ACTIVITATEA MISIONARĂ A P.S. GHERONTIE NICOLAU

Simţindu-se nevoia unei mai intense misiuni în teren şi prezenţa activă a episcopului pe tot cuprinsul eparhiei, episcopul Ilarie aduce la Tomis, de la Mitropolia Bucureştilor, în ziua de 1 august 1923, pe arhimandritul Gherontie Nicolau, în calitate de vicar-arhimandrit, iar în luna noiembrie, din acelaşi an, îl propune Sfântului Sinod ca arhiereu-vicar. La 1 aprilie 1924 a luat fiinţă revista eparhială „Tomisul”. Din păcate, în toamna aceluiaşi an, 27 septembrie, în plină activitate eparhială, răpus de o boală nimicitoare, Episcopul Ilarie avea să treacă la cele veşnice. Trupul său a fost transportat la Bucureşti şi înmormântat în cavoul familiei din Cimitirul Bellu.

Urmează în scaunul vlădicesc de la Constanţa episcopul- vicar existent aici, Gherontie Nicolau. Grigorie (după intrarea în monahism Gherontie) Nicolau s-a născut în anul 1867. În toamna anului 1887, la 29 noiembrie, a fost hirotonit diacon de mir, în biserica episcopală din Roman, de către Episcopul Melchisedec Ştefănescu. Timp de 15 ani (1887-1902), diaconul Grigorie Nicolau a slujit în catedrala episcopală din Roman ca o „adevărată privighetoare a Moldovei”. Oficia slujbele cu eleganţă şi siguranţă de sine, având un glas melodios şi calităţi vocale deosebite. În anul 1902, arhidiaconul Grigorie Nicolau pleacă din Roman la Craiova, unde slujeşte timp de 7 ani (1902-1909) la Biserica Madona Dudu, tot în această calitate de arhidiacon eparhial. Datorită măiestriei sale în interpretarea cântărilor bisericeşti, a dragostei, disciplinei şi abnegaţiei sale în slujirea ca arhidiacon, Grigorie Nicolau a fost numit la 1 septembrie 1909, de către mitropolitul primat Atanasie Mironescu, Arhidiacon la Mitropolia Bucureştilor. La Bucureşti a ocupat şi postul de duhovnic şi profesor de practică liturgică la Seminarul „Nifon”. În anul 1915 intră în monahism luând numele de Gherontie. În acelaşi an , a fost ridicat la treapta de Arhimandrit al Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei. În noiembrie 1923 arhimandritul Gherontie a fost numit Arhiereu- Vicar al Episcopiei Tomisului – Constanţa.

La data de 4 februarie 1926, „Colegiul Electoral” al Bisericii Ortodoxe Române, l-a ales în scaunul Episcopal al Tomisului pe Arhimandritul Gherontie Nicolau (1926-1942).În ziua de 4 martie Sfântul Sinod a ratificat alegerea episcopului Gherontie iar investitura i s-a făcut în ziua de 11 martie, la palatul regal. Instalarea în mod oficial s-a desfăşurat în data de 14 martie 1926, cu acest prilej episcopul spunea printre altele „Nu voi da somn ochilor mei şi nici genelor mele dormitare”, iar delegatul Patriarhiei Române, preotul Grigorie Pişculescu (Gala Galaction), avea să afirme printre altele: ,, Mă bucur azi , în această zi de sărbătoare a Episcopiei Constanţei, cu acea bucurie de care vorbeşte Sfânta Evanghelie: Prietenul se bucură auzind vocea Mirelui.

Veniţi, Prea Sfinţite, să ridicaţi cârja păstorească a Episcopiei Dobrogei, după trecerea la cele veşnice a predecesorului vostru, Episcopul Ilarie, căruia Dumnezeu să-i dăruiască plata slugilor celor vrednice.

Veniţi în această eparhie răsăriteană a patriei noastre, în vremuri deosebit de grele pentru consolidarea fiinţei noastre româneşti. Dumnezeu să vă ajute să fiţi unul din acei factori înţelepţi, statornici şi moderatori, atat de necesari nouă în aceste zile de universală pripeală şi agitare.

Veniţi Prea Sfinte să înscrieţi în dipticele acestei Eparhii – cea mai veche din toate eparhiile care au existat în vatra neamului nostru – veniţi să înscrieţi, a doua oară, numele de Gherontie.

Cel dintâi Episcop al Sciţiei, cunoscut Istoriei sub numele ce purtaţi, este Episcopul Gherontie, din timpul împăratului Teodosie cel Mare, acel Gherontie care la anul 381 a luat parte la al II –lea Sinod Ecumenic, convocat la Constantinopol, îndeosebi ca să răstoarne falsa învăţătură a lui Arie.

Veniţi ca Gherontie al II –lea, Episcop al acestor ţărmuri scumpe neamului nostru – veniţi după 1547 ani de la primul Gherontie. Episcopatul vostru se întinde în latura răsăriteană a ţării şi populaţia pe care veţi chivernisi-o şi veţi păstori-o, în numele Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, - este felurită şi amestecată.

În această eparhie, locuiesc paşnic laolaltă câteva neamuri; în ea sunt împrejurări, stări şi conjuncturi cu totul deosebite şi fără pereche în alte Eparhii. Sunt fericit să ştiu că însuşirile sufleteşti pe care vi le preţuiesc de vre-un sfert de veac, vor fi cu totul bine venite în această de Dumnezeu păzită Eparhie a Tomisului.

Prudenţa, răbdarea, blândeţea şi iubirea de pace, cu care Dumnezeu v-a dăruit, vor fi cele mai preţioase daruri pe care le aduceţi păstoriţilor voştri Ortodocşi, ca şi celorlalţi concetăţeni ai lor, şi ei, într-un fel, tot fii duhovniceşti ai Prea Sfinţiei Voastre.

Prea Sfinţite, din acest Tomis, în care salutăm astăzi aşezarea în vechiu-i scaun episcopal a Prea Sfinţiei Voastre, a pornit într-o zi cu corabia spre Constantinopol înaintaşul vostru Gherontie, ca să ia parte la Sinodul al II –lea ecumenic. Erau vremuri de mare cumpănă bisericească. Toată lumea veche fierbea şi falsa învăţătură ameninţa duhovniceasca clădire a Mântuitorului.

Trăim şi astăzi zile care prin învălmăşagul şi nevoile lor bisericeşti se apropie de vechile stări din ceasul Sinodului al II-lea Ecumenic”.

Păstorirea episcopului Gherontie a corespuns unei perioade de efervescenţă în plan politic, economic, social, admisitrativ, cultural şi nu în ultimul rând, spiritual, pe care o cunoştea întreaga Dobroge. De altfel, la scurtă vreme de la alegerea sa, în partea de sud a teritoriului cuprins între Dunăre şi Marea Neagră aveau să se aşeze numeroase familii de români balcanici care luptaseră în locurile de baştină încă din ultimile decenii ale secolului al XIX-lea, pentru obţinerea dreptului de a avea biserici româneşti şi un ierarh propriu. Speranţele lor din ajunul izbucnirii Primului Război Mondial, când s-a ajuns chiar la elaborarea documentului „Statutul fundărei episcopiei trebuitoare pentru macedo-români”. În 1928, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de viaţă românească în Dobrogea, statistica întocmită atunci demonstrează o creştere demografică şi arată care erau rezultatele primelor încercări timide de atragere a preoţilor cu studii superioare. Un alt recensământ, din 29 octombrie 1930, făcut de către Institutul Central de Statistică, evaluează populaţia Dobrogei la 815475 persoane, repartizate pe confesiune, iar în 1936, Tomis-ul publica, la „Rubrica misionară” semnată de Diacon Constantin Staicu „Tabloul alcătuit după rapoartele PC Protoierei’’.

Moaştele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon se află la Catedrala Arhiepiscopală "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din anul 1931. Ele au fost aduse din Orientul Apropiat de către preotul Dimitrie Popescu şi donate bisericii episcopale (în acea vreme). Au fost aşezate într-o raclă de argint, sub un baldachin, lângă Sfântul Altar. În anul 1950, sediului episcopal este mutat la Galati, şi astfel,

Preasfinţitul Chesarie Păunescu, Episcopul Dunării de Jos, duce moaştele Sfântului Pantelimon la Galaţi. După revoluţie este reânfiinţată Arhiepiscopia Tomisului şi, pe data de 3 septembrie 1993, Înaltpreasfinţitul Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului, a readus moaştele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon la Constanţa.

În primii 4 ani de păstorire Preasfinţitul Gherontie a realizat multe fapte de seamă între care enumerăm: ocuparea tuturor parohiilor vacante, înfiinţarea Societăţii Eparhiale ,,Ortodoxia’’, înfiinţarea Şcolii de Cântăreţi, cercului religios şi asociaţiei, toate purtând numele „Gherontie Episcopul”, înfiinţarea fabricii de lumânări, etc. În anul 1941 spre sfârşitul activităţii pastorale a Episcopului Gherontie erau evidenţiate lucrările de seamă pe care le-a făcut dealungul păstoririi sale: s-au întemeiat 3 mănăstiri, s-au zidit circa 40 de biserici şi 60 de case parohiale, s-a restaurat Catedrala episcopală avariată foarte serios în urma bombardamentelor din timpul Primului Război Mondial – turle, acoperiş, tencuieli interioare, uşi , ferestre, inclusiv pictura bisericii, s-a înfiinţat o frumoasă bibliotecă, s-a dat avânt misionarismului, s-au reorganizat protoieriile, devenind un liturghisitor desăvârşit şi apreciat de toată lumea bisericească, un adevărat,,Ctitor de osteneli!’’.

Tot în această perioadă, preotul M. Rădulescu consemna următoarele despre realizările episcopului Gherontie:,, Toate bisericile din Dobrogea sunt construcţii noi, mari şi frumoase, dar rar care sunt terminate. Bisericile pictate sunt ceva mai rar, dovadă că încă mai trebuie timp ca să fie complet terminate....Cred vrednic de reamintit înfiinţarea celor trei mănăstiri din Eparhie: „ Gherontie Episcopul” la Balaciu – Ialomiţa; Schitul „ Sfintei Cruci” la Dervent – Ostrov şi „Sfânta Elena de la Mare” la Tatlageac – Constanţa”.

Odata cu intrarea României în cel de-al II-lea război mondial, activitatea pastorală a Episcopului Gherontie Nicolau este îngreunată. La deschiderea sesiunii Adunării Eparhiale din data de 3 mai 1942, episcopul Gherontie spunea: „ Sesiunea aceasta ne găseşte în cele mai grele momente ale neamului nostru. Căci greu este războiul cu colosul rusesc. În ziua de 3 august 1941, Duminica, după ieşirea din Sfânta Liturghie, pe când călugării înca nu trecuseră la chilii s-a dat alarma. Călugării au dat fuga la adăpostul ce-şi săpaseră în spatele părcuşorului. N-au apucat să se aşeze bine şi vreo şase bombe au dărîmat şi catedrala şi palatul, aşa cum se văd azi ... Cum ploile ameninţau întreaga catedrală şi palatul, am cerut un ajutor de la Ministerul Cultelor. Acordându-ni-se trei sute de mii de lei şi cu ce am pus din fondurile eparhiei, am acoperit şi biserica şi palatul cu carton gudronat, am astupat uşile şi ferestrele cu scânduri, am astupat cu scânduri Altarul distrus etc şi am închis catedrala, evacuând palatul. Personalul Catedralei slujeşte la biserica Sfântul Nicolae de lângă episcopie. Noi am cerut să ni se plătească chirie sau să ni se pună un imobil disponibil la dispoziţie. Nici una , nici alta nu a avut succes şi atunci ne-am refugiat în mahala, înghesuindu-ne într-o cameră la nişte nepoţi ai noştri”.

La împlinirea a 15 ani de arhipăstorire a episcopului Gherontie la Constanţa, preotul Gh. M. Sorescu consemna şi el următoarele: ,, Ucenic al marelui Melchisedec (episcop al Dunării de Jos) şi formându-şi sufletul în preajma marilor Arhierei, cu care se mândreşte Biserica şi Neamul nostru, Prea Sfinţia Sa a moştenit toate acele înşuşiri specifice ale Ierarhilor ortodocşi...”

Spre sfârşitul anului 1942 episcopul Gherontie Nicolau s-a retras la chinovie, fiind orânduit ca să conducă eparhia Tomisului ca locotenent episcopul Galaction Gordun ( pentru câteva luni ), apoi Eugen Laiu (1942-1944) cunoscut ca un apropiat ucenic al Episcopului Visarion Puiu. A fost stareţ la mănăstirea Antin din Bucureşti şi conducător al Tipografiei Cărţilor Bisericeşti. Este cunoscut faptul că a fost îndrumător şi poate chiar duhovnicul Sfântului Ioan Iacov Hozevitul. Pentru convingerile şi acţiunile sale anticomuniste a fost arestat în anul 1949.

Preotul Radu Datcu făcea episcopului Eugeniu Laiu următorul portret fizic şi moral: „ La prima vedere era frumos la chip, cu ochi vioi sclipitori de te pătrund, cu zâmbetul pe buze, cu vorba dulce de moldovean sfătos. Era tare plăcut. Cu sufletul curat, deschis, sincer, apropiat. Fără ascunzişuri; nu-şi trâmbiţează programul. Fără vorbe, munceşte în tăcere ajutat de oameni pricepuţi şi vrednici. Numai în câteva încăperi modeste, neîncetat lucrează pentru ridicarea aşezământului episcopal al Tomisului. A început cu redresarea economică a eparhiei, cu toate greutăţile zilelor prin care trecem. A reuşit în cea mai mare parte. E plin de stăruinţă. Nu se lasă până nu izbuteşte”.