VI. IUBIREA, ZELUL SI DEVOTAMENTUL PREOŢESC CA TEMEI AL ACTIVITĂŢII PASTORALE

Iubirea este condiţia preoţiei (Sf. Ioan Gură de Aur)

Greutăţile preoţiei nu trebuie să descurajeze, să demoralizeze. Sufletul preotului are nevoie, pe lângă vocaţie şi pregătire, de o forţă lăuntrică mai mare, care să-i susţină energia şi încrederea: iubirea de Dumnezeu şi de oameni. Această iubire e ca un „resort elastic, care nu se frânge niciodată sub presiunea împrejurărilor vitrege"^.Un preot care-şi iubeşte cu adevărat credincioşii nu se va lăsa niciodată înfrânt de obstacole şi greutăţi.

Zelul pastoral - devotament şi spirit de jertfă în slujba preoţieiDevotament = consacrarea totală, dezinteresată şi altruistă a preotului în slujba misiunii sale (un singur ţel: fericirea şi mântuirea păstoriţilor săi).

Adevăratul preot:• are spirit altruist.• are spirit de jertfă.• face din preoţia lui un apostolat.• se angajează total şi definitiv, în slujba lui Dumnezeu, pentru slujirea şi mântuirea oamenilor.• singura lui satisfacţie şi fericire aici, pe pământ, este mulţumirea curată şi superioară.

zelul pastoral• forţa interioară care îl face pe preotul adevărat să se consacre în chip integral nobilei sale misiuni.• „Acea dragoste care nu se linişteşte, nu simte odihnă şi împăcare, până ce nu a făcut totul, până ce nu a încercat toate mijloacele posibile, până ce nu a plătit toate jertfele pentru câştigarea sufletelor. Zelul pastoral este, cu alte cuvinte, iubirea evanghelică activă"Lipsa de zel sau râvnă pastorală se manifestă prin:• inactivitate, neglijenţă şi nepăsare;• superficialitate în acţiune;• împlinirea cu lene şi cu întârziere a datoriilor pastorale.

Preotul lipsit de râvnă• se simte obosit, dezgustat şi blazat;• lucrează cu silă şi mecanic, fără aderenţă interioară.

Râvna adevărată

• -nu are la bază ambiţia, dorinţa de slavă sau setea de bogăţie;• îl face pe preot să rămână cu statornicie pe poziţia principiilor creştine;• îl face să lucreze fără zgomot inutil şi ostentaţie zadarnică, tară reclamă şi orgoliu.

Ideile şi misiunile înalte se cer slujite de oameni mari. Nu poate fi idee mare ori cauză sublimă slujită de oameni cu sufletul mic şi meschin, de laşi, de ipocriţi, care nu se entuziasmează şi nu se sacrifică pentru ideea sau cauza pe care sunt puşi sau chemaţi să o servească. Omul trebuie să se ridice la înălţimea ideii, să se identifice cu ea, ideea să se întrupeze în el, să devină idee-forţă, motorul mobilizator al întregii lui vieţi şi -activităţi. Este mare păcat a nu te'strădui să fii la înălţimea chemării tale. Puterea preoţiei este credinţa în Dumnezeu, Care cheamă la slujire.

IUBIREA este temelia legăturii sufleteşti dintre păstor şi turmă. Nu există mijloc mai eficace şi mai sigur de a câştiga inimile oamenilor, decât acela de a-i iubi sincer, de a le dărui cu adevărat propria ta inimă. Preotul care. îşi iubeşte turma se simte ataşat de enoriaşii săi, participă la bucuriile şi la suferinţele lor, „se bucură cu cei ce se bucură şi plânge cu cei ce plâng" (Romani 12, 15). Sufletul şi inima lui sunt ca o cutie de rezonanţă, în care îşi găsesc ecou, înţelegere şi interes toate nevoinţele, lipsurile, necazurile şi suferinţele păstoriţilor săi. Fiecare din ei este prezent în inima preotului, ca fiii în inima părintelui lor după trup, oricât ar fi ei de mulţi.La rândul ei, turma va răsplăti cu dragostea ei pe păstorul care o iubeşte cu adevărat. Mai curând sau mai târziu, credincioşii vor răspunde la iubirea păstorului cu încrederea, stima, preţuirea şi dragostea lor.

IUBIREA PĂRINTEASCĂ a preotului faţă de păstoriţi se arată în activitatea sa de învăţător, de iconom al Sfintelor Taine, de duhovnic şi organizator al parohiei.

1. în calitate de învăţător al Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, preotul iubeşte pe credincioşi atunci când îi -hrăneşte cu hrană duhovnicească aleasă, frumos pregătită din Sfintele Scripturi şi din Scrierile Sfinţilor, potrivit îndemnului Mântuitorului: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu"(Matei 4,4).Sfântul Apostol Pavel cere ca preoţii care se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura să se bucure de o deosebită cinste (I Timotei 5,17). De aceea, în ochii credincioşilor, preotul este Preacinstitul şi Preacucernicul.în mod deosebit, iubirea faţă de credincioşi se vede atunci când preotul apără dreapta credinţă şi îi fereşte de rătăciri sectare, oferindu-le literatură ortodoxă.Pe lângă predică şi cuvântul scris, preotul trebuie să ofere şi exemplul său personal, în a se arăta un bun cunoscător şi trăitor al Ortodoxiei26. El trebuie să'

arate cât de mult iubeşte Biserica Ortodoxă, ca fiii săi duhovniceşti să iubească şi ei Biserica.

2. în calitate de iconom al Tainelor lui Dumnezeu (I Corinteni 4, 1), preotul iubeşte pe credincioşi atunci când se interesează ca ei să se împărtăşească de Sfintele Taine, după o pregătire deosebită.• . La botezul copiilor, trebuie să se îngrijească de pregătirea spirituală apărinţilor şi a naşilor.• Preotul ajută pe credincioşi să se pregătească pentru spovedanie şi împărtăşanie, oferindu-le literatura adecvată şi rostind predici tematice, mai ales în perioadele de post, despre binefacerile spovedaniei şi împărtăşaniei.• Iubirea faţă de bolnavi se manifestă prin rugăciunile pentru aceştia; preotul va căuta să săvârşească Taina Sfântului Maslu, pomenind pe bolnavi şi în rugăciunile sale particulare. Le va recomanda un medic bun, va ajuta cu medicamente şi va căuta sponsori.• Pentru Sfânta Taină a Cununiei, preotul arată iubirea atunci când îi pregăteşte pe tineri pentru cel mai înalt moment din viaţa lor. îi ajută să întemeieze o familie stabilă, le binecuvântează viaţa, îngrijindu-se de problemele pe care le au tinerii.

3. în calitate de duhovnic, iubirea se manifestă ori de câte ori credincioşii simt că prin Sfânta Taină a Spovedaniei preotul doreşte ridicarea celui căzut, vindecarea celui bolnav, încurajarea celui descurajat, mântuirea ca iertare de păcate a celui ce se pocăieşte. Spovedania este modul de a apropia cel mai mult pe credincioşi de Biserică şi locul în care credinciosul simte că preotul este cu adevărat părintele lui duhovnicesc. Putem spune că fiecare taină îl oferă pe Hristos foarte uman.

4. Ca organizator al parohiei, iubirea preotului se manifestă prin modul în care organizează activitatea filantropică, social-culturală şi gospodărească a parohiei, păstrând şi sporind bunurile Bisericii. Acest aspect se referă şi la modul în care poate ajuta parohia să progreseze spiritual, dar şi material.

Preotul păstor de suflete arată iubirea, nu în mod sentimental, ci cu responsabilitatea pe care o are pentru mântuirea fiecăruia, atunci când este părinte în toate împrejurările vieţii, nu numai în duminici şi sărbători.