Profilul de competenţă al cadrului didactic

Calităţile şi trăsăturile unui bun educator au constituit obiectul multor lucrări valoroase. O sinteză reprezentativă a acestora regăsim în lucrarea Elenei Macavei (2001, pp. 35 – 44):

- Însuşirile socio-afective şi volitive - echilibrul emoţional, simpatia, altruismul, optimismul, rezistenţa la oboseală şi la stres, forţa, perseverenţa şi tenacitatea - sunt benefice performanţelor comunicării educat-educator.

- Însuşirile abilitar-aptitudinale - deprinderi intelectuale, motrice performante, inteligenţa generală, inteligenţa socială, inteligenţa exersată în domenii teoretice, practice - constituie temeiul autorităţii reale a educatorului.

- Însuşirile de fire şi temperament- sociabilitatea, firea echilibrată, deschisă, puterea de muncă - personalizează relaţia paideutică.

- Însuşirile caracteriale - omenia, corectitudinea, conştiinciozitatea, obiectivitatea, responsabilitatea, altruismul, modestia, decenţa, fermitatea, verticalitatea -imprimă credibilitate şi prestanţă relaţiei educative.

- Însuşirile atitudinale -optimismul, autoperfecţionarea, încrederea în sine şi în alţii, siguranţa de sine, toleranţa - contribuie la asigurarea eficienţei relaţiei educative.b. Competenţe profesionaleCultura generală - Pentru ca profesorul să poată realiza cu succes problemele instructiv-educative, pentru a se manifesta ca un adevărat intelectual şi educator, el trebuie, ca pe lângă pregătirea de specialitate, să aibă şi alte resurse pe care să le folosească în activitatea sa complexă de educator. Pentru asigurarea acestor resurse, profesorul are nevoie să dovedească o bogată cultură generală. În acest context, el trebuie să-şi însuşească informaţii din domeniul artelor (literatură, pictură, sculptură, teatru, cinematograf etc.). Desigur, ar fi de un real folos şi stăpânirea unor cunoştinţe de cultură fundamentală (din domeniile fizicii, chimiei, biologiei, psihologiei, sociologiei, informaticii etc.).

Cultura de specialitate îl recomandă pe educator ca reprezentant al uneia sau al mai multor discipline.

Pregătirea de specialitate temeinică, specifică anumitor discipline de învăţământ, constituie calitatea esenţială şi fundamentală pentru exercitarea cu competenţă şi eficienţă a muncii de profesor. Nu poţi exercita profesia de profesor dacă nu ai o pregătire temeinică de specialitate, căci nu poţi pregăti pe alţii, dacă tu ca profesor nu eşti foarte bine pregătit.

Pregătirea psihopedagogică, tactul şi măiestria pedagogică sunt necesare pentru abilitatea de a cunoaşte şi înţelege elevul, studentul, pentru a-i accepta realitatea psihologică. Ea mijloceşte conştientizarea obiectivelor, cunoaşterea şi aplicarea eficientă, creatoare a metodelor şi procedeelor, organizarea situaţiilor de învăţare. În concepţia

pedagogică modernă, pentru ca profesorul să poată concepe, organiza, proiecta actul educaţional are nevoie neapărat şi de pregătire, tact şi măiestrie psihopedagogice, care sunt cerute, îndeosebi, de ipostaza de educator.

Numai îmbinarea calităţilor de specialist, de om de ştiinţă şi de cultură cu calitatea de psihopedagog poate duce la obţinerea unei profesii de educator, de profesor, care să se manifeste cu competenţă şi eficienţă instructiv-educativă.

În contextul unei pregătiri temeinice şi eficiente, un rol deosebit îl au măiestria şi tactul psihopedagogice ale profesorului.

Măiestria psihopedagogică reprezintă capacitatea (dimensiunea) complexă, personală şi specifică a profesorului de a concepe, organiza, proiecta şi conduce (desfăşura) cu competenţă şi prestigiu, spirit creativ şi eficienţă sporită procesul de învăţământ, procesul de instruire şi educare a tinerilor.

Tactul psihopedagogic este în fapt o componentă a măiestriei psihopedagogice, care se defineşte prin capacitatea deosebită personală şi specifică a profesorului de a acţiona în mod selectiv, adecvat, suplu, dinamic, creator şi eficient pentru a asigura reuşita actului educaţional în cele mai variate ipostaze educaţionale, chiar în cele mai dificile. În acest context, el include o gamă variată de caracteristici ale personalităţii profesorului, cum sunt: umanismul şi iubirea sinceră şi reală faţă de elevi; spirit de creativitate etc..

Preocupare şi capacitate de perfecţionare profesională şi psihopedago gică, sistematică şi continuă. Deoarece toate domeniile vieţii sociale sunt în evoluţie, sunt caracterizate prin schimbări, prin noutăţi, pregătirea obţinută în şcoală şi facultate nu mai este suficientă; ea trebuie mereu restructurată prin integrarea tuturor noutăţilor esenţiale de natură ideatică şi practică ce apar mereu, şi, în acelaşi timp, prin eliminarea a ceea ce s-a uzat moral, a ceea ce nu mai prezintă fiabilitate cognitivă sau acţională.

Deontolgia profesională. Pe lângă competenţă în specialitate, educatorul trebuie să fie animat de dragostea faţă de semeni, faţă de profesie, responsabilitate, onestitate, exigenţă şi autoexigenţă, consecvenţă, fermitate, verticalitate. Organizarea şi structurarea tuturor categoriilor de competenţe determină stilul - acesta imprimă originalitate personalităţii educatorului.

c. Competenţe de metacomunicareAtitudinea mentală pozitivă, farmecul personal şi simţul umorului sunt modalităţi

de exprimare a comunicării subliminale, a metacomunicării, calităţi ale unei persoane speciale care se doreşte a fi şi educatorul -învăţătorul, profesorul.

Gândirea pozitivă, ca performanţă operaţională şi, mai cu seamă, ca atitudine mentală, este benefică adaptării şi integrării sociale, echilibrului biopsihic, meţinerii sănătăţii şi vindecării bolilor, performanţelor activităţii, reuşitei şi succesului. În acest sens, gândirea pozitivă este stimulativă, constructivă, susţine perseverenţa de a lupta cu obstacolele şi de a le depăşi, de a ţine sub control stresul. Prin contrast, gândirea negativă descurajează, obstrucţionează iniţiativele, barează avântul, hotărârea, subminează încrederea în sine şi în alţii, determină atitudini inflexibile, ostile, agresive.

Farmecul personal. Oricine vine în contact cu semenii exercită, cu sau fără intenţie şi voie, o influenţă de atracţie sau de respingere, luând în seamă extremele.

Modul dezinvolt de a fi, optimismul, farmecul personal degajat de ţinută, gest şi mimică, modul de exprimare, timbrul şi inflexiunile vocii, vestimentaţia etc. cuceresc, mijlocesc stabilirea şi orientarea relaţiilor în sensul dorit şi aşteptat. Pe un fond atitudinal optimist, farmecul personal adaugă un plus de şansă eficienţei relaţiei educaţionale.

Dispoziţia pentru umor. O bună impresie în relaţiile cu semenii este creată de dispoziţia pentru umor. Aceasta face parte din ansamblul însuşirilor personalităţii celor ce exercită profesiuni bazate pe relaţiile interumane, cum este şi cea de educator. Fiind un mod de comunicare spiritual, agreabil, umorul fin, de bun gust, reduce distanţa dintre partenerii relaţiei educaţionale, detensionează atmosfera încordată, conflictuală, dezamorsează revendicările neîndreptăţite (lucrări, note), rezolvă conflicte (părinţi-copii, profesor-elev, între elevi/studenţi), reduce stresul, ajută să se depăşească necazurile şi eşecurile.