VIATA CELOR 4 MARI CLASICI

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Boto aniș - d. 15 iunie 1889, Bucure tiș ) a fost un poet, prozator i ș jurnalist român, socotit de cititorii români i de criticaș literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Mihai Eminescu este al aptelea dintre cei unsprezece copii ai ș căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ărani români din nordul ț Moldovei, i al ș Ralucăi Eminovici, născută Jura cuș , fiică de stolnic din Jolde tiș .

Copilăria a petrecut-o la Boto ani i ș ș Ipote tiș , în casa părintească i prin împrejurimi, într-oș totală libertate de mi care i de contact cu oamenii i cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie înș ș ș poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi).

Între 1860 i ș 1861 a fost înscris la Ober-Gymnasium, liceu german din Cernău i, ț dar pe 16 aprilie 1863 a părăsit definitiv cursurile, de i avea o situa ie bună la învă ătură.ș ț ț

În 1867 a intrat ca sufleor i ș copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar în forma ia lui ț Mihail Pascaly i, la recomandarea acestuia, sufleor i copist la ș ș Teatrul Na ionalț , unde îl cunoa te pe ș I. L. Caragiale. Cu această trupă face turnee la Brăila, Gala iț , Giurgiu, Ploie tiș . A continuat să publice în Familia; a scris poezii, drame (Mira), fragmente de roman (Geniu pustiu), rămase în manuscris; a făcut traduceri din germană (Arta reprezentării dramatice, de H. Th. Rötscher).

Între 1869 i ș 1872 este student la Viena. Urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie i Drept (dar audiază i cursuri de la alte facultă i).ș ș ț

Între 1872 i ș 1874 a fost student „extraordinar” la Berlin. Junimea i-a acordat o bursă cu condi ia să- i ia doctoratul în ț ș filozofie. A urmat cu regularitate două semestre, dar nu s-a prezentat la examene.

La 1 aprilie 1869, a înfiin at împreună cu al i tineri, cercul literar ț ț Orientul, care avea ca scop, între altele, strângerea basmelor, poeziilor populare i a documentelor privitoare la istoria i literaturaș ș patriei. În vară se întâlne te întâmplător în ș Ci migiuș cu fratele său Iorgu, ofi er, care l-a sfătuit săț reia legăturile cu familia. Poetul a refuzat hotărât. În vară, a plecat cu trupa Pascaly în turneu la Ia iș iș Cernău iț . Cu ocazia ultimului turneu, Eminescu se împacă cu familia, iar tatăl său i-a promis o subven ie regulată pentru a urma cursuri universitare la ț Viena, unde se aflau mai to i colegii lui de laț Cernău i. În ț 2 octombrie, Eminescu s-a înscris la Facultatea de Filosofie ca student extraordinar, ca simplu auditor deci, deoarece i-a lipsit bacalaureatul. Aici a făcut cuno tin ă cu ș ț Ioan Slavici i cu al iș ț studen i români din ț Transilvania i din Bucovina. S-a înscris în cele două societă i studen e tiș șț ț existente, care apoi s-au contopit într-una singură - România jună. A început să crească numărul scrisorilor i telegramelor către părin i pentru trimiterea banilor de între inere.ș ț ț În toamna anului 1871, din cauza unor curente contradictorii în sânul societă ii ț România jună, Eminescu demisionează împreună cu Slavici din comitetul de conducere. Amândoi sunt acuza i căț sunt ata a i ideilor ș ț Junimii din Ia i.ș În prima parte a anului 1875 a început traducerea din germană a unei gramatici paleoslave. L-a introdus pe Ion Creangă în societatea Junimea. Rămas fără serviciu, Eminescu a primit postul de corector i redactorș al păr ii neoficiale la ziarul local ț Curierul de la iș , unde numeroase rubrici redactate de el au fost publicate fără semnătură. A frecventat cu regularitate edin ele ș ț Junimii. De multe ori l-a vizitat pe Creangă în bojdeuca sa. A făcut un drum la Bucure tiș , unde, prin Maiorescu, s-a împrietenit cu Mite Kremnitz, Veronica Micle a rămas, însă, idolul său. În 1 iulie a fost invitat să- i ia înș primire noul post de revizor, iar în ziua următoare a predat biblioteca lui D. Petrino, autorul bro uriiș criticate de Eminescu prin articolul său O scriere critică. Tot în această vreme a fost înlocuit i laș coală, din cauza grevei declarate de elevii unor clase. În ș 10 august a înaintat Ministerului un raport

asupra constatărilor făcute cu ocazia conferin elor cu învă ătorii din jude ul Ia i. A remarcat peț ț ț ș institutorul Ion Creangă de la coala nr. 2 din Ș Păcurari, Ia i. În ș 15 august s-a stins din viată la Ipote ti,ș mama poetului, Raluca Eminovici. În a doua jumătate a lunii octombrie, fiind invitat să intre în redac ia ziarului ț Timpul, Eminescu a părăsit Ia ii i a venit la Bucure ti, unde s-a dedicatș ș ș gazetăriei. În 6 august 1879, a murit tefan MicleȘ . Văduva lui Micle a venit la Bucure ti i l-a rugat să ș ș intervină pentru urgentarea pensiei sale. Împreună au făcut planuri de

căsătorie nerealizabile. Într-o scrisoare din 1880 către Henrieta, sora sa, s-a plâns că are mult de lucru i că este bolnav trupe te, dar mai mult suflete te. Din partea familiei a primit numai imputări,ș ș ș în special adresate de tatăl său. Nu a avut nici timp, nici dispozi ie să-l felicite măcar pe ț Matei, care-i trimisese invita ie de nuntă. Nu a publicat decât o poezie. Negruzzi îi scrie imputându-i că nu-i maiț trimite nici o colaborare. A renun at la căsătoria proiectată cu Veronica Micle.ț

S-a reîntors în ară, trăind la ț Ia iș între 1874-1877. A fost director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor colar pentru jude ele ș ț Ia iș i ș Vaslui, redactor la ziarul Curierul de Ia iș . A continuat să publice în Convorbiri literare. A devenit bun prieten cu Ion Creangă, pe care l-a determinat să scrie i l-a introdus la Junimea. Situa ia lui materială era nesigură; a avut necazuri înș ț familie (i-au murit mai mul i fra i, i-a murit i mama). S-a îndrăgostit de ț ț ș Veronica Micle. În 1877 s-a mutat la Bucure tiș , unde până în 1883 a fost redactor, apoi redactor- efș (în 1880) la ziarul Timpul. A desfă urat o activitate publicistică excep ională, care i-a ruinat însă sănătatea. Acum a scrisș ț marile lui poeme (seria Scrisorile, Luceafărul, etc.). În luna ianuarie a anului 1883, Eminescu este internat pentru o vreme în spital, unde a stat pana in 1884.

Eminescu a fost internat din nou în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcu a din Bucure ti i apoi a fost transportat laț ș ș sanatoriul Caritas. Medicul Zaharia Petrescu, împreună cu dr. Alexandru u u, l-a examinat pe Ș ț Mihai Eminescu, la 20 martie 1889. Concluzia raportului medical a fost următoarea: “dl. Mihail Eminescu este atins de aliena ie mintală în formă de demen ă, stare care reclamă ederea sa într-un institut”. Înț ț ș 13 aprilie s-a instituit o curatelă pentru asisten a judiciară a bolnavului.ț Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 diminea a, după ce la începutul anuluiț boala sa devenise tot mai violentă, în casa de sănătate a doctorului u u din strada Plantelor,Ș ț Bucure ti. Ziarul ș Românul anun a ziua următoare la tiri: ț ș Eminescu nu mai este. Corpul poetului a fost expus publicului în biserica sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad. Un cor dirijat de muzicianul C.Bărcănescu a interpretat litania "Mai am un singur dor". După slujba ortodoxă i discursul lui Grigore Ventura, carul funebru, la care fuseseră înhăma i doar doi cai, s-aș ț îndreptat spre Universitate, unde D.Laurian roste te al doilea discurs funebru. Apoi cortegiul, la careș se adaugă diver i trecători o porne te pe Calea Victoriei, Calea Rahovei i se îndreaptă spre cimitirulș ș ș

erban Vodă, denumit azi Bellu. Patru elevi ai Ș coala normală de institutori din Bucure tiȘ ș au purtat pe umeri sicriul pînă la mormînt, unde a fost îngropat sub "teiul sfînt" din cimitirul Bellu cum scria chiar Caragiale în necrologul său, În Nirvana.

Ion CreangaIon Creangă (n. 1 martie 1837, Humule tiș ; d. 31 decembrie 1889, Ia iș ) a fost un scriitor

român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, pove tilor i povestirilor sale, Ion Creangă esteș ș considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie. De fapt, data na terii lui Creangă este incertă. El însu i afirmă în ș ș Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici (condici) de nou-născu i din Humule ti, publicată de Gh. Ungureanu.ț ș Creangă a mai avut încă

apte fra i i surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile i Petre. Ultimii trei au murit înș ș șț copilărie, iar Zahei, Maria i Ileana în ș 1919. Tinere ea lui Creangă este bineț cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe coala de pe lângă biserică din satul natal. Fiu de ăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat,ș ț

după care mama sa îl încredin ează bunicului matern ("tatal mamei, bunicu-meu David Creangă dinț Pipirig"), David Creangă, care-l duce pe valea Bistri eiț , la Bro teniș , unde continuă coala. În ș 1853 este înscris la coala Domnească de la Ș Târgu Neamț sub numele tefănescu Ion, unde îl are caȘ profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorin a mamei, care voia să-l facă ț preot, este înscris la coala catihetică din FălticeniȘ ("fabrica de popi"). Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vie ii. După desfiin area colii din Fălticeni, este silit săț ț ș plece la Ia iș , absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola.

S-a despăr it cu greu de via a ărănească, după cum mărturise te în ț ț ț ș Amintiri:

„Dragi mi-erau tata i mama, fra ii i surorile i băie ii satului, tovară ii mei de copilărie, cu cari,ș ș ș șț ț iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe ghea ă i la săniu , iar vara în zile frumoase de sărbători,ț ș ș cântând i chiuind, cutreieram dumbrăvile i luncile umbroase, arinele cu holdele, câmpul cu florileș ș ț i mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinere ii! Asemenea,ș ț

dragi mi-erau ezătorile, clăcile, horile i toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea maiș ș mare însufle ire.”ț

Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului iar apoi, luându- i atestatul, revine înș satul natal. Se însoară mai târziu la Ia i cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la bisericaș Patruzeci de sfin iț din Ia i, devenind diacon al acesteia (ș 26 decembrie 1859).

La 19 decembrie 1860 se na te fiul său Constantin.șÎn 1864, Creangă intră la coala preparandală vasiliană de la Trei IerarhiȘ , unde l-a avut

profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult i l-a numit învă ător la coala primară nr. 1ș Șț din Ia i.ș

După ce timp de 12 ani este dascăl i diacon la diferite biserici din Ia i, este exclus definitivș ș din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece i-a părăsit nevasta, a tras cu pu ca în ciorileș ș care murdăreau Biserica Golia i s-a tuns ca un mireanș , lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. (În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului.) Ca urmare a excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie i din postul de institutor, însă venirea lui ș Titu Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a patru manuale colare.ș

În 1873 se încheie procesul său de divor , copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să seț mute, alegând o locuin ă în mahalaua ț icăuȚ (bojdeuca). În 1875, îl cunoa te peș Mihai Eminescu, atunci revizor colar la Ia i i Vaslui, cu care se împrietene te. Între ș ș ș ș 1875 i ș 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale. Între 1883 i ș 1889 a fost bolnav de epilepsie i a suferit foarte mult la aflarea bolii i apoi a decesului lui Eminescu, i al ș ș ș Veronicăi Micle.

Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul icău. Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirulȚ Eternitatea din Ia i.ș

Ion Luca CaragialeIon Luca Caragiale (n. 1 februarie S.N. 13 februarie 1852, Haimanale, jude ul Prahovaț , araȚ

Românească, astăzi I. L. Caragiale, jude ul Dâmbovi aț ț , România – d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic i ș ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român i unul dintre cei mai importan iș ț scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române. S-a născut la 1 februarie 1852, în satul Haimanale, care îi poartă numele, fiind primul născut al lui Luca Caragiale i al ș Ecaterinei. Primele studii le-a făcut în 1859 i 1860 cu părintele Marinache, de la ș Biserica Sf. Gheorghe din Ploie tiș , iar

până în 1864 a urmat clasele primare II-V, la coala Domnească din Ploie tiȘ ș . Adolescentul Iancu a început să scrie poezii în taină, dar înainte de debutul literar a fost fascinat de performan ele teatraleț ale unchiului său, Iorgu Caragiale, actor i ef de trupă, fixată la ș ș Bucure tiș sau ambulantă. În 1868 a ob inut de la tatăl său autoriza ia de a frecventa ț ț Conservatorul de Artă Dramatică, în care fratele acestuia, Costache, preda la clasa de declama ie i mimică. În 1870 a fost nevoit să abandonezeț ș proiectul actoriei i s-a mutat cu familia la Bucure ti, luându- i cu seriozitate în primire obliga iileș ș ș ț unui bun ef de familie. În acela i an a fost numit ș ș copist la Tribunalul Prahova.

În 1871, Caragiale a fost numit sufleor i copist la ș Teatrul Na ionalț din Bucure ti, după propunerea lui ș Mihail Pascaly. L-a cunoscut pe Eminescu când tânărul poet, debutant la Familia, era sufleor i copist în trupa lui ș Iorgu. Din 1873 până în 1875, Caragiale a colaborat la Ghimpele cu versuri i proză, semnând cu ini ialele ș ț Car iș Policar ( arla i ciobaniiȘ ș , fabulă antidinastică). Caragiale a fost i director al ș Teatrului Na ionalț din Bucure tiș . Titu Maiorescu, ministrul Instruc iunii Publice, ocupându-se de problema schimbăriiț conducerii Teatrului Na ional, după mai multe consultări a hotărât, la 2 iulie 1888: „ț Director al primului nostru teatru va fi tânărul dramaturg I. L. Caragiale”. În vârstă de numai 36 de ani, a deschis stagiunea, la 1 octombrie 1888, cu comedia Manevrele de toamnă, o localizare făcută de Paul Gusty, în care interpre ii au ob inut succese remarcabile. Nefiind sprijinit de câ iva mari actoriț ț ț dramatici ai timpului (Aristizza Romanescu, Grigore Manoilescu i ș Constantin Nottara) i „ș sabotat” de unele ziare bucure tene, Caragiale s-a văzut nevoit să demisioneze în 1889, înainte de începereaș stagiunii următoare, după ce dovedise, totu i, evidente resurse de organizator i o nebănuită energie.ș ș

La 7–8 ianuarie 1889 s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly. Din această căsătorie vor rezulta mai întâi două fete: Ioana (n. 24 octombrie 1889) i Agatha (n. 10 noiembrie 1890), care se sting de timpuriu din cauza tuseiș convulsive sau a difteriei (la 15 iunie respectiv 24 martie 1891). La 3 iulie 1893 i se na te un fiu, Lucaș Ion. În 1889, anul mor ii poetului Mihai Eminescu, Caragiale aț publicat articolul În Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe, iar în 1892 i-a exprimat inten ia de a se exila la ș ț Sibiu sau la Bra ovș . La 24 februarie 1903 a avut o încercare de a se muta la Cluj, însă în luna noiembrie i-a stabilit domiciliul provizoriu laș Berlin. La 14 martie 1905 s-a stabilit definitiv la Berlin.

În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuin aț sa de la Berlin, din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză. Rămă i ele pământe ti suntș șț expuse în capela cimitirului protestant Erster Schöneberger Friedhof i depuse, la 14 iunie, în cavoulș familiei, în prezen a lui ț Gherea, a lui Delavrancea i a lui ș Vlahu ăț . Cinci luni mai târziu, la 18 noiembrie, sicriul cu rămă i ele sale pământe ti a fost adus la ș șț Bucure tiș i, la 22 noiembrie 1912, s-aș făcut înmormântarea la cimitirul erban Vodă. Cortegiul funerar, format la biserica Sf. Gheorghe, aȘ făcut un ocol prin fa a Teatrului Na ional i a continuat apoi drumul până la cimitir, în fruntea miilorț ț ș de bucure teni care au luat parte la această solemnitate aflându-se to i marii scriitori ai timpului:ș ț Alexandru Vlahu ă, ț Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, t. O. IosifȘ , Ovid Densu ianuș , Corneliu Moldovan, Delavrancea, Sandu Aldea, N. D. Cocea i al ii. În cuvântarea peș ț care a inut-o la biserica Sf. Gheorghe, Delavrancea men iona: „ț ț Caragiale a fost cel mai mare român din câ i au inut un condei în mână i o tor ă aprinsă în cealaltă mână. Condeiul a căzut, dar tor aț ț ș ț ț arde i nu se va stinge niciodată.”ș Iar Mihail Sadoveanu adăuga: „Caragiale a însemnat o dungă mare i foarte luminoasă în literatura noastră contemporană; ea a rămas asupra noastră i vaș ș rămâne asupra tuturor genera iilor.”ț

Caragiale s-a bucurat de recunoa terea operei sale pe perioada vie ii sale, însă a fost i criticatș șț i desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importan a sa în dramaturgiaș ț

românească. Piesele sale au fost jucate i au devenit relevante în perioada regimului comunist. Înș 1982, între Groapa Fundeni i Dealul Bolintin, ș Lucian Pintilie a început filmarea peliculei „De ce trag clopotele, Mitică?”, inspirat din piesa D-ale carnavalului. Pelicula a fost interzisă de comuni ti în fazaș în care nu i se definitivase montajul, din pricina trimiterilor sarcastice voalate la adresa sistemului de atunci. De i Caragiale a scris doar nouă piese, elș este considerat cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realită ile,ț limbajul i comportamentul românilor.ș

Ioan SlaviciIoan Slavici – se naşte la 18 ianuarie 1848 la Şiria, lîngă Arad. A fost al doilea copil din cei

cinci. Tatăl său – Savu Slavici a fost cojocar, iar mama sa – Elene Slavici s-a născut la Borlea. Între anii 1854-1858 frecventează şcoala elementară ortodoxă din Şiria, avîndu-l ca dascăl pe

Dimitre Voştinari. În 1859-1860 frecventează încă o dată clasa a IV-a la şcoala elementară pentru a se putea înscrie la liceu. În 1860-1865 urmează liceul din Arad, unde primea săptămînal merinde de acasă. În 1865-1867 învaţă la liceul din Timişoara, unde dă ore de meditaţii. În 1867-1868 învaţă la liceul maghiar din Arad. În august 1868 trece examenul de bacalaureat la Satu Mare. Apoi face o călătorie pe Valea Şomeşului şi în munţii Apuseni. În octombrie 1868 se înscrie la Facultatea de Drept şi Ştiinţe a Universităţii din Budapesta, unde trece cursurile de literatură romană. În anul 1869 el se

îmbolnăveşte şi se întoarce la Şiria, neavînd bani. În aprilie 1869 se înscrie la Facultatea de Drept din Viena. Pentru a se asigura material, el lucrează el lucrează secretar la un notar din Cumlăuş. În septembrie 1869 î-l cunoaşte pe Eminescu, care îi rămîne prieten şi sfătuitor pe toată viaţa. Ambii sunt proclamaţi membri definitivi a societăţii literare “Romania”.

În mai 1870 susţine examenul de stat şi ia lecţii de la unii profesori cu nume european renumit (Suddwiy Arnds, Rudolpl Ihering, etc. Debutează în martie 1871 cu comedia “Fata de birău”, publicată în Convorbiri Literare. La 1 iunie 1872, în “Convorbiri literare” apare prima lui poveste “Zîna Zorilor” cu culegeri din folclor. În iulie 1872 Slavici părăseşte Viena, încheindu-se viaţa lui de student.

În octombrie 1874 soseşte la Iaşi, fiind găzduit de colegul lui de studii la Viena. Aici, prin Eminescu face cunoştinţă cu Ion Creangă cu care leagă o strînsă prietenie. În decembrie 1874 Slavici vine la Bucureşti unde se stabileşte cu traiul, locuind în strada Renaşterii nr.3. La 11 septemtrie 1875 se căsătoreşte cu Ecaterina Szoke Magyarosy, înrudită cu o familie din Şiria – satul său natal, cu care va divorţa la 18 noiembrie 1885. Ioan Slavici a fost profesor de filosofie, logică, psihologie şi romană la liceul “Matei Basarab”. La 1 noiembrie 1883, Slavici o cunoaşte pe Eleonora Tănescu – Profesoară la şcoala elementară de fete din Sibiu, cu care se căsătoreşte la 18 martie 1886 la Sibiu. La 11 noiembrie 1886 se naşte Titu-Liviu, primul copil al lui Slavici, avîndu-l ca naş la botez pe Titu Maiorescu. În mai 1887 Slavici este ales secretar la Comitetul Central al Partidului Naţional Roman, iar la 25 aprilie 1888 e condamnat la un an de “temniţă de stat”. La 19 ianuarie 1889 cel de-al doilea copil a lui Slavici – Lavinia-Ioana-Josefina. La 10 iulie 1889 este eliberat din temniţă şi vine la Sibiu. După aceasta sunt publicate multe din operele sale. La 25 noiembrie 1892 Slavici devine cetăţean al Romaniei şi se stabileşte definitiv la Bucureşti. Aici el publică mai multe opere ale sale, unele din ele fiind jucate pe scenă. În aprilie 1925 Slavici pleacă la Crucea de Jos, la fiica sa Lavinia-Ioana-Josefina. Ioan Slavici se stinge din viaţă la 17 august 1925, la orele 18.30, la Crucea de Jos în casa fiicii sale Lavinia. Este înmormîntat la sehitul Brazi. La funerariile de înhumare, alături de familie şi de numeroşii prieteni, participă şi mulţi scriitori romani de la Societetea în care a colaborat.