Arhitectura militara si religioasa la geto-daci

Arhitectura militara va dobândi în sec. I î.e.n. si în sec. I e.n. o dezvoltare exceptionala, o dovada a înaltului nivel al civilizatiei. În regiunile de munte se ridica cetati de piatra impunatoare. Cele mai cunoscute sunt cele din muntii Orastiei: Costesti, Sarmizegetusa, Piatra Rosie, Blidaru, la care se adauga cele de la Piatra Craivii (lânga Alba Iulia), Capâlna, Tilisca si cea de la Bâtca Doamnei (Piatra Neamt). Nu trebuie pierdut din vedere ca dacii au ridicat si impunatoare cetati de lemn si pamânt, cum este cea de la Ocnita din Subcarpatii vâlceni, unde a fost localizata vechea Buridava dacica, pe baza unor inscriptii de epoca, facute pe fragmente ceramice. Aceasta avea o acropola si trei terase, înconjurate toate de „zid” de lemn si pamânt, cu o grosime de peste 3,50 m. La cetatea de la Costesti s-au folosit deopotriva ziduri de piatra si val de pamînt cu palisada; cetatea dispunea de mai multe bastioane, unele în interiorul incintei de piatra, altele în exterior. Cetatea de la Sarmizegetusa se afla la altitudinea de 1200 m si cuprindea o suprafata de 3 ha, iar zidurile aveau latimea de 3-3,20 m. Zidurile cetatilor de piatra erau din blocuri fasonate si aveau doua paramente; între acestea se punea piatra sfarâmata si pamânt batatorit formând emplectonul. În acelasi fel au fost si „zidurile” cetatii de la Buridava.

Cetatile dacice de piatra si de lemn aveau un caracter monumental, impresionant, ele faceau parte dintr-un sistem defensiv, deosebit de bine conceput în vremea lui Decebal. Ceea ce impresioneaza este complexitatea mijloacelor de aparare: ziduri de incinta, bastioane, turnuri de veghe si aparare, terase si platforme de lupta, valuri de pamânt, palisade. Desi era integrata în sistemul general defensiv, o cetate dacica dispunea si de mijloace proprii de aparare, în cazul ca ar fi fost izolata de restul cetatilor. Dacii au stiut sa foloseasca terenul în chipul cel mai corespunzator apararii. În unele cetati mai mari existau „palate” ale capeteniilor sau „turnuri-locuinta”.

De-a lungul unei perioade de mai bine de 150 de ani (sec. I î. Hr. - sec I d. Hr.), Dacia a fost înzestrata cu un veritabil sistem de aparare, cuprinzand mai mult de 90 lucrari de fortificatii, de diferite tipuri: asezari întarite, cetati si fortificatii de pamant. În ceea ce priveste fortificatiile Daciei preromane, cele din regiunea de sud-vest a Transilvaniei actuale constituie un grup aparte. Ridicate la sud de bazinul mijlociu al raului Mures - in acea parte a Carpatilor Meridionali care formeaza Masivul Sureanu -, ele au permis mentinerea sub control a cailor de acces catre capitala regatului dac, Sarmizegetusa. [...] In aceasta regiune a

capitalei regatului, vestigiile locuirii dacice formeaza un ansamblu unic, in care elementele civilizatiei autohtone se conjuga în modul cel mai fericit cu cele i

Fortificatiile propriu-zise se clasifica în trei categorii:

cetati ridicate în proximitatea marilor centre civile (Costesti - Cetatuie, Vîrful lui Hulpe ¥i Sarmizegetusa - acestea doua, din urma, pe teritoriul actualei localitati Gr¥distea de Munte),

cetati lipsite de asezari civile în jur, ridicate din ratiuni strict militare (Costesti - Blidaru, Luncani - Piatra Rosie) si

impozantul zid de aparare de la Cioclovina - Ponorici. Acesta din urma este construit din lemn si pietre nefasonate; are o lungime de mai mult de 2,5 kilometri si bastioane imense, cu diametre între 40 si 80 metri, ca si ziduri perpendiculare si oblice, adosate zidului principal si menite sa fragmenteze frontul de atac al inamicului. Întregul zid releva tehnica traditionala dacica, dar bastioanele ¥i zidurile perpendiculare tradeaza împrumuturi din lumea elenistica.

mprumutate din lumea clasica greco-romana.

Arhitectura religioasa este documentata de o serie bogata de monumente. Este vorba de seria sanctuarelor care, dupa planul lor, se împart în doua categorii: temple patrulatere si temple rotunde.

Dintre constructiile cu caracter religios cele mai importante sunt sanctuarele, adevarate temple ale antichitatii dacice. Aceste sanctuare sunt rectangulare, de tipul aliniamentelor de tamburi din calcar sau andenzit, si circulare, simple sau complexe. Din totalul de 30 de sanctuare descoperite pe teritoriul fostei Dacii, 23 sunt de tipul aliniamentelor, iar 7 apartin celei de a doua categorii. In cadrul complexului de cetati dacice din Muntii Sureanu, se gasesc urmele a 18 sanctuare, 15 rectangulare si 3 circulare.

Aceste edificii de cult erau amplasate, de regula, in afara incintei fortificatiei propriu-zise. Ele se ridicau pe terase special amenanjate. Elementele constructive, bazele de coloana in special, erau asezate direct pe stanca de pe terasa sau de pe fundatii realizate prin saparea in umplutura terasei a unor lentile in forma de palnie si umplute succesiv cu piatra de rau si argila, in vederea consolidarii terenului. Pe bazele de coloane din calcar se ridicau apoi coloanele din lemn, care sustineau acoperisul templului, in doua ape, din lemn si sindrila; in cazul bazelor din piatra de andezit, coloanele erau durate din acelasi material.

Amintim aici marele sanctuar rotund de la Sarmizegetusa, cu diametrul de 29,40 m si prevazut cu doua cercuri de blocuri de andezit si un cerc de stâlpi (coloane) grosi, de lemn. În interior se afla o încapere absidala.