LUCRAREA NR. 6

Micoze

Cele mai multe boli ale plantelor sunt produse de ciuperci şi se numesc micoze.

Ciupercile sunt plante inferioare, acidofile, lipsite de clorofilă, ducând o viaţă heterotrofă,

saprofită sau parazită. Ele constituie încrengătura Mycophyta, Fungi sau Eumycetes. În prezent se

cunosc peste 100.000 de specii din care 8.000 produc boli ale plantelor. La noi în ţară s-au descris

peste 8.700 specii de ciuperci saprofite şi parazite, din care cele mai multe sunt patogene ale plantelor

(după Severin şi colab., 2001).

Pentru recunoaşterea sau caracterizarea lor ne vom referi întotdeauna la caracterele aparatului

vegetativ şi al fructificaţiilor rezultate în urma procesului de înmulţire sexuată şi asexuată. Ţinând cont

de aceste elemente ciupercile sunt grupate în clasele: Plasmodiophoromycetes, Chytridiomycetes,

Oomycetes, Zygomycetes, Hemiascomycetes, Ascomycetes, Heterobasidiomycetes,

Holobasidiomycetes, Deuteromycetes.

Tipurile de aparat vegetativ şi fructificaţiile la ciupercile fitopatogene

Tipurile de aparat vegetativ la ciupercile fitopatogene

Aparatul vegetativ este un tal, constituit diferit în funcţie de gradul de evoluţie a ciupercii.

Gimnoplastul este alcătuit dintr-o masă citoplasmatică cu un nucleu,

fără perete celular. Lipsa peretelui celular face ca forma gimnoplastului să varieze în funcţie de spaţiul

care-l are la dispoziţie. De cele mai multe ori gimnoplastul trăieşte intracelular şi se întâlneşte la

ciupercile din filumul Myxomycota, familiile Synchytriaceae şi Olpidiaceae.

Plasmodiul este alcătuit dintr-o masă mai mare de citoplasmă în care se află mai mulţi nuclei. El

se dezvoltă intracelular şi se întâlneşte tot la ciupercile inferioare din filumul Myxomycota, familia

Plasmodiophoraceae.

Dermatoplastul este format dintr-o celulă cu toate elementele constitutive ca: peretele celular,

citoplasmă şi nucleu. Peretele celular imprimă dermatoplastului o formă anumită; este caracteristic

drojdiilor (familia Saccharomytaceae).

Sifonoplastul este format din filamente simple sau ramificate, continui, care conţin citoplasmă şi

mai mulţi nuclei. Acest tip de aparat vegetativ multinucleat mai este denumit şi cenocitic şi se

întâlneşte la ciupercile din clasa Oomycetes.

Talul filamentos este alcătuit din filamente simple sau ramificate, septate, cu numeroşi pereţi

transversali, fiecare compartiment reprezentând o celulă. Legătura dintre celulele vecine se realizează

55

prin intermediul porţiunilor de citoplasmă care străbat porii septelor. Talul filamentos se întâlneşte la

ciupercile din filum Ascomycota, a unora din filumul Basidiomycota şi filumul Deuteromycota.

Sifonoplastul şi talul filamentos sunt denumite şi miceliu, iar filamentele care îl alcătuiesc se numesc

hife miceliene.

Talul masiv este cel mai evoluat tip de aparat vegetativ, fiind alcătuit din filamente întreţesute

mai des sau mai lax, dând naştere la ţesuturi false numite plectenchime. Acest tip de aparat se

întâlneşte la scleroţii unor ciuperci din filumul Ascomycota, precum şi la macromicete.

Fructificaţiile la ciupercile fitopatogene

În cele mai multe cazuri înmulţirea asexuată se realizează fie prin transformarea întregului corp

vegetativ (holocarpic), fie numai a unei părţi din corpul vegetativ (eucarpic) în organe de propagare

numite spori. Sporii pot fi imobili - aplanospori, sau mobili - zoospori. După locul de formare,

deosebim:

1. spori interni (endospori), care se formează în interiorul unor organe şi care pot fi:

a) aplanospori - care se formează în interiorul sporangiilor;

b) zoospori - care se formează în zoosporangi (ei sunt lipsiţi de membrană şi sunt mobili, fiind

prevăzuţi cu 1 - 2 flageli);

c) ascospori care se formează în asce şi sunt caracteristici ciupercilor din clasa Ascomycetes.

Formarea ascelor este precedată întotdeauna de procesul sexual. Aceste formaţiuni sunt

localizate în ascofructe.

Ascofructele pot fi deschise, în formă de cupă sau de disc, ca la Discomycetes, numite apotecii

sau în formă de pungi, prevăzute cu un por de deschidere - peritecii sau complet închise - cleistotecii.

2. spori externi (exospori), care se formează la exterior, pe suporturi speciale - conidiofori,

sporofori sau basidii. Aceştia pot fi:

a) conidii care se formează pe suporturi speciale, denumite conidiofori. Conidiile propriu-zise

sunt la ciupercile din Ascomycetes şi Deuteromycetes (Fungi imperfecţi), iar la Oomycetes ceea

ce se cheamă conidii, sunt de fapt sporangi caduci.

b) basidiosporii care se formează pe organe speciale numite basidii, specifice ciupercilor din

filumul Basidiomycota.

Conidiile pot avea forme diferite, mono sau multicelulare, incolore sau colorate. Acestea se pot

forma liber, pe suprafaţa ţesuturilor afectate, în lagăre acoperite la început cu cuticulă - acervuli sau în

pungi alcătuite din hife întreţesute - picnidii, care conţin picnospori.

Conidioforii au de asemenea forme şi dimensiuni variate, putând fi simpli sau ramificaţi. Unii

conidiofori formează fascicule compacte, numite coremii.

56

În urma înmulţirii sexuate se formează zigotul care poartă diferite denumiri în funcţie de clasele

de ciuperci. Astfel, la ciupercile ce aparţin clasei Oomycetes se numeşte oospor, la cele din clasa

Ascomycetes, ascospori iar la cele din clasele Heterobasidiomycetes şi Holobasidiomycetes,

bazidiospor.

Lucrarea 7

Tehnica de lucru pentru observarea la microscop a ciupercilor fitopatogene

Examinarea la microscop a ciupercilor fitopatogene (aparat vegetativ, fructificaţii asexuate şi

sexuate), este important şi absolut necesar pentru diagnosticarea cu precizie a micozelor.

Materialul de examinat se pregăteşte sub formă de preparate microscopice, care pot fi temporare

sau de durată (preparate fixe sau semipermanente). Preparatele microscopice mai uşor de executat sunt

cele temporare, care se montează în picatura de apă pe lama de sticlă pentru microscopie, fiind

acoperite cu lamele. După observare aceste preparate se spală. Spre deosebire de primele, preparatele

fixe se montează în picătura de lacto-fenol, glicerină etc. Lamela este fixată de lamă printr-un lut

special care împiedică evaporarea lichidului. Preparatele fixe se pot păstra în cutii un timp îndelungat,

însă când se formează bule de aer între lamă şi lamelă preparatele nu mai sunt bune şi se desfiinţează.

Modul de execuţie a preparatului microscopic este diferit, după locul de dezvoltare a

patogenului. Ori de câte ori ciuperca se dezvoltă şi formează fructificaţii în interiorul ţesuturilor

(intracelular sau intercelular) sunt necesare secţiuni transversale prin ţesutul atacat. Când însă

fructificaţiile ciupercilor ies la suprafaţa organelor atacate prin osteolele stomatelor sau când ele se

formează direct la exterior pe hifele ectoparazite se execută preparate simple din aceste fructificaţii.

Secţiunea transversală prin ţesuturile atacate se efectuează cu un brici anatomic sau cu un

microtom de mână.

Din materialul de secţionat (porţiuni din rădăcini, tulpini, frunze sau fructe atacate) se taie cu

bisturiul un fragment de 2 - 3 mm şi se aşează între două jumătăţi de măduvă de soc (care serveşte

drept suport) în aşa fel încât suprafaţa de secţiune să fie orizontală şi nu oblică. Cu ajutorul briciului

bine ascuţit se secţionează paralel cu suprafaţa socului, executând o singură mişcare continuă,

prelungită. Se repetă operaţia de secţionare obţinându-se mai multe secţiuni care se iau cu un ac

ascuţit de pe lama briciului şi se trec în picătura de apă deja pregătită pe lama de sticlă; porţiunile de

soc secţionate se îndepărtează. Preparatul astfel executat se acoperă cu lamela (bine ştearsă) având

grijă să nu se formeze bule de aer, lamela se aşează uşor atingând întâi cu o muchie picătura de apă şi

apoi va

57

fi lăsată în întregime să atingă lama.

Secţiuni mai subţiri şi uniforme ca grosime se pot obţine cu microtomul de mână. Acesta este

alcătuit dintr-un cilindru metalic, prevăzut la un capăt cu o măsuţă rotundă , care are în centru

o deschidere circulară în care se întoarce socul cu fragmentul ce trebuie secţionat, fixându-se cu

ajutorul unui cleşte interior. Cleştele cu socul este ridicat cu 5 - 10 µm de un piston acţionat de un

şurub micrometric. Secţiunile se efectuează folosind un brici anatomic cu o faţă plană, în felul

următor: în mâna stângă se ţine microtomul sprijinindu-i măsuţa pe degetul mare şi arătător, iar cu

mâna dreaptă se ţine briciul cu partea plană sprijinită de măsuţa microtomului. Se trage briciul oblic

de la plăsele spre vârf, printr-o mişcare continuă şi se obţine prima secţiune. După acţionarea

şurubului micrometric se repetă operaţia până la completa consumare a fragmentului de

secţionat, obţinându-se numeroase secţiuni, care se trec cu acul în picătura de apă.

Preparatul microscopic simplu, executat din miceliu şi fructificaţiile aflate la suprafaţa

ţesuturilor atacate

Acest preparat se execută cu ajutorul bisturiului sau cu un ac ascuţit sau spatulat şi constă în

desprinderea unei porţiuni mici de mucegai, puf sau pulbere etc. şi trecerea acesteia în picatura de apă.

Pentru dispersarea filamentelor miceliene şi a fructificaţiilor înainte de a pune lamela, materialul

trebuie să fie bine destrămat (nu tăiat sau tocat). Această operaţie se efectuează fixând materialul cu

vârful bisturiului din mâna stângă, iar cu un ac ascuţit, ţinut în mâna dreaptă, se destramă uşor în toate

direcţiile.

La nevoie preparatele se pot colora cu bleu cotton în lacto-fenol care

se adaugă în lichidul de montare.

Examinarea preparatelor la microscop

Pentru examinarea la microscop a preparatelor sunt necesare următoarele operaţii:

- înainte de folosirea microscopului se şterg ocularele, obiectivele, condensatorul cu cârpă

uscată;

- microscoapele electrice se conexează la transformator şi acestea la rândul lor la priza de la

masă sau de la perete;

- se examinează mai întâi cu obiectivul mai mic (putere de mărire slabă), parcurgând toată

lamela;

- se alege porţiunea din preparat care trebuie analizată în amănunt şi se fixează exact în centrul

câmpului microscopic şi numai după aceea se schimbă obiectivul cu putere de mărire mai mare;

- când se examinează cu obiectivul mare, condensatorul trebuie apropiat de măsuţa

microscopului pentru a avea câmpul microscopic mai luminat, clarificarea imaginii efectuându-se cu

viza micrometrică.

58

59