9. Consult, Sfat Genetic

5/7/2018 9. Consult, Sfat Genetic - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/9-consult-sfat-genetic 1/11

CAPITOLUL 9

CONSULTUL ŞI SFATUL GENETIC

A. CONSULTUL GENETICConsultul genetic este un act medical specializat prin care se pune diagnosticul unei

boli, se stabileşte caracterul genetic al acesteia şi se acordă un sfat genetic. Consultul genetic

este realizat de către un medic genetician în centre de genetică medicală.

În general, consultul genetic este solicitat de un pacient sau un cuplu, în următoarele

situaţii:

• pacientul este bolnav, cu o posibilă afecţiune genetică sau cu o anomalie congenitală;

el solicită diagnostic, tratament şi aprecierea riscului de recurenţă (reapariţie) la descendenţi;• pacientul este sănătos, dar cu risc genetic crescut, având o rudă apropiată afectată;

doreşte să ştie dacă va face boala sau dacă va transmite o genă mutantă la descendenţi;

• membrii unui cuplu sunt sănătoşi şi solicită un sfat atunci când:

- au rude afectate, au tulburări de reproducere (infertilitate), vârsta mamei depăşeşte

35 de ani sau sunt consanguini (sfat preconcepţional);

- au antecedente familiale de boală, au fost expuşi la agenţi teratogeni sau au fost

identificate semne de alarmă la examenul ecografic (sfat prenatal);

- după naşterea unui copil afectat sau când la un copil apar tulburări de creştere, de

dezvoltare psihomotorie, tulburări pubertare (sfat postnatal).

Consultul genetic se realizează în mai multe etape:

1. Evaluarea iniţială a bolnavului

Primul contact cu bolnavul permite identificarea motivului consultaţiei.

2. Anamneza personală şi familială

a) Anamneza medicală personală urmăreşte toate etapele vieţii individului şi istoricul

bolii, deosebindu-se astfel:

• Anamneza gestaţională - se referă la concepţie, evoluţia sarcinii şi naştere;

• Anamneza neonatală - evaluarea modul de adaptare a copilului la viaţa extrauterină;

• Anamneza postnatală – evaluarea creşterii, a dezvoltării psihomotorii şi sociale,

bolile copilăriei;

• Istoricul bolii pacientului.

b) Anamneza medicală familială vizează culegerea de informaţii cu privire la starea

fizică şi mentală a indivizilor familiei, care sunt înregistrate şi sunt reprezentate grafic sub

formă de arbore genealogic (pedigree) (vezi l.p.).

1



Pe baza datelor înregistrate în arbore se poate stabili modul de transmitere ereditară a

bolii, luând în considerare şi factorii care pot modifica regulile de transmitere (expresivitate

variabilă, penetranţă redusă, heterogenitate genetică etc).

3. Examenul clinic

Examenul fizic este decisiv şi se bazează pe evaluarea fizică generală, dar şi perecunoaşterea dismorfiilor.

a) Examinarea generală: semne vitale, parametri de creştere, starea nutriţională,

examinarea structurilor anatomice etc.

b) Examenul dismorfologic urmăreşte depistarea dismorfiilor (forme anormale) (vezi

l.p.).

Datele sunt înregistrate şi interpretate; este important ca familia să înţeleagă că

diagnosticul nu este o urgenţă şi necesită timp.4. Alte examinări clinice şi paraclinice

Datele obţinute prin anamneză şi examen clinic trebuie de cele mai multe ori

confirmate de alţi medici specialişti şi o serie de explorări paraclinice: teste funcţionale

(renale, hepatice, metabolice, hematologice etc.), explorări radiografice, explorări imagistice

speciale (ecografie, ecocardiografie Doppler, RMN, CT).

5. Analiza şi interpretarea datelor

a) Interpretarea datelor începe cu stabilirea existenţei unei anomalii congenitale

izolate sau a unor anomalii multiple.

(1) Anomalii congenitale izolate (unice):

● Malformaţiile congenitale sunt definite ca fiind defecte morfologice ale unui organ,

ale unei părţi a acestuia sau ale unei regiuni mai mari ale corpului. Malformaţiile rezultă în

urma unui proces intrinsec de dezvoltare anormală , se produc în cursul embriogenezei şi sunt

tulburări primare ale morfogenezei unei regiuni. Exemple:

- anomalii cardiace (defecte septale ventriculare sau atriale);

- despicături labiale şi/sau palatine;

- defecte de tub neural (anencefalie, mielomeningocel lombosacrat).

● Disrupţiile sunt anomalii structurale ale unui organ sau ţesut cauzate de factori

intrinseci (ischemia), dar mai ales extrinseci (agenţi mecanici, toxici, infecţioşi); aceştia

distrug structuri normal conformate, fiind deci anomalii secundare. Exemple:

- amputarea degetelor sau a membrelor de către bride amniotice (complexul ADAM –

amniotic deformity-adhesion-mutilation); cu excepţia unui număr redus de cazuri în care

bridele amniotice se datorează unor mutaţii ale genei colagenului (răspunzătoare de scăderea

2



rezistenţei sacului amniotic şi de ruperea lui spontană – boala amniotică), în patogeneza

disrupţiilor nu sunt implicaţi factori genetici.

- atreziile, produse de blocarea furnizării de sânge, urmate de infarctizarea, necroza şi

resorbţia teritoriilor situate distal (atrezia intestinală).

Din punct de vedere patogenic, cardiopatia congenitală din trisomia 21 este omalformaţie, iar cea din rubeola congenitală este o disrupţie; astfel, este preferabil ca termenul

de malformaţie congenitală să nu fie folosit decât în cazurile în care acest lucru este evident

(în bolile cromozomiale).

● Deformaţiile sunt anomalii ale formei sau poziţiei unei părţi a corpului iniţial

normal diferenţiate, cauzate de forţe mecanice (nondisruptive). În marea lor majoritate,

acestea limitează capacitatea de mişcare a fătului şi afectează sistemul musculo-scheletal.

Cauzele pot fi intrinseci (tulburări neuromusculare ale fătului - distrofia miotonică Steinert)sau extrinseci, secundare unor compresiuni cu determinism variat - scăderea volumului

lichidului amniotic (pierderi cronice sau reducerea eliminării de urină fetală), prezentaţia

pelviană, malformaţii sau tumori uterine, sarcină multiplă, etc. Deformările se produc, de

regulă, în a doua jumătate a perioadei de gestaţie, când dimensiunile fetusului tind să le

depăşească pe cele ale uterului. Exemple:

- piciorul strâmb congenital (equinovarus);

- dislocaţia congenitală de şold;

- micrognaţia moderată unilaterală (prin presiunea exercitată de umăr asupra

obrazului).

● Displaziile sunt defecte morfologice care constau în organizarea, diferenţierea

anormală a celulelor dintr-un ţesut . Creşterea asincronă a celulelor produce defecte vizibile în

toate regiunile în care este prezent ţesutul displazic. Ele pot fi prezente la naştere, dar cel mai

frecvent apar în în primele luni sau ani de viaţă. Displaziile sunt, în general, afecţiuni

monogenice şi, prin urmare, prezintă un risc de recurenţă înalt (25-50%). Exemple:

- displazia tanatoforică, produsă de mutaţii ale unei gene de pe cromozomul 4p16 care

codifică receptorul factorului de creştere a fibroblaştilor; afecţiunea este caracterizată prin

nanism şi letalitate precoce, fiind interesată marea majoritate a regiunilor scheletice;

- displazia ectodermală, manifestată prin anomalii morfologice ale unor organe foarte

dispersate (păr, unghii, dinţi, glandele pielii), dar care au aceeaşi origine - ectodermul.

- acondroplazia şi alte displazii osoase.

3



(2) Anomalii multiple:

● Secvenţele sunt o combinaţie de anomalii multiple, care se instalează secvenţial, în

cascadă, ca rezultat al unei singure anomalii iniţiale, apărută în etape precoce ale

morfogenezei. Exemple:

- secvenţa Pierre-Robin asociază despicătura palatină, palatul ogival (palat înalt înformă de U), glosoptoza şi micrognaţia; malformaţia primară, generatoare a acestor anomalii

multiple, este hipoplazia mandibulară: orofaringele devine prea mic pentru a conţine limba

care, în consecinţă, rămâne în nazofaringe şi împiedică fuzionarea oaselor palatine;

- secvenţa Potter (oligohidramnios) se caracterizează prin: hipoplazie pulmonară

(adesea letală), deformări poziţionale ale mâinilor şi picioarelor, facies turtit, aplatizat; cauza

o reprezintă reducerea cantităţii de lichid amniotic (pierderi cronice sau producere redusă

datorită perfuzării insuficiente placentare sau anuriei fetale).● Sindroamele sunt defecte structurale şi funcţionale în care toate anomaliile sunt în

relaţie patogenică şi nu reprezintă o secvenţă . Sindroamele genetice au tendinţa de recurenţă

şi de a se transmite în succesiunea generaţiilor ca o unitate. Toate bolile cromozomiale şi

toate afecţiunile monogenice sunt incluse în grupul sindroamelor. Termenul de „sindrom” se

utilizează astfel numai în situaţia în care cauza care a produs setul de defecte congenitale este

cunoscută.

● Asocierile sunt grupuri de defecte congenitale care nu sunt secvenţe sau sindroame

şi a căror coexistenţă neîntâmplătoare nu este urmarea intervenţiei unor mecanisme

etiopatogenice comune. Anomaliile apar împreună mult mai frecvent decât ar fi posibil

„întâmplător”; diferă de sindrom prin faptul că anomaliile pot fi prezente în număr variabil

(de exemplu, 3 din 7) şi în combinaţii variabile. Riscul de recurenţă al asocierilor este extrem

de redus, iar în prducerea lor nu s-a dovedit participarea factorilor genetici. Denumirile

asocierilor reprezintă acronime; de exemplu:

- asociaţia VATER (anomalii vertebrale, anale, t raheale, esofagiene, r adiale şi, posibil,

renale);

- asociaţia CHARGE (colobom ocular, heart diseases-boli cardiace, atrezia choanelor,

r etard al creşterii, g enital hypoplasy-hipoplazie genitală, ear anomalies-anomalii ale

urechilor).

b) Anomaliile congenitale izolate trebuie diferenţiate în anomalii majore şi anomalii

minore:

● Anomaliile majore sunt mai evidente şi mai grave decât cele minore, dar nu sunt

mai importante pentru diagnostic decât acestea; când nu sunt letale, crează probleme grave

chirurgicale, medicale şi cosmetice, dificil sau chiar imposibil de rezolvat. Exemple:

4



anencefalia, spina bifida chistică, transpoziţia vaselor mari, despicăturile bilaterale labio-

palatine, anomalii digestive (atrezii, boala Hirschprung).

● Anomaliile minore sunt reprezentate de defecte fizice exclusiv cosmetice şi nu

reduc capacitatea de adaptare (inclusiv socială) a purtătorului. Exemple: pliu palmar unic,

unghii hipoplazice, police bifid, epicantus, urechi jos inserate, sindactilia degetelor 2-3 de la picoare, clinodactilia, areolele mamare supranumerare. Anomaliile minore care se întâlnesc la

peste 4% din populaţie sunt considerate variante fenotipice familiale. Prezenţa la un nou-

născut a peste trei anomalii minore obligă la efectuarea unor investigaţii complete, deoarece

pot semnala existenţa unei anomalii majore neidentificate.

c) Anomaliile majore izolate vor fi clasificate patogenic în anomalii primare sau

secundare.

● Anomaliile primare (malformaţii şi displazii) sunt produse precoce – embriopatii – printr-un proces primar şi intrinsec de dezvoltare anormală:

- a unor elemente anatomice în cazul malformaţiilor (de exemplu, anencefalia,

agenezia renală, polidactilia),

- a ţesuturilor din care sunt formate (de exemplu, osteo-condro-displazii)

● Anomaliile secundare (deformaţii şi disrupţii) se produc tardiv – fetopatii – pe

structuri normal formate, care vor fi deformate (de exemplu, piciorul strâmb) sau distruse (de

exemplu, atrezia intestinală sau amputaţiile congenitale).

6. Explorări genetice

Testele genetice au o importanţă deosebită pentru diagnosticul final: analize

cromozomiale (bandare sau FISH), probe biochimice şi teste de analiză a ADN.

a) Diagnosticul cromozomial

Examenele citogenetice sunt absolut necesare pentru diagnosticarea bolilor

cromozomiale.

(1) Testul cromatinei sexuale

Cromatina sexuală (vezi cromatina X şi Y) oferă informaţii cu privire la numărul

cromozomilor sexuali şi permite, astfel, stabilirea sexului genetic (XX sau XY) şi a

aneuploidiilor cromozomilor sexuali. Testul cromatinei sexuale este simplu şi ieftin. În

practică se foloseşte mai ales determinarea cromatinei X (testul Barr); testul Barr este pozitiv

la femeia normală şi negativ la bărbatul normal.

(2) Analiza cromozomilor umani

Studiul cromozomilor se efectuează prenatal (pe celule fetale recoltate din placentă

sau lichid amniotic) şi postnatal (în cazul anomaliilor constituţionale sau dobândite). Analiza

5



cromozomilor necesită un laborator special utilat, este scumpă, dar diagnosticul este foarte

precis.

Analiza cromozomială nu permite, însă, evidenţierea mutaţiilor genice sau poligenice.

b) Diagnosticul molecular

Diagnosticul molecular se referă la tehnicile de studiu ale ADN-ului şi ARN-uluicelular; urmăreşte identificarea mutaţiilor şi polimorfismelor genice implicate în producerea

bolilor.

7. Finalizarea consultului genetic

La final, geneticianul trebuie să stabilească un diagnostic şi prognostic, să alcătuiască

un plan de îngrijire a pacientului şi să stabilească riscul genetic de recurenţă. Concluziile vor

fi comunicate pacientului sau consultandului.

B. SFATUL GENETIC

Sfatul genetic reprezintă un proces prin care se comunică pacienţilor sau rudelor cu

risc ce consecinţe are o boală ce poate fi ereditară, care este probabilitatea apariţiei sau

transmiterii ei în familie şi care sunt căile prin care aceasta poate fi prevenită sau

ameliorată . Sfatul genetic reprezintă acţiunea finală a consultului genetic.

Sfatul genetic poate fi solicitat:

- premarital (mai rar) – atunci când unul dintre membrii cuplului este afectat de o

boală genetică sau are o rudă apropiată afectată sau în cazul căsătoriilor consanguine;

- preconcepţional – în situaţiile menţionate anterior, la care se adaugă vârsta maternă

peste 35 de ani, existenţa unor tulburări de reproducere (de exemplu, avorturi spontane

repetate);

- prenatal – în cazul expunerii accidentale la agenţi teratogeni sau a descoperirii unor

semne ecografice dealarmă;

- postnatal – după naşterea unui copil afectat de o boală genetică sau anomalii

congenitale.

DIAGNOSTICUL PRENATAL ÎN BOLILE GENETICE

Diagnosticul prenatal (DPN) este un act medical complex care reprezintă cel mai

important mijloc de profilaxie a bolilor genetice şi a dismorfiilor.

Indicaţiile majore ale DPN sunt următoarele:

6



1) Vârsta reproductivă avansată a părinţilor:

• femeile de peste 35 de ani reprezintă indicaţia majoră de DPN, deoarece acestea au

riscul naşterii unor copii cu aneuploidii (în special cu trisomie 21);

• bărbaţii de peste 55 de ani, deoarece după 50 de ani în celulele germinative seminale

se acumulează un număr mare de mutaţii dominante.2) Screening-ul serului matern pozitiv, la care se pot adăuga şi semnele ecografice de

alarmă.

3) Prezenţa unei anomalii cromozomiale structurale (translocaţii, inversii, aneuplodii,

etc) la unul dintre părinţi.

4) Existenţa unui copil cu o anomalie cromozomială de novo.

5) Istoricul familial de boală monogenică (AD, AR, XR sau XD); în această categorie

sunt incluşi şi părinţii depistaţi ca fiind purtători sănătoşi. În cazul bolilor recesive legate de Xse va stabili mai întâi dacă fetusul este de sex masculin, după care se recurge la DPN sau la

diagnostic preimplantoriu.

6) Istoric familial de boală legată de X, pentru care nu există un test specific de DPN:

în acest caz, determinarea sexului fetal ajută părinţii cu risc să decidă continuarea sau

terminarea sarcinii.

7) Riscul de defect de tub neural: rudele de gradul I ale pacienţilor cu defecte de tub

neural au un risc crescut de a avea un copil cu astfel de anomalie.

8) Rude de gradul I cu o malformaţie unică (în special malformaţie de cord) sau cu un

sindrom plurimalformativ.

9) Agresiuni teratogene în cursul sarcinii: expunerea gravidelor la teratogeni

cunoscuţi, afecţiuni materne (diabet zaharat, epilepsie tratată cu anticonvulsivante, distrofie

miotonică).

10) Istoricul obstetrical pozitiv: avorturi spontane recurente, nou-născuţi morţi.

Pentru aplicarea procedurilor de diagnostic prenatal trebuiesc îndeplinite o serie de

condiţii:

- securitatea, exprimată prin rata producerii de avorturi imediate sau tardive

consecutive aplicării procedurii; depinde în mare măsură de experienţa celui care o aplică;

- acurateţea, exprimată prin proporţia rezultatelor fals negative sau fals pozitive;

- identificarea indivizilor cu risc crescut

- controlul calităţii actului medical prin utilizarea de proceduri standardizate.

Testele trebuie efectuate cât mai precoce, iar rezultatele obţinute rapid , pentru ca, în

cazul în care gravida este purtătoarea unui fetus anormal, acesta să poată beneficia de avortul

terapeutic (selectiv), pe cât posibil în termenul stabilit de lege.

7



Tehnici utilizate în diagnosticul prenatal

Tehnicilor standard, practicate în mod curent, li se adaugă o serie de tehnici speciale.

Dintre tehnicile standard, singurele neinvazive sunt screening-ul prenatal al serului matern şi

ecografia; celelalte proceduri necesită prelevarea de celule fetale, acestea urmând să fie

analizate în laboarator.1. Tehnici neinvazive

a) Screening-ul prenatal al serului matern

Screening-ul prenatal se realizează prin determinarea concentraţiei unor markeri

biochimici fetali (proteine produse de fetus pe perioada gestaţiei sau hormoni fetoplacentari)

în serul matern, care se modifică semnificativ în sarcinile în care fetusul prezintă anumite

anomalii. Markerii investigaţi sunt:

• Alfa-fetoproteina. Alfa-fetoproteina (echivalentul fetal al albuminei) este principala proteină produsă de ficat în primele stadii ale dezvoltării fetale; ea este înlocuită, în mod

gradat, cu albumina. În serul matern, concentraţia alfa-fetoproteinei creşte din a 10-a şi până

în a 32-a săptămână de gestaţie.

Dozarea alfa-fetoproteinei în serul gravidei, efectuată de obicei în a 16-a săptămână de

gestaţie, permite depistarea unor anomalii fetale; în cazul sarcinilor cu făt patologic, valorile

anormale în serul matern pot fi sesizate începând din luna a 4-a.

Creşterea peste valorile normale ale alfa-fetoproteinei în serul matern reprezintă

consecinţa scurgerii serului fetal în lichidul amniotic; acest fenomen are drept cauză principlă

defectele deschise de tub neural (80-90% din cazuri) (anencefalie, spina bifida). Valori înalte

în serul matern se înregistrează însă şi în supraestimarea vârstei gestaţionale, sarcini gemelare,

moartea spontană intrauterină a fătului, defecte ale peretelui abdominal (omfalocel,

gastroschizis), atrofii esofagiene şi intestinale, sindrom nefrotic congenital, teratoame

sacrococcigiene, extrofie vezicală.

Concentraţii reduse ale alfa-fetoproteinei în serul matern se înregistrează în cazul

fetuşilor cu trisomie 21 sau monosomie X. Capacitatea discriminativă a testului în cazul

feţilor cu sindrom Down este semnificativ crescută când se decelează nivele înalte ale

• gonadotrofinei corionice umane (HCG) şi scăderea • estriolului neconjugat în serul matern

(testul triplu)

Testul cvadruplu (“quad screen“) creşte acurateţea diagnosticului în sindromul

Down; presupune dozarea, alături de cei trei markeri menţionaţi, a • inhibinei A (de origine

placentară, similară HCG)

8



b) Ecografia fetală

Ecografia este cea mai folosită metodă de vizualizare a fetusului, deoarece nu prezintă

riscuri pentru mamă şi făt. Ecografia se efectuează de rutină la toate femeile gravide pentru

evaluarea morfologiei şi creşterii fetusului. Acestei metode i se descriu două niveluri:

- primul serveşte ca procedură de screening pentru stabilirea viabilităţii fetale şi a rateicreşterii, precum şi screening-ul anomaliilor fetale (sunt vizibile numai modificările grosiere

şi se pot evidenţia semne ecografice de alarmă);

- nivelul II (ecografia detaliată) este o examinare de fineţe efectuată de către specialişti

în medicina fetală şi practicată când există riscul apariţiei unor anomalii specifice

Perioada optimă pentru efectuarea examenului ecografic este între săptămânile 16-18

de sarcină; din săptămâna a 16-a este posibilă vizualizarea organelor genitale, însă metoda nu

este adecvată pentru specificarea sexului.În săptămâna a 18-a experţii pot decela 90% dintre malformaţiile grave: sistem nervos

central (anencefalia, spina bifida, microcefalia, hidrocefalia, holoprozencefalia – anomalii ale

ventriculelor cerebrale şi ale feţei), membre (polidactilie, osteogeneza imperfectă severă),

cord (boli congenitale cardiace severe), rinichi (agenezie renală, obstrucţie vezicală, rinichi

polichistic), tract gastro-intesinal (atrezia duodenală, hernia diafragmatică, defecte ale

peretelui abdominal).

Ecografia este recomandată în următoarele cazuri: gravide cu risc genetic înalt,

bolnavele de diabet zaharat, valori crescute ale alfa-fetoproteinei serice materne, anomalii

fetale în antecedente, expuneri la agenţi teratogeni. În situaţia în care se vizualizează anomalii

fetale se impune efectuarea amniocentezei şi a analizei citogenetice. Între 15 şi 30% dintre

fetuşii la care se depistează ecografic anomalii morfologice prezintă aberaţii cromozomiale.

Sunt asociate cu risc crescut de anomalii următoarele trăsături fetale (semne ecografice

de alarmă):

- placenta mare sugerează prezenţa triploidiilor, a hidropsului fetal sau a talasemiei;

- întârzierea precoce a creşterii se produce în cazul trisomiilor şi al triploidiilor;

- îngroşarea pliului nucal identificată în primul trimestru de sarcină este sugestivă

pentru sindromul Down;

- anomaliile structurale ale capului şi corpului indică prezenţa unor defecte de tub

neural sau a unor afecţiuni neurologice;

- despicăturile labiopalatine se observă la fetuşii cu trisomii sau triplodie;

- excesul de piele pe ceafă este sugestiv pentru sindroamele Turner şi Down.

Toate metodele invazive de diagnostic prenatal se efectuează sub control ecografic.

9



2. Tehnici invazive

• Tehnici standard

a) Amniocenteza

Amniocenteza constă în aspirarea transabdominală, după localizarea prealabilă a

placentei, cu un ac fin, a unei cantităţi de 20 ml lichid amniotic în care se află celule fetale provenite din descuamări ale pielii sau ale mucoaselor tubul digestiv sau urinar.

Se efectuează după cea de-a 14-a săptămână de sarcină (între săptămânile 15 şi 17); la

sfârşitul acestei săptămâni cantitatea de lichid poate atinge valoarea de 250 ml, iar fătul are

aproape 10 cm. Şansele de reuşită sunt de aproape 100%.

Lichidul recoltat poate fi folosit pentru analize biochimice, iar celulele pot fi supuse

testelor ADN sau pot fi cultivate in vitro în vederea realizării preparatelor cromozomiale;

preparatele cromozomiale se obţin, însă, după 2-4 săptămâni, ceea ce constituie undezavantaj.

Afecţiunle diagnosticate prin această metodă sunt: DTN (prin determinări AFP),

anomaliile cromozomiale, unele boli metabolice (prin determinări enzimatice) şi unele boli

moleculare (prin analiza ADN-ului).

Complicaţiile sunt rare şi constau în: avort (complicaţia majoră) (0,5-1%), mai rar

scurgeri mici de lichid amniotic, infecţii şi lezarea fătului;

b) Biopsia de vilozităţi coriale (trofoblast) (BVC)

Biopsia de vilozităţi coriale constă în obţinerea unor fragmente de vilozităţi coriale -

structuri de origine embrionară derivate din trofoblast (partea externă a blastocistului). Proba

obţinută conţine atât celule fetale, cât şi celule deciduale materne, care trebuie îndepărtate

înainte de analiză. Metoda prezintă avantajul de a putea fi efectuată mai precoce (între

săptămânile 10 şi 12 de sarcină); poate fi efectuată însă pe întreg parcursul sarcinii şi poate

constitui o alternativă a amniocentezei. Recoltarea se efectuează fie cu ajutorul unui cateter

flexibil introdus în cervixul uterin (biopsie transcervicală), fie transabdominal cu un ac fin.

Reuşitele tehnicii sunt de peste 99%.

Afecţiuni diagnosticate prin această metodă sunt anomaliile cromozomiale

Complicaţiile care pot surveni sunt: sângerări (în 40% din cazuri); avort (1-2%);

mozaicism corionic (dichotomia între constituţia cromozomială a celulelor placentare şi cea a

celulelor fetale); producerea de malformaţii ale membrelor şi feţei (dacă este efectuată înainte

de săptămâna 9-a)

c) Cordocenteza presupune recoltarea de sânge fetal prin puncţia transabdominală a

cordonului ombilical, la locul de intrare în placentă; cantitatea recoltată este de 0,5-1 ml.

Perioada optimă pentru cordocenteză este după săptămâna 18-a, proporţia reuşitelor fiind sub

10



95%. Sângele fetal necesită numai câteva zile de cultură pentru obţinerea preparatelor

cromozomiale. Afecţiunile diagnosticate prin această metodă sunt: anomalii cromozomiale,

boli hematologice sau imunologice, boli moleculare. Complicaţiile cele mai frecvente sunt:

avort (circa 2-3%); hemoragie maternă sau fetală; bradicardie secundară spasmului vascular.

● Tehnici speciale

a) Amniocenteza precoce, practicată la 12-14 săptămâni de sarcină, situaţie în care

cantitatea de lichid aspirată trebuie să fie mai mică (0,5-1 ml). Permite diagnosticarea

anomaliilor cromozomiale şi a DTN. Prezintă un risc de avort mai mare (circa 2,5%), risc de

detresă respiratorie a nou-născutului şi deformări ortopedice benigne (picior strâmb).

b) Analiza celulelor fetale din sângele matern

Celulele fetale care circulă în sângele matern sunt de trei tipuri: limfocite, eritroblaşi şicelule ale sinciţiotrofoblastului. Numărul celulelor fetale din sângele matern, mai ales al

eritroblaştilor, este crescut în cazul sarcinilor cu aneuploidii (mai ales cu trisomie 21).

Utilitate – şi pentru boli moleculare (analiza ADN). Până în momentul de faţă, tehnica a fost

practicată numai experimental.

c) Diagosticul preimplantoriu

Diagnosticul genetic preimplantoriu constă în biopsia embrionului aflat în stadiul de

8-10 celule (la trei zile după fecundare, adică înainte de implantare); celulele prelevate (1-2

blastomere) sunt analizate genetic. Se efectuează exclusiv în centrele de fertilizare in vitro şi

are următoarele indicaţii:

- selectarea sexului în cazul embrionilor cu mutaţii ale cromozomului X;

- purtătorii de anomalii cromozomiale echilibrate;

- femei cu vârsta peste 35 de ani, avorturi repetate.

Permite diagnosticarea trisomiilor frecvente şi a bolilor moleculare (prin analiza

PCR).

d) Fetoscopia constă în vizualizarea directă a fetusului prin introducerea

transabdominală în uter a unui fetoscop; permite, de asemenea, efectuarea de biopsii cutanate,

musculare sau hepatice fetale. Depistează defecte care nu pot fi observate prin celelalte

tehnici invazive (distrofii musculare, boli hepatice, genodermatoze. Se efectuează optim după

săptămâna 20-a de sarcină, metoda nefiind încă practicată de rutină (numai experimental, în

centre specializate). Riscul de producere a unui avort este mai mare: 3%.

11

9. Consult, Sfat Genetic

Documents

Transcript of 9. Consult, Sfat Genetic