Pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a fost ales Preşedinte al Senatului Universităţii Babeş-Bolyai – „Adevarul e unul singur, noi sântem multi”

martie 21, 2012

Graiul Ortodox Categorii 2 comentarii

      1 Vote

 

Părintele Ioan Chirilă, Preşedintele Senatului UBB

Pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a fost ales Preşedinte al Senatului Universităţii „Babeş-Bolyai”. Alegerile au început luni, 19 martie, de la ora 10.00. Contracandidaţii părintelui Ioan Chirilă au fost Luminiţa Silaghi Dumitrescu, fost prorector şi cadru didactic la Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică, şi Dan Şandor, decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul UBB. După alegerea ca Preşedinte al Senatului UBB, Părintele Ioan Chirilă şi-a exprimat intenţiile şi planurile pe care le are pentru viitor: „Ce doresc să fac?

Tuturor toate. Am propus ca să medităm cu toţii, cei 139 de senatori, la o reconfigurare a comisiilor şi a consiliilor, reconfigurare care să aducă comisiile şi consiliile într-o deplină concordanţă cu mediul educaţional naţional şi european, şi apoi să ne gândim şi la cel trans-atlantic.  Mă gândesc însă şi la promovarea sau alcătuirea chiar a unei comisii de evaluare a mediului economic din zona noastră, din ţară, pentru a vedea şi a stabili, prin intermediul politicilor educaţionale ale Senatului, care sunt priorităţile în realizarea specializărilor. Bineînţeles, mă gândesc la o zonă de cercetare pe care s-o dezvoltăm cu precădere cu cei care au ieşit la pensie şi cu tinerii care au absolvit doctoratele pentru ca să-i ţinem aproape de Universitate şi să putem să îi utilizăm atunci când e nevoie ca unele discipline să fie predate de specialişti. Mă gândesc la o mai vie prezenţă a Universităţii în societate, chiar la o revenire la o tradiţie din zona interbelică a conferinţelor săptămânale. Ceea ce propun eu este o meditare efectivă la ideea unui consorţiu al Universităţilor clujene ca preambul al unui proces de realizare a unei Universităţi Metropolitane”.

Părintele Ioan Chirilă este practic primul Preşedinte al Senatului Universităţii clujene, având în vedere că noua lege a Educaţiei nu mai permite Rectorului să conducă şi şedinţele Senatului. Funcţia de Preşedinte al Senatului e una de reprezentare şi vizează relaţia Senatului şi a comisiilor din subordinea acestuia cu Rectorul. Senatul UBB este alcătuit din 139 de cadre didactice şi studenţi.

„Adevarul e unul singur, noi sîntem multi”

 de Anca Georgescu

Marturie. Parintele Ioan Chirila dezvaluie motivul pentru care e dificil de realizat un dialog interreligiosDin amvon si de la catedra, una dintre cele mai importante fete bisericesti din Transilvania îndeamna la cumpatare

Ioan Chirila este decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa din Cluj. Într-o zi de Paste, iese de la slujba din catedrala si trece vizavi, în biroul lui de decan. Nu poate vorbi, saluta din cap. Cînd vorbeste, graseiaza ardeleneste si insista sa fie numit „preotul Chirila”, ca „asa îl cunoaste toata lumea”.

 

Îi mai cunosc azi oamenii pe preoti? Ce mai înseamna azi batul cu maciulie de aur al patriarhului; greutate spirituala sau pompa ostentativa?

 

Eu am umblat cu ceea ce numiti dvs. bat si stiu cît e de greu. Va asigur ca daca as vinde mîine, nu unul, ci mai multe astfel de bete nici macar doi, trei credinciosi nu si-ar regla traiul pe-o

saptamîna. Nu mai exista azi pompa aceea bizantina a cezarilor. Ceea ce oamenii vad la televizor nu e chiar aur, iar pe podoabele preotilor aurul nu mai e aur masiv. Am putea face si noi ca turcii de la Iasi, sa ma ierte fratii turci, foc în jurul catedralei ca sa curga aurul topit de pe pereti. Si au fost surprinsi sa vada ce putin aur a curs. Asa e si discutia legata de îmbracarea catedralei noastre de aici de la Cluj, în mozaic cu piatra de Murano. Nu va suparati, nu mai e nici o fandoseala sa faci asa ceva în ziua de astazi. Nu mai e scump. Ce mai înseamna Murano astazi? Dar va spun altceva: în ordinea creatiei, pentru Dumnezeu si numai pentru el sînt cele mai bune lucruri. Daca am reusi sa schimbam în mentalul nostru lucrul acesta sa stiti ca ne-ar fi mult mai molcoma viata. Dar noi nu ne gîndim asa, noi zicem ca cele mai bune lucruri ni se cuvin noua, nu lui Dumnezeu. Si doar ce mai ramîne îi dam si lui Dumnezeu. 

Fals exemplu negativ

 

Vorbiti despre cumpatare?Si despre cumpatare, si cînd vorbesc despre asta nu dau exemple decît din familia mea. Luati-ma pe mine ca exemplu negativ. Daca eu as fi avut minima cumpatare sa cumpar numai cît mi-ar fi trebuit pentru cele trei zile de Pasti, probabil ca ar mai fi si altceva. Dar într-o zi, cu mult înainte de Pasti, eram la un supermarket si acolo se facea o colecta pentru saraci. La casa ti se cerea sa dai din cos un produs care îti prisoseste. Mi-a placut ideea, dar le-am spus ca ar fi trebuit sa-mi spuna cînd am intrat, ca sa cumpar mai mult. Dar apoi, cînd m-am mai gîndit, am zis ca nu, a fost bine asa, nu trebuia sa-mi spuna înainte. Eu trebuie sa dau din prisosul meu. Eu trebuie sa renunt si asta e crestineste cu adevarat. De-asta va spun, ca daca lumea ar intra cu adevarat si deplin într-o zona a cumpatarii sa stiti ca s-ar rezolva toate problemele noastre.

 

Pîna la cumpatarea deplina, care suna a absolut, nu se pot face si lucruri mai mici si mai simple?Eu am încercat sa gasesc tehnici de asistenta sociala pentru parohii, pentru comunitatile noastre,

mici si simple. Si am pus asa, niste întrebari nevinovate. Daca avem în parohie niste blocuri din astea mari, lamele din cartierul Grigorescu sa zicem. Ce-ar fi atît de greu, am zis eu, ca din uscatorii sa facem un fel de depozit; niste rafturi pe care locatarii blocului sa puna ce le prisoseste. Dar ce e înca bun de folosit. Si cum ala intra sa puna, ala care are trebuinta sa intre sa-si ia. A mers greu sau deloc. N-am gasit nici o asociatie de proprietari care sa îmbratiseze ideea. E un paradox. Eu am vazut cu ochii mei; cu cît te îmbogatesti, cu atît îti scade personalitatea morala. Cu cît saracesti, cu atît ti se întareste nobletea. Si nu mai accepti orice.

 

E greu sau usor sa dai putin cînd ai mult?E foarte greu sa faci lucruri concrete si adevarate pentru cei nevoiasi. Daca noi, pe drumul pe care mergem fiecare, am tine ochii deschisi si pentru ceilalti, ar fi mult mai putina suferinta. De ce atunci cînd punem niste haine vechi la tomberon, ele dispar în cîteva minute? De ce aceia care le iau stiu ca hainele sînt acolo, dar noi, cei care le punem, nu stim cine sînt cei care au nevoie de ele? Nu avem cumpatarea care ne-ar trebui.

 

Prejudecati românesti

 

Ce mi-ati raspunde daca eu as afirma ca, atunci cînd e vorba de biserica, românii sînt bigoti, ipocriti si superficiali?V-as raspunde da, aveti dreptate. Dar apoi v-as mai spune si ca suferiti de aceeasi superficialitate ca si cei de care vorbiti. Luati în considerare doar aspectul formal si nu reusiti sa intrati în esenta, în experimentarea propriu-zisa. Analizam formal si nu esential atunci cînd nu exista comuniune. De exemplu, noi doi ne-am întîlnit într-un interogatoriu si nu într-un dialog. Va spun de ce nu e un dialog, desi asa pare sa fie: pentru ca nu ne cunoastem unul pe celalalt. De dialog nu se poate vorbi decît acolo unde este comuniune.

 

Dar despre dialogul între religii, un subiect deja monden, cum se poate vorbi?Se poate spune dintru început ca dialogul interreligios nu vizeaza nici o negociere, el este o comuniune a identitatilor. Asa trebuie sa mergem cu totii, alaturi, pîna cînd, poate ca va da Dumnezeu odata, sa se estompeze din creatie efectul accidentului Babel. Eu atîta stiu, ca atîta vreme cît traiesc pe lumea aceasta trebuie sa fiu ferm în credinta mea. Subiectul dialogului interreligios nu e o piatra de poticnire decît pentru cei care nu-si cunosc credinta. Daca l-am cunoscut pe Dumnezeu nu ma mai deranjeaza ceilalti.

 

Unde si cui ramîn ceilalti?Pentru ceilalti eventual ma rog. Dar nici nu trebuie sa se înteleaga ca dialogul interreligios,

interconfesional, dialogul ecumenic sînt niste exercitii de lasa tu, ca las si eu si ajungem la un consens. E vorba de marturie sau, cum zicem noi, de martiria identitatilor pe care le genereaza marturisirile de credinta. Totusi nu cred ca discutiile vor disparea vreodata. Adevarul e unul singur, noi sîntem multi. Asa ca e foarte usor sa se ajunga chiar la un soi de politizare a religiosului si atunci religiosul e judecat exact dupa reperele negotului politic.

 

Politica nu mai are loc în sufletCa tot vorbiti de politizare, e mai ocupata biserica în timpul campaniei electorale?Da, poate, si asta pentru ca politicienii cred ca zona bisericii e zona credulitatii. Nu e a credulitatii, distinsi domni, e a credintei. Nu va mai amagiti ca cei doua, trei sute de oameni care încap într-o biserica se si încred în crucea voastra. Nu se încred în voi, dar va îngaduie, va lasa. Pot sa va spun din postura preotului confesor, aceea a omului care sta multe ore în scaunul spovedaniei, ca lucrurile s-au schimbat mult. Bigotismul, fariseismul, formalismul s-au redus mult, nu mai sînt asa stufoase. Am întîlnit oameni din generatia tînara care stiu sa se spovedeasca si asta e un lucru extraordinar.

 

Spovedanii adevarate

 

Parintele Chirila vede cum de la generatie la generatie întelegerea sensului mersului la biserica si a spovedaniei se însanatoseste. „Sînt oameni care stiu sa-i ceara iertare lui Dumnezeu asa cum se cuvine. Care stiu sa-si aleaga ei singuri tamaduirea sufletului, sa-si gaseasca singuri rugaciunile. Nu mai sîntem în era dusului la biserica cu arcanul. Oamenii stiu de ce vin la biserica si vin. Si mai e ceva. Mersul sincer la biserica e cu atît mai valoros cu cît în societatea noastra a disparut un lucru fundamental în structura societatilor vechi: rusinea de comunitate. Lumea nu mai merge la biserica de gura satului si totusi, har domnului, bisericile sînt pline”, spune Ioan Chirila.