I. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA DREPTULUI NOTARIAL

1. Noţiunea şi importanţa dreptului notarial

Dreptul notarial este constituit din ansamblul normelor juridice care reglementează modul de organizare a activităţii notariale, statul notarului public şi procedura de întocmire a actelor notariale. Activitatea notarială asigură persoanelor fizice şi juridice, astfel cum precizează chiar art.1 din Legea nr.36/1995,” constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale neligitioase precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea”. Formalismul reprezintă o caracteristică a actelor notariale. Dreptul notarial se constituie, în ultimul timp, într-unul din domeniile juridice cele mai dinamice.

2. Obiectul dreptului notarial Acesta este format din normele juridice privitoare la organizarea activităţii notariale, statutul notarului public şi la procedura de întocmire a actelor notariale. Obiectul dreptului notarial este constituit şi din normele privitoare la procedura succesorală notariala. Obiectul dreptului notarial include regulile care se aplică notarului în exerciţiul funcţiilor sale şi în raporturilor lui cu părţile (clienţii notarului).

3. Izvoarele dreptului notarial Izvoarele dreptului notarial sunt diverse, în mod incontestabil, însă, principalul izvor al dreptului notarial este Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr.36 din 12 mai 1995(se completează cu prevederile din Codul civil şi din Codul de procedura civilă). Un alt izvor de drept îl constituie şi Legea nr. 178 din 4 noiembrie 1997, dar şi Ordonanţele Guvernului pot constitui şi ele un izvor de drept notarial (ex: O.G. nr. 12 din 29 ianuarie 1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială). Un izvor de drept cu o valoare incontestabilă este reprezentat de Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale, nr 36/1995(adoptat prin Ordinul nr. 710/C din 5 iulie 1995).

1

4. Scurte secvenţe istorice asupra instituţiei notariatului Istoria notariatului şi apariţia notarului este legată de descoperirea şi folosirea scrisului de populaţiile sumeriene. Propagarea treptată a documentelor scrise a determinat apariţia unei noi profesii liberale, anume cea a talionului, persoanele ce o exercitau fiind specializate în redactarea documentelor juridice. Dezvoltarea comerţului în secolele XI-XIII a contribuit la transformarea scribului-scriptor sau notarius-in notar public. Primul autor care a elaborat un tratat în domeniu notarial a fost Rainiero de Perugia între anii 1222-1234 numit “Ars notariae” (cuprindea contactele, dispoziţii de ultima voinţă şi înscrisuri procesuale). În ţara noastră, originea notariatului este plasată în secolele XII-XIV, activitatea notarială fiind îndeplinită de instanţele judecătoreşti. Prin Decretul nr. 79 din 31 martie 1950 a fost organizată în ţara noastră instituţia notariatului de stat. Descentralizare economică şi tranziţia spre o economie de piaţă a impus o nouă organizare notarială. Ea s-a realizat prin Legea nr. 36/1995 şi prin Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale.

5. Principiile activităţii notariale Principiile de bază ale activităţii notariale pot fi desprinse din prevederile primului capitol al Legii nr.36/1995. Principiile de bază ale activităţii notariale:- Principiul legalităţii- Principiul egalităţii de tratament în faţa organelor notariale- Activitatea notarială constituie monopol al notarilor publici- Principiul păstrării secretului profesional- Principiul realizării unui serviciu de interes public- Principiul desfăşurării activităţii notariale numai la cererea persoanelor interesate

II.ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII NOTARIALE

1. Structurile organizatorice notariale Elementul structural aflat la baza activităţii notariale este biroul notarului public.În acest sens, art.14 din Legea nr. 36/1995 dispune că:” Activitatea notarilor publici se desfăşoară în cadrul unui birou, în care pot funcţiona unul sau mulţi notari publici asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător”.

2

Raporturile dintre notarii asociaţi se stabilesc în temeiul unui contract de societate civilă (prevăzut în art.1 din Regulament). Titularul unui birou notarial poate angaja notari stagiari, traducători, personal de specialitate, personal administrativ şi de serviciu necesar activităţii notariale. Biroul notarial se înregistrează la curtea de apel în circumscripţia căreia îşi are sediul. Această operaţie trebuie realizată în termen de 60 de zile de la numirea notarului public. Notarii publici care funcţionează în circumscripţia teritoriala a unei curţi de apel se constituie în camera notarilor publici, având un Colegiu director format din 3-5 membri ales de adunarea generală a membrilor camerei pentru un mandate de 3 ani. Notarii publici din România se constituie în Uniunea Naţională a Notarilor Publici. Ea are ca deziderat principal “asigurarea condiţiilor necesare pentru perfecţionarea profesională a notarilor publici şi pentru întărirea autorităţii instituţiei notarului public” Organele de conducere ale Uniunii sunt: Congresul notarilor publici, Consiliul Uniunii, Biroul executiv al Consiliului Uniunii şi Preşedintele. Unele atribuţii ale Consiliului Uniunii sunt determinate însă şi prin Statutul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România. Acestea atribuţii sunt precizate în art.19 din Statut. Consiliul Uniunii constituie şi comisii permanente care îşi desfăşoară activitatea continuu pe baza unor norme proprii aprobate de Consiliu. Biroul executiv al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici se compune din preşedinte, doi vicepreşedinţi şi doi membri aleşi de Consiliul Uniunii.

2. Organizarea şi evidenţele biroului notarial Biroul notarial reprezintă structura organizatorică de bază a activităţii notariale. Este locul unde se prestează activitatea notarială. Biroul notarial trebuie să aibă un spaţiu corespunzător, să afişeze numele notarului public sub care a fost înregistrat biroul, iar în caz de asociere numele stabilit prin contractul de societate civilă. Legea reglementează şi situaţia juridică a notarilor asociaţi. Astfel, în cazul în care în cadrul biroului funcţionează mai mulţi notari publici asociaţi, fiecare îşi exercita personal profesiunea şi răspunde individual pentru activitatea sa (art.37 din Regulament). Răspunderea individuală, la care se referă art.37 din Regulament, poate fi determinată de încălcarea obligaţiilor profesionale ale notarului în cauză. Raporturile civile dintre notarii asociaţi sunt supuse regimului juridic al contractelor de societate civilă. Notarul public poate încheia şi contracte de muncă cu unul sau mai mulţi secretari, precum şi cu alt personal auxiliar.

3

Pentru funcţionarea corespunzătoare a unui birou notarial este obligatorie şi organizarea unei evidente riguroase. Aceasta este necesară atât pentru conservarea şi materializarea activităţii notariale, cât şi pentru exercitarea controlului profesional prevăzut de lege. Art.40 din Regulament impune obligativitatea organizării următoarelor registre: registrul general, opisul registrului general, registrul de succesiuni, opisul succesiunilor, registrul special de renunţări la succesiune, opisul renunţărilor la succesiune, registrul de termene succesorale, registrul de depozite, registrul de proteste, registrul de consultaţii juridice notariale, registrul de traduceri, registrul de corespondenţă. În conformitate cu prevederile Regulamentului, fiecare birou notarial este obligat să organizeze depozitarea şi conservarea arhivei. Evidenţa şi arhivarea actelor notariale prezintă o importanţă particulară. Ea face posibilă conservarea actelor notariale şi permite realizarea unui control adecvat asupra activităţii desfăşurate în cadrul fiecărui birou notarial. Datorită rolului şi importanţei sale, art.99 din Legea nr.36/1995 dispune că arhiva activităţii notariale este proprietatea statului.

3. Natura juridică a biroului notarului public şi a activităţii notariale

În prezent, notarii publici sunt organizaţi în birouri notariale, iar titularul acestuia nu este funcţionar de stat; notarul public exercita atribuţiile unei profesii liberale. Biroul notarial se înfăţişează ca o instituţie de drept privat, iar nu ca un organ al administraţiei de stat. El are un caracter autonom, independent faţă de toate celelalte autorităţi publice. Potrivit art.3 din Legea nr.36/1995:” Notarul public este investit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii autonome.” Avem în vedere atribuţiile Ministerului Justiţiei privitoare la evidenta birourilor de notari publici, stabilirea numărului de notari publici şi al birourilor în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, numirea, suspendarea, revocarea ori încetarea calităţii de notar public. Existenţa unui control asupra activităţii notariale ar putea acredita idea unei subordonări administrative şi a unei dependente a birourilor notariale faţă de organele Ministerului Justiţiei.De altfel, expressis verbis, art.96 din Legea nr 36/1995 se referă la controlul” profesional administrativ” al Activităţii notarilor publici. Totuşi, potrivit art.98 alin (1) din Legea nr.36/1995:” Controlul profesional administrative se exercita de către Uniunea Naţională a Notarilor Publici prin consiliul său de conducere”.

4

Rezultă că sarcina de executare a controlului” profesional administrative” revine doar Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. În ceea ce priveşte statutul notarului public,el nu poate fi cercetat, percheziţionat, reţinut, arestat sau trimis în judecată penală sau contravenţionala fără avizul ministrului justiţiei, pentru fapte săvârşite în legătură cu exerciţiul activităţilor profesionale.

CERTIFICATUL DE MOŞTENITOR; NATURA JURIDICĂ ŞI FORŢA PROBANTĂ

1. Încheierea finală Încheierea finală cuprinde, în condiţiile art.80 al Legii nr. 36/1995, toate constatările notarului bazate pe probele administrative în cauză, precum şi modul în care notarul face si aplicarea în concret a dispoziţiilor legale referitoare la: - Stabilirea clasei şi numărului moştenitorilor pe baza principiilor devoluţiunii legale a moştenirii; - Stabilirea moştenitorilor testamentari sau legatarilor; - Va consemna acordul moştenitorilor care-şi recunosc reciproc calitatea de moştenitor, compunerea masei succesorale, valoarea bunurilor ce compune masa succesorala, stabilirea pasivului, moştenitorii; - Stabilirea cotelor de moştenire a moştenitorilor legali, a taxelor succesorale Legea permite în mod excepţional existenţa unor pacte asupra succesiunilor viitoare. Astfel,este valabilă convenţia prin care asociaţii convin că societatea civilă va continua cu moştenitorii asociatului, societatea va continua între asociaţii rămaşi în viaţă. Pe baza probelor administrative şi a propriilor sale constatări, notarul va proceda la întocmirea încheierii finale care cuprinde: adresa exactă, numele şi prenumele notarului (cu toate elementele de identificare), numărul şi data dosarului succesoral, dată judecării în fond a cauzei, date privind defunctul, date privind moştenitorii, natura succesiunii, compunerea activului succesoral, cota defunctului din bunurile comune, modul în care succesibilii şi-au exercitat dreptul de opţiune succesorala, semnătura şi sigiliul notarului instrumentator.

5

2. Certificatul de moştenitor sau de legatar În raport cu încheierea finală, certificatul de moştenitor conţine în plus numărul şi data eliberării sale, dar nu cuprinde semnăturile moştenitorilor, nici atunci când dezbaterea moştenirii este urmată în acelaşi act de partajul succesoral. Certificatul de moştenitor se eliberează la finalizarea procedurii succesorale notariale.Certificatul se va elibera pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile date în urma suspendării procedurii succesorale notariale,în urma anularii certificatului de moştenitor iniţial prin hotărâre judecătorească. În situaţia în care succesibili s-au adresat direct instanţei de judecată pentru soluţionarea problemelor succesorale, instanţă va pronunţă o hotărâre care va face deplină dovada asupra calităţii de moştenitor, precum şi asupra celorlalte probleme succesorale, ca şi certificatul de moştenitor eliberat de notar; în această situaţie nu mai este necesară eliberarea de un certificat de moştenitor.

• Natura juridică a certificatului de moştenitor S-a afirmat despre Certificatul de Moştenitor faptul că acesta are un caracter convenţional, afirmaţie susţinută cu puternice argumente. Deşi “sorgintea convenţională a certificatului de moştenitor” este evidentă, aceasta nu se confunda totuşi cu convenţiile civile. Astfel, dacă în cazul convenţiilor civile părţile le pot revoca prin consimţământ mutual sau din cauze autorizate de lege, certificatul de moştenitor nu poate fi revocat, retractat de moştenitori. Apoi, sub aspectul formei, convenţiile civile sunt în principiu consensuale, în timp ce certificatul de moştenitor este întotdeauna un act autentic. Profesorul Ioan Leş arată că “certificatul de moştenitor este o sinteză a activităţii desfăşurate în cadrul procedurii notariale. El constituie în concret un document official-notarial-care constata calitatea de moştenitor”1. A) certificatul de moştenitor are la baza convenţia moştenitorilor (sau în cazul unui singur moştenitor, declaraţia acestuia) cu privire la recunoaşterea reciprocă a calităţii de moştenitor, compunerea masei succesorale, cota în care defunctul a deţinut bunurile aflate în comunitatea matrimonială, modalităţile în care se va putea face partajul succesoral. B) convenţia moştenitorilor nu este o convenţie civilă obişnuită Observăm faptul că acordul de voinţe al moştenitorilor se formează” în etape” (consimţământul moştenitorilor putându-se exprima la termene diferite, fiind consemnat în încheieri de şedinţe diferite), fiind rărea cazurile

1 A se vedea I.Les-op.cit.p.40

6

când toţi moştenitorii se prezintă la un anumit termen, când, consimţământul lor a fost consemnat în încheierea finală. Pentru a stabili natura juridică a certificatului de moştenitor pornim de la următoarele considerente: - Certificatul de moştenitor este mai mult decât o “convenţie” sau un “act convenţional”. Certificatul de moştenitor ar putea avea o altă natură decât convenţia pe care o conţine. Astfel, nu orice act care cuprinde o convenţie are el însuşi o natură convenţională (ex.: hotărârea de expedient care, deşi conţine în dispozitivul sau o tranzactie-act convenţional, hotărârea îşi păstrează natura sa de “act jurisdicţional susceptibil de atac în condiţiile legii” sau “act judiciar cu toate consecinţele ce decurg din aceasta calificare”). - Întrega procedura succesorală notariala este considerate o “procedură necontencioasa”, sintagma cu cel puţin două sinonime:” procedura graţioasă” (de origine canonică) sau “jurisdicţia voluntara-inter volens” (de origine romană), interne cele locaţiuni existând totuşi diferenţe. Certificatul de moştenitor, act final al unei asemenea proceduri, nu poate fi decât un act de jurisdicţie voluntară. Ca act de jurisdicţie voluntară, certificatul de moştenitor este un act de putere (notarul fiind delegatar al puterii statale), cu caracter oficial, executoriu şi irevocabil asupra căruia nici notarul care l-a eliberat, şi nici moştenitorii, nu mai poate reveni asupra lui.

• Rolul certificatului de moştenitor A) mijloc de dovadă a calităţii de moştenitor Certificatul de moştenitor trebuie solicitat şi eliberat atât de către moştenitorii sezinari cât şi de cei nesezinari întrucât pentru a fi recunoscut ca moştenitor sezinar, mai întâi trebuie să fie recunoscut ca moştenitor. Sezina permite moştenitorului sezinar să intre de drept în posesia bunurilor succesorale dar calitatea de sezinar poate înceta retroactive la data desfiinţării titlului de moştenitor, fie pe cale necontecioasa-cand la eliberarea unui certificate de moştenitor, notarul va constata că cel care a intrat în posesia bunurilor succesiunii renunţase de fapt la aceasta, fie pe cale contencioasă. Pornind de la definiţia “sezinei” (posesiunea de drept a titlului de moştenitor) care conferă “moştenitorului” posibilitatea juridică de a intra în stăpânirea bunurilor succesorale şi de a exercita şi acţiunile dobândite de la un defunct fără a fi necesară atestarea prealabilă a calităţii de moştenitor1, constatăm, conform aceleaşi doctrine, faptul că succesibilul devine succesor 1 A se vedea Fr.Deak-Tratat de drept succesoral,p.469

7

numai în urma acceptării succesiunii şi a lipsei impedimentelor pentru a succede, toate constatate în urma unei aprecieri critice, de către notar sau de către instanţă de judecată. În literatura juridică, dovada calităţii de moştenitor ar putea fi făcută şi cu late mijloace (ex.: actele de stare civilă, testamentul, martorii, etc.).În acest sens, se poate invoca chiar textul neinspirat al art.74 alin (1) al Legii nr.36/1995, potrivit căruia “calitatea de moştenitor şi numărul acestora se stabilesc prin acte de stare civilă şi cu martori...”.

B) certificatul de mostenitor-act translativ de proprietate? Deşi printre modurile de dobândire şi transmitere a proprietăţii, Codul civil roman enumeră succesiunea şi legatul,dreptul de proprietate sau alte drepturi reale se transmit ope legis la data deschiderii succesiunii, atât în cazul succesiunii legale, cât şi al celei testamentare. Prin urmare certificatul de moştenitor nu poate fi considerat un act constitutive de drepturi. El este un act constatator, declarative de drepturi, care nu poate interverti titlul dobândirii (dacă defunctul a avut drept de proprietate, sau un alt drept real, moştenitorii vor dobândi exact acelaşi drept. Dacă defunctul a deţinut bunurile succesiunii în baza unei situaţii juridice mai puţin conturate, exact aceeaşi situaţie se va transmite şi moştenitorilor, fiind inadmisibil că moştenitorii să dobândească prin certificatul de moştenitor, spre exemplu, proprietatea bunurilor în timp ce autorul lor a avut doar detenţia precară).

C) certificatul de moştenitor este singurul mijloc de însezinare a moştenitorilor legali nesezinari care vor putea intra în posesia bunurilor succesorale dobândite numai după eliberarea certificatului de moştenitor (art.1127 din Noul Cod Civil). Certificatul de moştenitor sau certificatul de calitate succesorală ar trebui să devină mijloc de insezinare şi pentru moştenitorii sezinari, statutul unor succesibili, acela de a fi posesori de drept ai bunurilor succesiunii fiind incompatibil cu calitatea de “succesibil”.

D) certificatul European de Moştenitor Se porneşte de la constatarea potrivit căreia, la nivel european, dovada calităţii de moştenitor se face în mod diferit. În Germania, Grecia, în anumite regiuni ale Franţei sau Italiei, se eliberează un certificate de moştenitor de către un tribunal.

8

În Regatul Unit şi Irlanda, actul numit “grand of representation” (contract de reprezentare), ce conţine puterile conferite unui administrator sau executor testamentar, este eliberat de către un tribunal. În Austria, succesiunea face obiectul unei trimiteri în posesie de către u tribunal în faţa căruia moştenitorii trebuie să-şi dovedească sau nu calitatea lor şi faptul acceptării succesiunii. În Franţa, Belgia, Spania, Portugalia, certificatele de notorietate sunt stabilite de notari pe baza declaraţiei a doi martori, acte de notorietate care fac dovada până la proba contrarie. Terţii sunt protejaţi numai prin teoria aparentei în drept. În România, se eliberează de către notar un certificat de moştenitor în cadrul unei proceduri necontencioase. Certificatul de Moştenitor European ar trebui să cuprindă: identitatea defunctului, dată şi locul decesului, indicarea regimului matrimonial, indicarea dispoziţiilor pentru cauza de moarte, indicarea interogării şi răspunsul primit de la fişierul de evidentă a testamentelor al ţării implicate, indicarea ordinii moştenitorilor legali sau testamentari cu datele complete de identificare, indicarea posibililor moştenitori rezervatari cu cotele lor de rezervă, cu datele complete de identificare, indicarea terţilor administratori sau executori ai succesiunii, prin precizarea identităţii şi puterilor conferite, indicarea oricăror limitări a drepturilor moştenitorilor ce ar putea exista, precizarea legii aplicabile succesiunii prin indicarea elementelor de drept sau de fapt ce ar conduce la stabilirea legii aplicabile.

• Certificatul de moştenitor eliberat pe baza unei hotărâri judecătoreşti Un asemenea certificat nu poate avea o natură convenţională, dar în acelaşi timp, nu poate fi nici un act judiciar. Certificatul eliberat pe baza unei hotărâri nu este un act judiciar, care ar trebui să fie rezultatul unei proceduri contencioase. Eliberarea unui asemenea certificate se face pe baza unei prevederi exprese a legii. Un astfel de certificat “rămâne un act sau document oficial al procedurii succesorale notariale” Situaţia se modifică radical în ipoteza în care moştenitorii cer dezbaterea succesiunii direct instanţei de judecată. Astfel, instanţă pronunţă o hotărâre care soluţionează integral cauza succesorala, nemaifiind nevoie ca pe baza unei asemenea sentinţe să se elibereze moştenitorilor şi un certificat de moştenitor.

9

• Acţiunea în anulare a certificatului de moştenitor Certificatul de moştenitor poate fi lovit de nulitate absolută sau relative pentru motive care vizează nesocotirea normelor imperative sau dispozitive ale legilor, lipsa elementelor esenţiale ale actului, vicii de consimţământ etc. În condiţiile art.85 al Legii nr.36/1995, (1) Cei ce se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acesteia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte. (2) În cazul anularii certificatului de moştenitor, notarul public va elibera un nou certificat, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile…”. Termenul de promovare a acţiunii în nulitate relativă este de 3 ani de la data eliberării certificatului de moştenitor.În cazul motivelor de nulitate absolută, acţiunea în nulitate este imprescriptibila. În privinţa terţilor sau chiar a persoanelor îndreptăţite la moştenire, dar care au fost omise, acţiunea acestora prin care se invoca un drept de proprietate asupra unor bunuri incluse în masă succesorala îmbracă forma unei acţiuni în revendicare, cu toate consecinţele ce decurg din regimul juridic al unei asemenea acţiuni1.

3. Certificatul de calitate succesorală În temeiul art.81 al Legii nr.36/1995,” În cazul în care nu s-a făcut dovada existenţei unor bunuri în patrimonial defunctului ori determinarea acestora necesită operaţiuni de durată şi moştenitorii solicită să li se stabilească numai calitatea, se poate emite certificate de calitate de moştenitor”. În primul rând, s-ar putea ridica problema competenţei teritoriale a notarului sau instanţei de judecată în ce priveşte eliberarea unui certificate de calitate de moştenitor, atunci când defunctul nu a avut ultimul domiciliu şi nici bunuri mobile sau imobile în România. În al doilea rând, s-ar putea discuta asupra termenului în care se poate elibera un certificat de calitate de moştenitor. Un asemenea certificat s-ar putea elibera oricând, cu precizarea că succesibilii care solicită un atare certificat trebuie să facă dovada acceptării moştenirii (expres au tacit, în condiţiile legii) în termenul de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală.

1 I.Les-Manual de drept notarial,All Beck 2001,p.64

10

În al treilea rând, cu privire la persoanele care pot cere eliberarea unui certificat de calitate de moştenitor, apreciem că asemenea persoane trebuie să fie moştenitori legali sau testamentari ai defunctului, şi nu succesibilii acestuia. Calitatea de moştenitor se stabileşte o singură dată, eliberându-se fie certificat de calitate de moştenitor, fie certificat de moştenitor, întrucât semel heres, simper heres, dar şi pentru că “eredele ce renunţă este considerat că nu a fost niciodată erede”. Ulterior eliberării certificatului de calitate de moştenitor, se va putea elibera şi certificatul de moştenitor, care va ţine însă cont de calitatea de moştenitor stabilită anterior. În al patrulea rând, în cazul moştenitorii testamentare, stabilirea calităţii de moştenitor pentru legatarul universal sau cu titlu universal exclude stabilirea calităţii de moştenitor a moştenitorilor legali nerezervatari, exheredati complet prin testamentul defunctului.

4. Partajul succesoral În temeiul art.78 alin. (3) al Legii 36/1995,” Dacă moştenitorii şi-au împărţit bunurile prin bună învoială, în încheiere se va arăta modul de împărţeala şi bunurile succesorale atribuite fiecăruia. Actul de împărţeală va putea fi cuprins în încheierea finală sau se va putea întocmi separat, într-una din formele prescrise de lege.” Spre deosebire de partajul voluntar, partajul succesoral va putea fi încheiat numai între moştenitorii lui de cuius şi va putea avea ca obiect numai bunurile succesorale dobândite de moştenitori de la de cuius.În ipoteza în care de cuius era doar coproprietar, moştenitorii lui îşi vor partaja doar cota de drept a acestuia, starea de indiviziune încetând doar prin partajul voluntar încheiat faţă de toţi coproprietarii imobilului.

11

BIBLIOGRAFIE

1.Manual de drept notarial-I.Les,Ed. All Beck 2001

2.Curs de drept notarial-Ioan Popa,Ed.Universul Juridic 2010

3.Noul Cod Civil

4.Legea notarilor publici 36/1995,republicată in 2011

12