etapa de mare sensibilitate morala, ce se caracterizeaza prin încercarea si dorinta de a se ajunge la un sistem moral explicit.

Vointa. Este perioada în care se modifica, devenind deosebit de bogat, momentul deliberativ al actului volitiv, când între motivele actiunilor s-a ajuns la o ierarhizare care este în strânsa legatura cu experienta în domeniul în care urmeaza sa se actioneze.

În luarea hotarârii, preadolescentul este prompt dar la adolescent, timpul este mai îndelungat, deoarece el reflecta mai temeinic asupra mijloacelor realizarii actiunii precum si a consecintelor ce decurg din aceasta.

În executia hotarârii preadolescentul nu trece totdeauna imediat la executia ei, ci adesea amâna îndeplinirea celor propuse. Adolescentul da dovada de mai multa perseverenta, scopurile actiunilor sale având o motivatie mai puternica. Pe aceasta perseverenta se dezvolta calitatile vointei: initiativa, perseverenta, principialitatea scopului etc.

Interesele. Sfera intereselor se largeste ca urmare a cresterii orizontului cultural si a îmbogatirii experientei de viata. În primul rând interesul pentru munca scolara trebuie sa atraga în mod deosebit atentia cadrelor didactice si a parintilor. Uneori, interesul pentru munca scolara poate scadea. Acest fenomen este provocat de cauze foarte diferite: dezvoltarea unei adevarate pasiuni pentru sport, lectura etc., nedezvoltarea unui stil de

munca intelectual, conflictele elevilor cu profesorii, preocuparile extrascolare mai intense etc.

Interesele adolescentului nu graviteaza doar în jurul activitatii scolare, ci se extind si la alte domenii ale stiintei, tehnicii, artei.

Interesele devin mai stabile, fiind legate de domenii mai cunoscute, sau spre care se manifesta aptitudini evidente. Interesele devin mai constiente, ele fiind urmarite cu tenacitate în vederea unui scop anumit; capata caracter selectiv si de eficienta, iar sub aspectul continutului este de remarcat marea diversitate: cognitive, pentru tehnica, pentru lectura, politico-sociale, pentru sport, pentru munca etc.

Aceste interese sunt, mai ales la vârsta adolescentei, legate de idealul profesional, generând motivele care-i determina pe adolescenti sa se orienteze si sa-si aleaga o anumita profesiune: aptitudinile pentru profesia respectiva, sansele de reusita în învatamântul superior, posibilitati de câstig, conditii de munca avantajoase, posibilitati de afirmare, dorinta de a fi util societatii si a raspunde unei comenzi sociale.

Dezvoltarea psihica, a intelectului îl maturizeaza în deosebi sub raport social si cultural, îl face sa devina avid de cunoastere si de participare cu responsabilitate, în deplina cunostinta de cauza, la activitati cu caracter social, se antreneaza în elaborarea de lucrari originale în literatura, arta, stiinta, tehnica.