II. Introducere1Ezdra 4:13 Iar al treilea cel ce a zis de muieri şi de adevăr, acesta este Zorovavel, a început a grăi: 14 O bărbaţilor! Au doară nu este mare împăratul, şi mulţi sunt oamenii? Şi vinul nu este tare? 15 Dar cine este cel ce îi stăpâneşte pre ei, sau cine este cel ce-i domneşte pre ei? Au nu sunt muierile? Muierile au născut pre împăratul şi pre tot poporul, care stăpâneşte marea şi pământul. 16 Şi din ele s-au făcut, şi acestea au crescut pre aceia cei ce sădesc viile, din care se face vinul. 17 Şi acestea fac îmbrăcămintele oamenilor, şi acestea fac mărire oamenilor, şi fără de muieri nu pot fi oamenii. 18 Şi de vor aduna aur şi argint şi tot lucrul frumos, au nu iubesc pre o muiere frumoasă la chip şi la frumuseţe? 19 Şi toate acestea lăsându-le, la dânsa caută, şi cu gura căscată se uită la ea, şi toţi pre ea o aleg mai mult decât aurul şi decât argintul şi decât tot lucrul frumos. 20 Lasă omul pre tatăl său, care l-a hrănit pre el, şi ţara sa, şi se lipeşte de femeia sa. 21 Şi cu muierea îşi lasă sufletul, şi nici de tatăl său nu-şi aduce aminte, nici de muma sa, nici de ţară. 22 Şi dintru acestea se cade să ştiţi voi, că muierile vă stăpânesc pre voi. 23 Au nu trudiţi şi osteniţi, şi toate le aduceţi şi le daţi muierilor, şi ia omul sabiea sa, şi iese la căi să tâlhărească şi să fure, şi pre mare umblă şi prin rîuri, 24 Şi pre leu vede, şi întru întunerec merge, şi după ce fură şi răpeşte şi desbracă de haine, la cea iubită aduce. 25 Şi mai mult iubeşte omul pre muierea sa, decât pre tatăl său şi pre muma sa. 26 Şi mulţi s-au fluturat la chipuri pentru muieri, şi robi s-au făcut pentru ele. 27 Şi mulţi au pierit şi au greşit şi au păcătuit pentru muieri. 28 Şi acum nu-mi credeţi mie? Au nu este împăratul mare cu oblăduirea lui? Au nu toate ţările se tem a se atinge de el? 29 Văzutu-l-am pre el şi pre Apamina fata lui Vartac celui minunat, ţiitoarea împăratului şezând de-a dreapta împăratului. 30 Şi luând stema de pe capul împăratului, şi puind-o pre capul său, da palme împăratului cu stânga. 31 Şi la acestea împăratul căscând gura se uita la ea, şi de-i va râde lui, râde; iar de se va mâhni asupra lui, se cucereşte ei, ca să se împace cu el. 32 O bărbaţilor! Cum nu sunt tari muierile, de vreme ce fac aşa? 33 Atunci împăratul şi dregătorii căutau unul la altul. 34 Şi a început a grăi pentru adevăr. O bărbaţilor! Au nu sunt tari muierile? Mare este pământul şi înalt este cerul şi iute la alergat soarele, că într-o zi se întoarce şi înconjură cerul, şi iarăşi aleargă la locul său. 35 Au nu este mare cel ce face acestea? Ci adevărul este mare şi mai tare decât toate. 36 Tot pământul chiamă adevărul, şi cerul pre el bine îl cuvintează, şi toate lucrurile se clătesc şi se cutremură, şi nimic la el nu este strâmb. 37 Nedrept este vinul, nedrept este împăratul, nedrepte sunt muierile, nedrepţi sunt toţi fiii oamenilor şi nedrepte sunt toate lucrurile lor, cele ce sunt ca acestea, şi nu este întru ele adevăr, şi cu nedreptatea lor pier. 38 Iar adevărul rămâne şi este tare în veac, şi trăeşte şi birueşte în veacul veacului. 39 Şi nu este la el privire de feţe, nici osebiri, ci cele drepte face de toate nedreptăţile, şi relele se fereşte, şi la toţi sunt plăcute lucrurile lui. 40 Şi la judecata lui nimic nu este nedrept, şi aceasta este puterea şi împărăţiea şi oblăduirea şi mărimea tuturor veacurilor; bine este cuvântat Dumnezeul adevărului. 41 Şi a încetat a grăi, şi tot poporul atunci a răspuns. 42 Şi atunci a zis: mare este adevărul, şi mai tare este. Atunci împăratul a zis lui: cere ori ce vei vrea, mai mult decât cele scrise, şi voiu da ţie, pentrucă te-ai aflat mai înţelept, şi alăturea cu mine vei şedea, şi rudeniea mea te vei chema.

[1] Citatele vor fi redate fără ghilimele, cu caractere cursive, accentuările noastre cu caractere aldine, îngroșate. Când editorul original, de unde preluăm textul, are și el accentuările lui, se redau tot cu

caractere aldine, îngroșate, iar evidențierile noastre (peste ale lui) se marchează prin caractere subliniate.

Greu lucru este a vorbi despre viața și învățăturile altcuiva. Ar trebui să trăiești viața lui cu multă iubire și să-i cuprinzi mintea lui cu mult discernământ pentru ca să înțelegi toate nuanțele ce i-au străbătut preocupările. Aceasta este valabil pentru orice om. Cu atât mai mult când acesta este public și prezentat ca un Sfânt de necontestat atât de puterea politică prin mass-media cât și de unele persoane cu autoritate bisericească. Trebuie mult timp, osteneală cu durerea inimii și multă atenție să nu fi mai mult pe placul oamenilor decât lui Dumnezeu. În afară de aceasta îți abate mintea și absoarbe resursele de la propria mântuire. Nu ne-am fi încumetat la aceasta dacă nu primeam poruncă de la duhovnicul nostru, „pentru a sluji binelui celor mulți, care nu au avut posibilitatea să afle”.Iată cum gândea dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul în situați similare:Primind eu această listă şi citind-o, mi s-a oprit în loc şi mintea şi auzul şi cugetarea. Drept aceea Te-am rugat să-mi îngădui să refuz acest lucru. Ţi-am spus că aceste locuri de abia pot fi înţelese de cei care au înaintat mult în contemplaţie şi au ajuns la capătul celei mai înalte şi mai neapropiate cunoştinţe, nu însă de mine care mă târăsc pe pământ şi, asemenea şarpelui cel blestemat odinioară, nu am altă hrană afară de pământul patimilor, înnoroiat ca un vierme de putreziciunea plăcerilor. Făcând deci aceasta mult şi de multe ori, când am văzut că nu primeşti această rugăminte a mea, temându-mă să nu sufere ceva iubirea care ne uneşte şi ne face să avem un singur suflet, chiar de purtăm două trupuri, putând să-ţi pară refuzul meu un semn de neascultare, am cutezat împotriva voii mele cele mai presus de puterea mea. Am socotit că e mai bine să fiu acuzat de îndrăzneală şi să fiu luat în râs de cei ce voiesc, decât să sufere iubirea vreo clătinare şi vreo micşorare. Căci după Dumnezeu nimic nu e mai de preţ ca ea în ochii celor ce au minte. Mai bine zis nu e mai plăcut lui Dumnezeu ca ea. Căci ea adună la un loc pe cei dezbinaţi şi poate crea în cei mai mulţi sau în toţi o identitate netulburată a voirii [2] Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia, sau culegere din scrierile Sfinților Părinți

care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvîrși, Ed. APOLOGETICUM,<http://zona4.arhiva-ortodoxa.info/0.upload/carti/Carti%20de%20la%20Biblioteca%20Teologica%20Digitala%20-

%20Apologeticum/filocalia%2003.pdf>, descărcat 07.07.2013 14:42:24, 42005, Vol. III, p. 23.

Această dorință a canonizării rapide a Părintelui Arsenie Boca este, acum, o pricină de dezbinare.

Unii susțin sfințenia Părintelui Arsenie Boca având ca argumente mulțimile minunilor și închinătorilor entuziasmați, acuzând pe cei care nu sunt de acord cu ea că ar fi „flașnete”, invidioși și zeloți, alții o contestă exemplificând din viața și învățăturile Părintelui lucrurile neconforme cu Predania, susținând că primii nu ar fi cercetat cu discernământ cazul, sau, dacă l-ar fi cercetat, ar fi ori ecumeniști (acceptând acele abateri) ori contaminați de o lucrare ocultă.Aceasta nu este de mirare, deoarece, după Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul, rațiunile făpturilor pot fi supuse minții (susținând viața spirituală) sau simțirii (susținând prejudecata coborâtă la stricăciune, confuzia, păruta dreptate și învrăjbirea).

[3] Dar poate că pe lângă acestea mai erau şi alte lucruri pe care trebuia să le înveţe Petru prin pânzătura coborîtă din cer şi prin diferitele animale cuprinse în ea. Mai bine zis poate că erau lucruri pe care trebuia să le înveţe tot neamul omenesc, sau orice om care, asemenea lui Petru, străbătând la ultima înălţime a credinţei, învaţă limpede să-şi stingă cu totul orice simţire,

întrucât până ce priveşte prin ea cele văzute, cunoaşte zidirea ca una ce se strică prin sine, neputând să fie ferită de stricăciune şi de confuzie. Deci prin pânzătură şi prin dobitoacele de pe ea, Dumnezeu i-a descoperit lui Petru drept mâncare duhovnicească lumea văzută, înţeleasă prin cea nevăzută, pe temeiul raţiunilor ei, sau pe cea nevăzută arătată prin chipurile

lucrurilor sensibile. De aceea îi zice: “Ridică-te Petre, jertfeşte şi mănâncă“.202 De unde i se porunceşte să se ridice? De unde altundeva, dacă nu din deprinderea şi din lanţurile simţirii (percepţiei prin simţuri) şi dintr-o prejudecată coborîtă despre lucruri, sau din păruta dreptate a legii, ca eliberat de nălucirile simţurilor, să poată vedea numai cu mintea raţiunile lucrurilor sensibile,

dezbrăcate de figuri, şi aşa să cunoască tipurile celor inteligibile şi să înveţe că nimic din cele făcute de Dumnezeu nu e necurat. Căci cel care contemplă creaţiunea văzută în raţiunile ei, ca pe o înfăţişare a celei inteligibile, sau tipurile celor

inteligibile din podoaba lucrurilor văzute, ca pe o pânzătură ce coboară de sus nu va mai crede nimic necurat din lucrurile văzute, nemaiobservînd în raţiunile lor nimic care să trezească scârbă (4). Pentru că stricăciunea se află în latura sensibilă, ca

şi războiul făpturilor întreolaltă. Între raţiuni însă nu este învrăjbire.Pânzătura ţinută de cele patru capete este deci lumea sensibilă ţinută şi ea de cele patru elemente. Iar târâtoarele, dobitoacele

şi păsările sunt diferitele raţiuni ale făpturilor, care pentru simţire sunt necurate, dar pentru minte sunt curate şi bune de mâncat, susţinînd viaţa spirituală.

[…] cum va putea apoi, după izbăvirea de patimi, să-şi scruteze sufletul bine ale sale; şi cu ajutorul căror raţiuni şi moduri ajungînd prin raţiunea cea după fire la relaţii nepătimaşe între simţiri şi lucrurile sensibile, va modela simţurile ca să stea în slujba virtuţilor, precum prin patimi le modelase mai înainte, să stea în slujba păcatului (8) şi cum va înfăptui această bună

întoarcere ca să se folosească de cele prin care greşea înainte spre naşterea şi susţinerea virtuţilor; cum apoi, izbăvindu-se şi de aceste relaţii , va culege cu pricepere, prin contemplarea naturală în duh, raţiunile celor create, desfăcute de simbolurile

sensibile din ele; şi cum după aceste raţiuni, luând contact cu cele inteligibile, prin mintea devenită curată de cugetarea aplecată spre cele supuse simţirilor, va primi înţelegerile cele simple şi va dobândi cunoştinţa simplă, care leagă toate

întreolaltă potrivit cu raţiunea, originară a înţelepciunii; în sfârşit, cum după aceasta sufletul, o dată trecut dincolo de toate cele ce sunt şi de înţelesurile lor fireşti şi desfăcut de toată puterea în chip curat, chiar şi de puterea proprie de-a cugeta, va pătimi

unirea cea mai presus de înţelegere cu Dumnezeu însuşi, iar în acesta stare, primind de la El în chip negrăit învăţătura adevărului adevărat, ca pe o sămânţă, nu se va mai abate spre păcat, nemaifiind loc pentru diavol ca să-l atragă spre răutate

prin amăgire, datorită necunoaşterii Celui ce e bun prin fire şi înfrumuseţează toate cele ce se pot împărtăşi de El.Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia, sau culegere din scrierile Sfinților Părinți

care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvîrși, Ed. APOLOGETICUM,<http://zona4.arhiva-ortodoxa.info/0.upload/carti/Carti%20de%20la%20Biblioteca%20Teologica%20Digitala%20-

%20Apologeticum/filocalia%2003.pdf>, descărcat 07.07.2013 14:42:24, 42005, Vol. III, pp. 126-128, 27-28.

Orice argument se poate inversa, dându-i-se un sens opus. Sensul înțelegerii argumentelor provine dintr-o interpretare dependentă de mentalitatea sau credința celui ce le analizează. Alteori pricina neprimirii adevărului poate fi într-unul (sau mai multe) din păcatele minții: neștiința, cunoștința mincinoasă, nebiruirea gândurilor pătimașe sau consimțirea cu păcatul.

[4] 34. Necurăţia minţii constă întâi în a avea o cunoştinţă mincinoasă; al doilea, în a ignora ceva din cele universale (zic acestea despre mintea omenească, căci îngerului îi e propriu să nu-i fie necunoscut nimic din cele particulare); al treilea, în a

avea gânduri pătimaşe ; iar al patrulea, în a consimţi cu păcatul.35. Necurăţia sufletului constă în a nu lucra după fire. Căci din aceasta se nasc în minte gândurile pătimaşe. Şi lucrează

după fire atunci când puterile ei pătimitoare, (pasionale), adică iuţimea şi pofta, rămân fără patimă în întâlnirea cu lucrurile şi cu înţelesurile (chipurile) lor.

36. Necurăţia trupului este păcatul cu fapta.Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia…, Ed. cit, Vol. II, pp. 121-122

Studiul de față este datorat presiunii (prin întrebări frecvente și insistente, cu mare implicare emoțională, adresate nouă de cei dragi) celor ce doresc să se lămurească în adevăr, fiind tulburați de această agitație nefirească, în jurul cazului Părintelui Arsenie Boca, întreținută de mass-media.

[5] Care în cazul pelerinajelor la Sfinții recunoscuți (Cuvioșii Dimitrie și Grigorie, Cuvioasa Parascheva) critică și acuză Sfânta Biserică de interese financiare, bigotism și chiar de accidente (unele chiar mortale) datorită aglomerației, dar, în cazul Părintelui

Arsenie Boca, se leagă de orice amănunt (cercetat sau nu) pentru a-i face publicitate și a îndemna pe oameni la mersul (în masă) în diferite zone ale țării pentru a se închina lui, acuzând aceeași Sfântă Biserică de faptul că nu îl canonizează.

Am dori să alăturăm argumentele și contraargumentele, punându-le în lumina dăruită nouă de Sfinții Părinți (ce vine din experiența lor uriașă unită cu harul Sfântului Duh), pentru a ridica rațiunea noastră din chinul șovăielii, la simplitatea adevărului.Pluralul “aceştia sunt dumnezeii tăi“ e folosit din pricină că păcatul este prin fire împrăştiat şi nestatornic, atotfelurit şi împărţit. Căci dacă binele prin fire uneşte şi susţine la un loc cele dezbinate, răul dezbină şi corupe cele unite

[6] Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia…, Vol. III, Ed. cit., p. 76.

Desigur că în această privință Sfântul Sinod prin Sobornicitatea Sa (adunând mulți învățați în ale Ortodoxiei cu felul și experiența lor unică în a înțelege realitatea, dar care se completează reciproc), cu autoritatea Sa și mai ales luminarea dată de Sfântul Duh (dată, însă, numai celor ce caută adevărul, iar nu interesul momentan, de succes exterior) va avea ultimul cuvânt de spus, aducându-ne pacea ascultării de Sfânta Biserică.Până atunci,

[7] Fiindcă Sfântul Sinod, cu înțelepciunea dată lui, poate considera că încă nu este momentul sau prioritatea unui astfel de comunicat. Bine ar fi de cercetat acestea și dacă Sfântul Sinod ia vreo hotărâre. Dacă respinge canonizarea, pentru a înțelege

de ce, dacă o acceptă pentru a înțelege ce anume trebuie păstrat și ce nu din învățăturile Părintelui Arsenie Boca, după cum la Fericiții Augustin și Ieronim cunoaștem că au avut învățături greșite.

Pentru aceasta trebuie să știm că Ortodox este:59. În ce înțeles, anume, se poate vorbi despre progresul Sf. Tradiții?

Progresul Sf. Tradiții înseamnă dezvoltarea și adâncirea acesteia. «Progresul pentru fiecare lucru, zice Vincențiu de Lerin, înseamnă dezvoltarea acestui lucru din sine însuși. E cazul cu inteligența, cu știința, cu înțelepciunea; fiecare din acestea se

dezvoltă numai în felul propriu. În cazul religiei, dogma se poate dezvolta numai în ea însăși, în același înțeles, în aceeași idee. Religia poate imita felul de dezvoltare al corpurilor, care deși cu înaintarea anilor își dezvoltă funcțiunile, ele rămân, totuși, ceea

ce erau… Se poate adăuga formă, înfățișare, distincție, totuși firea fiecărui gen rămâne aceeași»57. Prin dezvoltarea și adâncirea Tradiției, deci, noi căpătăm o înțelegere din ce în ce mai limpede a învățăturilor descoperite de Dumnezeu. Aceste

învățături ajung a fi formulate de Biserică în mod solemn în Sinoadele ecumenice sau prin propovăduire consta[n]tă a acelorași adevăruri dumnezeiești, în „Dogme”, care sunt scurte formule de credință, propovăduite în Biserică spre mântuirea noastră.

57 Vincențiu de Lerin, Commonitorium, 23, Migne, P. L., L, col. 667 […]

63. Care sunt condițiile sau semnele adevăratei Tradiții?Iată cum lămurește Vincențiu de Lerin aceste semne: «În Biserica Universală trebuie mare grijă, ca acel lucru să-l ținem, care a fost crezut pretutindeni, totdeauna, de toți… Lucrul acesta va fi așa, dacă urmăm universalitatea, vechimea și consensul. Vom

urma universalitatea în chipul acesta, anume, dacă mărturisim că singură această credință este adevărată, pe care întreaga Biserică o mărturisește pe pământ. Vom urma vechimea dacă nu ne depărtăm deloc de acele înțelesuri, pe care se știe că le-au practicat sfinții înaintași și Părinții noștri. Vom urma și consensul, dacă, chiar în vechime, ținem definițiile și părerile tuturor

sau aproape ale tuturor preoților și învățătorilor deopotrivă»61. Tradiția trebuie să vină de la Apostoli. Așa înțelegem vechimea ei. Ea trebuie să fi fost totdeauna și pretutindeni în Biserică, fără schimbare.

61 Vincențiu de Lerin, Commonitorium, 2, Migne, P. L., L, col. 639.Învățătura de Credință Creștină Ortodoxă, Ed. Apologeticum, 52006, <http://ro.scribd.com/doc/33158/Invatatura-de-credinta-

crestina-ortodoxa>, vineri, 16 august 2013, p. 25, 26.

pentru a ne lămuri și a evita tulburările, discuțiile deșarte și mai ales hâda dezbinare, trebuie să cercetăm învățătura în această privință a Sfintei Biserici Ortodoxe, singura care nu poate greși.1Ti 3:15 Ca să știi, dacă zăbovesc, cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp și temelie a adevărului

[8] La ce se referă infailibilitatea Bisericii?Vezi că neunirea oarecărora patriarhi, ș i pe cele ecumenice le face localnice? Ș i dimpotrivă unirea tuturor patriarhilor lumii, ș i

pe cele localnice le face ecumenice, ș i le schimbă în sobornice ș ti. Fiindcă localnicele sinoade și canoanele lor cele de ecumenicele sinoade, și mai ales de cel al 6-lea ecumenic, fiind primite, ecumenică stăpânire, adică: și axioma (vrednicie)

peste tot cuprinzătoare iau. Deci din aceste zise cu lesnire poate a se închipui orismosul (definiția) Sinodului celui ecumenic întru acest chip: „Ecumenic sinod este cel adunat prin împărătească poruncă, cel ce așază hotărâre dogmaticească despre

credință, cel binecinstitor, și dreptslăvitor, și unit cu Sfintele Scripturi, sau cele ecumenice de mai-nainte, pe care sinod unirea tuturor patriarhilor și arhiereilor sobornicești Biserici l-au primit, sau prin înfățoșarea a însuși persoanelor, sau prin locțiitori, sau și aceștia nefiind, prin scrisorile și iscăliturile lor. Deci tot sinodul ecumenic care are aceste caracteristice însu ș iri, acesta

este sfânta ș i soborniceasca Biserică, întru care în Simbolul Credin ț ei mărturisim că credem. Iată, așadar, că am aflat ce este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, stâlpul și temelia infailibilă a Adevărului.

De aici cu alte patru însușiri după teologi se înavuțește aceasta: 1. A fi pururea vie ș i nelipsită. Că zice: „Și alt Mângâietor voi da vouă, ca să rămână cu voi veac” (Ioan: 14,16) și, „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacului” (Matei: 28,20). 2. A fi negre ș itoare, ș i nesmintitoare, că Biserica a cărei fa ț ă o ț ine sinodul ecumenic, „ stâlp ș i întărire a adevărului” după Pavel

(I Timotei: 3,15 ) ș i că ceea ce se socote ș te de sinoadele ecumenice, aceea ș i de Sfântul Duh , Duhul Adevărului este socotit, că acela zice că va învăța pe voi toate, și vă va aduce aminte de toate (Ioan: 14,26), care lucru mai vârtos la ecumenicele sinoade se arată adevărat. Că dacă canonul al 8-lea al făcătorului de minuni Grigorie zice, despre sinodul localnic cel în Ancira adunat:

Că până când se va socoti ceva obștește de către sfinții cei împreună adunați, și mai întâi decât dânșii de către Sfântul Duh, cu

cât mai vârtos se socotește aceasta că este adevărată, zicându-se pentru sinoadele ecumenice! La care însuși Duhul Sfânt stăruind asupră-le, le luminează pe ele, și nu le lasă a se rătăci la hotărârile lor! Că insuflă dreptatea sa Dumnezeu în

nenumărații ierei cei ce se adună la sinod, după epistolia cea către Celestin a sinodului celui din Cartagina. 3. De a avea vrednicie prea înaltă, ș i preaputernică, nu numai întru a întinde dreptă ț ile ș i adevărurile cu sfătuire, ci ș i întru a sili spre

supunere pe cei ce se împotrivesc, punând asupră-le biserice ș tile certări cele cuviincioase lor, ș i judecând, ș i aspru cercetând ș i pe papi, ș i pe patriarhi, ș i pe to ț i cei ce se află în toate păr ț ile lumii, arhierei ș i clerici ș i mireni. 4. A pune hotar, ș i mărginire la

fiecare cerere ce se ive ș te, ș i la pricină ș i ob ș tească, ș i particularnică, ș i a dezlega toată gâlceava, ș i prigonirea ereticilor ș i a schismaticilor. Că sobornicească, zice Chiril al Ierusalimului (în cateheza 18) se numește Biserica, că de obște peste tot învață,

fără lipsire, și fără osebire toate dogmele cele ce se întind spre cunoștința oamenilor și despre cele văzute, și despre cele nevăzute. Drept aceea ș i de către to ț i, nu dumnezeiasca Scriptură, ci ecumenicul sinod se propovăduie ș te, că este cel mai de pe urmă judecător al biserice ș tilor pricini , după canonul al 6-lea al sinodului al 2-lea al căruia judecător socoteala și hotărârea nu se supune apelației altui mai mare județ. Că dacă apelarisirea este o jeluire despre oricare județ către altul mai mare, după cartea a 9-a a Vasilicalelor titlul 1, hotărârea cea cu îndoială a episcopilor, se supune la apelarisirea județului celui mai mare a mitropoliților; iar a mitropoliților la a exarhului, sau a patriarhului ocârmuirii; și a patriarhului la sinodul ecumenic, și aici de aici

toată apelarisirea se mărginește, și se sfârșește nefiind alt județ mai mare decât sinodul ecumenic. Iar deși judecătoria patriarhilor nu se supune apelației, după Vasilicale, și după Iustinian, și după Leon înțeleptul, aceasta însă, se înțelege, pentru

că alt patriarh nu poate a se face judecător asupra hotărârii altui patriarh, și nu pentru sinodul ecumenic, care cercetează și judecă toate cele judecate de către toți patriarhii, și papii, ca și cum nu s-ar fi judecat cândva, fiindcă hotărârea eparhului,

măcar deși apelației nu se supune: fiindcă nu se mai atinge de către altcineva, cu toate acestea nedumeririle care eparhul nu poate a le hotărî, le cercetează și le hotărăște însuși împăratul. Drept aceea, dreptul ce are monarhul întru cele politice ș ti,

acela ș i drept îl are ș i sinodul ecumenic în Biserică (Dositei în Dodecabiblion foaia 309 și 384). Am zis însă că judecătorul cel mai de pe urmă în Biserică nu este Sfânta Scriptură, precum aceasta o zic luterocalvinii, ci sinodul ecumenic, fiindcă

dumnezeiasca Scriptură la multe păr ț i neluminat vorbind, ș i fiecare din ereticii către al său eres strâmbând noima Scripturilor cea neluminată, de nevoie trebuie ș te tâlcuirea pentru a tâlcui adevărata noima Scripturii, care nu este altul,

fără numai ecumenicul sinod. Încă și alta, pentru că pe lângă cele adevărate, și sobornicești cărți al Scripturii, fiindcă au îndrăznit ereticii a le suprascrie ca pe niște canonicești și pe cele neadevărate, și ereticești cărți ale lor, pentru aceasta sinodul

ecumenic alege pe cele adevărate, și leapădă pe cele neadevărate, și ascunse, precum sinodul al 6-lea a făcut pentru apostoleștile așezământuri, și cel întâi însuși (și vezi la subînsemnarea apostolescului canon 60). Pentru care și Sfințitul Augustin aceasta știind-o luminat a socotit (epistolia 154) zicând: Nu a ș fi crezut în Evanghelie, de nu m-ar încredin ț a

vrednicia de credin ț ă a Bisericii. Drept aceea din toate cele zise se încheie, că nimenea poate a se împotrivi sinoadelor celor ecumenice, rămânând binecinstitor ș i dreptslăvitor; ci de ob ș te ș i fără osebire fiecare este dator a se supune lor. Că cel ce se

împotrive ș te lor, se împotrive ș te Duhului celui Sfânt, celui ce grăie ș te prin sinoadele cele ecumenice , și se face eretic și anatematesit, fiindcă și papa Dialogul (cap 1, epis. 24) anatematisește pe cei ce nu se supun Sinoadelor ecumenice. Și însăși

sinoadele acestea pe cei ce nu se supun loruși îi anatematisesc. Ce zic eretic? Ca un păgân și necinstitor de Dumnezeu se socotește cel ce nu ascultă de Biserică, a cărei față poartă sinodul cel ecumenic. Că zice Domnul, „Și de nu va asculta de

Biserică, să-ți fie ție ca un păgân și vameș” (Matei: 18,17). Fiindcă hotărârea și judecata cea mai de pe urmă și mai desăvârșită a Bisericii este sinodul cel ecumenic, după Augustin (epistolia 162). Și aceasta este ceea ce însuși Dumnezeu a poruncit a se

păzi și în sinodul prezbiterilor legii vechi. Iar de va fi, zice: „vreun grai în judecată, care să nu-l poți lesne dezlega, între sânge și sânge, și între judecată și judecată. Și vei merge la prezbiterii și leviții, și la judecătorul, care va fi în zilele acelea și ei

cercetându-l vor spune ție judecata. Nu te vei abate din cuvântul, care- ț i vor spune ț ie, în dreapta sau în stânga. Ș i omul care se va seme ț i ca să nu asculte de prezbiterul, sau de judecătorul, va muri omul acela, ș i vei scoate pe cele rău din Israel ” (II

Lege: 17;2,8). Se cuvine însă pe lângă cele zise să adăugăm și aceasta, că cu adevărat ș i mai cu deosebire singure ș apte sinoade ecumenice s-au numit, pentru că toate acestea după legile sinoadelor celor ecumenice s-au adunat; ș i pentru

că ceea ce a fost de nevoie spre cuno ș tin ț ă, întru dânsele s-au rânduit. Drept aceea toate întrebările câte se nasc din cele rânduite de acele șapte, cu lesnire se dezleagă (Dositei în Dodecabiblion foaia 633). Iar după cel al șaptelea sinod, cu toate că

altele s-au numit ecumenice precum cel 1 și 2 și cel adunat în Biserica Sfintei Sofii; însă cu rea întrebuințare s-au numit așa, pentru că nici unul dintru acestea s-au adunat după legile sinoadelor ecumenice. Și pentru aceea nu au putut a se împreună

număra cu cele șapte ecumenice, nici numărul lor al adaoge. Că cel ce de latini s-au numit al 8-lea ecumenic adică, cel ce s-a făcut împotriva lui Fotie, în urmă de către cel ce s-a făcut pentru Fotie s-a surpat, și cu totul nici a se numi sinod s-a osândit. Și

măcar că toate acele șapte ecumenice sinoade pentru cuvântul de a fi ecumenice sinoade, sunt de o cinste și întocmai. Însă acest întâi sinod, și pentru vechime și pentru sfințenie, a stătut și stă pururea pilda cea mai întâi închipuită, și știința cea mai

întâi începătoare a tuturor sinoadelor celor ecumenice, și acestuia a urmat de aici înainte și sinoadele cele după dânsul, și întru proclamațiile (poruncile) lor, și întru șederile lor, și întru hotărârile lor, și pe acesta Dialogul papă cap al tuturor Sinoadelor l-au

numit, și un cuvânt se află în gura tuturor, adică: stăpânească cele rânduite în sinodul din Niceea. Mult au ostenit sinodul cel adunat în Cartagina și în practicalele sale, și în canoanele sale, și în epistoliile sale cele către Bonifatie și către Celestin, pentru

ca să nu primească alte canoane, fără numai pe acestea adevărate canoane al sinodului din Niceea. Și marele Atanasie, și dumnezeiescul Ioan Hrisostom, tare striga să nu stăpânească alte canoane, fără numai canoanele sinodului din Niceea.

Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. Credința Strămoșească, s.l., 22007, verificat după cel de la Sfânta Mănăstire Neamț, 1844, în fotocopie caractere chirilice, după exemplarul Părintelui Cleopa Ilie, pp. 103-l06.