Determinarea acidului uric în ser

Informaţii generale

Acidul uric este produsul final al degradării nucleotidelor purinice. Acest proces presupune îndepărtarea succesivă a fosfatului şi a pentozei, iar la nivelul nucleului de purină are loc înlocuirea grupărilor amino cu grupări oxo prin dezaminare. În acest mod, adenina din AMP este transformată în hipoxantină, iar guanina din GMP este convertită în xantină.

Sub acţiunea xantin oxidazei, hipoxantina este oxidată la xantină, iar xantina este oxidată la acid uric. Xantin oxidaza este abundentă în ficat (unde este implicată în catabolismul purinelor de origine endogenă) şi în intestin (unde intervine în catabolismul purinelor de provenienţă alimentară).

Acidul uric este eliberat în sânge, unde circulă sub formă de urat de sodiu (în proporţie de aprox. 95%) şi este eliminat pe cale renală: aici este filtrat glomerular, apoi reabsorbit aproape în totalitate în tubul contort proximal şi ulterior secretat în tubul contort distal. Eliminările de acid uric în urină sunt de 400-800 mg/24 ore.

Valori de referinţă:2,5-6 mg/dl (femei)3,5-7 mg/dl (bărbaţi)

Indicaţii pentru dozarea acidului uric în ser:- indivizi care prezintă simptome sugestive de gută sau istorie familială pozitivă pentru gută;- monitorizarea terapiei la pacienţii cu gută;- indivizi cu litiază renală;- existenţa unor cauze posibile de hiperuricemie secundară: leucemii, chimioterapie, radioterapie.

Semnificaţia clinică a valorilor patologice ale uricemiei

I. Hiperuricemii

Creşterea concentraţiei plasmatice a acidului uric poate apărea prin următoarele mecanisme:

1. Creşterea producţiei de acid urica) Regim alimentar bogat în purine (viscere).b) Creşterea sintezei de nucleotide purinice ca urmare a unor anomalii enzimatice cu

caracter genetic (hiperuricemii primare); nucleotidele purinice sintetizate în exces vor duce, în urma degradării, la o producţie crescută de acid uric:

- anomalii în calea de sinteză de novo a purinelor – variante de PRPP sintetază cu activitate catalitică mărită (datorită unei Km scăzute) sau de PRPP glutamin amido-transferază rezistentă la inhibiţia prin produşi finali (datorită unor mutaţii care afectează situsul alosteric inhibitor);

- anomalii în calea de reutilizare a purinelor – sindromul Lesch-Nihan, cauzat de un deficit al HGPRT (hipoxantin-guanin fosforibozil transferaza); în acest caz, hipoxantina şi

guanina nemaiputând fi reutilizate pentru sinteza nucleotidelor, se acumulează şi vor fi degradate la acid uric.

c) Degradare accelerată a acizilor nucleici celulari, ca urmare a unor distrugeri celulare excesive (hiperuricemii secundare): leucemii, administrare de medicamente citotoxice, radioterapie.

2. Scăderea eliminării renale a acidului urica) Scăderea secreţiei tubulare a acidului uric → hiperuricemie familială sau idiopatică

(reprezintă 99% din hiperuricemiile primare).b) Insuficienţa renală – duce la acumularea în plasmă a produşilor reziduali de

metabolism care, în mod normal, sunt excretaţi prin urină: acid uric, uree, creatinină.c) Inhibiţia competitivă a secreţiei tubulare a acidului uric, de către: acidul lactic (în

acidoza lactică, cum ar fi cea din alcoolismul cronic), beta-hidoxibutirat (în cetoacidoza diabetică), unele medicamente (diureticele tiazidice).

Diferenţierea între cele două mecanisme de producere a hiperuricemiei se poate face prin dozarea acidului uric în urina din 24 ore: o valoare normală sau scăzută sugerează o scădere a eliminării renale a acidului uric, în timp ce o valoare crescută denotă o supraproducţie de acid uric.

Hiperuricemia duce la apariţia gutei: uratul de sodiu şi acidul uric au o hidrosolubilitate redusă, astfel încât creşterea concentraţiei lor determină precipitarea în ţesuturi sub formă de cristale:

- depunerea în articulaţii, care antrenează fenomene inflamatorii, cu dezvoltarea artritei gutoase (depunerile cronice de acid uric duc la formarea tofilor gutoşi);

- precipitarea în ţesuturile moi;- precipitarea în căile urinare, ducând la formarea de calculi urinari (litiaza renală urică);

urinile acide (cu pH < 5,75, cât este valoarea pKa a acidului uric) favorizează formarea calculilor, întrucât determină predominanţa formei de acid uric (faţă de cea de urat de sodiu), care este mai puţin hidrosolubilă.

Tratamentul hiperuricemiilor se realizează cu Allopurinol, care este un analog structural al hipoxantinei şi inhibă xantin oxidaza (este oxidat la oxipurinol, care rămâne ferm legat în centrul activ al enzimei şi nu mai permite fixarea substratelor sale naturale, hipoxantina şi xantina).

II. Hipouricemii

Au semnificaţie clinică mai redusă şi pot apărea prin următoarele mecanisme:1. Scăderea producţiei de acid uric- insuficenţa hepatică;- deficitul genetic de xantin oxidază: în acest caz, hipoxantina şi xantina se elimină în

urină ca produşi finali ai catabolismului purinelor (xantinuria ereditară).2. Creşterea excreţiei renale a acidului uric- administrarea de medicamente uricozurice, care scad reabsorbţia tubulară a acidului uric

(probenicid, salicilaţi, fenilbutazonă).