ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR

- raport special-

Salvatorul şi acţiunile de prim ajutor

Primul ajutor în caz de accidentare sau de îmbolnăvire acută trebuie să fie acordat la locul unde s-au produs acestea, de către orice persoană care este pregatită pentru astfel de intervenţii.

Ce este un salvator?

Cel care acordă primul ajutor – salvatorul – nu înlocuieşte medicul, dar prin măsurile pe care le aplică, el trebuie să reuşească să evite:

- înrăutăţirea stării accidentatului;- apariţia altor complicaţii;- producerea morţii victimei.

În funcţie de pregătirea lor, salvatorii pot fi încadraţi în trei categorii:- medicii de orice specialitate: ei vor interveni cu prioritate la locul unui accident;- cadrele medii sanitare şi studenţii medicinişti din ultimii ani de facultate;- toate persoanele care au fost instruite pentru a acorda primul ajutor.

Cu excepţia cazurilor de mare urgenţă şi/sau petrecute în locuri izolate, primul ajutor în caz de accident sau îmbolnăvire acută ar trebui sa fie acordat de către salvatorii din prima şi a doua categorie – salvatorii profesionişti.

Salvatorul trebuie să cunoască riscurile specifice locurilor de muncă pentru care este pregătit să acorde prim ajutor în caz de accident sau îmbolnăvire acută, având şi un rol preventiv. El trebuie să fie în legătură cu personalul de conducere şi cu personalul implicat în activitatea de securitate şi sănătate în muncă.

Formarea salvatorului trebuie să fie predominant practică, explicaţiile fiind date în timpul predării şi învăţării manevrelor. Este necesar ca această pregătire să fie completată cu antrenamente periodice, pentru ca salvatorii să poată efectua manevrele de reanimare şi operaţiile de salvare oricând şi oriunde.

Obligaţia cea mai importanta a unui salvator este să prevină agravarea stării victimei, deoarece acordarea unor îngrijiri necorespunzătoare poate complica sau chiar compromite intervenţiile ulterioare de specialitate ale medicului.

Care sunt acţiunile salvatorului?

Acţiunile salvatorului depind de starea victimei, astfel:

a) Dacă victima nu vorbeşte (este inconştientă), dar respiră şi îi bate inima (are puls), sunt necesare următoarele acţiuni:

• aşezarea în poziţie de siguranţă;

• acoperirea victimei, alarmă;

• supravegherea circulaţiei, a stării de conştienţă, a respiraţiei, până la sosirea ajutoarelor medicale.

2

b) Dacă victima nu răspunde, nu respiră, dar are puls, sunt necesare următoarele acţiuni:

• degajarea (eliberarea) căilor respiratorii;

• manevra Heimlich;

• respiraţie "gură la gură" sau "gură la nas".

c) Dacă victima nu răspunde, nu respiră, nu are puls, este necesară:

• reanimarea cardio-respiratorie (masaj cardiac extern asociat cu respiraţie "gură la gură" sau "gură la nas").

d) Dacă victima sângerează abundent, sunt necesare următoarele acţiuni:

• compresie manuală locală;

• pansament compresiv;

• compresie manuală la distanţă (în zona subclaviculară sau inghinală).

e) Dacă victima prezintă arsuri provocate de foc sau căldură:

• se face spălare cu apă pentru a evita ca arsura să progreseze şi pentru răcorire.

f) Dacă victima prezintă arsuri provocate de substanţe chimice:

• se face spălare abundentă cu apă. Nu se încearcă neutralizarea acidului cu bază şi invers.

g) Dacă victima vorbeşte, dar nu poate efectua anumite mişcări:

• oricare ar fi semnele, se va acţiona ca şi cum victima ar avea o fractură, evitând să o deplaseze şi respectând toate eventualele deformări la nivelul: membrului superior, membrului inferior, coloanei vertebrale.

h) Dacă victima prezintă plăgi simple:

• se curăţă şi se pansează plaga.

i) Dacă victima prezintă plăgi grave:

• se aşază victima într-o poziţie adecvată şi se îngrijeşte plaga, aplicându-se comprese pentru oprirea sângerării.

3

Acordarea primului ajutor în cazul arsurilor

În funcţie de agentul care le-a provocat, arsurile se clasifică în patru tipuri majore:

1. Arsuri termice – produse de foc, de contactul cu obiecte fierbinţi sau abur

2. Arsuri chimice – produse de substanţe chimice foarte active, precum acizii şi bazele

3. Arsuri electrice – produse de curentul electric

4. Arsuri produse de radiaţii radiaţie – produse de expunedrea excesivă la soare, raze X sau materiale radioactive

După profunzimea lor, arsurile se clasifică, de asemenea, în în patru tipuri majore:

a) Arsuri de gradul întâi – limitate la stratul superficial al pielii. Pielea se înroşeşte şi ustură. Un exemplu tipic este arsura provocată de expunerile prelungite ale pielii la soare.

b) Arsuri de gradul doi – cuprind toată grosimea pielii. Pe piele apar băşici. Pe lângă durerea mare pe care o resimte victima, pericolul principal constă în infectarea conţinutului baţicilor.

c) Arsuri de gradul trei – leziunile depăşesc grosimea pielii, distrugând şi straturile mai profunde: stratul adipos, muşchii, vasele, nervii, până la os. Durerea este mai mică, deoarece extremităţile nervilor au fost distruse.

d) Arsuri de gradul patru – sunt foarte severe, implicând distrugerea tuturor structurilor, inclusiv a osului (carbonizare).

Care sunt efectele şi complicaţiile arsurilor?

Efectele arsurilor sunt determinate de:- întinderea suprafeţei arse a corpului – viaţa victimei este ameninţată dacă arsurile depăşesc

10% din suprafaţa totală a pielii;- localizarea arsurii – de exemplu, arsurile din zona feţei pot afecta respiraţia;- gradul arsurii – determinat de profunzimea leziunii;- vârsta, starea fizică şi fiziologia victimei – în cazul persoanelor mai vârstince, chiar şi arsurile

mici pot fi critice.

Arsurile se complică adesea ca urmare a condiţiilor care rezultă din distrugerea ţesuturilor. Aceste complicaţii sunt:- şocul – produs de durerea intensă şi de pierderea masei sanguine sau a plasmei;- infecţia – zonele arse constituie un mediu prielnic de dezvoltare a microbilor;- probleme respiratorii – la victimele cu arsuri faciale severe sau care au inhalat fum sau vapori

fierbinţi, lezând căile respiratorii şi plamânii;- inflamarea (producerea edemelor) – mai ales dacă zona arsurii este presată de îmbrăcăminte

strânsă sau de bijuterii.

1. Primul ajutor în cazul arsurilor termice

a) Daca arsurile termice sunt superficiale, primul ajutor constă în:

4

- introducerea imediată a părţii arse în apă rece sau în alcool, pentru a uşura durerea, a reduce inflamarea şi băşicarea şi pentru a preveni lezarea ulterioară a ţesuturilor. Dacă acest lucru nu este posibil, aplicaţi pe zona arsurii îmbrăcăminte curată, umezită în apă rece sau în alcool;

- îndepărtarea imediată a oricărei surse de presiune asupra zonei arse (inele, brăţări, îmbrăcăminte sau încălţăminte), înainte de apariţia inflamării;

- acoperirea arsurii cu pansament curat, lipsit de scame, preferabil steril.

ATENŢIE! Nu se aplică loţiuni, alifii sau pansamente murdare. Nu se sparg băşicile. Nu se respiră şi nu se tuşeşte peste arsuri. Nu se pipăie zona arsă. Nu se îndepărtează îmbrăcămintea lipită de zona arsă.

b) Dacă arsurile termice sunt grave, solicitaţi ajutorul medicului, iar primul ajutor constă numai în:- controlarea respiraţiei victimei şi, dacă este necesar, aplicarea respiraţiei artificiale;- acoperirea zonei arse cu un pansament curat, preferabil steril şi fără scame;- aplicarea tratamentului pentru şoc;- asigurarea transportării victimei la spital.

2. Primul ajutor în cazul arsurilor chimice

Arsurile produse de substanţe chimice corozive, precum acizii tari sau bazele, sunt întotdeauna grave, deoarece aceste substanţe chimice continuă să "ardă" cât timp rămân pe piele. Pentru a diminua efectele lor corozive, îndepărtaţi imediat substanţele chimice. Acţionaţi astfel:- Spălaţi imediat cu apă rece din abundenţă zona arsă, pentru a îdepărta substanţele chimice.

Continuaţi spalarea zonei arse şi în timpul îndepărtării îmbrăcăminţii, până la îndepărtarea completă a substanţelor chimice.

- Dacă este vorba despre substanţe chimice uscate precum varul, atunci acestea trebuie îndepărtate rapid prin periere uşoară cu comprese uscate, înainte de a spăla cu apă rece.

- După îndepărtarea prin spălare a substanţelor chimice, continuaţi primul ajutor ca pentru arsura termică.

- Acoperiţi arsura cu un pansament curat şi solicitaţi ajutorul medicului.

ATENŢIE!- Când acordaţi primul ajutor în caz de arsuri chimice, nu utilizaţi agenţi chimici neutralizanţi,

precum oţet, sifon sau alcool, fără avizul medicului.- Salvatorii şi lucrătorii trebuie să cunosacă substanţele chimice utilizate la locul de muncă, să ştie

cum să le manevreze şi să înveţe cum să acorde primul ajutor în caz de accidentare.

3. Primul ajutor în cazul arsurilor electrice

Arsurile produse de curentul electric pot fi mai serioase decât par la prima vedere. Trecând prin corp, curentul electric poate determina oprirea funcţionării inimii sau a respiraţiei; persoana electrocutată poate fi aruncată violent, ceea ce duce la fracturi sau luxaţii.

ATENŢIE!Prima manevră pe care trebuie să o efectueze salvatorul este scoaterea accidentatului de sub acţiunea curentului electric.

5

Acţionaţi astfel:- Controlaţi respiraţia şi aplicaţi respiraţia artificială, dacă este necesar.- Controlaţi circulaţia sângelui şi aplicaţi resuscitarea cardio-respiratorie, dacă pulsul nu este

sesizabil şi dacă sunteţi antrenat pentru reanimarea acrdio-respiratorie.- Dacă respiraţia şi circulaţia sunt reluate, atunci:

• acordaţi primul ajutor pentru arsuri, acoperindu-le cu un pansament uscat şi curat;• imobilizaţi fracturile şi luxaţiile, dacă este cazul;• solicitaţi intervenţia medicului.

4. Primul ajutor în cazul arsurilor produse de radiaţii

Deşi nu există un ajutor specific pentru arsurile produse de raze X sau materiale radioactive, puteţi să le trataţi ca pe arsurile termice provocate de expunerile prelungite la soare, respectiv:- Acoperiţi zona arsă cu un prosop umed, utilizând o soluţie de 10 g de sare la un litru de apă.

Aceasta linişteşte şi răceşte pielea. Pot fi utilizate, de asemenea, unguentele şi cremele comerciale pentru arsuri solare.

- Dacă băşicile sunt sparte, există un pericol grav de infecţie, iar victima trebuie văzută de un medic.

6

Acordarea primului ajutor în cazul accidentelor prin electrocutare

În cazul accidentelor prin electrocutare este evident că numai întâmplator se poate acorda ajutor calificat. Din acest motiv, succesul primului ajutor depinde de competenţa celor prezenţi în momentul accidentului.

În practică se întâlnesc două situaţii:

1. Accidentatul nu se poate desprinde de instalaţia electrică

2. Accidentatul s-a desprins de instalaţia electrică, nemaifiind în contact cu aceasta şi nici în imediata ei apropiere

În ambele situaţii, persoana care acţionează pentru acordarea primului ajutor, salvatorul (salvatorii), trebuie să constate cu operativitate situaţia concretă a victimei şi să hotărască modul de acţionare astfel încât să nu-şi pericliteze propria integritate corporală sau chiar viaţa, expunându-se aceluiaşi risc.

SANCŢIUNEConstituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 de lei la 6.000 de lei nerespectarea obligaţiei legale de a lua măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, potrivit art. 39 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 319/2006.

Care sunt operaţiile de prim ajutor în cazul unui accident prin electrocutare

I. Scoaterea accidentatului de sub influenta curentului electric, în cazul în care acesta nu s-a putut desprinde de instalaţia electrica

Există două situaţii distincte determinate de tensiunea de lucru:

1. Dacă tensiunea de lucru este sub 1000 V, veţi proceda in felul următor:• Acţionaţi pentru întreruperea tensiunii prin deschiderea întrerupătorului de alimentare, iar în

lipsa acestuia, prin deschiderea separatorului, scoaterea siguranţelor, scoaterea din priză, de la caz la caz.

• Dacă scoaterea de sub tensiune a instalaţiei necesită prea mult timp, reducând operativitatea intervenţiei, scoateţi accidentatul de sub tensiune prin utilizarea oricăror materiale sau echipamente electroizolante care sunt la îndemână, astfel încât să se reuşească îndepărtarea acestuia de zona de pericol.

Dacă persoana electrocutată este în contact cu instalaţia electrică şi se află şi la înălţime, există pericolul căderii ei. De aceea, trebuie să luaţi măsuri de evitare a acestei consecinţe. Puteţi fie să sprijiniţi accidentatul cu proptele izolante, fie să organizaţi atenuarea căderii prin prinderea victimei ori prin plasarea pe sol a unor suporturi groase la locul eventualei căderi – paie, materiale textile, crengi etc.

2. Dacă tensiunea de lucru este peste 1000 V, trebuie ştiut faptul că însăşi apropierea de accidentat poate prezenta pericol pentru salvator, din cauza tensiunii de pas.

Deconectarea instalaţiei (scoaterea de sub tensiune) va putea fi efectuată numai de către o persoană care cunoaşte bine instalaţia. Scoaterea accidentatului din instalaţii aflate sub tensiune este permisă numai după deconectarea acesteia.

7

Scoaterea accidentatului din instalaţia aflată sub tensiune este permisă numai în staţiile electrice unde operaţia se execută de către personalul special instruit în acest sens şi care utilizează mijloace de protecţie electroizolante adecvate: cizme şi mănuşi de înaltă tensiune, ştangă de manevră corespunzatoare tensiunii nominale a instalaţiei.

Dacă accidentatului i s-au aprins hainele din cauza arcului electric provocat ca urmare a atingerii instalaţiei electrice, imediat după ce este îndepărtat de sub tensiune, se va acţiona pentru stingerea hainelor aprinse. Este de preferat ca accidentatul să fie culcat la pământ în timpul intervenţiei, deoarece mişcarea acestuia ca o „torţă vie” îngreunează acţiunile de salvare.

II. Determinarea stării accidentatului

După scoaterea accidentatului de sub tensiune şi în afara pericolului generat de aceasta, se va determina starea clinică a victimei printr-o examinare rapidă, deoarece tot ceea ce se va face în continuare depinde de această stare.

Examinarea stării clinice depinde de starea accidentatului: accidentatul este conştient; accidentatul este inconştient; accidentatul prezintă vătămări sau răni.

Dacă accidentatul este con ştient

În această situaţie examinarea este uşurată de faptul că se poate comunica cu accidentatul şi i se pot adresa întrebări: ce te supără? ai ameţeli? ai greaţă? ai dificultăţi în respiraţie? te supără inima?

În timpul întrebărilor se caută vizual eventualele semne exterioare ale stării de rău: paloarea sau roşeaţa excesivă transpiraţia feţei şi a palmelor; prezenţa şi caracteristicile respiraţiei şi ale pulsului.

În cazul unei stări de rău se cheamă imediat salvarea.

Dacă accidentatul este incon ştient

Se consideră în stare de inconştienţă acel accidentat căruia îi lipsesc reflexele de autoapărare şi capacitatea de mişcare autonomă. Funcţiile vitale de bază – respiraţia şi circulaţia – pot fi satisfacatoare.

În această situaţie, pentru a determina starea clinică a victimei, procedaţi în felul următor:

Dacă în urma accidentului prin electrocutare nu au rezultat vătămări şi leziuni care ar contraindica într-un mod evident mişcarea şi deplasarea accidentatului (de exemplu: cădere cu grave leziuni şi vătămări, fracturi, hemoragii), aşezaţi accidentatul într-o poziţie care să permită examinarea sa, respectiv în poziţie culcat pe spate pe o suprafaţă plană şi suficient de rigidă.

Desfaceţi hainele la gât, piept şi zona abdominală.8

Verificaţi starea respiraţiei şi existenţa pulsului.

În cazul lipsei funcţiilor vitale, fără a mai ţine seama de eventualele interdicţii de mişcare, i se va face accidentatului respiraţie artificială sau reanimare cardio-respiratorie.

ATENŢIE!Chiar dacă în urma electrocutării accidentatul nu acuză stări de rău, nici măcar trecătoare, el trebuie ţinut în repaus timp de 0,5-1 oră şi supus apoi unei consultaţii medicale.

Orice persoană care a suferit un accident prin electrocutare va fi transportată la spital pentru supraveghere medicală, deoarece ulterior accidentului pot surveni tulburări de ritm cardiac.

9

Acordarea primului ajutor în cazul întinderilor musculare, entorselor şi luxaţiilor

Traumatismele sistemului muscular şi osos sunt destul de obişnuite, deşi ele ar putea fi prevenite. Leziunile musculaturii şi ale articulaţiilor sunt reprezentate de întinderi musculare, entorse şi luxaţii. Entorsele şi luxaţiile pot fi însoţite de fracturi ale capetelor articulare şi pot afecta vasele de sânge şi nervii care trec prin aceste articulaţii. Aceste leziuni pot fi grave şi în cele mai multe cazuri trebuie tratate medical.

ATENŢIE!Dacă nu puteţi diagnostica în mod precis tipul leziunii, trataţi traumatismul ca pe o fractură.

Traumatismele sunt cauzate de tracţiunea bruscă excesivă sau de răsucirea unui muşchi sau articulaţii. Întinderile musculare şi entorsele sunt adesea rezultatul unor manevre greşit executate sau al pregătirii inadecvate pentru o anumită mişcare ori activitate fizică. Luxaţiile sunt cauzate de obicei de mişcări violente.

Primul ajutor în cazul întinderilor musculare

Atunci când muşchii sunt întinşi dincolo de limita lor normală, leziunea care apare se numeşte întindere musculară.

Semnele şi simptomele unei întinderi musculare pot apărea mai târziu faţă de momentul producerii accidentului. Întinderile musculare pot fi recunoscute după:- o durere bruscă şi ascuţită în muşchiul afectat;- umflarea (tumefierea) muşchiului;- crampe musculare;- colorarea şi rigidizarea zonei.

Primul ajutor în cazul întinderilor musculare se limitează la următoarele manevre:

Aşezaţi victima în cea mai confortabilă poziţie.

Aplicaţi comprese reci pentru a ajuta la relaxarea spasmelor musculare şi pentru a împiedica umflarea ţesuturilor. Puteţi folosi pungi cu gheaţă (în secvenţe de 15 minute aplicare pe locul leziunii şi 15 minute de pauză).

Primul ajutor în cazul entorselor

Entorsa este o întindere sau o rupere a ligamentelor care ţin o articulaţie. O entorsă apare atunci când oasele de la articulaţie sunt forţate dincolo de limita lor normală de mişcare, întinzând şi rupând ligamentele care le sprijină.

Semnele şi simptomele unei entorse sunt:- durere, care poate fi mare şi se accentuează la orice mişcare;- pierederea funcţiunii articulaţiei respective;- umflarea şi întinderea zonei.

Este posibil ca entorsele să nu poată fi deosebite de fracturi şi, de aceea, ele trebuie tratate ca fracturile, adăugând următoarele proceduri:

Aplicaţi bandaje uşor compresive pentru a reduce umflarea.10

Slăbiţi aceste bandaje, dacă circulaţia sângelui este jenată sub bandaj sau dacă acesta provoacă dureri.

Imobilizaţi şi ridicaţi articulaţia vătămată, dacă este posibil.

Aplicaţi pungi cu gheaţă pe articulaţie (în secvenţe de 15 minute aplicare pe locul leziunii şi 15 minute de pauză), pentru a diminua durerea şi umflarea.

Primul ajutor în cazul luxaţiilor

Atunci când suprafeţele de contact ale oaselor de la o articulaţie nu se mai află în contact normal, se spune că articulaţia este luxată. O luxaţie duce la întinderea şi ruperea capsulei fibroase care ţine articulaţia.

Luxaţia poate fi cauzată de o răsucire gravă a unei articulaţii sau de către o forţă indirectă. Articulaţiile cel mai frecvent luxate sunt cele de la umăr, cot, degetul mare, degete, maxilarul inferior şi genunchi. De exemplu, un umăr poate fi luxat prin cădere pe cot sau pe braţul aflat în extensie. Uneori şi o contracţie musculară bruscă poate cauza o luxaţie. Maxilarul inferior poate fi luxat atunci când căscăm prea tare.

La semnele şi simptomele fracturilor se adaugă:- deformare sau aspect anormal al zonei articulaţiei lezate;- durere agravată prin mişcarea articulaţiei;- pierderea funcţiunii normale a articulaţiei;- umflarea articulaţiei.

Deoarece multe luxaţii sunt însoţite şi complicate de fracturi, atunci când există o cât de mică îndoială privind diagnosticul, ele trebuie tratate ca fracturi, adăugând următoarele proceduri:

Nu faceţi niciun fel de încercare de a aduce oasele şi articulaţia în poziţia lor normală.

Imobilizaţi şi sprijiniţi articulaţia în poziţia cea mai confortabilă. Folosiţi pernuţe şi o eşarfă pentru a sprijini adecvat membrul afectat.

Aplicaţi pungi cu gheaţă (în secvenţe de 15 minute aplicare pe locul leziunii şi 15 minute de pauză), pentru a diminua durerea şi umflarea.

Verificaţi circulaţia sanguină, controlând pulsul şi urmărind modificările de temperatură şi culoare la extremităţi.

Solicitaţi asistenţa medicală de urgenţă dacă apar probleme circulatorii.

11

Cum se acordă primul ajutor în cazul accidentelor soldate cu plăgi

DEFINIŢIEPlaga reprezintă orice întrerupere a continuităţii unui ţesut, respectiv a tegumentelor, mucoaselor sau a ţesuturilor mai profunde.

De câte feluri sunt plăgile

Cunoaşterea şi recunoaşterea tipului de plagă permite acordarea unui prim ajutor competent.

În general, plăgile pot fi închise sau deschise.

În funcţie de profunzimea lor, plăgile se îimpart în:- escoriaţii (julituri), care afectează numai straturile superficiale ale pielii;- plăgi superficiale, care afectează tegumentul în întregime şi ţesutul celular subcutanat;- plăgi profunde, atunci când sunt depăşite aceste straturi şi sunt afectaţi muşchii, vasele, nervii,

oasele sau alte organe.

În funcţie de natura agentului agresor şi după modul de producere, plăgile se împart în:

- plăgi contuze (contuzii, vânătăi) - cauzate de obicei de cădere sau de o lovitură cu un obiect contondent, rotunjit, neted, fără să se producă o sfâşiere a tegumentului (pielii, epidermei). Riscul de infecţie este redus.

Contuziile pot fi superficiale sau profunde. Cele superficiale pot fi sub forma echimozei (vânătăii), când este afectat tegumentul, sau sub forma seromului (hematomului), când este afectat şi ţesutul subcutanat. Aceste cazuri nu necesită o intervenţie la locul accidentului. Contuziile profunde sunt însoţite de rupturi musculare, nervoase, osoase sau viscerale.

- plăgi zdrobite (laceraţii) deschise, cu margini neregulate; distrugerile de ţesuturi sunt mai mari, cu tendinţă de necrozare, substanţele rezultate fiind toxice pentru organsim. Fiind favorizată înmulţirea mai rapidă a microbilor şi deci infecţia, vindecarea se produce mai greu.

- plăgi tăiate - provocate de obiecte tăioase (cuţite, cioburi) la nivelul ţesutului moale. Aceste plăgi prezintă margini regulate cu distrugeri minime de ţesut. În general, sunt mai puţin murdare decât juliturile, dar pot conţine fragmente de sticlă sau de alte materiale. Se vindecă uşor.

- plăgi înţepate - cauzate de obiecte ascuţite şi tăioase. Aceste răni pot avea orificii mici la suprafaţa pielii, cu distrugeri minime de ţesut, dar pot fi profunde, permiţând pătrunderea microbilor în adâncime. Infecţiile la plagile înţepate pot fi grave.

- plăgi muşcate - provocate de muşcături de animale. Aceste plăgi constau dintr-o asociere de plăgi tăiate şi zdrobite. Ele prezintă o gravitate deosebită deoarece în gura poate exista o mare concentraţie de agenţi patogeni (de exemplu: virusul turbării, veninul viperei).

Acordarea primului ajutor în cazul accidentelor soldate cu plăgi

Principalele obiective urmărite atunci când se acordă primul ajutor în cazul accidentelor soldate cu plăgi sunt:• combaterea hemoragiei;• prevenirea infecţiei;12

• combaterea durerii;• prevenirea şi combaterea şocului.

Materialele de prim ajutor necesare în cazul plăgilor sunt:• comprese sterile, vată, feşe, leucoplast;• alcool sanitar, tinctură de iod sau metosept;• apă oxigenată sau tablete de perogen (10 tablete/200 ml apă);• soluţie de cloramină (4 tablete/1l de apă); soluţie de permanganat de potasiu; rivanol; tinctură de iod; apă fiartă 30 de minute şi răcită;• medicamente care combat durerea: algocalmin, antinevralgic etc.

Prevenirea infecţiilor

În afara hemoragiilor, un pericol imediat şi important în cazul plăgilor îl constituie infecţiile. Plăgile reprezintă porţi de intrare pentru micorbii aflaţi pe suprafaţa pielii rănite, precum şi pentru cei din mediul extern. Pielea intactă, sănătoasă nu permite pătrunderea acestora în ţesuturi, având un rol antiinfecţios important.

Se consideră că toate plăgile sunt infectate într-o anumită măsură prin:• microbii care pătrund în rană odată cu agentul agresor;• corpii străini din plagă: pământ, stofă, păr, nisip etc;• microbii ce pătrund ulterior, dacă îngrijirile nu sunt corespunzatoare (mâini sau obiecte nesterile

etc.)

În plus, ţesuturile zdrobite, secreţiile şi sângele acumulat în aceste ţesuturi reprezintă un mediu prielnic pentru înmulţirea microbilor. Deşi contaminarea pielii are loc imediat, odată cu rănirea, infecţia propriu-zisă se manifestă după circa 6 ore şi este complet instalată în 24 de ore. De aceea, după acordarea unui prim ajutor eficient şi corect, tratarea calificată a plăgilor trebuie realizată în primele 6 ore de la producere.

Reguli privind primul pansament

Având în vedere că de primul pansament depinde evoluţia ulterioară a plăgii, trebuie să se respecte următoarele reguli:• Plaga nu trebuie pansată cu orice si oricum! Plaga este o poartă largă deschisă microbilor

patogeni şi nu este permis să contribuim şi noi la infectarea ei.• O hemoragie importantă nu trebuie neglijată pe motivul că trebuie sa fie pregatite mai întâi cele

necesare pentru pansat. În caz că sângele ţâşneşte din plagă sau se scurge într-o cantitate apreciabilă, primul ajutor se va adresa imediat hemoragiei.

• Corpii străini care nu pot fi înlăturaţi cu apă oxigenată (de exemplu, o aşchie înfiptă, un cuţit înfipt în rană etc.) se lasă pe loc, din cauza pericolului de sângerare.

• O plagă nu va fi ştearsă cu comprese. Trebuie să se procedeze rapid şi cu blândeţe, fără gesturi dezordonate şi inutile.

• Pe rana proaspată nu se vor aplica substanţe grase, de tipul alifiilor sulfamidate sau al alifiilor cu antibiotice. Grăsimile împiedică drenajul secreţiilor din plagă, anihilând acţiunea absorbantă a pansamentului. Substanţele grase se folosesc mai târziu, când plaga se usucă şi pansamentul tinde să se lipească.

• Mâinile trebuie spălate cu apa şi săpun înainte de acordarea primului ajutor.• Nu trebuie să se tuşească sau să se respire deasupra unei plăgi.• Nu trebuie atinse plaga sau partea bandajului care va veni în contact cu plaga.

13

• Plaga trebuie acoperită cât mai rapid cu un pansament steril sau măcar cu unul care este curat.• Imediat după acordarea primului ajutor, mâinile sau alte părţi ale corpului care au venit în contact

cu plaga trebuie bine spălate, pentru a evita propria infectare.

Toaleta plăgilor

Acordarea primului ajutor trebuie să înceapă prin prevenirea suprainfectării plăgii, protejând-o de orice contact cu obiecte murdare, nesterile (mâini, instrumente, materiale de pansat etc.). Principalul mijloc de protejare este reprezentat de aplicarea pansamentelor care variază în funcţie de întinderea, profunzimea şi localizarea plăgilor.

Înainte de aplicarea pansamentelor este necesară curăţarea (toaleta) plăgilor. Se va proceda astfel:- Se curăţă zona cu ajutorul unei comprese sterile, pornind de la marginile plăgii spre pielea

sănătoasă din jur. Nu se utilizează vată la aceste manevre, pentru a nu lăsa scame ce pot împiedica vindecarea.

- Se spală apoi pielea din jur, utilizând substanţe detergente (săpun lichid, bromocet, benzina etc.).- Se dezinfectează pielea din jurul plăgii cu ajutorul unor substanţe antispetice (alcool, tinctură de

iod, rivanol), folosind, de asemenea, comprese sterile. Se va evita pătrunderea acestora în plagă, deoarece sunt iritante.

- Pentru a îndepărta eventualii corpi străini din plagă, cea mai bună metodă constă în a turna pe plagă apă oxigenată. Aceasta, prin spuma pe care o produce, antrenează eventualii corpi straini, realizând în acelaşi timp şi dezinfecţia plăgii.

- Corpii străini care nu pot fi înlăturaţi cu apă oxigenată (de exemplu, aşchii, cuţite etc.) se lasă pe loc, din cauza pericolului de sângerare.

- Se va încerca extragerea cu ajutorul unei pensete sterile (eventual sterilizată la flacară) sau cu degetele (unghiile), după o bună dezinfectare (alcool, tinctură de iod, apă şi săpun) numai a corpilor străini superficiali şi care nu au fost îndepărtaţi de lichidul turnat.

- Rana se dezinfectează apoi cu o soluţie de cloramină, permanganat de potasiu, rivanol sau din nou cu apă oxigenată.

- Dacă rana este într-o regiune cu păr, este important să se efectueze o bărbierire a zonei din jurul ei (dacă este posibil), după care se va dezinfecta din nou pielea din jurul rănii cu alcool, tinctură de iod etc.

- Se acoperă apoi plaga cu un strat de comprese sterile, se aduagă eventual un strat de vată, după care se efectuează bandajarea în vederea menţinerii pansamentului.

- În cazul rănilor care sângerează, straturile de comprese şi vată vor fi mai groase; înainte de bandajare, pe pansamentul aplicat se va pune o faşă nederulată peste care se aplică bandajul cât mai strâns.

- În situaţia în care sângele îmbibă mai departe pansamentul şi nu se opreşte, se vor lua măsurile de oprire a hemoragiilor.

ATENŢIE!Sudura rănilor este de competenţa exclusivă a cadrelor sanitare (a salvatorilor de gradul I şi II).

14

Cum se acordă primul ajutor în cazul victimelor aflate în stare de şoc

Starea victimei aflate în stare de şoc poate varia de la conştienţă la leşin sau la pierderea cunoştinţei. Şocul poate fi fatal, dacă nu se iau măsuri pentru a-i preveni evoluţia. Durerea, pierderea căldurii corpului, teama, epuizarea fizică, surmenajul sunt factori agravanţi, care măresc viteza de instalare şi severitatea şocului.

DEFINIŢIEŞocul reprezintă o stare critică de reacţie a organismului uman, caracterizată printr-o irigare insuficientă a ţesuturilor corpului.

În ce situaţii poate apărea şocul?

Şocul poate apărea în una din următoarele situaţii:

- sângerare externă severă sau sângerare internă;

- arsuri asociate cu pierderi de plasmă sanguină;

- răniri grave, striviri cu zdrobiri de ţesuturi care pot duce şi la pierderi de sânge şi plasmă;

- crize cardiace, când inima nu mai poate pompa suficient sânge în aparatul circulator;

- crize respiratorii, precum obturarea căilor respiratorii, rănirile toracelui sau paralizia muşchilor intercostali, care împiedică victima să inspire suficient aer pentru a furniza sânge oxigenat către organele vitale;

- rănirea coloanei vertebrale sau a traseelor nervoase care afectează controlul dimensiunii vaselor sanguine;

- reacţii alergice severe produse prin ânţepături de insecte, muşcătură de animal, alimente sau medicamente specifice;

- diverse infecţii – acest tip de şoc este întâlnit de obicei după o perioadă de boală şi ţine rar de domeniul primului ajutor.

Care sunt semnele şi simptomele ce pot creşte în intensitate când şocul progresează?

Oricare din următoarele semne şi simptome sau toate împreună pot fi prezente şi pot creşte în intensitate când şocul progresează:

- agitaţia şi anxietatea pot preceda toate celelalte semne;

- paloarea sau culoarea vânătă a pielii, în special la mivelul buzelor, tegumentelor, unghiilor şi lobilor urechilor, ceea ce indică lipsa oxigenului;

- pielea rece şi umedă, cu transpiraţie abundentă;

- pulsul din ce în ce mai slab şi mai rapid;

15

- respiraţia rapidă şi superficială, iar în stadiile ulterioare, lipsa de aer, sufocarea;

- setea;

- greaţa şi vărsăturile;

- modificările stării de conştienţă.

Cum se acordă primul ajutor pentru a preveni instalarea şi evoluţia şocului

Pentru victimele aflate în stare de şoc, asistenţa medicală trebuie acordată fără întârziere. Până la obţinerea asistenţei medicale, trebuie să acordaţi imediat primul ajutor, încercând să preveniţi instalarea şi evoluţia şocului. Procedaţi astfel:

Trataţi corect cauzele evidente de şoc precum sângerarea, fracturile şi arsurile.

Liniştiţi şi încurajaţi victima.

Controlaţi respiraţia şi circulaţia (pulsul şi tensiunea arterială).

Mişcaţi victima cu grijă pentru a nu-i provoca dureri.

Dezgoliţi victima în jurul cefei, pieptului, taliei.

Preveniţi pierderea căldurii corpului victimei, punând pături sub şi deasupra victimei, dar: Nu supraîcălziţi persoana aflată în stare de şoc şi nu folosiţi sticle cu apă fierbinte, pătură

electrică etc., decât la recomandsarea medicului. Nu daţi nimic pe gură unei persoane aflate în stare de inconştienţă sau şoc sever. Umeziţi-i

buzele dacă victima se plânge de sete.

Poziţionaţi victima aflată în stare de şoc, astfel încât să i se asigure confort maxim şi să se prevină agravarea şocului.

INFO• Poziţia ideală este pe spate, cu capul mai jos şi membrele inferioare ridicate cu 15 cm până la

30 cm, pentru a creşte debitul sângelui spre creier.• Rănile victimei sau condiţia sa fizică pot să nu permită plasarea ei în această poziţie. Astfel,

ridicarea picioarelor victimei cu fracturi pelviene poate produce dureri şi poate agrava traumatismul. Această persoană trebuie menţinută întinsă pe spate, preferabil pe o brancardă. Dacă victima este imobilizată, mânerele brancardei pot fi ridicate, pentru a realiza o înclinare a corpului în direcţia capului.

• Victimle care au suferit răniri la torace, care au o boală pulmonară sau care au suferit un atac de cord, respiră mai uşor dacă sunt aşezate semiculcat, în "capul oaselor".

16

Ce trebuie făcut şi ce nu în cazul unei fracturi

Primul ajutor în fracturi are rolul să prevină complicaţiile şi leziunile ulterioare şi să diminueze durerea şi umflarea zonei. Examinarea accidentatului se realizează cu atenţie şi blândeţe pentru a nu provoca leziuni suplimentare.

Care sunt semnele ce indică faptul că s-a produs o fractură?

Există două semne sigure ale producerii unei fracturi:

- Mişcarea anormală apărută în afara articulaţiilor indică în mod sigur o fractură completă. Aceasta însă nu trebuie căutată de salvator îndoind gamba, coapsa, braţul sau antebraţul victimei. Ea poate fi observată în timp ce accidentatul se mişcă sau se agită din cauza durerii. Cel mult i se poate cere victimei să-şi ridice membrul în cauză.

- Crepitaţia sau zgomotul produs de frecarea capetelor unor oase fracturate care apare în timp ce accidentatul face o mişcare.

Există, de asemenea, semne de probabilitate ale producerii unei fracturi:

- Durerea şi sensibilitatea dureroasă sunt maxime la locul fracturii şi apar în timpul mişcării sau palpării porţiunii rănite. Trebuie ştiut însă ca şi o contuzie musculară poate provoca durere.

- Deformarea regiunii traumatizate este un semn de fractură, dar şi hematomul sau luxaţia pot deforma zona afectată.

- Impotenţa funcţională sau imposibilitatea efectuării mişcării părţii afectate poate apărea ca urmare a deformării şi durerii.

- Scurtarea membrului fracturat, prin deplasarea pe verticală a fragmentelor osoase, poate fi un semn de fractură, dar el poate apărea şi în caz de luxaţie.

- Vânătaia (sau echimoza) apare mai târziu şi uneori la distanţă de locul fracturii şi indică difuzarea sângelui din focarul de fractură în straturile pielii. Acest semn poate apărea însă şi după o contuzie simplă.

Ce nu trebuie făcut în cazul producerii unei fracturi?

- Nu trebuie să se acţioneze în mod brutal sau să i se impună victimei mişcări inutile.

- Victima nu trebuie ridicată în picioare sau transportată înainte de imobilizarea fracturii, pentru că toate acestea pot să provoace complicaţii precum:

• accentuarea durerii;• deplasarea fragmentelor osoase uneori ascuţite şi tăioase care distrug muşchi, vase de

sânge sau nervi, provocând hemoragii sau paralizii;• transformarea fracturii închise într-una deschisă, ceea ce implică, de asemenea,

complicaţii în plus.

Ce trebuie făcut în cazul producerii unei fracturi?

17

- Primul ajutor se acordă la locul accidentului, exceptând cazul în care există un pericol pentru salvator sau pentru victimă. În acest caz, victima trebuie aşezată în cel mai apropiat loc sigur.

- În caz de fractură deschisă, trebuie procedat mai întâi la oprirea hemoragiei şi la pansarea rănii. Orice os ieşit în afară trebuie protejat cu feşi de jur împrejur, dar nu trebuie forţat să intre înapoi în rană.

- Ca şi în cazul altor traumatisme, este necesară administrarea unui calmant (antinevralgic, algocalmin etc.), pentru a reduce durerea.

- Obiectivul principal al primului ajutor este imobilizarea fracturii pentru a preveni complicaţiile şi a alina durerea. Imobilizarea se realizează cu ajutorul atelelor confecţionate special sau improvizate (bastoane, umbrele, bucăţi de scândură sau placaj, şipci etc.).

- Transportarea accidentatului la spital urmează după imobilizarea fracturii. Până atunci se va asigura supravegherea accidentatului, luându-se măsuri pentru perevenirea şocului: acoperirea cu pleduri sau haine, administrarea de lichide şi calmante pentru durere, dacă victima este conştientă.

Imobilizarea fracturii trebuie să respecte următoarele reguli:

• Ca regulă generală, orice imobilizare trebuie să cuprindă două articulaţii (încheieturi): cea de deasupra şi cea de dedesubtul focarului de fractură.

• La membre, atelele se pun de o parte şi de alta a focarului de fractură.

• Atelele se învelesc în vată (sau alte materiale moi), pentru a nu leza pielea, a nu afecta circulaţia sau a nu mări durerea.

• Se va evita aplicarea atelelor pe locul unde osul vine în contact direct cu pielea (faţa anterioară a gambei, de exemplu).

• Acolo unde atela nu se poate mula exact pe regiunea imobilizată, golurile se umplu cu vată.

• Se trage apoi o faşă în jurul atelelor şi membrului fracturat, obţinând astfel o imobilizare provizorie. Trebuie să se ţină cont de faptul că o faşă prea strânsă afectează circulaţia sângelui şi accentuează durerea.

• Orice accentuare a durerii indică agravarea situaţiei şi necesită controlarea poziţiei membrelor, a bandajelor şi nodurilor şi a circulaţiei sângelui la extremităţi. Nodurile de la materialul utilizat pentru fixarea atelelor vor fi făcute peste atelă şi nu pe zona descoperită, deoarece pot provoca compresiuni durereoase pe piele.

• Cel puţin două persoane trebuie să conlucreze la realizarea imobilizării. Una ridică membrul fracturat cu o mână, în timp ce cu palma de la cealaltă mână sprijină locul fracturii, iar cealaltă persoană aplică atelele şi trage faşa.

18

Reguli privind realizarea pansării în acordarea primului ajutor

Pansamentele sunt elemente de bază în acordarea primului ajutor în cazul rănillor şi a traumatismelor muşchilor, oaselor şi articulaţiilor. Cei care acordă primul ajutor trebuie să fie familiarizaţi cu folosirea pansamentelor, dar să fie capabili să le şi improvizeze din materialele disponibile la locul accidentului. Aceste pansamente provizorii sunt destinate să protejeze plaga în perioada de timp care se scurge între momentul accidentului şi cel în care rana este văzută de un specialist.

Pansamentul este un înveliş protector, aplicat pe o rană, pentru a controla sângerarea, a absorbi sângele şi a preveni contaminarea şi infectarea acesteia. Pentru a respecta toate aceste cerinţe, un pansament trebuie să fie:• steril sau cât mai curat posibil;• foarte absorbant şi poros, pentru a menţine rana uscată;• compresibil, gros şi moale, în special pentru sângerările puternice, astfel încât presiunea să se

exercite uniform pe toată suprafaţa afectată;• neaderent şi fără scame, pentru a reduce posibilitatea lipirii de rană. Tifonul, bumbacul şi pânza

de in sunt materiale potrivite pentru pansamente, în timp ce lâna şi alte materiale pufoase nu sunt recomandate.

Pansamentele sunt disponibile în diferite forme şi mărimi. Cele mai utilizate pentru primul ajutor sunt:

- pansamentele adezive – pansamente din tifon, sterile, cu bandă adezivă;

- pansamentele din tifon (compresele) – de diverse mărimi, pliate şi împachetate individual sau în număr mare;

- pansamentele compresive – pansamente sterile din tifon şi alt material absorbant, având ataşată o rolă de faşă. Se folosesc la aplicarea compresivă pe o rană cu sângerare puternică;

- pansamentele improvizate – obţinute din material fără scame, steril sau curat.

Cum se realizează pansarea?

Pansarea se realizează în funcţie de întinderea şi profunzimea plăgii.

a) Dacă plaga nu este prea întinsă:

- Se ia un pachet de pansament de mărime corespunzătoare şi se deschide.

- Se apucă pansamentul de partea externă şi se aplică pe plagă, având grijă ca suprafaţa de contact cu plaga să nu fie atinsă cu mâinile sau cu un obiect oarecare.

- Se înfăşoară peste rană faşa cusută de pansament şi se leagă capătul ei, după ce a fost sfâşiat pe o lungime corespunzătoare.

b) Dacă plaga este întinsă şi nu poate fi acoperită cu un singur pansament:

19

- Se pun peste plagă comprese sterile de tifon fără a atinge cu mâna partea ce vine în contact cu rana.

- Se aşază deasupra un strat de vată.

- Se face un bandaj improvizat, dar solid.

INFOMaterialele de prim ajutor necesare pentru pansare sunt:• pansamente, feşi şi comprese de tifon sterile;• vată sterilă;• leucoplast;• pense şi foarfece sterile;• substanţe dezinfectante (apă oxigenată, tinctură de iod, spirt, soluţii de rivanol, permanganat de

potasiu, bromocet etc.).

Reguli generale privind pansarea

- Spălaţi-vă pe mâini înainte de a pansa o rană. Dacă este posibil, dezinfectaţi-vă cu spirt, apă oxigenată, soluţii de rivanol, permanganat de potasiu, bromocet etc.

- Înainte de pansare, opriţi hemoragia.

- Nu atingeţi şi nu suflaţi peste partea de pansament care va veni în contact direct cu rana.

- Folosiţi pentru pansare cel mai curat material disponibil.

- Dacă le aveţi la îndemână, folosiţi o pensă şi un foarfece sterilizate prin fierbere sau la flacără.

- Acoperiţi complet rana şi întindeţi marginile pansamentului dincolo de limitele rănii.

- Înainte de pansare, aplicaţi bumbac absorbant, vată, faşă neaderentă sau alt material peste compresele de tifon.

- Nu îndepărtaţi de pe rană pansamentul deja făcut. Dacă sângele a trecut prin pansament, lăsaţi pansamentul neschimbat şi acoperiţi-l cu pansamente suplimentare, vată sau alte materiale.

- Când sângerarea nu se opreşte şi pansamentul se îmbibă cu sânge, se vor aplica şi alte măsuri de oprire a hemoragiei (hemostaza).

- Fixaţi pansamentul cu bandă adezivă sau feşi, pentru ca acesta să nu cadă în timpul transportului.

ATENŢIE!Nu puneţi niciodată vată direct pe rană.

20

Cum se realizează respiraţia artificială prin metode directe

Respiraţia artificială este o tehnică de prim ajutor prin intermediul căreia se alimentează plamânii cu aer în cazul în care în urma unui accident de muncă aceştia sunt incapabili să funcţioneze. Pentru a fi eficientă, respiraţia artificială trebuie să înceapă imediat după producerea accidentului însoţit de stop respirator (asfixie), deoarece organele vitale ale corpului, inima şi creierul, au nevoie de o alimentare continuă cu oxigen pentru a funcţiona. Creierul, de pildă, poate fi afectat definitiv dacă este lipsit de oxigen o perioadă mai mare de 4 minute.

Semnele unor tulburări respiratorii ce fac necesară aplicarea respiraţiei artificiale pot fi:- respiraţie neregulată, prea repede sau prea rară;- respiraţie superficială sau prea adâncă;- respiraţie zgomotoasă sau dificilă;- congestionarea vaselor de sânge de la cap şi gât;- coloraţie vânătă (cianotică) a buzelor, urechilor şi unghiilor;- transpiraţie abundentă;- imobilizarea toracelui, circulaţia aerului nu poate fi auzită sau simţită.

Când apar unul sau mai multe dintre aceste semne, dacă nu se aplică respiraţia artificială, vor urma rapid stopul cardiac, starea de inconştienţă şi apoi survine moartea.

Metodele directe de respiraţie artificială sunt:

1) Respiraţia gură la gură

2) Respiraţia gură la nas

Metodele directe de respiraţie artificială prezintă următoarele avantaje:

• oferă plămânilor un volum corespunzător de aer;

• pot fi începute imediat şi continuate până când accidentatul este în siguranţă sau până la sosirea medicului;

• pot fi aplicate de îndată ce salvatorul ajunge la accidentat, nefiind neaparat necesar ca accidentatul să fie mişcat;

• permit observarea imediată a blocării căilor respiratorii;

• nu necesită efort fizic mare şi pot fi executate timp îndelungat.

ATENŢIE!Metodele directe de respiraţie artificială nu vor fi utilizate în cazul stopului respirator apărut în intoxicaţii cu gaze şi vapori, pentru că există pericolul ca şi salvatorul să fie intoxicat.

1) Respiraţia gură la gură

Când executaţi respiraţia artificială gură la gură, asiguraţi-vă că sunt deschise căile respiratorii şi apoi:

- Strângeţi nările între degetul mare şi arătător pentru a preveni pierderile de aer.

21

- Inspiraţi adânc, deschideţi gura larg, plasaţi-o deasupra gurii accidentatului, realizând o bună etanşare şi suflaţi în gura acestuia.

- După fiecare insuflare, ridicaţi gura de pe faţa accidentatului, pentru a permite aerului să iasă.

- Priviţi, ascultaţi şi sesizaţi circulaţia aerului din gură şi nas şi mişcarea toracelui.

- Continuaţi, păstrând un ritm de 12 respiraţii pe minut.

ATENŢIE!Înainte de a executa respiraţia artificială, desfaceţi gulerul, cravata, centura victimei sau orice articol de îmbrăcăminte care ar putea jena respiraţia.

2) Respiraţia gură la nas

Această metodă poate fi folosită în cazurile în care există vătămări ale gurii sau atunci când nu este posibilă acoperirea ei completă.

Se procedează în acelaşi fel ca în cazul respiraţiei gură la gură, insuflând aerul prin nasul accidentatului:

- Răsturnaţi capul victimei spre spate cu o mână, dar nu prindeţi nările.

- Ridicaţi bărbia cu cealaltă mână, folosind degetul mare pentru a închide gura victimei. Acoperiţi nasul accidentatului cu gura dvs. şi aplicaţi două insuflaţii, pentru a permite aerului să iasă prin expiraţie.

- Dacă aerul intră în plămâni şi pulsul este prezent, continuaţi şi respiraţi ritmic, în acelaşi mod ca la metoda de respiraţie gură la gură.

Indiferent de metoda de respiraţie artificială folosită, în acordarea primului ajutor trebuie să respectaţi următoarele reguli:

• Curăţaţi şi menţineţi căile respiratorii deschise prin extensia gâtului.

• Poziţionaţi accidentatul pe o suprafaţă plană şi rigidă, de preferat la nivelul podelei.

• Controlaţi pulsul victimei la carotidă după primele minute sau după 12 cicluri complete. Dacă există puls, reluaţi respiraţia artificială şi verificaţi pulsul din când ăn când.

22