A Contempla Iubirea

7
A contempla iubirea” Adoraţie Cântec de început: Trup prea sfânt În timpul acestei ore de adoraţie ne apropiem de Cristos în tăcere şi reculegere interioară. Ne deschidem sufletul cu umilinţă şi pietate pentru ca viaţa noastră de credinţă, sufocată de ritmul ameţitor al lumii în care trăim, să fie regenerată, contemplând în rugăciune viaţa lui Cristos, care ni se dăruie şi astăzi în Sfânta Euharistie. Îi cerem Duhului Sfânt să inunde inimile noastre cu darul umilinţei şi al simplităţii pentru ca să devenim acei mici şi „săraci cu duhul” prieteni ai lui Isus, cărora el le-a încredinţat misiunea de a transmite lumii iubirea şi îndurarea sa. Îi facem loc lui Cristos în fiinţa noastră pentru ca refăcuţi prin dragostea sa să putem să vindecăm lumea care ne înconjoară, pe părinţii, fraţii, prietenii şi pe toţii oamenii, de rana egoismului şi a urii. În chip deosebit ne oferim Dumnezeu cu tot elenul şi disponibilitatea tinereţii noastre pentru ca în noi şi prin noi EL să binecuvânteze şi să reverse asupra tuturor tinerilor din satul nostru şi din lumea întreagă harul şi darurile sale. Antifona: Vieni sancte spiritus. (Taize) ( frate ) Suntem în prezenţa acelui „Veşnic Viu” care s-a făcut „hrană pentru lume”. Prin Euharistie, Cristos îmbrăţişează tot universul. În Euharistie contemplăm măreţie iubirii divine care ne face să înţelegem toată mizeria egoismului nostru. În această bucăţică de pâine se ascunde secretul vieţii şi al fericirii, secretul iubirii fără limită care poate transforma pustiul egoismului omenesc într-o grădină mai frumoasă decât Paradisul. Avem nevoie de Euharistie pentru a fi cu adevărat noi înşine, pentru a fi cu adevărat oameni, pentru a fi aşa cum a fost Cristos: om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Numai aici putem descoperi acea forţă pe care noi nici măcar nu putem să ne-o imaginăm, forţa de iubi fără măsură, de a ne dărui cu totul până la capăt. 1

description

s

Transcript of A Contempla Iubirea

A contempla iubirea

Adoraie

Cntec de nceput: Trup prea sfnt

n timpul acestei ore de adoraie ne apropiem de Cristos n tcere i reculegere interioar. Ne deschidem sufletul cu umilin i pietate pentru ca viaa noastr de credin, sufocat de ritmul ameitor al lumii n care trim, s fie regenerat, contemplnd n rugciune viaa lui Cristos, care ni se druie i astzi n Sfnta Euharistie.

i cerem Duhului Sfnt s inunde inimile noastre cu darul umilinei i al simplitii pentru ca s devenim acei mici i sraci cu duhul prieteni ai lui Isus, crora el le-a ncredinat misiunea de a transmite lumii iubirea i ndurarea sa. i facem loc lui Cristos n fiina noastr pentru ca refcui prin dragostea sa s putem s vindecm lumea care ne nconjoar, pe prinii, fraii, prietenii i pe toii oamenii, de rana egoismului i a urii.

n chip deosebit ne oferim Dumnezeu cu tot elenul i disponibilitatea tinereii noastre pentru ca n noi i prin noi EL s binecuvnteze i s reverse asupra tuturor tinerilor din satul nostru i din lumea ntreag harul i darurile sale.

Antifona: Vieni sancte spiritus. (Taize)( frate ) Suntem n prezena acelui Venic Viu care s-a fcut hran pentru lume.

Prin Euharistie, Cristos mbrieaz tot universul.

n Euharistie contemplm mreie iubirii divine care ne face s nelegem toat mizeria egoismului nostru.

n aceast bucic de pine se ascunde secretul vieii i al fericirii,

secretul iubirii fr limit care poate transforma pustiul egoismului omenesc ntr-o grdin mai frumoas dect Paradisul.

Avem nevoie de Euharistie pentru a fi cu adevrat noi nine,

pentru a fi cu adevrat oameni,

pentru a fi aa cum a fost Cristos: om adevrat i Dumnezeu adevrat.

Numai aici putem descoperi acea for pe care noi nici mcar nu putem s ne-o imaginm, fora de iubi fr msur, de a ne drui cu totul pn la capt.

Euharistia frnge barierele mediocritii i ale temerilor noastre pentru a deschide porile veniciei:

dincolo de sentimente pentru a descoperi adevrate iubire

dincolo de raiune pentru a deveni adevr

dincolo de team pentru a tri n speran

dincolo de iluziile certitudinilor noastre pentru a tri doar prin credin.

Cantec: Voi suntei chemai la libertate

( sora ) Iat-m n faa acestui mister al Iubirii. Cristos a nchis n Euharistie taina vieii sale, care este i a mea, a noastr, a tuturor oamenilor. Nimeni i nimic n aceast lume nu exist cu adevrat pentru noi n afar de Cristos, prezent n Euharistie pentru a ni se drui cu totul.

A-l adora nseamn a deveni contieni de Iubirea cu care El ne nvlui n aceast via: Dragostea nu const n faptul c noi l-am iubi pe Dumnezeu ci n faptul c El ne-a iubit pe noi (1 In 4, 10), nu trebuie dect s nelegem acest lucru.

Euharistia este expresia cea mai evident a acestei iubiri. Ea ne descoper modul n care Tatl ne iubete prin Isus Cristos, prin prezena, prin gesturile sale, prin cuvintele, delicateea i amabilitatea sa. De la nlimea Crucii, Isus recapituleaz tot sensul vieii i al misiunii sale: adresndu-se mamei sale i spune: Nu-i f griji pentru mine, ai grij de Ioan i lui Ioan la fel i spune: nu-i f griji pentru mine, ai grij de Maria.

El este Iubirea care se druiete invitnd la iubire.

A-l adora nseamn a ne lsa contaminai de aceast iubire, ncredinnd viaa noastr n minile celui de lng noi, devenind unul pentru cellalt iubire.

Maria i Ioan au fost primii care au neles taina nvierii lui Cristos. Dac iubirea i rspunde iubirii, dac inima luntric se trezete, atunci viaa lui Cristos, suflul cel viu al Duhului Su va urca n noi, biruind limita morii i a pcatului.

( frate ) A vrea, Doamne, s m nal ct mai sus,

S m ridic deasupra satului meu,

Deasupra lumii,

Deasupra timpului,

A vrea s am ochii curai ca o ap cristalin i s mi mprumui privirea ta.

Atunci a vedea universul, Omenirea i Istoria, aa cum le vede Tatl

n minunata transformare a materiei,

n izvorul nesecat al vieii.

A vedea Trupul tu imens care se nate din suflul Duhului tu,

A vedea prezena iubirii venice a Tatlui care se realizeaz treptat, treptat.

A cuprinde n tine tot ceea ce se petrece n cer i pe pmnt.

A nelege c ziua de azi, ca i ziua de ieri, c fiecare lucruor face parte din opera ta fiecare om, fiecare familie, fiecare naiune.

Cu toii primesc sau resping viaa ta: ura sau iubirea, pcatul sau harul.

M-a cutremura vznd cum se deruleaz n faa ochilor mei aventura ta de iubire nceput n aurora lumii.

A nelege atunci c toate formeaz un ntreg. C acest ntreg nu este altceva dect imensa micare a omenirii i a universului, care se ndreapt sau se ndeprteaz de Sfnta Treime, n tine i prin tine, Doamne.

A nelege atunci c n lucruri, persoane i evenimente nu poate fi nimic profanc totul este ptruns de iubirea ta.

A nelege c i viaa mea, o suflare att de mic din trupul imens i desvrit al vieiieste o comoar de nepreuit n planul Tatlui.

Atunci, Doamne, cznd n genunchi a contempla cu admiraie misterul acestei lumi,

Lume, care n pofida nenumratelor i monstruoaselor pcate,

Rmne btaia rsuntoare a unei inimi care ne cuprinde n iubire.

A vrea, Doamne, a vrea s m nal ct mai sus,

S m ridic deasupra egoismului meu,

Deasupra lumii,

Deasupra timpului.

A vrea s am ochii curai ca o ap cristalin i s-mi mprumui privirea ta!

(Aleluia)

Lectur din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos, dup Sf. Matei.

22ndat ce a sturat mulimea n pustiu, Isus a poruncit apostolilor s urce n barc i s mearg naintea lui pe rmul cellalt, pn ce el va da drumul mulimilor. 23Dup ce a dat drumul mulimilor, sa urcat pe munte, singur, ca s se roage. Cnd sa nserat era acolo singur.

24Barca se ndeprtase deja de uscat, la mai multe stadii, zguduit de valuri, deoarece vntul le era mpotriv. 25Pe la straja a patra din noapte, [Isus] a venit la ei, umblnd pe mare. 26Vzndul c merge pe mare, discipolii sau tulburat, spunnd c este o fantasm i, de fric, au nceput s strige. 27Dar Isus lea vorbit ndat: Curaj! Eu sunt, nu v temei!

28Atunci Petru ia rspuns: Doamne, dac eti tu, poruncete s vin la tine pe ap. 29El ia zis: Vino! Cobornd din barc, Petru a nceput s umble pe ap i a venit spre Isus. 30Dar vznd vntul puternic, sa nspimntat i, pentru c a nceput s se scufunde, a strigat: Doamne, salveazm! 31ndat Isus a ntins mna, la apucat i ia zis: Om cu puin credin, de ce teai ndoit? 32Cnd sa urcat n barc, vntul a ncetat.

(tcere)

( sora ) Dup ce ne hrnete cu trupul i sngele su Cristos ne trimite n valurile tulburi ale lumii pentru a mprti tuturor darul pe care ni-l face Dumnezeu: IUBIREA. El rmne s se roage. Se roag nencetat pentru noi ca s reuim.

ns noi cu ct ne ndeprtm mai mult de El cu att uitm mai mult scopul cltoriei noastre i chipul celui care ne-a trimisi marea devine tot mai agitat, dornic parc s ne nghit pentru totdeauna n valurile ei ntunecate.

Uitarea, frica i o crud resemnare pun stpnire pe inima noastriar marea ne arunc cu furie pentru a ne strivi n stncile ascuite n care i-au gsit sfritul attea milioane de nefericii cltori, care au uitat scopul cltoriei lor i chipul celui care i-a trimis. Miasmele neptoare ale morii i ale pcatului ne paralizeaz simurile i ne fac s uitm gustul bun al pinii pe care Cristos a frnt-o cu minile sale att de frumoaseNe strngem cu disperare unul n braele celuilalt, creznd c suntem n siguran chircii pe fundul unei brci, care intr din ce n ce mai mult la ap

E noapte peste lumea care a nceput s iubeasc ntunericul pentru c nu are curajul s priveasc rmul la care stncile se nal amenintori chiar dac nu ne intereseaz, marea tot ne arunc spre ele cu furie

( frate ) Cristos n rugciune simte disperarea noastr. Se ridic i alearg cu iubire n ntmpinarea noastrIubirea i d puterea, iubirea l nal deasupra apelor nvolburateaceeai iubire care i alung pe demoni, aceeai iubire care alung boala i moartea, aceeai iubire l face stpn peste valurile ucigtoare

Dar noi am uitat de mult fora acestei iubiri, care ne-a fcut odat s ne aventurm n largacum ni se pare o iluzie, o nlucne sperie aceast iubire pentru c ea ne cheam s nfruntm marea iar noi ne temem att de mult de valurile nvolburate nct nici mcar nu putem concepe c le-am putea stpnifrica ne face sclavii unei puteri care ne mpinge spre moartedar mai ales iubirea lui Cristos demasc neputin noastr, iar noi n micimea orgoliului nostru preferm s-l alungmvrem s fim independeni, uitnd c de peste tot ne mpresoar moartea

i totui Cristos insist: Curaj, nu v temei, Eu SuntEu sunt cel care v-a chemat, eu sunt cel care v-a vindecat, eu sunt cel care a nvins lumeai doar atunci cnd timid, ca prin vis, cte unul se ridic paralizat de fric Cristos l prinde de mn, se urc alturi de el n barc i marea devine linitit

Am nevoie de tine Doamne!

Antifona: Cat de minunat e Domnul

(sora) Doamne, sunt doar dou iubiri.

Iubirea de sine i iubirea fa de Tine i fa de ceilali.

i ori de cte ori m druiesc iubirii de sine, scade iubirea fa de Tine i fa de ceilali.

Aceasta este o risip de iubire,

E un deficit al iubirii.

Iubirea s-a nscut ca s emane din noi i s se reverse spre ceilali.

De fiecare dat cnd revine spre mine, se destram, se altereaz, moare.

Doamne, iubirea de sine este un venin duntor pe care l sorb zilnic n mine;

Iubirea de sine rvnete mereu s aleag locul cel dinti i partea cea mai bun;

Iubirea de sine este pe placul simurilor mele i n stare s fur chiar i mncarea de pe masa altora;

Iubirea de sine m ascunde dup o masc, m deghizeaz i m lumineaz mai mult pe mine n detrimentul celorlali;

Iubirea de sine m comptimete numai pe mine i desconsider suferinele celorlali;

Dar ce este mai grav, Doamne, e c n realitate iubirea de sine este o iubire furat.

Ai destinat iubirea pentru ceilali ca s poat tri i s poat prospera i eu am smuls-o de la ei.

Aa a devenit iubirea noastr de sine suferin omeneasc.

Iubirea de sine a oamenilor se transform n mizerie uman;

Mizeria tuturor oamenilor,

i suferina tuturor.

Fiecare suferin.

Fiecare nedreptate, fiecare amrciune, umilire, suprare, ur i disperare

Toate i au izvorul ntr-o foame nesatisfcut,

n foamea de iubire.

Aa a ajuns omul s ridice ncet, din egoism n egoism aceast Lume denaturat care-l oprim;

Astfel i petrec oamenii timpul, nfruptndu-se din iubirea pentru sine, n timp ce n jurul lor pier oameni cu braele ntinse, cerind iubire.

i-au btut joc de iubire,

Iar eu, Doamne, i-am fcut de rs iubirea. De ce Isuse?

( frate ) Te rog ajut-m s iubesc.Ajut-m s rspndesc n lume adevrata iubire.

F ca prin mine i prin fiecare dintre noi, copiii ti, s ptrund aceast iubire n inimile tuturor oamenilor, iar eu s nu uit niciodat c lupta pentru o Lume mai bun i mai dreapt este o lupt pus n slujba iubirii.

Doamne, te rog ajut-m s iubesc,

Ca nu cumva s risipesc n zadar puterea iubirii,

Ca s m iubesc tot mai puin pe mine nsumi i s-i nconjur cu tot mai mult iubire pe semenii mei.

Pentru ca n jurul meu s nu sufere nimeni, s nu moar nimeni din cauz c eu i-ai fi furat iubirea dttoare de via.

Faptul c suntem aici n faa Preasfntului Sacrament nseamn s recunoatem c avem nevoie de prezena i de ajutorul su.

Oprindu-ne spre a contempla pentru cteva momente iubirea lui Dumnezeu nseamn s ne mpotrivim curentului, s avem curajul s mrturisim c nu ne descurcm singuri, c suntem contieni de slbiciunea noastr i c avem nevoie de ajutor.

Ne este fric s ne angajm, ne este fric s trim alturi de cellalt, chiar dac aceste este Dumnezeu.

Trebuie s redescoperim acest mod de a tri alturi de ceilali pentru c aceasta este modul de a fi al lui Dumnezeu.

Dumnezeu s-a legat de omul creat pentru a-l transforma ntr-un om liber.

s-a legat de pine i de vin pentru a rmne cu noi

s-a legat de slbiciunile i de neputina noastr pentru a mprti puterea sa.

Noi oamenii suntem atrai de aparene, Cristos ne-a ales i ne-a iubit pentru ceea ce suntem pentru ceea noi nine de cele mai multe ori ncercm s ascundem i s justificm.

Tantum ergo. -Laudate Omnes Gentes (Medjugorje)

PAGE 4