INTRODUCERE

Este binecunoscut ca persoanelor cu dizabilitati locomotorii le este necesar sa aibe in

imediata apropriere o serie de facilitati pentru usurarea deplasarii sau chiar evitarea acesteia.

Pentru a raspunde unor astfel de necesitati in cadrul personal de acasa, in public sau la servici,

aceste multiple echipamente trebuiesc incorporate cat mai compact in cat mai putine module.

Astfel pot fi contstruite module de bucatarie, module de birou, module de toaleta, etc.

In acest sens trebuie gandit un modul multifunctional ce sa raspunda nevoilor de

gestionare a spatiului intr-un mediu de siguranta ridicata, acordand modalitati de organizare a

documentatiei de birou, vizibilitate buna, acces rapid la surse de informare, surse de iluminare

si alimentare cu energie electrica, cat si cateva locuri stabile de depozitare.

Produsul astfel obtinut va fi inovativ prin omogenizarea tuturor acestor facilitati

mentionate mai sus intr-un singur modul.

Totodata un astfel de modul ce este adaptat sa fie utilizat de persoane cu dizabilitati

locomotorii, printr-un sistem ce permite ajustarea modulului, acesta poate fi utilizat si de catre

persoanele fara dizabilitati locomotorii.

Pentru a putea veni în sprijinul persoanelor cu dizabilități, este necesar să identificăm

dificultățile, pe care aceste persoane le întâmpină în activitățile zilnice desfășurate în spațiul

public. Asigurarea mobilității pentru acestor persoane rămâne singura lor posibilitate de

adaptare continuă la mediul înconjurător.

1

CAPITOLUL 6

PROIECTAREA CONCEPTUALĂ

Odata cu stabilirea funcțiilor, accesoriilor, modului de utilizare a produsului, cotele și

dimensiunile sale au fost introduse in softul CATIA pentru a obține un model cât mai realistic

cu produsul fizic. Totodată, realizaea modulului virtual întru-un soft de proiectare v-a ușura

foarte mult munca depusă pentru realizarea produsului direct fizic, și va elimina eventualele

greșeli de dimensionare. Avantajele utilizării acestei metode sunt evidente, și de asemenea

permit dimensionarea ținând cont de mult mai multe criterii, ce vor fi enumerate pe parcursul

capitolului, spre deosebire de realizarea modulului direct fizic.

6.1. Funcția generală și funcțiile componente produsului modelat

Abordarea funcţională a produsului constituie caracteristica esenţială a I.V. Conform

acestei concepţii produsul este o sumă de funcţii elementare care-i conferă valoarea de

întrebuinţare preconizată.

Funcţiile sunt caracteristicile, însuşirile elementare ale unui produs, serviciu etc. care

luate în totalitatea lor, în interacţiunea dintre ele, constituie valori de întrebuinţare complete,

utile.

Considerate separat, funcţiile sunt valori de întrebuinţare parţiale, care contribuie la

realizarea valorii de întrebuinţare generale. Ele rezultă din nevoia socială pe care produsul

trebuie să o satisfacă şi au ca suport material părţi fizice (subansamble, piese) din produs.

Funcţiile nu trebuie confundate cu nevoia socială pe care o satisfac.

Aşa de exemplu pentru un casetofon, dacă se afirmă că funcţia acestuia este să

stocheze şi să redea sunetele, se face o asemenea confuzie. Stocarea şi redarea sunetelor la un

moment dat reprezintă tocmai nevoia socială pentru a cărei „satisfacere” se produce

casetofonul.

Funcţiile apar atunci când concepem însuşirile pe care trebuie să le aibă produsul fizic

pentru a satisface nevoia socială.

În cazul exemplului nostru aceste sunt:

- asigură înregistrarea corectă a sunetelor,

- permite redarea clară a sunetului,

- este fiabil,

- prezintă o estetică plăcută etc.

2

Pentru produsul nostru înșurile pe care trebuie să le aibă conform criteriilor de mai sus ar fi:

asigurarea spațiului de lucru a unei persoane cu dizabilități locomotorii;

accesul catre orice accesoriu al produsului

transport și relocare a produsului foarte ușoara, aceasta putând fi făcută chiar

de catre persoana ce utilizeaza produsul;

accesul la prize de re-încărcare. (FIG)

Proiectarea detaliată a produsului s-a făcut ținându-se cont de toate criteriile și

funcțiile amintite mai sus, produsul trecând prin mai multe faze de concepție si remodelare.

Pentru uşurarea activităţii de stabilire a funcţiilor unui produs este necesară mai întâi o

clasificare a acestora.

FIG. 6.1 - Evidențierea funcțiilor

Există mai multe concepţii şi criterii folosite, în acest scop. vom folosi două

3

criterii:

- după cerinţele consumatorului, în funcţii de întrebuinţare şi funcţii estetice;

- după destinaţia produsului, în funcţii de bază şi funcţii secundare.

În ţara noastră, aşa cum se prevede în STAS 11272/2-79, clasificarea funcţiilor se face

după modul în care sunt percepute de utilizatorii produsului. Pe baza acestui criteriu funcţiile

sunt diferenţiate în trei categorii:

- Funcţii obiective, care contribuie direct la realizarea valorii de întrebuinţare a

produsului şi sunt măsurabile. Caracterul obiectiv al acestor funcţii derivă tocmai din faptul

că au o dimensiune tehnică măsurabilă, ceea ce le face perceptibile în mod obiectiv de către

beneficiarul produsului. De exemplu, funcţia „produce frig” a unui frigider este obiectivă

deoarece participă direct la realizarea valorii de întrebuinţare a produsului şi se măsoară în

grade, putând fi apreciată ca atare de oricare beneficiar. În cazul produsului nostru în cauză

funcția obiectiv este cea de “asigurare a spațiului de lucru”.

- Funcţii subiective, care participă în mod direct la realizarea valorii de

întrebuinţare generale a produsului, dar nu sunt obiectiv măsurabile. În această categorie intră

funcţiie care se referă la aspectul estetic al bunului, forma originală etc. Aspectul estetic poate

contribui la creşterea valorii de întrebuinţare a unui produs, dar această însuşire este

interpretată în mod diferit de către diverşii beneficiari.

- Funcţii auxiliare, sunt obiectiv măsurabile cu ajutorul unor unităţi de măsură,

dar nu contribuie direct la realizarea valorii de întrebuinţare a produsului. Aceasta nu

înseamnă însă că ele sunt inutile. Funcţiile auxiliare condiţionează realizarea unor funcţii

obiective. De exemplu, funcţia „degajă căldură în spaţiu” a unui bec electric cu incandescenţă

este auxiliară. Datorită soluţiei tehnice de transformare a energiei electrice în energie

luminoasă, pierderile de energie, care sunt foarte mari, trebuie eliminate şi aceasta se face sub

4

formă de căldură. Dacă becul nu ar avea această funcţie auxiliară filamentul s-ar topi şi nu s-

ar mai realiza funcţia obiectivă „ difuză lumina în spaţiu”. În studiile realizate se urmăreşte

tocmai eliminarea funcţiilor auxiliare, deoarece prin aceasta creşte valoarea de întrebuinţare şi

se reduc costurile.

FIG. 6.2 – Moduri de clasificare a ergonomiei

În cadrul studiului ingineriei valorii se urmăreşte tocmai eliminarea funcţiilor

auxiliare, deoarece astfel creşte valoarea de întrebuinţare şi se reduc costurile.

O funcţie are una, două sau mai multe dimensiuni tehnice (DT) sau parametrii. Nivelul

dimensiunilor tehnice trebuie să fie corespunzător nevoilor sociale.

Un nivel al dimensiunilor tehnice (DT) sub nivelul cerut de nevoia socială, face ca

funcţia respectivă să devină inutilizabilă, dar şi un nivel al dimensiunilor tehnice (DT) mult

5

peste nivelul reclamat de nevoile sociale nu conduce în mod obligatoriu la creşterea valorii de

întrebuinţare a obiectivului.

Astfel tratând produsul nostru, ca funcție obiectivă principală, conform criteriilor

enumerate și descrise mai sus este aceea că permite utilizarea de cate o persoană cu

dizabilități intre o persoană cu dizabilități. Funcție subiectiva este desigur estetica și designul

produsului, iar funcțiile auxiliare sunt date de fiecare dintre accesoriile produsului, respectiv

permite utilizarea unui suport de scris, racordarea la energie electrică sau permite a fi ușor

transportat.

6.2. Cercetarea externă pentru identificarea de soluții constructive

cunoscute

Pentru dimensionarea și modelarea corectă a produsului nostru, am studiat modul în

care au fost realizate alte produse ce au scopul ușurarea vieții de zi cu zi a persoanelor cu

dizabilități locomotorii și în special a persoanelor ce utilizează un scaun cu rotile. Scopul

principal a fost acela de a găsi elemente specifice de proiectare, și dimensiuni specifice pentru

utilizarea produsului.

1. ALPIN Z300 -platforma verticalăPlatforma verficală „ALPIN Z300”reprezintă o alternativă economică si eficientă la

ascensoare. Aceasta a fost concepută pentru a fi utilizată de catre persoanele in varstă sau de

către cele cu handicap, în același timp ocupând un spașiu edus, nesolicitând transformări in

structura cladirii sau lucrări de construcție adiționale.

6

FIG. 6.20 – Platforma verticală

Optiuni:- Rampă pentru accesul lateral- Alimentare cu 1x230V- Dimensiuni speciale ale platformei- Culori speciale

FIG. 6.21 – Exemplu de utilizare

7

FIG. 7.22 – Dimensiuni de gabarit ale platformei

FIG. 7.23 – Dimensiuni vedre laterală a platformei

8

2. DELTA – platformă inclinată pentru scară dreaptă

Lifturi pentru scări

Cea mai mare parte a lifturilor HIRO pentru scări se deplasează pe două ţevi

inoxidabile rotunde. Acestea permit curbele stranse, cu economie de spaţiu, ceea ce este

extrem de important pentru lifturile pentru scări care se deplasează pe partea interioară a

scărilor. Suporţii sunt fixaţi fie pe scări, fie in perete. Operarea simplă a lifturilor destinate

scărilor este posibilă şi se realizează prin intermediul fie a unei manete situată pe maner, fie

cu ajutorul unei radiocomenzi de la distanţă.

FIG. 7.24 – Platforma Delta

Siguranţă şi confort cu acţionarea prin fricţiune

Acţionarea liftului se realizează prin intermediul mai multor role care se deplasează pe

ţevile de ghidare. Această acţionare prin role de fricţiune necesită o minimă intreţinere şi

permite o funcţionare uşoară. Rolele de acţionare şi de ghidare inconjoară cele două ţevi, in

perechi, şi asigură un ghidaj sigur al scaunului. Un melc cu autoblocare este conectat intre

9

motor şi rolele de acţionare. Cu acest sistem, deplasarea se poate realiza atat pe porţiunile

drepte cat şi pe cele curbe, cu diferite unghiuri de inclinare, cu menţinerea scaunului in poziţie

orizontală.

FIG. 7.25 – Exemplu de utilizare a platformei

FIG. 7.26 – Coridor după montarea platformei

Uşile şi coridoarele rămân complet accesibile

10

La baza scărilor se află adesea o uşă sau un coridor care nu pot fi blocate cu

componentele fixe ale şinei de ghidare. In acest caz se utilizează şina turnantă de rulare şi

ghidare automatizată (un accesoriu special). In timpul coborarii, segmentul inferior de rulare,

care include scaunul şi pasagerul, sunt aduşi in siguranţă la sol, in coridor, prin simpla apăsare

a unui buton (vezi imaginile). După coborare, scaunul este deplasat inapoi, in poziţia sa de

parcare, unde va sta la acelaşi nivel cu cea mai joasă treaptă. Zona uşii rămane astfel liberă şi

accesibilă. Alternativ, se poate instala chiar şi o şină automată de ghidare rabatabilă. In acest

caz, ultimul segment de şină de ghidare se rabate in jos, spre sol, prin intermediul unei

articulaţii. In principiu, toate lifturile pentru scări pot fi instalate şi in exterior. Protecţia la

coroziune se realizează fie prin utilizarea unui oţel inoxidabil sau prin galvanizare, in funcţie

de componente. Sistemele electrice sunt protejate adecvat impotriva umidităţii.

FIG. 7.27 - Şină automată de ghidare turnantă

Ghidajul interior cu economie de spaţiu

In multe case este imposibil ca liftul pentru scări să se deplaseze in exteriorul unor

scări curbe deoarece calea poate fi intreruptă, de exemplu, de o uşă. In acest caz, liftul pentru

scări trebuie să se deplaseze prin interiorul scărilor. In cazul scărilor curbe stramte, care

economisesc spaţiul, acesta permite conectarea diverselor nivele fără nici un fel de

intrerupere. O astfel de soluţie poate deveni interesantă pentru casa scărilor, deoarece lifturile

care se deplasează in interiorul scărilor oferă multiple avantaje:

● O cursă mai scurtă;

● Mai mult spaţiu chiar pe scări, deoarece adesea latura din interiorul casei scărilor nu

este utilizată;

● O urcare mai uşoară pe scări curbe;

● Cursa poate fi foarte uşor extinsă prin adăugarea unui nivel suplimentar.

11

Funcţional la orice oră datorită bateriilor reîncărcabile

Unul dintre elementele comune ale tuturor lifturilor pentru scări il reprezintă

alimentarea cu energie de la o baterie de acumulatori care permite deplasarea liftului in

siguranţă pană la estinaţie, chiar şi in cazul unei căderi de tensiune. Atunci cand liftul este

localizat la una dintre staţii, bateria uscată care nu necesită intreţinere se incarcă automat.

Pentru conectarea incărcătorului este nevoie doar de o priză normală de energie electrică.

Radio-comanda este utilizată pentru a chema sau a trimite liftul la destinaţie. Aceasta poate fi

instalată fie permanent la bordul liftului, fie livrată ca o radio-comandă manuală.

FIG. 7.28 - Lift pentru scări

6.3 Cercetare internă pentru soluții constructive noi

În acest capitol s-au elaborat în principal 3 concepte de produs, diferenta dintre ele

fiind mai mult sau mai puțin semnificativă. Conceptele au fost in pricipal generate de grup, pe

baza de brainstorming, dar ca punct de plecare s-au realizat 4 concepte individuale, dintre

care, pe baza de fezabilitate am hotarat sa mergem mai departe cu studiu a 3 dintre acestea.

Cele 3 concepte, pe care le vom prezenta in acest capitol, au suferit schimbari in urma ideiilor

generate de grup, idei ce au avut la baza studiul din capitol anterior, studiind soluțiile

12

constructive aflate pe piață pentru produse care satisfac nevoile persoanelor cu dizabilități

locomotorii.

FIG. 6.??? - Conceptul nr.1, vedere isometrică

Elaborarea conceptului nr.1 a produsului a avut la baza designul. Ideea conceptului

este provenita din faptul că persoana trebuie sa aiba acces mai ușor la lucrurile de pe biroul

sau, datorită imposibilității de deplasare, sau datorită deplasării mai greoaie. Conceptul se

aseamănă cu un concept de spațiu de gatit pentru persoane cu dizabilități, unde blaturile era

puse la un nive la care persoana din scaun cu rotile putea să aibă access mult mai ușor. Exact

același lucru, sau exact același principiu am utilizat și noi aici.

13

FIG. 6.??? - Conceptul nr.1, vedere de sus

Conceptul nr.2 pleacă de la ideea de modul utilizat pentru un spațiu de birouri. Ideea a

venit de la faptul că intr-un spațiu de birouri, aria de lucru trebuie pe cât posibil restransă, și,

crescută relația de colegialitate. Astfel am realizat un concept, in care vom plasa 2 persoane la

același modul, economisindu-se astfel 10-15% din spațiu față de același modul obișnuit

pentru o singură persoană.

FIG. 6.??? - Conceptul nr.2, vedere isometrică

14

FIG. 6.??? - Conceptul nr.2, vedere de sus

Conceptul nr.3 este utilizabil pentru o singură persoană. Față de conceptul anterior

acesta are ca avantaj un spațiu de depozitare mai mare, insă vom sublinia avantajele și

dezavantajele conceptelor în capitolul următor. Acest concept are la baza mai multe idei de

grup, considerând principalele nevoi ale unei persoane cu dizabilități și principalele nevoi la

un birou de lucru. Persoana are acces ușor în zona de lucru, și are loc pentru depozitarea

documentelor, precum și loc pentru depozitarea caruciorului.

FIG. 6.??? - Conceptul nr.3, vedere isometrică

15

FIG. 6.??? - Conceptul nr.3, vedere de sus

6.4 Explorarea sistematică

În acest subcapitol s-a realizat în principal o analiză a conceptelor obținute,

considerând funcțiile critice ale produsului. Explorarea sistematică are la baza diferențierea

dintre concepte și evidențierea avantajelor și dezavantajelor acestora. Pentru a realiza cel mai

bine acest lucru, am folosit o matrice decizională, considerând niște criterii de decizie, ce au

un anumit coeficient bazat pe importanța criteriului. Notarea s-a facut independent, pentru

fiecare concept în parte, pe baza răspunsurilor primite de la persoanele cu dizabilități care au

raspuns la chestionarul realizat de noi, și tratat în capitolul economic al acestei lucrări. Astfel

s-a realizat tabelul următor:

Concepte Criterii

Concept nr.1

Concept nr.2

Concept nr.3

Coeficient criteriu

Timp de fabricație 3 5 5 0.8Economie de spațiu 2 5 4 0.4Cantitate de material 2 4 4 0.3Preț 2 4 3 1Spațiu de depozitare 1 3 5 0.9Ergonomie 4 2 3 0.7Modalitate de transport 2 5 5 0.2Dificultate la instalare 3 3 2 0.1

16

Design 5 2 4 0.5

REZULTAT 12.7 17.6 19.6

TAB. 6.??? – Matrice decizională pentru cele 3 concepte

După cum am aratat în tabelul anterior s-au considerat 10 criterii de selecție, de

analiză, de diferențiere pentru cele 3 concepte. În funcție de chestionarul realizat în celalalt

capiol studiat, am stabilit și un coeficent pentru pentru cele 10 criterii, pentru a avea un

rezultat cât mai precis. Am considerat că unele criterii influențează mai mult în factorul de

decizie, primind astfel coeficientul 1, iar alte criterii influențează mai puțin prind coeficient de

0,1. Notarea conceptelor s-a realizat cu note intre 1-5, nota 1 considerând că acel concept este

foarte dezavantajos din punct de vedere al criteriului studiat, nota 5 fiind maxim posibil,

considerând conceptul foarte favorabil din punct de vedere al criteriului studiat.

Rezultatul s-a obținut înmulțind calificativul primit cu coeficientul criteriului, și

realizând o sumă totală. Astfel luând în cauză toate aceste lucruri, s-a dovedit a fi cel mai

avantajos Conceptul nr.3, și am continuat studiul și dezvolarea acestuia, în detrimetrul

celorlalte 2.

6.5. Proporționare, forme, dimensiuni și tolerențe.6.5.1 Dimensiuni antropometrice şi antropodinamice

FIG. 7.9. – Dimensiuni ale scaunului rulant

17

FIG. 7.10 – Posibilităţi de mişcare în plan orizontal ale scaunului rulant

Fig. 7.11. – Dimensiuni antropometrice generale pentru persoane blocate în

scaunul rulant

FIG. 7.12 - Dimensiuni antropometrice pentru persoane cu mobilitate scăzută

18

FIG. 7.13 – Dimensiuni antropometrice Barbati

FIG.7.14. - Dimeniuni antropometrice Femei

19

Fig. 7.15 – Dimensiuni antropometrice pentru persoane blocate în scaunul rulant

Dimensiuni necesare pentru proiectarea unui spațiu locuibil:

20

FIG. 7.16 - Rampa de access paralela cu intrarea în clădire

21

FIG. 7.17 - Modalitatea de construcție a ferestrelor

22

FIG. 7.18 - Amplasare oglinda

FIG. 7.19 - Variante de amenajare a unei bai cu cada

23

Abilităţile umane şi aspecte legate de proiectare

Primul obiectiv în proiectarea, construirea şi administrarea mediului construit accesibil

este satisfacerea diverselor nevoi ale tuturor potenţialilor participanţi şi utilizatori ai acestuia.

Un mediu accesibil trebuie să satisfacă în mod rezonabil nevoile oricărui individ fără a

periclita fără motiv nevoile unui alt individ. Acest aspect este important în mod deosebit în

zona sănătăţii şi a siguranţei.

În multe cazuri, folosirea unor entităţi specifice sau a unei tehnologii de asistenţă, va

ajuta în folosirea mediului construit. Facultăţile fizice, senzoriale şi mentale variază de la

persoana la persoana. Diversitatea este normală. Cu toate acestea, anumite diferenţe pot fi

adâncite cu vârsta sau condiţia socială, pot fi din naştere sau pot rezulta din accidente sau boli,

pot fi temporare, permanente sau în tranziţie.

Abilităţi fizice

Facultăţile fizice includ mersul, echilibrul, manevrarea, trasul, împinsul, ridicatul şi

întinderea. Multe activităţi implică folosirea simultană a mai mult de una dintre aceste

abilităţi.

Mersul

Pentru unii oameni mersul pe nivel sau pe plan înclinat este dificil. Unii oameni pot

avea o gamă limitată de mişcări sau pot folosi un dispozitiv mobil ca de pildă scaun rulant sau

mergător. Ei ar putea avea nevoie să se oprească frecvent pentru a-şi recăpăta puterile sau

pentru a-şi regla respiraţia. Pentru rezolvarea nevoilor oamenilor cu posibilităţi de deplasare

limitate, principalele considerente de proiectare includ:

- cale de trecere clară, fără obstacole şi cu o lăţime potrivită

- proximitatea facilităţilor una faţă de cealaltă

- înclinaţia pantelor şi înălţimea treptelor

- locuri pentru odihnă

- numărul limitat de trepte al unei rampe de scară opţiuni diferite pentru accesul de la un nivel

la altul

- opţiuni diferite pentru sprijinire prin prevederea mâinilor curente pe ambele laturi ale

rampelor şi scărilor şi în alte spaţii unde acestea pot fi utile

- planeitatea, fermitatea şi rezistenţa la alunecare a suprafeţelor de călcare

24

Echilibrul

Oamenii cu limitări ale echilibrului vor beneficia de puncte de sprijin uşor de găsit şi

utilizat. Trebuie evitate suprafeţele de călcare alunecoase dar si cele cu o rugozitate foarte

mare deoarece pot cauza alunecarea sau împiedicarea.

Manevrarea

Manevrarea include folosirea uneia sau a ambelor mâini. Un număr semnificativ de

oameni sunt stângaci. Alţii nu pot folosi una sau ambele mâini, din anumite motive. Pentru a

fi adecvate folosirii cu o singură mâna şi cu oricare dintre mâini diferitele componente şi

echipamente ale clădirilor trebuie proiectate corespunzător. Manevrarea include prinderea,

apucarea şi manipularea. Fiecare dintre acestea are un scop diferit cu considerente de

proiectare specifice. De pildă, anumite componente, ar trebui proiectate pentru a fi prinse cu

uşurinţă. Circumferinţa structurii de prindere si stabilitatea sunt importante.

Manevrarea implică mişcarea, întoarcerea si răsucirea componentelor cu o mână sau

cu ambele mâini. Pentru cei care au abilităţi de manipulare limitate, dimensiunea, forma şi

uşurinţa mişcării sunt importante.

Este preferabilă utilizarea manevrării prin folosirea unei acţiuni de împingere, tragere

sau presare folosind pumnul strâns sau prin folosirea încheieturii sau a genunchiului.

Putere şi rezistenţă

Puterea şi rezistenţa sunt necesare la deplasarea pe căi înclinate, pardoseli, scări şi

pentru parcurgerea distanţelor mari, când este nevoie de un efort susţinut. Pentru cei cu

rezistenţă limitată, existenţa unor locuri de repaus frecvent este esenţială.

Oamenii găsesc, în general, mai uşor să împingă o componentă decît sa o tragă. Lucrul

acesta este evident în cazul în care o persoana utilizează un scaun rulant. Dispozitivele de

autoînchidere montate la uşi cu acţionare manuală pot fi dificil de folosit pentru unii oameni,

în special în cazurile în care uşile trebuie să reziste forţei vântului. Pentru aceste motive, uşile

care se deschid şi se închid automat sunt preferate.

25

6.5.2. Forma și dimensiunile și toleranțele scaunului cu rotile

Scaunul cu rotile reprezintă un mijloc principal de deplasare pentru un pacient cu

disfucţie permanentă sau progresivă (paralizii infantile, traumatisme vertebro-medulare sau

cranio-cerebrale, scleroză multiplă, distrofii musculare), respectiv un mijloc de deplasare

temporar pentru pacienţi cu probleme ortopedice sau deficienţe motorii reversibile.

Obiectivele principale în prescrierea scaunului cu rotile:

– să asigure o performanţă optimă în sfera mobilităţii care să îmbunătăţească

gradul de independenţă funcţională al pacientului

– să asigure un aliniament corporal corect

– să promoveze starea de bine a pacientului.

Evaluarea scaunului cu rotile

Evaluarea pacientului presupune:

– Vârsta

– Diagnosticul şi prognosticul

– Statusul funcţional – bilanţ articular şi muscular, spasticitate, deformări,

abilitate şi coordonare

– Nivelul cognitiv – nivelul de înţelegere, cunoştiinţele tehnice

Evaluarea mediului de viaţă:

– Accesul în locuinţă (numărul şi înălţimea treptelor, dacă poate fi amplasată o

rampă, dacă există lift)

– Lărgimea uşilor

– Spaţiul necesar pentru manevrarea scaunului

– Locurile unde pacientul foloseşte scaunul (acasă, la şcoală, la locul de muncă,

în comunitate)

– Dacă participă la sporturi care necesită folosirea scaunului

– Ce mijloace de transport foloseşte pacientul şi dacă acestea sunt compatibile cu

scaunul rulant

– Ce posibilităţi de plată şi întreţinere a scaunului rulant are pacientul

Caracteristicile scaunului cu rotile 

Suportul trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

26

- să confere siguranţă (safety) în ceea ce priveşte stabilitatea statică şi dinamică,

dispozitivele de blocare a roţilor (frâne),

- să fie comfortabil şi estetic (comfort/cosmesis),incluzând aici şi aspectul

silenţiozităţii

- să asigure un sprijin adecvat al braţelor (arms),

- picioarelor (legs),

- bazinului (pelvis),

- coloanei vertebrale şi capului (spine and head), .

În cazul unor deformări medii obiectivul este ca sprijinul să fie simetric, cu păstrarea

aliniamentului corporal normal. Pentru pacienţii cu dizabilităţi majore, sprijinul simetric nu

este totdeauna cel mai comfortabil impunându-se modificări adaptative ale suprafeţelor de

sprijin.

FIG. 7.29 - Modelare Scaun cu Rotile

27

Tegumentele– sunt susceptibile la apariţia escarelor în zonele cu presiune crescută

datorită faptului că pacientul îşi va petrece o mare parte a timpului în scaunul rulant. Pentru

evitarea acestora este necesar să se asigure poziţii ce permit distribuţia uniformă a presiunilor,

folosirea de materiale moi în zonele de contact cu tegumentele, reducerea forţelor de frecare.

Tapiseria trebuie să fie confecţionată din materiale non-alergene şi care să nu se

supraîncălzească.

Propulsare

În funcţie de modul de propulsare scaunele rulante pot fi cu propulsare manuală şi cu

propulsare electrică.

Tipul de scaun va fi ales în funcţie de capacitatea fizică a pacientului:

Scaunul cu propulsare manuală este indicat atunci când:

- Pacientul are forţa şi rezistenţa necesare pentru manevrarea scaunului

- Manevrarea manuală a scaunului asigură independenţa funcţională a

pacientului

- Manevrarea manuală a scaunului favorizează antrenamentul pentru forţă şi

rezistenţă al musculaturii membrelor superioare ca şi antrenamentul cardio-respirator

Pacientul nu are o capacitate cognitivă suficientă pentru a putea utiliza un scaun cu

propulsare electrică în condiţii de securitate

- Pacienţii hemiplegici pot propulsa scaunul cu mâna şi piciorul sănătos

- Este necesară prezenţa unei alte persoane care să asiste pacientul la deplasarea

cu scaunul rulant

Scaunul cu propulsare electrică se va recomanda în următoarele situaţii:

- Pacientul nu are capacitatea fizică adecvată pentru propulsarea manuală

(tetraplegie cu leziune medulară superioară C6)

- Pacientul suferă o degradare funcţională progresivă şi energia sa fizică trebuie

conservată

- Pacientul are nivelul cognitiv şi abilităţile necesare manevrării unui scaun

electric

28

FIG. 7.30 - Scaun cu rotile

Transferuri

Scaunul rulant trebuie să permită realizarea cu uşurinţă a transferurilor: suporturile de

braţe şi picioare să fie rabatabile, să se poată folosi o scâdură de alunecare sau mecanisme de

liftare.

Modificarea tonusului muscular

Scaunul rulant trebuie să permită strategii de scădere a spasticităţii – stabilitate pentru

ca pacientul să se simtă în siguranţă, poziţionarea corectă, distribuţia uniformă a presiunilor.

Hipotonia necesită elemente de susţinere/fixare – centuri.

Adaptabilitate

Scaunul trebuie să poată fi adaptat la o serie de condiţii:

- Dezvoltarea copilului cu vârsta, creşterea greutăţii unui adult

- folosirea unor dispozitive de respiraţie, hrănire

- agravarea unor bolii şi degradarea fizică a pacientului

- participarea pacientului la ADL, activităţi profesionale, recreative

- existenţa unor deformaţii structurale, a contracturilor

29

- dezvoltarea tehnologică

Transport – să fie uşor de transportat

Teren – scaunul trebuie să aibă suspensii adecvate şi dispozitive de amortizare a

şocurilor.

Pentru facilitarea deplasării a pacientilor in scaunul cu rotile se vor aduce următoarele

modificări:

- instalarea unor rampe în loc de trepte în locuinţă pentru diferenţele de nivel care

permit acest lucru

- lărgirea uşilor pentru a permite trecerea scaunului cu rotile

- îndepărtarea covoraşelor care alunecă sau se adună

- lărgirea spaţiilor prin îndepărtarea obiectelor de mobilier inutile şi rearanjarea

celorlalte

- adăugarea unor bare fixe pe pereţi mai ales în baie şi bucătărie

- rearanjarea obiectelor pe rafturi - cele mai utilizate vor fi plasate în locuri uşor

accesibile

- coborârea barei pentru umeraşe de la dulap

Pentru pacientii aflati in scaunul cu rotile se va realize transferul cea ce semnifica

mutatul de pe o suprafaţă pe alta si in functie de nivelul de participare al pacientului exista

mai multe tipuri de transfer:

Independente / active

Asistate / pasivo-active

Dependente / pasive

1. Transferurile independente - pacientul este cel care realizează singur

transferul, la indicaţiile terapeutului. Presupun o perioadă de antrenament. Se execută după un

algoritm bine stabilit.

2. Transferurile asistate – terapeutul ajută pacientul în anumite faze ale activităţii

3. Transferurile dependente - participarea activă a pacientului la transfer este

minimală sau nu există. Se realizează cu ajutorul unuia sau mai multor asistenţi sau cu

instalaţii speciale (cu sau fără scripeţi). Ultimele se mai numesc transferuri prin liftare şi se

folosesc pentru pacienţii cu invaliditate totală, de obicei în secţiile de terapie.

30

Transferurile reprezintă unul din obiectivele majore ale TO atât în ceea ce priveşte evaluarea

capacităţii de transfer a pacienţilor cât şi corectarea deficitului prin învăţarea pacientului a

tehnicilor de transfer adecvate pentru deficitul lor funcţional

Evaluarea include:

Pacientul - cunoaşterea deficienţelor fizice ale pacientului, a capacităţii de

comunicare şi înţelegere, a contraindicaţiilor de mobilizare.

Locul pe care/ de pe care se realizează transferul – scaun rulant, pat, fotoliu sau alt

scaun, scaun de toaletă, vana de baie, scaunul de maşină etc. – caracteristicile acestuia:

înălţime, stabilitate, siguranţă, acesibilitate

Selecţia modalităţii de transfer şi a numărului de asistenţi

Tehnicile se bazează pe câteva principii generale urmând ca terapeutul să le adapteze

fiecărui pacient ţinând seama de necesităţile acestuia.

Cele mai comune tehnici de transfer sunt:

Transfer prin pivotare din poziţie ortostatică (pivot ortostatic)

Transferul cu ajutorul scândurii de alunecare (scândurii de transfer)

Transfer prin pivotare cu genunchii flectaţi (pivot flectat)

Transfer dependent de alte persoane

31

FIG. 7.31 - Scaun cu rotile clasic

Scaunul cu rotile difera in functie de persoana. Trebuie avuta in considerare inaltimea

scaunului, lungimea gambelor, adancimea sezutului, latimea sezutului, inaltimea spatarului si

inaltimea suporturilor pentru brate.

Scaunul cu rotile pentru unele persoane vor devenii o necesitate fara de care nu se vor

putea deplasa. In ziua de azi exista diferite activitati, jocuri si centre pentru astfel de persoane

pentru a nu se sinti exclusi din societate.

6.6 Determinarea condițiilor ergonomice.

6.6.1. Principii generale

Ergonomia reprezinta stiinta interdisciplinara ce are ca obiect de studiu factorii de

solicitare a omului in procesul muncii, cu scopul de a eficientiza acest proces. Aceasta

reprezinta mentinerea capacitatii de munca la un nivel cat mai ridicat, cu un consum minim de

energie si realizarea pe aceasta baza a obiectivelor socio-economice propuse, dar si

imbunatairea calitatii vietii. Termenul insusi deriva din cuvintele grecesti ergon (munca) si

nomos (reguli) pentru a exprima stiinta muncii. Este definita ca stiinta interdisciplinara pentru

32

ca  integreaza cunostinte dintr-o varietate de discipline care includ: anatomia, fiziologia,

igiena muncii, medicina muncii, antropometria, stiinte tehnice, psihologie, sociologia,

economie etc.

Esenţa managementului contemporan o constituie relaţiile cu oamenii, cu grupul uman

şi cu fiecare individ.

Oamenii reprezintă cheia funcţionării efective a oricărei structuri economice sau

culturale. O firmă poate avea echipamente performante şi o clădire minunată, dar dacă nu

dispune de personal bine pregătit, competent, clienţii vor fi nemulţumiţi de produsele sau de

serviciile oferite.

Una dintre cele mai importante funcţii ale unui manager este să asigure şi să coordoneze

resursele umane ale organizaţiei. Dintre toate sarcinile ce revin unui conducător, aceea de a

dirija latura umană este definitorie, deoarece totul depinde de cât de bine este asigurat acest

aspect. Majoritatea managerilor cu îndelungată experienţă afirmă că cele mai multe probleme

de conducere cu care sunt confruntaţi sunt în mare măsură legate de personal.

Asociatia Internationala de Ergonomie ofera urmatoarea definitie: ergonomia (sau

factorii umani) este disciplina stiintifica ce se ocupa cu interactiunile intre oameni si alte

elemente ale unui sistem si aplica teorii, principii, informatii si metode de proiectare pentru a

optimiza performanta generala a sistemelor.

Termenul de ergonomie vine din limba greacă (ergos=muncă şi nomos=lege, normă).

Acesta a fost folosit pentru prima dată în anul 1857 de biologul polonez Wojciech

Zostryebowski în studiul său Perspectivele ergonomiei ca ştiinţă a muncii, dar în limbajul

comun de specialitate va fi lansat mult mai târziu, în anul 1949, de psihologul englez K.F.H.

Murrell. Dacă la început a circulat sub diferite denumiri (ştiinţa muncii, psihologia muncii,

chiar şi psihologie inginerească), astăzi denumirea ergonomie este acceptată de majoritatea

specialiştilor. Deşi sensul etimologic este mai larg, el s-a circumscris la început tot mai mult

la o sferă care cuprindea numai lumea muncii mecanice, efectuată cu ajutorul maşinilor. În

acest sens Maurice de Montmollin defineşte ergonomia ca fiind: tehnologia comunicaţiilor în

sistemele om-maşină. Ergonomia îşi găseşte, prin însăşi ţelurile şi materia cu care lucrează, un

orizont foarte larg şi deschis, interdisciplinar, care se preocupă nu numai de relaţiile dintre om

şi maşină ci şi de perfecţionarea acestor relaţii. În acest din urmă înţeles, ergonomia reprezintă

33

studiul muncii în scopul ameliorării sale. Pe acest drum de adaptare reciprocă a omului şi a

tehnicii merge în special ergonomia anglo-americană, în timp ce şcoala franco-belgiană pune

accent pe fiziologie şi pe psihotehnică.

FIG. 7.3 – Exemplu Proiectare ergonomică

În concluzie, ergonomia este o ştiinţă complexă care sintetizează anumite principii ale

unor ştiinţe precum: ştiinţele medicale, economice, tehnice, antropometrie, psihologia muncii,

sociologia muncii în scopul aplicării acestora la proiectarea echipamentelor, a uneltelor, a

mobilierului şi la găsirea tuturor măsurilor care să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă,

precum şi la formarea executanţilor.

6.6.2. Obiectul de studiu al ergonomiei

 Ergonomia, fiind o ştiinţă, dispune de un obiect de studiu, de metode şi de tehnici de

cercetare proprii.

Obiectul de studiu al ergonomiei îl constituie organizarea activităţii umane în procesul

muncii prin optimizarea relaţiei din sistemul om-maşină-mediu, având drept scop creşterea

eficienţei tehnico-economice, optimizarea condiţiilor satisfacţiei, motivaţiei şi rezultatele

muncii, concomitent cu menţinerea bunei stări fiziologice şi favorizarea dezvoltării

personalităţii

34

Însă această optimizare, în special cea a relaţiei om-maşină-mediu, necesită îndeplinirea

următoarelor condiţii:

- orientarea şi selecţia riguroasă a factorului uman;

- reorientarea profesională;

- proiectarea echipamentelor în concordanţă cu posibilităţile umane;

- crearea unei ambianţe care să asigure securitate şi confort;

- repartizarea raţională a sarcinilor;

- economia energetică a organismului uman.

În opinia specialiştilor, ergonomia urmăreşte obţinerea informaţiilor privitoare la muncă

necesare la fundamentarea în mod raţional a adaptării muncii la om şi a omului la muncă în

scopul creşterii productivităţii, cu alte cuvinte ergonomia are drept obiect cercetarea şi

indicarea modului în care trebuie proiectată şi efectuată orice operaţie, având în vedere

realizarea unei economii cât mai importante de energie umană.

În birou ergonomia urmăreşte studierea elementelor umane şi materiale ale procesului

de muncă în complexitatea şi în interdependenţa lor; capacităţile umane şi modul cum acestea

pot fi utilizate în mod optim, pe întregul fond de timp de muncă; gradul de complexitate al

echipamentului şi mobilierului, precum şi modalităţile tehnice de lărgire a ariei de activitate a

lucrătorilor, în condiţiile diminuării stresului şi a oboselii; condiţiile de mediu şi mijloacele de

reducere a influenţei lor negative.

Direcţiile de organizare ergonomică şi de perfecţionare a activităţii din birou ar trebui să

aibă în vedere următoarele aspecte:

- recrutarea, selecţia, încadrarea, promovarea perso-nalului după aptitudini, pregătire şi

performanţe;

- stabilirea dimensiunii optime a colectivelor de muncă;

- stabilirea unor forme specifice de stimulare în muncă şi aplicarea acestora;

- diminuarea efortului fizic şi intelectual prin achiziţionarea unor echipamente

informatice moderne;

- dotarea birourilor şi a serviciilor cu mobilier potrivit caracteristicilor antropometrice

ale lucrătorilor, poziţiei acestora în timpul muncii, sarcinilor de îndeplinit şi locului zonei de

muncă;

- studierea microclimatului, în scopul creării unui echilibru optim între om şi mediul său

de lucru, reducerii efortului senzorial şi creşterii posibilităţilor de concentrare în executarea

35

sarcinilor. Elementele de microclimat (zgomot, temperatură, iluminat, culoare) trebuie

adaptate la specificul activităţii din fiecare birou.

Proiectarea ergonomică a locurilor de muncă în birou presupune parcurgerea câtorva

etape:

1. Documentarea în vederea proiectării noilor locuri de muncă;

2. Efectuarea unor studii de fezabilitate în scopul reorganizării locurilor de muncă

existente;

3. Examinarea statistică a situaţiei existente pe baza informaţiilor culese la locul de

muncă supus reproiectării;

4. Proiectarea variantelor de organizare a locului de muncă, calculul eficienţei şi

alegerea variantei optime

Totodată ergonomia integrează cunoștințe din următoarele domenii:- medicină (anatomie, fiziologie, igienă);

- antropometrie;

- ştiinţe tehnice (proiectare de mijloace de producţie şi tehnologii);

- ştiinţe economice (economia, organizarea şi planificarea muncii, stimularea

muncii, economia energetică a organismului uman);

- psihologia şi sociologia muncii.

Figura 7.5 - Sistemul „om-produs-ambianţă".

Această figură prezintă sintetic domeniul ergonomiei ca intersecţia dintre subsistemele

"produs", "om"," ambianţă". Când se pune în discuţie competitivitatea prin prisma calităţii fie

că este vorba de un produs, proces sau serviciu, trebuie făcută o analiză amănunţită a acesteia.

36

O astfel de metodă este analiza valorii care vizează realizarea funcţiilor utile ale produsului,

procesului sau serviciului, cu un cost minim fără a afecta calitatea şi performanţele acestora.

Obiectivul fundamental al metodei constă în optimizarea raportului dinte valoarea de

întrebuinţare şi costul total de producţie şi se poate exprima prin relaţia:

Vi / Ct = max, (1)

unde: Vi = valoarea de întrebuinţare;

Ct = costul total de producţie.

In proiectarea spatiului de munca, dar si in situatii din viata de zi cu zi, ergonomia are

ca centru de interes omul. Situatii incomode si ineficiente, cazuri in care siguranta si sanatatea

sunt puse in pericol sunt evitate luand in considerare capacitatile si limitele umane. Factorii

care contribuie in ergonomie includ: pozitia corpului si miscarea (sezand, vertical, ridicarea

obiectelor, impins, tras), factori de mediu (zgomot, vibratii, iluminat, climat, substante

chimice) informatii si operatiuni (informatie vizuala sau perceputa prin unul din celelalte

simturi, relatia vizual-operativa in operarea cu masinarii), cat si organizarea muncii (sarcini

potrivite, joburi interesante).

Ramurile principale ale ergonomiei sunt: ergonomia fizica, ergonomia cognitiva si

ergonomia organizationala.

Ergonomia fizica se refera la reactiile corpului uman la cerintele fizice si psihologice

ale muncii. Afectiunile provocate de solicitari repetate, vibratii, forta si postura sunt cele mai

des intalnite, asadar au implicatii in proiectare.

Ergonomia fizica se ocupa cu impactul anatomiei, antropometriei, biomecanicii,

fiziologiei si mediului material asupra activitatii fizice. Punctele de interes includ consecintele

miscarilor repetate, manipularea materialelor, sguranta la locul de munca, confortul in

utilizarea dispozitivelor portabile, proiectarea tablourilor de comanda, pozitii si mediul de

munca. De asemenea, studiaza modul in care factori de mediu precum caldura, lumina,

zgomotul, praful, chimicalele s.a. afecteaza productivitatea individului.

Domenii de studiu: posturi de lucru, manipularea obiectelor, miscari repetitive,

tulburari musculoscheletale, designul locului de munca, sanatatea si securitatea in munca.

Ergonomia cognitiva se ocupa cu procesele mentale, precum perceptia, memoria,

ratiuna si locomotia, deoarece ele afecteaza interactiunile dintre oameni si alte elemente ale

37

unui sistem" (Asociatia Internationala de Ergonomie). Subiectele principale includ

suprasolicitarea mentala, luarea deciziilor, performanta , interactiunea om-masina, stresul

muncii si antrenamentul.

Ergonomia cognitiva reprezinta o ramura in curs de dezvoltare a ergonomiei ce acorda

atentie in particulare analizei proceselor cognitive necesare operatorilor in industria moderna.

Ea are ca scop imbunatatirea performantei in sarcinile cognitive cu ajutorul anumitor

interventii, cum ar fi:

proiectarea centrata pe utilizator in interactiunea om-masina si om-calculator

proiectarea unor sisteme de tehnologie a informatiei care sa sustina sarcini cognitive

dezvoltarea de programe de pregatire

 Domenii de studiu: suprasolicitarea neuropsihica, luarea deciziilor, obtinerea

performantei, interactiunea om-calculator, stresul la locul de munca, pregatirea.

Ergonomia organizationala, cunoscuta si sub numele de macroergonomie, se ocupa

cu optimizara sistemelor socio-tehnice si organizarea structurilor, regulilor si proceselor in

vederea maximizarii eficientei.

Scopul este de a obtine un sistem de lucru complet armonizat care asigura satisfactia

de munca a angajatilor si investirea acestora in munca desfasurata. De asemenea, include

studiul conscintelor pe care le are tehnologia asupra relatiilor interumane, proceselor si

institutiilor.

Cateva interventii des intalnite sunt urmatoarele:

ergonomia participatoare (angrenarea angajatilor in identificarea si rezolvarea

problemelor ergonomice)

imbunatairea proceselor de sistem

siguranta ca parte integrata a culturii organizationale

Spatiul de munca ergonomic organizational adera la Modelul de Echilibru. Toate

sistemele interactioneaza si orice schimbare in unul din ele are impact asupra celorlalte. Daca

toate elementele nu sunt proiectate sa functioneze in confluenta, siguranta, productivitatea,

eficitenta si calitatea pot suferi. Mai mult, obtinerea acestui echilibru duce la reduceri ale

costului sau chiar evitarea unor cheltuieli inutile. Asadar, dupa modelul de echilibru, se face

tot posibilul de a anticipa si minimiza impactul schimbarilor.

38

Domenii de studiu: comunicarea, managementul resurselor, planificarea muncii,

stabilirea orarului de munca, munca in echipa, ergonomia comunitatilor, noi paradigme in

munca, organizatii virtuale, teleactivitatea, managementul calitatii.

Semnificatia sociala a ergonomiei

Ergonomia poate contribui la solutionarea unui numar ridicat de probleme sociale cu

privire la siguranta, sanatate, confort si eficienta. Incidente zilnice precum accidente la locul

de munca, in trafic si acasa, cat si dezastre implicand macarale, avioane si uzine nucleare pot

fi deseori atribuite erorii umane. Dupa analiza a astfel de incidente se poate spune ca in multe

cazuri cauza este o intelegere inadecvata a operatorilor fata de sarcinile lor si relationarea fata

de acestea. Probabilitatea accidentelor poate fi redusa daca se va lua in considerare

posibilitatile umane si conditiile necesare pentru ca un individ sa isi duca la bun sfarsit

sarcinile.

In concluzie, ergonomia este studiul muncii si al modalitatilor de a adapta aceasta la

oameni, cat si adaptarea omului la munca, ea trateaza probleme ce pot avea impact in viata

profesionala a individului, cat si in cea sociala, iar cunostintele necesare solutionarii acestor

probleme deriva dintr-o varietate de disciplinie integrate in ergonomie.

6.6.3. Clasificarea ergonomiei

În funcţie de cerinţele care i se adresează, ergonomia poate fi privită după o serie de criterii care delimitează mai multe feluri ale ergonomiei, cu domenii specifice de preocupare:

a) după scopul urmărit, distingem:

”Ergonomia adaptării muncii la om”- studiază crearea mijloacelor

confortabile de muncă, de la cele mai simple, la cele mai complexe;

”Ergonomia adaptării omului la munca sa” –asigură fiecărui om o muncă

potrivită cu aptitudinile si posibilităţile individuale;

b) după faza de aplicare:

„Ergonomia de concepţie” – se aplică în faza de proiectare a locului de

muncă, utilaj, proces;

„Ergonomie de corecţie” – studiază locurile de muncă deja existente;

c) după obiectul preocupărilor:

”Ergonomie a producţiei” – elaborează şi urmăreşte aplicarea

standardelor ergonomice în procesul de producţie;

39

”Ergonomie a produsului” – elaborează şi urmăreşte aplicarea

standardelor ergonomice ale produselor;

d) după conţinut:

”Ergonomia activităţilor” – studiază munca din punct de vedere

antropologic, fiziologic, igienic;

”Ergonomia informaţiei” – studiază cognitivitatea implicată si generată de

procesul de producţie, având la bază percepţia, raţionamentul, decizia;

”Topoergonomia” – proiectarea dimensională a locurilor de muncă,

conform particularităţilor antropometrice ale omului;

”Bioergonomia” – studiază fenomenul de oboseală a organismului uman,

în raport cu elementele de organizare a muncii;

6.6.4. Proiectarea ergonomică a mobilierului de birou

 Câteva din cerinţele la care trebuie să răspundă un loc de muncă organizat pe baza

principiilor ergonomice ce au ca obiectiv optimizarea relaţiei om-mijloc de muncă-mediu se

referă la mobilier:

- amplasarea şi combinarea adecvată a mobilierului, din punct de vedere funcţional şi

estetic;

- mobilierul să fie simplu, să asigure poziţia corectă a părţilor corpului în timpul

executării operaţiilor şi să corespundă cerinţelor ergonomice şi estetice.

Mobilierul de birou a făcut obiectul unor norme şi recomandări precise care le stabilesc

dimensiunile, capacitatea de stocare, spaţiul necesar pentru utilizare; acestui mobilier i se

asociază echipamentele şi materialele utilizate în mod curent sau cu intermitenţe în serviciile

şi în posturile de lucru.

40

Alegerea mobilierului va fi relativ uşoară dacă beneficiarul se adresează unor

producători specializaţi. Cea mai mare parte dintre aceştia au experienţă şi dispun de echipe

care se pot deplasa şi pot propune proiecte de implementare care să corespundă cât mai exact

posibil nevoilor beneficiarului, posibilităţilor financiare şi planurilor arhitectului. Încercând să

obţină cel mai bun preţ, beneficiarul poate apela la mai mulţi furnizori, reţinând pe cei care

oferă livrarea şi montarea pe loc în termene rezonabile. Nu trebuie pierdut din vedere şi faptul

că implementarea

mobilierului nu este

niciodată definitivă şi

după un timp pot fi

necesare unele

modificări; de aceea este

preferabil mobilierul

format din module mici,

demontabile, uşor de

deplasat şi de aşezat

(rafturi independente cu

faţă dublă, scaune

ergonomice sau pliante,

fotolii dispuse individual

sau în banchete, mese de lucru ce pot lua diferite forme). Multe probleme datorate unei

previziuni deficitare la nivelul stabilirii planurilor se pot rezolva sau ameliora prin dispunerea

variabilă a mobilierului.

41

FIG. 7.6 – Lipsă de ergonomie

Alegerea cu grijă a mobilierului de birou poate avea o contribuţie importantă asupra

moralului personalului şi de asemenea poate fi o cale de creştere a eficienţei în muncă.

Mobilierul nepotrivit poate avea serioase repercusiuni asupra sănătăţii şi stării fizice a

personalului, care în final se poate transpune într-un nivel ridicat de absenteism şi într-un

randament redus.

Mobilierul unui birou modern dotat cu aparatură electronică (computere, terminale,

imprimante, echipamente pentru microfilme) trebuie să fie proiectat astfel încât să satisfacă

toate necesităţile personalului care lucrează cu aceste echipamente. De asemenea, este necesar

să existe cabluri suficient de lungi care să fie aşezate astfel încât să fie cât mai puţin vizibile.

Cablurile pot fi încorporate în birouri astfel încât computerele, telefoanele sau sursele de

lumină să poată fi poziţionate în locuri corespunzătoare, în felul acesta securitatea în lucru

creşte şi se creează economii importante de cablu.

Numeroase firme oferă astăzi mobilier modern pentru personalul care lucrează în grup

cu echipamente legate la reţea. Aceste staţii de lucru facilitează colaborarea iar mobilierul se

adaptează uşor la necesităţile echipamentelor. Pupitrele pentru terminale pot avea extensii de

tastatură pentru operare confortabilă, iar mesele pentru imprimante pot avea un sertar

dedesubt în care este păstrată hârtia.

Pentru mobilierul de birou se pot folosi mai multe materiale, dar uzuale sunt: lemnul,

plasticul şi metalul.

42

6.6.5. Scaunul ergonomic

În opinia multor specialişti, cea mai importantă piesă de mobilier în birouri este

scaunul.

Deşi pentru mulţi poate să pară o problemă lipsită de importanţă, chiar hilară, alegerea

scaunului  pentru locul de muncă  a devenit în ultimul timp un subiect mult discutat şi studiat

de specialiştii în ergonomie.

Pentru cei mai mulţi oameni cel mai important echipament de birou este calculatorul.

Într-adevăr, atât calculatorul cât şi proiectarea întregii staţii de lucru este astăzi importantă,

dar să nu uităm că fără un scaun confortabil, munca lucrătorilor nu poate fi eficientă.

Petrecerea a lungi perioade de timp într-un scaun de birou poate cauza dureri de spate

sau chiar agrava problemele deja existente ale coloanei vertebrale. O pozitie statică, pe lângă

faptul că duce la cresterea tensiunii în spate, ceafă, umeri, brate si picioare, poate si să crească

tensiunea din muschii spatelui si din discurile coloanei vertebrale.

Tendinta persoanelor care stau foarte mult într-un scaun de birou este să se cocoseze,

sau să se „culce” în scaun, si această pozitie poate întinde ligamentele.

În timp, o pozitie incorectă si inconfortabilă poate să provoace daune iremediabile

coloanei sau chiar să agraveze durerile deja existente. De aceea, pentru a evita astfel de

probleme, este necesar un scaun ergonomic, care să sustină spatele si să te ajute să formezi o

pozitie de stat corectă. Totusi, a avea un scaun ergonomic nu este de ajuns. Mai important este

să ajustezi scaunul în functie de proportiile tale, pentru a îmbunătăti confortul si a reduce

tensiunea din ceafă si spate acumulată atunci când stai.

Specialistii sunt unanimi în a aprecia că ergonomia scaunului are un impact major

asupra sănătătii si eficientei muncii noastre.

Statisticile demonstrează că 80% din societatea modernă suferă de tulburări

musculoscheletale (TMS) datorate pozitiei de sedere pe scaun, care pentru organismul uman

este naturală, si scaunelor care nu asigură o pozitie corectă pentru utilizator. Totodată, prin

disconfortul pe care îl produc, aceste cauze duc la scăderea semnificativă a eficientei muncii.

Ce putem face pentru a evita aceste probleme?

În primul rând, să acordăm o atentie deosebită alegerii scaunului pe care stăm când

lucrăm.

Potrivit celor mai recente studii de ergonomie, scaunul ideal trebuie să respecte

următoarele conditii:

Scaunul trebuie să aibă cinci puncte de sprijin pentru o stabilitate bună, să aibă

43

rotile pentru a permite miscarea, iar sezutul trebuie să permită răsucirea;

Înăltimea trebuie să fie reglabilă pentru a permite sprijinirea picioarelor pe

podea sau pe suportul de picioare si în acelasi timp pentru mentinerea coapselor în unghi de

cel putin 90 de grade cu gambele picioarelor;

Tapiteria scaunului trebuie să permită aerisirea pielii, pentru a preveni

supraîncălzirea locală, disconfortul termic si transpiratia excesivă;

Ansamblul sezut-spătar trebuie să permită contactul între zona lombară si

spătarul scaunului pentru sprijinirea permanentă a coloanei vertebrale atunci când

picioarele sunt asezate pe podea sau pe suportul de picioare. Totodată, sezutul trebuie să fie

rotunjit în partea din fată, pentru a permite o bună circulatie sangvină la nivelul picioarelor;

Forma sezutului trebuie să asigure distributia uniformă a presiunii exercitate

asupra coapselor;

Sezutul trebuie să aibă o curbură ridicată înspre spătar, care să sustină si să

uniformizeze presiunea exercitată asupra zonei pelviene;

Spătarul trebuie să fie curbat, reglabil pe înăltime, prevăzut cu mecanism de

reglare a razei curburii, pentru a oferi suport regiunii lombare si sincronizat cu sezutul,

pentru mentinerea corectă a curburii coloanei vertebrale în timpul lucrului. În acest fel

se asigură o pozitie care reduce presiunea asupra coloanei, prevenindu-se hernia de disc si

arterita;

Bratele scaunului trebuie să fie reglabile, pentru a permite sustinerea

antebratelor utilizatorului paralele cu podeaua si umerii relaxati, prevenind efectul de

cocosare;

În cazul în care se lucrează la calculator, bratele scaunului trebuie să fie reglate

la înălțimea tastaturii si să ofere posibilitatea reglării radiale, astfel încât să asigure suportul

permanent al antebratelor utilizatorului;

Scaunul trebuie să ofere suport si pentru zona cervicală (tetiera), pentru

mentinerea înclinatiei corecte a capului fată de umeri. Altfel, are loc acumularea de tensiuni

în structura musculoscheletică a gâtului, care duc la aparitia contracturilor musculare,

la stres si dureri de cap;

Este importantă alegerea unui scaun ce permite miscarea liberă

tridimensională.

Acest lucru oferă o pozitie corectă a corpului, eliminarea tensiunilor de la nivelul

colonei vertebrale, relaxarea musculaturii spatelui si reducerea efectului static.În acest fel:

- se previne tasarea discurilor vertebrale, care favorizează aparitia herniei de disc;

44

- se previne reducerea capacitătii de absorbtie a socurilor;

- se reduce vulnerabilitatea coloanei la leziuni;

- se previne reducerea mobilitătii articulatiilor;

- se întăreste musculatura spatelui.

FIG. 7.7 - Pozitia ergonomică a spătarului

Deoarece la nivel mondial încă nu au devenit obligatorii aceste norme de ergonomie,

doar un număr restrâns de producători de scaune oferă produse care să răspundă acestor

cerinte. O problemă care a apărut în utilizarea scaunelor ergonomice a fost învătarea folosirii

acestora. Cei mai multi ucrători nu învată niciodată să facă ajustările necesare, să beneficieze

de facilitătile acestora si în ultimă instantă să amortizeze pretul lor destul de ridicat. Desi

învătarea necesită putin timp si un efort minim, utilizatorii nu acordă o atentie prea mare

acestei instruiri. De aceea, uneori, chiar la utilizatorii unor astfel de scaune au apărut

probleme în special de circulatie. Chiar confortul aparent cere studiu si atentie. Chiar dacă

birourile dispun de scaune ergonomice perfecte, noua tehnologie a adus o altă problemă:

majoritatea activitătilor de birou se desfăsoară fără să fie necesară părăsirea acestuia.

Retelele de calculatoare apărute în anii 90 au redus nevoia de deplasare dintr-un birou

în altul. Chiar procesarea de texte a eliminat obisnuitele pauze ale dactilografelor,

comunicarea prin retele permite astăzi dialogul la distantă. Chiar dacă toate acestea au

determinat cresterea productivitătii activitătilor de birou, ele au promovat în acelasi timp si o

semi-imobilitate uneori periculoasă.

Scaunele ergonomice trebuie să permită corpului miscări libere, spontane, constrânse

numai de gravitatie. Scaunul ar trebui să ofere utilizatorului un suport optim chiar dacă acesta

este în miscare sau se odihneste, desi foarte putin timp oamenii se odihnesc la locurile lor de

45

muncă. De exemplu, studiindu-se miscările operatorilor pe calculator s-au observat o multime

de pozitii, chiar atunci când acestia execută o singură sarcină. De altfel, cercetătorii au

identificat în munca de birou trei pozitii distincte:

- înainte - pentru activităti care necesită atenttie, concentrare (introducerea textelor de

la tastatură). Oamenii mai scunzi (dacă nu dispun de mobilier ajustabil) sunt de cele mai

multe ori obligati să lucreze în această pozitie;

- rezemare usoară - pentru conversatie, telefoane, lucrul cu tastatura sau mouse-ul.

Cercetătorii spun că aceasta este pozitia preferată de majoritatea lucrătorilor în birou;

- rezemare adâncă - pentru lectură, pentru odihnă si uneori în folosirea tastaturii

(căutarea unor informatii).

FIG. 7.8 - Ergonomia scaunului cu rotile

Expertii sunt de acord că schimbările frecvente ale pozitiei în timpul lucrului sunt

benefice pentru lucrători. Miscarea musculaturii actionează ca o pompă îmbunătătind

circulatia sângelui, miscarea coloanei este benefică pentru discurile intervertebrale iar

miscarea continuă a articulatiilor este indicată pentru încheieturi si pentru ligamente.

Dar unele pozitii uneori necesită ajustarea scaunului. Herman Miller, studiind 417 de

lucrători în birouri care dispuneau de scaune ergonomice, a observat că în timp ce 69%

foloseau manevrele de ridicare sau de coborâre a platformei, numai 1/3 foloseau ajustarea pe

verticală a spătarului si numai 27% foloseau facilitătile de ajustare a bratelor de sprijin.

Mai mult de jumătate erau complet nefamiliarizati cu stabilirea tensiunii de înclinare.

Un bun scaun trebuie să permită unei persoane să stea confortabil în oricare dintre cele trei

46

pozitii de bază si de asemenea să permită miscări spontane. Un scaun perfect trebuie să se

adapteze tuturor formelor si dimensiunilor corpului fără să împiedice circulatia sângelui.

Majoritatea lucrătorilor din birou stau în medie opt ore pe zi pe scaun la masa de lucru,

de aceea nu este deloc uimitor că scaunul a devenit astăzi cea mai importantă piesă de

mobilier în birouri. Statul pe scaun o perioadă

mare de timp poate provoca diverse probleme

cum ar fi: dureri ale picioarelor, datorită

marginilor platformei; dureri de spate, cauzate

de poziţia încordată a coloanei şi a muşchilor

dorsali, poziţie care provoacă vasoconstricţii ce

încetinesc circulaţia sângelui, deci şi

oxigenarea.

Peste 31 de milioane de americani suferă

în prezent de dureri de spate. Dar aceste dureri

reprezintă numai una din problemele de sănătate 

pe care lucrătorii din birouri din Statele Unite le

au la locurile lor de muncă. Centrul Naţional

pentru Statistica Sănătăţii arată că aproximativ

20% din durerile de spate sunt cauzate de poziţia

la locul de muncă, determinând o scădere a

productivităţii cu 25%. Acelaşi centru

menţionează că durerile de spate reprezintă aproximativ 40% din totalul durerilor musculare

apărute la locurile de muncă. Aetna Life and Casualty estimează că durerile repetitive, inclusiv

cele de spate, determină în Statele Unite pierderi de 20 de miliarde de dolari pe an cuprinse în

costuri medicale şi în reduceri de salariu.

Geoff Wright, un specialist canadian în ergonomie arată că: „Astăzi majoritatea

specialiştilor recunosc că staţia de lucru şi scaunul trebuie proiectate astfel încât să se

adapteze diferenţelor fizice dintre lucrători. Dacă acest lucru nu este făcut, angajaţii nu vor

putea lucra la întreaga lor capacitate, iar riscul durerilor de gât, de umeri, de spate, de braţe

sau de încheieturi este deosebit de mare”.

Un scaun ergonomic ar trebui să ofere spatelui, în special zonei lombare, un suport. Dr.

Wright spune că acest suport ar trebui să fie ajustabil. De asemenea, spătarul scaunului ar trebui să

permită şi o ajustare pe verticală pentru a se adapta lungimii spatelui lucrătorilor, deşi această

soluţie, arată profesorul Burloiu, nu rezolvă problema durerilor de spate. Durerea este provocată

47

de înclinarea în faţă a corpului, însoţită de încordarea coloanei şi a muşchilor dorsali, de aceea este

necesară o înclinare a planului de lucru spre operator (ca un pupitru) astfel încât corpul să nu se

mai încline în faţă, să stea drept sau chiar puţin înclinat pe spate. Deşi mulţi specialişti spun că

este necesară  o ajustare înainte a spătarului pentru a reduce durerile de spate, proiectarea, în

ultimul timp, a unor  tastaturi pentru calculatoare cu un sistem care permite schimbarea unghiului

de lucru, întăreşte ideea profesorului Burloiu. 

Scaunul trebuie, de asemenea, să ofere, în special pentru oamenii mai scunzi,

posibilitatea de sprijin a  picioarelor pe podea sau pe un suport (condiţie obligatorie pentru cei

care lucrează în poziţia şezând). Acest suport, însă, trebuie să permită extensia picioarelor şi

păstrarea poziţiei verticale a corpului sau puţin aplecat pe spate.

Un spătar amplu este important pentru muşchii mari ai spatelui care trebuie  să

echilibreze întreaga greutate a corpului pe zona pelviană. Fără un astfel de suport muşchii fac

un efort continuu pentru menţinerea stabilităţii, de aceea pot apărea dureri ale muşchilor

spatelui, explică dr. Wright.

Este important, de asemenea, ca şi înălţimea platformei scaunului să fie reglabilă. Cele

mai multe scaune ergonomice au intervalul de ajustabilitate de aproximativ 5 inch (12,7 cm),

care ar trebui să fie suficient. Înălţimea platformei trebuie astfel stabilită încât, şezând,

lucrătorii să poată sta confortabil cu picioarele pe podea sau pe un suport. În felul acesta se

reduce presiunea pe coapse, favorizând circulaţia sângelui. Acest lucru îmbunătăţeşte

confortul, în special pentru cei scunzi care lucrează la mese fixe (nereglabile).

Un bun scaun ergonomic ar trebui să permită ajustarea atât în privinţa înclinării pe spate

cât şi adâncimea platformei. De asemenea, la fel de important este ca platforma să aibă marginile

rotunde pentru a nu exista puncte de presiune dureroase.

Deşi este important ca spatele să fie drept în timpul lucrului, la fel de important este ca

scaunul să permită o înclinare pe spate care să dea posibilitate utilizatorilor, periodic, să se

relaxeze. În acest sens dr. Wright arată: „Nu toate sarcinile necesită poziţia dreaptă a spatelui,

de aceea este bine ca scaunul să permită ajustări care se potrivesc şi altor poziţii de lucru.”

Ajustabilitatea este cea  mai importantă trăsătură de calitate a scaunelor de birou.

Pentru alegerea scaunului perfect este necesară consultarea unor standarde realizate de firme

specializate. De exemplu, în Statele Unite, American National Standards Institute-Human

Factors and Ergonomics Society (ANSI-HFES), un grup independent, analizează şi produce

astfel de standarde.  Această instituţie recomandă pentru scaunele de birou următoarele

caracteristici:

- să permită lucrătorilor să stea cu braţele drepte de la umăr şi cu coatele îndoite;

48

- să permită lucrătorilor să stea pe scaun cu genunchii îndoiţi şi cu picioarele sprijinite

pe podea sau pe un suport;

- să dispună de un spătar care să păstreze poziţia dreaptă a spatelui.

Standardele ergonomice sunt îmbunătăţite periodic iar standardele ANSI-HFES sunt în

mod curent revizuite. Administraţia Clinton s-a ocupat în mod deosebit de această problemă,

cerând Occupational Safety and Health Administration (OSHA) să facă noi propuneri în acest

sens.

În acelaşi timp, un mare număr de state din America au propus propriile standarde

ergonomice. Semnificativă este propunerea California Occupational Safety and Health

Administration (CALOSHA). Conform acestor standarde platforma scaunelor trebuie să fie

ajustabilă atât în înălţime cât şi în adâncime, spătarul trebuie să fie ajustabil, în special pentru

zona lombară, şi de asemenea suportul pentru braţe.

Propunerile OSHA şi revizuirea standardelor staţiilor de lucru de către ANSI-HFES au

ca obiectiv creşterea productivităţii şi reducerea riscurilor de apariţie a unor dureri

determinate de echipamentele şi de  mobilierul de birou. În acelaşi timp specialiştii în

ergonomie sprijină activităţile de realizare a unor noi produse care să asigure siguranţă şi

sănătate la locurile de muncă.

Şi în  Marea Britanie există o mare preocupare pentru realizarea unor astfel de

standarde ergonomice. În acest sens, British Standard oferă următoarele dimensiuni pentru

scaunele ajustabile ale dactilografelor şi operatorilor pe calculator:

Înălţimea scaunului de la pământ 393,7-495,3 mm

Lăţimea scaunului să nu fie mai mică de 330,2 mm

Lărgimea scaunului 406,1 şi 431,8 mm

Înălţimea spătarului de la nivelul platformei între 203,2 mm şi 301,8 mm

Adâncimea spătarului între 127mm şi 152,4 mm

Lărgimea spătarului nu mai mare de 304,8 mm

Aceste dimensiuni sunt proiectate să asigure poziţia confortabilă pe scaun cu spatele

rezemat de spătar şi cu picioarele sprijinite pe podea. Totuşi ele nu trebuie considerate ca

etalon deoarece sunt valabile numai în condiţiile antropometrice specifice ţării respective.

Unii specialişti, mai în glumă mai în serios, spun că scaunul ar trebui să poarte etichete

cu avertismente (în limba chineză cuvântul scaun înseamnă pat barbar). Poziţia şezând, spre

deosebire de cea ortostatică, determină o puternică presiune, uneori periculoasă, asupra

coloanei vertebrale. De fapt, rata celor cu probleme de spate este mai mare în rândul

49

lucrătorilor din birouri în comparaţie cu personalul din sectorul de producţie. Poate aceasta

explică şi faptul că  majoritatea croitorilor sunt scunzi, îndesaţi, chiar cocoşaţi. Persoanele

care stau toată ziua pe scaun fără să facă unele exerciţii fizice au în cele mai multe cazuri

dureri ale muşchilor spatelui, mai ales când munca lor impune atenţie şi încordare; se vorbeşte

deja de un sindrom al luptătorului de weekend. Munca sedentară poate uneori epuiza bărbaţii

sau femeile mai mult decât cea în mişcare.

6.7. Stabilire materiale și tratamente - LEMN

6.7.1. Proprietati, Avantaje , Dezavantaje

In urma unui studiu al costului (efectuat de colegul X) am decis ca ‘modulul pentru

persoane cu dizabilitai locomotorii’ sa fie realizat din lemn (tipul lemnului).

1. Proprietati Mecanice si de Deformatie

Proprietăţile mecanice ale lemnului depind de o serie de factori, dintre care cei mai importanţi

sunt:

caracterul si natura solicitării,

direcţia solicitării faţă de fibre,

viteza de încărcare şi durata de menţinere a încărcării,

structura şi defectele lemnului,

specia,

umiditatea.

Caracteristicile mecanice şi de deformaţii se determină în laborator pe epruvete de

dimensiuni mici executate dintr-un lemn fără defecte, obţinându-se astfel rezistenţele normate

ale lemnului ideal sub încărcări de scurtă durată. Caracteristicile lemnului sunt influenţate de

umiditatea lemnului şi, din acest motiv, toate sunt determinate pentru o umiditate de 12%.

50

TAB. 7.1 Caracteristicile mecanice ale lemnului

În tabel, sunt evidențiate caracteristicile mecanice şi de deformaţie a principalelor esenţe de

lemn, la umiditate de 12%, ce au la bază 2 direcții ale solicitării astfel:

directia solicitarii ( paralela cu fibrele) - II

directia solicitarii ( perpendicular pe fibre ) - ┴

2. Avantajele folosirii lemnului pentru constructia modului nostru

Densitatea aparentă redusă faţă de rezistenţa relativ mare. Comparativ cu

densitatea celorlalte materiale principale pentru construcţia modulului ( otel,

fier, aluminiu) se poate constata că lemnul este de 3,5 … 16 ori mai uşor iar

raportul dintre rezistenţă şi densitate are valoarea comparabilă pentru lemn şi

oţel, atât la compresiune cât şi la întindere.

Greutatea redusă a lemnului

Prelucrarea uşoară a lemnului în uzină, datorită rezistenţelor reduse la

prelucrare

Existenţa mai multor sisteme de asamblare, cu posibilitatea demontării şi a

refacerii parţiale sau totale a elementelor modulului.

Posibilitatea realizării unor forme deosebite care sunt dificil de realizat cu alte

materiale de construcţie.

Posibilitatea asocierii lemnului cu oţelul pentru formarea unei structuri mixte

3. Dezavantajele folosirii lemnului pentru constructia modului nostru

Lemnul, ca şi produs natural, de natură organică, având structura neomogenă şi anizotropă pe

lângă calităţi are şi o serie de inconveniente şi dezavantaje cum ar fi:

Variabilitatea foarte mare a caracteristicilor atât între specii cât şi în cadrul

aceleiaşi specii datorită unor surse de variabilitate foarte diverse

Influenţa mare a umidităţii asupra caracteristicilor fizico-mecanice

Defectele naturale ale lemnului (defecte de formă şi structură, crăpături etc.),

51

La ora actuala se utilizeaza doua procedee de clasificarea lemnului:

Clasificarea tradiţionala se realizează în urma unui examen vizual şi are în vedere

factorii de reducere a rezistenţei care pot fi examinaţi (în principal nodurile şi lăţimea

inelelor anuale),

Clasificarea mecanica se realizeaza pe baza unor încercări mecanice (procedeul

mecanic sau cu maşina).

6.8. Studiu cu privire la criterii și legi existente cu privire la

persoanele cu dizabilități locomotorii ce influențează proiectarea

În vederea stabilirii modului în care va arata produsul nostru au fost luate în

considerare legi ale statului român, ce prevâd diverse reguli și norme care influențează în mod

direct dimensiunile pentru modul. Astfel, am început prin a evidenția definiția persoanelor cu

handicap, din cadrul legii 446 din anul 2006.

Prezenta lege reglementează drepturile şi obligaţiile persoanelor cu handicap acordate

în scopul integrării şi incluziunii sociale a acestora cat si a asistentilor personali

profesionalizati.

52

Persoanele cu handicap, în înţelesul prezentei legi, sunt acele persoane cărora, datorită

unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitatile de a desfasura în mod

normal activităţi cotidiene, necesitand măsuri de protecţie în sprijinul recuperării, integrării şi

incluziunii sociale.

Prezenta lege promoveza si garanteza drepturile persoanei cu handicap, stabilite în

concordanta cu prevederile Cartei sociale europene revizuite, adoptată la Strasbourg la 3 mai

1996, ratificată prin Legea nr. 74/1999, precum şi cu celelalte acte interne şi internaţionale în

materie la care România este parte.

Odată cu aceasta definițe, tot în cadrul acestei legi sunt stipulate si drepturile persoane

cu handicap, astfel că persoanele cu handicap beneficează de drepturi la:

ocrotirea sănătăţii - prevenire, tratament şi recuperare;

educaţie şi formare profesională;

ocuparea şi adaptarea locului de munca, orientare şi reconversie profesională;

asistenta socială, respectiv servicii sociale şi prestaţii sociale;

locuinta, amenajarea mediului de viata personal ambiant, transport, acces la mediul

fizic, informaţional şi comunicational;

petrecerea timpului liber, acces la cultura, sport, turism;

asistenta juridică;

facilităţi fiscale;

evaluare şi reevaluare prin examinarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile de

către membrii comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani.

Promovarea şi respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revin, în principal,

autorităţilor administraţiei publice locale unde isi are domiciliul sau resedinta persoana cu

handicap şi, în subsidiar, respectiv complementar, autorităţilor administraţiei publice centrale,

societăţii civile şi familiei sau reprezentantului legal al persoanei cu handicap.

În baza principiului egalizarii sanselor, autorităţile publice competente au obligaţia sa

asigure resursele financiare necesare şi sa ia măsuri specifice pentru ca persoanele cu

handicap sa aibă acces nemijlocit şi neingradit la servicii. În baza acestei prevederi, și pentru

ușurarea realizării acestui lucru, am conceput exact produsul nostru. În vederea integrarii unei

persoane cu deficiențe locomotorii la o cladire de birouri, s-ar putea folosi conceptul gândit de

noi. Stabilirea cotelor, aproximative în această fază, a luat în considerare spațiul mediu pe

care o persoană trebuie sa îl dețină la un birou.

53

În continuare Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap şi celelalte

autorităţi publice centrale şi locale au obligaţia sa asigure, potrivit prezentei legi, condiţiile

necesare pentru integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap.

Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap elaborează politici şi asigura

monitorizarea şi controlul respectării drepturilor persoanelor cu handicap.

Pentru protecţia sănătăţii fizice şi mentale a persoanelor cu handicap, autorităţile

publice au obligaţia sa ia următoarele măsuri specifice:

sa includă nevoile persoanelor cu handicap şi ale familiilor acestora în toate politicile,

strategiile şi programele de dezvoltare regionala, judeteana sau locală, precum şi în

programele guvernamentale de ocrotire a sănătăţii;

sa creeze condiţii de disponibilitate, respectiv de transport, infrastructura, reţele de

comunicare, a serviciilor medicale şi sociomedicale;

sa înfiinţeze şi sa susţină centre de reabilitare specializate pe tipuri de handicap;

sa creeze condiţii pentru asigurarea tehnologiei asistive şi de acces;

sa dezvolte programe de prevenire a apariţiei handicapului;

sa sprijine accesul la tratamentul balnear şi de recuperare;

sa includă şi sa recunoască sportul ca mijloc de recuperare, dezvoltand programe

specifice.

FIG. 7.33 - Acces specializat autobus

Pentru a avea o comparație și o idee a celorlalte dispozitive folosite la ora actuală

pentru âmbunătășirea vieții persoanelor cu handicap locomotor, tot în baza acestei legi au fost

enumerate și dispozitive, accesorii, produse ce sunt finanțate sau parțial finanțate de casa de

54

asigurari de sănatate. Studiul dispozitivelor, s-a facăut din pucnt de vedere al proiectarii și

dimensionării, precum și a modului în care acestea ajută la activitățile de zi cu zi ale persoanei

respective. Odată cu analizarea modului în care au fost dimensionate si modelate produsele ce

vor fi enumerate mai jos, s-a putut realiza și o modelare mai conforma și mai strictă a

produsului nostru. Astfel în baza legii descrise mai sus, persoanele cu handicap au dreptul la:

dispozitive de protezare în domeniul ORL,

dispozitive pentru protezare stomii,

dispozitive pentru incontinenta urinara,

proteze pentru membrul inferior,

proteze pentru membrul superior,

dispozitive de mers/deplasare,

carucioare,

cadre de mers,

triciclete de mers,

trepiede,

carje,

cotiere,

bastane,

orteze,

incaltaminte ortopedica,

dispozitive pentru handicap vizual,

implanturi cardiace,

dispozitive de adaptare a autovehiculelor,

materiale igienico-sanitare pentru persoanele cu incontinenta urinara - cateter lubrifiat,

absorbante

Toate acestea se ofera conform Contractului-cadru privind condiţiile acordării

asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

55

FIG. 7.32 – Educația persoanelor cu dizabilități

În cadrul prevederi ale legii cu privire la educație, am considerat posibilitatea

implementării modulelor în spații de clasă speceal amenajate pentru persoanele cu dizabilități.

Cum vom evidenția mai jos, legea prevede a avea mobilier cu access special proiectat pentru

persoanele ce utilizeaza un scaun cu rotile, deci de aici și justificarea de folosire a modulului

nostru. Astfel, legea prevede urmatoarele:

“Persoanele cu handicap au acces liber şi egal la orice forma de educaţie, indiferent de varsta,

în conformitate cu tipul, gradul de handicap şi nevoile educaţionale ale acestora.

Persoanelor cu handicap li se asigura educaţia permanenta şi formarea profesională de-

a lungul întregii vieţi.

Educaţia persoanelor cu handicap se realizează prin:

unităţi de învăţământ special;

integrarea individuală în unităţi de învăţământ de masa, inclusiv în unităţi cu predare

în limbile minorităţilor naţionale;

grupe sau clase speciale compacte, integrate în unităţi preşcolare şi şcolare de masa;

servicii educaţionale prin cadrele didactice itinerante/de sprijin;

şcolarizare la domiciliu pana la absolvirea studiilor liceale, dar nu mai târziu de

împlinirea vârstei de 26 de ani, prin grija Ministerului Educaţiei şi Cercetării;

educaţia "la patul de spital", pe durata spitalizarii;

alternative educaţionale.

56

În cadrul procesului de învăţământ, indiferent de nivelul acestuia, persoanele cu

handicap au dreptul la:

servicii educaţionale de sprijin;

dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului şi gradului de handicap şi utilizarea

acestuia;

adaptarea mobilierului din sălile de curs;

manuale şcolare şi cursuri în format accesibil pentru elevii şi studenţii cu deficiente de

vedere;

utilizarea echipamentelor şi softurilor asistive în susţinerea examenelor de orice tip şi

nivel.”

În ceea ce privește transportul legea în cauza are numeroase prevedere ce obligă

autoritățile să adapteze mijloacele de transport, scările, rampele de acces și așa mai departe

pentru a facilita accesul persoanelor ce utilizează un scaun cu rotile.

Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia sa ia următoarele măsuri specifice în

vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap:

sa achizitioneze mijloace de transport în comun adaptate;

sa adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie în limitele tehnice

posibile, conform reglementărilor în vigoare;

sa realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private,

programe de transport al persoanelor cu handicap.

FIG. 7.34 - Acces specializat metrou

Pentru clarificarea termenilor folosiți in prezenta lege, este necesară evidențierea unui

gloasar, explicat mai jos. Glasor de termeni:

57

Acces neingradit al persoanei cu handicap - accesul fără limitări sau restrictii la

mediul fizic, informaţional şi comunicational;

Accesibilitate - ansamblul de măsuri şi lucrări de adaptare a mediului fizic, precum şi

a mediului informaţional şi comunicational conform nevoilor persoanelor cu handicap, factor

esenţial de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor persoanelor cu handicap în

societate;

Adaptare - procesul de transformare a mediului fizic şi informaţional, a produselor

sau sistemelor, pentru a le face disponibile şi persoanelor cu handicap;

Adaptare rezonabila la locul de munca - totalitatea modificărilor făcute de angajator

pentru a facilita exercitarea dreptului la munca al persoanei cu handicap; presupune

modificarea programului de lucru, achiziţionarea de echipament, dispozitive şi tehnologii

asistive şi alte măsuri asemenea;

Angajare asistată - opţiunea de angajare care facilitează munca în locuri de munca

obişnuite de pe piata competitivă a muncii şi care presupune oferirea de sprijin în căutarea

locului de munca şi la locul de munca, transport, tehnologii ajutatoare, instruire, specializare;

Atelier protejat - spaţiul adaptat nevoilor persoanelor cu handicap, unde acestea

desfăşoară activităţi de formare, dezvoltare şi perfecţionare a abilităţilor; poate funcţiona în

locatii din comunitate, în centre de zi, în centre rezidentiale şi în unităţi de învăţământ

speciale;

Cai şi mijloace de acces - elementele prin care se asigura accesul în clădirile publice

şi care asigura posibilitatea deplasarii persoanelor cu handicap în interiorul clădirii;

Cerinţe educative speciale - necesităţile educaţionale suplimentare, complementare

obiectivelor generale ale educaţiei adaptate particularitatilor individuale şi celor caracteristice

unei anumite deficiente sau tulburări/dificultăţi de invatare, precum şi o asistenta complexa de

tip medical, social etc.;

58

Dizabilitate - termenul generic pentru afectari/ deficiente, limitări de activitate şi

restrictii de participare, definite conform Clasificarii internaţionale a functionarii, dizabilitatii

şi sănătăţii, adoptată şi aprobată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, şi care releva aspectul

negativ al interactiunii individ-context;

Egalizarea sanselor - procesul prin care diferitele structuri sociale şi de mediu,

infrastructura, serviciile, activităţile informative sau documentare devin disponibile şi

persoanelor cu handicap;

Incluziune socială - setul de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile

protecţiei sociale, ocupării forţei de munca, locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării şi

comunicării, mobilitatii, securităţii, justiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii

sociale;

Integrare socială - procesul de interactiune dintre individ sau grup şi mediul social,

prin intermediul căruia se realizează un echilibru funcţional al părţilor;

Loc de munca protejat - spaţiul aferent activităţii persoanei cu handicap, adaptat

nevoilor acesteia, care include cel puţin locul de munca, echipamentul, toaleta şi căile de

acces;

Program individual de reabilitare şi integrare socială - documentul elaborat de

comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în care sunt precizate activităţile şi

serviciile de care adultul cu handicap are nevoie în procesul de integrare socială;

Sanse egale - rezultatul procesului de egalizare a sanselor, prin care diferitele structuri

ale societăţii şi mediului sunt accesibile tuturor, inclusiv persoanelor cu handicap;

Tehnologie asistiva şi de acces - tehnologia care asigura accesul cu sanse egale al

persoanelor cu handicap la mediul fizic, informaţional şi comunicational;

59