95524757-FARMACOGNOZIE

Profesor: BRATU MARIANA

Elev: Manole Aurora

FARMACOGNOZIE Asistent medical de farmacie Anul I

19.09.2011

FARMACOGNOZIE

Farmacognozia este de două tipuri:

a) Generală

b) Specială.

FARMACOGNOZIA GENERALĂ

Analizează noţiunile generale despre plantele medicinale;

Descrie părţile de plante medicinale utilizate în terapeutică;

Descrie metodele tehnologice de obţinere a produselor vegetale.

Pentru ca o plantă medicinală să devină „produs vegetal” sau materie primă vegetală

este necesar să treacă printr-o serie de faze de prelucrare care prevăd recoltarea, sortarea,

uscarea, condiţionarea, ambalarea şi depozitarea.

Produsul vegetal brut (drog) reprezintă organul sau partea din plantă recoltată şi uscată

şi care se utilizează în scopul preparării unui medicament fie la nivelul recepturii, fie la nivel

industrial.

Termenul „drog” înseamnă a usca. Droguri, în accepţiunea veche, erau produsele

naturale, brute, de provenienţă vegetală, animală şi minerală. Azi prin drog se înţelege strict

produse vegetale uscate.

Sub denumirea de plantă medicinală este specia vegetală al cărei organ, datorită

conţinutului în principii active, se utilizează în scopuri terapeutice. Plantele aromatice conţin

pe lângă principiile biologice active şi uleiuri volatile ce dau mirosul aromat. Plantele

medicinale şi plantele aromatice alcătuiesc grupa plantelor utilitare ce provin din flora

spontană sau plantelor de cultură. Spontane sunt plantele care au capacitatea de a se dezvolta

în mod natural, fără intervenţia omului, în a supravieţui, de a se multiplica în biotipul dat, pe

când plantele de cultură se dezvoltă sub controlul şi ajutorul omului, pierzând din puritatea

principiilor biologice active. Pentru că industria farmaceutică are nevoie de cantităţi mari de

materie primă vegetală azi se cultivă cât mai multe specii vegetale valoroase, pentru care flora

spontană nu asigură cantităţile.

Cultura plantelor medicinale oferă avantaje ca:

Recoltare mai uşoară;

Densitatea mare a plantelor;

Se evită confundarea cu alte specii;

Se simplifică procesul de recoltare, uscare, sortare.

1


~Prelucrarea plantelor medicinale pentru obţinerea produselor vegetale~

În prelucrarea plantelor medicinale pentru obţinerea produselor vegetale se disting

fazele: recoltarea, sortarea, uscarea, condiţionarea, ambalarea, marcarea, conservarea.

Recoltarea este prima operaţie importantă pentru obţinerea unor produse vegetale cu

calităţi terapeutice. Se face de către personal instruit, care să respecte condiţiile de recoltare.

Recoltarea se face în momentul în care plantele conţin cantitatea maximă de principii active;

este influenţată de sol, de umiditate, de temperatură, de ora zilei de recoltare. În general s-a

constatat că organele subterane (rădăcini, rizomi) dar şi scoarţele conţin principii active

bogate toamna şi primăvara. Părţile aeriene ale plantelor, respectiv frunze, flori au cantitatea

maximă de principii active în timpul înfloririi, iar fructele şi seminţele au cantitatea maximă

de principii active la maturitate.

Sortarea odată recoltate produsele vegetale sunt transportate în ambalaje

corespunzătoare, bine aerisite la locul de uscare. Prin sortare se îndepărtează corpurile străine,

impurităţile şi substanţele minerale (pământ, nisip).

Uscarea este operaţia de care depinde în mare măsură calitatea produselor vegetale.

Metode de uscare:

Naturală- se face în aer liber la soare sau la umbră;

Artificială- se realizează în funcţie de produsul vegetal în uscătorii speciale, unde este

reglată temperatura în funcţie de compoziţia principiilor active. Temperatura de

uscare este de 40-500 C, rareori 60-700 C, iar pentru plantele cu ulei volatil este de 30-

350 C.

În vid- este foarte bună, păstrând neschimbate proprietăţile pe care le aveau în stare

proaspătă, mai ales pentru plantele aromatice.

Liofizarea- cu cele mai bune rezultate, apa fiind eliminată prin sublimare; astfel în

primul rând produsul vegetal este congelat de la -20 până la -800 C, condţii în care apa

din plantă se transformă în cristale fine şi urmează sublimarea, adică creşterea treptată

a temperaturii 10-200 C.

Conservarea se face în depozite curate, uscate, bine aerisite cu o umiditate constantă

şi iluminare indirectă. În timpul depozitării produsele vegetale nu rămân într-o stare inertă, ele

suferă o serie de procese biochimice şi transformări. Temperatura şi umiditatea sunt factorii

care favorizează degradarea principiilor active. Aerul şi iluminare reprezintă doi factori

importanţi cu privire la conservare, sub influenţa lor principiile active suferă recţii de

2


hidroliză, oxidare şi enzimatice. Poluarea microbiană şi fungică reprezintă pericolul cel mai

grav al produselor vegetale care compromit total principiile active.

26.09.2011

FARMACOGNOZIA SPECIALĂ

Grupe de principii active:

GLUCIDE;

POLIUROMIDE;

MUCILAGII;

HETEROZIDE (sunt formate din holozide şi agliconi).

GLUCIDELE

- Sunt compuşi ternari (conţin carbon, hidrogen, oxigen);

- Sunt foarte răspândite în natură şi cu o deosebită importanţă biologică;

- Se formează în cursul procesului de fotosinteză şi suferă în organismul viu

transformări şi degradări;

- Organismul vegetal are glucide în proporţie de 50% din substanţa uscată;

- Regnul animal este mult mai sărac în structuri glucidice decât cel vegetal;

- Se găsesc în toţi reprezentanţii lumii vegetale, mai ales în plantele superioare iar în

bacterii şi ciuperci sunt mai puţin abundente;

- Se găsesc în toate organele plantelor şi în cantităţi mai mari în organele de rezervă.

Structura chimică şi clasificare

Glucidele pot fi împărţite în oze simple şi ozite dependente de numărul monomerilor.

3

Pentoze:xiloze,arabinoze,risoza Holozide Omogene:2mol. glucoză polimerizate Maltoză prin polimerizare înaltă Amidon, Dextran,Celuloză prin dizolvare Coloizi (soluţii coloidale)

Mixte:1mol. glucoză cu 1 mol. fructoză Zaharoză

Glucide Oze (Ozite: Hexoze:glucoze,galactoză

cetone, aldehide)


Exemple de glucide cu acţiune terapeutică:

Glucoza este utilizată ca energizant şi se utilizează sub formă de soluţie perfuzabilă în

concentraţie 5%, 10%, 20% pentru hrănire parenterală, pentru tratarea şocului

hipoglicemic în urma supradozei de insulină, se foloseşte ca produs osmotic în edemul

pulmonar şi edemul cerebral;

Fructoza se utilizează asemănător ca glucoza şi se administrează în intoxicaţii

hepatice, comă hepatică, comă alcoolică;

Sorbitol se găseşte în fructe de cireşe, de vişine de prune. În organismul uman el are

acţiune uşor laxativă şi se administrează în doze de 20-30g;

Xiloza se foloseşte în scop de diagnostic şi se utilizează pentru controlul resorbţiei la

nivelul intestinului subţire;

Galactoza se utilizează în scop de diagnostic pentru funcţiile hepatice. Eliminarea ei,

dacă e prin urină ca atare, indică o alterare hepatică. Galactoza trebuie să se

metabolizeze la nivelul ficatului în glucoză sau fructoză;

Manitol răspândit în alge, ciuperci şi plante superioare. Se utilizează sub formă de

soluţie perfuzabilă atunci când se urmăreşte mobilizarea lichidului şi eliminarea rapidă

şi masivă a acestuia din edemul cerebral sau pulmonar, ca diuretic puternic în scopul

evitării blocajului renal şi în eliminarea substanţelor toxice. Se găseşte în cantitate

mare în produsul natural numit „Manna”.

Produse naturale cu acţiune terapeutică:

o MANNA reprezintă sucul concretizat la contactul cu aerul, obţinut prin

incizarea scoarţelor arborelui „Fraxinus Orleus” originar din regiunea

Mediteraneană. În ţara noastră creşte spontan în Sudul Dobrogei, în restul

Europei se cultivă pe suprafeţe întinse şi irigate. Exploatarea arborelui în

scopul obţinerii Mannei se face începând din al 8-lea an şi durează aproximativ

12 ani. De la un arbore se obţine într-un an 500-2000 g. Compoziţie chimică:

apă, săruri minerale, cantităţi variabile de glucoză, fructoză, iar manitol este

până la 70%, amidon, mucilag, gume, tanin. Acţiune terapeutică şi

întrebuinţări: se foloseşte ca laxativ pentru copii, dispersat în lapte, în doze de

5-15g până la vârsta de 3 ani şi 15-20g pentru copiii de peste 3 ani. Adulţilor li

se administrează între 30-60g odată. Deoarece manitolul e foarte scump,

Manna se obţine prin sinteza din glucoză sau zahăr invertit;

o MEL DEPURATUM reprezintă miere de albine. Compoziţie chimică:

glucoză şi fructoză alături de vitamine, enzime, hormoni, substanţe minerale,

proteine, acid ascorbic, gume, acizi organici ca: acid malic, acid tartric, acid

4


citric, acid lactic, acid oxalic. Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: mierea se

foloseşte la prepararea unor forme farmaceutice (soluţii 30% miere, aerosolilor

în tratamentul rinitelor, faringitelor, sinuzitelor). Se aplică local pe plăgi şi

răni, având acţiune antiinflamatoare, antibacteriană, imunostimulatoare,

regeneratoare, expectorantă.

Tipuri de miere şi acţiune terapeutică:

Pentru efect sedativ- mierea de tei;

Pentru efect analgezic, calmant, antiseptic- mierea de mentă;

Pentru efect diuretic, expectorant- mierea de trifoi;

Pentru efect de calmare a tusei- mierea de salcâm;

Pentru efect antiseptic, antiinflamator- mierea de conifere;

Pentru efect antispastic, antiseptic- mierea polifloră.

o GRAMINIS RHIZOMA repezintă rizomul recoltat de la planta de PIR. Se

recoltează după aratul suprafeţelor pe care este. Compoziţie chimică: triticină şi

inulină, care de fapt sunt polimeri ai glucozei, mucilag, saponine, uleiuri

volatile, săruri de potasiu şi acid salicilic, vitamine din coplexul B şi

carotenoide. Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: are acţiune diuretică,

depurativă, diaforetică (transpiraţie), acţiune cardio-vasculară (scade presiunea

arterială), intră în compoziţia ceaiului diuretic, sudoretic. Singur sau asociat

este utilizat în tratarea stărilor inflamatoare ale aparatului genito-urinar şi tub

digestiv.

OBSERVAŢIE!!! Uleiul volatil din pir are proprietăţi antimicrobiene şi fungistatice.

5


03.10.2011

AMIDONUL

(AMYLUM FR X)

FR X oficiază trei tipuri de amidon şi anume:

- Amylum Maydis = amidon de porumb

- Amylum Tritici = amidon de grâu

- Amylum Solani = amidon de cartofi

Amidonul reprezintă cel mai important rezultat prin procesul de fotosinteză în plante.

Există amidon de tranziţie care se formează în cloroplastele din frunze şi un amidon de

rezervă depozitat în rădăcină, ribozomi.

Proprietăţi fizice: este o pulbere albă, fără gust, fără miros, insolubil în apă rece şi

solvenţi organici, iar în apă fierbinte formează coca de amidon.

Compoziţie chimică: are o componentă „amiloză” care este solubilă şi o componenetă

insolubilă numită „amilopectină”. Amidonul este un polimer al glucozei sau al maltozei

(amiloza conţine 1500-4000 unităţi de glucoză şi amilopectina conţine 500.000-1.000.000

molecule de glucoză).

Amiloză

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: Datorită capacităţii de absorbţie a secreţiilor şi a

grăsimilor dermice, a calităţilor răcoritoare şi de alunecare, amidonul se utilizează la

prepararea unor forme farmaceutice ca pulbere, paste, unguente s.a. Amidonul se foloseşte ca

liant şi dezagregant în prepararea comprimatelor. Este folosit în special în pulberi sterile

pentru igiena sugarilor, pentru a absorbi din pliurile pielii transpiraţia. Amidonul reprezintă un

agent de creşterea a vâscozităţii în prepararea emulsiilor şi a suspensiilor.

DEXTRAN

Dextran reprezintă produsul activităţii metabolice a unor bacterii din genul

„Leuconostoc”, capabile a polimeriza glucoza. Dextranii sunt folosiţi în terapeutică ca

înlocuitori de plasmă în pierderi masive de sânge sub formă perfuzabilă. „macrodex” are o

greutate moleculară de 40.000 şi 70.000 molecule de glucoză. Macrodexul se foloseşte ca

înlocuitor de plasmă în şocurile hemoragice, se foloseşte ca atare. Dextranii au greutatea

6


moleculară peste 70.000 molecule de glucoză, sunt utilizaţi în soluţii perfuzabile cu rol

osmotic (se extrage apa din spaţiul extracelular).

GOSSYPIUM DEPURATUM (FR X)

VATA

Reprezintă vata hidrofilă alcătuită din perii tectori proveniţi de pe tegumentul seminal

al diferitelor specii de bumbac. Se prezintă sub formă de fire lungi peste 14 mm, fiind

aglomerate într-o masă albă, pufoasă.

Compoziţie chimică : celuloză până la 90% , FR X impune condiţii de calitate ca:

Să nu prezinte impurităţi;

Să nu aibă reacţie alcalină;

Să nu conţină substanţe reducătoare (cloruri, sulfaţi, ioni de calciu) şi agenţi de

înălbire;

O condiţie importantă este hidrofilia conform căreia o cantitate de 0,50 grame pusă la

suprafaţa apei, conţinută într-un cilindru gradat de 1000 ml, trebuie să se îmbibe şi să

se scufunde în cel mult 10 secunde.

TELA GOSSYPI ABSORBENS

TIFONUL

Este tot un produs realizat din bumbac.

CELULOZA

În stare pură este folosită pentru obţinerea unor derivaţi folosiţi în practica

farmaceutică. Este formată din fibre alcătuite la rândul lor din lanţuri de glucoză, ajungând la

dimensiuni de 600-650 nanometri lungime. FR X oficializează două forme de celuloză:

Metilceluloză;

Carboximetilceluloza.

Cele două forme se utilizează ca stabilizanţi pentru emulsii, ca agent de creştere a vâscozităţii

pentru emulsii şi suspensii, ca lianţi în obţinerea comprimatelor.

POLIURONIDE

Sunt macromolecule omogene sau mixte. Sunt formate din pectine, mucilagii şi gume.

Poliuronidele reprezintă o grupă de compuşi macromoleculari, care fac parte dintre coloizi, au

proprietăţi coloidale.

7


Pectinele reprezintă un produs fiziologic normal al organismului vegetal, constituind

membrana celulară care uneşte celulele în ţesuturi. Elementul de bază, precursorul biogenetic

al pectinelor îl reprezintă glucoza. Pectinele au o greutate moleculară de 20.000-100.000

molecule de glucoză. Pectinele au acţiune hemostatică şi sunt asociate unor preparate ce

măresc viteza de coagulare a sângelui, folosite în hemoragiile nazale, hemoptizii sub formă de

soluţie apoasă injectabilă de 1%; se folosesc în tehnica farmaceutică ca factor de creştere a

vâscozităţii sau ca agent de aglutinare; se folosesc în industria gemurilor deoarece apa dă

soluţii coloidale şi care în prezenţa zaharozei şi a mediului uşor acid, gelifică. De asemenea

sunt folosite în tratamentul diareei şi a gastroenteritelor în pediatrie şi ca pansament gastric în

terapia ulcerului. Soluţia de 2% sterilă aplicată intravenos se utilizează ca înlocuitor de

plasmă. Practic, pectinele se obţin din fructe (mere, pere, citrice, gutui) prin presarea acestora

până când se obţine sucul celular cu membrane cu tot. Pectina este o substanţă albă, amorfă.

Mucilagiile: sunt strâns înrudite cu pectinele şi conţin polimeri micşti de galactoză, de

arabinoză, de xiloză, de riboză. Sunt compuşi macromoleculari, având în molecula lor

200.000-300.000 polimeri de galactoză, de arabinoză, de xiloză, de riboză. Au capacitate de

gonflare şi absoarbe apa. La nivel intestinal îşi măresc volumul, măresc volumul bolului fecal,

care la rândul lui activează peristaltismul intestinal. Au acţiune emolientă, reconstituantă.

Sunt agenţi de stabilizare şi de creştere a vâscozităţii în emulsii şi suspensii.

Gumele: se formează datorită unor transformări particulare pe care le suferă

membrana celulară, într-un proces numit gomoză. În cadrul acestui proces o celulă gelifică,

atrage alte celule, absoarbe apa din celule umflându-se creând o presiune interioară şi

materialul gelificat este expulzat către exterior. Procesul de gomoză este accelerat şi de către

enzime. Gumele reprezintă compuşi macromoleculari de glucide mai ales combinaţii de

celuloză, glucoză, amidon.

Gumele au următoarele acţiuni:

Datorită proprietăţilor emoliente intră în compoziţia emulsiilor de uz intern şi extern

cu proprietăţi topice dermatologice;

Intră în compoziţia mediului de cultură.

Exemple de gume:

GUMMI ARABICUM (provine de la o liană Accacia Gummi) reprezintă sucul

rezultat în contact cu aerul , provenit prin exudaţie sau gomoză din tulpina unor specii

africane de Accacia. Guma Arabica ia naştere în interiorul scoarţei şi prin fenomenul de

gomoză gelul dizolvă şi extrage taninul, pigmenţii, substanţele oxidabile.

Compoziţie chimică: fracţiunea insolubilă care în prezenţa apei formează un gel şi

partea solubilă în prezenţa apei dă reacţia acidă, fiind un polimer de arabinoză şi mai conţine

8


săruri de calciu, potasiu, magneziu (250.000 molecule de arabinoză) şi enzime (emulsină,

amilază, peroxidază).

FR X oficializează Guma Arabică şi Guma Arabică Dezenzimată.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: Are proprietăţi emoliente şi se foloseşte în

obţinerea a două forme farmaceutice: julep gumos şi mucilag de gumă arabică. Se utilizează

ca liant în compoziţia comprimatelor şi a drajeurilor. Se utilizează ca emulgator anionactiv

pentru obţinerea emulsiilor din untură de peşte.

TRAGACANTHAE GUMMI reprezintă produsul de exudaţie uscat la aer, obţinut prin

incizii practicate în ramurile şi tulpinile unor specii de Astragalus.

Compoziţie chimică: este gumă insolubilă 60-75% şi are o greutate moleculară de

600.000 molecule de glucoză. Conţine amidon şi nu are enzime.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: Datorită puterii de gonflare se foloseşte ca

laxativ, stimulând peristaltismul intestinal, se utilizează ca liant în obţinerea comprimatelor şi

drajeurilor, ca agent de aglutinare şi la obţinerea cimentului dentar în stomatologie.

AGAR-AGAR

Reprezintă talul unor alge, este un produs de prelucrare a materialului vegetal din

algele roşii.

Compoziţie chimică: prezintă două fracţiuni agaroza 70% şi agaropectina 30%.

Agaroza este formată din polimeri de galactoză şi agaropectina este formată dintr-un

polimer de galactoză esterificat cu acizi organici (acid succinic, acid gluceronic). Substanţa

activă se numeşte geloză şi conţine apă, celuloză, substanţe minerale şi proteine.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: geloza are proprietăţi de mucilag (are acţiune

laxativă, dar reface şi flora intestinală), are proprietăţi emoliente şi se utilizează ca pensament

gastric şi intestinal. Se foloseşte ca excipient în prepararea ovulelor şi supozitoarelor, ca

dezagregant pentru comprimate, ca stabilizator pentru emulsii şi suspensii, ca mediu de

cultură microbiologic.

9


10.10.2011

CARRAGEEN

Reprezintă talul (corpul plantei) unor alge brune originare în Oceanul Atlantic.

Compoziţie chimică: principiul de bază îl constituie caragenina (polimer de galactoză),

alături de betacaroten, vitaminele B, C şi D, aminoacizi şi colesterol.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: mucilagul reprezentat prin caragenină are acţiune

emolientă, utilizat ca pansament gastric în tratamentul ulcerului, intră în compoziţia

produsului „Galcorin” cu acţiune majoră în constipaţiile cronice, gastrite, duodenite.

LAMINARIAE STIPES

Reprezintă talul algelor brune obţinute din Marea Nordului.

Compoziţie chimică: componentul principal se numeşte algină (acid alginic 40% este

un polimer al galactozei). Mai conţine manitol, aminoacizi, vitaminele B1 şi C, microelemente

ca magneziu, cobalt, potasiu.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: datorită mucilagului algină, are putere de gonflare

până la de 10 ori volumul său dându-i proprietăţi laxative. În farmacie se utilizează alginat de

calciu, de magneziu, de sodiu, de potasiu, de amoniu. Ei se folosesc la prepararea

unguentelor, ca dezagregant la prepararea tabletelor, drajeelor, la obţinerea unor soluţii cu

grade diferite de vâscozitate în concentraţii de 1 până la 3%. Alginatul de calciu are acţiune

uşor hemostatică şi se administrează extern.

LINI SEMEN

Reprezintă seminţele de in de la planta Linum Ussitassimum, plantă de interes

industrial.

Compoziţie chimică: mucilag în proporţie de 20-30%, care se află în celulele

epidermice. Mai conţine ulei gras în proporţie de 30-40%, proteine şi patru glicozide

cianogenetice.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: datorită mucilagului seminţele de in sunt utilizate

ca laxativ, prin gonflare produce în intestin o dilatare a peretelui, determinând reflex

peristaltismul. Seminţele de in se pot utiliza „in toto” sau sub formă de şrot, în doze cuprinse

între 15-20 g după ce în prealabil au fost lăsate la gonflat jumătate de oră. Ingerate sub formă

de pulbere la acţiunea laxativă se adaugă efectul lubrefiant al uleiului gras. În organism se

produce, ca rezultat al scindării hidrolitice a glicozidelor eliberarea acidului cianhidric şi care

la nivel gastro-intestinal organismul dispune de un sistem enzimatic foarte eficient, care

detoxifică imediat acidul cianhidric.

10


ALTHAEAE RADIX

Reprezintă rădăcinile decorticate ale plantei denumite popular „Nalbă Mare”.

Recoltarea se face toamna de la exemplarele de 2 sau 3 ani. Uscarea se face la temperaturi ce

nu depăşesc 400C.

Compoziţie chimică: componentul pricipal este mucilagul care prin hidroliză

eliberează glucoză, galactoză, raminoză. Mai conţine amidon, pectine, săruri minerale, lipide,

proteine.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: se utilizează ca emolient sub formă de macerat

(un extract apos obţinut la temperatura camerei), intră în compoziţia speciilor pectorale, având

acţiune antitusivă. Se utilizează sub formă de gargarisme pentru acţiune antiinflamatorie faţă

de cavitatea bucală.

ALTHAEAE FOLIUM

Reprezintă frunzele de nalbă mare, culese în lunile iunie, iulie după căderea florilor,

uscarea se face la aer în strat subţire.

Are aceeaşi compoziţie şi acţiune terapeutică cu rădăcina de nalbă.

TILLIAE FLOS

Reprezintă inflorescenţele recoltate de la următoarele specii de tei: tei de pădure, tei de

mare şi tei alb sau argintiu. Uscarea inflorescenţelor se face în strat subţire şi la umbră. Florile

sunt însoţite de bractee care are mai mult mucilag decât floarea.

Compoziţie chimică: conţine mucilag, alături de ulei volatil numit farnesol, de flavone

şi substanţe minerale.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: mucilagul determină acţiunea emolientă şi behică

(contra tusei). Flavone determină acţiunea spasmolitică, uleiul volatil determină acţiunea

diaforetică şi de asemenea are acţiune sedativă asupra Sistemului Nervos Central. Florile de

tei se utilizează sub formă de infuzie (apă aromatică), intră în compoziţia ceaiurilor: calmant

pectoral, sedativ, sudorific şi a ceaiului contra tulburărilor cardiace.

FARFARAE FOLIUM

Reprezintă frunzele obţinute de la planta denumită popular „podbal de munte”.

Compoziţie chimică: mucilag alături de glucide simple sau libere, principii amare,

taninuri, flavone, fitosteroli.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: datorită mucilagului are acţiune behică şi

emolientă şi se utilizează sub formă de infuzie, decoct sau sirop. Se prescrie în afecţiuni

11


cronice ale aparatului respirator, mai ales în accese de tuse din emfizemul pulmonar şi

silicoză. Se poate utiliza luni şi ani nefiind toxic. Datorită conţinutului în principii amare are

şi acţiune tonică.

PLANTAGINIS FOLIUM

Reprezintă amestecul de frunze ce se recoltează de la trei specii de pătlagină.

Compoziţie chimică: mucilag, alături de vitaminele A, C şi K, principii amare, enzime

proteolitice, taninuri, flavone, carotenoide, fitosteroli, pectine, acizi organici (acid citric) şi

acizi polifenolici.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: acţiunile principale sunt: acţiune emolientă,

acţiune uşor hemostatică, astringentă, intră în compoziţia siropului de pătlagină şi a ceaiului

antibronşitic. Se foloseşte pentru proprietăţile sale cicatrizante, antiinflamatoare în băi oculare

şi în tratarea furunculelor.

Ex.: într-un furuncul mucilagul înmoaie tegumentele, enzimele proteolitice macerează pielea,

furunculul erupe, iar plaga e sterilizată de acizii polifenolici şi flavone.

VERBASCI FLOS

Reprezintă inflorescenţele specie denumite popular „lumânărică sau coada vacii”.

Compoziţie chimică: mucilag, lipide (acizi graşi), flavone, fitosteroli, carotenoide,

saponozide.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: acţiune expectorantă, emolientă, intră în

compoziţia speciilor pectorale. Se utilizează sub formă de infuzie.

12


17.10.2011

TANINURILE

Taninurile sunt principii biologice active, care se găsesc în toate organele vegetale, dar

sunt acumulate cu predilecţie în scoarţe, organe subterane, centrul tulpinii şi în formaţiunile

patologice.

Taninurile se găsesc dizolvate în sucul vacuolar al celulelor.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări generale ale taninurilor:

Datorită proprietăţilor lor generale de a precipita cu substanţele proteice, taninurile au

acţiune puternic astringentă;

Datorită proprietăţilor de a preicpita plăgile sanguinolente, taninurile au acţiune

astringentă, antiiritativă, uşor antiinflamatoare, uşor anestezică locală şi chiar o acţiune

bactericidă;

În tractul gastrointestinal taninurile acţionează ca substanţe antidiareice;

Taninurile intervin aglutinând bacteriile din flora intestinală ceea ce opreşte fermentaţia,

coagulează plăgile sanguinolente de pe intestin, dându-i posibilitatea să se refacă;

În doze mari taninurile au acţiune laxativă şi vomitivă, iar în doze mici au acţiune uşor

expectorantă;

Exercitând acţiune de precipitare a proteinelor sangvine, taninurile au şi acţiune

hemostatică;

Faptul că în plăgi împiedică infecţia, prin distrugerea microorganismelor, taninurile au şi

acţiune antiseptică.

EXEMPLE de PLANTE care conţin TANINURI:

AGRIMONIAE HERBA

Reprezintă părţile aeriene înflorite ale specie, denumită popular „Turiţă mare”,

întâlnită comun în Europa Continentală şi Asia.

Compoziţie chimică: taninuri, flavone, substanţe amare.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări : acţiune astringentă, antidiareică, antiinflamatoare,

are chiar şi proprietăţi antivirale. Este eficientă în tulburări circulatorii şi în reumatism.

ALCHEMILLAE HERBA

Reprezintă întreaga plantă aeriană înflorită a specie, denumită popular „Creţişoară”.

Compoziţie chimică: taninuri şi flavone.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: are acţiune astringentă, antidiareică, uşor

13


hemostatică. Industria farmaceutică a preparat extractul de „alchemillae” cu calitatea de a

remedia sterilitatea şi a evita avorturile spontane în primele luni de sarcină. Extractul are şi o

activitate de consolidare şi tonifiere a muşchilor uterini.

GEI RHIZOMA

Reprezintă rizoamele însoţite de rădăcini ale speciei „Cerenţel” care este o plantă

erbacee, vivace, răspândită în Europa Temperată.

Compoziţie chimică: taninuri, enzime, ulei volatil (eugenol), principii amare, rezine,

mucilagii.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: are acţiune astringentă indicat în tratamentul

stomatitelor sub formă de gargarisme. Această acţiune se datorează taninului şi uleiului

volatil, care determină acţiunea antiseptică, astringentă, antiinflamatoare. Planta se mai

utilizează şi sub forme farmaceutice precum: tinctură, extract, sirop, decoct. Intră în

compoziţia ceaiurilor (ceai antidiareic, ceai pentru gargară).

LAMII ALBA FOLIUM ET HERBA

Este Urzica moartă.

Compoziţie chimică: taninuri, flavone, ulei volatil, mucilagii, vitamina K, amine.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: se utilizează mai mult în medicina tradiţională.

CORTEX QUERCUS

Reprezintă scoarţele ce se recoltează de pe ramuri tinere (depână de 3 ani) ale speciilor

de stejar. Stejarul este un arbore înalt, robust, are până la 50 m înălţime. Recoltarea se

realizează mai ales primăvara.

Compoziţie chimică: până la 30% taninuri, glucide libere (glucoză), flavone, principii

amare, pectine, rezine, oxalat de calciu.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: datorită taninului are acţiune astringentă,

hemostatică şi antidiareică. Pulberea de stejar se pudrează pe plăgi sanguinolente şi în arsuri şi

în eczeme zemuinde. Se utilizează sub formă de decoct pentru gargarisme, sub formă de

loţiuni hemostatice în tratamentul stomatitelor, în degerături şi în transpiraţii ale picioarelor.

Intră în compoziţia ceaiului antidiareic.

14


RATANHIAE RADIX

Reprezintă rădăcinile plantei „Krameria”, care este o plantă originară din Bolivia.

Compoziţie chimică: taninuri, ceară, gume, rezine.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: are proprietăţi astringente, antidiareice, se

administrează sub formă de badijonaje şi gargarisme în afecţiunile ORL. Se utilizează în

stomatologie pentru tratarea gingivitelor, stomatitelor, parodontozei. Se administrează sub

formă de tinctură şi sirop.

SALICIS CORTEX

Reprezintă scoarţele ce se recoltează de la diferite specii de Salcie. Există peste 20 de

specii de Salcie ce cresc în locurile umede şi la marginea lacurilor. Scoarţele se recoltează în

martie, aprilie de pe ramurile tinere şi se usucă natural şi artificial la temperatură moderată.

Compoziţie chimică: până la 10% taninuri, substanţe minerale, flavone, substanţe

estrogenice (estradiol).

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: datorită taninului are proprietăţi tonice şi

astringente. Prezenţa salicilaţilor determină acţiune antiinflamatoare, antireumatică şi

antinevralgică. Intră în compoziţia ceaiului antireumatic şi a comprimatelor de aspirină

vegetală. Există extract fluid de mâţişor de salcie utilizat ca sedativ nervos şi calmarea

durerilor uterine în timpul menstruaţiei.

FLAVONOZIDE

Flavonozidele, sunt o altă grupă de principii active şi fac parte din grupa heterozidelor.

Conţin o glucoză şi un aglicon.

Flavonele sunt principii biologice active conţinute în pigmenţii coloraţi din flori şi

fructe. Toate organele plantei conţin flavone, dar în special frunzele tinere, mugurii şi bobocii

florali.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări generale:

Se mai numesc şi factori de permeabilitate, adică creşterea permeabilităţii capilare;

Au acţiune antiinflamatoare, antibiotică, antivirală;

Au acţiune asupra timpului de sângerare şi de coagulare;

Potenţează acţiunea acidului ascorbic (vitamina C);

Are efect direct asupra vaselor capilare.

EXEMPLE de FLAVONE: diosmină, rutozid, hesperidină, cvercetol.

15


SOPHORAE FLOS

Reprezintă bobocii florali recoltaţi de la „Salcâmul japonez”, care este un arbore

exotic, înalt de 20-30m.

Compoziţie chimică: rutozidă, care este componentul principal, materia primă pentru

fabricarea industrială a Rutozidului.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: pentru obţinerea produselor „Tarosin”,

„Venoruton”, „Rutin” şi „Venoton”. Rutozidul este un diminuant al fragilităţii vasculare şi al

permeabilităţii capilarelor sanguine. Se administrează în hemoragii şi fragilitate vasculară, în

boli infecţioase însoţite de creşterea permeabilităţii capilare (purpura). Este un bun adjuvant în

tratarea hipertensiunii.

BETULAE FOLIUM

Reprezintă frunzele recoltate de la „Mesteacăn”.

Compoziţie chimică: flavone, saponine, ulei volatil, glucide, taninuri, vitamina C,

rezine.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: are puternică acţiune diuretică. La Mesteacăn

acţiunea diuretică se datorează sinergismului dintre flavone, saponine şi uleiul volatil.

Frunzele au şi proprietăţi sudorifice şi favorizează eliminarea mai ales a acidului uric şi

colesterolului. Eficient în gută (în tratamentul bolii „gută” se foloseşte şi colchicina) şi

reumatism.

16


24.10.2011

CERASUS STIPES

Reprezintă codiţele de Cireş.

Compoziţie chimică: flavone, saponine, săruri de potasiu, taninuri.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: reprezintă unul dintre cele mai utilizate diuretice

vegetale. Acţiunea diuretică se explică prin sinergismul dintre flavone, saponine şi săruri de

potasiu. Intră în compoziţia ceaiului diuretic.

CRATAEGI FOLIUM, FLOS, FRUCTUS

Reprezintă frunzele, fructele mature şi florile de la speciile denumite popular

„Păducel”.

Compoziţie chimică: flavone reprezintă până la 40% şi cvercetol, hiperozidă, rutozidă,

amine, glucoză, sorbitol, acid uric, fitosterol, vitaminele B şi C, substanţe minerale.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: Păducelul are acţiune sedativă cardiacă şi

nervoasă fiind recomandat ca înlocuitor de Valeriană. Are acţiune vasodilatatoare asupra

coronarelor şi acţionează favorit asupra întregului cord printr-o bună irigare. Are acţiune

hipotensivă şi acţionează în tratamentul tulburărilor de ritm cardiac eliminând extrasistolele

de orice geneză şi înlătură accesele de tahicardie paroxistică. De asemenea are acţiune în

tratamentul sclerozei coronariene şi angină pectorală. Produsele din Păducel nu sunt toxice

folosite perioade îndelungate şi se administrează sub următoarele forme farmaceutice:

tinctură, extract fluid, picături. Intră în compoziţia ceaiului calmant, calmant cardiac, ceaiului

contra tensiunii şi a preparatului „Extraveral”. Păducelul reprezintă un fitocomplex geriatric.

GINKGO BILOBAE FOLIUM

Ginkgo Biloba este un arbore originar din China şi Japonia, înalt de 40 metri şi se mai

numeşte şi „Arborele celor 40 de steme”. Frunzele toamna capătă o coloraţie aurie

strălucitoare şi ele sunt aşezate pe ramuri sub formă de pagode, fiecare mediu fiind o altă

pagodă.

Compoziţie chimică: flavone, fitosteroli, acizi fenolici, glucide, vitamine, substanţe

minerale.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: are trei acţiuni de bază:

asupra microcirculaţiei;

asupra circulaţiei periferice;

asupra circulaţiei venoase.

Extractul din frunze proaspete de Ginkgo Biloba au acţiuni vasodilatatoare şi au proprietăţi de

17


stimulare a circulaţiei mai ales la nivelul arterelor mici şi medii din zonele mai profunde. Este

un fitocomplex geriatric care influenţează favorabil simptomatologia psihică, labilitatea

afectivă, capacitatea de reţinere şi rezistenţă la oboseală. Are acţiune şi în afecţiunile venoase

(arteriolelor sunt vase capilare şi vene, varice, hemoroizi, ulcer varicos).

Exemple de medicamente care conţin Ginkgo Biloba:

„Tanakan” drajeuri şi soluţie de 40 mg; este un extract de Ginkgo Biloba eficient în

insuficienţa circulatorie cerebrală, în sechele după accidentele vasculare şi

traumatisme craniene, tulburări vasculare periferice.

OBSERVAŢIE !!! Cu cât pacientul este mai vârstinic cu atât medicaţia este mai eficientă.

Ginkgo Biloba este mai eficientă şi mai activă decât Vincamina şi Ergotoxina. Produsele de

Ginkgo Biloba sunt utilizate şi în cosmetică, obţinându-se creme pentru pielea deshidratată şi

uscată. Asiaticii folosesc Ginkgo Biloba ca tuberculostatic şi antibronşic.

MAYDIS STIGMA

Reprezintă mătasea de Porumb.

Compoziţie chimică: flavone, saponine, săruri de potasiu care determină acţiunea

diuretică, vitaminele K, C şi B6, fitosteroli, alantoină, glucide, taninuri, ulei volatil, rezine,

substanţe minerale.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: acţiune diuretică, are proprietăţi hemostatice. De

asemenea are acţiune colagogă, laxativă, hipoglicemiantă. Infuzia, tinctura, extractul fluid

sunt utilizate ca diuretic în litiaza renală, în gută ca antidiuretic şi antiinflamator. Intră în

compoziţia ceaiului diuretic şi ceaiul hepatic.

POLYGONII HERBA

Reprezintă partea vegetală a plantei denumită popular „Troscot” care este o plantă

anuală cu tulpini lungi.

Compoziţie chimică: flavone, taninuri, acizi organici, vitamina C, săruri minerale şi

bioxid de siliciu.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: intră în compoziţia ceaiului diuretic, ceaiului

gastric, este eficient în tratamentul litiazei renale complexe şi datorită conţinutului ridicat de

bioxid de siliciu se foloseşte ca antireumatic şi adjuvant în tratamentul TBC-lui.

SAMBUCI FLOS

Reprezintă inflorescenţele plantei „Soc”.

Compoziţie chimică: mirosul greţos al florilor proaspăt culese este determinat de

18


amine alifatice. Flavonele sunt reprezentate de rutozid şi hiperozidă. Mai conţin ulei volatil,

acizi organici (acidul malic), taninuri, saponine, oze, mucilagii, săruri minerale.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: darorită flavonelor şi taninurilor, Socul are

acţiune diuretică şi diaforetică. Mucilagul îi determină proprietăţile emoliente. Socul intră în

compoziţia ceaiului diuretic, sudorific, antireumatic şi depurativ.

CARDUI MARIAE FRUCTUS

Reprezintă fructele plantei „Armurariu”, planta este de origine mediteraneană şi este

mult cultivată.

Compoziţie chimică: din fructele de armurariu se extrage substanţa Silimarină (care

reprezintă un amestec de mai multe substanţe, cea mai reprezentativă este silibina, care are

cea mai puternică acţiune hepatoprotectoare), substanţe minerale, substanţe polifenolice.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: Silibina este un medicament hepatoprotector,

indicat în tratamentul inflamaţiei hepatice, cirozei, diverse hepatite, intoxicaţii hepatice. Poate

fi utilizată şi în scop profilactic, pentru protecţia celulelor hepatice.

Exemple de medicamente: Silimarină, Hepatoprotect, Armurariu.

19


30.10.2011

SAPONOZIDELE

Saponozidele sunt un grup de substanţe naturale de origine vegetală şi a căror soluţii

apoase prin agitare produc o spumă abundentă şi persistentă şi au proprietatea de a hemoliza

eritrocitele. Sunt cunoscute şi alte substanţe cu proprietăţi tensioactive care spumifică în

prezenţa apei (acizii sulfonici) sau care au proprietăţi hemolizante (lecitinele), dar saponinele

sunt produse vegetale care îndeplinesc trei condiţii:

Să fie heterozide (să aibă glucide în molecule);

Să spumifice;

Să hemolizeze eritrocitele.

Saponozidele se găsesc în cantităţi mari în unele organe: rădăcini, ierburi, frunze,

seminţe.


În funcţie de doză, de tipul de saponină şi de calea de administrare determină tipul de

acţiune farmacologică;

Saponinele irită mucoasa bucală, gastrică, a esofagului, produc creşterea secreţiei

salivare, stimulează secreţia bronşică, fluidifică mucusul şi îndepărtarea lui. Aceste

acţiuni se produc la doze mici de saponine şi deci au acţiune expectorantă;

În doze mari saponinele au acţiune emetică;

Saponinele determină sângerarea gingiilor, creşterea diurezei şi a transpiraţiei;

În apă saponinele dau soluţii coloidale ce determină ca la nivelul intestinului subţire să

se absoarbă mai greu, ceea ce explică de ce pot fi ingerate cantităţi mai mari de

alimente bogate în saponine;

Saponinele măresc permeabilitatea vaselor sanguine de la nivelul capilarelor;

Saponinele ingerate în cantitate mare provoacă salivaţie, vomă, strănut, diaree până la

paralizie.

PRIMULAE RHIZOMA CUM RADICIBUS

Reprezintă rădăcinile şi rizoamele de „Ciuboţica Cucului”.

Compoziţie chimică: conţin saponine, substanţe minerale, principii amare, glucide,

ulei volatil, amidon, enzime.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: se folosesc ca expectorant şi fluidificant al

secreţiilor bronşice. În doze mai mari acţiunea devine emetică (vomitivă). Se utilizează sub

formă de decoct, extract fluid, extract uscat.

20


LIQUIRITIAE RADIX

Provine de la planta „Glictrizia Glabra” şi reprezintă rădăcina de „Lemn dulce”, plantă

originară din Europa Centrală, la noi creşte spontan în Dobrogea.

Compoziţie chimică: conţine saponine, cea mai importantă este glicirizina sub formă

de sare de potasiu, de calciu şi de acid. Mai conţine flavone, substanţe minerale, cumarine,

fitosteroli, glucide, manitol, substanţe rezinoase.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: Lemnul dulce prezintă proprietăţi expectorante,

antispastice, antiinflamatoare, diuretice, extrogene, bacteriostatice, hipotensive,

antineoplazice, antitoxice. Acţiunea antiinflamatoare este de tip cortizonic, asemănătoare cu

cea a hormonului ACTH (adenocorticotrop). Saponinele se utilizează cu rezultate bune în

tratamentul bolii Addison. În dermatologie glicirizina se foloseşte sub formă de loţiuni,

unguente, pulberi în tratamentul afecţiunilor cutanate ca dermatite acute şi cronice,

neurodermite, psoriazis, eczeme. Glicirizatul de amoniu este folosit în tratamentul gastritelor,

ulcerului gastric şi duodenal şi intră în compoziţia „Ulcerotrat”. Lemnul dulce se

administrează ca decoct, extract fluid, extract moale şi extract uscat.

HIPPOGASTANI SEMEN

Reprezintă Castanul sălbatic. Castanul sălbatic este un arbore înalt până la 20-30

metri. Seminţele se recoltează în lunile septembrie, octombrie pe măsură ce cad din pom. Se

pot usca natural sau artificial la o temperatură între 40-600C.

Compoziţie chimică: complexul de saponine se numeşte escină alături de ulei gras,

cumarine, glucide, amidon (40-50%) şi flavone.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: formele farmaceutice obţinute din seminţele de

Castan au acţiune antihemoroidală, hipotensivă, dilatatoare coronariană. Saponinele din

Castan au acţiune antiedemoasă, antiinflamatoare, în timp ce flavonele au acţiune

vasodilatatoare venoasă şi cu activitate de factor P (permeabilitate). Escina este de 600 ori mai

activă decât rutozidele în protejarea capilarelor sanguine. Escina se utilizează sub formă de

tincturi, extracte, soluţii hidroalcoolice, comprimate, drajeuri, supozitoare, unguente care se

folosesc în tratamentul maladiilor venoase (hemoroizi, varice, flebite, tromboflebite). Există şi

soluţii injectabile care se folosesc însă cu mai mare prudenţă. Ex: Venoton, Venoruton,

Stimuven.

EQUISETI HERBA

Reprezintă tulpinile plantei „Coada Calului”.

21


Compoziţie chimică: conţine bioxid de siliciu, saponine care formează complexul

ecvisetonina (equisetonina), alcaloizi (nicotina), acizi organici, enzime, flavone şi uleiuri

volatile.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: are acţiune diuretică datorită sinergismului dintre

acidul silicic, saponine, flavone şi uleiuri volatile. Infuzia de Coada Calului are acţiune în

bolile metabolice, mai ales în poliartritele cronice, artroze, edemele picioarelor. Administrarea

internă se face în cantităţi mici sub formă de băi parţiale pentru mâini, picioare, şezut. Sunt

eficiente în tratamentul unor afecţiuni antiinflamatoare cronice ce însoţesc fracturile,

degerăturile. Coada Calului este eficientă ca băi şi comprese pentru efectul favorabil asupra

circulaţiei locale în tratamentul eczemelor şi neurodermitelor.

HEDERE FOLIUM

Reprezintă frunzele de Iederă. Iedera este o liană frecvent întâlnită în Europa şi chiar

pe stânci şi ziduri umede.

Compoziţie chimică: frunzele conţin saponine, flavone, taninuri.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: au acţiune expectorantă, analgezică, antispastică.

Se utilizează ca infuzie şi sirop în tratamentul bronşitei cronice şi a tusei convulsive prevenind

bronhospasmul. Extern infuzia este folosită pentru acţiunea topică în diferite ulceraţii sau sub

formă de unguent în celulite. Recent s-a precizat şi acţiunea antibiotică a Iederei asupra

bacteriei gram pozitiv. Produse pe bază de prospan sunt siropurile.

TEST FARMACOGNOZIE

Stabiliţi dacă afirmaţiile următoare sunt adevărate sau false:

1. Glucidele îşi au originea în ciclul fotosintezei. A/F

2. În doze mari taninurile au acţiune laxativă şi vomitivă. A/F

3. În doze mici saponinele au acţiune expectorantă. A/F

4. Enumeraţi tipurile de miere cu acţiunea lor.

a. Pentru efect sedativ- mierea de tei;

b. Pentru efect analgezic, calmant, antiseptic- mierea de mentă;

c. Pentru efect diuretic, expectorant- mierea de trifoi;

d. Pentru efect de calmare a tusei- mierea de salcâm;

e. Pentru efect antiseptic, antiinflamator- mierea de conifere;

f. Pentru efect antispastic, antiseptic- mierea polifloră.

5. Enumeraţi cele trei forme de amidon oficializate de FR X.

22


a. Amylum Maydis = amidon de porumb

b. Amylum Tritici = amidon de grâu

c. Amylum Solani = amidon de cartofi

6. Enumeraţi proprietăţile şi acţiunile terapeutice ale mucilagiilor.

a. Au capacitate de gonflare şi absoarbe apa, la nivel intestinal îşi măresc

volumul, măresc volumul bolului fecal, care la rândul lui activează peristaltismul intestinal.

Au acţiune emolientă, reconstituantă. Sunt agenţi de stabilizare şi de creştere a vâscozităţii în

emulsii şi suspensii.

7. Enumeraţi acţiunile produsului „Ginkgo Biloba”.

a. acţiune asupra microcirculaţiei;

b. acţiune asupra circulaţiei periferice;

c. acţiune asupra circulaţiei venoase;

d. acţiune vasodilatatoare;

e. este un fitocomplex geriatric care influenţează favorabil simptomatologia

psihică, labilitatea afectivă, capacitatea de reţinere şi rezistenţă la oboseală;

f. acţiune şi în afecţiunile venoase;

g. eficient în varice, hemoroizi, ulcer varicos.

8. Enumeraţi acţiunile taninurilor.

a. acţiune astringentă, antiiritativă, uşor antiinflamatoare, uşor anestezică locală şi

chiar o acţiune bactericidă;

b. acţionează ca substanţe antidiareice;

c. În doze mari taninurile au acţiune laxativă şi vomitivă, iar în doze mici au

acţiune uşor expectorantă

d. acţiune antiseptică

e. acţiune hemostatică.

23


14.11.2011

HETEROZIDE CARDIOTONICE

(GLICOZIDE CARDIOTONICE şi DIGITALICE)

Reprezintă o grupă de substanţe naturale vegetale, care sunt indicate în tratamentul

insuficienţei cardiace.


acţiunea lor principală este de creştere a forţei de contracţie a miocardului;

administrate în cantităţi mari sunt toxice, producând moartea prin oprirea inimii în

sistolă;

digitalicele sunt localizate în diferite organe ale plantelor (rădăcini, scoarţe, frunze,

flori, seminţe, fructe);

digitalicele acţionează numai asupra cordului insuficient, reacţionează în doze la care

cordul sănătos nu răspunde;

digitalicele influenţează toate funcţiile inimii, având ca acţiune principală stimularea

funcţiei miocardului prin creşterea forţei lui de contracţie (efect inotrop pozitiv);

digitalicele determină creşterea excitabilităţii (efect batmotrop pozitiv);

digitalicele au efect de creştere a tonicităţii cordului (efect tonotrop pozitiv);

digitalicele scad frecvenţa cardiacă (efect cronotrop negativ);

digitalicele au efect de scădere a vitezei de conducere atrioventriculară (efect

dromotrop negativ);

digitalicele se întrebuinţează în tratamentul insuficienţei cardiace, în fibrilaţie

arterială, în edem pulmonar, în tahicardie. Se administrează cu prudenţă fiind substanţe

toxice, se fixează pe miocard prezentând efect cumulativ;

au acţiune diuretică;

doza terapeutică maximă este foarte apropiată de doza toxică minimă;

digitalicele se administrează individual, prin administrare de doze de atac, de saturaţie

şi de întreţinere.

DIGITALIS PURPUREA FOLIUM

Reprezintă frunzele de la planta „Degeţelul roşu”, o specie bienală, originară din

Europa Centrală şi de Vest şi foarte mult cultivată. Frunzele se recoltează în al doilea an de

vegetaţie. Recoltarea se face pe timp însorit între orele 11:00 şi 14:00. Uscarea se face imediat

după recoltare în curent de aer cald şi uscat având temperatura cuprinsă între 350C şi 400C.

24


Compoziţie chimică: digitalice până la 70% din compoziţie, saponozide, substanţe

minerale, acizi organici, flavone, lipide, glucide şi microelemente.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: digitala are acţiune de creştere a forţei de

contracţie a miocardului insuficient, rărind şi regularizând ritmul bătăilor cordului,

normalizează tensiunea arterială. Are acţiune diuretică datorită prezenţei saponinelor şi

flavonelor. Efectul cardiotonic şi diuretic persistă aproximativ două săptămâni după

administrarea preparatelor de digitală. Se fixează pe fibra miocardului producând fenomenul

cumulativ şi de aceea trebuie respectate pauzele digitalice. FR X oficializează monografia

„Digitalis Purpurea Folium” şi prevede folosirea de pulbere titrată de digitală. FR X defineşte

pulberea titrată ca fiind o pulbere obţinută prin pulverizarea fără reziduu a frunzelor la o

anumită umiditate de cel puţin 3% şi cu o activitate cardio-toxică corespunzătoare la 10 UI/g.

Industria de medicamente prepară comprimate de 0,100 g numite „Digitalis”.

DIGITALIS LANATAE FOLIUM

Reprezintă frunzele recoltate de la planta denumită popular „Degeţel Lânos”,care este

o plantă erbacee, perenă, originară din Europa Centrală şi de Vest, dar mult cultivată pe sol

calcaros. În Dobrogea creşte spontan.

Compoziţie chimică: digitalice, cea mai importantă fiind lanatozid C, saponozide,

compuşi organici, acizi organici, flavone.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: lanatozidul C este de 3-4 ori mai activă şi mai

toxică decât „Digitalis”. El are acţiune ce se instalează în 15 minute de la administrarea

intravenoasă şi 1-2 ore de la administrarea pe cale orală ajungând la pragul maximum la 6-7

ore de la administrare, acţiunea durând 5-8 zile. Medicamente ce conţin lanatozid sunt

„Lanatozid” şi „Digoxin”. Acţiunea cardiotonică a digoxinei regresează după aproximativ 18

ore şi dispare în 5-8 zile de la administrarea pe cale orală şi în 3 zile de la administrarea

intravenoasă. Tulburări toxice care pot să apară datorită supradozei pot fi: tulburări digestive,

tulburări vizuale (imagini colorate în galben). „Lanatozid”şi „Digoxin” sunt două produse

cele mai folosite şi foarte bine dozate.

STROPHANTI SEMEN

Reprezintă seminţele speciilor de „Strofantină” originare din Africa şi este o liană

puternică, înaltă de 3-5 m.

Compoziţie chimică: digitale, cea mai importantă este „strofantina”, glucide, flavone,

saponine,substanţe minerale.

25


Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: strofantinele au toxicitate mai redusă la

administrarea orală, cât şi la administrarea pe cale injectabilă. Are ca acţiune secundară,

acţiunea diuretică. Au acţiune mai rapidă şi de scurtă durată decât „Digitalis” şi „Digoxin”.

Tratamentul cu strofantină este indicat în insuficienţa cardiacă şi angina pectorală. Industria

de medicamente prepară soluţia apoasă injectabilă în fiole de 1 ml cu 0,25 mg substanţă

activă/ml şi fiole de 2 ml cu 0,125 mg/ml. Strofantina se prezintă sub formă de comprimate

administrate sublingual. Strofantina se poate injecta direct intramuscular (injectată lent) sau

perfuzabil în diluţie cu ser.

CONVALLARIAE HERBA

Reprezintă partea aeriană înflorită a speciei denumită popular „Lăcrămioară”.

Compoziţie chimică: până la 30% glicozide cardiotonice, flavone, saponine, glucide,

substanţe minerale.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: acţiunea cardiotonică este rapidă, fără toxicitate şi

fără să se acumuleze pe fibra miocardului. Acţiune dilatatoare asupra vaselor coronare. Se

administrează sub formă de tinctură, extract, fiole. Se administrează în pauzele digitalice sau

în caz de hipersensibilitate faţă de digitalice. Se poate administra şi în leziuni cardiace. Are

acţiune diuretică şi scade tensiunea arterială.

12.11.2011

CUMARINE

Cumarinele reprezintă derivaţi naturali, care din punct de vedere terapeutic au fost

puşi în evidenţă şi în valoare în ultimele decenii.

Denumirea de „Cumarine” provine de la „Cumara”, denumirea de la seminţele de

Tonka, care se dezvoltă în Insulele Caraibe şi sunt puternic aromate datorită conţinutului

bogat în cumarine.

Cumarinele se găsesc în plantele inferioare şi superioare, respectiv în alge, ciuperci,

licheni şi în familiile de leguminoase şi umbelifere.


au marcat, prin proprietăţile lor, apariţia unor noi clase de medicamente;

iniţial, acţiunea cumarinelor s-a bazat pe observaţia veterinarilor şi anume: vitele au

consumat „Trifoi Dulce” sau „Trifoi Roşu” păstrat în condiţii improprii/necorespunzătoare şi

au apărut sângerări exagerate, uneori mortale. Substanţa toxică care a produs sângerarea a

26


provenit din degradarea cumarinelor din „Trifoiul Roşu”;

cumarinele au acţiune anticoagulantă, trombolitică;

substanţa activă se numeşte „Dicumarol” sau „Acenocumarol” şi se găseşte în

produsul „Trombostop”;

cumarinele au acţiune estrogenă (Cumestrolul);

cumarine au acţiune de absorbţie a radiaţiilor ultraviolete (UV) şi ecranare/protecţie

împotriva UV;

cumarinele au şi acţiune fotosensibilizatoare şi fototoxică, determinând pigmentarea

pielii. Aceasta este în funcţie de lungimea de undă a radiaţiilor UV, pe care le absorb UV;

substanţa care conferă protecţie solară pielii este melanina, sintetizată în celulele

specializate denumite melanocite. Prin intermediul enzimei „tirozinază” de formează

melanina. Melanina este prezentă sub forma unor granule mici, se depozitează în melanocite

şi se află mai ales în celulele epidermice. Atât la pielea foarte albă, cât şi la cea foarte închisă,

melanina joacă un rol important în protecţia celulelor faţă de radiaţiile UV. Un al doilea

mecanism de protecţie al organismului faţă de UV îl reprezintă formarea acidului urocainic,

care reprezintă un filtru propriu organismului şi care se formează în epidermă din histidină.

Concentraţia în acid urocainic este de 10ml% în transpiraţia umană. Sub influenţa UV

concentraţia la nivelul epidermei poate ajunge până la 1g%, astfel se produce mecanismul de

protecţie solară prin adaptare;

cumarinele au proprietatea de a absorbi masiv UV de o anumită lungime de undă,

astfel cumarinele care absorb UV au 225-320 μm au acţiune fotosensibilizatoare, iar UV peste

400 μm au acţiune fotoprotectoare;

proprietatea de absorbţie a UV de către cumarine, face ca ele să fie folosite în tehnică,

în optică în forme farmaceutice cu rol fotosensibilizant sau de ecranare;

deoarece multe preparate cosmetice sunt în legătură cu acţiunea razelor solare asupra

pielii umane acestea se împart în:

substanţe antisolare sau fotoprotectoare;

substanţe bronzante/pigmentogene;

substanţe pseudobronzante.

Exemple:

uleiul de susan filtrează 39% UV;

uleiul de bumbac filtrează 20% UV;

uleiul de arahide filtrează 24% UV;

uleiul de măsline filtrează 23% UV;

uleiul de cocos filtrează 23% UV.

27


cumarinele mai prezintă acţiune analgezică, spasmolitică, antihelmintică (contra

paraziţilor);

în doze mari cumarinele provoacă fenomene toxice producând hemoragii şi sângerări

ale mucoaselor, ale pielii şi ale organelor interne;

deşi sunt cele mai bune aromatizante, cumarinele au acţiune hepatotoxică.

ASPERULAE HERBA

Reprezintă planta denumită popular „Vinariţă”.

Compoziţie chimică: cumarine, glucide.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: sunt folosite cu acţiune antispastică. Dozele

uzuale se utilizează pentru acţiunea fotoprotectoare. Au acţiune hepatotoxică şi cancerigenă.

FRAXINI FOLIUM

Reprezintă frunzele obţinute de la planta „Frasin”.

Compoziţie chimică: cumarine, flavone (rutozid), taninuri, acizi organici, ulei volatil,

gume, manitol.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: în medicaţia populaţiei produsele sunt utilizate

pentru acţiunea diuretică, diaforetică, analgezică. Intră în compoziţia unguentelor

farmaceutice cu acţiune antiinflamatoare. Se foloseşte în tratamentul gutei şi în compoziţia

numeroaselor ceaiuri (antireumatic, depurativ).

MELLILOTI HERBA

Reprezintă partea aeriană a plantei denumită popular „Sulfină”, care se recoltează în

perioada înfloririi.

Compoziţie chimică: cumarine, acid melilotic, acizi organici, glucide, principii amare.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: se utilizează ca aromatizant în ceaiul aromatizant.

Se foloseşte în băi, având acţiune astringentă şi antiinflamatoare. Sulfina regularizează funcţia

limfatică. Are acţiune anticoagulantă şi intră în compoziţia unor unguente în tratamentul

varicelor şi tromboflebitelor.

AMMI MAJORIS FRUCTUS

Este specie originară din Europa Occidentală, mult cultivată.

Compoziţie chimică: cumarine bine reprezentate ca bercapten şi xantotoxină, ulei

volatil, flavone, mucilag, gume, taninuri, oleorezine.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: fructele sunt utilizate pentru proprietăţile

28


fotosensibilizatoare în procese de depigmentare a pielii. Afecţiuni care folosesc fructele sunt

leucodermite, vitiligo. Se administrează sub formă de capsule, soluţii, comprese, după care

bolnavul este expus la soare sau UV. Se preferă administrarea locală şi mai puţin cea internă,

datorită acţiunii iritante a tubului digestiv, a acţiunii toxice asupra ficatului şi rinichiului şi a

iritării foarte grave a pielii. Medicamentul cel mai utilizat în tratamentul leucodermitei este

„Meladinine”, care are un concentrat de xantotoxină, condiţionat sub formă de soluţie,

comprimate, unguent. În doze terapeutice „Meladinina” nu are toxicitate proprie, dar trebuie

respectate riguros succesiunile de expunere la UV. Se expun doar zonele depigmentate nu şi

restul pielii. Se evită utilizarea concomitentă a medicamentelor cu proprietăţi

fotosensibilizatoare precum: sulfamide, fenotiazine, tetracicline. Este interzisă folosirea

preparatelor din „Ammi Majoris” pentru bronzare.

ANGELICAE RADIX

Sunt rădăcinile recoltate de la specia „Angelică”.

Compoziţie chimică: ulei volatil, acizi organici, cumarine cu miros de ambră, glucide,

acid cafeic, flavone.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: se folosesc datorită proprietăţilor aromatice,

carminative şi stomahice. Uleiul volatil are acţiune antispastică uterină. Apa aromatică de

Angelică 1/100.000 are acţiune antireumatică, este şi un produs fotosensibilizator al dermei

expusă la UV. Posedă şi acţiune sedativă şi acţiune antiinflamatoare de tipul aspirinei.

ANTOCIANI

Reprezintă culoarea violet, albastru a fructelor şi seminţelor unor produse vegetale.

CYANI FLOS

Reprezintă florile speciei denumită popular „Albăstrele sau Floarea Grâului”.

Compoziţie chimică: antociani, flavone, acizi organici, oze, principii amare.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: antiinflamator şi astringent mai ales oftalmologic,

diuretic şi acţiune antibiotică.

MYRTILLI FLOS

Reprezintă frunzele mature de la planta „Afin”.

Compoziţie chimică: antociani, glucide, pectine, vitamina C, acizi organici, taninuri.

29


Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: prezenţa taninurilor explică proprietăţile

antidiareice, antiseptice în tractul gastro-intestinal, taninul intervine prin aglutinarea

bacteriilor din flora intestinală oprind fermentaţia, coagulând plăgile sanguinolente.

Produse: „Difrarel”, „Difebiom” au acţiune trofică, protejând pereţii vaselor sanguine.

Flavonele au acţiune uşor diuretică, coronar dilatatoare, protejând vascularizaţia oculară.

Frunzele de afin sunt folosite în artrite ale membrelor inferioare, arteroscleroză cerebrală,

maladii vasculare ale diabeticilor. Afinele au acţiune hipoglicemiantă şi sunt eficiente în

microangiopatie diabetică, stimulează elasticitatea pereţilor vasculari, mai ales a pereţilor

oculari în prevenire trombozelor.

28.11.2011

ANTRADERIVAŢI

Antraderivaţii reprezintă un grup de principii active cu acţiune terapeutică puternică şi

sunt derivaţi de „Antrachinonă” cu grupări chinonice în nucleul 1 şi 8.

Antraderivaţii sunt răspândiţi în familiile de leguminoase, rabiacee, mai mult în

plantele superioare şi în rădăcini, scoarţe, frunze şi fructe.


au acţiune laxativă şi purgativă, în funcţie de doză. Pentru instalarea acţiunii purgative

este absolut obligatorie prezenţa oxidrililor fenolici în poziţiile 1 şi 8;

forma terapeutică activă este cea antranolică, dar care provoacă colici la nivelul

stomacal şi intestinal, însoţite de greţuri şi vomismente. Din această cauză antraderivaţii se

administrează sub formă oxidată (antrachinonică), care deşi este mai puţin activă este mai

bine tolerată;

antraderivaţii, în intestinul subţire se prezintă sub formă antrachinonică şi când ajung

în intestinul gros antrachinonile sunt reduse la antranoli, sub acţiunea florei intestinale şi la

acest nivel declanşează peristaltismul intestinul gros, la nivelul căruia nu se mai produc colici.

30

OH

OH

Grupare chinonică

OH

OH

Grupare oxidrilică


Din cauza acestui mecanism de acţiune, efectul purgativ se instalează, la administrarea orală,

după 8-12 ore, chiar 24 ore;

antraderivaţii au acţiune congestivă asupra organelor pelviene;

antraderivaţii nu se administrează la bătrâni, copii mici, femei gravide, mame care

alăptează.

RHEI RHIZOMA

Reprezintă rizomul plantei „Revent”, o specie asiatică.

Compoziţie chimică: antraderivaţi până la 70%, oze, flavone, acizi organici, fitosteroli,

amidon.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: în doze mici Reventul are acţiune antidiareică. În

doze mari dependent de doză, acţiunea este laxativă, purgativă. În doze toxice inhibă

contracţiile intestinului gros. Antraderivaţii colorează urina şi laptele matern.

FRANGULAE CORTEX

Reprezintă scoarţele recoltate de pe ramurile arbuştilor în vârstă de 3-4 ani de la planta

denumită popular „Cruşin” sau „Lemn câinesc”. Este un produs relativ recent introdus în

terapeutică.

Compoziţie chimică: antraderivaţi până la 50% în scoarţele vârstnice, principii amare,

mucilag, saponine, fitosteroli, flavone.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: în funcţie de doză au acţiune laxativă şi purgativă.

În stare proaspătă are acţiune drastică şi se utilizează numai după uscare. Acţiunea laxativă

se manifestă la 10-12 ore de la administrare. Cruşinul se utilizează sub formă de decoct,

capsule, comprimate, pulbere. Cruşinul intră în compoziţia ceaiului laxativ, antihemoroidal,

hepatic.

ALOE

Aloe sau „Saburul” reprezintă sucul rezultat prin autopresarea frunzelor de Aloe.

Există foarte multe specii de Aloe, dar cea mai folosită se numeşte „Aloe Ferox”. Frunzele

acesteia sunt groase, cărnoase, prevăzute cu o cuticulă dezvoltată şi având spini pe margini.

Compoziţie chimică: antraderivaţi până la 30-40% şi cel mai important antraderivat se

numeşte „Aloină”, substanţe minerale, apă, rezine, glucide.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: în doze de 0,01g până la 0,02g au acţiune tonică,

stomahică şi colagogă. În doze de 0,10 g până la 0,25 g au acţiune laxativă. În doze de la

0,25g până la 1 g au acţiune purgativă drastic, măreşte peristaltismul intestinului gros,

31


acţionând asupra segmentului terminal din care cauză se administrează seara. Nu are acţiune

asupra intestinului subţire. Are acţiune congestivă, chiar acţiune ocitocică şi nu este prescris

femeilor gravide, persoanelor cu varice, hemoroizm, bătrânilor. Se utilizează pulberea de Aloe

sub formă de pilule pentru acţiunea laxativ-purgativă. Anumite specii de Aloe conţin taninuri,

enzime, steroli, acizi organici, saponine, vitamine şi ele au utilizare în funcţie de zona în care

se dezvoltă (de exemplu în zona asiatică se folosesc pentru efectele împotriva ulcerului gastric

şi duodenal).

SENNAE FOLIUM ET FRUCTUS

Se înţelege foliolele ce se recoltează de la mai multe specii de „Cassia”.

Compoziţie chimică: antraderivaţi până la 60-70%, flavone, glucide, ceară, mucilag,

ulei volatil, fitosteroli, rezine (răşini).

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: antraderivaţii din „Senna” au acţiune laxativă şi

purgativă, doza eficientă fiind de la 0,5 g până la 2 g. Se poate administra sub formă de

infuzie, comprimate şi sirop. În doze de sub 0,5 g, produsul are acţiune laxativă blândă,

putând fi utilizat la copii. Peste 2 g antraderivaţii produc iritaţii la vezica urinară şi au acţiune

congestivă uterină.

HYPERICI HERBA

Reprezintă vârfurile înflorite ale speciei denumite popular „Sunătoare sau Pojarniţă”.

Compoziţie chimică: ulei volatil, antraderivaţi în cantitate foarte redusă, flavone,

glucide, taninuri, vitamine, substanţe minerale, principii amare. Componentul activ principal

îl reprezintă „hipericina” care este un antraderivat, dar care nu este dotat cu acţiune laxativ-

purgativă.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: are acţiune coleretică şi colagogă, cicatrizantă

intern şi extern. Are calităţi antimicrobiene datorită hipericinei. Are efect fotodinamic, care îi

conferă proprietăţi fotosensibilizatoare. Intră în compoziţia ceaiului hepatic, gastric, a

unguentelor cu acţiune cicatrizantă, mai ales în tratamentul arsurilor. Intern, Sunătoarea, are

acţiune cicatrizantă în ulcerul gastric. Mai nou are şi acţiune antidepresivă, mai ales la femeile

aflate la menopauză.

32


5.12.2011

PRINCIPII AMARE

Principiile amare sunt substanţe care, administrate cu jumătate de oră înaintea mesei,

determină pe cale reflexă o creştere lentă, dar persistentă a secreţiei gastrice, fără însă să fie

însoţită de absorbţia lor.

Nu toate substanţele care sunt amare sunt principii amare. În această grupă nu sunt

cuprinse substanţele cu gust amar, care în organism prezintă şi alte acţiuni, cum este cazul

Kininei (Chinină), Stricninei, Digitală, Antibiotice.


principiile amare au proprietăţi tonic aperitive;

principiile amare acţionează asupra secreţiei gastrice provocând/producând o secreţie

abundentă prin administrarea cu jumătate de oră înaintea mesei;

ingerate odată cu alimentele produc o diminuare a secreţiei gastrice.

GENTIANAE RADIX

Reprezintă produsul vegetal (rădăcinile şi chiar rizoamele) speciei denumite popular

„Ghinţură”, plantă răspândită din Europa până în Asia Mică. Este o plantă perenă, cu un

rizom lung de până la 1 m şi prevăzut cu multe rădăcini.

Compoziţie chimică: principii amare, cel mai important se numeşte „Gentianae

Marina”, ulei volatil, glucide, flavone, ulei gras, pectine, enzime.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: se utilizează ca tonic amar, stomahic şi aperitiv.

Principiile amare din Gentianae au şi o acţiune depresivă asupra aparatului cardio-vascular. Se

administrează sub formă de tinctură, extract moale, vin tonic, ceai tonic aperitiv. Se utilizează

în industria farmaceutică, dar şi la prepararea unor băuturi alcoolice.

CENTAURII HERBA

Reprezintă părţile aeriene inflorescente ale speciei denumite popular „Fierea

pământului sau Ţintaură”. Este o plantă erbacee, anuală sau bienală care creşte spontan şi este

răspândită în Europa, Africa de Nord, Asia.

Compoziţie chimică: principii amare, cel mai important se numeşte „Amarogentină”,

glucide, ulei volatil, fitosteroli, acizi organici.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: are acţiune tonic amară. Forme farmaceutice de

administrare sunt: ceai, tinctură, extract uscat şi extract moale. La simplu contact cu mucoasa

bucală, preparatele de „Ţintaură” declanşează creşterea secreţiei gastrice şi a motilităţii

mucoasei stomacale. De asemenea se produce şi o activare a circulaţiei sanguine la nivelul

33


stomacului, crescând tonusul capilarelor. „Ţintaura” este apreciată ca cel mai bun tonic amar.

Industria farmaceutică prepară medicamente pe bază de „Ţintaură” pentru tratarea ulcerului

gastric, meteorismului, spasmelor gastro-intestinale.

ABSINTHII HEBA

Reprezintă frunzele şi vârfurile înflorite ale speciei denumite popular „Pelin”. Este o

plantă perenă cu un rizom ramificat.

Compoziţie chimică: principii amare în proporţie de 50-60%, cel mai important fiind

absintina, acizi polifenolici, acid folic, fitosteroli, acizi graşi, vitaminele C şi B6, glucide şi

taninuri.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: se foloseşte ca tonic amar, stomahic, vermifug

datorită unui principiu activ descoperit în ultima vreme, numit Tuionă. Se administrează sub

formă de tinctură, infuzie, vin tonic. În doze foarte mici stimulează funcţiile vezicii biliare. La

copiii mici, sub formă de clismă, este folosit la îndepărtarea oxiurilor. Pelinul stimulează

capacitatea de rezistenţă a organismului, fiind indicat în bolile infecţioase, gripă, pneumonie,

dar în cantităţi mici din cauza toxicităţii „Tuionei”. În doze mari Pelinul este toxic şi prezintă

la început psihoexcitaţie convulsivantă, narcotică, tremor, convulsii, inconştienţă până la

exitus. Preparatele din Pelin sunt interzise în aproape toate ţările Europene.

TARAXACI RADIX

Reprezintă rădăcinile plantei denumită popular „Păpădie sau Lăptucă”. Este o plantă

răspândită în toată Europa, fiind o specie perenă cu un rizom lung şi o rădăcină pivotantă cu

multe ramificaţii.

Compoziţie chimică: principiul amar al rădăcinii de Păpădie este „taraxacina”,

flavone, vitamina A, complexul B, vitamina C, amidon, glucide.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: acţiune tonic amară, aperitivă, stomahică. Are

proprietăţi diuretice şi depurative. În terapeutică se utilizează mai nou şi partea ierboasă a

plantei. Forme farmaceutice de administrare sunt: decoct, infuzie din partea ierboasă, extract

moale, extract uscat şi extract fluid. Infuzia foarte concentrată de 6% se recomandă în crizele

acute de calculoză renală, modificând peristaltismul ureterelor. Extractul de păpădie are

acţiune coleretică şi colagogă, fiind eficient în insuficienţa hepatică, renală şi colecistite. Nou

s-a descoperit că Păpădia reglează metabolismul lipidic şi metabolismul proteic, mai ales şi

acţiunea de stimulare a secreţiei pancreatice şi acţiunea antineoplazică. Intră în compoziţia

ceaiului depurativ.

34


CICHORII HERBA ET RADIX

Reprezintă rădăcinile şi partea aeriană a speciei denumită popular „Cicoare”,

răspândită pe toate continentele, fiind plantă perenă.

Compoziţie chimică: principii amare în proporţie de 50%, cel mai important fiind

„Cinarina”, amidon, flavone, acizi organici, substanţe minerale.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: acţiune stomahică, diuretică, colagogă. Nou s-a

demonstrat că Cicoarea are acţiune hipoglicemiantă, hipotensivă, antiaritmică şi are

proprietăţi bacteriostatice. Se administrează sub formă de infuzie, decoct, tinctură, extract

fluid, extract uscat şi extract moale.

OLIVAE FOLIUM

Reprezintă frunzele de Măslin. Sunt frunze care se recoltează tot anul şi se usucă în

strat subţire pe cale naturală.

Compoziţie chimică: principii amare, glucide, fitosteroli, urme de alcaloizi şi flavone.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: acţiunile principale sunt: cea hipotensivă, cea

coronarodilatatoare, cea antiaritmică, cea antispastică, cea diuretică, cea hipoglicemiantă şi

tonic amară. Acţiunea hipotensivă se instalează după 20-30 minute de la administrare şi creşte

gradat. Acţiunea frunzelor se manifestă şi la pacienţii nomali, măresc diureza, scad

concentraţia de acid uric, colesterol, ameliorează filtrarea renală. Există un medicament numit

„Olivie” ce conţine un amestec în părţi egale de extract şi pulbere de măslin, utilizat pentru

reglarea funcţiei hepatice şi a metabolismului lipidic şi proteic.

CAROTENOIDELE

Carotenoidele sunt substanţe cu număr mare, peste 40 de atomi de Carbon în molecula

lor , de culoare galben, portocaliu sau roşie. Sunt dotate cu proprietăţi puternic lipofile

(grase). Sunt răspândite în natură, începând cu pigmenţii coloraţi de natură carotenoidică şi în

plantele superioare. Carotenoidele însoţesc procesul de fotosinteză, fiind pigmenţi însoţitori ai

clorofilei. Există totuşi ţesuturi vegetale care conţin carotenoide, dar nu sunt însoţite şi de

clorofilă: la tomate, la citrice. Carotenoidele se găsesc în florile de Castan, Arnică, Gălbenele,

Păpădie, Cătină, Soc, Trei Fraţi Pătaţi. Aceşti pigmenţi coloraţi sunt alături de flavone,

glucide şi taninuri.


carotenoidele fac parte din categoria lipocromilor şi sunt constituenţi normali ai

celulelor vegetale şi animale;

unele animale conţin complexe colorate lipoproteice, în care componenta colorată este

35


formată din carotenoide;

pentru organismul animal carotenoidele constituie provitamina A cu rol preponderent

în procesele vizuale, în troficitatea ţesuturilor şi în procese de creştere;

transformarea carotenoidelor în vitamina A are loc la nivelul mucoasei intestinale şi

mai puţin în ficat, astfel se explică de ce carotenoidele se acumulează mai bine prin

administrarea per os;

transformarea carotenoidelor în vitamina A are lor prin transformare enzimatică de

oxido-reducere;

în farmacie există un medicament pe bază de betacaroten cu rol antioxidant.

Betacarotenii sunt lipsiţi de toxicitate sau efecte secundare şi se folosesc pentru colorarea unor

preparate cosmetice, alimentare (margarină, unt, ulei de palmier);

se utlizează pentru colorarea substanţelor medicamentoase precum siropuri, limonade,

poţiuni, suspensii de antibiotice;

acţiunea principală este antioxidantă.

CROCI STIGMATA

Este un produs obţinut din stigmatele florilor plantei „Şofran”.

Compoziţie chimică: carotenoide până la 70%, uleiuri volatile, vitamina B1, B2,

grăsimi, ceară.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: are proprietăţi carminative, stimulează Sistemul

Nervos Central. Are acţiune aromatică fiind folosit drept condiment în alimentaţie. Se

utilizează în farmacie numai ca un colorant în unguente, soluţii de uz extern. În cantităţi mari

Şofranul are acţiune toxică asupra SNC-ului, are acţiune congestivă şi nu se administrează în

sarcină, la copii şi la bătrâni.

36


16.01.2012

ALCALOIZI

Alcaloizii cuprind substanţe de origine vegetală, cu structuri chimice complexe,

heterociclice, alifatice şi aromatice şi conţin în molecula lor azot. Originea cuvântului

„ALCALOID” este greacă şi înseamnă „bază”.

BELLADONNAE FOLIUM ET RADIX

de la planta „Atropa Belladonna”

Planta „Atropa Belladonna” se mai numeşte „Mătrăgună”, „Cireaşa Lupului”,

„Doamna Mare”. Specia este răspândită în Europa Centrală şi Mediteraneană. Este o plantă

perenă, înaltă de 1-2m şi cu un rizom bine dezvoltat, rădăcini mari şi tulpină ramificată.

Frunzele se recoltează între orele 9:00 şi 11:00 la începutul înfloririi şi se usucă repede la o

temperatură de 500C-600C, în încăperi bine aerisite. Rădăcinile se recoltează toamna sau

primăvara de la plantele care au 3-4 ani.

Compoziţie chimică: alcaloidul principal se numeşte hiosciamină şi este cunoscut sub

denumirea de atropină şi scopolamină (este izomerul hiosciaminei). Mai conţine aminoacizi,

substanţe minerale, amidon, acizi organici şi enzime.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: acţiunea atropinei este acţiunea şi reprezintă

prototipul substanţelor parasimpatolitice. Acţiunea principală o constituie relaxarea muşchilor

netezi şi scăderea secreţiei glandelor exocrine. Atropina intră în categoria substanţelor a

medicamentelor antispastice, folosită la combaterea durerilor, a greţurilor, a vomismentelor

determinate de mişcările peristaltice violente în cazurile de gastrite, ulcer, enterocolite, colite

spastice, colici intestinale şi biliare şi renale şi în cardiospasm. Acţiunea antispastică a

atropinei asupra vezicii şi căii biliare este moderată. Reducerea secreţiei stomacale este puţin

influenţată, dar în doze mari atropina produce hipoaciditate. În cazul astmului bronşic se

administrează atropină cu substanţe simpatolitice şi pe lângă acţiunea de bronhodilatare,

inhibă şi secreţia bronşică. În oftalmologie atropina este folosită pentru dilatarea pupilei

(midriază) în vederea examinării fundului de ochi şi în tratamentul preoperator pentru

suprimarea secreţiei. În doze terapeutice atropina stimulează centrul respirator prin excitarea

uşoară a Sistemului Nervos Central. Atropina este folosită în tratarea bolii Parkinson, în

prevenirea răului de mare, de maşină, de altitudine. În doze mari atropina este folosită ca

antidot în intoxicaţiile cu substanţe parasimpatomimetice (Pilocarpină, Muscarină, Insecticide

organofosforice şi intoxicaţii cu ciuperci din genul „Amanita”). Atropina este contraindicată

în Glaucom, Adenom de prostată. Atropina este o substanţă toxică, doza letală pentru adulţi

37


este de 0,08g până la 0,10g, iar la copii doza letală este de la 0,01g până la 0,02g. Produsele

vegetale de atropină se administrează sub formă de pulbere, tinctură, extract moale, extract

uscat. Produsele industriale sunt Sulfatul de Atropină, fiole de 1 mg de substanţă activă şi de 1

ml cu 0,25 mg de substanţă activă. Atropina intră în compoziţia unor produse ca „Lizadon”,

„Distonocalm”, „Pergonal”, „Fobenal”, „Foladon”.

HYOSCYAMI FOLIUM

Se numeşte popular „Măselariţă”, care este o specie Euro-Asiatică şi poate fi anuală

sau bienală.

Compoziţie chimică: alcaloidul principal se numeşte hioscianină şi scopolamină în

proporţii aproximativ egale, ambele fiind izomeri.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: acţiunea este asemănătoare cu cea a atropinei, dar

de intensitate mai mică. Utilizată în doze mari hioscianina este depresivă asupra SNC şi are

efecte uşor hipnotice. Frunzele de „Măselariţă” intră în formula ţigărilor antiasmatice şi

servesc ca materie primă pentru prepararea tincturii, extractului uscat şi a unui ulei special

obţinut prin macerarea frunzelor în ulei. În Evul Mediu acest ulei se numea „ulei verde”,

folosit în vrăjitorie.

DATURAE FOLIUM

Reprezintă frunzele unei specii denumită „Datura”, originară din Mexic.

Compoziţie chimică: alcaloidul principal scopolamină până la 75% din compoziţie,

hioscianină, atropină.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: acţiune asemănătoare atropinei. Este folosit sub

formă de bromhidrat de scopolamină în Parkinson, în Delirum Tremens, în cazuri de excitaţie

ale alienaţilor mintali. Folosit îndelungat duce la amnezie. Are acţiune antivomitivă şi se

utilizează de către astronauţi, se dădea celor care sufereau de kineteză (rău de călătorie). La

adult doza maximă admisă este de 1 mg odată şi de 3 mg la 24 ore. Nu se administrează la

copii sub şase ani şi la bătrâni cu arteroscleroză. În Mexic, din plantă se fac băuturi

halucinogene. Dozele mari de scopolamină au ca efecte secundare uscarea mucoasei bucale,

lipsa clarităţii la vedere, iritaţii dermice. Produse tipizate ce conţin scopolamină sunt:

„Scobutil”, „Scobutil Compus”.

COCAE FOLIUM

Reprezintă frunzele arbustului „Erythroxylum coca”, care este un arbust originar din

America de Sud. Specia cultivată este un arbust înalt de 1,5 m cu scoarţa cafenie-roşcată.

38


Frunzele se recoltează începând din al doilea an de vegetaţie.

Compoziţie chimică: frunzele de Coca au o compoziţie complexă, alcaloidul principal

se numeşte Cocaină. Frunzele mai conţin tanin, flavone, ulei volatil (salicilatul de metil) şi

ceară.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: cocaina este un stupefiant, doza toxică este foarte

apropiată de doza terapeutică şi datorită caracterului ei stupefiant se foloseşte limitat.

Utilizarea repetată determină cocainomanie şi utilizarea ei este reglementată de OMS.

Frunzele, datorită proprietăţilor stimulente, după extragerea alcaloizilor serveşte la prepararea

produsului „Coca-Cola”. Cocaina are acţiune euforică, se elimină prin urină, este utilizată din

ce în ce mai puţin ca anestezic local în stomatologie, oftalmologie şi ORL.

23.01.2012

NICOTIANAE FOLIUM

Produsul vegetal este constituit din frunzele recoltate de la speciile de Tutun. Tutunul

este o plantă erbacee şi frunzele se recoltează când sunt complet dezvoltate. Modul de uscare

sau fermentare pentru aromatizare diferă de la o regiune la alta.

Compoziţie chimică: alcaloizi, în proporţie de 60%, cel mai important alcaloid este

nicotina.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: produsul era utilizat ca antinevralgic sau

paraziticid. Partea aeriană şi frunzele proaspete erau macerate şi se foloseau ca insecticid în

agricultură. În doze mici Nicotina are acţiune de a stimula SNC, în doze mari produce

convulsii, moartea producându-se prin insuficienţă respiratorie. Nicotina are acţiune

cancerigenă, mai mult datorită unor derivaţi cum este Cotinina, un produs de metabolizare al

Nicotinei la nivelul ţesutului pulmonar. Cotinina se găseşte în cantităţi mari în urina

fumătorilor şi este deci un metabolit periculos. Azot-oxizii sunt produse de metabolism ai

Nicotinei, de exemplu Nitrozoderivat. Se cunosc peste 1500 constituienţi izolaţi de tutun şi

din fumul degajat prin arderea acestora, dintre care mai bine de 200 sunt compuşi cu azot.

Nicotina este unul din cele mai toxice substanţe, doza letală pentru adult este de 6 mg şi

acţionează cu o rapiditate asemănătoarei cianurei.

CONII HERBA ET FRUCTUS

Reprezintă partea ierboasă şi fructele de la planta denumită popular „Cucută”. Este o

plantă Euro-Asiatică, răspândită în zona continentală, în păduri umbroase. Este o specie

bienală, cu rădăcină pivotantă, puternică, tulpină de până la 2 m.

39


Compoziţie chimică: toate organele plantei conţin alcaloizi, în proporţie de 70%, cel

mai important alcaloid este Coniina.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: produsul este foarte toxic şi se utilizează pentru

acţiunea analgezică, sedativă, atispastică. Coniina acţionează în doze mici ca excitant, iar în

doze mari produce paralizia muşchilor respiratorii, moartea producându-se prin stop

respirator. Se fac otrăvuri foarte puternice din această plantă.

EPHEDRAE HERBA

Produsul vegetal este originar din India, China, Orient, Bazinul Mediteranean. La noi

în ţară creşte spontan în Dobrogea. Planta se mai numeşte popular şi „Cârcel”.

Compoziţie chimică: planta a fost cunoscută de chinezi din mileniul III î.Hr. Planta

conţine efedrină 60-70% alături de glucide, taninuri, flavone.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: efedrina este un stimulent central prin intermediul

sistemului vegetativ are acţiune bronhospasmolitică, uşor hipertensivă şi uşor midriatică.

Acţiunea spasmolitică la nivelul bronhiilor este cea mai importantă. Doza eficientă 15-30 mg,

efectul se instalează în maximum 20-30 min şi durează aproximativ 6 ore. Efedrina are şi

efect hipertensiv uşor. În farmacie efedrina se găseşte sub formă de comprimate de 50 mg şi

soluţie injectabilă pentru uz pediatric şi pentru adulţi. Efedrina se foloseşte în tratamentul

bronşitelor astmatiforme, al emfizemului pulmonar, al tusei convulsive. Efedrina se adaugă în

picăturile de nas (erine) în concentraţie de 0,5-1% cu rol decongestionant. Are acţiune topică.

Efedrina este o substanţă care în farmacie se păstrează la Separanda.

CAPSICI HERBA ET FRUCTUS

Produsul reprezintă partea aeriană şi fructele mature de la planta „Ardei Roşu”,

originară din America Centrală şi de Sud şi se cultivă pe toate meridianele globului cu multe

varietăţi.

Compoziţie chimică: conţine alcaloizi, în proporţie de până la 70%, cel mai important

alcaloid se numeşte „Capsaicină”. Mai conţine ulei gras, vitamina C, vitamina B1, B2, flavone

(rutozida). Ardeiul iute reprezintă o sursă importantă de vitamina C, fiind considerat o

adevărată polivitamină.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: capsaicina determină o acţiune rubefiantă şi

revulsivă şi se foloseşte pentru durerile reumatice, în tratamentul tuturor nevralgiilor sub

formă de tincturi, unguente, soluţii, plasturi antireumatici. Se pot administra şi intern ca

stimulent, energizant, apetisant, antioxidant.

40


OPIU

Reprezintă latexul concretizat la aer, recoltat în urma incizării capsulelor de mac

imature. Numele de „Opiu” provine de la cuvântul grecesc „Opios” care înseamnă „suc”.

Macul este o plantă de cultură originară din Orientul Apropiat şi Mijlociu. Există multe soiuri

de Opiu. Operaţia de obţinere a Opiului este migăloasă, se face manual şi este costisitoare. La

8-10 zile după ce petalele florilor au căzut capsulele au ajuns la maturitate şi se supun

operaţiei de scarificare, adică se fac incizii pe suprafaţa capsulelor şi apare sucul lactifer, care

în contact cu aerul îşi schimbă culoarea şi se întăreşte. Din fiecare capsulă se extrage circa

50mg de Opiu. Pentru obţinerea unui kilogram de Opiu sunt incizate 20 de mii de capsule de

mac. Când Opiul a căpătat aspectul unei paste dense, brune, se pun în bucăţi de 1-2 kg şi sunt

supuse prelucrării industriale. Incizând capsulele imature se pierd seminţele.

Compoziţie chimică: alcaloizi 80%, cei mai importanţi fiind: Morfina, Codeina,

Papaverina, Noscapina, Narceina, Tebaina.

Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: Opiul a fost folosit ca medicament din Antichitate

datorită conţinutului în morfină şi pentru acţiunea analgazică care este una dintre cele mai

bune, dar are dezavantajul că provoacă la consum repetat farmacodependenţă. Organismul se

obişnuieşte cu drogul, se instalează o toleranţă faţă de morfină şi pentru ca aceasta să

acţioneze trebuie mărită doza. În general alcaloizii morfinanici acţionează ca analgezici,

hipnotici şi narcotici. În doze terapeutice morfina provoacă analgezie, însoţită de euforie,

greutate în concentrare, somnolenţă, somn. În faza de început a tratamentului se instalează

greaţa, voma, prurit, ameţeli. Acţiunea analgezică a morfinei se datorează ridicării pragului de

percepţie a senzaţiei de durere. Acţiunea analgezică a morfinei diferă de la pacienţii tineri la

cei vârstinici. Ea se comportă diferit în ceea ce priveşte concentraţia serică astfel: la

administrarea aceeaşi doze de morfină la pacienţii tineri, respectiv vârstinici acţiunea este mai

redusă la cei vârstinic. Acest lucru ţine de metabolismul diferit al morfinei. Ea se absoarbe la

nivel cerebral şi la nivelul măduvei şi de aceea se comportă diferit. În afara analgeziei

alcaloidul morfină determină deprimarea centrului tusei, tulburări în reglarea temperaturii

corporale, tulburări în metabolismul endocrin.

41


42


01.02.2012

Farmacognozia este ştiinţa care se ocupă cu studiul substanţelor brute medicamentoase

de origine vegetală.

Denumirea provine de la cuvintele greceşti „Pharmakon” care înseamnă remediu, leac,

medicament, otravă şi „gnosis” care înseamnă cunoaştere.

Produsul vegetal brut numit şi drog, reprezintă organul sau partea de plantă recoltată şi

uscată, mai rar în stare proaspătă şi care se utilizează în scopul preparării unui medicament,

fie la nivelul recepturii, fie industrial. Drog provine de la cuvântul olandez „droag” care

înseamnă a usca. Droguri în accepţiunea veche erau considerate toate produsele naturale de

provenienţă vegetală, animală sau minerală. La ora actuală, termenul a căpătat un sens mai

larg, incluzând şi substanţe de sinteză cu acţiune nehalucinogenă.

Sub denumirea de plantă medicinală se înţelege o specie vegetală al cărui organ

subteran sau parte aeriană se utilizează în tratamentul unor afecţiuni datorită conţinutului ei în

anumite principii active.

Plantele aromatice sunt acele specii vegetale care pe lângă principiile active mai au şi

uleiuri volatile ce se utilizează în alimentaţie, terapeutică, parfumerie şi cosmetică. Atât

plantele medicinale, cât şi cele aromatice fac parte din categoria plantelor utilitare şi pot

proveni din flora spontană sau pot fi cultivate.

Plantele spontane au capacitatea de a se multiplica în biotopul dat spre deosebire de

plantele de cultură care se înmulţesc şi se dezvoltă cu ajutorul şi sub controlul omului.

Întrucât industria farmaceutică foloseşte cantităţi mari de materie primă vegetală, în ultima

perioadă s-a recurs la cultivarea tot mai multor specii valoroase pentru care flora spontană nu

poate asigura cantităţile necesare.

Cultura plantelor medicinale oferă o serie de AVANTAJE:

o recoltarea se face mai uşor, putându-se aplica mecanizarea;

o se asigură o densitate mai mare a plantelor pe unitatea de suprafaţă;

o se evită confundarea cu alte specii.

ALCĂTUIREA DENUMIRILOR POPULARE

ŞI ŞTIINŢIFICE ALE PLANTELOR

Pentru a fi evitate confuziile, oamenii de ştiinţă au dat plantelor câte un nume astfel

încât să poată fi recunoascute în orice ţară de pe glob.

Aceste nume constau de regulă în două cuvinte care au o anumită semnificaţie şi sunt

exprimate în limba latină sau în limba greacă sau combinaţia dintre cele două. De asemenea

43


denumirea ştiinţifică este urmată de numele prescurtat al botanistului care a identificat, descris

şi clasificat planta în mod sistematic.

Ex: Atropa belladonna L.

În prescripţiile medicale plantele poartă denumirea ştiinţifică în latineşte, astfel ca

reţeta să poată fi înţeleasă în orice ţară pentru a fi executată. Plantele medicinale sunt indicate

în reţete şi în Farmacopee cu denumirea ştiinţifică a părţii folosite completată cu denumirea în

latină a plantei.

Radix = rădăcini;

Folium = frunze;

Flos = flori;

Cortex = scoarţă;

Rhizoma = rizomul;

Herba = partea ierboasă;

Turio = muguri;

Tuber = tuberculi;

Fructus = fruct;

Semen = seminţe;

Bulbus = bulb.

Exemple:

Chamomillae flos

Digitalis purpuraea- Digitalis purpuraeae folium

Valeriana officinalis- Valerianae rhizoma con radicibus

Hyperycum perforatum- Hyperyci herba

Aconitum napellus (Omag)- Aconiti tuber

Cysnobati fructus

Pimpinella anisum (Anason)- Anisi fructus

Piper nigrum- Piper nigri fructus

Rhamnus frangula (Cruşin)- Frangulae cortex

Pinus silvestris- Pini turio

Linum usitatissimum- Lini semen

44

i

i


ZONAREA PLANTELOR MEDICINALE

ŞI AROMATICE

Plantele care cresc spontan în natură nu sunt răspândite toate în aceleaşi locuri. De

asemenea ele crescând în asociaţii, datorită unor asemănări ce există între specii pot fi uşor

confundate cu plante lipsite de valoare terapeutică sau chiar toxice. De aceea pentru a evita

aceste riscuri se preferă cultivarea plantelor medicinale şi aromatice, ţinându-se cont de

condiţiile climatice pentru dezvoltarea fiecărei specii în parte.

Prin zonare se înţelege stabilirea zonelor unde sunt întrunite condiţiile pedoclimatice

cele mai apropiate de cele optime pentru dezvoltarea fiecărei specii în parte.

Plantele bolnave, parazitate, degenerate sau poluate cu diferite substanţe toxice sau

excremente nu se recoltează.

RECOLTAREA

În cadrul acestei operaţii se ţine cont de trei aspecte:

I. Momentul optim de recoltare în cursul perioadei de vegetaţie, care este specific pentru

fiecare grupă de produse:

a. florile, frunzele şi partea aeriană se recoltează în perioada de înflorire a plantei;

b. părţile subterane (rădăcini, rizomi, bulbi, tuberculi) se recoltează primăvara

timpuriu sau toamna târziu, înainte de pornirea în vegetaţie a plantei sau după

intrarea în repaus;

Excepţie fac tuberculii de Omag care se recoltează vara pentru că în această

perioadă sunt mai bogaţi în principii active.

c. scoarţele se recoltează primăvara când seva începe să circule prin plantă;

d. mugurii se recoltează când sunt bine dezvoltaţi, dar înainte de a se desface;

e. fructele şi seminţele se recoltează când sunt mature, bine coapte.

II. Respectarea momentului optim de recoltare în cursul zilei. Culesul plantelor pe timp

de ploaie sau dimineaţa pe rouă conduce la deprecierea produselor vegetale. Variaţii mari de

conţinut în principii active în cursul zilei se observă în special la plantele care conţin alcaloizi,

glicozide sau uleiuri volatile. Exemple: frunzele de Degeţel Roşu şi de Codiţa Şoricelului se

recoltează la orele prânzului, pe timp însorit, deoarece atunci conţinutul în principii active este

cel mai ridicat.

III. Metodele de recoltare:

a. frunzele mari se recoltează bucată cu bucată;

b. frunzele mici se recoltează prin strujire;

c. florile şi inflorescenţele se recoltează cu mâna prin tăiere cu foarfeca sau cu

45


piepteni speciali, în general fără peţiol;

d. partea aeriană se recoltează prin tăierea tulpinii verzi cu ramuri şi flori fără

părţi lemnificate, deoarece depreciază produsul;

e. fructele şi seminţele se recoltează cu mâna, cu piepteni speciali, prin secerare,

treierare, prin batere şi scuturarea arbuştilor (Ienupăr);

f. scoarţele se recoltează prin tăieturi inelare cu cuţitul până la partea lemnoasă şi

desprinderea de pe tulpină sau ramură cu atenţie;

g. părţile subterane se recoltează prin smulgerea plantelor sau se utilizează

maşina de scos tuberculi;

h. mugurii se recoltează unul câte unul.

Plantele care conţin principii active toxice se recoltează, se transportă, se prelucrează

şi se depozitează separat de celelalte plante. Se recoltează numai de către persoane adulte,

fiind obligatoriu purtarea de mănuşi de protecţie şi a măştii contra prafului atunci când

recoltarea se execută mecanizat. În timpul lucrului nu se duce mâna la nas, la gură, la ochi.

După terminarea lucrului este obligatorie spălarea pe mâini cu apă şi săpun. Pe terenurile pe

care sunt cultivate aceste plante se impune marcarea vizibilă cu tabliţe indicatoare care prevăd

semnul cap de mort şi inscripţia „plante toxice”.

Exemple: Măselariţa (Hyoscyamus niger);

Brânduşa de toamnă (Colchicum autumnale);

Macul de grădină (Papaver somniferum);

Lăcrămioara (Convalaria majalis);

Ruşcuţa de primăvară (Adonis vernalis);

Ciumăfaie sau Laur (Datura stramonium).

TRANSPORTUL PLANTELOR

PROASPĂT RECOLTATE

Principala condiţie în transport este ca acesta să fie făcut în ambalaje corespunzătoare

în care plantele cu un conţinut ridicat de umiditate să nu se încingă sau să se brunifice,

evitându-se ambalajele din material plastic. Plantele se transportă cât mai afânat în lăzi sau

coşuri, lăsând posibilitatea aerisirii lor. În caz contrar se încing şi fermentează, se dezvoltă o

serie de mecegaiuri, îşi schimbă mirosul, iar principiile active se distrug.

46


09.02.2012

CURĂŢAREA, SELECTAREA ŞI FASONAREA

PLANTELOR MEDICINALE

Curăţarea şi selectarea urmăresc înlăturarea impurităţilor minerale precum şi a

corpurilor străine organice. Îndepărtarea impurităţilor minerale se realizează prin scuturare

puternică sau prin spălare în jet de apă, iar a celor organice prin sortare.

Lucrările de fasonare sunt necesare pentru a da produsului vegetal mărimea

corespunzătoare, aspectul şi forma potrivite de care depinde ulterior bunul mers al uscării,

ambalării şi prelucrării.

USCAREA PLANTELOR MEDICINALE

Uscarea plantelor medicinale constă în eliminarea apei din acestea în următoarele

scopuri:

1. evitarea proceselor de degradare;

2. micşorarea volumului şi a greutăţii şi implicit uşurarea operaţiilor de ambalare,

depozitare şi transport;

3. păstrarea calităţilor terapeutice timp îndelungat.

Uscarea este una din fazele cele mai importante ale procesului tehnologic şi se

realizează în două moduri:

I. pe cale naturală – are loc în aer liber sau în spaţii special amenajate cu ventilaţie

naturală, la soare sau la umbră. Soarele este contraindicat pentru uscarea frunzelor şi florilor

colorate, deoarece le distruge pigmenţii; în schimb este indicat pentru uscarea rădăcinilor,

scoarţelor, rizomilor şi a florilor albe.

II. pe cale artificială – se realizează în mai multe variante şi anume:

a. în uscătorii prevăzute cu sisteme de încălzire şi aerisire şi dotate cu rafturi pe

care se aşază materialul pentru uscat;

b. în tunele de uscare cu bandă transportoare;

c. în vid se aplică de obicei plantelor cu uleiuri volatile care trebuie uscate rapid

şi la o temperatură cât mai joasă deoarece la temperaturi de peste 35-400C

aceste principii active se distrug;

d. prin liofilizare – metoda constă în congelarea produselor vegetale la -200C,

când apa se transformă în cristale fine, urmând apoi sublimarea prin creşterea

treptată a temperaturii până la 200C în vid, apa eliminându-se din produs direct

47


din stare solidă. Metoda este mai rar utilizată deoarece este un proces

costisitor.

În general uscarea artificială se realizează la temperaturi de 40-500C, rareori la 60-

700C. Avantajul îl reprezintă faptul că este mult mai rapidă şi se evită procesele enzimatice,

de degradare rapidă.

AMBALAREA ŞI MARCAREA

PRODUSELOR VEGETALE

Plantele folosite în scopuri industriale se ambalează în saci de cânepă, pânză, hârtie, în

cutii de carton sau lăzi de lemn căptuşite cu hârtie. Nu se utilizează ambalaje din material

plastic sau polietilenă.Plantele toxice nu se utilizează în scopuri caznice.

Marcarea constă în ştampilarea şi etichetarea ambalajelor. Pe etichetă se menţionează

denumirea ştiinţifică şi populară, părţile de plantă condiţionate, numărul lotului, greutatea,

documentul de calitate al produsului şi ştampila unităţii. Plantele toxice sunt prevăzute cu

etichetă cu cap de mort.

DEPOZITAREA ŞI CONSERVAREA

PLANTELOR MEDICINALE

Pentru păstrarea în bune condiţii a produselor vegetale se ţine cont de o serie de factori

care pot influenţa negativ calitatea acestora pe timpul depozitării şi anume:

prezenţa umezelii, a aerului şi luminii;

prezenţa unor fenomene chimice care duc la descompunerea principiilor active;

posibilitatea evaporării uleiurilor volatile;

acţiunea unor ciuperci şi insecte care pot deprecia calitatea produselor vegetale.

De aceea plantele medicinale se depozitează în spaţii special amenajate, curate, uscate,

bine aerisite, iar cele care conţin uleiuri volatil se depozitează în vase bine închise la o

temperatură de aproximativ 190C. Plantele toxice se depozitează separat.

Umiditatea, chiar şi în cantitate mică, este foarte periculoasă în special pentru plantele

higroscopice şi cele care conţin glicozide. În prezenţa umidităţii glicozidele suferă

descompuneri enzimatice, iar produsele vegetale care conţin aceste principii active îşi pierd

valoarea terapeutică. În cazul celor higroscopice, prin absorbţia umidităţii atmosferice

produsele îşi schimbă culoarea, capătă miros de mucegai, iar microorganismele dezvoltate la

suprafaţă se înmulţesc rapid, pătrund în interior şi distrug conţinutul celular. De aceea acest

tip de produse vegetale se păstrează în lăzi închise ermetic prevăzute cu fund dublu din sită

sub care se aşază substanţe dezhidratante.

48


Produsele obţinute prin uscarea plantelor trebuie să păstreze caracteristicile plantelor

proaspete din care provin: aspectul, culoarea, mirosul, gustul, să nu conţină corpuri străine sau

părţi brunificate şi să nu prezinte urme de mucegai.

PRINCIPALELE GRUPE DE PRINCIPII ACTIVE

ŞI ACŢIUNEA LOR TERAPEUTICĂ

I. Hidraţi de Carbon sau glucide sau zaharuri

Reprezintă o clasă de compuşi foarte răspândiţi în natură şi variază de la specie la

specie, totalizând aproape 50% din substanţa uscată ce formează organismul vegetal.

Glucidele sunt indispensabile vieţii plantelor deoarece iau parte la alcătuirea scheletului

acestora. Glucidele sunt întrebuinţate şi pot avea diverse proprietăţi. De exemplu glucoza,

fructoza şi zaharoza au acţiune energetică fiind frecvent utilizate ca edulcoranţi. Lactoza şi

amidonul au întrebuinţări în industria farmaceutică, utilizându-se ca excipienţi la prepararea

pilulelor, comprimatelor, drajeurilor, dar intră şi în compoziţia unor pudre medicamentoase

sau cosmetice.

II. Poliuronide

Reprezintă o grupă de compuşi macromoleculari care conţin în molecula lor pe lângă

glucide şi acizi uronici. Din categoria poliuronidelor fac parte pectinele, gumele şi

mucilagiile. Pectinele constituie „cimentul” din complexul ţesutului vegetal şi se extrag din

fructe. În prezenţa zahărului ele gelifică dând jeleurile din fructe. Pectinele au acţiune

hemostatică şi uşor astringentă utilizate în tratamentul diareei şi în hemoragii.

Gumele sunt de obicei exudate cleioase de natură patogenă cu rol de protecţie asupra

locurilor traumatizate. Ele sunt polizaharide cu conţinut de calciu, potasiu şi magneziu alături

de unii acizi specifici. Gumele se folosesc în industria farmaceutică drept aglutinanţi la

prepararea comprimatelor, drajeurilor dar şi ca emulgatori la prepararea emulsiilor sau ca

emolienţi în unele afecţiuni dermatologice. Guma Tragacanta este în plus folosită şi ca

laxativ.

Mucilagiile sunt înrudite prin structura lor cu gumele, neputându-se trasa o graniţă

netă de delimitare între unele şi altele. Se găsesc superficial în seminţele unor plante, dar şi

profund în rădăcinile şi tulpinile de Malvaceae. Mucilagiile se utilizează ca laxative uşoare,

pansamente gastrice intestinale, dar şi ca emoliente şi expectoranţi în afecţiunile respiratorii.

III. Taninurile

Sunt substanţe puternic astringente, întâlnite în scoarţă, în frunze şi în fructele unor

plante. Ele precipită proteinele şi unii alcaloizi. Taninurile au acţiuni astringentă şi antiseptică

49


fiind prescrise ca hemostatice şi antidiareice. În doze prea mari au acţiune laxativă şi

vomitivă.

IV. Lipidele

În această grupă intră uleiurile grase care se găsesc în cantităţi mici în diferite organe

ale plantelor, dar care se depozitează în cantităţi mari doar în seminţele şi fructele

oleaginoase. În majoritatea cazurilor uleiurile grase sunt lichide, dar se pot solidifica sub

acţiunea temperaturilor scăzute (ulei de cacao, de palmier). Cel mai frecvent se utilizează

uleiul de floarea-soarelui, de măsline, de ricin, de in, de arahide, de soia, de germeni de

porumb. În industria farmaceutică uleiurile servesc drept vehicule pentru prepararea unor

soluţii, emulsii, unguente, supozitoare.

V. Uleiuri volatile

Se mai numesc şi uleiuri eterice sau esenţiale şi sunt substanţe aromate sub formă de

picături, întâlnite în diferite părţi ale plantelor. Se prezintă sub formă lichidă, sunt grase la

pipăit iar în contact cu aerul se oxidează. Se deosebesc de uleiurile grase prin mirosul aromat,

iar întinse pe hârtie lasă pată care dispare cu timpul sau prin încălzire datorită volatilităţii.

Întrebuinţările farmaceutice ale acestora sunt multiple, acţiunea lor fiind foarte diferită în

funcţie de componenţii care intră în alcătuire. Astfel o serie de uleiuri volatile au acţiune

antiseptică, bactericidă fiind utilizate în afecţiunile respiratorii, renale sau ale cavităţii bucale.

Altele au acţiune coleretică (stimulează secreţia biliară) sau ajută la dizolvarea calculilor

biliari. Unele uleiuri volatile au acţiune antispastică, carminativă (absoarbe gazele intestinale),

sedativă. Foarte multe uleiuri volatile se utilizează în industria preparatelor cosmetice sau ca

aromatizante şi corectoare de gust pentru unele medicamente.

VI. Acizii organici

Sunt răspândiţi în plante, atât în stare liberă, cât şi sub formă de combinaţii. Au rol în

prevenirea formării calculilor urinari. Cei mai cunoscuţi sunt: acidul ascorbic (vitamina C),

acidul malic, acidul citric, acidul tartric (se găseşte în struguri).

VII. Glicozidele sau heterozidele

Sunt substanţe organice care au în compoziţia lor un glucid, dar şi o altă substanţă de

altă natură numită „aglicon” sau „genină.” Au o puternică acţiune farmacodinamică şi în

funcţie de constituţia lor pot avea acţiuni diferite şi anume:

Glicozide fenolice care au acţiune antibiotică;

Glicozide sulfurate sau tioglicozide care au acţiune revulsivă (activează circulaţia

sângelui, iritant. Ex de plante: muştarul, hreanul);

Glicozide antrachinonice sau antracinozide sau antraglicozide care au acţiune

purgativă sau laxativ-purgativă;

50


Glicozide sterolice care au acţiune cardiotonică (Ex plante: degeţelul roşu, degeţelul

lânos).

VIII. Saponozidele sau saponinele

Au structură asemănătoare cu glicozidele, dar au proprietatea de a produce spumă

când sunt agitate cu apă şi de a emulsiona grăsimile la fel ca săpunul. În schimb ele au reacţie

slab acidă sau neutră, spre deosebire de săpun care are reacţie alcalină. Pentru om şi animalele

cu sânge cald, saponinele au acţiune toxică în doze mari deoarece hemolizează globulele roşii.

În doze terapeutice, însă au acţiune de stimulare a glandelor mucoase şi de dezintoxicare a

organismului. Pe baza acestor proprietăţi, se utilizează ca expectorante şi ca diuretice sau

depurative. Ex de plante: coada calului, mătasea de porumb, ciuboţica cucului, lemnul dulce,

săpunariţa.

IX. Pigmenţii antocianici

Sunt substanţe răspândite mai ales la plantele superioare şi dau culoarea roşu sau

albastru diverselor părţi ale plantelor. Ei au rol de mărire a rezistenţei capilarelor. Ex de

plante: toate fructele care pătează, afine, mure, vişine etc.

X. Pigmenţii flavonici sau flavone sau flavonozide sau flavonoide

Sunt substanţe care dau culoarea galben diverselor părţi ale plantelor şi au acţiune

vitaminizantă, antioxidantă, antispastică, antinevrotică şi de mărire a rezistenţei sanguine.

XI. Antibiotice şi fitoncide

Se mai numesc şi substanţe antimicrobiene, deoarece au rol primordial în combaterea

microbilor. Antibioticele se găsesc la plantele inferioare, iar fitoncidele se găsesc la plantele

superioare sub formă de uleiuri eterice (ex la usturoi).

XII. Substanţe amare

Se găsesc în cadrul glicozidelor amare şi a uleiurilor volatile şi au proprietatea de

stimulare a poftei de mâncare, prin mărirea secreţiei gastrice şi a tonusului peretelui stomacal

(într-un cuvânt are proprietăţi stomahice).

XIII. Rezinele sau substanţele rezinoase sau răşini

Sunt substanţe de excreţie de culoare brun-gălbuie, de consistenţă tare şi au acţiune

antioxidantă, aromatizantă şi antiseptică.

XIV. Cumarinele

În doze terapeutice au multiple acţiuni, cea mai importantă fiind acţiunea

anticoagulantă sau trombolitică. Cumarinele, mai exact compuşii cu structură cumarinică pot

avea acţiune antimicrobiană, estrogenă, de stimulare a formării melaninei, acţiune sedativă,

analgezică, antihelmintică, spasmolitică, aromatizantă, dar în acelaşi timp sunt şi

51


hepatotoxice. În doze mari provoacă fenomene toxice cu greaţă, vărsături, iar în doze mult

depăşite produc hemoragii ale mucoaselor şi organelor interne.

XV. Fitosteridele şi fitosterolii

Reprezintă grupe de substanţe care intră în componenţa uleiurilor vegetale, fiind de

natură lipofilă şi se găsesc de obicei împreună. În această categorie intră ergosterolul care este

provitamina D2, care sub acţiunea razelor ultraviolete trece în ergocalciferol (vitamina D2).

XVI. Vitaminele

Sunt enzime catalitice care se găsesc în plante în cantităţi uneori considerabile. Ele

sunt de două tipuri şi anume:

Hidrosolubile sunt vitaminele: B1, B2, B6, B12, C, P, PP.

Liposolubile sunt vitaminele: A, D, E, F, K.

Vitamina A sau Retinolul are rol în mărirea acuităţii vizuale, în protecţia pielii şi în

metabolismul calciului;

Vitamina B1 (Tiamina) şi B2 (Riboflavina) au rol în reglarea funcţiilor sistemul

nervos şi în metabolismul glucidelor. Se găsesc în special în drojdia de bere şi cereale;

Vitamina B6 sau Piridoxina are rol în asigurarea funcţiilor sistemul nervos, în

metabolismul proteic şi în hematopoieză (proces de formare a globulelor roşii). Lipsa

ei din organism conduce la insomnii, boli ale sistemului nervos şi dereglări în sinteza

hemoglobinei. Vitamina B6 este produsă şi de flora intestinală ca şi vitamina K;

Vitamina B12 sau Ciancobalamina conţine Cobalt şi ajută la producerea globulelor

roşii. Lipsa ei din organism conduce la anemie pernicioasă sau anemia Biermer,

produce atrofia mucoasei gastrice. Se găseşte în drojdia de bere, albuş de ou, muşchi şi

în cantităţi mari în ficat, rinichi, carne de vită;

Vitamina C sau Acid ascorbic joacă un rol masiv în metabolism, în coagularea

sângelui şi în mărirea rezistenţei organismului la infecţii. Avitaminoza C (lipsa

vitaminei C) conduce la boala numită „Scorbut”. Ex de plante: măceş, citrice,

pătrunjel, ceapa, ardei, cătină, coacăze;

Vitamina D sau vitamina Antirahitică sau Calciferol există în şase variante de la D2

până la D7. Cele mai importante sunt D2 şi D3 (Colecalciferol). Vitamina D se găseşte

în diverse produse sub formă de steroli sau provitamine, care sub acţiunea razelor

solare se transformă în vitamină D. Are rol în fixarea calciului şi vitaminei P în oase;

Vitamina E sau Topoferolul se mai numeşte şi vitamina fertilităţii sau antisterilităţii,

deoarece asigură o bună funcţionare a aparatului reproducător. Are rol antioxidant, se

găseşte în părţile verzi ale plantelor şi în cantităţi mari în seminţe în perioada de

germinaţie;

52


Vitamina F este un complex de acizi graşi (linoleic, linolenic şi arahidonic).

Contribuie la menţinerea troficităţii pielii şi la metabolismul colesterolului. În general

se găseşte în uleiurile vegetale (de soia, de in, de nuci, de migdale etc.);

Vitamina K sau Fitomenadiona există în şapte variante de la K1 până la K7,

importante fiind K1 şi K7 deoarece sunt pot fi produse şi de flora intestinală. Vitamina

K joacă un rol important în coagularea sângelui, acţionând împotriva hemoragiilor şi

sângerărilor. Avitaminoza K apare mai rar şi numai atunci când floara intestinală este

distrusă prin administrarea îndelungată a unor medicamente. Se găseşte în plantele cu

frunze verzi precum: spanac, urzică, mătase de porumb, traista ciobanului, ulei din

soia, untură de peşte, lucernă etc.

Vitamina P sau Rutina are rol de protecţie a permeabilităţii capilare, mărind

rezistenţa capilarelor, întăreşte activitatea vitaminei C şi reglează tensiunea arterială;

Vitamina PP sau Nicotinamida sau Antipelagroasă are acţiune trofică la nivelul

Sistemului Nervos Central şi al tubului digestiv şi joacă un rol important în

metabolismul glucidic şi lipidic. Lipsa ei produce boala numită Pelagră sau Boala

celor trei D (Diaree, Demenţă, Dermatite).

XVII. Alcaloizii sunt substanţe cu proprietăţi alcaline, care conţin în molecula lor azot şi au

o puternică acţiune farmacodinamică. În doze mari sunt toxici puternici chiar letali. În

plante se întâlnesc sub formă de combinaţii cu acizii organici sau cu taninurile. Deşi

sunt extrem de toxici, în concentraţii mici alcaloizii stimulează unele funcţii

fiziologice. Astfel ele au numeroase întrebuinţări, în funcţie de organul sau sistemul

asupra căruia acţionează avem: unii stimulează Sistemul Nervos Central, alţii au

acţiune sedativă, alţii se folosesc în diverse boli ale ochilor (Pilocarpina folosită în

glaucom)sau ale aparatului hepato-biliar. De cele mai multe ori alcaloizii au mai multe

acţiuni şi nu numai asupra unui singur organ sau sitem ci asupra mai multora

concomitent (Ex: cofeina acţionează asupra SNC şi ca efect secundar acţionează

asupra inimii, atropina are efect midriatic principal şi efect secundar excită SNC şi

diminuează secreţiile glandulare, uscăciunea gurii în special). Având în vedere

proprietăţile lor, alcaloizii sunt mai rar folosiţi sub forma unor extracte brute sau sub

forma produsului vegetal ca atare. Cel mai frecvent sunt utilizaţi în forme

farmaceutice dozându-se corespunzător. Prescripţia alcaloizilor se face cu multă

precauţie şi este indicat să se cunoască antidotul în caz de intoxicaţie. Ex: cofeina,

atropina, pilocarpina, efedrina, chinina, scopolamina, codeina, stricnina, colchicina,

cinarina (în anghinare), chelidonina etc.

53


23.02.2012

MONOGRAFIILE PRODUSELOR VEGETALE

OFICIALIZATE DE FR X:

1. Absinthii herba – partea aeriană a Pelinului;

2. Aconiti tuber – tuberculul de Omag;

3. Althaeae folium – frunze de Nalbă Mare;

4. Althaeae radix – rădăcină de Nalbă Mare;

5. Anisi vulgaris fructus – fructe de Anason;

6. Balsamum Peruvianum – balsam de Peru; cele două produse

7. Balsamum Tolutanum – balsam de Tolu; sunt răşini

8. Belladonnae folium – frunze de Mătrăgună;

9. Belladonnae radix – rădăcină de Mătrăgună;

10. Calendulae flos – florile de Gălbenele;

11. Camphora – Camfor;

12. Carvi fructus – fructe de Chimen;

13. Chamomillae flos – flori de Muşeţel;

14. Chelidonii herba – partea aeriană de la Rostopască;

15. Crataegi folium cum flores – frunze şi flori de Păducel;

16. Cynarae folium – frunze de Anghinare;

17. Digitalis purpuraeae folium – frunze de degeţel Rosu;

18. Equiseti herba – partea aeriană de la Coada Calului;

19. Eucalypti folium – frunze de Eucalipt;

20. Feniculi fructus – fructe de Fenicul;

21. Frangulae cortex – scoarţă de cruşin;

22. Gentianae radix – rădăcină de Genţiana sau Ghinţură;

23. Gummi arabicum – gumă arabică;

24. Gummi tragachantae – gumă tragacanta;

25. Hyperici herba – partea aeriană de la Sunătoare;

26. Ipecacuanhae radix – rădăcină de Ipeca;

27. Juniperi fructus – fructe de Ienupăr;

28. Lini semen – seminţe de In;

29. Liquiritiae radix- rădăcină de Lemn-Dulce;

30. Maydis stigmata – mătasea de porumb;

31. Menthae folium – frunze de Mentă;

54


32. Millefolii flos – flori de Codiţa-Şoricelului;

33. Opium – Opiu;

34. Primulae rhizoma cum radicibus – rizom şi rădăcină de Ciuboţica-cucului;

35. Ratanhiae radix – rădăcină de Ratania;

36. Sinapis nigrae semen – seminţe de Muştar Negru;

37. Thymi herba – partea aeriană de la Cimbru;

38. Tiliae flos – flori de Tei;

39. Valerianae rhizoma cum radicibus - rizom şi rădăcină de Odolean sau Valeriană.

Anason (Pimpinella anisum)

Face parte din familia „Umbelliferae” şi este oficinală la monografia „Anisi vulgaris

fructus” FR X.

Perioada de recoltare: august-septembrie, când 50-60% din fructe devin brune, iar

tulpinile încep să se îngălbenească.

Principii active: cel mai important este uleiul volatil, lipide, substanţe minerale,

proteine, zaharuri.

Acţiune şi întrebuinţări: acţiune antiseptică, diuretică, expectorantă, carminativ,

galactogogă (stimulează secreţie lactată), stomahică, antihelmintică. Este contraindicat în

gastrite, ulcer gastric şi ulcer duodenal, enterocolite acute şi cronice.

Anghinare (Cynaras scolymus)

Face parte din familia „Compositae” şi este oficinală la monografia „Cynarae folium”

FR X.

Perioada de recoltare: din iunie până la sfârşitul lui septembrie, atunci când frunzele

ajung la aproximativ 30-35 cm lungime, iar peţiolul şi nervura principală sunt încă fragede.

Principii active: substanţe amare, polifenoli, un alcaloid numit „cinarină”, acizi

organici, săruri de potasiu şi magneziu, flavonozide şi enzime.

Acţiune şi întrebuinţări: datorită cinarinei şi polifenolilor are acţiune coleretic-

colagogă, hipocolesterolemiantă, hipoglicemintă, stomahică, diuretică, activează funcţia

antioxidantă a ficatului hrănind celula hepatică. Din acest motiv se întrebuinţează în hepatite

cronice şi ciroze hepatice, în insuficienţa biliară şi pentru eliminarea toxinelor din organism.

Este contraindicată în afecţiuni acute renale şi hepatobiliare. Administrarea se face cu 30 de

minute înaintea meselor principale.

55


Chimen (Carum carvi)

Face parte din familia „Umbelliferae” şi este oficinală la monografia „Carvi fructus”

FR X.

Perioada de recoltare: iunie, când 25-30% din umbele sunt brune.

Principii active: ulei volatil, rezine, lipide, taninuri, zaharuri, substanţe minerale.

Acţiune şi întrebuinţări: acţiune stomahică, carminativă, galactogogă, atiseptic gastric

şi intestinal, antiinflamator intestinal, diuretic, expectorant, folosit ca aromatizant în

preparatele culinare.

Cimbrul (Thymus vulgaris)

Face parte din familia „Labiatae” şi este oficinală la monografia „thymi herba” FR X.

Perioada de recoltare: iunie, când 70-80% din inflorescenţe ajung la maturitate.

Principii active: ulei volatil, substanţe amare, tanin, rezine, zaharuri.

Acţiune şi întrebuinţări: intern este coleretic-colagog, antiseptic intestinal şi al căii

respiratorii, expectorant, antihelmintic şi stomahic şi se administrează în tuse convulsivă,

bronşite, enterocolite, pentru eliminarea viermilor intestinali şi pentru stimularea poftei de

mâncare. Extern este stimulator al circulaţiei periferice, antiseptic şi calmant al sistemului

nervos administrat sub formă de băi, comprese. Este contraindicat în gastrite, esofagite şi

insuficienţă pancreatică.

OBSERVAŢIE!!! Nu se supradozează deoarece provoacă tulburări gatro-intestinale şi

excitaţii nervoase urmate de depresie.

Ciuboţica Cucului (Primula officinalis)

Face parte din familia „Primulaceae” şi este oficinală la monografia „Primulae rhizoma cum

radicibus” FR X.

Perioada de recoltare: din aprilie până în iunie, când are loc fructificarea .

Principii active: saponozide, flavonozide, enzime, zaharuri, taninuri.

Acţiune şi întrebuinţări: intern este utilizat pentru fluidificarea secreţiei bronşice

(expectorant), antispastică, diuretică şi diaforetică (produce transpiraţie din abundenţă), se

administrează în bronşite, pneumonii, tulburări gastro-intestinale şi renale. Extern este

calmant, cicatrizant şi hemostatic.

56


Coada Calului (Equisetum arvense)

Face parte din familia „Equisetaceae” şi este oficinală la monografia „Equiseti herba”

FR X.

Perioada de recoltare: tulpinile sterile se recoltează din iulie până în septembrie.

Planta are două tipuri de tulpini: fertile care apar mai timpuriu, sunt brune, mai scunde

şi sterile care apar la începutul verii şi au o culoare verde, fiind mult ramificate.

Principii active: saponozide, substanţe minerale, vitamina C, ulei volatil, săruri de

potasiu.

Acţiune şi întrebuinţări: este diuretic, expectorant, antimicrobian şi remineralizant. Se

administrează în gută şi boli de rinichi, ca diuretic. În bronşite, în anemie secundară

posthemoragică are acţiune hemostatică şi remineralizantă. Prin acţiunea uleiului volatil se

foloseşte ca antiseptic în bolile de rinichi, de ficat, de inimă şi în boli de piele.

01.03.2012

Codiţa Şoricelului (Alchillea millefolium)

Face parte din familia „Compositae” şi este oficinală la monografia „Millefolii flos”

FR X.

Perioada de recoltare: se recoltează vara, când majoritatea florilor din inflorescenţe

sunt complet deschise. Se recomandă recoltarea în zilele senine, între orele 12:00-14:00, când

conţinutul în „camazulenă” este maximum, care are acţiune antiinflamatoare.

Principii active: ulei volatil, flavonozide, taninuri, săruri de magneziu, substanţe

amare, rezine, acid salicilic.

Acţiune şi întrebuinţări: intern este antiseptic, expectorant, bronhodilatator,

carminativ, stomahic, antiseptic, analgezic, hemostatic, vermifug, decongestiv hemoroidal. Se

administrează în anorexie, în gastrite, bronşite, balonări abdominale, cistite, hemoroizi,

dismenoree. Extern calmează tenurile iritate, este antiseptic şi antiinflamator, în arsuri, plăgi

purulente şi abcese dentare.

Cruşin (Rhamnus frangula)

Face parte din familia „Rhamnaceae” şi este oficinală la monografia „Frangulae

cortex” FR X.

57


Perioada de recoltare: se recoltează în perioada martie-aprilie, când seva circulă

intens în arbust şi încep să se dezvolte frunzele. Recoltarea se face de pe tulpini şi ramuri

tinere de doi-trei ani, care au scoarţa lucioasă, fără crăpături şi cu numeroase lenticele, indiciu

care arată că au un conţinut bogat în principii active.

Principii active: antracenozide, ceruri, mucilagii, flavonozide, săruri minerale, steroli,

taninuri.

Acţiune şi întrebuinţări: este laxativ şi purgativ în funcţie de doză, coleretic-colagog.

Se administrează în constipaţia cronică, în obezitate şi în insuficienţă biliară.

OBSERVAŢIE!!! Planta se foloseşte numai după un an de la recoltare, întrucât în stare

proaspătă provoacă greţuri şi vărsături. Nu se consumă în cantităţi mari deoarece produce

colici puternice şi scaune lichide.

Eucaliptul (Eucalyptus globulus)

Face parte din familia „Myrtaceae” şi este oficinală la monografia „Eucalypti folium”

FR X.

Perioada de recoltare: este un arbore din Australia şi California şi atinge 140-160 m

înălţime. După 80 de ani de creştere în lungime, continuă în grosime. Frunzele au limbul

alungit şi prezintă numeroase pete ruginii şi pungi secretoare cu ulei volatil. Frunzele se culeg

de obicei vara.

Principii active: ulei volatil, tanin, rezine, ceruri, cumarine.

Acţiune şi întrebuinţări: are proprietăţi antiseptice şi expectorante, are proprietăţi

astringente. Se administrează intern şi extern în afecţiuni respiratorii ca expectorant, antiseptic

şi de decongestionant.

Feniculul (Foeniculum vulgare)

Face parte din familia „Umbelliferae” şi este oficinală la monografia „Foeniculi

fructus” FR X.

Perioada de recoltare: se recoltează din iulie până în septembrie şi este o plantă

exclusiv de cultură.

Principii active: ulei volatil, flavonozide, zaharuri, derivaţi cumarinici, mucilagii,

săruri minerale, substanţe amare.

Acţiune şi întrebuinţări: intern este antispastic, galactogog, expectorant, carminativ,

uşor sedativ. Se administrează în balonări abdominale, în tuse convulsivă, astm bronşic şi

bronşite. Extern este antiseptic şi antiinflamator, fiind administrat în laringite, faringite,

amigdalite şi infecţii oculare.

58


Gălbenele (Calendula officinalis)

Fac parte din familia „Compositae” şi sunt oficinale la monografia „Calendulae flos”

FR X.

Perioada de recoltare: este din iunie până în septembrie, când florile sunt complet

dezvoltate.

Principii active: carotenoide, flavonozide, vitamina C, rezine, mucilagii, substanţe

amare, ulei volatil.

Acţiune şi întrebuinţări: intern se foloseşte ca antiinflamator gastro-intestinal,

coleretic-colagog, bactericid, cicatrizant, diaforetic.Se administrează în ulcer gastro-duodenal,

enterocolite, diskinezii biliare, dismenoree. Extern are acţiune antiinflamatoare, cicatrizantă,

antitricomoniazică. Se foloseşte ca cicatrizant şi antiinflamator în tratamentul plăgilor, a

arsurilor, degerăturilor, ulceraţiilor, eczemelor şi acneei, iar sub formă de spălături vaginale se

folosesc pentru distrugerea protozoarului „Trichomonas Vaginalis”.

Tinctura de Gălbenele se prepară astfel: la 100 g alcool de 70 de grade se pun 20 g

flori de Gălbenele.

08.03.2012

Ghinţura (Gentiana lutea)

Face parte din familia „Gentianaceae” şi este oficinală la monografia „Gentianae

radix” FR X.

Perioada de recoltare: este din august până în septembrie când conţinutul în principii

active este maximum. Rădăcina se recoltează numai de la plante bătrâne bine dezvoltate.

Principii active: substanţe amare, alcaloidul numit genţianină, substanţe minerale,

taninuri, lipide, glucide.

Acţiune şi întrebuinţări: este stomahic, coleretic, colagog, antihelmintic, stimulator al

funcţiei ficatului şi sistemul nervos. Se administrează intern în anorexie, diskinezii biliare,

helmintiază şi covalescenţă.

Ienupăr (Juniperus communis)

Face parte din familia „Cupressaceae” şi este oficinală la monografia „Juniperi

fructus” FR X.

Perioada de recoltare: este în perioada octombrie-ianuarie-februarie când fructele

sunt coapte.

Principii active: ulei volatil, acizi organici, substanţe proteice, zaharuri, lipide,

substanţe amare.

59


Acţiune şi întrebuinţări: datorită uleiului volatil este foarte bun antiseptic al căilor

urinare, diuretic, antispastic, antitusiv, carminativ, stomahic. Se administrează intern în

afecţiuni renale, edeme renale şi cirotice, gută, tuse, bronşite acute şi cronice. Extern este

antiinflamator şi antiseptic în reumatism şi diverse nevralgii.

OBSERVAŢIE!!! Nu se supradozează deoarece irită căile renale şi produce hematurie.

Inul (Linum usitatissimum)

Face parte din familia „Linaceae” şi este oficinală la monografia „Lini semen” FR X.

Perioada de recoltare: recoltarea se face atunci când seminţele ajung la maturitate.

Principii active: mucilagii, lipide, proteine, săruri de potasiu şi magneziu

Acţiune şi întrebuinţări: intern este laxativ sau purgativ în funcţie de doză, emolient şi

antiseptic în inflamaţii ale tubului digestiv, ale vezicii urinare. Datorită sărurilor de potasiu şi

magneziu ajută la eliminarea calculilor urinari. Se administrează în constipaţie, inflamaţii ale

tubului digestiv, litiază renală. Extern este antiseptic şi calmant al durerilor. Se administrează

pentru fluidificarea şi evacuarea puroiului în abcese, furuncule, arsuri şi calmarea diverselor

dureri.

MODEL LUCRARE

1 Au proprietăţi anticoagulante dar în doze mari produc hemoragii. Saponozide a2 Substanţe emoliente cu proprietăţi expectorante şi uşor laxative. Vitamina K b3 Datorită acţiunii de precipitare a proteinelor sanguine sunt

antidiareice şi hemostatice.Antracenozide c

4 Substanţa ce lizează eritrocitele, dar în doze mici au acţiune expectorantă şi diuretică.

Cumarine d

5 Au proprietatea de a declanşa peristaltismul intestinal producând golirea intestinului gros.

Mucilagii e

Taninuri fRĂSPUNSURI: 1-d, 2-e, 3-f, 4-a, 5-c

1 Grup de substanţe cu proprietăţi alcaline toxice pentru organism dar în doze terapeutice pot fi stimulente ale SNC.

Taninuri a

2 Enzime catalitice cu rol esenţial în organismul uman. Glicozide sterolice

b

3 Se administrează ca aperitive înaintea meselor principale. Alcaloizi c4 Substanţe toxice care în doze mici stimulează miocardul insuficient. Pectine d5 Substanţe cu proprietăţi hemostatice existente în fructe şi care în

prezenţa zahărului gelifică.Subst. Amare e

Vitamine fRĂSPUNSURI: 1-c, 2-f, 3-e, 4-b, 5-d.

60


15.03.2012

Izma sau Menta (Mentha piperita)

Face parte din familia „Labiatae” şi este oficinală la monografia „Menthae folium” din

FR X.

Perioada de recoltare: recoltarea se face din iunie până în august, când înfloreşte

planta.

Principii active: ulei volatil (componenta principală este mentolul), taninuri, subtanţe

minerale, substanţe amare, fitoncide.

Acţiune şi întrebuinţări: intern este antiseptic, antispastic, antidiareic, antiemetic,

stomahic, coleretic-colagog, carminativ, bacteriostatic, diuretic, diaforetic. Se administrează

în infecţii gastro-intestinale, balonări, diaree, diskinezii biliare, vomă. Prin diureza şi

transpiraţia pe care le produce ajută la dezintoxicarea organimului, ajută la eliminarea

calculilor renali. Este contraindicat în ulcer gastro-duodenal. Extern are proprietăţi antiseptice

şi răcoritoare fiind administrat în calmarea durerilor de cap, dureri reumatice sau prurit. Intră

în componenţa apelor de gură având efect antiseptic, dezodorizant şi răcoritor.

Lemnul dulce (Glycyrrhiza glabra)

Face parte din familia „Fabaceae” şi este oficinală la monografia „Liquiritiae radix”

din FR X.

Perioada de recoltare: recoltarea se face din martie până în mai înainte de înflorire

sau toamna după căderea frunzelor de la specii care au cel puţin trei, patru ani.

Principii active: saponozide (componenta principală este glicirizina), flavonozide

(componenta principală este licviriţina), zaharuri, rezine, substanţe amare, substanţe minerale,

vitamine din grupul B, lipide, hormoni estrogeni.

Acţiune şi întrebuinţări: este expectorant, diuretic, antiinflamator, antiseptic,

antiulceros, laxativ, estrogen. Se administrează intern în bronşite, faringite, traheite, în

calculoză renală şi biliară, constipaţie, dismenoree, ulcer gastric. De asemenea se foloseşte ca

şi corector de gust la prepararea unor medicamente sau pentru îndulcirea ceaiurilor. Este

contraindicat la diabetici şi hipertensivi datorită proprietăţilor vasoconstrictoare.

Mătasea de porumb

Preprezintă stigmatele inflorescenţei de porumb şi este oficializată de FR X la

monografia „Maydis stigmata”.

61


Perioada de recoltare: recoltarea se face atunci când porumbul este încă lăptos, iar

stigmatele sunt încă verzi.

Principii active: saponozide, ulei volatil, săruri de potasiu şi calciu, proteine,

vitaminele B, C, E, K, flavone.

Acţiune şi întrebuinţări: este diuretic, hemostatic, vitaminizant, hipoglicemiant,

colagog. Este indicată în litiază renală, cistită, obezitate, boli de inimă, gută, în diverse

hemoragii ca hemostatic, în diabet.

Muşeţelul (Matricaria chamomilla)

Face parte din familia „Compositae” şi este oficinală la monografia „Chamomillae

flos” din FR X.

Perioada de recoltare: recoltarea se atunci când receptaculul s-a alungit în formă de

con şi a căpătat o culoare galbenă pe jumătatea inferioară, iar jumătatea superioară fiind încă

de culoarea galben-verzuie. În acest stadiu florile au cel mai ridicat procent de ulei volatil (0,4

până la 1,2%).

Principii active: ulei volatil (azulene şi camazulene care au rol antiinflamator),

substanţe minerale, flavonozide, substanţe amare, rezine, vitamine B1 şi C.

Acţiune şi întrebuinţări: intern are acţiune antiseptică, antiinflamatoare, antispastică,

carminativă, antihistaminică, cicatrizantă, analgezică, stomahică, diaforetică. Se administrează

în colici intestinale, în tratarea gastritelor, enterocolitelor, infecţiilor renale şi hepatice. Extern

are acţiune antiseptică şi descongestivă. Se administrează în tratamentul unor eczeme

zemuinde prin aplicarea peste acestea a florilor mărunţite. Este contraindicat în micoze

întrucât camazulena le întreţine şi le reactivează.

Muştarul negru (Brassica nigra sau Sinapis nigra)

Face parte din familia „Cruciferae” şi este oficinală la monografia „Sinapis nigrae

semen” din FR X.

Perioada de recoltare: recoltarea se atunci când frunzele bazale s-au îngălbenit,

fructele au culoare galben-ruginie, iar seminţele au ajuns la maturitate.

Principii active: tioglicozide, substanţe amare, lipide, proteine, săruri minerale,

mucilagii.

Acţiune şi întrebuinţări: are acţiune revulsivă, rubefiantă, descongestivă pulmonară.

Se administrează extern sub formă de cataplasme aplicate local pe timp limitat în reumatism,

inflamaţii ale articulaţiilor, bronşită, pneumonie, gripă. Nu se prelungeşte timpul de aplicare

(este de 10 min.) deoarece este iritant ducând la ulceraţii ale pielii.

62


Nalba mare (Althaea officinalis)

Face parte din familia „Malvaceae” şi este oficinală la monografia „Althaeae folium”

şi „Althaeae radix”din FR X.

Perioada de recoltare: rădăcinile se recoltează din octombrie până în noiembrie după

uscarea părţii aeriene sau la începutul primăverii în martie-aprilie. Frunzele se recoltează

înainte de înflorire sau cel mai târziu la începutul înfloririi.

Principii active: mucilagii, amidon, rezine, zaharuri, lipide.

Acţiune şi întrebuinţări: datorită mucilagiilor are acţiune emolientă, expectorantă,

antiinflamatoare renală, gastro-intestinală şi respiratorie. Se administrează în afecţiuni

respiratorii, în tuse, bronşite, infecţii renale şi tulburări gastro-intestinale. Extern are acţiune

emolientă şi antiinflamatoare. Se utilizează în furunculoză, hemoroizi, amigdalită, laringită,

spălături vaginale. Rădăcinile se prepară prin macerat.

Odolean sau Valeriana (Valeriana officinalis)

Face parte din familia „Valerianaceae” şi este oficinală la monografia „Valerianae

rhizoma cum radicibus”din FR X.

Perioada de recoltare: recoltarea se face toamna târziu când rădăcinile şi rizomii au

maximum de principii active.

Principii active: ulei volatil, alcaloizi.

Acţiune şi întrebuinţări: este sedativ, hipotensiv, antispastic, antiemetic. Se

administrează intern în stări de excitaţie nervoasă, în insomnii, nevroză cardiacă, în

hipertensiune arterială, colici stomacale de natură nervoasă.

22.03.2012

Păducelul (Crataegus monogyna)

Face parte din familia „Rosaceae” şi este oficinală la monografia „Crataegi folium

cum flores”din FR X.

Perioada de recoltare: recoltarea se face la începutul deschiderii florilor începând cu a

doua jumătate a lunii aprilie.

Principii active: ulei volatil, flavonozide, acizi organici, săruri minerale, vitaminele B1

şi C, pectine, taninuri, zaharuri.

63


Acţiune şi întrebuinţări: are acţiune antispastică, vasodilatatoare în special la nivelul

coronarelor, hipotensivă, sedativă, bronhodilatatoare. Este indicat intern în afecţiuni cardio-

vasculare (hipertensiune arterială, angină pectorală, miocardită, tahicardie, arteroscleroză) şi

de asemenea este utilizat în afecţiunile respiratorii, stimulând Sistemul Nervos Central al

respiraţiei. La cardiaci se recomandă ca o completare a tratamentului cu digitală sau când

aceasta nu este suportată. Asociat cu Valeriană sau cu Talpa gâştei îşi măreşte efectul

medicinal.

Pelinul (Artemisia absinthium)

Face parte din familia „Compositae” şi este oficinală la monografia „Absinthii

herba”din FR X.

Perioada de recoltare: este îndelungată şi se face începând cu luna mai şi pe toată

perioada înfloririi.

Principii active: ulei volatil (azulene şi procamazulene), substanţe amare care se

găsesc în cadrul uleiului volatil, flavone, carotenoide, acizi organici, vitaminele B6 şi C,

fitosteroli.

Acţiune şi întrebuinţări: intern datorită uleiului volatil şi a principiilor amare are

acţiune stomahică, antiinflamatoare gastrointestinală, diuretică, laxativă, colagogă, vermifugă.

Se administrează ca tonic amar pentru stimularea poftei de mâncare, în edeme renale şi gută

ca diuretic, în constipaţie ca laxativ şi în helmintiază pentru eliminarea viermilor intestinali.

Extern este antiseptic, utilizat în tratamentul hemoroizilor şi oxiurilor. Este contraindicat în

afecţiuni nervoase, femeilor gravide şi celor care alăptează şi persoanelor cu afecţiuni acute

intestinale.

OBSERVAŢIE!!! Cura internă de pelin nu se prelungeşte prea mult timp deoarece provoacă

tulburări digestive şi nervoase. În cantităţi mari uleiul volatil determină fenomene nervoase

toxice, halucinaţii, convulsii epileptiforme, scaune involuntare, inconştienţă şi moarte.

Rostopasca (Chelidonium majus)

Face parte din familia „Papaveraceae” şi este oficinală la monografia „Chelidonii

herba”din FR X.

Perioada de recoltare: recoltarea se face în aprilie-mai, când fructificaţiile sunt

formate, iar planta are cea mai mare cantitate de principii active. Se recoltează numai partea

verde, nu cea lemnoasă.

Principii active: complex de alcaloizi (chelidonina, homochelidonina etc.),

flavonozide, saponozide, rezine, uleiuri volatile, vitamina C.

64


Acţiune şi întrebuinţări: intern datorită chelidoninei şi homochelidoninei are acţiune

antispastică asemănătoare papaverinei, dar mai puţin toxică. De asemenea are acţiune

coleretic-colagogă, sedativă, hipotensivă, uşor stimulentă a respiraţiei, relaxează musculatura

netedă a vaselor mari şi în special a coronarelor. Se administrează în inflamaţii ale vezicii

biliare, în spasme ale tractului gastro-intestinal, în insuficienţă cardiacă, în angină pectorală.

Asociat cu Codiţa şoricelului, Mentă şi Sunătoare are acţiuni benefice în bolile de ficat.

Extern este antiseptic şi trofic al pielii, latexul galben-portocaliu este utilizat pentru

îndepărtarea negilor.

Ratania (Krameria triandra)

Face parte din familia „Krameriaceae” şi este oficinală la monografia „Ratanhiae

radix”din FR X.

Perioada de recoltare: planta este originară din Bolivia şi Peru şi are 15-30 cm

înălţime. Rădăcina poate ajunge până la câţiva metri adâncime, având la exterior culoare roşie

sau brun-roşcată, iar la interior galben-brun.

Principii active: taninuri până la 10%, gume, ceruri.

Acţiune şi întrebuinţări: datorită taninului are acţiune antiseptică, astringentă,

antidiareică şi hemostatică. Se administrează intern în diaree şi extern în ORL şi stomatologie

pentru tratamentul gingivitelor, parodontozei şi stomatitelor.

Sunătoarea (Hypericum perforatum)

Face parte din familia „Hypericaceae” şi este oficinală la monografia „Hyperici

herba”din FR X.

Perioada de recoltare: recoltarea se face din iunie până în septembrie, când planta

este înflorită. Se recoltează numai părţile terminale de 20-30 cm ale plantei.

Principii active: ulei volatil, carotenoide, polifenoli, acizi organici, săruri minerale,

taninuri, saponozide.

Acţiune şi întrebuinţări: intern are acţiune antiseptică, cicatrizantă, antiinflamatoare,

antidiareică, antibiotică, diuretică. Se administrează în hepatite cronice diminuând procesele

inflamatorii hepatice şi diminuează degenerarea celulelor hepatice. Se administrează în colite

cronice, în boli renale, ulger gastric, tuse, răceală. Extern este antiseptic, antiinflamator,

cicatrizant, trofic. Se administrează pentru calmarea şi cicatrizarea rănilor şi în inflamaţiile

gingivale sau dureri de dinţi.

65


28.03.2012

Teiul (Tilia cordata, Tilia tomentosa, Tilia platyphyllos)

Face parte din familia „Tiliaceae” şi este oficinal la monografia „Tilia flos”din FR X.

Perioada de recoltare: recoltarea se face în mai-iunie, în funcţie de cum înfloreşte

specia.

Principii active: mucilagii, ulei volatil (farnesol), flavonozide, zaharuri, gume.

Acţiune şi întrebuinţări: intern are acţiune emolientă, expectorantă, calmantă, sedativă,

diaforetică şi spasmolitică. Se administrează în insomnii, răceală şi gripă mai ales când sunt

însoţite de febră, deoarece produce transpiraţie abundentă, care determină scăderea

temperaturii corporale. Se utilizează în tuse şi bronşite fluidificând secreţiile bronşice. Florile

de tei asociate cu Menta şi Muşeţelul, uşurează digestia şi tonifică stomacul. Extern are

acţiune calmantă şi antiinflamatoare, sub formă de băi ajută la liniştirea sistemului nervos, iar

sub formă de gargară în inflamaţii ale amigdalelor.

Degeţelul roşu (Digitalis purpurea)

Face parte din familia „Scrophulariaceae” şi este oficinal la monografia „Digitalis

purpuraeae folium”din FR X.

Perioada de recoltare: recoltarea se face în septembrie-octombrie în primul şi al

doilea an de vegetaţie. Recoltarea se face pe timp însorit în jurul prânzului.

Principii active: glicozide cardiotonice, saponozide, flavonozide.

Acţiune şi întrebuinţări: este carditonic şi diuretic, este indicat intern pentru mărirea

puterii de contracţie a miocardului datorită digitalinei care este o glicozidă extrem de

puternică şi care nu se administrează decât în cantităţi foarte bine dozate. Preparatele

digitalice nu se folosesc timp îndelungat deoarece glicozidele se fixează pe fibrele

miocardului şi produce fenomen cumulativ, ajungându-se la doza letală prin oprirea inimii.

Administrarea se face cu pauze.

Ipeca (Psychotria ipecacuanha)

Face parte din familia „Rubiaceae” şi este oficinală la monografia „Ipecacuanhae

radix”din FR X.

Perioada de recoltare: planta este originară din America de Sud.

Principii active: alcaloizi (emetină), saponozide, taninuri.

Acţiune şi întrebuinţări: în doze mici este expectorant şi antidiareic. În doze mari are

acţiune vomitivă. Se administrează intern în tratamentul dizenteriei şi al afecţiunilor căilor

66


respiratorii.

Mătrăguna (Atropa belladonna)

Face parte din familia „Solanaceae” şi este oficinală la monografia „Belladonnae

radix” şi „Belladonnae radix”din FR X.

Perioada de recoltare: recoltarea rădăcinilor se face în aprilie sau spre sfârşitul

toamnei (septembrie-octombrie), iar a frunzelor în perioada de înflorire (iunie-august).

Principii active: alcaloizi, substanţe minerale, vitamina C.

Acţiune şi întrebuinţări: calmează spasmele musculaturii netede la nivelul tubului

digestiv, a căilor biliare, a tubului respirator, a uterului, micşorează secreţiile şi accelerează

ritmul cardiac. În doze mari excită SNC şi provoacă midriază. Se administrează în astm,

bronşite astmatiforme şi ca antiseptic intestinal şi antivomitiv.

Opiul

Opiul reprezintă latexul obţinut din capsulele necoapte de mac din specia „Papaverum

somniferum”. Macul face parte din familia „Papaveraceae”. Opiul este oficinal la monografia

„Opium” care provine de la cuvântul grecesc „opion” care înseamnă „suc”.

Principii active: un complex de alcaloizi format din morfină, papaverină, codamină,

codeină, narcotină etc., acizi organici, substanţe minerale, glucide, rezine.

Acţiune şi întrebuinţări: este analgezic opioid, sedativ, hipnotic, antitusiv, antispastic,

coronaro-dilatator. Produce dependenţă fizică şi psihică.

Omagul (Aconitum napellus)

Face parte din familia „Ranunculaceae” şi este oficinală la monografia „Aconiti tuber”

din FR X.

Perioada de recoltare: recoltarea se face vara după înflorire şi se recoltează numai

tuberculii tineri laterali.

Principii active: alcaloizi (aconitină).

Acţiune şi întrebuinţări: este analgezic şi antitusiv. Se administrează intern pentru

calmarea tusei în bronşite, în tuse convulsivă, pentru descongestionarea căilor respiratorii şi

ca analgezic în nevralgiile nervului Trigemen. Se găseşte în medicamentul Sirogal.

Gume şi rezine

Guma arabica

Guma arabică reprezintă produsul uscat provenit prin exudaţie din tulpina arborelui

67


african „Acacia senegal” şi este oficinală la monografia „Gummi arabicum”.

Compoziţie chimică: enzime, amilaze şi peroxidaze, polizaharide.

Întrebuinţări: datorită polizaharidelor se folosesc ca adeziv la prepararea

comprimatelor. Datorită faptului că formează soluţii coloidale se utilizează ca emulgator la

prepararea emulsiilor. Pentru a nu acţiona ca oxidant, datorită peroxidazei, în preparate este

utilizată guma dezenzimată.

Guma tragacanta

Ca şi Guma arabică este un produs de exudaţie uscat, obţinut din ramurile şi tulpina

arborelui „Astragalus gummifer” originar din Siria şi Grecia. Guma tragacanta este oficinală

la monografia „Gummi tragacanthae”.

Compoziţie chimică: polizaharide, nu conţine enzime.

Întrebuinţări: se foloseşte ca emulgator, adeziv la prepararea comprimatelor şi a

cimentului dentar, sub formă de mucilag este utilizat ca laxativ stimulând peristaltismul

intestinal.

Balsamul de Peru

Balsamul de Peru este o oleorăşină obţinută din scoarţa arborelui „Myroxylon

peruiferum” şi este oficinal la monografia „Balsamum peruvianum”. Se prezintă ca un lichid

vâscos, brun-roşietic, transparent în strat subţire cu miros caracteristic aromat şi gust amar-

înţepător. În contact cu aerul se întăreşte. Se administrează extern având acţiune scabicidă şi

cicatrizantă.

Balsamul de Tolu

Balsamul de Tolu este o oleorăşină obţinută din scoarţa arborelui „Myroxylon

toluifera” şi este oficinal la monografia „Balsamum tolutanum” în stare proaspătă are o

consistenţă moale, iar cu timpul se întăreşte transformându-se într-o masă solidă friabilă,

strălucitoare, transparentă în strat subţire de culoare brun-gălbuie sau brun-roşietică cu miros

plăcut aromat de vanilie şi gust acru-amărui. Se administrează în preparate farmaceutice

având acţiune antiseptică şi expectorantă (se administrează intern).

Camforul

Camforul este uleiul volatil conţinut în toate părţile speciei arborelui „Cinamomum

camphora” şi este oficinal la monografia „Camphora”. Se obţine prin distilare, iar prin răcirea

uleiului volatil se obţine Camforul solid. Dacă nu este păstrat în recipiente bine închise se

68


volatilizează la temperatura camerei.

Compoziţie chimică: ulei volatil.

Acţiune şi întrebuinţări: extern are acţiune revulsivă, rubefiantă, activând circulaţia

periferică a sângelui. Se administrează în dureri reumatice prin fricţionări locale. Intern are

acţiune analeptică respiratorie şi cardiacă (reglează activitatea respiratorie şi cardiacă) şi se

administrează sub formă injectabilă foarte rar.

05.04.2012

PLANTE PENTRU LUCRARE:

Anason;

Anghinare;

Degeţel roşu;

Ipeca;

Ienupăr;

Muşeţel;

Muştar negru;

Opiul;

Omag;

Pelin;

Sunătoare;

Tei.

Principii active de bază;

Acţiune şi întrebuinţări;

Contraindicaţii;

Partea de plantă care se foloseşte în terapeutică.

1 Substanţă ce formează cu apa soluţii coloidale şi are rol de emulgator şi adeziv.

Camfor a

2 Oleorezină utilizată ca antispastic şi expectorant. Balsam de Tolu b3 Substanţă solidă ce se volatilizează la temperatura camerei. Balsam de Peru c4 Substanţă ce formează cu apa soluţii coloidale şi are acţiune

laxativă.Gumă arabică d

5 Oleorezină folosită ca cicatrizant şi parazicid. Ulei volatil eGumă tragacanta

f

RĂSPUNSURI: 1-d, 2-b, 3-a, 4-f, 5-c.

1 Produs vegetal al cărui ulei volatil este contraindicat în leziuni ale Muşeţel a

69


căilor renale.2 Produs vegetal al cărui ulei volatil este contraindicat în ulcer gastri

şi duodenal.Ienupăr b

3 Produs vegetal al cărui ulei volatil este benefic în stări de excitaţie nervoasă.

Sunătoare c

4 Produs vegetal al cărui ulei volatil este contraindicat în micoze. Pelin d5 Produs vegetal al cărui ulei volatil este contraindicat în afecţiuni

nervoase.Mentă e

Valeriană fRĂSPUNSURI: 1-b, 2-e, 3-f, 4-a, 5-d.

1 Plantă ale cărei frunze se utilizează în terapeutică. Anghinare a2 Plantă ale cărei rădăcini se utilizează în terapeutică. Muştar negru b3 Plantă ale cărei seminţe se utilizează în terapeutică. Coada

şoriceluluic

4 Plantă ale cărei fructe se utilizează în terapeutică. Coada calului d5 Plantă ale cărei flori se utilizează în terapeutică. Ghinţură e

Fenicul fRĂSPUNSURI: 1-a, 2-e, 3-b, 4-f, 5-c.

1 Vitamină hidrosolubilă. Codeina a2 Alcaloid extras din opiu. Retinol b3 Componentă a uleiului volatil de muşeţel. Ciancobalamină c4 Vitamină liposolubilă. Chelidonină d5 Alcaloid extras din mătrăgună. Azulenă e

Atropină fRĂSPUNSURI: 1-c, 2-a, 3-e, 4-b, 5-f.

1 Principiu de bază al plantei Ipeca. Saponozide a2 Principiu de bază al plantei Nalba mare. Mucilagii b3 Principiu de bază al plantei Ratania. Ulei volatil c4 Principiu de bază al plantei Chimen. Taninuri d5 Principiu de bază al plantei Primula. Alcaloizi e

Antracenozide fRĂSPUNSURI: 1-e, 2-b, 3-d, 4-c, 5-a.

1 Monografia plantei Cimbru este: Aconiti tuber a2 Monografia plantei Cruşin este: Thymi herba b3 Monografia plantei Omag este: Liquiritiae radix c4 Monografia plantei Odolean este: Valerianae radix d5 Monografia plantei Lemn dulce este: Frangulae cortex e

Carvi fructus fRĂSPUNSURI: 1-b, 2-e, 3-a, 4-d, 5-c.

70

95524757-FARMACOGNOZIE

Documents

Transcript of 95524757-FARMACOGNOZIE