MASTERAT STIINTE PENALE INSTITUTII DE DREPT … · UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI 1. Reglementarea...

MASTERAT STIINTE PENALE

INSTITUTII DE DREPT PENAL.PARTEA SPECIALA

SINTEZA CURSULUI

OCROTIREA VIETII SI INTEGRITATII PERSOANEI

IN VIZIUNEA NOULUI COD PENAL

OMORUL

1. Reglementarea legală Art. 188 - Omorul

(1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea

exercitării unor drepturi.

(2) Tentativa se pedepseşte.

2. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale a căror naştere, desfăşurare şi normală

dezvoltare, implică respectul valorii sociale supremă reprezentată de viaţa omului.

Obiectul material este corpul unui om în viaţă, indiferent de sex, starea sănătăţii sau a

normalităţii bioantro-pologice (viu, viabil, cu malformaţii).

3. Subiecţii infracţiunii

Subiect activ poate fi orice persoană care răspunde penal. Este posibilă participaţia penală

sub toate formele (coautorat, instigare, complicitate).

Subiect pasiv este persoană asupra căreia este îndreptată activitatea infracţională şi care

suportă consecinţele acesteia.

4. Latura obiectivă.

Elementul material al laturii obiective poate fi o acţiune, indiferent care, inclusiv dacă

autorul se foloseşte de forţa victimei, dar poate fi şi o inacţiune sau o omisiune (de exemplu, nu-l

hrăneşte, inaniţia ducând la moartea victimei).

Urmarea imediată. Este expres cerută de textul de lege şi nu poate fi alta decât decesul

victimei.

Legătura de cauzalitate. –Trebuie să existe şi trebuie dovedită în faţa instanţei de judecată

pentru existenţa infracţiunii.

5. Latura subiectivă.

Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe sau indirecte.

6. Forme, modalităţi, sancţiuni.

Infracţiunea de omor poate cunoaşte toate formele, dar legiuitorul pedepseşte doar

tentativa şi infracţiunea consumată.

Singurei modalităţi normative rezultată din text (uciderea), îi corespund o mare varietate de

modalităţi faptice.

Faţă de gravitatea deosebită a faptei, legiuitorul a stabilit o pedeapsă pe măsură, aceasta

fiind închisoarea de la 10 la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Tentativa se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani, potrivit regulilor generale de

individualizare a pedepsei.

OMORUL CALIFICAT

1. Reglementarea legală Art. 189 - Omorul calificat

(1) Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări:

a) cu premeditare;

b) din interes material;

c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau

de la executarea unei pedepse;

d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;

e)*) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la

infracţiunea de omor;

*) În aplicarea dispoziţiilor art. 189 alin. (1) lit. e), prin infracţiune de omor comisă

anterior se înţelege orice faptă de ucidere a unei persoane, săvârşită cu intenţia prevăzută la art. 16

alin. (3) din Codul penal, cu excepţia infracţiunilor prevăzute la art. 190 şi 200 din Codul penal. (a se

vedea art. 242 din L. nr. 187/2012)

f) asupra a două sau mai multor persoane;

g) asupra unei femei gravide;

h) prin cruzimi, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi

interzicerea exercitării unor drepturi.


a. Omorul săvârşit cu premeditare ceea ce presupune o gândire anticipată, chibzuinţă,

trecerea unui interval de timp între luarea hotărârii infracţionale şi executarea ei. Limita intervalului

de timp necesar pentru existenţa infracţiunii, între luarea hotărârii infracţionale şi executarea ei nu

este stabilită de lege, fiind lăsată la aprecierea instanţei.

b. Omorul săvârşit din interes material. Interesul material poate lua diferite forme. Nu

interesează forma interesului, nu interesează valoarea interesului material şi nici dacă s-a realizat sau

nu. În caz de participaţie, fiind o circumstanţă personală, împrejurarea nu se transmite şi celorlalţi

participanţi, dispoziţiile legale fiind aplicabile doar cu privire la cel care a avut şi urmărit interesul

material.

c. Omorul săvârşit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la

răspundere penală sau de la executarea unei pedepse. Împrejurarea presupune existenta pe rolul

autorităţilor judiciare a unei cauze penale în care să fie cercetat cel în cauză sau altă persoană.

d. Omorul săvârşit pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni. În aplicarea

aceste agravante nu are nici o relevanţă gravitatea şi consecinţele infracţiuni iniţiale.

e. Omorul săvârşit de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau

o tentativă la infracţiunea de omor. Pentru a reţine această împrejurare, legiuitorul cere ca autorul

să aibă în antecedente comiterea unei alte infracţiuni de omor săvârşită cu intenţie, sau a unei

tentative de omor. Nu sunt luate în calcul condamnările pentru lovire cauzatoare de moarte sau

ucidere din culpă.

f. Omorul săvârşit asupra a doua sau mai multor persoane. Pentru existenţa aceste

împrejurări, legea cere să fie stabilită intenţia autorului de a ucide două sau mai multe persoane

folosind în acest scop mijloace corespunzătoare (explozivi, mâncare otrăvită, apă otrăvită, gaze

letale, etc.). Dacă intenţia autorului a fost să suprime viaţa unei singure persoane, atunci încadrarea

faptei va fi la art. 188 Cod penal şi nu art. 189 Cod penal.

g. Omorul săvârşit asupra unei femei gravide. Pentru reţinerea acestei împrejurări este

necesar şi obligatoriu ca autorul să cunoască starea de graviditate a victimei. Nu are relevanţă stadiul

evoluţiei sarcinii.

h. Omorul săvârşit prin cruzimi. Având în vedere că legislaţia penală nu explică înţelesul

cuvântului cruzimi, am apelat la late surse în vederea clarificării împrejurărilor care pot determina

această încadrare.

Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, cruzimea este o manifestare de ferocitate

în comiterea unei infracţiuni de natură să producă suferinţe lungi, chinuitoare.

În practică prin cruzime se urmăreşte provocarea chinului fizic şi moral iar ulterior se

săvârşeşte omorul.

Pentru calificarea faptei nu este relevant dacă actele de cruzime au dus efectiv la moartea

victimei sau doar i-au pricinuit suferinţă.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale a căror naştere, desfăşurare şi normală

dezvoltare, implică respectul valorii sociale supremă reprezentată de viaţa omului.

Obiectul material este corpul unui om în viaţă, indiferent de sex, starea sănătăţii sau a

normalităţii bioantropologice (viu, viabil, cu malformaţii).


Subiect activ poate fi orice persoană care răspunde penal. Este posibilă participaţia penală

sub toate formele (coautorat, instigare, complicitate).

Subiect pasiv este persoană asupra căreia este îndreptată activitatea infracţională şi care

suportă consecinţele acesteia.

4. Latura obiectivă

Elementul material al laturii obiective poate fi o acţiune, indiferent care, inclusiv dacă

autorul se foloseşte de forţa victimei, dar poate fi şi o inacţiune sau o omisiune (de exemplu, nu-l

hrăneşte, inaniţia ducând la moartea victimei).

Urmarea imediată. Este expres cerută de textul de lege şi nu poate fi alta decât decesul

victimei.

Legătura de cauzalitate. –Trebuie să existe şi trebuie dovedită în faţa instanţei de judecată

pentru existenţa infracţiunii.



6. Forme, modalităţi, sancţiuni:

Infracţiunea prevăzută şi pedepsită în acest articol cunoaşte toate formele legale, dar

legiuitorul pedepseşte doar tentativa şi infracţiunea consumată. Este tentativă atunci când autorul a

pus în executare hotărârea infracţională, dar datorită mijloacelor folosite sau intervenţiei altor

factori, exteriori voinţei sale, nu s-a produs urmarea socialmente periculoasă.

Singura modalitate normativă rezultată din text (uciderea) are o mare varietate de modalităţi

faptice.

Faţă de gravitatea faptei, legiuitorul a prevăzut o pedeapsă pe măsură, şi anume, închisoarea

de la 15 până la 25 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI

1. Reglementarea legală Art. 190 - Uciderea la cererea victimei

Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei care suferea

de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe

permanente şi greu de suportat, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale care se nasc, se desfăşoară şi se dezvoltă

cu privire la dreptul la viaţă.

Obiectul material al infracţiunii îl reprezintă corpul persoanei în viaţă care suportă

consecinţele faptei.


Subiectul activ poate fi orice persoană care răspunde penal, participaţia fiind posibilă sub

toate formele.

Subiectul pasiv este victima, circumstanţiată, în sensul că suferă de o boală incurabilă sau are

o infirmitate gravă, confirmata medical, care-i produc suferinţe permanente şi insuportabile.


Elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acţiune sau inacţiune care are

drept finalitate uciderea persoanei.

Urmarea imediată constă în producerea rezultatului socialmente periculos, respectiv

uciderea victimei.

Legătura de cauzalitate între fapta autorului şi urmarea socialmente periculoasă trebuie să

existe şi trebuie dovedită.

5. Latura subiectivă

Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe sau indirecte, mobilul şi scopul neavând relevanţă

pentru existenţa faptei, dar putând fi luate în consideraţie de instanţa de judecată la individualizarea

pedepsei.


Infracţiunea poate există sub forma actelor pregătitoare, tentativei şi infracţiunii consumate,

pedepsindu-se doar această din urmă.

Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei care suferea

de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe

permanente şi greu de suportat, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

DETERMINAREA SAU ÎNLESNIREA SINUCIDERII

1. Reglementarea legală

Art. 191 - Determinarea sau înlesnirea sinuciderii

(1) Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc,

se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.

(2) Când fapta prevăzută în alin. (1) s-a săvârşit faţă de un minor cu vârsta cuprinsă între 13

şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ diminuat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10

ani.

(3) Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, săvârşită faţă de un minor care nu a împlinit

vârsta de 13 ani sau faţă de o persoană care nu a putut să-şi dea seama de consecinţele acţiunilor sau

inacţiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu

închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (1) - (3) au fost urmate de o

încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.



cu privire la dreptul la viaţă.

Obiectul material al infracţiunii îl reprezintă corpul persoanei care suportă consecinţele

faptei.


Subiectul activ poate fi orice persoană care răspunde penal, participaţia fiind posibilă sub

toate formele.

Subiectul pasiv este victima, necircumstanţiată în forma simplă, dar cu o anumită calificare,

în varianta agravantă, respective, minor, persoană care nu era în stare să îşi dea seama de fapta sa

ori nu putea fi stăpână pe actele sale.


Elementul material al laturii obiective se realizează prin acţiunea de a determina sau înlesni

sinuciderea. Nu are importanţă dacă motivarea este de ordin tradiţional, medical, religios. Nu are

importanţă dacă s-a făcut sau nu prin constrângere.

Urmarea imediată constă în producerea rezultatului socialmente periculos, respective

sinuciderea sau încercarea de sinucidere.

Legătura de cauzalitate între fapta autorului şi urmarea socialmente periculoasă trebuie să

existe şi trebuie dovedită.


Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe sau indirecte, mobilul şi scopul neavând relevanţă

pentru existenţa faptei, dar putând fi luate în consideraţie de instanţa de judecată la individualizarea

pedepsei.


Infracţiunea poate există sub forma actelor pregătitoare, tentativei şi infracţiunii consumate,

pedepsindu-se doar această din urmă.

Cele două modalităţi normative simple (înlesnirea ori determinarea sinuciderii) şi cele două

modalităţi agravante au o mare varietate de modalităţi faptice.

Faţă de gravitatea faptei, legiuitorul a prevăzut în varianta simplă pedeapsa închisorii de la 3

la 7 ani şi de la 5 la 10 ani, respectiv de la 10 la 20 ani în formele agravante.

UCIDEREA DIN CULPĂ

1. Reglementarea legală Art. 192 - Uciderea din culpă

(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de

prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se

pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de

prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele

speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.


Obiectul juridic special.

În cazul infracţiunii de ucidere din culpă, obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale a

căror naştere şi normală dezvoltare nu este posibilă fără ocrotirea dreptului la viaţă, chiar şi în raport

cu faptele săvârşite din culpă.

Obiectul material. Infracţiunea are obiect material, acesta fiind corpul victimei.


Subiect activ

În formă simplă, subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană care răspunde penal.

În formele agravate, subiectul activ este circumstanţiat, putând fi doar conducător al unui

vehicul cu tracţiune mecanică sau altă persoană aflată în exerciţiul profesiei sau meseriei.

Subiect pasiv. Este persoana care suportă consecinţele faptei infracţionale şi, urmare a

săvârşirii acestora, decedează.


Elementul material al laturii obiective se poate realiza atât printr-o acţiune, cât şi printr-o

inacţiune.

Urmarea imediată. Legiuitorul condiţionează fapta de procedura consecinţelor expres

prevăzute în textul de lege.

Legătura de cauzalitate. Este necesar să se stabilească legătura de cauzalitate între fapta

infracţională şi consecinţele acesteia.


Vinovăţia poate lua doar forma culpei, indiferent dacă se manifestă sub forma uşurinţei sau

neglijenţei.


Fiind infracţiune săvârşită din culpă, actele pregătitoare şi tentativă sunt excluse.

Celor cinci modalităţi normative rezultate din textul de lege le mai corespund o mare

varietate de modalităţi faptice.

Legiuitorul a prevăzut pedeapsa aplicabilă între 1 şi 5 ani în forma simplă şi de la 2 la 7 în

formele agravante.

În cazul în care urmare a săvârşirii faptei s-a cauzat moartea a două sau mai multe persoane,

limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

LOVIREA SAU ALTE VIOLENŢE

1. Reglementarea legală Art. 193 - Lovirea sau alte violenţe

(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu

închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a

cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu

închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.



referitor la ocrotirea integrităţii corporale sau a sănătăţii fiecărei persoane împotriva faptelor care

aduc atingere integrităţi corporale sau sănătăţi persoanei indiferent că este o persoană oarecare sau

un membru al familiei.

Obiectul material îl formează corpul persoanei privit în integritatea sa psiho-fizică.


Subiectul activ este orice persoană care răspunde penal, participaţia fiind posibilă sub toate

formele.

Subiectul pasiv.

În varianta simplă subiect pasiv poate fi orice persoană indiferent de starea ei fizică sau

psihică.


Elementul material îl reprezintă lovirea sau orice altă formă de violenţă de natură să producă

suferinţă fizică. Prin alte violenţe în sensul legii penale înţelegem orice manifestare brutală aplicată

victimei.

Urmarea imediată constă în producerea unei suferinţe fizice sau a unei vătămări corporale

care necesită pentru vindecare cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale.

Legătura de cauzalitate.

Fiind o infracţiune de rezultat, între lovire sau alte violenţe şi suferinţa fizică sau vătămarea

corporală trebuie să existe o legătură cauzală şi trebuie dovedită în faţa instanţei de judecată.


Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe sau indirecte. Nu interesează mobilul. Nu are

relevanţă juridică dacă fapta fost săvârşită în glumă.

Nu se aplică prevederile art. 193 C. pen. şi nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracţiunii în situaţiile în care lovirile sau alte violenţe se aplică în timpul întrecerilor sportive,

datorită faptului că se apreciază lipsa de pericol social al faptei.


Legiuitorul pedepseşte doar infracţiunea consumată, tentativa nefiind posibilă. În cazul

aplicării mai multor loviri în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fapta poate constitui o formă

continuată a infracţiuni.

Celor 2 modalităţi normative (lovire sau alte violenţe) rezultate din text, le corespund o mare


Pedeapsa prevăzută de legiuitor este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă, în forma

simplă, sau, de la 6 luni la 5 ani sau amendă, în forma agravantă.

Din punct de vedere procedural, precizăm că acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea

prealabilă a persoanei vătămate.

VĂTĂMARE CORPORALĂ

1. Reglementarea legală Art. 194 - Vătămarea corporală

(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe:

a) o infirmitate;

b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru

vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;

c) un prejudiciu estetic grav şi permanent;

d) avortul;

e) punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în

alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

(3) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte.




aduc atingere integrităţi corporale sau sănătăţi persoanei indiferent că este o persoană oarecare sau

un membru al familiei.



Subiect activ poate fi orice persoană care răspunde penal.

Subiect pasiv poate fi orice persoană indiferent de starea sa psiho-fizică.


Elementul material al laturii obiective poate fi realizat printr-o acţiune sau inacţiune care are

drept rezultat producerea consecinţelor cerute de lege şi anume:

- o infirmitate

- leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat pentru vindecare, mai mult de 90 zile de îngrijiri medicale acordate în urma examinării medico-legale;

- un prejudiciu estetic grav şi permanent care conferă victimei o înfăţişare respingătoare;

- avortul cu condiţia ca făptuitorul să fi cunoscut starea de gravitate a victimei în momentul săvârşirii faptei, fără a avea importanţă stadiul de evoluţie al sarcinii;

- punerea în primejdie a vieţii persoanei cu precizarea că trebuie dovedit că făptuitorul a

urmărit doar aplicarea unei corecţii fizice, şi nu moartea victimei.


Vinovăţia îmbrăca forma intenţiei directe sau praeterintenţiei în cazul în care consecinţele

produse depăşesc intenţiile autorului.

Susţinerea este valabilă şi în cazul în care consecinţele apar după comiterea faptei, dar prin

actul medico-legal se stabileşte legătura de cauzalitate între acestea şi acţiunea făptuitorului.


Legiuitorul pedepseşte forma consumată a infracţiunii, iar, pe cale de excepţie, tentativă, în

cazul în care prin fapta sa, autorul urmăreşte producerea consecinţelor mai grave, respectiv

pierderea unui simţ sau organ ori încetarea funcţionări acestuia, producerea unei infirmităţi fizice sau

psihice permanente, slutirea, avortul, punerea în primejdie a vieţii persoanei.

Celor două modalităţi normative le corespund o mare varietate de modalităţi faptice.

Legiuitorul a prevăzut că sancţiune pedeapsa închisorii, diferenţiat, în funcţie de consecinţele

reale ale faptei, astfel:

- pentru vătămări care necesită îngrijiri medicale mai mult de 90 de zile, pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani;

- fapta săvârşită în scopul producerii consecinţelor arătate mai sus, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani, tentativă fiind, de asemenea, pedepsită, potrivit principiilor statuate în partea generală a dreptului penal, respectiv, pedeapsa închisorii de la 1 ani şi 6 luni la 5 ani.

LOVIRILE SAU VĂTĂMĂRILE CAUZATOARE DE MOARTE


Art. 195 - Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte

Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 193 şi art. 194 a avut ca urmare moartea

victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.


Obiectul juridic special

În aceste condiţii, fiind o formă agravantă faţă de infracţiunile anterioare, obiectul juridic

special îl formează relaţiile sociale care ocrotesc viaţa persoanelor împotriva faptelor de lovire sau

vătămare susceptibile să producă atingere acestei valori.

Obiectul material este identic cu obiectul material al celorlalte infracţiuni producătoare de

leziuni sau vătămări corporale, cu consecinţele stabilite de art. 193-194 C. Pen.


Subiect activ poate fi orice persoană fizică care răspunde penal.

Subiect pasiv poate fi orice persoană indiferent de starea sa psiho-fizică.


Elementul material se realizează printr-o acţiune sau inacţiune care are drept consecinţă

moartea victimei.

Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi mai ales trebuie dovedită chiar dacă moartea

survine la mai mult timp de la săvârşirea infracţiunii. Pentru stabilirea legăturii cauzale, este necesară

o concluzie în acest sens dată în urma unei examinări medico-legale.


Vinovăţia îmbracă forma praeterintenţiei, în sensul că, deşi autorul a urmărit aplicarea unei

corecţii fizice, consecinţele au depăşi intenţia sa, urmărea fiind decesul victimei.


Infracţiunea poate există doar în forma faptei consumate. Orice alte fapte pregătitoare sau

tentative care nu au drept urmare moartea victimei, întrunesc elementele constitutive ale altor

infracţiuni.

Modalităţilor normative prevăzute la art. 193-194 C. Pen. le corespund o mare varietate de


Legiuitorul, apreciind gravitatea faptei, prin consecinţele sale şi latura subiectivă, a prevăzut

pedeapsa închisorii în limite cuprinse între 6 şi 12 ani, pedeapsă care este mai severă decât în cazul

uciderii din culpă dar mai mică decât la omor.

VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ

1. Reglementarea Art. 196 - Vătămarea corporală din culpă

(1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub

influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive*) sau în desfăşurarea unei activităţi ce

constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

*)Prin substanţe psihoactive se înţelege substanţele stabilite prin lege, la propunerea

Ministerului Sănătăţii. (a se vedea art. 241 din L. nr. 187/2012)

(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la

6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor

legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea

unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

(4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1) - (3) s-au produs faţă de două sau mai multe

persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

(5) Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfăşurarea

activităţii care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) constituie prin ea însăşi

o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.



Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale care se referă la ocrotirea integrităţii

corporale sau a sănătăţii fiecărei persoane împotriva faptelor care aduc atingere integrităţi corporale

sau sănătăţii persoanei indiferent că este o persoană oarecare sau un membru al familiei.



Subiect activ poate fi orice persoană care răspunde penal

Subiect pasiv poate fi orice persoană care suportă consecinţele faptei infracţionale.


Elementul material se realizează prin orice acţiune sau inacţiune care are drept consecinţă

producerea de vătămări corporale în condiţii textului de lege.

Urmarea imediată constă în producerea consecinţelor prevăzute de textele de lege.

Legătura de cauzalitate

Fiind o infracţiune de rezultat, trebuie să existe legătură cauzală şi trebuie dovedită în faţa

instanţei de judecată.


Aşa cum rezultă în mod expres din textul legii, forma de vinovăţie este culpă.


Legiuitorul pedepseşte doar fapta consumată, în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă,

actele pregătitoare şi tentativă nefiind posibile.

Modalităţilor simple şi agravante rezultate din textele de lege invocate de art. 196 C. Pen. le

corespund o mare varietate de modalităţi faptice.

Faptele prevăzute în art. 196 C. Pen. sunt sancţionate diferenţiat în funcţie de gravitatea

urmărilor, cu pedepse cu închisoarea între 3 luni şi 3 ani.

Din punct de vedere procedural, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a

persoanei vătămate, dacă numărul zilelor de îngrijiri medicale acordate de medicul legist nu

depăşeşte 60 de zile, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

RELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI

1. Reglementarea legală Art. 197 - Relele tratamente aplicate minorului

Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice,

intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află

minorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Prevăzută şi pedepsită de art. 197 C. Pen. infracţiunea constă în punerea în primejdie gravă,

prin măsuri sau tratament de orice fel a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului de

către părinţi sau de orice persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare.


Obiectul juridic special – îl formează relaţiile sociale referitoare la familie a căror existenţă şi

dezvoltare este condiţionata de un comportament uman din partea părinţilor sau educatorilor

pentru a nu prejudicia dezvoltarea fizică, intelectuala sau morală a acestuia. Uneori legea permite

luarea unor măsuri severe în folosul minorului, dar în anumite limite pentru a nu dăuna dezvoltarea

sau sănătatea acestuia.

Obiectul material – îl formează corpul minorului.


Subiectul activ – este circumstanţiat putând fi doar părintele său persoana căreia i-a fost

încredinţat.

Subiect pasiv – este copilul minor care nu a împlinit 18 ani.


Elementul material – al laturii obiective se realizează prin măsuri sau tratamente de orice fel

care pot fi atât acţiuni(loviri, violente) cât şi inacţiuni(neasigurarea hranei, îmbrăcămintei, condiţiilor

de locuit).

Urmarea imediată – constă în punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale

sau morale a minorului.

Legătura de cauzalitate – dintre acţiunea făptuitorului şi urmările socialmente periculoase

rezulta din materialitatea faptei.



6. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

Legiuitorul pedepseşte infracţiunea consumată fiind posibilă săvârşirea acesteia şi în forma

epuizată atunci când acţiunea făptuitorului de prelungeşte în timp.

Singura modalitate normativă rezultată din text are o mare varietate de modalităţi faptice.

Fata de gravitatea deosebită a faptei legiuitorul a prevăzut că sancţiune pedeapsa închisorii

de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

ÎNCĂIERAREA

1. Reglementarea legală Art. 198 - Încăierarea

(1) Participarea la o încăierare între mai multe persoane se pedepseşte cu închisoare de la 3

luni la un an sau cu amendă.

(2) Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai multor persoane

şi nu se cunoaşte care dintre participanţi a produs urmările, se aplică tuturor pedeapsa închisorii de

la unu la 5 ani, cu excepţia victimei, care răspunde potrivit alin. (1).

(3) Când prin fapta săvârşită în condiţiile alin. (2) s-a cauzat moartea unei persoane,

pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani, iar dacă s-a cauzat moartea a două sau mai multor

persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

(4) Nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare împotriva voinţei sale sau care a

încercat să-i despartă pe alţii.


Obiectul juridic special – îl formează relaţiile sociale privind convieţuirea paşnică şi a căror

dezvoltare este condiţionată de ocrotirea liniştii publice şi a securităţii sociale împotriva faptelor de

încăierare dintre mai multe persoane.

Obiectul material – există în măsura în care s-au produs vătămări corporale sau distrugeri

materiale.


Subiectul activ – este de fapt pluralitate naturală de infractori, formată din persoane care

răspund penal, fără ca legea să ceară o anumită calitate.

Subiectul pasiv – este statul ca titular al drepturilor şi obligaţiilor de apărare a ordinii publice

şi în secundar persoanele care au suferit vătămări corporale, şi-au pierdut viaţa ori au suferit pagube

materiale.


Elementul material - se realizează prin acţiunea de participare la încăierare, prin săvârşirea

de acte de violenţă (loviri, îmbrânciri, etc.). Nu contează momentul intrării şi ieşirii din încăierare.

Având în vedere că la încăierare participa mai multe persoane constituite în grupuri adverse, toţi

participanţii pot avea calitatea de subiect activ şi pasiv.

Urmarea imediată – constă în starea de pericol pentru ordinea şi liniştea publică .

Legătura de cauzalitate – între fapta şi consecinţă trebuie să existe.


Pentru existenţa infracţiunii legiuitorul a stabilit ca forma de vinovăţie intenţia directă sau

indirectă şi praeterintenţia. În situaţia în care nu se ştie cine a aplicat lovitura prin care s-a produs

vătămarea gravă a integrităţii corporale sau moartea, pedeapsa prevăzuta de lege se aplică tuturor

participanţilor.


Legiuitorul incriminează şi pedepseşte doar fapta consumată.

Cele două modalităţi normative, una simplă şi una agravanta au o mare varietate de


În varianta simplă legiuitorul a prevăzut că sancţiune pedeapsa închisorii de la 3 luni la 1 an

sau amendă, iar în varianta agravantă pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, în cazul vătămării corporale

grave şi de la 6 la 12 ani, în cazul decesului unei persoane, iar dacă s-a cauzat moartea a doua sau mai

multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime

Nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare împotriva voinţei sale sau care a încercat

să-i despartă pe participanţi.

În caz de vătămarea integrităţii corporale, dacă nu se cunoaşte care dintre participanţi a

produs urmările, se aplică tuturor pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, cu excepţia victimei, care

răspunde potrivit alin.1, respectiv pedeapsa închisorii de la 3 luni la 1 an sau amenda.

VIOLENŢA ÎN FAMILIE

1. Reglementarea legală Art. 199 - Violenţa în familie

(1) Dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193 - 195 sunt săvârşite asupra unui

membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

(2) În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de

familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu. Împăcarea înlătură răspunderea penală.




aduc atingere integrităţi corporale sau sănătăţi unui membru al familiei.

Obiectul material îl formează corpul persoanei membru al familiei privit în integritatea sa

psiho-fizică.


Subiectul activ este calificat fiind o persoană care este membru al familiei, participaţia fiind

posibilă sub toate formele.

Subiectul pasiv poate fi un membru al familiei în înţelesul art.177 cod penal;

a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite

prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;

b) soţul;

c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi

copii, în cazul în care convieţuiesc.

Dispoziţiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1)

lit. a), se aplică, în caz de adopţie, şi persoanei adoptate ori descendenţilor acesteia în raport cu

rudele fireşti.


Elementul material îl reprezintă lovirea sau orice altă formă de violenţă de natură să producă

suferinţă fizică, vătămări corporale sau decesul victimei.

Urmarea imediată constă în producerea unei suferinţe fizice, a unei vătămări corporale sau

decesului, urmări specifice infracţiunilor cu violenţă la care face trimitere textul de lege.


Fiind o infracţiune de rezultat, între lovire sau alte violenţe şi consecinţe, trebuie să existe o

legătură cauzală şi trebuie dovedită în faţa instanţei de judecată.


Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe, indirecte sau praeterintentiei. Nu interesează

mobilul. Nu are relevanţă juridică dacă fapta fost săvârşită în glumă.


Tentativa este posibilă şi se pedepseşte dacă fapta se comite în condiţiile art.188, 189 sau

194 alin.2

Legiuitorul pedepseşte infracţiunea consumată, respectiv momentul în care victima este

vătămată sau ucisă.

Dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193 - 195 sunt săvârşite asupra unui

membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

Din punct de vedere procedural, în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196

săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu.

Împăcarea înlătură răspunderea penală.

UCIDEREA ORI VĂTĂMAREA NOU-NĂSCUTULUI SĂVÂRŞITĂ DE CĂTRE MAMA

1. Reglementarea legală Art. 200 - Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă

(1) Uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore,

săvârşită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu închisoarea de la unu la

5 ani.

(2) Dacă faptele prevăzute în art. 193 - 195 sunt săvârşite asupra copilului nou-născut imediat

după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama aflată în stare de tulburare psihică,

limitele speciale ale pedepsei sunt de o lună şi, respectiv, 3 ani.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale care se nasc, se dezvoltă şi se desfăşoară

în legătură cu ocrotirea dreptului la viaţă al copilului nou-născut.

Obiectul material al infracţiunii este corpul copilului nou-născut viu sau viabil.


Subiectul activ. În cazul infracţiunii de pruncucidere, subiectul activ este calificat în sensul că

autor al infracţiuni nu poate fi decât mama copilului. Cu alte cuvinte, în cazul acestei infracţiuni nu

există participaţie penală.

Subiectul pasiv. Este copilul nou-născut, viu sau viabil, chiar dacă fapta se săvârşeşte în

timpul travaliului. Doctrina apreciază că împrejurările în care poate există infracţiunea, respectiv,

statutul de nou-născut al victimei şi perioada în care pot apărea tulburări pricinuite de naştere se pot

manifesta în cel mult 24 ore.


Elementul material al infracţiunii se poate realiza atât printr-o acţiune, cât şi printr-o

inacţiune (ex., refuză să îl hrănească).

Cerinţa esenţială este să se stabilească existenţa unor tulburări psihice pricinuite de naştere.

Urmarea imediată. Pentru existenţa infracţiunii, legea stabileşte că singură urmare

socialmente periculoasă uciderea nou-născutului.

Legătura de cauzalitate dintre fapta mamei şi moartea copilului nou-născut trebuie să existe

şi trebuie dovedită în faţa instanţei de judecată.


Vinovăţia poate lua forma intenţiei direct sau indirecte.

6. Forme, modalităţi, sancţiuni

Legiuitorul pedepseşte toate formele infracţiunii, respectiv, actele pregătitoare, tentativa şi

infracţiunea consumată

Singura modalitate normativă rezultată din text are o mare varietate de modalităţi faptice.

Stabilirea concretă a acestora este deosebit de importantă pentru o corectă individualizare a

pedepsei

Pedeapsa prevăzută de lege este închisoare de la 1-5 ani.

AGRESIUNI ASUPRA FĂTULUI ÎNTRERUPEREA CURSULUI SARCINII

1. Reglementarea legală Art. 201 - Întreruperea cursului sarcinii

(1) Întreruperea cursului sarcinii săvârşită în vreuna dintre următoarele împrejurări:

a) în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop;

b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie

şi drept de liberă practică medicală în această specialitate;

c) dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni, se pedepseşte cu închisoare de la 6

luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Întreruperea cursului sarcinii, săvârşită în orice condiţii, fără consimţământul femeii

însărcinate, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare

corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă

fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani şi


(4) Când faptele au fost săvârşite de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica şi

interzicerea exercitării profesiei de medic.

(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.

(6) Nu constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un

medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci şi patru de

săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau

al fătului.

(7) Nu se pedepseşte femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale de apărare a vieţii şi integrităţii corporale

a femei împotriva faptelor de întrerupere ilegală a cursului sarcini, dezvoltarea intrauterină a

produsului de concepţie şi asigurarea natalităţii.

Obiectul material îl constituie femeia însărcinată şi fătul.


Subiect activ poate fi orice persoană care răspunde penal. În situaţia în care vârsta sarcini

depăşeşte de 14 săptămâni subiectul activ poate fi doar medicul.

Subiectul pasiv poate fi doar o femeie însărcinată.


Elementul material al laturii obiective îl constituie orice acţiune susceptibilă să provoace

avortul. Aceste acţiuni pot fi interne (administrarea de substanţe abortive) sau externe (aplicarea de

lovituri, masaje etc.).

Nu are relevanţă modalitatea folosită şi nici gradul de dezvoltare a fătului. Se cere doar ca

fătul să nu fi fost decedat înainte de începerea operaţiunilor abortive.

Urmarea imediată este expulzarea fătului ucis anterior ori uciderea fătului sau distrugerea

produsului de concepţie. Urmarea imediată mai poate constă în expulzarea prematură a fătului din

corpul femeii că urmare a substanţelor abortive.

Legătura de cauzalitate între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să existe şi

trebuie dovedită în faţa instanţei judecătoreşti


Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe, cu excepţia situaţiei în care intervine decesul

victimei, când formă de vinovăţie este praeterintenţia.


Legiuitorul sancţionează doar tentativa şi fapta consumată, considerată ca atare atunci când

s-a produs expulzarea sau uciderea fătului.

Cele patru modalităţi normative, una simplă şi trei agravante, au o mare varietate de


Pentru forma simplă a infracţiunii, legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3

ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În cazul în care întreruperea cursului sarcinii se face fără consimţământul femeii însărcinate,

pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Dacă prin întreruperea cursului sarcinii s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală

gravă, pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca

urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoare de la 6 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

În cazul în care fapta este săvârşită de un medic, se aplică şi pedeapsa interdicţiei exercitării

profesiei de medic.

VĂTĂMAREA FĂTULUI

1. Reglementarea legală Art. 202 - Vătămarea fătului

(1) Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a împiedicat instalarea vieţii extrauterine se

pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.

(2) Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a cauzat ulterior copilului o vătămare

corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea

copilului pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

(3) Vătămarea fătului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vătămare

corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea

copilului pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(4) Vătămarea fătului săvârşită în timpul naşterii de către mama aflată în stare de tulburare

psihică se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) şi alin. (2), ale cărei limite se reduc la

jumătate.

(5) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) - (4) au fost săvârşite din culpă, limitele speciale ale

pedepsei se reduc la jumătate.

(6) Nu constituie infracţiune faptele prevăzute în alin. (1) - (3) săvârşite de un medic sau de

persoană autorizată să asiste naşterea sau să urmărească sarcina, dacă acestea au fost săvârşite în

cursul actului medical, cu respectarea prevederilor specifice profesiei şi au fost făcute în interesul

femeii gravide sau al fătului, ca urmare a riscului inerent exercitării actului medical.

(7) Vătămarea fătului în perioada sarcinii de către femeia însărcinată nu se pedepseşte.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale de apărare a vieţii în evoluţie pornind din

momentul declanşării naşterii şi până la finalizarea acesteia.

Obiectul material îl constituie corpul fătului.


Subiect activ poate fi orice persoană care răspunde penal, dar poate fi şi calificat dacă este

mama aflată în stare de tulburare psihică.

Subiectul pasiv poate fi doar fătul.


Elementul material al laturii obiective îl constituie orice acţiune susceptibilă să provoace o

vătămare a fătului care să împiedice instalarea vieţii extrauterine sau să cauzeze ulterior vătămări ale

copilului său decesul acestuia.

Urmarea imediată este vătămarea fătului prin orice modalitate sau decesul copilului.




Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe, dar şi a culpei pentru comiterea faptei în condiţiile

alin.5.


Legiuitorul sancţionează doar fapta consumată, considerată ca atare atunci când s-a produs

vătămarea ori decesul fătului.

Cele şapte modalităţi normative, au o mare varietate de modalităţi faptice.

Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a împiedicat instalarea vieţii extrauterine se

pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.

Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală, se

pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa

este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Vătămarea fătului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vătămare

corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea

copilului pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Vătămarea fătului săvârşită în timpul naşterii de către mama aflată în stare de tulburare

psihică se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) şi alin. (2), ale cărei limite se reduc la

jumătate.

Dacă faptele prevăzute în alin. (1) - (4) au fost săvârşite din culpă, limitele speciale ale

pedepsei se reduc la jumătate.

Nu constituie infracţiune faptele prevăzute în alin. (1) - (3) săvârşite de un medic sau de

persoană autorizată să asiste naşterea sau să urmărească sarcina, dacă acestea au fost săvârşite în

cursul actului medical, cu respectarea prevederilor specifice profesiei şi au fost făcute în interesul

femeii gravide sau al fătului, ca urmare a riscului inerent exercitării actului medical.

Vătămarea fătului în perioada sarcinii de către femeia însărcinată nu se pedepseşte.

LĂSAREA FĂRĂ AJUTOR A UNEI PERSOANE AFLATĂ ÎN DIFICULTATE

1. Reglementarea legală Art. 203 - Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate

(1) Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de către cel

care a găsit o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este în pericol şi nu are

putinţa de a se salva se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Fapta nu constituie infracţiune dacă, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar expune unui

pericol grav cu privire la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale care se dezvolta condiţionat de asistenta

persoanelor aflate în dificultate.

Obiectul material - infracţiunea nu are obiect material.


Subiect activ –nemijlocit poate fi doar o persoană care are faţă de victima obligaţia de

îngrijire.

Subiectul pasiv principal este statul iar secundar persoana aflată în dificultate.


Elementul material al laturii obiective îl constituie ori o acţiune comisiva prin omisiune,

respectiv, omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile.

Cerinţa esenţială este că viaţa, integritatea corporală sau sănătatea persoanei să fie pusă în

pericol.

Urmarea imediată este starea de pericol pentru viaţă, integritatea corporală sau sănătatea

persoanei.




Vinovăţia îmbracă forma intenţiei.



starea de pericol.

Cele două modalităţi normative, au o mare varietate de modalităţi faptice.

Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de către cel care a

găsit o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este în pericol şi nu are putinţa de a

se salva se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Fapta nu constituie infracţiune dacă, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar expune unui

pericol grav cu privire la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa

ÎMPIEDICAREA AJUTORULUI

1. Reglementarea legală Art. 204 - Împiedicarea ajutorului

Împiedicarea intervenţiei ajutoarelor pentru salvarea unei persoane de la un pericol iminent

şi grav pentru viaţa, integritatea corporală sau sănătatea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la

unu la 3 ani sau cu amendă


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale care se dezvolta condiţionat de ajutorul

dat pentru salvarea unei persoane de la un pericol iminent şi grav pentru viaţa, integritatea corporală

sau sănătatea acesteia .

Obiectul material - infracţiunea nu are obiect material.


Subiect activ – poate fi orice persoană care răspunde penal.

Subiectul pasiv principal este statul iar secundar persoana aflată în pericol iminent şi grav

pentru viaţa, integritatea corporală sau sănătatea.


Elementul material al laturii obiective îl constituie ori o acţiune de împiedicarea intervenţiei

ajutoarelor pentru salvarea unei persoane de la un pericol iminent şi grav pentru viaţa, integritatea

corporală sau sănătatea acesteia.

Cerinţa esenţială este că viaţa, integritatea corporală sau sănătatea persoanei să fie pusă în

pericol.

Urmarea imediată este starea de pericol pentru viaţă, integritatea corporală sau sănătatea

persoanei.




Vinovăţia îmbracă forma intenţiei.



starea de pericol.

Modalitatea normative, rezultată din text, are o mare varietate de modalităţi faptice.

Împiedicarea intervenţiei ajutoarelor pentru salvarea unei persoane de la un pericol iminent

şi grav pentru viaţa, integritatea corporală sau sănătatea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la

unu la 3 ani sau cu amendă.

TRAFICUL SI EXPLOATAREA PERSOANELOR VULNERABILE

LIPSIREA DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL


Art. 205 - Lipsirea de libertate în mod ilegal

(1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea de la unu

la 7 ani.

(2) Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi

exprima voinţa ori de a se apăra.

(3) Dacă fapta este săvârşită:

a) de către o persoană înarmată;

b) asupra unui minor;

c) punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei,

pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 şi 10 ani.

(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani

şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) - (3) se pedepseşte.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale a căror existenţă şi normală desfăşurare

depind de ocrotirea libertăţii fizice a persoanei, adică a posibilităţii acestuia de a se mişca, de a

circula, de a acţiona după voinţa sa şi în limitele admise de lege.

Obiectul material este corpul victimei căreia i se restrânge libertatea de mişcare.


Subiect activ poate fi orice persoană care răspunde penal, participaţia fiind posibilă sub orice

formă şi, mai mult decât atât, putem avea pluralitate de infractori în cazul alineatului 5.

Subiect pasiv poate fi orice persoană, cu precizarea că fapta este mai gravă dacă subiectul

pasiv este un minor.


Elementul material se realizează printr-o acţiune sau inacţiune care are ca rezultat

împiedicarea totală sau parţială a libertăţii de mişcare a victimei.

Nu are relevanţă locul săvârşirii faptei, acesta putând fi chiar şi casa victimei. Nu au relevanţă

mijloacele folosite (forţă, constrângere, inducere în eroare), cerinţa esenţială este că lipsirea libertăţi

să nu aibă temei legal.

Nu îndeplinesc elementele constitutive ale infracţiunii şi sunt excluse de legiuitor de la

prevederile legii penale, următoarele situaţii:

- internările forţate din motive medicale;

- consemnarea militarilor în cazarmă, în condiţiile legii şi regulamentelor militare;

- cantonarea în locuri izolate a unor persoane care au consimţit să facă subiectul unor cercetări ştiinţifice;

- menţinerea sportivilor în cantonamente de pregătire, potrivit actelor normative care reglementează această activitate.

Cerinţa esenţială este ca lipsirea de libertate să se facă în mod ilegal.

Urmarea imediată constă în lipsirea de libertate a persoanei, în mod efectiv.


Pentru existenţa infracţiunii, legătura de cauzalitate dintre faptă şi urmările socialmente

periculoase trebuie demonstrată.


Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe sau indirecte, cu excepţia împrejurărilor din alin. 6

(fapta este urmată de moartea sau sinuciderea victimei), când formă de vinovăţie este

praeterintenţia.


Legiuitorul sancţionează tentativa faptelor prevăzute în alin. 1-3.

Fapta este consumată când s-a produs efectiv lipsirea de libertate şi poate există în formă

continuă până la epuizarea ei.

Modalităţile normative, una simplă şi mai multe agravante, agravante rezultate din text sunt

următoarele:

- săvârşită de o persoană înarmată. Nu este necesar ca autorul să folosească afectiv armamentul. Este suficient să-l aibă la vedere. Este o armă orice instrument, piesă sau dispozitiv declarat armament potrivit legii, poate fi orice alt obiect care devine armă prin folosire dar să fie folosit efectiv împotriva victimei;

- minoritatea subiectului pasiv – victima să aibă vârsta mai mică de 18 ani în momentul săvârşiri faptei şi mai mult când autorul cunoaşte această împrejurare. Agravanta se justifică prin faptul că s-a pus în pericol dezvoltarea psihică a victimei;

- sănătatea sau viaţa victimei au fost puse în pericol, victima a suferit o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau şi-a pus viaţa în pericol. Starea de pericol trebuie să rezulte din modul cum s-a executat infracţiunea sau tratamentul la care a fost supusă victima, dacă victima

suferă efectiv o vătămare corporală sau a sănătăţii se aplică în mod corespunzător concursul de infracţiune;

- dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei. În această situaţie nu se aplică regula

concursului de infracţiuni, pedepse fiind pe măsura faptei.

În funcţie de modalităţile concrete de săvârşire a faptei, legiuitorul a prevăzut sancţiunea cu

pedeapsa închisorii, limitele acesteia fiind diferite, după cum urmează:

- pedeapsa închisorii de la 1 la 7 ani, dacă fapta se săvârşeşte în condiţiile alin.1;

- pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, dacă fapta se săvârşeşte în condiţiile alin. 2 şi 3;

- pedeapsa închisorii de la 7 la 15 ani, dacă fapta se săvârşeşte în condiţiile alin. 4.

AMENINŢAREA

1. Reglementarea legală Art. 206 - Ameninţarea

(1) Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte

păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de

temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să

poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.



Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale a căror existenţă este legată de libertatea

psihică a persoanei.

Obiectul material

Infracţiunea nu are obiect material.



Subiect pasiv este persoana ameninţată cu săvârşirea unui rău privitor la persoana sa ori a

unei alte persoane.


Elementul material se realizează prin acţiunea de ameninţare. Prin rude apropriate, în sensul

legii penale, vom înţelege orice ascendent sau descendent.

Urmarea imediată constă în crearea unei stării de alarmare a victimei.

Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi trebuie dovedită în faţa instanţei judecătoreşti.


Vinovăţia îmbracă sub forma intenţiei directe, calificată prin scop.


Legea pedepseşte doar infracţiunea consumată, moment realizat atunci când s-a produs

starea de temere a victimei.

În cazul în care ameninţarea este elementul constitutiv al unei alte infracţiuni cum ar fi

tâlhăria, şantajul, ultrajul ori o circumstanţă agravantă, cum este cazul nerespectării hotărâri

judecătoreşti, atunci infracţiunea de ameninţare este absorbită de celelalte infracţiuni.

Cele două modalităţi normative rezultate din text au o mare varietate de modalităţi faptice.

Legiuitorul a prevăzut că sancţiune pedeapsa închisorii de la 3 luni la 1 an sau amendă.

Din punct de vedere procedural, punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea

prealabilă a victimei şi, pe cale de consecinţă, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

ŞANTAJUL

1. Reglementarea legală Art. 207 - Şantajul

(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a

dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu

închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale

sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al

acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod

injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică a

persoanelor împotriva faptelor susceptibile să îngrădească posibilităţile victimei de a dispune liber de

acţiunile sale.

Obiectul material

În general, infracţiunea nu are obiect material, acesta existând doar dacă fapta se realizează

prin constrângere fizică, caz în care obiectul material este corpul persoanei.


Subiect activ poate fi orice persoană care răspunde penal, participaţia fiind posibilă în toate

formele sale.

Subiect pasiv poate fi orice persoană împotriva căreia se îndreaptă activitatea infracţională.


Elementul material se realizează prin acţiunea de constrângere fizică sau psihică prin care se

impune victimei să dea, să facă, să nu facă sau să nu sufere ceva împotriva voinţei sale.

Urmarea imediată constă în îngrădirea libertăţii psihice a victimei de a acţiona potrivit

voinţei sale.

Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi trebuie dovedită în faţa instanţei de judecată.


Vinovăţia are forma intenţiei directe calificată prin scopul urmărit.


Legiuitorul pedepseşte doar infracţiunea în formă consumată, condiţie îndeplinită în

momentul în care s-a creat victimei starea de temere care o determină să acţioneze împotriva voinţei

sale.

Celor două modalităţi normative rezultate din text, simplă şi agravantă, le corespund o mare


Legiuitorul a prevăzut că sancţiune pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani în forma simplă a

infracţiunii şi de la 2 ani la 7 ani în forma agravantă a acesteia.

HĂRŢUIREA

1. Reglementarea legală Art. 208 - Hărţuirea

(1) Fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o

persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către această,

cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.

(2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă,

care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de

la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.




sunt condiţionate de ocrotirea libertăţii psihice a persoanei.

Obiectul material nu exista fiind vorba de un drept personal.


Subiect activ poate fi orice persoană care răspunde penal, participaţia fiind posibilă sub toate

formele.

Subiectul pasiv poate fi orice persoană.

SCLAVIA


Art. 209 - Sclavia

Punerea sau ţinerea unei persoane în stare de sclavie, precum şi traficul de sclavi se

pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.



sunt condiţionate de ocrotirea libertăţii individuale împotriva actelor de punere sau menţinere a unei

persoane în stare de sclavie. Nu se are în vedere libertatea morală, de mişcare, sentimentală, etc. şi

libertatea persoanei, în sens larg, care înglobează toate drepturile unui individ.

Obiectul material îl formează fiinţa umană aflată în sclavie, redusă la nivelul unui obiect.



formele. Se pot aplica în mod corespunzător prevederile Codului penal – partea generală – privind

aplicarea legii penale române în spaţiu.

Subiectul pasiv poate fi orice persoană.


Elementul material se realizează prin orice fel de acţiune de punere în stare de sclavie,

menţinerea în stare de sclavie sau trafic de sclavi.

În înţelesul legii penale, punerea în stare de sclavie înseamnă dependenţă totală a victimei

faţă de o persoană, care devine proprietarul acesteia.

Menţinerea în sclavie înseamnă a folosi şi continua situaţia de dependenţă a victimei, de a

exercita dreptul de proprietate asupra ei.

Traficul de sclavi se realizează prin orice act de comerţ, care are ca obiect o persoană ţinută

în stare de sclavie, respectiv, vânzare-cumpărare, transport sau schimb de sclavi etc.

Urmarea imediată constă în subminarea completă a libertăţii victimei, în sensul cel mai larg

al cuvântului.

Latura de cauzalitate între faptă şi urmarea socialmente periculoasă trebuie să existe şi

trebui dovedită în faţa instanţei judecătoreşti.


Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe sau indirecte. Pentru existenţa faptei, nu are nici o

relevanţă mobilul sau scopul acesteia. Nu interesează nici eventualul consimţământ al victimei cu

privire la ajungerea şi menţinerea în starea de sclavie.


Aşa cum rezultă în mod expres din textul de lege, se pedepseşte atât tentativă, cât şi

infracţiunea consumată.

Cele 3 modalităţi normative rezultate din text, respectiv, punerea în stare de sclavie,

menţinerea în sclavie şi traficul de sclavi au o mare varietate de modalităţi faptice.

Fapta este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor

drepturi, în cazul tentativei fiind aplicate prevederile Codului penal – partea generală.

TRAFICUL DE PERSOANE


Art. 210 - Traficul de persoane

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în

scopul exploatării acesteia, săvârşită:

a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;

b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de

vădită vulnerabilitate a acelei persoane;

c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul

consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepseşte cu închisoare


(2) Traficul de persoane săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu

se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani.

(3) Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.



sunt condiţionate de ocrotirea libertăţii individuale. Nu se are în vedere libertatea morală, de

mişcare, sentimentală, etc. şi libertatea persoanei, în sens larg, care înglobează toate drepturile unui

individ.

Obiectul material îl formează fiinţa umană, corpul persoanei traficate.



formele.

Subiectul pasiv poate fi orice persoană care a împlinit 18 ani.


Elementul material se realizează prin orice fel de acţiune de recrutare, transportare,

transferare, adăpostire sau primire a unei persoane.

Urmarea imediată constă în starea de pericol în care este situată persoana, drepturile,

demnitatea, integritatea fizică şi psihică a acesteia.




Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe sau indirecte. Scopul săvârşirii faptei trebuie să fie

exploatarea persoanei. Pentru existenţa faptei, nu are nici o relevanţă mobilul acesteia. Nu

interesează nici eventualul consimţământ al victimei.


Aşa cum rezultă în mod expres din textul de lege, se pedepseşte atât tentativă, cât şi


Modalităţi normative rezultate din text au o mare varietate de modalităţi faptice.

Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul

exploatării acesteia, săvârşită:

a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;

b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de

vădită vulnerabilitate a acelei persoane;

c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul

consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepseşte cu închisoare


Traficul de persoane săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu se

pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani.

TRAFICUL DE MINORI

1. Reglementarea legală Art. 211 - Traficul de minori

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul

exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor

drepturi.

(2) Dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1) sau de către un funcţionar public

în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea


(3) Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.



sunt condiţionate de ocrotirea libertăţii individuale a minorilor, dezvoltarea lor fizică, psihică,

spirituală şi intelectuală.

Obiectul material îl formează corpul minorului traficat.



formele.

Subiectul pasiv poate fi doar un minor.


Elementul material se realizează prin orice fel de acţiune de recrutare, transportare,

transferare, adăpostire sau primire a unui minor.

Urmarea imediată constă în starea de pericol în care este situat minorul, drepturile,

libertatea, demnitatea, integritatea fizică şi psihică a acestuia.




Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe sau indirecte. Scopul săvârşirii faptei trebuie să fie

exploatarea minorului. Pentru existenţa faptei, nu are nici o relevanţă mobilul acesteia. Nu

interesează nici eventualul consimţământ al victimei.


Aşa cum rezultă în mod expres din textul de lege, se pedepseşte atât tentativă, art.217, cât şi



Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul

exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor

drepturi.

Dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1) sau de către un funcţionar public în

exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării

unor drepturi.

Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

SUPUNEREA LA MUNCĂ FORŢATĂ SAU OBLIGATORIE


Art. 212 - Supunerea la muncă forţată sau obligatorie

Fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispoziţiile legale, la

prestarea unei munci împotriva voinţei sale sau la o muncă obligatorie se pedepseşte cu închisoarea

de la unu la 3 ani.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale care sunt condiţionate de apărarea

libertăţii oricărei persoane de a-şi alege munca şi de a o presta după voinţa sa cu respectarea strictă a

dispoziţiilor legale.

Obiectul material al infracţiuni nu există decât în împrejurarea în care prin supunerea la

muncă forţată sau obligatorie, victima suferă o vătămare a integrităţii corporale, situaţie în care

obiectul material este corpul acesteia.


Subiectul activ poate fi orice persoană care răspunde penal.

Subiectul pasiv este persoana supusă la muncă forţată sau obligatorie.


Elementul material se realizează prin două acţiuni alternative şi anume: silirea unei

persoane de a presta împotriva voinţei sale o muncă pe care în mod normal nu ar face-o şi obligarea

la o muncă pe care nu trebuie să o facă, ca şi cum ar avea îndatorirea să o facă.

Potrivit Constituţiei Române nu constituie muncă forţată următoarele activităţii:

- munca unei persoane condamnate, desfăşurată în condiţii normale în perioada detenţiei

ori eliberări condiţionate;

- prestaţiile impuse în situaţii excepţionale create de calamităţi ori de alte pericole, precum

şi cele care fac parte din obligaţiile civile, normale stabilite de lege.

Urmarea periculoasă constă în obligarea unei persoane la prestarea unei munci împotriva

voinţei sale sau la o muncă obligatorie.

Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi trebuie dovedită în faţa instanţei de judecată.


Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe sau indirecte, fără a avea relevanţă pentru

existenţa infracţiunii, mobilul sau scopul. Este exclusă săvârşirea infracţiunii din culpă.


Legiuitorul pedepseşte doar infracţiunea în forma consumată sau epuizată.

Celor două modalităţi normative rezultate din text, respectiv, prestarea unei munci contra

voinţei sale sau supunerea la o muncă obligatorie, au o mare varietate de modalităţi faptice.

Legiuitorul a prevăzut pentru această infracţiune sancţiunea cu pedeapsa închisorii în limite

de la 1 la 3 ani.

PROXENETISMUL

1. Reglementarea legală Art. 213 - Proxenetismul

(1) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale

de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea


(2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituţiei s-a

realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor

drepturi.

(3) Dacă faptele sunt săvârşite faţă de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează

cu jumătate.

(4) Prin practicarea prostituţiei se înţelege întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane

în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.


Obiectul juridic special – îl reprezintă relaţiile sociale privind convieţuirea socială a căror

dezvoltare şi normală desfăşurare este condiţionată de procurarea mijloacelor de existenţa prin

munca şi în condiţii de respect pentru regulile morale şi de asigurare a demnităţii persoanei

împotriva faptelor de transformare a raporturilor sexuale în sursa de trafic şi parazitism.

Obiectul material – îl formează corpul persoanei care se prostituează.


Subiectul activ – poate fi orice persoană care răspunde penal indiferent de sex.

Subiectul pasiv – principal este statul iar în secundar persoana constrânsa la prostituţie sau

recrutata la acest scop.


Elementul material – se realizează printr-o pluralitate de activităţi alternative:

Îndemnul înseamnă incitarea, trezirea interesului prin promisiunea unei vieţi uşoare,

distractive, etc.

Constrângerea care se poate realiza prin mijloace fizice, psihice sau ambele.

Înlesnirea înseamnă uşurarea actului prostituţiei (exemplu, asigurarea locuinţei).

Recrutarea înseamnă atragerea de noi persoane şi îndrumarea spre prostituţie, descoperirea

sau determinarea unei persoane să accepte şi să practice prostituţia.

Cerinţe esenţiale – pentru existenţa infracţiunii sunt următoarele:

- proxenetul să tragă foloasele de pe urma prostituţiei

- scopul activităţii proxenetului să fie prostituţia

Urmarea imediată – constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile de convieţuire

socială.

Legătura de cauzalitate – între fapte şi consecinţe se realizează prin acţiunea descrisă în

norma de incriminare.


Fapta se comite numai cu intenţie directă sau indirectă.


Legiuitorul incriminează şi pedepseşte infracţiunea săvârşită în forma tentativei, a

infracţiunii consumate(când s-a comis în una din modalităţi), cât şi a formei epuizate.

Multiplele modalităţi normative rezultate din text au la rândul lor o foarte mare varietate de


Având în vedere gravitatea faptei legiuitorul a stabilit sancţiuni pe măsura după cum

urmează:

- pentru forma simplă a infracţiunii pedeapsa închisorii între 2 şi 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi

- pentru forma agravanta pedeapsa închisorii între 3 şi 10 ani şi interzicerea unor drepturi

- pentru fapta săvârşită în condiţiile alin. 3, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

Banii, valorile sau orice alte bunuri care au servit sau au fost destinate să servească în mod

direct sau indirect la comiterea infracţiunii şi cele care au fost dobândite prin infracţiune se confiscă.

Dacă nu se găsesc bunurile făptuitorul este obligat la plata echivalentului valoric în bani.

EXPLOATAREA CERŞETORIEI

1. Reglementarea legală Art. 214 - Exploatarea cerşetoriei

(1) Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilităţi fizice ori psihice

să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase

patrimoniale de pe urma acestei activităţi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu

amendă.

(2) Dacă fapta este săvârşită în următoarele împrejurări:

a) de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerşeşte;

b) prin constrângere,

pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.



sunt condiţionate de ocrotirea a persoanelor vulnerabile împotriva exploatării cerşetoriei.

Obiectul material îl formează corpul persoanei doar dacă fapta se comite prin constrângere

fizică .În celelalte situaţii nu exista obiect material.


Subiect activ poate fi orice persoană care răspunde penal, în condiţiile alin. 1 şi calificat în

condiţiile alin.2, respectiv să aibă calitatea cerută expres în textul de lege, participaţia fiind posibilă

sub toate formele.

Subiectul pasiv principal este statul iar în secundar un minor sau o persoană cu dizabilităţi

fizice sau psihice.


Elementul material se realizează prin orice fel de acţiune de determinare a subiectului pasiv

secundar la apelarea la mila publicului în vederea obţinerii unui ajutor material.

Urmarea imediată constă în starea de pericol în care este situată persoana vulnerabilă

supusa exploatării.




Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe .


Se pedepseşte doar infracţiunea consumată.


Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilităţi fizice ori psihice să

apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase

patrimoniale de pe urma acestei activităţi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu

amendă.

Dacă fapta este săvârşită în următoarele împrejurări:

a) de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerşeşte;

b) prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

FOLOSIREA UNUI MINOR ÎN SCOP DE CERŞETORIE

1. Reglementarea legală Art. 215 - Folosirea unui minor în scop de cerşetorie

Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila

publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa unui minor, se pedepseşte

cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.



sunt condiţionate de ocrotirea a minorului folosit în scop de cerşetorie.

Obiectul material îl formează corpul minorului.


Subiect activ poate fi orice persoană majoră care răspunde penal.

Subiectul pasiv principal este statul.


Elementul material se realizează prin orice fel de acţiune de apelarea la mila publicului în

vederea obţinerii unui ajutor material.

Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru relaţiile sociale.




Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe sdau indirecte.




Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila

publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa unui minor, se pedepseşte


FOLOSIREA SERVICIILOR UNEI PERSOANE EXPLOATATE

1. Reglementarea legală Art. 216 - Folosirea serviciilor unei persoane exploatate

Fapta de a utiliza serviciile prevăzute în art. 182, prestate de o persoană despre care

beneficiarul ştie că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de minori, se pedepseşte cu

închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.



sunt condiţionate de ocrotirea persoanelor exploatate contra faptelor de folosire a serviciilor

acestora.

Obiectul material îl formează corpul persoanei sau a minorului traficat.


Subiect activ poate fi orice persoană majoră care răspunde penal participaţia fiind posibilă

sub toate formele.

Subiectul pasiv principal este persoană sau minorul traficat.


Elementul material se realizează prin orice fel de acţiune de utilizare a serviciilor prevăzute

de art.182, prestate de o persoană despre care beneficiarul ştie că este victima traficului de persoane

sau traficului de minori.

Prin exploatarea unei persoane în sensul art.182 se înţelege:

a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat;

b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de

aservire;

c) obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea producerii şi

difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală;

d) obligarea la practicarea cerşetoriei;

e) prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.

Cerinţă esenţială este ca făptuitorul să cunoască faptul că persoana exploatată este victimă a

traficului de persoane sau a traficului de minori.

Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru relaţiile sociale.








Fapta de a utiliza serviciile prevăzute în art. 182, prestate de o persoană despre care

beneficiarul ştie că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de minori, se pedepseşte cu

închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

Art. 217 - Sancţionarea tentativei

Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 209 - 211 şi art. 213 alin. (2) se pedepseşte.

INFRACŢIUNILE CONTRA AUTORITATII ŞI FRONTIEREI DE STAT

PRIN PRISMA NOULUI COD PENAL

ULTRAJUL

1. Reglementarea legală Art. 257 - Ultrajul

(1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau

alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite

împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat,

aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se

sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se

majorează cu o treime.

(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce

implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de

răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută

de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un

membru de familie al funcţionarului public.

(4) Faptele prevăzute în alin. (1) - (3), comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în

exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu

pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.

Constituie infracţiune de ultraj, conform art. 257 C. Pen., ameninţarea săvârşită nemijlocit

sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporala, lovirile sau

vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care

îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de

serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de

lege pentru acea infracţiune .ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce

implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia în scop de intimidare sau de

răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută

de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin.2, dacă privesc un

membru de familie al funcţionarului public au în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se

sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu

jumătate.

Faptele prevăzute în alin.1-3, comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea

atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa

prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.


Obiectul juridic special îl formează, în principal, relaţiile sociale referitoare la ocrotirea

autorităţii de stat a căror naştere, dezvoltare şi desfăşurare sunt condiţionate de apărarea

prestigiului celor care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, iar în subsidiar

relaţiile sociale referitoare la apărarea libertăţii psihice şi integrităţii corporale a funcţionarilor.

Obiectul material nu există în varianta normativă tip, însă în cazul săvârşirii faptei prin loviri,

violenţe, vătămări, obiect material devine corpul persoanei vătămate.



formele.

Subiect pasiv principal este statul, iar în subsidiar, funcţionarul public faţă de care s-a comis

fapta.


Elementul material al laturii obiective se realizează prin acţiuni alternative, respectiv fie prin

ameninţare, fie prin loviri, violenţe sau alte fapta care produc funcţionarului o vătămare a integrităţii

corporale.

Pentru realizarea elementului material, se cer întrunite următoarele cerinţe esenţiale:

- fapta să fie săvârşită împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii;

- fapta să săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă.

Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru prestigiul autorităţii de stat, iar

în variantele agravante, constă în producerea de suferinţe fizice sau vătămarea integrităţii corporale

a funcţionarului.

Legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptei – ex re, în variantele agravante

fiind necesară dovedirea acesteia.


Forma de vinovăţie cerută de legiuitor este intenţia directă sau indirectă, neavând relevanţă

mobilul sau scopul făptuitorului. Dacă fapta se săvârşeşte din culpă, nu sunt întrunite condiţiile

infracţiunii de ultraj.


Actele preparatorii şi tentativă, deşi posibile, nu se pedepsesc. Infracţiunea se consumă în

momentul în care se produce urmarea imediată, respectiv crearea stării de pericol pentru autoritatea

publică sau vătămarea integrităţii corporale a unei persoane.

Variantele normative incriminate se pot realiza printr-o mare varietate de modalităţi faptice.

Pentru infracţiunea de ultraj în forma simplă, legiuitorul a prevăzut că pedeapsa închisorii se

raportează la infracţiunea prin care s-a adus atingere victimei ale cărei limite speciale se majorează

cu o treime sau cu jumătate.

UZURPAREA DE CALITĂŢI OFICIALE

1. Reglementarea legală Art. 258 - Uzurparea de calităţi oficiale

(1) Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat,

însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de

la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta funcţionarului public care continuă să

exercite o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, după ce a pierdut acest drept conform legii.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) au fost săvârşite de o persoană care

poartă, fără drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorităţi publice, pedeapsa este



Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale a căror normale desfăşurare presupune

folosirea calităţilor oficiale numai de către persoanele îndreptăţite.

Obiectul material, ca regulă, nu există.



formele.

Subiect pasiv este statul sau una dintre instituţiile arătate de art. 176 C. pen.


Elementul material al laturii obiective se realizează prin două acţiuni cumulative: folosirea

unei calităţi oficiale şi îndeplinirea unui act legat de acea calitate.

Cerinţa esenţială pentru realizarea infracţiunii este că elementul material să se realizeze fără

drept, respectiv fără ca acea calitate să fie atribuită în baza unui titlu legitim.

În cazul în care o persoană folosindu-se de calitatea sa, depăşeşte limitele acesteia, nu sunt

îndeplinite condiţiile infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale.

Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru prestigiul autorităţii de stat.

Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi rezultă din însăşi materialitatea faptei – ex re.



mobilul sau scopul făptuitorului. Dacă fapta se săvârşeşte din culpă, nu sunt întrunite condiţiile

infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale.


Actele preparatorii şi tentativă, deşi posibile, nu se pedepsesc.

Infracţiunea se consumă în momentul în care se produce urmarea imediată, respectiv

crearea stării de pericol pentru autoritatea publică sau instituţiile prevăzute de art. 176 C. pen.

Modalităţii normative rezultate din text îi corespunde o mare varietate de maniere de

realizare faptică.

Pentru infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale, legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii

de la 6 luni la 3 ani, iar pentru varianta agravată pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.

SUSTRAGEREA SAU DISTRUGEREA DE ÎNSCRISURI

1. Reglementarea legală Art. 259 - Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri

(1) Sustragerea ori distrugerea unui înscris care se află în păstrarea ori în deţinerea unei

persoane dintre cele prevăzute în art. 176 sau art. 175 alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la

unu la 5 ani.

(2) Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu,

limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.



Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale a căror naştere, dezvoltare şi desfăşurare

sunt apărate prin apărarea autorităţii publice împotriva faptelor care pun în primejdie securitatea

înscrisurilor şi documentelor aflate în păstrarea sau deţinerea unei autorităţi publice, instituţii

publice sau alte persoane de drept public.

Obiect material al infracţiunii este dosarul, registrul, documentul, înscrisul aflate în

păstrarea sau deţinerea unei autorităţi publice, instituţii publice sau alte persoane de drept public,

iar în varianta atenuată un înscris care prezintă valoare artistică, ştiinţifică, istorică sau arhivistică sau

o altă asemenea valoare.



formele. În varianta agravantă prevăzută de alin. 2, subiectul activ este calificat ca fiind un funcţionar

public în exercitare atribuţiilor de serviciu.

Subiect pasiv este autoritatea publică, instituţia publică sau altă persoană de drept public

care are în păstrare unul din înscrisuri, documente, registre, dosare.


Elementul material, în varianta tip se realizează printr-o acţiune de sustragere sau

distrugere, iar în varianta atenuată, prin distrugere.

Prin sustragere se înţelege scoaterea fizică a înscrisului, documentului, registrului, dosarului

din stăpânirea autorităţii publice şi trecerea acestora în posesia nelegitimă a unei alte persoane.

Prin distrugere se înţelege nimicirea, desfiinţarea, suprimarea în tot sau în parte a unui

înscris, document, registru, dosar, astfel încât acestea devin inutilizabile conform destinaţiei lor.

Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru autoritatea de stat în păstrarea

căreia se află înscrisul, documentul, registrul, dosarul.

Legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptei – ex re şi nu trebuie dovedită.


În cazul variantei tip, forma de vinovăţie este intenţia directă sau indirectă, iar în varianta

asimilată, culpa, în oricare dintre formele sale. Nu prezintă importanţă mobilul sau scopul

făptuitorului.


Actele preparatorii, deşi posibile, nu se pedepsesc.

Tentativa este incriminată doar atunci când fapta este săvârşită cu intenţiei, de altfel, fapta

săvârşită din culpă nu este susceptibilă de tentativă.

Infracţiunea se consumă în momentul în care s-a realizat în întregime elementul material şi a

apărut urmarea imediată.

Fapta se poate realiza în trei modalităţi normative – una tip (sustragere sau distrugere

realizate cu intenţie), şi una agravantă, pentru fiecare din cele două modalităţi (sustragere sau

distrugere realizate de un funcţionar public aflat în exerciţiul autorităţii de stat).

În varianta normativă tip, pedeapsa prevăzută de legiuitor este închisoarea de la 1 la 5 ani.

În situaţia în care distrugerea sau sustragerea se realizează de către un funcţionar public în

exercitarea atribuţiilor de serviciu, limitele speciale ale pedepsirii se majorează cu o treime.

RUPEREA DE SIGILII

1. Reglementarea legală Art. 260 - Ruperea de sigilii

(1) Înlăturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat se pedepseşte cu închisoare de la 3

luni la un an sau cu amendă.

(2) Dacă fapta a fost săvârşită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau

amenda.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale a căror existenţă presupune apărarea

autorităţii de stat prin asigurarea integrităţii sigiliilor aplicate.

Obiectul material este sigiliul legal aplicat.



formele. În varianta agravantă, subiectul activ este calificat, textul de lege cerând ca acesta să fie

custodele.

Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar poate fi o autoritate publică ce

are prerogative de a dispune aplicarea unui sigiliul.


Elementul material se realizează prin acţiuni alternative de înlăturare sau distrugere.

Înlăturarea presupune o acţiune prin care sigiliul este ridicat din locul în care se află

(sustragere, dezlipire, aruncare, ascundere etc.).

Distrugerea înseamnă acţiunea de alterare materială a sigiliului legal aplicat, realizată prin

orice mijloace (sfărâmare, ardere, topire, pilire etc.).

Pentru a se realiza elementul material al laturii obiective, se cere în mod expres că sigiliul să

fie legal aplicat, iar în varianta agravantă, acţiunea să fie săvârşită de către custode. Prin custode,

conform legislaţiei procedurale civile, se înţelege persoana desemnată de lege sau judecător pentru a

păzi un anumit lucru, răspunzătoare de orice pagubă adusă creditorilor din neglijenţa sa.

Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru autoritatea de stat lezată în

prerogativele sale de a aplica în mod legal un sigiliu.

Legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptei – ex re şi nu trebuie dovedită.


Atât în cazul variantei tip, cât în varianta asimilată, forma de vinovăţie este intenţia directă

sau indirectă. Nu prezintă importanţă mobilul sau scopul făptuitorului.




crearea stării de pericol pentru autoritatea publică.

Cele două modalităţi normative, una simplă şi una agravantă, se pot realiza prin numeroase


Ruperea de sigilii, în varianta normativă tip, este sancţionată de legiuitorul penal cu

închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amendă, iar în varianta agravantă, cu pedeapsa închisorii de la

6 luni la 2 ani sau amenda.

SUSTRAGEREA DE SUB SECHESTRU

1. Reglementarea legală Art. 261 - Sustragerea de sub sechestru

(1) Sustragerea unui bun care este legal sechestrat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la

un an sau cu amendă.

(2) Dacă fapta a fost săvârşită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau

amenda.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale a căror existenţă presupune apărarea

autorităţii de stat prin asigurarea integrităţii bunurilor aflate sub sechestru.

Obiectul material este bunul aflat legal sechestru.


Subiect activ poate fi orice persoană care răspunde penal, inclusiv proprietarul bunului

sechestrat, participaţia fiind posibilă în toate formele. În varianta agravantă, subiectul activ este

calificat, textul de lege cerând ca acesta să fie custodele.

Subiect pasiv este statul, iar subiect pasiv secundar poate fi o autoritate publică ce are

prerogative de a dispune aplicarea unui sechestru.


Elementul material al laturii obiective se realizează prin acţiunea de sustragere a unui bun de

sub un sechestru legal aplicat.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru autoritatea publică care are

competenţa de a dispune sechestrarea anumitor bunuri

Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi este implicită, rezultând din însăşi materialitatea

faptei – ex re.


Atât în cazul variantei tip, cât în varianta asimilată, forma de vinovăţie este intenţia directă

sau indirectă. Nu prezintă importanţă mobilul sau scopul făptuitorului.



crearea stării de pericol pentru autoritatea publică.

Cele două modalităţi normative, una simplă şi una agravantă, se pot realiza prin numeroase


Pentru sustragerea de sub sechestru, în varianta normativă tip, pedeapsa este închisoarea de

la 3 luni la 1 an sau amendă, iar dacă fapta este săvârşită de către custode, pedeapsa este închisoarea

de la 6 luni la 2 ani sau amenda.

TRECEREA FRAUDULOASĂ A FRONTIEREI DE STAT


Art. 262 - Trecerea frauduloasă a frontierei de stat

(1) Intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României se

pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită:

a) în scopul sustragerii de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei

pedepse ori a unei măsuri educative, privative de libertate;

b) de către un străin declarat indezirabil ori căruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de

intrare sau de şedere în ţară,



(4) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de o victimă a traficului de persoane sau de minori,

nu se pedepseşte.



În ceea ce priveşte obiectul juridic special, acesta este constituit din valoarea socială pe care

o reprezintă inviolabilitatea frontierei statului român, ca reflectare a autorităţii statale, a dreptului şi

obligaţiei acestuia de a reglementa şi asigură respectarea regimului privind intrarea şi ieşirea în/din

ţară a persoanelor.

Având în vedere atribuţiile poliţiei de frontieră referitoare la asigurarea respectării regimului

juridic al frontierei de stat precum şi dreptul organelor poliţiei de frontieră de a exercita controlul

documentelor de trecere a frontierei de stat la intrarea/ ieşirea în/ din ţară, persoanelor le revine

obligaţia corelativă de a prezenta un document valabil de trecere a frontierei, precum şi îndeplinirea

celorlalte condiţii prevăzute de lege.

Obiectul material

Această infracţiune nu are obiect material, linia imaginara ce desparte teritoriul unui stat de

teritoriul celorlalte state vecine nefiind aptă de materializare.


Subiectul activ al infracţiunii este necalificat şi poate fi orice persoană fizică (cetăţean român,

cetăţean străin sau fără cetăţenie), dacă îndeplineşte condiţiile generale pentru a putea fi subiect

activ al oricărei infracţiuni (responsabilitate, vârstă şi voinţă).

În cazul formei agravate, subiectul activ este calificat, putând fi numai persoana care se

sustrage de la executarea unei pedepse principale (pe lângă îndeplinirea condiţiilor generale pentru a

fi subiect activ al oricărei infracţiuni) sau un străin declarat indezirabil ori căruia i-a fost interzis în

orice mod dreptul de intrare sau de şedere în ţară. În consecinţă, pentru existenţa infracţiunii în

varianta agravantă, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- să existe o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare la executarea unei pedepse

prevăzute de legea penală (detenţiunea pe viaţă, închisoarea sau amenda);

- pedeapsa să fie susceptibilă de executare

b) Subiectul pasiv al infracţiunii este statul român ca garant al apărării atributelor

fundamentale referitoare la suveranitatea teritoriului şi inviolabilitatea frontierelor sale.


Elementul material constă într-o acţiune comisivă, fiind constituită din orice acţiune de

intrare şi ieşire în/din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat. Acţiunea de trecere ilegală a

frontierei de stat se poate realiza de pe teritoriul statelor vecine pe teritoriul statului român sau

invers, de pe teritoriul statului român pe teritoriile statelor vecine.

Cerinţe esenţiale

Trecerea este ilegală dacă se realizează:

- prin alte locuri decât prin punctele de trecere a frontierei stabilite şi amenajate, indiferent

dacă făptuitorul posedă sau nu documente legale;

- prin punctele de trecere autorizate, dar în afara programului de lucru;

- prin punctele de trecere autorizate, dar cu documente nerecunoscute de statul român; cu

documente cu valabilitatea expirată; declarate nule; cu documente false/falsificate; fără documente

de trecere a frontierei, prin sustragere de la control (ascundere fizică); evitarea locurilor unde se

efectuează controlul la trecerea frontierei etc.

Urmarea imediată

Urmarea socialmente periculoasă constă în săvârşirea acţiunii incriminate prin trecerea

frontierei statului român cu statele vecine în mod ilegal, creându-se prin aceasta în mod efectiv un

pericol pentru ţara noastră precum şi pentru organele competente care asigură respectarea

regimului juridic al frontierei de stat.

Legătura de cauzalitate între acţiunea de trecere ilegală a frontierei de stat şi urmarea

produsă este prevăzută de lege, rezultând din însăşi materialitatea faptei (ex re), netrebuind a fi

dovedită.


Infracţiunea se produce cu intenţie directă sau indirectă, după cum făptuitorul, dându-şi

seama de caracterul ilicit al acţiunii sale, a urmărit sau numai a acceptat producerea rezultatului.


Infracţiunea de trecere ilegală a frontierei de stat este susceptibilă de a fi săvârşită atât în

forma tip, simplă, prevăzută de art. 262, alin. 1 cât şi în forma agravantă, prevăzută de art. 262, alin.

2. Astfel, acest din urmă text de lege stipulează că este agravantă fapta dacă trecerea frauduloasă s-a

făcut;




intrare sau de şedere în ţară,

În cazul acestei forme, subiectul activ este calificat, putând fi numai persoana care se

sustrage de la executarea unei pedepse principale (pe lângă îndeplinirea condiţiilor generale pentru a

fi subiect activ al oricărei infracţiuni). În consecinţă, pentru existenţa infracţiunii în varianta

agravantă, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii :

- să existe o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare la executarea unei pedepse

prevăzute de legea penală (detenţiunea pe viaţă, închisoarea sau amenda);

- pedeapsa să fie susceptibilă de executare.

Este posibilă tentativă prevăzută şi pedepsită de art. 262 alin. 3, în situaţiile în care

făptuitorul este prins sau descoperit înainte de a trece frontieră, sau chiar dacă au fost executate

toate acţiunile şi, din motive diferite (cum ar fi rătăcirea persoanei, informaţiile greşite deţinute), nu

s-a realizat consumarea infracţiunii.

Momentul consumării infracţiunii este cel al trecerii liniei de frontieră aeriană, maritimă sau

fluvială, indiferent de sens1. Astfel, momentul consumării infracţiunii, în cazul intrării ilegale în ţară,

este cel al trecerii efective a liniei de frontieră şi ajungerii pe teritoriul statului român, sau după

depăşirea aliniamentului filtrelor de control ale poliţiei de frontieră ori acordarea permisiunii de

trecere de către poliţistul de frontieră, în punctele de trecere a frontierei de stat.

La ieşirea ilegală din ţară, momentul consumării infracţiunii îl reprezintă trecerea peste

frontieră, respectiv ajungerea pe teritoriul statului vecin sau după depăşirea aliniamentului filtrelor

de control ale poliţiei de frontieră, ori acordarea permisiunii de trecere de către poliţistul de

frontieră.

Modalităţile de săvârşire rezultate din textul de lege au o mare varietate se modalităţi

faptice.

Intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României se


Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită:




intrare sau de şedere în ţară, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

Tentativa se pedepseşte.

Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de o victimă a traficului de persoane sau de minori, nu

se pedepseşte.

TRAFICUL DE MIGRANŢI

1. Reglementarea legală Art. 263 - Traficul de migranţi

(1) Racolarea, îndrumarea, călăuzirea, transportarea, transferarea sau adăpostirea unei

persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, se pedepseşte cu închisoarea

de la 2 la 7 ani.

(2) Când fapta a fost săvârşită:

1 Aurel Neagu, Victor Aelenei, op. cit. pag. 130.

a) în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial;

b) prin mijloace care pun în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea migrantului;

c) prin supunerea migrantului la tratamente inumane sau degradante, pedeapsa este

închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.





o reprezintă inviolabilitatea frontierei statului român, asigurarea trecerii frontierei de stat a României

în condiţiile stabilite de lege.

Obiectul material

Această infracţiune nu are obiect material, decât dacă fapta se săvârşeşte în condiţiile alin

2.lit.b şi c.


Subiectul activ al infracţiunii este necalificat şi poate fi orice persoană fizică sau juridică,

romana sau străină, care răspunde penal.

b) Subiectul pasiv al infracţiunii este statul român, iar în secundar victima traficului de

migrant.


Elementul material constă într-o acţiune comisivă de racolare, îndrumare, călăuzire,

transportare, transferare sau adăpostire unei persoane.

Cerinţa esenţiala este ca toate acţiunile să aibă drept scop trecerea frauduloasă a frontierei

de stat a României.

Trecerea este ilegală dacă se realizează:

- prin alte locuri decât prin punctele de trecere a frontierei stabilite şi amenajate, indiferent

dacă făptuitorul posedă sau nu documente legale;

- prin punctele de trecere autorizate, dar în afara programului de lucru;

- prin punctele de trecere autorizate, dar cu documente nerecunoscute de statul român; cu

documente cu valabilitatea expirată; declarate nule; cu documente false/falsificate; fără documente

de trecere a frontierei, prin sustragere de la control (ascundere fizică); evitarea locurilor unde se

efectuează controlul la trecerea frontierei etc.

Urmarea imediată

Urmarea socialmente periculoasă constă în săvârşirea acţiunii incriminate, creându-se prin

aceasta în mod efectiv un pericol pentru ţara noastră precum şi pentru organele competente care

asigură respectarea regimului juridic al frontierei de stat.


produsă trebuie să existe şi să fie dovedită.


Infracţiunea se produce cu intenţie directă sau indirectă, calificata prin scopul urmărit.


Legiuitorul a prevăzut incriminarea şi pedepsirea atât a tentative cât şi a faptei consumate.


faptice.

Racolarea, îndrumarea, călăuzirea, transportarea, transferarea sau adăpostirea unei

persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, se pedepseşte cu închisoarea

de la 2 la 7 ani.

Când fapta a fost săvârşită în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial,

prin mijloace care pun în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea migrantului sau prin supunerea

migrantului la tratamente inumane sau degradante, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi


FACILITAREA ŞEDERII ILEGALE ÎN ROMÂNIA


Art. 264 - Facilitarea şederii ilegale în România

(1) Fapta persoanei care facilitează, prin orice mijloace, rămânerea ilegală pe teritoriul

României a unei persoane, victimă a unei infracţiuni de trafic de persoane, de minori sau de migranţi,

care nu are cetăţenia română şi nici domiciliul în România, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la

5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă mijlocul folosit constituie prin el însuşi o

infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

(2) Când fapta a fost săvârşită:

a) în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial;

b) de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu,

pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Când faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) sunt săvârşite cu privire la un alt străin aflat

ilegal pe teritoriul României, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.




o reprezintă respectarea autorităţii de stat exercitata prin funcţionarii publici abilităţi .

Obiectul material

Această infracţiune nu are obiect material.


Subiectul activ al infracţiunii este necalificat şi poate fi orice persoană care răspunde penal,

participaţia penală fiind posibilă sub toate formele,

b) Subiectul pasiv al infracţiunii este statul român, afectat prin rămânerea ilegală în ţară a

unor persoane care nu au acest drept conferit de legislaţia romană.


Elementul material constă într-o acţiune comisivă de facilitare, prin orice mijloace, a

rămânerii ilegală pe teritoriul României a unei persoane, victimă a unei infracţiuni de trafic de

persoane, de minori sau de migranţi, care nu are cetăţenia română şi nici domiciliul în România.

Urmarea imediată


aceasta în mod efectiv un pericol pentru valoarea socială apărată de lege.




Infracţiunea se produce cu intenţie directă sau indirectă, calificata prin scopul urmărit.


Legiuitorul a prevăzut incriminarea şi pedepsirea faptei consumate.


faptice.

Fapta persoanei care facilitează, prin orice mijloace, rămânerea ilegală pe teritoriul României

a unei persoane, victimă a unei infracţiuni de trafic de persoane, de minori sau de migranţi, care nu

are cetăţenia română şi nici domiciliul în România, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi

interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă mijlocul folosit constituie prin el însuşi o infracţiune, se

aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Când fapta a fost săvârşită în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial,

către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la

2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Când faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) sunt săvârşite cu privire la un alt străin aflat

ilegal pe teritoriul României, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

SUSTRAGEREA DE LA MĂSURILE DE ÎNDEPĂRTARE DE PE TERITORIUL ROMÂNIEI


Art. 265 - Sustragerea de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României

Sustragerea de la executarea obligaţiilor instituite de autorităţile competente, de către

străinul faţă de care s-a dispus măsura îndepărtării de pe teritoriul României ori a fost dispusă

interzicerea dreptului de şedere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.



În ceea ce priveşte obiectul juridic special, acesta este constituit din relaţiile sociale care se

nasc şi se desfăşoară în legătură cu executarea masurilor dispuse de autorităţile abilitate cu privire la

îndepărtarea străinilor de pe teritoriul României sau care nu mai au drept de şedere pe teritoriul

României.

Obiectul material

Această infracţiune nu are obiect material.


Subiectul activ al infracţiunii este calificat şi poate fi doar un cetăţean străin fata de care s-a

dispus măsura îndepărtării de pe teritoriul României sau faţă de care s-a dispus interzicerea dreptului

de şedere.

b) Subiectul pasiv al infracţiunii este statul român, afectat prin rămânerea ilegală în ţară a

unor persoane care nu au acest drept conferit de legislaţia romană.


Elementul material constă într-o acţiune comisivă de sustragerea de la executarea

obligaţiilor instituite de autorităţile competente, de către străinul faţă de care s-a dispus măsura

îndepărtării de pe teritoriul României ori a fost dispusă interzicerea dreptului de şedere.

Urmarea imediată


aceasta în mod efectiv un pericol pentru valoarea socială apărată de lege.




Infracţiunea se produce cu intenţie directă sau indirect.


Legiuitorul a prevăzut incriminarea şi pedepsirea faptei consumate.


faptice.

Sustragerea de la executarea obligaţiilor instituite de autorităţile competente, de către

străinul faţă de care s-a dispus măsura îndepărtării de pe teritoriul României ori a fost dispusă

interzicerea dreptului de şedere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

INFRACŢIUNILE CONTRA PATRIMONIULUI

PRIN PRISMA NOULUI COD PENAL

FURTUL

1. Reglementarea legală Art. 228 - Furtul

(1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în

scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în

momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane.

(3) Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel de

energie care are valoare economică.

2. Obiectul infracţiunii.

Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale de ordin patrimonial a căror existenţă,

evoluţie şi desfăşurare este condiţionată de păstrarea situaţiei fizice a bunurilor mobile şi de

împiedicare a luării pe nedrept a acestora din patrimoniul privat său public.

Obiectul material îl formează bunul mobil care se află în posesia sau detenţia legală a

persoanelor vătămate. Un bun abandonat nu poate fi obiectul material al infracţiunii de furt.



Subiect pasiv este persoana fizică sau juridică prejudiciată prin săvârşirea faptei de

imposedare cu bunul ce formează obiectul material al infracţiunii.


Elementul material se realizează prin acţiunea de deposedare a deţinătorului de bunul

respectiv şi aproprierea acestuia de către infractor. Elementul material poate fi şi o altă infracţiune,

în cazul în care, având obligaţia de a preda unele bunuri, făptuitorul opreşte o parte din ele.

Pentru existenţa infracţiunii se cer întrunite următoarele cerinţe esenţiale:

- bunul mobil să se afle în posesia sau detenţia altei persoane;

- luarea bunului să se facă fără consimţământul celui care îl posedă ori deţine.

Urmarea imediată constă în schimbarea stării de fapt a bunului, subiectul pasiv nemaiavând

posibilitatea de a folosi şi de a dispune bunul ce îi aparţinea şi care a trecut în stăpânirea nelegitimă a

făptuitorului.

Legătura de cauzalitate dintre acţiunea de deposedare şi schimbarea stării de fapt a bunului

mobil rezultă din însăşi materialitatea faptei – ex re.


Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe, scopul cerut de legalitate este însuşirea pe

nedrept. Constituie furt şi dacă autorul este însuşi proprietarul bunului sustras, dar bunul se afla în

posesie legitimă a persoanei vătămate.


Legiuitorul pedepseşte atât tentativă, cât şi fapta consumată, respectiv momentul în care

bunul a ieşit din posesia victimei. Actele pregătitoare, deşi posibile, nu sunt incriminate.

Modalitatea normativă prevăzută de lege se poate realiza printr-o mare varietate de


Pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru infracţiunea de furt este închisoarea de la 6 luni la 3

ani sau cu amendă.

FURTUL CALIFICAT

1. Reglementarea legală Art. 229 - Furtul calificat

(1) Furtul săvârşit în următoarele împrejurări:

a) într-un mijloc de transport în comun;

b) în timpul nopţii;

c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;

d) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei

mincinoase;

e) prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere,

se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Dacă furtul a fost săvârşit în următoarele împrejurări:

a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;

b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional;

c) de o persoană având asupra sa o armă,

pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

(3) Furtul privind următoarele categorii de bunuri:

a) ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze

naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;

b) componente ale sistemelor de irigaţii;

c) componente ale reţelelor electrice;

d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau

alte situaţii de urgenţă publică;

e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale

ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru;

f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale

acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;

g) bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe

drumurile publice;

h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi

componente de comunicaţii, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.




împiedicare a luării pe nedrept a acestora din patrimoniul privat său public.

Obiectul material îl formează bunul mobil, de o anumită valoare, considerată mai importantă

de către legiuitorul penal român, care se află în posesia sau detenţia legală a persoanelor vătămate.











- luarea bunul să se facă fără consimţământul celui care îl posedă ori deţine.


posibilitatea de a folosi şi de a dispune bunul ce îi aparţinea şi care a trecut în stăpânirea nelegitimă a

făptuitorului.






posesie legitimă a persoanei vătămate.


Legiuitorul pedepseşte atât tentativă, cât şi fapta consumată, respectiv momentul în care

bunul a ieşit din posesia victimei. Actele pregătitoare sunt asimilate tentativei în situaţia în care se

efectuează săpături pe terenul aflat în zona de protecţie a conductei de transport al ţiţeiului,

gazolină, gaz condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale,

precum şi deţinerea în acelor locuri sau în apropierea depozitelor, cisternelor sau vagoanelor-

cisternă a ştuţurilor, instalaţiilor sau oricăror altor dispozitive de prindere ori perforare.

Furtul calificat se poate comite în una din următoarele împrejurări;

- în mijloacele de transport în comun. Legiuitorul a apreciat că în timpul călătoriei în mijlocul

de transport în comun se instalează starea de oboseală care face dificilă supravegherea bagajelor şi,

deci, reacţia victimei. Nu contează dacă şi câte persoane se mai aflau în mijlocul de transport în

comun. Nu contează dacă era în mişcare sau staţionai:

- în timpul nopţii, agravantă este dată de faptul că observarea şi identificarea autorului este

dificilă

- de către o persoană mascată, deghizată, travestită.

Persoana mascată este cea care poartă total sau parţial o mască.

Deghizarea poate privi îmbrăcămintea, aranjarea înfăţişării, purtarea unei peruci de natură

să modifice înfăţişarea persoanei

Este considerată travestită persoana care lasă impresia că este de sex opus.

Agravanta constă în faptă că datorită acestor măsuri, identificarea autorului este mai dificilă.

- prin efracţie, escaladare, folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei

mincinoase.

Efracţie înseamnă înlăturarea violentă a oricărei dispozitiv sau sistem de siguranţă.

Escaladarea înseamnă trecerea peste un obstacol: fereastră, gard, uşă.

Cheie falsă este cea construită după modelul original.

- asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural naţional.

- prin violare de domiciliu sau sediu profesional;

- de o persoană având asupra sa o armă,

- furtul privind următoarele categorii de bunuri:

a) ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze

naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;

b) componente ale sistemelor de irigaţii;

c) componente ale reţelelor electrice;

d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau

alte situaţii de urgenţă publică;

e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale

ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru;

f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale

acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;

g) bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe

drumurile publice;

h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi

componente de comunicaţii,

Pentru variantele normative prevăzute în alin. 1, legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii de

la 1 la 5 ani.

În varianta agravantă prevăzută în alin. 2 pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Furtul comis în condiţiile alin. se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 de ani.

FURTUL ÎN SCOP DE FOLOSINŢĂ


Art. 230 - Furtul în scop de folosinţă

(1) Furtul care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul de a-l folosi pe nedrept, se

sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art. 228 sau art. 229, după caz, ale cărei limite speciale se

reduc cu o treime.

(2) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează folosirea fără drept a unui terminal de

comunicaţii al altuia sau folosirea unui terminal de comunicaţii racordat fără drept la o reţea, dacă s-

a produs o pagubă




împiedicare a luării pe nedrept a acestora din patrimoniul privat său public, pentru a-l folosi pe

nedrept.

Obiectul material îl formează bunul mobil care se află în posesia sau detenţia legală a

persoanelor vătămate. Un bun abandonat nu poate fi obiectul material al infracţiunii de furt.











- luarea bunului să se facă fără consimţământul celui care îl posedă ori deţine.


posibilitatea de a folosi şi de a dispune bunul ce îi aparţinea şi care a trecut în folosirea nelegitimă a

făptuitorului.






posesie legitimă a persoanei vătămate. În varianta reglementată de art. 230 C. pen., scopul

făptuitorului este de a însuşi temporar folosinţa bunului.


Legiuitorul pedepseşte fapta consumată, respectiv momentul în care bunul a ieşit din posesia

victimei. Actele pregătitoare, deşi posibile, nu sunt incriminate.

Modalitatea normativă prevăzută de lege se poate realiza printr-o mare varietate de


În ambele modalităţi de săvârşire, fapta se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art. 228

sau art.229, după caz, ale cărei limite speciale se reduc cu o treime.

PLÂNGEREA PREALABILĂ ŞI ÎMPĂCAREA

Art. 231 - Plângerea prealabilă şi împăcarea

(1) Faptele prevăzute în prezentul capitol, săvârşite între membrii de familie de către un

minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este

găzduit de aceasta, se pedepsesc numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

(2) În cazul faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 230,

împăcarea înlătură răspunderea penală.

SANCŢIONAREA TENTATIVEI

Art. 232 cod penal prevede ca tentativa la infracţiunile din acest capitol se pedepseşte.

TÂLHĂRIA

1. Reglementarea legală Art. 233 - Tâlhăria

Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în

stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor

astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori

pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea



Obiectul juridic special este complex, fiind format, pe de o parte, de relaţiile sociale

patrimoniale privind menţinerea poziţiei fizice a bunurilor şi, în secundar, pe de altă parte, de relaţiile

sociale privind viaţa, sănătatea, integritatea corporală şi libertatea persoanelor.

Obiectul material este de asemenea complex format, pe de o parte, din bunurile sustrase şi,

pe de altă parte, de corpul persoanei vătămate sau agresate.



formele (coautorat, instigare, complicitate).

Subiect pasiv este persoana fizică sau juridică lezate prin săvârşirea infracţiuni. În cazul în

care prin aceeaşi rezoluţi infracţională sunt lezate mai multe persoane, vom avea o pluralitate de

subiecţi pasivi.


Elementul material se realizează prin două acţiuni şi anume: sustragerea unui bun mobil,

concomitentă cu constrângerea, ameninţarea, punerea în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi

exprima voinţa sau alte violenţe aplicate victimei.

Urmarea imediată priveşte doar acţiunea principală de trecere a bunului în posesia ilegală a

infractorului.

Legătura de cauzalitate dintre acţiunea de deposedare şi trecerea bunului mobil în posesia

ilegală a infractorului rezultă din însăşi materialitatea faptei – ex re.


Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea este intenţia directă, calificată prin

scop.


Având în vedere gravitatea faptei, legiuitorul pedepseşte actele pregătitoare, tentativă,

infracţiunea consumată şi cea epuizată.

Modalităţile normative multiple, prezentate în textul de lege, au un corespondent variate



pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

TÂLHĂRIA CALIFICATĂ


Art. 234 - Tâlhăria calificată

(1) Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:

a) prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante;

b) prin simularea de calităţi oficiale;

c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;

d) în timpul nopţii;

e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;

f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10


(2) Tâlhăria săvârşită în condiţiile art. 229 alin. (3) se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12

ani şi interzicerea unor drepturi.

(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală.


Obiectul juridic special este complex, fiind format, pe de o parte, de relaţiile sociale

patrimoniale privind menţinerea poziţiei fizice a bunurilor şi, în secundar, pe de altă parte, de relaţiile

sociale privind viaţa, sănătatea, integritatea corporală şi libertatea persoanelor.

Obiectul material este de asemenea complex format, pe de o parte, din bunurile sustrase şi,

pe de altă parte, de corpul persoanei vătămate sau agresate.



formele (coautorat, instigare, complicitate).

Subiect pasiv este persoana fizică sau juridică lezate prin săvârşirea infracţiuni. În cazul în

care prin aceeaşi rezoluţi infracţională sunt lezate mai multe persoane, vom avea o pluralitate de

subiecţi pasivi.


Elementul material se realizează prin două acţiuni şi anume: sustragerea unui bun mobil,

concomitentă cu constrângerea, ameninţarea, punerea în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi

exprima voinţa sau alte violenţe aplicate victimei.

Urmarea imediată priveşte doar acţiunea principală de trecere a bunului în posesia ilegală a

infractorului.

Legătura de cauzalitate dintre acţiunea de deposedare şi trecerea bunului mobil în posesia

ilegală a infractorului rezultă din însăşi materialitatea faptei – ex re.


Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea este intenţia directă, calificată prin

scop.


Având în vedere gravitatea faptei, legiuitorul pedepseşte actele pregătitoare, tentativă,

infracţiunea consumată şi cea epuizată.

Modalităţile normative multiple, prezentate în textul de lege, au în corespondent variate şi

multiple modalităţi faptice.


pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta se comite în

condiţiile alin.1., şi pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă

se săvârşeşte în condiţiile art.2 şi 3.

PIRATERIA

1. Reglementarea legală Art. 235 - Pirateria

(1) Furtul comis, prin violenţă sau ameninţare, de către o persoană care face parte din

echipajul său din pasagerii unei nave aflate în marea liberă, al bunurilor ce se găsesc pe acel vas sau

pe o altă navă, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează şi capturarea unei nave aflate în

marea liberă sau faptul de a provoca, prin orice mijloc, naufragiul ori eşuarea acesteia, în scopul de a-

şi însuşi încărcătura ei sau de a tâlhări persoanele aflate la bord.

(3) Dacă pirateria a avut ca urmare vătămarea corporală, pedeapsa este închisoarea de la 5

la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Există piraterie şi dacă fapta s-a comis pe o aeronavă sau între aeronave şi nave.


Obiectul juridic special este complex şi cuprinde relaţiile sociale de ordin patrimonial,

precum şi relaţiile sociale cu privire la viaţă, integritatea corporală sau sănătatea persoanei.

Obiectul material îl formează corpul persoanei agresate dar şi bunurile aflate pe

navă/aeronavă.


Subiect activ poate fi orice persoană prezentă pe o navă/aeronavă, ca membru al echipajului

sau ca pasager. De regulă, natura faptei impune o pluralitatea de subiecţi activi.

Subiect pasiv pot fi persoanele fizice şi juridice lezate prin săvârşirea infracţiunii.


Elementul material se realizează prin două acţiuni şi anume: furtul şi săvârşirea actelor de

violenţă.

Urmarea imediată, identică tâlhăriei, este trecerea bunului în posesia făptuitorilor.


Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe sau indirecte. Dacă fapta a avut consecinţe

deosebit de grave sau a produs o vătămare corporală, forma de vinovăţie poate fi şi praeterintenţia.


Legiuitorul penal pedepseşte actele pregătitoare, tentativa şi infracţiunea consumată.

Pentru modalitatea simplă şi cele două agravante care rezultă din textul de lege. găsim

corespondent în multiple modalităţi faptice (distrugeri de bunuri, distrugerea unor componente şi

echipamente ale navei/aeronavei, a bărcilor de salvare, paraşutelor, a însăşi navei/aeronavei etc.).

În funcţie de modalitatea concretă de realizare a faptei infracţionale, legiuitorul a prevăzut

următoarele sancţiuni:

- pentru modalitatea normativă tip, pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani; şi interzicerea exercitării unor drepturi ;

- pentru modalitatea agravantă prevăzută de alin. 3, pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

TÂLHĂRIA SAU PIRATERIA URMATĂ DE MOARTEA VICTIMEI

Art. 236 - Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei

Dacă faptele prevăzute în art. 233 - 235 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este



Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 233 - 235 se pedepseşte.



Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 233 - 235 se pedepseşte.

INFRACŢIUNILE CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIŢIEI

IN NOUL COD PENAL

NEDENUNŢAREA


Art. 266 - Nedenunţarea

(1) Fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea

penală contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu înştiinţează de îndată

autorităţile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Nedenunţarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.

(3) Nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale

împotriva unei persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţează autorităţile

competente despre aceasta sau care, chiar după punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit

tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanţilor


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale care se referă la prompta înfăptuire a

justiţiei, lucru care nu ar fi posibil dacă nu s-ar impune denunţarea de îndată a anumitor infracţiuni

grave, prevăzute expres de textul de lege.

Obiectul material nu există


Subiect activ poate fi orice persoană care a luat cunoştinţă de comiterea unei fapte grave, cu

excepţia membrilor de familie ai făptuitorului. Participaţia este posibilă sub forma instigării,

coautoratul şi complicitatea nefiind posibile.

Subiect pasiv este statul prin organele sale specializate în înfăptuirea justiţiei.


Elementul material se realizează printr-o omisiune, inacţiunea de a nu denunţa de îndată o

infracţiune.

Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru înfăptuirea actului de

justiţie.

Legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptei – ex re.


Infracţiunea de nedenunţarea a unor infracţiuni se poate săvârşi atât cu intenţie directă sau

indirectă, cât şi din culpă, sub forma neglijenţei sau uşurinţei. Nu prezintă relevanţă pentru realizarea

infracţiunii, mobilul sau scopul făptuitorului.


Actele preparatorii şi tentativă nu sunt posibile, fiind o infracţiune de omisiune. Fapta se

consumă în momentul expirării intervalului de timp, apreciat în concret de instanţă, în care trebuia

denunţată infracţiunea.

Fapta de denunţare se poate realiza într-o singură modalitate normativă căreia îi corespund

modalităţi faptice diverse.

Infracţiune de nedenunţarea a unor infracţiuni, dacă nu este comisă de soţ sau rudă

apropiată, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani.

OMISIUNEA SESIZĂRII

1. Reglementarea legală Art. 267 - Omisiunea sesizării

(1) Funcţionarul public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea

penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a

organelor de urmărire penală se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Când fapta este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau

amenda.



justiţiei, lucru care nu ar fi posibil dacă nu s-ar impune denunţarea de îndată de către funcţionarului

public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi

îndeplineşte sarcinile, a acelor fapte.



Subiect activ este calificat ca fiind funcţionarul public care ia cunoştinţă de săvârşirea unei

infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile. Participaţia este posibilă

sub forma instigării, coautoratul şi complicitatea nefiind posibile.



Elementul material se realizează printr-o omisiune, inacţiunea de a nu denunţa de îndată o

infracţiune de care funcţionarul a luat la cunoştinţă în exercitarea atribuţiunilor de serviciu.


justiţie.



Infracţiunea de nedenunţarea a unor infracţiuni se poate săvârşi atât cu intenţie – directă sau

indirectă –, cât şi din culpă, sub forma neglijenţei sau uşurinţei. Nu prezintă relevanţă pentru

realizarea infracţiunii, mobilul sau scopul făptuitorului.


Actele preparatorii şi tentativă nu sunt posibile, fiind o infracţiune de omisiune. Fapta se

consumă în momentul expirării intervalului de timp, apreciat în concret de instanţă, în care trebuia

denunţată infracţiunea.

Fapta de denunţare se poate realiza în două modalităţi normative – de către un funcţionar

public sau de către un funcţionar public cu atribuţii de control, cărora le corespund modalităţi faptice

diverse.

Infracţiune de nedenunţarea a unor infracţiuni, în varianta normativă tip, se pedepseşte cu

închisoarea de la 3 luni la 3 ani, iar în cazul săvârşirii din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni

la 1 an sau amenda.

INDUCEREA ÎN EROARE A ORGANELOR JUDICIARE

1. Reglementarea legală Art. 268 - Inducerea în eroare a organelor judiciare

(1) Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte

prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită

persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu

amendă.

(2) Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte

prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepseşte cu


(3) Nu se pedepseşte persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă

declară, înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui

faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau

probele sunt nereale.


Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale care impun respectarea valorilor de

interes general pentru societate privitoare la înfăptuirea justiţiei potrivit principiilor generale ale

statului de drept statuate în Constituţie şi legile de procedură.

Obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale privind onoarea, libertatea şi chiar

demnitatea persoanei împotriva căreia se face denunţul sau plângerea ori împotriva căreia se

ticluiesc sau se produc probele.

Obiectul material nu există.


Subiect activ poate fi orice persoană, participaţia penală fiind posibilă sub toate formele.

Subiect pasiv principal este statul, iar subsidiar, persoană împotriva căreia se depune

denunţul sau plângerea ori se ticluiesc probele.


Elementul material se realizează prin acţiunea de învinuire sau de producere, ticluire a

probelor mincinoase.

A învinui înseamnă a acuza de ceva, apune în sarcina unei persoane ceva ce nu a făcut sau

ceea ce nu există (de ex., o infracţiune comisă de o altă persoană sau care pur şi simplu nu a fost

săvârşită). Învinuirea trebuie să aibă ca obiect săvârşirea unei infracţiuni, i să privească o persoană

determinată şi să se facă prin plângere sau denunţ adresat organului de urmărire penală.

Prin producerea de probe mincinoase se înţelege prezentarea acestora în faţa organului de

urmărire penală sau instanţelor de judecată cu prilejul procesului penal.

Ticluirea de probe presupune născocirea şi inventarea unor probe inexistente.


justiţie.




mobilul sau scopul făptuitorului.



Infracţiunea se consumă în momentul realizării acţiunii incriminate. Poate există şi sub formă

infracţiunii continuate, epuizându-se în momentul ultimul act de învinuire mincinoasă sau de

producere a probelor nereale.

Cele două modalităţi normative (una tip şi una agravantă), învinuire prin denunţ sau plângere

şi producere sau ticluire de probe mincinoase se pot realiza printr-o mare varietate de modalităţi

faptice.

Pentru varianta normativă tip, legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani.

În varianta agravantă, săvârşită prin producerea ori ticluirea de probe mincinoase, pedeapsa

este închisoarea de la 1 la 5 ani.

FAVORIZAREA FĂPTUITORULUI

1. Reglementarea legală Art. 269 - Favorizarea făptuitorului

(1) Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză

penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se

pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

(2) Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege

pentru fapta săvârşită de autor.

(3) Favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.



justiţiei.

Obiectul material, ca regulă, nu există. Dacă fapta favorizată vizează un anumit bun provenit

din infracţiune, acesta poate fi considerat obiect material. Participaţia penală este posibilă în toate

formele sale.





Elementul material se realizează printr-o acţiune sau inacţiune prin care se oferă ajutor.

Pentru realizarea elementului material, se cere ca acest ajutor să fie dat după săvârşirea infracţiunii şi

să vizeze îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale, a judecăţii sau executării pedepsei sau

pentru a asigura infractorului produsul ori folosul infracţiunii iniţiale.


justiţie.



Forma de vinovăţie cerută de legiuitor este intenţia directă sau indirectă, fapta săvârşită din

culpă nefiind incriminată. Nu prezintă importanţă mobilul făptuitorului.



momentul în care s-a acordat ajutor infractorului, fiind irelevant dacă s-a reuşit sau nu îngreunarea

sau zădărnicirea urmăririi penale, a judecăţii sau executării pedepsei sau asigurarea pentru

infractorului a produsul ori folosul infracţiunii iniţiale.

Fapta de favorizare a infractorului se poate realiza într-o singură modalitate normativă căreia

îi corespund modalităţi faptice diverse.

Pedeapsa prevăzută de legiuitor este închisoarea de 1 la 5 ani, sau amenda fără ca pedeapsa

aplicată favorizatorului să depăşească pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Nu se pedepseşte favorizarea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată.

TĂINUIREA

1. Reglementarea legală Art. 270 - Tăinuirea

(1) Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o

persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din

săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia, se pedepseşte

cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

(2) Pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege


(3) Tăinuirea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.


Obiectul juridic special îl reprezintă relaţiile sociale a căror naştere, normală desfăşurare şi

dezvoltare sunt condiţionate de apărarea patrimoniului persoanelor împotriva faptelor de tăinuire.

Obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei,

considerându-se că prin astfel de fapte se împiedică îndeplinirea unor sarcini de ordin procesual

penal: identificarea şi sancţionarea făptuitorilor, recuperarea prejudiciului etc.

Obiectul material îl constituie bunul său bunurile tăinuite, indiferent de natura lor.


Subiect activ poate fi orice persoană care răspunde penal, cu excepţia soţului său unei rude

apropiate făptuitorului. Participaţia este posibilă sub toate formele ei.

Subiect pasiv este persoana fizică sau juridică, publică sau privată prejudiciată prin fapta din

care provine bunul tăinuit.


Elementul material se realizează prin acţiuni alternative de primire, dobândire, transformare

ori înlesnirea valorificării bunului provenit din infracţiune.

Primirea reprezintă acţiunea de a accepta deţinerea bunul cu orice titlu.

Dobândirea înseamnă achiziţionarea de către tăinuitor a bunului prin donaţie, vânzare-

cumpărare, schimb, dare în plată etc.

Transformarea implică modificarea substanţei sau formei lucrului provenit din infracţiune

prin prelucrare, topire, vopsire etc.

Urmarea imediată constă în schimbarea situaţiei de fapta bunului prin trecerea în altă sferă

patrimonială sau prin modificarea substanţei acestuia.



Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte fapta este intenţia directă, calificată prin scopul de

a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material. Dacă scopul tăinuitorul nu se realizează, nu

sunt întrunite condiţiile constitutive ale acestei infracţiuni (eventual poate fi vorba de favorizarea

infractorului).


Actele preparatorii şi tentativă nu se pedepsesc, consumarea infracţiunii survenind în

momentul în care se realizează una din modalităţile normative prevăzute de lege.

Modalităţii normative rezultate din text îi corespunde o mare varietate de maniere de

realizare faptică.

Pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru infracţiunea de tăinuire este închisoarea de la 1 la 5

ani.

Pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate să să depăşească pedeapsa prevăzută de lege


Fapta nu se pedepseşte dacă este săvârşită de un membru de familie.

OBSTRUCŢIONAREA JUSTIŢIEI

1. Reglementarea legală Art. 271 - Obstrucţionarea justiţiei

(1) Persoana care, fiind avertizată asupra consecinţelor faptei sale:

a) împiedică, fără drept, organul de urmărire sau instanţa să efectueze, în condiţiile legii, un

act procedural;

b) refuză să pună la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei sau judecătorului

sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au fost

solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea soluţionării unei cauze,

se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul persoanei urmărite sau judecate pentru

infracţiunea care formează obiectul procesului penal.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei .

Obiectul material, ca regulă, nu există. Dacă fapta se realizează prin refuzul de a pune la

dispoziţia organelor judiciare înscrisurile sau bunurile deţinute, acestea formează obiectul material.


Subiect activ poate fi orice persoană care răspunde penal, cu excepţia celor urmărite sau

judecate pentru fapta la care se referă cauza. Participaţia penală este posibilă sub toate formele.

Subiect pasiv principal este statul, lezat în acţiunea de realizare a justiţiei.


Elementul material se realizează prin;

- acţiunea de a împiedica, fără drept, organul de urmărire sau instanţa să efectueze, în condiţiile legii, un act procedural;

- refuză să pună la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea soluţionării unei cauze,


justiţie.

Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi trebuie dovedită .


Forma de vinovăţie cerută de legiuitor este intenţia directă.



momentul realizării acţiunii de constrângere sau corupere.

Cele două modalităţi normative constrângerea, coruperea sau intimidare, se pot realiza

printr-o mare varietate de modalităţi faptice.

Pedeapsa este închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

INFLUENŢAREA DECLARAŢIILOR


Art. 272 - Influenţarea declaraţiilor

(1) Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea

acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită

asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală,

să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe,

într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la

unu la 5 ani. Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică

regulile privind concursul de infracţiuni.

(2) Nu constituie infracţiune înţelegerea patrimonială dintre infractor şi persoana vătămată,

intervenită în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângere

prealabilă sau pentru care intervine împăcarea.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei a căror

existenţă nu ar fi posibilă fără a se asigura protecţia martorilor, experţilor, interpreţilor care participă

la proces.

Obiect juridic secundar îl formează relaţiile sociale care se referă la cinstea, onoarea,

sănătatea, integritatea corporală a persoanelor faţă de care se încearcă acte de constrângere sau

corupere.

Obiectul material, ca regulă, nu există. Dacă fapta se realizează prin constrângere fizică,

obiect material este corpul persoanei.



formele.

Subiect pasiv principal este statul, lezat în acţiunea de realizare a justiţiei, iar subsidiar,

martorul, expertul, interpretul.


Elementul material se realizează prin acţiunea de a determina o persoană să facă sau să nu

facă acele activităţi care prin finalitatea lor pot influenţa actul de justiţie.

Dacă încercarea de a influenţa declaraţiile se face prin rugăminţi, infracţiunea nu există.


justiţie.



Forma de vinovăţie cerută de legiuitor este intenţia directă, calificată prin scop, respectiv

determinarea unei mărturii, expertize, interpretări mincinoase.



momentul realizării acţiunii de constrângere sau corupere.

Cele două modalităţi normative constrângerea, coruperea sau intimidare, se pot realiza

printr-o mare varietate de modalităţi faptice.

Pedeapsa pentru influenţarea declaraţiilor este închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda.

MĂRTURIA MINCINOASĂ

1. Reglementarea legală Art. 273 - Mărturia mincinoasă

(1) Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se

ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau

împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani

sau cu amendă.

(2) Mărturia mincinoasă săvârşită:

a) de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a martorilor;

b) de un investigator sub acoperire;

c) de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret;

d) în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori

închisoarea de 10 ani sau mai mare se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(3) Autorul nu se pedepseşte dacă îşi retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reţinere,

arestare sau de punerea în mişcare a acţiunii penale ori în alte cauze înainte de a se fi pronunţat o

hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie, ca urmare a mărturiei mincinoase


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei care presupun

comportarea cu onestitate a celor care participă la activitatea procedurală în calitate de martori,

experţi sau interpreţi.

Obiectul material nu există.


Subiectul activ este calificat, cerându-se să fie martor, expert sau interpret audiat într-o

cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se folosesc serviciile acestora.

Participaţia este posibilă numai sub forma complicităţii şi instigării, pentru aceşti participanţi la

săvârşirea infracţiunii nefiind necesară o anume calificare.

Subiect pasiv principal este statul, iar, subsidiar, persoană împotriva căreia se depune

mărturia, se întocmeşte expertiza sau se ascultă un interpret.


Elementul material se realizează atât prin acţiune (face afirmaţii mincinoase), cât şi prin

inacţiune (nu spune tot ce ştie).


justiţie.




mobilul sau scopul făptuitorului. Săvârşirea faptei din culpă nu se pedepseşte.



momentul realizării acţiunii incriminate.

Cele două modalităţi normative – facerea de afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie –

se pot realiza printr-o mare varietate de modalităţi faptice.

Pentru infracţiunea prevăzută de art. 273 C. pen., legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii

de la 6 luni la 3 ani, iar în cazul alin.2 închisoarea de la 1 la 5 ani.

În cauzele penale, nu se pedepseşte fapta dacă martorul îşi retrage mărturia în cauzele

penale înainte de a se produce reţinerea, arestarea inculpatului sau de punere în mişcare a acţiunii

penale, iar în celelalte cauze, înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie ca

urmare a mărturiei mincinoase.

RĂZBUNAREA PENTRU AJUTORUL DAT JUSTIŢIEI

1. Reglementarea legală Art. 274 - Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei

Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unei persoane ori a unui membru de familie al acesteia,

pe motiv că a sesizat organele de urmărire penală, a dat declaraţii ori a prezentat probe într-o cauză

penală, civilă sau în orice altă procedură dintre cele prevăzute în art. 273, se sancţionează cu

pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o

treime.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea .

Obiect juridic secundar îl formează relaţiile sociale care se referă protejarea libertăţii de

voinţă a celor care înţeleg să ajute la activitatea de înfăptuire a justiţiei.

Obiectul material, ca regulă, nu există. Dacă fapta se realizează prin acţiuni asupra corpului,

obiect material este corpul persoanei.



formele.

Subiect pasiv principal este statul, lezat în acţiunea de realizare a justiţiei, iar subsidiar, o

persoană ori un membru de familie al acesteia.


Elementul material se realizează prin săvârşirea unei infracţiuni împotriva unei persoane ori

a unui membru de familie al acesteia, pe motiv că a sesizat organele de urmărire penală, a dat

declaraţii ori a prezentat probe într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură dintre cele

prevăzute în art. 273.


justiţie.

Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi trebuie dovedită.


Forma de vinovăţie cerută de legiuitor este intenţia directă.



momentul realizării acţiunii incriminate.

Modalitatea normativă, se poate realiza printr-o mare varietate de modalităţi faptice.

Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unei persoane ori a unui membru de familie al acesteia,

pe motiv că a sesizat organele de urmărire penală, a dat declaraţii ori a prezentat probe într-o cauză

penală, civilă sau în orice altă procedură dintre cele prevăzute în art. 273, se sancţionează cu

pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o

treime.

SUSTRAGEREA SAU DISTRUGEREA DE PROBE SAU ÎNSCRISURI


Art. 275 - Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri

(1) Sustragerea, distrugerea, reţinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de

probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară, se

pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează împiedicarea, în orice alt mod, ca un înscris necesar

soluţionării unei cauze, emis de către un organ judiciar sau adresat acestuia, să ajungă la destinatar.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei care

presupun respectarea cu stricteţe a tuturor măsurilor privind păstrarea şi circulaţia înscrisurilor

necesare soluţionării cauzelor judiciare.

Obiectul material este dat de înscrisul deţinut de un organ de jurisdicţie.


Subiect activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă sub toate formele.

Subiect pasiv este statul, ca subiect al valorii de realizare a justiţiei.


Elementul material se realizează prin acţiunea de reţinere sau distrugere ori prin

împiedicarea ajungerii unui înscris necesar soluţionării unei cauze judiciare.

Reţinerea presupune trecerea unui înscris în stăpânirea temporară sau definitivă a unei alte

persoane. Se poate realiza prin sustragere sau prin netrimiterea către organul în drept să îl deţină.

Distrugerea înseamnă alterarea totală sau parţială a unui înscris astfel încât acesta să nu

poată fi folosit de organul care urmează să soluţioneze o cauză judiciară pe baza respectivului înscris.

Împiedicarea în orice mod ca un înscris destinat unuia dintre organele judecătoreşti să

ajungă la acestea se poate realiza prin orice acţiune sau inacţiune.

Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru normală înfăptuire de a justiţiei,

obstrucţionată în rezolvarea cauzelor judiciare.



Forma de vinovăţie cerută de legiuitor este intenţia directă sau indirectă, nefiind incriminată

săvârşirea faptei din culpă. Nu prezintă importanţă mobilul sau scopul făptuitorului.


Actele preparatorii şi tentativă, deşi posibilă, nu se pedepsesc. Legiuitorul incriminează fapta

consumată.

Infracţiunea se consumă în momentul realizării uneia dintre acţiunile care formează

elementul material al laturii obiective.

Cele două modalităţi normative – reţinerea sau distrugerea – se pot realiza printr-o varietate

de modalităţi faptice.

Reţinerea sau distrugerea de înscrisuri se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează împiedicarea, în orice alt mod, ca un înscris necesar

soluţionării unei cauze, emis de către un organ judiciar sau adresat acestuia, să ajungă la destinatar

PRESIUNI ASUPRA JUSTIŢIEI

Art. 276 - Presiuni asupra justiţiei

Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice

nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei

infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul

de a le influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

COMPROMITEREA INTERESELOR JUSTIŢIEI


Art. 277 - Compromiterea intereselor justiţiei

(1) Divulgarea, fără drept, de informaţii confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau

mijloacele prin care urmează să se administreze o probă, de către un magistrat sau un alt funcţionar

public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, dacă prin aceasta poate fi îngreunată sau

împiedicată urmărirea penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză

penală, înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionare definitivă a

cauzei, de către un funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, se

pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

(3) Dezvăluirea, fără drept, de informaţii dintr-o cauză penală, de către un martor, expert

sau interpret, atunci când această interdicţie este impusă de legea de procedură penală, se

pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

(4) Nu constituie infracţiune fapta prin care sunt divulgate ori dezvăluite acte sau activităţi

vădit ilegale comise de autorităţi într-o cauză penală.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei.

Obiectul material nu exista.


Subiect activ este calificat prin calitatea de magistrat sau de funcţionar public .

Subiect pasiv este statul, iar secundar persoana afectată prin divulgarea unor informaţii

confidenţiale.


Elementul material se realizează prin ;

- divulgarea, fără drept, de informaţii confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să se administreze o probă, de către un magistrat sau un alt funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, dacă prin aceasta poate fi îngreunată sau împiedicată urmărirea penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

- dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionare definitivă a cauzei, de către un funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

- dezvăluirea, fără drept, de informaţii dintr-o cauză penală, de către un martor, expert sau interpret, atunci când această interdicţie este impusă de legea de procedură penală acţiunea de reţinere sau distrugere ori prin împiedicarea ajungerii unui înscris necesar soluţionării unei cauze judiciare.

Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru normală înfăptuire de a justiţiei.

Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi trebuie dovedita în faţa instanţei.


Forma de vinovăţie cerută de legiuitor este intenţia directă sau indirectă



consumată.



Cele trei modalităţi normative se pot realiza printr-o mare varietate de modalităţi faptice.

Divulgarea, fără drept, de informaţii confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau

mijloacele prin care urmează să se administreze o probă, de către un magistrat sau un alt funcţionar

public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, dacă prin aceasta poate fi îngreunată sau

împiedicată urmărirea penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală,

înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionare definitivă a cauzei, de

către un funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, se pedepseşte cu

închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Dezvăluirea, fără drept, de informaţii dintr-o cauză penală, de către un martor, expert sau

interpret, atunci când această interdicţie este impusă de legea de procedură penală, se pedepseşte

cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Nu constituie infracţiune fapta prin care sunt divulgate ori dezvăluite acte sau activităţi vădit

ilegale comise de autorităţi într-o cauză penală.

ÎNCĂLCAREA SOLEMNITĂŢII ŞEDINŢEI

1. Reglementarea legală Art. 278 - Încălcarea solemnităţii şedinţei

Întrebuinţarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de natură să perturbe

activitatea instanţei, de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfăşoară

în faţa instanţei, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.



presupune păstrarea ordinii şi disciplinei în şedinţa de judecată .

Obiectul material nu exista.



formele.

Subiect pasiv poate fi orice persoană faţă de care au fost adresate cuvinte sau gesturi

obscene.



Întrebuinţarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de natură să perturbe activitatea

instanţei, de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfăşoară în faţa

instanţei.







consumată.



Modalităţile normative se pot realiza printr-o mare varietate de modalităţi faptice.

Întrebuinţarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de natură să perturbe

activitatea instanţei, de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfăşoară

în faţa instanţei, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

ULTRAJUL JUDICIAR


Art. 279 - Ultrajul judiciar

(1) Ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările

cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea

atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale

cărei limite speciale se majorează cu jumătate.

(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva bunurilor

acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se


majorează cu jumătate.

(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un

membru de familie al judecătorului sau al procurorului.

(4) Dispoziţiile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător şi faptelor comise împotriva unui

avocat în legătură cu exercitarea profesiei.



presupune apărarea prestigiului magistraţilor şi avocaţilor în exercitarea atribuţiilor judiciare .

Obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale care sunt condiţionate libertatea,

integritatea corporală, sănătatea sau viaţa magistraţilor şi avocaţilor în legătură cu exercitarea

profesiei.

Obiectul material nu exista decât dacă acţiunea este îndreptată asupra corpului persoanei.


Subiect activ poate fi orice persoană care răspunde penal .

Subiect pasiv principal este statul iar secundar magistratul sau .



- ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu

- săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru autoritatea judecătorească şi pentru

libertatea, integritatea corporală sau viaţa celui ultragiat.






consumată.



Modalităţile normative se pot realiza printr-o mare varietate de modalităţi faptice.

Ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările

cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea

atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale

cărei limite speciale se majorează cu jumătate.

Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva bunurilor

acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se


majorează cu jumătate.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un

membru de familie al judecătorului sau al procurorului.

Dispoziţiile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător şi faptelor comise împotriva unui

avocat în legătură cu exercitarea profesiei.

CERCETAREA ABUZIVĂ


Art. 280 - Cercetarea abuzivă

(1) Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane urmărite

sau judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un

judecător, pentru a o determina să dea ori să nu dea declaraţii, să dea declaraţii mincinoase ori să îşi

retragă declaraţiile, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului

de a ocupa o funcţie publică.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează producerea, falsificarea ori ticluirea de probe

nereale de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei care implică

respectarea persoanei şi a prevederilor legale privind respectarea regimului de executare a pedepsei

ori a măsurilor de siguranţă sau educative.

Obiectul juridic subsidiar îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la libertatea persoanei.

Obiectul material poate fi corpul persoanei în cazul folosirii de violente.


Subiectul activ este calificat ca fiind funcţionarul public cu atribuţiuni în domeniu (organ de

cercetare penală, procuror, judecător.)

Subiect pasiv principal este statul, afectat în procesul de realizare a justiţiei, iar în subsidiar

cercetata abuziv.


Elementul material se realizează prin acţiunea de arestare sau supunere a unei persoane la

executarea unei pedepse în mod nelegal.

Cercetarea abuzivă se poate realiza în următoarele moduri:

- prin întrebuinţarea de promisiuni, respectiv prin promiterea de avantaje materiale sau morale de care ar urna să se bucure cel care trebuie să facă o declaraţie în faţa organelor judiciare;

- prin întrebuinţarea de ameninţări, adică prin mijloace de constrângere fizică sau morală de natură să producă o temere în psihicul celui cercetat;

- prin violenţe, respectiv prin activităţi de natură să provoace victimei o suferinţă fizică


justiţie în mod corespunzător.




culpă nefiind incriminată.

Nu prezintă importanţă mobilul făptuitorului.


Actele preparatorii şi tentativă, deşi posibile, nu se pedepsesc. Fapta se consumă în

momentul săvârşirii acţiunilor ce constituie elementul material ăla infracţiunii.

Fapta se poate realiza prin modalităţile normative care rezultă din text cărora le corespund

modalităţi faptice diverse.

Pentru infracţiunea de cercetare abuzivă, atât în varianta tip, cât şi în cea asimilată, pedeapsa

este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

SUPUNEREA LA RELE TRATAMENTE

1. Reglementarea legală Art. 281 - Supunerea la rele tratamente

(1) Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative

în alt mod decât cel prevăzut de dispoziţiile legale se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi

interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

(2) Supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane aflate în stare de

reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative, privative de libertate, se

pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie

publică.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei sub aspectul

executării sancţiunilor de drept penal şi a măsurilor procesuale în conformitate cu prevederile legale.

Obiect juridic secundar îl constituie relaţiile sociale referitoare a demnitatea şi sănătatea

persoanelor.

Obiectul material există doar dacă fapta priveşte starea de sănătate a persoanei şi îl

formează în acest caz corpul victimei.


Subiect activ poate fi doar o persoană care are atribuţii privind tratamentul persoanelor

aflate în stare de deţinere sau reţinere. Participaţia penală este posibilă în toate formele acesteia.

Subiect pasiv principal este statul, ca titular al valorilor sociale care impun corecta realizare a

actului de justiţie. Subiect pasiv secundar este persoana care a fost supusă la rele tratamente.


Elementul material se realizează prin acţiuni sau inacţiuni ce pun persona în stare de

deţinere sau de reţinere într-o situaţie care îi provoacă suferinţe, privaţiuni, ce îi pun în pericol

sănătatea fizică sau psihică.


justiţie în mod corespunzător.




culpă nefiind incriminată. Nu prezintă importanţă mobilul sau scopul făptuitorului.


Actele preparatorii şi tentativă, deşi posibile, nu se pedepsesc. Fapta se consumă în

momentul săvârşirii acţiunilor ce constituie elementul material al infracţiunii.

Fapta de supunere la rele tratamente se poate realiza într-o singură modalitate normativă

căreia îi corespund modalităţi faptice diverse.

Pentru infracţiunea de supunere la rele tratamente, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la

3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publica în varianta simplă, şi închisoarea

de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, în varianta asimilată.

TORTURA

1. Reglementarea legală Art. 282 - Tortura

(1) Fapta funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de

stat sau a altei persoane care acţionează la instigarea sau cu consimţământul expres ori tacit al

acestuia de a provoca unei persoane puternice suferinţe fizice ori psihice:

a) în scopul obţinerii de la această persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau

declaraţii;

b) în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori

este bănuită că l-a comis;

c) în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face

presiuni asupra unei terţe persoane;

d) pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la

7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a avut ca urmare o vătămare corporală, pedeapsa este


(3) Tortură ce a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25

de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (1) se pedepseşte.

(5) Nicio împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de

ameninţări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi

invocată pentru a justifica tortura. De asemenea, nu poate fi invocat ordinul superiorului ori al unei

autorităţi publice.

(6) Nu constituie tortură durerea sau suferinţele ce rezultă exclusiv din sancţiuni legale şi

care sunt inerente acestor sancţiuni sau sunt ocazionate de ele.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale care privesc, în principal, înfăptuirea

justiţiei, exercitarea autorităţii publice în mod judicios, iar în subsidiar, relaţiile sociale care privesc

drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, fundamental recunoscute.

Obiectul material este corpul victimei torturate.


Subiect activ, de regulă, este calificat, fiind un funcţionar cu atribuţii în realizarea justiţiei.

Participaţia penală este posibilă în toate formele.

Subiect pasiv este persoana supusă suferinţei în mod nemijlocit.


Elementul material se realizează prin acţiunea de a provoca o durere, suferinţă fizică sau

chiar moartea unei persoane, în scopul de a obţine informaţii de la aceasta.

Durerile sau suferinţele provocate exclusiv din aplicarea sancţiunilor legale şi inerente

acestora, nu constituie element material al infracţiunii de tortură.

Urmarea imediată constă în provocarea de suferinţe fizice unei persoane în mod abuziv.

Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi trebuie dovedită în faţa instanţei judecătoreşti.



culpă nefiind incriminată. Ca regulă, scopul făptuitorului este obţinerea de informaţii sau declaraţii.

Nici o împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de

ameninţare cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi

invocată pentru a înlătura vinovăţia. De asemenea, nu poate fi invocat ordinul superiorului său al

unei autorităţi publice pentru exonerarea de răspundere.


Actele preparatorii nu se pedepsesc. Legiuitorul incriminează tentativa şi fapta consumată.

Tentativa este posibilă doar la faptele săvârşite cu intenţiei, nu şi la modalităţile normative în

care forma de vinovăţie este praeterintenţia.

Consumarea are loc în momentul producerii suferinţelor, în scopul obţinerii de informaţii. Nu

are relevanţă dacă acest scop s-a realizat sau nu.

Obţinerea de informaţii ori mărturisiri se poate realiza prin insuflarea unei temeri, prin

presiuni făcute asupra unei persoane, în modalitatea normativă tip, iar în cele două modalităţi

agravante, fapta se realizează prin producerea de vătămări corporale sau au dus la moartea

persoanei.

În modalitatea normativă tip, pedeapsa este închisoarea de la de la 2 la 7 ani şi interzicerea


Dacă fapta a avut ca urmare vătămarea corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani

şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă a avut drept urmare moartea victimei se pedepseşte


REPRESIUNEA NEDREAPTĂ

1. Reglementarea legală Art. 283 - Represiunea nedreaptă

(1) Fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a lua o măsură preventivă neprivativă de

libertate ori de a trimite în judecată o persoană, ştiind că este nevinovată, se pedepseşte cu

închisoarea de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

(2) Reţinerea sau arestarea ori condamnarea unei persoane, ştiind că este nevinovată, se

pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie

publică.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale referitoare la bună înfăptuire a justiţiei şi

care sunt grav afectate prin comiterea faptelor calificate drept represiune nedreaptă, iar, în

subsidiar, relaţiile sociale privind onoarea, demnitatea şi libertatea persoanei.

Obiectul material există doar când fapta se desfăşoară asupra corpului uman.


Subiectul activ este calificat ca fiind procuror, judecător, persoana care are atribuţii de a

dispune arestarea, de a trimite în judecată sau de a condamna o persoană. Participaţia penală este

posibilă în toate formele sale.

Subiect pasiv este persoana fizică lezată prin arestare, trimitere în judecată sau condamnare

pe nedrept.


Elementul material se realizează prin acţiuni alternative de punere în mişcare a acţiunii

penale, arestare, trimitere în judecată sau condamnare.

Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru corecta înfăptuire de a justiţiei şi

îngrădirea drepturilor cetăţenilor.




culpă nefiind incriminată. Nu prezintă importanţă mobilul sau scopul făptuitorului.

Se cere ca subiectul activ să acţioneze cunoscând că persoană arestată, trimisă în judecată,

urmărită penal sau condamnată este nevinovată. Dacă ulterior demarării actelor procesuale vizate de

textul de lege se dovedeşte că persoana este totuşi vinovată, fapta nu este infracţiune.


Actele preparatorii şi tentativă, deşi posibilă, nu se pedepsesc. Legiuitorul incriminează

tentativa şi fapta consumată.



Cele patru modalităţi normative – punerea în mişcare a acţiunii penale, arestarea, trimiterea

în judecată sau condamnarea – se pot realiza faptic prin numeroase modalităţi.

Pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru represiune nedreaptă este închisoarea de la 3 luni la

3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică în varianta simplă şi închisoarea

de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publica în varianta asimilată.

ASISTENŢA ŞI REPREZENTAREA NELOIALĂ

1. Reglementarea legală Art. 284 - Asistenţa şi reprezentarea neloială

(1) Fapta avocatului său a reprezentantului unei persoane care, în înţelegere frauduloasă cu

o persoană cu interese contrare în aceeaşi cauză, în cadrul unei proceduri judiciare sau notariale,

vatămă interesele clientului sau ale persoanei reprezentate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni

la un an sau cu amendă.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează înţelegerea frauduloasă dintre avocat sau

reprezentantul unei persoane şi un terţ interesat de soluţia ce se va pronunţa în cauză, în scopul

vătămării intereselor clientului sau ale persoanei reprezentate.



Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale referitoare la bună înfăptuire a justiţiei şi

care presupune o atitudine corectă din partea avocatului său a reprezentantului unei persoane într-o

procedură judiciară sau notariala.

Obiectul material există doar când fapta se desfăşoară asupra corpului uman.


Subiectul activ este calificat ca fiind avocat, sau reprezentantul unei persoane într-o

procedură judiciară sau notariala. Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.

Subiect pasiv este statul şi secundar este clientul său persoana reprezentată.



- înţelegere frauduloasă cu o persoană cu interese contrare în aceeaşi cauză, în cadrul unei proceduri judiciare sau notariale, vatămă interesele clientului sau ale persoanei reprezentate;

- înţelegerea frauduloasă dintre avocat sau reprezentantul unei persoane şi un terţ interesat de soluţia ce se va pronunţa în cauză, în scopul vătămării intereselor clientului sau ale persoanei reprezentate.

Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru corecta înfăptuire de a justiţiei şi

afectarea interesului clientului sau persoanei reprezentate.

Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi trebuie dovedită.



culpă nefiind incriminată. Nu prezintă importanţă mobilul sau scopul făptuitorului



consumată.



Cele două modalităţi normative se pot realiza faptic prin numeroase modalităţi.

Fapta avocatului său a reprezentantului unei persoane care, în înţelegere frauduloasă cu o

persoană cu interese contrare în aceeaşi cauză, în cadrul unei proceduri judiciare sau notariale,

vatămă interesele clientului sau ale persoanei reprezentate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni

la un an sau cu amendă.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează înţelegerea frauduloasă dintre avocat sau

reprezentantul unei persoane şi un terţ interesat de soluţia ce se va pronunţa în cauză, în scopul

vătămării intereselor clientului sau ale persoanei reprezentate.

Din punct de vedere procedural acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a

persoanei vătămate.

EVADAREA


Art. 285 - Evadarea

(1) Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la

6 luni la 3 ani.

(2) Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este

închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Se consideră evadare:

a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea

perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate;

b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în

exteriorul locului de deţinere.

(4) Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la restul rămas neexecutat

din pedeapsă la data evadării.

(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale referitoare la bună înfăptuire a justiţiei,

autoritatea organelor judiciare şi respectarea stării legale de reţinere sau deţinere la care este supusă

o persoană în baza legii.

Obiectul material există doar se folosesc violenţe, caz în care acesta este corpul uman.


Subiect activ poate fi doar o persoană aflată în stare legală de deţinere sau reţinere.

Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.

Subiect pasiv principal este statul, iar, în secundar, dacă se folosesc violenţe, persoana

asupra căreia s-au exercitat acestea.


Elementul material se realizează prin acţiunea de părăsire fără încuviinţare a locului în care o

persoană este legal reţinută sau deţinută.

În varianta agravantă, se cere ca acţiunea să aibă loc prin violenţe, de o persoană înarmată

ori de două sau mai multe persoane împreună.




Forma de vinovăţie cerută de legiuitor este intenţia directă sau indirectă, nefiind posibilă



Actele preparatorii nu se pedepsesc. Legiuitorul incriminează tentativa şi fapta consumată.

Tentativa există atunci când actele de evadare au început dar au fost întrerupte din motive

străine de voinţa făptuitorului.

Consumarea are loc în momentul executării în totalitate a actului de ieşire din regimul legal

de deţinere sau reţinere şi trecerea infractorului în completă stare de libertate.

Fapta se poate realiza în două modalităţi normative simple, evadarea din starea legală de

reţinere sau de deţinere şi două modalităţi normative agravante, evadarea prin folosirea de violenţe

sau arme .

Pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru varianta normativă tip, este închisoarea de la 6 luni la

3 ani.

Pentru varianta agravantă, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea


Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adăuga la restul rămas neexecutat din

pedeapsa la data evadării.

Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin.1 şi 2 se pedepseşte.

ÎNLESNIREA EVADĂRII

1. Reglementarea legală Art. 286 - Înlesnirea evadării

(1) Înlesnirea prin orice mijloace a evadării se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Înlesnirea evadării:

a) săvârşită prin folosire de violenţe, arme, substanţe narcotice sau paralizante;

b) a două sau mai multor persoane în aceeaşi împrejurare;

c) unei persoane reţinute sau arestate pentru o infracţiune sancţionată de lege cu pedeapsa

detenţiunii pe viaţă ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare ori condamnate la o astfel de

pedeapsă se sancţionează cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) sunt săvârşite de o persoană care avea

îndatorirea de a-l păzi pe cel reţinut sau deţinut, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o

treime.

(4) Înlesnirea evadării, săvârşită din culpă, de către o persoană care avea îndatorirea de a-l

păzi pe cel care a evadat, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani.

(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) - (3) se pedepseşte.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale referitoare la bună înfăptuire a justiţiei,

autoritatea organelor judiciare şi respectarea stării legale de reţinere sau deţinere la care este supusă

o persoană în baza legii.

Obiectul material există doar se folosesc violenţe, caz în care acesta este corpul uman.


Subiectul activ poate fi orice persoană care răspunde penal, participaţia penală fiind posibilă

în toate formele sale. Pentru ultima variantă agravantă, subiectul activ este calificat, trebuind să fie o

persoană care îndatorirea de a păzi pe cel evadat.

Subiect pasiv este statul ca titular al dreptului de a înfăptui justiţia


Elementul material se realizează printr-o acţiune sau inacţiune care are ca efect înlesnirea

evadării persoanei din starea legală de deţinere sau reţinere.

Acţiunea de înlesnire înseamnă orice sprijin dat persoanei reţinute sau deţinute legal pentru

a evada din această stare şi implică faptul că acea persoană se hotărâse sau acceptase mai dinainte

ajutorul de a evada.




Infracţiunea de nedenunţarea a unor infracţiuni se poate săvârşi atât cu intenţie – directă sau

indirectă –, cât şi din culpă, sub forma neglijenţei sau uşurinţei. Nu prezintă relevanţă pentru

realizarea infracţiunii, mobilul sau scopul făptuitorului.


Actele preparatorii nu se pedepsesc. Legiuitorul incriminează tentativa la fapta comisă cu

intenţiei, la cele din culpă aceasta nefiind posibilă, şi fapta consumată.

Infracţiunea se consumă în momentul în care acţiunea de înlesnire a evadării a avut ca

urmare ieşirea persoanei din starea legală de reţinere sau deţinere.

Fapta de înlesnire a evadării se poate comite în mai multe variante, din care una tip şi altele

agravante. Fiecare variantă conţine la rândul său două subvariante – una tip şi două agravante.

Acestea se pot realiza printr-o mare varietate de modalităţi faptice.

În varianta normativă tip, înlesnirea evadării se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani, iar

dacă fapta a fost comisă de o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, limitele

speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Înlesnirea evadării săvârşită prin violenţă, folosire de arme sau alte instrumente sau de către

două sau mai multe persoane în aceeaşi împrejurare, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar

dacă fapta a fost comisă de o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat limitele

speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Dacă fapta de înlesnire a privit o persoană arestată sau condamnată pentru o infracţiune

pentru care legea prevede detenţiunea pe viaţă sau o pedeapsă de 10 ani sau mai mare, se

pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar dacă fapta a fost comisă de o persoană care avea

îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

NERESPECTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI

1. Reglementarea legală Art. 287 - Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti

(1) Nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti săvârşită prin:

a) împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistenţă faţă de organul de executare;

b) refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care

este obligat să îndeplinească un anumit act;

c) refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către

persoanele care au această obligaţie conform legii;

d) neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui

salariat;

e) neexecutarea hotărârii judecătoreşti privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data

cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată;

f) nerespectarea hotărârilor judecătoreşti privind stabilirea, plata, actualizarea şi

recalcularea pensiilor;

g) împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deţinut în baza unei

hotărâri judecătoreşti, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea, se pedepseşte cu închisoare de

la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) În cazul faptelor prevăzute în lit. d) - g), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea



Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei cărora li se

aduce atingere prin nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

Obiectul material, ca regulă, nu există. Prin excepţie, obiect material este corpul victimei

dacă fapta se săvârşeşte prin violenţe.


Subiect activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă sub toate formele.

Subiect pasiv principal este statul, iar în secundar, persoana asupra căreia se exercită

violenţele.


Elementul material se realizează prin acţiunea de împotrivire la executarea hotărârii

judecătoreşti definitive, prin modalităţile care rezultă din textul de lege.

Se cere că hotărârea judecătorească să fie executabilă în drept şi în fapt.

Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru normală înfăptuire de a justiţiei, iar

când fapta s-a produs prin violenţă, urmarea imediată subsidiară este vătămarea corporală.



Forma de vinovăţie cerută de legiuitor este intenţia directă sau indirectă, nefiind incriminată







Infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti se poate realiza în şapte modalităţi

normative tip, cărora le corespund o mare varietate de modalităţi faptice.

Pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2

ani sau amenda.

În cazul faptelor prevăzute în lit.d-g, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea


NEEXECUTAREA SANCŢIUNILOR PENALE


Art. 288 - Neexecutarea sancţiunilor penale

(1) Sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse

complementare ori accesorii sau a măsurii de siguranţă prevăzute în art. 108 lit. b) şi lit. c), de către

persoana fizică faţă de care s-au dispus aceste sancţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2

ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

(2) Sustragerea de la executarea unei măsuri educative privative de libertate prin părăsirea

fără drept a centrului educativ sau a centrului de detenţie ori prin neprezentarea după expirarea

perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an

sau cu amendă.

(3) Neexecutarea, de către mandatar sau administrator, a pedepselor complementare

aplicate unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 141 se pedepseşte cu amendă.


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale privind autoritatea hotărârilor

judecătoreşti sub aspectul executării pedepselor penale.



Subiectul activ este calificat fiind o persoană faţă de care s-a dispus o măsură de executare.

Subiect pasiv este statul prin autoritatea care pune în executare sancţiunea.



- sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare ori accesorii sau a măsurii de siguranţă prevăzute în art. 108 lit. b) şi lit. c), de către persoana fizică faţă de care s-au dispus aceste sancţiuni

- sustragerea de la executarea unei măsuri educative privative de libertate prin părăsirea fără drept a centrului educativ sau a centrului de detenţie ori prin neprezentarea după expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate;

- neexecutarea, de către mandatar sau administrator, a pedepselor complementare aplicate unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art.141. Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru normală înfăptuire de a justiţiei.

Legătura de cauzalitate trebuie să existe.


Forma de vinovăţie cerută de legiuitor este intenţia directă sau indirectă.






Modalităţile normative au o mare varietate de modalităţi faptice.

Sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare

ori accesorii sau a măsurii de siguranţă prevăzute în art. 108 lit. b) şi lit. c), de către persoana fizică

faţă de care s-au dispus aceste sancţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu

amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

Sustragerea de la executarea unei măsuri educative privative de libertate prin părăsirea fără

drept a centrului educativ sau a centrului de detenţie ori prin neprezentarea după expirarea

perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an

sau cu amendă.

Neexecutarea, de către mandatar sau administrator, a pedepselor complementare aplicate

unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 141 se pedepseşte cu amendă.

INFRACŢIUNILE ELECTORALE

PREAZUTE DE NOUL COD PENAL

ÎMPIEDICAREA EXERCITĂRII DREPTURILOR ELECTORALE


Art. 385 - Împiedicarea exercitării drepturilor electorale

(1) Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi

ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu



Obiectul juridic special – îl formează relaţiile sociale care se nasc şi se dezvolta în legătură cu

dreptul la vot al cetăţenilor, ca drept constituţional.

Obiect material-de regulă nu exista, dar poate exista în măsura în care activitatea

infracţională se răsfrânge asupra corpului persoanei.


Subiectul activ – poate fi orice persoană care răspunde penal participaţia fiind posibilă sub

toate formele.

Subiectul pasiv – este persoana care a fost împiedicată să voteze.


Elementul material se realizează prin acţiunea de împiedicare a unei persoane să participe la

vot, indiferent de mijloacele folosite.

Urmarea imediată - constă în neparticiparea la vot a subiectului pasiv.

Legătura de cauzalitate – între acţiunea făptuitorului şi consecinţe trebuie să existe şi

trebuie dovedita în faţa instanţei.


Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca fapta să fie săvârşită cu intenţie directă sau

indirectă. Mobilul şi scopul nu au relevanţă pentru existenţa infracţiunii.


Infracţiunea se pedepseşte în forma tentativei şi a infracţiunii consumate, în momentul

producerii unei acţiuni urmării cerută de lege.

Modalităţi normative de comitere au o mare varietate de modalităţi faptice.

Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales

se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoarea de

la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

CORUPEREA ALEGĂTORILOR


Art. 386 - Coruperea alegătorilor

(1) Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării

alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se

pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu valoare simbolică,

inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.



corectitudinea organizării şi desfăşurării alegerilor.

Obiect material - nu există.



toate formele. Fiindcă are calitatea de alegător, pute afirma că este un subiect calificat.

Subiectul pasiv – este statul şi autoritatea care are atribuţiuni şi responsabilităţi în

organizarea şi desfăşurarea alegerilor.


Elementul material se realizează prin acţiunea de oferirea sau darea de bani, de bunuri ori

de alte foloase pentru a vota o anumită persoană.

Urmarea imediată - constă în starea de pericol pentru corectitudinea votării.




Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca fapta să fie săvârşită cu intenţie directă calificată

prin scopul urmărit. Mobilul nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii.



producerii unei acţiuni urmării cerută de lege.


Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului

să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu

închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

FRAUDA LA VOT


Art. 387 - Frauda la vot

(1) Fapta persoanei care votează:

a) fără a avea acest drept;

b) de două sau mai multe ori;

c) prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se

pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de

identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.




Obiect material - exista în măsura în care se introduc în urnă mai multe buletine de vot ori

se folosesc documente de identificare false .



toate formele. Fiindcă are calitatea de alegător, pute afirma că este un subiect calificat.




Elementul material se realizează prin acţiunea de a vota:

- fără a avea acest drept;

- de două sau mai multe ori;

- prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător

- utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de

vot fals.


Legătura de cauzalitate – între acţiunea făptuitorului şi consecinţe trebuie să existe şi trebuie

dovedita în faţa instanţei.


Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca fapta să fie săvârşită cu intenţie directă. Mobilul

şi scopul nu au relevanţă pentru existenţa infracţiunii.



producerii urmării cerută de lege.


Fapta pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării

unor drepturi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de

identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals

FRAUDA LA VOTUL ELECTRONIC


Art. 388 - Frauda la votul electronic

Tipărirea şi utilizarea de date de acces false, accesarea frauduloasă a sistemului de vot

electronic sau falsificarea prin orice mijloace a buletinelor de vot în format electronic se pedepsesc

cu închisoarea de la unu la 5 ani.




Obiect material - exista fiind datele de acces false sau falsificate .


Subiectul activ – este calificat fiind o persoană cu atribuţiuni în tipărirea şi utilizarea de date

de acces sau buletine de ot în format electronic.




Elementul material se realizează prin acţiunea de tipărirea şi utilizarea de date de acces

false, accesarea frauduloasă a sistemului de vot electronic sau falsificarea prin orice mijloace a

buletinelor de vot în format electronic.











Fapta se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

VIOLAREA CONFIDENŢIALITĂŢII VOTULUI


Art. 389 - Violarea confidenţialităţii votului

(1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă.

(2) Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare,

pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.




Obiect material - nu există.


Subiectul activ – este calificat în condiţiile alin.2, fiind un membru al biroului electoral al

secţiei de votare .




Elementul material se realizează prin acţiunea de violarea prin orice mijloace a secretului

votului.










Modalitatea normativă de comitere are o mare varietate de modalităţi faptice.

Pedeapsa este amenda în cazul alin.1 şi închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi

interzicerea exercitării unor drepturi, în cazul alin.2.

NERESPECTAREA REGIMULUI URNEI DE VOT


Art. 390 - Nerespectarea regimului urnei de vot

(1) Deschiderea urnelor, înainte de ora stabilită pentru închiderea votării, se pedepseşte cu

închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al secţiei

de votare ori transportarea acesteia de către alte persoane sau în alte condiţii decât cele prevăzute

de lege se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor

drepturi.



corectitudinea organizării şi desfăşurării alegerilor şi asigurarea secretului votului.

Obiect material - exista fiind urna sau urnele deschise înainte de ora stabilită pentru

închiderea votării sau urna specială încredinţata altor persoane decât membrilor biroului electoral al

secţiei de votare ori transportată de către alte persoane sau în alte condiţii decât cele prevăzute de

lege.


Subiectul activ – este calificat, fiind un membru al biroului electoral al secţiei de votare .




Elementul material se realizează prin deschiderea urnelor, înainte de ora stabilită pentru

închiderea votării, încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al

secţiei de votare ori transportarea acesteia de către alte persoane sau în alte condiţii decât cele

prevăzute de lege.





Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca fapta să fie săvârşită cu intenţie directă sau

indirectă. Mobilul şi scopul nu au relevanţă pentru existenţa infracţiunii.




Modalitatea normativă de comitere are o mare varietate de modalităţi faptice.

Pedeapsa este amenda în cazul alin.1 şi închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi

interzicerea exercitării unor drepturi, în cazul alin.2.

FALSIFICAREA DOCUMENTELOR ŞI EVIDENŢELOR ELECTORALE

1. Reglementarea legala

Art. 391 - Falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale

(1) Falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale se pedepseşte cu


(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi înscrierea în copia de pe lista electorală

permanentă ori de pe lista electorală complementară a unor persoane care nu figurează în această

listă.

(3) Introducerea în uz sau folosirea unui program informatic cu vicii care alterează

înregistrarea ori însumarea rezultatelor obţinute în secţiile de votare sau determină repartizarea

mandatelor în afara prevederilor legii se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea


(4) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează introducerea de date, informaţii sau proceduri care

duc la alterarea sistemului informaţional naţional necesar stabilirii rezultatelor alegerilor.



corectitudinea organizării şi desfăşurării alegerilor şi asigurarea secretului votului.

Obiect material - exista fiind documentelor şi evidenţelor electorale falsificate.


Subiectul activ – este calificat, fiind un membru al biroului electoral al secţiei de votare .




Elementul material se realizează prin falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la

birourile electorale, înscrierea în copia de pe lista electorală permanentă ori de pe lista electorală

complementară a unor persoane care nu figurează în această listă, introducerea în uz sau folosirea

unui program informatic cu vicii care alterează înregistrarea ori însumarea rezultatelor obţinute în

secţiile de votare sau determină repartizarea mandatelor în afara prevederilor legii precum şi

introducerea de date, informaţii sau proceduri care duc la alterarea sistemului informaţional naţional

necesar stabilirii rezultatelor alegerilor.





Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca fapta să fie săvârşită cu intenţie directă calificată

prin scop. Mobilul nu re relevanţă pentru existenţa infracţiunii.




Modalităţile normative de comitere are o mare varietate de modalităţi faptice.

Falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale se pedepseşte cu


Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi înscrierea în copia de pe lista electorală permanentă

ori de pe lista electorală complementară a unor persoane care nu figurează în această listă.

Introducerea în uz sau folosirea unui program informatic cu vicii care alterează înregistrarea

ori însumarea rezultatelor obţinute în secţiile de votare sau determină repartizarea mandatelor în

afara prevederilor legii se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor

drepturi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează introducerea de date, informaţii sau proceduri care

duc la alterarea sistemului informaţional naţional necesar stabilirii rezultatelor alegerilor.

FAPTE SĂVÂRŞITE ÎN LEGĂTURĂ CU UN REFERENDUM


Art. 392 - Fapte săvârşite în legătură cu un referendum

Dispoziţiile art. 385 - 391 se aplică în mod corespunzător şi în cazul faptelor săvârşite cu

prilejul unui referendum.



Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 385 şi art. 387 - 391 se pedepseşte.

INCREDEREA PUBLICA

VALOARE SOCIALA PROTEJATA IN MOD EXPRES DE LEGEA PENALA

FALSIFICAREA DE MONEDE


Art. 310 - Falsificarea de monede

(1) Falsificarea de monedă cu valoare circulatorie se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10


(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează falsificarea unei monede, emise de către

autorităţile competente, înainte de punerea oficială în circulaţie a acesteia.



Obiectul juridic special al falsificării de moneda este reprezentat de ansamblul relaţiilor

sociale care se formează şi se desfăşoară în legătură cu valoarea socială pe care o denumim în mod

generic încredere publică şi care priveşte monedele care se găsesc în mod oficial în circulaţie precum

şi operaţiunile legale efectuate în cadrul circulaţiei monetare .

Obiectul material este diferit în funcţie de activitatea făptuitorului, astfel

- dacă falsificarea s-a realizat prin contrafacere, obiectul material va fi reprezentat de

materialele din care au fost confecţionate monedele sau titlurile de valoare contrafăcute, iar

rezultatul constituie produsul infracţiunii

- dacă falsificarea s-a făcut prin alterare, moneda sau titlu de valoare reale, supuse falsificării,

vor constitui obiect material dar şi produs al infracţiunii.

Monedă metalică sau de hârtie reprezintă un mijloc de plată şi de circulaţie în economia

unei ţări.

3. Subiecţii infracţiunii:


Subiect pasiv al infracţiunii este în principal instituţia care a emis moneda falsificată ale cărei

interese, autoritate şi încredere publică au fost afectate, dar în secundar poate fi şi o persoană fizică

sau juridica indusă în eroare prin falsurile realizate

4. Latura obiectivă:

Elementul material al infracţiunii este diferit şi este determinat de săvârşirea infracţiunilor

principale sau a celor două forme derivate, astfel:

Contrafacerea (plăsmuirea) este manopera prin care sunt confecţionate monede sau alte

valori falsificate care imita modelele sau valorile adevărate. Este necesar ca moneda falsificată să

aibă putere circulatorie în momentul săvârşirii faptei. Nu are importanţă nivelul calitativ de execuţie,

gradul de asemănare cu moneda sau valoarea reală (sunt excluse totuşi de doctrină şi practica

imitaţiile grosolane).

Alterarea constă în modificarea conţinutului său aspectului unei monede sau valoare

adevărate pentru a crea aparenţa unei valori mai ridicate

Cerinţele esenţiale sunt: moneda falsificată să corespundă unuia din modelele enumerate

de lege, valorile respective să se găsească în circulaţie în momentul săvârşirii faptei.

În cazul infracţiunilor derivate elementul material se realizează prin două acţiuni şi anume:

Punerea în circulaţie înseamnă o operaţiune prin care moneda falsificată este introdusă în

angrenajul circulaţiei monetare sau financiare şi se poate realiza prin efectuarea de plăţi, schimburi,

depuneri, expedieri poştale etc.

Deţinerea valorilor falsificate în vederea punerii lor în circulaţie presupune primirea şi

păstrarea monedelor falsificate în vederea punerii lor ulterior în circulaţie. Evident şi în această

situaţie este necesară îndeplinirea cerinţelor prezentate anterior (să fie din cele enumerate şi să se

afle în circulaţie iar deţinerea lor să fie făcută în vederea punerii în circulaţie)

Urmarea imediată

Este crearea unei stări de pericol, dar şi obţinerea unei monede asemănătoare cu cele reale.

Cu alte cuvinte, nu este suficient să existe acţiunea de falsificare, trebuie să se obţină şi un produs

falsificat



Vinovăţia poate lua forma intenţiei directe sau indirecte, culpa fiind exclusă.

Mobilul şi scopul nu au relevanţă pentru existenţa infracţiunii dar stabilirea lor poate

determina o corectă individualizare a pedepsei.

6. Forma, Modalităţii, Sancţiuni.

Actele pregătitoare nu sunt incriminate şi nu se pedepsesc.

Potrivit alin .3 tentativa se pedepseşte, iar infracţiunea este consumată atunci când s-a

produs urmarea imediată specifică infracţiunii. Datorită aceluiaşi specific se constată la această

infracţiune şi un moment al epuizării.

Atât forma principală cât şi cea derivata cunosc modalităţi normative, care au o mare

varietate de modalităţii faptice

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor

drepturi.

FALSIFICAREA DE TITLURI DE CREDIT SAU INSTRUMENTE DE PLATĂ


Art. 311 - Falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată

(1) Falsificarea de titluri de credit, titluri sau instrumente pentru efectuarea plăţilor sau a

oricăror altor titluri ori valori asemănătoare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi


(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) priveşte un instrument de plată electronică, pedeapsa

este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.



Obiectul juridic special este reprezentat de ansamblul relaţiilor sociale care se formează şi

se desfăşoară în legătură cu valoarea socială pe care o denumim în mod generic încredere publică şi

care priveşte de titluri de credit, sau instrumente pentru efectuarea plăţilor, care se găsesc în mod

oficial în circulaţie precum şi operaţiunile legale efectuate în cadrul circulaţiei instrumentelor de

credit şi plata.

Obiectul material este reprezentat de titlul de credit sau instrument de plată care


materialele din care au fost confecţionate titlurile de valoare contrafăcute, iar rezultatul constituie

produsul infracţiunii

- dacă falsificarea s-a făcut prin alterare, titlurile de valoare reale, supuse falsificării, vor

constitui obiect material dar şi produs al infracţiunii.

Titlurile de credit public sunt înscrisuri care reprezintă o obligaţie a statului de rambursare

la scadenţă a unei sume de bani determinate (obligaţiuni).

Cecurile sunt mijloace de plată prin care posesorul unui cont dă ordin băncii la care are

deschis contul să plătească sau să vireze în contul altei persoane fizice sau juridice o anumită sumă

de bani.

Titlurile de orice fel pentru efectuarea plăţilor emise de bănci, instituţii de credit, precum şi

orice alte titluri sau valori asemănătoare pot avea o mare varietate de denumiri, valori sau forme de

prezentare. Important pentru existenţa infracţiunii este ca ele să circule în mod legal, să aibă putere

circulatorie în momentul săvârşirii faptei.



Subiect pasiv al infracţiunii este în principal instituţia care a emis titlu de valoare falsificat

ale cărei interese autoritate şi încredere publică au fost afectate, dar în secundar poate fi şi o

persoană fizică sau juridica indusă în eroare prin falsurile realizate


Elementul material al infracţiunii este diferit şi este determinat de săvârşirea infracţiunilor

principale sau a celor două forme derivate, astfel:

Contrafacerea (plăsmuirea) este manopera prin care sunt confecţionate titluri de credit, sau

instrumente pentru efectuarea plăţilor care imita modelele sau valorile adevărate. Este necesar că

valoarea falsificată să aibă putere circulatorie în momentul săvârşirii faptei. Nu are importanţă nivelul

calitativ de execuţie, gradul de asemănare cu valoarea reală (sunt excluse totuşi de doctrină şi

practica imitaţiile grosolane).

Alterarea constă în modificarea conţinutului său aspectului unei valoare adevărate pentru a

crea aparenţa unei valori mai ridicate

Cerinţele esenţiale sunt: de titluri de credit, sau instrumente pentru efectuarea plăţilor

falsificate să corespundă unuia din modelele sau titlurile enumerate de lege, valorile respective să se

găsească în circulaţie în momentul săvârşirii faptei.


Urmarea imediată

Este crearea unei stări de pericol, dar şi obţinerea unor valori asemănătoare cu cele reale. Cu

alte cuvinte, nu este suficient să existe acţiunea de falsificare, trebuie să se obţină şi un produs

falsificat







Actele pregătitoare nu sunt incriminate şi nu se pedepsesc. Potrivit alin 3. art. 311 din Codul

penal, tentativa se pedepseşte, iar infracţiunea este consumată atunci când s-a produs urmarea

imediată specifică infracţiunii. Datorită aceluiaşi specific se constată la această infracţiune şi un

moment al epuizării.

Modalităţile normative de săvârşire au o mare varietate de modalităţii faptice

Săvârşirea infracţiunii se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării

unor drepturi.

FALSIFICAREA DE TIMBRE SAU EFECTE POŞTALE

1. Reglementarea legală Art. 312 - Falsificarea de timbre sau efecte poştale

(1) Falsificarea de timbre de orice fel, mărci poştale, plicuri poştale, cărţi poştale sau

cupoane răspuns internaţional se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Tentativa se pedepseşte


Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale a căror naştere şi normală dezvoltare şi

desfăşurare este condiţionată de încrederea publică acordată timbrelor şi efectelor poştale, , precum

şi operaţiunilor care se efectuează cu acestea, astfel ca ele să îşi îndeplinească rolul specific.

Obiectul material ca şi în cazul infracţiunii anterioare este diferit în funcţie de elementul

material, respectiv acţiune de contrafacere sau alterare.

Timbrele sunt imprimate de dimensiuni mici emise de stat sau de o instituţie autorizată de

stat care servesc la plata unor impozite sau taxe (timbre fiscale, timbre judiciare etc.).

Mărcile poştale sunt timbre emise de organele centrale poştale ale unei ţări, care aplicate

pe corespondenţă dovedesc plata anticipată a cheltuielilor de transport.

Plicurile şi cărţile poştale sunt obiecte confecţionate din hârtie sau carton în care se poate

introduce sau pe care se poate consemna corespondenţa având aplicate pe ele mărci poştale.

Cupoane de răspuns internaţional sunt un mijloc de plată pentru scrisorile trimise din

străinătate, confecţionate de Biroul Internaţional al Uniunii Poştale Universale şi puse la dispoziţia

ţărilor membre. Cerinţa esenţială este ca produsele falsificate să fie din cele aflate în mod legal în

circulaţie la data comiterii faptei.


Subiect activ:poate fi orice persoană care răspunde penal participaţia fiind posibilă în toate

formele

Subiect pasiv este instituţia care a emis şi pus în circulaţie valorile reale şi în secundar

persona fizică sau juridică prejudiciată prin achiziţionarea de produse falsificate .


Elementul material:

În cazul infracţiunii principale se realizează prin acţiunea de falsificare prin contrafacere sau

alterare.

În cazul infracţiunii derivate se realizează prin acţiunea de punere în circulaţie a produselor

falsificate fie direct fie prin înmânarea lor unor alte persoane în scopul de a le pune în circulaţie.

Urmarea imediată:

La fel ca şi la infracţiune anterioară pe lângă crearea unei stări de pericol trebuie să se

realizeze şi intrarea produselor falsificate în circuitul economic.

Legătura de cauzalitate:

Este necesar să fie stabilită şi dovedită datorită condiţionării existenţei infracţiunii de

rezultatele obţinute.

5. Latura subiectivă:

Infracţiunea se poate săvârşi cu intenţie directă sau indirectă. În cazul deţinerii de valori

falsificate în vederea punerii în circulaţie dacă deţinătorul este altă persoană decât autorul trebuie

dovedit faptul că ştia că sunt falsificate.


Tentativa se pedepseşte

Infracţiunea este susceptibila atât de forma consumata cât şi de forma epuizată

Modalităţii normativa de săvârşire are o mare varietate de modalităţii faptice

Săvârşirea infracţiunii pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

PUNEREA ÎN CIRCULAŢIE DE VALORI FALSIFICATE

1. Reglementarea legală Art. 313 - Punerea în circulaţie de valori falsificate

(1) Punerea în circulaţie a valorilor falsificate prevăzute în art. 310 - 312, precum şi primirea,

deţinerea sau transmiterea acestora, în vederea punerii lor în circulaţie, se sancţionează cu pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracţiunea de falsificare prin care au fost produse.

(2) Punerea în circulaţie a valorilor falsificate prevăzute în art. 310 - 312, săvârşită de către

autor sau un participant la infracţiunea de falsificare, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracţiunea de falsificare prin care au fost produse.

(3) Repunerea în circulaţie a uneia dintre valorile prevăzute în art. 310 - 312, de către o

persoană care a constatat, ulterior intrării în posesia acesteia, că este falsificată, se sancţionează cu

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de falsificare prin care au fost produse, ale cărei

limite speciale se reduc la jumătate.

(4) Tentativa se pedepseşte


Obiectul juridic special este reprezentat de ansamblul relaţiilor sociale care se formează şi

se desfăşoară în legătură cu valoarea socială pe care o denumim în mod generic încredere publică şi

care priveşte valorile falsificate prevăzute în art.310-312, care se găsesc în mod oficial în circulaţie

precum şi operaţiunile legale efectuate în cadrul circulaţiei acestora

Obiectul material este reprezentat de valorile falsificate, astfel:


materialele din care au fost confecţionate titlurile de valoare contrafăcute, iar rezultatul constituie

produsul infracţiunii

- dacă falsificarea s-a făcut prin alterare, titlurile de valoare reale, supuse falsificării, vor

constitui obiect material dar şi produs al infracţiunii.

Monedă metalică sau de hârtie reprezintă un mijloc de plată şi de circulaţie în economia

unei ţări.

Titlurile de credit public sunt înscrisuri care reprezintă o obligaţie a statului de rambursare

la scadenţă a unei sume de bani determinate (obligaţiuni).

Cecurile sunt mijloace de plată prin care posesorul unui cont dă ordin băncii la care are

deschis contul să plătească sau să vireze în contul altei persoane fizice sau juridice o anumită sumă

de bani.

Titlurile de orice fel pentru efectuarea plăţilor emise de bănci, instituţii de credit, precum şi

orice alte titluri sau valori asemănătoare pot avea o mare varietate de denumiri, valori sau forme de

prezentare. Important pentru existenţa infracţiunii este ca ele să circule în mod legal, să aibă putere

circulatorie în momentul săvârşirii faptei.

Timbrele sunt imprimate de dimensiuni mici emise de stat sau de o instituţie autorizată de

stat care servesc la plata unor impozite sau taxe (timbre fiscale, timbre judiciare etc.).

Mărcile poştale sunt timbre emise de organele centrale poştale ale unei ţări, care aplicate pe

corespondenţă dovedesc plata anticipată a cheltuielilor de transport.

Plicurile şi cărţile poştale sunt obiecte confecţionate din hârtie sau carton în care se poate

introduce sau pe care se poate consemna corespondenţa având aplicate pe ele mărci poştale.

Cupoane de răspuns internaţional sunt un mijloc de plată pentru scrisorile trimise din

străinătate, confecţionate de Biroul Internaţional al Uniunii Poştale Universale şi puse la dispoziţia

ţărilor membre. Cerinţa esenţială este ca produsele falsificate să fie din cele aflate în mod legal în

circulaţie la data comiterii faptei.



Subiect pasiv al infracţiunii este în principal instituţia care a emis titlu de valoare falsificat ale

cărei interese autoritate şi încredere publică au fost afectate, dar în secundar poate fi şi o persoană

fizică sau juridica indusă în eroare prin falsurile realizate


Elementul material al infracţiunii se realizează prin două acţiuni şi anume:

Punerea în circulaţie înseamnă o operaţiune prin care produsul falsificat este introdus în

angrenajul circulaţiei monetare sau financiare şi se poate realiza prin efectuarea de plăţi, schimburi,

depuneri, expedieri poştale etc.

Deţinerea valorilor falsificate în vederea punerii lor în circulaţie presupune primirea şi

păstrarea monedelor şi valorilor falsificate în vederea punerii lor ulterior în circulaţie. Evident şi în

această situaţie este necesară îndeplinirea cerinţelor prezentate anterior (să fie din cele enumerate şi

să se afle în circulaţie iar deţinerea lor să fie făcută în vederea punerii în circulaţie)

Cerinţele esenţiale sunt: de titluri de credit, sau instrumente pentru efectuarea plăţilor

falsificate să corespundă unuia din modelele sau titlurile enumerate de lege, valorile respective să se

găsească în circulaţie în momentul săvârşirii faptei.


Urmarea imediată

Este crearea unei stări de pericol, dar şi obţinerea unei monede sau valori asemănătoare cu

cele reale. Cu alte cuvinte, nu este suficient să existe acţiunea de falsificare, trebuie să se obţină şi un

produs falsificat.







Actele pregătitoare nu sunt incriminate şi nu se pedepsesc. Potrivit alin 4. art. 313 din Codul

penal, tentativa se pedepseşte, iar infracţiunea este consumată atunci când s-a produs urmarea

imediată specifică infracţiunii. Datorită aceluiaşi specific se constată la această infracţiune şi un

moment al epuizării.

Modalităţile normative care rezultă din textul de lege o mare varietate de modalităţii faptice

Punerea în circulaţie a valorilor falsificate prevăzute în art. 310 - 312, precum şi primirea,

deţinerea sau transmiterea acestora, în vederea punerii lor în circulaţie, se sancţionează cu pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracţiunea de falsificare prin care au fost produse.

Punerea în circulaţie a valorilor falsificate prevăzute în art. 310 - 312, săvârşită de către autor

sau un participant la infracţiunea de falsificare, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracţiunea de falsificare prin care au fost produse.

Repunerea în circulaţie a uneia dintre valorile prevăzute în art. 310 - 312, de către o

persoană care a constatat, ulterior intrării în posesia acesteia, că este falsificată, se sancţionează cu

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de falsificare prin care au fost produse, ale cărei

limite speciale se reduc la jumătate.

DEŢINEREA DE INSTRUMENTE ÎN VEDEREA FALSIFICĂRII DE VALORI

1. Reglementarea legală Art. 314 - Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori

(1) Fabricarea, primirea, deţinerea sau transmiterea de instrumente sau materiale cu scopul

de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor prevăzute în art. 310, art. 311 alin. (1) şi art. 312 se

pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Fabricarea, primirea, deţinerea sau transmiterea de echipamente, inclusiv hardware sau

software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, se pedepseşte cu

închisoarea de la 2 la 7 ani.

(3) Nu se pedepseşte persoana care, după comiterea vreuneia dintre faptele prevăzute în

alin. (1) sau alin. (2), înainte de descoperirea acestora şi înainte de a se fi trecut la săvârşirea faptei

de falsificare, predă instrumentele sau materialele deţinute autorităţilor judiciare ori încunoştinţează

aceste autorităţi despre existenţa lor


Obiectul juridic special:este similar cu acel al infracţiunilor cuprinse în acest capitol privind

relaţiile sociale referitoare la încrederea publică acordata valorilor sau titlurilor enumerate în lege şi

operaţiunilor care se efectuează cu acestea.

Obiectul material este reprezentat de instrumentele sau materialele care sunt deţinute în

scopul de a servi la falsificare (tiparniţe, copiatoare, metal, hârtie filigranată, cerneală, substanţe

chimice, matriţe, echipamente, inclusiv hardware sau software, etc.)


Subiect activ

Poate fi orice persoană care răspunde penal, participaţia fiind posibilă în toate formele.

Subiect pasiv:

În principal este statul, iar în secundar instituţia abilitată de lege să emită şi să efectueze

operaţiunii cu valorile sau titlurile enumerate de lege.


Elementul material: Se realizează printr-o acţiune de:

Fabricare - prin care sunt produse confecţionate sau adaptate instrumentele ori preparate

sau prelucrate materialele necesare;

Deţinerea - care constă în primirea, păstrarea, ascunderea, transportarea sau înmânarea

către altă persoană a instrumentelor sau materialelor necesare falsificării.

Cerinţa esenţială este că instrumentele şi materialele să fie apte să servească la

falsificare.

Urmarea imediată:

Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea stării de pericol pentru sistemul financiar.

Legătura de cauzalitate:

Trebuie să existe rezultând din însăşi modul de săvârşire a faptei.


Forma de vinovăţie este intenţia directă calificată prin scop.

6. Forme, Modalităţii, Sancţiunii

Legiuitorul incriminează forma infracţiunii consumate, care este susceptibila şi de forma

epuizată.

Celor două modalităţi normative le corespund o mare varietate de modalităţii faptice.

Fabricarea, primirea, deţinerea sau transmiterea de instrumente sau materiale cu scopul de a

servi la falsificarea valorilor sau titlurilor prevăzute în art. 310, art. 311 alin. (1) şi art. 312 se


Fabricarea, primirea, deţinerea sau transmiterea de echipamente, inclusiv hardware sau

software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, se pedepseşte cu

închisoarea de la 2 la 7 ani.

Nu se pedepseşte persoana care, după comiterea vreuneia dintre faptele prevăzute în alin.

(1) sau alin. (2), înainte de descoperirea acestora şi înainte de a se fi trecut la săvârşirea faptei de

falsificare, predă instrumentele sau materialele deţinute autorităţilor judiciare ori încunoştinţează

aceste autorităţi despre existenţa lor.

EMITEREA FRAUDULOASĂ DE MONEDĂ

1. Reglementarea legală Art. 315 - Emiterea frauduloasă de monedă

(1) Confecţionarea de monedă autentică prin folosirea de instalaţii sau materiale destinate

acestui scop, cu încălcarea condiţiilor stabilite de autorităţile competente sau fără acordul acestora,

se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează punerea în circulaţie a monedei confecţionate în

condiţiile alin. (1), precum şi primirea, deţinerea sau transmiterea acesteia, în vederea punerii ei în

circulaţie.


Obiectul juridic special relaţiile sociale care se formează şi se desfăşoară în legătură cu

valoarea socială pe care o denumim în mod generic încredere publică în autenticitatea monedelor.

Obiectul material este moneda confecţionate în mod fraudulos.


Subiect activ poate fi doar o persoană care lucrează sau are posibilităţi de acces la dotările

tehnice şi materialele folosite pentru confecţionarea monedelor autentice.

Subiect pasiv al infracţiunii este în principal instituţia care este competenţa sa emite

monede şi să le pună în circulaţie.


Elementul material al infracţiunii se realizează prin;

- confecţionarea de monedă autentică prin folosirea de instalaţii sau materiale destinate acestui scop, cu încălcarea condiţiilor stabilite de autorităţile competente sau fără acordul acestora;

- punerea în circulaţie a monedei confecţionate în condiţiile alin. (1), precum şi primirea,

deţinerea sau transmiterea acesteia, în vederea punerii ei în circulaţie

Urmarea imediată

Este crearea unei stări de pericol pentru normală desfăşurare a activităţii autorităţilor care

emit moneda autentică.



Vinovăţia poate lua forma intenţiei directe sau indirecte.




Se pedepseşte infracţiunea este consumată atunci când s-a produs urmarea imediată

specifică infracţiunii. Datorită aceluiaşi specific se constată la această infracţiune şi un moment al

epuizării.

Cele două modalităţi normative de comitere au o mare varietate de modalităţii faptice

Confecţionarea de monedă autentică prin folosirea de instalaţii sau materiale destinate

acestui scop, cu încălcarea condiţiilor stabilite de autorităţile competente sau fără acordul acestora,

precum şi punerea în circulaţie a monedei confecţionate în condiţiile alin. (1), precum şi primirea,

deţinerea sau transmiterea acesteia, în vederea punerii ei în circulaţie se pedepseşte cu închisoarea


FALSIFICAREA DE VALORI STRĂINE

Art. 316 - Falsificarea de valori străine

Dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol se aplică şi în cazul când infracţiunea priveşte

monede, timbre, titluri de valoare ori instrumente de plată emise în străinătate.

- textul de lege trebuie înţeles că o dorinţă a statului român de a colabora cu alte state

pentru combaterea criminalităţii în materie de falsuri;

- în lipsa unor alte prevederi se înţelege că subiect al infracţiunii poate fi un cetăţean roman,

cetăţean străin, său persoană fără cetăţenie cu sau fără domiciliu în România;

- fapta poate fi săvârşită atât în România sau în străinătate fiind aplicabile dispoziţiile din

partea generală a Codului penal: principiul teritorialităţii, principiul realităţii, principiul personalităţii

şi principiul universalităţii legii penale.

FALSIFICAREA INSTRUMENTELOR OFICIALE


Art. 317 - Falsificarea de instrumente oficiale

(1) Falsificarea unui sigiliu, a unei ştampile sau a unui instrument de marcare de care se

folosesc persoanele prevăzute în art. 176 sau persoanele fizice menţionate în art. 175 alin. (2) se


(2) Falsificarea unui sigiliu, a unei ştampile sau a unui instrument de marcare de care se

folosesc alte persoane decât cele prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un

an sau cu amendă.



Obiectul juridic special este format din ansamblul relaţiilor sociale a căror formare normală

desfăşurare şi dezvoltare este condiţionată de ocrotirea încrederii publice care se acordă

instrumentelor de autentificare sau de marcare, dar mai ales amprentei pe care o lasă, sub aspectul

valorii lor probante pe înscrisurile sau obiectele oficiale.

Obiectul material îl formează instrumentele de marcare sau de autentificare (sigiliu,

ştampila etc.)

Sigiliul este obiect alcătuit dintr-o placă pe care este gravată o anumită inscripţie, o

emblemă, o efigie aparţinând unei anumite instituţii şi care se aplică pe un act ca dovadă a

autenticităţii sale.

Ştampila este o placă din lemn, ceramică, metal, plastic etc. montată pe un mâner având un

desen în relief, reprezentativ pentru o anumită organizaţie din cele la care se referă art. 176 C. Pen. şi

care se aplică pe înscrisuri sau pe mărfuri pentru a le atesta validitatea sau provenienţa.

Instrumentul de marcat este un obiect purtător al unui semn distinctiv care se aplică pe

unele lucruri pentru a le certifica anumite proprietăţii sau provenienţa (marcat aur, ciocan silvic,

marcarea animalelor etc.)

3. Subiecţii

Subiect activ

Orice persoană care răspunde penal participaţia fiind posibilă în toate formele

Subiect pasiv

În principal, subiect pasiv este statul român, iar, în secundar, organizaţia al cărei sigiliu,

ştampilă sau instrument a fost falsificat.


Elementul material

Se realizează prin acţiunea de falsificare care poate constă în contrafacere sau alterare

Urmarea imediată

Este crearea unei stări de pericol prin producerea efectivă a sigiliului, ştampilei sau

instrumentului de marcat falsificate


Între faptă şi rezultat trebuie să existe legătura de cauzalitate şi trebuie dovedită în faţa

instanţei


Infracţiunea se poate săvârşi numai cu intenţie directă sau indirectă. Fapta săvârşita din

culpă nu este infracţiune.

6. Forme, Modalităţii, Sancţiunii

Actele pregătitoare, deşi necesare, nu se pedepsesc. Legiuitorul pedepseşte tentativa dar şi


Singura modalitate normativă, falsificarea poate avea o varietate de modalităţi faptice.

Falsificarea unui sigiliu, a unei ştampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc

persoanele prevăzute în art. 176 sau persoanele fizice menţionate în art. 175 alin. (2) se pedepseşte


Falsificarea unui sigiliu, a unei ştampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc

alte persoane decât cele prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu

amendă.

FOLOSIREA INSTRUMENTELOR OFICIALE FALSE

1. Reglementarea legală Art. 318 - Folosirea instrumentelor false

Folosirea instrumentelor false prevăzute în art. 317 se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni

la 3 ani sau cu amendă


Obiectul juridic special este identic cu cel al infracţiunii de falsificarea instrumentelor

oficiale, cele două fapte fiind corelative

Obiectul material este reprezentat de instrumentul oficial falsificat (sigiliu, ştampila sau

instrumentul de marcare)

3. Subiecţii

Subiectul activ orice persoană care răspunde penal participaţia fiind posibilă sub toate

formele. Dacă persoana care a falsificat sigiliul, ştampila sau instrumentul de marcat le foloseşte se

vor aplica dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni.

Subiect pasiv este organizaţia din cele la care se referă art. 176 C. Pen. al cărei sigiliu,

ştampilă sau instrument de marcat a fost falsificat şi apoi folosit şi care prin aceste acţiunii a fost

prejudiciata.


Elementul material

În ambele variante elementul material este acţiunea de folosire a unui sigiliu, ştampila sau

instrument de marcare falsificat .

Cerinţa esenţială este ca folosirea să se facă potrivit destinaţiei pe care o are şi în limitele în

care poate fi întrebuinţată.

Urmarea imediată

Este crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică de care se bucură instrumentele

oficiale.


Nu este necesar să se dovedească întrucât legea nu condiţionează săvârşirea infracţiunii de

producerea unui rezultat.


Forma de vinovăţie este intenţia directă sau indirectă .Făptuitorul trebuie să cunoască faptul

că foloseşte un instrument fals.

6. Forme, Modalităţi, Sancţiuni

Deşi posibile, actele pregătitoare şi tentativă nu sunt incriminate şi nu se pedepsesc. Se

pedepseşte infracţiunea consumată după folosirea instrumentelor oficiale falsificate.

Modalitatea normativă care rezultă din text are o multitudine de modalităţi faptice.

Folosirea instrumentelor false prevăzute în art. 317 se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni

la 3 ani sau cu amendă

FALSIFICAREA DE INSTRUMENTE DE AUTENTIFICARE STRĂINE

Art. 319 - Falsificarea de instrumente de autentificare străine

Dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol se aplică şi atunci când fapta priveşte instrumente

de autentificare sau de marcare folosite de autorităţile unui stat străin.

FALSUL MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE


Art. 320 - Falsul material în înscrisuri oficiale

(1) Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin

alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea de

la 6 luni la 3 ani.

(2) Falsul prevăzut în alin. (1), săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de

serviciu, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate

producătoare de consecinţe juridice.



Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale a căror formare dezvoltare şi normală

desfăşurare este condiţionată de apărarea încrederii publice ce este acordată înscrisurilor oficiale,

autenticităţii sau veridicităţii înscrisurilor producătoare de consecinţe juridice.

Obiectul material este reprezentat de înscrisul oficial supus falsificării (original, duplicat,

copie legalizata sau copie certificata) sunt asimilate biletele de spectacol, întreceri sportive, loterie,

tichete de masă, abonamente nominale etc.

3. Subiecţii infracţiunii.

Subiect activ.

În varianta simplă subiect activ poate fi orice persoană care răspunde penal. Iar în varianta

agravantă un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu.

Subiect pasiv

Poate fi instituţia publică, regia autonomă, societatea comercială sau orice altă persoană

juridică abilitată de autorităţi să emită înscrisuri oficiale, iar în secundar persoana fizică sau juridica

prejudiciata prin infracţiune.


Elementul material al infracţiunii se realizează prin acţiunea de falsificare respectiv:

contrafacere (plăsmuire ) înseamnă confecţionarea prin imitare a unui înscris identic cu cel oficial

(copiere, reproducere, decupare, trucare foto etc.)

Contrafacerea subscrierii presupune aceeaşi operaţiune realizată cu privire la semnătură

Alterare înseamnă modificarea, denaturarea, transformarea, schimbarea conţinutului unui

înscris oficial existent prin adăugirii sau ştersături efectuate pe acesta.

Cerinţe esenţiale

Înscrisul trebuie să facă parte din categoria înscrisurilor oficiale.

Înscrisul să fie susceptibil să produce consecinţe juridice

Urmarea imediată este crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită de lege.


Este necesar să se stabilească, ea rezultând din urmarea nemijlocită produsă de infracţiune.


Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe sau indirecte. Scopul nu are nici o importanţă

pentru existenţa infracţiunii nici dacă înscrisul a fost falsificat pentru un scop legitim.

6. Forme, Modalităţi, Sancţiuni.

Deşi posibile, actele pregătitoare nu se pedepsesc. Legiuitorul incriminează şi pedepseşte

tentativa şi fapta consumată, respectiv momentul realizării actului fals.

Textul de lege prevede trei modalităţii normative cărora le corespund o mare varietate de

modalităţii faptice

Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea

lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la

3 ani.

Falsul prevăzut în alin. (1), săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de

serviciu, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

FALSUL INTELECTUAL

1. Reglementarea legală Art. 321 - Falsul intelectual

(1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public

aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări

necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se




Obiectul juridic special – îl formează relaţiile sociale a căror naştere desfăşurare şi normală

dezvoltare depinde în mod nemijlocit de încrederea publică ce este acordată înscrisurilor oficiale şi

activităţii funcţionarilor publici sau altor categorii de funcţionari pentru întocmirea acestora.

Obiectul material – îl reprezintă înscrisul oficial falsificat cu ocazia întocmirii


Subiectul activ – este calificat putând fi doar funcţionarul public sau funcţionarul care are

calitatea de a întocmi actul respectiv. Participaţia este posibilă doar în situaţia în care actul oficial se

încheie de o comisie.

Subiectul pasiv - este statul prejudiciat prin slăbirea încrederii în înscrisurile oficiale dar şi

autoritatea publică în numele căreia se încheie actul. În secundar poate fi subiect pasiv şi o persoană

fizică sau juridica prejudiciata în interesele sale. Legea impune şi o condiţie de timp respectiv falsul să

se realizeze în timpul redactării concomitent cu redactarea înscrisului.


Elementul material – se realizează prin una din următoarele acţiuni sau inacţiuni alternative:

a. atestarea – înseamnă consemnarea, menţionarea care se face cu prilejul întocmirii actului

referitoare la existenţa unor fapte sau împrejurări determinate. Este necorespunzătoare

neadevărului când faptele nu au există ori s-au petrecut în alt mod decât se face consemnarea.

b. omisiunea - ca inacţiune reprezintă omiterea cu ştiinţa de a consemna sau înregistra unele

date sau împrejurări veridice, reale de care a luat cunoştinţă şi pe care avea obligaţia să le

menţioneze în cuprinsul actului oficial.

Cerinţe esenţiale - pentru existenţa infracţiunii este necesar să fie îndeplinite cumulativ

următoarele cerinţe:

a. falsul să se realizeze cu prilejul întocmirii actului

b. falsul să fie făcut de funcţionarul public sau funcţionar în exercitarea atribuţiunilor de

serviciu.

De remarcat că legea nu cere în mod expres că falsificarea să producă efectele juridice, dar

acest lucru se deduce în mod logic.

Urmarea imediată – constă în starea de pericol care se creează pentru credibilitatea

înscrisurilor oficiale.

Legătura de cauzalitate - trebuie să existe şi trebuie dovedită în faţa instanţei.


Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe sau indirecte. Scopul şi mobilul nu au relevanţă

pentru existenţa infracţiunii, dar pot fi avute în vedere pentru corecta încadrare a faptei şi

individualizarea pedepsei.


Legiuitorul incriminează şi pedepseşte doar tentativa şi fapta consumată.

Celor două modalităţi normative rezultate din text le corespund o mare diversitate de


Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public

aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări

necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se


FALSUL ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ

1. Reglementarea legală Art. 322 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată

(1) Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în

art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane

spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni

la 3 ani sau cu amendă.



Obiectul juridic special - îl formează relaţiile sociale a căror formare şi dezvoltare este

condiţionată de încrederea publică acordată puterii probante a înscrisurilor sub semnătură privată.

Obiectul material – este înscrisul sub semnătură privată. În lipsa unei definiri legale, doctrina

arată că înscrisul sub semnătură privată este înscrisul care emană de la o persoană particulară şi care

consemnează raporturi juridice între particulari în sensul că reprezintă o manifestare de voinţă ori

constatarea unui act, fapta sau împrejurare, cu semnificaţie juridică fiind susceptibil de a dovedi

existenţa, modificarea sau stingerea unui drept sau a unei obligaţii. Trebuie să fie semnat şi datat de

autorul înscrisului şi trebuie să aibă un conţinut cu relevanţă juridică putând servi ca dovadă a

conţinutului său chiar dacă nu a fost întocmit în acest scop.


Subiectul activ - poate fi orice persoană care răspunde penal

Subiectul pasiv – este persoana fizică sau juridică prejudiciată prin folosirea înscrisului sub

semnătură privată falsificat.


Elementul material se realizează prin două acţiuni succesive şi anume:

- falsificarea înscrisului sau subscrierii prin alterarea în orice mod

- folosirea documentului falsificat sau încredinţarea spre folosire altei persoane.

Simpla falsificare nu este infracţiune.

Cerinţa esenţială – falsificarea să fie făcută în vederea folosirii în scopul de a produce

consecinţe juridice

Urmarea imediată – constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică

decurgând din producerea unui act sub semnătură privată cu aparenţa de înscris adevărat. Dacă

înscrisul nu este apt de a fi folosit, nu există urmarea cerută de lege.

Legătura de cauzalitate – se impune stabilirea legăturii de cauzalitate.


Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe calificată prin urmărirea producerii unui anumit

scop.


Tentativa se pedepseşte numai dacă actul falsificat nu este apt să producă consecinţe

juridice sau nu le-a produs independent de voinţa făptuitorului. Infracţiunea consumată se realizează

atunci când documentul falsificat a produs consecinţe juridice.

Celor trei modalităţi normative principale şi celor două asimilate le corespund o mare


Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art.

320 sau art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre

folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3

ani sau cu amendă.

UZUL DE FALS

1. Reglementarea legală Art. 323 - Uzul de fals

Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea

producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă,

când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub

semnătură privată.


Obiectul juridic special – diferă după cum înscrisul este oficial sau sub semnătură privată,

obiectul juridic special fiind identic cu al infracţiunii din care provine înscrisul fals.

Obiectul material – este înscrisul oficial sau înscrisul sub semnătură privată.


Subiectul activ – poate fi orice persoană care răspunde penal şi care se foloseşte de înscris

cunoscând că este fals. Participaţia este posibilă în toate formele sale.

Subiectul pasiv – este persoana fizică sau juridică prejudiciată prin folosirea înscrisului fals.


Elementul material – constă în acţiunea de folosire a înscrisului în vederea producerii de

consecinţe juridice. Simpla arătare a documentului unei alte persoane pentru a-i cere părerea ori

simpla deţinere a înscrisului fals nu este infracţiune

Cerinţa esenţială - înscrisul să fie folosit în vederea producerii unei consecinţe juridice.

Urmarea imediată – constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică

acordată înscrisurilor oficiale sau sub semnătură privată.

Legătura de cauzalitate – decurge din însăşi săvârşirea faptei, fiind o infracţiune de rezultat.


Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe. Mobilul şi scopul nu au relevanţă pentru existenţa

infracţiunii.


Legiuitorul pedepseşte doar fapta consumată atunci când acţiunea de folosire, prezentare,

depunere sau invocare a înscrisului falsificat a fost dusă până la capăt şi s-a produs urmarea imediată.

Nu are relevanţă dacă persoana fizică sau juridică, căreia i-a fost prezentată înscrisul l-a analizat,

examinat ori s-a pronunţat cu privire la valabilitatea sa ori i-a dat eficienţă juridică în raport cu

conţinutul său falsificat. Infracţiunea poate exista şi în forma continuată sau în concurs real de

infracţiuni.

Celor două modalităţi normative rezultate din text le corespund o mare varietate de


Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea

producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă,

când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub

semnătură privată.

FALSIFICAREA UNEI ÎNREGISTRĂRI TEHNICE

1. Reglementarea legală Art. 324 - Falsificarea unei înregistrări tehnice

(1) Falsificarea unei înregistrări tehnice prin contrafacere, alterare ori prin determinarea

atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea înregistrării unor date sau

împrejurări, dacă a fost urmată de folosirea de către făptuitor a înregistrării ori de încredinţarea

acesteia unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se


(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează folosirea unei înregistrări tehnice falsificate în

vederea producerii unei consecinţe juridice.

(3) Prin înregistrare tehnică, în sensul prezentului articol, se înţelege atestarea unei valori,

greutăţi, măsuri ori a desfăşurării unui eveniment, realizată, în tot sau în parte, în mod automat, prin

intermediul unui dispozitiv tehnic omologat şi care este destinată a proba un anumit fapt, în vederea

producerii de consecinţe juridice.



condiţionată de încrederea publică acordată autenticităţii înregistrărilor tehnice.

Obiectul material – este înregistrarea tehnică.


Subiectul activ - poate fi orice persoană care răspunde penal, participaţia penală fiind

posibilă sub toate formele.

Subiectul pasiv – este persoana fizică sau juridică prejudiciată prin folosirea unei înregistrări

tehnice falsificată.


Elementul material se realizează prin două acţiuni succesive şi anume:

- falsificarea unei înregistrări tehnice prin contrafacere, alterare ori prin determinarea atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea înregistrării unor date sau împrejurări, dacă a fost urmată de folosirea de către făptuitor a înregistrării ori de încredinţarea acesteia unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice

- folosirea unei înregistrări tehnice falsificate în vederea producerii unei consecinţe juridice Cerinţa esenţială – falsificarea să fie făcută în vederea folosirii în scopul de a produce


Urmarea imediată – constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică în

autenticitatea înregistrărilor tehnice.




scop.


Tentativă nu se pedepseşte. Infracţiunea consumată se realizează în momentul falsificării

înregistrării tehnice şi folosirii acesteia în vederea producerii de consecinţe juridice.

Celor două modalităţi normative le corespund o mare varietate de modalităţi faptice.

Falsificarea unei înregistrări tehnice prin contrafacere, alterare ori prin determinarea

atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea înregistrării unor date sau

împrejurări, dacă a fost urmată de folosirea de către făptuitor a înregistrării ori de încredinţarea

acesteia unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se


Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează folosirea unei înregistrări tehnice falsificate în vederea

producerii unei consecinţe juridice.

FALSUL INFORMATIC

1. Reglementarea legală Art. 325 - Falsul informatic

Fapta de a introduce, modifica sau şterge, fără drept, date informatice ori de a restricţiona,

fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi

utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu




condiţionată de încrederea publică acordată autenticităţii şi veridicităţii datelor informatice.

Obiectul material – este suportul pe care sunt înscrise datele informatice.


Subiectul activ - poate fi orice persoană care răspunde penal, şi de regulă are acces la date şi

programe informatice, participaţia penală fiind posibilă sub toate formele.

Subiectul pasiv – este persoana fizică sau juridică prejudiciată prin datele informatice

falsificate.


Elementul material se realizează prin introducerea, modificarea sau ştergerea, fără drept, de

date informatice ori restricţionarea, fără drept, a accesului la aceste date, rezultând date

necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe

juridice.

Cerinţa esenţială – falsificarea să fie făcută în vederea folosirii în scopul de a produce


Urmarea imediată – constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică în

autenticitatea şi realitatea datelor informatice.




scop, respectiv producerea unor consecinţe juridice.


Tentativă nu se pedepseşte. Infracţiunea consumată se realizează în momentul realizării

activităţii ilicite.

Celor patru modalităţi normative le corespund o mare varietate de modalităţi faptice.

Fapta de a introduce, modifica sau şterge, fără drept, date informatice ori de a restricţiona,

fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi

utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu


FALSUL ÎN DECLARAŢII

1. Reglementarea legală Art. 326 - Falsul în declaraţii

Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în

art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei

consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor,

declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la

2 ani sau cu amendă


Obiectul juridic special – îl formează relaţiile sociale a căror formare şi dezvoltare este

condiţionata de existenţa încrederii în declaraţiile susceptibile să producă consecinţe juridice.

Obiectul material – nu există decât dacă declaraţia falsă este făcută în scris.


Subiectul activ

Poate fi orice persoană care răspunde penal participaţia fiind posibilă în toate formele. În

situaţia în care este un funcţionar care consemnează o declaraţie ştiind că este falsă şi nu sesizează

organul de urmărire penală atunci acesta săvârşeşte infracţiunea prevăzută şi pedepsită prin articolul

267 C. Pen.

Subiectul pasiv – este persoana fizică sau juridica prejudiciata.


Elementul material – constă în acţiunea de a face o declaraţie necorespunzătoare

adevărului. Nu are importanţă dacă declaraţia s-a făcut scris sau oral şi nici la iniţiativa cui se dă

declaraţia. De asemenea, nu are relevanţă nici dacă declaraţia s-a făcut direct sau prin intermediari şi

nici în ce limbă s-a făcut.

Cerinţe esenţiale

Pentru existenţa infracţiunii trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:

- să fie făcută în faţa unui organ sau instituţie de stat ori a altei unităţi din cele la care se referă articolul 176 C. Pen.

- declaraţia să fie aptă, să producă consecinţele juridice preconizate de făptuitor. Urmarea imediată – constă în crearea stări de pericol.

Legătura de cauzalitate – rezultă din însăşi săvârşirea faptei.


Vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe.


Se pedepseşte doar infracţiunea consumată, moment realizat atunci când declaraţia a fost

dată şi înregistrată.

Celor două grupe de modalităţi normative le corespund o mare varietate de modalităţi

faptice.

Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în

art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei

consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor,

declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la

2 ani sau cu amendă

FALSUL PRIVIND IDENTITATEA

1. Reglementarea legală Art. 327 - Falsul privind identitatea

(1) Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane,

făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unităţi în care aceasta îşi

desfăşoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la

dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menţine în eroare un

funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, se


(2) Când prezentarea s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane,


(3) Încredinţarea unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile

spre a fi folosit fără drept se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.


Obiectul juridic special – îl formează relaţiile sociale a căror naştere şi normală dezvoltare şi

desfăşurare se bazează pe încrederea publică acordată constărilor făcute de organele sau instituţiile

de stat sau alte unităţi din cele la care se referă articolul 145 C. Pen. cu privire la identitatea

persoanelor.

Obiectul material – poate fi buletinul de identitate, cartea de identitate, paşportul, carnetul

de serviciu, carnetul de student, legitimaţie de serviciu, etc.


Subiect activ – poate fi orice persoană care răspunde penal participaţia fiind posibilă sub

toate formele.

Subiect pasiv – este organul sau instituţia de stat ori altă unitate din cele la care se referă

articolul 145 C. Pen.


Elementul material al infracţiunii se realizează fie prin acţiunea de prezentare ori atribuire a

unei identităţi false fie, în varianta asimilată prin acţiunea de încredinţare a unui înscris care

dovedeşte starea civilă ori serveşte pentru legitimare sau identificare, spre a fi folosit pe nedrept.

Cerinţe esenţiale

- să se realizeze în faţa unui organ sau instituţie de stat ori al unei unităţi din cele la care se

referă - articolul 176 C. Pen.;

- fapta să producă consecinţe juridice pentru sine ori pentru altul;

- în varianta asimilată încredinţarea înscrisului să se facă în scopul de a fi folosit pe nedrept.

Urmarea imediată – constă în crearea unei stări de pericol pentru activitatea organelor sau

instituţiilor de stat ori al altor unităţi din cele la care se referă articolul 176 C. Pen.

Legătura de cauzalitate – rezultă din însăşi materialitatea faptei fiind o infracţiune de

rezultat.


Vinovăţia în cazul acestei infracţiuni poate lua doar forma intenţiei direct.


Legiuitorul pedepseşte doar infracţiunea consumată condiţie îndeplinită atunci când s-au

produs urmările socialmente periculoase. Nu are relevanta dacă fapta a produs sau nu consecinţe

juridice.

Cele două modalităţi normative care rezultă din text pot avea o mare varietate de modalităţi

faptice.

Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane,

făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unităţi în care aceasta îşi

desfăşoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la

dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menţine în eroare un

funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, se


Când prezentarea s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane, pedeapsa

este închisoarea de la unu la 5 ani.

Încredinţarea unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile spre

a fi folosit fără drept se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

INFRACŢIUNI DE FALS COMISE ÎN LEGĂTURĂ CU AUTORITATEA UNUI STAT STRĂIN

Art. 328 - Infracţiuni de fals comise în legătură cu autoritatea unui stat străin

Dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol se aplică şi atunci când fapta priveşte acte emise de

o autoritate competentă a unui stat străin sau de o organizaţie internaţională instituită printr-un

tratat la care România este parte sau declaraţii ori o identitate asumate în faţa acesteia.

MASTERAT STIINTE PENALE INSTITUTII DE DREPT … · UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI 1. Reglementarea...

Documents

Transcript of MASTERAT STIINTE PENALE INSTITUTII DE DREPT … · UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI 1. Reglementarea...