CUPRINS

1. România înaintea Păcii

2. Deschiderea Conferinței

3. Discriminarea României

4. Tratatele semnate de România și lupta pentru dreptate

5. Recunoașterea internațională

6. Personalități ale vremii

7. Concluzii

1

În anul 1914 atât România cât și Italia erau membre ale Triplei Alianțe, Italia aderând în

1882 iar România, un an mai târziu, cele două văzând în Austro-Ungaria o posibilă soluție a

rezolvării problemelor cu Franța, respectiv Rusia. Diferența dintre cele două este că Italia era un

partener cunoscut al Triplei Alianțe în timp ce România era unul secret. După incidentul din 1914,

refuzul de a interveni de partea Aliaților a fost rezultatul unei politici preconizate de Ion I.C.

Brătianu 1. Astfel decizia de neutralitate a României este reliefată de neacceptarea aplicării

tratatului semnat cu Puterile Centrale deoarece se dorea eliberarea teritoriilor românești anexate de

către statul dualist. 2

Prin urmare au început să se pune bazele unei politici orientate împotriva Germaniei și

Austro-Ungariei. România a semnat un acord și cu Italia, care înștiințase deja Viena că dorește să

rămână neutră, prin care se stabilea că nici una dintre ele nu va ieși din neutralitate înainte de a se

anunța reciproc, că se vor consulta în problemele ce le vizau pe amândouă plus păstrarea drept

secretă a acestei colaborări. A urmat apoi un nou tratat cu Italia prin care se stabilea apărarea

comună în cazul unei agresiuni venite din partea Austro-Ungariei. De aici rezultă că România

începe a-și construi legături care să-i asigure apropierea de Antanta și recunoașterea de către

aceasta a drepturilor asupra teritoriilor aflate sub austro-ungari. Atitudinea Londrei la aflarea

discuțiilor întreprinse de Italia cu România a fost una pozitivă.

Pe plan intern, opinia publică cerea intrarea numaidecât a României în război pentru a

elibera Transilvania. România semnează convenții și cu Rusia, Anglia, Franța, Italia dupa o serie

de discuții de unde reieșea dorința Antantei în a considera România doar un pion pe care să-l

utilizeze după bunul plac însă România nu a fost de acord cu cerințele impuse astfel că în cele din

urmă se acceptă cerințele delegației române și anume orientarea militară strict către Austro-

Ungaria și ii se promite acesteia sprijin în privința recuperării teritoriilor locuite de români.

Asfel România a intrat în război în urma unor dezbateri ce s-au desfășurat pe o perioadă de doi

ani.

A optat pentru Antanta după ce a semnat Tratatul de Alianță la 17 august 1916 care sublinia

aspirațiile României. Colaborând cu Antanta a făcut primul pas iar prin discuțiile avute de

România cu Rusia cea din urmă i-a promis recunoașterea drepturilor României asupra teritoriilor

luate de Austro-Ungaria și se angajează în a obține sprijinul Franței și Angliei. România se angaja

la rândul ei , în a păstra o neutralitate față de Rusia. România declară război Austro-Ungariei prin

1 Sherman David Spector, România și Conferința de Pace de la Paris: diplomația lui Ion.I.C.Brătianu, Iași, Institutul European, 1995, p. 122 *** coord.Viorica Moisuc , România și Conferința de Pace de la Paris (1918-1920): triumful principiului naționalităților, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1983, p. 53

2

așa numita „Declarație de război” în care erau evidențiate toate nedreptățile la care a fost supusă

România și necesitatea de a intra în luptă alături de acele state ce îi pot asigura crearea statului

național unitar. Această declarație a fost trimisa și Germaniei, Turciei și Bulgariei, acestea

declarând de îndată război României. Opinia publică a salutat intrarea în război accentuând ideea

că România nu a renunțat la neutralitate în favoarea unor noi cuceriri.

România a depus un efort economico-financiar, militar plus acțiuni diplomatice care să susțină

bunul mers al războiului, guvernul român dorind să demonstreze că tot ceea ce dorea era unirea.

În perioada octombrie 1916 - octombrie 1918 au existat proiecte ale Puterilor Centrale ce

urmăreau încheierea unei păci separate cu România iar mai apoi a uneia cu Antanta insă condițiile

pe care Austro-Ungaria le propunea nu mulțumeau statele mici precum România. Austro-Ungaria

își schimbă des politica pendulând între inițiative de tratate cu România dar și cu Germania,

sprijinind încheierea unei păci cu Ucraina și Rusia Sovietică. Revine la România care se vede

forțată să semneze tratatul de la București, cu Puterile Centrale, deosebit de dezavantajos

românilor deoarece impunea dominație militară, economică și politică. România însă beneficia

atunci de sprijinul Puterilor Aliate și Asociate care declară nule clauzele acestui tratat. Ulterior

însă nu își vor respecta cuvântul. Evoluția războiului din lunile mai-octombrie 1918 a dus la

reluarea acțiunii militare de către România.3 Turcia cere armistițiu iar Germania și Austria aflate

aproape în agonie doresc să realizeze recunoașterea tratatului de la București însă România nu

cedează. Situația Bulgariei era gravă fiind aproape de a capitula astfel că România reia ofensiva

militară împotriva Puterilor Centrale.

Primul război mondial ia sfârșit prin înfrângerea Puterilor Centrale astfel că la sfarșitul

anului 1918 nu se mai putea discuta de imperii multinaționale, în locul lor au aparut noi state

moderne care au trasat noua hartă a Europei înainte de deschiderea Conferinței de Pace de la Paris.

Astfel principiul naționalităților ce se referă la recunoașterea dispunerii libere a unui stat de

propriul destin, de dreptul inalienabil de a se organiza și conduce asa cum dictau interesele

naționale 4 a devenit o realitate 5 și pentru statele din centrul și estul Europei.

Următoarea problemă pusa pe masa de discuții a guvernului român o constituie recunoașterea la

nivel internațional de către Marile Puteri, a statului național unitar român creat la 1 decembrie

1918.

3 *** coord. Viorica Moisuc , op cit, p.1794 Ibidem, p. 1995 Ibidem, p. 265

3

Încetarea ostilităţilor prefigura mult-aşteptatele tratative pentru pace de la Paris 6 ,

Conferinţa de Pace reprezântand unul dintre cele mai ample evenimente diplomatice ale secolului

XX. La 18 ianuarie 1919 în Sala Oglinzilor de la Versailles, președintele Franței, Raymond

Poincaré, a deschis lucrările Conferinței de Pace care trebuia să pună capăt unui război îndelungat.

Interesul popoarelor față de această reuniune internațională, care s-a aflat în centrul atenției

mondiale pentru aproape doi ani, izvora din promisiunile că spre deosebire de reuniunile

internaționale anterioare, acum Conferința se va baza pe principii democratice. Popoarele

considerau că Inaltul for de la Paris era chemat nu doar pentru a recunoaște situația existentă după

război ci și pentru a îndrepta inechitățile, pentru a repara distrugerile şi pentru a asigura progresul

pașnic al umanității. 7

Practic principiile de bază în relaţiile internaţionale erau pacea, securitatea şi colaborarea

economică.

Participanții de prima clasă la această Conferință sunt politicienii, diplomații și experții

care au avut ca scop inițial stabilirea frontierelor și confirmarea noilor state prin tratate care

trebuiau să fie instrumente internaționale cu putere politică și juridică.8 Însă contradicțiile dintre

marile puteri învingătoare sunt sesizabile încă de la început fapt care va fi evidențiat și prin

hotărârile ce se vor adopta ulterior în cadrul Conferinței.

Cercurile franceze considerau că Franța fiind țara care a contribuit cel mai mult la înfrângerea

Puterilor Centrale merita mai mult decât primirea Alsaciei și Lorenei. Dorea detașarea Renaniei de

Germania și fixarea frontierei pe Rin, plus ocuparea regiunii Saar fapt care era în contradicție cu

echilibrul ce trebuia stabilit între state. Anglia dorea extinderea posesiunilor coloniale iar Italia era

nemulțumită de poziția ei actuală. Aceiași atitudine este adoptată și de Japonia care își manifestă

nemulțumirea față de împărțirea Extremului Orient. SUA dorea dobândirea unui ascendent politic

asupra propriilor aliați prin intermediul superioritățiii sale economice 9 , superioritate ilustrată prin

faptul că țările europene, inclusiv România datorau bani Statelor Unite care erau considerate

bancherul lumii.De aici rezultă că centrul economic al capitalismului nu mai este în Europa ci în

SUA. Rusia, în care se instaurase regimul bolşevic din 1917 nu trimite delegaţi. Astfel poziţia

comună a statelor Antantei va fi dificil de stabilit în cadrul Conferinţei.

6 http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2010Noiembrie/Filip Valentin Fernand - De la autonomie la autodeterminare. Impactul proiectului wilsonian in Romania7 http://www.istoriatransilvaniei.ro/vol2/v2c4.pdf8 *** coord. Viorica Moisuc , op cit, p. 2689 Ionela Corina Tudosie, Relațiile româno-americane la Conferința de Pace de la Paris (1919) , Slatina, Editura Didactic Pres, 2006, p.10

4

O altă problemă era reprezentată de fixarea sumei reparațiilor de război precum și a cotei ce îi era

alocată fiecarui stat ce a participat la război alături de Antanta însă soluția stabilită la Conferință

nu va reuși să mulțumească toate statele.

Atmosfera Conferinței de Pace de la Paris se poate caracteriza prin complexitatea

intereselor marilor puteri și a divergentelor dintre acestea în ciuda faptului că principiul egalității

trebuia să primeze. România se prezenta la Conferință cu încredere în opera de justiție ale cărei

baze urma să fie pusă. Înainte de începerea dezbaterilor, România a beneficiat de sprijinul Franței,

Stephan Pichon, ministrul de externe, declarând că nu o va abandona . Și ministrul de externe

englez, Arthur Balfour, scriindu-i lui Take Ionescu la 18 noiembrie 1918, afirma că guvernul

englez va acorda tot ajutorul necesar privind problema unificării. Secretarul de stat american,

Robert Lansing, a susținut că este interesat de dorințele poporului român. Asemenea atitudini

oficiale întăreau încrederea românilor. 10 Însă apoi România s-a confruntat cu problema tratatului

semnat cu Puterile Centrale.

Cu toate că marile puteri au declarat că nu recunosc valabilitatea tratatului semnat la București,

acestea îi vor reproșa ulterior nerespectarea Pactului din 1916 care sublinia să nu încheie pace cu

dușmanul și vor declara România o țară „neutră” iar tratatul caduc. Din atitudinea abordată de

către marile puteri rezultă politica lor imperialistă și punerea pe un plan ultim a doleanțelor micilor

națiuni. După o serie de discuții se acceptă însă de către Franța, la 1 ianuarie 1919, admiterea

României la Conferința de Pace în calitate de stat secundar aliat iar Anglia și SUA sunt și ele de

acord.

În alcătuirea delegației române Ion I.C.Bratianu s-a inconjurat de colaboratorii săi apropiați

ce sprijineau politica Partidului Național Liberal printre care și Nicolae Misu având funcția de

prim locțiitor al șefului delegației. Alături i-au mai fost Alexandru Vaida Voievod, care va fi

animat de dorința de a ridica la scara întregii Europe problema statului român 11 , Constantin

Crișan, Neagoe Flondor și Ioan Pelivan. Figurile lui Ion I.C.Brătianu şi Alexandru Vaida Voievod

se consideră a fi dominante în ceea ce priveşte prezenţa românească la Conferinţa păcii.12

Opinia publică din România a urmarit pas cu pas evoluția evenimentelor de la Paris fie că este

vorba de ziarisți, scriitori sau oameni de stiință, toți au insistat să-și spuna părerea cu privire la

acest eveniment major. Presa din Ploiești întreprinde o campanie de informare a populației în

privința delegației românesti care se prezintă la Conferința de Pace de la Paris precum și a

drepturilor cu care aceasta se înfățișează la masa verde. Cu toate că ziarele prezentau articole

10 http://www.istoriatransilvaniei.ro/vol2/v2c4.pdf

11 Liviu Maior, Alexandru Vaida Voievod, București, Editura Rao, 2010, p.512 Alexandru Vaida Voievod, Scrisori de la Conferinţa de Pace, Bucureşti, Editura Multi Press, 2003, p.3

5

pozitive, România s-a confruntat în cadrul Conferinței cu dificultăți datorită atitudinii marilor

state. 13

Optimismul era pus însă, pe seama speranței în mai bine, a incetării războiului și a interesului

național urmărit de România, recunoașterea internațională a unirii. Încă de la început era vizibilă

dominarea celor patru mari puteri: Franța, Anglia, SUA și Italia ale căror delegații erau și cele mai

însemnate cantitativ. Acestora li se va alătura și Japonia. Cea mai vizibilă discriminare întreprinsă

de acestea consta în împărțirea statelor admise la Conferință în state cu interese „generale” adică

marile puteri și state cu interese „limitate” sau „speciale” adică țările mici. 14 Aceasta pune capăt

principiului echilibrului care trebuia să ghideze acțiunile Conferinței. S-a încercat ascunderea

acestei discrepanțe sub masca efortului suportat de marile puteri care era considerat incomparabil

cu cel al micilor țări.

România face parte din țările cu interese limitate prin urmare poate doar să își expună

dorințele și să i se faca comunicări, nu i se iau în considerare interesele economice, nu este admisă

la redactarea tratatelor ce o implică.

Conducerea Conferinței a fost acordată la inceput „Consiliului celor zece” alcătuit din membrii ai

Angliei, Franței, SUA, Italiei și Japoniei fapt care semnalează din nou conferirea de puteri

nelimitate marilor state și excluderea celor mici. Ulterior Consiliul s-a împărțit în „Consiliul celor

patru” sau „Cei patru mari” și „Consiliul celor cinci” sau „Cei cinci mici”. Conducerea deplină

însă îi va aparține celui dintâi format din David Lloyd George reprezentantul Angliei, Georges

Clemenceau reprezentatul Franței, Woodrow Wilson reprezentatul Americii şi cel al Italiei,

Vittorio Orlando. Consiliul dorea să-și impună autoritatea asupra micilor state fapt care a stârnit

revolta reprezentanților micilor națiuni. În plus neparticiparea statelor direct implicate la

dezbaterea problemelor teritoriale a dus la o serie de dispute și la îngreunarea discuțiilor . În ceea

ce privește problema României atât experții francezi , englezi cât și cei americani au recunoscut și

sustinut verbal dreptul poporului român la unitate național-statală pe baza principiului

naționalităților 15 fapt care parea a duce la luarea de decizii într-un mod mai ușor și just.

Însă poziția discriminatorie este din nou ilustrată odata cu discutarea problemei reprezentării

diferitelor state în prima sedință a Consiliului Suprem unde statele mici au fost reprezentate prin

doi delegați plenipotențiari (cazul României) cu excepția Serbiei și Belgiei, reprezentate cu câte

trei, în timp ce marile puteri cu câte cinci. Explicația lui Wilson pentru această împărțire a fost

13 Gheorghe Calcan, Ion Agrigordaiei, România și Conferința de Pace de la Paris,1919-1920 : studii și

documente, Ploiești, Editura Prahova, 2001 p.1014 Ibidem, p.1415 *** coord.Viorica Moisuc , op cit, p 288

6

considerată neacceptabilă , acesta susţinând că statele mari au fost cele nevoite să suporte efortul

militar.

Atitudinea românească nu a fost una care s-a limitat la cea tipică unui observatory pasiv, ea dădea

dovadă de o gândire politică matură . 16 În aceasta categorie este inclusă și presa. În presa

românească se discuta despre modul necorespunzător în care marile puteri tratau statele mici

precum România 17 și dificultățile la care este expusă aceasta.

Odata ajunși la Paris românii constată ca nu sunt reprezentați în multe comisii astfel

Brătianu insistă a fi admiși în comisia pentru instituirea Ligii Națiunilor. În plus România nu era

reprezentată în Comisia pentru porturi și căi navigabile. Dupa o serie de discuții România va fi

reprezentată în Comisia pentru instituirea Societătii Națiunilor, pentru instituirea războiului,

pentru reparații, pentru porturi și căi navigabile și ferate, pentru economie, aeronautică însă nu

avea membri în Consiliul Suprem, în comisiile ce se ocupau de problemele teritoriale, militare și

cele ale minorităților. 18 Presa mondială, de la Washington la Iași, ia atitudine față de

comportamentul marilor puteri și critică aspru comportamentul lor invocând nerespectarea

principiului care îi justifica scopul. Cu toate carențele sesizabile încă de la început, opinia publică

precum și delegația româna trimisă la Paris continuă să spere.

Unul dintre primele tratate încheiate după primul război mondial a fost Tratatul de la Versailles,

semnat de marile puteri cu Germania. România alături de micile puteri aliate nu au fost consultate

deși prevederile tratatului le vizau direct. România a semnat la 28 iunie 1919 tratatul despre a

cărui conținut a fost informată doar cu o zi înainte. S-a stabilit încetarea drepturilor germanilor

asupra cablului Constanța-Constantinopol și renunțarea Germaniei la tratatul de la București.

Tratatul prevedea și înființarea unei comisii a cărei obligativitate era aceea de a stabili suma pe

care țările învinse trebuiau să o plătească precum și modalitățile de plată și cât la sută trebuia să îi

revină fiecărei țări. România a cerut Germaniei o suma de peste două miliarde lei aur, despăgubiri

pentru punerea în vigoare anticipată a tratatului de la București, despăgubiri pentru distrugerea

industriei petroliere, despăgubiri pentru pagubele suferite din partea aliaților, despăgubiri pentru

pagubele suferite de civili și de stat. Însă Comisia a recunoscut doar cea din urmă cerere astfel s-a

observat că doleanțele și speranțele României, referitoare la obținerea unor sume importante

proveniind de la germani pentru a-și putea reface economia , au fost spulberate. România a primit

doar 1 % din suma totală prevazută pentru reparațiile datorate de Germania, suma pe care

16 http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2010Noiembrie/Filip Valentin Fernand - De la autonomie la autodeterminare. Impactul proiectului wilsonian in Romania17 Ionela Corina Tudosie, op cit , p. 618 *** coord.Viorica Moisuc , op cit, p. 317

7

delegația a refuzat să o primească considerand-o josnică.Pentru reparațiile datorate de Austria,

Ungaria și Bulgaria s-a stabilit un procent de 12,5 % pentru România. 19

Un tratat extrem de important este Tratatul cu Austria despre a căror prevederi Nicolae

Iorga nota că ,,Aliatii n-au fost nici drepți, nici măcar amabili”. 20 Tratatul includea și o clauză

referitoare la minorități fapt care deranja delegația românească. Președintele Wilson a propus

inserarea acestui articol prin care România să fie supusă la aceleași obligații față de minorități,

precum Polonia sau Cehoslovacia. Acestea alături de Serbia au manifestat mai puțină ostilitate

față de tratat astfel doar România se opunea. Wilson încearcă să-l convingă pe Brătianu că nu se

va exercita nici o influență negativă asupa drepturilor minorităților și că nu acceptă revizuiri din

partea unui stat ca România. Brătianu invocă egalitatea în drepturi între state mici și mari, stabilită

de către Conferință. Totodată România trebuia să semneze un tratat pe cinci ani prin care trebuia

să acorde liberul tranzit pentru toate mărfurile și mijloacele de transport ale Aliaților fără nici un

fel de vamă ceea ce înseamnă control economic. În plus se cerea plata unei datorii de stat a fostei

Austro-Ungaria precum și alte sarcini financiare toate acestea datorită faptului că a obținut noi

teritorii. Ion I.C Brătianu a susținut faptul că nu va semna decât în momentul în care vor fi tratați

corespunzator.

România a cerut dreptul de a examina tratatul înainte de a fi înmânat austriecilor și a obținut un

timp de 48 de ore în care a încercat să convingă, fără success, reprezentanții țărilor interesate astfel

că va acționa de unul singur criticând aspru marile puteri în legatură cu problema minorităților.

Atunci când proiectul a fost prezentat reprezentanților Austriei delegația română a realizat că tot

zbuciumul său a fost în van deoarece nici un articol nu fusese modificat. Lucrurile se complică și

marile puteri nu optează pentru calea diplomației ci se recurge la amenințări ce puteau provoca

ruperea legăturilor diplomatice cu România plus oprirea transporturilor militare, de armament sau

echipament, din tările aliate, în România.21

SUA amenința că va ieși din Conferință dacă nu se vor lua măsuri împotriva României. Reacția lui

Brătianu a fost una acidă el atacând marile puteri , menținându-și punctul de vedere referitor la

tratat și sustinând că e de preferabil să își dea demisia decât să accepte tratatul. Lupta lui Ion

I.C.Brătianu nu a dat succes astfel că acesta și-a dat demisia. Demisia sa a iscat în presa

americană, engleză și în unele ziare franceze largi discuții ce cereau sancționarea acestuia pentru

ca alți politicieni să nu-i urmeze exemplul. Brătianu însă urmărea prin părăsirea Conferinței

acordarea unui ultimatum în ceea ce privește modificarea clauzelor referitoare la minorități.

Guvernul format după demisia lui Brătianu a reușit să obțină modificări ale textului tratatului 19 Ionela Corina Tudosie, op cit , p. 5720 http://foaienationala.ro/romania-si-conferinta-de-pace-de-la-paris-in-memoriile-lui-nicolae-iorga.html21 Ionela Corina Tudosie, op cit , p.38

8

astfel au fost scoase articolele 10 și 11 22 care alături de articolele 1, 13, 14, 16 conțineau afirmații

care lezau independența statului român 23 Însă a fost adaugată și mențiunea că tratatul nu a fost

impus ci discutat alături de marile puteri și România 24 Deși fals s-a trecut peste acest aspect și s-a

semnat tratatul cu Austria.

Nu doar presa românească sprijină acțiunile delegației României ci și mare parte din presa

franceză manifestă interes față de problemele cu care se confruntă țara, exemplul fiind articolul

lui Robert de Fleurs din ziarul „Le Figaro” 25 scris în perioada când România a părăsit

Conferința. Autorul articolului îmbină logica cu retorica pentru a ilustra nedreptățile asupra cărora

au fost supuși românii. Ziarul critică decizia de a întoarce spatele românilor care au fost în tabăra

Aliaților și de a-i ajuta pe maghiari în pofida insultelor aduse de presa maghiară care caracteriza

Antanta și țările implicate prin decadență, furt și profit. Ziarul „Le Figaro” precum și o parte din

opinia publică franceză au continuat să adope aceiași poziție favorabilă și după ce Ion I.C.Brătianu

și-a dat demisia din cadrul Conferinței.

Unul dintre principalele obiective pe care România trebuia să le ducă la bun sfarșit era

rezolvarea problemei frontierelor. Recunoașterea pe plan internațional a întregirii statului

românesc s-a facut printr-o serie de tratate astfel unirea Basarabiei cu România s-a semnat la Paris

pe 28 octombrie 1920, a Bucovinei la Saint-Germain la 10 septembrie 1919, a Transilvaniei la

Trianon pe data de 4 iunie 1920 , granița cu Dobrogea a fost stabilită prin Tratatul de la Neuilly

sur Seine la 29 noiembrie 1919 iar cea din Banat pe 10 august 1920 prin tratatul de la Sevres.26

Prin pacea semnată la București în 1913 în cadrul celui de–al doilea război balcanic,

partea de sud a Dobrogei, Catrilaterul, a intrat în componența României. Apoi prin Pacea de la

București din 1918, România a pierdut Dobrogea care a fost luată de Bulgaria până în apropierea

liniei Cernavodă-Constanța. România păstra doar portul Constanța. Încheierea tratatului cu

Bulgaria a fost mai ușoară deoarece Bulgaria nu a fost o mare putere ce se afla în fața pierderii

unor mari teritorii dar și pentru că în acest tratat nu au fost incluse clauze speciale asupra protejării

minorităților.După o serie de discuții s-a hotărât ca România să păstreze Dobrogea fapt care a

nemulțumit guvernul bulgar care a demisionat.

Noul guvern a încercat să obțină bunăvoința puterilor însă nu a reușit astfel că la Neuilly sur Seine

la 29 noiembrie 1919 s-a semnat tratatul de pace între Bulgaria și Puterile Aliate 27 care prevedea

pierderi teritoriale nu doar în favoarea României ci și Serbiei și Greciei.

22 Ibidem, p. 6423 Gheorghe Calcan, Ion Agrigordaiei, op cit, p.4924 Ibidem, p.5225 Ibidem, p.1526 Ibidem, p.2627 Ibidem, p.66

9

România a întâmpinat mari dificultăți în ceea ce privește recunoașterea internațională a

unirii cu Transilvania care s-a concretizat abia în 4 iunie 1920 lângă Paris, la Trianon unde s-a

semnat tratatul dintre Puterile Aliate și Ungaria.

Unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută pe plan oficial pe 10 septembrie 1919

odată cu semnarea tratatului de pace cu Austria la Saint-Germain en Laye. 28

În ceea ce privește Banatul, România s-a confruntat cu două opinii distincte, a lui Brătianu

și a lui Take Ionescu cel din urmă considerând că partea vestică a Banatului să îi fie acordată

Regatului sârbo-croato-slovean însă poziția lui era neoficială în timp ce Brătianu dorea stăpânirea

întregului Banat.

După o întrevedere cu principele sârb unde și-a expus dorința de a avea o graniță naturală, situația

nu a putut fi rezolvată astfel că problema a fost pasată Comisiei Teritoriale a Conferinței de Pace

care a hotărât ca partea vestică să fie atribuită Regatului sârbo-croato-slovean iar cea estică,

României.

Comisia s-a izbit de opoziția lui Brătianu astfel că a stabilit granița propusă de către englezi și

anume o linie ce pornea de la vărsarea Mureșului în Tisa și care traversa în diagonală Banatul 29,

hotărâre care nu a mulțumit nici una din părti. Prin urmare s-a revenit din nou asupra hotărârii și s-

a adoptat propunerea francezilor ce corespunde în linii mari cu granița de azi.

Deși Brătianu a continuat să susțină necesitatea primirii întregului Banat decizia a fost deja luată

astfel că la 10 august 1920 la Sèvres s-a incheiat tratatul dintre cele patru mari puteri pe de-o parte

și pe de alta parte Romania și Regatul sârbo-croato-slovean.

Cazul Basarabiei este unul paradoxal ea fiind prima provincie ce s-a unit cu Patria Mamă

dar ultima recunoscută pe plan internațional. Acest lucru poate fi explicat prin refuzul manifestat

de către guvernul sovietic care nu dorea recunoașterea unirii având ca argument aşa-zisă

minoritate a românilor din Basarabia.

Cu toate acestea Comisia a realizat că dreptatea era evident de partea românilor .

Rezolvarea problemei a durat mai mult datorită poziției pe care România o va adopta în cadrul

Conferinței de Pace fapt care va atrage împotrivirea Statelor Unite ale Americii în privința

obținerii Basarabiei. Discuțiile au fost reluate abia în 1920 și în 28 octombrie 1920 s-a semnat

tratatul de la Paris prin care unirea cu Basarabia a fost în sfârșit recunoscută.

Astfel România își vede recunoscut pe plan internațional statulul național unitar . 30

28 Ibidem, p.4029 Ibidem, p.9630 Ionela Corina Tudosie, op cit, p. 68

10

O atenție deosebită în cadrul studiilor referitoare la Conferința de la Paris și implicit a

României a fost acordată și personalităților care fie prin discursuri orale sau scrise și-au

manifestat sprijinul și / sau simpatia față de delegația română.

Una dintre aceste personalități este George Clemenceau asupra căruia presa ploieșteană și-a

îndreptat atenția. Este considerat un mare patriot ce a luptat pentru strălucirea Franței și a condus-

o spre victorie și totodata, un mare sprijin pentru România a căror revedincari le-a recunoscut. 31

Vocile care au apărat România la Conferința Păcii, din cadrul politicienilor francezi sunt Raymond

Poincaré, președintele Franței care a menționat faptul că singurul scop al României a fost acela al

obținerii unității naționale. Desemenea România a mai beneficiat de simpatia lui Aristide Briand,

autoritate politică a vremii; a lui Franklin Bouillon, președintele Camerei Deputaților sau a

generalului Franchet d’Esperey.

La nivelul presei, ziare pariziene precum „La voieux des Communes” denotă injustițiile la care a

fost supusă România și necesitatea recunoașterii drepturilor ei. Alte ziare ce sprijină acțiunile

românilor sunt „L’Echo de Paris” , „La liberté” , „L’Information” „L’Oeuvre” , „Journal des

Debats” , „Le Temps”, „Le Matin”.32

O altă personalitate de această dată de origine română este Take Ionescu care nu a fost inclus de

către Ion.I.C. Brătianu în delegația oficială ce reprezenta România la Conferința de Pace de la

Paris, un motiv putându-l constitui punctele de vedere opuse în ceea ce a privit poziția României

față de recunoașterea pe plan internațional a Marii Uniri 33 Însă mulți l-au considerat pe Take

Ionescu ca fiind persoana potrivită pentru obținerea unei mai bune situații pentru România mai

ales ca Ion I.C Brătianu părăsise capitala franceză în semn de protest.

Neindoielnic este faptul că și Regina Maria a acordat o importanță deosebită desfășurării

lucrărilor Conferinței de Pace și modului în care au fost soluționate chestiunile care priveau

România. Deși obținuse promisiuni de la Cei Patru Mari acestea nu s-au concluzionat ci au rămas

abandonate fără explicații fapt care a dezamăgit-o pe Regină, spunând că România continuă să fie

tratată într-un mod incorect și meschin.34

Toate activitățile întreprinse de România atât înainte cât și în timpul Conferinței de Pace de

la Paris se centrează în jurul unei importante personalități și anume Ion I.C. Brătianu. Acesta este

caracterizat prin cuvinte de genul „dificil”, „rigid”, „calculat” iar diplomații străini l-au numit

31 Gheorghe Calcan , op cit, p.3732 Ibidem, p. 2833 Ibidem, p. 3334 http://convorbiri-literare.dntis.ro/FLORESCUnov8.html

11

„Sfinxul” .Regina Maria îl consideră „ironic dar simpatic” și „suspicios”. 35 Este de remarcat că

nu se sprijinea pe subordonați, conducea de unul singur, rareori influențat de opinia altora.

În 2010 s-au împlinit 90 de ani de la semnarea tratatelor care au recunoscut pe plan juridic

hotarele României întregite. 36

Luând sfârșit în anul 1920, Conferința de Pace de la Paris nu putea decât să ratifice sau să

reglementeze lucrurile deja infăptuite de România și de alte state plasate la periferia Austro-

Ungariei.

Atât retragerea americanilor cât și absența Rusiei de la Conferința de Pace au fost importante

pentru români. Căderea Rusiei Imperiale a fost un factor pozitiv pentru România deoarece dacă

Rusia Imperială ar fi fost reprezentată în mod clar România nu ar fi obținut Basarabia sau

Bucovina de nord.

Reușita acestui fapt este pusă și pe seama lui Ion I.C. Brătianu care este privit de către unii

istorici ca un „maestru în diplomația subtilă” 37

Cu toate acestea istoria a demonstrat că prevederile Conferinței nu au fost suficient de bine

impregnate.

Cei douăzeci de ani dintre cele doua războaie reprezintă răgazul acordat marilor puteri pentru

stabilirea obiectivelor și pentru a se înarma. În ciuda Marii Crize economice din anii 1929 - 1933,

ele îşi folosesc resursele pentru a produce arme distructive, pentru a-și consolida ambițiile, fapt ce

readuce în prim plan ignorarea nevoilor populației.

Cerinţele neîndeplinite şi măsurile cu scop răzbunător din cadrul Conferinţei de Pace de la Paris

sunt premizele celei de-a doua conflagraţie.

35 Sherman David Spector, op cit , p. 1436 http://www.isciv.ro/Nr.-15/romania-la-conferinta-de-pace-de-la-paris-1919-1920.html

37 Sherman David Spector, op cit, p. 296

12

Bibliografie selectivă

1. Calcan Gheorghe, Agrigordaiei Ion, România și Conferința de Pace de la Paris,1919-1920:

studii și documente, Ploiești, Editura Prahova, 2001, 152 p.

2. Kissinger Henry, Diplomaţia, București, Editura All, 2003, 780 p.

3. Maior Liviu, Alexandru Vaida Voievod, București, Editura Rao, 2010, 192 p.

4. *** coord Moisuc Viorica, România și Conferința de Pace de la Paris (1918-1920 ): triumful

principiului naționalităților, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1983, 416 p.

5. Spector Sherman David, România și Conferința de Pace de la Paris: diplomația lui

Ion.I.C.Brătianu, 1995, Institutul European, Iași, 382 p.

6. Taylor Alan John Percivale, Originile celui de-al doilea război mondial, Iași, Editura Polirom,

1999, 248.p.

7. Tudosie Ionela Corina, Relațiile româno-americane la Conferința de Pace de la Paris (1919) ,

Slatina, Editura Didactic Pres, 2006, 80 p.

8. Vaida Voievod Alexandru , Scrisori de la Conferinţa de Pace,Paris,Versailles,1919-1920,

Bucureşti, Editura Multi Press, 2003, 607 p.

9. http://convorbiri-literare.dntis.ro/FLORESCUnov8.html , accesat în data de 29.12.2010

10.http://foaienationala.ro/romania-si-conferinta-de-pace-de-la-paris-in-memoriile-lui-nicolae-

iorga.html , accesat în data de 29.12.2010

11. http://www.istoriatransilvaniei.ro/vol2/v2c4.pdf , accesat în data de 30.12.2010

12.http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2010Noiembrie/Filip Valentin Fernand - De la

autonomie la autodeterminare. Impactul proiectului wilsonian in Romania , accesat în data de

30.12.2010

13. http://www.isciv.ro/Nr.-15/romania-la-conferinta-de-pace-de-la-paris-1919-1920.html , accesat în data de 10.01.2011

13