Tradus de SaDAng 1 23 ianuarie 2012

Etero-dinamica în construcția platformei antigravitaționale.

1.1 Ce este Gravitația?

Pentru a răspunde la aceasta întrebare, trebuie să lăsăm mingea să se rotească. Trebuie

să știm cu ce avem de a face. Singura persoană competentă în acest domeniu este Ed. Leedskalnin, constructorul

castelului de Coral. Acesta, cu pregătire de doar 4 clase, a răspuns la această întrebare fără a se sprijini pe postulatele fizicii contemporane. Acesta nu a răspuns doar la întrebarea: ce este gravitația, dar a și demonstrat practic propriile afirmații. Deci să învățăm de la toți cei ce au obținut rezultate practice în acest domeniu. Ed considera curentul electric, câmpul magnetic și gravitația ca fiind interacțiunea magnetonilor, în mișcarea lor spre nord și sud.

În magneții permanenți, acești magnetoni circulă în număr foarte mare în metale, și

sub următoarea formă: fiecare tip de magnetoni ies prin propriul capăt al polului şi se deplasează împrejur, spre celălalt capăt al polului şi înapoi spre propriul capăt, iar apoi din nou şi din nou împrejur (Fig. 1.1). Unii se deplasează spre înafară şi niciodată nu se mai întorc, însă alţii noi le iau locul.

Fig.1.1 – Magnet permanent

Pământul însuși este un mare magnet (Fig. 1.2). În general acești magnetoni de

polaritate Nord și Sud, circulă în același mod ca și într-un magnet. Magnetonii de polaritate Nord (punctele negre) ies prin polul Sud terestru și intră înapoi prin Polul Nord Terestru, iar magnetonii de polaritate Sud ies prin prin polul Nord terestru, se deplasează în jurul Pământului, și intră prin polul Sud terestru înapoi spre capătul propriului pol. Apoi ambii magnetoni, Nord și Sud, continuă mereu să se rotească.

Fig. 1.2 - Pământul

Tradus de SaDAng 2 23 ianuarie 2012

Magnetonii Nord și Sud se atrag, dacă aceștia curg în direcții opuse. Aceștia formează două curgeri care se mișcă cu viteza foarte mare unul contra celuilalt, răsucindu-se către dreapta. Această mișcare opusă a celor două curgeri apare atât în atom cât și în Pământ.

Când magnetonii Nord și Sud se mișcă aproape unul de celălalt în aceiași direcție, acești nu se atrag. Când aceștia ies din mijlocul Pământului, când vor întâlni un obiect, aceștia îl vor atrage, deoarece în orice obiect există două tipuri de magnetoni. Deci gravitația este radiația care vine din centrul Pământului, sub forma magnetonilor, Nord și Sud. 1.2 Antigravitația lui Grebennikov

Cum se poate crea antigravitație dintr-o asemenea radiație magnetică? Aceasta nu poate fi învinsă, însă îi avem pe Grebennikov, Leedskalnin, Schauberger și alții care au reușit.

Fig. 1.3 – Schema lui Grebennikov

Așa cum se poate vedea din figura 1.3, Grebennikov a făcut ca magnetonii Nord și

Sud care ies din Pământ, să-i ocolească platforma, creând o anvelopa în jurul acesteia. În a doua jumătate a figurii, în partea dreaptă, sub platformă, se poate vedea un plasmoid – litera b. Plasmoidul, în strucutra sa intimă este compus din mii de inele de aer rapid auto-rotitoare (toruri), creând un înveliș de toruri. Acest înveliș schimbă direcția rectiliară a curgerii de magnetoni, dinspre platformă în jurul acesteia. Plasmoidul este format în următoarea manieră:

Tradus de SaDAng 3 23 ianuarie 2012

Platforma are o construcție celulară. Ca rezultat al oscilațiilor naturale a fiecărei celule, acestea emit toruri vortexiale. Aceste toruri vortexiale au direcția spre în jos.

Un tor vortexial este foarte slab energetic. Pentru a accelera la viteze supersonice ca și

fulgerele globulare, acesta trebuie să treacă prin aer ionizat. Aceasta ne trimite la Tesla (Nikola Tesla, Manuscris Necunoscut): “La trecerea printr-un camp electrostatic, obiectele eterice vortexiale capturează particule, care cauzează luminozitatea fulgerelor globulare.”

Gradul de ionizare al aerului depinde de potențialul electric atmosferic conform fig. 1.4

Fig. 1.4 – Variația câmpului electric E cu înălțimea H. 1-Leningrad; 2-Kiev; 3-Tashkent. Variația potențialului electric cu înălțimea este diferită funcție de sezon și locație, și are o lavoare medie la suprafața Pământului de 130V/m. Odată cu înălțimea intensitatea câmpului electric se diminuează,

și la înălțimea de 1Km are intensitatea de doar 40V/m, iar la altitudinea de 10Km acesta devine neglijabil.

Efectul de amplificare energetică a torurilor vortexiale se observă mult mai bine pe vreme însorită, deasupra zăpezii, deasupra apei (dielectricul mărește potențialul electric atmosferic deasupra suprafeței acesteia). Deplasarea coaxială a acestora contribuie la o mai bună capturare a particulelor încărcate. Din această cauză Grebennikov încerca să aibe toate radiatoarele cu cavități structurate aliniate cu radiația solară.

1.2.1 Efectul de Structură Cavitară (ESC). În spațiul în care acționează efectul ESC, Grebennikov a observat niște valori maxime

și minime. Grebennikov: “Am pus aceste distanțe pe un graphic, și am descoperit cu surprindere niște antinoduri: la 4cm față de capătul de jos a găurii, la 13cm (un nivel foarte puternic perceptibil), la 20cm, 40cm, 80cm, 120cm și 150cm”.

Pentru a înțelege cum se formează un antinod, să luăm o singură celulă poziționată cu

clopotul în jos. Imediat după ce torurile vortexiale părăsesc celula, acestea își urmează direcția coaxială spre în jos. Primul tor pierde din viteză și se extinde, cel din urma lui este acelerat, comprimat și trece prin acesta. Torurile își schimbă locul și procesul continuă – astfel începe “jocul” torurilor vortexiale. Acest efect este foarte bine descris de Vladimir Merkulov în “Misterul Deplasării Peștilor”.

Tradus de SaDAng 4 23 ianuarie 2012

La toate acele distanțe la care un tor vortexial intră în altul, sunt acele antinoduri.

Acum să studiem cazul mai multor asemenea curgeri de toruri vortexiale, în același

plan orizontal (ca în cazul unui fagure de albine). Fiecare celulă din fagure emite toruri vortexiale în jos. La nivelul antinodurilor, locul unde se întrepătrund torurile vortexiale anterioare cu cele posterioare prin expansiune, acestea încep să interacționeze cu torurile vecine. Vladimir Merkulov: “De exemplu, dacă apropiem două asemenea vortexuri, care se rotesc în aceiași direcție, acestea vor începe să se rotească în jurul axei comune de simetrie”.

Astfel, în cazul mai multor celule, se formează un plan rotativ vortexial aflat la o

anumită distanță față de celule. Putem considera structura finală formată, ca fiind alcătuită din câteva sute de

asemenea toruri vortexiale.

Tradus de SaDAng 5 23 ianuarie 2012

În concluzie, antinodurile sunt – clustere de mici toruri vortexiale în spațiu. De fapt un

plasmoid. Energia plasmoidului (eficiența antigravitațională) depinde de mărimea torurilor

vortexiale (de mărimea celulei structurii cavitare). Cu cât sunt mai mici torurile vortexiale, cu atât se rotesc mai rapid torurile vortexiale interne ale plasmoidului.

Pentru a stabiliza curgerea torurilor vortexiale, este necesară imprimarea unei mișcări

de rotație. Aceasta se realizează prin: 1. În platforma lui Grebennikov – prin împărțirea curgerilor vortexiale în unele mai

mici, folosind straturi separate de elitre de insecte. 2. Conul mare al lui Grebennikov prin trei magneți – valuri permanente de radiații în

trei fascicule elicoidale. 3. În platforma din al doilea război mondial – prin rotirea celor 4 magneți de sub

platformă – undă de radiație cu 4 fascicule elicoidale. 4. În platforma lui Avion Oleg se întâmpla doar accidental – de aceea și zborul

acesteia în salturi.

Când în calea curgerii torurilor vortexiale se află polul unui magnet, apare regula mâinii stângi, iar curgerea se răsucește sub forma unui cerc spiralat în jurul magnetului. Astfel există o curgere unduitoare împletită. Pentru ca torurile vortexiale care părăsesc celulele să aibă mai multă energie, în mijlocul fiecărei celule trebuie să existe un ac care să extragă electricitate statică și să ionizeze aerul de sub celulă. Acesta este un aranjament al acului care nu distruge forma și expulzarea torurilor vortexiale.

Tradus de SaDAng 6 23 ianuarie 2012

1.3 Antigravitația lui Schauberger

Construcția lui Victor Scauberger deasemenea face ca magnetonii Nord și Sud, care vin din centrul Pământului să fie direcționați tot către exterior, datorită curgerii vortexiale din mașină. Efectul principal este atins în partea de jos a navei, la capătul lichidului care vine de la diuze, care se rotește pe circumferința “roților” motrice. Fiecare jet de apă care iese din diuze, este în permanență împrăștiat, formând mii de fascicule auto-rotitoare de apă, care se sparg de peretele de jos al vasului. Astfel, întreaga suprafață de jos a vasului este acoperită cu un strat dens de apă sub formă de fascicule auto-rotitoare.