APICULTOR, ALBINE - FORUM DE

APICULTURA "Apicultor" / APICULTOR

INCEPATOR / Primii pasi in apicultura

Moderat de alinstoian,

fotoklipa, janese,

malebee, prisecarul

Autor

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

C U P R I N S

1=Ce trebuie stiut despre familia de albine

2=Primii pasi pentru organizarea unei stupine

3=Sfaturi utile de care trebuie sa tii seama la achizitionarea de stupi

populati

4=Procurarea familiilor de albine

5=Cand se achizitioneaza familiile de albine?

6=Inventarul de care am avea nevoie intr-o stupina

7=Bolile si tratamentele albinelor

8=Metode de aplicare a tratamentelor

9=Clasificare a bolilor si daunatorulor:

10=Calendarul lucrarilor apicole, defalcat pe luni

11=Speciile nectaro-polenifere si lunile de inflorire

12=Hranirea suplimentara- diferite retete

13=Produsele albinelor

14=Lucrari in stupina

15=Inmultirea familiilor de albine

16=Cresterea matcilor

17=Cresterea trantorilor

18=Metode de iernare

19=Schite stupi si topitor solar

20=Insarmarea ramelor

21=Pavilion apicol, date tehnice

Modificat de prisecarul (31-10-2009 08:25:39)

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 18:50:01 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Ce trebuie stiut despre familia de albine

In familia de albine se gasesc trei feluri de indivizi:

matca,albinele lucratoare si trantorii.

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

Matca : Este singura femela fecundata din stup,fiind

raspunzatoare de inmultirea familiilor de albine.De obicei in stup

este o singura matca,avand corpul mai lung(20-25 mm), capul

mic,abdomenul foarte dezvoltat,aripi mai mici si o greutate de 250-

280 mg.

Albinele lucratoare : Numarul acestora este

variabil,osciland de la 10000 in perioada de iarna,pana la 40000-

80000 in vara.Au talia mai mica(12-14 mm), o greutate de aprox.

100mg si aripile sunt de aceeasi lungime cu abdomenul.In fapt

lucratoarele sunt femele cu organele de reproducere nedezvoltate.

Trantorii :Sunt masculii care imperecheaza matca,fiind

prezenti in cuib din primavara pana in toamna.In numar de cateva

sute,au o lungime de 15-17 mm,aripi ce depasesc abdomenul,capul

globulos si o greutate de 200 mg.

Dezvoltarea familiei de albine

Intr-un an calendaristic familia de albine are o dezvoltare

diferita,numarul indivizilor crescand sau scazand functie de anotimp

si implicit de conditiile de mediu.Practic viata familiei de albine

cuprinde patru mari perioade.

Prima perioada : Se caracterizeaza prin inlocuirea albinelor batrane

care au iernat,cu albina tanara,nou iesita din celule primavara.Pe la

sfarsitul lui februarie,matca incepe sa depuna oua in celulele

fagurilor din mijlocul ghemului,acolo unde regimul termic permite

cresterea de puiet.Dupa ce albinele fac zborul de curatire,matca

depune din ce in ce mai multe oua.Pe masura ce timpul se incalzeste

,ponta matcii ajunge la 1000 de oua pe zi,albinele batrane care se

uzeaza fiind inlocuite treptat.

Procentul albinelor tinere creste mereu si se ajunge in situatia ca la

sfarsitul lunii aprilie toata albina sa fie inlocuita.Se stie ca o albina

tanara are o putere mare de ingrijire a larvelor,putand hrani 2,3 sau

chiar 4,ritmul dezvoltarii familiei fiind foarte mare.

Perioada a doua : Se mai numeste si perioada de crestere.Nectarul si

polenul se gasesc din abundenta si isi fac aparitia trantorii.Matca

este hranita puternic, depune peste 2000 de oua/zi,numarul de

albine doici creste si se ajunge in situatia in care 3-4 doici ingrijesc

o larva.Cand acest fenomen se suprapune cu alti factori

favorizanti(lipsa de spatiu,ventilatie insuficienta etc.),apar frigurile

roirii.

Albinele construiesc botci de roire,in care matca depune oua la

interval de cateva zile.La urdinis se observa "barbi de albine"

cauzate de marea aglomeratie ce exista in stup.Dupa 1-3 zile de la

capacirea primelor botci,are loc prima roire,matca cu o parte din

albinele tinere,insotite de multi trantori parasind stupul.Acest roi

care se numeste roi primar si care contine aprox. 50% din populatia

stupului se aseaza dupa cateva minute de zbor pe o creanga sau alt

suport.,de unde o sa zboare apoi spre o alta destinatie.

In familia de baza,la 8 zile de la capacirea primei botci,iese intaia

matca tanara.Intentia ei este sa omoare matcile care nu au

eclozionat din botci,reusind lucrul acesta daca este lasata de

albine.Daca familia ramane in frigurile roitului,albinele nu lasa

matca tanara sa-si omoare suratele,iar in a 9-a zi de la iesirea

primului roi,iese al doilea roi cu matca neimperecheata.Iesirea

roiului 2 poate fi intarziata de o vreme nefavorabila(ploioasa).Cand

se intampla asta,acest roi contine mai multe matci tinere.Roirea

poate continua si cu iesirea altor roiuri,fapt ce duce la desfiintarea

familiei de baza.Perioada de roire in conditiile tarii noastre este

cuprinsa intre sfarsitul lunii mai si sfarsitul lunii iulie.

Tot in aceasta perioada se inregistreaza cele mai mari culesuri de

nectar si polen,perioada caracterizata de infloriri puternice a

masivelor melifere.Catre sfarsitul lunii iulie,puterea familiei se

micsoreaza treptat,matca micsorand ponta ,trantorii fiind alungati

din stup.

Perioada a treia : Este numita si perioada formarii albinelor de

iernare.In mod natural toata albina care a participat la culesurile de

vara piere.Ea este inlocuita de albina aparuta in luna august,albina

care neparticipand la cules are un organism neuzat.Generatiile de

albine iesite toamna,mai cu seama la sfarsitul lunii

august,septembrie si octombrie,traiesc pana in primavara

urmatoare,asigurand cresterea noilor larve.

Perioada a patra : Este perioada iernarii si incepe cand temperatura

scade sub 13 grade C.In toamna la aparitia primelor nopti

reci,albinele se strang in ghemul largit pe fagurii din dreptul

urdinisului.O caracteristica a iernarii este aceea ca temperatura din

interiorul ghemului nu scade niciodata sub 14 grade C,nici in

perioadele cele mai geroase.Trebuie ca toti stuparii sa stie ca

albinele nu incalzesc incinta stupului,ele mentinand caldura numai

in interiorul ghemului.Albinele din partea exterioara a ghemului

sunt mai apropiate unele de altele si formeaza o "coaja" stand

nemiscate,iar cele din interior(mai tinere) sunt mai rasfirate si prin

miscari din aripi,abdomen,picioare produc caldura necesara.

Producerea caldurii in timpul iernii se face pe baza consumului de

miere,o familie consumand iarna 6-10 kg de miere.In prima parte a

iernarii familia nu creste puiet.

Inmultirea familiilor de albine

Se poate spune despre albine ca au o viata scurta,in sezonul activ

traind 35-40 zile,iar in cel inactiv 6-8 luni.Toate categoriile de

indivizi trec prin trei stadii de dezvoltare : ou , larva , nimfa.

Albina lucratoare : In prima zi dupa depunere,oul sta vertical in

celula,a doua zi se inclina putin pentru ca a treia zi sa fie complet

culcat pe fundul celulei.Catre sfarsitul celei de a treia zi,albinele

doici depun in celula laptisor de matca,produs de glandele lor

salivare.Invelisul oului se moaie si din el iese larva.Aceasta are

forma unui viermisor de culoare sidefie.

In primele trei zile larva este hranita de albinele doici cu laptisor de

matca.La aceasta,spre sfarsitul celei de-a treia zi,albinele adauga

miere si pastura pentru ca incepand cu a patra zi larvele sa fie

hranite numai cu amestec de pastura,miere si apa.In primele zile

larvele stau incolacite pe fundul celulei.In ziua a sasea catre sfarsit

larva se intinde in lungul celulei,cu capul spre deschiderea ei, nu

mai primeste hrana si albinele astupa celula cu un capacel poros de

ceara,amestecata cu polen.In interiorul celulei larva tese o gogoasa

si in ziua a 14-a de la depunerea oului se formeaza nimfa.In ziua a

21-a iese albina lucratoare.

Matca : Se dezvolta din acelasi ou ca si albina lucratoare.Diferenta

este ca depunerea oului de catre matca se face in celule speciale

numite botci si in modul de hranire.Cand albinele se pregatesc de

roire,ele construiesc botci pe marginea fagurilor,botci de roire, in

care matca depune oua.Cand familia ramane orfana dintr-un anumit

motiv,albinele cladesc in mijlocul fagurelui botci de salvare,prin

modificarea celulelor de lucratoare ce contin larve mai tinere de 3

zile.Aceste larve sunt hranite pana la capacirea botcilor numai cu

laptisor de matca.

Trantorii : Provin din oua nefecundate.Daca la matca si lucratoare

difera numai modul de hranire si anvelopa(celula),la trantor difera si

oul.Pentru un trantor se consuma o cantitate de hrana de 2-3 ori mai

mare,iar durata de dezvoltare este cea mai mare(24 de zile).

Activitatea , cuibul si hrana albinelor

Dupa iesirea din celula,viata albinei lucratoare se imparte in

doua etape.In primele 20 de zile albina lucratoare executa tot felul

de lucrari in stup,iar in ultimile 15 zile ale vietii devine albina

culegatoare.O schema arata astfel : in primele 1-2 zile albinele

curata celulele si incalzesc puietul.Intre a 3-a si a 13 zi,albinele

hranesc puietul.In primele zile,ele hranesc larvele mai in varsta cu

amestec de miere si polen si apoi pe masura ce se dezvolta glandele

producatoare de laptisor,si anume intre a 6-a si a 12-a zi,ele hranesc

larvele mai tinere in varsta de cel mult 3 zile.Tot in acest

timp,albinele mai executa si urmatoarele lucrari : primesc nectarul

,depoziteaza nectarul, preseaza polenul si curata stupul.

Albinele in varsta de 12-18 zile cladesc fagurii.In tot acest timp ele

fac si scurte zboruri de orientare.Intre a 18 si a 21-a zi de

viata,albinele pazesc intrarea in stup,aerisesc stupul.Dupa aceasta

perioada albinele devin albine culegatoare,cu mentiunea ca la

aparitia unui cules abundent pot participa si albine mai tinere de 20

de zile.

Cuibul familiei de albine este alcatuit din faguri de ceara.Fiecare

fagure prezinta pe ambele fete mii de celule hexagonale.Pe faguri

sunt trei feluri de celule : de albina lucratoare cu diametrul de 5,4

mm si adancimea de 10-12 mm , celule de trantor cu diametrul de

6,5 mm si adancimea de 11-12 mm , celule de matca (botci) care au

forma unei ghinde,adanci de 20-25 mm si diametrul de 10-21

mm.In celulele de lucratoare albinele pot depozita miere si

pastura,iar in cele de trantor miere si mai rar pastura.

Pentru hranirea lor si a puietului albinele folosesc nectarul si

polenul florilor.Pe langa nectar albinele mai folosesc si diferite

secretii dulci(mana) de origine animala sau vegetala.Daca despre

nectar(miere) se poate spune ca reprezinta hrana glucidica,atunci

polenul este hrana proteica(painea).Consumul de miere si pastura

difera de la o perioada la alta,functie de anotimp si de prezenta sau

absenta puietului.

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 18:52:42 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

Primii pasi pentru organizarea unei stupine

Apicultura este activitatea care da practicantilor numeroase

satisfactii.Iubitorii de stuparit, sunt oameni de toate varstele si

profesiile care au un punct comun: dragostea de albine,natura,aer

liber.Apicultura are o latura materiala(se obtine

miere,polen,pastura,ceara, propolis)cat si una spirituala.Nimic nu se

compara cu zumzetul unui roi de albine sau cu o plimbare prin

stupina ta.

Stupi care pulseaza de viata,albine care se intorc cu desagii plini

de polen si miere,matci care perpetueaza viata,trantori in

permanenta cautare a dragostei.Ce poate fi mai inaltator?Ce alta

indeletnicire mai poate crea atata multumire de sine?Raspunsul e

simplu:stupi,stupari,albine,natura,sunt parti ale aceluiasi intreg si

acela se numeste apicultura.

Organizarea unei stupine

Ca in orice activitate,si in apicultura apar probleme care trebuie

rezolvate. Stuparii incepatori sunt pusi in fata unor dileme care la

prima vedere sunt greu de finalizat.

Procurarea de stupi, familii de albine,tot felul de echipamente si

materiale apicole nu sunt probleme a caror rezolvare inseamna

numai o simpla bataie din palme.Totul trebuie facut cu atentie si

numai dupa o prealabila documentare(literatura de specialitate se

gaseste)si mai ales cu multa tenacitate.

Primul pas in apicultura

De obicei se porneste cu un numar limitat de stupi(2-3 buc.)iar pe

masura ce stuparul incepator capata experienta si stupina va creste

numeric si calitativ.Se poate ajunge ca in 3-4 ani sa avem creata o

stupina frumoasa,familii de albine puternice care sa aduca productii

mari de miere si alte produse apicole.Trebuie doar sa avem

rabdare,sa perseveram si sigur rezultatele nu vor intarzia sa apara.

Alegerea vetrei stupinei

Se face pe baza mai multor criterii.Raza de zbor a albinei este de

3 km.Aceasta suprafata(2826 hectare)trebuie sa asigure un cules

bogat,intins pe toata durata sezonului activ.Pe o vatra nu se

instaleaza mai mult de 30 familii de albine,tinand seama ca o

familie consuma in decursul unui an apicol 90 kg de miere si 30 kg

de polen.Asta ca sa nu mai punem la socoteala si cantitatea de

produse marfa pe care speram sa le obtinem.De obicei intr-un an

bun se pot realiza de la un stup 25-30 kg miere,800 g ceara si 3-4 kg

polen.In final rezultatele depind numai de priceperea noastra.

Amplasarea stupinei se face pe o vatra care este insorita

primavara si toamna,departe de surse poluante,in locuri

linistite,departe de drumuri intens circulate si de ape curgatoare

mari.Stupii de albine se aseaza cu urdinisurile orientate spre sud-

est,la o distanta de 2 m pe rand si 4-5 m intre randuri.Intre doua

stupine vecine,trebuie sa fie o distanta de 2-3 km,asta in functie de

potentialul melifer al zonei.

Alegerea tipului de stup

Urmatorul pas este alegerea tipului de stup in care dorim sa ne

cazam familiile de albine.Stupii sunt de doua feluri:stupi orizontali

si stupi verticali.In cadrul fiecarei categorii, sunt diferite variante

constructive.Ce trebuie stiut despre stupi:de orice tip ar fi,toti sunt

buni pentru practicarea apiculturii. Conditiile de baza sunt acelea

care tin de realizarea lor.Trebuie sa fie rezistenti,bine

incheiati,realizati dupa standard, si nu in ultimul rand

incapatori.Deci mare atentie la ce cumparati!

Prin alegerea stupilor,trebuie sa asiguram la albine conditii de

viata cat mai apropiate de cele din natura.Productia de

miere,pastura,polen,ceara,propolis,depinde in mare masura si de

tipul de echipament apicol folosit,cat si de calitatea acestuia.Nu se

porneste la drum cu stupi din vechituri.Consultand stuparii din zona

voastra veti putea aprecia ce tip de stup veti alege.Un adevar e

sigur:un stup orizontal se va preta mai bine unui stuparit

stationar,iar unul vertical cu magazine sau unul multietajat unui

stuparit pastoral.La fel si zona in care aveti amplasata stupina are o

mare influienta.

Pentru sudul tarii unde albinele au o dezvoltare de primavara mai

accelerata se recomanda stupii multietajati,iar in zonele de

deal,montane si nordice,stupi verticali cu magazine cat si stupi

orizontali. Avantajele si dezavantajele ce decurg din folosirea unui

anume tip de stup trebuie foarte bine cantarite.

Apicultura - o afacere de succes

Suntem convinsi ca majoritatea vizitatorilor acestui site isi pun

intrebarea daca apicultura poate fi o afacere.Raspunsul este din start

unul pozitiv,cu precizarea ca volumul de munca,investitia materiala

si implicarea personala sunt destul de considerabile.Ca in orice

afacere,se aplica politica pasilor marunti,intreprinzatorul trebuind

pe rand sa fie apicultor,medic

veterinar,contabil,manager,sofer,hamal,etc. Primii pasi spre

realizarea obiectivului au fost expusi mai sus.Cum ar trebui sa arate

structural o "intreprindere" al carui obiect de activitate este

apicultura? Sunt doua posibilitati,asta functie de nazuintele

intreprinzatorului si de sistemul ales :

Stupina stationara - se bazeaza pe amplasarea stupilor in mai

multe locatii (cate 30-35 buc./vatra),cu o distanta de 5-6 km. intre

ele.La un numar de 300 de stupi sunt necesare 8-10 locatii,legate

intre ele de drumuri practicabile si dispuse astfel incat numarul de

km. facuti cu masina sa fie cat mai mic.Aceste locatii se inchiriaza

de la diversi propietari si vor trebui sa asigure culesul necesar

albinelor.Uneltele si utilajele vor fi folosite in comun pentru tot

numarul de familii.Un alt obiectiv este construirea unei baze

centrale pentru depozitarea si prelucrarea produselor.

Iarna familiile de albine pot fi gazduite pe o singura vatra,pentru

ca supravegherea sa fie facuta mai usor si cheltuielile sa se

reduca.Existenta a 1-2 mijloace de transport constituie o necesitate.

Stupina "pastorala" - Este un alt sistem care se practica atat in

tarile U.E cat si in America.Albinele sunt deplasate in pastoral cu

diverse mijloace de transport(camioane,tractoare,trn,pavilioane),

urmand ca in pauzele dintre "expeditii" sa fie cantonate pe 2-3

vetre.Sistemul expus cere o investitie si o implicare

maxima,devenind rentabil la un numar de peste 300 de familii,dat

fiind cheltuielile mari cu transportul.

O alta intrebare la care trebuie sa raspundem este aceea,unde sunt

granitele dintre amatori,semiprofesionisti si profesionisti :

Amatori - obiectivul principal este obtinerea de produse apicole

care sa acopere necesarul pentru familie si eventual obtinerea unui

profit.Potrivit normelor,se considera amator stuparul care are 1-100

familii de albine.De obicei acest stuparit se caracterizeaza prin

urmatoarele : volum de munca mediu(la sfarsit de saptamana) ;

materialul genetic (roiuri,matci) se obtine prin mijloace propii ;

apicultorul are o alta munca de baza.

Semiprofesionisti - numarul de familii este de 100-300

buc,volumul de munca 1200-1300 ore/an,materialul genetic se

cumpara de la unitatile specializate,se poate practica o apicultura

moderna prin mecanizarea lucrarilor,se prelucreaza primar unele

produse ale stupului etc.Afacerea este o afacere de familie fiind

folosita munca membrilor ei.

Profesionisti - Se pot considera stuparii care detin peste 300 de

stupi,un numar optim fiind undeva spre 600 de buc.Aici lucrurile se

schimba radical, stuparitul pastoral fiind absolut necesar.Numarul

de ore munca/an creste dramatic,fiind necesara angajarea de

muncitori sezonieri.Pentru o mai buna reprezentare se cere ca

functionarea stupinei sa se faca sub forma unei societati comerciale.

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 18:54:02 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

Sfaturi utile de care trebuie sa tii seama la achizitionarea de stupi

populati

sfaturi de la janese

esti nou si vrei acum sa-ti cumperi

1. cauta sa iei de la un stupar mai in varsta (cei tineri le umbla

mintea la smecherii)

2. cauta sa iei de la unul care nu pleaca cu ei de pe vatra

3. du-te cu unul care are stupi 50-100 si care umbla cu ei

4. cel care-ti vinde stupi sa-l alegi tu nu cel care ti-i alege

5.ia dintr-o zona de deal (prun, faneata)

6.plimbate prin stupina lui si vezi ce scoate albina la urdinis

7.mai intai du-te intr-o vizita neanuntata

8.spune-i: cumpar 10 dar ma lasi sa-ti deschid 15 (nu poti sa-i

ravasesti toata stupina)

9. daca incepi sa-i deschizi stupii si din 2-3 nu-ti place nici unul nu

mai lua de la el-opreste-te!

10.alege stupul care are urdinisul mai larg deschis si cu aglomeratie

mai mare de albina la intrare !

11. cara polen inseamna ca are puiet

12. deschizi stupul...scoate prima si ultima rama si vezi cata albina

are pe fiecare din aceste 2 rame

13 vezi daca puietul este compact

14. vezi cate rame are cu puiet capacit( rama cu puiet inseamna -7

cm coroana de miere si restul pana la latul de jos puiet capacit (vezi

sa nu fie pestrit)

15. daca ai vorbit pret/rama atunci trei sferturi din rame sa aiba

puiet si toate ramele sa fie ocupate cu albina

16. cand ridici podisorul nu te bucura ca e albina pe laturile de sus

ale ramelor ridica cum am zis prima si ultima rama si mai ridica una

cu puiet capacit toate sa aiba albina pe toate fetele si pana la latul de

jos

17. nu te bucura ca ti le da cel mai ieftin

18. incearca-l : daca ai zis ca te duci sa cumperi sambata, du-te cu

cutiile joi sau vineri sau da-i un telefon-omule imi pare rau dar nu

pot veni si vin peste o saptamana ca am o problema-daca se supara

sigur i-a aranjat

19.cel care merge cu tine sa-ti aleaga sa nu spuna ca are stupi, sa

zica ca este si el tot la inceput- intelege-te cu el din ochi

20. daca fagurii sunt mai negri sau prost crescuti nu te speria ca ti-i

schimbi tu

21. daca puietul e compact si nu vezi fasole pe la urdinise sau albina

care sare prin iarba nu-ti fie frica de boli

bani sa ai, sa nu vrei neaparat ca azi sa iti iei albine, si sa nu-ti

ijnchipui ca tu ai luat cei mai buni,mai vrednici,mai sanatosi si mai

ieftini stupi

cam atat (am fost si eu o data sa iau ptr cineva 5 familii si era sa ma

bat cu ala care vindea) (eu nebun,ala nebun....)

sfaturi de la Bunka

In principiu, ma uit sa vad daca are oua, daca are inseamna ca este

si matca pe acolo, ma uit asa din viteza la puiet, daca e lacunar si nu

exista un motiv intemeiat pt asta(polen depus in rama), inseamna ca

e o matca batrana care nu mai are multe oua, ma mai uit la albina,

cat de multa e...la asta ma uit prima data de fapt...daca mi se pare

ca-i slabut ca populatie nu-l iau.

Okiometric, chiar daca vanzatorul n-a strans cuibul eu imi pot da

seama daca sunt 5-6 rame bine populate chiar daca in lada sunt 7

sau 8..ma uit la faguri sa nu fie atat de negri si cu celulele

micsorate, nu atat ca imi iese albina mica, dar mai ales ca bolile pe

faguri vechi isi fac de cap.

Ma mai uit la dimensiunea ramei...daca-i ca a mea dadant blatt, ma

bag, daca nu...prea multa munca, caut alt vanzator. Intreb de

tratamente, ma uit la rezerve si tot asa...

Am luat cu 1,8 mil pe familie, la mine-n judet asa au mers preturile,

intre 1,7 si 2 mil pe familie pe 5-6-7 rame pline de albina si cu 3-4

rame de puiet la vremea asta...la noi dezvoltarea e mai tarzie ca in

sud, abia acum isi dau drumul.

Sincer, fara sa ma laud, pe la cati am umblat dupa albine, nu am

vazut familii asa de bine dezvoltate cum le am pe cele care au

scapat de varroa in iarna asta.

Eu insa le-am stimulat puternic cu miere si le-am pus folia complet

deasupra inca de pe la inceput de martie...au un avans de cam 2

saptamani fata de ce am cumparat, dar le aduc imediat si pe aslalte

la acelas nivel ca le bag miere in faguri dupa diafragma.

Un sut in fund, un pas inainte...sper sa n-o mai dau in bara cu

paduchele cum am dat-o anul asta..si poate devin si eu vanzator si

nu cumparator de albine!!!

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 18:56:18 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

Procurarea familiilor de albine

La cumparare trebuie avut grija ca acestea sa fie destul de

puternice (7-8 faguri,din care 5-6 cu puiet),intr-o perfecta stare de

sanatate si cat mai adaptate zonei in care doriti sa le instalati. Si

roiurile sunt bune cu conditia sa aiba albina multa(1,5 kg)si apoi sa

fie dotate cu o matca tanara si prolifica.Este recomandat ca roiurile

de albine sa fie instalate in stupi noi,pe rame cu faguri

necladiti,pentru ca asa vom putea evita bolile.Aceste cerinte sunt

minime,urmand ca la urmatoarele achizitii sa aveti in vedere si alte

aspecte care tin mai mult de experienta avuta. Aprecierea calitatii

unei familii de albine se poate face usor daca urmarim:

- Prolificitatea matcii - Este unul din factorii principali care

determina puterea uneii familii.Matca trebuie sa depuna un numar

mare de oua,aprox. 150-180000,in decursul unui sezon.Prezenta

masiva a ramelor cu puiet este un indiciu clar.Felul depunerii si

repartizarea puietului pe rame pot spune ceva despre calitatea

matcii.O matca trebuie sa fie activa pentru ca ea reprezinta viitorul

unei familii.Nu degeaba se spune ca matca da tonul.Exemplu:prin

schimbarea unei matci,intr-o anumita perioada de timp stupul se va

transforma,calitatile matcii fiind transmise la descendenti.

- Rezistenta la iernare - Sunt familii de albine care pe langa faptul

ca sunt ingrijite bine de apicultor,au un fel al lor de a trece mai usor

prin iarna.De aceasta insusire trebuie sa se tina seama,pentru ca

iernile noastre sunt destul de lungi(120-150 zile).Parametrii luati in

calcul sunt:mortalitatea albinelor, consumul de hrana.Bineinteles se

vor prefera familii cu o mortalitate redusa si un consum mai mic de

miere.

- Blandetea albinelor - Se stabileste prin urmarirea lor in

momentul cand se executa o anumita lucrare.Daca la deschiderea

stupului albinele stau linistite,nefiind nevoie de mult fum,totul este

in regula si o sa stim ca am dat peste o familie buna.

- Rezistenta la boli - In aceasta directie felul de a reactiona al

albinelor la boli si daunatori este diferit.Sunt familii cu un instinct

mai mare de a pastra curatenia in stup.Acestea trebuie alese! Prin

comparatie,se intampla ca la oameni.O casa mai curata - un spatiu

cu mai putini factori agresivi externi.

- Harnicia la cules - Familiile mai harnice isi incep activitatea la

primele ore ale diminetii,au un numar mare de zboruri pe zi,iar

seara isi continua activitatea pana mai tarziu.De obicei,un urdinis

aglomerat de la primele ore ale diminetii reprezinta o dovada.

- Productia de miere - Este indiciul principal!O familie care la

sfarsitul sezonului activ si-a asigurat rezervele de hrana si a dat o

mare cantitate de miere marfa,este valoroasa.Bineinteles ca pentru

stuparii incepatori care vor sa-si achizitioneze familii de

albine,numai unele dintre indiciile asupra calitatii materialului

biologic sunt relevante.

Un sfat : participarea la aceste operatiuni a unui stupar cu

experienta este de preferat! Nu incercati sa faceti totul singuri.Sigur

veti gasi oameni cu suflet si pasiune,care prin ajutorul pe care vi-l

vor da o sa faca, ca succesul actiunii sa fie asigurat.

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 18:57:23 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

Cand se achizitioneaza familiile de albine?

Aici sunt mai multe pareri. eu am sa-mi expun parerea, apoi si

altele.

Dupa mine, cel mai bine de achizitionat familiile de albine este

primavara. cu toate ca sunt mai scumpe. daca esti incepator si nu ai

pe nimeni in apropiere care sa te ajute toamna la restrangerea

cuiburilor, impachetarea lor si tratamentele aferente, nu risca,

pentru ca poti pierde investitia.

Toamna sunt mai ieftine, dar daca nu faci tratamentele si nu asiguri

hrana suficienta, primavara poti sa ai in loc de stupi cu albine,

lemne de stupi pentru foc!

Este foarte importanta pregatirea pentru iarna, si este mai greu

pentru un incepator sa execute toate lucrarile aferente, daca nu are

un stupar experimentat si dispus sa ii arate sau sa il supravegheze.

de cum executi lucrarile in toamna, depinde cum ai familia in

primavara

Asa ca eu sunt de parere ca achizitionarea famililor de albine

trebuie facuta primavara, pentru a nu avea emotii in timpul iernii sai

primavara devreme!

Daca nu ai vreun stupar cu experienta, dispus sa mai arunce ochii si

la albinele tale, eventual sa te ajute sa le pregatesti de iernare, daca

nu ai mai avut niciodata contact cu albina, te sfatuiesc sa le cumperi

in 15-25 aprilie, pe 10 rame ful de albina, din care 8 pline de puiet,

pe care te duci cu un stupar cu experienta si ti le alegi tu care-ti plac

dintr-o stupina. E mai ieftin unul cu 3-3,5 milioane atunci, decit

unul cu 2 milioane acum.

De acum nu mai ai timp sa te acomodezi tu cu ele si ele cu tine si

sint sanse mari sa ramii fara ele.

Cauta un stupar in apropiere, imprieteneste-te cu el, viziteaza-l

cind lucreaza la albine, observa tot ce face, vezi cum se pregatesc de

iernat. Toata iarna citeste tot ce prinzi despre albine.

De la primavara, pina la toamna urmatoare, aplici ce ai invatat, si

cu putin noroc si multa pasiune, ai toate sansele sa iti scoti banii

investiti in primavara.

Incepatorii e bine sa porneasca cu familia din aprilie.

De ce din aprilie?

1. Stii ce alegi, fara sa fii prea mare cunoscator. Daca la 15 aprilie,

din 10 rame 7-8 sunt 70-80% cu puiet, stupul e puternic cel putin

pana in 1 iunie. Puterea unui stup pe termen scurt e cantitatea de

albina. Pe termen mediu este cantitatea de puiet. Pe termen lung,

matca. Daca le are pe toate trei, merita pretul.

2. Familia se descurca de una singura tot sezonul, daca e sanatoasa,

iar incepatorul poate folosi acest timp indestulator pentru a se

familiariza mai bine cu tot ce tine de viata albinelor. In lipsa unui

indrumator are nevoie de acest timp de familiarizare pentru a

stapani cu trebuie pregatirea unei familii pentru iernare

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 18:58:14 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Inventarul de care am avea nevoie intr-o stupina

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

Utilaje principale de intretinere

stupi sistematici completi

nuclee de imperechere

rame goale de rezerva

corpuri rezerva

dulap pentru pastrat fagurii

o camera speciala numai pentru activitaea si inventarul apicol

Utilaje pentru extragerea mierii

centrifuga

masa pentru decapacit

cutit decapacit

tava decapacit

site pentru strecurat mierea

bidoane depozitare miere

Scule diverse pentru intretinere

dalti apicole

perii apicole

afumator

costume protectie + masti

ladita transport rame

colivii introducere matci

perforator rame

planseta calapod faguri

pinten lipit faguri

cantar de control

gratii Hanemann

gratii urdinis

roinita

carucior stupi

Utilaje conditionat ceara

topitor solar

Materiale consumabile

faguri artificiali ; biostimulatori apicoli ; medicamente ; matci ;

sarma pentru rame ; cuie ; vopsele ; doze gaz butan ; substante

dezinfectante etc. ;

Dupa cum vedeti sunt multe repere care trebuie intr-o stupina ,

achizitionarea lor fiind costisitoare.Dezvoltarea unei stupine insa se

face in timp (cativa ani),deci si investitia este esalonata si poate fi

platita partial din vanzarea produselor obtinute in anul precedent.

Tot secretul este sa avem un bun simt economic si multa

rabdare.O regula de baza este sa achizitionam numai echipamente

noi , vechiturile oricat de avantajoase ar fi ca pret nu au nici o

valoare. Niste stupi vechi,cu lemnul putred,plini de spori ai

diferitelor boli sau o centrifuga ruginita, reprezinta adevarate pietre

de moara,legate de "gatul" unei afaceri de succes.La vremuri

noi...oameni noi...si scule noi..

Procurarea sculelor si utilajelor

Stupii - sunt principalul utilaj intr-o stupina si necesita investitia

cea mai mare.Ce trebuie sa avem in vedere ? Nu vom pune in

discutie tipul stupului (presupunem ca deja alegerea a fost facuta),

ci doar ce sa urmariti la cumparare.Stupii trebuie sa fie construiti

din lemn de calitate,bine uscat (atentie, aici puteti avea mari

surprize),fara noduri cazatoare,bine incleiati si finisati.

Evitati stupii din polistiren greu,care in ciuda unor avantaje nu

sunt folositi pe scara larga nici in Occident.Exemplu : daca doriti sa

practicati apicultura bio,una din conditii este aceea ca stupii sa fie

confectionati din materiale naturale.Evitati cumpararea de stupi

invechiti sau noi de oriunde.De cele mai multe ori materialul folosit

nu este de calitate sau bine uscat (astfel se explica si pretul mai

mic).Cumparati numai de la firme de profil , unde puteti beneficia

de o garantie.

Stupii pot fi imbinati in doua feluri : cant-cant ,sau nut-

feder.Ambele versiuni sunt bune cu conditia sa fie bine incleiati si

din loc in loc sa aiba batute si cuie de siguranta.Cumparati doar

stupi nevopsiti(pot fi simplu impregnati),pentru a va putea da seama

de existenta defectelor.Verificati daca stupii corespund ofertei

producatorului ca numar de elemente si caracteristici.Discutati cu

producatorul toate amanuntele.

Ramele - desi pare ca aici nu e mare lucru de vazut sa stiti ca nu

este asa.Ca si stupii,ramele trebuie sa fie construite din lemn de

calitate,uscat si fara noduri cazatoare.

Trebuie sa respecte cotele si tolerantele admise de

standard.Ramele pot fi facute din doua esente de lemn : rasinoase

sau tei.Amandoua sunt bune daca materialul este de

calitate.Finisarea ramelor este foarte importanta pentru ca altfel o sa

aveti probleme cu igienizarea si curatirea lor.Nu cumparati rame cu

pete de mucegai pe ele pentru ca acesta e un semn ca au fost facute

din material insuficient uscat.

Costumul si masca de protectie - acestea trebuie sa va asigure

protectia deplina.Evitati mastile din plasa metalica si costumele din

materiale inchise la culoare,culorile pastelate,deschise, fiind de

preferat.Vara un costum inchis la culoare se incinge la soare si

provoaca disconfort.Intrebarea este daca aveti nevoie de echipament

de protectie,unii stupari evitand folosirea lui.

Raspunsul este "da",pentru ca folosirea acestui echipament va

fereste de riscul intepaturilor,chiar daca familia este blanda.Nu este

o rusine sa porti un asemenea echipament,singurul reper care poate

fi ignorat fiind manusile ,care sunt folosite numai de cei cu mari

probleme alergice.

Afumatorul,peria,dalta,scaunul de lucru - afumatoarele sunt de

mai multe feluri,toate fiind bune daca respecta urmatoarele : tabla

sa fie bine incheiata,pentru a nu avea pierderi mari de fum,sa

asigure debitul de aer necesar,sa fie usor de

manevrat.Achizitionarea unui afumator din inox nu se justifica,fiind

bun si unul de tabla zincata.

Peria apicola - sunt bune si periile din par naturat,cat si cele din

sintetic.Singura conditie este aceea ca trebuie sa fie destul de moale

pentru a nu rani sau omora albinele.

Daltile - si acestea sunt de mai multe feluri,materialul din care

sunt facute trebuind sa fie de calitate.Se vor evita daltile prea

ascutite,acestea putand provoca raniri.

Scaunul de lucru - este un accesoriu util,construit din lemn de

rasinoase.Trebuie sa fie ergonomic,usor si bine incheiat.Se foloseste

si ca ladita de scule.

Coliviile pentru matci - sunt de mai multe feluri : de transport,de

eclozionare,de introducere.Cele care au in componenta lemnul

trebuie sa fie bine finisate. Marimea ochiurilor plasei de sarma sa

fie cea recomandata.Se are in vedere grija cu care sunt construite.

Cutitul , furculita de descapacit - Sunt recomandate cele din

inox,material agreat la nivel legislativ.Dezinfectia lor poate fi facuta

usor si nici nu lasa reziduri in miere.Alegeti modele clasice si mare

atentie la cele cu incalzire electrica,care trebuie sa corespunda din

punct de vedere a protectiei muncii.

Tava , masa de descapacit - materialul din care sunt fabricate este

acelasi inox alimentar.Nu se mai admit cele construite din tabla

zincata pentru ca mierea intra in reactie cu zincul,existand riscul

contaminarii.Cat despre modele,ramane la alegerea dv.,functie de

buget.

Centrifuga - necesita o investitie mare,dar care odata facuta

inseamna o investitie durabila,necesara si utila.Materialul este

inoxul alimentar,orice alt material nefiind agreat.Sunt bune si

centrifugile tangentiale cat si cele radiale, diferenta dintre ele fiind

doar de productivitatea muncii si pret.Daca vreti sa vindeti mierea

(la intern sau extern) ,numai inoxul va asigura puritatea ceruta.

Sitele - trebuie sa asigure o buna separare a mierii de resturile

existente (cadavre albine,ceara,etc.).Se recomanda un sistem de trei

site cu o finete a ochiurilor progresiva.Prima trebuie sa inlature

rezidurile grosiere iar urmatoarele sa faca o separare

totala.Materialul din care sunt construite este inoxul

alimentar.Atentie la trainicia lor,acestea trebuind sa fie destul de

robuste.

Maturatoarele , vasele pentru depozitare - inoxul trebuie sa fie

materialul preferat sau in cel mai rau caz,plasticul alimentar (acel

plastic alb,dur).Sunt bune si recipientele din tabla smaltuita,numai

ca sunt mai greu de manevrat si exista pericolul deteriorarii

smaltului prin lovire.Se evita cu desavarsire depozitarea mierii in

vase improprii,recolta fiind compromisa prin impurificare.La

inceput puteti achizitiona cateva vase din inox care pot fi folosite si

ca maturatoare.Evitati recipientele prea mari (sute de kg) pentru ca

sunt greu de manevrat.

Topitorul solar - se construieste din lemn,tabla si sticla.Trebuie sa

fie trainic si bine finisat. Evitati topitoarele complicate

constructiv,mari si grele.

Colectoarele de propolis si polen - sunt bune majoritatea

modelelor existente pe piata.Acestea trebuie sa fereasca polenul

(pana la recoltare) de intemperii.Placa activa trebuie sa aiba

ochiurile calibrate pentru a nu rani albinele. Sunt utilaje care trebuie

achizitionate pentru diversificarea productiei.

Nucleele de imperechere - se construiesc din lemn de rasinoase

de calitate.Aceeasi atentie la calitate ca si la stupi.Este recomandat

nucleul pe trei compartimente in corp.Trebuie sa se asigure o

separare totala a albinelor ,deci mare atentie la etanseitati.

Atentie mare ce , si de unde cumparati !!!

Bineinteles ca ideal ar fi ca toate aceste sa le ai sau sa le

achizitionezi la inceputul activitatii, dar este mai greu, asa ca se pot

lua si pe parcurs.

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 18:59:09 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

BOLILE SI TRATAMENTELE ALBINELOR

Nosemoza- o boala ce poate fi prevenita

Denumita de multi si "boala mizeriei", este o boala parazitara

care apare in urma existentei factorilor favorizanti in stup :lipsa

zborurilor de curatire in timpul iernii ; rezerve de hrana slab

calitativa (miere de mana,necapacita) ;adaosuri proteice

necorespunzatoare ; lipsa curateniei si nedezinfectarea stupilor ;

umiditatea crescuta ; iernarea grea si neconfortabila.Boala este

cauzata de un protozoar care se gaseste in toti stupii in stare latenta

si se activeaza la aparitia conditiilor prielnice.

La o infestare incipienta cu nosema,semnele clinice sunt

mascate,fiind vizibile numai cand incarcatura per individ de paraziti

ajunge la o anumita limita.Practic nosemoza netratata la timp

scurteaza viata albinelor,reduce drastic capacitatea de productie.In

final se ajunge pana la disparitia definitiva a familiilor,printr-o

decimare rapida.Semnele clinice sunt :urdinisul si interiorul

stupului sunt murdarite cu pete diareice de forma unor mici

cordoane intrerupte ; albinele prezinta abdomenul umflat ; o stare de

slabiciune a intregii familii ; neingrijirea adecvata a puietului.

Deoarece aceasta manifestare clinica este intalnita si la alte

boli(vezi diareea),punerea unui diagnostic sigur este mai

complicata,necesitand examinarea probelor de catre un laborator

specializat.Totusi cand boala este avansata si stuparii pot pune un

diagnostic corect,prin cercetarea catorva albine moarte.Se

procedeaza in felul urmator : se ia albina,separam capul de corp si

cu o penseta fina,scoatem intestinele.La albina sanatoasa intestinul

este galben sau maroniu,pe cand la cea bolnava culoarea este alb-

laptoasa.Masuri igienico-sanitare de preventie si combatere a

nosemozei :

- inlocuirea la max.2-3 ani a tuturor fagurilor din stupi ; exista

metode de inlocuire anuala a fagurilor,dar daca macar la 3 ani

albinele stau pe un cuib nou,este perfect.

- distrugerea fagurilor vechi sau noi care contin pete diareece ; si

ramele vechi care nu mai pot fi dezinfectate corect,se distrug.

- colectarea periodica a tuturor resturilor din stupi si arderea lor

imediata.

- in familiile cu nosemoza se inlocuiesc obligatoriu

matcile,indiferent de varsta si calitati.

- curatarea anuala a stupilor cu soda caustica 4% (preventiv),sau

de cate ori este nevoie(dupa constatarea bolii) ; la utilajele si

uneltele metalice,se fac fumigatii cu formol 3% ; aceste dezinfectii

vor fi urmate de o clatire abundenta cu apa.

- supravegherea permanenta a familiilor si executarea masurilor

adecvate fara intarzieri sau amanari.

- folosirea cu precautie a hranirilor proteice de primavara (adaos

de polen sau pastura in miere) si interzicerea cu desavarsire a

hranirilor cu inlocuitori ai polenului si miere.

Tratament nosemoza - Protofil : In Romania aceasta boala se

trateaza cu preparatul "Protofil".Este un extract din ingrediente

naturale care nu creaza prejudicii,nici albinelor,nici produselor

stupului.Prin continutul de principii active(vitamine si

microelemente),stimuleaza secretia enzimatica digestiva a albinelor

si larvelor,inhiband parazitul.Mod de administrare :

Protofilul se administreaza in sirop cate 17 ml/l sau in pasta de

zahar,miere si zahar,cate 34 ml/kg.Se administreaza toamna in

siropul pentru stimulare sau completare sau primavara in pasta sau

siropul de stimulare.Tratamentul se executa de cate ori este

nevoie,cu o singura conditie :cantitativ doza de Protofil sa nu

depaseasca 80 ml/familie/an.Pentru o reusita deplina cititi cu atentie

prospectul producatorului si respectati dozele de administrare.

Tratament nosemoza - FUMIDIL B : Un alt preparat,mai

vechi,adus din import si din pacate nu prea folosit de stuparii

romani este Fumidil B.In tarile U.E este singurul preparat folosit

pentru tratamentul nosemozei.Ca principiu activ,Fumidil B,are la

baza antibioticul fumagilina.Administrare :

Se administreaza amestecat in sirop astfel : la o colonie mare 25

g principiu activ la 1litru sirop,la una medie 18 g/0,750 litri sirop,iar

pentru un roi 18 g/0,500litri sirop.Aceste cantitati se administreaza

saptamanal.Sunt doua moduri de administrare : in hrana

albinelor,cu preparatul livrat in hranitor ; prin pulverizarea pe rame

si peretii stupului iar siropul ramas ,livrat ca hrana.In total se fac 8

administrari la interval de 7 zile,intre administrare.Dupa cum vedeti

tratamentul este de durata,iar prin faptul ca principiul activ este un

antibiotic,exista riscul de contaminare a mierii daca este facut in

plin sezon activ.Recomandam mare precautie.

Tratament nosemoza - NECON VENTIONAL :Unii stupari

romani mai folosesc un ceai de plante(cimbru,coada soricelului etc)

la care adauga o mica cantitate de macerat de usturoi.Componentele

se amesteca cu 750 g sirop de zahar si se da albinelor in portii de

200 g.Conform celor spuse in multe cazuri s-au obtinut rezultate

bune.

Varrooza - o lupta de durata

Despre varrooza s-au scris teancuri de carti si articole.Aparuta pe

la noi,la sfarsitul deceniului 7, este poate cea mai raspandita boala si

din pacate nu se intrevede o raza de speranta pentru eradicarea

ei.Boala este produsa de un acarian,Varroa Jacobsoni,care ataca

albinele in toate fazele vietii.Infestarea coloniilor are loc treptat,pe o

perioada de 2-3 ani,ducand in final la distrugerea acestora.In

apicultura varrooza a devenit prioritatea nr 1,fiind imaginate tot

felul de tratamente pentru a-i limita efectele nefaste.

Manifestarea clinica :albinele si trantorii prezinta

malformatii,puietul este pestrit,larvele mor in pozitii

nefiresti,albinele nu se mai ocupa de puiet si chiar parasesc

stupul,mortalitate mare in faze avansate.Raspandirea bolii se face

prin ratacirea albinelor infestate,furtisag,patrunderea in stupina a

materialului genetic fara certificat sanitar etc.

Depistarea bolii :la inceputul infestarii prezenta acarianului nu se

face remarcata.Pentru a depista la timp boala si a stabili gradul de

infestare procedam in mai multe feluri:o metoda ar fi examinarea

foii de control si constatarea numarului de acarieni morti si cazuti

pe ea;daca in lunile iunie si iulie cad intre 5-10 bucati/zi,trebuie sa

stim ca albinele sunt in suferinta.O alta metoda este examinarea

celulelor ce contin puiet de trantor;acarianul are o predilectie pentru

acest puiet si apicultorul desfacand cateva celule poate constata cu

usurinta cat de grava e situatia.In ultima faza de infestare,acarienii

pot fi observati si cu ochiul liber pe albine si trantori daca privim cu

atentie.

Un lucru trebuie inteles de la inceput : cand ne tratam albinele

obtinem numai o reducere masiva a numarului de acarieni,aflata la

limita inlaturarii pericolului.In principiu,stupina ar trebui sa fie un

"spatiu inchis",insa circulatia facila a

albinelor(pastoral,vecinatati)nu favorizeaza aceasta stare.

Tratament varrooza-VARACHET : Substanta activa,raspandita

prin fumigatii,actioneaza asupra parazitilor prin contact

molecular.Este un medicament de sinteza,cu un bun randament,care

administrat corect duce la reducerea masiva a parazitilor.Un

dezavantaj : Prin modul de administrare(fumigatii),nu actioneaza si

asupra puietului capacit.De aceea cele mai eficiente tratamente sunt

cele de toamna,cand in stupi nu mai exista acest puiet

capacit.Retineti acest lucru pentru ca este foarte important.

Modul de administrare :Toamna,la sfarsit de septembrie (sau

functie de vreme),cand puietul capacit a disparut se fac 3

tratamente.Este permisa existenta unei cantitati mici de puiet la

primele doua tratamente,insa cel de-al treilea se face neaparat fara

prezenta acestuia.Intervalul intre tratamente este de 7 zile,iar

temperatura exterioara sa fie peste 12 grade C.

Prin urdinis,asezata pe o tablita,se introduce o banda

speciala,aprinsa,pe care picuram substanta activa : 2 picaturi pentru

un corp multietajat,3 picaturi pentru un corp Dadant si 4 picaturi

pentru un stup orizontal. Atentie la aprinderea benzii : nu inhalati

fumul si mai ales supravegheati stupii,pentru ca este pericol de

incendiu.Tratamentele se fac dimineata devreme sau seara cand

majoritatea albinelor sunt in stup.Nu mariti doza de substanta activa

pentru a nu intoxica albinele.

Astfel tratate si scapate de majoritatea acarienilor familiile vor

ierna in bune conditii.In primavara se mai face un tratament(o

singura administrare),profitand de faptul ca puietul este putin

extins.Unii autori mai indica si un al treilea tratament dupa

extragerea mierii de salcam,insa avand in vedere eficienta scazuta,si

pericolul mare de contaminare,ramane la latitudinea fiecaruia daca e

bine sau nu.

Tratament varrooza - MAVRIROL : Mavrirolul este destinat

combaterii varozei cat si a braulozei la albine.Substanta activa este

"mavrik" si se administrea sub forma de benzi textile

impregnate,actionand prin contact.Prezentarea este in role de 5 m,o

cutie fiind folosita la 10 familii.

Dupa terminarea tratamentului cu Varachet si inainte de

strangerea albinelor in ghemul de iernare,se introduc fasii de

Mavrirol in mijlocul cuibului si avand grija ca acestea sa nu intre in

contact cu fagurii(pe cat posibil).Acestea vor ramane 3-4 luni in

cuib,actionand latent prin contact.Mare atentie insa la inceputul

primaverii sa scoateti benzile(si pe cele cazute pe fundul

stupului),pentru ca riscati sa contaminati mierea.Se poate afirma ca

tratamentul cu Mavrirol este o prelungire fericita a celui cu

Varachet,astfel fiind eliminati si parazitii care eventual au scapat in

toamna.

Tratament varrooza - ACID FORMIC : In Occident pentru a

limita cat mai mult efectul nefast al medicamentelor de sinteza

asupra produselor stupului se practica asa numita "chimie

biologica".Acidul formic fiind o componenta care se gaseste in

multe alimente a devenit un produs preferat.Folosirea lui de catre

stuparii romani este insa la scara redusa.Tratamentul cu acid formic

nu se face inainte sau in timpul culesului,cea mai buna perioada de

aplicare fiind la sfarsitul verii dupa ce ridicam mierea din

stupi.Conform literaturii de specialitate si tratamentele de primavara

duc la cresterea procentului de reziduri din miere si ceara.

Modul de administrare :O placuta de carton de 20/30 cm si 1,5

mm grosime,se imbiba cu acid formic in concentratie de

60%.Pentru un fagure standard se folosesc 2 ml acid formic

diluat,deci pentru un corp Dadant aprox. 20 ml.Este recomandat ca

placuta de carton sa fie asezata pe fundul stupului si acoperita cu o

plasa de sarma cu ochiuri mici,pentru ca albinele sa nu intre in

contact cu substanta activa.Tinem placuta in stup 5-7 zile,facem o

pauza de alte 7 zile,si apoi repetam operatiunea de 3 ori,in total

fiind facute 4 tratamente.Temperatura la care se face tratamentul

este de 12-25 grade C.Ca o recomandare suplimentara ; restrangeti

pe cat posibil cuibul pentru a mari efectul si fiti atenti la manevrarea

acidului pentru ca este puternic coroziv.

In urma folosirii acestui tratament se obtin rezultate bune fiind

distrusi chiar si parazitii din celulele capacite.Asezarea placutei pe

fundul stupului si nu pe partea superioara a ramelor protejeaza

matca.

Tratament varrooza - METODA BIO : Am mai vorbit ca

acarianul varooa are o mare preferinta,puietul de trantor ;apicultorii

trebuie sa profite de aceasta "slabiciune" a parazitului si sa

procedeze astfel pentru a-l inlatura ; o prima varianta ar fi aceea de

a folosi rama claditoare pe tot parcursul anului si dupa ce fagurii cu

celule de trantor sunt construiti,insamantati si capaciti sa fie

recoltati.Cealalta varianta consta in introducerea unei rame cu

celule de trantor in toamna, la marginea cuibului si ridicarea

acesteia in primavara dupa ce a fost insamantata si capacita.Trebuie

spus ca aceste metode nu ne scapa de acarieni insa pot fi un mijloc

eficient de a mai reduce din ei.

Loca americana - o boala care starneste controverse

Loca americana este o boala bacteriana,foarte

contagioasa,produsa de agentul patogen Bacillus larvae.Boala apare

catre sfarsitul primaverii sau pe tot parcursul verii si afecteaza

numai puietul, a carei moarte survine dupa capacire.Putem afirma

ca loca americana este boala puietului capacit,iar prin efectele

nefaste pe care le are asupra familiilor,este una dintre cele mai

periculoase si de temut.Contaminarea se face prin circulatia

albinelor de la un stup la altul(sau stupina),unelte ,miere sau polen

infestat,achizitii de roiuri si familii afectate de boala.

Manifestare clinica : aspect imprastiat al puietului,moartea

larvelor (numai a celor capacite),miros de clei de tamplarie a

larvelor moarte,aderenta la celule a larvelor,prezenta solzisorilor

uscati.

Diagnosticare :cea mai sigura diagnosticare se face de catre un

laborator specializat.O diagnosticare destul de sigura (in faza mai

avansata a bolii) se poate face si de catre stupar prin interpretarea

semnelor clinice si prin asa numita "metoda a betigasului" ; se ia un

betigas,chibrit sau scobitoare si se introduce in celulele cu puiet

mort ; daca lichidul (larva moarta) se intinde intr-un filament

lung,sigur este loca americana ; lichidul dens (larva moarta) are

culoarea galben-cafenie,mergand pana la culoarea cafelei cu lapte.

Tratament loca americana- Fiind o boala intalnita in toata lumea

tratamentul locii americane se poate caracteriza astfel prin "cate

bordeie,atatea obicee".In principiu boala se poate trata cu

antibiotice,numai ca de aici pleaca toate divergentele.Antibioticele

sunt "proscrise" in U.E,iar prin tratament acestea trec in

miere,polen,ceara,pastura si produsele devin impropii exportului.

Cum procedeaza "puritanii" din U.E cu familiile bolnave :unii

distrug toate familiile de albine si o iau de la capat,cu repopulari

masive cu material genetic indemn de boli(oare asa o fi?..in orice

caz asa se intampla la modul declarativ) ; o alta alegere este aceea

de aplicare a procedeului "roiului artificial" ;procedeul consta in

eliminarea tuturor fagurilor din stup si distrugerea sau prelucrarea

lor in locuri autorizate,cu recuperarea cerii.Albinele impreuna cu

matca se trec in alt stup dezinfectat,prin scuturare si introduse cu

ajutorul unei palnii mari de carton.Noul stup se doteaza numai cu

faguri artificiali,albinele urmand sa fie hranite cu sirop de zahar

1/1,daca nu exista cules in natura.Practic metoda reprezinta punerea

familiei in stare de roi artificial.Se afirma ca mierea care mai exista

in gusa albinelor,contine o cantitate mica de spori care nu mai duce

la o noua infestare.

In literatura de specialitate,mai este o referire la tratamentul cu

antibiotice,care poate fi prescris de catre medicul veterinar (uite ca

si-au lasat si ei o portita de iesire).Toate metodele sunt urmate de o

dezinfectare puternica .Lucrul bun care trebuie luat de la ei este

acela ca pun mare pret pe o preventie anuala a bolii.Cert este ca pe

plan legislativ,fiecare tara din U.E,are o anumita politica in

domeniul apicol,neajungandu-se la un punct comun.

Acum sa trecem la Romania : ca si altii (ex.americanii),in

Romania specialistii considera ca familiile bolnave de loca

americana pot fi salvate.Pretul este insa mare,stuparii ramanand cu

satisfactia ca si-au salvat stupinele.Bineinteles daca avem nenorocul

ca stupina noastra sa fie afectata de loca americana,intreaga

cantitate de produse este compromisa (cel putin la export).Toti

stuparii romani trebuie sa inteleaga ca trebuie sa ia masuri de

preventie ; schimbarea la max. 2 ani a tuturor fagurilor din stupi ;

dezinfectarea anuala a stupilor,ramelor,fagurilor de la rezerva ;

dezinfectarea de cate ori este nevoie a uneltelor; prevenirea

furtisagului ; mentinerea in stupina numai a familiilor puternice

(cele slabe se unesc sau se distrug); procurarea de material genetic

indemn de boli ; limitarea pe cat posibil a pastoralului ; mentinerea

stupinei ca un teritoriu "inchis",etc.

Combaterea si tratarea bolii : Combaterea locii americane incepe

prin distrugerea familiilor slabe,mai ales daca acestea sunt atacate si

de alte boli.La familiile puternice se distrug numai fagurii care

prezinta semne de boala.Antibioticele folosite in tratament sunt

LOCAMICIN , SULFATIAZOL ,TERAMICINA ; modul de

administrare,dozele si alte reguli de administrare le gasiti in

prospectul pus la dispozitie de producator. Din nou trebuie spus ca

tratamentul care nu este urmat de masuri igienico-sanitare se face in

zadar.Sa recapitulam ce avem de facut : distrugem familiile slabe ;

curatam stupii de urme de ceara,propolis,ii spalam cu lesie de soda

caustica 4%,clatim bine cu multa apa,apoi flambam lemnul cu

lampa de benzina sau gaz ; indepartam fara mila fagurii cu puiet

afectat de boala,flambam usor ramele cu flacara ;spalam si

dezinfectam toate uneltele si utilajele ;curatam toate resturile si le

ardem ; mierea extrasa este buna numai pentru consumul

uman,fiind total interzisa hranirea albinelor ;

Doua sfaturi de incheiere : NU faceti tratamente preventive cu

antibiotice,pentru ca nu sunt necesare.Asa riscati sa pierdeti (prin

contaminare) toata recolta de produse.Celalalt sfat este : preveniti

boala,pentru ca altfel o sa aveti mari necazuri !!!

Loca europeana - sau "dracul nu e asa de negru"

Trebuie sa spunem din start despre loca europeana ca este o boala

tratabila.Loca europeana nu trebuie niciodata confundata cu cea

americana,pentru ca nu are un impact la fel de grav,decat daca nu o

combatem.Primul sfat : daca constatati prezenta bolii , nu va

repeziti direct la antibiotice,pentru ca de multe ori albinele reusesc

sa invinga boala,daca luam masurile adecvate.

Manifestare clinica - Boala are o incidenta mai scazuta asupra

familiilor de albine,decat loca americana.Cu precadere ataca puietul

in stadiul de larva tanara(3-4 zile) si mai rar larvele

capacite.Perioada de aparitie este in primavara,in preajma primului

cules principal(salcam)sau intre culesuri,de unde se trage concluzia

ca ataca familiile de albine cand sunt in dificultate.Familiile atacate

prezinta urmatoarele semne clinice :faguri pestriti ; larvele moarte

sunt rasucite in celule,fiind atacate cu precadere larvele

necapacite(nu lipsesc insa si cele capacite); larvele descompuse sunt

de culoare cafenie inchisa ; capacelele celulelor atacate sunt

infundate si cel mai probabil si gaurite ; mirosul larvelor moarte

este de "acru",fiind similar cu cel al otetului.Daca ati citit la loca

americana despre "proba betigasului",aflati ca la loca europeana nu

se formeaza filamente( masa descompusa nu se intinde,decat in

cazuri rare).

Modul de raspandire - Boala se raspandeste in acelasi mod ca in

cazul locii americane :albine hoate sau ratacite,miere

contaminata,unelte contaminate si toate celelalte.

Combatere si tratament - Se observa ca cele mai afectate familii

sunt cele care au iesit slabite din iarna.Prezenta altor boli si mai cu

seama a nosemozei,constituie un factor favorizant,la fel si absenta

culesurilor in primavara.Din fericire familiile afectate reusesc de

foarte multe ori sa inlature natural boala,instinctul lor de curatire

fiind cel care le ajuta.Ce avem noi ca "stupari responsabili" de facut

:

In primul rand ar fi asigurarea unui bun cules,sau daca nu hranim

artificial ; indepartam toti fagurii afectati de boala pentru a ajuta

albinele sa-si faca curatenie ; stropim toti fagurii cu sirop de zahar

cu acelasi scop de stimulare a instinctului de curatenie ; in cazurile

mai grave se poate proceda la inlocuirea matcii,banuit fiind faptul

ca o intrerupere a oatului,ar da un ragaz albinelor sa curete fagurii.

In cazuri foarte grave,daca nu putem controla boala,se fac

tratamente cu antibiotice - TERAMICINA , ERITROMICINA ,

LOCAMICIN - insa stiti ca aceasta masura are si consecinte

nedorite.Toate masurile si tratamentele trebuie completate de o

dezinfectare la "sange" a stupilor,ramelor,uneltelor,fagurilor cu

hrana,etc.

Sfaturi finale - Incercati sa eliminati boala fara folosirea

antibioticelor ; NU faceti tratamente preventive cu antibiotice ;

aplicati masurile igienico-sanitare ; schimbati toti fagurii la 2 ani,ca

masura de preventie.

Puietul varos (ascosferoza) - o crestere a frecventei de aparitie

Puietul varos face parte din seria de boli micotice - adica acele

boli care sunt provocate de ciuperci.Nu este o boala exagerat de

grava,insa prin faptul ca in ultimul deceniu inregistreaza o crestere a

frecventei de aparitie,am considerat necesar sa o aducem in prim-

plan.

Manifestare clinica - pe oglinda si fundul stupului sunt larve

moarte,uscate si mumificate ; puietul moare in stadiu de larva si

preninfa ; culoarea puietului atacat este alba,gri sau negricioasa ;

fagurele produce un sunet caracteristic cand este scuturat ; boala

prefera (pentru a cata oara?),puietul de trantori fara a ocoli totusi si

pe cel de lucratoare.

Raspandire si frecventa de aparitie - ratacirea albinelor sau furtisag

; schimbul de faguri ; folosirea de unelte si utilaje (inclusiv stupi)

contaminate,etc.Boala apare la cateva familii si se raspandeste daca

nu ii dam atentia cuvenita.Dupa cum am mai spus,numarul

stupinelor infectate creste alarmant.

Prevenire si combatere - la aparitia puietului varos stuparii au o

contributie decisiva.Familiile slabe,umiditatea crescuta in

stup,polenul umed,cuibul largit fara discernamant,sunt factori

favorizanti.In literatura de specialitate se afirma ca puietul varos ar

fi o "boala secundara", si ca aparitia are o frecventa crescuta la

familiile atacate de varooza.Practic puietul varos "nu se dezvolta in

tesutul larvelor sanatoase".

In Romania boala se trateaza cu medicamentul

MICOCIDIN.Acesta se presara pe rame si pe albine,cate 100-150 g

de substanta activa. se fac 4-6 tratamente la diferenta de 7 zile intre

ele.

Inainte de a trece la tratamentul medicamentos,incercati sa

eliminati boala astfel :reducerea cuibului prin scoaterea fagurilor de

prisos,neocupati bine de albine ; eliminarea fagurilor cu puiet

afectat de boala si introducerea de faguri artificiali sau claditi si

dezinfectati ; dezinfectati fundul stupului,pentru ca acolo au cazut

larvele moarte si care au fost scoase de albine ; imbunatatiti

ventilatia,reduceti umiditatea stupului ; stropiti fagurii cu sirop de

zahar pentru a stimula instinctul de curatire.

Fiecare dintre noi apicultorii a avut probleme mai mari sau mai mici

cauzate de atacurile daunatorilor.Fie ca acestia sunt

molii,furnici,viespi,prigorii etc,atacul lor reprezinta o problema care

trebuie rezolvata.Trebuie sa va atragem atentia insa ca solutionarea

neajunsurilor create de daunatori,nu este intotdeauna chiar

simpla,iar rezultatul final depinde mult de seriozitatea cu care

abordati problematica. In orice caz nu va limitati la aplicarea unei

singure metode si mai ales nu abandonati lupta.Iata ce posibilitati de

aparare aveti :

Molia de ceara (gaselnita)

Este un parazit care nu ataca direct albinele,acestea fiind atacate

numai in stadiul de larva.Molia se remarca insa prin pagubele pe

care le produce fagurilor de ceara,atat din stupii populati cat si celor

de la rezerva,cantitatilor de ceara provenite din fagurii

reformati,precum si a puietului de albine.

Combaterea moliei in stupii populati : Nu poate fi facuta prin

procedee chimice deoarece substantele folosite sunt daunatoare

pentru albine.Putem insa ajuta albinele sa se apere singure,daca

adoptam cateva masuri simple : fagurii atacati se curata manual de

larvele si gogosile parazitului, restrangem cuibul pentru a crea o

densitate mare de albine pe faguri,intarim familiile slabe atacate de

molie cu albine din alti stupi.

Protejarea fagurilor de rezerva : Conservarea fagurilor de rezerva se

face cu ajutorul substantelor chimice.In acest scop apicultorul

trebuie sa-si construiasca un dulap pentru depozitare,prevazut cu

rastele.Daca nu dispuneti de un dulap,tratarea si depozitarea

fagurilor se face in corpuri de stupi.

Substantele chimice folosite sunt :

Anhidrida sulfuroasa(batoane de sulf) : Sulful este o substanta

eficienta in combaterea moliei.Trebuie insa sa stim ca fumigatiile cu

sulf omoara numai molia adulta,aplicarea tratamentului trebuind

repetata la trei saptamani. Fagurii se aseaza in dulap sau in 2-3-4

corpuri de stup stivuite, din care primul trebuie lasat gol.Batonul de

sulf se aprinde, se aseaza pe o cutie metalica,gaurita si prevazuta cu

un grilaj,doza fiind de 50 g sulf la 1m cub volum.Partea superioara

a stivei de corpuri se astupa cu o panza de sac.Apicultorul trebuie sa

se protejeze si sa nu inspire fumul toxic.

Batoanele de sulf le gasiti in magazinele metalo-chimice,

magazinele cu produse chimice de combaterea daunatorilor in

agricultura,acestea fiind folosite si la dezinfectarea butoaielor

pentru vin.

Acid acetic industrial : Se poate folosi cu succes in combaterea

daunatorului.Se aseaza tavite cu acid acetic industrial in

concentratie de 65-95%,cate 2 ml acid la litru de volum,in partea de

jos a dulapului sau a stivei de corpuri.Aplicarea unui numar mare de

tratamente cu acid acetic industrial poate duce insa la corodarea

sarmei de fixare a fagurilor.

Dibromura de etilena : Cei ce pot procura aceasta substanta au la

dispozitie un tratament foarte eficient.Fagurii se depoziteaza in stive

de corpuri de stup.Peste deschiderea din partea de sus a stivei se

pune o panza de sac,iar pe aceasta panza substanta activa.Dozajul

ideal este de 30-50 cm cubi/un m cub ocupat cu faguri.Atentie mare

pentru ca substanta este foarte toxica,camera trebuind a fi bine

ventilata.

In incheiere trebuie sa va mai dam doua informatii utile :

-Dupa executarea unui tratament contra gaselnitei,fagurii se aerisesc

48 de ore inainte de a fi introdusi in stupi.

-La temperatura de 0 grade C,larva,nimfa si molia adulta mor asa ca

iarna nu mai sunt necesare tratamente.

Viespea(viespea comuna , etc.)

Nu vom insista cu o clasificare a viespilor pentru ca toate pot crea

pagube in stupina.Cea mai eficienta metoda de combatere a lor este

depistarea si distrugerea cuiburilor.Distrugerea cuiburilor se face

prin pulverizarea cu un spray insecticid,operatiune care daca este

facuta primavara are o eficienta marita.

O alta metoda de combatere destul de eficienta este instalarea in

stupine sau pavilioanele apicole a unor capcane.Construiti aceste

capcane folosind sticle de plastic(peturi),in care se introduce un

sirop aromatizat.Acest sirop se prepara din apa,miere sau zahar 5-

8% si 1% otet pentru aromatizare.

Se umplu 20% sticlele cu acest sirop si fara capac se agata in

stupina.Viespile atrase de aroma siropului intra in capcana si se

inneaca.Pentru a spori eficienta capcanei,sticla se agita de 2-3 ori pe

zi astfel ca peretii interiori sa fie umezi.

Furnicile

Sunt situatii in care si furnicile pot cauza mari prejudicii in

stupina.Cand atacul lor devine suparator si pagubos,apicultorul

incepe combaterea.Se desfac musuroaiele de furnici, se prafuiesc cu

substante insecticide si apoi se acopera.

Ideal este sa avem fiecare stup asezat pe un suport , astfel incat

picioarele sa poata fi unse la nevoie.Ca substante de ungere putem

folosi fenolul,naftalina,floarea de sulf.Pentru o mai buna fixare in

prealabil se aplica un strat subtire de ulei ars sau orice substanta

lipicioasa.

Prigoria

Prigoria este o mare consumatoare de albine.Incercarea distrugerii

acestor pasari prin amplasarea de diferite capcane este o masura

fantezista si fara eficienta.

Singura metoda buna pentru a scapa de atacul pasarilor este

amplasarea de sperietori.In acest scop agatam de prajini inalte

pasari moarte cu aripile desfacute,iar daca avem chiar prigorii

moarte(impuscate),e chiar mai bine.

Soarecii

Atacul soarecilor este periculos mai ales iarna cand familia de

albine este stransa in ghemul de iernare si nu se poate apara.

O masura de precautie pentru a opri patrunderea in stup a soarecilor

este instalarea banalei gratii antisoareci la urdinis.Pentru o buna

eficienta se are in vedere ca instalarea sa se faca la timp.Daca atacul

este puternic se trece la starpirea sistematica a rozatoarelor prin

instalarea de capcane cu momeli otravite.

O posibila capcana se construieste asezand pe o caramida o bucata

de tigla.Sub cutele tiglei se aseaza(pana se obisnuiesc soarecii),grau

curat,iar dupa 7-8 zile acest grau se inlocuieste cu grau otravit.Tigla

este folosita pentru a evita ca alte animale sa ajunga la otrava.

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 19:00:21 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

Metode de aplicare a tratamentelor

Metoda stropirii cu acid oxalic

Pentru tratament se foloseste o solutie apoasa sau pe baza de sirop

de zahar cu o concentratie de acid oxalic de 3.5% precum si o

seringa pentru stropire si dozare. Seringa trebuie sa fie de o

asemenea constructie incat sa asigure dozarea sub forma de picaturi

fine.

Acidul oxalic se gaseste in farmacii sub denumirea de acid oxalic

brut. In acest caz este vorba de dihidrat de acid oxalic care este

cristalin si este compus din cca 71% acid oxalic si 29% apa. Se

poate folosi apa de la robinet. Calciul din apa de robinet este legat

de acidul oxalic si se transforma in cristale stabile chimic de oxalat

de calciu. Concentratia nu este puternic influentata de acest lucru.

Adaosul de zahar are ca efect o cadere mai rapida a parazitilor dar

nu influenteaza actiunea asupra albinelor sau toleranta lor la solutie.

Se pastreaza in sticla cu dop etans si inscriptionata.

In comert se gasesc si solutii de-a gata de exemplu Bienenwohl.

Pentru tratare nu sunt necesare temperaturi primavaratice, este de

ajuns ca termometrul sa indice peste 0 grade Celsius. Fumul se va

folosi cu economie. De regula se renunta complet la utilizarea

fumului cand albinele sunt in ghem.

In lunile Noiembrie-Decembrie familia se afla sub coroanele de

hrana. La stupii fara magazin localizarea ghemului este usoara si

solutia se poate repartiza usor pe cat mai multe albine. La stupii cu

magazin cateodata acest lucru este mai dificil mai ales atunci cand

ghemul se afla pe ramele de jos. Fie se foloseste o lanterna pentru a

localiza ghemul fie se indeparteaza catul si solutia se poate distribui

in si nu pe ghem. Stropirea trebuie facuta cu rabdare. Este mai bine

sa treci de 2 ori pe fiecare spatiu dintre rame decat o singura data,

cu cat se stropesc mai multe albine cu atat tratamentul este mai bun.

In functie de puterea familiei se folosesc 30-50 ml solutie. 30 ml se

folosesc atunci cand ghemul se intinde pe 4-5 rame (la temperaturi

in jurul a 0 grade) si 50 ml cand ghemul ocupa 6-7 rame. O familie

se stropeste o singura data. Repetarea tratamentului, chiar si cu

Bienenwohl, dauneaza. Atunci multe albine sunt incarcate cu prea

mult acid si zboara prematur din stup si pot muri la oarecare

distanta fara sa se poata observa pierderea lor pe pamant in jurul

stupului. La familiile fara puiet o a doua tratare nu este oricum

necesara. Caderea de paraziti dupa tratament trebuie urmarita si

masurata pentru a se compara cu rezultatul diagnosticarii dinaintea

tratamentului. Caderea parazitilor este de amploare mai mare pe o

perioada de 4-5 saptamani chiar daca majoritatea (80%) cad din

prima saptamana."

Tratamentul varozei cu acid formic

Folosirea acizilor organici in controlul varozei este una din

metodele recomandate de legislatia romana chiar si in cazul

apiculturii organice (OUG 34/2000 si Normele metodologice de

aplicare a acesteia conform HG 917/2001 Art. 26, 3, e) datorita

calitatii de a nu contamina mierea si ceara cu reziduuri neadmise, a

lipsei fenomenului de rezistenta a parazitului la tratament si a

eficacitatii acestora in conditiile unei folosiri adecvate.

Acidul formic este singurul tratament cunoscut pana la

aceasta data (cu exceptia supunerii la temperatura inalta) care

omoara parazitul varoa in celulele cu puiet. De aceea este un mijloc

eficace de stavilire a infestarii primavara, chiar si cand in familia de

albine exista puiet capacit.

Actiunea acidului formic, un compus volatil, se manifesta

prin atacarea directa a parazitilor care sunt putin rezistenti la mediul

agresiv creat prin vaporizarea acestuia. Volatilitatea mare a acidului

formic precum si comportamentul agresiv asupra metalelor

constituie factori de risc care trebuie cunoscuti de apicultor.

Tratamentele cu acid formic pot duce la o relativa corodare in timp

a componentelor metalice ale stupului si mai ales a pavilionului. De

asemenea trebuiesc respectate cu strictete reguli de manipulare,

pastrare si utilizare pentru a preveni accidentarile datorita

contactului acidului cu ochii sau pielea ori prin inhalare sau

inghitire.

Din multitudinea de metode de folosire a acidului formic noi

recomandam 2, si anume folosirea buretelui absorbant si a

vaporizatorului.

1. Metoda buretelui absorbant. Are avantajul ca ofera o

aplicare simpla si rapida si se poate folosi practic in orice sistem

constructiv al stupului. Se foloseste un burete de vase (tip Vileda,

cu dimensiunile aproximative 20x20x0,5 cm) si acid formic cu

concentratia de 60%. Mai este necesara de asemenea o seringa

gradata de volum mare, pentru eficienta. Buretele se imbiba cu acid

formic si se plaseaza cat mai aproape de albine, in partea de sus sau

de jos a cuibului. Se fac 3-4 tratamente intr-un interval de 4-7 zile.

Tratamentul de sus. Buretele se aseaza direct pe laturile de sus ale

ramelor. Se imbiba cu acid formic 60% in cantitate de 2,7 ml/rama

Dadant cu albina.

Tratamentul de jos. Buretele se aseaza pe fundul stupului si se

imbiba cu 4 ml/rama Dadant de acid formic concentratie 60%.

Aplicarea tratamentului se face cand temperatura exterioara

depaseste 12 grade Celsius. Daca temperatura in timpul zilei

depaseste 25 grade tratamentul se face seara.

2. Metoda vaporizatorului. Are avantajul unui control mai

precis al aplicarii consatante si economice a tratamentului si al unui

efect mai indelungat. Este necesar insa dispozitivul care se

monteaza pe o rama goala, dar cheltuiala cu achizitionarea acestuia

se amortizeaza in timp prin manopera redusa. Se foloseste acid

formic la concentratia de 60%. Se urmareste cantitatea de acid

evaporata in timpul primei zile a tratamentului si daca aceasta

depaseste 10 ml/zi se taie o portiune din fitilul dispozitivului pentru

a micsora suprfata de evaporare. Tratamentul este ineficient sub

limita de evaporare de 6 ml/zi.

Se lasa urdinisul deschis, se inlatura magazinele. Daca stupul este

prevazut cu fund anti-varoa se inchide sertarul de tabla. Tratamentul

se incepe la primele ore, racoroase, ale diminetii. Se poate face

trtament cu acid formic atat primavara, cat si toamna cu conditia ca

temperatura exterioara sa fie intre 5 si 30 grade Celsius. Firma

Biocontrol din Elvetia si producatorul german al vaporizatorului

(Nassenheider) recomanda 2 tratamente pe an, primul in luna

August, dupa ultima extractie si al doilea in a doua jumatate a lunii

Septembrie. Daca la sfarsitul lunii Iulie caderea naturala de acarieni

este in medie mai mica de 10 bucati/zi la stupul pe 10 rame se

renunta la tratamentul din August, facandu-se numai cel din

Septembrie.

De mare importanta in combaterea varozei este o atenta urmarire a

familiei de albine pentru o corecta diagnosticare a gradului de

infestare. Caderea naturala de acarieni se verifica cu foaia cu

margarina cel putin saptamanal pentru a tine sub observatie tendinta

de infestare a stupilor. Fiecare apicultor trebuie sa aprecieze singur

eficienta tratamentului si sa aduca corectiile necesare pentru

imbunatatirea acestuia.

Indiferent de metoda de aplicare se recomanda utilizarea unui

minim de echipament constand in:

1. Manusi rezistente la acid

2. Ochelari de protectie

3. Masca cu cartus filtrant

4. Sort si cizme de cauciuc

5. Galeata mare (10 litri) cu apa curata pentru interventie in caz de

accidente

Se vor avea in vedere urmatoarele aspecte:

-Nu lasati produsul la indemana copiilor.

-Coroziv pentru ochi si piele la contactul direct sau prin expunerea

la vapori.

-Vatamator sau fatal prin inghitire.

-Poate produce sensibilizarea pielii

-Evitati contactul cu ochii, pielea sau imbracamintea.

-Nu inhalati vaporii.

-Purtati ochelari de protectie, manusi rezistente la acizi, sort si

cizme de cauciuc la manipulare.

-Se recomanda utilizarea unei masti prevazute cu filtru purificator

pentru vapori organici.

-Combustibil. Feriti apropierea flacarii deschise. Se pastreaza sub

temperatura de 50 grade C.

-Lucrati numai in spatiu deschis si cu vantul batand din spate.

-Nu mancati, beti lichide sau fumati in timpul utilizarii.

-Spalati temeinic mainile cu apa si sapun dupa utilizare. Spalati

deasemeni mainile inmanusate inainte de scoaterea manusilor.

-Dezbracati imediat imbracamintea stropita accidental.

-Spalati hainele contaminate separat de restul imbracamintii.

-Acidul formic perturba activitatea familiei de albine si poate

induce o usoara marire a mortalitatii albinelor.

Reguli de prim ajutor:

Piele. Dezbracati imediat hainele contaminate. Spalati zona

afectata cu sapun sau un detergent slab si multa apa. Daca apare

arsura se aplica compresa sterila si se consulta de urgenta medicul.

Ochi. Se spala ochii imediat cu apa din abundenta. Se acopera ochii

cu comprese sterile, se consulta de urgenta medicul.

Ingerare. Nu provocati voma. Beti o cantitate mare de apa sau lapte.

Daca apare voma se administreaza repetat lichide. Nu incercati sa

dati nimic pe gura unei persoane aflate in stare de inconstienta.

Consultati de urgenta doctorul.

Inhalare. Scoateti victima din zona contaminata. Daca respiratia s-a

oprit curatati caile respiratorii si incepeti respiratia artificiala. Nu

incercati sa dati nimic pe gura unei persoane aflate in stare de

inconstienta. Consultati de urgenta medicul.

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 19:01:24 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Clasificare a bolilor si daunatorulor:

Bolile albinelor se pot împărţi în boli contagioase, necontagioase şi

intoxicaţii.

=Bolile contagioase, la rândul lor, se grupează în:

- virotice (puietul în sac, boala neagră ;

Postari: 2258

- bacteriene (loca americană, europeană, septicemia,

paratifoza);

- micotice (ascosferoza, aspergiloza, melanoza);

- parazitare (nosemoza, amibioza, acarioza, brauloza, varrooza,

senotainioza, triunghiulinoza).

=Bolile necontagioase ale albinelor sunt reprezentate

prin:

- puietul răcit;

- boala de mai;

- diareea albinelor;

- anomaliile mătcilor.

=Intoxicaţiile albinelor se pot produce:

- cu polen;

- cu nectar;

- cu miere de mană;

- cu medicamente;

- cu pesticide folosite pentru combaterea dăunătorilor.

=Dăunătorii albinelor sunt:

- găselniţa;

- fluturele "Cap de mort";

- viespile;

- lupul albinelor;

- furnicile;

- prigoriile;

- ciocănitorile;

- şoarecii.

- si as mai adauga vrabiile si graurii, care in ultimul timp au

inceput sa dea

tarcoale albinelor;

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 19:02:11 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

CALENDARUL LUCRARILOR APICOLE, DEFALCAT PE

LUNILE ANULUI

ianuarie

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

..Ianuarie şi februarie sunt in mod frecvent cele mai reci luni ale

anului. De cele mai multe ori solul este acoperit cu un strat destul

de gros de zăpadă mai ales în jumătatea de nord a ţării şi uneori

chiar şi în zonele sud şi sud-estice.

.Apicultorii ca şi albinele lor se găsesc în ianuarie în plin sezon rece

şi trebuie să subliniez încă o dată că în general se consideră că anul

apicol nu coincide cu anul calendaristic. Unii socotesc că anul

apicol se încheie o dată cu intrarea albinelor la iernat, fapt care se

produce de obicei în octombrie sau cel mai târziu în noiembrie.

Dacă sezonul activ începe în cursul lunii martie sau cel mai târziu în

aprilie - o dată ce albinele ies la cules de nectar şi polen - se poate

aprecia că în acel moment începe anul apicol. Dacă intervalul de

timp este denumit an atunci el urmează să dureze 12 luni adică

perioada de timp trebuie să traverseze cele 12 luni ale anului

calendaristic. Important nu mi se pare data începerii şi data

încheierii, respectiv a reînceperii anului apicol ci cunoaşterea şi

respectarea curbei biologice anuale a dezvoltării familiei de albine.

Prin cunoaştere şi mai ales prin respectarea acestei curbe biologice

înţelegem obligaţia apicultorului de a acţiona în stupină şi în stup

numai în conformitate cu manifestările naturale de comportament

ale familiei de albine. Adică a ceea ce de fapt înseamnă curba

biologică de dezvoltare a familiei de albine exprimată în principal

prin creşterea sau scăderea numărului de indivizi respectiv a puterii

colectivităţii pe care o denumim familia sau colonia de albine.

.În această lună curba biologică de dezvoltare are un sens

descendent (coboară pentru că numărul de indivizi scade, se

micşorează consecutiv albinele uzate care mor, deci puterea familiei

este în scădere. Acest fenomen biologic nu trebuie să îngrijoreze pe

apicultor decât atunci când cantitatea de albine moarte găsite la

control pe fundul stupilor, respectiv la urdiniş sau eventual pe foaia

de control aşezată pe fund este exagerat de mare (2-3 palme făcute

căuş un făraş plin cu albine), în acest caz se va controla atent stupul

îndreptându-se situaţiile anormale constatate ca atac de şoareci sau

ciocănitori, lipsă de hrană, umiditate excesivă etc.). Apicultorul

trebuie să controleze şi să prevină, ca şi în luna anterioară,

deranjarea şi neliniştirea albinelor provocate de atacul şoarecilor,

păsărilor şi animalelor de curte,dar şi cele sălbatice(ciocănitori,

piţigoi etc.). Aceeaşi grijă se acordă protejării suplimentare a

stupinei contra vânturilor şi curenţilor acolo unde s-a impus a fi

deosebit de necesar. .Se continuă supravegherea modului de iernare

a familiilor de albine prin controale periodice care acum sunt

reclamate mai des şi intervenţia promptă pentru îndreptarea stărilor

anormale. Dacă zăpada căzută se acumulează în cantitate mare este

recomandabil îndepărtarea fără zgomot a acesteia precum şi mai

ales a gheţii de pe scândurelele de zbor ale stupilor şi eliberarea

urdinişurilor de albine moarte.

Ce se întâmplă în familia de albine?

.Familia de albine începe să se "mişte". Se spune că luna ianuarie

este luna în care începe perioada înlocuirii albinei de iarnă. Concret

este vorba de apariţia primului puiet în cuib. De obicei ouatul mătcii

se declanşează la sfârşitul lunii, mai ales în zonele sudice ale tării.

Această activitate a mătcii este declanşată în perioade diferite

depinzând de zona geografică, mai devreme în zona Banatului şi

sudul ţării şi mai târziu în zonele înalte şi din nordul ţării. O zonă

privilegiată privind temperaturile ce declanşează debutul activităţii

mătcii, este şi zona Subcarpaţilor Meridionali.

În interiorul ghemului, în zona denumită miezul ghemului de

iernare, temperatura se ridică la +34-35°C necesară atât începerii

depunerii primelor ouă de către matcă cât şi dezvoltării puietului.

Matca depune între 20-100 ouă în 24 h începând cu porţiunile

fagurilor din centrul ghemului, activitate care se menţine la acelaşi

nivel până în momentul în care în natură apare primul cules şi se

efectuează primele zboruri masive de curăţire. Se subînţelege că

suprafaţa circulară cu puiet este la început foarte mică, pe suprafaţa

unui fagure sau cel mult pe suprafeţele a doi faguri alăturaţi

Consumul de hrană se măreşte pe măsură ce activitatea mătcii şi ale

albinelor doici se intensifică ţinând cont că pe seama hranei

glucidice consumate în zona cu puiet temperatura se menţine

constantă la nivelul mediu de 34,5-35,5°C indiferent de cât de

scăzute sunt temperaturile exterioare.

.Mulţi apicultori intervin în cursul acestei luni cu hrăniri de

completare a rezervelor de hrană. Completarea rezervelor de hrană

poate fi făcută cu turte (pastă de zahăr pudră şi miere, cu şerbet din

zahăr cu miere, cu şerbet fiert sau cu plăci din zahăr candi,cu faguri

de miere, fluidă sau cristalizată .Pentru a putea aprecia câtă hrană

trebuie să administreze, apicultorul trebuie să ştie că familiile

normale consumă în luna ianuarie 1-1,5 kg miere (depinde şi de

cantitatea de puiet crescut) şi circa 2-3 kg în luna februarie.

În mod obişnuit suplimentarea hranei se face în stupină într-o zi mai

călduroasă, atunci când se administrează rame cu faguri cu miere şi

oricând atunci când se administrează turte din miere cristalizată sau

din pastă - amestec miere şi zahăr pudră. Se recomandă ca turtele să

aibă în medie 1-1,5 kg, să fie bine întinse şi introduse în pungi de

plastic cărora li se fac câteva perforaţii pentru a facilita pătrunderea

albinelor. Aplicarea turtelor se face deasupra fagurilor din zona în

care se găseşte ghemul de iernare şi se acoperă bine cu podişorul

pentru a nu pătrunde frigul. Spre sfârşitul perioadei, în zonele mai

calde se poate folosi cu rezultate bune şi siropul călduţ administrat

direct în faguri amplasaţi imediat lângă ghem sau în hrănitoare

amplasate în acelaşi loc.

....Este de reţinut că:

1. Hrana de completare a rezervelor are şi un pronunţat caracter de

stimulare a ouatului mătcii şi a activităţilor albinelor doici;

2. În turtele administrate familiilor nu se va introduce polen.

Folosirea acestuia se recomandă numai după ce albinele au efectuat,

eventual în ferestrele iernii un zbor de curăţire. Atunci la prepararea

turtelor se poate adăuga o cantitate mică de polen eventual măcinat.

.În această lună de iarnă ca de fapt în toate lunile de iarnă stuparul

trebuie să aibă în vedere următoarele

Acţiuni specifice:

În stupină:

. Vizitarea periodică a stupinei, de două ori pe săptămână sau cel

puţin o dată;

. Controlul auditiv al familiilor , ascultarea stupilor cu ajutorul unui

tub subţire din cauciuc sau lipind şi apăsând urechea pe peretele

stupului. De obicei în a doua jumătate a lunii ianuarie, dacă apare

puietul, zumzetul, sesizat cu ocazia controlului auditiv sporeşte la o

uşoară lovire a peretelui stupului apoi scade; îndreptarea stărilor

anormale ivite.

. Cu ocazia controlului, cel puţin o dată la două săptămâni cu

ajutorul unei sârme îndoite în formă de L se va îndepărta cu grijă

albina moartă de pe fundul stupului şi de la urdiniş; lucrarea se

poate efectua mai uşor dacă pe fundul stupului a fost aşezată din

toamnă o foaie (hârtie) de control sau un carton. Resturile de pe

fund scoase cu sârma sau cu foaia de control vor fi atent observate

întrucât ele dau indicaţii exacte asupra mersului iernării;

. Curăţirea zăpezii şi gheţii la urdiniş;

. Ca şi în luna trecută, dacă sunt condiţii favorabile se vor efectua

lucrările cunoscute care vizează înlesnirea zborurilor de curăţire în

zilele favorabile;

. Dacă tehnologia de creştere sau nevoia - respectiv situaţia concretă

din stupi - impun hrăniri mai ales din cauza insuficienţei, epuizării

sau inaccesibilităţii hranei se vor prepara şi administra turtele din

zahăr şi miere, şerbetul din zahăr sau plăcile din zahăr candi.

. Protecţia suplimentară a stupinei contra vânturilor;

. Prevenirea neliniştirii albinelor provocată de păsări de curte,

ciocănitoare, şoareci ş.a.

În atelierul stupinei

. Ca şi în decembrie în această lună continuă recondiţionarea

uneltelor şi utilajelor apicole ştiut fiind că prin această acţiune se

măreşte considerabil durata de folosinţă a lor, se micşorează

cheltuielile, respectiv preţul de cost al produselor apicole şi cresc

corespunzător veniturile care definesc profitul în apicultură;

. Reformarea fagurilor vechi sau necorespunzători care sunt

destinaţi obţinerii cerii este o lucrare ce continuă ea asigurând în

stupină efectuarea a ceea ce se denumeşte...

. Extracţia şi condiţionarea cerii, lucrări în urma cărora se obţin

calupii de ceară care, comercializaţi

la schimb, vor asigura echipamentul de faguri artificiali necesari

primenirii anuale a cuibului şi a setului de faguri de strânsură din

corpurile sau magazinele menite obţinerii recoltelor de miere în

sezonul apicol activ.

. Deparazitarea fagurilor de rezervă clădiţi prin expunere la ger.

Încheierea ramelor, găurirea apoi însârmarea lor şi lipirea fagurilor

artificiali sunt lucrări secvenţionate conform înşiruirii de la

începutul frazei, această acţiune este de mare importanţă în a

asigura la timpul potrivit şi la nivelul necesarului fagurii în care

albinele vor creşte puietul şi vor strânge recoltele de miere şi

păstură.

. Confecţionarea de stupi noi;

. Curăţirea şi sortarea seminţelor de plante melifere.

februarie

.A doua lună a anului este penultima lună a iernii calendaristice,

perioadă în care familiile bune şi foarte bune matca, în miezul

ghemului de iernare, sub influenţa condiţiilor din interiorul

ghemului, începe ponta (depunerea de ouă sau ouatul mătcii),dacă

această manifestare fiziologică nu a început de la mijlocul sau

sfârşitul lunii trecute. Colonia de albine a dobândit un

comportament bine articulat social care-i permite să supravieţuiască

şi în cazul temperaturilor extrem de scăzute din timpul iernii.

Ghemul, până acum cu o activitate relativ redusă începe producerea

de căldură în vederea asigurării condiţiilor optime pentru creşterea

puietului. Prin contracţii musculare albinele aglomerate în ghemul

de iernare, consumând miere, produc căldură astfel că ele sunt în

stare să ridice pe termen scurt temperatura în sectorul toracic cu

10°C. Această căldură produsă de albinele din miezul (centrul)

ghemului de iernare este iradiată treptat la toate albinele compactate

în ghem astfel că pierderile termice în afara ghemului respectiv în

spaţiul lăzii stupului sunt minime. Se înţelege că în jurul miezului

ghemului albinele formează un strat compact care asigură efectul

termoizolator iar grosimea stratului de albine creşte o dată cu

scăderea temperaturii exterioare. Acest mod de comportament

trebuie avut în vedere ştiut fiind faptul că ghemul se deplasează pe

rame în sus o dată cu consumarea hranei. Pierderea contactului cu

hrana determină moartea coloniei chiar dacă pe ramele lăturalnice

ghemului există suficiente rezerve de miere. Imposibilitatea

deplasării albinelor în plan lateral spre ramele ce conţin miere face

ca hrana să devină inaccesibilă astfel că, suferind de foame,

coloniile pier. Asemenea situaţii nedorite se întâlnesc mai ales în

primăverile timpurii sau în ierni cu perioade mai calde urmate de

scăderi bruşte de temperatură ce determină strângerea puternică a

ghemului care ocupă suprafeţe de faguri golite de miere unde

albinele sunt obligate să rămână înfometate mai multe zile .De aici

rezultă cât de importantă este supravegherea iernării şi de ce este

necesar să intervenim pentru a îndrepta stările anormale.

.Sistemul acesta termodinamic are un mare randament în

transformarea hranei energetice (mierea) în energie termică numai

pentru ghem. Aşadar, părerea generală cum că albinele încălzesc

spaţiul interior al stupului este greşită. Dacă la suprafaţa ghemului

temperatura nu scade niciodată sub 9CC, acum în a doua parte a

iernării în miezul ghemului, o dată cu ponta mătcii şi creşterea

puietului, temperatura se menţine constantă la 34-35°C.

.Mecanismele specifice de producere a căldurii determină variaţii

mari ale activităţii de termogeneză în interiorul ghemului de iernare.

Ca urmare aparenta inactivitate a albinelor în ghem este o falsă

impresie, acestea având o continuă mişcare din interiorul (miezul)

ghemului, unde temperatura este mai ridicată spre "coaja" ghemului

unde aceasta este mai mică. Variaţiile externe de temperatură duc la

o mărire sau micşorare a densităţii albinelor în ghem aceasta ducând

la o mai bună reglare a temperaturii ghemului.

.O dată cu apariţia puietului temperatura ghemului de iernare devine

aşadar aproximativ +35°C, creşterea acesteia fiind realizată cu un

aport crescut al consumului de glucide. Această temperatură trebuie

menţinută în limite strânse (34,5-35°C) variaţiile mai mari de

temperatură în minus ducând la o tarare a puietului şi apoi a

generaţiilor următoare de albine ce vor fi crescute. Orice curenţi

reci pot duce la un consum mai mare de glucide sau o concentraţie

mai mare de CO2 (bioxid de carbon) în stup ca urmare a activităţi

mai intense a albinelor.

.O dată cu creşterea temperaturii medii, spre luna martie-aprilie

ghemul de iernare începe să se desfacă (se afânează iar activitatea

albinelor devine din ce în ce mai evidentă. Creşterea puietului se

desfăşoară acum pe suprafeţe din ce în ce mai mari iar rezervele de

proteine din organismul albinelor se epuizează ("foamea de

proteină" . Deci fără prezenţa păsturii şi a rezervelor de miere în

cuprinsul ghemului, nu este posibilă intensificarea creşterii de puiet.

.Acum este momentul când se accentuează schimbul între generaţia

de albine de iernare şi albinele de primăvară. Albinele efectuează

zboruri de curăţire şi aduc uneori primul polen în cuib.

.Un fenomen nedorit ce apare în stupi mai ales începând cu a doua

parte a iernării este umezeala. Umiditatea ridicată are două cauze

principale: ventilaţia insuficientă şi o izolaţie defectuoasă. Pe lângă

că umiditatea excesivă măreşte consumul de hrană, ea creează un

mediu propice de dezvoltare a agenţilor patogeni cu precădere a

ciupercilor, îndeobşte se cunoaşte că umezeala, respectiv condensul,

se formează atunci când aerul cald încărcat cu vapori de apă intră în

contact cu suprafeţe reci - în cazul nostru pereţii stupului şi cu

fagurii neocupaţi de albine. Am arătat că o dată cu creşterea

puietului sporeşte temperatura volumului sferei din centrul

ghemului. Temperaturile exterioare fiind scăzute condensul apare în

locurile mai reci, mai ales pe peretele din spatele stupului. Aşezarea

stupului într-o poziţie uşor înclinată spre urdiniş face ca picăturile

de condens care se aglomerează pe pereţi să se scurgă pe urdiniş.

.În calendarele anterioare subliniam importanţa asigurării liniştii

depline în stupină. Este evident că, pe lângă greşelile apicultorului

atunci când a efectuat lucrările de pregătire a iernării, deranjarea

coloniilor de şoarecii pătrunşi în stupi, de ciocănitori, piţigoi,

animale domestice, de hoţi sau alţi răufăcători se soldează cu

neajunsuri şi pierderi de efectiv în oricare stupină aflată într-una din

situaţiile amintite. Dar, presupunând că iernarea decurge fără

asemenea evenimente perturbatoare, să vedem care sunt principalele

Acţiuni specifice

În stupină :

. Continuă vizitarea periodică a stupinei şi observarea atentă a

fiecărui stup.

Un control sumar, prin simpla ridicare a capacului şi podişorului

duce la cunoaşterea stării familiei şi intervenţia acolo unde este

cazul pentru îndreptarea situaţiilor anormale constatate :

Familiile cu lipsă de hrană se observă uşor prin faptul că albinele

sunt aglomerate masiv în spaţiul dintre leaturile superioare ale

ramelor şi podişor şi au un bâzâit mai puternic. În cazul în care

colonia suferă de foame se va proceda la hrănirea acesteia. A lăsa

familiile înfometate este o mare greşeală care invariabil se soldează

cu pieirea acestora. Asigurarea necesarului de hrană este o condiţie

esenţială a supravieţuirii familiilor. Se vor administra turte de şerbet

(zahăr pudră în amestec cu miere 30%) în cantitate de 0,5-0,7 kg

aşezate deasupra ghemului de iernare, ceea ce asigură necesarul de

hrană pe o perioadă de 10-15 zile. În familiile cu rezerve scăzute se

poate introduce chiar în mijlocul cuibului un fagure cu miere şi

păstură. Aceasta este posibil numai în zile mai călduroase, cu

temperaturi peste 12-13°C şi cu soare, atunci când ghemul este

desfăcut.

În a doua parte a iernării se vor completa şi rezervele de proteină,

prin administrarea de turte de zahăr cu miere cu adaos de polen

30%.

. Este strict interzisă administrarea de streptomicină in turte, aceasta

regăsindu-se în mierea de salcâm, făcând-o improprie pentru

valorificarea ca miere marfă.

.Familiile care au pierdut matca se pot unifica cu familii mai slabe,

procedeul fiind mai complicat, impunând câteva zile călduroase sau

o cameră încălzită. Familiile se ţin câteva ore la căldură pentru a da

posibilitatea ghemului să se desfacă, se introduc apoi în acelaşi corp

despărţite printr-o ramă învelită în ziar apoi se scoate stupul afară, şi

se vor completa rezervele de hrană.

.Familiile mai agitate cu consum mai mare de hrană pot să aibă

rozătoare în cuib. Această situaţie nedorită se poate constata prin

simpla observaţie excrementelor de şoarece în cuib şi jumătăţilor de

corpuri de albine. Şoarecii se prind sau se alungă din stup iar

salteluţele se schimbă cu altele noi pentru înlăturarea mirosului

persistent de şoarece.

. În toate cărţile de apicultură se pomeneşte de înlesnirea zborurilor

de curăţire. Se ştie că dacă albinele au fost deranjate,din această

cauză, urmare a consumului sporit de hrană, în punga lor rectală s-

au aglomerat reziduuri în cantităţi mari. în mod natural, iarna, mai

ales spre sfârşit,înaintea zborurilor de curăţire,depozitul de

excremente este uneori atât de mare încât punga rectală ocupă

aproape întreaga cavitate abdominală. Deci a favoriza zborurile de

curăţire în ferestrele iernii, în zile calde şi însorite este o acţiune

benefică;

. Grăbirea topirii zăpezii şi evacuarea ei de pe vatra de stupină;

. Ridicarea gratiilor contra şoarecilor, a reductoarelor de urdiniş

(lărgirea urdinişurilor), îndepărtarea resturilor de pe fundul stupilor

(curăţarea urdinişului şi fundul stupului se poate face cu ajutorul

unei sârme îndoite la capăt), ridicarea capacelor, a materialelor

izolatoare de pe podişorul lăsat liber în bătaia razelor solare(dacă

temperatura se ridică peste 12-14°C)sunt câteva acţiuni ce

favorizează zborurile de curăţire;

. Controlul auditiv al stupilor.

. Efectuarea observaţiilor fenologice cu privire la apariţia polenului

şi comportarea albinelor.

. În zilele cu viscol, acolo unde este cazul, stupii se vor proteja

suplimentar.

Deplasarea apicultorilor de două ori sau cel puţin o dată pe

săptămână conferă siguranţă că pe vatra de iernare situaţia este sub

control.

În atelierul stupinei

. Continuă acţiunea prin care se urmăreşte curăţarea, dezinfecţia,

repararea, vopsirea şi finisarea uneltelor, utilajelor şi dispozitivelor

care compun inventarul stupinei;

. Controlul fagurilor cu rezerve de hrană şi goi .Se finalizează

pregătirea setului de faguri de cuib şi de recoltă destinaţi sezonului

apicol activ, ştiut fiind că înlocuirea periodică a echipamentului de

faguri este o măsură obligatorie în fluxul tehnologic de creştere şi

exploatare a albinelor;

. Topirea fagurilor reformaţi, obţinerea şi condiţionarea cerii rămâne

o acţiune la ordinea zilei dacă ea nu a fost finalizată până în această

lună.

. Încercarea puterii germinative a seminţelor de plante melifere

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 19:03:10 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

martie

A treia lună calendaristică şi prima lună a primăverii "mărţişorul",

luna echinocţiului de primăvară - 23 martie, cu adierile vântului

primăvăratic şi prezenţa ghioceilor şi a viorelelor vesteşte sosirea

primăverii. Cerul devine schimbător, presiunea atmosferică scade

sub 760 mm, iar umiditatea relativă confirma atributul lunii

echinocţiului de primăvară când ziua este egală cu noaptea. Această

lună poate oferi încă destul de multe surprize neplăcute, prin

schimbări bruşte ale vremii, îngheţuri şi chiar căderi de lapoviţă şi

ninsoare în unele zone ale ţării. De aceea, lucrările în stupină sunt

încă destul de limitate şi îndreptate îndeosebi spre asigurarea hranei

necesare - miere şi păstură - şi a unui regim termic cât mai bun

cuiburilor de albine. La începutul lunii, în majoritatea zonelor,

albinele efectuează zborul general de curăţire, moment important în

viaţa familiilor de albine. Urmare eliberării organismului de

excremente şi apariţiei primelor generaţii de albine tinere, crescute

în cursul iernii, se măreşte capacitatea de creştere a puietului în

familie iar consumul de hrană pe familia de albine creşte simţitor ,la

2,0-2,5 kg. În zilele favorabile zborului, albinele aduc în stup polen

şi nectar.

În această lună, în funcţie de mersul vremii, în familia de albine

activităţile de depunere a pontei de către matcă, creşterea puietului

şi culesurile de nectar şi polen de la flora de primăvară cunosc

treptat o intensificare ce corespunde curbei biologice de dezvoltare

anuală proprie speciei. Ouatul mătcilor în familii puternice se

ajunge în anii favorabili până la 1.000 de ouă în 24 de ore.

.În funcţie de puterea familiei, a calităţii mătcii şi a condiţiilor de

microclimat din cuib puietul poate ocupa suprafeţe diferite de

faguri, însă, indiferent de cantitatea acestuia, albinele sunt obligate

să menţină, mai ales în zona puietului, temperatura necesară de

circa +35°C, fapt care sporeşte consumul de hrană hidrocarbonată

(mierea), în acelaşi timp crescând şi consumul de substanţe proteice

(păstură , necesare creşterii puietului.

.Elementele principale care determină amploarea şi viteza cu care

matca depune ouăle şi albinele doici îngrijesc puietul sunt

următoarele:

Puterea şi starea de sănătate a familiei la ieşirea din iarnă.

Se înţelege că o familie bolnavă (nosemoza, puietul văros, varrooza

sunt principalele boli ce pot fi decelate), cu populaţie puţină formată

din albine îmbătrânite şi anemiate se va manifesta ca un organism

slăbit, ca o unitate biologică incapabilă să desfăşoare cu amploare

activităţile enunţate. De multe ori familiile cu handicap sunt

compromise mai ales dacă nu se intervine rapid cu măsuri de

îndreptare a stărilor anormale. Oricum familiile slabe sau slăbite nu

au şanse de a se alinia la startul de la care vor porni la valorificarea

culesurilor de producţie (salcâm, răpită ş.a.) familiile puternice.

Desigur starea foarte bună, bună, mediocră sau rea a acestora

depinde în mod esenţial de buna pregătire pentru iernare pe care

apicultorul a asigurat-o la timp şi corect în anul anterior. Mai

depinde şi de succesul iernării adică dacă familiile nu au fost

deranjate în perioadele reci, au avut o iernare liniştită cu provizii de

hrană suficientă, de calitate şi accesibilă (miere + păstură iar

protecţia termică şi aerisirea stupilor au fost la parametrii pe care

orice apicultor îi cunoaşte.

Starea vremii.

Condiţiile de temperatură şi precipitaţii accelerează sau frânează

dezvoltarea înţelegând prin aceasta că în condiţii de vreme rece cu

precipitaţii, în absenţa zborurilor de curăţire şi a culesurilor de

întreţinere ascendenţa curbei de dezvoltare va cunoaşte un ritm lent

şi întârziat.

În această perioadă albinele care au iernat mor în număr mare şi

arareori contingentele de albine care se nasc într-un interval de timp

egalizează pe cele care dispar. De obicei acest fenomen se petrece

în cursul lunii aprilie.

Prezenţa şi calitatea hranei.

Fără hrană energetică - miere sau sirop din zahăr şi proteică -

păstură şi polen ca şi fără apă, creşterea puietului rămâne un

deziderat care nu-şi găseşte materializarea în cuibul familiei.

Protecţia termică şi umiditatea.

Variaţiile mari de temperatură de la zi la noapte impun o protecţie

termică suplimentară pentru păstrarea căldurii mai ales în spaţiul

ocupat de zona cuibului unde temperatura generată de albine pentru

creşterea puietului este de aprox.+34+35°C. Umiditatea excesivă

este dăunătoare determinând sau favorizând apariţia mucegaiului,

degradarea păsturii şi alte necazuri.

.Apicultorii cu experienţă ştiu să alterneze lărgirea cuibului cu

strâmtorarea lui, utilizând rame bune de ouat concomitent cu o

manieră de lucru cu cuibul strâns. Aceasta înseamnă practic că

lărgirea periodică nu se face mai mult decât permite o bună

acoperire cu albine a tuturor ramelor ce compun cuibul limitat de

diafragmă.

Actiuni specifice:

În stupină

Revizia sumară de primavară

.Este o lucrare care se poate efectua în zile calde, calme şi însorite

în care temperatura se ridică peste 12-13°C. Practic este vorba

despre un control oarecum superficial constând uneori numai în

observarea de sus a cuibului privind leaturile superioare ale ramelor

sau extrăgând o ramă din centru. Dacă se constată că există puiet

căpăcit de albine lucrătoare, ouă corect depuse de matcă şi puiet

necăpăcit de vârste diferite este un prim semn care dă certitudinea

că activitatea din stup se înscrie în parametrii de normalitate.

.Fireşte apreciem tot sumar dacă există hrană suficientă, de calitate

şi accesibilă albinelor. În cazul absenţei sau insuficienţei hranei se

intervine cu hrăniri sub formă de sirop de zahăr 1:1 sau, mai bine,

cu faguri cu miere de la rezervă, descăpăcind periodic câte 1 dm2.

.Turtele din miere şi polen sunt îndeobşte recomandate - ca hrană de

completare şi/sau stimulare ca şi siropul - numai dacă albinele

zboară sau au efectuat anterior cel puţin un zbor de curăţire.

.Fără a se desface cuibul prea mult, pentru a se evita pierderile de

căldură, din partea dinspre diafragmă se scot fagurii goliţi de miere

sau cu miere puţină şi se apropie de zona puietului fagurii mai plini

cu miere şi păstură de la marginea cuibului, în lipsa acestora, se

introduc faguri cu miere din rezervă.

.Fagurii goi care se scot din cuib, plini cu albine atât la suprafaţă cât

şi în celule nu se scutură, pentru a nu se provoca pierderi de albine

şi chiar şi a mătcii în cazul în care aceasta este ascunsă în masa de

albine, ci se aşează cu grijă mai spre marginea cuibului, de unde

albinele, datorită temperaturii ridicate din cuib, se vor retrage încet

spre zona puietului.

.În lipsa fagurilor cu hrană în rezervă, se aşează deasupra zonei cu

puiet pungi de plastic cu şerbet de zahăr sau cu pastă de zahăr pudră

amestecat cu miere (80/20%).

Pentru completarea rezervelor de păstură, până la apariţia polenului

în natură, e bine să se administreze turtite de polen amestecat cu

puţină miere, astfel încât să facă o masă compactă, câte 100-150 g;

nu se dau cantităţi mai mari. pentru a se evita pierderile inutile şi

alterarea lor, în cazul în care turtiţele sunt consumate mai încet, în

lipsa polenului se vor folosi înlocuitori de polen, cum sunt laptele

praf degresat, drojdia de bere uscată şi făina de soia măcinată foarte

fin. La fel ca şi în cazul polenului, acestea se amestecă cu o

cantitate mică de miere şi se administrează în turtiţe de circa 100-

150 g.

.Se va evita introducerea în stupi în scopul asigurării rezervelor de

hrană a fagurilor cu miere cristalizată şi eventual se vor scoate din

stupi fagurii cu asemenea miere, înlocuindu-se cu faguri cu miere

lichidă, în această perioadă albinele dizolvă cu greu cristalele de

miere, consumând doar mierea lichefiată din jurul lor şi aruncând de

regulă, cristalele de miere pe fundul stupului, în plus. consumul

unui asemenea sortiment de miere provoacă de multe ori diaree la

albine, mai ales în cazurile în care acestea nu au efectuat un zbor de

curăţire de mai mult timp

.Fagurii cu miere cristalizată pot fi daţi în consum mai târziu, în

perioada activă, descăpăcind-se câte o porţiune redusă şi udaţi bine

cu apă călduţă şi puşi după diafragmă ca hrană stimulentă în

perioadele de dezvoltare lipsite de cules din primăvară sau din

toamnă.

.Unii autori recomandă în scopul completării rezervelor de hrană

administrarea de sirop de zahăr sau chiar de zahăr tos umectat. Dacă

siropul de zahăr dat în fagurii amplasaţi în cuib cât mai aproape de

zona puietului, mai poate fi acceptat, deşi prin aceasta se măreşte

gradul de umiditate în stup, cu toate consecinţele negative arătate,

zahărul tos este total contraindicat din aceleaşi motive arătate în

cazul folosirii mierii cristalizate, în plus, hrana administrată în

această perioadă trebuie să fie în contact direct cu ghemul de albine,

albinele ieşite în afara acestuia putând amorţi pe leaturi, faguri sau

hrănitoare datorită temperaturii scăzute din afara ghemului.

.Deosebit de importantă în această perioadă este combaterea

umezelii şi a mucegaiurilor din stupi, acolo unde este cazul. Pentru

aceasta, fundurile stupilor se curăţă, iar acolo unde umezeala este

prea mare sau dacă fundurile sunt deteriorate acestea se înlocuiesc

cu altele uscate şi dezinfectate. De asemenea, în caz de mare

necesitate se efectuează transvazarea cuiburilor în corpuri (stupi)

noi.

.Umiditatea ridicată reduce puternic în această perioadă capacitatea

albinelor de menţinere a unei temperaturi normale în cuib,

influenţând negativ ponta mătcilor şi sporeşte gradul de uzură al

albinelor şi aşa slăbite în urma trecerii peste perioada de iernare,

grăbindu-le sfârşitul. Un rol tot atât de nefast îl are umiditatea

ridicată în creşterea gradului de dezvoltare al bolilor şi în special în

cel al nosemei care, în cazul familiilor slabe şi puternic infestate,

poate avea un efect fatal.

.Dacă materialele care asigură protecţia termică (salteluţe sau alte

materialelor izolatoare) sunt umede se usucă la soare ori vor fi

înlocuite cu altele uscate.

.Dacă există posibilitatea, fundurile stupilor multietajaţi vor fi

înlocuite sau obligatoriu vor fi curăţate de resturile acumulate.

Observând atent aceste resturi care în general sunt formate din

rămăşiţe de ceară şi albine moarte putem deduce dacă iernarea a

decurs bine sau rău.

.Prin cernere se separă din masa de resturi două componente:

1) albine moarte care se ard şi

2) ceara care se topeşte.

Revizia generală sau de fond

.Numai în zile însorite cu temperaturi de peste + 14°C se poate

efectua acest control notând în carnetul de stupină constatări legate

de: puterea familiei exprimată în număr de rame bine ocupate cu

albine; cantitatea de hrană în kg miere şi/sau păstură; rame parţial

ocupate cu puiet de diferite vârste; prezenţa mătcii, starea de

sănătate.

În funcţie de constatările ocazionate de acest control - de care nu

trebuie să scape nici o familie - se vor institui diferenţiat lucrările

obligatorii în conformitate cu realitatea văzută şi notată. De

exemplu: familiile orfane vor primi o matcă de la rezervă ori se vor

unifica cu alte familii, familiile excesiv de slăbite vor fi unificate,

cele lipsite de hrană, cu hrană insuficientă sau de calitate

necorespunzătoare vor fi ajutate de urgenţă procedând la aşa-

numitele hrăniri de necesitate. Ce dăm albinelor înfometate sau în

pericol de înfometare? Simplu; faguri cu miere descăpăcită sau

sirop de zahăr 1:1, rame cu păstură sau chiar turte din miere, zahăr

şi polen.

.În cuib se lasă doar fagurii cu hrană şi puiet bine acoperiţi de

albine, astfel încât acesta să fie cât mai bine strâmtorat cu putinţă.

Trebuie avut în vedere că în această perioadă deşi a început apariţia

albinelor tinere, schimbul de generaţii se face încă destul de încet,

mortalitatea albinelor de iarnă prevalând apariţia albinelor tinere; şi

deci puterea familiei fiind încă în descreştere.

.Dacă apicultorul debutant sau începător nu ştie cum să procedeze

în cazul unor situaţii anormale el poate consulta orice manual de

apicultură, colecţia revistelor de specialitate sau poate apela la un

apicultor consacrat, cu experienţă care, fără îndoială îi va da

îndrumările concrete pentru fiecare situaţie în parte.

l Mărirea vitezei de ouat a mătcilor şi stimularea creşterii puietului

se face letimediat ce timpul se încălzeşte prin hrăniri de stimulare

cu sirop de zahăr în proporţie de 1/1 (1 parte zahăr la 1 parte apă

administrat călduţ în porţii mici,la început în porţii mici de 150 -

250ml şi pe măsură ce timpul se încălzeşte şi în funcţie de puterea

familiilor, în porţii mai mari de 300-500ml periodic şi succesiv la 1

sau 2 zile în funcţie de rapiditatea cu care albinele îl prelucrează şi

hrănitorul se goleşte. Acesta este procedeul cel mai simplu. Un

procedeu mai complex şi mai complet este cel prin care la hrănirile

de stimulare albinele se furajează cu turte din miere, zahăr şi polen

aşezate pe leaturile superioare ale ramelor, deasupra cuibului.

Se instalează cântarul de control pe care se aşează cea mai puternica

familie de albine din stupina şi se începe înregistrarea în carnetul de

stupină a observaţiilor meteorologice, fenologice, precum şi a

evoluţiei cântarului de control. Aceste observaţii şi înregistrări se

execută pe întreaga perioadă a sezonului apicol activ,pentru a

cunoaşte potenţialul melifer al zonei în care se practică stupăritul.

Pentru ajutorarea creşterii de puiet şi evitarea pierderii albinelor

zburătoare care asigură apa necesară creşterii puietului, în

perioadele cu temperatură mai ridicată se asigură albinelor apa

necesară, prin montarea de adăpătoare în locurile însorite din

stupină în care se pun apă călduţă cu sare (5 g/l). Este o măsură

binevenită menită a satisface necesarul de apă consumată pentru

creşterea puietului. Nu e rău să se pună în adăpătoare, pentru

dezinfecţie, şi apă în care s-a dizolvat 0,5-1% hipermanganat de

potasiu sau albastru de metil.

Se continuă stimularea şi supravegherea zborului general de

curăţire;

Toţi apicultorii ştiu că stimularea şi supravegherea zborului de

curăţire este o lucrare uşoară, chiar plăcută (doar nu degeaba se

spune: "ochiul stăpânului îngraşă vita" cu efect benefic în familiile

care efectuează aceste zboruri. Un zbor vioi, intens şi de durată în

atmosfera încălzită de razele soarelui este o imagine reconfortantă

pentru oricare privitor.

Se va avea grijă să se asigure stupului o înclinare spre înainte de 6-

8° (dacă nu s-a procedat astfel în toamnă, la pregătirea familiilor

pentru iernat). În felul acesta albinele îndepărtează mai uşor

cadavrele albinelor moarte şi alte gunoaie care apar în această

perioadă pe fundul stupilor. De altfel, s-a considerat în mod

experimental (Escov) că la stupii astfel înclinaţi are loc o mai bună

aerare (ventilaţie) a cuibului, familiile respective iernând în condiţii

mai bune.

Nu e rău ca tot acum să se refacă, să se cureţe, aşa-numita

�oglindă a stupului" în faţa acestuia, în acest mod putându-se

urmări mai uşor gunoaiele (resturile) aruncate afară de albine şi

dându-se în acelaşi timp un aspect mai curat şi plăcut stupinei.

De asemenea, se îndepărtează din cuiburi fagurii puternic murdăriţi

de pete de diaree, chiar dacă sunt ocupaţi cu cantităţi mici de puiet.

În cazul în care pe asemenea faguri sunt cantităţi mai mari de puiet,

se curăţă petele de diaree prin răzuire urmând ca, mai târziu, după

ieşirea puietului, fagurii respectivi să fie scoşi şi daţi la topit.

În funcţie de evoluţia vremii e de preferat să se menţină gratiile

împotriva şoarecilor la urdinişuri, tocmai pentru că în această

perioadă şoarecii devin mai activi, îşi caută locuri izolate şi

călduroase pentru a-şi face cuiburile în care să nască puii. Cu toate

că albinele nu mai au ghemurile atât de compacte ca în timpul

iernii, şoarecii circulă nestingheriţi prin părţile laterale ale cuibului

şi mai ales în spaţiul din spatele diafragmei şi deasupra podişorului,

unde-şi fac de regulă cuiburile, deranjând albinele prin foiala lor şi

mai ales prin mirosul pe care-l degajă ei şi excrementele lor.

În cazul familiilor orfane, care în timpul iernii şi-au pierdut mătcile

dintr-o cauză oarecare, acestora li se dă o matcă din nucleele de

rezervă, iar în lipsă, se unesc cu alte familii mai slabe din stupină.

Unificarea se face prin simpla transvazare a cuibului familiei orfane

lângă cuibul familiei cu matcă. Izolarea mătcii nu este obligatorie,

în această perioada mătcile fiind acceptate uşor de albinele străine.

Pericolul apare doar în cazul în care în familia orfană au apărut

albine ouătoare. situaţie care se recunoaşte prin prezenţa de puiet

bombat sau de ouă depuse neregulat pe pereţii celulelor sau mai

multe ouă într-o celulă, în asemenea cazuri izolarea mătcii fiind

obligatorie.

Formarea familiilor temporare sau ajutătoare cu mătcile de rezervă

iernate în afara ghemului, în camere.

Aprecierea rezistenţei la iernare a grupei familiilor de prăsilă . Cele

mai rezistente familii, cu consum de hrană şi mortalitate mică sunt

selecţionate.

Diagnostic şi tratament în caz de boală în stupină.

.La apariţia semnelor certe sau suspiciunilor de boală se va solicita

medicului veterinar de teren sau de laborator diagnosticarea bolii

sau bolilor. Acesta va indica tratamentul care trebuie obligatoriu

urmat întocmai altfel boala sau bolile se vor acutiza şi extinde

determinând pagube în efectiv de cele mai multe ori irecuperabile.

Principala boală de primăvară este nosemoza. Netratată duce la

depopularea, la slăbirea familiilor de albine. Tratamentul se face în

principal cu Fumidil-B conform prospectului.

Pentru combaterea nosemei, în afara măsurilor de reducere a

gradului de umiditate în stupi, e bine ca hrana (şerbetul sau siropul)

dat să se prepare pe bază de ceaiuri cu efect antinosematos -

preparate din sunătoare, gălbenele, izmă, muşeţel, coada şoricelului

şi să se administreze dozele necesare de medicament.

.Deosebit de eficient în combaterea nosemozei este extractul de

ceapă. Sucul de ceapă se adaugă în siropurile preparate pe bază de

ceaiuri. Este o metodă ecologică de prevenire/tratare a nosemozei.

.Administrarea streptomicinei pentru o aşa-zisă stimulare sau în

tratamente este cu desăvârşire interzisă.

.În general, se foloseşte orice moment prielnic oferit de vreme

pentru efectuarea lucrărilor amintite, în aşa fel încât familiile de

albine să se dezvolte normal şi să iasă fără pierderi din iarnă.

În atelierul stupinei

Curăţirea, dezinfecţia, repararea, recondiţionarea,vopsirea utilajelor

de care va fi nevoie în sezonul activ care se apropie (centrifuge,

bidoane, tăvi de descăpăcit, stupi, elemente de stupi ş.a.).

Dezinfectarea stupilor şi a materialelor ce urmează a fi folosite în

continuare este obligatorie măcar prin curăţarea (râcâirea)

crescăturilor de ceară, a depunerilor de propolis, a petelor de diaree,

mucegaiului etc. cu ajutorul dălţii apicole sau a unui şpaclu, urmată

de spălarea în apă fierbinte cu sodă şi săpun de rufe, după care

materialele se limpezesc în apă curată şi se usucă bine. Şi mai bine

este dacă această lucrare este urmată de o flambare atentă cu lampa

de benzină sau cu un arzător de aragaz. O metodă eficientă de

dezinfecţie este şi pulverizarea cu spirt a stupului, în strat

subţire,după ce acesta a fost în prealabil curăţat de ceară şi propolis,

şi aprinderea spirtului. Spirtul va arde, fără a lăsa cenuşă ori

mirosuri neplăcute şi va dezinfecta eficient suprafaţa de lemn a

stupului. Pentru a stinge focul e necesar doar să se închidă capacul

stupului. Spirtul este extrem de inflamabil. Deci, atenţie la normele

de protecţie a muncii şi de prevenire a incendiilor!

Încheierea, însârmarea şi lipirea foilor de faguri artificiali care vor

întregi echipamentul de faguri noi destinat înlocuirii anuale a cel

puţin 1/3 (o treime) din totalitatea zestrei de faguri a stupinei.

Se verifică şi se pun la punct materialele şi utilajele folosite la

creşterea mătcilor, colectarea de polen, de venin, producerea de

miere în secţiuni etc.

Organizatorice:

Procurarea de material săditor şi plantarea de arbori şi arbuşti

nectaro-poliniferi, însămânţări de amestecuri furajero-melifere

(facelia cu borceag şi altele).

Asigurarea mijloacelor de transport pentru deplasarea la pastoral.

Controlul rezultatelor iernării; analiza situaţiei stupinei, a modului

în care au iernat familiile de albine cu scopul de a cunoaşte

eventualele cauze ce au determinat o iernare necorespunzătoare şi

luarea de măsuri pentru eliminarea în viitor a deficienţelor

constatate.

Nu uitaţi

. Contribuiţi la menţinerea puterii familiilor şi la întărirea rapidă a

lor prin :

1.împachetarea suplimentară a cuibului;

2.hrănirea suplimentară a familiilor lipsite de rezerve de păstură, cu

turte de polen ;

3.hrănirea stimulentă cu turte de pastă de zahăr. În stupinele mari,

spre sfârşitul lunii hrănirea suplimentară se face cu zahăr tos,

administrat odată la 10 zile în hrănitoarea - ramă, aşezate lângă

ultimul fagure ocupat cu albine.

. Asiguraţi accesul razelor solare pe vatra stupinii în tot cursul zilei.

Prin această măsură activizaţi familiile de albine şi micşoraţi din

consumul de hrană destinat producerii de căldură în cuib.

.Ce minunat ar fi pentru albine şi pentru apicultor dacă stupina lui s-

ar găsi înconjurată în martie de toate plantele enumerate mai sus!

De aceea, în manualele de apicultură, se recomandă ca vatra de

iernare să fie situata într-o zonă care, primăvara devreme, vegetaţia

să ofere surse de nectar şi polen ce asigură o accelerare a dezvoltării

familiilor de albine. Cine poate să îşi transporte stupii într-un areal

în care cel puţin o parte dintre aceste specii ocupă un segment

important din suprafaţa cercului cu o rază de 3-3,5 km (raza

economică de zbor a albinelor) este un om fericit în martie şi mai

apoi. Cine nu, va trebui să respecte cât mai îndeaproape

recomandările efectuând toate lucrările enumerate sub titlul Acţiuni

specifice. Să aşteptăm cu speranţă şi încredere primăvara! Să ne

bucurăm de venirea ei!

aprilie

Deşi temperatura creşte, în decursul lunii aprilie pot surveni

perioade reci, cu ploi sau chiar cu fulguieli scurte de zăpadă în

unele zone ale ţării. Odată cu mărirea zilei, temperatura creşte şi

apar primele flori. Familiile de albine îşi încep activitatea din afara

stupului. Pentru ele, începe un nou sezon, de formare a rezervelor

de hrană, de înmulţire.

.Creşterea duratei zilei-lumină, înflorirea masivă şi continuă a

pomilor fructiferi, a plantelor de pădure, a sălciilor, zălogului etc.

precum şi a unor culturi agricole ca muştarul şi rapiţa de toamnă,

creează albinelor condiţii optime de activitate şi de dezvoltare a

puterii familiilor. Acum are loc înlocuirea totală a albinei de iarnă

cu albine tinere, crescute în cantităţi din ce în ce mai mari. Tocmai

în acest scop, pe tot decursul lunii aprilie lucrările vor fi îndreptate

spre asigurarea în principal a spaţiului necesar creşterii de noi

generaţii de albine, a completării cantităţilor de hrană şi a izolării

termice în condiţii optime a cuibului.

.Încă din ianuarie-februarie, matca a declanşat ouatul, la început pe

suprafeţe ale fagurelui din centrul ghemului de iernare mici de 0-2

dm2, apoi din ce în ce mai mult, pe porţiuni mai mari. Noile albine

eclozionate vor îngriji generaţiile următoare. Sunt albine doici

diferite de cele de iernare, fără rezerve în corpul gras. în familie

raportul dintre albinele de iernare şi cele nou apărute, se va schimba

în fiecare zi, în favoarea albinelor tinere. Este momentul când

albinele îmbătrânite, de iarnă, datorită uzurii, vor muri, lăsând locul

noii generaţii. Acesta este momentul cel mai dificil în familia de

albine, fenomen observat de obicei în a doua jumătate a lunii.

Factorii care influenţează depăşirea cu succes a pragului, sunt în

principal:

cantitatea şi calitatea hranei din stup (miere, păstura)

Influenţează în primul rând calitatea albinelor de iernare ca şi a

celor de primăvară mai ales prin dezvoltarea glandelor

hipofaringiene ale acestora, glande cu rol foarte important în

producerea lăptişorului de matca. Aceste albine au un dublu rol:

acela de alimentare a mătcii cu hrană de calitate, pentru forţarea

pontei (accelerarea depunerii de oua) precum şi luarea în creştere a

ouălor depuse de mătci.

Albinele prost hrănite sau cu hrană de slabă calitate nu vor lua în

creştere larvele determinând scăderea proporţiei de albine tinere faţă

de cele bătrâne sau îmbătrânite.

existenţa unor culesuri slabe, sau practicarea hrănirilor stimulative.

calitatea mătcii (matcă tânără şi prolifică sau matcă bătrână,

epuizata, cu defecte fizice).

Influenţează de asemenea ritmul ouatului. Schimbarea la doi ani a

mătcilor poate reduce mult, "căderea" mătcilor în primavară atunci

când familia are mare nevoie de o matcă bună.

păstrarea căldurii necesare în cuib.

Rămâne, ca şi iarna, o grijă principală a apicultorului. În primăvară,

în plină perioadă de dezvoltare a familiilor de albine, când în stup

exista rezerve de hrană, matca îşi intensifică în fiecare zi ponta.

Spaţiul existent este mare acum (celule golite de miere, rame în

excedent). Ca urmare familia se extinde pe toate ramele, nereuşind

să încălzească tot puietul existent. Apariţia unor zile capricioase, cu

temperaturi scăzute, în unele zone chiar lapoviţă, poate duce la

reformarea ghemului şi părăsirea puietului ceea ce determină

compromiterea lui. De aceea ca lucrare principală apicultorul

trebuie să lucreze "cu un cuib strâns" adică eliminând ramele

excedentare, astfel încât albinele să acopere bine fagurii ramaşi în

stup. Procedând astfel căldura va fi asigurată la un nivel

corespunzător.

.Semnul egal între albinele bătrâne, epuizate şi care si-au încheiat

menirea şi cele tinere se înregistrează mai devreme sau mai târziu în

funcţie de câţiva factori frenatori sau propulsatori cum sunt:

mersul (sau starea) vremii (condiţii meteo);

surse de cules de la vegetaţia nectaro-poleniferă;

puterea familiei la intrarea şi ieşirea din iarnă;

starea de sănătate;

valoarea - respectiv prolificitatea -mătcii;

hrănirile anterioare de completare a rezervelor de hrană şi mai ales

cele actuale de stimulare a dezvoltării, protecţia termică a stupilor

(mai sunt zile şi mai ales nopţi reci).

. Armonizarea acestor factori într-o stupină este un caz fericit care

se poate întâmpla sau nu. De aceea grija principală a apicultorului

este să îndeplinească la timp, corect şi cu profesionalism toate

acţiunile menite împuternicirii rapide a fiecărei familii de albine.

.De ce este nevoie de creşterea puternică şi rapidă a numărului de

albine în fiecare familie? Foarte simplu: pentru că la primul mare

cules de producţie caracterizat prin intensitate şi scurtime în timp

(10-12 zile la salcâm), numărul mare de albine culegătoare va

asigura, aşa cum se zicea şi încă se mai zice: " Valorificarea

superioara a culesului ". Mai corect ar fi să spunem: optimizarea

culesului înţelegând prin aceasta realizarea unui optim economic.

Acest optim defineşte capacitatea fiecărei unităţi biologice de

producţie - stupul cu albine şi în final stupina - de a aduna o

cantitate de miere, respectiv recolta a cărei valoare să acopere şi să

depăşească cât mai mult cheltuielile ocazionate de creşterea,

întreţinerea albinelor (biostimulatori, rame, faguri artificiali,

medicamente, amortizări de utilaje), costurile transportului în

pastoral ca şi a forţei de muncă, taxele şi alte plăţi efective făcute de

proprietarul stupinei. Oricine se ocupă de albine constată că

apicultura costă şi costurile cresc pe zi ce trece datorită inflaţiei.

. Toţi autorii de manuale apicole ca şi apicultorii profesionişti

recomandă hrănirile de stimulare în primăvară tocmai în ideea

optimizării culesului care în ultima instantă nu înseamnă altceva

decât o recolta mare = profit mare. Apicultorii ştiu ca mierea de

salcâm este o miere superioară, mult apreciată la consumul intern şi

mai ales la export, deci bine plătită. De multe ori livrarea de către

producător a unei cantităţi de miere superioară de salcâm este

condiţionată de achiziţia de către cumpărător şi a altor sorturi de

miere, mai puţin solicitată, în cadrul a ceea ce numim vânzarea "în

paletă" a unor cantităţi mai mari de miere variată sortimental.

.Dacă din punct de vedere biologic, fiziologic şi economic suntem

lămuriţi să vedem care sunt

Acţiunile specifice

În stupină

Revizia sumară de primăvară, revizia generală sau de fond,

diagnosticul şi tratamentul în caz de boală în stupină sunt lucrări

înşirate şi descrise într-o derulare logică şi necesară.

.Nici un apicultor nu trebuie să uite că dacă în luna trecută (martie)

nu a efectuat lucrările obligatorii din cauza vremii nefavorabile în

cel mai fericit caz sau din neştiinţă, neglijenţă sau nepăsare - în cel

mai nefericit caz - acum este momentul să lucreze bine şi repede în

stupină.

.Pentru aceasta, odată cu creşterea temperaturii peste 15-16°C, va

executa revizia de fond a familiilor de albine cu care ocazie se

stabileşte puterea familiei - în intervale sau cantitativ (un interval de

albine egal 200 g albina pe rama ME sau 300 g pe rama Dadant),

cantitatea şi calitatea puietului (în rame ocupate de puiet) şi

cantitatea de hrană rămasă în cuib după terminarea perioadei de

iernare.

.Cantitatea puietului şi modul (aspectul) său de amplasare determină

calitatea lui. Depunerea compactă şi în cantitate mare (2-3 faguri de

puiet la 5-6 intervale albină indică o matcă de calitate, prolifică,

sănătoasă. Puietul puţin, împrăştiat, cu celule goale în cuprinsul lui,

arata o matcă uzată, cu defecte, care va trebui să fie înlocuită. Cu

această ocazie se scot, sau se trec după diafragmă fagurii goi, cei cu

defecte, cu multe celule de trântori, precum şi fagurii albi care, în

perioada de primăvară, sunt acceptaţi mai greu de mătci pentru

creşterea puietului şi care, în acelaşi timp, menţin în cuib o zonă

care se încălzeşte mai greu din cauza coeficientului termic mai

redus.

.Pentru mărirea suprafeţei de puiet fagurii cu resturi de miere

aşezaţi după diafragmă şi chiar cei rămaşi în cuib se descăpăcesc.

.Cât priveşte creşterea puietului, la început, până ce puietul ocupa

bine 3-4 faguri în centrul cuibului, acesta se menţine cât mai strâns,

astfel încât puietul să fie depus cât mai compact, albina ocupând

complet intervalele dintre faguri. Cuibul se menţine în acest mod

până ce puietul se extinde până la fagurii laterali, iar albina trece

ziua şi pe fagurii de după diafragmă. Din acest moment, o dată la 6-

7 zile se introduce la marginea puietului câte un fagure bun de ouat,

mai închis la culoare (lucrarea se numeşte lărgirea cuibului), iar

după ce puietul se extinde pe 5-6 faguri, fagurele respectiv se poate

introduce între ultimii doi faguri cu puiet, din partea dinspre

diafragmă, care de obicei este îndreptată spre sud (lucrare denumită

spargerea cuibului). Fagurele nou introdus, poate fi uscat sau puţin

stropit cu apă călduţă sau cu sirop slab de zahăr, în ultimul caz

trebuiesc luate măsuri atente de prevenire a furtişagului. Se lucrează

repede şi precis, nu se ţine cuibul deschis timp îndelungat, nu se

lasă fagurii cu miere sau cu sirop între stupi. La apariţia furtişagului

se întrerupe imediat administrarea de sirop şi se închide stupul, se

reduce deschiderea urdinişului, şi eventual se umezesc stupii cu

petrol, motorină etc. pentru alungarea albinelor hoaţe, se pun tăvi cu

materiale fumigene în faţa urdinişurilor.

.Această schemă de dezvoltare a cuibului se foloseşte indiferent de

tipul stupului, chiar şi la cei multietajaţi, în cazul în care au ieşit din

iarnă cu mai puţin de 6-7 intervale de albine, în plus, aceştia pot fi

lăsaţi pentru prima perioadă doar pe un corp, sau în cazul în care au

iernat pe două corpuri, între acestea să se introducă o folie din

plastic sau din carton asfaltat, cu o fantă de 1/20 cm înspre peretele

din faţă, pentru trecerea albinelor, în acest mod strâmtorarea este

mai puternică şi păstrarea regimului termic mai sigură.

.Dacă stupii ME au iernat doar pe un corp, sau li s-a redus un corp

în primăvară pentru a se realiza un regim termic mai bun în cuib (la

familiile slabe), şi a fost lăsat doar corpul în care se afla cuibul

familiei de albine, în momentul în care albina ocupă bine 8-9

intervale şi există 6-7 faguri cu puiet, se montează (ataşează şi cel

de al doilea corp. Acesta se aşează pentru început, sub corpul

ocupat de cuib, unde se menţine până când în corpul de sus puietul

va ocupa 8 faguri, fapt care va obliga matca să coboare în corpul de

jos unde va începe să depună ouă pe 2-3 faguri centrali iar

intervalele corpului respectiv vor fi ocupate măcar pe jumătate de

albine. În acel moment se face inversarea corpurilor, în continuare

lucrându-se nu cu rama, ci doar cu corpul.

.Pentru o mai buna amorsare a creşterii de puiet în corpul pus

deasupra, în acesta se poate introduce un fagure cu puiet necăpăcit

scos din primul corp, în locul lui introducându-se un fagure bun de

ouat sau o ramă cu fagure artificial, puietul introducându-se între

fagurii în care matca a depus deja ouă. În corpul aşezat deasupra,

dacă în natură există un oarecare cules de întreţinere, se mai pot

introduce în locul fagurilor goi, 1-2 rame cu faguri artificiali,, cu

care se încadrează (intercalează fagurii cu ouă sau cu puiet. În

perioadele cu cules abundent şi mai ales dacă albinele beneficiază

de cules de la vreun masiv melifer (rapiţă, muştar, cătină etc.) se pot

introduce la clădit rame cu faguri artificiali, amplasaţi la marginea

cuibului lângă ultima ramă de puiet. Aceşti faguri pot fi lăsaţi în

locul respectiv până ce sunt clădiţi complet sau pot fi înlocuiţi cu

alţi faguri artificiali doar după ce celulele au fost trase numai pe

jumătate din înălţime, fagurii urmând a fi terminaţi de crescut la

culesul următor, mai intens (salcâm). Cea de a doua variantă este de

preferat, în acest mod putem realiza începerea clădirii la mai mulţi

faguri, şi nu vom tine ocupat locul respectiv cu un fagure alb în

care, de regulă, în această perioadă, albinele nu depun nimic, în plus

îI pot strica clădind în unele cazuri celule de trântor.

.În situaţia în care se observă tendinţa depunerii de puiet de trântor,

mai ales la familiile cu mătci mai bătrâne, se va introduce la

marginea cuibului o ramă goală, eventual însârmată (rama

clăditoare) în care albinele vor trage faguri naturali cu celule de

trântori, faguri care pot fi recoltaţi periodic, pe măsura ce sunt

terminaţi de crescut, uneori în celule existând chiar şi ouă sau puiet

tânăr de trântori.

În general, în această perioadă există un cules de întreţinere, uneori

chiar mai intens, de nectar, cât şi un aport destul de mare de polen

care, în unele cazuri, poate bloca fagurii destinaţi creşterii de puiet.

În acest caz fagurii destinaţi creşterii puietului , blocaţi cu păstură,

trebuie să fie scoşi din cuib şi înlocuiţi cu alţi faguri goi, buni de

ouat, de preferat cu coroane de 0,4-0,5 kg miere. Pot apare însă şi

perioade lipsite de cules, care influenţează negativ desfăşurarea

normală a creşterii puietului. Pentru remedierea acestei situaţii, în

vederea asigurării hranei hidrocarbonate necesare (miere) se vor

face hrăniri stimulente. Furajarea albinelor în scop de stimulare,

amplificare şi accelerare a dezvoltării este esenţială.

.Hrănirile stimulative de primăvară se fac cu sirop de zahar sau

miere (apa + zahăr = 1:1 - 1 parte apă la 1 parte zahăr -) în cantităţi

mici, administrate periodic şi repetat la un interval de 3-4 zile, în

funcţie de puterea familiilor şi de capacitatea lor de prelucrare a

siropului.

.Administrarea în hrănitoare a porţiilor mici de sirop din zahăr

călduţ creează o senzaţie de cules care, bazată pe instinctul de

acumulare, induce un plus de activităţi:

- la matcă: mărirea numărului de ouă depuse într-un interval de

timp;

- la albinele doici: contingente mai mari vor lua în creştere puiet

mai mult, albinele care efectuează alte munci în stup, în faguri şi

chiar în afara stupului vor fi mai zorite.

.O metoda eficientă şi cu un volum necesar mai mic de muncă, este

administrarea în hrănitoare de zahăr tos puţin umectat. Astfel

administrat, folosirea zaharului este permanentă, creând senzaţia de

cules, şi de lungă durată şi, în plus, nu provoacă furtişag. Poate fi

folosit însă doar atunci când temperatura exterioară a atins cel puţin

16-18°C.

Întrucât primăvara se pot manifesta semnele clinice ale nosemozei

(pete de diaree, albine bolnave) împotriva acestei boli preparatul

FUMIDIL B administrat conform prospectului, sau ceaiuri

preparate din mai multe plante medicinale: sunătoare (Hypericum

perforatum), flori de coada şoricelului (Achilia millefolium), frunze

de mentă (Mentha p/per/ta), flori de muşeţel (Matricaria

chamomilla), frunze şi flori de busuioc (Ocimum basilicum).

.Infuzia se prepară astfel: cantitatea de plante uscate trebuie să fie

de 20 g la un litru de apă (în total, nu de fiecare plantă . Infuzia la

nevoie se poate face din una, două, trei sau toate plantele indicate,

luate în părţi egale. Plantele mărunţite se pun într-un vas emailat

peste care se toarnă o cantitate mică de apă rece ca să se îmbibe, în

alt vas se fierbe apa care se toarnă fierbinte peste plantele din vasul

în care s-au îmbibat cu apă rece. Vasul cu plante şi apa fierbinte se

lasă 5 minute la foc mic, fără să fiarbă. După ce se stinge focul se

acoperă vasul şi se lasă timp de 30 de minute pentru a se produce

extracţia principiilor active. Se strecoară şi cu aceasta infuzie (ceai)

se prepara siropul. La 1 litru ceai se adaugă 1 kg zahăr şi zeama

stoarsă de la o jumătate de lămâie. Se administrează porţii de câte

250-500 ml (0,25-0,5 l) în funcţie de puterea familiei, de patru ori la

interval de 5 zile.

.În cazul afectării stupinei de nosemoză - diagnosticată pe baza

semnelor clinice (pete de diaree, albine cu abdomenul destins, flasc,

ce se deplasează greu şi sunt incapabile de zbor) corelate obligatoriu

cu examenele de laborator - stupina va fi igienizată prin

îndepărtarea fagurilor vechi sau cu pete de diaree. Familiile de

albine vor fi mutate în stupi dezinfectaţi prin spălare cu apa şi sodă

de rufe (carbonat de sodiu) 50 g la litru de apă caldă.

.În nici un caz acum în siropuri sau mai devreme în paste, şerbet ori

zahar candi nu se vor introduce în compoziţie streptomicină ori alte

antibiotice. Utilizarea streptomicinei în tratamente cu scop

preventiv sau curativ este cu desăvârşire interzisă. Mierea cu urme

de streptomicina este refuzată la cumpărare.

.În cazul apariţiei de larve bolnave de puiet văros sau locă se iau

imediat măsuri de tratament. Când infectarea cu locă cuprinde mai

multe celule pe acelaşi fagure, e de preferat ca fagurele respectiv să

fie scos la reformă şi topit, indiferent de cantitatea de puiet şi de

miere pe care o conţine.

.De asemenea, se aplica tratamentul contra varroozei.

Este bine ca tot acum să se treacă (transvazeze) familiile de albine

în stupi curaţi, fără defecte şi dezinfectaţi, transvazarea făcându-se

mai uşor dat fiind puterea redusă a familiilor de albine, cu aceeaşi

ocazie rezolvându-se şi pregătirile stupilor în vederea unor

eventuale deplasări ulterioare în stupărit pastoral.

Tot în această perioadă, este bine să se monteze colectoarele de

polen, atât pentru evitarea blocării cuibului cu polen cât şi în

vederea asigurării unor rezerve de polen necesare în perioadele

lipsite de polen sau pur şi simplu în scopuri comerciale.

Se execută de asemenea întărirea familiilor foarte slabe prin

introducerea de puiet căpăcit cât mai aproape de eclozionare, luat de

la familiile puternice şi introdus în familiile foarte slabe, cu şanse

puţine de supravieţuire prin forţe proprii. De remarcat că merită a fi

întărite doar acele familii care au mătci tinere valoroase - de regulă

roi formaţi în anul anterior şi care, din anumite motive au ieşit din

iarnă foarte slăbite. Cele cu mătci bătrâne, defecte, sau afectate de

diferite boli, mai bine se reformează şi se refac în decursul

sezonului activ. La introducerea puietului se va avea grijă ca acesta

să fie bine acoperit de albina familiei ajutate, altfel puietul

neacoperit de albine poate răci şi se pierde fără folos De aceea în

asemenea familii se introduc fagurii cu puiet pe suprafeţe mai mici,

scoţându-se toţi fagurii de prisos şi izolându-se cuibul cât mai bine

din punct de vedere termic.

.În vederea valorificării optime a culesului de la salcâm poate fi

executată aşa-numita uniformizare a puterii familiilor, scop în care

se scot faguri cu puiet căpăcit de la familiile foarte puternice (6-7

faguri cu puiet) şi se introduc în familiile de putere medie (4-5

faguri cu puiet). În acest fel, familiile de putere medie ating mai

repede o putere mai mare, stupina ajungând la perioada de cules cu

un efectiv mai mare de familii puternice, iar pe de altă parte se

poate evita intrarea prematură a familiilor foarte puternice în

frigurile roitului. În locul cedării puietului căpăcit se poate practica

schimbul de faguri cu puiet, în locul fagurilor cu puiet căpăcit din

familiile foarte puternice introducându-se faguri cu ouă şi larve

tinere scoase din familiile de putere medie, care primesc puietul

căpăcit.

.Acest mod de unificare (întărire) nu are rost să se aplice la familiile

mai slabe (2-3 rame cu puiet), care oricum nu se vor întări prea mult

până la înflorirea salcâmului, urmând a se dezvolta în timpul

acestuia şi după.

În aceasta perioadă albinele au tendinţa de a strânge cantităţi mai

mari de propolis cu care astupă eventualele crăpături sau spaţii

goale dintre piesele stupului (rame. podişor, urdiniş etc.), în scopul

menţinerii microclimatului optim creşterii puietului. Această

situaţie trebuie folosită cât mai intens cu ocazia reviziilor periodice

a stării familiilor, în vederea realizării unor cantităţi cât mai mari de

propolis proaspăt, de cea mai bună calitate atât prin răzuirea directă

cu ajutorul dălţii apicole a pieselor stupului, cât şi prin folosirea

unor colectoare speciale de propolis (pânze, plase, grile etc.,).

Se fac lucrări pregătitoare pentru creşterea de mătci şi producerea

de roi. Se introduc faguri cu celule de trântori în familiile

selecţionate, se pregătesc leţişoarele cu botci, cuştile de eclozionare,

nucleele de împerechere etc.

În atelierul stupinei

Se topesc fagurii reformaţi, fagurii necorespunzători din cuib,

crescăturile şi resturile de ceară.

Se tratează fagurii depozitaţi, de rezervă, contra moliei cerii.

Se condiţionează polenul recoltat prin triere şi uscare după care se

conservă prin tratare cu tetraclorură de carbon sau prin menţinerea

în congelator.

Se însârmează rame şi se fixează fagurii artificiali.

Plantarea arborilor şi arbuştilor meliferi şi însămânţări de plante

melifere;

Organizatorice

În cazul în care urmează ca stupina să se deplaseze în pastoral se

pregătesc materialele necesare împachetării şi transportării stupilor,

se întocmesc şi se obţin vizele pe actele necesare efectuării acestei

lucrări.

Planul deplasării în pastoral trebuia definitivat încă din timpul

iernii. Daca nu s-a făcut atunci nu-i târziu nici acum. Trebuie

stabilit precis: câţi stupi vor fi transportaţi, în ce loc şi pe ce vatră

temporară vor fi răspândiţi.

Pentru aceasta este nevoie de două documente obligatorii:

1) Repartiţia de stupărit pastoral vizată de organele locale Romsilva

şi

2) Certificatul sanitar-veterinar eliberat de medicul veterinar de la

circumscripţia veterinară de care aparţine localitatea de unde se

transportă stupii, document prin care se atestă starea de sănătate a

efectivului stupinei.

.Fireşte ca nu vom deplasa la salcâm (l, II şi chiar III) decât

familiile de albine puternice şi sănătoase adăpostite în stupi integri

(fără crăpături sau dezmembrări). Tijele şi fluturaşii de rigidizare (la

stupii ME), sitele de ventilaţie, mânerele, închizătoarele de urdiniş -

adică accesoriile cu care sunt dotate tipurile de stup îndeobşte

folosite - vor fi toate funcţionale.

.Corpurile de recoltă (magazine sau caturi) echipate cu ramele cu

faguri noi sau deschişi la culoare, folosiţi la o singură recoltă sau

recent construiţi vor fi asiguraţi în totalitate. Se ştie că fagurii vechi,

maronii alterează culoarea mierii de salcâm la care indicele

colorimetric constituie o restricţie importantă şi definitorie pentru

calitate respectiv pentru preţul de vânzare. Unii autori atrag atenţia

ca volumul de faguri scontaţi ca faguri de recoltă trebuie să fie de 2-

3 ori mai mare decât cei ocupaţi efectiv de mierea capacită care va

reprezenta recolta propriu-zisă. De ce? Pentru că prelucrarea

nectarului în timpul unui cules de mare intensitate şi de scurtă

durată necesită un spaţiu mare în care să-şi găsească loc abundenţa

de nectar reprezentată de picăturile care aduse şi regurgitate de

albine se preling pe pereţii celulelor. Astfel nectarul pierde mai

repede surplusul de apă ajungând să conţină până la 18-20% cât

trebuie să aibă mierea maturată (de la 30-40% cât conţine iniţial

nectarul florii de salcâm).

.Mierea în făguri (secţiuni) este un sortiment foarte apreciat şi bine

plătit. Pentru obţinerea ei vom asigura stupină cu stocul de rame

echipate cu secţiuni.

În mijlocul de transport cu care se efectuează deplasarea nu vom

uita să punem cântarul de control.

.Transportul stupilor pe drumurile publice în mijloace de transport

obişnuite (camioane, remorci sau platforme) ca şi cu ajutorul unor

mijloace de transport specializate este reglementat de acte

normative care trebuiesc cunoscute şi respectate. Altfel cei abilitaţi

pot aplica amenzi, lucru pe care nu-l dorim nimănui.

.Recunoaşterea vetrelor temporare în masivele de salcâm trebuie

efectuată din timp iar transportul propriu-zis este recomandat a se

face în timpul nopţii. Deplasarea trebuie astfel organizată încât ea să

decurgă în siguranţa, fără incidente. Aici este obligatoriu să avem în

vedere rigidizarea stupilor înţelegând ca întreaga unitate de

încărcătură a mijlocului de transport este asigurată prin legarea

corectă cu frânghii, echiparea platformei cu obloane sau

înălţătoare,mijloace de frânare şi semnalizare care să funcţioneze

ireproşabil.

Asigurarea braţelor de muncă suplimentare;

Asigurarea polenizării livezilor de pomi roditori şi a culturilor de

rapiţă de toamnă prin încheierea contractelor de polenizare cu

proprietarii de livezi.

Nu uitaţi

.În luna aprilie, obiectivul principal îl constituie intensificarea la

maximum a creşterii de puiet, întărirea familiilor în vederea folosirii

culesurilor timpurii (salcâm). Asiguraţi spaţiul necesar pentru

ouatul mătcilor, creşterii de puiet şi depozitarii nectarului şi

polenului adus în stup. Se va acorda o deosebită atenţie întăririi

familiilor ramase în urmă, cu puiet luat din familiile foarte

puternice. Se ia cel mult un fagure cu puiet căpăcit la interval de 10

zile. Prin fagurii introduşi în schimbul fagurilor cu puiet căpăcit se

oferă familiilor puternice spaţiul necesar pentru creşterea în

continuare a puietului şi astfel se previne apariţia prematura a

frigurilor roitului la familii puternice şi se întăresc totodată familiile

slabe. Familiile slabe se întăresc cu 2-3 faguri cu puiet daţi odată.

.Măsurile arătate se aplică numai în cazul familiilor sănătoase şi

sunt contraindicate în cazul stupinelor infectate cu boli.

.La apariţia perioadelor lipsite de cules se recurge imediat la

hrănirea suplimentară a familiilor - mijloc de menţinere a puterii

familiilor şi întărirea continuă a lor.

În concluzie:

.Luna aprilie este o perioadă de activitate deosebit de intensă de

care depinde dezvoltarea normală a familiilor de albine şi

rezultatele economice ale sezonului activ ce urmează.

.Neefectuarea la timp a lucrărilor, executarea lor cu rabat la calitate

în mod sigur se va reflecta negativ asupra recoltei stupinei, în

special la culesul de la salcâm ca şi la celelalte culesuri de vara.

.Deşi culesul de la salcâm se declanşează abia luna viitoare, toate

măsurile pregătitoare, legate de tehnologia întreţinerii familiilor ca

şi acţiunile organizatorice trebuie gândite şi înfăptuite din timp. Un

plan realist, bine întocmit care armonizează necesităţile cu

posibilităţile garantează din start acţiunii de stupărit pastoral şansele

cele mai bune de reuşită. Să aşteptam cu încredere culesul de la

salcâm şi să fim bine pregătiţi pentru a-l valorifica la modul

optim,deci profitabil!

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 19:04:32 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

mai

A cincia lună calendaristică "florar" se caracterizează printru-un

climat schimbător, dar şi prin creşterea temperaturii care trezeşte la

viaţă întreaga natură ce apare decorată în zeci de culori.

.Pe seama albinelor tinere crescute în lunile martie, aprilie şi

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

începutul lunii mai, familiile de albine s-au dezvoltat şi dispun de

întregul potenţial productiv pentru valorificarea culesurilor din

această perioadă.

.În luna mai, la începutul ei sau ceva mai târziu, în toată ţara

înfloresc pădurile şi plantaţiile de salcâmi care asigură familiilor de

albine un bun cules de nectar şi ca urmare realizarea unor

importante producţii de miere marfă de cea mai bună calitate.

Spre sfârşitul lunii, în a treia decadă, şi în cele două luni următoare,

la un moment dat dezvoltarea familiilor de albine se apropie foarte

mult de punctul de dezvoltare maxim şi uneori chiar atinge apogeul,

după primul mare cules al anului, cel de salcâm; unele din ele, dacă

nu se iau măsuri de prevenire, intră chiar şi în frigurile roitului.

.Principalele munci efectuate de albine: creşterea puietului, secreţia

de ceară şi clădirea fagurilor, culesul de nectar şi polen, prelucrarea

nectarului, depozitarea mierii şi păsturii se petrec simultan şi cu

intensitate parcă mereu sporită. De această realitate se poate

convinge oricine - chiar fără a fi apicultor - privind acel permanent

du-te-vino de la urdinişul stupului într-o zi caldă şi senină.

.În majoritatea zonelor intensitatea creşterii de puiet atinge nivelul

maxim. Fireşte că şi matca depune ouă cu viteză accelerată. Mătcile

prolifice depun peste 2.000 ouă în timp de 24 de ore. Capacitatea

mătcii de a depune ouă trebuie să fie secondată de capacitatea

albinelor de a creşte un număr atât de mare de ouă.Matca tânără, de

bună calitate poate ajunge la asemenea performanţe, dar o matcă

îmbătrânită, cu defecte (aripi sau picioare rupte) nu poate asigura

dezvoltarea necesară acestei perioade. De aceea în familiile cu

mătci de acest fel se pot observa botei de salvare sau de schimbare

liniştită.

.Odată depuse ouăle, albinele tinere (doici) vor trece la creşterea

puietului, prin depunerea lângă ouă a unei mici cantităţi de lăptişor

de matcă amestecată cu miere. Pe zi ce trece această cantitate va fi

din ce în ce mai mare, proporţia între elementele care constituie

hrana larvei fiind schimbată aproape în fiecare zi. O hrană de bună

calitate, cu un aport mare de proteine va fi garanţia unei generaţii de

puiet de bună calitate şi în final asigură albine rezistente la uzura

specifică creşterii puietului şi culesurilor de nectar.

.Pe lângă hrana necesară, asigurarea temperaturii în cuib rămâne un

factor important de care depinde creşterea unor generaţii de albine

de bună calitate.

.Deschizând stupul, scoţând şi privind o ramă mişcările albinelor

pot părea haotice şi de neexplicat pentru un necunoscător.Dar un

apicultor ştie că în acel superorganism care este familia de albine

totul este programat conform unei legi de fier ce defineşte acel

determinism care guvernează comportamentul individual respectiv

biologia şi fiziologia fiecărei albine, a mătcii, a trântorilor şi

totodată a întregii colectivităţi. Este de fapt vorba despre o minunată

coeziune a unităţii biologice care se comportă ca un organism viu,

eficient ca structură funcţională, atingând randamente de

productivitate pe care inteligenţa managerială a omului nu a reuşit

să o proiecteze, să o articuleze şi mai ales să o facă să funcţioneze

într-o structură vie.

.Am conturat acest tablou pe care poate unii îl vor considera pe

nedrept idilic întrebându-se: la ce serveşte imaginea evocată mai

înainte? Ei bine, ideea de la care am pornit vizează acum tocmai

locul şi rolul apicultorului în fenomenul apicol complex care este

relaţia om-albină-natură. Locul apicultorului în această lună este în

stupină, rolul lui este ca prin tot ceea ce face corect şi la timp să

asigure desfăşurarea nestânjenită a tuturor activităţilor din stupi, ba

chiar - mai mult să amplifice şi să accelereze ritmul desfăşurărilor

din stup. Numai astfel finalul anunţat şi aşteptat: miere multă şi de

calitate se va înfăptui. Deci, care sunt

Acţiunile specifice

În stupină

Având în vedere că în luna mai apare culesul principal la salcâm

unde familiile trebuie să ajungă la o dezvoltare maximă este necesar

ca în stupină să se acorde o mare atenţie lucrărilor de stimulare a

dezvoltării acestora. Începutul lunii mai trebuie să găsească

familiile de albine în plină dezvoltare. Lărgirea cuibului este o

acţiune care se desfăşoară periodic la câteva zile. Lărgirea periodică

a cuibului la început cu faguri crescuţi, buni pentru ouat este o

operaţiune care a fost declanşată poate chiar din luna martie.

Oricum, în aprilie a fost pe agenda de lucru ca urgenţa nr. 1.

Asigurarea spaţiului de ouat se face prin spargerea cuibului adică

introducerea periodică a ramelor în mijlocul ramelor cu puiet. Pe

măsură ce aceste rame sunt umplute cu ouă se vor introduce alte

rame. De preferinţă ramele trebuie să fie de culoare mai închisă, din

care au mai eclozionat şi alte generaţii de puiet. Dacă iniţial lărgirea

s-a făcut lateral sau bilateral faţă de centrul cuibului de acum se

sparge cuibul, la mijloc, cu unul sau doi faguri introduşi separat

între două rame cu puiet. Acolo unde puterea familiilor permite şi în

funcţie de evoluţia culesului de nectar şi polen se pot introduce

rame cu faguri artificiali la clădit, tot prin spargerea cuibului sau

lateral de cuib. Fagurii artificiali utilizaţi la lărgirea cuibului se

recomandă a fi daţi la crescut o dată cu înflorirea pomilor fructiferi

(de obicei la data înfloririi cireşului). Nu este indicat a se introduce

mai multe rame o dată.

Familiile slabe care, aşa cum am mai spus-o, sunt un balast pentru

stupină pot fi ajutate cu faguri cu puiet căpăcit, gata de eclozionare

ridicaţi din familiile foarte puternice sau puternice. Prin aceasta se

previne la familiile donatoare intrarea în frigurile roitului. De

asemenea familiile slabe se pot unifica.

Este important să utilizăm la nivel optim potenţialul natural al

albinelor de secreţie a cerii - potenţial puternic manifestat în această

lună - pentru a asigura zestrea de faguri ai stupinei. Înlocuirea

anuală a 2/3 sau chiar 1/2 din totalul fagurilor este o manieră de

lucru foarte bună prin care se evită perpetuarea unor agenţi

patogeni. Folosirea ramelor clăditoare pe lângă că aduce un plus de

ceară ajută la combaterea parazitului Varroa jobsconi prin recoltarea

fagurilor din aceste rame, cu puiet de trântor căpăcit.

Echiparea cu magazine de recoltă a stupilor verticali cu magazin sau

cu corpuri a stupilor multietajaţi este o operaţiune pregătitoare

înainte de cules repetată dacă este nevoie în timpul culesului. La

stupii orizontali se adaugă fagurii de strânsură sau, dacă există,

magazinul, în toate cazurile fagurii destinaţi prelucrării nectarului şi

depozitării mierii vor fi deschişi la culoare pentru a nu altera

culoarea produsului.

Pregătirea şi derularea acţiunilor de stupărit pastoral vizează cu

precădere marele cules de la salcâm. Operaţiunile pregătitoare au

fost descrise în calendarul pe aprilie. Ar mai fi de amintit că imediat

după identificarea vetrei temporare, transportul stupilor şi

răspândirea lor pe noul amplasament se va proceda la anunţarea

primăriei din localitatea pe raza cărora se află stupina sau stupinele.

Numai astfel, luate în evidenţă, familiile vor putea fi protejate în

cazul aplicării unor tratamente fitosanitare cu substanţe toxice

pentru albine. Numai astfel eventualele pierderi consecutiv

nerespectării normelor de combatere a dăunătorilor din agricultură

sau silvicultură vor putea fi revendicate în faţa organelor abilitate să

vegheze la respectarea prevederilor care reglementează activitatea

de stupărit pastoral.

.Pentru stimularea pontei, cât şi clădirea ramelor se vor face hrăniri

stimulative cu sirop de zahăr în proporţie de zahăr:apă -1:1. În nici

un caz în sirop nu se va introduce streptomicină sau alte antibiotice.

Orice fel de hrăniri a familiilor de albine vor fi sistate cu cel puţin

10 zile înainte de declanşarea culesului.

.În cursul acestei luni, în masivele de salcâm din sudul ţării (aşa-

numitul salcâm 1) se produce înfloritul. Este unul dintre cele mai

importante momente ale anului apicol. Dintre stupii răspândiţi pe

vatră - cu 1-2 zile înainte de declanşarea înfloritului - se alege unul

de putere medie şi se aşează pe cântarul de control. Acesta va indica

prin diferenţele zilnice de greutate cât nectar aduc albinele în stup,

mersul culesului care, ca orice fenomen natural are un început, un

maxim, un declin şi un sfârşit. Mulţi apicultori practică pastoralul la

salcâm 1, 2 şi chiar 3 ceea ce conferă şanse sporite de realizarea

unor producţii mari de miere superioară. Desigur deplasarea

succesivă a stupilor la masivele care înfloresc decalat în timp

trebuie bine pregătita, respectând întocmai tot ce s-a făcut la

deplasarea iniţială (salcâmul 1).

.Pentru prevenirea intoxicării albinelor primăriile trebuie anunţate

asupra locurilor unde sunt amplasate stupinele, în vederea

respectării prevederilor legale privind protecţia albinelor.

Intensificarea ventilaţiei cuibului în timpul culesului de salcâm şi

imediat după acest cules;

Începerea creşterii primei serii de mătci pentru formarea roiurilor,

înlocuirea mătcilor necorespunzătoare din stupină sau vânzare şi

totodată începerea producerii lăptişorului de matcă, pentru

apicultorii interesaţi de valorificarea acestui produs;

Recoltarea fagurilor, extracţia, condiţionarea şi depozitarea mierii.

Sunt acţiuni care trebuie să se desfăşoare în condiţii de igienă

perfectă, în cazul în care culesul este intens se vor recolta succesiv

doar acei faguri cu miere ce a fost căpăcită pe cel puţin 1/3 din

suprafaţa ramei. Descăpăcirea şi centrifugarea fagurilor, strecurarea,

spumuirea şi depozitarea mierii se vor face în spaţii (camere) curate

având grijă să nu depreciem calitatea produsului. Vasele şi uneltele

cu care se lucrează (corpuri de stupi, cuţite sau furculiţe de

descăpăcit, tăvi, site, centrifuga, bidoanele, alte vase vor fi atent

curăţate şi dezinfectate înainte de utilizare şi bine spălate după

fiecare acţiune). Depozitarea mierii până la vânzarea ei se va face în

camere curate şi uscate.

Asigurarea rezervelor de polen prin folosirea colectoarelor de polen.

Acţiuni sanitar-veterinare. În mai se pot manifesta unele boli ale

albinelor. De aceea supravegherea stării de sănătate este la ordinea

zilei. În cazul familiilor bolnave se aplică tratamentul pentru

combaterea nosemozei, puietului văros şi a locei europene şi

americane sau a celorlalte boli constatate.

.Trebuie reţinut că albinele bolnave nu aduc profit în stupină ci din

contră produc pierderi iar măsurile de prevenire a bolilor se cer

înfăptuite acum ca şi pe tot parcursul sezonului activ conform

zicalei: "este mai uşor şi mai ieftin să previi decât să combaţi".

În atelierul stupinei:

...Dezinfecţia localului.

...Uscarea polenului.

...Însamânţările de plante melifere.

...Întreţinerea semănăturilor.

...Prevenirea intoxicaţiilor.

Organizatorice:

..Pregătirea vetrelor la masivele melifere.

..Organizarea transporturilor la masive melifere şi polenizarea

culturilor.

..Procurarea de bidoane/butoaie necesare conservării şi livrării

mierii.

Nu uitaţi

. Dacă în primele două decade ale lunii, obiectivul principal îl

constituie întărirea continuă a familiilor de albine şi folosirea

culesului de la salcâm, în ultima decadă se va da o deosebită atenţie

menţinerii puterii familiilor, prevenirii roirii naturale şi

preîntâmpinării ieşirii roilor. Fărâmiţarea excesivă prin roire

naturală sau artificială slăbeşte familiile.

. Nu degeaba denumirea populară a lunii mai este Florar. În această

lună o abundenţă floristică de interes melifer oferă albinelor

culesuri de nectar, polen, mană şi propolis.

.Cum salcâmul este specia cea mai importantă, doresc tuturor

stuparilor ca stupii lor să fie în masivele de salcâm cu flori multe,

bogate în nectar iar vremea să fie caldă şi însorită adică favorabilă

culesului.

iunie

Familiile de albine se află acum, în luna solstiţiului de vară -

cireşar, în apogeul sau aproape de apogeul puterii lor, ceea ce

înseamnă că stupii sunt puternici datorită numărului mare de albine

care îi populează. Activitatea de depunere a ouălor de către matcă

atinge sau ar trebui să atingă viteza şi intensitatea maximă. Flora

spontană şi cultivată oferă culesuri abundente de nectar şi polen

bineînţeles dacă speciile respective vegetează în perimetrul razei

economice de zbor (circa 3,5 km) a albinelor cercetase şi

culegătoare. Regăsirea unor plante cu importanţă meliferă mare şi

foarte mare pe suprafaţa de aproximativ 3,8 ha cât cuprinde un cerc

cu raza de 3-3,5 km care are în centrul său stupina este un caz fericit

în care amplasarea vetrei corespunde cerinţelor acestui optim

economic despre care am mai vorbit. Se înţelege de la sine că şi

condiţiile meteorologice trebuie să fie favorabile adică timp

călduros, t

În stupină:

.De la început trebuie precizat că este necesar ca stuparul să aibă o

conduită conformă cu manifestările biologice, fiziologice şi de

comportament ale albinelor în corelaţie cu starea timpului şi a

fazelor de înflorire a plantelor nectaro-polenifere.

. Aceasta înseamnă:

1. În condiţii de cules asigurarea spaţiului pentru prelucrarea

nectarului şi depozitarea mierii.În timpul cercetării cuiburilor,

familiile se aprovizionează cu faguri clădiţi şi artificiali. Fagurii cu

miere, în afară de cei cu puiet, se trec la extractor (atunci când nu

există altă posibilitate pentru crearea de spaţii suficiente pentru

prelucrarea nectarului şi depozitarea mierii proaspete).

.Experienţa a dovedit cu prisosinţă că una dintre metodele de bază

pentru creşterea randamentului culesului cu 40 până la 50% constă

în introducerea în stupi la timpul oportun a fagurilor suplimentari

sau a corpurilor cu faguri de strânsură. Ca o regulă generală în

timpul culesurilor abundente controlul stupilor se reduce la

minimum pentru a nu deranja inutil albinele. Mersul culesului se

urmăreşte zilnic prin diferenţele de greutate înregistrate la cântarul

de control.

2. Pentru a evita roirea naturală necontrolată există mai multe

procedee de roire artificială descrise în toate cărţile şi revistele de

apicultură. Una dintre ele numită roire artificială prin divizare

constă în transvazarea într-un stup gol a 4 faguri bine populaţi cu

albine şi puiet ridicaţi dintr-o familie puternică având cel puţin 9-10

faguri cu puiet şi 16-18 intervale cu albine.

.Practic se procedează la despărţirea familiei în două jumătăţi.

Albinele bătrâne se vor întoarce la stupul de bază iar în stupul în

care se formează noua familie se va introduce o matcă fecundată

sau o botcă gata de eclozionare.

3. În această lună este în plină desfăşurare creşterea mătcilor în

pepiniere specializate conform unui flux tehnologic riguros sau în

stupinele apicultorilor care ştiu să crească mătci după o metodă

gospodărească sau în mod profesional.

.Principalele criterii de selecţie urmărite în creşterea mătcilor sunt:

instinctul de acumulare (relativ la cantitatea de miere şi păstură din

faguri);

prolificitate mare (numărul de ouă depuse în 24 de ore);

cantitatea şi aspectul puietului;

rezistenţa sporită la iernare;

dezvoltare accelerată devreme în primăvară;

rezistenţa a boli;

blândeţe (comportament liniştit pe faguri);

tendinţă scăzută la roire.

clădirea fagurilor;

.Dacă unele mătci prezintă defecte (epuizare, defecte fizice,

prolificitate necorespunzătoare deşi nu sunt vârstnice), se recurge la

înlocuirea lor pe loc sau în viitorul cât mai apropiat cu mătci de la

rezerva stupinei sau achiziţionate anume în acest scop.

.Această lucrare este hotărâtoare pentru dezvoltarea şi

productivitatea ulterioară a familiilor de albine respective şi în

primul rând pentru performanţele productive din anul următor.

Mătcile de calitate vor asigura în stupină familii de albine cu

capacităţi productive deosebite ceea ce ridică gradul de

favorabilitate îndeplinirii optimului economic adică realizarea

acelor producţii care stau la baza profitului exploataţiei apicole.

.În această perioadă se pot forma nuclee pentru mătcile de rezervă

necesare în sezon, având de o parte şi de alta câte un fagure cu

provizii. Un mijloc eficient pentru dezvoltarea nucleelor constă în

transportarea lor pe o altă vatră la extremitatea aceleiaşi localităţi

sau în altă localitate (în afara razei economice de zbor a albinelor

din stupină .

4. În timpul recoltării fagurilor şi extracţiei mierii respectarea

condiţiilor igienico-sanitare este obligatorie. Ceea ce trebuie însă

subliniat este că maniera de lucru rămâne aceeaşi la fiecare recoltare

şi extracţie a mierii, atâtea câte vor fi pe parcursul sezonului activ.

5. Pe toată durata culesurilor se asigură o bogată ventilaţie a

cuiburilor. Altfel un mare număr de albine, care ar putea participa

direct sau indirect la adunarea şi transformarea nectarului în miere,

rămân pe la urdinişuri ca să asigure aerisirea cuiburilor. Pentru

aceasta urdinişurile se ţin larg deschise, iar pe timpul căldurilor

mari ventilaţia se asigură prin folosirea orificiilor din podişoare sau

a scândurelelor de podişor prevăzute cu ţesătură de sârmă. În zilele

caniculare, dacă stupina nu este aşezată într-o zonă umbrită, se

asigură pe cât este posibil umbrirea individuală a stupilor.

6. Bolile albinelor, diagnosticul şi tratamentul în vederea combaterii

lor. După fiecare recoltare a mierii se poate efectua un tratament cu

Varachet conform indicaţiilor din prospect. Alte boli care pot apărea

în această lună, cum se diagnostichează şi tratează aceste boli

(ascosferoză-puietul văros; aspergiloza-puietul pietrificat ş.a.) există

indicaţii în prospectele medicamentelor specifice: Micocidin ,

Codratin sau Locamicin.

Un roi aflat în zbor" poate fi oprit nu numai stropindu-l cu apă ci

mai bine cu o rază de lumină captată de la soare cu ajutorul unei

oglinzi. Proiectând pe roi acest spot luminos albinele pierd simţul

orientării şi, asemenea unui avion în derivă, aterizează forţat pe sol

sau pe cel mai apropiat suport.

Un roi strâns în ghem agăţat de o creangă, de o streaşină, sau de o

grindă a unei construcţii îşi păstrează căldura şi integritatea în

nopţile reci şi chiar ploioase.

Matca ieşită din botcă trebuie atent verificată înainte de a fi folosită.

Se vor observa în amănunt: antenele, ultimul segment al

abdomenului, aspectul exterior în general şi dezvoltarea fizică.

Aceste date sunt luate ca bază de acceptare sau rebutare.

În atelierul stupinei:

condiţionarea mierii;

tratarea fagurilor din depozit contra găselniţei;

executarea lucrărilor de întreţinere a culturilor de plante melifere

sau furajero-melifere;

recoltarea polenului de porumb.

Organizatorice:

pregătirea vetrelor de stupină la masivele melifere;

asigurarea la timp a stupinelor cu mijloace de transport;

procurarea de material lemnos necesar reparaţiilor şi confecţionării

de stupi, rame, adăposturi demontabile pentru stupărit pastoral şi

alte accesorii;

asigurarea braţelor suplimentare de muncă pentru lucrări în stupină

şi ransporturi;livrarea mierii.

Nu uitaţi

. Un mijloc de bază pentru întărirea familiilor de albine îl constituie

folosirea familiilor ajutătoare. Acum este cea mai favorabilă

perioadă pentru formarea familiilor ajutătoare, fără ca prin aceasta

să pericliteze folosirea culesurilor următoare. Prin unirea în toamnă

a familiilor ajutătoare cu familii de bază din care au fost formate,se

măreşte cu 50% puterea familiilor şi se previne totodată roirea

naturală

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 19:05:47 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

iulie

Familia de albine - acest superorganism - cu un comportament

riguros programat genetic traversează de obicei în această lună

ultima parte a vârfului de sarcină despre care am mai vorbit, intră în

ultima parte a ciclului ei biologic.. O reprezentare grafică a puterii

(numărului de indivizi) şi activităţilor din stup indică pe verticală un

traseu descendent al curbei desfăşurate în timp, pe orizontală.

Desigur, activitatea principală din familie vizează cu precădere

acumularea rezervelor de hrană pentru iernare. Se consideră drept

principală cauză a acestui comportament instinctul de acumulare

care primează în detrimentul instinctului de înmulţire. Aceasta

înseamnă că un număr mai mare de albine participă la culesul,

prelucrarea nectarului şi depozitarea mierii în celule şi mai puţine

albine sunt prezente în activităţile de creştere a puietului.

.Un observator atent al fenomenelor ce se petrec pe ramele stupului

poate vedea chiar un fel de luptă, un fel de concurenţă între matcă şi

albinele culegătoare. Acestea din urmă, fireşte în condiţii de cules,

umplu un număr mereu mai mare de celule cu nectar şi polen astfel

ca suprafeţele cu celule de faguri pentru ouat devin din ce în ce mai

reduse. Fenomenul denumit "blocarea cuibului" apare evident la

culesul de la floarea-soarelui, un cules abundent şi intens care

actualmente nu mai are ca în trecut caracterul de scurtă durată.

Aceasta din cauza însămânţării plantei la date diferite şi, ca urmare,

prelungirii în timp a fazelor de înflorire a lanurilor din acelaşi areal.

De cele mai multe ori, din diverse cauze la acest cules se produce o

uzură accelerată a albinelor, o scădere numerică a populaţiei

stupului ceea ce face ca familia de albine să devină vulnerabilă la

expansiunea, specifică în această perioadă a acarianului Varroa

jacobsoni.

.Mai ales la mătcile bătrâne se înregistrează o scădere a numărului

de ouă depuse în 24 de ore sau într-o anumită perioadă de timp.

Se continuă culesurile la tei, la fineţe de deal iar în zona de munte,

de zburătoare.

.Creşterea trăitorilor este îngrădită, iar uneori începe gonirea lor.

.Pe agenda de lucru a stuparului - o agendă încărcată ca şi în lunile

precedente, sunt înscrise următoarele:

Acţiuni specifice

În stupină

Recoltarea fagurilor cu miere, extracţia (centrifugarea), transportul

şi depozitarea corespunzătoare a acestui produs care reprezintă plata

eforturilor atât a albinelor cât şi a proprietarului stupinei. Recoltarea

fagurilor şi extracţia mierii se vor face cu cea mai mare grijă. Chiar

dacă după încheierea culesului de la tei stupina va fi deplasată in

pastoral, la un alt cules, este indicat ca în fiecare familie să se lase

5-6 kg de miere ca rezervă de hrană. Apicultorul prevăzător va opri

în depozit de la fiecare cules - deci şi de la cel de salcâm câte 1-2

faguri cu miere căpăcită pentru fiecare familie.

Întărirea familiilor de albine noi, formate în lunile precedente prin

adăugarea de faguri cu puiet, miere şi polen ridicaţi din familiile

foarte puternice care constituie nucleul de bază al stupinei. Imediat

după culesul de salcâm sau tei se pot forma roii artificiali căi ora

trebuie să li se acorde toată atenţia astfel ca printr-o dezvoltare

corespunzătoare, până la intrarea în iarnă, să atingă nivelurile de

putere şi rezerve de hrană proprii unei familii puternice. Lucrările

efectuate trebuie să asigure toate condiţiile necesare pentru o

valorificare în cele mai bune condiţii a culesurilor următoare în

paralel cu acţiunile de polenizare a culturilor agricole entomofile.

Lucrările de creştere a mătcilor continuă şi în această lună în

conformitate cu secvenţele tehnologiilor aplicate în sistem

gospodăresc sau intensiv.

Înlocuirea mătcilor bătrâne, uzate sau necorespunzătoare cu mătci

tinere (din acest an) selecţionate şi verificate.

Ventilaţia suplimentară a stupilor este o măsură binevenită mai ales

în perioadele cu călduri excesive înţelegând că protejarea stupilor

de razele puternice ale soarelui prin umbrire va sta în atenţia

stuparului. Astfel, în zilele toride, albinele care asigură

termoreglarea cuibului (prin aducerea apei şi ventilaţie) vor fi mult

mai puţine ele putând participa la alte activităţi (creşterea puietului,

recoltarea şi prelucrarea nectarului).

Controlul stării sanitar-veterinare a familiilor se poate face o dată cu

ridicarea fagurilor de recoltă. La apariţia primelor semne de boală,

de infestare cu acarieni se vor lua de îndată măsurile care se impun.

Prevenirea şi combaterea furtişagului vor sta în atenţia stuparului

care, la fiecare intervenţie în stupi va respecta măsurile de prevenire

a acestui fenomen nedorit, în caz că se observă tendinţe de furtişag

sau acesta s-a declanşat se vor lua imediat măsurile de combatere.

Stupăritul pastoral - dacă nu s-a încheiat - se va derula, acţiune cu

acţiune, având în vedere toate regulile şi reglementările obligatorii.

Este de mare importantă recunoaşterea şi amenajarea judicioasă a

vetrelor din masivele melifere cuprinse în planul de stupărit

pastoral. Pentru buna reuşită a acţiunilor de stupărit pastoral vor fi

asigurate din vreme mijloacele de transport şi forţa de muncă

suplimentară necesară manipulării stupilor. Se înţelege că este

obligatoriu ca stupii să fie pregătiţi corespunzător fiecărei familii

fiindu-i asigurat corpul sau corpurile suplimentare sau magazinele

cu echipament de faguri destinat prelucrării nectarului şi depozitării

mierii. După efectuarea transportului şi amplasarea stupilor pe noua

vatră se va proceda la anunţarea în scris a organelor locale a

unităţilor agricole şi silvice din zonă asupra locului precis al

amplasării stupinei şi după caz a adresei stuparului.

Folosirea ramelor clăditoare pentru producerea de ceară;

Controlul familiilor după ultimul cules de vară şi hrănirea

suplimentară a familiilor în cazul lipsei de cules în natură

(completarea rezervelor de hrană .

În atelierul stupinei:

condiţionarea mierii;

tratarea fagurilor din depozit contra găselniţei;

însămânţări de plante melifere în mirişte ;

colectarea polenului de porumb;

recoltarea seminţelor de plante melifere.

Organizatorice:

organizarea transporturilor de stupi ;

stabilirea planului de reparaţii ;

organizarea de vetre la masivele melifere de luncă şi Delta Dunării.

..Este bine să ştim că ...

Mătcile obţinute prin încrucişări consangvine (mătci împerecheate

cu trântori fraţi) dau în descendenţă puiet puţin iar uneori din ouăle

depuse jumătate dispar după 6 ore.

Lipsa puietului necăpăcit din familie este un semn aproape sigur al

orfanizării.

Ouăle depuse neregulat, pe pereţii celulelor, 2 sau 3 în aceeaşi

celulă, bâzâitul plângător al albinelor este un semn cert nu numai al

faptului ca familia este orfană (nu mai are matcă ci şi că avem de a

face cu o familie bezmetică.

bullet Dacă, pentru a o împuternici, introducem într-o familie un

fagure cu puiet tânăr necăpăcit şi a doua zi albinele trag

(construiesc) botci de salvare trebuie să verificăm ca nu cumva

familia să fi rămas fără matcă.

Nu uitaţi

.Scăderea ouatului mătcilor şi a creşterii de puiet este un fenomen

natural, imprimat de ritmul caracteristic de viaţă al albinelor.

Scăderea creşterii de puiet poate fi accentuată de lipsa totală de

cules şi de vremea excepţional de călduroasă, care contribuie la

diminuarea ouatului mătcilor sub limita normală, fapt care

contribuie la slăbirea exagerată a familiilor de albine. Odată slăbite

familiile de albine, ele nu mai pot fi redresate până la sfârşitul

sezonului. In vederea menţinerii puterii familiilor, este necesar ca,

din ziua recoltării mierii după începerea culesului mare, în familii să

se oprească suficiente rezerve de miere, iar în cazul extracţiei totale

să înceapă imediat hrănirea în vederea completării rezervelor de

hrană necesare iernării. Totodată, dacă lipsa de cules continuă, în tot

timpul familiile vor fi hrănite suplimentar (zahăr tos administrat

săptămânal). Paralel se asigură umbrirea familiilor în cele mai

călduroase ore ale zilei.

.Luând aceste măsuri, familiile se menţin în stare activă, creşterea

puietului se desfăşoară la un nivel corespunzător şi astfel familiile

nu slăbesc. Cea mai mare eroare, ireparabilă de altfel, se face dacă

după recoltarea mierii (tei, floarea-soarelui) familiile sunt lăsate la

voia întâmplării.

august

Pentru apicultor, august este o lună foarte importantă pentru că

acum - in cuib - se declanşează creşterea albinelor care vor traversa

perioada de iernare sau altfel spus în stupi începe formarea

generaţiei care va ierna. Esenţial pentru fiecare stupar este să

cunoască şi să asigure toate verigile fluxului tehnologic prin care

familiile de albine sunt menţinute la o putere cât mai mare (număr

de albine) ştiut fiind că puterea familiei stă în mulţimea de albine

care populează stupul. În urma culesului de mare intensitate de la

floarea-soarelui, familiile de albine ajung slăbite atât din punct de

vedere al cantităţii de albine cât şi al calităţii mătcii. Dacă în luna

precedentă creşterea puietului a înregistrat o diminuare, în cursul

lunii august apare de obicei un nou impuls de creştere fără însă a

atinge nivelul de intensitate de la începutul verii, începe perioada

creşterii albinelor de iarnă, în stupi apar semnele pregătirii pentru

iernare, aceste semne fiind evidente tot mai pregnant pe măsura

trecerii timpului. Astfel scăderea temperaturilor atmosferice

nocturne determină ca albinuţele s-ă părăsească fagurii periferici ai

stupului şi să se aglomereze în zona centrală a cuibului adică în

zona fagurilor cu puiet.

.Rezervele de hrană, respectiv mierea şi păstură sunt concentrate în

jurul puietului dispus în centrul cuibului. Apicultorii cu experienţă

cunosc fenomenul de blocaj al cuibului manifestat prin depozitarea

masivă de miere în fagurii din cuib. Acest blocaj apare ca urmare a

manifestării pronunţate a instinctului de acumulare al familiilor,

datorită apropierii sezonului rece, când albinele sunt grăbite să-şi

formeze rezervele de hrană. Ca urmare a acestui blocaj, apare

concurenţa între instinctul de acumulare şi instinctul de înmulţire,

balanţa înclinându-se în favoarea acumulării. Aceasta are ca rezultat

o diminuare a spaţiului de ouat al mătcii, iar albinele afectate

creşterii puietului vor fi din ce în ce mai puţine. Astfel puterea

familiei scade, rezultând mai puţine albine cu corp gras format

(albine de iernare), dar şi mai puţin pregătite din punct de vedere

fiziologic pentru traversarea iernii.

.Albinele nu mai cresc faguri şi nici puiet de trântori ( deşi se poate

ca în zonele cu culesul de întreţinere, familiile să se activizeze, să

crească încă trântori şi deseori să schimbe liniştit mătcile) în schimb

propolizează intens mai ales crăpăturile stupilor şi spaţiile pe care se

sprijină extremităţile leaturilor superioare ale ramelor şi câteodată

chiar urdinişul. Calitatea mătcilor este foarte importantă în această

perioadă, o matcă uzată neputând face faţă concurenţei cu albinele

culegătoare. Acest fenomen este uşor de observat la astfel de familii

care mai cresc trântori pentru a asigura fecundarea mătcilor tinere,

eclozionate în această perioadă.

.Uneori, cu precădere în zilele lipsite de cules natural, se acutizează

tendinţele de agresivitate şi de furtişag. Firesc este ca apicultorul,

care a înţeles diagnoza, să acţioneze în direcţia manifestărilor

fiziologice, biologice şi de comportament ale familiei de albine

înlesnind acesteia desfăşurările dictate în principal de instinctul de

conservare a speciei. Principalele secvenţe ale fluxului tehnologic

care defineşte în această lună maniera de lucru in stupină sunt

prezentate sintetic în continuare cu subtitlul:

Acţiuni specifice

În stupină

.Se va începe acţiunea de revizie generală a familiilor pentru

aprecierea rezervelor din cuib precum şi a calităţii mătcilor. De

rezultatele acestui control depinde cum se vor desfăşura viitoarele

acţiuni.

Se urmăreşte optimul în:

Calitatea mătcilor (reginelor)

. S-a dovedit cu prisosinţă că mătcile tinere depun mai multe ouă la

sfârşitul verii şi chiar toamna decât cele vârstnice mai ales în cazul

absenţei unor culesuri de întreţinere. Tehnologiile moderne de

creştere şi exploatare a albinelor prevăd înlocuirea anuală a

jumătate din toate mătcile stupinei ştiut fiind că prolificitatea scade

iar o matcă de 3 ani nu mai posedă o viteză de ouat mulţumitoare.

Perioada sfârşitului verii şi începutul toamnei este intervalul de timp

în care acceptarea mătcilor în unităţile biologice destinate

schimbării se petrece cel mai uşor adică fără sau cu puţine

manifestări de respingere. Calitatea nu este dată doar de vârstă ci şi

de provenienţa mătcilor. Se recomandă mătcile selecţionate şi

verificate obţinute prin metode gospodăreşti din familiile recordiste

ale stupinei sau mai bine cele achiziţionate de la producătorii

consacraţi de mătci ori din pepinierele de creştere specializate.

Introducerea mătcilor în familii este o operaţie care - indiferent de

metoda folosită - presupune pricepere şi respectarea obligatorie a

unor reguli îndeobşte cunoscute de stuparii cu experienţă,

începătorii sau cei care nu au îndemânarea şi cunoştinţele necesare

vor trebui să apeleze la ajutorul unui apicultor avansat, înlocuirea

mătcilor bătrâne cu botci căpăcite sau chiar cu mâţei ce urmează a

se împerechea după introducerea lor în familii, nu se recomandă.

Aceasta pentru că familia va rămâne fără puiet timp de 10-15 zile

sau chiar mai mult iar unele familii pot rămâne uneori fără mătci din

cauza pierderii lor la zborul de împerechere.

Calitatea fagurilor respectiv al cuibului.

. La fel ca în primăvară, în intervalul de timp la care ne referim ca şi

în cel următor, mătcile evită să depună ouă în fagurii noi care

păstrează mai greu căldura. De aceea, cu ocazia lucrărilor prilejuite

de ultima extracţie a mierii, în zona cuibului la stupii orizontali sau

în corpul corespunzător la stupii verticali din cele două corpuri

destinate pentru iernare se vor asigura faguri clădiţi în anul

precedent în care au fost crescute mai multe generaţii de puiet.

Aceşti faguri trebuie să fie lipsiţi de defecte şi, pe cât posibil, fără

celule deformate sau de trântori.

Deblocarea cuiburilor.

. Existenţa unor bune culesuri târzii de întreţinere poate determina

blocarea cuiburilor prin depozitarea rezervelor de hrană în zona

creşterii puietului. Restrângerea spaţiului de ouat determină ca

familii foarte bune în timpul sezonului activ să slăbească excesiv şi

să ajungă cu o populaţie insuficientă pentru traversarea în bune

condiţii a perioadei de iarnă. Concret, deblocarea cuiburilor se face

prin introducerea în mijlocul cuibului a unui fagure clădit cu celule

de albine lucrătoare. Dacă fagurele a fost complet însămânţat cu

ouă, operaţia se poate repeta la intervale de 5-7 zile sau chiar mai

repede, în cazul unor familii puternice ce ocupă două corpuri în

stupi multietajaţi se practică procedeul inversării corpurilor. Trebuie

însă avut în vedere distribuirea ramelor cu rezerve de hrană la

marginile fiecărui corp organizându-se cuiburile în zona din mijloc.

După terminarea culesurilor târzii, se vor ridica magazinele şi

corpurile de recoltă (caturile, magazinele) cu miere la stupii

verticali precum şi ramele de recoltă la stupii orizontali.

Identificarea manei în rezervele de hrană, extragerea acestei mieri

(nu este recomandată lăsarea mierii de mană în cuiburile de iernare

deoarece, prin bogăţia mineralelor conţinute încarcă intestinul

albinelor, provocând diaree. E o �miere grea�.) şi înlocuirea ei cu

miere, preferabil de salcâm sau sirop de zahăr concentrat.

Completarea rezervelor de hrană pentru iarnă;

Asigurarea căldurii în cuib.

. Mai ales în timpul nopţii temperaturile scăzute determină o

încetinire a ouatului mătcii. Pentru a elimina acest neajuns se

procedează la reducerea cuibului care va fi format numai din rame

bine acoperite cu albine Fagurii cu puiet gata de eclozionare şi cei

cu miere puţină vor fi aşezaţi la margine sau, după descăpăcirea

mierii, se vor dispune după diafragmă de unde mierea va fi

transportată de albine în cuib. După restrângerea cuibului cu

ajutorul diafragmei despărţitoare se procedează la împachetarea

cuibului cu perniţe laterale iar deasupra podişorului se pune o

salteluţă mai groasă.

Activarea intensităţii şi prelungirea perioadei de creştere a puietului.

.Este bine ca în această perioadă, dacă se poate, familiile să fie

deplasate la culesuri târzii din păşunile şi fâneţele situate în luncile

apelor curgătoare sau în zone inundabile pentru a-şi forma rezervele

de hrană naturală care, se ştie, este cea mai bună. De asemenea,

culturile furajere din mirişti oferă un bun cules de întreţinere.

Dacă nu există asemenea culesuri în zona de amplasare a stupinei

sau lipseşte posibilitatea deplasării stupinelor în asemenea perimetre

se recomandă efectuarea unor hrăniri stimulente. Se va folosi

siropul de zahăr în proporţie 1:1 (1 parte zahăr la o parte apă

administrate în hrănitor în porţii mai mari sau mai mici, la intervale

scurte în funcţie de ritmul consumului. În zonele unde polenul din

natură este insuficient se vor introduce rame cu păstură sau, în lipsă

turte cu polen sau înlocuitori (turte cu polen 30%).

Se va acorda o atenţie sporită familiilor ajutătoare, formate în cursul

lunii iunie, urmărindu-se o dezvoltare corespunzătoare a lor prin

hrăniri stimulative.

Tratamentele de bază pentru diagnosticul şi combaterea varroozei se

fac la început cu medicamentul Varachet, apoi cu Mavrirol produse

de Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură. Se vor

respecta întocmai indicaţiile cuprinse în prospectele acestor

medicamente de mare eficacitate şi care se găsesc de vânzare în

magazinele Apicola şi în farmaciile veterinare din întreaga ţară.

În atelierul stupinei:

condiţionarea mierii :

tratarea fagurilor din depozit contra găselniţei.

recoltarea seminţelor de plante melifere.

Organizatorice:

Întocmirea planului de aprovizionare cu utilaje şi materiale, pentru

anul următor;

Organizarea transporturilor la masivele melifere cu înflorire târzie;

Controlul situaţiei stupinei.

.....Este bine să ştim că ...

Sezonul apicol nu se încheie o dată cu terminarea unui mare cules,

în august se află pe primul plan pregătirile pentru sezonul apicol

activ al anului următor.

Toate lucrările fluxului tehnologic trebuiesc acum efectuate la timp,

cu pricepere şi exigenţă maximă, aceasta garantând o bună

traversare (fără pierderi) a sezonului rece şi un început bun în

primăvara următoare.

Furtişagul în stupină reprezintă una dintre cele mai primejdioase

stări în existenţa oricărei familii de albine putând determina

diminuarea ei, a mai multor stupi sau a întregului efectiv. Deci se

cere o maximă atenţie la prevenirea furtişagului sau, dacă

fenomenul a apărut, el trebuie rapid şi energic combătut.

Pentru umplerea cu miere a unei singure celule albina trebuie să

aducă de 17 ori nectarul în acea celulă.

Nu uitaţi

.Măsurile de menţinere a puterii familiilor de albine, luate în luna

precedentă, vor fi completate prin crearea condiţiilor optime în cuib

pentru creşterea intensă de puiet. Se impune reducerea volumului

cuibului, împachetarea acestuia şi introducerea în mijlocul acestuia

a fagurilor goi, în care au crescut mai multe generaţii de puiet. In

cazul lipsei de polen în cuib şi în natură, se introduc l�2 faguri cu

păstură, asiguraţi în lunile precedente, iar în lipsa acestora Se

administrează turte de polen sau înlocuitori. Paralel cu aceasta vor fi

înlocuite mătcile care nu ouă normal, prin unire cu nuclee cu mătci

de rezervă. Un mijloc eficient de întărire a familiilor în vederea

iernării îl constituie folosirea familiilor ajutătoare, formate în cursul

lunii iunie, cărora până la unirea cu familiile de bază li se vor

asigura condiţii pentru creştere intensă de puiet.

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 19:06:53 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

septembrie

Odată cu venirea toamnei familiile de albine îşi încep pregătirea

pentru iernare. Această perioadă se caracterizează prin aceea că

numărul de albine, intensitatea creşterii puietului şi activitatea de

zbor se diminuează.

.Luna echinocţiului de toamnă - calendarul marcând în 23

septembrie - data la care ziua este egală cu noaptea, se

caracterizează ca o perioadă când la albinele de iernare se apropie

de sfârşit acumularea în organism a unor importante cantităţi de

glucide, protide şi lipide care alcătuiesc aşa-numitul "corp gras"

situat în partea dorsală ca o căptuşeală sub învelişul chitinos,

deasupra diafragmei. Glucidele sunt indispensabile funcţionării

muşchilor, lipidele compun rezervele necesare metabolismului iar

proteinele vor intra în hrana larvelor şi a mătcilor în perioada rece

când albinele nu culeg polen din natură. Albinele crescute în această

perioadă sunt diferite de cele eclozionate în timpul verii, prin faptul

că acestea pot trăi 7-8 luni spre deosebire de cele de vară la care

durata medie de viaţă este de 35-45 zile. Aceasta se datorează

modificărilor în structura biologică şi fiziologică a albinelor de

iarnă, la care se dezvoltă acest organ specializat în acumularea de

rezerve de proteine şi grăsimi, pe seama consumului de păstură.

Corpul gras se dezvoltă numai la albinele de iarnă. Supravieţuirea

acestor albine se datorează şi faptului că ele participă mai puţin la

creşterea de puiet şi la activitatea de cules de nectar.

.Nopţile reci fac ca albinele să se strângă pe fagurii de puiet din

mijlocul cuiburilor. În această perioadă, mătcile depun din ce în ce

mai puţine ouă, iar în condiţiile de lipsă de cules ponta poate înceta.

Cantitatea de larve din cuib este din ce în ce mai mică şi uneori spre

sfârşitul lunii în stup nu mai există puiet.

.Apariţia unor culesuri de nectar şi polen poate spori activitatea

familiei dar nu la intensitatea de la începutul verii. Desigur, un cules

de întreţinere ar fi binevenit dar vegetaţia de interes apicol se

diminuează pe zi ce trece excepţie făcând zonele inundabile din

luncile apelor curgătoare sau din Delta Dunării unde se mai găsesc

specii vegetale de interes apicol aflate în diferite fenofaze de

înflorire (început, maxim sau sfârşit) după cum evoluează în arealul

respectiv condiţiile meteorologice (temperatura aerului şi

precipitaţiile).Valorificarea unor surse târzii de cules asigură un

plus de miere şi păstură în rezervele de hrană pentru iernare şi

determină evitarea furtişagului în cazul administrării siropului de

zahăr menit completării rezervelor.

.Încă o manifestare caracteristică acestei perioade constă în

izgonirea trântorilor din stup. De asemenea se intensifică

propolizarea cuiburilor.

.Revizia amănunţită a stării flecarei familii de albine din stupină,

chiar de la începutul lunii, oferă stuparului acele constatări ce îi vor

direcţiona toate acţiunile ce vizează iernarea fără pierderi şi

menţinerea capacităţilor productive ale familiilor de albine în

viitorul sezon apicol activ.

.Cele mai mari pierderi de familii de albine se produc în stupină în

timpul sezonului rece. Este deci de maximă importanţă ca toate

pregătirile de iernare să se facă prin intervenţii corecte, executate în

timp util. Apicultorii începători sau debutanţi trebuie să apeleze la

câte un coleg cu experienţă, fiecare trebuie să apeleze la un stupar

care are deja consacrare în profesie, aceştia din urmă dând nu numai

sfaturi ci orânduind practic pentru iarnă în tandem cu începătorul

cuibul câtorva dintre familiile stupinei. Desigur, conduita

apicultorului în faţa diverselor situaţii va fi diversă în funcţie de

cele observate, constatate şi corect interpretate. Amănunte despre

pregătirea iernării sunt redate pe larg în capitolul "Pregătirea

familiilor de albine pentru iernat" din "Iernarea familiilor de

albine". Pentru a reaminti încă o dată lucrările principale din această

lună care trebuiesc executate în stupină enumer pe scurt

Acţiunile specifice:

În stupină

Strâmtorarea drastică a cuibului - cu ajutorul diafragmei la nivelul

numărului de rame ocupate compact de albine;

Echilibrarea rezervelor de hrană între familiile stupinei cu

observaţia că pe durata sezonului rece cantitatea de miere necesară

unei singure familii ca rezerve de hrană este de minimum 18-20 kg;

bullet Asigurarea rezervelor de hrană până la nivelul necesarului

obligă uneori pe apicultor să intervină cu hrăniri de completare.

Hrănirile se fac în porţii mai mari sau mai mici - în funcţie de viteza

cu care albinele prelucrează şi depozitează hrana - administrând în

hrănitor siropul de zahăr 2:1 având grijă ca la administrare să nu

declanşăm furtişagul;

Legat de cantitatea şi calitatea rezervelor energetice (miere + sirop

din zahăr) apicultorii sunt de acord că necesarul pentru iernare

trebuie asigurat conform a trei principii şi anume:

1. Pentru 1 kg de albine sunt necesare minimum 10 kg rezerve

glucidice;

2. Din totalul rezervelor cel puţin 50% trebuie să o reprezinte

mierea, restul fiind formate din sirop de zahăr prelucrat de albine şi

depozitat în faguri;

3. În nici un caz nu se va lăsa în stup miere de mană pentru că

aceasta favorizează apariţia diareii la albine. Tot legat de calitatea

mierii care compune pachetul de faguri cu rezerve se recomandă ca

mierea din stup să fie pe cât posibil de salcâm, căpăcită şi provenită

numai din familii de albine sănătoase;

Administrarea de stimulente nutritive este necesară mai ales în

zonele de deal şi munte, unde culesurile târzii sunt de mică

intensitate sau lipsesc. Stimularea se va face cu sirop de zahăr în

raport de zahăr:apă = 1:1 sau 2.1. Stimularea se poate face şi prin

introducerea de rame cu miere şi păstură.

În condiţiile în care matca depune între 600-800 de ouă pe zi, este

necesară intensificarea pontei prin crearea de spaţiu necesar

ouatului. Se vor scoate din cuib ramele cu miere şi polen şi se vor

introduce după diafragmă. Acolo unde este necesar se vor introduce

1-2 faguri goi închişi la culoare. Astfel matca va oua în aceştia

stimulându-se astfel creşterea puietului.

Înlocuirea mătcilor defecte sau epuizate, este o acţiune deosebit de

importantă cu atât mai mult cu cât se realizează mai uşor decât vara.

Se va urmări ca materialul introdus să fie de calitate superioară,

crescut din suşe valoroase. Se va evita introducerea botcilor de roire

sau botcilor de salvare. In stupinele unde există posibilităţi este

necesară o reformă (înlocuire) de 25-50% a mătcilor cunoscând că o

matcă poate fi exploatată în condiţii optime 2 sau cel mult 3

sezoane apicole.

Tratamentele de toamnă pentru diagnosticul şi combaterea

varroozei pot începe şi ele se vor efectua conform indicaţiilor din

prospectul medicamentului Varachet (tratamentele se repetă de trei

ori la interval de 7 zile, când temperatura mediului este peste 14

grade, în zile cu soare);

Cu ocazia pregătirilor pentru iernat,echipamentul de faguri al

stupinei va fi verificat şi sortat, procedându-se la reformarea şi

topirea fagurilor vechi sau necorespunzători (rupţi,cu defecte,

dezmembraţi sau mucegăiţi);

Familiile slabe a căror bună iernare este pusă sub semnul întrebării

vor fi unificate cu alte familii slabe sau fagurii cu albine lucrătoare

proveniţi de la familiile desfiinţate se vor utiliza la împuternicirea

unor familii de putere medie;

Se triază şi organizează grupa familiilor de prăsilă;

Este bine ca în nopţile mai reci cuibul să fie protejat împotriva

frigului.

Corpurile stupilor, capacele, fundurile, podişoarele şi suporţii pe

care stau stupii se verifică şi, acolo unde este cazul, se fac

reparaţiile, recondiţionările, etanşeizările şi vopsirile respective.

În atelierul stupinei:

Dezinfectarea stocului de faguri din depozit contra găselniţei.

Repararea, recondiţionarea, dezinfectarea şi vopsirea

echipamentului vechi.

Construirea şi asamblarea echipamentului nou (rame, stupi,

accesorii).

Organizatorice:

Organizarea reparaţiilor;

Întocmirea situaţiei pregătirii familiilor în vederea iernării;

Stabilirea producţiei globale şi producţiei marfă la miere, ceară şi

alte produse.

.

Completarea rezervelor de hrană pe bază de sirop de zahăr la

sfârşitul celei de a 2-a decade a lunii septembrie uzează albinele

pentru iernare indiferent de varianta de hrănire comparativ cu

hrănirile timpurii,din luna august.

Folosirea în hrana albinelor a siropului de zahăr invertit cu 3 g %o

acid citric asigură la intrarea în iarnă familii mai puternice cu 100-

150 g albine faţă de hrănirile cu sirop de zahăr neinvertit.

Albinele hrănite cu sirop de zahăr invertit chimic au glandele

faringiene şi corpul gras dezvoltate aproape cât cele hrănite numai

cu miere;

Cea mai mare cantitate de polen există toamna în familiile cu mătci

bătrâne. Acestea depun ouă mai puţine şi ca rezultat consumul de

polen pentru creşterea puietului este redus;

În cazul hrănirilor intensive cu sirop de zahăr în cantităţi mari,

albinele umplu rapid celulele cu hrană astfel că la un moment dat

încep să scoată şi ouăle depuse, desfiinţând practic ponta mătcii. De

aici rezultă recomandarea de a nu administra sirop în doze mai mari

de doi litri o dată dacă în cuib există ouă şi se cresc larve;

Pe vreme închisă şi mohorâtă albinele se orientează în principiu,

după soare. Complicatul ochi compus al albinei îi dă acesteia

posibilitatea să sesizeze aşa-numita lumină polarizată - pe care

ochiul omenesc nu o deosebeşte în lumina difuză.

Nu uitaţi

.Se iau aceleaşi măsuri pentru intensificarea creşterii puietului în

familii, mai ales în zonele de sud, favorabile activităţii albinelor.

Dacă în cursul verii familiile trebuiau protejate de arşiţa soarelui, de

acum înainte vor trebui ţinute în plin soare pentru a stimula

activitatea lor legată de creşterea puietului. În general, sfârşitul lunii

marchează încheierea perioadei favorabile întăririi familiilor; în

continuare, se iau numai măsuri pentru menţinerea puterii acestora.

În această lună ca şi în luna următoare este necesar ca în cuib să

existe rezerve suplimentare de păstură. În această perioadă

generaţiile tinere de albine, neocupate cu creşterea puietului,

datorită diminuării ouatului mătcilor, consumă mult polen care este

necesar formării rezervelor de proteine în organismul lor (corpul

gras) - fără de care nu pot rezista intemperiilor iernii şi efortului ce

trebuie depus în vederea creşterii de puiet spre sfârşitul iernii.

octombrie

Toamna este anotimpul în care pregătirea sezonului apicol din anul

următor este în plină desfăşurare. A zecea lună a anului, denumită

popular "brumărel", este o lună de miez de toamnă uneori cu zile

calde care alternează cu perioade reci şi ploioase, în unii ani, mai

ales în sudul ţării, octombrie este o lună cu temperaturi de vară şi

cer senin astfel că albinele tinere de curând eclozionate pot face

primele zboruri în jurul stupinei.

.Ponta mătcilor se reduce considerabil (mătcile uzate nu mai au

pontă sau se pot pierde) iar creşterea puietului în toate familiile de

albine (în toate zonele ţării) se diminuează chiar şi în familii cu

mătci tinere, acesta întinzându-se pe suprafeţe nu mai mari decât o

palmă pe 2-3 rame din centrul cuibului. Din acest moment nu mai

este indicată stimularea creşterii puietului deoarece aceasta se face

în detrimentul albinelor doici din familii, albine ce se vor uza,

nefiind apoi capabile să treacă peste iarnă sau să asigure în

primăvară creşterea de puiet. Dacă vremea este favorabilă

(temperaturi mari, un cules mediocru de întreţinere) sau familiile au

mătci tinere, împerecheate în august sau la începutul lunii

precedente, pe ramele cu faguri din centrul cuibului mai pot fi găsite

suprafeţe mici cu puiet căpăcit foarte aproape de momentul

eclozionării. Oricum, pe măsura răcirii vremii la temperaturi mai

mici de sub +8°C albinele se strâng în ghemul de iernare care se

afânează desfăcându-se numai atunci când temperaturile exterioare

cresc la +12°C . În lipsa puietului, temperatura ghemului se menţine

în jurul valorii de 24-25 de grade. Creşterea de puiet are nevoie de

temperatura de 34-35 de grade. Menţinerea acestei temperaturi se

face cu consum de energie de către albine. Aceasta duce la o uzură

mai mare comparativ cu situaţia când nu există puiet. De aceea este

bine ca în familiile unde se vor găsi rame cu ouă proaspete, acestea

să fie scoase (în a doua perioadă a lunii şi dacă temperaturile sunt

scăzute).

.Se consideră că zborurile albinelor tinere, proaspăt eclozionate care

antrenează la zbor şi albinele mai vârstnice este un fenomen cu

efecte benefice asupra iernării şi stării de sănătate a familiilor. De

aceea apicultorii pricepuţi aleg o vatră de iernare însorită aşezând

stupii cu urdinişurile spre sud într-un amplasament şi o poziţie care

îi protejează de vânturile şi curenţii reci. Din păcate în unele stupine

se întâlnesc în această lună situaţii nedorite când, din diferite

motive, principalele lucrări obligatorii care asigură o bună iernare a

întregului efectiv sau numai a unei părţi din el nu au putut fi

executate corect şi la timp. Familiile care nu s-au bucurat din partea

apicultorului de atenţia corespunzătoare au şanse minime - sau mai

bine-zis nu au şanse - să supravieţuiască traversând cu bine rigorile

iernii Acum este momentul, pe ultima sută de metri ca apicultorul

întârziat să purceadă de îndată la efectuarea acelor acţiuni specifice

pe care le-am consemnat mai ales în calendarele pe lunile august şi

septembrie. Se înţelege că, la modul concret, momentul ales pentru

aceste acţiuni va fi în orele amiezii în zilele calde şi însorite pe care

Dumnezeu le oferă celor leneşi, nepăsători şi întârziaţi la "apel".

lată dar ce trebuie avut în vedere în cadrul a ceea ce am numit în

calendar pe tot parcursul lunilor acestui an:

Acţiunile specifice

În stupină

Strâmtorarea cuiburilor utilizând diafragmele la nivelul unui număr

de rame integral ocupate de albinele care vor ierna.

În cazul unor familii slabe se poate practica iernarea în acelaşi stup

(mai ales la stupii orizontali) a două familii separate printr-o

diafragmă etanşă (oarbă, fireşte fiecare familie având urdinişul

propriu.

Unirea nucleelor prea slabe şi introducerea mătcilor în cuşti în

vederea iernării în afara ghemului.

bullet O altă acţiune importantă este aranjarea (orânduirea) cuibului

pentru iernare.

.Organizarea (orânduirea) cuiburilor pentru iarnă se face diferenţiat,

în raport cu repartizarea mierii în faguri, ţinând cont de faptul că în

timpul iernii albinele compactate în ghem nu se deplasează pe

fagurii laterali pentru hrană ci numai în sus pe fiecare interval dintre

cei doi faguri vecini care găzduiesc albine, numai în interiorul

ghemului. .Aranjarea fagurilor se face ţinând cont şi de principiile

biologice ale dezvoltării pe verticală, care cer ca în partea de jos a

fagurilor să existe spaţiu pentru puiet iar deasupra aşa-numitele

coroane de miere.

.Modul de amplasare a fagurilor poate fi bilateral, central sau

unilateral, cea mai indicată fiind aşezarea bilaterală. La formarea

cuibului se va avea în vedere ca îndeosebi fagurii laterali să aibă

coroanele formate cel mult până la jumătate, iar ca fagurii laterali

vor fi aleşi cei mai plini.

.În cuib se vor lăsa numai fagurii acoperiţi complet cu albină şi care

au cel puţin 1,5 kg de miere. Dacă există mai mulţi faguri cu miere

insuficientă aceştia vor fi trecuţi după diafragmă şi vor fi

descăpăciţi pentru ca albina să transporte mierea în cuib.

Acolo unde este necesar, se vor completa rezervele de hrană.

Consumul de hrană, în funcţie de puterea familiei, se situează la

700-900 de grame pe zi, în prima perioadă de iernare şi la 1,5-2 kg

din momentul începerii creşterii de puiet (de obicei în a doua

jumătate a lunii ianuarie). Consumul total al unei familii medii se

situează în jurul valorii de 7-8 kg de miere. Cantitatea necesară

ieşirii din iarnă este mai mare datorită consumului abundent din

primăvară destinat creşterii puietului până la apariţia unui cules de

întreţinere din natură. De aceea, se consideră, ca fiind necesare

pentru o iernare corectă, aproximativ 16-20 de kg de miere în stup.

Suplimentarea în primăvară a hranei cu zahăr va uza albina datorită

prelucrării acestuia. Deosebit de importantă este şi rezerva de

păstură apreciindu-se drept suficientă o cantitate de 1,5-2 kg pe

familie. În cazul în care aceste cantităţi nu există în stup se vor

completa cu miere din rezerva de faguri sau administrarea de sirop

(acţiune începută în luna trecută.

În cazul stupilor multietajaţi se vor folosi doar corpurile în care

există albină.

Pentru mai multe informaţii consultaţi "Iernarea familiilor de

albine".

Efectuarea a două tratamente obligatorii pentru combaterea

varroozei cu Varachet sau alte medicamente specifice atunci când în

familii puietul a eclozionat în totalitate. Tratamentele se fac

respectând riguros indicaţiile din prospectele ce însoţesc

medicamentele de uz apicol.

Protejarea cuibului împotriva frigului, consumul de hrană fiind mai

mare în stupii unde aceasta nu există. Realizarea în cuib a unui

regim termic optim se face prin împachetarea cuiburilor cu

materiale termoizolante. Deasupra podişoarelor şi lateral, după

diafragme,se pun salteluţe umplute cu paie, talaş, cârpe sau bucăţi

de polistiren expandat. Mulţi apicultori folosesc ziarele vechi pentru

păstrarea căldurii în cuib.

Instalarea la urdinişurile stupilor a gratiilor contra şoarecilor ştiut

fiind că pătrunderea în stup a rozătoarelor este o adevărată

calamitate pentru familia respectivă.

bullet Asigurarea aerisirii stupilor se poate realiza prin: reducerea

urdinişului corespunzător cu mărimea (puterea) familiei; crearea de

orificii de ventilaţie în podişor; practicarea unei deschideri de 0,5-2

cm prin distanţarea ultimei scândurele a podişorului (la stupii

orizontali); întoarcerea podişorului la stupii multietajaţi cu

deschiderea spre marginea superioară a corpului.

Dispunerea stupilor pe suporţi într-o poziţie uşor înclinată pentru a

preveni stagnarea apei pe fundul stupilor.

Protecţia stupinei împotriva curenţilor reci de aer şi a vânturilor

predominante prin aşezarea stupilor la adăpostul unor clădiri,

garduri din specii vegetale, garduri provizorii din tulpini de floarea-

soarelui, de porumb, stuf ş.a. în funcţie de resursele locale.

Înlesnirea şi supravegherea zborurilor de curăţire.

Protecţia stupinei contra vânturilor şi curenţilor.

În atelierul stupinei:

Sortarea şi reformarea fagurilor reformaţi, necorespunzători (vechi,

rupţi, cu celule de trântori) şi topirea acestora (extracţia şi

condiţionarea cerii).

Controlul stării utilajelor şi eliberarea lor în vederea reparaţiei;

curăţirea şi dezinfectarea stupilor şi utilajelor eliberate.

Executarea gropilor pentru plantarea arborilor şi arbuştilor meliferi.

t Plantarea de arbori şi arbuşti meliferi (şi alte specii melifere

perene) în grădini, pe vatra stupinei,sau pe terenurile disponibile.

Organizatorice:

depozitarea utilajelor şi materialelor.

Este bine să ştim că …

bullet rezervele mari de polen în cuibul familiilor de albine înaintea

iernării se constituie ca un semn de manifestare puternică a

instinctului de roire în sezonul activ următor;

albinele depun polenul numai în celule de lucrătoare fiindcă pentru

a îndesa polenul au nevoie de un sprijin pe partea superioară a

celulei, sprijin pe care nu-l oferă celulele de trântori care, se ştie că

sunt construite cu un diametru mai amplu;

albinele adună propolisul cu precădere toamna fixând cu ajutorul lui

ramele, obturând crăpăturile pereţilor interiori ai stupului ceea ce

elimină pătrunderea curenţilor reci în incinta stupilor fenomen

foarte periculos care perturbă grav capacitatea de termoreglare a

ghemului în timpul iernii;

puietul poate muri în masă din cauza frigului sau a înfometării; din

cauza locilor moare în zone limitate, mozaicate cu porţiuni de puiet

sănătos sau aparent sănătos;

asupra producţiei de miere şi ceară influenţează în primul rând

calităţile (proprietăţile) ereditare ale maicii, vârsta ei, modul de

îngrijire (întreţinere) a familiilor, abundenţa resurselor nectaro-

polenifere şi condiţiile meteorologice care determină într-o măsură

hotărâtoare profitul oricărei stupine.

Nu uitaţi

.Menţineţi puterea familiilor de albine prin asigurarea liniştei

desăvârşite şi prin protejarea vetrei de stupină contra vânturilor şi

curenţilor.

În concluzie

.Dacă albinele au intrat la iernat şi familiile au fost bine pregătite

pentru sezonul rece să le urăm o iarnă uşoară, fără pierderi. Dacă

pregătirile nu s-au terminat, întârziaţii trebuie să tragă tare, - atunci

când vremea permite - pe ultima sută de metri. Succes tuturor

stuparilor în acest final de sezon activ!

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 19:07:49 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

noiembrie

Ultima lună de toamnă este şi perioada în care familia de albine

dacă încă n-a intrat, intră acum la iernat, în toate regiunile ţării,

comportamentul ei în timpul celor 5-6 luni - cât durează sezonul

rece - fiind în principal definit de aglomerarea albinelor în ghemul

de iernare. Acesta, având o formă sferică sau elipsoidală se

formează în general pe fagurii dispuşi în dreptul urdinişului.

Albinele convieţuiesc astfel în tot timpul sezonului rece până la

începutul primăverii anului următor. Dacă în cursul lunii vor exista

zile calde şi însorite (temperatura menţinându-se câteva ore la +13 -

+14°C) albinele pot efectua zboruri sumare de curăţire la care

participă cu precădere ultimele contingente de albine proaspăt

eclozionate.

.Ghemul de iernare reprezintă din punct de vedere biologic,

fiziologic şi comportamental un tot unitar viu şi funcţional în care

producerea căldurii, difuzia ei şi constantele de temperatură se fac

cu un randament (raportul consum energetic/efect termic) care

întrece parametrii de eficienţă a ingineriei termodinamice umane.

Aceasta asigură supravieţuirea familiei în condiţii adverse. Clayton

Farrar, un cercetător din S.U.A., a lămurit mai demult, în urma unor

laborioase experienţe aspectele de comportament a albinelor

aglomerate în ghem. Principalele concluzii la care a ajuns sunt:

a) ghemul este format din coajă şi miez;

b) coaja ghemului - cu grosime totală de 2-7 cm - se compune din

mai multe straturi de albine care stau cu capul unele sub abdomenul

altora ca ţiglele pe casă;

c) în coajă temperatura este de circa +8 - +10°C;

d) miezul aflat în centrul ghemului este compus din matcă şi albine

care nu sunt atât de înghesuite unele în altele - este mai afânat;

e) căldura se produce intermitent prin consum de miere albinele

emiţând periodic un bâzâit continuu frecându-şi în acelaşi timp

picioruşele de restul corpului;

f) radierea căldurii se petrece dinspre miez spre coajă;

g) în centrul ghemului temperatura minimă este de circa +13,9°C şi

în prima parte a iernării nu depăşeşte +25°C iar în a doua parte (la

sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie) temperatura

creşte şi se menţine la +34°C - +36°C în zona centrală în care matca

depune ouă şi se creşte puiet;

h) această temperatură tinde să se menţină constantă indiferent de

temperatura exterioară sau cea din lada stupului;

i) în stup, în spaţiul ghemului temperatura este cu 1-2"C mai mare

decât temperatura aerului din afara stupului;

j) la temperatura exterioară de +6°C - +8°C ghemul de iernare este

complet constituit;

k) în raport de creşterile şi scăderile succesive ale temperaturilor

atmosferice ghemul de iernare se strânge sau se afânează (se

desface).

.Sigur că procesul termodinamic este ceva mai complicat decât

înşiruirea de mai sus dar, în mare, acesta este tabloul fenomenelor

care se petrec în familia care traversează sezonul rece.

.Funcţionarea ireproşabilă (optimă a ghemului este condiţionată de

corectitudinea pregătirii familiilor pentru sezonul rece ceea ce în

principal înseamnă: alegerea unei vetre de iernare corespunzătoare;

asigurarea de hrană suficientă, de calitate bună şi accesibilă

albinelor; sănătatea perfectă a familiei; matcă tânără şi viguroasă;

adăpost (stup) fără fisuri, termoizolarea cuibului; protecţia

împotriva şoarecilor; liniştea perfectă în stupină adică absenţa

zgomotelor, agenţilor poluanţi, trepidaţiilor provocate de oameni,

păsări, animale, mijloace de transport, îndeplinind aceste condiţii

stuparul poate fi liniştit că iernarea va decurge bine adică fără

pierderi de efectiv şi fenomene nedorite.

.Pe agenda de lucru a apicultorului sunt înscrise în această lună

următoarele

Acţiuni specifice

În stupină

Completarea ultimelor lucrări sau secvenţe din lucrările pregătitoare

pentru iarnă, aceasta bineînţeles dacă vremea permite întârziaţilor să

facă ceea ce n-au făcut în timp util.

Supravegherea mersului iernării prin vizite periodice în stupină,

"ascultarea" stupilor şi interpretarea celor auzite.

Îndepărtarea grabnică a situaţiilor necorespunzătoare care se pot

constata cu prilejul vizitelor.

Stimularea executării de albine a zborurilor de curăţire în însorite şi

călduroase.

Topirea şi condiţionarea cerii rezultată din fagurii reformaţi, din

clăditoare sau din descăpăceală.

Recondiţionarea, curăţirea dezinfecţia şi vopsirea stupilor ca şi

lucrarea anterior enumerată se fac în atelierul stupinei (dacă acesta

există şi este amenajat corespunzător).

În atelierul stupinei

Extracţia şi condiţionarea cerii.

Reparaţia stupilor şi utilajelor.

Plantarea arborilor şi arbuştilor meliferi.

Strânsul seminţelor de la speciile forestiere.

Însămânţarea faceliei, coriandrului şi altele (sub zăpadă.

Întocmirea graficului culesului din sezonul expirat.

Organizatorice

Procurarea de utilaje şi materiale.

Controlul reparaţiilor.

Ridicarea calificării profesionale.

Analiza rezultatelor stupinei.

t Procurarea de cărţi şi abonarea la revistele de specialitate.

Este bine să ştim că ...

Păstrarea ramelor cu faguri artificiali o perioadă mai îndelungată

este influenţată de uscăciune, înainte de a fi folosiţi prin

introducerea în stupi aceşti faguri se ţin 1-2 minute la soare. Astfel

ceara îşi recapătă aspectul lucios.

Reformarea fagurilor de cuib se face după folosirea lor timp de 2-3

ani, adică după creşterea în ei a 10-12 generaţii de albine.

Apicultorii zgârciţi sau prea economi se înşeală; mai bine să rămână

miere neconsumată în primăvară decât să nu ajungă în timpul iernii

şi familia să sufere sau chiar să piară de foame.

În iarnă intră albinele crescute în cursul lunii august şi începutul

lunii septembrie dintre acestea multe trăind chiar până în luna mai.

Cele crescute în prima jumătate a lunii iulie sunt neviabile în

perioada iernii.

În fagurele STAS (435x300 mm) pe ambele feţe sunt circa 9.100 de

celule din care sunt bune (corespunzătoare) doar 7-8.000 în rama de

stupi multietajaţi sunt circa 6.300 de celule.

t La temperaturi mai mici de +8°C albinele amorţesc, la peste

+38°C puietul moare iar la mai mult de +40°C mor toate albinele.

.------- pentru mai multe informaţii, consultă Centrul statistic -------

.O iernare fără griji, situaţii anormale şi fără intervenţii de avarie va

bucura pe apicultorul care s-a preocupat din timp cu pricepere, cu

profesionalism şi dragoste de albine respectându-şi condiţia de

stupar şi de om care, liber fiind, şi-a ales drumul vieţii însoţind,

ocrotind şi protejând albinele. El va fi însoţit mereu de aceste

minunate insecte atunci când se află în stupină, în afara ei, acasă în

familie, ca şi atunci când citeşte, lună de lună, pe site, calendarul de

faţă. Oare am exagerat cu ceva referindu-mă la gândul bun şi fapta

bună proprii stuparilor optimişti, fericiţi şi prosperi?

Nu uitaţi

.Veţi menţine puterea familiilor de albine asigurându-le liniştea.

Luaţi măsuri de stimulare a zborurilor târzii de curăţire, care au o

influenţă binefăcătoare asupra iernării.

decembrie

Ultima lună a anului, prima lună de iarnă astronomică (21

decembrie - data solstiţiului de iarnă când ziua are durata cea mai

scurtă s-ar părea că este un interval de timp mort în care apicultorul

n-are ce face. Nu este deloc aşa şi vom vedea de ce atunci când vom

enumera acţiunile specifice. Diferit de ceea ce se întâmplă cu

majoritatea altor specii de insecte, albinele au un comportament

distinct şi propriu de iernare. Ele se aglomerează în acel ghem

compact denumit ghemul de iernare în care se produce, se emite şi

se păstrează căldura astfel că albinele pot suporta gerurile cele mai

mari. Ghemul de iernare reprezintă o unitate fiziologică complexă,

în care activitatea albinelor se menţine la un nivel relativ ridicat.

Producerea căldurii necesare este asigurată de acestea prin contracţii

ale fibrelor musculare toracice şi abdominale. Căldura trebuie

produsă atât pentru necesităţile fiecărui individ cât şi pentru a

menţine în interiorul stupului o temperatură constantă, în jurul

valorii de 28°C. Practic ghemul se găseşte într-o continuă mişcare,

fiind format din două unităţi distincte: miezul ghemului şi coaja.

.În miezul ghemului temperatura este mai ridicată cu 1-2 grade,

fiind şi locul de iernare a mătcii.

.Coaja ghemului este formată din albine ce se mişcă din interiorul

ghemului formând un strat protector. Pe măsură ce temperatura

fiecărui individ din coajă scade acesta se mişcă spre interior spre a

se încălzi. Producerea de căldură în ghemul de iernare se face pe

baza consumului de miere din rezerve.

.În această perioadă nu există creştere de puiet, hrana fiind folosită

exclusiv pentru menţinerea unei temperaturi constante în stup.

.Datele experimentelor ştiinţifice ca şi observaţiile şi constatările

multianuale ale unor prestigioşi apicultori posesori a zeci sau sute

de stupi evidenţiază faptul consumului inegal de miere de la

rezervele de hrană din stup. Acest consum depinde de puterea

familiei intrate la iernat, de asprimile iernii, de gradul de etanşeizare

a stupilor împotriva frigului ,în general de corectitudinea pregătirii

familiei şi a stupului pentru sezonul rece. .Este de reţinut ca

familiile slabe consumă mai mult decât cele puternice acest consum

sporit fiind însoţit de o uzură mai accentuată a albinelor care

iernează. Conform datelor unor statistici multianuale putem accepta

că în luna decembrie o familie de putere medie poate consuma până

la 750-850 g de miere.

.Chiar dacă - datorită bunei pregătiri - rezervele de hrană

îndeplinesc aceste trei condiţii esenţiale:

1. cantitate suficientă;

2. calitate bună;

3. accesibilitate pentru albinele din ghem.

.Se recomandă controlul iernării într-una din zilele cu timp frumos

înţelegând prin timp frumos o vreme calmă şi însorită ,cu

temperaturi peste 13 grade. Această operaţie trebuie executată rapid

pentru a nu stresa inutil familia de albine. Controlul sumar

presupune: ridicarea capacului (cu grijă, ridicarea salteluţelor,

perniţelor şi a podişorului (tot cu grijă şi observarea formei şi

amplasării ghemului de iernare. Acesta trebuie să se afle sub

leaturile superioare ale ramelor (fagurilor) cu miere. Dacă situaţia se

prezintă conform descrierii de mai sus se închide stupul cu aceeaşi

atenţie existând siguranţa că albinele nu au necazuri şi iernarea

decurge bine. De obicei în decembrie în toate stupinele cam aşa ar

trebui să se petreacă lucrurile. Dacă ghemul nu este format pe

rezervele de hrană se vor scutura ramele cu albine pe ramele cu

miere iar ramele goale se vor elimina.

.La familiile la care se observă un consum ridicat de hrană, se va

căuta cauza, aceasta putând fi generată de prezenţa rozătoarelor,

zgomote puternice, sau ciocănitori. De asemenea consumul mare de

hrană poate fi cauzat de neizolarea stupilor împotriva frigului.

.Controlul consumului de hrană din perioada de iarnă se poate face

prin menţinerea pe cântarul de control - bine protejat contra

intemperiilor - a unei familii de albine de puterea mijlocie (medie).

Scăderile periodice de greutate indică cu destulă precizie cantităţile

consumate şi intervalul de timp în care s-a produs consumul.

.O metodă foarte bună de a tine situaţia sub control este ascultarea

stupilor sau mai bine-zis a familiei. Acest control auditiv se face

fără deschiderea stupilor prin ataşarea urechii de peretele din faţă al

stupului sau prin introducerea unui tub de cauciuc prin urdiniş şi

ascultarea zumzetului care se aude din stup. O uşoară lovire a

stupului intensifică zumzetul astfel că urechea exersată a unui

stupar priceput poate interpreta corect felul şi durata emisiei sonore.

Este ca şi cum un medic ascultă cu stetoscopul inima şi plămânii

ciocănind cu degetul coşul pieptului pacientului aflat la consultaţie

şi, funcţie de ceea ce doctorul aude şi interpretează, pune

diagnosticul si stabileşte tratamentul Despre interpretările emisiilor

sonore pe care stuparul le recepţionează când ascultă stupii există

relaţii lămuritoare în "Iernarea familiilor de albine", cap.VI, Lucrări

ce se efectuează iarna în stupină Recomand, mai ales apicultorilor

începători, să citească literatura de specialitate şi dacă este posibil

să facă aceste controale de iarnă sub îndrumarea unui apicultor

consacrat şi priceput bucurându-se la faţa locului de competenţa

dobândită după ani şi ani de practică a îndrumătorului. Oricum în

decembrie situaţii anormale este puţin probabil să fie constatate. De

aceea eventualele intervenţii mai ales legate de lipsa sau

inaccesibilitatea hranei vom încerca să le tratăm în calendarele

lunilor următoare.

.Zăpada afânată prin care aerul pătrunde cu uşurinţă şi care uneori

poate acoperi stupii nu constituie un pericol pentru viaţa albinelor,

pentru buna lor iernare.

Dar dacă stratul de zăpadă a prins pojghiţă sau pe scândurelele de

zbor, la urdiniş, s-a format gheaţă aceasta se înlătură uşor, cu grijă,

fără zgomot întrucât obturarea urdinişului determină sufocarea

albinelor.

.Orice zgomot sau mişcare din jurul stupinei este percepută de

albine, ceea ce determină o agitaţie mărită a acestora. O familie

agitată va consuma astfel cantităţi mai mari de hrană, existând

pericolul epuizării rezervelor. De aceea trebuie înlăturată orice sursă

de zgomot din stupină.

.În luna decembrie stuparul harnic şi priceput are de lucru, în

stupină, în atelierul stupinei, la masa de lucru şi în reuniunile

apicole el trebuie să fie prezent la următoarele

Acţiuni specifice

În stupină

Controlul mersului iernării trebuie făcut concret, la faţa locului.

Fiecare stup va fi atent observat şi ascultat procedând aşa cum este

precizat în articolele amintite mai înainte.

Vizitarea periodică - cel puţin săptămânal sau decadal a stupinei are

şi un alt scop principal anume acela de a asigura liniştea deplină în

incintă, pe vatra de iernare ca şi în fiecare stup. A nelinişti albinele,

a provoca deranjul lor datorită pătrundem şoarecilor în stupi,

datorită atacului ciocănitorilor sau piţigoilor, datorită trepidaţiilor,

zgomotelor, lovirii sau răsturnării stupilor de către animalele

domestice sau chiar de către hoţi ori alţi răufăcători înseamnă de

fapt pierderi grave de efectiv, pagube care de obicei nu mai pot fi

recuperate.

.De aceea, securitatea stupinei ca şi a fiecărui stup pe tot parcursul

iernii este o condiţie fără de care traversa,ea cu succes a sezonului

rece devine de neconceput Tocmai aici trebuie să apreciem locul şi

rolul măsurilor de protecţie luate din timp ca şi necesitatea

controlării îndeplinirii concrete a tuturor cerinţelor care asigură ceea

ce îndeobşte denumim o iernare liniştită, fără pierderi de efectiv.

Înlesnirea zborurilor de curăţire este asigurată anterior dacă stupii

au fost orientaţi cu urdinişurile spre răsărit. Dacă în decembrie sunt

zile cu câteva ore mai calde şi însorite putem asista la zboruri de

curăţire. În cazul în care a căzut zăpada aceasta se înlătură de pe

suprafaţa oglinzii stupului şi se presară paie, frunze uscate sau

pleavă pe care albinele care ies la zbor se pot aşeza şi odihni fără

riscul de a înţepeni din cauza frigului. Pentru favorizarea zborurilor

de curăţire din zilele frumoase se vor elimina, de asemenea, albinele

moarte de la urdiniş (cu ajutorul unei sârme îndoită la unul din

capete).

.Sigur că,se procedează astfel numai dacă în ferestrele iernii apar

zile calde şi însorite cu temperaturi de +12 -+14°C care permit

zborurile de curăţire.

În cazul în care se observă curenţi de aer rece se vor lua măsuri

pentru protejarea stupinei, prin instalarea de paravane.

În atelierul stupinei

Se verifică atent starea generală şi funcţională a tuturor uneltelor,

utilajelor, diapozitivelor din dotarea stupinei.

În funcţie de constatări se începe recondiţionarea acestora

înţelegând prin recondiţionare curăţirea, dezinfecţia, repararea,

vopsirea şi finisarea acestora în principal este vorba despre stupi,

centrifuge, topitoare solare, tăvi de descăpăcit, afumătoare, dălţi,

ambalaje de depozitare a mierii, echipament de protecţie etc.

Însăşi atelierul, cabana apicolă, rulota apicolă, remorca apicolă şi

chiar pavilionul vor trece printr-o atentă verificare cu toate etapele

ulterioare presupuse de constatările verificărilor.

Vechea zicală românească conform căreia "bunul gospodar îşi face

vara sanie şi iarna car" este acum de actualitate în sensul că atelierul

stupinei devine locul în care stuparul pregăteşte din timp tot ce-i va

fi necesar în viitorul sezon activ.

Fagurii şi ramele de la rezerva stupinei vor fi luaţi la mână astfel ca

rezerva stupinei să fie completată numai cu rame şi faguri ce

corespund exigenţelor. Tot ce nu corespunde este trecut la reformă.

Reformarea şi topirea fagurilor, extragerea şi condiţionarea cerii

este o acţiune care dacă nu a început poate începe.

Încheierea ramelor achiziţionate ca rame la pachet, însârmarea lor şi

lipirea fagurilor artificiali pe ramele noi sau pe cele vechi,

recondiţionate este de asemenea o acţiune la ordinea zilei.

Condiţionarea şi valorificarea seminţelor de plante melifere.

Organizatorice:

ridicarea calificării profesionale.

procurarea de utilaje şi materiale.

elaborarea planului de îmbunătăţire şi folosire a bazei melifere în

anul următor.

La masa de lucru

Se calculeaza cât mai exact cheltuielile efective pe anul apicol sau

pe anul calendaristic expirat.

Se însumează cantitativ şi valoric producţiile de miere şi alte

produse apicole inclusiv material biologic (roi, familii,

mătci)obţinute în stupină în perioada sezonului apicol. Având aceste

date bilanţul de venituri şi cheltuieli este aproape gata. Venitul sau

profitul pe stupină se obţine scăzând totalul cheltuielilor din totalul

veniturilor. Analizând elementele de cheltuieli se poate uşor

determina ponderea fiecăreia în totalul sumei cheltuite şi efectul

asupra producţiei sub aspect cantitativ şi valoric.

.Un bun manager ştie să tragă concluzia analizând bilanţul stupinei

şi bazat pe aceste concluzii poate întocmi un plan realist de

activitate pentru viitorul sezon apicol activ. Aceasta este o acţiune

importantă care se face la masa de lucru cu pixul în mână şi

eventual cu calculatorul alături.

Cea mai bună perioadă de citit şi recitit literatura apicolă nu trebuie

irosită în van. Cine crede, pretinde sau afirmă că le ştie pe toate

greşeşte şi, mai devreme sau mai târziu, se va dovedi că fudulia este

păguboasă.

.........Este bine să ştim că ...

Toamna, la formarea cuiburilor, în cazul iernării a câte două familii

într-un stup orizontal, apicultorul trebuie să pună câte o ramă plină

cu miere de o parte şi de alta a peretelui despărţitor al diafragmei.

Albinele din ambele familii vor fi atrase de căldură spre aceste

rame.

În apicultură este cunoscută Legea celor 40 de zile conform căreia

din momentul depunerii oului de către matca fecundată, până în

momentul ieşirii din stup a albinei zburătoare trec 40 de zile.

Apicultorul care asigură în toate condiţiile necesare unei ponte

intense, o reglează în acelaşi timp, urmărind termenele optime - nu

mai puţin de 40 de zile până la culesul principal - va avea suficiente

albine culegătoare capabile să valorifice profitabil abundenţa de

nectar. De exemplu, dacă culesul principal, să zicem cel de la

salcâm este aşteptat la 15 mai, familiile se pregătesc cu 6 săptămâni

înainte adică începând cu prima decadă a lunii aprilie.

În stupii acoperiţi cu zăpadă albinele iernează bine. în prima parte a

iernării activitatea lor este redusă şi în familie este suficient aerul

ajuns în stup prin zăpada afânată. în cea de a doua parte a iernării în

cuiburi apare puietul şi, urmare acestui fapt, creşte necesarul

schimbului de aer.

Mătcile împerecheate la începutul toamnei pot fi de calitate. După

împerechere ele pot începe ouatul dar de multe ori albinele nu mai

cresc acest puiet. Ouăle, de regulă, sunt îndepărtate pe neobservate

sau sunt mâncate de albine, în această situaţie apicultorul îşi poate

face o părere greşită conform căreia matca a intrat în iarnă

neîmperecheată din cauza lipsei de trântori.

Nu uitaţi

Iernarea familiilor de albine în bune condiţii reprezintă premisa

creşterii unui puiet de bună calitate, începând din ianuarie-februarie,

precum şi o dezvoltare de primăvară bună.

Prin protejarea vetrelor de stupină contra vânturilor şi curenţilor şi

prin expunerea stupilor în plin soare, micşoraţi consumul de hrană

şi uzura organismului albinelor

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 19:09:03 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

Speciile nectaro-polenifere si lunile de inflorire

martie:

Alunul (Corylus avellana), Aninul negru (Alnus glutinosa).

Arţarul american (Acer negundo). Bănuţei (Bellis perennis), Cais

(Armeniaca vulgaris), Ghiocel (Galanthus nivalis). Mierea ursului

(Pulmonaria officinalis). Piersic (Piersica vulgaris), Răchită (Salix

viminalis), Salcie albă (Salix alba), Salcie căprească (Salix caprea),

Ulm (Ulmus campestris). Zambilă (Hyacinthus orientalis). Viorea

(Scilla bifolia), Zălog (Salix cinereea).

aprilie:

În aprilie începe sau continua înflorirea următoarelor specii

melifere: Arţarul american (Acer negundo)*, Arţarul tătăresc, (Acer

tataricum)**, Bănuţei (Bellis perennis), Caisul (Armeniaca

vulgaris)**, Căpşunul (Fragaria moschata)*, Cătina albă

(Mippophae rhamnoides)", Cireşul (Cerassus avium)", Corcoduşul

(Prunus cerasifera)**, Cornul (Cornus mas)**, Jugastrul (Acer

campestre)*", Mahonia (Mahonia aquifolium)*, Măceşul (Rosa

canina)", Mărul (Malus domestica)", Mesteacănul (Betula alba)*,

Mierea ursului (Pulmonaria officinalis)*, Paltinul de câmp (Acer

platanoides)", Paltinul de munte (Acer pseudoplatanus)", Păpădia

(Taraxacum officinale)", Părul (Pirus sativa)", Prunul (Prunus

domestica)", Rapiţa de toamnă (Brassica napus var oleifera)***,

Rapiţa salbatică (Brassica rapa)", Răchita (Sa//x viminalis)", Salcia

albă (Safe alba)*", Salcia caprească (Salix caprea)"*, Ulmul (Ulmus

campestris)", Vioreaua (Scilla bifolia)*, Vişinul (Cerasus

vulgaris)". Zambila (Hyacinthus orientalis)*, Zălogul (Salix

cinerea)**.

.Aproape toate plantele enumerate oferă albinelor un cules de nectar

şi polen, unele ca de exemplu arţarul tătăresc, jugastrul, cele doua

specii de paltin oferă şi culesuri de mană sau de la salcia albă şi cea

căprească albinele adună pe lângă polen, nectar, mană şi propolis.

Unele specii ca de pildă mesteacănul şi ulmul interesează albinele

numai pentru polen şi mană. După denumirea populară (comuna) şi

cea ştiinţifică am indicat ponderea (importanţa) apicolă prin asterisc

astfel: **** (4 asteriscuri) înseamnă pondere apicolă foate mare,

*** (3 asteriscuri) înseamnă pondere apicolă mare, ** (două =

pondere apicolă mijlocie şi în sfârşit * (un asterisc) = pondere

apicolă mică.

.În aceasta lună culesurile sunt în general definite drept culesuri de

întreţinere dar de la speciile care intră în categoria ce are pondere

apicolă mare sau mijlocie se pot înregistra uneori chiar culesuri de

producţie ca de pildă în livezile de pomi fructiferi sau în vecinătatea

lanurilor de rapiţă cultivată.

.Oricum este important să cunoaştem şi mai ales să valorificam

culesurile de nectar, polen, mana şi propolis oferite de aceste specii

spre binele albinelor şi spre binele şi profitul apicultorului. Aceasta

o doresc tuturor stupinelor şi proprietarilor lor. Sper într-un aprilie

senin, călduros cu albine sănătoase, mereu mai multe, mai harnice şi

bine pregătite pentru marele cules care vine: cel de la salcâm.

Acesta este de patru stele (asteriscuri) adică are o pondere apicolă

Foarte mare şi, luna viitoare, va fi marcat astfel:***.

mai:

.În mai înfloresc sau continuă să înflorească speciile melifere (în

ordine alfabetică: Arţar tătărăsc (Acer tataricum)***, Bănuţei

(Bellis perennis)*, Brad (Abies alba)"*, Caprifoi (Lonicera

tatarica)*. Castan (Aesculus hippocastanum)**, Catalpa (Catalpa

bignonioides)*, Cătina albă (Mippophae rhamnoides)**, Cireş

(Cerasum avium)**, Drăcilă (Berberis vulgaris)*, Facelia (Phacelia

tanacetifolia)***, Frasin (Fraxinus excelsior)*, Gutui (Cydonia

oblonga)**, Jaleş de câmp (Salvia nemorosa)*, Jugaştrii (Acer

campestre)***, Lucerna (Medicago saliva)**, Mac de câmp

(Papaver dubium)*, Mac roşu (Papaver rhoeas)**, Măr (Malus

domestica)**, Mesteacăn (Betula alba)*. Mierea ursului

(Pulmonaria officinalis)*, Mojdrean (Fraxinus ormus)**, Molid

(P/cea excelsa)***, Muştar de câmp (Sinapis arvensis)**, Paltin de

câmp (Acer platanoides)**, Paltin de munte (Acer

pseudoplatanus)**, Păducel (Crataegus monogyna)**, Păpădie

(Taraxacum officinalis)**, Păr (Pinus sativa)**. Pin (Pinus sp.)**,

Răpită de toamnă (Brassica napus var oleifera)***, Răpită de

primăvară (Brassica râpa var oleifera)***, Răpită sălbatică

(Brassica râpa)**, SALCÂM (Robinia pseudacacia)****, Salcâm

mic (Amfora fruticosa)**, Salvia de câmp (Salvia protensis)**,

Sânger (Cornus sanguinea)**, Trifoi alb (Trifolium repens)***,

Vişin (Cerasus vulgaris)**, Viţa de vie (Vitis vinifera)***.

Legendă - Pondere apicolă: Foarte mare =****, Mare = ***,

Mijlocie = **, Mică = *.

Nu uitaţi

. Dacă în primele două decade ale lunii, obiectivul principal îl

constituie întărirea continuă a familiilor de albine şi folosirea

culesului de la salcâm, în ultima decadă se va da o deosebită atenţie

menţinerii puterii familiilor, prevenirii roirii naturale şi

preîntâmpinării ieşirii roilor. Fărâmiţarea excesivă prin roire

naturală sau artificială slăbeşte familiile.

. Nu degeaba denumirea populară a lunii mai este Florar. În această

lună o abundenţă floristică de interes melifer oferă albinelor

culesuri de nectar, polen, mană şi propolis.

.Cum salcâmul este specia cea mai importantă, doresc tuturor

stuparilor ca stupii lor să fie în masivele de salcâm cu flori multe,

bogate în nectar iar vremea să fie caldă şi însorită adică favorabilă

culesului.

iunie:

.Abundenţa floristică caracterizează această lună în care începe sau

continuă înflorirea următoarelor specii (în ordine alfabetică:

Albăstriţa (Centaurea cyanus)*, Bănuţei (Bellis perennis)*, Brad

(Albies alba)***, Busuioc lânos (Stachys lanata)**, Caprifoi

(Lonicera tatarica)*, Castan (Aesculus hippocastanum)**, Catalpa

(Catalpa bignoides)*, Căpşun (Fragaria moschata)*, Cătina albă

(Hippophae rhamnoides)**, Ceapă seminceri (Allium cepa)**,

Coriandru (Coriandrum sativum)***, Dovleac (Cucurbita pepo)**,

Drăcilă (Berberis vulgaris)*, Facelia (Phacelia tanacetifolia)***,

Floarea-soarelui (Helianthus annuus)****, Glădiţă (Glenitschia

triacanthos)**, Gutui (Cydonia oblonga)**, Haina miresei

(Polygonum baldschuanicum)*, Hrişcă (Polygonum fagopyrum)**,

Hurmuz alb (Symphoricarpus albuş**, Iarba şarpelui (Echium

vulgare)**, Jaleş de câmp (Salvia nemorosa)*, Lemn câinesc

(Ligustrum vulgare)**, Limba mielului (Borago officinalis)*,

Lucerna (Medicago sativa)**, Mac oriental (Papaver orientale)*,

Mac roşu (Papaver rhoeas)**, Muştar alb (Sinapis alba)***, Muştar

de câmp (Sinapis arvensis)**, Păducel (Crataegus monogymna)**,

Pălămida (Cirsium arvense)**, Păpădie (Ţaraxscum officinale)**,

Pepene galben (Cucumis mello)**, Pepene verde (Citrullus

vulgaris)**, Pin (Pinnus sp.)**, Răpită de primăvară (Brassica râpa

var oleifera)***, Rapiţa sălbatică (Brassica rapa) **, Ridiche

sălbatică (Raphanus raphanistrum)*, Roiniţă (Melissa

officinalis)**, Salcâm (Robinia pseudoacacia)***, Salcâm roz

(Robinia neomexicana)***, Salcâm mic (Amorpha fruticosa)**,

Salvia de câmp (Salvia pratensis)**, Sălcioara mirositoare

(Eleaagnus angustifolia)*, Sânger (Cornus sanguinea)**, Soc

(Sambucus nigra)*, Sparceta (Qnobrychis vicifolia)*, Talpa gâştei

(Leonorus cardiaca)**, Teiul argintiu (Tilia argentea)****, Tei cu

frunza mică (Tilia cordata)***, Tei cu frunza mare (Tilia

platyphyllos)***, Trifoi roşu (Trifolium pratense)**, Viţa de vie

(Vitis vinifera)***, Zămoşiţă (Hibiscus syriacus)*, Zmeur (Rubus

idaeus)****.

. Legendă - Pondere apicolă: **** = Foarte mare; *** = Mare; ** =

Mijlocie; * = Mică.

iulie:

.Iulie este o lună în care încep să înflorească sau îşi continuă

înflorirea următoarele specii spontane sau cultivate de interes apicol

(în ordine alfabetică: Albăstriţa (Centaurea cyanus)*, Anghinarea

(Cynara

scolymus)*, Bumbac (Gossypium hirsutum)*, Busuioc de baltă,

ţepuh (Stachys palustris)**, Busuioc lânos (Stachys lanata)**,

Busuioc de mirişte (Stachys anaua)***, Butoiaş (Oenanthe

aquatica)**, Caprifoi (Lonicera tatarica)*, Castravete (Cucumis

sativum) *, Ceapă seminceri (Allium cepa)**, Ceara albinei

(Asclepias syriaca)*, Cenuşer (Ailanthus glandulosa)", Cicoare

(Cichorium intybus)*, Coriandru (Coriandrum sativum) ***, Dalia

(Dahlia sp.)**, Dovleac (Cucurbita pepo)**, Facelia (Phacelia

tanacetifolia)***,Floarea-soarelui (Helianthus annuus)****,

Fluturei (Gaillardia picta)*, Haina miresei (Polygonum

baldschuanicum)*, Hrişcă (Polygonum fagopyrum)**, Hurmuz alb

(Symphoricarpus albuş**, Hurmuz roşu (Symphoricarpus

orbiculatus)**, Iarba şarpelui (Echium vulgare)**, Izmă bună

(Mentha piperita) *, Isop (Hyssopus officinalis)*, Jaleş de câmp

(Salvia nemorosa)*, Lemn câinesc (Ligustrum vulgare)**, Lavanda

(Lavandula vera)**, Limba mielului (Borago officinalis)*, Lucerna

(Medicago saliva)**, Mac de câmp (Papaver dubium)*, Mac de

grădină (Papaver somniferum) *, Mac oriental (Papaver orientale)*,

Mac roşu (Papaver rhoeas)**, Mătăciune (Dracocephalum

moldavica)**, Muştar alb (Sinapis alba)***, Muştar de câmp

(S/nap/s arvensis)**, Pălămida (Cirsium arvense)**, Păpădia

(Taraxacum officinale)**, Pepene galben (Cucumis mello)**,

Pepene verde (Citrullus vulgaris)**, Răpită sălbatică (Brassica

râpa)**, Răchitan (Lythrum salicaria)**, Ridiche sălbatică

(Raphanus raphanistrum)*, Roiniţă (Melissa officinalis)**. Salcâm

roz (Robinia neomexicana)***, Salcâm japonez (Sophora

japonica)**, Salvia de câmp (Salvia pratensis)**, Soc (Sambucus

nigra)*, Sulfina albă (Melilotus allbus)**, Sulfina galbenă

(Melilotus officinalis)**, Talpa gâştei (Leonurus cardiaca)**. Teiul

argintiu(Tilia argentea)****, Tei cu frunza mică (Tilia cordata)***.

Tei cu frunza mare (Tilia platyphyllos)***, Trifoi alb (Trifolium

repens)**, Trifoi roşu (Trifolium pratense)**, Zămoşiţă (Hibiscus

syriacus)*, Zburătoare (Chamaenehon angustifolium)*** Zmeur

(Rubus idaeus)****.

.Legendă - Ponderea apicolă: **** = Foarte mare; *** = Mare; ** =

Mijlocie; * = Mică.

.Din această enumerare rezultă că speciile cu pondere apicolă Foarte

mare şi Mare sunt: Floarea-soarelui, Muştarul alb, Sulfina galbenă,

Teiul argintiu, cel cu frunza mică, cu frunza mare, Trifoiul alb,

Zburătoarea şi Zmeurul. În pepinierele în care vegetează aceste

specii este locul albinelor care vor culege pentru ele şi pentru stupar

miere multă şi de calitate. De aceea acţiunile de stupărit pastoral

sunt la ordinea zilei.

august

.August este luna în care mai multe specii de interes apicol se află

în diferite fenofaze de înflorire (început, maxim, sfârşit).Acestea

sunt:

Anghinarea (Cynara scolymus)*, Busuioc de baltă, ţepuh (Stachys

palustris) *, Busuioc lânos (Stachys lanata) *, Busuioc de mirişte

(Stachys annua) ***, Butoiaş (Oenanthe aquatica) *, Castravete

(Cucumis sativum) *, Ceara albinei (Asclepias syriaca)*, Cenuşer

(Ailanthus glandulosa)*, Cicoare (Cichorium intybus)*, Dalia

(Dahlia sp,)**, Evodia, arborele de miere (Evodia hupensis)**

Facelia (Phacelia tanacetifolia)**, Fluturei (Gaillardia picta)*,

Hrişcă (Polygonum fagopyrum)*, Hurmuz alb (Symphoricarpus

albuş*, Hurmuz roşu (Symphoricarpus orbiculatus)*, Iarba şarpelui

(Echium vulgare)*, Izmă bună (Mentha piperita)*, Isop (Hyssopus

officinalis)*, Jaleş de câmp (Salvia nemorosa)*, Lavanda

(Lavandula vera)*, Lucerna (Medicago saliva)*, Mac de grădină

(Papaver somniferum)*, Mătăciune (Dracocephalum moldavica)*,

Muştar de câmp (S/nap/s arvensis)*, Pălămida (Cirsium arvense)*,

Păpădia (Taraxacum officinale)*, Pepene galben (Cucumis mello)*,

Pepene verde (Citrullus vulgaris)*, Răpită sălbatică (Brassica

râpa)*, Răchitan (Lythrum salicaria)**, Ridiche sălbatică

(Raphanus raphanistrum)*, Roiniţă (Melissa officinalis)*, Salcâm

roz (Robinia neomexicana)**, Salcâm japonez (Sophora japonica)*,

Steluţa vânătă (Aster amellus)*, Sulfina albă (Melilotus allbus)*,

Sulfina galbenă (Melilotus officinalis)***, Topinambur (Helianthus

tuberosus)*, Trifoi alb (Trifolium repens)*, Trifoi roşu (Trifolium

pratense)*, Zburătoare (Chamaenerion angustifolium)**.

.....Legendă - Pondere apicolă: **** = Foarte mare; *** = Mare; **

= Mijlocie; * = Mică.

septembrie:

.În septembrie numărul acestora este diminuat faţă de lunile

anterioare, în funcţie de condiţiile meteorologice şi de zona

geografică în această lună, în zborurile lor, albinele mai pot întâlni

în diferite faze de înflorire următoarele specii (enumerate în ordine

alfabetică: Albăstriţa (Centaurea cyanus)*, Anghinarea (Cynara

scolymus)*, Bănuţei (Bellis perennis)*, Busuioc de baltă, ţepuh

(Stachys palustris)**, Busuioc lânos (Stachys lanata)**, Busuioc de

mirişte (Stachys annua)***, Castravete (Cucumis sativum)*,

Cicoare (Cichorium intybus)*, Dalia (Dahlia sp.)**, Dovleac

(Cucurbita pepo)**, Facelia (Phacelia tanacetifolia)***. Haina

miresei (Polygonum baldschuanicum)*, Hurmuz alb

(Symphoricarpus albuş**, Hurmuz roşu (Symphoricarpus

orbiculatus)**, Jaleş de câmp (Salvia nemorosa)*, Lavanda

(Lavandula vera)**, Lucerna (Medicago saliva)**, Muştar de câmp

(Sinapis arvensis)**, Nalba (Malva silvestris)*, Nalba de grădină

(Althaea rosea)*, Păpădia (Taraxacum officinale)**, Pepene galben

(Cucumis mello)**, Pepene verde (Citrullus vulgaris)*", Răpită

sălbatică Brassica râpa)**, Răchitan (Lythrum salicaria)**, Ridiche

sălbatică (Raphanus raphanistrum)*, Steluţa vânătă (Aster

amellus)*, Sulfina albă (Melilotus allbus) *, Sulfina galbenă

(Melilotus officinalis)**, Topinambur (Helianthus tuberosus)",

Trifoi alb (Trifolium repens) **, Trifoi roşu (Trifolium pratense)**,

Zămoşiţă (Hibiscus syriacus)*.

Legendă - Pondere apicolă: *** = Mare; ** = Mijlocie; * = Mică.

Numărul acestora se restrânge drastic pe măsură ce vremea se

răceşte, în ultimele fenofaze de înflorire se mai găsesc în această

lună următoarele specii (enumerate în ordine alfabetică: Bănuţei

(Bellis perennis)*, Cicoare (Cichorium intybus)*. Dalia (Dahlia

sp.)**, Dovleac (Cucurbita pepo)**, Facelia (Phacelia tanacetifolia)

**, Fluturei (Gaillardia picta)*, Haina miresei(Poligonum

baldschuanicum)*, Lucerna (Medicago sativa)**, Păpădia

(Taraxacum officinale)". Steluţa vânătă (Aster amellus)*. Trifoi alb

(Trifolium repens)**.

Legendă - Pondere apicolă: *** = Mare; ** = Mijlocie; * = Mică.

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 19:10:03 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Hranirea suplimentara

In general, hranirea suplimentara se face in urmatoarele

cazuri cunoscute de mine:

1- in lipsa unui cules suficient ca familia sa stranga suficienta

miere (ani secetosi sau din alte cauze)

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

2- pentru completarea rezervelor necesare iernarii.

3- la roi, avand in vedere ca are albina culegatoare putina si hrana

deasemenea.

4- primavara, pentru stimulare sau, in cazul in care, din diferite

motive, hrana a fost insuficienta.

Ideal ar fi ca pentru hranirea suplimetara sa se foloseasca miere.

Insa cum aceasta lipseste, se foloseste zaharul sau diferite produse

aparute pe piata cum ar fi: APIINVERT, APIFONDA,

APIMEL,etc., Acestea din urma se foloosesc conform prospectelor

ce insotesc produsul,

In ceea ce priveste zaharul, acesta se da familiilor de albine sub

forma de sirop. In cele ce urmeaza, voi prezenta cateva retete pe

baza de zahar, fara a avea pretentia ca le cunosc pe toate sau ca sunt

standard:

Este un inlocuitor al mierii.Perioada de folosire este cuprinsa intre

debutul primaverii (1-10 martie) si inceputul toamnei(maxim 15

septembrie).Siropul de zahar se prepara in urmatoarele

concentratii:1/1 , 3/2, 2/1.La 1/1,adica 1 litru apa si 1 kg zahar

rezulta 1,6 l sirop de zahar;la 3/2,adica 3 kg zahar si 2 litri apa

rezulta 3,8 litri sirop de zahar; la 2/1,adica 2 kg zahar si 1 litru apa

rezulta 2,2 litri sirop de zahar.

Concentratia siropului este mai avantajoase atat pentru albina cat

si pentru crescator in proportie de 2/1 sau 3/2.Acest lucru se impune

prin aceea ca la concentratiile mai reduse albinele consuma mai

mult zahar pentru prelucrarea siropului "mierea" (20% zahar in

cazul concentratiei 1/1 si numai 10% in cazul concentratiei 2/1).In

schimb la completarea rezervelor de hrana in decursul primaverii

sau in cazul hranirilor medicamentoase se foloseste siropul in

concentratie de 1/1."

Mod de preparare : Siropul de zahar se prepara la rece sau la

cald.Cand preparam siropul la rece,punem in vas apa necesara si

apoi turnam zaharul in reprize,amestecand continutul pana la

dizolvarea totala. Insistam asupra faptului ca zaharul trebuie

dizolvat total,in caz contrar aparand cristalizarea "mierii".

Prepararea siropului la cald se face incalzind apa necesara pana

la fierbere,dupa care se ia vasul de pe foc si se inglobeaza in reprize

prin amestecare zaharul. Aceasta metoda este mai practica si mai

rapida.O indicatie care trebuie respectata intotdeauna:nu fierbeti

siropul pentru ca aveti toate sansele sa cristalizeze.

Mod de folosire : Completarea rezervelor pentru iernat: aceasta

lucrare incepe pe 1-5 august si are ca termen de finalizare data de

maxim 20-25 august(cu cat mai repede cu atat mai bine).Se folosesc

doze de 2-2,5 litri de sirop 2/1 sau 3/1 sau doze mai mari daca

albinele reusesc sa preia cantitatea.Completarea cu sirop se face

dupa ce s-a reorganizat cuibul urmarindu-se in special capacirea

mierii depozitate.

Hraniri de salvare,stimulare in primavara : cu sirop

1/1,concomitent cu reducerea cuibului si impachetarea de

primavara.Hranirea si stimularea roiurilor : in doze zilnice de 200 g

sirop/zi pana la aparitia unui cules natural.Hraniri medicamentoase

de primavara,vara sau toamna ; concentratie 1/1 conform

prospectului.Hraniri de stimulare la sfarsitul verii (august) ;

concentratie 2/1 in doze mici,zilnice.Alte situatii de urgenta aparute

in stupina.

De retinut : Cea mai avantajoasa concentratie este 2/1 sau

3/2.Siropul nu se fierbe sub nici un motiv. Adaugati 2 g sare de

lamaie/litru sirop pentru o buna invertire a zaharului.Se

administreaza dupa nevoi,insa trebuie stiut ca in ce priveste calitatea

este sub miere.

Serbetul de zahar (uz apicol)

Mod de preparare :

Se amesteca intr-un vas emailat sau din inox,1 kg.zahar si 0,2 litri

apa.Amestecand cele doua produse se constata ca zaharul este bine

umezit iar apa nu balteste.Vasul cu amestecul rezultat se aseaza pe

aragaz si se ferbe la foc moale.Nu trebuie sa grabiti fierberea;spuma

rezultata(la inceput) se indeparteaza.O operatiune foarte importanta

este indepartarea cristalelor de zahar(cu o carpa uda si stoarsa) ce se

depun pe peretii vasului.Durata fierberii este de 15-30 min.,functie

de taria focului.

Cam dupa 15-20 min. se controleaza concentratia siropului.Se ia

cu o lingurita sirop si se introduce intr-un pahar cu apa rece.Vom sti

ca amestecul ajunge la concentratia optima,cand acesta ramane

inchegat pe lingurita.In acest moment se ia vasul de pe foc si se

introduce in apa sa se raceasca usor(70-80 grade C).

Cu ajutorul unei linguri mari,de lemn, solutia de zahar apa se

amesteca continu.Odata cu trecerea timpului se constata ca solutia

devine opaca,apoi se albeste.Ne oprim din amestecat cand serbetul

ajunge la consistenta si granulatia dorita.Daca prima incercare a

insemnat un esec,se adauga apa din nou si o luam de la capat.In caz

de esec,nu retopiti amestecul mai mult de 3 ori.

Serbet de zahar cu miere :

Se amesteca 5kg zahar tos,apa 0,850 litri intr-un vas de 10

litrii.Vasul se aseaza pe foc si fierbem 20-30 min. la fel cum am

procedat in cazul serbetului simplu.Spumuirea amestecului si

stergerea peretilor vasului este obligatorie.Verificarea concentratiei

se face tot cu lingurita si paharul cu apa rece,numai ca de data asta

suspensia trebuie sa formeze o boaba care se poate modela intre

degete (de consistenta medie).In acest moment se adauga 800 g

miere si se mai clocoteste inca 3 min.(in tot acest timp amestecam

ingloband mierea).Mierea folosita trebuie sa nu fie zaharisita sau

daca este, se lichefiaza in prealabil.Dupa ridicarea vasului de pe

foc,racim amestecul pana la 40-50 grade C si amestecam cu o

lingura mare de lemn pana la formarea serbetului.Produsul final se

toarna in tavite captusite cu hartie cerata,pergament,etc.Grosimea

placilor nu trebuie sa depaseasca 1-1,5 cm.

Pasta de zahar pudra si miere

Mod de preparare : In principiu se procedeaza amestecand la rece

4 parti de zahar pudra si o parte miere. (mierea usor

incalzita).Framantarea se face energic,trebuind sa rezulte un produs

de consistenta aluatului.Corectia produsului se face prin adaugare

de miere,daca este prea tare sau de zahar pudra daca este prea

moale.Este recomandat ca pentru o mai buna invertire a zaharului sa

se aduge si 1-2 g sare de lamaie pe kg.

Mod de administrare : Pasta se administreaza sub forma de turtite

a 0,2-1 kg,asezate pe folii de plastic gaurit,tifon,etc.,deasupra

ramelor,unde albinele au acces direct.Se poate folosi in tot timpul

anului,in toate cazurile,mai putin la hranirea de completare.In

aceasta pasta se pot ingloba polen,inlocuitori de polen,ceaiuri

medicinale,Protofil,medicamente,etc.Este ideala pentru hranirile de

stimulare sau de salvare a familiilor ramase fara provizii in timpul

iernii sau primaverii.

Zaharul pudra,ceaiurile medicinale,lichefierea mierii zaharisite

Obtinerea zaharului pudra : In diferitele retete,zaharul pudra este

un component de baza.Obtinerea lui se face prin prelucrarea

zaharului tos, care se poate macina cu o rasnita universala(manuala

sau electrica).

Ceaiuri medicinale sunt benefice albinelor,catre sfarsitul iernii

sau in primavara,combatand cu succes nosemoza.

Ceaiul medicinal se obtine prin infuzie din urmatoarele plante:

sunatoare , cimbrisor , isma , musetel , coada soricelului ,

roinita,etc.Obtinem ceaiul folosind 3-4 g din fiecare planta uscata.In

prealabil plantele se umezesc cu 0,150 l apa si dupa 10-15 minute

turnam apa clocotita in cantitate de 0,850 l.Din acest ceai folosim

dozele necesare,cu mentiunea ca pastrarea lui la frigider nu trebuie

sa depaseasca 48 ore.

Lichefierea mierii : Mierea cristalizata(zaharisita),folosita in

diferitele retete trebuie lichefiata,pentru ca altfel albinele nu

consuma cristalele mari si se inregistreaza o mare risipa de

hrana.Doua sunt regulile de baza in aceasta lucrare : nu incalzim

mierea mai mult de 45 grade C ; nu lichefiem mierea la flacara

directa,ci doar cu vasul introdus intr-un alt vas cu apa care fierbe.

ahar candi simplu sau cu miere.

Zahar candi

Mod de preparare : Se amesteca in oala,5 kg de zahar tos si 1

litru de apa.Pana incepe fierberea mai amestecam cu lingura,din

cand in cand,pentru a nu se prinde de fundul vasului.Dupa topire,se

fierbe continutul 15 min,spumuim si stergem cu carpa uda peretii

oalei,dupa care se masoara temperatura lichidului.Cand termometrul

arata 116 grade C,vasul se ia de pe foc si se lasa la racit.

Dupa 5-8 minute se incepe amestecatul.Cand compozitia devine

mai deschisa(catre crem) si opune rezistenta marita,se toarna in

tavi.Tavile trebuie in prealabil pregatite astfel : se umezesc usor si

se tapeteaza cu hartie pergament.Odata turnata compozitia in

tavi,aceasta se lasa nemiscata pana ce cristalizeaza.Dupa racirea

totala a placilor de zahar,se scot prin ridicarea de hartia pergament

si se depoziteaza in locuri uscate si racoroase.

Mod de preparare,zahar candi cu miere : Ca si la serbet,exista

varianta adaugarii unei cantitati de miere,pentru a face mai atractiv

produsul. Pentru obtinerea acestor placi de zahar candi cu miere,se

procedeaza ca si in varianta simpla.

In momentul cand amestecul ajunge la temperatura de 116 grade

C,se adauga 5-600 g miere in clocot.Obtinem aceasta miere cu

ajutorul unui vas cu fundul gros(tuci,inox etc.)si amestecand

continu sa nu se prinda.Dupa ce am adaugat mierea,amestecam timp

de 1 min., si luam de pe foc.In continuare procedam ca pentru reteta

fara miere.

Mod de administrare : Aceste placi de zahar candi se pot da

albinelor in iarna(la familiile ramase fara provizii)si in stimularea

de primavara si sfarsit de vara.

Paste si amestecuri proteice

Amestecurile proteice sunt folosite des in practica apicola.Pe

langa administrarea diferitelor produse glucidice,in perioadele de

crestere a puietului(cand nu exista polen suficient in

natura),folosirea lor este foarte indicata.Asa vom avea generatii

tinere de albine,bine hranite si dezvoltate.In cele ce urmeaza va vom

prezenta retete de amestecuri proteice in care igredientele sunt

diferite :

Pasta de polen si miere : Pasta se prepara din 1 parte polen si 1,25

parti miere,framantand cele doua ingrediente.Polenul strans de

albine,conditionat si conservat se macina fin.Atat mierea cat si

polenul trebuie sa provina de la familii de albine sanatoase.Corectia

consistentei se face adaugand polen sau miere dupa nevoie.Se

administreaza in turtite pe folie sau tifon,deasupra ramelor.

Pasta de miere,zahar pudra si drojdie de bere : In practica apicola

polenul poate fi inlocuit cu drojdia de bere inactivata.Amestecul se

face din 3 parti zahar pudra,1 parte miere lichida,1/2 parte drojdie

de bere.Se framanta toate ingredientele,si se corecteaza consistenta

prin adaugarea de zahar pudra sau miere.Se administreaza sub

forma de turtite de 200-250 g,primavara sau vara.

Pasta de miere,zahar pudra si lapte praf : Un alt inlocuitor al

polenului este laptele praf degresat.Turtitele se prepara din 1/2 parte

lapte praf degresat,2 parti zahar pudra si 1,5 kg. miere.Se corecteaza

consistenta adaugand zahar pudra sau miere.

Amestec de sirop,polen,faina de soia : Siropul de zahar poate fi

folosit si el ca baza in amestecurile proteice.La 6 litri de sirop de

zahar,se adauga 0,5 kg polen macinat fin si 1,5 kg faina de soia

degresata.Componentele se amesteca bine,pentru a nu face cocolosi

si se administreaza familiilor de albine in cantitate de 500 g la

cateva zile.

Amestec miere,sirop,faina de soia,lapte praf,drojdie : Se

realizeaza un amestec din urmatoarele ingrediente: 3 parti faina de

soia degresata,1 parte lapte praf degresat,1 parte drojdie de bere

uscata(instant).Peste aceste componente se toarna miere sau sirop

de zahar dens pana se ajunge la consistenta dorita.Se livreaza

albinelor sub forma de turtite.

Amestec zahar tos si lapte praf : Se amesteca 1 kg zahar tos cu 50

grame de lapte praf degresat.Se administreaza vara in hranitor,la

intervale de 1-2 saptamani.Pentru a creste interesul albinelor pentru

amestec,se poate umezi usor cu putina apa sau miere,deasupra.

Pasta de miere si pastura : O reteta mai veche,dar totusi de

actualitate este pasta de miere si pastura.Cum se procedeaza : in

luna ianuarie se expun fagurii cu pastura la ger.Inainte de a ingheta

pastura (atentie,se depreciaza) si cand devin casanti,se taie in fasii

prin mijlocul celulelor,care fasii se freaca intre palme.

Pastura astfel obtinuta se amesteca cu o cantitate egala de miere

lichefiata si se pune in borcane.Cand borcanul este aproape plin,se

toarna deasupra inca un strat de miere.Spre sfarsitul iernii,cand

vrem sa hranim albinele,trecem amestecul de miere si pastura prin

masina de tocat.La 2 kg. de pasta,se toarna picurand si

amestecand,1 litru apa calda,in care am dizolvat 20 g sare de

bucatarie.

Se fac turtite de 0,5 kg. si se administreaza deasupra

ramelor.Administrarea poate dura pana la aparitia polenului in

natura,din 10 in 10 zile.Pentru prevenirea aparitiei nosemozei,o

parte din apa se poate inlocui cu ceai medicinal sau Protofil.

a)- 1kg zahar

- 1l apa

- 2 plicuri ceai de menta(indicat pentru diaree)

- 1 lingurita rasa de sare (contine mineralele f. necesare albinelor

in aceasta perioada)

- 1 lingura otet ( impiedica zaharisirea mierii)

- 1 lingura miere(pentru prelucrarea mai usoara)

b)- 1kg zahar

- 1l apa

- 1 plic ceai fructe de padure(se pot folosi si plicuri

de:tei,soc,galbenele)

- 2 plicuri sare de lamaie(impiedica zaharisirea)sau sucul de la 2

lamai

c)- 1/2kg miere diluata in 1l apa

d)- 650ml apa

- 650g zahar

- 12g drojdie uscata sau 50gdrojdie proaspata care se lichefiaza

Lichefierea drojdiei

O framanti separat cu 2 linguri de zahar iar ea se va lichefia de la

sine devenind asemanatoare smantanii.

e)- 1 kg zahar

- 1l apa

- suc de legume ca- ceapa 25ml

- morcov 20 ml

- usturoi 20 ml (prelungeste viata albinelor pana

la 87 de zile)

f)- 1l lapte fiert fara sa clocoteasca

- 650g zahar

- daca se foloseste miere formula este -1l lapte

-1l apa(care se fierbe cu laptele)

-1450gmiere

Albinelor li se va administra pe zi(indiferent de ce reteta

folositi)doze mici la inceput(200ml/familie) ajungand treptat la

doze mai mari(400-500ml/familie)

Turta din miere cristalizată şi zahăr (dupa C. Antonescu).

..... Majoritatea sortimentelor de miere cristalizează (mai repede

mierea de răpită, zmeură, floarea-soarelui) iar zahărul tos este şi el

format din cristale. Formarea turtelor având în componenţa lor

aceste două ingrediente cristalizate trebuie să ţină seama de faptul

că albinele consumă doar în parte turta dacă conţine cristalele mari

(atât de miere cristalizată, cât şi de zahăr), restul, cristalele grosiere,

aruncându-le pe fundul stupului, iar când timpul permite, scoţându-

le chiar afară din stup. Pentru a preveni această situaţie se

procedează astfel:'se foloseşte la prepararea turtei doar miere

lichefiată sau granulată fin (având consistenţa untului) şi zahăr

pudră măcinat sau pisat fin. Mierea cristalizată se lichefiază în bain-

marie. Pentru a nu se denatura calităţile mierii - pierderea prin

încălzire excesivă a enzimelor şi vitaminelor - apa încălzită în care

se ţin vasul cu miere pentru lichefiere nu trebuie să aibă temperatura

mai mare de 45°C. în continuare, mierea lichefiată se toarnă peste

zahărul pudră (o parte miere la patru părţi zahăr), apoi se frământă

cu mâna, ca un aluat, până la omogenizarea amestecului. Este

indicat ca turta folosită la sfârşitul perioadei de iernare să conţină şi

ceaiuri medicinale cu efect în stimularea activităţii albinelor şi

apărarea stării de sănătate a acestora. Cu efecte deosebite s-a

dovedit infuzia din următoarele plante medicinale: cimbrişor (Herba

thymus sp.), izmă (Folia menfriae), tei (Flores tilliae), roiniţă (Folia

mellissae), sunătoare (Herba hyperici), muşeţel (Flores

chamomillae], gălbenele (Flores calendulae), coada şoricelului

(Flores millefolii), coada calului (Herba equiseti), măceş (Fructus

cynosbati) şi soc (Flores sambucus). Se iau câte 4-5 g din fiecare

plantă menţionată mai sus. Amestecul de plante se macerează circa

10 minute cu 3 părţi apă rece. Apoi se adaugă apă clocotită până la

un litru. Se amestecă totul bine şi se lasă acoperit timp de 30

minute. Infuzia rezultată se strecoară printr-o pânză curată. Pentru

realizarea turtei cu adaus de ceai medicinal pasta se prepară din o

parte miere, o parte ceai medicinal şi zahăr pudră după nevoie (până

ce amestecul dobândeşte consistenţa aluatului de pâine) adăugând şi

1 g sare de lămâie la kilogramul de pastă, în locul infuziei

medicinale preparate în casă, se poate folosi preparatul

"Protofil"destinat stimulării dezvoltării familiilor de albine şi

combaterii nosemozei. în acest caz se administrează 34 ml

kilogramul de pastă. Pasta obţinută se administrează sub formă de

turte (greutatea unei turte poate varia între 500 şi 1000 g) ambalate

în hârtie sau pungi de plastic. Turtele astfel pregătite se pun

deasupra ramelor, după ce în prealabil s-au decupat 1-3 ferestre din

suprafaţa pungii, prin care albinele vor veni în contact cu turta (fig.

17).

amplasarea turtei Fig.17 Amplasarea turtei. Mod de decupare a

foliei in care este ambalata

turta.

b) Şerbetul de zahăr cu miere (dupa prof. dr. E. Mureşan şi ing. C.

Mihăilescu).

..... Pentru obţinerea a 10 kg şerbet sunt necesare 7,700 kg zahăr

pudră, 2 kg miere, 300 ml ceai medicinal sau 340 ml "Protofil".

întreaga cantitate de zahăr pudră pe care o vom folosi, se aduce în

încăperea de lucru, la cald, cu cel puţin patru ore înainte, în cazul în

care zahărul pudră se prezintă sub formă de bulgări, aceştia se

zdrobesc fin. Mierea ce se foloseşte trebuie să fie necristalizată şi în

nici un caz miere de mană. Se recomandă în special folosirea mierii

de salcâm, tei sau fâneaţă, nefermentată, provenită de la familii

sănătoase. Mierea se încălzeşte puţin, doar atât cât să devină mai

fluidă iar apoi se diluează cu ceaiul (infuzia) preparat în prealabil,

într-un vas emailat se pune zahărul pudră, se adaugă mierea şi apoi

se frământă bine totul cu mâna, până când conţinutul devine ca o

pastă fină care nu se întinde şi nu este lipicioasă. Şerbetul astfel

preparat se ambalează în pungi de plastic în cantităţi de 500-1000 g

sau chiar mai mari, în funcţie de aprecierea noastră asupra cantităţii

care ar fi necesară familiei de albine. Turta de şerbet trebuie să aibă

grosimea de 1-1,5 cm, pentru a putea fi aşezată deasupra ramelor

sub podişor.

c) Şerbetul fiert (după prof. dr. E. Mureşan şi ing. C. Mihăilescu).

..... Se poate prepara din zahăr cu apă sau ceai, sau din zahăr şi

miere de albine cu apă sau ceai. Pentru prima variantă, la 10 kg de

zahăr se folosesc 2,300 l apă sau ceai de plante medicinale. Pentru a

doua variantă, la 10 kg zahăr şi 2 kg miere de albine se adaugă

1,750 l apă sau ceai de plante medicinale. Indiferent de variantă,

cantităţile indicate se introduc într-un vas emailat de mare

capacitate, deoarece în momentul preparării volumul conţinutului

creşte mult din cauza spumei care se formează. Siropul astfel

obţinut se pune al fiert la un foc slab şi se urmăreşte momentul în

care începe fierberea. Cu un termometru măsurăm temperatura, şi

când aceasta a ajuns la 116-117°C siropul se consideră suficient de

fiert şi se dă jos de pe foc. în lipsă de termometru se poate folosi o

metodă mai simplă care ne indică terminarea invertirii zahărului:

într-un pahar cu apă rece se picură cu o linguriţă din siropul care

fierbe; dacă picăturile de sirop nu se amestecă cu apa din pahar şi

formează o bobită este dovada că şerbetul este gata. în cazul când la

prepararea şerbetului se foloseşte şi miere de albine, aceasta se

adaugă numai când şerbetul s-a terminat de fiert. Se toarnă apoi

compoziţia într-un vas curat care a fost udat în prealabil cu apă rece.

în acest mod se împiedică formarea de cristale mari de zahăr. Se

lasă să se răcească până ce totul ajunge la temperatura de 40°C. în

acest moment se începe învârtitul siropului cu o lopăţică de lemn,

efectuând mişcările într-un singur sens, până când siropul începe să-

şi schimbe culoarea spre alburiu şi apoi alb, întărindu-se. Frecatul

şerbetului este încheiat atunci când săltând lopăţică şerbetul care

curge de pe aceasta nu se scufundă în restul masei şerbetului ci

rămâne la suprafaţă. După răcire se ambalează în hârtie cerată sau

pungi de plastic în cantitate de 500 g până la 2000 de grame, în

funcţie de necesităţile familiei respective.

Reteta de sirop invertit, preluata de la gica:

- oala de 10 litri curata

- 5 kg zahar Coronita sau Margaritar de la ag**na (sunt singurele

sorturi de zahar de la noi care nu au miros).

- 5 gr.acid citric (sare de lamaie)

Preparare:

-se pune 1,1 litri de apa la fiert

-cand incepe sa fiarba se pun cele 5 kg. zahar si 5 gr. sare de lamaie

-se continua fierberea,se amesteca sa nu se prinda si cand incepe sa

fiarba se regleaza din foc pentru ca se umfla ca laptele(face

spuma).Atunci are loc invertirea.Cand spuma incepe sa scada(2-3

minute)este gata.

-vrei sirop 2/1 mai pui imediat 1,5 litri de apa rece si amesteci bine

-vrei sirop 1/1 mai pui imediat 4 litri de apa rece si amesteci bine

Nota.Nici cele doua sorturi de zahar nici sarea de lamaie nu au

miros.Daca stuparul se misca repede si lucreaza cu grija nu este

pericol de furtisag.Personal fac aceste hraniri in mijlocul zilei fara

teama.Albina se orienteaza dupa miros asa ca aveti grija.

Curatenie,spalat pe maini cu sapun de casa si fara otet pe maini cum

fac unii.

Absolut nici-un miros ca e jale.

reteta de la janese de sirop cu ceapa

dai prin masina de tocat carne atatea cepe cati litri de sirop vrei sa

faci(cepele de marimea unui ou ..de gaina) daca vrei doar sucul ,pui

tocatura intr-un ciorap curat , ciorapul intre 2 funduri de bucatarie

si intr-un lighenas de plastic apesi fund pe fund pana storci de nu

mai iese zeama)

dar ..tocatura care rezulta de la masina de tocat,- cum am zis mai

sus nr cepe egal litri de sirop- o pui in galeata de sirop si o amesteci

cu siropul

apoi amestecand , pui siropul in PET-uri sa ai grija sa fie in toate

sticlele ceapa omogena

te duci la stupina si dai sirop cate 200-300ml sirop 1:1 cu ceapa . ai

grija ca, inainte sa torni, la fiecare familie si de fiacare data sa agiti

sticla ca tocatura de ceapa pluteste

300ml sirop , o familie armonioasa , chiar si pe 6-7 rame il trage

pana maine.

maine cand te vei uita vei gasi in hranitor doar niste resturi de ceapa

sub forma de cojite-le suge albina de nu-ti inchipui

daca faci stimulare zilnic(200ml sirop)nu scoti aceste coji din

hranitor, dar daca faci la 2-3 zile data urmatoare ai grija sa tragi

afara cu dalta apicola aceste coji ca la unii stupi mai este tendinta de

mucegaire a cojilor de ceapa

sucul de ceapa prin vitaminele care-l contine intareste albina,

datorita gustului astringent si dezinfectant stagneaza dezvoltarea

bacteriilor in intestinul albinei

(vezi si cand albina culege polen toxic, sucul ii ,,curata,, intestinul)

si se zice ca-i mareste viata albinei culegatoare cu zece zile

ca-i mareste durata eu practic nu am prea observat, ca este un ajutor

profilactic sunt de acord, dar nu stiu acum uitandu-ma in urma sa

pot spune ca este absolut necesar

nu te pui sa imputi cutiile cu ceapa,

dai suc de ceapa in sirop de 2 ori nu si o data da ca tusesc si le dau

lacrimile la saracele albine!

aceeasi concluzie am tras-o si cu ceaiul in care pui putin pelin sau o

lingura tinctura de pelin la litrul de sirop

dar, zicea un stupar care acum nu mai e printre noi, ca 2% deacolo,

si cu 7% de dincolo si cu 10% din partea ailalta ,te trezesti cu

familii mai bune decat daca n-ai face nimic...deci rau nu poti sa faci

coloniei de albine cu treburile astea naturale..

Obtinerea zaharului pudra

In diferitele retete, zaharul pudra este un component de baza.

Obtinerea lui se face prin prelucrarea zaharului tos, care se poate

macina cu o rasnita universala(manuala). Deoarece macinarea este

destul de dificila, recomandam procurarea unei rasnite mari, care

poate fi actionata manual sau de un motor.

In literatura de specialitate se recomanda maruntirea zaharului pe o

placa dura, cu ajutorul unei merdenele. Din fericire, pentru stuparii

care nu au timp pentru aceasta lucrare, exista in comert zahar pudra

gata preparat, care in ciuda faptului ca este mai scump, elimina

"bataile de cap".

Ceaiuri medicinale

Dupa cum ati observat, in toate preparatele, indiferent de

consistenta lor se poate ingloba si o anumita cantitate de ceai

medicinal. Acest ceai este benefic albinelor, catre sfarsitul iernii sau

in primavara, combatand cu succes nosemoza.

Ceaiul medicinal se obtine prin infuzie din urmatoarele plante :

sunatoare, cimbrisor, isma, musetel, coada soricelului, roinita, etc.

Obtinem ceaiul folosind 3-4 g din fiecare planta uscata. In prealabil

plantele se umezesc cu 0,150 l apa si dupa 10-15 minute turnam apa

clocotita in cantitate de 0,850 l.

Din acest ceai folosim dozele necesare, cu mentiunea ca pastrarea

lui la frigider nu trebuie sa depaseasca 48 ore.

Lichefierea mierii

Mierea cristalizata(zaharisita), folosita in diferitele retete trebuie

lichefiata, pentru ca altfel albinele nu consuma cristalele mari si se

inregistreaza o mare risipa de hrana.

Doua sunt regulile de baza in aceasta lucrare : nu incalzim mierea

mai mult de 45 grade C ; nu lichefiem mierea la flacara directa, ci

doar cu vasul introdus intr-un alt vas cu apa care fierbe. In

rest....nimic mai simplu.

Modificat de prisecarul (01-11-2009 13:53:28)

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 19:11:18 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

PRODUSELE ALBINELOR

Produsele apicole obţinute de la albine pot fi împărţite în produse

principale (miere, ceară şi polen) şi produse secundare (lăptişor de

matcă, propolis, venin, păstură şi apilarnil).

În afara produselor apicole principale, în ultimul timp, datorită

însuşirilor terapeutice şi a bogăţiei acestora în vitamine, hormoni,

substanţe energetice, etc. s-a acordat o mai mare atenţie produselor

apicole secundare, valorificarea acestora făcându-se în industria

farmaceutică şi cosmetică.

Obţinerea produselor apicole secundare de la familia de albine

trebuie organizată în aşa fel încât să nu stânjenească dezvoltarea

familiei şi să nu micşoreze producţia principală

MIEREA

Prin definiţie, mierea este "substanţa dulce produsă de albine

melifere din nectarul florilor sau din secreţiile care provin din părţi

vii ale plantelor sau care se găsesc pe acestea, pe care le culeg, le

transformă şi le combină cu substanţe specifice şi le înmagazinează

în fagurii din stup". Mierea poate proveni din nectarul florilor şi din

mana produsă de purici (mierea de mană , şi este produsul doar al

albinelor.

Nu putem deci folosi cuvântul,, miere" pentru a desemna produse

obţinute prin hrănirea albinelor cu zahăr industrial şi nici produsele

dulci provenind de la insecte, altele decât albina meliferă, ca de

exemplu meliponele sau bondarii.

În funcţie de origine, se distinge mierea de nectar sau mierea de

mană. După cum mierea se află în faguri sau extrasă, este

categorizată ca miere în faguri, miere centrifugată, miere stoarsă,

miere scursă. În practică, aceste definiţii sunt puţin folosite.

Proprietăţile fizice ale mierii

Compoziţia mierii

Îmbătrânirea mierii

Mierea este considerată adeseori ca o marfă neperisabilă, ce se

conservă, practic, la infinit şi comercializabilă, fără precauţii, de la

un an la altul. Sunt nişte noţiuni false. Mierea trebuie să fie obiectul

unor griji deosebite dacă vrem să-şi păstreze prospeţimea şi toate

calităţile sale, inclusiv cele gustative.

Cristalizarea

Mierea păstrată de albine în faguri este un produs lichid ; toate

zaharurile pe care le conţine se găsesc sub formă de soluţie în apă,

dar o soluţie suprasaturată, ceea ce înseamnă că nu este stabilă. Sub

influenţa diferiţilor factori se declanşează cristalizarea zaharurilor,

care va cuprinde în mod progresiv toată masa mierii. Aceşti factori

care favorizează cristalizarea sunt, pe de o parte o scădere a

temperaturii care agravează starea de suprasaturare a soluţiei şi, pe

de altă parte, existenţa unor germeni de cristalizare care constituie

amorsa fenomenului. Aceşti germeni pot fi cristale de glucoza

microscopice sau chiar simple prafuri ca de exemplu grăuncioarele

de polen. Atâta timp cât mierea rămâne sub căpăcelul de ceară, la

adăpost de aer şi la o temperatură aproape con¬stantă, nu are şanse

să cristalizeze prea repede. După extragere, în contact cu aerul şi cu

praful, şi supusă unor variaţii de temperatură mari, mierea are

condiţii favorabile de cristalizare. Ea cristalizează cu atât mai

repede, cu cât conţine mai multe zaharuri puţin solubile în apă

(glucoza), decât zaharuri foarte solubile (levuloză . În jur de

14°C, în prezenţa germenilor de cristalizare, sunt întrunite toate

condiţiile pentru transformarea mierii într-o masă solidă mai mult

sau mai puţin dură.

Cristalizarea mierii este deci un fenomen natural care în sine, nu

alterează calitatea produsului. Zaharurile, în loc să fie sub formă de

soluţie, se prezintă sub forme de cristale. Aceasta este singura

diferenţă. Dealtfel este uşor să se redea mierii starea lichidă printr-o

încălzire moderată care are ca efect trecerea zaharurilor în soluţie.

În acelaşi timp, cristalizarea are consecinţe importante pentru

conservarea ulterioară a mierii. Mierea cristalizată trebuie imaginată

ca un burete foarte fin ; cristalele, formate în special din glucoza,

formează o urzeală care reţine o fază lichidă cuprinzând zaharurile

foarte solubile şi substanţele necristalizabile din miere. Acest lichid

este îmbogăţit cu apa pe care o liberează cristalizarea glucozei.

Dacă mierea cristalizată nu este rigidă, lucru frecvent când ea

conţine mai mult de 18% apă, cristalele au tendinţa de separare de

partea lichidă şi depunere la fundul vasului. Dacă temperatura este

favorabilă (în jur de 20-25°C), partea lichidă, bogată în apă este

expusă la o fermentare rapidă. Cristalizarea mierii fenomen natural

şi general, trebuie considerată ca o primă etapă a învechirii

produsului. Depinde de apicultor ca această învechire să se facă

bine sau rău.

Fermentarea

Toate mierile naturale conţin levuri, ciuperci microscopice care

produc fermentările alcoolice. Aceste levuri nu se pot înmulţi decât

dacă conţinutul în apă al mierii este suficient de ridicat; o

concentraţie mare de zaharuri nu le omoară dar le inhibă

dezvoltarea.

Limita între concentraţiile care asigură conservarea şi cele care o

pun în pericol este mică. Începând cu 18% apă, o miere conţinând

suficiente levuri vii pentru ca să fie posibil începutul fermentării, va

fermenta, dacă temperatura este convenabilă. Toate mierile care

conţin mai mult de 18% apă sunt expuse la o fermentare mai mult

sau mai puţin rapidă şi mai mult sau mai puţin totală. În afară de

levuri, mierile conţin şi alte microorganisme, care pot să producă

alte fermentări (lactică, butirică, acetică , toate alterând mierea.

Când condiţiile pentru fermentarea mierii sunt favorabile, se

constată formarea unei spume abundente provenind din degajarea

de gaz carbonic. Fermentările nu se produc întotdeauna repede ;

totuşi, chiar dacă sunt mai discrete, ele tot contribuie la degradarea

mierii. Mierile fermentate prezintă întotdeauna o aciditate mai mare

decât cea normală.

Alte transformări

În timpul îmbătrânirii, mierea suferă încet o sumă de transformări în

funcţie de compoziţia ei şi de temperatura de păstrare.

Pentru a bloca complet toate reacţiile enzimatice, mierea trebuie

păstrată la temperatura de -25°C. La temperatura obişnuită, şi chiar

in cameră răcoroasă (+4°C), se observă transformări sensibile într-o

perioadă de unul sau doi ani. Acestea pot fi rezumate după cum

urmează:

- coloraţia se intensifică, creşte aciditatea liberă ;

- conţinutul în invertază şi amilază scade, ca şi conţinutul în

glucoză.

Se constată, de asemenea, o creştere regulată şi relativ rapidă a

conţinutului în hidroximetil-furfural (HMF), substanţa care se

formea¬ză din levuloză în mediu acid. Conţinutul în HMF al mierii

este practic nul în momentul recoltării ; el creşte rapid sub acţiunea

tratamentelor termice (retopiri) brutale. El serveşte ca indicator al

stării de conservare a mierii. Dacă acesta depăşeşte 40 mg/kg, se

consideră că mierea este improprie pentru consum fiind încălzită

exagerat sau fiind prea veche sau prost conservată.

În timpul îmbătrânirii, mierea îşi pierde în mod progresiv valoarea

antibacteriană : conţinutul în inhibină descreşte.

Proprietăţi biologice

Numeroasele virtuţi medicinale atribuite mierii nu trebuie să ne facă

să uităm că ea este, înainte de toate, un aliment energetic şi nu lipsit

de interes gastronomic, ceea ce are, de asemeni importanţă.

Consumul mierii nu trebuie să fie redus la o problemă de sănătate şi

de regim alimentar ; este şi o plăcere a mesei.

Ca toate alimentele glucidice, mierea are un aport de 3200 calorii pe

kilogram de substanţă uscată, ceea ce înseamnă, ţinând seama de

cele 17-18% apă, o valoare calorifică de 3000 de calorii pe

kilogram. Amintim că nevoile energetice ale adultului care nu

depune un efort mare şi nu luptă împotriva frigului sunt de 2800

calorii pe zi. O muncă fizică sau o activitate sportivă susţinută

presupune o cheltuială de 3500 calorii.

Pentru a acoperi aceste nevoi calorice, un adult ar trebui să consume

zilnic în jur de 1 kg de miere. Acest consum nu ar acoperi nici

nevoile de proteine, nici pe cele de lipide şi nici de vitamine. Mierea

nu este aliment complet. În schimb este un aliment excelent pentru

muşchi, foarte bun pentru sportivi care trebuie să susţină un efort de

lungă durată : ciclişti, înotători de fond, alpinişti. În volum mic,

mierea aduce zaharuri direct asimilabile - cu un uşor efort de

întârziere în ceea ce priveşte levuloza, care nu trece direct în sânge.

În comparaţie cu zahărul, mierea oferă avantajul unei varietăţi mari

de gusturi originale. Aromele mierii fac parte din acele substanţe

care stimulează pofta de mâncare şi facilitează digestia. Fiecare

după gust, consumatorul poate găsi, din varietatea mierilor, pe cea

sau pe cele care îi convin cel mal bine, în funcţie de obiceiurile sale

alimentare.

S-ar putea scrie o carte - şi acest lucru s-a realizat deja - pentru a

expune virtuţile medicinale ale mierii. Aceste virtuţi sunt reale şi,

empiric, cunoscute de milenii. S-a folosit şi continuă să se

folosească mierea pentru a îngriji şi eventual a vindeca durerile cele

mai diverse, fie că este vorba de aparatul digestiv, de inimă sau de

aparatul respirator. Mierea ca medicament îşi datorează virtuţile

compoziţiei sale : asocierea glucozei cu levuloza, acizii organici,

elementele minerale, sute-de substanţe identificate sau nu, care

provin din plante sau din organismul albinei, toate constituie o

adevărată farmacopee.

Din păcate, pentru miere imensa bibliografie care există despre

valoarea ei terapeutică nu este întotdeauna de o riguroasă vioare

ştiinţifică, nu atât din cauză că cercetările au fost prost făcute ci din

cauză că unii experimentatori au făcut o greşeală considerând

mierea un produs definit şi stabil. Or, mierea nu este nici una nici

alta. O cercetare medicală sau o analiză fiziologică făcută fără ca

mierea folosită să fi fost testată minuţios din punct de vedere al

originii şi prospeţimii, sunt îndoielnice.

Ce să reţinem din marea masă a cercetărilor făcute asupra

proprietăţilor biologice şi medicinale ? În primul rând proprietăţile

antibacteriene, puse în evidenţă în mod ştiinţific. Acţiunea mierii

asupra muşchiului cardiac pare să fie bine stabilită, în urma unor

experienţe realizate cu miere deproteinizată, injectabilă ca un ser

fiziologic cu glucoză. Acţiunea asupra ficatului a fost pusă în

evidenţă prin acelaşi procedeu. Administrarea mierii în medicina

infantilă a arătat că are o acţiune favorabilă asupra fixării calciului

şi asupra procentului de hemoglobină precum şi în creştere. În

privinţa proprietăţilor uşor laxative ale mierii, se pare că ele trebuie

atribuite în special levulozei. În sfârşit, folosirea tradiţională a

mierii pentru a îndulci ceaiul în timpul iernii nu este lipsită de

fundament căci acţiunea sa antibacteriană îşi găseşte astfel cea mai

bună întrebuinţare în tratamentul afecţiunilor respiratorii.

Bazele raţionale ale unei tehnologii a mierii

Ceea ce ştim despre miere şi despre compoziţia sa, ca şi despre

proprietăţile sale biologice poate servi ca bază pentru punerea la

punct a unei tehnologii care să protejeze, atât cât este posibil, un

produs care, fără să fie perisabil în sensul obişnuit al termenului, nu

este mai puţin pretenţios în ceea ce privesc prepararea, prelucrarea

şi păstrarea sa.

Obiectivul principal al acestei tehnologii trebuie să fie acela de a da

consumatorului un produs cât se poate de apropiat de cel pe care l-a

depozitat albina în fagure. Condiţia obligatorie este aceea de a nu

scoate din şi a nu adăuga nimic la miere. De ce nu se

comercializează pe scară largă mierea în fagure ? Formula este bună

dar nu scutită de dezavantaje, dintre care cel mai important este

preţul de cost ridicat, mierea devenind astfel

un veritabil produs de lux. Numai mierea extrasă poate satisface

majoritatea consumatorilor, rămânând accesibilă posibilităţilor lor.

Trebuie deci, să-i acordăm cea mai mare atenţie.

Calitatea mierii trebuie respectată chiar înainte de recoltare. Trebuie

să evităm, în cursul vizitelor la stupină, să murdărim ramele cu

funingine de la afumător. Mierea supusă unui astfel de tratament

capătă un gust neplăcut de fum, mai ales dacă există multe celule

necăpăcite. Tot în acest sens, apicultorul trebuie să ştie că mierea

este un produs alimentar care necesită multă grijă.

Casa stupinei trebuie îngrijită meticulos şi niciodată un magazin nu

trebuie pus direct pe pământ. Regulile de igienă se aplică mierii şi

tuturor recipientelor şi uneltelor cu care aceasta intră în contact.

Posibilităţile de degradare a mierii din cauza căldurii încep să se

manifeste la cabană din cauza instrumentelor încălzite electric sau

cu vapori pentru a uşura descăpăcirea, extragerea, purificarea şi

prelucrarea mierii. Trebuie evitate, chiar foarte strict, temperaturile

care provoacă caramelizarea mierii : peste 85°C mierea,

componentele ei cele mai fra¬gile, sunt afectate grav, chiar într-un

timp foarte scurt. în ceea ce pri¬veşte acţiunea căldurii asupra

mierii, trebuie să luăm în considerare temperatura atinsă la suprafaţa

şi în masa mierii, precum şi timpul de expunere la această

temperatură. O încălzire la 78°C la adăpost de aer timp de mai puţin

de 10 minute este mai puţin dăunătoare decât o în¬călzire de câteva

zile la 40°C, deşi această temperatură este apropiată de

temperaturile aşa numite "biologice".

După căldură, al doilea duşman al mierii este umiditatea.

Apicultorul trebuie să se asigure că mierea pe care o extrage este

coaptă, adică ea nu conţine mai mult de 18% apă. Este prima

condiţie pentru obţinerea unei mieri de bună calitate şi care se

păstrează bine.

Ca orice soluţie, mierea tinde către o stare de echilibru cu atmosfera

înconjurătoare. Când această stare este atinsă, mierea nu pierde şi

nu absoarbe apă ; schimburile sunt oprite. Din contră, atâta timp cât

această stare de echilibru nu este atinsă, mierea se hidratează sau se

deshidratează. Se poate defini pentru fiecare temperatură o stare

higrometrică a aerului ambiant care asigură starea de echilibru. La

20°C de exemplu, o miere al cărei conţinut în apă este de 17,4% se

află în echilibru cu mediul ambiant când acesta are o umiditate de

58%. Pentru o bună conservare a mierii, umiditatea atmosferei

trebuie să rămână în jurul a 60%. Într-o atmosferă uscată, mierea

tinde să se deshidrateze dar cum la suprafaţa ei se formează o

peliculă uscată care împiedică difuzia apei, uscarea este lentă.

Dimpotrivă, într-o atmosferă umedă, mierea se hidratează repede ;

într-o atmosferă saturată cu umiditate, mierea preia mai mult de 1%

umiditate pe zi, ceea ce înseamnă că deteriorarea ei riscă să fie

foarte rapidă.

Ce se întâmplă dacă mierea se află închisă într-un recipient fie el

mare sau mic ? Sau dacă recipientul este sau nu etanş ? Dacă este

etanş şi plin, starea de echilibru cu stratul de aer se stabileşte foarte

repede ; procentul de umiditate din miere rămâne stabil. Dacă

recipientul nu este etanş, schimburile cu aerul exterior se continuă şi

după cum acesta este uscat sau umed, mierea pierde sau preia apă.

Aşa se face că păstrată în pivniţă în ambalaje de proastă calitate sau

prost închise, mierea începe repede să fermenteze.

În rezumat, se poate spune că o tehnologie uşoară dar raţională a

mierii trebuie să respecte igiena şi calităţile mierii, care depind de

integritatea constituenţilor săi. Căldura şi umiditatea sunt cele două

elemente care trebuie supravegheate în permanenţă, de la recoltare

până la consum.

Extracţia

Extracţia mierii prin stoarcere este practic abandonată. Ea

corespunde unei forme de apicultură pe cale de dispariţie, cea cu

coşniţe. Folosirea stupului cu rame mobile implică extracţia mierii

prin centrifugare şi recuperarea cerii fagurilor pentru anul următor.

Extractorul centrifugal, inventat în secolul trecut, are forme diferite

în funcţie de destinaţie : pentru o exploatare modestă cu câţiva stupi

sau pentru o întreprindere profesionistă unde se extrag câteva tone

sau zeci de tone de miere în fiecare an. Dar, de la extractorul pentru

patru rame acţionat manual şi până la extractorul pentru patruzeci

sau optzeci de rame acţionat de un motor electric, principiul este

acelaşi. Se foloseşte forţa centrifugă pentru a scoate mierea din

celule şi a o proiecta pe peretele intern al cuvei. Forţa aplicată

fagurelui este în funcţie de viteza unghiulară a coşului extractorului

şi de raza coşului. În extractorul tangenţial, ramele sunt aşezate

tangenţial faţă de cilindrul virtual pe care mişcarea coşului le face

să-l descrie ; în aceste condiţii, forţa aplicată ramelor este uniformă

sau aproape uniformă pe toată suprafaţa (nu se poate extrage decât o

singură faţă odată . În extractorul radial, forţa centrifugă aplicată

ramei variază progresiv de la catul inferior până la spetează ; în

vecinătatea axei extractorului, forţa centrifugă este slabă. Fiecare

din cele două sisteme are avantajele şi inconvenienţele sale.

Extractorul tangenţial lucrează mai omogen decât extractorul radial,

dar îl obligă pe operator să extragă succesiv cele două feţe ale

fagurelui; de fapt, îl obligă să lucreze de trei ori. într-un prim timp,

cu viteză moderată, se extrage sumar mierea de pe prima faţă ; în al

doilea timp se extrage mierea de pe faţa a doua ; în al treilea timp,

se revine la prima faţă pentru a se termina extracţia. De fapt,

greutatea feţei opuse celei care este în curs de extrac¬ţie este

suficientă pentru a face fagurele să cedeze dacă forţa centrifugă este

succesivă. Pentru a evita aceste manipulări obositoare, se

construiesc extractoare tangenţiale reversibile la care inversarea

sensului rotaţiei provoacă întoarcerea coşurilor în care se află

ramele.

În orice caz, extractorul tangenţial are capacitate mică pentru cât

spaţiu ocupă. Este foarte potrivit pentru exploatările mici sau pentru

extragerea mierii cu vâscozitate mare, deoarece poziţia tangenţială a

ramelor este mai eficace decât poziţia radială.

Extractorul radial are avantajul capacităţii sale mari - până la

optzeci de rame Dadant mari - pentru un volum redus. El nu

necesită reluarea ramelor. Pentru a fi totală, extragerea necesită un

timp mai îndelungat.

Extractoarele moderne sunt fabricate exclusiv din materiale nobile.

Folosirea inoxului şi a plasticului alimentar dau garanţia de

curăţenie, igienă şi nepoluare cu metale grele.

Extractoarele prevăzute cu motor electric au un ambreiaj automat,

un schimbător de viteză, o frână, iar modelele cele mai perfecţionate

se pot programa astfel încât viteza de rotaţie şi timpul de extracţie

pot fi optimizate fără intervenţia operatorului în timpul funcţionării.

Forţa centrifugă care trebuie aplicată mierii depinde de vâscozitatea

acesteia, deci de conţinutul în apă şi de temperatura sa. Variaţiile

vâscozităţii în funcţie de originea florală nu sunt mari decât în cazul

mierii de iarbă-neagră şi de mană. Pentru a uşura extracţia mierii,

este bine să se lucreze la temperaturi destul de ridicate pentru a-i

reduce vâscozitatea. În ajunul extracţiei, magazinele se pot păstra la

25-30°C într-o cameră de încălzire. O ambianţă prea rece face ca

extracţia să fie dificilă. Extracţia mierii poate fi precedată de o

ajustare a conţinutului în apă. Uneori suntem obligaţi să scoatem

magazinele conţinând numeroase rame pline dar cu miere

necăpăcită. Există dispozitive care permit evacuarea în câteva ore a

excesului de umiditate al mierii chiar în magazine. Pentru aceasta se

proiectează un curent de aer uscat prin magazinele stivuite. Cel mai

bun mijloc de a usca aerul este de a-l face să treacă printre nişte

elemenţi de răcire unde umiditatea se condensează în gheaţă. Aerul

uscat trebuie reîncălzit moderat înainte de a fi dirijat spre magazine

; pentru aceasta aerul se trece peste nişte rezistenţe electrice. Acest

sistem este convenabil în marile exploatări. In exploatările mici şi

mijlocii, magazinele se pot pune într-o cameră încălzită moderat cu

ajutorul unui mic radiator electric şi bine ventilată prin deschideri în

partea de jos şi de sus care să permită primenirea aerului. între

magazine se pun pene de lemn pentru a facilita circulaţia aerului

între ramele care trebuie deshidratate. Acest procedeu nu este

eficient decât dacă aerul care intră în cameră este destul de uscat.

Deshidratarea mierii în magazin este uneori atât de rapidă, când

condiţiile sunt favorabile, încât conţinutul în apă devine prea scăzut.

Trebuie deci să supraveghem operaţia şi să nu o prelungim mai mult

decât este necesar. De asemenea, trebuie să evităm ventilarea unui

aer încărcat cu praf deoarece ar putea ajunge în miere. Se pot monta

filtre de aer în locurile sensibile, adică la deschiderile de admisie a

aerului iar încăperea în care se face condiţionarea trebuie să fie

spălată cu multă apă înainte de folosire.

Descăpăcirea face parte din extracţie. Trebuie să evităm să facem

descăpăcirea cu cuţite electrice prost reglate care pot carameliza

mierea sau o pot colora inutil. În principiu, cuţitele electrice de

descăpăcit au termostat.

Extracţia prin centrifugare nu furnizează o miere care să poată fi

direct îmbuteliată. Proiectarea picăturilor de miere pe pereţii

extractorului prezintă inconvenientul că încorporează mult aer sub

forma unor bule microscopice. Particulele de ceară smulse din

fagure în momentul descăpăcirii ajung, de asemenea, în miere, ca şi

fragmente de propolis şi mici cantităţi de polen provenind din celule

cu polen care se găsesc în număr mai mare sau mai mic printre

celulele cu miere. Pentru a obţine o miere comercializabilă, este

necesar să o purificăm.

Cea mai bună metodă de a purifica mierea este să o lăsăm câteva

zile într-un recipient numit maturator, impropriu dealtfel, deoarece

mierea nu este supusă unei maturizări ci unei simple decantări.

Pentru a şti la ce trebuie să ne aşteptăm în urma unei decantări,

trebuie să-i cunoaştem legile. Ele sunt simple. Un obiect oarecare

(bulă de aer, particulă de ceară etc.) presupus sferic şi perfect neted,

se va deplasa cu atât mai repede în sus sau în jos cu cât diferenţa de

densitate între acest obiect şi mediul lichid (în acest caz mierea) este

mai mare, cu cât lichidul este mai puţin vâscos şi obiectul este mai

mare. Lipseşte din această formulă un coeficient care reprezintă

frecarea dintre obiect şi lichid; acest coeficient este nul când este

vorba de aer dar poate fi foarte ridicat în cazul unui grăuncior de

polen spinos, de exemplu.

Să vedem cum se aplică legile fizicii (formula lui Stockes) la

purificarea mierii. Bulele mari de aer se ridică repede la suprafaţă

datorită dimensiunilor lor şi diferenţei de densitate între aer şi

miere. Cu cât bulele sunt mai mici, cu atât ele se deplasează mai

încet. Particulele de ceară se ridică mai puţin repede la suprafaţă

decât bulele de aer. Dacă nu sunt foarte fine, grăuncioarele de nisip

(pot exista în mod întâmplător) ajung la fundul maturatorului destul

de repede. Micile aglomerări de polen urcă destul de repede la

suprafaţă, în timp ce grăuncioarele de polen izolate au o viteză

ascensională aproape nulă. Numai polenurile foarte mari (cu un

diametru mai mare de 0,08mm) pot ajunge la suprafaţă în câteva

zile. Trebuie să ţinem seama şi de gradul de vâscozitate al mierii.

Dacă acesta este prea ridicat, purificarea poate deveni imposibilă.

Pentru a-l reduce, este bine să ţinem maturatorul la o temperatură în

jur de 30°C protejându-l împotriva pierderilor de căldură sau, mai

bine, închizîndu-l într-o cutie prevăzută cu o rezistenţă electrică şi

un termostat.

Avantajul maturatoarelor termostate este, printre altele, de a întârzia

cristalizarea. Anumite mieri, în special de crucifere, cristalizează

foarte repede. Încă din maturator se observă începutul cristalizării.

Mărindu-se considerabil vâscozitatea mierii, cristalizarea împiedică

purificarea.

Purificarea mierilor se poate face şi prin filtrare. Filtrele folosite în

mod curent în apicultură sunt simple site cu ochiuri de 0,1 mm.

Acestea sunt suficiente pentru a elimina din miere deşeurile de

ceară şi impurităţile mari. O veritabilă filtrare presupune o încălzire

suficientă pentru a reduce vâscozitatea şi o anumită presiune.

Instalarea filtrelor nu se justifică decât în cazul circuitelor de

prelucrare industriale.

Tehnica de filtrare pe diatomee la temperatură ridicată şi presiune

mare nu este folosită în unele ţări. Ea duce la obţinerea unei mieri

perfect cristaline, sterile, lipsită de polen sau de materii coloidale.

Mierea astfel filtrată nu mai poate fi numită pe deplin miere.

Filtrarea

Apicultorul care îşi condiţionează mierea pe care o recoltează poate

să se mulţumească cu purificarea obţinută prin păstrarea acesteia în

maturator minimum trei zile. Este greu să se fixeze un timp de

maturare necesar şi suficient deoarece această operaţie depinde de

înălţimea recipientului folosit (cu cât este mai înalt, cu atât

purificarea este mai lentă şi de vâscozitatea mierii, aceasta

depinzând la rândul ei de temperatură, conţinutul în apă şi natura

mierii. Dacă se foloseşte un maturator cu termostat la 30°C, se

poate obţine o purificare rapidă ; prudent este să scoatem mierea de

îndată ce este posibil, şi aceasta din mai multe motive. Prin

încălzirea continuă se favorizează formarea de HMF şi mierea se

colorează în câteva săptămâni. Dacă se întrerupe încălzirea, mierea

se poate cristaliza în maturator; în acest caz este greu de scos din el

fără mijloace adecvate.

Ambalarea cu amănuntul poate să se facă după purificare.

Cristalizarea va interveni spontan dar bineînţeles, necontrolat.

Unele mieri cristalizează bine, altele prost. Vom vedea mai târziu

cum putem controla acest proces. Mulţi apicultori nu se ocupă cu

vânzarea în detaliu a produsului lor. Ei preferă să-l livreze unei

cooperative apicole sau unui comerciant, procesator şi pentru acest

lucru este suficient să se tragă mierea în ambalaje cu capacitate

mare, dintre care cele mai folosite sunt bidoanele de 30-50 litri şi

butoaiele de 300 kg.

Condiţionarea industrială cere mijloace relativ importante. Unitatea

de condiţionare trebuie să funcţioneze tot anul, ceea ce înseamnă că

trebuie să stocheze, să controleze, să trateze mierea în aşa fel încât

ea să răspundă strict la normele cerute şi valoarea sa comercială să

fie cât se poate de mare. Este deci exclus că o asemenea unitate să

funcţioneze pe aceleaşi baze ca cele care sunt perfect valabile la

nivelul unei exploatări mici.

Păstrarea mierii în butoaie de 300 kg nu se face fără probleme.

Pentru a se câştiga loc se folosesc paleţii şi elevatoarele care permit

stivuirea butoaielor pe o înălţime de câţiva metri. Clădirea pentru

depozitare trebuie să fie aerisită şi cât se poate de răcoroasă ; pentru

mierile expuse fermentării cum este mierea de iarbă-neagră, se

impune păstrarea în cameră rece. Temperatura de 4°C este suficient

de scăzută pentru a preveni fermentarea înaintea pasteurizării.

Lichefierea

În majoritatea cazurilor, când se condiţionează un lot de miere,

trebuie început prin a o lichefia deoarece, în timpul stocării ea

cristalizează în mod aproape inevitabil. Numai mierile de salcâm

(Acacia) se pot păstra mult timp în stare lichidă. Operaţia de

retopire a mierii este cea care, dacă este prost făcută, aduce cele mai

mari stricăciuni mierii. Realizată corect nu lasă nici o urmă.

O instalaţie de lichefiere bine concepută conţine o cameră încălzită

unde butoaiele cu miere sunt întâi încălzite până la circa 40°C timp

de o jumătate de zi, electric sau în bazine cu apă caldă. Ţinând

seama de slaba conductibilitate termică a mierii, această

preîncălzire duce la lichefierea straturilor de miere periferice ;

partea centrală nu este încălzită. Butoaiele cu miere preîncălzite

sunt apoi luate cu ajutorul unui motostivuitor ; se deschid (trebuie

să aibă deschidere totală şi se basculează pe un grătar aşezat

deasupra unui tanc de recepţie. Incinta în care se află acest tanc şi

grătarul este încălzită la 70°C. În aceste condiţii, mierea preîncălzită

este lichefiată rapid, fără să atingă temperatura aerului din interior;

ea este evacuată prin forţa gravitaţiei, înainte de a avea timp să fie

încălzită exagerat. Mierea evacuată este recuperată la etajul inferior

într-o cuvă de mare capacitate, de 4 până la 6 tone, unde este

amestecată. Pentru obţinerea unui produs omogen, mierea este

agitată timp de câteva ore cu ajutorul unei elice. Mierea lichefiată,

omogenizată, filtrată la ieşirea din cuvă este refulată cu ajutorul

unei pompe până la postul de condiţionare. Un lot decâteva tone de

miere în curs de condiţionare este pregătit ţinând seama de analizele

de control efectuate în prealabil în laborator. Este vorba fie de o

miere "polifloră", fie de o miere monofloră care se vinde cu un

anumit nume. O miere de salcâm nu se vinde niciodată altfel decât

în stare lichidă ; în funcţie de compoziţie, o miere "polifloră" va fi

prin vocaţie lichidă sau cristalizată. Întreprinderea de condiţionare

are interesul să respecte această vocaţie şi să facă în aşa fel încât

mierea care trebuie să fie vândută lichidă să rămână lichidă, cât mai

mult timp posibil, în ceea ce priveşte mierea cristalizată, este bine

să i se dea o "granulaţie" agreabilă.

Operaţiile care urmează pregătirii "lotului" vor fi realizate în funcţie

de destinaţia mierii. Pentru a păstra mierea în stare lichidă, este

absolut necesar să i se anihileze cristalele de glucoză pe care le

conţine încă şi care ar fi germeni de cristalizare nedoriţi. Singurul

mijloc eficace este pasteurizarea mierii.

Pasteurizarea

Se ştie că acţiunea căldurii asupra mierii este cu atât mai nefastă cu

cât este mai prelungită. Aşa s-a ajuns la utilizarea pasteurizatoarelor

cu plăci ; ele sunt folosite în mod curent în industria alimentară şi se

adaptează foarte bine la pasteurizarea mierii cu ajutorul unei

instalaţii adecvate. Într-un pasteurizator cu plăci mierea lichidă

circulă în contra-curent cu apa caldă, într-un strat gros de câţiva

milimetri. Încălzirea este foarte rapidă; ea nu cere decât câteva

secunde. Când mierea atinge temperatura de pasteurizare (78°C), ea

intră într-un circuit cu şambrare unde nu rămâne decât câteva

minute. Ea părăseşte camera pentru a intra în circuitul de răcire

unde circulă în contra-curent cu apa rece. La ieşire, 5 până la 8

minute după ce a intrat, mierea are o temperatură de 42°C ; este

pasteurizată. Acum este ferită de fermentare deoarece drojdiile au

fost distruse şi îşi va păstra starea lichidă timp de cel puţin 6 luni,

timpul necesar pentru a fi consumată.

Dirijarea cristalizării

Am văzut că nu toate mierile sunt predispuse a rămâne în stare

lichidă. Fiind (relativ) prea bogate în glucoză, ele riscă să

recristalizeze, chiar şi după pasteurizare, într-o formă neregulată.

Este mai bine să le respectăm predispoziţia şi să le facem să

cristalizeze repede sub o formă plăcută la vedere şi la gust.

Pentru a obţine acest rezultat, se procedează la o însămânţare a

mierii după pasteurizare şi răcire completă. Se amestecă bine, cu

ajutorul unor aparate speciale, o miere care cristalizează foarte fin

cu mierea care trebuie cristalizată. Se foloseşte o cantitate de

aproximativ 10% maia. Cristalele adăugate în miere servesc de

amorsă şi, în câteva zile, la o temperatură de 14°C, cea mai

favorabilă creşterii cristalelor, toată mierea este cristalizată în

sistemul dorit. Amestecul de miere şi maia cât încă se trimite la

maşina de îmbuteliere în borcane, are consistenţă de pastă.

Mierile care cristalizează foarte fin se numesc mieri "cremoase".

Ele au avantajul de a fi foarte plăcute la consum datorită faptului că

nu sunt foarte fine.

Trebuie să adăugăm că linia de condiţionare a mierii pe care am

descris-o, foarte sumar, se realizează numai din materiale folosite în

industria alimentară. Aproape totul este confecţionat din oţel

inoxidabil sau din sticlă Pirex. Condiţiile de igienă cele mai stricte

pot fi îndeplinite ; materialele fiind uşor de demontat şi de spălat în

apă fiartă sau la vapori.

Dacă pasteurizarea nu se impune într-o exploatare mică,

cristalizarea controlată este la îndemâna oricărui apicultor. Chiar

dacă aceasta nu se realizează în conformitate cu procedeele

industriale pe care le-am descris, poate da rezultate excelente cu un

minimum de efort.

Trebuie să se ştie, cristalizarea este un fenomen care se supune unor

legi precise. Pentru a obţine cristale foarte mari, este nevoie de timp

şi de repaos perfect. Temperatura nu trebuie să varieze deoarece

aceste variaţii provoacă mişcări de convexie în lichid, mişcări care

pot sparge reţeaua cristalină în formare. Pentru a obţine cristale

foarte fine, trebuie să spargem cristalele mari care se formează ;

fiecare bucată devine un nou mediu de cristalizare şi aceasta se

accelerează.

Apicultorul care doreşte să-şi trateze mica recoltă pentru a obţine o

miere cristalizată fin trebuie să înceapă prin a-şi constitui o mică

rezervă, de câteva kilograme, dintr-o miere cu granulaţie plăcută.

Un kilogram din această miere este suficient pentru a însămânţa 10

kg de miere lichidă ; desigur că trebuie să amestecăm convenabil

mierea şi maiaua. Există în comerţ cuve pentru amestecat, care se

potrivesc foarte bine. La nevoie, se pot obţine rezultate bune cu

ajutorul unei spatule destul de mari care se manevrează conţinutul.

Cristalizarea se face rapid la 14°C. Punerea în borcane trebuie să se

facă după amestecare ; borcanele se păstrează la răcoare.

Reuşita depinde de predispoziţia mierii de a cristaliza ; în lipsa

analizelor care să permită cunoaşterea raportului glucoză-levuloză,

ne putem baza pe observarea unei probe de miere într-un recipient

de sticlă. Această probă, de 0,5-1 kg miere va fi introdusă în frigider

pe timpul nopţii, iar ziua va fi scoasă şi lăsată la temperatura

obişnuită fără să uităm să o agităm din când în când cu o baghetă de

sticlă. O miere predispusă la cristalizare rapidă, va cristaliza în

câteva zile. Un ultim factor care trebuie luat în considerare pentru

reuşita unei cristalizări controlate este conţinutul în apă. Nu se

obţine o miere perfectă decât dacă aceasta este în jur de 17,2%.

Ambalajul

Alegerea ambalajului pentru miere depinde de două categorii de

motivaţii. Una se referă la motivaţii de ordin tehnic, cealaltă la

motivaţii de ordin estetic. Din punct de vedere tehnic trebuie să se

ia în considerare etanşeitatea ambalajului ca fiind criteriul cel mai

important.

Un vas care conţine miere trebuie să fie perfect etanş. Se înţelege de

la sine că el nu poate fi confecţionat decât din materii prime

autorizate de lege.

Restul nu este decât o problemă de preţ de cost, de comoditate la

întrebuinţare şi de dorinţa de a satisface clientela. Ambalajele

fabricate din materiale transparente au avantajul că prin ele se poate

vedea mierea. Experienţa dovedeşte că vasele opace ascund uneori

defecte de prezentare pe care o tehnică mai atentă le-ar fi putut

evita.

Examenul mierii

Congresele, reuniunile profesionale, expoziţiile şi concursurile

agricole sunt, pentru apicultori, ocazii de a-şi prezenta produsele şi

de a le supune judecăţii experţilor care le pot recunoaşte calităţile şi

defectele. Trebuie să admitem că, dacă dispunem de reguli şi norme

pentru a judeca animalele de concurs şi vinurile, lucrurile sunt mult

mai uşoare în ceea ce priveşte mierea. În ultimii ani s-au făcut

eforturi demne de laudă pentru a da judecătorilor criterii de

apreciere a mierilor care să nu fie prea subiective, dar rămân multe

de făcut în acest domeniu.

Trebuie să se facă deosebirea între :

1. criterii de calitate, generale ;

2. criterii legate de prezentarea produsului;

3. criterii care se aplică la situaţii particulare.

Vom lăsa de o parte criteriile de calitate, ele sunt de competenţa

laboratoarelor.

Criteriile de prezentare se aplică tuturor mierilor. Mierea este

caracterizată după felul cum se prezintă la vânzare. O judecată

valabilă nu poate fi emisă decât asupra unui produs comercializat

într-un ambalaj perfect transparent. Practic limpezimea este un

criteriu important pentru caracterizarea mierilor lichide şi, dealtfel,

cristalizarea se apreciază în primul rând după ochi. O miere

destinată vânzării în stare lichidă trebuie să fie limpede şi nu trebuie

să prezinte acea ceaţă care anunţă o viitoare cristalizare. Suprafaţa

ei nu trebuie să prezinte nici o particulă solidă vizibilă cu ochiul

liber. O miere cristalizată trebuie să prezinte o suprafaţă perfect

omogenă, lipsită de acele ramificaţii albe de pe pereţii vasului

datorate bulelor de aer. Suprafaţa trebuie să fie lipsită de particule

solide şi de spumă. Spuma care se ridică la suprafaţă după

îmbuteliere formează o mică crustă albă constituită din cristale de

glucoză şi bule de aer.

Degustarea la acest stadiu nu trebuie să privească decât gusturile

parazite. Toate mierile sunt egale pentru arbitru, cu condiţia ca

gustul şi mirosul lor să fie naturale.

Defectele majore cum sunt separarea în mai multe straturi,

cristalizarea grosieră şi neregulată, fermentarea sunt cauze evidente

pentru excluderea dintr-un concurs. Lucrurile se complică când este

vorba de apreciere în raport cu o calitate anume de miere. Evident

în absenţa unor referinţe precise operaţiunea este imposibilă.

Constituirea acestor referinţe este întotdeauna laborioasă. Trebuie

adunat un număr suficient de eşantioane, provenind din diferite

regiuni şi recoltate în mai mulţi ani. Supuse unor serii de analize,

aceste eşantioane permit stabilirea unor medii pentru principalele

caracteristici cum sunt culoarea, aciditatea, spectrul zaharurilor,

conductibilitatea electrică, etc. Acestor teste fizico chimice li se

adaugă teste organoleptice, deosebit de delicate în măsura în care

vocabularul pentru calificarea mierii este încă foarte rudimentar în

comparaţie cu cel folosit de degustătorii de vinuri.

Numai pornind de la aceste măsuri pregătitoare se pot furniza unui

juriu elementele care să-i permită confirmarea exactităţii unei

denumiri florale, fie că este vorba de rozmarin, trifoi sau brad.

Analiza mierii

Pentru un profan, cuvântul "analiză" ascunde o lume misterioasă de

aparate complicate şi de tehnici sofisticate datorită cărora putem şti

totul despre miere, începând cu originea sa florală, până la

conţinutul în vitamine, calciu sau cobalt totul apăsând pe un buton.

Trebuie să spunem că literatura poliţistă a făcut totul pentru

acreditarea acestei noţiuni simpliste ; de la Sherlock Holmes până la

Maigret, care este poliţistul ce nu a făcut apel la tehnicile de

laborator pentru a urmări o pistă?

Trebuie să precizăm mai întâi că expresia "a da o miere spre

analiză" nu are sens luată ca atare. Toate mierile naturale conţin

sute de constituenţi diferiţi a căror valoare este foarte diferită în

funcţie de scopul urmărit prin analiză. Deoarece orice analiză

trebuie să înceapă în mod obligatoriu de la o întrebare adresată clar

şi precis. Dacă întrebarea este pusă de un apicultor în legătură cu

propria sa producţie, de un consumator în legătură cu un produs

cumpărat din comerţ, de un serviciu oficial, sau de un cercetător în

legătură cu o miere necunoscută, analiza se va desfăşura diferit.

În general, apicultorul care îşi dă mierea spre analiză doreşte să ştie

care este originea ei florală, calitatea sa şi dacă poate să primească o

denumire anume. Consumatorul va dori să ştie dacă mierea pe care

a cumpărat-o este pură sau falsificată şi dacă denumirea pe care o

poartă este conformă cu realitatea. În ceea ce priveşte serviciile

oficiale, acestea

sunt interesate să ştie dacă mierea este în conformitate cu normele

legale legate de folosirea de antibiotice sau standardele de calitate,

în timp ce cercetătorul urmăreşte înainte de toate să-şi completeze

cunoştinţele de specialitate.

Controlul de calitate

Scopul controlului de calitate este de a da o apreciere a mierii,

fondată strict pe calităţile de bază ale produsului, adică conţinutul în

apă, puritatea şi integrarea sa într-un concurs, ca operaţiune de

selecţie şi clasament : permite eliminarea produselor defectuoase,

dar nu emite nici o judecată de valoare în legătură cu o denumire

anume.

Controlul de calitate al unei mieri cuprinde măsurarea conţinutului

de apă, un test de puritate, o dozare a hidroximetilfurfurorului

(HMF), un examen organoleptic şi un examen al stării fizice. O

miere de calitate normală trebuie să rămână în limitele fixate de

lege ; dar aceste limite fiind foarte largi controlul calităţii permite

nuanţarea aprecierii distingând, cu ajutorul unor notări simple, mieri

care sunt pur şi simplu conforme legii şi cele numite de calitate

superioară pentru că sunt foarte curate, foarte concentrate, foarte

sărace în HMF, care se prezintă sub o stare fizică bine definită

(lichidă sau cristalizată şi nu au alt gust străin mierii.

Măsurarea conţinutului în apă se face uşor cu ajutorul unui

refractometru. De fapt, după cum am mai menţionat, indicele de

refracţie al mierii depinde de conţinutul ei în apă. Cunoscând

indicele de refracţie se deduce conţinutul în apă. Tabelele lui

Chataway conţin cifrele acestei corespondenţe. Refractometrul

permite măsurarea cu o singură picătură de miere ; totuşi el nu poate

da un rezultat decât dacă mierea este perfect limpede.

Măsurarea purităţii se face prin cântărirea unui filtru înainte şi lupă

filtrarea a 5 g de miere în soluţie de apă. Filtrul reţine corpurile

străine care trebuie să fie eliminate în cursul epurării. Este vorba în

special de resturi de ceară, fragmente de propolis, praf sau resturi

animaliere sau vegetale.

Dacă controlul calităţii este destinat mierilor care intră în competiţie

sau determinării preţului de vânzare sau a valorii aportului într-o

cooperativă, se pot stabili uşor baremuri potrivite. Controlul calităţii

are avantajul de a putea fi realizat cu mijloace modeste. El nu

necesită decât o aparatură simplă şi cunoştinţe tehnice destul de

elementare.

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 19:17:03 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

PRINCIPALELE TIPURI DE MIERE

Mierea de salcâm

Mierea de salcâm este mierea produsă de albine din nectarul florilor

de salcâm, Robinia pseudocacia. Pentru botanişti, adevăratele acacia

constituie un foarte important gen al leguminoaselor; mimoza

aparţine acestui gen. Salcâmul Robinia pseudocacia populează în

mod diferit teritoriul românesc ; el poate forma adevărate păduri sau

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

poate creşte izolat. Numai pădurile foarte mari produc material

suficient pentru o recoltă pură sau aproape pură de miere de salcâm.

Asemenea păduri se găsesc în nordul ţării (Valea lui Mihai) sau în

sud, dar producţia depinde foarte mult de condiţiile meteorologice

(îngheţurile târzii şi ploile îndelungate, reci, de primăvară pot

calamita culesul), deci este neregulată.

Mierea de salcâm se recoltează în iunie, înflorirea producându-se în

a doua jumătate a lunii mai. Este mierea cea mai limpede care se

recoltează în România (maximum 30 mm pe scara Pfund). Această

miere are multă fineţe şi discreţie, ceea ce face să fie apreciată

pentru îndulcirea alimentelor şi ceaiurilor fără să le denatureze

gustul. Conţinutul în apă aproape normal (mai mic de 18%). pH-ul

este aproape de 4 şi aciditatea destul de slabă (de ordinul a 14

meq/kg), o conductibilitate electrică foarte scăzută, ceea ce este în

conformitate cu un conţinut în materii minerale mai mic de 0,1%.

Spectrul zaharurilor este foarte interesant , remarcându-se prin

bogăţia în levuloză (aproape 50% din substanţa uscată şi săracă

în glucoza (34%). Zaharurile secundare sunt destul de bine

reprezentate, aproape 10% dizaharide (zaharoză şi maltoză şi

aproape 3 erloză, un zahăr specific mierii.

O asemenea compoziţie are drept consecinţă o viteză de cristalizare

foarte scăzută, uneori nulă, în sensul că după câţiva ani chiar,

mierea de salcâm poate să rămână lichidă. Exceptând acest caz

extrem, mierea de salcâm rămâne de obicei lichidă timp de un an.

Când o miere de salcâm este foarte pură, spectrul său polinic este

redus. Polenul de salcâm este preponderent, dar deoarece florile de

salcâm sunt sărace în polen mierea este şi ea săracă în polen : ea

conţine adesea mai puţin de 10000 grăuncioare de polen în 10 g. Pe

lângă polenul de Robinia, se mai găseşte şi polenul arborilor

fructiferi, păpădiei, salciei şi de asemenea al rapiţei, sparcetei şi

trifoiului. Asocierea dintre Robinia şi castan nu este rară în

România dar ea denotă o recoltă târzie ; ea se întâlneşte rar în

mierea de salcâm.

Deşi salcâmii Robinia sunt de origine americană, producţia lor este

caracteristică mai mult pentru Europa şi în special pentru Europa de

Est. Spectrul polinic al mierii de salcâm este diferit în funcţie de

ţară. De exemplu cel din Ungaria şi din România este destul de

diferit de cel al mierii din Franţa; în aceste mieri se găseşte polen de

Loranthus europaeus, plantă asemănătoare cu vâscul care lipseşte

din flora franceză. Polenul de Loranthus constituie un indicator al

unei origini danubiene.

Tei (Tilia sp.).

România poate fi considerată ca o ţară mare producătoare de mieri

de tei. Uneori se întâmplă ca în apropierea anumitor masive

forestiere sau a unor parcuri foarte mari din Moldova sau alte

regiuni să se recolteze mieri de tei foarte caracteristice. Mierea de

tei este destul de deschisă la culoare, cu reflexe verzi, cu conţinut

ridicat în apă ; aroma foarte pronunţată aminteşte perfect planta de

origine. Cristalizarea este rapidă. Conţin adesea o proporţie de mană

nu tocmai neglijabilă deoarece teii adăpostesc numeroşi purici.

Mierile de tei foarte pure, provenind din România, Rusia, Polonia şi

mai ales din Extremul Orient au o aromă foarte puternică şi este de

preferat să fie amestecate cu alte mieri mai neutre. Dată fiind

bogăţia de arome a mierilor de tei, mierile "poliflore" sunt uneori

considerate de către producătorul lor, acesta de bună credinţă, ca

mieri de tei monoflore deşi ele nu conţin decât o proporţie mică de

miere de tei. Se atribuie mierii de tei virtuţile medicinale ale plantei

(calmante, expectorante).

Floarea-soarelui (Helianthus annus).

Mierile de floarea-soarelui sunt bine cunoscute încă de când a

început cultivarea acestei plante în diferite regiuni ale României. Au

o frumoasă culoare aurie, un gust agreabil şi nu cristalizează repede.

Culesul de floarea-soarelui este unul din culesurile principale de la

noi.

Mierea de rapiţă

Mierea de rapiţă este obţinută din flori de Brassica napus var.

oleifera, plantă oleaginoasă care în ultimii ani acoperă din ce în ce

mai multe suprafeţe agricole. Această cultură se găseşte în prezent

aproape peste tot, cu excepţia regiunilor de munte.

Mierea de rapiţă se recoltează în lunile mai-iunie dacă provine din

însămânţări de toamnă. Rapiţa de primăvară, care ocupă suprafeţele

mai mici, înfloreşte mai târziu şi mierea se recoltează în iulie-

august.

Mierea de rapiţă este destul de uşor de descris deoarece se găseşte

în cantitate mare în stare pură sau aproape pură. Coloraţia este

foarte slabă, nu depăşeşte 35 mm pe scara Pfund (care este gradată

de la 0 la 140 mm). Mirosul ei este cel al florilor de rapiţă ; gustul

este dulce, fără o caracteristică anume.

Conţinutul în apă al mierii de rapiţă este destul de ridicat şi anu¬me

în jur de 18%. Aceasta datorită faptului că este miere de primăvară

care se recoltează repede pentru a nu cristaliza în faguri; în aceste

condiţii, există tendinţa de a se recolta mierea înainte de maturare

completă. Valoarea pH este relativ ridicată şi aciditatea destul de

slabă (pH 4, aciditate totală de ordinul a 15 meq./kg).

Conductibilitatea electrică foarte scăzută indică un conţinut sărac în

substanţe minerale. Spectrul zaharurilor este caracterizat prin

abundenţa glucozei (48%) care domină net asupra fructozei (44%),

în timp ce zaharurile minore sunt puţin abundente (4,5%). Acest

spectru arată o tendinţă foarte netă pentru cristalizare spontană şi

foarte rapidă ; când este foarte pură, mierea de rapiţă poate să

cristalizeze încă de la extracţie, mai ales dacă timpul este răcoros.

Trebuie deci să trecem mierea printr-un maturator cu termostat.

Spectrul polinic al mierii de rapiţă conţine o cantitate mare de polen

de rapiţă şi anume 95% sau chiar mai mult. în aceste condiţii,

polenurile secundare sunt rare, ceea ce complică cercetarea originii

geografice. Aceste polenuri secundare aparţin unei flore de

primăvară destul de banală (pomi fructiferi, păpădie şi salcie) care

nu este caracteristică unei regiuni precise.

Cultura de rapiţă este întinsă acum în multe ţări din Europa şi

America. Ea se întâlneşte în Germania şi în Polonia precum şi în

Canada, unde depăşeşte mierea de trifoi care constituia înainte

prima resursă meliferă a Canadei.

Miere de lavandă

Mierea de lavandă este produsă de albine din nectarul diferitelor

specii şi subspecii din genul Lavandula ca şi din hibrizii lor cultivaţi

sub numele de lavandină. Totuşi trebuie să excludem specia L.

stoechas care dă o miere foarte diferită.

Caracteristicile mierii de lavandă sunt deosebite de cele ale mierii

de lavandină.

Mierile de lavandă fină sunt mai colorate decât cele de lavandină ;

acest lucru poate fi datorat faptului că polenul de lavandă este foarte

pigmentat. În cazul lavandinei, hibrid steril, staminele sunt goale

sau aproape goale. Deci nectarul nu este îmbogăţit cu pigmenţii din

polen şi mierea obţinută este foarte deschisă la culoare. Mierile de

lavandă cele mai închise la culoare ating 55 mm pe scara Pfund.

Indiferent dacă provin de la lavandă sau de la lavandină, mierile

sunt foarte parfumate şi aromate. Mirosul nu este chiar acelaşi cu al

florilor de lavandă.

Înflorirea lavandei şi lavandinei are loc în plină vară, între iulie şi

septembrie. Recolta se face în general spre sfârşitul lunii august.

Contrar mierilor prezentate mai sus, mierea de lavandă şi cea de

lavandină sunt sărace în apă : adesea mai puţin de 17%. PH-ul este

scă¬zut şi aciditatea totală este relativ mare (pH-ul este în jur de 3,5

iar aciditatea de 34 meq./kg). Spectrul zaharurilor arată un echilibru

destul de bun între levuloza (în jur de 42%) şi glucoza (în jur de

39%) ; dizaharidele sunt abundente (13%), în special zaharoza.

Mierea de lavandină cristalizează destul de repede şi cu granulaţie

fină, în timp ce mierea de lavandă fină cristalizează mai încet şi mai

grosieră.

Conţinutul în substanţe minerale este mic şi conductibilitatea

electrică joasă. Spectrul polinic al mierii de lavandă este foarte

diferit de cel al mierii de lavandină. Mierea de lavandă este bogată

în polen de lavandă, dezvoltat normal, în timp ce polenul de

lavandină foarte puţin abundent şi redus are o exină deformată.

Polenurile care îl însoţesc pe cel de lavandă sau de lavandină sunt în

general caracteristice pentru flora ţării din care se recoltează ;

compozitele şi papilionaceele sunt foarte bine reprezentate şi în

special albăstrelele şi sparcetele. Adeseori se pun în evidenţă, la

analiză, polenuri care indică transhumante anterioare. Este cazul

polenului de iarbă-neagră arborescentă.

Mierea de rozmarin este produsă de albine din nectarul de rozmarin,

plantă sălbatică, foarte abundentă în unele regiuni ale ţării noastre şi

în diferite ţări din bazinul mediteranean.

Producţia de miere este foarte neregulată deoarece depinde de

condiţiile meteorologice de la sfârşitul iernii şi începutul primăverii.

Înflorirea durează din noiembrie până în mai, perioada de vârf

situându-se în luna aprilie. Recoltarea se face în mai. Conţinutul în

apă este scăzut (mai mic de 17,5%).

Mierile de rozmarin au o aromă delicată; când sunt foarte pure, au

gust foarte fin. Gustul este mult mai accentuat când mierea de

rozma¬rin este combinată cu miere de cimbrişor care înfloreşte

aproape în acelaşi timp şi pe acelaşi teren cu rozmarinul. Coloraţia

este slabă, maximum 35 mm pe scara lui Pfund, pH-ul este apropiat

de 3,8 ; aciditatea este slabă, ca şi conţinutul în substanţe minerale.

Spectrul zaharurilor este destul de echilibrat : 39% glucoza şi 43%

fructoză cu 13% dizaharide (în special maltoză şi aproape 2%

erloză. Cristalizarea este destul de rapidă şi granulaţia fină. Spectrul

polinic este supus unor variaţii importante ; polenul de rozmarin

poate fi reprezentat foarte diferit în funcţie de regiunea de producţie

şi probabil şi în funcţie de tipul de apicultură practicat. Se poate

întâmpla ca o miere de rozmarin autentică să nu conţină mai mult de

10% polen de rozmarin, celelalte polenuri fiind foarte

reprezentative pentru flora vizitată de albine pentru a culege polen;

papilionacee de tipul Ulex, cistacee, cimişir (merişor), viţă-de-vie,

iarbă-neagră arborescentă. În general, mierile de rozmarin sunt

bogate în specii; este un lucru obişnuit să se găsească mai mult de

30 de tipuri de polen în aceeaşi miere, ceea ce indică o floră locală

forate variată .

Examenul aprofundat al spectrului polinic al mierilor de rozmarin,

permite să se facă deosebirea netă între mieri de rozmarin produse

în diferite ţări.

Mierea de iarbă-neagră

Mierea de iarbă-neagră este produsă de către albine din nectarul de

iarbă-neagră Calluna vulgaris. Aceasta este o plantă comună care se

găseşte pe vaste terenuri silicioase unde formează, în anumite

locuri, un covor continuu sub pinii maritimi.

Mierea de iarbă-neagră are caracteristici atât de originale încât nu

poate fi confundată cu nici o alta. Are o savoare puternică, uşor

amăruie şi un puternic miros de floare. Se poate spune că şi poate

place celor care caută în miere altceva decât un simplu edulcorant.

Conţinutul în apă este ridicat : în jur de 22-23%, ceea ce este

anormal pentru o miere obişnuită dar admis pentru mierea de

Calluna pură. Vâscozitatea sa este anormală : ea este tixotropă. Nu

poate fi extrasă din faguri prin metodele obişnuite.

Forţa centrifugă realizată de extractoare nu are nici un efect asupra

mierii atâta timp cât este sub formă de gel. Pentru a o aduce în stare

de sol se folosesc aparate speciale numite "perforatoare". Aceste

aparate, manuale sau electrice, au baterii de ace a căror distanţare şi

aşezare corespund cu cea a celulelor. Acele pătrund în celule şi

distrug structura de gel a mierii fără a deteriora fagurii; acele sunt

montate pe arcuri foarte suple şi se termină cu câte un vârf bont.

Imediat ce perforarea a adus mierea în stare de soluţie, aceasta poate

fi extrasă ca orice miere prin forţa centrifugă.

Datorită acestei proprietăţi uimitoare a mierii de iarbă-neagră,

apicultorul o poate obţine în stare pură. Practic, este suficient să

facă o extracţie dublă. După ce se descăpăceşte fagurele, acesta

este pus în centrifugă ; mierea normală este extrasă, iar cea de iarbă-

neagră rămâne. Se pune în funcţie perforatoarea şi se mai pune

fagurele a doua oară în extractor. Mierea provenită din această a

doua extracţie este miere pură de iarbă neagră.

Tixotropia mierii de iarbă neagră se datoreşte unei proteine care se

găseşte în nectar care poate ajunge la 2% din greutatea mierii.

Încălzind moderat mierea de iarbă neagră, se obţine o gelificare mai

intensă. Pasteurizarea la 65°C timp de câteva minute este suficientă

pentru a distruge drojdiile şi pentru a dezvolta gelificarea. Ea

permite obţinerea unei mieri de iarbă-neagră care se păstrează bine

în ciuda unui procent de umiditate foarte ridicat.

Tixotropia mierii de iarbă-neagră are o influenţă ciudată asupra

cristalizării. Germenii de cristalizare fiind imobilizaţi în gel,

cristalele cresc pe loc, în timp ce într-o miere obişnuită, curenţii de

convecţie antrenează germenii în toată masa. Se formează cristalele

care pot atinge 1 sau 2 mm în diametru ; sunt aglomerări aproape

sferice şi foarte dure.

Mierea de iarbă-neagră are o coloraţie medie mergând spre roşu

care atinge 85 mm pe scara Pfund. Se observă o anumită tulbureală

datorată prezenţei proteinei.

Conductibilitatea electrică este relativ ridicată, pentru o miere de

flori, ca şi conţinutul în substanţe minerale, pH-ul este cuprins între

4 şi 4,6 ; aciditatea este medie. Spectrul zaharurilor indică

predominanţa netă a fructozei asupra glucozei şi importanţa mică a

zaharurilor secundare. Această compoziţie favorizează o viteză

mică de cristalizare.

Se poate, de asemenea, scoate în evidenţă ca un caracter original,

conţinutul foarte bogat în amilază.

Spectrul polinic al mierii de iarbă-neagră poate fi mult modificat

prin modul de extracţie. Într-adevăr, folosirea perforatoarelor

introduce în miere cantităţi importante de polen provenind din

celulele unde acesta este stocat de albine. În plus, vâscozitatea

anormală împiedică considerabil epurarea prin diferenţă de

gravitate. În aceste condiţii, polenul care se depune pe suprafaţa

mierii, în câteva zile rămâne prizonie ; acesta este găsit la analiză, al

cărei rezultat este modificat. De aceea, o miere foarte pură de iarbă-

neagră poate să conţină ca polen dominant o specie total diferită, ca

de exemplu polen de castan. Când se face analiza polinică a unei

mieri de iarbă-neagră care nu a fost îmbogăţită în mod artificial in

polen, prin tehnicile de extracţie, se găseşte polenul de iarbă-neagră

dominant şi în cantitate normală. În fiecare din regiunile

producătoare de miere de iarbă-neagră există o floră secundară

destul de variată pentru a putea deosebi o miere de iarbă-neagră

provenind din altă regiune sau ţară.

Mierea de mană de brad

În practica curentă, nu se vorbeşte despre "miere de mană de brad"

ci pur şi simplu de "miere de brad". Desigur, pentru profani

distincţia este subtilă ; pentru consumatori, ea este în general de

neînţeles, cum ar fi cea între mana provenind de la diverse specii de

hemiptere şi de la diferite specii de conifere. În aceste condiţii, se

admite din ce în ce mai mult că denumirea "miere de brad" se aplică

mierii de mană recoltată de albine pe brazi şi pe molizi. Ceea ce nu

exclude însă posibilitatea introducerii unor denumiri mai restrictive

pentru producţii locale de o calitate excepţională.

Perioada de producţie, mai mult sau mai puţin lungă, este vara.

Datorită compoziţiei lor foarte deosebite, mierile de brad au o

savoare dulce, foarte agreabilă, asemănată malţului. Sunt puţin dulci

şi au o aromă slabă. Culoarea, foarte intensă, poate să meargă până

la negru dar deseori este mai deschisă. Totuşi nu ar trebui să fie sub

65 mm pe scara Pfund.

Conţinutul în apă este destul de slab, (mai mic sau chiar mult sub

18%). Vâscozitatea este normală, dar mierile de brad cu conţinut

mic de apă sunt mai vâscoase decât mierile comune cu acelaşi

conţinut în apă şi au tendinţa să fileze la transvazare.

PH-ul mierilor de brad este destul de ridicat putând ajunge până la 5

; el se situează în medie în jur de 4,6, însă aciditatea este mai

degrabă mare. Conductibilitatea electrică este ridicată, ca şi

conţinutul în substanţe minerale. Aceste caracteristici sunt destul de

specifice pentru a fi utilizate la recunoaşterea prezenţei manelor

într-un amestec.

Spectrul zaharurilor este net diferit de cel al mierilor florilor de

calitate obişnuită. Fructoza (37%) predomină asupra glucozei

(32%), dar se găsesc şi aproape 11% dizaharide şi melezitoză în

proporţie destul de mare (până la peste 10%). În general, se poate

spune că spectrul zaharurilor din mierile de brad este decalat spre

zaharurile cu greutate moleculară ridicată. Este un fapt cunoscut de

mult timp, dar înainte de folosirea metodelor de cromatografie ne

mulţumeam să punem în evidenţă ce se numeau "dextrinele" mierii

de brad.

Am menţionat mai sus că examenul microscopic al mierilor de

mană dă rezultate a căror interpretare este diferită de cea care se

face pentru mierea de flori. Nu voi mai reveni asupra acestui aspect;

să menţionez totuşi că polenul care însoţeşte sporii de ciuperci şi

alte elemente figurate dă informaţii asupra originii geografice a

mierilor de brad. Cu condiţia unei documentaţii suficiente, putem

distinge de exemplu, mierile de brad din Carpaţii Orientali de cele

din Carpaţii Occidentali.

Mierile de brad joacă un rol foarte mare în Europa Centrală datorită

întinderii pădurilor de conifere în vest, în Germania, Elveţia,

Austria şi dincolo de ea, spre est. În Germania se face net diferenţa

între mierile de brad provenind de la bradul pectinata şi cele de la

molizi, mult mai slab cotate.

Muştar de câmp (Sinapis arvensis).

Există analogii între mierea de rapiţă şi cea de crucifere înrudite din

punct de vedere botanic, adică aparţinând genurilor Sinapis,

Raphanus şi Brassica. Mierea de muştar este o miere deschisă la

culoare cu cristalizare foarte rapidă. Ca toate mierile de crucifere

din aceeaşi grupă, este fie nu prea aromată, fie afectată de un miros

de varză care, în cazuri extreme poate fi de-a dreptul dezagreabil.

Lucerna (Madicago sativa).

Mierea de lucerna este o miere de culoare deschisă, cu gust neutru,

care cristalizează repede şi cu cristale cam mari.

Trifoi alb (Trifolium repens).

Mierea de trifoi alb este o miere cu proprietăţi deosebite, de calitate

excelentă, de culoare deschisă, cu o aromă puţin pronunţată dar

agreabilă, cu cristalizare fină. În România, conţinutul său în apă este

uneori prea mare ; se numără printre mierile care trebuie

deshidratate puţin înainte de extracţie, prin păstrare în cameră caldă.

Trifoi roşu (Trifolium pratense).

Trifoiul roşu dă o miere foarte deschisă la culoare, cu gust dulce şi

agreabil, care cristalizează repede.

Arbori fructiferi (Prunus sp., Pirus sp. etc.)

Mierile de arbori fructiferi sunt destul de rare în stare pură. În

România, ele provin cel mai adesea de la merii din regiunile de deal

care înfloresc destul de treptat şi abundent. Sunt mieri de bună

calitate, deschise la culoare cu cristalizare rapidă şi cu granulaţie

fină.

Păducel (Crataegus oxyacantha).

Producţia de mieri de păducel se obţine în stare relativ pură acolo

unde există multe garduri vii de păducel sau văi cu acest arbust.

Mierea are coloraţie medie şi gust agreabil. Gardurile vii de păducel

sunt ameninţate cu dispariţia ; se consideră că ele constituie un

rezervor al bolii arborilor fructiferi cunoscută sub numele de "focul

bacterian" şi se preconizează distrugerea lor.

Iedera (Hedera helix).

În România se semnalează uneori recolte de miere de iederă, în anii

cu toamnă însorită. Este o miere de culoare medie, cu cristalizare

rapidă.

Albăstrea (Centaurea cyanus).

Mierile de albăstrele aparţin practic trecutului, deoarece

generalizarea folosirii ierbicidelor în lanurile de grâu tinde să le facă

să dispară. Sunt mieri de culoare deschisă, cu cristalizare fină, uşor

amare.

Păpădie (Taraxacum densleonis).

Mierile de păpădie au o culoare galben-portocalie caracteristică. Au

un gust puternic, cristalizează repede şi cu granulaţii mari. Mierile

de păpădie se recoltează în exclusivitate în regiunile de creştere a

animalelor unde păpădia creşte în păşuni.

Castan comestibil (Castanea sativa).

Mierile de castan se definesc destul de greu deoarece sunt, după

caz, mieri de nectar foarte pure şi relativ deschise la culoare sau

amestecuri de miere de nectar şi miere de mană mai închisă. În

orice caz, gustul lor este foarte pronunţat şi amar. Producţia de

miere de castan rămâne importantă în România în ciuda

contaminării masivelor de castan cu focul bacterian şi uscarea

multor copaci. Castanii sălbatici rămân totuşi foarte numeroşi, fiind

răspândiţi în anumite regiuni ale ţării. Polenul de castan este prezent

într-o proporţie foarte mare în mierile recoltate după luna iunie.

Compoziţia mierilor de castan a făcut obiectul câtorva studii. Se ştie

că este mai bogată în fructoză decât în glucoza ceea ce le face să

cristalizeze încet. Conductibilitatea lor electrică este destul de

ridicată. Sunt bogate în diastază şi în inhibină. Studiul acestor mieri

ar trebui reluat şi aprofundat deoarece importanţa lor economică

nu este neglijabilă.

POLENUL

Polenul se găseşte sub forma unui praf foarte fin în anterele florilor.

Este alcătuit din grăuncioare de diferite forme şi culori

caracteristice fiecărei plante. Se deosebeşte prin forma suprafeţei

exterioare, prin conţinutul diferit în substanţe nutritive, vitamine

etc.

Polenul poate fi obţinut prin recoltarea directă de către om, de la

plantele care au cantităţi mari sau cu ajutorul albinelor. Spre

deosebire de polenul recoltat direct de om, polenul obţinut cu

ajutorul albinelor este mult mai valoros, deoarece este adunat de la

mai multe flori (poliflor) la care albinele au mai adăugat nectar şi

salivă.

În medie, albina poate aduce la un zbor 12-15 mg polen, adică

aproximativ 1/10 din greutatea ei corporală.

Singurul mijloc de a obţine polen pur în cantităţi importante şi în

condiţii economice acceptabile este folosirea colectorului de polen.

Colectoarele sunt dispozitive care se fixează la urdiniş, având

orificii prin care albinele sunt obligate să treacă la intrarea în stup.

Datorită frecării de marginile acestor orificii, polenul se scutură pe

un grătar de unde cade în tăvi. Cele două rânduri de orificii prin

care albinele sunt nevoite să treacă ca să pătrundă în stup sunt

aşezate la distanţă de 5 mm. Colectoarele de polen în timpul

culesului mare se scot.

Polenul recoltat în colector, odată uscat, este mult diferit de cel care

se poate culege direct de pe staminele florilor. Practic, albina

culegătoare nu-şi poate confecţionează ghemotoacele de polen fără

a adăuga polenului cules de pe antene un liant care le dă coeziunea

indispensabilă pentru a se ţine în coşuleţele celei de a treia perechi

de picioare. Acest liant este un amestec de nectar sau de miere cu

salivă. Se ştie că această salivă este bogată în enzime şi în substanţe

diverse. Polenul din ghemotoace este deci un produs mixt, vegetal

şi animal. În consecinţă nu este prea uşor să deosebeşti, dintre

proprietăţile polenului din ghemotoace, pe cele care provin de la

plantă de cele care provin de la insecta

PASTURA

După ce polenul este adus în stup de către albinele culegătoare, este

depozitat în celule apoi presat cu capul până ocupă 1/3 din înălţimea

celulei.

Păstura, pe lângă polen, conţine şi substanţe nutritive provenite din

saliva lucrătoarelor, folosită ca liant pentru grăuncioarele de polen

culese de pe anterele florilor.

Păstura este hrana de bază a puietului, fiind bogată în proteine,

glucide şi săruri minerale, provenită din polenul florilor. Faptul că

păstura are o compoziţie mai scăzută decât polenul în proteine şi

grăsimi şi mai bogată în zahăr şi acid lactic permite o conservare

mai bună.

Păstura se recoltează din faguri prin trei metode:

1) prin tăierea în fâşii a fagurilor cu păstura, de unde aceasta se

scoate foarte uşor, sau

2) prin retezarea celulelor.

3) prin refrigerarea fagurilor şi sfărmarea cerii.

Pentru tăierea în fâşii fagurele se aşează pe o masă în poziţie

orizontală şi apoi se secţionează longitudinal prin mijlocul fiecărui

rând de celule. Păstura se scoate din celule prin scuturare, iar

cantitatea care aderă de pereţii celulei se scoate cu ajutorul unei

andrele. Pentru retezarea celulelor, rama se aşează pe masă

orizontal şi cu speteaza de jos spre lucrător. Cu ajutorul unui cuţit

cu o lamă subţire şi bine ascuţită se taie orizontal rândul de jos de

celule cu păstura, cât se poate mai aproape de baza celulelor. Apoi

fiecare rând este secţionat pe verticală şi oblic spre speteaza de sus a

ramei, iar marginea inferioară a rândului de celule se îndoaie înspre

lucrător.

În cazul fagurilor noi se poate recolta păstura şi prin refrigerarea

acestora. La rece ceara devine casantă şi se poate sfărma. Păstura se

alege, apoi, de bucăţelele de ceară şi propolis.

Imediat după obţinere, păstura se mărunţeşte, se pune într-un vas şi

se mojarează (freacă , după care se cerne a doua oară, se aşează

într-un borcan şi se presează. Păstura se conservă singură sau în

amestec cu miere sau pudră de zahăr. Ambalarea şi păstrarea se face

la fel ca la polen.

Păstura este folosită în stupină, în industria farmaceutică, în special

pentru obţinerea vitaminelor naturale. De asemenea se mai

întrebuinţează şi în medicină pentru tratarea a o serie de maladii ale

sistemului nervos, endocrin şi în avitaminoze.

Atât păstura cât şi polenul în formă conservată pot fi distribuite

albinelor în perioadele lipsite de cules şi mai ales privăvara şi

toamna, sub formă de turte, ca ados la pasta din zahăr. Concomitent

cu distribuirea păsturii, toţi fagurii care au 1/2 şi 1/3 miere se

descăpăcesc şi se presează praf de polen peste miere, apăsând cu

cuţitul pe toată suprafaţa fagurelui descăpăcit. Aceşti faguri se

aşează lângă diafragma reductoare a cuibului.

PROPOLISUL

Propolisul vine de la cuvintele greceşti pro = pentru, polis = cetate

şi putea fi tradus liber ca un complex de substanţe destinat apărării

cuibului, în special, în vederea iernării. Albinele îl recoltează de pe

diferite plante (cireş, vişin, plop, brad, molid etc.) şi îl transportă în

cuib.

Cu ajutorul propolisului albinele astupă crăpăturile stupilor şi

acoperă cadavrele dăunătorilor pe care îi răpun în interiorul stupului

(melci, şoareci, şopârle, bondari) sau cadavrele albinelor moarte pe

care nu le pot scoate în afara stupului.

Colectarea propolisului de către albine

Din observaţiile făcute asupra modului cum strâng albinele

propolisul s-a constatat că acestea adună propolisul de diferite

culori (alb, galben, roşu, verde, brun etc.) şi îl transportă ca şi pe

polen pe picioruşele posterioare. Limba nu este utilizată nici la

colectarea şi nici la aplicarea propolisului. Sursele naturale de

propolis sunt împărţite în două grupe diferite:

1. Prima grupă o constituie substanţele răşinoase, provenite în

majoritate de pe mugurii de plante. Pentru recoltare albinele se

folosesc de mandibule după ce cu antenele au descoperit particula

cea mai potrivită de propolis. Pentru recoltare, albina, după ce a

prins, cu ajutorul mandibulelor, particula de propolis, se trage

înapoi, cu capul ridicat, până ce particula de propolis pe care a

apucat-o se întinde în fir foarte subţire şi se rupe. După aceea, cu

picioarele manevrează particula de răşină şi o depozitează în

paneraşele de polen. Operaţiunea se repetă. La descărcarea

propolisului în stup, albina respectivă este ajutată de alta care rupe

cu mandibulele câte o bucăţică din încărcătură şi o depozitează.

Aceasta operaţiune are loc adesea chiar pe scândura de zbor.

Recoltarea propolisului de către albine se face numai când

temperatura aerului depăşeşte 20°C,. deoarece la această

temperatură materia vâscoasă este mai moale şi poate fi colectată cu

mai mare uşurinţă.

2. A doua grupa de propolis o formează balsamul din polen

eliberat (în timpul crăpării şi digerării grăuncioarelor de polen de la

plantele entomofile) din învelişul acestuia şi care împins de

valvulele proventriculului, se acumulează în guşă. Balsamul este

întins de albine cu ajutorul limbii pe obiectele din imediata

apropiere a puietului. în timpul prelucrării acestor răşini cu ajutorul

mandi¬bulelor mai intervine şi secreţia glandelor mandibulare ale

albinelor lucrătoare, în timpul exprimării substanţelor răşinoase şi a

triturării balsamului de polen se amestecă şi secreţii ale glandelor

faringiene.

Tendinţa de propolizare a albinelor este un caracter de rasă sau

ecotip şi depinde chiar de însuşirile individuale ale unor familii de

albine. Trebuie menţionat, de asemenea, că speciile Apis florea şi

Apis dorsata nu folosesc propolisul iar unele rase din specia Apis

mellifera ca Apis mellifera Lamarkii nu adună propolis.

Recoltarea propolisului de către albine are şi un caracter zonal. În

zonele mai reci şi păduroase înclinaţia de propolizare este mai

pronunţată faţă de zona de câmpie. De asemenea, toamna şi

primăvara albinele propolizează mai mult decât în cursul verii.

Albina româneasca, Apis mellifera carpatica, are o tendinţă

moderată de propolizare comparativ cu rasele de albine cu tendinţe

mai pronunţate de propolizare cum sunt albina caucaziană (Apis

mellifera caucasica), albina sahariană (Apis mellifera sahariensis),

Apis mellifera anatolica, Apis mellifera scutelata şi altele.

Compoziţia

Propolisul este o substanţă de culoare brun-deschisă cu nuanţe până

la brun-închis şi uneori cu reflexe verzui, puţin solubil în apa dar

perfect solubil în eter şi alcool.

Punctul său de topire este de 60-70°C. La temperatura din interiorul

stupului este maleabil, iar la temperatura mediului ambiant devine

casant. În prezent are o largă aplicare în terapeutica medicală sub

formă de extract alcoolic, unguent sau diferite alte preparate

medicamentoase.

Propolisul brut, aşa cum se recoltează în stup prin răzuire, conţine

în medie 30% ceară, restul fiind format din răşini, balsamuri, uleiuri

esenţiale, şi destule impurităţi rămase de la albine, pentru că ele

folosesc propolisul pentru a îmbălsăma imediat ceea ce nu pot să

evacueze.

Ceara este o componenta obligatorie a propolisului. Din propolis se

extrag două tipuri de ceară comparativ cu ceara propriu-zisă, extrasă

din acelaşi stup: ceara A (circa 17%) având similitudini cu ceara

propriu-zisă şi ceara B (circa 6%) net diferita, asemănătoare cu

cerurile vegetale. Cele două ceruri se pot separa pe baza solubilităţii

lor diferite, în alcool fierbinte concentrat şi respectiv diluat.

O astfel de compoziţie indică o mare complexitate. Numai printre

flavone, uleiuri esenţiale etc. se găsesc zeci de substanţe cărora le

vor trebui testate proprietăţile biologice.

Colectarea propolisului de la albine

Producţii sporite de propolis se pot realiza folosindu-se în acest

scop unul din tipurile existente de colectoare de propolis. Pot fi

folosite colectoare care conţin o plasă de material textil (propolisul

se recoltează prin refrigerare şi sfărmarea bucăţilor de propolis de

pe plasă, propolisul devenind casant la rece) sau pur şi simplu o

bucată de linoleum, aproape cât dimensiunile părţii de sus a

stupului, polenul recoltându-se printr-o simplă răzuire cu dalta

apicolă.

În scopul măririi producţiei de polen, se pot lua următoarele măsuri:

1. cu ocazia fiecărei intervenţii care se face în cuibul familiilor de

albine în special în perioada de primăvară şi toamnă, se vor curăţa

cu atenţie, prin răzuire,toate părţile şi elementele din stup ce

prezintă depuneri de propolis;

2. se vor distanţa ramele între ele, precum şi scândurelele de

podişor câte 2-4 mm, formându-se spaţii care, după umplerea lor de

către albine cu propolis, vor fi curăţate reţinându-se propolisul

rezultat;

3. se înlocuieşte podişorul cu o plasă din material plastic care

după propolizare se va ridica în vederea recoltării, depozita la rece,

apoi, cu o daltă, detaşa propolisul;

4. se poate folosi cu rezultate bune şi colectorul de propolis

format dintr-un grătar lamelat din tablă zincată, sită din material

plastic şi pânză colectoare care se plasează deasupra cuibului în

locul podişorului;sita şi pânza colectoare rămân în tot cursul anului

în familia de albine. Grătarul lamelat se pune în luna aprilie o dată

cu lărgirea cuibului şi se ridică toamna în momentul pregătirii

pentru iernare a familiilor de albine; În timpul sezonului apicol, ori

de câte ori plasa din plastic este încărcată, pe majoritatea suprafeţei

cu propolis, se desface prin desprindere pânza colectoare de care

aderă cea mai mare parte din propolis, reaşezându-se în poziţia

iniţială. Recoltarea propolisului de pe pânza colectoare se face o

dată pe an după ce în prealabil a fost păstrată câteva zile la

temperatură scăzută (congelator).

În acest mod, anual, pot fi recoltate cantităţi însemnate de propolis,

cu un grad mai mare de impurităţi (la răzuirea părţilor componente

ale stupului) sau aproape liber de diferite impurităţi, aproape pur,

prin folosirea colectoarelor.

CEARA

Ceara este o secreţie a albinei lucrătoare. Când este emisă de

glandele ceriere ea este perfect albă şi curată. Utilizată ca material

de construcţie în stup, ea se încarcă progresiv cu substanţe care-i

schimbă profund compoziţia şi, ceea ce este mai vizibil,ea trece prin

toate nuanţele de galben, pe urmă de brun ajungând aproape neagră

după câţiva ani. Compoziţia chimică a cerii este foarte stabilă dacă

se considerare produsul pur, aşa cum este secretată de glande.

Variaţi foarte slabe de la o rasă de albine la alta. Nu se notează

variaţii semnificative decât între diferitele specii ale genului Apis.

VENINUL

Veninul de albine este o substanţa complexă, un produs de secreţie

al albinei lucrătoare şi al mătcii, un amestec al secreţiei glandelor de

venin care concură la formarea aparatului vulnerant.

Este stocat în punga de venin şi eliminat la exterior în momentul

înţepării, servind împreună cu acul la apărare (acul la albina

lucrătoare este un ovipozitor modificat pentru funcţiile de apărare)

şi eliminarea duşmanilor (mătcilor concurente, a albinelor hoaţe, a

animalelor şi insectelor care vreau să prădeze stupul, etc.).

Înţepăturile albinelor reprezintă un act reflex de autoapărare şi se

materializează prin folosirea organului specializat pentru funcţia de

apărare, format din partea vulnerantă cu punga de venin, partea

motoare şi glandele secretoare de venin.

Cantitatea pe care o poate elimina la o înţepătură o albină cu glanda

de venin dezvoltată este de circa 0,3 mg venin lichid, corespunzând

la circa 0,1 mg substanţă uscata. Cantitatea de venin este

determinată de vârsta albinelor, de hrană şi de sezon. Cantitatea

maximă de venin se obţine de la albinele în vârstă de 15-20 de zile,

după care glandele secretoare degenerează treptat.

În general se afirmă că odată folosită rezerva de venin nu se mai

reface. Dimpotrivă, unele cercetări menţionează ca după eliminarea

prin înţepare rezerva de venin a albinelor se reface cu condiţia ca

integritatea organului specializat să nu fie deteriorată.

Biologia secreţiei de venin are particularităţile ei, cantitatea de

venin variind de la o rasă la alta, de la o populaţie la alta şi chiar de

la un individ la altul, atingând o cantitate maximă secretată de circa

0,3 mg.

Numeroasele cercetări efectuate până în prezent arată că veninul de

albine are o structură complexă, în el fiind prezente atât substanţe

de natură organică cât şi anorganică, substanţe ce-i conferă

proprietăţi particulare, specifice.

APILARNILUL

Apilarnilul este un produs apicol obţinut din larvele de trântor cât şi

din conţinutul nutritiv aflat în celulele respective din faguri,

recoltate într-un anumit stadiu larvar (în ziua a 7-a de stadiu larvar).

Deşi nu este un produs tradiţional al stupului, ca şi mierea, polenul

şi ceara, apilarnilul se distinge prin proprietăţile lui organoleptice

specifice, prin proprietăţile lui fizico-chimice şi microbiologice care

îl recomandă ca un produs veritabil, de valoare al stupului.

LAPTISORUL DE MATCA

La începutul anilor cincizeci atenţia biologilor a fost atrasă de

compoziţia şi mai ales de proprietăţile lăptişorului de matcă.

Este interesant faptul că această substanţă, în acelaşi timp lapte şi

salivă, asigură larvei o creştere rapidă, iar individului care a fost

hrănit cu ea, o longevitate ce nu se poate compara cu cea a

indivizilor care nu primiseră lăptişor de matcă. A fost subiect pentru

amplă reflecţie şi cercetări.

Câţiva apicultori întreprinzători au trecut direct la producţia şi

vânzarea către public a lăptişorului de matcă, căruia i-au atribuit

virtuţile cele mai extraordinare, înainte chiar ca dosarul medical să

fi fost deschis. Anii au trecut; cercetările au progresat, pe urmă au

stagnat aproape. Dosarul medical un moment deschis a fost repede

închis de către medici îngrijoraţi pentru reputaţia lor şi puţin

doritori să-şi amestece numele într-o publicitate gălăgioasă. Ce a

mai rămas din această perioadă extraordinară ? Contrar tuturor

părerilor şi tuturor pronosticurilor, lăptişorul de matcă continuă fără

zgomot o carieră începută cu răsunet. Producţia şi consumul se

echilibrează la un nivel care permite unor apicultori specializaţi să-

şi mărească rentabilitatea stupinei. Stabilitatea, prin aceasta

înţelegând evoluţia consumului de mai bine de 20 de ani încoace,

constituie dovada că nu se poate ignora fenomenul "lăptişor de

matcă".

Lăptişorul de matcă este un produs de secreţie al glandelor

hipofaringiene ale albinelor lucrătoare, destinat hrănirii larvelor în

primele 3 zile, a larvelor de matcă pe toată perioada până la

căpăcirea botcilor, cât şi a mâtcilor. Are o consistenţă cremoasă,

este de culoare alb-gălbuie, cu gust acrişor.

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 19:18:31 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

LUCRARI IN STUPINA

LUCRARI DE PRIMAVARA IN STUPINA

Stuparii incepatori care citesc acest site trebuie sa inteleaga un

lucru : anul apicol incepe toamna ! De felul cum sunt pregatite

familiile de albine in toamna depinde totul : Productia,starea de

sanatate,marimea stupinei si in general tot ce tine de buna

desfasurare a lucrurilor.Totusi pentru a nu crea confuzii,vom

suprapune anul apicol cu cel calendaristic,urmand ca pe masura ce

va veti familiariza cu lucrarile ce trebuie executate sa faceti aceasta

separare singuri. Acestea fiind spuse sa trecem la treaba !!!

Odata cu ridicare sensibila a temperaturilor,primavara in stupina

trebuie facute mai multe lucrari.In ordine cronologica (subliniem ca

toate au importanta lor)acestea ar fi :

Pregatirea vetrei stupinei

Pe la inceputul lunii martie(functie de starea vremii)vom demara

primele actiuni:

- curatam si imprastiem zapada pentru ai grabi topirea,adunam si

inlaturam crengile,frunzele si in general toate resturile,urmarind o

igienizare totala

- asezam stupii pe locurile definitive,functie de sistemul

ales,urmarind ca urdinisurile sa fie orientate spre sud-est si albinele

sa beneficieze de caldura soarelui

- curatam prin urdinis(cu o sarma) stupii de albine moarte si alte

resturi;acestea se vor arde neaparat

- instalam sau reorientam gardurile de protectie pentru a feri

albinele de vanturile reci ale inceputului de primavara

Supravegherea zborului de curatire

In timpul iernii datorita faptului ca albinele nu au mai putut iesi

din stup,au acumulat in intestine reziduri care acum trebuie

eliminate.De aceea in primele zile calduroase(temperatura ajunge la

peste 15 grade C),trebuie sa stimulam efectuarea acestor zboruri de

curatire.Daca inca mai este zapada pe vatra stupinei este

recomandat sa intindem paie pe jos.Urdinisele se vor deschide larg

iar capacele se vor salta pentru ca razele soarelui sa incalzeasca

podisorul stupului.Tot acum unii dintre stuparii cu experienta mai

fac o lucrare importanta: introduc in mijlocul cuibului un fagure

gol,bine cladit,in care toarna 1-2kg de sirop de zahar caldut.Cand

observam ca zborul de curatire a fost facut de totalitatea

familiilor,reducem urdinisele la 3 cm si bineanteles asezam

capacele care au fost saltate.

Primul control si stramtorarea cuiburilor

Profitand de una din zilele calduroase executam primul control de

primavara,in care vom evalua starea familiilor de albine,operatiune

dublata de o stramtorare a cuibului.La deschiderea stupului

constatam:

- prezenta hranei care exista in faguri,stiind ca o rama standard

contine 3,5kg miere pe ambele fete

- prezenta matcii,dupa puietul de pe fagurii din mijlocul

cuibului;daca puietul nu exista totusi nu trebuie sa ne ingrijoram:

unele matci isi incep mai tarziu ouatul si de aceea este necesara

repetarea controlului dupa o saptamana,pana cand tragem o

conluzie corecta.

Tot in timpul acestui control,scoatem din stupi fagurii

mucegaiti,cu pete de diaree,si pe cei ce contin multe celule de

trantori.S-a constatat ca dezvoltarea familiilor de albine decurge

normal daca albinelor li se asigura un regim de caldura optim.In

acest scop stuparii vor "stramtora cuibul".Cuibul se aranjeaza catre

peretele stupului care este cel mai expus soarelui astfel:fagurii cu

puiet se aseaza in mijloc,ei fiind marginiti de faguri cu miere si

pastura;in cuib se lasa strict atati faguri cat pot acoperi albinele si

care trebuie sa aiba numai celule de lucratoare;in ce priveste rezerva

de hrana familia trebuie sa dispuna de min.4-5 kg miere si

bineinteles pastura.Atentie mare ca la stramtorare si la eliminarea

fagurilor imperfecti sa nu orfanizati accidental familia.Cuibul se

limiteaza cu o diafragma mai scurta,dincolo de ea fiind asezati

fagurii cu resturi de miere,aceasta delimitand compartimentul de

hranire.

Se recomanda ca tot cu aceasta ocazie familiile de albine sa fie

mutate in lazi curatate,reparate si dezinfectate.Trebuie sa avem

pregatite din timp cateva lazi,urmand ca pe masura ce mutam

albinele sa dezinfectam si restul de stupi. Lucrarea este foarte

necesara pentru ca pe langa toate celelalte,sa pastram o stare de

igiena perfecta.Toate aceste lucrari sunt decisive,necesita sa avem

ceva timp la dispozitie si mai ales sa avem "ingaduinta" vremii.

Salvarea albinelor ramase fara rezerve de hrana

Salvarea familiilor ramase fara rezerve de hrana este foarte usor

posibila in orice stupina chiar daca apicultorul este lipsit de

experienta.In acest scop folosim urmatoarele rezerve:

- proviziile de hrana existente pe ramele care nu au fost cuprinse

de ghem,sau in celulele din partea opusa a fagurilor ocupati partial

- proviziile de hrana existente in alte familii si de care acestea nu

mai au nevoie

- mierea in faguri,miere lichida sau granulata de la rezerva stupinei

In primul caz constatam ca de o parte si de alta a fagurilor

ocupati de ghem,se afla cate 1-2 faguri cu miere care nu au fost

folositi de albine.Asta se intampla din cauza ca odata format

ghemul de iernare,albinele nu mai au acces decat la proviziile de pe

fata fagurilor unde se afla.Pentru a remedia situatia se ridica din

stupi ramele care contin provizii,si care din motivul mentionat au

ramas neconsumate. Se descapacesc aceste rame pe o parte si cu

ajutorul unui bastonas de lemn se fac 2-3 gauri de grosimea unui

creion.Apoi se indeparteaza ramele cu faguri si putine albine din

ambele margini ale ghemului.Se introduc fagurii gauriti,cu miere

descapacita in spatiu liber care tocmai a fost creat.Fagurii scosi(cu

putine albine pe ei) se alatura de fagurii cu miere,bineinteles si ei

gauriti pentru a permite circulatia albinelor.

In cazul cand familia ramasa fara provizii nu are faguri

disponibili in stup,se procedeaza la ridicarea de faguri cu provizii

din familiile mai bogat aprovizionate.Introducerea lor in stupi se

face dupa tehnologia descrisa mai sus.

Cand nu dispunem de acesti faguri,se poate folosi mierea diluata

un pic,incalzita si apoi turnata in faguri goi.Hraniri de calitate se

mai pot face cu turtite de miere cristalizata si framantata cu zahar

pudra pana obtinem consistenta dorita,cat si cu serbet de

zahar.Aceste turtite se aplica direct pe partea superioara a

ramelor.Este de dorit insa ca aceste interventii sa fie facute numai in

caz de urgenta,putand evita aceste situatii neplacute printr-o buna

organizare a cuibului inca din toamna.

Completarea rezervelor de pastura

Pe langa miere,albinele au nevoie la cresterea noilor generatii si

de hrana proteica.Aceasta este asigurata de pastura,lipsa ei fiind un

handicap major in dezvoltarea favorabila a familiilor de

albine.Pentru cresterea unui kg de albina este nevoie de 1,5 kg de

pastura.Pastura se asigura din toamna prin introducerea unui fagure

plin si la nevoie prin completarile de primavara.In primavara

modurile de administrare sunt:

- Scoatem pastura din faguri prin taierea lor in fasii;apoi frecam

fasiile in mana pana la separare.La pastura obtinuta se adauga o

cantitate egala de apa si o cantitate dubla de miere.Se mai adauga

sare 1% din cantitatea amestecului si se omogenizeaza.Se toarna

amestecul in faguri administrand zilnic cate 200g,pana la aparitia

culesului de polen.

- Un kg de pastura se amesteca cu 0,750kg miere si se

administreaza deasupra ramelor sub forma de turtite proteice de

completare.

- Amestecam cantitati egale de polen si miere ,administrand la fel

deasupra cuibului sub forma de turtite.

Concluzionand,hranirea proteica de primavara se face de

preferinta cu pastura de la rezerva,apoi daca nu avem cantitatile

necesare se vor face hraniri cu polen si miere sau pastura si miere.

Dezinfectia stupilor

Daca nu am facut aceasta lucrare in timpul primului control de

primavara(din diferite motive) sa stiti ca acum a sosit

momentul.Dezinfectia se face cu scopul pastrarii sanatatii familiilor

de albine.O casa curata inseamna eliminarea unor probleme grave.

Lucrarea consta in mutarea familiilor de albine in alti stupi,pe care

i-am curatat si dezinfectat.In principiu lazile se curata de resturi de

ceara,propolis,pete diareice si apoi se dezinfecteaza cu o solutie

recomandata.Urmeaza o limpezire,o uscare si neaparat flambarea cu

flacara.

Largirea cuiburilor

Lucrarea este deosebit de importanta,avand in vedere ca

interventia stuparului poate face mult bine,dar totodata si mult rau

daca nu este facuta corect.Prin largirea cuibului trebuie sa

raspundem ferm necesitatii matcii de a depune oua.Trebuie sa avem

in vedere urmatoarele conditii generale:

- existenta unei concordante intre suprafata ocupata de puiet si

numarul de albine doici;la un numar mic de doici si cantitatea de

laptisor de matca distribuita va fi mica

- prezenta rezervei de pastura necesara cresterii puietului si a

albinelor tinere

- conditiile interne si externe,precum si caracteristicile

biologice.acestea tin de temperatura externa,de modul in care

albinele reusesc sa mentina climatul optim in stup cat si de faptul ca

prin modul de a depozita polenul in faguri se regleaza activitatea

matcii.In principiu matca este oprita sa depuna oua pe fagurii aflati

dupa cei cu pastura.

- aplicarea fara discernamant a hranirilor de stimulare;printr-o

hranire abundenta se pot introduce in stup dezechilibre importante

Efectiv largirea se face astfel: semnalul trebuie dat de faptul ca

toti fagurii din cuib sunt ocupati cu puiet(excluzand fagurii

marginasi care contin miere si pastura).Se adauga un fagure bine

cladit.Acesta se introduce intre fagurele marginas si cel cu

puiet.Dupa ce si acesta a fost ocupat cu puiet,se introduc treptat alti

faguri tinand seama de cresterea populatiei.Primul fagure introdus

trebuie sa fie un fagure in care s-au mai crescut cateva generatii de

albine, apoi putand fi introdusi si faguri claditi in care nu a fost

crescut puiet.Introducerea unor faguri care au mici coroane de

miere(care vor fi descapacite)este un factor favorizant.

O metoda de a face ca matca sa oua in fagurii introdusi,este

aceea de ai stropi cu apa calduta sau miere diluata.La incalzirea

timpului si in prezenta unui mic cules largirea se poate face si cu un

fagure artificial.Acest fagure se aseaza dupa ultimul fagure cu puiet

si in momentul cand celulele au fost cladite pe jumatate se muta in

mijlocul cuibului.

Citind aceste randuri sigur v-ati dat seama ca tehnicile descrise

sunt folosite cu precadere la stupii orizontali si verticali cu

magazine.Stupul multietajat,beneficiind de o constructie aparte se

manuiete diferit.La acest tip de stup largirea se face prin inversarea

corpurilor, manevrarea ramelor si desele interventii in cuib

nemaifiind necesare.

Intarirea familiilor slab dezvoltate

Oricat s-ar stradui stuparii sa execute toate lucrarile la timp,se

constata ca in stupina o parte din familii raman in urma cu

dezvoltarea,aparent fara o cauza anume definita.La urma urmei

acest lucru tine de o anume normalitate daca ne gandim ca o familie

de albine poate fi asimilata unui "organism".Pentru a uniformiza

puterea stupilor se practica metoda prelevarii de rame cu puiet

capacit din familiile puternice si ajutarea celor ramase in urma cu

dezvoltarea.

LUCRARI DE VARA IN STUPINA - VALORIFICAREA

CULESURILOR

Stuparii au depus eforturi deosebite pentru a scoate familiile de

albine puternice din primavara si acum asteapta roadele muncii

lor.Culesurile la pomii fructiferi si flora spontana au asigurat

familiilor necesarul de miere si polen.In anii de exceptie se pot

obtine si cateva kg de miere marfa,dar marea multumire este ca

albinele au hrana din abundenta.In general culesurile sunt de mare

intensitate,insa durata lor este scurta.Aceste culesuri pot fi timpurii

(salcam,zmeuris),de vara(tei,faneata,floarea soarelui) si tarzii.

Recunoasterea unui cules

- speciile melifere infloresc abundent

- intensitatea zborurilor creste exponential,albinele se inghesuie la

urdinis.

- fagurii din cuib se inalbesc datorita faptului ca albinele alungesc

celulele si capacesc mierea.

- pe inserat in stupina se simte mirosul caracteristic al mierii.

- albinele ventilatoare isi intensifica activitatea,pentru a evapora

apa din nectarul proaspat cules.

Conditii pentru valorificarea culesurilor

Devine foarte clar si pentru stuparul incepator cat si pentru cel

experimentat ca nu orice familie de albine din stupina poate

valorifica la maxim un cules.Conditiile necesare sunt :

- familiile sa fie puternice si sa ocupe min. 12 faguri

standard,dintre care 8-9 cu puiet

- familiile sa fie in stare activa,stiut fiind faptul ca o familie aflata

in stare de roire sau in preajma roitului isi diminuiaza mult

activitatea

Cum obtinem acest deziderat? Sunt lucrari care facute la timp,ne

pun in ipostaza de a aborda cu maxim succes culesul:

- familiile de albine trebuie intretinute in stupi de mare capacitate

care ofera posibilitatea ca dezvoltarea cuibului sa se faca

normal,depozitarea mierii sa fie asigurata si a caror volum se poate

mari sau micsora

- intensificarea ventilatiei prin umbrirea stupilor,ridicarea partiala

sau totala a podisorului si inlocuirea acestuia cu o sita

- ridicarea periodica de rame cu puiet capacit,cu albina

aferenta,aceasta operatiune prevenind intrarea in frigurile roitului si

totodata asigurand marirea efectivului stupinei

- inlocuirea matcilor batrane sau necorespunzatoare cu matci

tinere,apte biologic si genetic pentru performanta

- folosirea familiilor ajutatoare si unificarea acestora cu familia de

baza in preajma culesului,in acest fel asigurand o cantitate mare de

albina culegatoare si implicit o productie pe masura

- marirea puterii familiilor ramase in urma cu dezvoltarea,prin

imputernicirea lor cu puiet capacit ridicat din stupii puternici

Sunt primaveri favorabile dezvoltarii familiilor de albine,in care

culesul incepe timpuriu.Zonele cu salcii,artar,cu flora spontana si

mai ales padurile de salcam pot oferi cantitati importante de miere.

Stuparii care au in zona asemenea "comori",sau cei care practica

stuparitul pastoral,obtin rezultate remarcabile.Odata cu sfarsitul

primaverii,familiile de albine ating capacitatea maxima de

dezvoltare.Daca nu se intervine ferm,acestea vor intra in frigurile

roitului si culesurile urmatoare-tei,fanete,floarea soarelui- pot fi

compromise.Formarea de noi familii si aplicarea stricta a tuturor

masurilor prevazute pentru aceasta perioada,pot impedica pagubele

ce vor urma si dau posibilitatea valorificarii culesurilor urmatoare.

LUCRARI DE TOAMNA IN STUPINA

Vine toamna,mierea a fost extrasa si apicultorul se afla pus in

fata unor noi provocari,carora trebuie sa le faca fata.Dupa cum am

mai spus acum incepe anul apicol,toamna reprezentand un nou

debut si un prilej de a pune stupina pe o alta treapta a

performantei.Sa trecem iarasi la treaba:lucrarile de toamna

demareaza la inceputul lunii august si se impart in trei mari

categorii:

- lucrari de intensificare a cresterii puietului; asigurarea rezervelor

de hrana pentru iernare; pregatirea cubului familiilor de albine in

vederea unei iernari de calitate.

Intensificarea cresterii puietului

Pentru ca familiile de albine sa iasa cat mai puternice din

iarna,trebuie ca inca din toamna sa asiguram o populatie

numeroasa,bine hranita si intr-o stare de sanatate perfecta.Acest

lucru nu este usor de obtinut,stuparul fiind foarte solicitat,atat ca

timp,cat si ca volum de munca.Ce masuri trebuie avute in vedere:

Asigurarea de matci tinere si viabile:

S-a stabilit ca numai o matca tanara poate face fata la un ritm

constant de depunere a puietului.In acest scop nu trebuie sa toleram

in stupina matci mai batrane de 2 ani si in decursul verii sa facem

inlocuirile necesare.Biologic matcile batrane isi limiteaza depunerea

puietului atunci cand in natura nu mai exista un cules bogat de

nectar si polen,pe cand cele tinere se comporta altfel:isi mentin

ritmul bun chiar daca resursele nectarifere si cele proteice sunt mult

mai mici(intr-un cuvant valorifica mai bine culesurile de

intretinere).Un alt avantaj al matcilor tinere este acela ca in

primavara vom gasi un procent redus de familii ramase orfane(dupa

unii autori procentul este de 0,5%).Cu toate astea nu se recomanda

ca schimbarea sa se fraca toamna daca folosim botci sau matci

neamperecheate decat in cazuri de urgenta.

Deblocarea cuiburilor

O alta cauza a scaderii depunerii puietului de catre matca este

blocarea cuibului cu miere sau pastura.Odata cu apropierea toamnei

si in prezenta unui cules mediu, instinctiv,albinele blocheaza

cuibul,cautand sa-si asigure necesarul de rezeve de hrana.Practic se

intampla ca matca sa nu mai aiba unde depune oua,numarul

celulelor libere scazand drastic.

Pentru a inlatura acest neajuns, la stupii orizontali si verticali cu

magazine se introduc periodic in mijlocul cuibului faguri

claditi(recomandati cei in care s-au crescut cateva generatii de

puiet).Aceste spatii libere se creeaza prin scoaterea fagurilor

marginasi.La stupul multietajat lucrarea este mult mai simpla si se

realizeaza prin inversarea periodica a corpurilor.Atentie insa,pentru

ca trebuie sa avem grija ca niciunul din corpurile inversate sa nu fie

corpul care gazduieste rezervele de hrana

Asigurarea cu faguri de calitate

Fagurii ce raman in cuibul familiei trebuie sa fie bine

construiti,fara celule de trantori sau alte defecte.Toti fagurii care nu

corespund criteriilor vor fi scosi fara a sta prea mult pe

ganduri.Asigurarea cu faguri de calitate trebuie facuta mai ales in

"zona fierbinte" a cuibului,adica acea zona in care primavara se vor

creste noile generatii.

Asigurarea de culesuri tarzii si hraniri de stimulare

Prezenta unor culesuri tarzii de nectar si polen impulsioneaza

matca sa depuna oua.Prelungirea acestei perioade aduce mari

avantaje stupinei in totalitatea ei,albinele recapatand starea febrila

care caracterizeaza un bun cules.Stuparii pot pune familiile in

aceasta stare favorabila fie prin deplasarea in pastoral la locatiile

care ofera culesuri tarzii,fie prin incercarea de asigurare a unei baze

de de cules prin alegerea unei vetre permanente adecvate.

Ce putem spune despre culesurile tarzii? Cert este faptul ca

prezenta lor are un impact mult mai mare in comparatie cu o hranire

artificiala de stimulare.Cand stuparii nu pot oferi albinelor aceste

culesuri apeleaza la hraniri de stimulare prin oferirea catre familii a

merii descapacite sau a inlocuitorilor acesteia(sirop de

zahar).Despre eficienta acestor hraniri de stimulare o sa discutam cu

alta ocazie,aici limitandu-ne a spune ca se fac in mai multe

moduri:descapacirea a 2-3 dm patrati de fagure cu miere si oferit

dincolo de diafragma sau la marginea cuibului;hraniri cu sirop de

zahar concentratie 1/1,cate 200-300 g la interval de 2-3

zile;deasemeni o alta metoda este stimularea cu zahar tos,umectat

putin cu apa sau miere.

Nu trebuie sa ignoram un fapt:hranirile glucidice trebuie

completate si cu cele proteice,prin asigurarea polenului livrat in

mod natural sau artificial.In lipsa unui cules se administreaza ca

turtite(pregatite in acelasi mod ca in primavara)deasupra cuibului.

Reducerea si impachetarea cuiburilor

Ca si in primavara in vederea obtinerii unui climat favorabil se

procedeaza la o stramtorare a cuibului;in stup vor ramane numai

fagurii care sunt acoperiti bine de albine,marginiti de faguri cu

miere si pastura.Fagurii scosi se trec dincolo de diafragma si prin

descapacirea lor mierea v-a fi carata de albine in cuib.Atentie:nu se

lasa pana tarziu in toamna fagurii dupa diafragma,asta pentru a

impedica o formare gresita a ghemului de iernare.

Tot in aceasta perioada se face o impachetare sumara(a nu se

comfunda cu impachetarea finala din toamna).Din fericire pentru

posesorii de stupi multietajati,aceste operatiuni nu sunt necesare

decat in cazuri putine,cand familiile nu ajung la nivelul de

dezvoltare cerut.Reducerea cuiburilor va creea in familie o crestere

a populatiei si in unele cazuri este nevoie de o noua largire.

Asigurarea rezervelor de hrana

Albinele ierneaza stranse intr-un ghem si in tot acest timp

climatul este asigurat de o miscare continua a lor.Cand conditiile

externe permit,familia de albine demareaza cresterea puietului- la

inceput timid,pe suprafete mici de fagure- urmand ca odata cu

imbunatatirea vremii,inspre primavara,cresterea sa fie

accelerata.Dupa cum bine stiti albinele ce ierneaza(datorita

conditiilor specifice)traiesc aprox.5-6 luni,deci asigurarea

rezervelor pana la aparitia primelor culesuri este o lucrare foarte

importanta.

Aceste rezerve sunt folosite la autointretinere si pentru cresterea

puietului.O familie fara prea multa hrana risca sa se piarda in

iarna,asta fara sa vorbim de cantitatile mici de puiet crescute.Ce

trebuie sa avem in vedere pentru a rezolva problema hranei?Cateva

deziderate de atins:

Calitatea hranei

Mierea din faguri sa fie numai miere florala.Ca o prima conditie

ar trebui sa mentionam ca mierea de mana trebuie eliminata in

totalitate din stupi.Daca iernam familiile cu aceasta miere in faguri

riscam sa pierdem albinele(acestea neputand face zboruri de

curatire).O alta conditie ar fi aceea ca mierea din faguri sa fie

capacita.Mierea este un produs hidroscopic si prin ramanerea libera

pe faguri(fara a fi capacita) se poate deteriora.Consumata de albine,

mierea alterata produce boli grave.Deasemeni se prefera ca albinele

sa ierneze cu rezerve de miere care nu cristalizeaza.In special

mierea de rapita,prin puterea mare de cristalizare,este foarte

daunatoare si trebuie inlaturata.

Ramele de miere si pastura

De preferat este ca ramele sa fie recoltate la culesurile de

primavara-vara.O rama corect aleasa este aceea care cuprinde miere

pe ambele fete min. 2/3 din suprafata.Cantitativ asta inseamna ca o

rama standard de orizontal contine 2,7-3 kg miere iar una de

multietajat 1,8-2 kg.Se accepta ca o ultima optiune si rame cu 1,5

kg miere,dar acestea trebuie folosite cu multa precautie.Bineinteles

acesti faguri vor fi foarte bine construiti.Ca rezerva de

pastura,fiecare familie trebuie sa aiba min. 1 fagure cu pastura,fiind

si pentru acest fagure valabile recomandarile(privind calitatea

lui)facute la cei cu miere.

Hranirile de completare

Hai sa vedem cand si in ce cazuri se fac hranirile de

completare.Sunt cazuri cand familiile nu pot strange mierea

necesara datorita conditiilor meteo;apoi cand mierea de mana

trebuie inlocuita,sau cand s-au facut greseli de ordin tehnic in

intretinere.In cazul stupului vertical cu magazine sunt probleme

care apar din insasi constructia lui(mierea este depozitata in fagurii

de stransura) si care reprezinta un caz aparte.

Incepem aceste hraniri cat mai timpuriu,adica imediat dupa ce s-

au terminat culesurile de vara.Trebuie sa facem o distinctie intre

hranirile de completare si hranirile de stimulare,fiecare avand rolul

si scopul sau.In cazul in care hranirea de completare se face cu sirop

de zahar trebuie ca la aceasta sa participe in principal albinele care

nu vor intra in iarna.Daca nu respectam recomandarea atunci albina

din iarna va fi uzata si incapabila sa asigure o viata normala in

stup(ele vor muri inainte de a creste generatiile noi de puiet).Ca un

principiu general,hranirea de completare o facem dupa ce am redus

cuiburile la numarul de faguri pe care se va face iernarea.Cantitatea

de miere din faguri trebuie sa fie cea indicata,iar mierea completata

sa aiba timp pentru a fi capacita.

La completare se va folosi un sirop de zahar,2/1,cu un adaos de 1

gr acid citric(sare de lamaie),la litru.Administrarea hranei se face in

portii medii sau mari(2-3 kg),seara,cu luarea de masuri stricte de

prevenire a furtisagului.O sa observam ca nu toate familiile ridica

siropul de zahar peste noapte si in acest caz devine necesara

micsorarea portiilor.Cand timpul este inaintat,siropul de zahar se

poate inlocui cu serbet.Trebuie sa remarcam insa ca cea mai

eficienta metoda de completare este cea cu miere,pe care o

descapacim de pe faguri si o administram dupa diafragma.Este de

dorit ca aceste hraniri de completare sa fie terminate pana in 20

august.

Pregatirea cuibului familiilor de albine

Cu ce am putea compara aceasta lucrare?Poate cu aranjarea

spatiului locuibil intr-o casa,pentru ca toata lumea sa se simta

bine.Aranjarea cuiburilor familiilor de albine se face in functie de

terminarea culesurilor,starea vremii si prezenta puietului.Timpul

acestei aranjari difera de la an la an,iar stuparul trebuie sa aprecieze

foarte bine momentul ales.In principiu in cuib se lasa atatia faguri

cat sa fie ocupati de albine,iar acestea sa aiba acces la hrana toata

iarna.Sunt trei metode de aranjare a fagurilor:

- amplasarea bilaterala : este cea mai folosita metoda,si consta in

aranjarea fagurilor mai plini cu miere spre extremitati iar catre

mijlocul cuibului in ordine descrescanda.

- amplasarea unilaterala : se foloseste in general pentru a ierna

doua familii intr-un stup.Fagurii se randuiesc de o parte si de alta a

diafragmei.Langa diafragma se aseaza fagurele cu cea mai mare

cantitate de miere,urmand fagurii cu cantitati descrescatoare.

- amplasarea centrala : fagurii din centrul cuibului contin cea mai

mare cantitate de miere,urmatorii(asezati simetric)fiind pusi cei cu

miere din ce in ce mai putina.

La toate tipurile de aranjare se va urmari ca fagurii sa nu contina

mai putin de 1,5 kg miere si sa fie bine construiti(mai ales cei din

cuibul efectiv).La stupii multietajati iernarea trebuie facuta de

regula pe doua corpuri,in corpul superior trebuind sa existe 14-15

kg de miere.In corpul de jos mierea se gaseste doar pe fagurii

laterali.In cazurile cand familia ierneaza pe un singur corp(situatie

care nu e de dorit)se va prefera o asezare centrala a fagurilor.

LUCRARI DE IARNA IN STUPINA

Spre sfarsitul toamnei conditiile de viata ale albinelor se schimba

foarte mult.Venirea noptilor reci si foarte reci le obliga sa se

grupeze in "ghemul de iernare".Lucrarile pe care le-am facut in

toamna acum isi arata roadele.Ce mai putem face pana la deplina

instalare a iernii?

Izolarea termica a cuibului

In toamna am facut deja o impachetare sumara,insa acum va

trebui sa o facem pe cea recomandata pentru iernare.Se stie ca

albinele nu incalzesc stupul ci doar interiorul ghemului.Trebuie sa

stim ca izolarea termica nu se face pentru a creste temperatura in

stup ci pentru a feri albinele de variatiile bruste ale

temperaturii.Literatura de specialitate recomanda doua metode de

impachetare:bilaterala si unilaterala.Experientele ultimilor ani au

aratat ca o impachetare bilaterala nu este necesara pentru ca

izoleaza prea mult cuibul.

Totusi,ea se aplica familiilor de albine slabe,pentru familiile

normale fiind recomandata cea unilaterala.In ce consta

impachetarea unilaterala: la stupii orizontali si cei verticali cu

magazine,fagurii se aseaza spre peretele mai incalzit al stupului.La

diafragma se astupa toate fantele (se poate folosi si banda scotci) si

se izoleaza cu materiale care nu creaza condens.Deasupra

podisorului se aplica o alta impachetare din aceleasi

materiale.Impachetajul nu trebuie sa fie prea gros pentru a permite

evacuarea apei din stup.Stupii multietajati-din nou cel mai usor de

manevrat-se impacheteaza numai superior,deasupra podisorului sau

unilateral de catre stuparii care sunt "Toma necredinciosul" si se

ghideaza dupa principiul "totul e bun,daca nu dauneaza".

Ventilatia stupului

Ventilatia stupului este foarte importanta,daca ne ghidam dupa

experienta trecutului;familii de albine puternice in toamna,au iesit

din iarna ca niste umbre de nerecunoscut.Si asta datorita greselilor

care au fost facute,cand nu s-a asigurat o ventilatie corespunzatoare.

O ventilatie corecta este lipsa totala a oricaror curenti,altii dacat

aceia proveniti din schimbul de aer,dintre urdinis si fanta din

podisor.Deci prima masura ar fi ca orice orificiu(in afara de cele

doua mentionate)sa fie astupat.Este recomandata si o anumita

marime a urdinisului,care s-ar situa undeva la valoarea de 0,5cm

pentru fiecare spatiu dintre rame.

In ceea ce priveste marimea fantei din podisor,un mare stupar

roman recomanda:"orificiul de aerisire din podisor,trebuie sa fie de

marimea unei palme".Daca curentii de aer vor circula numai intre

aceste doua fante(urdinis- podisor),veti asigura albinelor

dumneavoastra o traversare in bune conditii a iernii.Aceasta tehnica

se aplica la toate tipurile de stupi existenti in exploatare.

Aplicarea tratamentelor de toamna

Tratamentele cele mai eficiente impotriva varozei se aplica in

lipsa puietului.Acest lucru se intampla mai tarziu in toamna,spre

inceputul iernii.Stuparii trebuie sa profite de zilele-putine ce-i drept-

de vremea buna si sa faca aceste tratamente conform prospectului si

recomandarilor producatorilor de medicamente.

Protectia generala a stupinei

Conditiile grele din timpul iernii necesita luarea de masuri de

protectie speciale. In acest scop,stupii vor fi mutati si asezati pe

vatra de iernare.Stupina se va proteja cu garduri de inaltime medie

care impiedica o circulatie periculoasa a curentilor de aer.Stupii vor

fi asezati pe postamente speciale,avand grija ca sa li se asigure o

anumita inclinare.Aceasta masura este benefica,in eventualitatea ca

apa rezultata din condens va fi eliminata.Exista 3 metode de

iernare:iernarea in aer liber,iernarea in cojoc si iernarea in

adapost.Din punct de vedere al avantajelor si dezavantajelor oferite

de fiecare metoda in parte este de discutat.Recomandat insa este o

iernare in aer liber,cu luarea masurilor mai sus mentionate.

Supravegherea albinelor iarna

Odata cu venirea iernii,lucrarile din stupina s-au incheiat.Pentru

stuparii care au facut toate lucrarile"ca la carte"urmeaza o perioada

de 2-3 luni in care vizitele la stupina reprezinta simple vizite de

supraveghere.Mai mult,exista o anumita categorie de stupari,care nu

mai trec in aceasta perioada pe la albinele lor;prima vizita fiind

facuta pe la inceputul lunii martie.Acestia sunt "meseriasii",cei care

pe baza experientei acumulate pot duce lucrarile din timpul anului

la perfectiune.

Dar ce avem de facut noi cei care nu ne incadram in aceasta

categorie?La cate 3 saptamani interval,vizitam stupii si cu ajutorul

unui stetoscop(se poate si cu unul improvizat)ascultam zgomotele

din stupi.Ce ne-ar putea indica ele?

- un zumzet moderat si uniform e un indiciu ca totul este in regula.

- un bazait puternic ne indica, ca familia are probleme si ca exista

o stare anormala in stup.

- un zumzet slab inseamna ca albinele sunt infometate.

- zumzetul neuniform si plangator indica absenta matcii.

Stuparul mai are o posibilitate de apreciere a starii familiilor de

albine iarna,aceasta numindu-se "foaia de control".Prin examinarea

resturilor si albinelor moarte de pe ea,ne putem da seama daca

exista probleme.La stupii orizontali unde "foaia de control" nu se

poate instala,se examineaza resturile care sunt scoase prin urdinis cu

o sarma.

Zborurile de curatire iarna

Stiti inca din primavara cat de benefice sunt aceste "zboruri de

curatire".Inainte de inceputul iernii albinele fac zboruri de curatire

,fapt care are influente pozitive in ce priveste iernarea.Nu de putine

ori in unii ani cand temperaturile depasesc 12 grade C ,in lunile

decembrie,ianuarie februarie sunt conditii favorabile ca albinele sa

iasa din stup.Stuparul- ca si in primavara -trebuie sa stimuleze

aceste zboruri luand urmatoarele masuri:

- curata urdinisurile,ridica capacele si saltelutele izolatoare,curata

zapada,imprastie paie. O practica des folosita este si "lovirea"

usoara a stupilor pentru ca albinele sa se agite si in acest fel sa iasa.

Un indemn: profitati de zilele calde si fiti prezenti in stupina

pentru a supraveghea zborurile de curatire,asa veti fi scutiti de

multe necazuri ce ar putea sa apara daca acestea nu se fac de toate

familiile.

Indreptarea starilor nedorite

In viata unei familii ce ierneaza pot interveni diferite probleme

care trebuie rezolvate.Aceste cazuri speciale nu sunt de dorit sa

apara,dar cateodata totusi se intalnesc in practica apicola(cele mai

multe fiind provocate chiar de noi).

- familiile au ramas fara hrana sau nu au acces la aceasta;albinele

aflate intr-o astfel de situatie necesita o hranire

suplimentara.Aprovizionarea se face cu faguri de la rezerva.Dupa ce

deschidem stupul,localizam ghemul de iernare.Introducem apoi

fagurele in locul in care lipseste hrana,nu inainte insa de a gauri

fagurii de 2-3 ori,pentru a inlesni circulatia albinelor.O alta metoda

este hranirea cu miere cristalizata fin,framantata cu zahar pudra.Din

acest amestec se fac turte de 1,5 kg ambalate in pungi gaurite sau

hartie(deasemeni gaurita)si se administreaza albinelor deasupra

intervalelor gasite in suferinta.Cand nu avem miere indemna la

boli,sau pur si simplu aceasta lipseste,se foloseste serbetul de zahar

administrat ca in cazul precedent(turte).Se pot face si hraniri cu

sirop de zahar dens,administrat in faguri dar asta numai catre

sfarsitul iernii cand albinele il consuma cu placere.

- familia a ramas orfana : la controlul auditiv constatam ca albinele

au ramas fara matca.Ideal ar fi ca rezolvarea problemei sa se faca cu

matci de rezerva.Iernarea acestor matci fiind o chestiune destul de

dificila,se ajunge in situatia in care acestea lipsesc.De aceea practica

cea mai des folosita este unirea familiei in suferinta cu o alta(mai

slaba dar care are o matca buna)

Toate aceste lucrari se fac intr-o incapere incalzita(aprox. 15

grade C) in care ferim stupul de temperatura scazuta de afara.Aceste

probleme ce apar trebuie neaparat rezolvate pentru ca de ele

depinde supravietuirea familiei in ansamblu.

Conditii generale de iernare

Cand alegem vatra de iernare pentru albinele noastre o facem cu

grija.Ce trebuie sa urmarim :

- sa poata fi protejata de vanturile reci.

- sa asigure linistea necesara albinelor;daca albinele vor fi

deranjate de pasari sau animale,sau de zgomote de alta natura,se vor

agita,vor consuma multa miere si se vor imbolnavi.

- sa poata fi curatata usor de zapada iar apa sa se scurga usor(sa nu

balteasca)

Zapada care se depune pe stupi nu trebuie neaparat curatata decat

in cazul cand prinde o crusta de gheata ; cea afanata asigura o mai

buna izolare termica.Atentie : instalati si gratare la urdinis

impotriva soarecilor

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 19:19:58 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

INMULTIREA FAMILIILOR DE ALBINE

Stiinta si practica apicola au demonstrat faptul ca roitul este un

fenomen biologic natural care corespunde unei necesitati biologice

menite sa contribuie la conservarea si perpetuarea speciei.

In apicultura moderna roitul natural nu este dorit iar conceptia

unor apicultori care asteapta roirea naturala ca unicul mijloc de

inmultire sau repopulare a stupilor ar fi bine sa fie revizuita si

inlocuita cu metodele stiintifice de inmultire artificiala care au

numeroase avantaje fiind executata cu usurinta la dorinta si

interventia controlata a apicultorului.

Roirea artificiala

Roirea artificiala are menirea sa inlature toate neajunsurile roirii

naturale. Ea se efectueaza la timpul potrivit si ne permite sa

efectuam o selectie a materialului biologic,evitand riscul unor

pierderi de roi pe care nu-i putem supraveghea si recupera.

Se poate afirma ca evitarea completa a roirii este destul de

dificila,insa exista o serie intreaga de operatiuni preventive care pot

evita sau reduce mult roirea naturala.Pentru aceasta este necesar sa

cunoastem temeinic cauzele care determina roirea si masurile care

urmeaza a fi luate pentru prevenirea roitului.

In practicarea unei apiculturi moderne se recomanda sa intretinem

numai familii puternice cu matci tinere si de mare

productivitate.Pentru a evita roitul natural trebuie sa retinem faptul

ca este mai usor de prevenit decat de combatut acest instinct atunci

cand familia de albine intra in frigurile roitului.

Principalele cauze care determina roirea sunt: suprapopularea

stupilor,deci aglomerarea cuibului,ventilatia necorespunzatoare a

acestora,expunerea lor la soare si supraincalzirea acestora prin

insolatie,aparitia unei necorespondente intre cantitatea de albine

tinere care pot hrani puietul si cantitatea de puiet pe care ele trebuie

sa-l hraneasca,glandele salivare ale acestor albine pot secreta

laptisor, dar nu au suficiente larve pe care sa le poata creste,faguri

insuficienti sau necorespunzatori pentru depunerea oualelor, lipsa

de spatiu pentru cladirea fagurilor,predispozitia ereditara si alti

factori care constituie tot atatia excitanti interni sau externi care

favorizeaza roitul.

A stabili care dintre aceste cauze are cea mai mare importanta

pentru manifestarea instinctului de roire este foarte greu,putandu-se

analiza numai fiecare in parte si sintetiza corelatia care exista intre

ele.

- Stupi de mare capacitate - Este necesar sa se asigure in primul

rand folosirea de stupi sistematici cu un spatiu corespunzator a

caror volum poate fi marit dupa nevoie astfel ca matcile sa aiba

posibilitatea nelimitata de a depune oua evitandu-se blocarea

cuibului.In functie de cules se face largirea periodica a cuibului cu

noi rame si faguri artificiali.Daca primavara nu avem faguri

suficienti se limiteaza ponta matcii si aceasta lipsa duce si la

diminuarea culesului.Calculele au aratat ca la un spor zilnic de 1 kg

a capacitatii de prelucrare si depozitare a nectarului sunt necesari 2-

3 faguri,iar la un spor zilnic de 8 kg vor fi necesari 15-20 faguri.

- Amplasarea stupilor - Este indicat ca stupii sa fie amplasati la

umbra in perioada de maxima insolatie(orele 12-17)deoarece

supraincalzirea favorizeaza instinctul de roire.Este bine ca stupii sa

fie vopsiti in nuante deschise la culoare pentru a nu atrage caldura

razelor de soare.

- Culesul nectarului si polenului - Sunt elemente care actioneaza

ca stimulenti,determinand o mai buna hranire a matcii,o mai buna

depozitare a nectarului si polenului care produc caldura in

stup,contribuind la cresterea puterii familiei.Un cules intensiv de

rapita timpurie poate constitui cauza principala a roirii daca

apicultorul nu intervine la timp.De asemenea in perioadele lipsite de

cules este bine sa practicam stuparitul pastoral.

- Aglomeratia de albine tinere - Existenta unui numar excesiv de

albine tinere indeamna familia sa inceapa pregatirile de roire prin

cladirea de botci pe faguri in care matca depune oua din care vor

ecluziona viitoarele matci.Familia respectiva trece prin frigurile

roitului mai ales in cazul unei perioade mai lungi de timp

nefavorabil.

- Lipsa de spatiu si ventilatie - Aglomeratia si caldura cuibului

fac ca activitatea albinelor ventilatoare sa nu mai fie intodeauna

pozitive si suficient de eficace,predispunand familia de albine la

roire.In timpul culesului se recomanda deschiderea mare a

urdinisurilor si asigurarea ventilatiei.

- Blocarea cuibului cu miere si pastura - La un cules intensiv de

nectar si polen cand cuibul nu este corespunzator marit acesta se

blocheaza iar matca nu mai are celule goale pentru a depune oua

diminuandu-se activitatea albinelor si favorizand roirea.

- Excesul de laptisor de matca - Producerea laptisorului de matca

destinat hranirii larvelor de albine in primele trei zile de viata daca

este tulburat de prezenta unui numar mare de albine lucratoare care

nu pot sa transmita produsul lor larvelor,acestea ajung sa cladeasca

botci in care depoziteaza hrana glandulara stimuland

roirea.mentinerea unor familii puternice cu multe rame cu puiet

necapacit reprezinta o metoda eficienta de prevenire a roitului.

- Varsta matcii - S-a constatat ca matcile batrane au tendinta mai

mare de roire de unde concluzia de a detine cat mai multe matci

tinere selectionate din cele mai bune familii de albine.

- Carenta de feromoni a matcii - Se cunoaste faptul ca glandele

mandibulare ale matcii produc o secretie denumita "substanta de

matca" dupa care albinele percep si recunosc matca stupului.Cat

timp albinele primesc o cantitate determinata din aceasta

substanta,totul este normal,cand aceasta cantitate insa se

reduce,albinele hotarasc inlocuirea matcii.acest fenomen se produce

fie din cauza imbatranirii matcii cand se diminueaza si secretia de

feromoni fie si la unele matci tinere din cauza suprapopularii

stupului care determina reducerea cantitatii de feromoni

primiti.Rezultatul este acelasi:cladirea de botci.

Cum intrerupem roitul

Aparitia botcilor intr-un numar mare este un semn sigur a roirii

si numai prin distrugerea lor sistematica se poate impiedica

roirea.Aceasta operatie este grea si anevoioasa cerand un control

atent al tuturor ramelor si o mare atentie in depistarea si distrugerea

botcilor deoarece daca ramane o botca ascunsa,neobservata,toata

operatiunea devine inutila.Operatia se repeta la 10 zile si apoi din

nou la 7 zile pentru distrugerea noilor botci cladite intre timp.Cand

aceasta operatie se efectueaza in ajunul recoltarii productia de miere

scade mult,fiindca familia de albine este in frigurile roitului iar

metoda de intrerupere a roitului prin distrugerea botcilor contribuie

la prelungirea acestei stari,de unde concluzia ca este mai usor sa

prevenim decat sa combatem acest instinct puternic.

Metode de roire artificiala

Roirea artificiala inlatura toate neajunsurile roirii naturale care

este mai complexa si cere un volum mare de munca.Roirea

artificiala usureaza munca si contribuie la sporirea productiei de

miere.In literatura de specialitate sunt descrise toate metodele de

formare a roilor artificiali.Aici insa vom descrie doar cateva(cele

mai simple si eficace),folosite atat in stupine de amatori cat si in

stupine ale profesionistilor:

- Roirea artificiala prin divizare - Aceasta este cea mai simpla

metoda de inmultire artificiala a albinelor si se practica cu rezultate

foarte bune in stupinele cu un numar mic de familii.Cu aceasta

metoda se obtine dublarea efectivului,apicultorul ajungand intr-un

timp relativ scurt sa-si formeze o stupina adevarata,dimensionata

dupa dorinta.In zona de stepa,divizarea se face dupa ce culesul la

salcam a fost facut,iar in zona de munte-deal in prima jumatate a

lunii mai.In acest fel noile familii participa la culesurile ce urmeaza

si isi asigura o dezvoltare corespunzatoare.

Divizarea familiilor se executa in zilele calduroase cand albinele

executa zboruri intense.Cu scopul de a forma familia noua,se aduce

langa familia ce urmeaza sa fie divizata un stup gol in care se trec

jumatate din fagurii cu albine,puiet si miere a familiei de baza.Cu

ocazia divizarii familiei se cauta matca pentru a se stabili in care

stup a ramas.Dupa aceasta operatie cei doi stupi se aseaza departati

intre ei,de o parte si de alta a locului in care a fost urdinisul familiei

din care s-a format familia noua.Albinele culegatoare,pe masura ce

se inapoiaza de la cules,se impart aproape egal in cei doi stupi.In

cazul in care se constata ca albinele populeaza mai bine unul din

stupi,acesta se poate indeparta putin pentru ca repartizarea albinelor

sa se faca cat mai egal.Spre seara,in familia orfana se introduce,intr-

o colivie,o matca imperecheata sau neimperecheata.In cazul in care

lipsesc matcile de rezerva dupa 24 de ore,in diviziunea ramasa

orfana se introduce o botca matura.Dupa imperecherea matcii si

inceperea depunerii oualelor, familia nou-formata se dezvolta dupa

tehnica obisnuita in vederea valorificarii culesurilor.Folosind acest

procedeu de inmultire a albinelor se realizeaza un spor efectiv de

100%.

- Roirea artificiala prin stolonare colectiva - Presupune ridicarea

a cate doi faguri cu puiet si albina de la fiecare familie de

baza.Aceasta face ca puterea familiilor donatoare sa nu fie

influentata.Cu cat roiurile se formeaza mai tarziu vor trebui sa fie

mai puternice. Pentru ca iernarea sa decurga in conditii bune se

impune ca pana in toamna sa atinga parametrii cantitativi ai unor

familii de albine normale.

Se scoate din fiecare familie donatoare cate una sau doua rame cu

puiet capacit bine acoperite de albine.Se va urmari sa nu se ridice

din greseala si matca.Ramele se aseaza in stupul ce va gazdui roiul.

In timpul formarii roiului,urdinisul stupului se tine inchis pentru a

se evita depopularea.in general,roiul se formeaza din 4 rame bine

acoperite de albine,din care doua cu puiet si doua rame cu miere si

pastura.Dupa cateva ore,in roi,sub protectia coliviei,se introduce o

matca tanara imperecheata.In lipsa unui cules de intretinere se va

hrani stimulent cu cate 300 g sirop de zahar in concentratie de 1/1

sau 1/2.

Roirea naturala

Prin roirea naturala a familiilor de albine se intelege actiunea prin

care matca,o parte din albine si trantori parasesc stupul si dau

nastere la un roi natural.In functie de ordinea in care ies din stup

roiurile se impart in:roiuri primare,care se caracterizeaza prin aceea

ca albinele parasesc stupul cu matca varstnica si roiuri secundare si

tertiare cand albinele parasesc stupul cu matci tinere

neimperecheate.Legat de data cand parasesc stupul,roiurile se

impart in:timpurii,atunci cand familiile roiesc la inceputul lunii mai

si roiuri tarzii,cand familiile roiesc in luna iulie.

Obisnuit,roiurile naturale parasesc stupul in zilele calduroase si

cu timp frumos,intre orele 11-15.Dupa ce matca iese din stup

insotita de albine,roiul se invarteste in apropierea stupinei si cauta

un loc potrivit de care sa se prinda.Roiul primar cu matca

varstnica,spre deosebire de roiurile secundare si tertiare,nu se

indeparteaza prea mult de stupina si dupa ce se aseaza pe crengile

unor copaci ramane linistit timp de cateva ore.Dupa prinderea

roiului acesta se lasa sa se linisteasca intr-un loc racoros si spre

seara se scutura direct intr-un stup nou,pregatit in acest scop.Stupul

in care se introduce roiul se echipeaza cu faguri artificiali si i se

asigura o hranire suficienta pentru a putea incepe cresterea

puietului. Dupa 2-3 zile roiul se controleaza,se verifica prezenta

matcii si se organizeaza cuibul urmarindu-se ca albinele sa

cladeasca in timp cat mai scurt fagurii artificiali introdusi pentru a

asigura spatiul necesar.

Fagurii familiei care a roit se verifica imediat dupa iesirea roiului

si se distrug toate botcile cu exceptia celei mai mari,iar cuibul se

reorganizeaza lasandu-se in stup numai fagurii ocupati de

albine.Prin distrugerea botcilor se urmareste sa se impiedice roirea

in continuare a familiei si sa se evite in acest fel slabirea

acesteia.Roirea naturala a familiilor de albine in preajma culesului

principal impiedica realizarea unor productii corespunzatoare de

miere marfa datorita slabirii familiilor care au roit.

Ingrijirea roiurilor

Dupa ce am format roiurile trebuie sa ne canalizam eforturile in

doua directii:una este aceea de asigurare a puterii acestora iar a

doua de asigurare a rezervelor de hrana.Pana la intrarea in iarna

toate trebuie sa aiba cel putin 0,8-1kg albine si in faguri rezerve de

miere de 10-12 kg.In vederea ajungerii la acest deziderat se iau

urmatoarele masuri:

- La formarea roiurilor cu albine tinere(unde lipsesc

culegatoarele)se administreaza in faguri apa.

- Se urmareste ca roiurile formate cu matci neimperecheate(sau

botci)sa aiba in cat mai scurt timp matci imperecheate.

- Roiurile care se depopuleaza dar sunt dotate cu o matca

valoroasa se ajuta periodic cu puiet capacit.

- Se asigura matcilor fagurii necesari depunerii oualelor si

dezvoltarii activitatii.

- Se asigura existenta de culesuri abundente,iar in perioadele

dintre ele roiurile sa fie hranite stimulent.

Respectarea termenelor prevazute pentru executarea lucrarilor si

ingrijirea atenta a roiurilor dupa formare,asigura dezvoltarea

corespunzatoare a acestora in cursul sezonului.Astfel acestea vor

intra in iarna puternice urmand ca in sezonul urmator sa fie incluse

in grupa familiilor de baza.Roiurile care nu au ajuns la o dezvoltare

corespunzatoare se desfiinteaza,iar albinele,puietul si rezervele de

hrana se folosesc la intarirea celorlalte roiuri.

CUM INMULTIM FAMILIILE DE ALBINE

Inmultirea familiilor de albine este o lucrare foarte importanta intr-o

stupina. Vom prezenta in aceasta pagina cateva metode de

inmultire, care pot fi aplicate de orice apicultor in stupina proprie.

Roirea artificiala prin stolonare

Foarte simplu de realizat,ea consta in ridicarea din 4-5 familii

puternice cu tendinta de a intra in frigurile roitului, a cate 1-2 faguri

cu puiet capacit cu albina acoperitoare,iar de la alte familii a altor

doi faguri cu provizii. Printre fagurii cu provizii trebuie sa fie cel

putin unul cu polen si cu pastura, absolut necesare roiului, mai ales

daca roii raman pe aceeasi vatra cu familiile din care s-au format.

Trebuie sa retinem ca ei raman 2-3 zile fara albina culegatoare .

Pana la refacerea acestei noi unitati biologice, albinele consuma din

rezervele puse la construirea roiului si din aceleasi considerente vor

primi apa in hranitor. Cu cat roii se fac mai devreme, cu atat este

mai bine, pentru a avea cat mai mult timp la dispozitie, necesar

constituirii unor unitati biologice puternice, cu suficiente rezerve de

iernare in cele mai bune conditii. Roii odata constituiti, daca este

posibil, se deplaseaza la distanta (peste 3 km) de vatra din care

provin unde trebuie sa existe un cules de intretinere, stupii avand

urdinisurile micsorate la 1-2 cm.

In lipsa culesului, roii se stimuleaza administrandu-se sirop de zahar

in hranitor, seara la fiecare 2-3 zile. Roiul astfel format primeste o

matca imperecheata, in cusca cu dop din serbet sau foaie de fagure

artificial perforat ori se aplica o botca gata de eclozionare, pe fagurii

din centrul cuibului, imediat sub speteaza de sus a ramei. Este

necesara o atentie sporita atunci cand la formarea roiurilor se scot

fagurii cu puiet, pentru a nu se ridica din greseala una din matcile

familiilor donatoare respective.

Metoda se preteaza a fi folosita foarte bine in primavara, inaintea

culesului de la salcam, cand familiile sunt foarte populate si in stupi

exista 7-8 faguri cu puiet pe rama mare. Spre a evita intrarea in

frigurile roitului, se poate aplica aceasta metoda pentru formarea de

roi sau nuclee si introducerea in familia de baza a unor faguri

artificiali in locul celor cu puiet. Cand roii se formeaza spre toamna,

dupa culesul de la floarea-soarelui, trebuie sa aiba 6-8 rame cu

puiet, ajungand astfel rapid la nivelul de putere al familiilor de baza.

Comentarii : metoda expusa este una dintre cele mai simple , fiind

la indemana oricarui apicultor . Se poate aplica pe toata perioada

sezonului activ . Cand o folosim inaintea culesului la salcam ,

trebuie sa avem grija sa nu slabim prea mult familiile de albine si de

aceea se ridica o singura rama de puiet capacit , impreuna cu albina

tanara aferenta .

Indiferent de perioada aplicarii metodei , va recomandam sa formati

roiuri pe 6 rame cu puiet , pentru a obtine entitati viabile. O conditie

de baza este aceea ca toate familiile care participa la donarea de

rame cu puiet capacit sa fie intr-o stare de sanatate buna . O alta

conditie este asigurarea cu matci tinere , imperecheate , pentru toate

roiurile formate.

Roirea artificiala prin divizare

Consta in formarea unui roi artificial dintr-o familie puternica,

sanatoasa si productiva, prin divizare. Se aduc doi stupi goi de o

parte si de alta a stupului in care se afla familia ce urmeaza a fi

divizata. Fagurii cu albine, puiet si provizii se impart egal intre cei

doi stupi, fara a tine seama in care a ramas matca.

Stupul golit in care a stat familia de baza se indeparteaza. Cei doi

stupi cu urdinisurile apropiate, unul la stanga, altul la dreapta, se

aseaza unul langa altul pe locul stupului golit, pentru ca albina

culegatoare sa se imparta egal intre cei doi stupi. Familia ramasa

fara matca va primi una imperecheata in colivia cu dop de serbet,

ori foaia de fagure artificial perforat, sau o botca gata de

eclozionare.

Treptat, cei doi stupi se departeaza zilnic cate putin, cam 20 cm/zi,

pana ajung pe locul destinat fiecarei familii. Unii apicultori , mai

ales cei incepatori , folosesc o varianta simplificata a metodei ,

lasand stupul fara matca sa-si creasca singur regina, din botci de

salvare . Aceasta varianta trebuie insa abandonata , datorita

perioadei mari in care cresterea de puiet este stopata (pana la

imperecherea noii matci ).

Comentarii : metoda este buna si viabila , insa ea trebuie aplicata

numai familiilor puternice. Perioada de aplicare optima este dupa

culesul de la salcam , un termen maxim fiind 15 iunie .

Metoda are avantajul omogenitatii materialului si da posibilitatea

apicultorului sa echilibreze la ambele familii atat cantitatea de puiet

cat si cea de albina culegatoare ; din pacate nu poate fi generalizata

la intregul efectiv din stupina, pentru ca de obicei in fiecare stupina

pe langa familii foarte bune exista si familii slabe si foarte slabe.

Roirea artificiala prin golirea de puiet a familiei de baza

Este o metoda folosita cu reale avantaje in conditiile in care Varroa

jacobsoni afecteaza - alaturi de viroze - din ce in ce mai mult

albinele, diminuand puterea si capacitatea productiva a familiilor.

Imediat ce culesul de la salcam s-a terminat, din familia de baza se

scoate tot puietul capacit si necapacit, lasand familia cu matca si

albina culegatoare.Daca familia de baza ramane prea slaba se pot

lasa 1-2 faguri cu puiet necapacit.

Sesizand absenta puietului, matca cauta sa modifice starea anormala

si insamanteaza rapid 3-5 faguri cu puiet, in functie de perioada

calendaristica la care ne aflam si de albina acoperitoare de care

dispune familia. Ramele cu puiet si albina acoperitoare care au fost

scoase din famila de baza se aseaza in una sau mai multe ladite in

functie de numarul ramelor de puiet, formand noi unitati biologice

(roi). Roiurilor li se altoieste cate o botca gata de eclozionare astfel

ca pana la imperecherea tinerei matci, intreg puietul sa eclozioneze.

Astfel la familia de baza, cat si la roi cand nu mia exista puiet

capacit se executa rapid tratamentul cu Varachet conform

prospectului, pentru a surprinde intreaga populatie de Varroa

jacobsoni libera pe faguri. La culesul urmator sau in toamna, daca

dezvoltarea separata a roiului si a familiei de baza nu a fost

satisfacatoare, se unifica formand astfel o familie foarte puternica,

pentru un cules tarziu sau pentru iernare fara pierderi.

Metoda dublarii efectivului familiilor de albine

Este o metoda expusa de Ioan Stancu si care are drept scop

inmultirea familiilor de albine prin dublarea efectivului,

valorificand superior culesurile, in paralel cu combaterea

acarianului Varroa. Imediat ce s-a terminat recoltarea de miere la

culesul de salcam , se procedeaza la impartirea familiilor de albine

in doua unitati biologice. Aceasta o realizam in scopul inmultirii,

dezvoltarii accelerate si efectuarii unor tratamente eficiente cu

Varachet in perioada de dezvoltare maxima a puietului in familie,

deci si a parazitului.La stupul multietajat, se ridica toate ramele cu

puiet capacit si necapacit in corpul 2 sau 3, dupa caz. Se lasa in

corpul o matca stupului cu o rama cu puiet necapacit cat mai tanar

posibil.

Corpul 1 se separa de cele superioare cu ajutorul unui podisor cu

urdinis lateral. La corpul superior se da o botca. Se executa

tratamentul cu Varachet la corpul 1 inferior in care a ramas matca si

aceasta cat mai repede posibil. Aici matca va cauta sa-si refaca

puietul in cel mai scurt timp, vietuind ca o familie de sine

statatoare, beneficiind si de toata albina culegatoare care se intoarce

la vechiul urdinis. In corpul superior, dupa ce albina culegatoare s-a

intors in vechea familie, se strange cuibul pe ramele cu puiet si

albina acoperitoare. Matca tanara, dupa ce s-a imperecheat incepe

sa insamanteze fagurii din care a eclozionat puietul.

Cand intreg puietul a eclozionat si puietul matcii tinere nu a apucat

sa fie capacit, se executa tratamentul cu Varachet in corpul superior.

Cu cel putin 10 zile inainte de cules, se ridica podisorul dintre

corpuri ce separa cele doua familii. Se ia una dintre matci cu 1,2,3

rame de puiet necapacit si se aseaza intr-o lada noua sau intr-un

corp superior ca roi de sine statator. Se poate chiar valorifica una

din matci scotandu-se apoi podisorul dintre corpuri si formandu-se

astfel o familie foarte puternica capabila sa valorifice culesul

urmator. Familia de baza ramane de obicei cu matca tanara si

intraga familie din corpul inferior la care se adauga puietul si albina

culegatoare de la familia din corpul superior de la care s-a scos

matca cu 1,2,3 rame cu puiet si s-a facut roiul de sine statator.

Acest roi se va dezvolta cat mai bine pana la intrarea in iarna prin

valorificarea culesurilor urmatoare si stimulare permanenta. In mod

asemanator se procedeaza si la familiile intretinute in stupi

orizontali si verticali impartindu-se familia cu ajutorul unei

diafragme si practicarea unui urdinis lateral.

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 19:20:53 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

CRESTEREA MATCILOR

TEHNOLOGIA OBTINERII MATCILOR

Pentru a trece dincolo de simpla enumerare a unor tehnologii, vom

prezenta un exemplu practic de crestere si imperechere al matcilor,

care poate fi folosit de orice apicultor,fie el amator sau profesionist.

Procedeele enumerate au fost folosite in doua stupine , de 120 si

respectiv 150 familii de albine, putand asigura atat nevoile curente

cat si obtinerea catorva sute de matci pentru comercializare. Dat

fiind faptul ca tehnologiile se bazeaza pe abordarea profesionista a

domeniului, numarul matcilor imperecheate obtinute poate fi

dimensionat dupa dorinta si aspiratiile fiecarui apicultor, cu

mentiunea ca scopul principal este acela de a pune accentul in

primul rand pe calitate.

Conditii generale

Stupinele sunt in stationar,amplasate pe mai multe vetre. Pastoralul

si cresterea matcilor fiind doua lucrari care nu se impaca si avand in

vedere conditiile locale s-a preferat aceasta formula. Singurele

deplasari sunt cele de la salcam (ocazionale).

Perioada de crestere a matcilor este cuprinsa intre 15 mai si 30 iulie.

Unelte si utilaje folosite

Stupi orizontali 16 rame ; izolatoare rama cu gratii Hanneman ;

diafragme de separare cu fereastra de 200 cm patrati, acoperita cu

gratie Hanneman ; rame de crestere cu hranitor si un leat ; sablon

confectionat botci artificiale 1-5 capete ; dopuri port-botci ; lanteta

transvazare ; nuclee imperechere 2-3 faguri.

Tehnologii folosite

Obtinerea larvelor din familiile vizate ; pregatirea ramei de crestere

; acceptarea si cresterea partiala in familii cu matca ; finalizarea

cresterii in familii orfanizate ; formarea nucleelor de imperechere,

introducerea botcilor si imperecherea ; valorificarea matcilor

imperecheate.

Selectia si pregatirea familiilor

Selectiei ii dam o atentie deosebita. In acest sens familiile de albine

donatoare de larve, deci cele ale caror matci sunt vizate pentru

tragerea de urmase, sunt urmarite pe o perioada de 2-3 ani. Grupa

de elita este an de an schimbata prin introducerea unor noi familii

sau eliminarea altora. Principalele caractere urmarite sunt cele

arhicunoscute de toata lumea, cu mentiunea ca pe primul loc se afla

productia de miere.

Familiile doici sunt alese cu 1 an in urma, dintre cele cu o buna

dezvoltare in toamna si primavara. Ambele grupe sunt ingrijite in

mod special, scopul principal fiind acela de a avea populatii masive

de albina in preajma demararii cresterii.

O mentiune pentru familiile doici : practicam metoda familiilor

ajutatoare, iernand un roi stolon langa familia de baza,in ideea

obtinerii de familii puternice.

Obtinerea si transvazarea larvelor

Metoda aplicata de noi pentru obtinerea matcilor este transvazarea

larvelor in varsta de 1 1/2 zile. Obtinem aceste larve astfel : se ia un

fagure cladit(culoarea nu conteaza) si se separa matca pe o singura

fata aplicand o gratie Hanneman. Pentru ca matca sa nu treaca pe

partea cealalta de fagure, deci pentru a limita spatiul de ouat, toate

fantele existente intre rama si fagure se infunda cu staniol(nu poate

fi ros).

Dupa 24 de ore avem suprafete de fagure insamantate si scoatem

matca.Acest fagure ramane in mijlocul cuibului inca 3-3 1/2

zile,timp in care materialul de crestere o sa ajunga in stadiul de

larva tanara, numai buna de transvazare.

Rama de crestere arata ca in fig.1, ea fiind dotata cu un hranitor in

partea superioara si cu un singur leat de crestere. Pe leatul de

crestere sunt amplasate uniform un numar de 14 botci artificiale, cu

ajutorul dopurilor de fixare. Fixarea dopului de leat si a botcilor de

dop se face cu ceara topita.

In ceea ce priveste metoda de transvazare, practicam o transvazare

simpla stiind fiind faptul ca cea dubla nu aduce mari beneficii.

Acceptarea botcilor , cresterea primara

Rama de crestere o introducem intr-o familie gazduita in stup

orizontal de 16 rame, conditia de baza fiind aceea ca familia sa aiba

cel putin 6 faguri cu puiet si o matca tanara. Inainte de introducerea

ramei cu botci, restructuram familia doica formand doua entitati

despartite de o diafragma cu fereastra acoperita cu gratie Hanneman

(aprox. 200 cm patrati).Organizarea cuibului este urmatoarea :

Compartimentul de crestere : 1) Fagure cu miere si polen proaspat ;

2) Fagure cu puiet capacit ; 3) Rama de crestere cu hranitor ; 4)

Rama cu puiet capacit gata de eclozionare ; 5) Diafragma

despartitoare cu fereastra acoperita;

Compartimentul cu matca : 6) - 16) restul de faguri existenti in stup

cu mentiunea ca imediat dupa diafragma se aseaza puietul si

terminam cu fagurii cu miere si pastura.

Astfel restructurata, lasam familia fara sa o deranjam, 24-36 de

ore.La primul control verificam rama de crestere si daca acceptarea

merge bine vom avea un numar variabil de botci acceptate(7-12

buc). Tot la primul control umplem hranitorul de pe rama cu sirop

de zahar, operatiune repetata peste 2 zile. Dupa 7-8 zile de la

transvazare scoatem rama de crestere si o introducem intr-o familie

orfanizata. Putem folosi familia doica , cu matca,pentru o crestere

de matci pe tot sezonul, practicand restructurari periodice.

Orfanizarea familiei crescatoare - finalizarea cresterii

Pentru a obtine o familie orfanizata, fara puiet necapacit si care sa

asigure o continuare favorabila a cresterii folosim "metoda Jordan".

Aceasta metoda consta in izolarea matcii cu ajutorul unei gratii

Hanneman intr-un compartiment separat al stupului. In

compartiment mutam matca cu fagurele pe care o gasim si adaugam

de ambele parti cate un fagure gol.

Pe cei doi faguri goi matca continua sa depuna oua (desi spatiul este

limitat) , iar in compartimentul 2, albinele vor capaci puietul. In

concluzie lucrarea de obtinere a familiei orfanizate , fara puiet

capacit trebuie sa demareze cu 9 zile inaintea introducerii ramei de

crestere. Pentru a orfaniza familia ridicam matca impreuna cu cei 3

faguri(fara albina). Motivul pentru care nu ridicam si albina

acoperitoare este acela ca aceasta albina este tanara, deci apta

pentru continuarea cresterii. Dupa un control atent, rama cu rama,

pentru a depista prezenta unor eventuale botci naturale, putem

introduce fara grija rama cu botci.

Recoltarea botcilor - imperecherea in nuclee

La 14-15 zile de la depunerea oualelor, recoltam botcile care vor fi

introduse in nucleele de imperechere. Aici matcile vor ecloziona si

apoi se vor imperechea. Avand in vedere faptul ca metoda aplicata

de noi este una care asigura un aflux mic(dar constant), de matci

pentru imperechere am preferat sa formam nuclee pe 3 rame.

Acestea pot fi intretinute usor si facand completari periodice cu

puiet capacit pot fi folosite tot sezonul.

Nucleele se formeaza ridicand din diferite familii cate doi faguri,

unul cu hrana, unul cu puiet capacit, impreuna cu albina

acoperitoare. In nucleu se mai adauga o rama goala(in care punem

si putina apa) si se mai scutura albina tanara de pe o alta. Dupa 24

de ore de la formarea lor se poate introduce botca.

In aceste nuclee matcile eclozioneaza din botci si se imperecheaza.

Pentru a verifica daca matca este imperecheata, asteptam sa apara

primele oua pe fagure. Pentru a simplifica fluxul de imperechere,

matcile care nu depun oua in 15 zile de la eclozionare sunt distruse.

Totusi,daca conditiile meteo au fost proaste si matcile nu au putut

iesi pentru imperechere, distrugerea lor o amanam cu 3-4 zile.

Aprecieri finale

Acesta tehnologie de obtinere a matcilor este sigura si trateaza

profesionist problema , fiind folosita prin anii 80` de unul din marii

producatori de matci ai Europei( Piana - Italia).

Modificarile de ordin personal aduse tehnologiei sunt minime si au

vizat doar adaptarea la conditiile locale.

Numarul de matci obtinut poate fi dimensionat dupa nevoile

fiecarui apicultor iar pentru simplificare se pot elimina unele verigi

(ex:continuarea si finalizarea cresterii in familia doica pornitoare).

Metoda Miller

Pentru a veni in ajutorul apicultorului incepator o sa aprofundam o

metoda (deja expusa),care poate reprezenta un punct de

plecare.Aceasta metoda simpla este metoda Miller si poate asigura

tot necesarul de matci intr-o stupina de pana in 50 de familii de

albine.Bineinteles numarul matcilor obtinute poate fi mult mai mare

insa se presupune ca odata cu cresterea numerica a stupinei trebuie

abordate alte cai. Alegem din stupina o familie cu performante

mari,a carei matca ne-a multumit.La inceput,pentru apicultorul cu

un numar mic de stupi,operatiunea nu poate da mari batai de

cap.Din aceasta familie vom trage noi matci. Pregatim familia in

felul urmator : scoatem toate ramele cu puiet si le distribuim in mai

multi stupi , avand grija sa nu ridicam si matca odata cu

ramele.Trebuie sa avem mare grija ca albinele sa nu fie intrate in

frigurile roitului si sa aiba deja trase botci naturale. In familia astfel

restructurata ,lasam toate ramele cu hrana , doua rame cu puiet gata

de eclozionare, albinele acoperitoare si matca.

Pregatim rama de crestere,astfel : pe o rama goala (fara fagure)

lipim de speteaza superioara 4-5 bucati de fagure

artificial,triunghiulare cu baza de 5-6 cm.Lipirea fagurasilor

artificiali o facem cu ceara topita ,in asa fel incat sa nu se desprinda

de stinghia superioara. Pregatim stupul, asezand ramele dupa

schema : de o parte si de alta a cuibului , faguri cu miere si polen ,in

centru , fagure cu puiet capacit , rama de crestere , fagure cu puiet

capacit .Daca consideram ca albina acoperitoare nu este indeajuns

putem sa mai restrangem cuibul,scotand una dintre ramele cu

hrana.In principiu fagurii ramasi trebuie sa fie acoperiti din

abundenta cu albina.

Daca hranim stimulent cu 300-400 ml sirop pe zi,albinele vor

incepe sa cladeasca fagurasii din rama de crestere.Datorita

conditiilor create in cuib,adica miere si polen din

abundenta,populatie numeroasa si compacta pe faguri,matca

sesizeaza deficitul de puiet si insamanteaza rapid fagurasii nou

crescuti.Acest lucru se intampla in 3-5 zile de la introducerea ramei.

Cand cantitatea de oua este suficienta,ridicam aceasta rama si o

introducem intr-o familie orfanizata complet.Aceasta familie are ca

principal scop sa ia in crestere un numar cat mai mare de

oua.Orfanizarea o facem astfel : identificam matca si impreuna cu

cu fagurii cu puiet (capacit sau nu), o mutam intr-un alt corp. Toti

fagurii ramasi in familia crescatoare vor fi scuturati de albine si

controlati,pentru a nu ramane nici o celula cu puiet.

Dupa formarea familiei crescatoare si introducerea ramei cu

fagurasii insamantati, albinele ramase fara matca vor lua in crestere

ouale existente. Hranite suplimentar daca nu exista un cules de

intretinere,vor trage mai multe botci pe fiecare faguras din rama cu

oua,fig 3.Botcile pot fi recoltate dupa 9 zile de la introducerea

fagurelui,avand grija ca intre depunerea oului si recoltare,sa nu

treaca mai mult de 14 zile. Cele doua familii,furnizoare de material

de crestere si doica pot fi folosite pentru producerea mai multor

serii de botci prin adaugarea de albina tanara si hranind suplimentar.

Botcile recoltate inainte de eclozionarea matcilor se folosesc direct

in familii,cand vrem sa schimbam matca,in roiurile nou formate sau

mai bine le vom transfera in nuclee ,unde dupa eclozionare, matcile

se pot imperechea.

Dupa cum vedeti,cu aceasta metoda se obtin matci destul de

usor,fara a fi nevoie ca apicultorul sa aiba un bagaj consistent de

experienta. Calitativ matcile obtinute prin metoda Miller sunt

bune,fara a depasi prin performanta insa pe cele obtinute prin

tranzvazare simpla sau dubla. Satisfactia de a produce aceste matci

cu forte proprii,inca din anul doi de apicultura este insa asa

mare,incat micile diferente nici nu mai sunt bagate in seama.

CRESTEREA SI IMPERECHEREA MATCILOR IN STUPINA

Daca o sa intrebati orice stupar "batran" care e cheia apiculturii o sa

va raspunda "matcile taica , matcile". Afirmatia e perfect adevarata

daca stam sa ne gandim ca viitorul unei familii este strans legat de

matca. O matca valoroasa asigura o descendenta de calitate si de

aici rezulta toate : productia de miere, blandetea albinelor, apetitul

mai mare sau mai mic pentru roit, starea sanatatii si toate celelalte

insusiri biologice mostenite genetic.

Exista diferite criterii de apreciere a unei familii de albine (parca am

mai vorbit de ele) si de aceea o selectie intinsa pe 3-4 ani da

rezultate foarte bune, dar din pacate nu toti apicultorii o pot face. O

treaba buna se obtine insa si tintind spre obiective mai mici, cum ar

fi producerea matcilor in stupina propie dupa un plan bine stabilit si

folosind tehnologii sigure.

Vom trata urmatoarele subiecte : - cresterea controlata a matcilor de

calitate ; imperecherea matcilor in nuclee ; introducerea matcilor in

familiile de albine. In acest scop o sa va expunem tehnologiile cele

mai simple si mai sigure pentru ca dv. sa aveti o idee despre ce aveti

de facut in aceasta directie.

Producerea matcilor - conditii generale

De obicei stuparii amana cu un numar bun de ani aceasta lucrare,

considerand ca este prea complicata si ca necesita un mare volum

de munca. Ei se multumesc cu procurarea de matci din "comert" sau

in cel mai bun caz le folosesc pe cele rezultate din roirea naturala. E

perfect si asa !!! Se poate face si apicultura din bucati, insa nici o

satisfactie nu e mai mare, decat aceea de a produce regine (poate

doar obtinerea unei productii apicole mari).

Producerea matcilor incepe odata cu venirea timpului frumos, cand

in natura exista un cules bun si albinele pot hrani abundent puietul.

Se considera ca aceasta perioada este cuprinsa intre mijlocul lunii

mai si se prelungeste pe toata durata lunii iunie. In unele cazuri si

prima jumatatea a lunii iulie este favorabila asta si functie de locatia

geografica a stupinei. In toate cazurile (indiferent de metoda

aleasa), stupii trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii:

- in familii sa se gaseasca un numar mare de albine tinere si cate 7-8

faguri cu puiet ; sa aiba cuiburile bine impachetate ; sa fie familii

care corespund criteriilor de performanta cerute. Stuparul trebuie sa

asigure din timp toate materialele care sunt cerute pentru finalizarea

lucrarii. Se v-a respecta strict aplicarea tehnologiilor fara a incerca

sa introducem si elemente "novatoare".

Producerea matcilor - provocarea frigurilor roitului

Cele mai bune matci pe care le produce apicultorul, sunt cele

obtinute cand familia roieste natural. Roirea naturala are doua

dezavantaje : unul ar fi acela ca nu putem planifica ca timp lucrarea,

totul decurgand de la sine in mod natural. Alt dezavantaj scos in

evidenta de literatura de specialitate, este faptul ca matcile obtinute

prin roire naturala sunt matci care transmit genetic aceasta tendinta.

Interesul apicultorului este ca stupii sa fie dotati cu matci

neroitoare, numai ca dezideratul este greu de atins, daca nu

imposibil. Natural, procentul familiilor neroitoare se situeaza la 4-5

% din totalul familiilor pe care le avem, asa ca a insista in acest sens

este o greseala. Momentul producerii de matci prin roire naturala se

poate controla daca se aplica metoda provocarii intrarii in frigurile

roitului.

Ce avem de facut : inca din primavara familia vizata (cea mai buna

din stupina) se hraneste stimulent pentru a fi adusa la un nivel de

dezvoltare optim. Cand numarul de rame cu puiet ajunge la 7-8 buc.

si exista un numar mare de albine tinere, imputernicim de cateva ori

cu rame cu puiet capacit, prelevate din alti stupi. Operatiunea

trebuie dublata de o impachetare laterala si superioara, cat si de o

stramtorare a cuibului. In scurt timp, prin aparitia noilor generatii,

populatia de albina tanara creste si in stup se creaza conditiile de

roire.

La momentul critic familia ajunge sa intre in frigurile roitului si

incepe sa-si traga un numar mare de botci. In tot acest timp in

natura trebuie sa existe un bun cules de nectar si polen. Cand botcile

sunt capacite si ajung la maturitate, se recolteaza cele mai frumoase,

cu ajutorul unui cutit cu lama ingusta si bine ascutita. Inainte de a

taia, lama se incalzeste la o lampa cu spirt. Botcile recoltate se

aseaza intr-o cutie cu vata, avand grija sa nu le turtim. In final

acestea se folosesc imediat, fie formand nuclee de imperechere, fie

date direct in stupii unde dorim sa schimbam matca.

Producerea matcilor - metoda fara transvazare

Un procedeu aproape profesionist care nu o sa dea niciodata gres,

recomandat apicultorilor incepatori cat si celor experimentati este

procedeul "crestere fara transvazare". Tehnologia descrisa si

folosita de reputatul apicultor Zaharia Voiculescu este o

imbunatatire a uneia mai vechi( cunoscuta in anii 50). Iata cum se

procedeaza :

- alegem din stupina stupul cel mai performant, cu o buna

dezvoltare de primavara. Cu circa 15-20 zile inainte de culesul la

salcam - momentul difera de la o zona la alta, cat si in functie de

dorinta apicultorului - introducem un fagure cu puiet capacit.

- peste 10 zile familia crescatoare va mai primi 2 faguri ; unul cu

puiet capacit si un altul gol. Fagurele gol trebuie sa fie nou construit

si se va introduce in mijlocul cuibului. Albinele se vor stimula

zilnic.

- peste 4-5 zile se verifica fagurele nou crescut, care intre timp a

fost insamantat de matca.

- acest fagure insamantat cu oua pentru crestere, impreuna cu un

fagure de hrana si altul cu puiet pe care se afla matca si albina de

acoperire, se ridica din familia de baza si se aseaza in alt stup

formand un roi. Roiul se va strange cu o diafragma si reducem

urdinisul.

- dupa aceste operatiuni trecem la familia orfanizata. Din aceasta se

scot toti fagurii cu puiet necapacit, care se vor da altor familii (dupa

ce periem albina de acoperire). Trebuie sa acordam maxima atentie

acestei lucrari si sa facem un control amanuntit ramelor. Acestea se

scutura de albine cu maxima atentie, urmarind sa nu mai ramana

nici un ou sau larve necapacite. Atentie, se vor verifica toti fagurii,

inclusiv cei cu hrana.

- in urmatoarea etapa ne vom ocupa de fagurele insamantat. Acesta

se va scoate din roi si se duce in cabana.Aici se vor marca 15 celule

cu ou, pe o fata si 15 pe cealalta, avand grija ca celulele sa se afle in

jumatatea superioara a fagurelui si nu in acelasi loc pe ambele fete.

Fagurele se scurteaza la jumatate, indepartand jumatatea inferioara.

Toate celulele, in afara de cele 30 alese, se distrug cu ajutorul unui

cutitas ascutit.

- familia orfanizata, in tot acest timp, sesizeaza lipsa matcii si intra

in alerta. Acum este momentul sa introducem fagurele, pregatit, cu

oua pentru crestere. In cateva minute familia se linisteste si incepe

sa fasoneze botcile. Este recomandat ca in natura sa fie un bun

cules. Putem stimula albinele si cu zahar candi sau tos, umectat cu

apa sau miere si livrat in hranitor.

- peste 10-12 zile decupam botcile si le introducem in nuclee de

imperechere. Atentie, nu intarziati scoaterea botcilor din familia

crescatoare pentru ca prima matca care eclozioneaza le va distruge.

Introducerea matcilor

Se stie ca albinele au un comportament dusmanos fata de matcile

care se introduc pentru inlocuirea matcilor batrane sau la formarea

de roi artificiali. Comportarea albinelor fata de aceste matci noi este

influentata decisiv de urmatoarele situatii :

- existenta sau lipsa culesului ; primirea matcii este favorizata de

existenta unui cules bun. In perioadele fara cules sau cu un cules

insuficient trebuie facute hraniri stimulente inainte cu 3-4 zile,cu

sirop de zahar.

- introducand matcile seara procentul de acceptare este mult mai

mare, decat in cazul celor introduse ziua.

- o matca imperecheata, care incepe imediat sa oua, este primita mai

bine decat una neimperecheata sau una care a intrerupt ouatul

pentru o perioada mai lunga (aviz celor ce cumpara matci).

- primavara timpuriu si toamna matcile sunt mai usor primite, decat

in perioada ce corespunde roirii naturale.

- lipsa totala puietului este o situatie favorizanta ; in cazul prezentei

celui capacit se face mai greu ; prezenta botcilor face introducerea

imposibila.

- albinele tinere accepta mai bine matcile, decat cele batrane.

In privinta tehnicilor de introducere a acestor matci, trebuie sa

remarcam din nou ca exista mai multe metode, apicultorii incepatori

trebuind sa aleaga 1-2 care sunt considerate mai sigure. Cea mai

sigura metoda este introducerea indirecta a matcii (in colivie). Cum

se procedeaza :

- in cazul in care familia nu este orfana , se identifica matca si se

scoate din stup. Daca matca mai prezinta valoare biologica se da

unui roi nou format sau unei familii ajutatoare.

- dupa 4-5 ore de la orfanizare, se introduce noua matca in colivie,

asezand si lipind colivia intre fagurii cu puiet din mijlocul cuibului,

pe o suprafata cu miere necapacita, pentru ca matca sa se poata

hrani.

- la 1-2 zile,se deschide din nou cuibul si urmarim cum reactioneaza

albinele. Daca acestea nu mai sunt agresive, inlocuim partea de jos

a coliviei cu o bucatica de fagure artificial gaurita in mai multe

locuri. Acum urmeaza momentul cel mai important : albinele

trebuie lasate in liniste 3-4 zile, apicultorul trebuind sa-si invinga

curiozitatea de a deschide stupul. In acest timp albinele rod bucatica

de fagure si elibereaza matca.

- la expirarea celor 4 zile se mai deschide odata stupul, se verifica

daca matca a fost eliberata si daca a inceput sa depuna oua.

- urmatoarele interventii sunt facute la 7 zile (calculate dupa cele 4),

introducand un fagure pentru ouat si una la 21 de zile pentru o

verificare si organizare finala.

Pentru introducerea botcilor, trebuie sa mentionam ca acestea se

introduc fie direct, sub un capacel protector(ca un degetar) sau folie

de aluminiu, pentru mai multa siguranta.

Imperecherea matcilor - formarea nucleelor

Dupa 10-11 zile de la introducerea fagurelui cu oua in familia

crescatore, botcile pot fi recoltate pentru a fi introduse in nucleele

de imperechere. Bineinteles ca imperecherea poate fi facuta si in

familiile beneficiare, dar aceasta este o metoda neproductiva si

paguboasa.

Formarea nucleelor - albinele se adapostesc in cutii speciale numite

"nuclee de imperechere", sau in corpuri de stup, compartimentate cu

diafragme etanse si cu urdinisuri separate. Cea mai usoara metoda

este impartirea unui corp de cuib a unui stup vertical sau a unuia

multietajat. La fiecare compartiment se face cate un urdinis separat,

pozitionat astfel : doua la un perete, pe capete si un al treilea pe

peretele opus,in mijloc. Se populeaza aceste compartimente cu 1-2

faguri cu puiet capacit si albina acoperitoare si un fagure cu hrana.

Popularea se face cand albinele in varsta sunt plecate la cules,

pentru ca nucleele sa aiba numai albina tanara (va amintiti desigur

ca albina tanara e mai toleranta). Seara in fiecare nucleu se

introduce cate o botca protejata de colivie, pentru a impedica

albinele sa o nimiceasca. Dupa ce matca se imperecheaza nucleul se

poate refolosi, introducand o alta botca. Ce avem de facut dupa ce

introducem botca :

- la 3 zile dupa eclozionarea matcii se verifica acceptarea ei de catre

albine, si daca lucrurile merg bine matca se elibereaza.

- nucleele se hranesc stimulent si li se asigura apa ; se verifica din

nou prezenta matcii.

- dupa alte 7-8 zile se mai face o noua verificare care vizeaza sa

constate imperecherea matcii.

- daca matca nu s-a imperecheat, din diferite motive vom mai face

verificari zilnice pana in ziua a 16-a de la introducerea botcilor.

- matcile imperecheate se pastreaza in nuclee sau se folosesc in

stupii care necesita schimbarea matcii. Apicultorii trebuie sa creasca

un numar mai mare de matci cu 15-20% luand in calcul pierderile

inerente.

- nucleele de imperechere se ajuta periodic cu faguri cu puiet

capacit pentru a evita bezmeticirea lor (numai cele in care se

imperecheaza mai multe matci)

Concluzii

Obtinerea matcilor imperecheate este un proces laborios si de lunga

durata. Stuparii incepatori ,insa,trebuie sa-si formeze propia tehnica

si sa nu ocoleasca problema. Daca inca din primii ani deprindem

tehnicile corect, cu timpul totul o sa vi se para mai usor. Abordand

curajos domeniul, veti deveni adevarati apicultori....de succes.

ALTE METODE

Calitatea mătcii este un factor decisiv pentru obţinerea unor

producţii ridicate. De aceea achiziţionarea sau creşterea în sistem

propriu de mătci valoroase trebuie să fie prioritară pentru fiecare

apicultor interesat să valorifice superior culesurile de producţie.

.Pentru obţinerea mătcilor pot fi folosite mai multe metode:

obţinerea şi folosirea mătcilor din roiurile naturale sau a botcilor din

familiile orfane sau care îşi schimbă liniştit matca, folosirea cutiei

Jenter, decuparea fagurilor cu ouă şi transvazarea larvelor.

Obţinerea şi folosirea mătcilor din roiurile naturale

.Atunci când familia de albine roieşte, albinele lucrătoare

construiesc numeroase botci de roire, în special pe marginile

laterale şi de jos ale fagurilor. Botcile formate de albine în perioada

frigurilor roitului pot fi folosite la obţinerea mătcilor tinere.

botci de roire

Astfel, pe măsura formării botcilor şi ajungerii lor la maturitate,

acestea sunt tăiate cu o bucată de fagure cu o zi sau două înainte de

eclozionarea mătcii (botcile mature, din care mătcile trebuie să

eclozioneze în curând se recunosc după culoarea lor mai închisă şi

după culoarea căpăcelului, care este mai deschis la culoare, cu

aspect fibros şi ros parţial). Botca de roire se detaşează din fagure

cu ajutorul unui cuţit ascuţit, preferabil încălzit, împreună cu o

bucată de fagure lată de 1-1,5cm şi se altoieşte pe un fagure, clădit,

mai închis la culoare,din care au ieşit câteva generaţii de puiet, de

preferinţă cu puiet căpăcit şi coroniţă de miere în partea superioară ,

într-o familie orfană sau roi artificial nou înfiinţat.

Pentru a obţine botci de la o familie anume se poate folosi

metoda intrării în frigurile roitului a acestei familii de la care se

urmăreşte luararea botcilor. Pentru aceasta coloniei i se asigură

primăvara devreme cele mai bune condiţii de dezvoltare, de creştere

a unui număr mare de puiet şi albine tinere (hrană suficientă, cuib

strâmtorat pe cât mai puţini faguri, pentru păstrarea unui regim

termic adecvat, matcă de 1an, stup protejat de curenţii de aer). În a

doua jumătate a primăverii (în luna mai), când familia este în plină

dezvoltare, cu multe albine tinere, se sistează introducerea ramelor

noi folosite la extinderea cuibului şi se ţine cuibul strâmtorat.

Adiţional se întăreşte cu puiet căpăcit, gata de eclozionare.

Surplusul de albine tinere, înghesuiala în stup, lipsa spaţiului de

depozitare a mierii şi a celulelor goale necesare pontei mătcii vor

determina familia de albine să intre în frigurile roitului şi să

construiască un număr mare de botci pe care apoi apicultorul le

poate folosi după necesităţi.

Din familia intrată în frigurile roitului pot fi luate botcile cu

întreaga ramă, nemaifiind necesară tăierea lor, pentru formarea unui

roi artificial, lăsându-se pe ramă doar o botcă sau două, bine

crescute de albine, restul botcilor distrugându-se.

Din botcile de roire se pot obţine mătci cu abdomenul foarte bine

dezvoltat şi prolifice însă sunt roitoare, ca şi familiile din care au

fost crescute, caracterele ereditare moştenindu-se din generaţie în

generaţie. De aceea folosirea acestora în înmulţire nu este

recomandată, producţia de miere sau polen putând fi compromisă de

intrarea în frigurile roitului a familiilor ce folosesc astfel de mătci.

Obţinerea mătcilor din botcile familiilor orfane

.Atunci când îşi pierd matca în mod subit, pentru a-şi creşte o

nouă matcă, albinele iau în creştere larve de vârstă tânără şi

construiesc, de obicei pe mijlocul fagurilor, botci.

Mătcile care eclozionează din aceste botci au, de obicei,

abdomenul triunghiular şi sunt mai mici decât mătcile provenite din

botcile de roire. Albinele, atunci când îşi dau seama că au rămas

fără regină, se neliniştesc, se panichează, şi hrănesc abundent larve

alese din cuib, dar sunt luate în creştere şi larve de vârstă mai

înaintată decât cea optimă pentru creşterea unei regine (mai mari de

12 ore). Din aceste larve se vor dezvolta mătci inferioare din punct

de vedere al calităţilor urmărite (prolificitate, productivitate, etc.)

care, având o vârstă mai mare atunci când au fost luate în creştere,

vor ecloziona şi mai repede şi îşi vor omorî rivalele, adică mătcile

cu vârsta potrivită, relativ de calitate.

Apicultorul poate să detaşeze cele mai frumoase botci de pe

fagure, folosind un cuţit ascuţit şi să le altoiască pe alţi faguri din

alte familii orfane sau nuclee sau să ia ramele pe care aceste botci

apar şi să formeze roi artificiali, iar la familia orfană din care a

prelevat botcile de salvare să lase doar o botcă, cea mai dezvoltată.

Matca care va ieşi din această botcă va avea rezultate satisfăcătoare

pentru un an, după care trebuie schimbată.

Obţinerea mătcilor din botcile de schimbare liniştită

.Când matca este bătrână, epuizată sau când este mutilată în urma

unui accident sau a intervenţiei apicultorului, albinele cresc

maximum 2-3 botci, mari, pe partea centrală a fagurilor din care vor

ieşi mătci de calitate. În lumea apicolă se consideră că aceste mătci,

provenite din botci de schimbare liniştită, sunt cele mai bune.

Apicultorul poate obţine botci de schimbare liniştă în trei faze:

1. Stabilirea familei sau a familiilor de albine recordiste cu

calităţi biololgice şi productive deosebite.

2. Amputarea cu ajutorul unei forfecuţe a aripilor anterioare sau a

unui picior din faţă a mătcii care trebuie schimbată din cauza vârstei

înaintate, dar fără să se provoace rănirea sau strivirea unei alte părţi

anatomice vitale (cap, torace, abdomen) astfel încât matca să-şi

poată continua ouatul în condiţii normale.

Din cauza acestei infirmităţi aparente (matca nu se foloseşte de

aripi pentru depunerea ouălor) albinele din familia respectivă

hotărăsc înlocuirea ei prin schimbare liniştită. Ele construiesc 2-3

botci pe mijlocul fagurilor în care matca va depune ouă, silită de

lucrătoare, apoi vor hrăni din abundenţă,cu lăptişor de matcă,

larvele din aceste botci ca viitoarele mătci să beneficieze de condiţii

optime de dezvoltare încă de la începutul creşterii.

3. La 10-12 zile de la amputare se face un control la care se

urmăreşte prezenţa, numărul şi poziţia botcilor. Când botcile ajung

la maturitate (12-14 zile) se procedează la scoaterea (decuparea)

botcilor şi se formează tot atâţia roi câte botci sau rame cu botci

sunt, la care se mai repartizează încă doi faguri cu puiet căpăcit,

gata de eclozionare şi miere, din aceeaşi familie în care au crescut

botcile, precum şi o ramă cu fagure artificial destinat clăditului.

Dacă dorim să producem în continuare botci crescute în condiţii

de schimbare liniştită, lăsăm matca infimă mai departe în stupul

său. Cuibul se completează cu 2-3 faguri clădiţi de la rezervă şi 2-3

faguri numai cu puiet căpăcit de la alte familii de albine . Conform

aceluiaşi ciclu de 12-14 zile, situaţia se repetă, în cuib sunt 2-3 botci

mature, aproape de eclozionare cu care se procedează la formarea

roiurilor sau a nucleelor. Repetarea acestor operaţii se face până se

obţine întregul necesar de mătci de care este nevoie pentru

înlocuirea mătcilor necorespunzătoare şi pentru dezvoltarea

efectivului de familii de albine din stupină. La ultimul ciclu, când

nu se mai doreşte obţinerea de botci, în familia respectivă se lasă o

ramă cu o botcă, urmând ca matca care eclozionează să o

înlocuiască pe mama ei vârstnică şi infimă.

Roii astfel formaţi, cu mătci crescute prin schimbare liniştită, se

stimulează din două în două zile cu câte 300-400g sirop de zahăr în

concentraţie de 1:1 până ce matca începe să depună ouă. După ce

roii cu mătci tinere şi-au dobândit autonomia necesară unei familii

în dezvoltare, se procedează la unificarea familiilor ale căror mătci

trebuie să fie înlocuite cu aceste mătci tinere, astfel:

Varianta 1. Într-o dimineaţă liniştită se înlătură din stup matca

veche ce urmează să fie schimbată şi familia de albine se lasă în

starea de orfanizare până către seară. Acest interval de timp permite

dispariţia totală a orcărei urme de feromoni, ceea ce face ca

populaţia familiei respective să accepte cu uşurinţă prezenţa altei

mătci sau chiar să o prefere. Se procedează apoi la transvazarea

ramelor cu faguri şi populaţia de albine din stupul organizat în

familia-roi cu matcă tânără, intercalând, după încetarea zborului,

între cele două grupe de rame un hrănitor cu 500g sirop de zahăr în

concentraţie 1:1. În ziua următoare se scoate hrănitorul şi se apropie

ramele transvazate de cele din familia primitoare.

Varianta 2. Treptat, zilnic, se iau în cursul dimineţii câte 1-2 rame

cu puiet şi albina acoperitoare din familia cu matca veche ce trebuie

înlocuită şi se introduce după ultima ramă din familia nouă cu

matca tânără. În felul acesta culegătoarele (care sunt mai agresive şi

acceptă mai greu matca nouă se întorc în familia de la care au fost

luate iar doicile, care sunt albine tinere, blânde, rămân să crească

puietul de pe fagurii respectivi. Când familia care urmează să fie

desfinţată prin unificare nu mai are decât 4-5 rame cu populaţie, tot

în cursul dimineţii, se înlătură matca veche, epuizată, lăsându-se

familia orfană până după-masa, seara, când se transvazează în

familia primitoare după acelaşi procedeu ca în varianta 1.

Folosirea cutiei Jenter

Cutia Jenter este un dispozitiv format din mai multe piese din

plastic, ce permite creşterea mătcilor în botci artificiale, din plastic,

fără a mai fi necesară transvazarea larvelor, matca ouând direct în

botcile fixate în bloc, în fâşia de plastic sub formă de fagure. Este o

metodă bună, având în vedere că mătcile obţinute sunt de calitate,

fiind obţinute devreme, ouăle fiind depuse direct de matcă în botci,

însă este o metodă costisitoare de timp şi operaţii, fiind preferată

mai puţin de producătorii de mătci în sistem comercial.

Decuparea fagurilor cu ouă

.A doua zi după ce familia doică a fost pregătită (orfanizată,

hrănită stimulativ cu sirop de zahăr şi turte proteice), din cuibul

familiei de prăsilă (donatoare de ouă sau larve) se scoate un fagure

ce conţine larve în celule de lucrătoare, în vârstă de 1-2 zile, care se

duce într-o cameră încălzită. Pe o masă, cu ajutorul unui cuţit bine

ascuţit şi încălzit se taie fâşii de fagure, care să conţină fiecare câte

un rând de celule. Pentru creşterea mătcilor se folosesc doar celulele

din partea superioară şi de mijloc a fagurelui. Fâşiile de fagure se

aşează pe masă şi fiecare se taie la jumătate din înălţimea celulelor.

Apoi fâşiile se taie în bucăţi separate, astfel ca fiecare bucăţică de

fagure să aibă o celulă cu larvă. Celula este lărgită la gură, mai apoi,

cu un beţişor de lemn gros de 6mm, rotunjit la vârf, cu atenţie, fără

a atinge şi răni larva. Apoi, cu ajutorul cerii topite, celulele se lipesc

de suporturi în care se scufundă repede baza celulei. În cazul

folosirii directe a botcilor se pot folosi diferite forme de suporturi

(pene, coadă de rândunică, pătrate cu tije, etc). Pentru a pregăti

fagurele în care se vor fixa suporturile cu celulele naturale retezate

şi lipite cu ceară, este bine ca acest fagure să fie introdus în cuibul

familiei doici câteva ore, ca să se încălzească (se poate folosi, în

acest sens, şi o cameră bine încălzită, fixarea suporturilor cu botci

făcându-se astfel mult mai uşor. Ei trebuie să fie mai închişi la

culoare (în care s-au crescut câteva generaţii de puiet, să conţină

predominant celule de lucrătoare şi să aibă în partea superioară o

coroniţă de miere.

Celulelele cu larve se pot fixa pe suporturi triunghiulare (pene)

din pacaj sau lemn construite din scânduri subţiri, lungi de 35mm,

cu o grosime de până la 2mm, lăţimea la capătul unde se lipesc

celulele de 15mm iar vârful ascuţit. Penele se înfing pe ambele feţe

ale fagurelui în formă de zig-zag. Vârful ascuţit trebuie să ajungă în

peretele din mijloc al fagurelui (foiţa artificială pe care s-a

construit). Distanţa dintre pene este de 3mm iar dintre rânduri 5mm,

astfel că pe o faţă de faguri se pot fixa 4 rânduri de 10-12 pene

fiecare. Rama cu pene se aşează în mijlocul cuibului familiei doici,

între două rame cu puiet căpăcit. Dacă există mai multe rame cu

larve de mătci la creştere, între aceste rame se pun, intercalaţi,

faguri cu puiet căpăcit.

Atunci când, în locul penelor, se recurge la fixarea celulelor de

larve pe suporturi de lemn (25/25mm, cu grosimea de 5,25mm),

lipirea se face ca şi pe penele triunghiulare. Suporturile se fixează

pe 3-4 speteze de lemn care se introduc în rama de creştere pe nişte

canale tăiate în corpul ramei, cu celulele îndreptate în jos. La o

familie crescătoare se pot da între 40 şi 60 celule cu larve din care

vor rezulta între 30-40 botci de bună calitate, botci care apoi se vor

folosi după necesităţi (formare de nuclee, roi artificiali, recuperarea

unei familii orfane, etc.).

Metoda are dezavantajul că fagurele clădit din care se taie fâşiile

nu se mai recuperează.

Transvazarea larvelor

.Această metodă este folosită, datorită eficienţei, rapidităţăţii şi

bunelor rezultate obţinute în urma aplicării ei, în stupinele mari şi

majoritatea crescătoriilor comerciale de mătci şi are două variante:

mutarea larvelor în botci fără hrană larvară, lăptişor (transvazare

uscată sau simplă şi mutarea larvelor în botci în care există lăptişor

(transvazare umedă sau dublă.

iPentru executarea lucrărilor este nevoie de rame de dimensiunea

celor din cuib, cu lateralele groase (lăţimea de 20-30mm), prevăzute

cu şanţuri în care vor intra şipcile cu botci. Acestea sunt prevăzute

cu găuri în care vor intra picioruşele botcilor artificiale, suporţii

pentru botci sau de care se vor lipi botcile confecţionate din ceară.

Pe o şipcă de creştere se pot monta până la 14 botci. Într-o ramă de

creştere se pot pune, la distanţe egale, 3 leaţuri cu botci. Distanţa

dintre leaţuri (între 5 şi 8 cm) permite scoaterea şi introducerea

acestora cu uşurinţă în rama de creştere şi îngăduie albinelor să

clădească botcile fără a fi înghesuite.

Apicultorii care doresc să obţină doar câteva mătci pe an pot

folosi botcile din ceară. Acestea se confecţionează în felul următor:

ceara se topeşte într-un vas, pe aburi sau într-un vas înconjurat de

apă foarte caldă, ca să nu se ardă, apoi, cu un şablon de lemn sau de

sticlă, se trece la confecţionarea botcilor.

Şablonul se construieşte din lemn de tei strunjit, are o lungime de

10cm, unul din capete este uşor rotunjit şi puţin conic, având un

diametru de 8,5mm. Pentru scurtarea timpului necesar

confecţionării botcilor, pe un suport pot fi montate mai multe

şabloane (beţişoare) de acest fel. Alături de vasul cu ceară topită se

pune un vas cu apă rece în care se introduce vârful beţişorului, să se

umezească, astfel că ceara nu va adera de şablon. După ce ceara s-a

topit, se cufundă în ea vârful beţişorului, de 3-4 ori. De fiecare dată

când se introduce beţişorul în ceară se scufundă din ce în ce mai la

suprafaţă astfel ceara de pe beţişor se îngroaşă sub formă de cupă.

Când stratul de ceară de pe beţişor este destul de gros se scoate

afară din ceară, se introduce în apa rece ca ceara să se întărească şi,

învârtind beţişorul între degete, se detaşează începutul botcii, cupa.

Când s-au strâns mai multe cupe, se lipesc cu ceară topită de

suporturile de botci din lemn care apoi se montează pe şipcile port-

botci. Ramele cu şipci se introduc pentru 24 de ore în familia doică,

între ramele cu puiet. Ţinerea ramelor cu botci din ceară în familia

de creştere face ca albinele să modeleze şi să cureţe aceste potiraşe,

să le pregătească pentru primirea larvelor.

Botcile de ceară nu sunt potrivite pentru crescătorul de mătci ce

lucrează în sistem comercial. Acesta foloseşte botci artificiale, din

plastic, care se montează direct pe şipci prin intermediul unui

picioruş sau a unui sistem de prindere format dintr-o altă piesă.

Pentru a efectua transvazarea, apicultorul trebuie să folosescă o

lanţetă de transvazare. Aceasta este un instrument, din metal

(lanţetă germană sau bambus şi material plastic (lanţetă

chinezească.

În magazinele ce comercializează echipament apicol există o

varietate de lanţete, inclusiv instrumente semi-automate de recoltare

a larvei din celulă.

Transvazarea simplă (uscată se realizează prin depunerea directă

a larvelor în vârstă de cel mult 12 ore în botca artificială.

Mutarea larvelor se face ridicându-se larva împreună cu o parte

din lăptişorul care se află sub ele. După introducerea botcilor cu

larve transvazate în familiile crescătoare albinele doici vor lua

imediat în primire larvele transvazate şi le vor hrăni din abundenţă

cu lăptişor. Procentul de acceptare de către albine a larvelor

transvazate depinde de modul în care acestea au fost luate din

celulă, dacă nu au fost rănite în timpul transvazării, dacă au fost

luate cu destul lăptişor de matcă, dacă nu s-au deshidratat din cauza

lipsei acestuia sau din cauza ţinerii, la transvazare, a larvelor în

mediu uscat, abundenţa hranei în natură, dacă familiile doici au fost

stimulate, etc. Pentru transvazarea simplă recomand lanţeta

chinezească, prin folosirea acesteia operaţia de mutare a larvei

desfăşurnându-se rapid, eficient şi cu deranj minim a larvei.

Transvazarea dublă (umedă se deosebeşte de prima transvazare

prin faptul că larvele se pun în botci care conţin deja lăptişor sau un

alt produs special preparat.

Pentru ca lăptişorul să aibă acelaşi conţinut specific cu al larvelor

transvazate (larve în diferite stadii de dezvoltare sunt hrănite cu

lăptişor diferit ca şi compoziţie, specific vârstei) şi acceptarea să fie,

deci, mai bună, unii apicultori recurg la dubla transvazare: iniţial se

face o transvazare simplă, uscată, iar după acceptarea larvelor, la

12-24 ore de la introducerea acestora în familiile crescătoare,

larvele transvazate uscat se înlătură şi în locul locul lor se

transvazează alte larve. În felul acesta larvele puse a doua oară în

botci beneficieză încă de la început de lăptişor din abundenţă,

specific vârstei, ceea ce permite obţinerea unor mătci de o calitate

foarte bună. Pentru înlăturarea larvelor transvazate prima dată în

botci recomand folosirea lanţetei germane, de metal, deoarece este

rigidă şi permite luarea cu uşurinţă a larvei din lăptişor.

În crescătoriile comerciale sunt folosite doar botcile artificiale,

din material plastic.

După transvazare, ramele cu botci artificiale se introduc în

familiile doici, familii orfanizate cu multe albine tinere,

producătoare de lăptişor. Acestea vor lua în primire larvele din botci

şi le vor hrăni din abundenţă cu lăptişor de matcă. În continuare

larvele pot rămâne în aceste familii şi vor fi crescute în lipsa mătcii

până la recoltare sau pot fi mutate în compartimente separate prin

gratii Hanneman de cuibul famiilor cu matcă.

În ziua a 10-a sau a 11-a de la transvazare botcile se recoltează

din familiile crescătoare, se pun într-un incubator portabil (sau în

lipsa acestuia într-o ladă frigorifică cu pereţii termoizolanţi,

încălzită de la o pungă de cauciuc cu apă caldă dacă nucleele sunt la

distanţă mare de familiile crescătoare sau în bucăţi de burete

prevăzuţi cu găuri în care vor intra botcile crescute, acoperiţi de o

bucată de material textil pentru protejarea botcilor de acţiunea

razelor solare, dacă nucleele sunt în imedata apropiere a familiilor

crescătoare.

La introducerea botcilor nucleele se hrănesc cu sirop de zahăr în

concentraţie 1:1 la care se adaugă FumidilB pentru prevenţia

nosemozei.

La 16 zile de la introducerea botcilor în nuclee se recoltează

mătcile, care se introduc în cutiuţe cu şerbet. Cutiuţele se aşează

într-o ramă de stup ce este prevăzută cu suporturi din lemn. Rama

se introduce mai apoi în banca de mătci (o familie orfană, cu multe

albine tinere, ce hrăneşte şi îngrijeşte mătcile pentru o perioadă de

timp, până ce acestea vor fi vândute sau folosite în stupină, după

necesităţi). Albinele din banca de mătci se hrănesc din abundenţă cu

sirop de zahăr şi turtă proteică iar săptămânal se introduce o ramă

cu puiet căpăcit ca să existe, în permanenţă, albine tinere,

producătoare de lăptişor de matcă.

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 19:22:24 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

CRESTEREA TRANTORILOR

Pentru obţinerea unui material biologic valoros este necesar ca în

stupinele de împerechere să existe un număr suficient de trântori de

calitate, selecţionaţi din familii recordiste, cu origine cunoscută.

.Pentru realizarea acestui deziderat este necesar să se ia o serie de

măsuri cum ar fi dotarea familiilor furnizoare de trântori (familii-

tată cu mătci selecţionate, care au caractere valoroase, precum şi

planificarea lucrărilor de creştere a trântorilor în funcţie de perioada

în care se cresc mătci şi momentul din sezon.

.Pentru ca trântorii să fie apţi pentru împerechere în momentul în

care primele mătci produse în stupină ies la zborul de împerechere,

este necesar ca începerea lucrărilor de creştere a trântorilor să se

devanseze cu două-trei săptămâni faţă de lucrările de creştere a

mătcilor. Această perioadă coincide cu înflorirea pomilor fructiferi.

cap de trântor Stabilirea acestui decalaj de timp se face luând în

considerare ciclul de metamorfoză al mătcilor, 16 zile de la stadiul

de ou până la eclozionare, şi pe cel al trântorilor, care este de 24 de

zile, durata maturizării sexuale care este de 7-10 zile la matcă şi 10-

14 zile la trântor. În afară de aceste perioade apicultorul mai trebuie

să ia în calcul şi timpul necesar pentru pentru pregătirea de către

lucrătoare a fagurilor în vederea ouatului (2-3 zile).

.Pentru creşterea trântorilor, cuiburile familiilor-tată se reduc la

maximum (prin această măsură se obligă matcă să depună un număr

cât mai mare de ouă de trântor şi se protejează termic mai bine

cuibul, albinele acoperind în totalitate fagurii din cuib), se

stimulează cu sirop de zahăr şi turtă proteică după care, între doi

faguri cu puiet tânăr, se introduce un fagure artificial cu celule de

trântor, un fagure clădit, cu celule majoritar de trântori sau o ramă

clăditoare (o ramă goală, doar cadrul de lemn, albinele construind în

aceasta fagurii cu celule de trântori).

fagure de trântor La o săptămână după introducerea fagurilor se

controlează cuiburile familiilor respective dacă în aceşti faguri

matca a depus ouă. Cei care nu au fost ouaţi se iau şi se schimbă cu

faguri cu ouă, luaţi de la alte familii. În acest fel se asigură atât

creşterea larvelor de trântori în familiile în care s-au introdus fagurii

ouaţi cât şi ouarea tuturor fagurilor goi, cu celule de trântori. Într-o

familie-tată pot fi menţinute doi-trei faguri cu celule de trântori.

Matca poate fi pusă şi în izolator pentru ca să depună ouăle de

trântor în rama aşezată în cuib, iar familia se întăreşte punându-i o

ramă cu puiet căpăcit matur aproape de eclozionare, luat de la o altă

familie puternică şi productivă.

.Pentru a limita creşterea trântorilor în familiile de albine din

stupină şi a favoriza astfel împerecherea mătcilor doar cu trântorii

produşi în familiile-tată apicultorul are la dispoziţie mai multe

metode: folosirea doar a fagurilor de calitate, cu celule predominant

de lucrătoare, tăierea fagurilor cu celule de trântori (din ramele

clăditoare sau de pe marginile ramelor clădite, din stup),

descăpăcirea celulelor cu puiet de trântor, folosirea la urdiniş a

gratiilor Hanneman, a capcanelor pentru trântori sau a colectoarelor

de polen.

trântor.Pentru a asigura împerecherea unui număr de 50-70 mătci

este necesară creşterea de trântori într-o singură familie. Prin

creşterea specială a trântorilor NU se asigură o împerechere

controlată 100%, se obţine doar un procent destul de ridicat de

împerecheri cu trântori selecţionaţi. Siguranţa împerecherii mătcilor

cu trântorii doriţi, din familii selecţionate, se obţine doar prin

folosirea inseminării artificiale.

.Înainte cu circa 3 săptămâni înainte de data la care este planificată

creşterea ultimei serii de mătci creşterea trântorilor în familiile

special destinate acestui scop poate înceta.

_______________________________________

cu rabdarea, treci marea

26-10-2009 19:23:19 E-mail

prisecarul

Moderator

Mesaj Privat

METODE DE IERNARE

La rusi se foloseste iernarea in adapost, se folosesc un fel de hale

partial sub pamant cu ventilatie unde se pastreaza o temperatura nici

Din: SACENI-TR

Inregistrat: 24-06-2009

Postari: 2258

mare dar nici mica si constanta, albinele ierneaza foarte bine cu o

mica mare diferenta, consumul pe timpul iernii este foarte redus,

albinele nu mai sunt pacalite de razele de soare sa iasa afara si sa

moara inghetate cum stim ca se mai intampla...consumul fiind mic,

nici cu sanatatea nu stau rau, si de aici numai beneficii.

Nu stiu cam ce temperatura ar fi optima ca , consumul de miere sa

scada la limita cea mai de jos, insa sa nu existe pericolul ca familia

sa puna puiet in timpul iernii...eu cred ca se poate face o chestie gen

solar in care stupii sa stea feriti de vanturi, si unde temperaturile sa

nu fie foarte scazute consumul fiind redus...mierea acea

neconsumata urmand a fi folosita in primavara la dezvoltarea

exploziva. Chiar si numai pt economii la miere si zic ca se merita.

Stiu ca nu frigul le omoara nu asta-i problema!!

Totusi daca temperatura din solar este constanta ar fi bine ca stupii

sa fie inchisi la urdinise albinele sa nu poata iesi ventilarea sa se

faca numai prin sitele de pe fund, cand e vreme buna de un zbor de

curatire, deschidem urdinisele si dezvelim solariul...cvred ca ar

merge bine! De fapt stiu pe cineva care ierneaza asa, si e multumit.

Trebuie atentie mare insa, nu se inchide complet solariul caci se

sufoca albinele.

Cine stie cam ce temperatura le-ar conveni mai mult pt ca sa reduca

consumul semnificativ??

corpul stupului are un spatiu de 10 rame

-media pe care iernez este de 7 rame foarte bine populate

-la 7 rame de albine rezerva de hrana este de aproximativ 15-18 kg

-placa de polistiren langa peretele din stanga stupului care intra fest

si care este invelita de ziare(3-4 pentru a nu fi ros primavara

devreme polistirenul)

-diafragma de PFL

-urmeaza ramele

-diafragma de PFL

-urmeaza alta placa de polistiren invelita cu ziare ziare care intra tot

fest

-deasupra podisoare de lemn pe care incepand din luna februarie le

distantez un pic pt o buna aerisire si evitare a condensului

-peste podisoare o singura foaie de zir si o salteluta umpluta cu

hartie igienica

-urdinis stramtorat la 2 cm

-aerisirile de la capac libere si neinfundate

-stupina este protejata de cureni de aer(vanturi0 si orientata cu fata

spre sud, usor sud vest(e bine pt sborul de curatire primavara cand

albinele ies mai ales la acest zbor dupa orele12-13 si atunci soarele

bate chiar in fata stupului)

Restring fam. pe 5-7 rame in functie de putere ,cu cel putin 3 rame

full cu miere restul cu miere mai putina si pastura dar nu mai putin

de 1,5 kg dupa care introduc o pernuta facuta din 5-6 foi de carton

cusuta cu ata sintetica,sa nu o roada albinele. foaia de carton dinspre

cuib este din acela mai bun gen coperta de carti luat de la o

legatorie de carti. dupa pernita las 1-2 rame cu miere cit mai multa

capacita pe care albinele o cara in cuib. Pernuta are o decupare sus

de 4 cm intre podisor si rame,pe unde circula chiar daca este mai

frig .Peste podisor pun 2-3 ziare,dupa care capacul .In capac este

polistiren de 2 cm.Bun sau rau eu asa consider ca este mai usor. IN

5 ierni nu am avut nici o fam pierduta doar fara o matca 1-2 si cu

matci trintorite mai multe dar aceste pierderi nu cred ca sint din

cauza impachetarii .

S-a mai discutat despre acest lucru. Eu pregatesc astfel stupii pentru

iarna; organizez cuibul pentru iernare langa peretele dinspre est

daca stupul are urdinisul la sud. Daca urdinisul este orientat spre

est atunci organizez cuibul langa peretele dinspre sud. Langa ultima

rama pun o diafragma formata dintr-un cadru din sipci care intra

aproape etans in stup. Pe partea dinspre albine aceasta diafragma

are batute scandurele de 5-7 mm grosine iar in spatele acestora are o

o placa din polistiren. Podisorul este din scanduri de 20 mm, iar

peste podisor pun o salteluta cu otava. Sunt convins de faptul ca

albinele pot sa treaca iarna si daca nu ar fi astfel impachetate, iar

daca iarna este normala nu se simte diferenta fata de familiile

neprotejate. Insa in cazul unor ierni grele, cu multe zile cu

temperaturi scazute consumul familiilor protejate este mai mic cu

20-30%.