CARTA EUROPEANĂ RIVIND STATUTUL JUDECĂTORILOR ∗∗∗∗

Strasbourg, 8-10 iulie 1998

Activit ăŃi pentru dezvoltarea şi consolidarea stabilit ăŃii

democratice

Cuvânt înainte Lucrările desfăşurate în cadrul Consiliului Europei în ultimii ani privind organizarea

justiŃiei într-un stat de drept au permis abordarea a multiple reluări ale temei privind statului judecătorilor şi diferite aspecte ale acesteia. Este vorba mai ales de reuniunile din anii trecuŃi, consacrate selecŃionării, formării profesionale, carierei, responsabilităŃii şi regimului disciplinar al judecătorilor, reuniuni al căror ritm s-a accelerat de la începutul anilor 80 şi profindele schimbări intervenite în Europa de Est.

În 1997 a apărut idea de a reuni roadele acestor lucrări şi discuŃii cu scopul de a le da o

mai mare � vizibilitate� , dar de asemenea, şi mai ales, cu scopul de a da un nou elan efortului, niciodată încheiat, de perfecŃionare a instituŃuilor judiciare ca element esenŃial al Statului de Drept.

Necesitatea de a elabora o cartă europeană privind statutul judecătorilor a fost

confirmată în iulie 1997, la terminarea lucrărilor unei prime reuniuni multilaterale Ńinută la Strasbourg şi consacrată statutului judecătorilor în Europa. ParticipanŃii la această reuniune, originari din 13 state ale Europei occidentale, centrale şi orientale, la care s-au adăugat reprezentanŃi ai AsociaŃiei Europene a MagistraŃilor şi a MagistraŃilor Europeni pentru DemocraŃie şi LibertăŃi, şi-au exprimat dorinŃa ca, pentru elaborea cartei, Consiliul Europei să ofere cadrul şi susŃinerea necesară.

Pe baza acestor concluzii, DirecŃia pentru probleme juridice a încredinŃat unor experŃi

(trei), veniŃi din FranŃa, Polonia şi Marea Britanie, redactarea unui proiect de cartă. Acest proiect, elaborat în primăvara lui 1998, a fost supus participanŃilor unei a doua

reuniuni multilaterale, de asemenea Ńinută la Stasbourg, în perioada 8-10 iulie 1998, şi la capătul celor trei zile de discuŃii, textul, după ce acesta a fost ameliorat printr-un anumit număr de amendamente, a fost adoptat la unanimitate.

Valoarea acestei Carte nu rezultă dintr-un statut formal pe care ea nu îl are, ci din

pertinenŃa şi forŃa pe care autorii au vrut să o dea conŃinutului ei. Cunoaşterea acestui conŃinut şi o largă difuzare a Cartei sunt elemente esenŃiale pentru ca dinamica sa de progres să se concretizeze. Ea este destinată judecătorilor, juriştilor, responsabililor politici şi mai general tuturor persoanelor interesate în privinŃa instituŃiilor Statului de drept şi ale democraŃiei.

CARTA EUROPEANĂ PRIVIND STATUTUL JUDECĂTORILOR

ParticipanŃii la reuniunea multilaterală privind statutul judecătorilor în Europa, organizată

de Consiliul Europei între 8 şi 10 iulie 1998, (Strasbourg), Având în vedere articolul 6 din ConvenŃia Europeană a Drepturilor Omului, care prevede

că � orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparŃial, stabilit prin lege� ;

Având în vedere Principiile fundamentale referitoare la independenŃa judecătorilor,

aprobate de Adunarea Generală a OrganizaŃiei NaŃiunilor Unite în noiembrie 1985; Referindu-se la Recomandarea nr. (94) 12 a Comitetului Miniştrilor statelor membre, cu

privire la independenŃa, eficienŃa şi rolul judecătorilor şi însuşindu-şi obiectivele pe care aceasta le exprimă;

InteresaŃi ca promovarea independenŃei judecătorilor, necesară întăririi supremaŃiei

dreptului şi apărării drepturilor şi libertăŃilor individuale în cadrul statelor democratice să devină efectivă;

ConştineŃi de necesitatea ca dispoziŃiile de natură a asigura cele mai bune garanŃii de

competenŃă, independenŃă şi imparŃialitate a judecătorilor să fie precizate într-un instrument destinat tuturor statelor europene;

Dorind ca statutul judecătorilor în diferitele state europene să ia în considerare aceste

dispoziŃii, pentru a asigura în mod concret cele mai bune garanŃii, Au adoptat prezenta Cartă europeană privind statutul judecătorilor. 1. Principii generale 1.1. Statutul judecătorilor urmăreşte să asigure competenŃa, independenŃa şi

imparŃialitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la instanŃe şi de la fiecare judecător căruia îi este încredinŃată apărarea drepturilor sale. El exclude orice dispoziŃie şi orice procedură de natură să altereze încrederea în această competenŃă, independenŃă şi imparŃialitate. Prezenta Cartă cuprinde dispoziŃiile cele mai în măsură să garanteze realizarea acestor obiective. Aceste dispoziŃii urmăresc îmbunătăŃirea garanŃiilor sigurate în diferitele state europene. Ele nu pot justifica modificări ale statului care să tindă la reducerea nivelului garanŃiilor deja atins în Ńările respective.

1.2. În fiecare stat european, principiile fundamentale ale statutului judecătorilor sunt

prevăzute în normele interne de cel mai înalt nivel, iar reguliile acestuia în norme cel puŃin de nivel legislativ.

1.3. În privinŃa oricărei decizii ce poate afecta selecŃia, alegerea, numirea, desfăşurarea

carierei sau încetării mandatului unui judecător, statutul prevede intervenŃia unei instanŃe independente de puterea executivă şi puterea legislativă, care să cuprindă cel puŃin o jumătate dintre judecătorii aleşi de către egalii lor, în concordanŃă cu modalităŃi care să garanteze reprezentarea cea mai largă a acestora.

1.4. Statutul oferă tuturor judecătorilor care consideră că drepturile lor statuare sau, într-o

manieră mai generală, independenŃa lor sau cea a justiŃiei sunt ameninŃate sau nesocotite în

vreun fel, posibilitatea de a sesiza o astfel de instanŃă independentă, care să dispună de mijloacele efective în scopul de a remedia acest lucru sau a propune remedierea lui.

1.5. Judecătorii trebuie să dovedească, în exercitarea funcŃiei, disponibilitate şi respect al

persoanelor, preocupându-se de menŃinerea celui mai înalt nivel de competenŃă cerut de judecarea litigiilor, judecată de care depinde garantarea drepturilor individuale, şi păstrând secretul asupra informaŃiilor care le-au fost încredinŃate potrivit legii.

1.6. Statul are datoria să asigure judecătorilor mijloacele necesare pentru îndeplinirea

sarcinilor, în special pentru rezolvarea litigiilor într-un termen rezonabil. 1.7. OrganizaŃiile profesionale constituite de judecători şi la care aceştia pot adera în mod

liber contribuie în special la apărarea drepturilor conferite acestora prin statut, îndeosebi faŃă de autorităŃile şi instituŃiile ce intervin în deciziile care îi privesc.

1.8. Judecătorii sunt asociaŃi, prin reprezentanŃii lor şi prin organizaŃiile lor profesionale, la

deciziile referitoare la administrarea instanŃelor, la stabilirea resurselor alocate şi la repartizarea acestora pe plan naŃional şi pe plan regional. Ei sunt consultaŃi, în aceleaşi condiŃii, asupra proiectelor de modificare a statutului lor şi la definirea condiŃiilor de remunerare şi de asigurare a protecŃiei lor sociale.

2. Selec Ńia, recrutarea, formarea ini Ńială 2.1. Normele statutare privind selecŃia şi recrutarea judecătorilor stabilesc alegerea

candidaŃilor de către o instanŃă sau un juriu independent, pe temeiul capacităŃii lor de a aprecia liber şi imparŃial situaŃiile judicaire prezentate şi de a le aplica legea, respectând demnitatea persoanei. Ele exclud posibilitatea înlăturării unui candidat/candidate pentru un motiv determinat referitor la sexul, originea etnică sau socială, ori opiniile filozofice şi politice şi convingerile religioase.

2.2. Statutul prevede condiŃiile în care este asigurată aptitudinea de a exercita funcŃii

judiciare, pe baza unor cerinŃe legate de diplomele obŃinute sau de experienŃa anterioară. 2.3. Statutul asigură, prin mijloace de formare profesională suportate de stat, pregătirea

candidaŃilor aleşi pentru exercitarea efectivă a funcŃiilor respective. InstanŃa menŃionată la punctul 1.3. veghează la adaptarea programelor de pregătire şi a structurilor pe care le realizează faŃă de cerinŃele de deschidere, de competenŃă şi de imparŃialitate legate de exercitarea funcŃiilor publice.

3. Numirea, inamovibilitatea 3.1. Decizia de numire ca judecător al unui candidat/candidate selecŃionaŃi şi decizia de

repartizare într-o instanŃă sunt luate de către instanŃa independentă menŃionată la punctul 1.3. sau la propunerea ori recomandarea acesteia, sau cu acordul ori după avizul său.

3.2. Statutul stabileşte situaŃiile în care activităŃile anterioare ale unui candidat /candidate,

sau cele desfăşurate de persoanele apropiate, constituie un impediment în repartizarea în cadrul unei instanŃe, din cauza îndoielilor pe care le pot suscita în mod legitim şi obiectiv, cu privire la imparŃialitatea sau independenŃa lor.

3.3. În momentul în care procedura de alegere prevede o perioadă de încercare, în mod

necesar scurtă, posterioară numirii în calitate de judecător, înainte ca aceasta să fi fost confirmată cu titlul definitiv sau, în momentul în care alegerea se face pentru o durată limitată, şi poate fi reînnoită, decizia de a nu numi definitiv sau de a nu reinvesti nu poate fi luată decât de instanŃa independentă amintită la punctul 1.3. sau la propunerea, recomandarea sau cu acordul sau după avizul acesteia. DispoziŃiile punctului 1.4 sunt de asemenea aplicabile şi persoanei supuse unei perioade de probă.

3.4. Judecătorii în funcŃie în cadrul unei instanŃe nu pot face obiectul unei noi numiri sau

a unei noi repartizări nici chiar al unei promovări, fără să fii consimŃit în mod liber. De la acest principiu se poate face excepŃie numai în cazul în care mutarea a fost prevăzută cu titlul de sancŃiune disciplinară şi a fost pronunŃată, în cazul unei modificări legale a organizării judiciare şi în cazul încadrării temporare, pentru a ajuta o instanŃă învecinată, caz în care durata maximă a acestei încadrări este strict limitată prin statut, fără a se alătura aplicarea dispoziŃiilor punctului 1.4.

4. Desfăşurarea carierei 4.1. În măsura în care nu se bazează pe vechime, sistemul de promovare a judecătorilor

se întemeiază exclusiv pe calităŃile şi meritele constatate în exercitarea funcŃiei încredinŃate judecătorului, prin evaluări obiectiv realizate de unul sau mai mulŃi judecători şi discutate cu judecătorul în cauză. Deciziile de promovare sunt în acest caz pronunŃate de instanŃa prevăzută la punctul 1.3. sau la propunerea ori cu acordul acesteia. Judecătorul care nu a fost propus pentru promovare trebuie să poată depună plângere în faŃa acestei instanŃe.

4.2. Judecătorul exercită liber activităŃile exterioare funcŃiei, printre care şi acelea prin

care se exprimă activitatea lor de cetăŃeni. Această libertate nu poate fi limitată decât în măsura în care activităŃile respective sunt incompatibile cu încrederea în imparŃialitatea şi independenŃa judecătorului ori cu disponibilitatea cerută pentru a soluŃiona cu atenŃie şi într-un termen rezonabil litigiile cu care este sesizat. Exercitarea unei activităŃi exterioare remunerate, alta decât literară sau artistică, trebuie să facă obiectul unei autorizaŃii prealabile, în condiŃiile stabilite prin statut.

4.3. Judecătorul trebuie să se abŃină de la orice comportament, de la orice act sau

manifestare de natură să altereze efectiv încrederea în imparŃialitatea şi independenŃa lor. 4.4. Statutul garantează judecătorilor menŃinerea şi aprofunadarea cunoştinŃelor atât

tehnice, cât şi sociale şi culturale necesare exercitării atribuŃiilor lor, prin accesul periodic la cursuri de pregătire, suportate de stat, care veghează la organizarea acestora cu respectarea condiŃiilor prevăzute la punctul 2.3.

5. Răspunderea 5.1. Încălcarea de către un judecător a uneia dintre îndatoririle expres stabilite prin

statut nu poate fi sancŃionată decât prin decizia, la propunerea, recomandarea sau cu acordul unui organ jurisdicŃional sau unei instanŃe alcătuite cu cel puŃin jumătate dintre judecătorii aleşi, în cadrul unei proceduri contradictorii în care judecătorul poate fi asistat pentru a-şi asigura apărarea. Gravitatea sancŃiunilor aplicabile este precizată prin statut şi aplicarea acestora este supusă principiului proporŃionalităŃii. Decizia de aplicare a sancŃiunii pronunŃate de o autoritate executivă, de un organ jurisdicŃional sau de o instanŃă menŃionă în acest alineat, poate fi atacată cu recurs în faŃa unei instanŃe superioare cu caracter jurisdicŃional.

5.2. Orice persoană trebuie să aibă posibilitatea de a adresa unui organism independent,

fără un formalism excesiv, reclamaŃii privind nereguli în funcŃionarea justiŃiei într-o anumită cauză. Acest organism poate, în cazul în care o examinare prudentă şi atentă a reclamaŃiei relevă o încălcare ca cea menŃionată la punctul 5.1. din partea judecătorului, să sesizeze instanŃa disciplinară sau cel puŃin să recomande o asemenea sesizare unei anumite autorităŃi care are, potrivit statutului, competenŃa de a o face.

6. Remunerarea, protec Ńia social ă 6.1. Exercitarea ca profesie a funcŃiilor judiciare implică remunerarea judecătorului la un

nivel stabilit în aşa fel încât să-l ferească de presiuni ce vizează să influenŃeze sensul deciziilor

sau în general comportamentul său jurisdicŃional, afectându-i astfel independenŃa şi imparŃialitatea.

6.2. RemuneraŃia poate să varieze în funcŃie de vechime, de natura atribuŃiilor

judecătorului care le exercită cu titlu profesional, sau în funcŃie de importanŃa sarcinilor impuse, apreciate în condiŃii de transparenŃă.

6.3. Statutul prevede asigurarea judecătorului de profesie împotriva riscurilor sociale

legate de boală, maternitate, invaliditate, bătrâneŃe şi deces. 6.4. În mod special, statutul garantează judecătorului care a împlinit vârsta legală pentru

încetarea din funcŃie, după ce a exercitat-o ca profesie pe o perioadă stabilită, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraŃii primite pentru activitatea jurisdicŃională.

7. Încetarea din func Ńie 7.1. Judecătorul încetează definitiv să îşi exercite funcŃia ca urmare a demisiei, a

inaptitudinii fizice constatate prin expertiză medicală, a limitei de vârstă, a expirării mandatului prevăzut de lege sau prin revocarea dispusă în cadrul unei proceduri de felul celei prevăzute la punctul 5.1.

7.2. ExistenŃa uneia dintre cauzele stabilite prin punctul 7.1., alta decât limita de vârstă

sau expirarea mandatului legal, trebuie să fie verificată de către instanŃa prevăzută la punctul 1.3.

EXPUNEREA DE MOTIVE A CARTEI EUROPENE RIVIND STATU TUL JUDECĂTORILOR

1. Principii generale Câmpul de aplicare al cartei europene cuprinde nu numai judecătorii de carieră dar şi

celelalte categorii de judecători. Pare într-adevăr important, ca anumite garanŃii care privesc în special alegerea judecătorilor, incompatibilităŃile lor, comportamentul lor în afara funcŃiei sau în momentul încetării acesteia, să se aplice tuturor judecătorilor.

Carta semnalează în mod expres dispoziŃiile care sunt chemate să fie aplicate în special

judecătorilor de carieră, această specificare fiind de altfel implicită în anumite noŃiuni, ca aceea de carieră, de exemplu.

DispoziŃiile Cartei privesc judecătorii care compun toate jurisdicŃiile în faŃa cărora

persoanele îşi prezintă cauzele sau care sunt chemate să le judece cauzele, fie că aceste jurisdicŃii sunt civile, penale, administrative sau altele.

1.1. Carta înŃelege să definească conŃinutul statutului judecătorilor în raport cu obiective

care trebuie atinse: să asigure competenŃa, independenŃa şi imparŃialitatea pe care orice persoană este în drept a o aştepta de la jurisdicŃiile şi de la fiecare judecător/judecătoare, deci este reamintită misiunea de protecŃie a drepturilor persoanei. Statutul nu este deci un scop în sine, ci un mijloc de a asigura persoanelor cărora protecŃia drepturilor este încredinŃată jurisdicŃiilor şi judecătorilor garanŃiile necesare pentru o protecŃie efectivă.

Aceste garanŃii în profitul persoanelor rezidă în competenŃă, independenŃă şi

imparŃialitate, referinŃe pozitive, deoarece statutul judecătorilor trebuie să tindă să le asigure, şi negative, deoarece trebuie să excludă tot ce ar putea să altereze încrederea în existenŃa lor.

Întrebarea care s-a pus a fost aceea de a şti dacă dispoziŃiile cartei ar trebui să fie

prezentate ca imperative, adică să se prefigureze în mod obligatoriu în statutele naŃionale ale judecătorilor sau dacă au valoare de recomandare fără să devină un obstacol în aplicarea altor dispoziŃii considerate că permit asigurarea unor garanŃii echivalente.

Această ultimă soluŃie ar putea fi inspirată de grija de a nu stigmatiza sistemele naŃionale

sau, dincolo de modalităŃile juridice puŃin marcate de preocupările de protecŃie statuară a judecătorilor, practica veche şi constantă ajung a face ca aceste garanŃii să fie efective.

Dar trebuie pus în valoare şi punctul de vedere conform căreia absenŃa dispoziŃiilor de tip

statuar îmbinând exercitarea, de către autotităŃile politice, a puterilor în materie de numire, de promovare sau de încetare a funcŃiilor, se traduce, în experienŃa unui aşa de mare număr de Ńări, ca şi cele care au aderat recent la Consiliul Europei, prin ineficienŃa de competenŃă, independenŃă şi imparŃialitate.

De aceea, fără să dea dispoziŃiilor sale un caracter imperativ, carta le prezintă ca fiind

cele mai bune, pentru a garanta realizarea obiectivelor mai sus enunŃate. Multe din dispoziŃiile Cartei nu se pot aplica în sistemele în care judecătorii sunt direct

aleşi de cetăŃeni. Nu era posibil să se elaboreze Carta dacă nu se reŃin discpoziŃiile compatibile cu astfel de sisteme de alegeri, căci s-ar ajunge la un foarte modest � cel mai mic numitor comun� � �.Carta nu îşi propune să invalideze într-o oarecare măsură sistemele de alegeri care pot fi privite de către cetăŃenii Ńărilor unde ele sunt implementate ca o chintesenŃă a democraŃiei. Se impune a se considera că aceste dispoziŃii să se aplice � în măsura în care acest lucru este posibil, la sistemele de alegeri a judecătorilor. De exemplu, dispoziŃiile punctelor 2.2. şi 2.3. ( prima frază) sunt desigur aplicabile în raport cu astfel de sisteme, unde ele pot aduce garanŃii fericite.

DispoziŃiile Cartei vizează ridicarea nivelului garanŃiilor în diferite state europene, nivel a

cărui importanŃă va depinde de cel deja atins în aceste Ńări. Dar dispoziŃiile Cartei un pot în nici un fel să servească ca fundament pentru modificările statutelor naŃionale care ar tinde, în mod contrar, să determine diminuarea nivelului garanŃiilor deja atinse în Ńările respective.

1.2. ImportanŃa statutului judecătorilor de care este legată şi garantarea competenŃei,

independenŃei şi imparŃialităŃii judecătorilor şi a jurisdicŃiilor, conduce la înscrierea acestor principii fundamentale în normele interne la nivelul cel mai ridicat, adică, pentru statele europene care dispun de o ConstituŃie rigidă, chiar în ConstituŃie. Regulile statutului vor fi înscrise în normele de nivel cel puŃin legislativ, care va fi în acelaşi timp nivelul cel mai ridicat pentru un stat cu o ConstituŃie suplă.

Aceste exigenŃe care Ńin de nivelul normativ necesar pentru înscrierea principiilor

fundamentale şi pentru regulile care împiedică modificarea prin proceduri expeditive neproporŃionate cu mizele în cauză. În particular, nivelul constituŃional al principiilor fundamentale trebuie să împiedice ca legislaŃia să adopte dispoziŃii care au ca obiect sau ca efect nesocotirea lor.

Indicând nivelul normativ cerut de ordinea internă, Carta nu prejudiciază respectul care

se datorează, în această ordine, de luarea dispoziŃiilor de protecŃie conŃinute în aceste instrumente internaŃionale de constrângere pentru statele europene. Carta cere respectarea acestor dispoziŃii, cu atât mai mult cu cât ea se referă la aceste state principale, ca la o sursă de inspiraŃie, aşa cum ea a indicat în preambul.

1.3. Carta prevede intervenŃia unei instanŃe independente de puterea executivă sau de

puterea legislativă pentru orice decizie care afectează selecŃia, recrutarea, numirea, derularea carierei sau încetarea mandatului din funcŃie a unui judecător.

Formularea aşa cum a fost reŃinută, vizează să acopere situaŃii variate, care merg de la

un sfat dat de către instanŃa independentă unui organism al puterii executive sau al puterii legislative până la luarea unei decizii de către instanŃa independentă.

Trebuia să se Ńină cont în acestă privinŃă de anumite diferenŃe între sistemele naŃionale.

În unele dintre ele, va fi greu de admis ca o instanŃă independentă să se substituie unei autorităŃi politice de numire. Dar obligaŃia, într-un astfel de caz, de a primi cel puŃin recomandarea sau avizul unei instanŃe independente nu poate să nu aibă un efect foarte incitant, chiar unul de constrângere, nu în practică pentru autoritatea politică de numire. În spiritul Cartei recomandările sau avizul instanŃei independente un constituie garanŃii decât dacă sunt de natură generală urmate de punerea în practică. Autoritatea politică sau administrativă care un Ńine cont de o astfel de recomandare sau un astfel de aviz ar trebui cel puŃin să fie obligată să facă cunoscute motivele refuzului.

Carta reŃine o formulare în care intervenŃia instanŃei independente va putea să ia forma

atât a unui aviz cât şi a unei recomandări, a unei propuneri sau a unei decizii.S-a pus şi problema competenŃei instanŃei independente. Carta a reŃinut o formulare după care în această instanŃă iau parte cel puŃin jumătate din judecătorii care au fost aleşi de către egalii lor. Ea nu a vrut să permită ca judecătorii să fie minoritari în cadrul instanŃei independente, dar în acelaşi timp nu a vrut nici să impună ca ei să fie majoritari. În cazul unor concepŃii diferite şi a unor dezbateri filozofice din statele europene, s-a părut că referirea la un nivel minim care reprezintă jumătate din judecători un asigură la nivel de garanŃii apreciabile respectând totodată consideraŃiile de principiu care se pot exprima într-unul sau altele din sistemele naŃionale.

Carta arată că judecătorii care fac parte din instanŃa independentă sunt aleşi de către

egalii lor. Carta a considerat că independenŃa de instanŃă de care este vorba excludea ca judecătorii care fac parte din ea să fie aleşi sau numiŃi de o autoritate politică aparŃinând puterii executive sau legislative

O astfel de formulă ar fi de natură să confere un carácter partizan desemnării sau rolului

judecătorilor. Nu este de aşteptat în mod concret ca judecătorii din instanŃa independentă să obŃină favoruri din partea unor partide politice sau din partea unor organisme ce-şi datorează desemnarea sau alegerea unor partide.

În sfârşit, fără a impune un mod de scrutin particular, Carta indică modalităŃile de alegere

a reprezentanŃilor judecătorilor în interiorul acestei instanŃe care trebuie să asigure reprezentarea cea mai largă a acestora.

1.4. Carta consacră � �dreptul la recurs al judecătorilor care consideră că drepturile

statuare sau, mai general, independenŃa lor sau a justiŃiei sunt ameninŃate sau nesocotite în vreun fel în faŃa unei instanŃe independente, asemenea celei examinate anterior.

Astfel, judecătorii nu sunt dezarmaŃi în faŃa unui prejudiciu adus independenŃei lor.

Dreptul la recurs este o garanŃie necesară, căci afirmarea principiilor protectoare nu rămâne decât un jurământ pios, dacă nu există în fiecare circumstanŃă acele mecanisme care să permită garantarea aplicării lor efective. IntervenŃia instanŃei independente, în orice decizie care afectează statutul individual al judecătorilor, nu acoperă în mod obligatoriu toate ipotezele în care independenŃa acestora poate fi afectată şi este indispensabil ca sesizarea acestei instanŃe să se poată face la iniŃiativa judecătorilor înşişi.

Carta precizează că instanŃa astfel sesizată trebuie să dispună de mijloace efective

pentru a remedia ea însăşi, sau să propună autorităŃii competente remedierea situaŃiei care afectează independenŃa judecătorilor. Această formulă Ńine cont de diversitatea sistemelor naŃionale, observându-se că simpla recomandare a unei instanŃe independente faŃă de o situaŃie individuală are efectiv un efect incitant în practică asupra autorităŃii căreia ea se adresează.

1.5. Carta enunŃă principalele îndatoriri ale judecătorilor în şi pentru exercitarea funcŃiilor.

Disponibilitatea se referă pe de o parte la timpul necesar pentru a judeca corect cauzele şi la starea de spirit atentă, care este evident cerută de o sarcină atât de importantă, deoarece prin judecarea cauzelor se asigură garanŃia drepturilor individuale. Respectul pentru persoane se impune, în special, în situaŃia de deŃinere a puterii care este cea a judecătorilor şi se impune cu atât mai mult cu cât de multe ori indivizii se prezintă în faŃa justiŃiei într-o stare de fragilitate personală. Datoria de a păstra secretele revine prin lege judecătorilor şi este, de asemenea, menŃionat. Este indicat ca judecătorii să menŃină cel mai înalt nivel de competenŃă, cerut în orice circumstanŃe de judecare a cauzelor. Deci, pe de o parte, nivelul ridicat de competenŃă, punerea în practică, sunt pentru judecători o exigenŃă de orice moment în examinarea şi judecarea cauzelor şi le revine cerinŃa de a menŃine acest înalt nivel sun rezerva accesului care trebuie să le fie asigurat, aşa cum va fi precizat, în acŃiunile de formare profesională.

1.6. Carta precizează că statul are datoria de a asigura judecătorului mijloacele pentru

îndeplinirea în bune condiŃii a misiunii lor, în special rezolvarea cauzelor într-un termen rezonabil. Fără menŃionarea expresă a acestei obligaŃii care cade în sarcina statului, dispoziŃiile

relative la responsabilitatea judecătorilor, s-ar altera. 1.7. Carta recunoaşte rolul organizaŃiilor profesionale constituite de către judecători şi la

care pot adera, în mod liber, toŃi judecătorii, ceea ce exclude orice fel de discriminare în dreptul de a face parte dintr-o organizaŃie, arătându-se că ele contribuie la apărarea drepturilor statuare a judecătorilor pe lângă autorităŃi şi instanŃe care intervin în deciziile care îi privesc. Un se poate deci interzice judecătorilor să se constituie în astfel de organizaŃii profesionale sau să adere la ele.

Carta, fără să le dea exclusivitate în apărarea drepturilor statuare al judecătorilor, arată

că trebuie cunoscută şi respectată contribuŃia lor de apărare pe lângă autotităŃi şi instanŃe care intervin în deciziile care îi privesc pe judecători. Aceasta se aplică, mai ales, în ceea ce priveşte instanŃa independentă despre care se vorbeşte la punctul 1.3.

1.8. Carta prevede că judecătorii sunt asociaŃi, prin reprezentanŃii lor, în special în cadrul

instanŃei independente despre care se vorbeşte la punctul 1.3. şi prin organizaŃiile lor profesionale, la deciziile privind administrarea jurisdicŃiilor, determinarea mijloacelor materiale şi alocarea acestora pe plan naŃional şi local.

Fără a lua partea în ceea ce priveşte o formă juridică determinată, nici în ceea ce

priveşte un grad de constrângere, este vorba despre asocierea judecătorilor la elaborarea bugetului care revine justiŃiei, global, precum şi diferitelor jurisdicŃii luate individual, ceea ce implică proceduri de consultare sau de reprezentare la nivel naŃional şi local. Acest lucru se aplică, de asemenea, în sens mai larg administraŃiei justiŃiei şi celei de jurisdicŃii. Carta nu cere ca această administraŃie să revină judecătorilor, dar ea impune ca aceştia să nu fie ŃinuŃi deoparte.

Consultarea judecătorilor, prin reprezentanŃii lor sau prin organizaŃiile lor profesionale,

asupra proiectelor de modificare a statutului sau definirea condiŃiilor de remunerare şi protecŃie socială, incluzând aici şi pensia, trebuie să permită ca judecătorii să nu fie ŃinuŃi deoparte în pregătirea deciziilor în aceste domenii, fără ca în acelaşi timp să aducă prejudiciu puterii de decizie cuvenite de drept instanŃelor naŃionale constituŃionale competente.

2. Selectarea, rectrutarea, formarea profesional ă ini Ńială 2.1. Selectarea şi recrutarea judecătorilor dintre candidaŃi trebuie efectuată de către o

instanŃă sau un juriu independente. Nu se precizează că trebuie să fie vorba de instanŃa amintită la punctul 1.3., ceea ce înlesneşte posibilitatea de a recurge, de exemplu, la sistemul de juriu de

concurs sau de comisie de selecŃie, dacă acestea sunt independente. În practică, procedura de selecŃie este deseori distinctă de procedura de numire propriu-zisă. Este important de precizat garanŃiile specifice care se leagă de procedura de selecŃie. Alegerea făcută de instanŃa de selectare trebuie să se sprijine pe criterii care sunt în relaŃie cu natura funcŃiilor care trebuie exercitate.

Este vorba, mai întâi, de evaluarea capacităŃii candidaŃilor de a aprecia liber situaŃiile

care sunt supuse unui judecător, ceea ce evocă libertatea gândirii. Aptitudinea de a face dovada imparŃialităŃii indispensabile în exercitarea funcŃiilor judiciare este, de asemenea, un element esenŃial. Capacitatea de a aplica legea trimite la cunoaşterea dreptului şi la aptitudinea de a-l pune în practică, ceea ce nu este acelaşi lucru. SelecŃia trebuie, în final, să se asigure în privinŃa capacităŃii candidaŃiilor de a impune un comportament de respect faŃă de demnitatea persoanelor, care este esenŃială într-o relaŃie de putere şi faŃă de individul care se prezintă în faŃa justiŃiei, acesta aflându-se, de multe ori, în situaŃii dificile.

În concluzie, selecŃia nu poate să se bazeze pe criterii de discriminare fondate pe sex,

origine etnică sau socială, opinii filozofice şi politice, convingeri religioase. 2.2. Este necesar, pentru a garanta aptitudinea de exercitare a funcŃiei de judecător, care

are un caracter specific, ca regulile statuare privind selecŃia şi recrutarea să impună exigenŃe în privinŃa diplomelor obŃinute sau a unei experienŃe anterioare, aşa cum este cazul în recurtare, de exemplu, pentru care care exercitarea funcŃiei cu caracter juridic pe un anumit număr de ani este o condiŃie necesară.

2.3. Caracterul specific al funcŃiei de judecător, unde este vorba ca acesta să intervină în

situaŃii complexe şi deseori delicate pentru demnitatea persoanelor, implică faptul de a nu se mulŃumi cu o verificare abstractă a aptitudinilor de a fi judecător.

O pregătire a candidaŃiilor selecŃionaŃi pentru exercitarea efectivă a funcŃiei de judecător

trecând prin formări profesionale adecvate este necesară. Aceasta trebuie să se afle în sarcina statului.

Pregătirea, prin aceste formări profesionale, pentru o justiŃie independentă şi imparŃială,

trimite la necesitatea anumitor precauŃii, cu scopul ca imparŃialitatea, competenŃa şi transparenŃa indispensabile să fie garantate atât în conŃinutul programelor de formare cât şi în funcŃionarea structurilor care asigură punerea în aplicare a acestor programe. Se prevede ca instanŃa menŃionată la punctul 1.3. să vegheze asupra potrivirii programelor de formare şi a structurilor care le pun în practică cu exigenŃele de transparenŃă, competenŃă şi imparŃialitate legate de exercitarea funcŃiei judecătoreşti. Va trebui ca ele să dispună de mijloacele de punere în aplicare a acestora. Înseamnă că regulile statutului trebuie să precizeze modalităŃile unui control al acestei instanŃe, în raport cu imperativele în cauză în privinŃa programelor şi punerii lor în aplicare de către structurile de formare profesională.

3. Numirea, inamovibilitate 3.1. Sistemele naŃionale pot distinge procedura de selecŃie propriu-zisă de cea de numire

în funcŃia de judecător şi cea de repartizare a unei persoane numită judecător la un anumit tribunal. Este important de precizat că decizia de numire şi cea de repartizare sunt luate de instanŃa independentă prevăzută la punctul 1.3., sau la propunerea, recomandarea, cu acordul sau după avizul acesteia.

3.2. Carta a avut în vedere problema incompatibilităŃilor. Ea nu a reŃinut ipoteza

incompatibilităŃilor absolute care ar constitui obstacole, pentru cauze legate de activităŃile anterioare ale unui candidat, sau de cele exercitate de apropiaŃii lor, la numirea în funcŃia de judecător. În schimb, ea consideră că trebuie să se Ńină cont, pentru repartizarea la un tribunal,

de circumstanŃe, aşa cum sunt ele evocate în momentul în care pot în mod legitim şi obiectiv să ridice dubii asupra imparŃialităŃii şi independenŃei judecătorului.

Cu titlu de exemplu, un avocat care şi-a exercitat funcŃia înainte într-un oraş, nu poate, în

mod sigur, fi numit imediat judecător în acelaşi oraş şi, de asemenea, este dificil de conceput ca o personaă să fie repartizată ca judecător la un tribunal într-un oraş în care soŃul sau părintele, de exemplu, este primar sau deputat. Regulile statuare trebuie deci, pentru repartizarea la un tribunal, să ia în considerare situaŃiile de natură să dea naştere în mod obiectiv unor îndoieli privind independenŃa şi imparŃialitatea judecătorilor.

3.3 În anumite sisteme naŃionale, procedura de recrutare prevede o perioadă de probă

după numire, înainte ca aceasta să fie confirmată cu titlu definitiv, iar în altele o durată limitată a funcŃiei susceptibile de reînnoire.

Este necesar, în astfel de cazuri, ca decizia de a nu fi numit definitiv sau de a nu fi

reînnoit să nu fie luată decât de instanŃa independentă prevăzută la punctul 1.3., sau la propunerea sa, recomandarea sau după avizul său. Este clar că situaŃiile de perioadă de probă sau de reînnoire sunt delicate, dacă nu chiar periculoase din punct de vedere al independenŃei şi imparŃialutăŃii judecătorului care speră confirmarea sa sau reînnoirea ca judecător. Trebuie deci prevăzute garanŃii atunci când intervine instanŃa independentă. În măsura în care calitatea de judecător a unei persoane supuse la o periodă de probă ar putea fi discutată, Carta precizează că dreptul la recurs prevăzut la punctul 1.4. se aplică la o astfel de persoană.

3.4. Carta consacră inamovibilitatea judecătorilor, înŃeleasă ca o imposibilitate de a da

unui judecător o nouă repartizare, noi funcŃii care să se substituie celor precedente, fără ca aceştia să consimtă ei înşişi, în mod liber. Trebuie totodată admise şi excepŃii, atunci când mutarea unui judecător, prevăzută în statutul naŃional ca sancŃiune disciplinară, a fost decisă în acest cadru, atunci când intervine o modificare legală a organizării judecătoreşti care antrenează, de exemplu, desfiinŃarea unui tribunal şi atunci când judecătorul este chemat să întărească activitatea unui tribunal vecin într-o situaŃie dificilă. În acest ultim caz, repartizarea temporară trebuie să fie pe o durată limitată hotărâtă de statut. łinând cont, în acelaşi timp, de caracterul foarte delicat al deplasării unui judecător la care acesta nu a consimŃit, amintim că acesta dispune, în virtutea punctului 1.4., de un drept general şi legitim la recurs în faŃa unei instanŃe independente care poate verifica legitimitatea unui astfel de demers. Este de asemenea dreptul la recurs cel care permite să se poată răspunde la situaŃii care nu au fost luate în considerare în dispoziŃiile Cartei şi în care judecătorul s-ar vedea suprasolicitat cu scopul de a fi împiedicat în practică să conducă în mod normal procedurile de care răspunde.

4. Derularea carierei 4.1. Cu excepŃia cazului când promovările se conferă judecătorilor strict pe baza

vechimii, sistem pe care Carta nu l-a exclus în măsura în care este considerat ca un înalt protector al independenŃei, dar care implică în sistemele naŃionale garantarea absolută a calităŃii recrutării, este important ca independenŃa şi imparŃialitatea judecătorului să nu fie prejudiciate prin promovare. Trebuie precizat că ceea ce este de temut este atât judecătorul blocat în mod ilegitim în promovare, cât şi cel recompensat în mod excesiv.

Acesta este motivul pentru care Carta defineşte criteriile de promovare ca fiind exclusiv

calităŃile şi meritele constatate în exercitarea funcŃiei încredinŃate judecătorului, apreciată prin intermediul evaluărilor obiective efectuate de către unul sau mai mulŃi judecători, menŃionând că aceste evaluări trebuie să facă obiectul unei discuŃii cu cei interesaŃi.

Pe baza aprecierii făcute în urma evaluărilor, sunt pronunŃate promovările de către

instanŃa prevăzută la punctul 1.3., sau la propunerea, recomandarea, cu acordul sau în urma avizului său. Este prevăzut în mod expres ca judecătorul care nu este subiectul unei prezentări în

vederea unei promovări supuse unei examinări din partea instanŃei judecătoreşti, să poată formula o reclamaŃie în faŃa acestei instanŃe.

DispoziŃiile de la punctul 4.1. nu sunt, desigur, aplicabile în sistemele în care nu există

promovări sau ierarhii a funcŃiilor judecătoreşti, sisteme care la rândul lor protejează la un nivel ridicat independenŃa în această privinŃă.

4.2. Carta se referă, la acest punct, la problema activităŃilor desfăşurate în paralel cu

funcŃia juridică. Ea prevede ca judecătorul să-şi exercite în mod liber activităŃile în afara mandatului, dintre care şi cele care sunt expresia drepturilor cetăŃeneşti. Această libertate, care constituie un principiu, nu poate fi limitată decât în unicul caz în care activităŃile exterioare ar fi incompatibile fie cu încrederea în imparŃialitatea şi independenŃa lor, fie cu disponibilitatea cerută pentru instrumentarea atentă şi în termen rezonabil a cauzelor care le sunt remise. Carta nu favorizază tipuri precise de activitate. Este necesară o apreciere concretă privind efectele defavorabile ale activităŃilor exterioare asupra condiŃiilor de exercitare a funcŃiei juridice. Carta prevede că judecătorul trebuie să solicite autorizarea de exercitare a activităŃilor, altele decât cele din domeniul literar sau artistic, atunci când sunt remunerate.

4.3. Carta abordează aici problema pe care uneori o denumim � �rezerva judecătorului.

Ea reŃine o poziŃie care decurge din prevederile articolului 6 al ConvenŃiei Europene a Drepturilor Omului şi din jurisprudenŃa CurŃii europene privind această dispoziŃie, enunŃând că judecătorul trebuie să se abŃină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze efectiv încrederea în imparŃialitatea şi independenŃa sa. Referindu-se la riscul unei alterări efective, Carta permite evitarea rigidităŃilor excesive care ar conduce la îndepărtarea judecătorului din societate şi colectivitate.

4.4. Carta prevede � �un drept la formarea profesională continuă a judecătorului, care

trebuie să aibă acces permanent la acŃiunile de formare susŃinute de către Stat şi vizând garantarea consolidării şi aprofundării cunoştinŃelor de specialitate, cât şi ale celor din domeniul social şi cultural al judecătorilor. Statul trebuie să vegheze asupra acestor acŃiuni de formare profesională cu respectarea condiŃiilor prevăzute la punctul 2.3., care se referă la rolul instanŃei independente prevăzute la punctul 1.3. pentru garantarea adaptării conŃinutului acŃiunilor de formare profesională şi a structurilor care le pun în aplicare, la exigenŃele de transparenŃă, competenŃă şi imparŃialitate.

DispoziŃiile menŃionate la punctele 2.3. şi 4.4. privind formarea profesională definesc

garanŃii într-un mod suficient de flexibil pentru a fi adaptate varietăŃii sistemelor naŃionale, în domeniul formării profesionale: şcoală care depinde din punct de vedere administrativ de Ministerul JustiŃiei, structură amplasată pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii, fundaŃie de drept privat etc.

5. Răspunderea 5.1. Carta prevede la acest punct responsabilitatea disciplinară a judecătorului. Ea se

referă în primul rând la principiul legalităŃii sancŃiunilor disciplinare, prevăzând că numai încălcarea uneia dintre îndatoririle în mod expres definite de statut poate da prilejul unei sancŃiuni şi că ierarhizarea sancŃiunilor susceptibile de a fi aplicate este precizată de statut. Carta impune de altfel garanŃii privind procedura disciplinară: sancŃiunea disciplinară nu poate fi luată decât la decizia, urmând propunerea, recomandarea sau cu acordul unei jurisdicŃii sau instanŃe care să cuprindă cel puŃin jumătate dintre judecătorii aleşi, şi în cadrul unei proceduri cu caracter contradictoriu în care judecătorul investigat poate fi asistat, în scopul apărării sale. În cazul în care este pronunŃată o sancŃiune, alegerea ei din ierarchia statuară a sancŃiunilor este supusă principiului proporŃionalităŃii. Carta a prevăzut în sfârşit un drept de recurs în faŃa unei instanŃe superioare cu caracter jurisdicŃional împotriva unei decizii de sancŃiune, atunci când a fost luată de o autoritate executivă, de un organ jurisdicŃional sau de o instanŃă care cuprinde cel puŃin jumătate dintre judecătorii aleşi.

În formularea pe care a reŃinut-o, Carta nu impune ca recursul să poată fi exercitat în

cazul în care sancŃiunea a fost dată de Parlament. 5.2. Carta priveşte în acest punct răspunderea pecuniară, civilă a judecătorului. Ea

impune în principiu ca repararea daunelor suportate de manieră nelegitimă, ca urmare a deciziei sau a comportamentului unui judecător în exerciŃiul funcŃiunii, să fie asigurată de Stat. Aceasta înseamnă că este Statul cel care, faŃă de victimă, este în toate cazurile garantul reparării daunelor.

Precizând că această garanŃie a Statului se aplică daunelor suportate în mod nelegitim,

ca urmare a deciziei sau comportamentului unui judecător, Carta nu se referă neapărat la caracterul greşit al deciziei sau al comportamnetului, ci insistă mai degrabă asupra daunelor care sunt rezultatul acestora şi care sunt suportate � �în mod nelegitim . Acest lucru este important în privinŃa preocupărilor ca independenŃa jurisdicŃională a judecătorului să nu fie afectată prin regimul de răspundere civilă.

Carta prevede de altfel ca, atunci când dauna pe care Statul a trebuit să o garanteze este

rezultatul unei nesocotiri grosolane şi de neiertat de către judecător a regulilor în cadrul cărora îşi exercită activitatea, statutul să dea Statului posibilitatea de a-i cere, într-o limită determinată de acest statut, rambursararea reparaŃiei pe calea unui acŃiuni jurisdicŃionale. ExigenŃa de a fi vorba despre o greşeală grosolană şi de neiertat, caracterul jurisdicŃional al acŃiunii în rambursare, trebuie să constituie garanŃii semnificative pentru a evita o deturnare eventuală a procedurii. O garanŃie suplimentară este constituită de acordul prealabil la sesizarea jurisdicŃiei competente, pe care trebuie să-l dea instanŃa menŃionată la punctul 1.3.

5.3. Carta are în vedere problema reclamaŃiilor, plângerilor justiŃiabililor cu privire la

proasta funcŃionare a justiŃiei. Tratarea plângerilor este mai mult sau mai puŃin organizată în cadrul Statelor, şi nu este

neapărat foarte bine organizată. Iată de ce Carta prevede posibilitatea pentru orice persoană de a supune unui organism

independent, fără vreun formalism special, reclamaŃia sa privind proasta funcŃionare a justiŃiei într-o cauză dată. În cazul în care o examinare prudentă şi atentă ar face să apară incontestabil o încălcare de natură disciplinară din partea unui judecător, acest organism ar avea posibilitatea de a sesiza instanŃa disciplinară sau cel puŃin o autoritate care are, potrivit regulilor statutului naŃional, competenŃa de a efectua această sesizare. Nici această instanŃă, nici această autoritate nu ar fi obligată să adopte aceeaşi opinie ca organismul sesizat cu reclamaŃia, deci din acest fapt rezultă unele garanŃii serioase împotriva riscurilor de deturnare a procedurii de reclamaŃie de către justiŃiabilii, care vor în realitate să facă presiune asupra justiŃiei.

Organismul independent despre care este vorba nu ar fi neapărat conceput ca un

organism ce se consacră în mod specific verificării existenŃei încălcărilor din partea judecătorilor. Aceştia nu au monopolul proastei functionări a justiŃiei. Ar fi deci de imaginat că acelaşi organism independent sesizează într-un mod analog, atunci când i se pare justificat, instanŃa disciplinară sau autoritatea de urmărire a avocaŃilor, funcŃionarilor de justiŃie, executorilor etc.

Dar Carta, consacrată statutului judecătorilor, are de conceput, în mod mai precis,

problema unei sesizări privind un judecător. 6. Remunerarea, protec Ńia social ă DispoziŃiile aflate în această rubrică nu îi privesc decât pe judecătorii care îşi exercită

funcŃia cu titlu profesional.

6.1. Carta prevede că exercitarea ca profesie a funcŃiei judiciare dă dreptul la o remunerare a judecătorului, la un nivel stabilit în aşa fel încât să-i ferească de presiuni ce vizează să influenŃeze sensul deciziilor sau în general comportamentul său jurisdicŃional, afectându-i astfel independenŃa şi imparŃialitatea.

A părut preferabil să se indice că nivelul de remuneraŃie trebuie fixat în aşa fel încât să

ferească judecătorul de presiuni, mai degrabă decât să prevadă o determinare a acestui nivel prin referinŃă la remuneraŃiile vărsate titularilor înaltelor funcŃii în cadrul puterii legislative sau puterii executive, căci titularii acestor funcŃii sunt departe de a fi trataŃi într-un mod comparabil de la un sistem naŃional la altul.

6.2. Nivelul de remuneraŃie al unui judecător, comparat cu cel al altui judecător, poate să

varieze în funcŃie de vechime, de natura atribuŃiilor la care sunt repartizaŃi, sau în funcŃie de importanŃa sarcinilor impuse, cum ar fi permananŃa de la sfârşitul de săptămână, de exemplu. Dar aceste sarcini ce justifică o remuneraŃie mai ridicată trebuie apreciate într-un mod transparent, cu scopul de a evita diferenŃe de tratare, străine unor consideraŃii ce Ńin de munca îndeplinită sau de disponibilitatea cerută.

6.3. Carta prevede beneficiul asigurării sociale, adică acoperirea riscurilor sociale clasice

legate de boală, maternitate, invaliditate, bătrâneŃe şi deces, în folosul judecătorului. 6.4. Ea precizează în această privinŃă că judecătorul care a împlinit vârsta legală pentru

încetarea din funcŃie, după ce a exercitat-o ca profesie pe o perioadă stabilită, trebuie să beneficieze de vărsarea unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraŃii primite pentru activitatea jurisdicŃională.

7. Încetarea din func Ńie 7.1. O anume vigilienŃă se cere în ceea ce priveşte condiŃiile în care un judecător

încetează să îşi exercite funcŃia. Este important de determinat în mod limitativ cauzele încetării din funcŃie. Este vorba despre demisie, inaptitudine fizică constatată prin expertiză medicală, limita de vârstă, expirarea mandatului atunci când funcŃia se exercită pe o durată legal determinată, şi în sfarşit despre revocarea dispusă în cadrul unei proceduri de responsabilitate disciplinară.

7.2. Cu excepŃia cauzelor de încetare din funcŃie care pot fi constatate fără dificultate,

adică pentru limită de vârstă sau la expirarea mandatului legal prin scurgerea duratei acestui mandat, celelalte cauze de încetare din funcŃie, în momentul în care survin, trebuie să fie verificate de către instanŃa prevăzută la punctul 1.3. Această condiŃie este realizată în momentul în care încetarea din funcŃie rezultă dintr-o revocare decisă de către această instanŃă, sau la propunerea, recomandarea sau cu acordul acesteia.