Egalitatea de Șanse în Educație

Studiu de Caz

OPIS

I. Stabilirea temei de cercetare

II. Documentarea

III. Analiza datelor şi stabilirea ipotezelor

IV. Precizarea obiectivelor

V. Prelucrarea informațiilor

VI. Strategia de intervenție

VII. Evaluarea și analiza rezultatelor programului de intervenţie

VIII. Verificarea ipotezei

IX.Concluzii

BIBLIOGRAFIE

1

I.Stabilirea temei de cercetare

Teoria oportunităţilor egale se bazează pe recomandarea şi idealul colectiv potrivit căruia

‘toţi indivizii au dreptul la auto-determinare’. Acest imperativ se fundează pe faptul că orice

societate cuprinde unii indivizi care dovedesc un deficit sever al capacităţii de auto-determinare;

toate societăţile generează oportunităţi inegale de auto-determinare; în consecinţă, unii indivizi

nu(-şi) pot experimenta dreptul de auto-determinare deoarece le lipseşte atât capacitatea cât şi

oportunitatea realizării acestui fapt; drept urmare, toate societăţile trebuie să optimizeze şansele

de succes în sfera auto-determinării printre cei mai dezavantajaţi, prin sporirea capacităţilor şi

îmbunătăţirea oportunităţilor de auto-determinare ale acestora (D.E. Mithaug, 1996).

Măsurarea progresului în realizarea echităţii sociale solicită o abordare diferită în înţelegerea

conceptului de ‘a fi o persoană’ şi ce înseamnă a avea o oportunitate. “În timp ce în trecut

capacitatea unei persoane de a se adapta la circumstanţele vieţii era văzută ca fiind invariabilă,

astăzi această capacitate este considerată ca fiind variabilă, depinzând de achiziţiile persoanei sau

pierderea unor variate resurse în decursul diferitelor tranzacţii cu mediul”. În mod similar,

conceptul de ‘oportunitate’ era considerat a fi independent de individ şi determinat de mediu.

Acum, el este considerat ca fiind interdependent şi variabil, atât relativ la persoană cât şi la

mediu, depinzând de optimalitatea valorii pe care individul i-o ataşează în judecarea şanselor

corecte pentru atingerea unor variate scopuri relative la auto-determinare. (D.E. Mithaug, 1996).

Tema de cercetare al acestei lucrari este inegalitatea de sanse in cazul copilului R.D. din

clasa a III-a, care provine dintr-o familie organizată, cu resurse financiare medii şi cu un grad

mediu de culturalizare, presentând încă din clasa I tulburări uşoare de comportament,

caracterizate printr-o accentuată hiperactivitate şi lipsă de concentrare.

II.Documentarea

2

ADHD este o tulburare neurobiologică cronică ce începe în copilărie și care se caracterizează

prin nivel de neatenție, hiperactivitate și de impulsivitate nepotrivite cu dezvoltarea și care pot să

se manifeste în diferite combinații la școală, acasă și în contexte sociale.

Copiii cu ADHD au o varietate de nevoi. Unii sunt hiperactivi sau neatenți pentru a funcționa

intr-o clasă obișnuită chiar și cu medicație și un plan de management al comportamentului.

La vârsta de 4 ani, R.D.. a suferit un accident în urma căruia a trebuit să suporte mai multe

intervenţii chirurgicale. Părinţii au considerat util să-l ţină cât mai mult sub atenţia lor,

netrimiţându-l la grădiniţă decât pentru un an.

Tulburările de hiperactivitate şi de atenţie descrise mai sus au fost remarcate abia la

şcoală, dupa ce, iniţial, au fost interpretate ca fiind comportamente deviante ale unui copil

“problemă”, leneş şi neascultător. În acelaşi timp, nefăcând faţă şcolii şi reproşurilor venite din

toate părţile, copilul a început să refuze a mai veni la şcoală, devenind apatic şi ameninţându-şi

părinţii cu sinuicidul. Abia în timpul clasei a II-a copilul a fost diagnosticat cu ADHD şi a fost

inclus într-un program special de tratament medicamentos şi intervenţie psihologică. În urma

tratamentului, hiperactivitatea a scăzut, mărindu-se capacitatea de concentrare şi gradul de

disponibilitate pentru colaborare cu învăţătoarea. La şcoală a participat la un proiect al şcolii de

terapie prin joc, realizat în colaborare cu psihologul B.M.

III.Analiza datelor şi stabilirea ipotezelor

“Pentru a constata trebuie să presupui…”

(Florian Ștefănescu Goangă)

Diagnosticarea copilului cu ADHD a clarificat foarte multe aspecte ale comportamentului

şcolar al lui R.D. Copilul are întârzieri în învăţare, dar, cu un program clar de activităţi cu jocuri

didactice şi cu foarte multă rabdare din partea părinţilor şi a învăţătoarei, se va reuşi un progres

care să-i dea încredere în propria persoană.

3

IV. Precizarea obiectivelor

Pe termen scurt:

Să realizeze activităţi de învăţare de minim 15 minute, timp în care să participe efectiv;

Să socializeze şi să fie integrat cel puţin într-un subgrup al clasei;

Să- şi amelioreze pronunţia cuvintelor

Pe termen lung:

Să realizeze activităţi şcolare – proiecte în colaborare cu colegii;

Să-şi amelioreze capacitatea de a fi atent la ore;

Să facă faţă cerinţelor educaţionale prevăzute în programa şcolară, evitând eşecul şcolar

V.Prelucrarea informațiilor

4

Psihomotricitate Limbă și

comunicare

Matematică Integrare în

grupul școlar

-nu operează correct

cu structurile

perceptive motrice

de formă

- exprimare

dificilă în

propoziții

dezvoltate sau

fraze, vocabular

sărac, nu intuiește

elemente grafice

care alcătuiesc

literele

-cunoaște

grupurile de litere,

scrie după dictare

-face asociații între

cantitate și număr

- numără crescător

cu support concret

de la 0 la 1000

-face

corespondența

dintre număr și

cantitate

-nu se integrează

corespunzător în

colectivul de elevi

- comunicativ,

uneori cu problem

de disciplină

Tabel nr 1. Nivel de debut constant la evaluările inițiale

VI.Strategia de intervenție

- Copilul îşi continuă tratamentul medicamentos şi şedinţele de lucru cu psihologul;

- Învăţătoarea planifică activităţi suplimentare de recuperare cu R.D., bazate pe jocuri didactice,

materiale atractive;

- Copilul este încurajat, lăudat şi recompensat des pentru realizările sale;

- Copilul este încurajat să solicite explicaţii suplimentare şi ajutor atunci când nu reuşeşte să

rezolve o sarcină, decât să o abandoneze;

- Copilului i se explică simplu şi clar ce este important şi ce nu este;

- R.D. este integrat într-un subgrup al clasei care să-l sprijine moral şi în timpul activităţilor de

învăţare;

- Elevul participă la un alt proiect al şcolii în colaborare cu psihologul B.M.., de terapie prin teatru

şi joc, cu participare individuală.

VII.Evaluarea și analiza rezultatelor programului de intervenţie

În urma programului de intervenţie, R.D. are progrese vizibile în calculul matematic şi

citit-scris, reuşeşte să fie atent la ore în proporţie mai mare (cu pauze între perioadele de atenţie),

dar nu mai este certat pentru întârzierea sau neîndeplinirea sarcinilor şcolare. Este mândru de

micile sale realizari şi se bucură, chiar dacă pentru scurt timp, de activităţile pe care altădată le

refuza. Este tot mai mult apreciat şi încurajat de către colegi, care îi tolerează mai mult “ieşirile”

comportamentale şi îl acceptă aşa cum este. Se face util în clasă ştergând tabla, împărţind laptele

şi cornurile colegilor, fiind astfel mai mulţumit de utilitatea sa. Are un tonus bun şi îi place să

constate că şi el stie tot atât cât ştiu colegii, mai ales când este şi recompensat cu câte o

bomboană sau o jucărioară.

5

Părinţii sunt mult mai relaxaţi în ceea ce priveşte activitatea şcolară a lui R.D., colaborează

foarte bine cu învăţătoarea şi sunt mai încrezători în viitorul copilului.

VIII.. Verificarea ipotezei

Confirmăm ipoteza de cercetare conform căreia, copilul de R.D. cu un program clar de

activităţi cu jocuri didactice şi cu foarte multă răbdare din partea părinţilor şi a învăţătoarei, va

reuşi un progres în învățătură și societate, care să-i dea încredere în propria persoană.

Atât literatura de specialitate consultată, cât și studiul de caz întocmit atribuie

veridicitate ipotezei noastre.

IX. Concluzii

ADHD este o problemă tratabilă!

Nu este nevoie ca un copil cu această boală să trebuiască să fie mutat într-o altă clasă de

elevi, altă școală sau o școală specială. Cu tratament specific început cît mai devreme și cu

terapie comportamentală, problema lui se poate rezolva. Copilul are nevoie de înțelegere,

susținere, încurajare, altfel nivelul lui de frustrare și nemulțumirea crește și va riposte sau va

abandona școala, pierzîndu-se unii dintre cei mai inteligenți copii.

Dacă reușesc să parcurgă cu success perioada școlară, devin adulți care nu se vor împiedica

de ^fleacuri^, se vor focaliza pe lucruri esențiale, vor procesa informația foarte rapid și eficient.

Copilul cu ADHD vrea dar nu poate, de aceea trebuie sa îi ajutăm să-și recîștige încrederea

în sine, imaginația, curiozitatea pentru tot ceea ce înseamnă nou.

6

BIBLIOGRAFIE

Jurcău, N. (1999) Psihologie școlară, Ed. U.T.PRES, Cluj Napoca

Roșca, Al., Zorgo, B., (1972), Aptitudinile, Ed. științifică, București

Salade, Dumitru (1995), Educație și personalitate, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca

Stănciulescu, El. (1996), Teorii sociologice ale educației, Ed. Polirom, Iași

Șuteu, Titus (1978), Cunoașterea și autocunoașterea elevilor, Ed. Politică, București

Vrabie, Dumitru, (1994), Psihologia atitudinii elevului față de aprecierea școlară, Ed.

Didactică și Pedagogică, București

7