HARTA POLITICĂ A LUMII

1. Noţiune de hartă politică. Principalele etape de formare a hărţii politice a lumii.2. Particularităţile hărţii politice a lumii în antichitate.3. Particularităţile hărţii politice şi economiei statelor lumii în evul mediu4. Schimbările hărţii politice şi particularităţile dezvoltării economice a statelor lumii după

marile descoperiri geografice şi până la începutul secolului 20.5. Modificările hărţii politice în secolul 20 sub influenţa celor două războaie mondiale.6. Harta politică contemporană. Clasificarea statelor lumii după diferite criterii.

BibliografieS. Ciubară. Geografia umană şi economică a lumii. Chişinău, 1997, 2000.C. Matei şi a. Geografia economică şi socială mondială. - Chişinău, 1999.H. Matei, S. Neguţ şi a. Statele lumii. Mică enciclopedie. - Bucureşti, 1994,1995.Витвер Н. Историко-географическое введение в экономическую географию

зарубежного мира. Москва, 1963.Страны и народы. Земля и человечество. Общий обзор. Москва, 1978

IUna din ramurile geografiei economice este geografia politică, care studiază din punct de

vedere politic atât lumea întreagă, cât şi regiuni şi ţări aparte. În câmpul ei de studiu întră cercetarea repartizării forţelor politice şi economice, relaţiile internaţionale, formarea şi evoluţia hărţii politice, orânduirea de stat şi cea socială, politica internă şi externă, aşezarea geografică, formarea frontierelor, partidele politice ce activează în cadrul ţărilor, organizarea politico-administrativă etc.

Din cele enumerate mai sus, unul din obiectele de studii a geografiei politice este harta politică. Însuşi noţiunea de hartă politică în această ramură a ştiinţei are două înţălesuri – un înţăles în sens îngust şi altul în sens larg.

În sens îngust harta politică a lumii reprezintă o hartă geografică tematică pe care grafic, prin culori sînt toate statele şi teritoriile dependente ale lumii, cu indicarea capitalelor, principalelor căi de comunicaţie, gradului de suveranitate, şi, uneori, a împărţirii teritorial-administrative.

În sens larg prin hartă politică se înţălege o ramură a geografiei politice care studiază repartizarea pe suprafaţa Pământului a statelor contemporane şi istoria formării acestei ,repartizări.

Harta politică a lumii se schimbă odată cu evoluţia civilizaţiei. Unele state apar, se dezvoltă, prosperă şi în cele din urmă dispar, se distramă. Pe locul lor se formează state noi şi a. m.d. Acest proces de modificare a hărţii politice este determinat de schimbarea raportului de forţe dintre statele lumii, care la rândul său este o consecinţă a organizării dezvoltării umane, economice şi politico-militare a societăţii omeneşti.

Fiind o oglindă a stării lumii în o anumită perioadă de timp, harta politică este o categorie istorică. De aceia, când vorbim de harta politică noi concretizăm şi timpul pe care această hartă îl prezintă, harta anului 1914 deosebindu-se de cea a lui 1932, iar ultima - de cea a anului 1950 etc.

În formarea hărţii politice se deosebesc câteva etape principale, care în principiu corespund cu principalele perioade de dezvoltare a societăţii umane. Aceste perioade sânt:

1. Antică - începe la sfârşitul mileniului IV p.e.n, odată cu formarea primelor state şi durează până la sfârşitul secolului V al erei noastre, când cade Imperiul Roman de Vest

2. Medievală – durează din secolul V până la sfârşitul secolului XV, adică până la începutul marilor descoperiri geografice.

3. Nouă – începe la sfârşitul secolului XV şi se termină la începutul secolului XX, când izbucneşte primul război mondial

4. Contemporană – care durează de la sfârşitul primului război mondial şi până în prezent. Această perioadă se împarte în trei etape şi anume:

- interbelică, dintre cele două războaie mondiale;- postbelică, ce a durat de la sfârşitul celui de al doilea război mondial şi până la

sfârşitul anilor 80:- actuală, care începe la sfârşitul anilor 80 şi durează până în prezent.

IIPerioada antică de dezvoltare a omenirii începe odată cu apariţia omului şi durează până

în secolul V al erei noastre. Pe parcursul acestui timp omenirea a trecut prin câteva epoci de cultură materială.

Prima epocă a fost epoca pietrei care a durat până la sfârşitul mileniului IV până la era noastră. Pe parcursul acestei epoci omenirea a parcurs calea de la turma primitivă până la orânduirea comunei primitive. Se împarte epoca dată în 3 etape: paleolit, mezolit şi neolit. În paleolit omul producea unelte primitive din piatră şi se ocupa cu vânatul, culesul şi pescuitul. În mezolit măiestria de producere a uneltelor este mult mai înaltă. Obiectele din silex au configuraţii geometrice. La această etapă apare arcul cu săgeţi . Omenirea trece la matriarhat. În neolit obiectele din piatră se şlefuiesc. Apare ceramica. Se trece la creşterea animalelor domestice. Spre sfârşit apare agricultura şi se trece la patriarhat.

Dezvoltarea agriculturii avea loc mai repede în văile râurilor ce se revărsau şi aveau o climă blândă. În aceste locuri, după inundaţii pământul se prelucra uşor şi cu acele instrumente primitive de care dispunea omul şi care erau făcute din piatră, lemn iar mai târziu şi din aramă. Folosirea plugului primitiv a adus la creşterea recoltei. Pentru a creşte recolte mai mari trebuiau braţe de muncă. Aceasta a stimulat apariţia spre sfârşitul neolitului a sclavagismului.

Epoca de piatră a fost înlocuită la sfârşitul mileniului IV p.e.n. cu epoca bronzului care a durat până la începutul mileniului I p.e.n. În epoca de bronz apar primele state, aşa zisele state fluviale. La aceste state aparţin Egiptul antic, statele Şumer şi Akkad din valea râurilor Tigru şi Eufrat, statele din văile râurilor Indus, Gange, Huanghe. Mai târziu ,tot în Mesopotamia apare statul Babilonean. La începutul mileniului II p.en. apar civilizaţiile maritime. Pe litoralul Mării Mediteranene, acolo unde acum se află Israelul şi Libanul, se formează statul Finician. La sfârşitul epocii apar primele state greceşti pe peninsula Pelopones. În această epocă apare agricultura irigată, meşteşugăritul, sericicultura şi schimbul de mărfuri din cadrul tribului şi dintre triburi.

În mileniul I p.e.n. începe epoca fierului. Apariţia uneltelor de fier a produs o revoluţie în tehnologia primitivă. A crescut foarte mul productivitatea muncii. Au început să se dezvolte rapid şi popoarele ce nu trăiau în văile râurilor sau în apropierea nărilor. Orânduirea sclavagistă pătrunde în Asia Mică, Iran, Transcaucazia, Asia Mijlocie. Ţările existente înn acele timpuri permanent duceau între ele războaie în scopul de a dobândi robi şi alte bogăţii. De aceia hotarele statelor cum şi statele însuşi se schimbau foarte des. În decursul mileniului I p.e.n. în Orientul apropiat au succedat aşa state cum ar fi Assiria (cucerise toată Asia interioară şi Egiptul), Împărăţia Perşilor(a stăpânit toată Asia Mică şi Africa de Nord), Atena şi Sparta pe peninsula Balcanică, Imperiul lui Alexandru Macedoneanu etc. În secolul III p.e.n creşte rapid puterea Romei, care pe parcursul secolului II p.e.n. se transformă în unul din cele mai mari şi puternice imperii ale antichităţii . Imperiul Roman se divizează în 2 părţi în anul 395 al erei noaste, iar în 476 Imperiul Roman de Apus dispare. Cu dispari-ia lui finalizează perioada a doua de dezvoltare a hărţii politice.

Generalizând cele enumerate mai sus se poate spune că această perioadă de dezvoltare a hărţii politice a lumii se caracterizează prin:

- schimbarea rapidă a numărului de state şi a hotarelor lor;- prezenţa teritoriilor libere şi necunoscute unde societatea încă nu ajunsese la nivelul

de dezvoltare ca să formeze state;

2

- dezvoltarea economică era neânsemnată şi majoritatea statelor duceau un mod de viaţă izolat, relaţiile dintre ele fiind foarte restrânse, mai răspândite fiind războaiele cu ţelul de a jefui;

- plusul etapei date este apariţia metalurgiei şi a oraşelor, dezvoltarea transportului marin, mai ales la greci şi finicieni.

IIIDin punct de vedere economic perioada medievală se caracterizează prin:- dezvoltarea intensă a meşteşugăritului, care la început avea caracter rural, aducă era

dezvoltat la sate, dar care nai târziu se concentrează în oraşe. Dacă meşteşugăritul la sat avea un caracter natural, apoi la oraş el devine mai specializat;

- apariţia manufacturii spre sfîrşitul etapei, care este un semn al primelor relaţii capitaliste;

- dezvoltarea tehnicii industriale. Larg sînt folosite în diferite ramuri motoarele de apă şi de vînt, fapt ce a adus la ridicarea productivităţii muncii;

- dezvoltarea tehnicii de topire a metalelor, mai ales a fierului. Este descoperit procesul domen ce se baza pe folosirea cărbunelui de lemn (mangalului);

- dezvoltare însemnată a fabricării ţesăturilor, mai ales a celor din lână. Se pune baza apariţiei industriei textile;

- dezvoltarea intensă a transportului maritim. Apar corabii destul de mari – caravelele, care puteau pluti în largul oceanului şi care aveau pânzele aranjate astfel încât deplasarea lor nu depindea de direcţia vântului;

- apariţia primelor semne de concentrare şi specializare a producţiei (Florenţa . ţesături din lână şi mătase, Flandria - postavuri, Nurenbergul - obiecte din metal );

- intensificarea schimbului de mărfuri dintre diferite ţări şi regiuni, ele însă rămânând destul de restrânse;

- o agricultură destul de înapoiată cu o tehnică foarte primitivă şi cu o varietate foarte redusă de plante cultivate, deoarece cartoful, porumbul, sfecla de zahăr, floarea soarelui nu era încă cunoscute. Des aveau loc cazuri de foamete. Din cauza legăturilor economice destul de restrânse se întâmpla că în unele state era foame, iar în altele – se simţea un surplus de produse alimentare;

- o parte însemnată a Pământului (America, Australia, Oceania) era practic necunoscută pentru civilizaţia europeană.

Din punct de vedere a hărţii politice această perioadă se caracterizează prin:a. Existenţa unui număr mare de state mici şi fărâmiţate. Chiar de şi existau state mari, puterea

centrală era foarte slabă, fiecare mare feudal făcând ceia ce socotea el de cuviinţă. b. Apariţia unor imperii care supuneau statele mici, dar care au existat nu prea mul timp

(Imperiul Roman al Naţiunii Germane ce cuprindea o mulţime de regate, principate, ducate, episcopate, oraşe libere , Califatul Arab, Rusia Kievană, Imperiul Mongolilor, Imperiul Bizantin care a existat pînă în 1453, începutul formării Imperiului Otoman);

c. Începutul formării statelor centralizate mari cu o putere centrală bine exprimată cum ar fi Franţa (secolele XII-XV), Anglia (după ocuparea ei de normani în 1066), Spania (în rezultatul unirii Castiliei şi Aragonulu în 1479), Rusia (datorită unirii cnezatelor ruseşti începută de Ioan al III) etc.;

d. Începutul marilor descoperiri geografice şi valorificarea teritoriilor descoperite.

IVPerioada nouă de dezvoltare a hărţii politice începe la sfîrşitul secolului XV, începutul

secolului XVI şi se caracterizează prin următoarele trăsături:1. Au loc marile descoperiri geografice, datorită cărora devine cunoscut pentru europeni practic

toată suprafaţa Pământului;2. Apare şi se dezvoltă sistemul colonial;

3

3. Societatea omenească trece de la orânduirea feudală la cea capitalistă. Are loc revoluţia industrială;

4. Are loc formarea celor mai principale state ale lumii contemporane;5. La sfîrşitul perioadei începe lupta între marile puteri pentru reîmpărţirea lumii.

Ne v-om opri pe scurt la unele din evenimentele caracteristice acestei perioade de dezvoltare a hărţii politice, evenimente enumerate mai sus.

1 .Marile descoperiri geograficeMarile descoperiri geografice încep în a doua jumătate a secolului XV. Premisele acestor

descoperiri sînt următoarele:- interesul ţărilor europene faţă de India şi alte state ale orientului, dorinţa lor de a face

comerţ în direct cu această ţară şi ţările învecinate ei ,comerţ care se efectua prin intermediul arabilor;

- imposibilitatea de a face legătură cu aceste ţări pe uscat din cauza lărgirii la început a Califatului Arab, iar apoi a Imperiului Otoman. Toate căile de târguială au fost practic blocate de turci, ei punând stăpânire pe principalele centre comerciale şi porturi mediteraneene ( Damasc, Beirut, Bagdad, Constantinopol, Alexandria);

- necesitatea de a căpăta acces spre India şi alte ţări orientale pe căi maritime;- creşterea forţelor de producţie în Europa şi dezvoltarea rapidă a economiei ce cer noi

pieţe de desfacere şi lărgirea sferei de legături comerciale interstatale;- dezvoltarea rapidă a ştiinţelor, şi în primul rând a geografiei, astronomiei şi

matematicii (începe epoca renaşterii);- realizările însemnate în domeniul navigaţiei, tehnicii şi artei militare.

Au pus începutul Marilor descoperiri geografice Portugalia şi Spania. Primii care au început să pătrundă departe în largul Oceanului Atlantic au fost portughezii , care aveau o şcoală de navigaţie maritimă foarte înaintată, fondată de Genrih Navigatorul. Ei au cercetat litoralul de vest al Africii, ajungând la început pînă la Capul Verde iar mai tîrziu (1487, Bartolomeo Dias) - pînă la Capul Bunei Speranţe. În 1497 Vasco de Gama ajunge în India, iar mai apoi – pe peninsula Malaca (1511). În secolul XVI ei descoperă arhipelagul Malaiez, ajung în China şi nimeresc pe litoralul Americii de Sud (Brazilia).

Paralel cu portughezii încep călătoriile in Oceanul Atlantic şi spaniolii. Între ei începe o concurenţă destul de serioasă. Spre a evita starea de conflict ce putea apărea ,cu ajutorul papei, ei in 1494 au convenit că spaniolii călătoresc şi declară proprii toate pământurile situate mai la apus de meridianul 46˚ longitudine vestică, iar portughezii – mai la est de acest meridian, celalalt hotar de delimitare fiind dus aproximativ dea lungul meridianului de 134˚ longitudine estică. Această împărţire a fost prima împărţire a lumii. Datorită acestei divizări, spaniolii au făcut majoritatea descoperirilor lor geografice în emisfera vestică. În 1492 Columb descoperă America, in 1513, prin istmul de Panama, ei ies la litoralul Pacificului, iar în 1519-1522 Magelan efectuează prima călătorie în jurul lumii.

Mai târziu încep călătoriile englezii, francezii şi olandezii. Englezii caută ieşire spre India în direcţia de Nord-Vest şi Nord-Est, efectuând descoperiri însemnate în America de Nord şi în emisfera sudică. Francezii caută drumul spre India în direcţia de Nord-Vest ţi cercetează America de Nord, iar mai apoi insulele din Oceania . Olandezii pornesc spre India în direcţia de Nord-Est(Barents, 1596), descoperă apoi Australia, Tasmania, Noua Zeelandă.

Restul expediţiilor organizate mai târziu aveau scopul de a concretiza şi preciza unele descoperiri anterioare sau erau efectuate în scopuri de cucerire a coloniilor.

2. Formarea sistemului colonial

În rezultatul marilor descoperiri geografice a început să se formeze sistemul colonial, constituirea căruia a decurs în cîteva etape.

4

Prima etapă a constituirii lui a fost formarea imperiilor coloniale ale Portugaliei şi Spaniei.

Portugalia se stabileşte în Oceanul Indian şi estul Asiei. Drept că ea nu ocupă teritorii întinse ci numai puncte de pază care aveau importanţă strategică din punct de vedere militar şi comercial. Se stabilesc portughezii pe litoralul de vest al Africii( insulele Capului Verde, golful Guineei, Mozambic), litoralul Indiei, în Şri Lanka, arhipelagul Malayez, pe litoralul Chinez (Makao). În America de sud ocupă Brazilia.

Spania supune insulele arhipelagului Antilele Mari, America Centrală mai la sud de Rio Grande, America de Sud (teritoriile ocupate de munţii Anzi şi cîmpia La Plata. În Oceanul Pacific ocupă insulele Filipine şi Mariane.

Din colonii portughezii aduceau mirodenii şi robi, iar spaniolii – aur şi argint. Coloniile erau folosite pentru a aduce din ele bogăţii şi nu ca surse de materii prime sau pieţe de desfacere a mărfurilor produse în ţară.

Etapa a doua de formare a sistemului colonial coincide cu secolul XVII, cînd pe arena mondială ca mare putere maritimă apare Olanda. Ea capătă independenţă faţă de Spania şi începe a se dezvolta foarte rapid. În secolul 17 Olanda treptat ocupă coloniile Portugaliei din Oceanul Indian(Ceilon, insulele Maluku, insula Java, unele teritorii pe litoralul Africii şi Indiei. Treptat ea ocupă rolul Portugaliei în Oceanul Indian. Ocupă teritorii şi în America(Surinam , teritoriile unde acum se află oraşul New York – colonia Noul Amsterdam , pe un timp scurt şi Brazilia). Ca şi la portughezi, olandezii nu ocupau teritorii întinse.

În secolul XVII în genere în Europa încep să se ridice destul de repede ţările cu o industrie bine dezvoltată ţn care se stabiliseră relaţiile de producţie capitaliste. Afară de Olanda aici se mai referă M. Britanie şi Franţa. Mărfurile produse în aceste ţări pătrund şi în coloniile portugheze şi spaniole. Ţările date aveau nevoie de colonii nu pentru a aduce bogăţii ci pentru a extinde în ele târguiala care era foarte convenabilă. Ca şi în cazul Spaniei şi Portugaliei coloniile au adus la stagnarea în Olanda a industriei.

Etapa a treia începe la sfîrşitul secolului 17 şi durează pînă în anii 80 ai secolului 18. Se caracterizează prin începutul formării imperiilor coloniale Francez şi Englez.

Interesele coloniale ale Angliei şi Franţei constau în vinderea mărfurilor produse în ţară şi controlul asupra comerţului efectuat de alte ţări. A început dominarea Angliei în mări cu organizarea neoficială a echipelor de piraţi. În acest sens a fost vestit Frensis Drake ,care gonind în scopuri de jaf după nave portugheze şi spaniole, a efectuat a doua călătorie în jurul lumii.

Primele colonii engleze au apărut în America de Nord. Mai târziu ocupă Irlanda. Luptând cu Olanda acaparează unele colonii în Asia.

Ambele state, luptând şi concurând între ele, pătrund în America de Nord şi Centrală, mai mari reuşite având însă englezii. Franţa pierde coloniile sale din Canada. Acelaşi lucru se întâmplă şi în India.

Etapa a patra durează din anii 80 ai secolului XVIII şi pînă în anii 70 ai secolului XIX. Ea se caracterizează prin următoarele trăsături:

- expansia colonială a Marii Britanii şi formarea Imperiului Colonial Britanic (ocupă în întregime India, Australia, Noua Zeelandă, Canada, Africa de Sud, insulele şi întăriturile Malta, Aden, Singapore, Seangan, Jamaica, Gibraltar etc. Către 1876 suprafaţa coloniilor era de 22,5 mil km2.;

- lărgirea teritorială a SUA pe contul teritoriilor vestice şi a Mexicului. Faţă de teritoriul iniţial ea s-a mărit de 10 ori;

- ieşirea pe arena mondială a Japoniei, când ea din un stat izolat devine un stat deschis şi încep să se dezvolte relaţiile de producţie capitaliste.

Etapa a cincia cuprinde perioada de timp dintre anii 70 a i secolului XIX şi începutul primului război mondial. Specific pentru ea sînt următoarele evenimente:

- are loc trecerea de la capitalismul liberei concurenţe la imperialism;- în lupta pentru colonii se includ noi state, care au început să se dezvolte foarte rapid

pe parcursul secolului 19, şi anume: SUA, Germania, Italia, Japonia;- prelungesc să-şi lărgească posesiunile coloniale Anglia şi Franţa;

5

- are loc creşterea colosală a expansiunii coloniale, mai ales pe contul Africii şi Asiei;- se termină împărţirea Pământului între marile metropole şi formarea sistemului

colonial .Către anul 1914 suprafaţa totală a coloniilor era de peste 90 mln km.2 şi în raport cu

suprafaţa principalelor metropole arăta în felul următor:Metropola Suprafaţa metropolei Suprafaţa coloniilor

Anglia 0,3 mln km2 33,5 mln km2(70% din îoate coloniile lumii)

Rusia 5,4 mln km2 17,4 mln km2Franţa 0,5 mln km2 10,6 mln km2Germania 0,5 mln km2 2,0 mln km2SUA 9,4 mln km2 0,3 mln km2Japonia 0,4 mln km2 0,3 mln km2

Coloniile erau de mai multe tipuri:- colonii formate din migranţi (Canada, Australia, N. Zeelandă, Uniunea Sud-

Africană);- colonii propriu zise(conduse direct, sau protectorate)- semicolonii(China, Persia, Afganistan, Abisinia, Libia).

3. Trecerea de la feudalism la capitalism

Această trecere este însoţită de revoluţia industrială care începe în a doua jumătate a secolului XVII în Anglia şi apoi trece în alte ţări ale Europei. Începe revoluţia industrială în

industria textilă cu introducerea maşinii de ţesut. Apoi apare motorul cu aburi, iar în industria metalurgică mangalul este înlocuit prin cox. În transport revoluţia industrială s-a manifestat prin

apariţia locomotivei, a căilor ferate, a navelor cu motoare cu abur etc. În rezultatul revoluţiei industriale :

- a crescut productivitatea muncii;- a crescut rolul industriei faţă d agricultură;- a avut loc reorganizarea industriei;- a avut loc concentrarea producţiei;- au crescut legăturile economice între regiuni şi ţări;- au început să crească foarte rapid oraşele;- s-a schimbat coraportul dintre populaţia angajată în industrie şi în agricultură, ultima

reducându-se simţitor

4. Formarea principalelor state ale lumii contemporanePe parcursul perioadei a treia de formare a hărţii politice contemporane, în ordine

cronologică au avut loc următoarele schimbări:- se dezvoltă şi creşte Imperiul Otoman, care atinge apogeul dezvoltării sale în secolul

XVI;- s-au format (în 1776) şi au crescut teritorial şi economic SUA;- dispare Sfântul Imperiu Roman al Naţiunii Germane;- în secolele 17-18 a existat ca stat independent Reci Pospolita în componenţă căreia

întra Polonia şi Lituania şi care la sfârşitul secolului 18 a fost împărţită între Rusia, Germania şi Austro-Ungaria;

- s-a statornicit Imperiul Austro-Ungar;- scurt timp a existat Imperiul lui Napoleon;- capătă independenţă către 1825 majoritatea ţărilor Americii Latine – foste colonii ale

Spaniei (cu excepţia Cubei şi Puerto-Rico);- este declarată independentă, fără luptă de eliberare naţională, Brazilia(1822);- către 1871 se formează Imperiul German (al doilea reih);- către 1870 se formează statul centralizat Italian;- capătă independenţă România, Bulgaria, Serbia ,Grecia etc.

6

VÎn ajunul primului război mondial pe harta politică a lumii existau 55 state suverane.

Restul era colonii şi teritorii dependente. După terminarea războiului pe harta lumii au loc următoarele modificări:a. Se formează aşa state ca: Polonia, Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia etc;b. Capătă suveranitate: Finlanda, Estonia, Lituania, Letonia, Irakul, Egiptul, Arabia Saudită,

Yemenul, Mongolia;c. Îşi schimbă hotarele: Germania, România, Rusia, Italia, Grecia, Bulgaria;d. Dispar de pe harta politică: Imperiul German, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman; e. Are loc împărţirea coloniilor Germane între ţările biruitoare.

Schimbările ce au avut loc după primul război mondial a adus la aceia că în ajunul celui de al doilea război pe harta politică a lumii existau 71 state suverane. După terminarea celui de al doilea război în lume sau produs următoarele evenimente legate de harta politică: Se formează lagărul socialist în componenţa căruia întrau: URSS, Polonia, RDG, Ungaria,

România, Bulgaria, RFSI, Albania, Mongolia, China, RPDC, Vietnam, Laos şi Cuba; Se schimbă hotarele Poloniei, URSS, Cehoslovaciei, României, Germaniei; Are loc descompunerea sistemului colonial şi formarea pe locul fostelor colonii a statelor

suverane. Însuşi procesul de decolonizare a decurs în 3 etape.- Prima etapă a avut loc în anii 1945-1955 şi în rezultatul ei au căpătat independenţă

14 state asiatice (Coreea, Vietnam, Indonezia, Liban, Siria, Filipine, India, Pakistan, Birmania, Israel, Şri Lanka, Laos, Kambodgia).

- Etapa a doua a avut loc în anii 1956-1966 si poate fi numită etapă de decolonizare a Africii. Pe parcursul ei au căpătat independenţă 33 state africane. După numărul de ţări ce au căpătat suveranitate se evidenţiază anul 1960, când au căpătat independenţă 17 state. Acest an a întrat în istorie ca Anul Africii.

- Etapa a treia s-a desfăşurat în anii 1967-1987. În această perioadă au căpătat independenţă ca regulă ţări nu prea mari din toate părţile lumii (6 – în Asia, 12 – în Africa, 9 – în America şi 8 – în Oceania).

Către începutul anilor 90 decolonizarea practic se terminase. În prezent pe Pământ oficial mai există 35 de stăpâniri (colonii) din care 3 în Europa, 3 în Asia, 2 în Africa, 14 în America de Nord şi 11 în Australia şi Oceania. Toate aceste teritorii ocupă o suprafaţă de aproape 137 mii km²(fără Groenlanda) şi au o populaţie de 3 mil. oameni. La ţările care posedă colonii aparţin Anglia(10), Franţa(8), SUA(6), Olanda(1), Danemarca(2), Australia(2), Noua Zeelandă(1), Portugalia(1). Restul teritoriilor dependente se află sub tutela altor state.

VIHarta politică contemporană s-a modificat la sfîrşitul anilor 80- începutul anilor 90. În

această perioadă nu prea mare de timp au avut loc următoarele evenimente:- la 2 octombrie 1990 are loc unificarea celor două Germanii;- în decembrie 1991 se destramă fosta Uniune Sovietică pe locul ei apar 15 noi state

suverane;- se destramă fosta Republică Federativă Iugoslavia pe locul ei formându-se 5 state

noi: Slovenia, Croaţia, Bosnia- Herţegovina, Macedonia şi Iugoslavia (Muntenegru + Serbia);

- se destramă şi practic dispare lagărul socialist;- Cehoslovacia se divide în Cehia şi Slovacia; - Capătă independenţă unele ţări coloniale (Namibia - 1990, Eritreia - 1993).

În prezent pe harta lumii sînt 196 state suverane din care 43 în Europa, 47 în Asia , 54 în Africa, 35 în America şi 17 în Australia şi Oceania. Din ele membre ale ONU sînt 190. Ca regulă nu sînt membre ţările mici. Din ţările mai mari mult timp n-a fost membră a ONU Elveţia, care a intrat în această organizaţie numai în anul 2002.

7

Statele lumii se clasifică după diferite criterii cum ar fi: nivelul de dezvoltare economică, aşezarea geografică, forma de guvernământ, împărţirea teritorial-administrativă, suprafaţă, structura populaţiei, numărul de populaţie etc.

După nivelul de dezvoltare economică statele se grupează în:I. Ţări înalt dezvoltate care au PNB la un locuitor mai mare de 15 000 dolari americani.

Acestor ţări le revin 2/3 din volumul PNB mondial şi în ele locuiesc 1/5 din populaţia Pământului. În cadrul acestor ţări deosebim 3 grupe de state şi anume:

a. Principalele ţâri înalt dezvoltate ale lumii, sau grupul celor 7 . PNB/locuitor e mai mare 20 mii dolari americani. Lor le revin rolul principal în economia mondială. Aici aparţin SUA, Japonia, Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Canada.

b. Ţările mici înalt industrializate din Europa . Se caracterizează prin un nivel înalt de dezvoltare economică, dar sânt mici şi nu au pondere mare în economia mondială. PNB/locuitor oscilează de la 20880 până la 36230 dolari americani. Aici aparţin Elveţia, Austria, Belgia, Olanda, Suedia, Norvegia, Danemarca şi Luxemburg.

c. Ţările recent industrializate din Asia. Aici aparţin Coreea de Sud, Taiwanul, Singapore, Thailanda, Malaysia, Filipinele şi Indonezia.

II. Ţări cu nivelul mediu de dezvoltare. PNB/locuitor – 3000 –10000 dolari americani. Ele se grupează în două grupe şi anume:

a. Ţările economiei de piaţă . O parte din aceste state sînt industrial agrare, agricultura având o pondere destul de mare. Ca pildă pot servi Spania, Portugalia, Grecia, Turcia, Noua Zeelandă, Israel. În aceste state o importanţă mare are industria alimentară. În alte state din această grupă o importanţă mare are industria extractivă, ele fiind bogate în resurse energetice(petrol) sau resurse minerale metalifere. Aici aparţin Australia, Republica Africa de Sud, Arabia Saudită, Kuweit, Qatar, Emiratele Arabe Unite.

b. Ţările în tranziţie la economia de piaţă . Aici aparţin fostele ţări ale lagărului socialist şi fostele republici sovietice.

III. Ţări în curs de dezvoltare. PNB/locuitor – sub 3000 dolari americani. La rândul lor ele se grupează în:

a. Ţări cu nivel economic avansat . PNB/locuitor – 1000 –3000 dolari americani – Mexic, Brazilia, Venezuela, Argentina, Chile, Egipt, Pakistan.

b. Ţări cu nivelul economic satisfăcător . PNB/locuitor – 500 – 1000 dolari SUA. Honduras, Cuba, Salvador, Algeria, Maroc, Tunisia, Cote d”Ivoire, Iran, Irak, Thailanda, Vietnam.

c. Ţări cu nivel economic foarte scăzut . PNB/locuitor – sub 500 dolari SUA. Bangladesh, Myanmar, Afganistan, Nepal, Niger, Ciad, Somali, Zair, Tanzania, Madagascar, Kambodgia, Etiopia.â etc.

După aşezarea geografică ţările se împart în ţări maritime, intracontinentale şi insulare. După forma de guvernământ statele se împart în republici, care pot fi prezidenţiale sau parlamentare, monarhii care pot fi absolute sau constituţionale în dependenţă de puterea pe care o are monarhul, iar în dependenţă de titlul monarhului ele pot fi ducate, principate, emirate, regate şi împărăţii. După împărţirea teritorial administrativă ţările pot fi unitare(Franţa, Italia, Spania) sau federative (SUA, Germania, Rusia)(circa 20 state). Cele federative se împart în formaţiuni statale cu o anumită autonomie. Aceste formaţiuni au la baza formării lor fie că principiul naţional(Elveţia, Rusia, India) fie că istoric (RFG, SUA, Brazilia). După suprafaţă ţările pot fi mari dacă au cîteva milioane kilometri pătraţi, mijlocii, dacă au câteva cute de mii de kilometri pătraţi şi mici - dacă au mii şi zeci d mii de km2. După numărul populaţiei ţările se împart în ţări cu populaţie redusă(1000-100 000 locuitori), ţări cu populaţie mică(100 000 – 1000 000 locuitori), ţări cu populaţie mijlocie(1 000 000 – 50 000 000 locuitori), cu populaţie mare (50 mil. – 100 mil. locuitori), ţări cu populaţie f. mare (100 mil. – 300 mil. locuitori) şi ţări cu populaţie gigantă (peste 300 mil. locuitori).

8