TEMA 8

PRIMUL AJUTOR ŞI AUTOAJUTORUL PREMEDICAL

Viaţa oricărui om poate fi pusă în pericol, la un moment dat, de evenimente dramatice, survenite în mod neaşteptat. Situaţia critică trebuie rezolvată cu promptitudine şi deosebită competenţă de către salvatori.

I. PROCEDEE DE ACORDARE A PRIMULUI AJUTOR1. FRACTURILE - Definiţie şi clasificare

Fracturile sunt traumatisme violente ale oaselor, care, datorită forţei fizice aplicate asupra acestora se rup. Fracturile pot fi:

- fracturi închise- fracturi deschise, dacă osul fracturat a străbătut prin piele, producând o plagă şi,

eventual , hemoragie- fracturi complete, când osul se rupe pe toată circumferinţa lui sau fracturi

incomplete, când linia de fractură nu afectează toată circumferinţa osului- fracturi parcelare, când, datorită loviturii aplicate pe os, din acesta se detaşează

numai o bucată- fracturi cominutive, foarte severe, când osul se rupe în mai multe bucăţi- fracturi cu deplasare, când cele două fragmente rezultate în urma fracturii se

îndepărtează una de cealaltă şi fracturi fără deplasare, când cele două fragmente ale osului fracturat rămân apropiate.

Acordarea primului ajutor în caz de fracturiMăsuri de prim ajutor în fracturi:- examinează cu blândeţe accidentatul pentru a depista toate fracturile- îndepărtează sau taie hainele din focarul de fractură- controlează sângerarea şi pansează plăgile- nu împinge fragmentele osoase, care au străbătut pielea- fixează focarul de fractură, pentru a preveni mişcarea fragmentelor osoase în

timpul imobilizării membrului în atele- efectuează imobilizarea fracturii în atele (scânduri sau plăci din alte materiale

dure), suficient de lungi pentru a prinde articulaţia de deasupra şi cea de dedesubtul focarului de fractură

- fixează atelele cu bandaje- nu mişcă victima înainte de a imobiliza toate fracturile- palpează pulsul la arterele principale de deasupra şi dedesubtul focarului de

fractură- combate durerea- monitorizează funcţiile vitale, urmărind instalarea şocului şi alterări ale stării de

conştienţă- încurajează accidentatul – vorbeşte în permanenţă cu el- transportă victima la cea mai apropiată unitate medicală de specialitate

1

- la imobilizarea fracturilor cu atele, trebuie să se tină cont de câteva reguli:- atela trebuie să fie suficient de lungă, pentru a acoperi atât articulaţia de deasupra, cât şi articulaţia de sub focarul de fractură- căptuşiţi atela, pentru a evita durerile, frecarea şi legarea strânsă a atelei- atela trebuie să fie rigidă- atela să nu fie prea grea- în situaţiile în care nu dispunem de echipamentul necesar, se pot utiliza şi atele improvizate (material plastic, metal, carton) Nu legaţi prea strâns atela pentru a evita întreruperea circulaţiei

sângelui.

Măsuri de prim ajutor la traumatismele coloanei vertebrale:- monitorizează funcţiile vitale- apreciază daca modul în care s-a produs traumatismul ar fi putut determina

fractura coloanei vertebrale- observă poziţia victimei şi poziţia membrelor cercetează prin palpare blândă, dacă

s-a păstrat sensibilitatea membrelor şi îndeamnă victima să mişte degetele de la mână şi de la picioare

- nu mişca accidentatul din poziţia în care a fost găsit, decât dacă se impune necesitatea asigurării libertăţii (permeabilităţii) căilor aeriene. Nu încerca să îndrepţi victima, dacă se află in poziţie arcuită sau ghemuită

- strecoară sub victimă o scândură lata si lungă. Ideal, pentru realizarea acestui scop sunt necesare minim trei persoane

- dacă exista suspiciunea de fractură a coloanei vertebrale cervicale (a gâtului) montează un guler special (Minerva), iar în lipsa acestuia fixează capul, de-o parte şi de alta cu două suluri. În acest caz nu executaţi hiperextensia gâtului în scopul eliberării cailor respiratorii

- asigură transportul fără zdruncinături, la o unitate medicală specializată cu ambulanţa

- întotdeauna îngrijeşte accidentatul ca şi cum ar avea fractură de coloană vertebrală, dacă mecanismele de producere ale accidentatului o sugerează

- datorită consecinţelor grave ale fracturilor de coloană cervicală, NU MIŞCA ACCIDENTATUL DIN POZIŢIA ÎN CARE L-AI GĂSIT PÂNĂ LA SOSIREA SERVICIILOR MOBILE DE URGENŢĂ, numai dacă există un pericol iminent (foc, gaze, etc.). Asigură doar funcţiile vitale.

2. ARSURILEArsurile sunt traumatisme produse de agenţi fizici (flacără, temperaturi înalte,

electricitate, radiaţia solară), sau de către agenţi chimici (acizi şi baze puternice).Acestea acţionează în funcţie de intensitatea agresiunii, dinspre suprafaţa pielii,

spre profunzime, putând interesa muşchii, oasele etc.Se disting patru grade de arsuri:

2

- arsurile de gradul I: afectează stratul superficial al tegumentului, epiderma- arsuri de gradul II: afectează atât epiderma, cât şi zona superficială a stratului

imediat următor, numit dermă- arsuri de gradul III: interesează zona mai profundă a dermei- arsuri de gradul IV: sunt cele mai grave fiind produse cu ocazia incendiilor sau

acţiunii curentului electric. Ele produc carbonizarea ţesuturilor, iar profunzimea leziunilor depinde de timpul de expunere la agentul cauzator. Sunt afectate toate ţesuturile din zonă: piele, muşchi, nervi chiar şi oase. Vindecarea este dificilă, îndelungată şi produce deformări inestetice şi infirmităţi.

Măsuri de prim ajutor în arsuri:a) arsurile de gradul I: - monitorizaţi funcţiile vitale, mai ales dacă arsura este foarte întinsă- introduceţi zona afectată în apă rece sau aplicaţi asupra ei un jet de apă rece- comprese cu apă rece, pot fi de asemenea aplicate pe arsură- răcirea imediată a zonei arse este mai importantă decât prezentarea la medic- dacă dispuneţi de BIOXTERACOR sau OXICORT în trusa de prim ajutor, puteţi aplica câteva jeturi de spray pe suprafaţa afectată. Acestea combat infecţia calmează durerea şi previn formarea de vezicule- zona arsă nu necesită pansament, decât dacă este absolut necesar să se continue o activitate care ar putea produce zgârieturi ale pielii şi infecţii (bucătari, măcelari, mecanici auto etc.)- se impune prezentarea la medic pentru administrarea vaccinului antitetanicb) arsurile de gradul II:- se acordă primul ajutor ca şi în cazul arsurilor de gradul I- flictenele nu se sparg- se poate aplica BIOXITERACOR sau OXICORT- se pansează uscat fără a strânge pansamentul- dacă flictenele sunt sparte, se acoperă cu pansament steril umed- se prezintă la un serviciu medical pentru tratamentc) arsurile de gradul III:- sunt îngrijite la fel ca arsurile de gradul II- prezentarea la o unitate medicală specializată este obligatoried) arsurile de gradul IV:- reprezintă urgenţe mari- se însoţesc de obicei cu alte leziuni: arsuri ale căilor aeriene, stare de şoc- se asigură permeabilitatea căilor respiratorii- nu se îndepărtează hainele care sunt lipite de zona carbonizată- se acoperă victima cu un cearceaf curat, umezit peste care se aplică o pătură- se îngrijeşte şocul, dacă este prezent- se transportă urgent la cel mai apropiat centru pentru tratarea arşilorÎn cazul arsurilor soldate cu denudare de tegument se recomandă ca pansamentele să nu atingă zona arsă , ceea ce necesită improvizarea unor dispozitive care să le menţină la distanţă.

3

3. INTOXICAŢIILEIntoxicaţiile pot fi acute sau cronice.Intoxicaţiile acute sunt accidente produse prin pătrunderea în organism a unor

substanţe, care sunt utilizate în gospodărie , agricultură, industrie etc. De asemenea, unele alimente (alcoolul) sau produse terapeutice (medicamentele) pot deveni toxice dacă sunt consumate în cantitate mare.

Intoxicaţiile cronice sunt produse prin poluarea atmosferei sau apei, prin obiceiuri voluntare dăunătoare (alcool, tutun, droguri) sau intoxicaţii profesionale cronice (saturnism, astbestoză, silicoză). Intoxicaţia cronică este produsă prin pătrunderea în organism sau consumul repetat al unor cantităţi mai mici de substanţe care , într-un interval de timp mai lung (săptămâni, luni sau ani) determină afectări grave, de obicei, invalidante ale organismului uman.

Măsuri de prim ajutor în intoxicaţii- măsuri generale (indiferent de agentul cauzal): îndepărtarea toxicului din organism neutralizarea toxicului, dacă a fost identificat susţinerea funcţiilor vitale până la prezentarea la o unitate medicală specializată

- intoxicaţii produse pe cale respiratorie: îndepărtarea victimei din atmosfera toxică administrarea de oxigen la nevoie respiraţie artificială- intoxicaţii produse prin înghiţirea de otrăvuri: se va goli stomacul prin vărsătură

provocată, fie prin atingerea “fundului gâtului” cu degetul fie în spital prin înghiţirea de apă caldă şi sărată –10 l.

- dacă toxicul a pătruns prin piele: se îndepărtează veşmintele contaminate şi se spală tegumentul cu apă şi săpun pe întreaga suprafaţă interesată

- dacă toxicul a pătruns în ochi, primul ajutor constă în clătirea imediată a ochilor sub cel mai apropiat robinet, lăsând jetul să pătrundă direct fără presiune mare timp de 5-10 min.

Măsuri de prim ajutor în caz de incendiu- se scoate accidentatul la aer- se culcă pe spate; dacă varsă şi este inconştient se culcă pe o parte- se asigură şi se menţine permeabilitatea căilor respiratorii- dacă este şocat (puls slab, palid, ameţit) se ridică picioarele mai sus decât

trunchiul – 30-50 cm.- dacă inima şi respiraţia se opresc, se aplică manevre de resuscitare cardio-

pulmonară- când există condiţii se administrează oxigen- este transportat rapid la o unitate medicală specializată

Măsuri de prim ajutor în intoxicaţia cu gaze- se scoate accidentatul la aer- se culcă pe spate; dacă varsă şi este inconştient se culcă pe o parte

4

- se asigură şi se menţine permeabilitatea căilor respiratorii- dacă este şocat (puls slab, palid, ameţit) se ridică picioarele mai sus decât

trunchiul – 30-50 cm.- dacă inima şi respiraţia se opresc, se aplică manevre de resuscitare cardio-

pulmonară- când există condiţii se administrează oxigen- este transportat rapid la o unitate medicală specializată

4. ENTORSELE şi LUXAŢIILE

O vătămare mai uşoară a articulaţiilor este luxaţia, care constă în îndepărtarea unei extremităţi osoase din articulaţia respectivă. Entorsa este numai o traumatizare a articulaţiei cu întinderea excesivă a ligamentelor articulare. Primul ajutor în luxaţii şi entorse constă în aplicarea unui pansament strâns interzicându-se mişcările până la vindecare. Reducerea luxaţiei (punerea la loc a osului) se face numai de medic.

5

5. RESUSCITAREA

6

6. HEMORAGIILEPrimul ajutor în hemoragiiUna din urmările cele mai periculoase ale oricărei răni este hemoragia.Prin hemoragie se înţelege pierderea sângelui în afara aparatului circulator.După leziunea vaselor din care se pierde sângele hemoragiile pot fi: Arteriale, care se caracterizează prin ţâşnirea ritmică, sincronă cu bătăile

inimii, a sângelui care este de culoare roşu deschis Venoase, care se caracterizează prin scurgerea fără presiune a sângelui care

este de culoare roşu – vânăt Capilare, în care sângele musteşte şi se prelinge încet în picături.După locul de unde se scurge sângele hemoragiile se împart în : Externe, în care sângele se scurge în afara organismului Interne, în care sângele se scurge într-o cavitate interioară a organismuluiMetodele principale care se folosesc pentru oprirea hemoragiilor până la intervenţia chirurgicală sunt: Apăsarea cu degetele a vasului care sângerează turtindu-l pe un os care se

găseşte în regiunea respectivă. Este o metodă rapidă ce se foloseşte până la aplicarea pansamentului compresiv.

7

Evaluaţi conştienta

Evaluaţi căile aeriene

Semne de obstructie ale căilor aeriene?

Eliberaţi căile aeriene prin manevre manuale, device-uri sau aspiraţie

DA

DA

Evaluaţi respiraţia

Semne de respiraţie inadecvată

Ventilaţie cu presiuni pozitive şi oxigenoterapie

Evaluaţi semnele de circulaţie spontană

Puls absent

Începeţi compresiile cardiace, ataşaţi AED-ul sau defibrilatorul

Îndoirea forţată din articulaţie a membrului cu hemoragia, după ce în prealabil în îndoitura încheieturii respective s-a aşezat un rulou de tifon sau vată

Aplicarea bandajului compresiv este o metodă mai sigură de oprire a hemoragiei care se aplică pe plagă, se strânge cu faşă, bandaj sau mijloace improvizate: batiste, basmale, cravată etc.

În hemoragiile nazale se pune în nara din care se scurge sângele o bucată de tifon sau vată îmbibată în apă oxigenată.În cazul în care se bănuieşte o hemoragie internă (paliditate, puls rapid şi slab, starea generală proastă), se va lungi vătămatul pe spate cu capul mai jos decât restul corpului, se va înfăşura într-o pătură şi se va evacua cu cea mai mare urgenţă la spital.

7. ÎNECULÎn principal, mecanismul înecului se prezintă sub două forme: Înecul uscat sau reflex, care se produce prin sincopă cardio-respiratorie

(oprirea inimii şi respiraţiei) datorită unei sensibilităţi crescute la apă rece (înecul prin hidrocuţie). Accidentul debutează prin pierderea cunoştinţei urmată de oprirea respiraţiei şi spasm laringian, ceea ce previne ajungerea apei, în căile respiratorii. Apoi se opreşte inima.

Înecul umed sau albastru reprezintă situaţia în care apa pătrunde de la început în plămâni şi în stomac, moartea producându-se prin asfixiere de imersie. În aceste cazuri mecanismele prin care sunt produse daune organismului, urmate de moarte, diferă în funcţie de compoziţia apei: dulce sau sărată. Astfel la înecatul în apă sărată, după ce este adus pe mal, pe nas şi pe gură se scurge un lichid spumos uneori cu sânge.

Măsuri de prim ajutor acordate înecaţilor- se aşează înecatul pe un plan înclinat cu capul mai jos decât picioarele- se execută compresiuni energice la baza toracelui, timp de un minut, pentru

evacuarea apei din plămâni (manevra este obligatorie la înecaţii în apă sărată). *Manevra este inutilă sau chiar periculoasă la înecaţii în apă dulce datorită mecanismelor diferite de afectare a organismului.

- Se întoarce victima cu faţa în sus, se curăţă nasul şi gura de secreţii, nisip, mâl etc. şi se încep manevrele de resuscitare cardio-pulmonară dacă după manevrele de evacuare a apei nu respiră spontan

- în timpul respiraţiei gură la gură, insuflaţia trebuie să fie mai puternică decât de obicei, deoarece la înecaţi difuziunea aerului la nivelul plămânului, datorită edemului, se face la presiuni mai mari

- Dacă se stabilesc funcţiile vitale (respiraţia spontană şi bătăile ritmice şi eficiente ale inimii) înecatul se transportă la spital , poziţia preferată fiind pe o parte cu o pernă mică sau un sul aşezat sub regiunea lombară

- Îndepărtaţi hainele umede de pe înecat şi protejaţi-l împotriva pierderilor de temperatură ale corpului

- Înecaţii pot avea traumatisme asociate, cel mai frecvent cranio-cerebrale sau fracturi de coloană vertebrală cervicală.

8

8. ELECTROCUTAREAPrin contactul tegumentului cu surse de curent electric se produc leziuni severe

ale ţesuturilor şi organelor organismului. Sursa de curent electric poate fi naturală (trăsnetul şi unele animale marine) sau artificială: curentul electric continuu sau alternativ.

Măsuri de prim ajutor în caz de electrocutare Etapa I. Include observarea locului accidentului, protejarea salvatorului faţă

de acţiunea curentului electric şi scoaterea victimei de sub influenţa acestuia:

Salvatorul se protejează cu mănuşi de cauciuc speciale sau în absenţa lor îşi înfăşoară mâna cu un strat gros de cârpe uscate

Întreruperea curentului electric de la panoul de siguranţă Îndepărtarea cablurilor electrice căzute la pământ cu bucăţi de lemn uscat

sau din material plastic dacă nu sunteţi convinşi că măsurile întreprinse vă protejează împotriva

curentului electric, apelaţi la persoane autorizate îndepărtarea victimei de sursa de curent electric prin tragerea de haine, fără

a atinge tegumentele dacă s-a produs incendiu, se stinge focul cu ajutorul extinctoarelor sau prin

acoperire cu pături Etapa a II-a (primul ajutor propriu-zis): Se aşează electrocutatul pe sol Se constată starea funcţiilor vitale (puls ,respiraţie) Se asigură permeabilitatea căilor respiratorii Dacă victima este inconştientă, dar respiră spontan, se aşează în poziţia

laterală stabilă de siguranţă pentru comatoşi În cazul opririi inimii şi respiraţiei se efectuează manevrele de resuscitare

cardio-pălmonară Se acordă primul ajutor pentru şoc În cazul electrocutării prin acţiunea trăsnetului, abordaţi victima ca şi cum

ar avea fractură de coloană vertebrală Trataţi arsurile prin spălarea cu apă şi pansamente umede Imobilizaţi fracturile, dacă există Dacă electrocutatul este conştient şi nu suspicionaţi fractura coloanei

vertebrale aşezaţi-l în poziţia semi-şezând.

9. RĂNIRILE (plăgile)Plăgile sunt traumatisme ale ţesuturilor moi (piele, muşchi, tendoane,

ligamente, vase sanguine şi nervi) care produc discontinuităţi în structura acestora, însoţite, de regulă, de sângerare (pierdere moderată de sânge) sau hemoragie (pierdere importantă de sânge)

Clasificare: - plaga excoriată (zgârietură)- plaga de tip incizie (plaga tăiată sau plaga înjunghiată)- plaga dilacerată, anfractuoasă sau plaga contuză (lovitura care produce plagă)

9

- plaga înţepată, produsă de obiecte subţiri şi ascuţite- plaga scalpată (scalpul tegumentar)- amputaţia traumatică a unui membru sau tegument de membru

În condiţii de dotare corespunzătoare şi persoane instruite, o plagă este pansată corect astfel:

Se îndepărtează îmbrăcămintea din jurul plăgii (dacă nu este posibil altfel, prin tăiere sau rupere)

Se îndepărtează sângele şi corpurile străine din jurul plăgii prin spălare sau ştergere

Se elimină corpurile străine de dimensiuni mici din plagă prin aplicarea de apă oxigenată, apoi cu betadină, după care se tamponează plaga cu comprese sterile

Se dezinfectează zona din jurul plăgii cu spirt medicinal sau alcool de 70 de grade care nu se aplică pe plagă!

Se aşează pe plagă câteva straturi de comprese sterile. Atenţie: nu se atinge suprafaţa compreselor sterile care vine în contact cu plaga

Dacă sângerarea este importantă peste compresele sterile se aplică un strat gros de vată

Se aplică etanş dar nu foarte strâns , o faşă de tifon în mai multe straturi care este asigurată cu leucoplast pentru a nu se mişca

Peste pansament se pot aplica bandaje improvizate din diverse materiale pentru a evita pierderea de temperatură

Dacă plaga se află pe un membru, acesta este imobilizat pentru a evita agravarea hemoragiei şi provocarea durerilor

Verificaţi pulsul la extremitatea inferioară a membrului. Dacă este absent slăbiţi presiunea pansamentului.

* NU utilizaţi faşă elastică pentru a stabiliza pansamentele sau pentru imobilizarea membrului rănit.

În situaţii de extremă urgenţă şi în absenţa dotării corespunzătoare mijloacele utilizate la pansarea plăgilor pot fi improvizate, deoarece se impune combaterea pierderilor importante de sânge, care pot produce, în ultimă instanţă şocul hemoragic urmat de deces.

Pansamentul are rol de reducere a scurgerii sângelui, prin scăderea presiunii de ieşire a acestuia, ceea ce favorizează formarea cheagului.

Masuri de prim ajutor in caz amputaţie traumatică:- opreşte hemoragia, aplică “tourniquet” deasupra amputaţiei pe artera principală.- ridică membrul, daca este posibil- îndepărtează eventualele materiale străine de pe suprafaţa şi din jurul plăgii

(pământ, iarbă, etc.)- pansează zona amputată cu pansament steril, uscat- monitorizează semnele vitale - localizează, recuperează şi conservă segmentul amputat (căzut)

- înveleşte-l în material steril (sau uscat)- introdu-l într-o pungă de nailon, care va fi închisă etanş

10

- plasează punga cu segmentul amputat într-o a doua pungă, care va conţine gheaţă sau apa răcită

X Important: NU CONGELAŢI SEGMENTUL AMPUTAT!!- segmentul amputat, astfel conservat, va însoţi victima la serviciul medical de specialitate

- monitorizează funcţiile vitale- calmează durerile- încurajează victima.

II. TRANSPORTUL RĂNIŢILOR CU TARGA

O manevră importantă este ridicarea accidentatului de pe sol şi aşezarea lui pe targă. Manevra se descompune în următorii timpi:

1) Se aşează targa alături de accidentat. Dacă există un membru fracturat, targa se aşează de partea afectată. Trei persoane se aliniază de-a lungul corpului victimei care se află astfel plasat între targă şi salvatori. Cele trei persoane sunt dispuse astfel: una la cap, a doua în dreptul bazinului şi a treia la picioarele accidentatului.

2) La comanda apucaţi salvatorii se aşează pe un genunchi şi îşi trec mâinile pe sub accidentat astfel: primul pe sub cap şi omoplaţi, al doilea sub şale şi bazin, al treilea sub coapse şi gambe

3) La comanda ridicaţi accidentatul este ridicat în acelaşi timp de către cele trei persoane. După această manevră al patrulea salvator introduce targa sub victimă. În timpul manevrei salvatorul care dă comenzile grupului menţine în permanenţă capul şi gâtul victimei în axul corpului. Efectiv, victima nu se ridică ci se rulează, targa introducându-se progresiv sub ea.

4) La comanda aşezaţi se depune încet accidentatul pe targă.Şi transportul propriu-zis al accidentaţilor cu targa se descompune în câţiva

timpi:1) La comanda la targă patru salvatori se dispun astfel: Primul la capul victimei, cu faţa în direcţia de mers Al doilea la picioarele victimei, cu faţa în direcţia de mers Al treilea la stânga victimei Al patrulea la dreapta victimei2) La comanda apucaţi cei patru salvatori se apleacă şi apucă targa, primii doi

de mânere iar ceilalţi de părţile laterale ale tărgii3) La comanda ridicaţi targa este ridicată lent în acelaşi timp de către cei patru

salvatori pentru a rămâne orizontală4) La comanda porniţi salvatorul din faţă şi cei doi din lateral pornesc cu

piciorul stâng, iar salvatorul din spatele tărgii porneşte cu dreptul, pentru a

11

feri targa de scuturături. Pe timpul transportului se va merge cu paşi egali, nu prea mari evitând pe cât posibil obstacolele şi denivelările de teren.

Metode de transport a răniţilor- cu targa la coborârea şi urcarea unei scări- cu scaunul din patru mâini- târârea, folosind un fular- transportul pe umăr şi în spate- cu un scaun obişnuit şi legat în spate- cu targa peste un obstacol

Pentru transport se mai folosesc:- autocamioanele amenajate cu care se pot transporta o dată circa 10 răniţi- autobuze şi alte mijloace de transport în comun- auto-remorci, platforme amenajate- mijloace hipo amenajate- autosanitarele- trenurile- vapoarele şi avioanele sanitare sau de transport amenajate.

III. TRIAJUL RĂNIŢILOR

Categoriile de triaj în urma unui dezastru.În urma unui dezastru, dacă resursele sunt diminuate, categoria de răniri

mortale (albastru), va primi doar un tratament paliativ, dacă există resurse adecvate, aceşti răniţi vor putea primi tratamentul necesar, doar după ce răniţii grav (roşu) au fost trataţi.

Triajul va trebui să delimiteze de la folosirea resurselor de tratament, doar răniţii din categoria galbenă şi verde.

Evitarea deceselor necesită cunoştinţe aprofundate asupra existenţei resurselor şi a sistemului medical de urgenţă.

Nr. Crt. Grup Culoarea Tipul rănirilor1 Prioritatea

1/extremă urgenţă

Roşie Deosebit de grave: pot supravieţui, doar dacă se aplică măsurile salvatoare de viaţă.

2 Prioritatea 2/urgenţă

Galbenă Pot supravieţui, dacă se aplică metode simple de tratament, în decurs de ore.

3 Prioritatea 3/neurgentă

Verde Minore: îngrijirea poate fi întârziată, până alte victime mai grave sunt tratate.

4 Prioritate Albastru Catastrofale: victime care nu vor

12

2 sau 3 supravieţui, dacă nu se aplică îngrijiri intensive, în decurs de minute.

5 Nici una Negru Decedaţi, sau foarte grav răniţi, care nu au şanse de supravieţuire.

Identificarea şi clasificareaÎn toate cazurile posibile victimele trebuie identificate în momentul

triajului.Pentru aceasta se vor marca răniţii cu etichete de culori diferite în funcţie de

gradul de gravitate al rănirilor şi de prioritatea de evacuare.

E t i c h e t a r o ş i e

Această etichetă corespunde priorităţii de evacuare celei mai înalte şi este rezervată victimelor ce necesită ajutor imediat din următoarele motive:

- probleme respiratorii ce nu pot fi rezolvate pe loc;- stopul cardiac confirmat;- hemoragii grave cu pierderi de sânge de peste 1 litru;- inconştienţa, obnubilarea;- perforaţii toracice, sau răniri abdominale profunde;- fracturi grave de bazin, torace, de vertebre cervicale, ca şi fracturile sau

luxaţiile ce jenează perceperea pulsului sub zona luxaţiilor sau fracturilor;- comoţii grave;- arsuri complicate cu leziuni ale căilor respiratorii.

II. E t i c h e t a g a l b e n ă

Această etichetă determină a doua prioritate de evacuare. Victimele ce necesită ajutor dar a căror viaţă nu este în pericol imediat vor fi marcate cu această etichetă:

- arsuri de gradul II pe mai mult de 30 % din suprafaţa cutanată;- arsuri de gradul III pe 10 % din suprafaţa cutanată;- arsuri de gradul III în locuri critice cum ar fi mâinile, picioarele şi faţa, dar fără

complicaţii respiratorii;- arsuri complicate de leziuni grave ale ţesuturilor moi sau cu fracturi minore;- hemoragii moderate (de la 500 ml la 1000 de ml);- leziuni dorsale cu sau fără atingerea coloanei vertebrale;- victime ce prezintă leziuni cranio-cerebrale (suficient de grave pentru a cauza

un hematom subdural sau stare de confuzie) ce se caracterizează prin:o scurgeri de LCR pe nas sau prin urechi;o creşterea rapidă a presiunii sanguine sistolice;o vărsături în jet;o modificări de ritm respirator;o bradicardie sub 60/minut;o tumefacţii sau hematoame suborbitale;o anizocorie pupilară;o colaps;

13

o răspuns motor nul sau scăzut (ROT);o reacţii scăzute la stimulente senzoriale (stupoare profundă).

E t i c h e t a v e r d e

Această etichetă va marca răniţi ce prezintă a treia prioritate de evacuare, ale căror leziuni sunt minore şi nu necesită o îngrijire deosebită:

- fracturi ale degetelor sau dinţilor;- excoriaţii, contuzii;- arsuri minore;- arsuri de gradul II de până la 15 % din suprafaţa cutanată;- arsuri de gradul III pe cca. 2 % din suprafaţa cutanată;- arsuri de gradul I acoperind mai puţin de 20 % din suprafaţa cutanată cu

excepţia mâinii, picioarelor şi a feţei.

E t i c h e t a n e a g r ă

Este rezervată decedaţilor sau celor cu leziuni fatale şi fără speranţă. Se consideră decedate victimele care nu respiră şi au pulsul oprit de cca. 20 de minute şi a căror stare nu permite aplicarea în continuare a tehnicilor de resuscitare. De asemeni va fi aplicată şi următoarelor categorii de victime fără speranţă:

- arsuri de gradul II şi III acoperind mai mult de 40 % din suprafaţa corporală considerate că iremediabil mortale;

- arsuri de gradul II şi III acoperind mai mult de 40 % din suprafaţa corporală însoţite de leziuni majore cum ar fi:

- fracturi importante;- leziuni cranio-cerebrale importante;- leziuni toracice;- leziuni craniene ce lasă ţesutul cerebral descoperit şi sunt însoţite de inconştienţă;- leziuni cranio-cerebrale însoţite de fracturi majore;- leziuni ale coloanei vertebrale cu absenţa sensibilităţii şi motricităţii;- leziuni grave la victimele peste 60 de ani.

14