UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ARTE

DEPARTAMENTUL DE MUZICA

SPECIALIZAREA CANTO CLASIC

REFERAT ISTORIA MUZICII

ANUL I - SEMESTRUL II

VIATA SI OPERA LUI WOLFGANG

AMADEUS MOZART

~CREATIA VOCALA~

PROF. INDRUMATOR: STUDENTA:

Luminita Gorea Flueras Mihaela Angela

Clasicismul este un curent literar artistic avand centrul de iradiere in Franta, ale carui principii au orientat creatia artistica europeana intre secolele: al XVII-lea si al XVIII-lea. Pornind

de la modelele artistice (arhitectura, sculptura, literatura) ale Antichitatii, considerate ca

intruchipari perfecte ale idealului de frumusete si armonie, clasicismul aspira sa reflecteze

realitatea in opere de arta desavarsite ca realizare artistica, opere care sa il ajute pe om sa

atinga idealul frumusetii morale. Clasicii, indiferent de arta in care isi desfasoara cunostiintele,

iubesc constructia, forma clara, simetria si repetitia. Clasicismul si-a avut limitele sale, izvorate

din necunoasterea legilor de dezvoltare ale societatii si caracterul limitat al ideologiei burgheze.

Ca urmare a acestei limitari apare inclinarea spre abstractie si tendinta de a separa artele si

chiar genurile. Referitor la acest curent al clasicismului, pictura nu trebuie amestecata cu

sculptura, drama cu comedia, poezia cu proza, deoarece in fiecare ramura a artei s-a manifestat

intr-un timp si mod diferit.

In muzica, clasicismul primeste numele de clasicism vienez si reprezinta un stil muzical

dezvoltat la Viena in perioada cuprinsa aproximativ intre anii 1781 si 1827. Compozitorii cei mai

importanti ai acestei perioade au fost: Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart si Ludwig van

Beethoven. Desi niciunul dintre acesti trei mari compozitori nu era originar din Viena, cea mai

mare parte a activitatii lor creatoare s-a desfasurat in acest oras care datorita operelor lor

devine centrul cel mai infloritor al muzicii simfonice.

Dupa epoca preclasica, reprezentata prin fii lui Johann Sebastian Bach, in special Carl Philipp

Emanuel Bach si Johann Christian Bach si prin Scoala de la Mannheim, cei trei mari compozitori

ai clasicismului vienez stapanesc si perfectioneaza diferite genuri muzicale si procedee

componistice, de la linia melodica populara, la polifonia baroca. Ei reunesc stilul galant si

sentimental al muzicii preclasice cu diverse trasaturi ale muzicii germane, franceze sau italiene,

intr-o mare varietate de creatii, caracterizate printr-o inalta virtuozitate a formei combinata cu

dramatismul muzicii.

Exprimand o filozofie strans legata de viata zilnica, uneori simpla, eliberata de ideile

religioase, in muzica clasicilor vienezi ne izbeste, in primul rand, atmosfera luminoasa,

continutul muzical propriu-zis, improspatat de ritmul dansului si a cantecului popular, prin

apropierea nemijlocita a omului cu natura. Elementele principale ale muzicii melodia, ritmul si

armonia au suferit transformari importante. Melodia clasica pare spontana, sincera, simpla,

de o proportionalitate desavarsita, alimentata de un ritm ordonat, in care figurile ritmice

formeaza unitati simetrice de o mare perfectiune. Linia melodica este totodata echilibrata, fara

intervale prea mari si fara cromatisme frecvente. De asemenea, clasicismul evita modurile

vechi, limitandu-se la sistemul functional major minor. Melodia de tip acordic decurge din

inlantuirile armonice, in sensul precizarii treptelor functionale si a succesiunii lor. Limbajul

armonic este dominant, iar polifonia si gradul ei de intrebuintare difera aproape de la

compozitor la compozitor, iar limbajul muzical clasic are o circulatie universala.

Asadar, clasicismul vienez infatiseaza un curent care amesteca cele trei trasaturi esentiale si

anume: echilibru claritate simetrie.

Wolfgang Amadeus Mozart s-a dovedit a fi un reprezentant de seama al clasicismului vienez

care a adus importante innoiri ale acestei epoci mai ales prin intermediul operelor sale geniale.

Mozart a primit ca nume de botez Johannes Chrysostomus Wolfgang Theophilus Mozart, insa

ultimul nume Theophilus i-a fost schimbat ulterior in Amadeus care inseamna iubitor de

Dumnezeu, si a trait intre anii 1756-1791. Astfel, marele geniu s-a nascut in oraselul Salzburg

pe data de 27 ianuarie 1756, pe domeniul ducal al unui print german, care era in acelas timp si

episcop, in casa modesta a unui muzician si compozitor de Curte, in familia lui Leopold Mozart.

Era o zi aspra de iarna aceea in care s-a nascut compozitorul pe care Dvorc avea sa-l

numeasca soarele muzicii .

Marele compozitor a inceput sa invete muzica de la varsta de 3 ani, iar la 6 ani compunea

mici sonate care deja se ridicau la nivelul lucrarilor unor compozitori vienezi de pe atunci: la

aceasta varsta orizontul lui Mozart s-a extins cu repeziciune. Strabatand intreaga Europa si

stabilindu-se pentru un an la Londra, Wolfgang Amadeus Mozart face cunostiinta aici cu

Christian Bach, prin intermediul caruia ajunge sa cunoasca opera italiana. Moartea l-a rapit pe

Mozart in culmea geniului, la varsta de 35 de ani, in decembrie 1791.

Creatia sa este impartita oarecum in trei mari etape: mai intai cea a copilariei si

adolescentei marcata de numeroase turnee in toata Europa (1763,1773); perioada tineretii

(1773-1781) petrecuta la curtea Arhiepiscopului din Salzburg; ultimii 10 ani, dintre 1781 si

1791, constituie apogeul creatiei sale, Mozart trebuie sa faca fata comenzilor, scriind tot ce-I

venea la mana si ce-I cerea momentul. Astfel ca, Mozart a daruit intregii omeniri, in cei 35 de

ani de viata, peste 750 de lucrari de o mare frumusete melodica: 22 de opere, 41 de simfonii,

28 de concerte pentru pian si orchestra, 7 concerte pentru vioara si 12 concerte pentru diferite

alte instrumente si orchestra; 47 de lucrari pentru formatii instrumentale de camera, piese

pentru orchestra (serenade, suite etc.), cantate, compozitii religioase (printre care si celebrul

Requiem), peste 500 de piese instrumentale si vocale mai mici, lieduri etc.

Faptul ca Mozart a dat o importanta deosebita genului de opera nu inseamna ca muzica

instrumentala a fost data la o parte din creatia sa. Stilul instrumental a lui Mozart s-a pregatit

treptat, paralel cu dezvoltarea stilului de opera, intr-un ritm cu mult mai rapid decat la Haydn.

Precizia stilului si concentrarea gandului melodic s-au pregatit in mare parte in partitura de

opera. Patrunderea stilului vocal in stil instrumental si invers, diferitele procedee si mijloace de

expresie comune, un anumit cerc de imagini determina unitatea de stil si connceptie. Melodia,

ca element primordial al constructiei muzicale, devine la Mozart o entitate muzicala complexa

in aparenta ei simplicitate, o expresie a diversitatii in unitate, caci ea contopeste in substanta ei

sentimente variate si contradictorii. Intr-adevar, tema mozartiana capata aspectul unei forme

construite, alcatuite in elemente antagonice, care prin insasi opozitia lor exprima, intr-un mod

inalt artistic, complexitatea starilor afective si gandirea creatorului ei.

Opera reprezinta un gen muzical destinat reprezentarii scenice, avand la baza un libret pe

care sunt construite momentele muzicale: uvertura- numita la inceput sinfonie; interludii

orchestrale; arii; duete; terzete vocale; coruri; recitative; balete, toate acompaniate de

orchestra.

In scurta sa viata, Wolfgang Amadeus Mozart a compus un numar enorm de opere

muzicale, cele mai multe neegalate in frumusete si profunzime. Referindu-se la Mozart, criticul

rus Serov spunea In opera nu pur tragica si nici simplu comica, ci in cea mijlocie, amestecata,

unde e loc si pentru lacrimi si pentru ras, o necumpatare vesela si melancolie visatoare, Mozart

este in elementul lui ca pestele in apa, ca Shakespeare in drama, ca Beethoven in simfonie.

Primele sale opere pana la Idomeneu (1780) pot fi considerate ca apartinand unei perioade de

pregatire, de acumulare a mestesugului, a diferitelor genuri si scoli care s-au contopit in stilul

sau. Operele care i-au adus gloria de mare muzician sunt: Idomeneu (1780), Rapirea din Serai

(1782), Nunta lui Figaro (1786), Don Giovanni (1787), Cosi fan tutte (1790), La clemenza di Tito

si ultima opera Flautul fermecat, scrisa in 1791. Activitatea creatoare a lui Wolfgang Amadeus

Mozart in domeniul operei se incheie cu siengspielul Flautul fermecat, compus la cererea unui

prieten, actorul Schikaneder, proprietar al unui teatru muzical care se afla in pragul

falimentului. Fata de celelalte opere, Flautul fermecat vine sa imbogateasca singspielul cu

elemente noi preluate din opera seria si buffa, printr-o tendinta, aceea de feerie.

Un element aparte al operelor lui Mozart il reprezinta orchestra, care in uvertura sau pe

parcursul desfasurarii operelor indeplineste un rol deosebit de important, compozitorul plasand

opera oarecum in spatele actiunii, avand rol de acompaniament. Stralucirea, frumusetea si mai

ales dragostea radiata prin muzica de inima lui Mozart l-au facut foarte vestit si cunoscut, intr-o

asa masura, incat multi il considera cel mai mare compozitor care a existat vreodata.

Nunta lui Figaro (conform titlului original Le nozze di Figaro, inregistrata K 492) a avut

premiera pe 1 mai 1786 pe scena Teatrului National din Viena, la Burgtheater. Muzica acestei

opere a fost compusa de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris in limba italiana de

Lorenzo da Ponte, care a fost inspirat si bazat pe comedia lui Pierre Caron de Beaumarchais La

folle journe ou Le mariage de Figaro. Adversarii lui Mozart sustineau ca noua capodopera

prezinta un nivel mai inalt, mai superior al scenei operei-buffe. In aceasta opera vorbeste viata,

povestind istoria unor oameni reali, toate acestea fiind invaluite de stralucirea frumusetii

poetice. Opera buffa mozartiana a insemnat mult mai mult si mai profund decat o farsa

muzicala, sugerand oarecum o viata de o modestie inepuizabila, multistratificata. Opera de arta

a lui Mozart si-a facut simtita prezenta pana in zilele noastre, si ultimii 150 de ani nu au

estompat stralucirea operei, ci din contra, au intregit-o, au facut-o si mai sclipitoare. Muzica lui

Mozart, cu tot caracterul ei gratios si poetic, are unele momente in care ascutisul criticii sociale

este cat se poate de transparent. Pentru a sublinia actiunea vie a operei, Mozart a utilizat in

mod frecvent ansamblul vocal, in care doua sau mai multe personaje isi spun parerile si

gandurile, in schimb ce situatiile scenice se schimba in mod corespunzator. Cu toate ca, din

punct de vedere formal opera Nunta lui Figaro urmeaza linia operelor buffe italiene (in sensul

ca, intre numerele cantate, legatura se face cu ajutorul recitativului secco recitativ

acompaniat de clavecin), lipseste totusi cu desavarsire orice urma de schematism. Pe tot

parcursul operei, ariile se desfasoara intr-o succesiune perfecta, muzica lor fiind intotdeauna

cat se poate de sugestiva din punct de vedere al actiunii scenice. Ele exprima, inainte de toate,

sentimentul de iubire care domina aproape intreaga lucrare.

Tema operei este una indrazneata fiind imbratisata si tratata muzical cu pasiune si maestrie,

cunoscatoare din insasi experienta proprie a manierelor si relatiilor de convietuire in conditia

unui climat de curte, experienta ce a condus la sublinierea in mod pregnant a caracterului

comediei satirice indeseobi in unele arii, portretizand cu rafinament personajele. Subiectul

operei reprezinta o drama moralizatoare la adresa Contelui, rangul sau nobiliar fiind

ridicularizat, opera avand astfel un caracter comic. Uvertura se desfasoara in tonul luminos al

tonalitatii Re Major si este scrisa in forma libera intr-un tempo foarte viu ( Presto ), cuprinzand

teme deosebite de cele din opera. Cu toata miscare rapida ce oglindeste o atmosfera de voie

buna, strabat pe alocuri si accente muzicale in stransa legatura cu atmosfera si continutul

intregii opere. Actiunea operei se petrece la castelul Aguas ( Aquas ) Frescas, din

imprejurimile Sevillei, in a doua jumatate a secolului XVIII, in Andaluzia, in ziua nuntii lui Figaro.

Personajele operei Le nozze din Figaro sunt extrem de numeroase si semnificative, insa pe

mine m-a interesat in special rolul Suzannei- camerista contesei si viitoarea sotie a lui Figaro.

Personajul Suzannei este socotit unul dintre cele mai reprezentative personaje feminine din

intreaga creatie de opera si este prezentat intr-un rol deosebit de complex. Rolul Suzannei este

asociat cu vocea de soprana lirica de coloratura, iar din prisma caracterului este ceea ce

specialistii numesc rol de subreta. Ambitusul Suzannei este cuprins in acut: intre Do3, iar in grav

atinge sunetul la mic, tesatura vocala a rolului Suzannei este foarte inalta, gravitand in jurul

sunetelor Mi2 Fa2 Sol2 La2. Un rol important devine si dozarea volumului, precum si

punerea in valoare a expresivitatii cantului. Se impune dificila tehnica a filarii sunetelor si a

cantatului in piano, cu sunete in pianissimo, sustinute. Utilizarea procedeului messa di voce, se

impune in interpretarea anumitor momente pe parcursul operei, tempo-ul, in general este

alert, neexistand momente de respiro.

Suzanna, pe parcursul operei, are doua arii propriu-zise, dintre care una este o piesa de

situatie: Venite ingginocchiatevi, care are menirea de a exprima o situatie data, si care are in

substrat psihologic profund. Iar a doua arie: Deh vienni non tardar care apare la nivelul ariei

Contesei. In schimb prezenta Suzannei apare aproape pe tot parcursul operei, avand in vedere

multitudinea de recitative adaugandu-se si recitativele secco, completand caracterizarea ei

muzicala.

Astfel, ca in Actul IV al operei, starea sufleteasca si sensibilitatea Suzannei este exprimata in

aria Deh vienni non tardar, care incoroneaza infatisarea operistica a Suzannei, in ciuda

faptului ca in jurul acestei arii s-au ridicat cateva pareri. S-a presupus ca aceasta arie a fost

scrisa pentru Contesa. Figaro care nu stia de schimbul de rochii dintre Contesa si Suzanna, crede

ca Suzanna a incetat sa ii mai fie fidela. Aceasta arie cantata de catre Suzanna starneste revolta,

izbucnirea lui Figaro care, vazand rochia Contesei nu se poate gandi la Suzanna. Si textul ariei se

refera mai mult la caracterul melancolic si indragostit al Contesei, care isi astepata sotul cu

nerabdare. In ciuda tuturor parerilor, aceasta muzica este fara indoiala a Suzannei. Acest

portret al ei, care pana in acest moment s-a lasat asteptat si pe care Mozart l-a creat cu atata

precizie, incat a devenit incomparabila cu restul personajelor. Melodia rolului Suzannei este

atat de simpla de sofisticata, de perfecta, incat poate fi comparata doar cu muzica marilor

opere de arta. In aceasta arie nemaipomenita a Suzannei, se desfasoara fericirea desavarsita,

aceasta fericire aparand in piano, iar toate culorile armonioase stralucind in jurul ei. Inainte

ariei Deh vienni non tardar se dezvolta un recitativ al Suzannei Giunse alfin il momento,

recitativ care are rolul sa ne introduca in aceasta atmosfera de tensiune in care Suzanna in

rolul Contesei, isi asteapta cu nerabdare iubitul. Aria in sine este una deosebit de cantabila si

frumoasa, cu o tesatura nu foarte inalta, sublinind in primul rand sentimentul de dragoste, de

iubire profundaDeh vienni, non tardar, o gioja bella Vino, nu intarzia, bucuria mea

frumoasa. Se incadreaza in tonalitatea Fa Major, tempo-ul in care se dezvolta aria este

Andante, adica destul de rar, metrul este ternar, astfel ca masura este cea de 3/4. Inconstient,

aria de poate introduce intr-o atmosfera de dans specific menuetului, tocmai datorita acestei

masuri de 3/4.

Sunt folosite in cadrul intregii arii atat valori de note simple precum: patrimi, optimi,

saisprezecimi, dar si formule ritmice: patrime cu punct urmata de optime, optime cu punct

urmata de saisprezecime, chiar si sincopa care un puternic accent in intreaga arie. Sunt folosite

chiar si apogiaturile lungi si legato-urile de durata marcand aceste sentiment de iubire. Din

punctul meu de vedere, aceasta arie fiind interpretata ca atare, poate transmite o multitudine

de sentimente si stari publicului, incadrandu-l in intreaga actiune a operei.

Rolul Suzannei este unul dintre cele mai dificile roluri create de Mozart, atat din punct de

vedere vocal, cat si ceea ce priveste caracterul personajului. Rolul este unul care nu necesita

voce mare, puternica, ci din contra Suzanna fiind un personaj plin de energie, bogat in miscari,

infatiseaza un personaj oarecum tanar si cu o voce calda si extrem de melodioasa. Astfel ca,

aceste rol se dovedeste a fi unul dintre cele mai deosebite roluri specifice vocii de soprana,

ocupand un loc aparte in creatia de opera a lui Wolfgang Amadeus Mozart, iar aria Deh vienni

non tardar m-a cucerit in intregime si as vrea sa o introduc de fiecare data in repertoriul meu.