47274078-Reeducarea-funcţională

7/16/2019 47274078-Reeducarea-funcţională

http://slidepdf.com/reader/full/47274078-reeducarea-functionala 1/33

Reeducarea funcţională

Reeducarea funcţională / recuperarea funcţională / reabilitarea / gimnasticamedicală / cultura fizică medicală = activitatea desfăşurată în cadrul unităţilor sanitare pentru însănătoşirea şi refacerea cât mai completă a organismului afectat, folosind catratament mişcarea sub diverse forme.

• complex de exerciţii, procedee şi metode aplicate asupra corpului omenesc, înscop profilactic, terapeutic şi recuperator şi este legată atât de medicină, cât şi deeducaţia fizică;

• noţiunile de bază provin din anatomie, fiziologie, ortopedie, neurologie,reumatologie;

Exerciţiul fizic = o activitate statică sau dinamică, executată în limitele anatomice şifiziolofice ale corpului, în perfecte condiţii de igienă.

Exerciţiul fizic se alcătuieşte respectând o serie de principii ale educaţiei fizice,- adaptarea efortul fizic la necesităţile şi posibilităţile individuale,

- nu se vor folosi eforturile maximale- intensitatea efortului se va diminua, după caz , până la nivel minimal / nul.Tehnicile care stau la baza realizării unui program de kinetoterapie se clasifică

în:⇐akinetice: - imobilizarea

- posturarea⇐ kinetice : ⊗ dinamice: ¬ pasive: - tracţiuni

- sub anestezie- pură asiatată- autopasivă- mecanică

- pasivo-activă ¬ active: - reflexe- voluntare: - libere

- pasivo-active- active cu rezistenţă

- prin manipulare ⊗ statice: - contracţia izometrică

- relaxarea musculară



Tehnicile akinetice

Akinezia = suprimarea mişcărilor articulare şi a contracţiilor voluntare.

Imobilizarea = menţinerea mai mult sau mai puţin prelungită a întregului corp saua segmentelor sale în nemişcare ± ajutorul unor aparate sau instalaţii.

În funcţie de scopul urmărit imobilizarea poate fi:1. imobilizarea de punere în repaus, utilizată în:- boli cardio-pulmonare grave: IMA, arsuri, TCC, medulare, toracice;

imobilizarea este generală, dar nu completă;- procese inflamatorii localizate (artrite, tendinite) sau procese care determină

algii intense la mobilizare; imobilizarea se face pentru segmentul respectiv pe pat,suporturi speciale, în eşarfe;

2. imobilizarea de contenţie blochează un segment sau o parte dintr-un segment

într-un sistem de fixaţie externă (aparat gipsat, atelă, corset); se foloseşte pentruimobilizarea fracturilor, luxaţiilor, entorselor, discopatiilor;3. imobilizarea de corecţie se foloseşte pentru corectarea posturilor defectuoase

care ţin de ţesuturile moi (muşchi, tendon, capsulă articulară) sau la imobilizareatrunchiului în corset, în perioada de creştere, la adolescenţii cu deviaţii ale coloaneivertebrale (scolioze); segmentul se aşază în poziţie corectă sau hipercorectă şi seimobilizează printr-un sistem de fixaţie exterior.

Posturarea (poziţionarea) = imprimarea unor atitudini (poziţii, posturi) întreguluicorp sau segmentelor sale, în scop terapeutic sau preventiv, pentru a corecta sau a preveniapariţia unor poziţii vicioase sau devieri de statică sau pentru a facilita un proces

fiziologic.Posturile sunt:1. corective: pot fi menţinute liber (autocorective), liber-ajutat (prin suluri, perne,

chingi) sau sunt fixate (exterocorective), cu ajutorul unor aparate sau instalaţii.2. de facilitare: se folosesc pentru facilitarea unui proces fiziologic perturbat de

boală◊ posturile de drenaj bronşic, posturile antideclive sau proclive (blochează /favorizează circulaţia sanguină de întoarcere venoasă), posturile facilitatorii respiratoriisau cardiace, posturile de drenaj biliar.

Tehnicile kinetice dinamice au la bază mişcrea sub toate formele ei; se

realizează cu / fără contracţie musculară (tehnici active sau pasive). ¬Mobilizarea pasivă se foloseşte numai în kinetologia terapeutică şi derecuperare;

- se execută cu ajutorul unei forţe externe, în momentul inactivităţii muscularetotale(determinată de boală) sau al unui maxim de inactivitate musculară determinatăvoluntar, deci, pacientul nu realizează travaliu muscular.

Efectele mişcărilor pasive:⊗asupra aparatului locomotor:



- menţin / cresc amplitudinile articulare normale şi troficitatea structurilor articulare, în cazul paraliziilor segmentare;

- menţin / cresc excitabilitatea musculară;- scad contractura sau retractura musculară;- declanşează reflexul de întindere prin mişcarea pasivă de întindere bruscă a

muşchiului;⊗asupraa aparatului circulator:- efect de „pompaj” asupra vaselor mici din muşchi şi asupra circulaţiei de

întoarcere venoasă şi limfatică;- previn sau elimină edemele de imobilizare- pe cale reflexă declanşează o hiperemie locală şi o uşoară tahicardie;

⊗asupra altor aparate şi sisteme:- menţin troficitatea ţesuturilor segmentelor imobilizate;- cresc schimburile gazoase la nivel pulmonar şi tisular,- stimulează tranzitul intestinal şi uşurează evacuarea vezicii urinare;

⊗asupra sistemului nervos şi a tonusului psihic:- menţin memoria kinestezică a segmentului respectiv;- menţin moralul pacientului. Indicaţii:- recuperarea bolnavilor neurologici, posttraumatici, reumatici;- gimnastica sugarului şi a copilului mic sănătos.

Modalităţi tehnice de realizare ale mişcărilor pasive:1. Tracţiunile se execută în axul segmentului sau articulaţiei, manual sau cu diverse

instalaţii;a. continue (extensii continue); se execută numai prin instalaţii cu

contragreutăţi, arcuri, scripeţi, plan înclinat, în serviciile de ortopedie, pentru realinierea osului fracturat şi în serviciile de recuperare, pentrucorectarea articulaţiilor blocate sau deviate în flexie sau în extensie;

b. discontinue; se execută manual sau cu ajutorul unor instalaţii; se folosescîn cazul articulaţiilor cu redori care nu ating poziţia anatomică,articulaţiilor dureroase, cu contracturi musculare, discopatiilor (tracţiunilevertebrale);

c. tracţiuni-fixaţii alternante; se execută oblic, pe segmentele adiacentearticulaţiei, nu în ax; se folosesc pentru corectarea deficitelor determinatede cicatricile retractile ale ţesuturilor moi.

2. Mobilizarea forţată sub anestezie: sub anestezie generală (realizează o bună

relaxare musculară) se realizează forţarea redorilor articulare şi rupereaaderenţelor dintre părţile moi. Se execută în etape succesive, la câteva zileinterval, fiecare etapă fiind urmată de fixarea unei atele gipsate pentru menţinereaamplitudinii câştigate; la 48 de ore după obţinerea amplitudinii maxime şi fixareaarticulaţiei în această poziţie se va începe mobilizarea pasivo-activă a acesteia;

3. Mobilizarea pasivă pură asistată se execută de către kinetoterapeut, pacientulrelaxându-şi în mod voluntar musculatura; se execută mişcări lente, progresive, pe



toate amplitudinile posibile, insistând şi crescând presiunea la capetele excursieide mişcare.

În cazul redorilor de execută forţări mici şi repetate, pentru depăşirea acestui nivel. Laarticulaţiile mici se combină mişcarea cu tracţiunea în ax şi translatarea sau rotarea în axîn ambele sensuri.

O manevră de mobilizare pasivă este „scuturarea”, cu scop de relaxaresegmentară.Înainte de începerea mobilizării pasive, se pregăteşte regiunea respectivă princăldură, masaj, electroterapie antialgică.

4. Mobilizarea autopasivă = mobilizarea de către pacient a unui segment cu ajutorulaltei părţi a corpului, direct sau prin intermediul unor instalaţii (cu scripeţi).Modalităţi de mobilizare autopasivă:- prin presiunea corpului sau a unui segment( de ex: în redorile de genunchi,

forţarea flexiei prin genuflexiuni);- prin acţiunea membrului sănătos (mobilizarea mâinii paralizate cu mâna

sănătoasă la hemiplegici);- prin intermediul unei instalaţii coardă-scripete;

- prin instalaţii de mecanoterapie mobilizate prin manivelă sau roată de către pacient.5. Mobilizarea pasivă mecanică se realizează prin folosirea unor sisteme mecanice

de mobilizare tip Zender.6. Mobilizarea pasivo-activă se foloseşte în cazul unor forţe musculare<2, când

muşchiul se contractă fără a deplasa segmentul (decât eventual în afaragravitaţiei), pentru reeducarea forţei musculare sau pentru reeducarea unui muşchitransplantat.

7. Manipularea reprazintă o formă pasivă de mobilizare care aparţine tehnicilor kinetologice speciale.



Tehnici kinetice dinamice active

Mi carea activăș ◊implicarea contracţiei musculare proprii a segmentului ce se

mobilizează; poate fi involuntară (reflexă) i voluntară.ș⊗ Mi carea activă reflexă ș constă în contracţii musculare reflexe, necontrolate şi

necomandate voluntar de către pacient, apărute ca răspuns la un stimul senzorial în cadrularcurilor reflexe motorii;

- se poate produce prin reflexe medulare si supramedulare- reprezintă un mijloc de stimulare neuro-musculară în cazul în care mi careaș

activă voluntară este ineficientă (de ex: în pareze)1. Reflexul de întindere: întinderea bruscă a unui muşchi inervat determină

contracţia acestuia pentru echilibrarea forţei de întindere (datorat stimulăriifusurilor neuro-musculare);

a. contracţia va fi mai amplă dacă se aplică o forţă rezistivă contra mişcării;

b. concomitent muşchii antagonişti sunt inhibaţi pentru a permite mişcareadeterminată de contracţie.2. Reacţiile de echilibrare sunt reflexe declanşate pentru restabilirea echilibrului

corpului când acesta se pierde datorită unei forţe exterioare.3. Reflexele de poziţie sunt reflexe cu punct de plecare în muşchi, labirint, structuri

articulare, care determină un joc continuu de contracţii musculare pentrumenţinerea poziţiei ortostatice.

⊗ Mi carea activă voluntară ș presupune o mişcare voluntară, comandată, realizată prin contracţie musculară, izotonă, dinamică; muşchiul î i apropie sau îşi îndepărteazăș capetele de inserţie prin deplasarea segmentului.

Obiectivele mi cării active voluntare:ș- menţinerea sau ↑ amplitudinii de mişcare a unei articulaţii;- menţinerea sau ↑forţei musculare;- recăpătarea sau dezvoltarea coordonării neuro-musculare.

Modalităţi tehnice de realizare ale mi cărilor active voluntareș

Mişcarea activă liberă se execută fără nici o intervenţie facilitatoare sau opozantăexterioară, cu excepţia gravitaţiei.

Mişcarea activo-pasivă (activă asistată): pacientul ini iază activ miscarea, însă nuț o poate efectua pe toată amplitudinea, motiv pentru care este necesară interven ia unuiț ajutor spre finalul miscării

Mi care pasivo-activă: pacientul nu poate ini ia activ mi carea, dar odată ce esteș ț ș

ajutat în prima parte a mi cării, execută liber restul amplitudinii de mi care). Se foloseşteș ș pentru refacerea completă a mobilităţii unei articulaţii, dacă Fmusc = 2-3;forţa exterioarăeste reprezentată de:

- corzi elastice/contragreutăţile instalaţiilor cu scripeţi;- autoasiatare (cu instalaţii cu scripeţi, bastoane etc);- suspendarea în chingi a unui membru;- executarea în apă a mişcării active, astfel încât să beneficieze de forţa de

facilitare a apei.



Mişcarea activă cu rezistenţă presupune intervenţia unei forţe exterioare care seopune parţial excursiei de mişcare, musculatura dezvoltând un travaliu mai mare decât încazul mişcării segmentului; se foloseşte pentru ↑ forţei şi / sau rezistenţei musculare sau pentru o mai bună dirijare a mişcării.

Reguli de aplicare a rezistenţei:- rezistenţa se aplică pe tot parcursul mişcării active;- valoarea rezistenţei trebuie să fie mai mică decât forţa muşchilor care se

contractă pentru realizarea mişcării;dacă cele 2 valori sunt egale, contracţia musculară este izometrică;

- rezistenţa se aplică pe faţa de mişcare a segmentului pentru a influenţaexteroreceptorii care vor stimula mişcarea;

- după fiecare mişcare cu rezistenţă va urma o perioadă de relaxare;- ritmul mişcării este dat de regula: rezistenţă mare → ritm rar; rezistenţă mică →

ritm frecvent;- este necesară stabilizarea segmentului pe care îşi are originea muşchiul care se

contractă în mişcarea respectivă.Tehnicile kinetice dinamice produc deplasarea segmentului (mi carea), prin contrac iaș ț izotonică a musculaturii, care presupune modificarea lungimii muschiului, cu păstrareatensiunii de contrac ie.ț

Modificarea lungimii muschiului se poate face:- prin scurtare (apropierea capetelor sale): contrac ie dinamică concentricăț

(mi care concentrică);ș

muschiul se contractă pentru a învinge o rezisten ă din afară, se scurteazăț apropiindu- i atât capetele de inser ie, cât i segmentele osoase asupra cărora ac ionează;ș ț ș ț

-prin repetare, miscările concentrice produc hipertrofie musculară, urmată decresterea tonusului i a for ei, iar la nivel articular cresc stabilitatea.ș ț

- prin alungire (îndepărtarea capetelor de inser ie): contrac ie muscularăț ț

excentrică (mi care excentrică);ș

-contrac ia excentrică se realizează atunci când mu chiul fiind contractat i scurtatț ș ș cedează treptat unei for e care-l întinde i îi îndepărtează atât capetele de inser ie, cât siț ș ț segmentele osoase asupra căroralucrează mu chiul respectiv.ș

-prin repetare, miscările excentrice dezvoltă elasticitatea i rezisten a musculară,ș ț iar la nivel articular mobilitatea.

- prin îndepărtarea, urmată de apropierea capetelor musculare într-un timp foartescurt: pliometrie

Pliometria presupune mai întâi o fază excentrică urmată de o fază concentrică:“ciclul întindere – scurtare”.

Contrac ia pliometrică poate fi considerată ca fiind constituită din 3 elemente:ț

- fază excentrică;- un scurt moment de izometrie;- fază concentrică.Contrac ia pliometrică reprezintă cea mai frecventă formă de contrac ii dinț ț

activitatea sportivă (sărituri, alergare, flotări). izokinetică este contrac ia dinamică, în careț viteza miscării este reglată în asa fel încât rezisten a aplicată mi cării este în raport cuț ș for a aplicată în fiecare moment din amplitudinea unei miscări.ț



Pentru o corectă izokinezie trebuie ca rezisten a să varieze în func ie de lungimeaț ț muschiului, pentru a se solicita aceeasi for ă.ț

Se realizează cu aparate speciale (dinamometre).Tehnicile kinetice statice presupun contracţii musculare fără deplasarea segmentului şisunt reprezentate de:

⊗contracţia izometrică reprezintă creşterea voluntară a tensiunii musculare, fărămodificarea lungimii muşchiului;apare în cazul în care muşchiul lucrează împotriva unei rezistenţe care depăşeşte

forţa sa actuală; produce hipertrofia şi creşterea forţei musculare; este obositoare şi nu poate fi menţinută mult timp deoarece stânjeneşte circulaţia locală;

⊗relaxarea musculară; un muşchi în care tensiunea de contracţie scade sedecontracturează sau se relaxează;

el păstrează însă întotdeauna o tensiune de contracţie, chiar când se află într-ostare de maximă relaxare, numită tonus muscular, menţinut de activitatea permanentă afibrelor intrafusale, în timp ce fibrele extrafusale sunt relaxate;

se descriu o relaxare generală (a întregului corp, legată de relaxarea psihică) şi o

relaxare locală (a unui grup muscular, unui segment sau a unui membru).



Deficiente fizice in perioada de crestere su dezvoltare

Deficienţa fizică (DF)= abatere de la normal în forma şi funcţiile fizice aleorganismului, care perturbă creşterea şi diferenţierea armonioasă a corpului, îi modificăaspectul exterior şi îi scade capaciatea de adaptare la efort şi capacitatea de muncă.

DF ◊ modificări patologice ale formei şi structurii corpului, manifestate prin:- încetinirea creşterii / creştere excesivă- dezvoltarea nearmonioasă / disproporţionată- deviaţii, deformaţii, alte defecte morfologice sau funcţionale.DF determină:- alterarea personalităţii- pierderea totală / parţială, temporară / definitivă a capacităţii de muncă- dereglarea reacţiilor de adaptare la mediul înconjurător - deficient=dezavantajat fizic ca urmare a unei deficiente senzoriale, motorii,

leziuni psihice şi socio-profesionale;- infirmitate = orice pierdere / aspect anormal la nivelul unei structuri sau funcţii;

pot fi:- anatomice, func ionale, psihologiceț

- temporare sau definitive- diformitate = forma / atitudinea anormală permanentă a unei părţi a corpului,

care rămâne însă corectabilă dacă se intervine terapeutic în timp util;- dizabilitate - restricţia / pierderea aptitudinii de a executa o activitate considerată

normală pentru un individ, apărută ca urmare a unei infirmităţi;o dizabilitate poate fi:

- reversibilă / ireversibilă- regresivă / progresivă;

nu orice infirmitate ◊dizabilitate;- invalid = persoana care i-a pierdut parţial sau total capacitatea de muncă dinș

cauza unei boli / accident pe o durată variabilă, care o face inaptă pentru muncă;- handicap - dificultatea individului de a realiza relaţii normale cu mediul de viaţă,

în concordanţă cu vârsta, sexul, condiţiile socio-culturale.Infirmitatea ◊dizabilitate ◊ handicap.

DF pot fi:¬ înnăscute (malformaţii / anomalii funcţionale); pot fi ereditare (moştenite) sau congenitale (dobândite odată cu naşterea)¬ postnatale: modificari patologice produse de cauze sau factori nocivi care

acţionează mai ales în perioada de creştere.⇐morfologice⇐ funcţionale (strâns legate de cele morfologice, pe care pot să le preceadă, să le

însoţească sau să le urmeze);Se produc prin:- insuficienţă funcţională (hipofuncţie): la persoane cu tonus şi forţă musculară

scăzute, care prezintă tendinţe spre atitudini vicioase;



- execs funcţional (hiperfuncţie): la persoane cu tonus muscular crescut până larigiditate şi contractură sau cu mobilitate articulară exagerată;

- dezechilibru funcţional: în afecţiunile endocrine- necoordonarea funcţiilor fizice şi în special a celor motrice (afecţiuni neuro-

motorii).

În funcţie de întindere, DF pot fi: globale (totale) - deficienţe morfologice şi funcţionale întregului corp parţiale, localizate la anumite regiuni, segmente sau porţiuni ale corpului Din punct de vedere al prognosticului, DF pot fi:

• neevolutive (staţionare, fixe, definitive); sunt în mare parte ireversibile şi deciincurabile sau foarte greu de tratat

o evolutive (progresive sau regresive), dacă sunt corect tratate se potameliora sau vindeca

din punctul de vedere al gravită ii există:ț

- DF usoare: micile abateri de la normalitatea corporală, considerate atitudinideficiente globale/segmentare, care prin executarea de miscari corective (cât mai

precoce) se pot corecta destul de usor si total;- DF medii: defectele morfologice i func ionale sta ionare/cu evolu ie lentă, careș ț ț ț

se corecteaza par ial sau ramân nemodificate; sunt segmentare (cifoze, lordoze) sauț globale (hiposomii, disproportii între segmente);

- DF accentuate: modificări patologice avansate,cel mai frecvent apărute în via aț intrauterină (malforma ii ale aparatului locomotor) sau în urma unor paralizii,ț traumatisme, infec ii osoase / articulare / musculareț

Cauzele DF: în func ie de originea lor:ț

- interne, condiţionate de procesele de creştere şi dezvoltare, de starea marilor funcţii somatice, organice sau psihice

- externe, legate de condiţiile de mediu sau de viaţă ale individului⊗ în func ie de caracterul direct/indirectț :- cauze cu ac uine directă, care interesează elementele proprii ale deficienţeiț

- cauze cu ac uine indirectă, care determină mai întâi o afecţiune sau un defectț organic sau psihic şi apoi o deficienţă morfologică sau funcţională.

Cea mai folosită clasificare este aceea care împarte cauzele în:- predispozante- favorizante- determinante (declanşatoare).Cauzele predispozante includ- predispoziţiile ereditare,(se pot manifesta de la naştere sau pot să apară mai

târziu în perioada de creştere),- influenţele suferite de organism în timpul vieţii intrauterine- accidentele obstetricale. Cauzele favorizante sunt acele cauze care influenţează în sens negativ starea de

sănătate şi buna funcţionare a organelor, mai ales în perioada de creştere şi dezvoltare:- condiţiile necorespunzătoare de igienă şi viaţă (regim alimentar

necorespunzător, hrana insuficientă, îmbrăcămintea necorespunzătoare, dormitul în paturi prea moi sau prea tari si incomode )



- bolile cronice, convalescenţele lungi, intervenţiile chirurgicale grele, debilitante,unele deficienţe ale analizatorilor, în special ale văzului şi auzului.

Cauzele determinante sunt adevăratele cauze care produc sau declanşează procesele patologice care stau la baza DF; ele alterează structura şi modifică funcţiilenormale ale organismului şi se pot exercita atât în timpul vieţii intrauterine, cât şi după

naştereτ Factorii care actioneaza în perioada intrauterină determină malformaţii şi deformaţiicongenitale.

Malformaţiile se produc prin nedezvoltarea sau dezvoltarea anormală a unor segmente ale corpului, datorate:

- infecţii cronice (sifilis, TBC) ale mamei- intoxicaţii latente (alcool, medicamente, substanţe radioactive)- tulburări endocrine sau neuropsihice- carenţe alimentare sau vitaminice- traumatismele fizice ale abdomenului gravidei- conditiile neadecvatede via ă i de muncă ale mamei,ț ș

- vârsta înaintată a părin ilor (mai ales a mamei)țMalformaţiile congenitale pot fi la rândul lor cauza unor deformaţii secundare,

prin condiţiile anormale, statice şi dinamice pe care le oferă corpului în creştere.

Factori care actioneaza în timpul travaliului pot să determine congestii sihemoragii cu urmari grave pentru copil:

- travaliul prelungit- na terile laborioaseș

- interventii obstetricale traumatizante Factori care ac ionează după naştere i pot determina DF sunt:ț ș

- afec iuni care produc anomalii morfologice si functionale (mai ales la niveluluiț

aparatului locomotor:- fracturile vicios consolidate, osteomielita, TBC osos- artroze, artrite, RAA, infecţii acute şi cronice- atonii, pareze, paralizii, contracturi musculare

- bolile endocrine şi de nutriţie- distrofiile de creştere- neuropatiile, miopatiile, atrofiile musculare- avitaminozele.Deşi DF nu sunt însoţite de dureri sau de alte acuze, ele crează condiţii

nefavorabile creşterii şi dezvoltării corpului; aspectul exterior este adesea inestetic, iar funcţiile organice sunt perturbate.

Netratate la timp, aceste deficienţe întreţin o stare de insuficienţă funcţională,fizică şi psihică, ducând la formarea unor complexe de inferioritate.Hipotonia musculaturii spatelui sau a peretelui abdominal determină scădereaamplitudinii mişcărilor costale şi ale diafragmei, scade debitul respirator şi oxigenareaţesuturilor.

Posturile defectuoase ale trunchiului şi în special deviaţiile coloanei vertebraleduc la modificarea poziţiei şi funcţiei organelor abdominale şi mediastinale.



Deformaţiile sau deficienţele funcţionale ale membrelor superioare şi inferioaresunt destul de grave, deoarece limitează folosirea mâinilor şi locomoţia.

ATITUDINILE DEFICIENTE GLOBALEALE CORPULUI

Examenul somatoscopic este o metodă clinică de evaluare a posturii (poziţiacorpului, modul în care o persoană stă) şi a dezvoltării fizice, care se realizeazăconcomitent cu examenul clinic al aparatelor şi sistemelor;

- constă în vizualizarea subiectului în vederea aprecierii armoniei de dezvoltareglobală şi segmentară a acestuia;

- un examen corect se va desfăşura cu subiectul dezbrăcat şi desculţ la cadrulantropometric (cadru metalic care prezintă sfori aşezate din 10 în 10 cm, pe orizontală şi pe verticală), din faţă, din profil şi din spate, static sau în dinamică, în condiţii deluminozitate bună, la o temperatură de minim 21-22°C în cabinet;

Datele obţinute prin somatoscopie se pot corobora cu cele obţinute prinfotografiere sau examen radiologic (metode de elecţie în situaţiile clinice limită, nu însituaţii de rutină).

• În urma examenului somatoscopic se stabilesc:- ţinuta sau atitudinea subiectului;- starea globală de nutriţie;- dezvoltarea musculaturii sub aspectul: formei, volumului, dispoziţiei,

simetriei;- prezenţa şi modul în care este repartizat ţesutul adipos;- eventualele deficienţe fiziceSomatoscopia segmentară analizează:- poziţia capului: corectă, înclinată anterior sau lateral;- poziţia umerilor, a claviculelor şi a omoplaţilor: înclinare, asimetrie,

proiectare;- poziţia coloanei vertebrale: aspectul fiziologic al curburilor;- forma toracelui: simetric, cilindric, conic, cu baze evazate, eventuala prezenţă

a sechelelor de rahitism;- abdomenul: formă, tonus, volum, adipozitate;

- bazinul: aspect general, simetria;- membrele inferioare: forma genunchilor, aspectul general al segmentelor

membrelor inferioare;- piciorul: addus, abdus, dimensiunea bolţii plantare.

Poziţia corectă rezultă prin coroborarea func ională a sistemului mio-osteo-ț

articular şi nervos, fiind influen ată într-o mare măsură şi de starea psihică.ț

Postura aprecia şi. aprecierea poziţiei corecte şi a dezvoltării armonioase a corpului se



poate face prin examinarea subiectului la cadrul antropometric, din 3 unghiuri diferite:faţă, profil, spate.

Reperele pe care le urmărim la examinarea din faţă sunt, de sus în jos:- frunte

- piramidă nazală

- menton (mijlocul bărbiei)- mijlocul sternului- linia albă a abdomenului

- mijlocul simfizei pubiene- spaţiul dintre cei doi genunchi- spaţiul dintre cele două glezne.

Reperele pe care le urmărim la examinarea din spate sunt, de sus în jos:- mijlocul capului- apofizele spinoase ale vertebrelor coloanei vertebrale- pliul interfesier - spaţiul dintre cei doi genunchi

- spaţiul dintre cele două glezne.Poziţia corectă, neforţată a corpului se caracterizează printr-o poziţie dreaptă, din

profil:- a capului şi a gâtului aflate pe aceeaşi verticală, care trece posterior de apofizamastoidiană,

- posterior faţă de vertebrele cervicale,- intersectează vertebra a VII-a cervicală,- trece anterior de vertebrele dorsale,- posterior de regiunea lombară,- străbate joncţiunea lombosacrată,

- trece prin faţa articulaţiei genunchiului,- atinge solul în dreptul tarsului anterior.



ATITUDINILE DEFICIENTE GLOBALEALE CORPULUI

Deficienţele de atitudine (vicii de atitudine) = tulburări ale funcţiei de sprijin şimişcare, care se corectează şi hipercorectează la executarea unor mişcări simple (probefuncţionale); în funcţie de mecanismul de producere, pot fi:

- prin insuficienţă (relaxare): frecvente în plan anteroposterior sau frontal, subforma atitudinilor global cifotice, lordotice sau scoliotice

- prin exces funcţional: atitudinile rigide sau planeAtitudinea global cifotică = cifozarea coloanei vertebrale, cu apariţia unor modificări compensatorii ale atitudinii celorlalte segmente ale corpului: cap şi gâtînclinate înainte, umeri proiectaţi anterior, torace în flexie, abdomen scobit, bazinretroversat, genunchi în flexie.Este frecventă la adolescenţi şi tineri după episoadele de creştere rapidă în

înălţime, la persoanele obosite sau la cele care nu-şi controlează suficient posturaObiectivele gimnasticii corective:

- redresarea curburii cifotice a coloanei vertebrale;- tonifierea concentrică a musculaturii alungite a spatelui;- tonifierea excentrică a musculaturii peretelui abdominal;- corectarea deficienţelor compensatorii ale poziţiei celorlalte segmente ale

corpului.Mijloacele corective :▪ exerciţii statice:

- poziţii corective (stând, pe genunchi cu sprijin pe palme, decubit dorsal şiventral, atârnat cu faţa sau spatele la scara fixă sau pe plan oblic);

▪ exerciţii dinamice:- exerciţii de trunchi: extensii, îndoiri laterale, răsuciri,

circumducţii executate în plan posterior - exerciţii ale membrelor superioare executate în plan posterior şi deasupra linieiorizontale a umerilor;

- exerciţii ale membrelor inferioare executate în plan posterior;- exerciţii aplicative: mers corectiv, târâre, alergare, suspensii, echilibru;- exerciţii de respiraţie executate din poziţii corective pentru prevenirea cifozei;- exerciţii cu obiecte portative (minge medicinală, bastoane) şi la aparate fixe

(bancă, scară fixă);- exerciţii de redresare a trunchiului şi a bazinului executate pasivo - activ sau

activ.Atitudinea global lordotică, frecventă la copii sau la persoanele cu musculatura

abdominală hipotonă, se caracterizează prin accentuarea lordozei lombare, cu apariţiaunor modificări compensatorii ale atitudinii celorlalte segmente ale corpului:

- cap şi gât înclinate înainte- umeri proiectaţi posterior - torace şi abdomen proeminente- bazin mult anteversat- ± membre inferioare cu- genunchii în hiperextensie



Obiectivele gimnasticii corective:- redresarea curburii lordotice a coloanei vertebrale;- tonifierea excentrică a muşchilor lombari scurtaţi;- tonifierea concentrică a musculaturii peretelui- abdominal;

- corectarea deficienţelor compensatorii ale- poziţiei celorlalte segmente ale corpuluiMijloacele corective :

- exerciţii statice:- corective (şezând, pe genunchi cu sprijin pe palme, decubit dorsal, culcat

rezemat cu genunchii flectaţi)- efortul izometric;- exerciţii dinamice:- exerciţii de trunchi: flexii, îndoiri laterale, răsuciri- executate simultan cu flexia trunchiului;- exerciţii ale membrelor superioare şi inferioare;

- exerciţii aplicative: mers corectiv, târâre, suspensii- echilibru;- exerciţii de respiraţie executate din poziţii corective- pentru prevenirea lordozei;- exerciţii de redresare a trunchiului şi a bazinului- executate pasivo - activ sau activ.Atitudinea global rigidă (plană) se caracterizează prin:- limitarea mobilităţii trunchiului şi a tuturor articulaţiilor,- coloana vertebrală dreaptă, cu ştergerea curburilor fiziologice,uneori cu inversarea lor

- torace plat

- membre superioare lipsite de coordonare în mişcare- membre inferioare drepte, rigide, mers greoi, corp lipsit deflexibilitate.

Obiectivele gimnasticii corective:- formarea curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale şi prevenirea tendinţei de inversare a acestora;- corectarea atitudinilor deficiente ale toracelui şi creştereaelasticităţii cutiei toracice;

- combaterea rigidităţii şi a lipsei de coordonare a mişcărilor corpului în general şi a membrelor superioare şi inferioare înspecial.

Mijloacele corective :▪ exerciţii statice:- poziţii fundamentale şi derivate în care coloanavertebrală are mobilitatea crescută: pe genunchi cusprijin pe palme, decubitul dorsal, ventral, lateral;sunt mai puţin indicate poziţiile derivate din stând, iar



poziţiile atârnat şi şezând sunt contraindicate deoarece determină ştergereacurburilor coloanei vertebrale.

▪ exerciţii dinamice:- exerciţii de trunchi executate pentru formarea cifozei dorsale (flexii cervico-

dorsale) şi a lordozei lombare (extensii lombare), îndoiri laterale, răsuciri,

circumducţii, care cresc mobilitatea coloaneivertebrale;- exerciţii ale membrelor superioare executate în

plan anterior, care amplifică mişcările toracelui,executate liber sau cu ajutorul unor obiecteuşoare;

- exerciţii ale membrelor inferioare prin care seurmăreşte redresarea bazinului şi amplificareamişcărilor în regiunea lombară, executate în plan posterior;- exerciţii aplicative: mers corectiv, târâre, alergare,

căţărări, transportul unor obiecte uşoare; suntcontraindicate redresările şi suspensiile deoarecelimitează mobilitatea coloanei vertebrale şi îiredresează curburile fiziologice.

Atitudinea global asimetrică (în plan frontal) = încurbarea de tip scoliotic acoloanei vertebrale, datorită inegalităţii în sprijin şi mişcare a membrelor inferioare şirotării sau înclinării laterale a bazinului; se întâlneşte frecvent la persoanele care înortostatism se sprijină mai mult pe unul din membrele inferioare, iar celălalt este uşor flectat; bazinul coboară de această parte, iar trunchiul este deviat lateral compensator.

Obiectivele gimnasticii corective:- formarea simţului de simetrie la nivelul trunchiului prin corectarea poziţiilor

asimetrice ale umerilor, omoplaţilor toracelui şi coloanei vertebrale;- realizarea unui sprijin simetric pe membrele inferioare;- corectarea şi redresarea poziţiei asimetrice a bazinului. Mijloacele corective :▪ exerciţii statice:- poziţii corective şi hipercorective, derivate din poziţiile fundamentale prin

dispunerea asimetrică a membrelor superioare şi inferioare;- efortul izometric;

▪ exerciţii dinamice:- exerciţii de trunchi: extensii (crează simţul de simetrie a trunchiului), îndoiri

laterale în sensul corectării atitudinii scoliotice a coloanei vertebrale, răsuciri executate de partea opusă încurbării scoliotice (mai ales dacă se constată şi o torsionare a corpurilor vertebrelor);

- exerciţii ale membrelor superioare executate mai ales asimetric pentru corectarea poziţiilor asimetrice ale umerilor şi omoplaţilor;

- exerciţii aplicative: mers corectiv, târâre, suspensii, echilibru;- exerciţii de respiraţie pentru dezvoltarea simetrică a celor două hemitorac.;- exerciţii de redresare a trunchiului şi a bazinului pasive (din decubit dorsal),

pasivo- activ (din şezând) sau activ (din stând şi atârnat).



ATITUDINILE DEFICIENTE SEGMENTARE ALE CORPULUI

Atitudinile deficiente ale capului şi gâtului- se întâlnesc frecvent la cei cu deficienţe de văz (miopie, strabism), auz, la cei

timizi sau care menţin timp îndelungat poziţia şezând;- pot fi atitudini compensatorii ale atitudinilor vicioase sau deficienţeleor survenite la nivelul coloanei vertebrale toracale.

Sunt reprezentate de:⊗ Anterocolis = capul şi gâtul înclinate înainte (în flexie) ◊ cea mai frecventă

atitudine vicioasă.Obiectivele gimnasticii corective:- tonifierea musculaturii cefei: simetrică, în condiţii de scurtare (concentrică);- tonifierea musculaturii regiunilor antero-laterale ale gâtului: simetrică, în

condiţii de alungire (excentrică);- corectarea atitudinilor deficiente compensatorii de la nivelul coloanei vertebrale,

umerilor şi toracelui;- formarea deprinderii de atitudine corectă a capului şi gâtului.Mijloacele corective:

Poziţiile de lucru ◊ şezând, pe genunchi cu sprijin pe palme, decubitul ventral:asigură o stabilitate a corpului şi o posibilitate mai mare de localizare a mişcărilor deextensie a capului şi gâtului.

Exerciţiile folosite sunt reprezentate de:- extensii active libere şi cu rezistenţă ale capului şi gâtului, circumducţii în plan

posterior - exerciţii aplicative- exerciţii de respiraţie şi redresare.

⊗ Laterocolis = capul şi gâtul înclinate lateral se datorează obişnuinţei, scoliozeilocale, deficienţelor de văz / auz;◊ confirmată de diferenţa morfologică şi de tonus între muşchii laterali ai gâtului,

de asimetria umerilor şi a toracelui.Obiectivele gimnasticii corective:- tonifierea excentrică a musculaturii laterale a gâtului de partea afectată;- tonifierea concentrică a musculaturii laterale a gâtului de partea opusă înclinării;- corectarea deviaţiilor compensatorii de la nivelul coloanei vertebrale,

omoplaţilor, umerilor şi toracelui;- formarea deprinderii de atitudine corectă a capului şi gâtului.Mijloacele corective:

- înclinări şi îndoiri laterale ale capului şi gâtului spre partea sănătoasă- redresări pasive şi active- autocontrol permanent.⊗ Retrocolis = capul şi gâtul înclinate înapoi (în extensie) ◊deficienţă rară,întâlnită în miopatii.Obiectivele gimnasticii corective:- tonifierea excentrică (alungirea) muşchilor cefei- tonifierea concentrică (scurtarea) muşchilor regiunii antero-laterale a gâtului



- formarea deprinderii de atitudine corectă a capului şi gâtului.Se vor efectua mişcări de flexie, lateralitate şi circumducţie în plan anterior,

masajul muşchilor cefei.⊗Torticolisul = capul şi gâtul strâmb = înclinarea capului şi gâtului spre partea

afectată şi răsucirea lor de partea sănătoasă.

Etiologie:- torticolisul congenital se produce în timpul vieţii intrauterine datorită unor poziţii vicioase ale capului şi gâtului, compresiunilor exercitate de cordonul ombilicalasupra gâtului, malformaţiilor coloanei vertebrale cervicale, distrofiilor, fibrozărilor şiretracţiilor ţesuturilor moi;

- torticolisul obstetrical apare în cazul naşterilor laborioase, prin întindereamuşchilor laterali ai gâtului (sternocleidomastoidian), de obicei în treimea medie sauinferioară a fasciculului sternal al acestui muşchi;

- torticolisul în postpartum - cauze :4 torticolisul auditiv, întâlnit la copii cu surditate unilaterală, care îi obligă să-şi

orienteze permanent urechea sănătoasă în direcţia sursei sonore;

4 torticolisul ocular este tot o atitudine compensatorie pentru a corecta un deficitunilateral de vedere;

4 torticolisul paralitic se produce prin contractura muşchiului de partea sănătoasă4 alte forme de torticolis: inflamator, spasmodic, cicatricial (sclerozări asimetrice,

traumatisme), reumatismal.Semne clinice:

- asimetrii ale craniului, feţei şi gâtului: relieful feţei este mai rotunjit şi maiaccentuat de partea sănătoasă şi mai atrofic de partea bolnavă; nasul şi gura apar strâmbe,ochi şi sprâncene „în scară”;

- muşchiul SCM este contracturat şi scurtat;- centura scapulară şi coloana vertebrală au poziţii compensatorii asimetrice:

umărul de partea afectată este ridicat, omoplatul depărtat şi desprins, coloana vertebralăscoliotică, cu convexitatea de partea afectată..

Tratament :- chirurgical: alungirea muşchiului scm scurtat prin diverse procedee şi tehnici

operatorii;- ortopedic: imobilizarea gâtului şi a centurii scapulare în aparat gipsat sau în

imobilizarea gâtului în guler „Minerva”(realizează extensia gâtului)- prin gimnastică medicală şi masaj - obiective:

- ⟨ supleţea muşchiului afectat- tonifierea muşchiului sănătos

- activarea circulaţiei şi a schimburilor nutritive

Mijloacele corective :- poziţiile corecte şi corective- redresări pasive şi active,- presiuni, tensiuni şi tracţiuni în sensul corectării şi hipercorectării- exerciţii analitice active libere şi cu rezistenţă pentru alungirea muşchilor

scurtaţi şi a ţesuturilor retracturate- exerciţii de scurtare şi tonifiere a muşchilor alungiţi şi slabi- extensii ale coloanei vertebrale din poziţie corectă



- îndoiri şi răsuciri spre partea sănătoasă;- mişcări de echilibru cu greutăţi pe cap- suspensii pe plan înclinat sau vertical, cu ajutorul căpăstrului şi din atârnat la

bârnă sau la scara fixă- exerciţii de spate, umeri, ceafă, membre superioare pentru corectarea deviaţiilor

şi mai ales a scoliozei- masaj şi automasaj al gâtului şi cefei- autocontrol şi redresare în oglindă. Deformaţiile capului = defecte morfologice şi funcţionale, care reprezintă semne

ale unor boli cronice sau sechele ale unor accidente.Dimensiunea se raportează la vârsta şi înălţimea subiectului:- la naştere capul = reprezintă 1/4 din T- la adult capul =1/8 din T- dimensiunile xtreme:● macrocefalie (hidrocefalie, prin formarea excesive a LCR).●microcefalia se datorează unor boli urmate de închiderea precoce a fontanelelor

şi suturilor osoese craniene.Modificările de formă de la nivelul oaselor bolţii craniene:- fruntea olimpiană, mult bombată şi proeminentă anterior - bosele parietale: proeminenţa oaselor parietale- brahicefalia: deformarea craniului prin turtirea şi lăţirea osului occipital- dolicocefalia: marirea diametrului antero-posterior.La nivelul oaselor feţei putem înţâlni o deformare ogivală a bolţii palatine,

strâmtorarea foselor nazale, nas cu baza turtită („în şa”);la nivelul gurii: malformaţii de tipul „gură de lup” sau „buză de iepure”, tulburări

în apariţia şi implantarea dinţilor. Deformaţiile gâtului se pot pune în evidenţă prin:

- cercetarea conturului său anterior şi lateral ◊modificări ale reliefului şi asimetriidatorate unor atitudini vicioase sau deformaţii ale gâtului;- proba funcţională de mobilitate activă şi pasivă pentru mişcările de flexie şi

extensie, îndoiri laterale şi răsuciri cu tensiuni şi presiuni finale;- gâtul poate fi lung şi subţire sau scurt şi gros;- când discurile intervertebrale sunt foarte înalte gâtul este foarte lung şi mobil

(„gât de lebădă”).- gâtul foarte scurt şi cu mişcări limitate ◊ sudarea parţială sau totală a mai multor

vertebre cervicale între ele.

asimetriile gâtului pot avea drept cauze:

4 afec iuni osteo-articulare:ț- malformaţii sau alte maladii congenitale (blocuri osteo-articulare, coaste

cervicale)- deviaţii ale coloanei vertebrale cervicale (cifoze, lordoze, scolioze primare sau

compensatorii) 4afec iuni musculare: pareze, paralizii, contracturi, atrofii sau scleroze musculareț

4 modificărilor ţesuturilor moi ale gâtului produse de cicatrici, inflamaţii, arsuri,accidente traumatice, intervenţii chirurgicale.



Atitudinile deficiente ale umerilor, omoplaţilor şi membrelor superioare

◊ cauze- directe: afecţiuni traumatice (fracturi, luxaţii) sau inflamatorii ale oaselor,

articulaţiilor, muşchilor şi nervilor

- indirecte (deviaţii şi deformaţii ale spatelui sau toracelui).Forma normală a umerilor este determinată de poziţia omoplaţilor şi aclaviculelor, de relieful muşchilor laterai ai gâtului si muşchilor care înconjoarăarticulaţia scapulohuerală.

Claviculele sunt considerate “cheia” atitudinii umerilor; în mod normal ele au odirecţie orizontală, dar pot să fie şi:

- ridicate, în formă de “V” ◊ umeri ridicaţi- coborâte, în forma de “V” intors ◊ umeri căzuţi- asimetrice, ca orientare sau ca lungime, întâlnite în cazul unor fracturi vicios

consolidate: umerii sunt depărtaţi inegal faţă de linia mediosternală, iar toracele pareasimetric.

Modificările de poziţie ale omoplaţilor sunt consecinţa insuficienţei musculare dela acest nivel sau a modificărilor de la nivelul spatelui.

- omoplaţii pot fi:- depărtaţi / apropiaţi de coloana vertebrală- desprinşi / lipiţi de torace- ridicaţi / coborâţi ±-rotaţie în sus şi în afară- asimetrici.

Umerii pot sa fie:- largi / înguşti- coborâţi (căzuţi) / ridicaţi

- proiectaţi anterior / posterior - asimetrici prin ridicare / coborâre, proiecţia anterioară / posterioară sau princombinarea acestor poziţii

Membrele superioare se măsoară ca lungime totală de la acromion la vârfulmediusului, iar ca grosime, la nivelul maxim de dezvoltare a musculaturii braţului şiantebraţului.

Membrele superioare pot prezenta atitudini vicioase, ca urmare a unor poziţiivicioase le umerilor şi omoplaţilor sau unor deviaţii ale trunchiului:

- membre superioare proiectate anterior ◊ în atitudinea cifotică / în cazul toraceluiînfundat

- membre superioare proiectate posterior ◊ în atitudinea lordotică, în cazul

toracelui hipertrofic sau abdomenului proeminent- membre superioare în flexie / în hiperextensie- membre superioare cu antebraţele în pronaţie- membre superioare cu antebraţele în supinaţie.Mâinile pot fi apreciate după forma şi mărimea lor ca: normle (mari / mici),

atrofice / hipertrofice, egale / inegale între ele.



Pot prezenta atitudini vicioase:- deviaţii în: - flexie / extensie

-cubitale / radiale.o Leziunile nervilor radial / cubital determină aspecte caracteristice ale

mâinilor:

- “mâna în gât de lebădă” (paralizia de nerv radial)- “mâna în grifă” (paralizia de nerv cubital)- Degetele pot fi lungi / scurte, subţiri / groase;- pot prezenta defecte congenitale ca: degete în plus (polidactilie) / în minus,

lipite (sindactilia), strâmbe, inegale.Din punct de vedere practic se vor corecta:umerii căzuţi şi proiectaţi anterior, prin

mişcări active libere şi cu rezistenţă de abducţie şi de extensie a braţelor, efectuate dinmers sau din poziţiile stând, şezând, pe genunchi cu sprijin pe palme, associate cuexerciţii de respiraţie;omoplaţii depărtaţi şi desprinşi de torace, prin:

- tonifierea concentrică a muşchilor romboizi şi trapezi (cu excepţia ridicatoruluiscapulei)

- ± tonifierea excentrică a muşchilor pectorali;- se vor efectua mişcări de braţe şi de trunchi, suspensii şi târâri din toate poziţiilefundamentale din gimnastica de bază.

Atitudinile deficiente ale toracelui pot fi produse de anumite defecte funcţionale proprii sau se pot produce în urma atitudinilor deficiente ale trunchiului sau centuriiscapulare; se întâlnesc frecvent poziţii vicioase ale toracelui „în flexie” (în expiraţie) şimai rar „în extensie” (în inspiraţie) sau atitudinea asimetrică.

Atitudinile deficiente ale abdomenului se datorează insuficienţei musculaturiiabdominale sau sunt consecinţele modificărilor de la nivelul trunchiului şi bazinului.Hipotonia musculaturii abdominale duce la proeminenţa abdomenului sub diferite forme(supra sau subombilical, bilobat etc), iar creşterea tonusului la apariţia abdomenului

scobit. Deficienţele bazinului şi membrelor inferioareBazinul (centura pelvină) face legătura între coloana vertebrală şi membrele

inferioare, având un rol static (transmite greutatea corpului spre membrele inferioare şisusţine viscerele abdominale).

Mărimea şi forma sa variază în funcţie de vârstă şi sex.Statica şi poziţia normală a bazinului este asigurată de următoarele grupe

musculare:- anteversia: muşchii lombari (masa comună sacro-lombară), dorsal lung,

pătratul lombar, iliopsoas, pectineu, adductor mijlociu şi mic, drept anterior,tensor al fasciei lata;

- retroversia: muşchii abdominali, fesieri, ischiogambieri;- lateroversia de aceeaşi parte: fesier mijlociu şi mic, pelvitrohanterienii;- lateroversia de partea opusă: adductori, pectineu.Un bazin este deficient atunci când prezintă modificări de formă, dimensiuni sau

înclinare; principalele categorii de bazine deficiente (viciate) sunt reprezentate de:- bazinul rahitic (exces de maleabilitate )- bazin deficient prin leziuni ale coloanei vertebrale (bazinul cifotic,lordotic,

scoliotic)



- bazin deficient prin leziuni ale membrelor inferioare (prin şchiopătare): bazinulcoxalgic / din luxaţia congenitală coxofemurală

- bazin deficient prin anomalii în dezvoltarea initială a oaselor bazinului (prinexcess au oprire în dezvoltarea generală sau parţială): bazinul infantil / acondroplazic.

- bazin acoperit prin deplasarea coloanei vertebrale pe bazin: bazinul din

spondiloliză /spondilolistezăDeficienţele bazinului se vor corecta prin tratament etiopatogenic şi simptomatic, prin punerea membrelor inferioare în condiţii de simetrie statică şi dinamică, la care sevor asocia tratamentul prin gimnastică medicală şi reeducarea funcţională.

Membrele inferioare ◊ rol de sprijin şi locomoţie.Din punctul de vedere al lungimii, grosimii şi proporţiilor, membrele inferioare

pot fi dezvoltate normal şi proporţional în raport cu trunchiul sau corpul întreg, asigurândfuncţii statice şi dinamice corecte.

La nivelul membrelor inferioare putem întâlni şi:- inegalităţi în lungime şi grosime- asimetrii de formă şi poziţie

- pareze, paralizii, contracturi, spasme ale musculaturii- perturbări ale mobilităţii şi coordonării mişcărilor - asimetrii prin atrofii / hipertrofii inegale, întâlnite mai ales ca sechele de

poliomielită sau osteomielită.Anteversia / retroversia bazinului determină poziţii vicioase ale membrelor

inferioare în hiperextensie sau în flexie.La nivelul şoldurilor se pot întâlni deficienţe morfologice, cele mai importante

fiind:● coxa vara: unghiul dintre colul femural şi diafiza femurală (normal = 130º)

scade la 110º ◊ creşte diametrul bitrohanterian, scade amplitudinea articulară pentrumişcarea de abducţie a şoldului, iar mersul este legănat, cu înclinarea anterioară a

trunchiului la fiecare pas;● coxa valga: unghiul dintre colul femural şi diafiza femurală creşte la 140º, cucreşterea consecutivă a mobilităţii articulare coxofemurale;

● coxa plana apare în urma unor procese de osteocondrită deformantă a capuluifemural, cu perturbarea importantă a mobilităţii articulare● luxaţia congenitală de şold (mai frecventă la femei) se caracterizează prin deplasareacapului femural postero-superior faţă de cavitatea cotiloidă, uni / bilateral; ca urmare,trunchiul pare scurtat, bazinul este lărgit şi mult anteversat, coloana vertebrală selordozează, membrele inferioare par scurtate, iar mesul este lent şi legănat, “ca de raţă”;● coxita tuberculoasă (interesarea inflamatorie a articulaţiei coxo-femurale produsă de bacilul Koch) netratată produce contracture musculare şi anchiloza şoldului în poziţii

vicioase.Coapsele pot prezenta o serie de deficienţe produse de paralizii / traumatisme,urmate de asimetrii sau inegalităţi în lungimea sau grosime segmentelor;

- încurbările coapselor cu convexitatea laterală / anterioară se întâlnesc ca sechelede rahitism

La nivelul genunchilor se pot observa următoarele deficienţe:- genunchii în varus (în paranteză) - de natură congenitală, rahitică sau

acondroplazică;



-se evidenţiază în ortostatism, când genunchii rămân depărtaţi între ei, chiar cândgleznele sunt apropiate;

Gambele pot prezenta asimetrii sau inegalităţi postraumatice sau paralitice, pot fiîncurbate anterior sau lateral (ca sechele de rahitism).

La nivelul piciorului se pot întâlni deviaţii sau deformaţii de natură congenitală,rahitică sau traumatică, grupate în:- modificări ale axului piciorului: piciorul abdusşi addus- modificări ale sprijinului plantar: piciorul plat, piciorul scobit, piciorul varus,

piciorul valg, piciorul ecvin, piciorul talus- combinaţii: piciorul plat-valg-abdus, piciorul ecvin-varus-addus. Modificări ale sprijinului plantar

Piciorul echin, frecvent unilateral, este de natură congenitală sau paralitică(paralizia musculaturii din loja anterioară a gambei / paralizie spastică); subiectul calcă pe vârful piciorului; se asociază de obicei cu piciorul varus.

τ Piciorul scobit se caracterizează prin accentuarea bolţii plantare; cel mai bun exerciţiucorectiv este cura de teren, subiectul mergând desculţ.

Piciorul talus - subiectul calcă pe călcâi; piciorul este rigid, fără capacitate deefort; poate fi congenital sau paralitic (sechele de poliomielită);

- în formele uşoare se constată doar o mărire a calcaneului şi dispariţia reliefuluitendonului achilian;

- în formele grave călcâiul este mult mărit, iar piciorul este flectat atât de multîncât faţa lui dorsală se lipeşte de faţa anterioară a gambei;

tratamentul ◊cât mai precoce:- masaj

- mişcări pasive continue deflexie plantară- fixare în aparat gipsat în poziţie echin. Piciorul plat - în copilărie şi adolescenţă ◊ natură congenitală sau rahitică;- la adulţi ◊ se observă frecvent în cazul profesiunilor care implică ortostatismul

prelungit sau al unor afecţiuni care presupun o imobilizare prelungită.La apariţia sa contribuie factori endocrini, umorali, toxiinfecţioşi sau traumatici,

care determină modificări structurale ale oaselor tarsiene şi metatarsiene, precum şi oinsuficienţă musculo-ligamentară, urmate de aplatizarea bolţii plantare.

Simptomatologia diferă în funcţie de stadiul evolutiv:

-în stadiul I se constată existenţa unei senzaţii de oboseală dureroasă însoţită de tulburărivasomotorii,după mersul prelungit; bolta plantară se aplatizează, antepiciorul este lăţit sideviat în abducţie;-în stadiul al II-lea durerile se accentuează şi iradiază spre gambă, genunchi şi şold, jenează mersul şi fac imposibil ortostatismul prelungit; se asociază cu contracturimusculare şi cu prezenţa unor puncte dureroase la presiune;-în stadiul al III-lea se constată procese de artroză de formantă care accentueazădurerile şi determină fixarea deformaţiei.



Gravitatea deficienţei se apreciază radiologic sau prin amprentă plantară.Tratamentul corectiv urmăreşte:- tonifierea concentrică a- muşchilor flexori plantari- combaterea redorilor articulare şi a contracturilor musculare

- formarea reflexului de aşezare corectă a piciorului pe sol. Modificări ale axului piciorului Piciorul plano-valg este piciorul al cărui ax longitudinal este orientat în afară,

mobilitatea sa fiind redusă; subiectul calcă pe marginea internă a piciorului; primar aparevalgul, aplatizarea bolţii plantare fiind o consecinţă a primei deficienţe; este frecventăînsă şi afecţiunea în valg, fără aplatizarea bolţii plantare.

Piciorul varus-addus este piciorul cu vârfurile apropiate şi călcâiele depărtate,axul său longitudinal fiind orientat înăuntru; subiectul calcă pe marginea externă a piciorului; muşchii din regiunea antero-internă a gambei sunt scurtaţi, iar cei din regiuneaantero-externă sunt alungiţi, cu tonus scazut



Deviaţiile coloanei vertebraleîn plan sagital

Coloana vertebrală (CV) = o lungă coloană mediană posterioară, formată prinsuprapunerea celor 33-34 vertebre (7cervicale, 12 toracale, 5 lombare, 5 sacrale,

4-5 coccigiene).- lungimea medie = 73 cm la♂ şi de 63 cm la ♀ (40% din talie)- în ortostatism CV nu este rectilinie ◊ curburi în plan sagital şi frontal, care

favorizează menţinerea echilibrului coloanei pe bazin şi atenuează şocurile pe verticală.La nivelul CV ◊ 4 curburi :

a) lordoza cervicală b) cifoza toracalăc) lordoza lombarăd) încurbarea cifotică sacrococcigiană.

Curburile în plan sagital

- cu convexitatea anterior = lordoze

- cu convexitatea posterior = cifoze Curburile în plan frontal sunt reprezentate de:a) curbura cervicală, cu convexitatea stângă (sinistroconvexă) b) curbura toracală, cu convexitetea dreaptă (dextroconvexă)c) curbura lombară cu convexitatea stângă (sinistroconvexă).Cifoza este cea mai frecventă şi mai tipică deviaţie a coloanei vertebrale, cu

aspecte şi caractere foarte diferite, în funcţie de cauzele şi mecanismele de producere, deformă, întindere şi localizare, de evoluţia şi de posibilităţile de corectare.

Deviaţiile cifotice pot fi:- tipice: produse prin exagerarea curburilor cifotice normale ale CV şi cuprind

aceleaşi porţiuni din coloană

- atipice, toate celelalte.Întinderea cifozei la nivelul coloanei vertebrale determină, în mare măsură, formaacesteia:

- cifozele scurte (traumatice sau potice) au aspect angular,- cifozele mijlocii ◊ o curbură rotunjită,- cifozele lungi ◊ formă ovalară;Deviaţiile cifotice se pot limita doar la modificarea curburii coloanei vertebrale

sau pot să antreneze şi alte elemente ale spatelui (coaste, omoplaţi) ◊ spate cifotic.În funcţie de cauzele şi mecanismul de producere, deviaţiile cifotice ale CV pot fi:

1. Cifoze funcţionale: sunt deviaţii tipice, uşoare, care se instalează încet, auevoluţie lungă şi prognostic favorabil.

Forme clinice:a. atitudinea cifotică = exagerarea curburii fiziologice toracale, instalată în timpul

perioadei de creştere, produsă de o insuficienţă musculo-ligamentară şi un control nervosinsuficient.CV rămâne mobilă pentru mult timp, după care întinderea ligamentelor se permanentizează, elasticitatea musculaturii se reduce şi apar modificări structuraleminime.

b. cifoza habituală se produce prin adoptarea şi păstrarea îndelungată a unei poziţii cifotice;deviaţia vertebrală este rotunjită / ovalară şi localizată în regiunea toracală



sau toraco-lombară; mobilitatea coloanei este păstrată, dar într-o măsură mai mică decâtîn forma precedentă;

c. cifoza profesională este specifică unor profesii desfăşurate cu trunchiul înflexie (ceasornicari, croitori, opticieni);

d. cifoza compensatorie este o deviaţie a coloanei vertebrale care apare secundar

pentru compensarea unei curburi lordotice primare.2. Cifozele patologice (structurale) sunt deviaţii mai accentuate şi mai grave alecoloanei vertebrale, cu modificări profunde în forma, structura şi funcţiile ei.

Ele au cauze şi mecanisme de producere bine precizate şi necesită un tratamentcomplex, susţinut şi individualizat.

Forme clinice:a. Cifoze congenitale sunt produse de malformaţii ale corpului vertebral,

articulaţiilor intervertebrale sau coastelor; sunt scurte, angulare, localizate în regiuneatoraco-lombară, nedureroase şi fixe.

CV rămâne mobilă deasupra şi sub malformaţie.Diagnosticul de certitudine se pune pe baza examenului radiologic iar tratamentul

este numai ortopedic sau chirurgical. b. Cifoze rahitice apar întotdeauna concomitent cu alte semne şi simptome alerahitismului (deformaţii ale capului, toracelui, abdomenului, membrelor inferioare).

- sunt nedureroase, mobile, se accentuează în poziţia şezând şi se ameliorează saudispare în poziţia stând;

- localizarea cea mai frecventă este în regiunea lombară.c. Cifoze paralitice sunt produse de distrugerea neuronilor motori din coarnele

anterioare ale măduvei de către virusul poliomielitic, agentul patogen al paralizieiinfantile; sunt localizate atipic, în funcţie de grupele musculare afectate;

- deviaţia vertebrală rămâne mult timp mobilă, dar se accentuează treptat subacţiunea gravitaţiei şi a grupelor musculare antagoniste indemne◊cifoscolioză.

Tratamentul este ortopedic sau chirurgical, asociat cu gimnastică medicală şi masaj.Prognosticul lor rămâne însă rezervatd. Cifoza pottică rezultă din distrugerea, de către bacilul Koch a 1, 2, 3 corpuri

vertebrale, care se turtesc şi se prăbuşesc anterior, în timp ce arcurile vertebrale rămaseintacte sunt împinse posterior ◊“cocoaşă” sau cifoza pottică, scurtă, angulară, fixă,localizată toracal / toraco-lombar;

e. Cifoza reumatică se întâlneşte mai ales în spondilita anchilopoietică;debutează la tinerii de sex ♂, evoluţie lentă, în puseuri, care determină cifozarea

ireversibilă a coloanei vertebrale;- exerciţiile fizice pentru menţinerea mobilităţii coloanei şi prevenirea

anchilozelor au un rol important + tratament patogenic al bolii.

f. Epifizita vertebrală de creştere (cifoza dureroasă a adolescenţilor; maladiaScheuermann) = distrofie de creştere întâlnită la 20-40% dintre adolescenţi, care duce laapariţia unei cifoze toracale dureroase.

Caracteristici: bolnavul prezintă un spate rotund, dureros, fără redoare la început,care apare ulterior.

Examenul radiologic:- iniţial se observă o neregularitate a platourilor vertebrale, care au un aspect

denivelat, deformat + îngustarea spaţiilor intervertebrale;



- în stadiile mai avansate ◊ hernii intraspongioase (părţi mici din cartilajul fisurat pătrund în spongioasa corpurilor vertebrale sub forma nodulilor Schmorl);

- în ultimul stadiu, una sau mai multe astfel de vertebte fragilizate capătă unaspect cuneiform.

Tratament.

- formele uşoare, asimptomatice, depistate daor prin examen radiologic ◊supravegheate atent şi tratate prin gimnastică corectivă.

- formele manifeste ale maladiei ◊imobilizare în aparat gipsat anticifoză (pune înrepaus platourile vertebrale în partea lor anterioară);

corsetul se schimbă succesiv până la obţinerea unei bune corecţii, tratamentulcontinuându-se cu exerciţii de asuplizare a coloanei vertebrale şi exerciţii posturale.

g. cifoza psihotică debutează brusc, printr-o durere violentă la nivelul spatelui +contractură musculară accentuată; curbura cifotică dispare în decubit dorsal şi reapare în poziţia stând;

h. cifoza senilă este produsă de insuficienţa musculaturii spatelui şi de modificăridegenerative ale vertebrelor şi articulaţiilor intervertebrale;localizare frecventă în

regiunea toracală şi cervico-toracală la ♂ şi în regiunea lombară sau pe toată întindereacoloanei vertebrale, la ♀.

i. cifozele diverse includ deviaţii cifotice rare: cifoza posttetanică, din miopatieTratamentul cifozelor prin gimnastică medicală urmăreşte:- tonifierea concentrică a musculaturii spatelui- tonifierea excentrică a musculaturii peretelui toaracic anterior - formarea deprinderii de atitudine corectă a corpului- prevenirea şi corectarea deviaţiilor compensatorii ale coloanei vertebrale sau a

celorlalte segmente ale corpului.Mijloacele corective sunt reprezentate de:• exerciţii statice:

poziţii corecte şi corective: stând, pe genunchi, decubitul ventral sau dorsal,atârnat şi derivatele lor efortul izometric executat din aceste posturi• exerciţii dinamice:

-mişcări de extensie şi de întindere a coloanei vertebrale-exerciţii pentru cap şi gât, membre superioare şi inferioare care să amplifice extensiatrunchiului-exerciţii cu rezistenţă: cu bastoane aşezate pe sub axile, la spate, cu mingi medicinale,aşezate pe cap sau aruncate cu două mâini de deasupra capului, exerciţii cu extensoare,exerciţii din decubit ventral cu trunchiul în afara suprafeţei de sprijin (antigravitaţional)-exerciţii de respiraţie şi de relaxare

-exerciţii de redresare pasivă şi activă, efectuate la scară fixă, la perete sau în faţaoglinzii.

Lordozele sunt deviaţii ale coloanei vertebrale în plan sagital cu convexitateacurburii orientată anterior.

În funcţie de localizare, lordozele pot fi:- tipice: exagerarea curburii fiziologice lombare- atipice: localizate dorsal sau în regiunile de trecere dorso-lombare sau cervico-

dorsale.



În funcţie de mecanismul de producere pot fi funcţionale şi patologice⊗ Lordozele funcţionale sunt deviaţii tipice, uşoare, cu debut greu de precizat,

evoluţie lentă şi prognostic favorabil. Mobilitatea coloanei vertebrale se păstrează multtimp, iar modificările structurale ale elementelor anatomice sunt reduse şi parţialreversibile.

Forme clinice:¬atitudinea lordotică = accentuarea curburii fiziologice lombare a coloaneivertebrale, care hipercorectează la flexia trunchiului; la brevilini, atitudinea lordoticădetermină în final formarea unui spate lordotic, iar la longilini apare o cifoză dorsalacompensatorie¬ lordozele habituale apar prin păstrarea timp îndelungat a unei atitudini lordotice, caredetermină în final modificări structurale, însă cu păstrarea mobilităţii la nivelul coloaneivertebrale; la proba funcţională de flexie curbura lordotică corectează dar nuhipercorectează¬ lordozele compensatorii sunt încurbări secundare ale coloanei vertebrale care apar înurma dezvoltării ueni curburi cifotice sau anteversiei accentuate a bazinului; mobilitatea

coloanei vretebrale este întotdeauna păstrată;¬ lordozele profesionale apar la persoene care lucrează cu trunchiul în extensie şi

membrele superioare în plan anterior, la nivelul sau deasupra nivelului umerilor:electricieni, zidari, balerine.

⊗ Lordozele patologice sunt determinate de cauze bine precizate, care producmodificări morfofuncţionale la nivelul CV.

Forme clinice:¬ lordozele congenitale sunt produse de malformaţii ale vertebrelor / articulaţiilor

intervertebrale, localizate mai frecvent la nivelul zonelor de trecere dorsolombare saulombosacrate;

- sunt scurte, nedureroase şi compensate de obicei cu o cifoză lungăÎn zona lombosacrată pot să apară „sacralizări” sau „lombalizări” vertebrale.Sacralizarea este tendinţa de sudare a vertebrei L5 de sacru; corpul ei se turteşte,

se lăţeşte, discul intervertebral se subţiază şi dispare, regiunea lombară se scurtează, selăţeşte şi se lordozează.

Lombalizarea constă în separarea de sacru a primei vertebre sacrale; curburalordotică lombară se alungeşte, se adânceşte, iar regiunea fesieră se scurtează şi se lăţeşte.

¬ lordozele rahitice se datorează hipotoniei musculare şi insuficienţei aparatuluiligamentar din rahitism; lordoza este lungă, cuprinzând şi chiar depăşind regiunealombară, este nedureroasă şi se compensează cu o cifoză supraiacentă ◊ cifolordoză;

¬ lordozele paralitice apar prin pareza sau paralizia muşchilor abdominali sau a

musculaturii sacro-lombare; evoluţia lor este rapidă şi gravă, curbura exagerându-se princontractura musculaturii antagoniste.¬ lordoza din miopatie; miopatia = afectiune cronică progresivă a sistemului

muscular sau a unor muschi, manifestată prin atrofii musculare; muşchii cei mai afectaţide atrofie, contractură şi retracţie sunt cei paravertebrali lombari şi abdominali ◊deviaţiaaccentuată a coloanei vertebrale lombare şi dorsale în sens lordotic, mobilitatea fiind însă păstrată.



¬ lordoza reumatică se datorează contracturii muşchilor lombari; dispare odată cudispariţia durerilor şi a contracturii musculare.

¬ lordozele prin spondilolistezis se datorează unor microtraumatisme caredetermină alunecarea discurilor intervertebrale

Tratamentul lordozelor prin gimnastică medicală:

Obiectivele exerciţiilor fizice corective:- tonifierea concentrică a musculaturii abdominale- tonifierea excentrică a musculaturii posterioare a bazinului şi a CV- prevenirea compensării cifotice a coloanei vertebrale- formarea deprinderii de atitudine corectă a corpuluiMijloacele corective:- exerciţii statice: poziţii corective (şezând, pe genunchi cu sprijin pe palme,

decubit dorsal şi efortul izometric executat din aceste poziţii.- exerciţii dinamice: mişcări active libere şi cu rezistenţă, efectuate pentru

redresarea coloanei vertebrale şi corectarea celorlalte deficienţe secundare lordozeiωexerciţii de trunchi: mişcări de flexie (ca mişcare corectivă), înclinare laterală,

răsucire, având în permanenţă grijă ca mişcarea să fie localizată la nivelul regiuniilombare, fără a se accentua cifoza dorsală fiziologică;

ωexerciţiile de membre inferioare vor corecta poziţia bazinului dacă seefectuează în plan anterior sau vor solicita izometric musculatura abdominală, dacă seefectuează din poziţia de decubit dorsal sau atârnat;

ω exerciţiile de membre superioare executate în plan posterior pentru a preveniaccentuarea curburii cifotice dorsale şi pentru crearea unei poziţii corecte a centuriiscapulare;

ω exerciţiile de abdomen executate din decubit dorsal şi şezând, în cazul asocieriilordozei cu hipotonia peretelui abdominal

ωexerciţii aplicative, cu structură corectivă şi hipercorectivă: mers (ghemuit),târâre (din şezând, pe genunchi pe călcâie şezând, decubit dorsal), echilibru şi suspensiiincomplete pe plan oblic; ω exerciţiile de respiraţie executate din poziţiile corective, cu accent pe respiraţiadiafragmatică şi pe expiraţie;

ω exerciţii de redresare pasivă şi activăωexerciţii de relaxare a musculaturii sacro-lombare

Scolioza

Scolioza = boală evolutivă, caracterizată prin una sau mai multe curburi alecoloanei vertebrale în plan frontal, însoţite de rotaţia vertebrelor, cu tendinţă lacompensare superioară şi inferioară a curburilor, fără tendinţă de reducere completă aacestora prin suspendare sau decubit şi cu răsunet asupra morfologiei trunchiului.

O scolioză adevărat ă este însoţită întotdeauna de :- rotaţia vertebrelor către convexitatea curburiiscoliotice;

- gibozitate costală produsă de rotaţia vertebrelor şi



modificarea direcţiei costale, mai accentuatăposterior, de partea convexităţii, care dă toracelui, însecţiune transversală, o formă oblică ovalarăneregulată;

- asimetrie la nivelul centurilor scapulară şi pelviană, umărul de

partea concavităţii fiind coborât, ca şi şoldul de parteaconvexităţii curburii.

Clasificare:ϖ Scoliozele nestructurale în general nu sunt grave, nu prezintă rotaţie vertebrală

la flexia anterioară a trunchiului şi includ următoarele categorii: Scolioza posturală (atitudinea scoliotică) apare în jurul vârstei de 10 ani şi se

caracterizează printr-o curbură lungă, dorsală stângă, fără rotaţie care dispare în decubitventral, la suspendarea de cap sau flexia anterioară a trunchiului.

Scolioza compensatorie (secundară) apare în cazul inegalităţilor de MI sau încazurile de asimetrie pelvină (posttraumatică) care determină bascularea bazinului.

Convexitatea curburii scoliotice este orientată de partea MI scurt sau a cresteiiliace mai coborâte, nu prezintă rotaţie vertebrală şi dispare după înălţareacorespunzătoare a membrului mai scurt.

Scolioza sciatică este determinată de un reflex de menajare a rădăcinii pe careapasă nucleul pulpos herniat.

Scoliozele pitiatice şi inflamatorii se, apărute la femei cu tulburări neuropsihice(scolioza pitiatică) sau după afecţiuni inflamatorii (flegmoane perinefretice, spondilitetifice etc), dispar spontan.

Scoliozele posttraumatice pot evolua după traumatisme vertebrale la care nu seevidenţiază mereu leziuni radiologice.ϖ Scoliozele structurale sunt adevăratele scolioze; ele pot fi grupate astfel:

¬ Scolioza idiopatică, de etiologie necunoscută, este cel mai frecvent întâlnită, cuurmătoarele forme clinice:

Scolioza idiopatică lombară cu localizare strict lombară sau poate interesa proximal şi 2-3 vertebre toracale;este frecvent sinistroconvexă, cu apexul la nivelul L1-L2; se însoţeşte de lombalgii.Scolioza idiopatică toarco-lombară, mai rară decât precedenta, este de obiceidextroconvexă, cuprinde 5-7 vertebre, cu apexul curburii la nivel T11- T12;

rotaţia corpurilor vertebrale este mare, cu un gibus voluminos, evoluţie rapidă şi prognostic sever Scolioza idiopatică toracală = cea mai frecventă formă clinică întâlnită la adolescentul

tânăr (12-14 ani), mai ales la fete; este de obicei dextroconvexă;curbura primară poate cuprinde 7-11 vertebre; curburile compensatorii apar destulde precoce.Scolioza idiopatică combinată (scolioza dublă primitivă) ◊ existenţa a două curburi primare, toracală şi toraco-lombară sau lombară, angulate în sens invers, care determinăfiecare o gibozitate posterioară de partea convexităţii respective Scolioza cu trei curburi primare este extrem de rară.



Scolioza idiopatică infantilă este o scolioză structurală, mai frecventă la băieţii <3 ani;

curbura toracală primitivă este de obicei sinistroconvexă;dacă apare la fete, este dextroconvexă şi apare mai târziu (4 ani); cel mai adesea

cedează spontan.

Forma evolutivă se asociază cu deformaţii cranio-cervicale (retracţii alemusculaturii gâtului asemănătoare torticolisului, asimetrii faciale). Scolioza adultului devine manifestă atunci cândalterările degenerative ale structurilor osteoarticulare produse de scolioză duc la

acuze subiective supărătoare.¬ Scolioza congenitală este produsă de un viciu morfologic vertebral (unic /

multiplu; simplu: vertebră cuneiformă / complex: spina bifida) sau de fuziuni costalecongenitale, care determină apariţia unei curburi scoliotice.

¬ Scolioza paralitică se întâlneşte ca sechelă a poliomielitei acute anterioare.Curbura primitivă paralitică se agravează progresiv, datorită următoarelor cauze:

- ortostatismul şi mersul;

- creşterea, care duce la agravarea curburilor (prin deformarea vertebrelor) sau poate accentua diferenţele de lungime dintre membrele inferioare sau dezechilibrareaarticulaţiilor coxo-femurale şi a pelvisului;

- accentuarea dezechilibrelor musculare dintre muşchii normali, funcţionali şimuşchii paralizaţi, la care se instalează o retracţie mai mult sau mai puţin accentuată.

¬ Alte scolioze de etiologie cunoscută includ curburile scoliotice structurale alecoloanei vertebrale, de diverse cauze:

scolioza neuropatică, din neurofibromatoza Von Recklinghausen, infirmitateamotorie centrală (IMC), sechele după meningite purulente;

scolioza miopatică, întâlnită mai frecvent în distrofiile musculare, amiotoniacongenitală, miopatii;

scolioza dismetabolică din rahitism sau boala Marfan; scolioza toracogenă, care apare în urma unei deformări toracice, congenitale /

dobândite în urma unui traumatism sau toracoplastii; scolioza de etiologie rară include: scolioza secundară traumatismelor cerebrale,

scolioza copiilor paraplegici, scolioza bolnavilor cu malformaţii cardiace.

scolioza de cauză extrinsecă include:- scolioza de „aparat”, instalată în urma portului unor aparate ortopedice

necorespunzătoare;- scolioza radioterapică.În funcţie de stadiile clinice evolutive, o scolioză îmbracă 4 grade:♣ scolioza de gradul I, caracterizată printr-o curbură suplă, corectibilă la flexia

anterioară a coloanei;♣ scolioza de gradul II, care evidenţiază o curbură primară cu rotaţie instalată,

ireductibilă total în flexie, dar reductibilă la suspensie. Apar cele două curburicompensatorii, la care se observă şi un început de rotaţie vertebrală;



♣ scolioza de gradul III, caracterizată printr-o inflexiune laterală mare a curburii primare, însoţită de rotaţie vertebrală marcată, ireductibilă.

♣ scolioza de gradul IV, care este scolioza „sudată”, la care orice încercare dereducere, în afara osteotomiilor vertebrale, este inutilă şi periculoasă. În această fază

bolnavii se plâng de afecţiuni însoţitoare, deosebit de penibile, ale aparatului locomotor (artroze deformante dureroase), cardio-respiratorii (dispnee de efort, tuberculoză pulmonară, bronşiectazii, cord pulmonar), ale sistemului nervos (nevralgii, pareze etc).

În cazul unei scolioze, se notează:- sediul curburilor principale şi secundare- dacă scolioza este „echilibrată” (firul cu plumb trece prin şanţul interfesier) sau

„dezechilibrată” (caz în care se măsoară distanţa dintre şanţul interfesier şi verticalafirului cu plumb).

- se măsoară „săgeata scoliozei” (perpendiculara din vârful curburii scoliotice principale, coborâtă pe linia occipitosacrală).

- dacă la flexia dorso-lombară apare o denivelare (o bombare a hemitoracelui,comparativ cu partea opusă) ◊ indică o rotaţie axială vertebrală.Deci, primul lucru care trebuie precizat este persistenta curburii la flexia anterioară acoloanei vertebrale, care este întreţinută de rotaţia vertebrală şi caracterizează scoliozelestructurale.

Examenul trebuie completat cu cel radiologic ◊ curburi laterale abia perceptibileascund uneori rotaţii vertebrale destul de marcate, cu evoluţie rapidă şi severă.

Al doilea element care trebuie precizat în timpul examenului clinic dinamic alunei scolioze este studiul curburii principale (primitive).Curbura sau curburile principale sau primitive sunt cele care nu se reduc în flexiaanterioară de 90º a coloanei vertebrale. Flexia se va face cu membrele superioare şi

extremitatea cefalică atârnând relaxate în jos.

Tratamentul conservator al scoliozelor ρ Tratamentul ortopedic, bine condus, este singurul care poate viza şi realiza o

corectie maxima a curburilor, cu minimum de riscuri.El se poate întinde pe o perioadă lungă de timp, cu rezultate deseori

spectaculoase.Modul de acţiune a redresării ortopedice se bazează pe trei principii esenţiale:- redresarea pasivă- redresarea dinamică prin aparate ortopedice (corset Milwaukee sau halotraction)- reducerea rotaţiei vertebrale, cu ajutorul unor dispozitive, aparate sau corsete de

tracţiune, rotaţie, compresiune laterală, la care se asociază reorientarea planurilor umerilor şi a pelvisului.

ρ Kinetoterapia - pasivă, activă, combinată - se aplica în toate fazele scoliozei, dinetapa profilactică, până la recuperarea şi reîncadrarea bolnavului.

Obiectivele exerciţiilor fizice corective pentru scolioza cu o singură curbură:- corectarea curburilor coloanei vertebrale prin tonifierea concentrică (scurtarea)

grupelor musculare de partea convexităţii curburii şi tonifierea excentrică (alungirea)grupelor musculare de partea concavităţii.



- reducerea gibozităţii costale prin mobilizarea coloanei vertebrale şidetorsionarea corpurilor vertebrale;

- redresarea bazinului şi echilibrarea centurii scapulare;- dezvoltarea mobilităţii cutiei toracice;- formarea reflexului de atitudine corectă a corpului.

Mijloacele corective:- exerciţii statice: poziţii fundamentale şi derivatele lor cu structură asimetrică,

realizate prin dispunerea asimetrică a membrelor superioare, a trunchiului şi a membrelor inferioare

- exerciţii dinamice:▪ exerciţii pentru trunchi:- îndoiri laterale spre partea convexităţii curburii- răsuciri în jurul axului vertical spre concavitate- extensiile şi întinderile coloanei vertebrale în ax longitudinal

▪ exerciţii de membre superioare executate simetric sau asimetric:- membrul superior de partea concavităţii curburii lucrează sau va fi fixatdeasupra liniei umerilor, iar membrul superior de partea convexităţii curburii va lucra lanivelul umerilor sau sub această linie

▪ exerciţiile de membre inferioare executate simetric sau asimetric, când seurmăreşte mai ales modificarea poziţiei bazinului şi redresarea curburii scolioticelombare.

Aceste exerciţii constau fie din aşezarea lor diferită pe sol, prin repartiţia inegală agreutăţii corpului, fie executarea unor mişcări de amploare şi intensitate inegală;

astfel, membrul inferior de partea convexităţii curburii lombare va executaextensii şi abducţii ample.

• ▪ exerciţii de respiraţie pentru redresarea activă a cutiei toracice deformate,executate din poziţii simetrice şi asimetrice comode şi stabile.• Mişcările de respiraţie se execută

- simetric atunci când se produc în plan sagital (extensia trunchiului)- asimetric, prin comprimarea unui hemitorace şi dilatarea celuilalt (îndoiri

laterale şi răsuciri ale trunchiului).• Eerciţiile aplicative:

- mersul- târârea (din poziţia pe genunchi, din patrupedie - metoda Klapp, din culcat şi

şezând, cu dispunerea asimetrică a membrelor superioare şi inferioare)- echilibrul (exerciţii simple sau asociate cu purtarea de obiecte uşoare,

determină o solicitare simetrică a muşchilor antagonişti)- suspensiile (transformă forţa de presiune de la nivelul coloanei vertebrale înforţă de tracţiune, redresând curburile laterale ale coloanei vertebrale).

• ▪ redresări pasive (prin presiuni perpendiculare pe convexitatea arcurilor costalescoliotice sau pe direcţia marii diagonale a toracelui deformat, în cazul prezenţeigibozităţii costale) şi active (autocorecţia progresivă a atitudinii corpului,efectuată în faţa oglinzii).



• ▪ exerciţiile cu obiecte portative folosesc bastoanele (cu priză simetrică sauasimetrică), mingea medicinală, ganterele, extensoarele.În cazul scoliozelor cu 2 / mai multe curburi, se lucrează fixând o curbură printr-o

poziţie corectivă sau hipercorectivă, executându-se exerciţii corective pentru cealaltăcurbură.

47274078-Reeducarea-funcţională

Documents

Transcript of 47274078-Reeducarea-funcţională