8. Întreita Slujire Si Soteriologia

8/19/2019 8. Întreita Slujire Si Soteriologia

http://slidepdf.com/reader/full/8-intreita-slujire-si-soteriologia 1/7

1

Întreita slujire a Mântuitorului Iisus Hristos

În Sfânta Scriptură, iconomia, opera de mântuire a lui Hristos, este prezentată sub treislujiri (triplex munus): de profet - prin propovăduirea Evangheliei împărăţiei cerurilor; de

preot sau arhiereu - prin jertfa Sa; de împărat - prin slujirea Sa prin care Hristos învinge

puterile răului şi conduce pe om spre scopul său suprem. În opera Sa a revelat ceea ce este în

persoana Sa: adevărata umanitate istorică şi adevărata Dumnezeire eternă. „Eu n-am venit să

judec lumea, ci să mântuiesc lumea" (In. 12, 47). El face aceasta pentru că ascultă de voia

Tatălui: „Lucrul pe care Mi L-ai dat să-lfac, l-am săvârşit" (In. 17, 4). Sensul vieţii Lui şi al

Evangheliei Sale se află în opera Sa. El face aceasta pentru că posedă El însuşi viaţa pe care o posedă Tatăl: „Precum Tatăl are viaţa în Sine, tot astfel I-a dat Fiului să aibă viaţa în Sine "

(In. 5, 26). Însuşi numele de Hristos (Mesia), care înseamnă "Uns", indică întreita misiune a

Domnului, Unsul prin excelenţă, Care concentrează în El aceste trei demnităţi (în Vechiul Testament,

aşa cum se cunoaşte, erau unşi profeţii, arhiereii şi împăraţii).

1. Chemarea profetică sau învăţătorească

Prin această chemare sau slujire înţelegem lucrarea Mântuitorului de a descoperi oamenilor

adevărul absolut, adică despre Sine ca Dumnezeu: "Eu sunt lumina lumii..." (Ioan 8, 12); "Eu sunt

calea, adevărul şi viaţa." (Ioan 14,6). În acelaşi timp a revelat adevărul despre om şi lume, ca opere ale

lui Dumnezeu destinate îndumnezeirii prin har. Mântuitorul descoperă pentru prima dată în istorie

Taina Prea Sfintei Treimi, a planului de creare şi mântuire a lumii, taina omului şi a vieţii viitoare.

De la începutul istoriei mântuirii, Dumnezeu este alături de fiinţa umană, intervenind

prin alianţe cu poporul Israel, a făcut făgăduinţe prin Profeţi. Fidelitatea constantă a lui

Dumnezeu se arată în Iisus Hristos, în Care toate făgăduinţele se împlinesc: „El va înlătura

moartea pe veci. Şi Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe toate feţele şi ruşinea poporului Său o va îndepărta de pe pământ, căci Domnul a grăit. Şi se va zice în ziua aceea:

«Iată Dumnezeul nostru în Care nădăjduiam ca să fim mântuiţi! Lată Domnul în Care am

nădăjduit, să ne bucurăm şi să ne veselim de mântuirea Lui!» " (Is. 25, 8-9). Iisus Hristos nu

descoperă un adevăr abstract detaşat de Sine, ci pe Sine însuşi în calitate de Creator,

Proniator, Mântuitor, Desăvârşitor şi Judecător al omului şi al lumii. Iisus este adevărul şi

proorocia în persoană sau învăţătorul şi Proorocul prin excelenţă. Ceilalţi profeţi vesteau

adevărul primit de la Dumnezeu, în timp ce Hristos este El însuşi Adevărul şi reprezintă ca

Persoană a Dumnezeului - Om plenitudinea Revelaţiei.



4

prin stabilirea principiilor după care se va conduce Biserica. în partea a doua îşi manifestă puterea de

împărat prin coborârea la iad şi prin înviere, sfărâmând puterea şi stăpânirea diavolului, prin înălţare şi

şederea de-a dreapta Tatălui şi prin prezenţa Sa continuă în Biserică, în calitate de Cap al ei. Ultima

manifestare în timp a puterii împărăteşti va fi la Parusie, prin învierea generală, judecată universală,

înnoirea cerului şi a pământului, după care va urma împărăţia cea veşnică împreună cu cei drepţi.

De reţinut şi faptul că prin Hristos, în Duhul Sfant, îm părăţia cerurilor este deja prezentă în

Biserică sau Biserica înseamnă inaugurarea împărăţiei pe pământ, deşi încă în mod nedeplin. Ele sunt

inseparabile dar distincte, se aseamănă dar se şi deosebesc; împărăţia o avem deja în Biserică, în

Cuvântul lui Dumnezeu şi prin Sfintele Taine, dar numai ca arvună, o avem dar nu deplin şi mereu ne

rugăm: "Vie împărăţia Ta" (Matei 6, 10). Ne rugăm, de fapt, să ne împărtăşim de Iisus Hristos

împăratul, până "în ziua cea neînserată a împărăţiei Sale".

Deosebirea esenţială este aceea că în Biserică, ce se află pe cale sunt şi drepţi şi păcătoşi, şi grâu

şi neghină. În împărăţia lui Dumnezeu, în care vor intra numai sfinţii şi drepţii, domneşte doar pacea,

dreptatea, ea fiind viaţa veacului viitor.

Puterea împărătească a lui Hristos se comunică şi credincioşilor în Biserică, prin puterea

Duhului Sfânt, pentru ca ei să se conducă pe ei înşişi cu "duh stăpânitor", să biruiască ispitele şi

păcatul, să umble ca nişte înviaţi. Această putere se va împărtăşi plenar drepţilor în împărăţia cea

veşnică, în care ei vor fi împăraţi împreună cu împăratul Hristos, împărăţind în veci.

ASPECTELE RĂSCUMPĂRĂRII (SOTERIOLOGIA)

„Care este scopul iconomiei întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul, vestit în toată

dumnezeiasca Scriptură şi citit de noi, dar nepătruns? Nu e decât acela ca, împărtăşindu-Se de

ale noastre, să ne facă pe noi părtaşi de ale Sale. Căci Fiul lui Dumnezeu de aceea S-a făcut

Fiu al omului, ca să ne aducă pe noi oamenii fii ai lui Dumnezeu, ridicând după har neamul

nostru la ceea ce este El după fire, născăndu-ne de sus în Duhul Sfânt şi introducăndu-ne

îndată în împărăţia cerurilor; mai bine zis, dăruindu-Se să o avem pe aceasta înlăuntrul nostru

(Lc. 17, 21), ca să nu avem numai nădejdea de a intra în ea, ci având-o încă de acum, să

strigăm: «Viaţa noastră e ascunsă cu Hristos în Dumnezeu» (Col. 3, 3)" (Simeon Noul

Teolog, „Ca pete teologice", 88, în Filocalia VI, p. 90).

Opera de mântuire obiectivă săvârşită de Domnul Hristos prin întreita slujire conţine în sine

multe aspecte şi semnificaţii. Teologia ortodoxă a stabilit că pe lângă cele trei slujiri ale Mântuitorului

prin care El a săvârşit opera Sa mântuitoare se poate vorbi şi despre trei direcţii ale slujirii arhiereşti a

lui Hristos (Pr. prof. Dumitru Stăniloae, T.D.O. 1978, voi. 2, p. 128-135): spre Dumnezeu -Tatăl, spre propria fire omenească şi spre întreaga umanitate.



5

1. Aspectul de jertf ă al Răscumpărării

Acest aspect reprezintă direcţia operei de mântuire îndreptată spre Dumnezeu, întrucât jertfa de

pe cruce a fost adusă de Iisus Hristos ca om lui Dumnezeu pentru toţi oamenii cuprinşi virtual în

ipostasul Său dumnezeiesc. Fiul lui Dumnezeu s-a făcut, prin întrupare, om desăvârşit şi fără de păcat,

pentru a Se aduce pe Sine jertfă fără prihană lui Dumnezeu şi pentru ca să biruiască neascultarea

noastră prin ascultarea desăvârşită faţă de Dumnezeu, aducându-ne astfel la starea de ascultare faţă de

El, prin împlinirea întregii dreptăţi a lui Dumnezeu.

Dacă păcatul a însemnat mândrie, neascultare şi nesocotire a bunătăţii şi dreptăţii lui Dumnezeu,

prin care a intrat în lume moartea, Iisus s-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se faţă de Dumnezeu

până la a muri pe cruce. întrucât era Dumnezeu şi om desăvârşit, ascultarea Sa a avut o valoare

infinită, compensând neascultarea şi păcatele tuturor oamenilor şi biruind prin aceasta moartea. "Că

aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unul- Născut Fiul Său L-a dat, ca lumea să nu piară, ci să aibă

viaţă veşnică." (In 3, 16). "Şi s-a dat pe Sine prinos şi jertfa lui Dumnezeu întru miros de bună

mireasmă" (Efeseni 5, 21). "Sângele lui Hristos s-a adus jertfa lui Dumnezeu fără prihană" (Evrei 9,

14). "Hristos ne-a răscumpărat, fâcându-Se pentru noi blestem" (Galateni 3,13).

Întrucât moartea suportată de Hristos a fost o moarte pentru păcatul lumii, ea a fost o moarte

dreaptă, căci toată firea omenească trebuie să ia plata morţii; dar întrucât El personal era fară păcat, ea

era moarte nedreaptă. Astfel, a fost drept şi să moară, dar a fost drept şi învieze.

2. Aspectul ontologic al R ăscumpărării Dacă aspectul de jertfă reprezintă direcţia spre Dumnezeu-Sfânta Treime, aspectul ontologic

constituie direcţia îndreptată spre firea umană a Mântuitorului Hristos. Ascultarea şi moartea lui Iisus

au avut, deci, consecinţe asupra firii omeneşti proprii, prin aceasta ea fiind ridicată la o nouă treaptă de

existenţă.

Această direcţie a jertfei mântuitoare este temeiul învăţăturii despre desăvârşire, sfinţire sau

îndumnezeire, care ocupă un loc important în concepţia Sfinţilor Părinţi şi în teologia ortodoxă. Dacă

neascultarea faţă de Dumnezeu a produs în firea omenească alterare, stricăciune şi moarte, întruparea

şi ascultarea desăvârşită a lui Hristos a produs în firea omenească asumată de El înnoirea, sfinţirea,nestricăciunea şi nemurirea, pentru a ne-o putea oferi şi nouă curată, sfântă şi fără prihană.

Restaurarea firii omeneşti înseamnă readucerea firii la starea conformă cu raţiunea firii şi

restaurarea chipului, pe care o primesc oamenii prin Botez, atunci când se unesc cu Hristos. Întărirea şi

îndumnezeirea firii omeneşti Mântuitorul a facut-o pentru noi, oamenii: "Pentru ei Eu mă sfinţesc pe

Mine însumi"( In 17, 19). "Hristos, desăvârşindu-Se, s-a făcut tuturor celor ce-L ascultă pricină de

mântuire veşnică" ( Evrei 5,9).

Prin faptul că a enipostaziat-o, firea umană a lui Hristos n-a mai putut cădea ca firea lui Adam.

Astfel, Fiul lui Dumnezeu a întărit în Sine "cortul uman", creat după chipul Său şi ruinat prin Adam.



6

Iisus ca om este acum un punct fix, neschimbabil prin cădere în ansamblul uman. în relaţii cu El se pot

ridica şi ceilalţi oameni din păcat şi moartea spirituală.

Sfinţii Părinţi acceptă faptul că firea umană a lui Iisus a a vut afectele, care au pătruns în firea

noastră după căderea în păcat, dar n-a avut şi păcatul însuşi sau posibilitatea de a păcătui. De aceea ei

afirmă că firea Lui are, din starea dinainte de păcat, nepăcătuirea, iar din cea de după păcat, afectele şi

moartea. Totuşi, Hristos n-a activat decât afectele de durere, nu şi cele de plăcere iar r ezistenţa lui

Iisus ca om în înfrânare, rezistenţa Lui în toate durerile suportate a întărit firea umană.

Astfel, putem spune că sfinţirea şi îndumnezeirea firii omeneşti a Mântuitorului Iisus Hristos

cuprinde trei etape:

- prima începe chiar la întrupare şi reprezintă consolidarea şi înălţarea ei prin unirea ipostatică,

comunicarea însuşirilor şi perihoreza sau întrepătrunderea şi în care desăvârşirea dumnezeiască ia

chipul virtuţilor divino-umane în Iisus Hristos;

- a doua, cea a îndumnezeirii prin ascultare, prin jertfa pe cruce şi prin înviere, când trupul lui

Hristos devine deplin pnevmatizat (Coloseni 2,9);

- a treia, după înălţarea la cer şi şederea de-a dreapta Tatălui, când firea umană a lui Hristos este

înălţată la gradul maxim, ajungând în însăşi intimitatea Sfintei Treimi, devenind împreună -şezătoare

cu Dumnezeu (Sfântul Grigorie Palama).

Astfel, prin înălţarea la cer Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu şi om, este unul dintre noi pe

scaunul slavei Sfintei Treimi, în maximă apropiere şi intimitate de Dumnezeu.

3. Aspectul recapitulativ al Răscumpărării

Nedespărţită de cele două direcţii anterioare, opera răscumpărătoare a lui Iisus Hristos are şi o a

treia direcţie, îndreptată spre oameni. Ea se întemeiază pe faptul că Hristos cuprinde virtual în Sine pe

toţi oamenii, în tot ceea ce a făcut pentru noi, de la întrupare şi până la înălţare, pentru ca să ne facă pe

toţi părtaşi de roadele Sale mântuitoare. El nu ne cuprinde pe noi toţi anulându-ne ca persoane, ci

suntem cuprinşi în Iisus Hristos relaţional prin firea Sa umană, care este şi firea noastră umană, a

tuturor. Prin omenitatea asumată, Mântuitorul Hristos, tot ce lucrează asupra firii Sale omeneşti,lucrează virtual şi asupra firii noastre a tuturor.

Aşa cum mărturiseşte Sfânta Scriptură, Iisus Hristos ne-a cuprins virtual în toate actele Sale

mântuitoare, în El noi am fost aduşi toţi jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, am fost împăcaţi,

îndumnezeiţi, uniţi virtual cu Sfânta Treime, am murit şi înviat împreună cu Hristos (Galateni 2, 19),

împreună cu Hristos am mur it (Romani 6, 8), împreună cu El neam îngropat (Romani 6, 4), am înviat

(Efeseni 2, 5), împreună cu El neam urcat întru cele cereşti (Efeseni 2, 6), căci dacă am murit împreună

cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El (Romani 6, 8). În cultul ortodox, acest adevăr de

credinţă al recapitulării tuturor în Hristos este exprimat astfel: "Ieri m-am îngropat împreună cu Tine,



7

Hristoase, astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu; ieri m-am răstignit împreună cu Tine, însuţi

mă preamăreşte Mântuitorule, întru împărăţia Ta!" (Canonul învierii, Sfintele Paşti).

Plecând de la aspectul recapitulativ al răscumpărării, înţelegem mântuirea subiectivă sau

personală ca pe o însuşire sau împropriere prin voinţă şi har a ceea ce avem virtual de la început din

Iisus Hristos, adică o prefacere a unirii virtuale cu El într -o unire actuală, prin credinţă, actualizând

printr-o repetare tainică fiecare act prin care El a urcat cu noi sau ne -a urcat pe noi virtual, pe treptele

mântuirii. (Nicolae Cabasila, Viaţa în Hrist os).

Mântuitorul Iisus Hristos, prin întrupare, deţine în ansamblul umanităţii poziţia unui nou Adam,

care ne cuprinde pe toţi, aşa cum ne-a cuprins în el Adam cel vechi. El este un izvor din care primim

viaţa cea nouă, deci are cumva existenţa noastră a tuturor în Sine; noi dobândim adevărata noastră

viaţă, pe cea refăcută, numai din El. Mai mult chiar, dacă din Adam cel vechi primim existenţa noastră

indirect, prin părinţi, din Adam cel nou primim adevărata noastră existenţă umană, fiecare în mod

direct.

Iisus Hristos este Adam cel nou prin faptul că este şi Fiul lui Dumnezeu sau "Omul cel dintâi",

anterior lui Adam, din care şi după care şi-a primit şi Adam existenţa şi singurul din care şi după care

se poate reface şi acela după cădere, adică urmaşii lui.

Ca o concluzie subliniem faptul că cele trei aspecte sunt interdependente şi constituie în fond o

lucrare unitară, tot aşa cum cele trei slujiri ale Mântuitorului sunt unite între ele; de aceea în

soteriologia ortodoxă (învăţătura despre mântuirea obiectivă), accentul trebuie pus întotdeauna pe

persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat, Iisus Hristos.

1) Pr. Ştefan Buchiu, Dogmă şi teologie, vol. II, Bucureşti, 2006, pp. 40-57.

2) Pr. Ion Bria, Tratat de teologie dogmatică şi ecumenică, vol. 1, Sibiu, 2009, p.

253-275.

8. Întreita Slujire Si Soteriologia

Documents

Transcript of 8. Întreita Slujire Si Soteriologia