4. Raport - Activitatile din sectorul primar

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României

Studii de fundamentare 2014

STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI STUDII DE FUNDAMENTARE

Servicii elaborare studii în vederea implementării activităţilor proiectului cu titlul „Dezvoltarea de instrumente şi modele de planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013”

Beneficiar: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Ministru: Liviu Nicolae DRAGNEA Contract nr.: 122/ 02.07.2013

Elaboratori asociaţi:

S.C. Agora Est Consulting SRL Administrator: Florin-Silviu BONDAR

şi Quattro Design SRL – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Director general: Toader POPESCU

STUDIUL 4. ACTIVITĂŢILE DIN SECTORUL PRIMAR Asociat responsabil: Agora Est Consulting

Formă finală. 2014

2


Studii de fundamentare Studiul 4

2

Activitățile din sectorul primar Agora Est Consulting 2014

3

Studiul 4. Activităţile din sectorul primar

I. Informaţii generale

I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului

Domeniul 2. Dezvoltare economică (sectoare economice) Studiul 4. Activitățile din sectorul primar

I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final)

Raport final

I.3. Lista autorilor, colaboratorilor

Agora Est Consulting Autori: Emanuel RĂUȚĂ Asistent cercetare: Florentina CÎRȚAN, Amalia MARICA Cartografie, GIS: Gheorghe HERIŞANU, Sorin BĂNICĂ

I.4. Lista consultanţilor de specialitate

I.5. Cuprinsul studiului

II. Metodologie II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR II.2. Contextul european şi românesc II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă II.3. Problematică şi obiective specifice II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare II.3.2. Obiective specifice II.4. Ipoteze și metode de cercetare II.4.1. Ipoteze de cercetare II.4.2. Nivelul și tipul datelor II.4.3. Indicatori și indici II.4.4. Reprezentări cartografice II.5. Bibliografie și resurse II.6. Glosar de termeni III. Analiză și recomandări III.1. Analiza-diagnostic a situației

III.1.1. Analiza sectorului agricol, zootehnic și agroalimentar din România III.1.1.a. Prezentarea generală a abordării III.1.1.b. Descrierea generală a performanţei sectorului şi factorii competitivităţii în domeniu III.1.1.c. Fondul funciar şi proprietatea terenurilor III.1.1.d. Analiza structurii agricole III.1.1.e. Principalele culturi la nivel de teritoriu III.1.1.f. Investiţiile în agricultură III.1.1.g. Forţa de muncă în agricultură şi silvicultură III.1.1.h. Indicatori şi evoluţii la nivel de teritoriu III.1.1.i. Piaţa III.1.1.j. Asocierea III.1.1.k. Consultanţa III.1.1.l. Cercetarea III.1.1.m. Analiza structurilor de sprijinire a afacerilor

III.1.2. Analiza sectorului forestier III.1.2.a. Context strategic III.1.2.b. Context stategic naţional III.1.2.c. România în context european III.1.2.d. Indicatori ai sectorului forestier

4



4

III.1.2.e Probleme ale sectorului forestier din România III.1.3. Analiza sectorului piscicol

III.1.3.a. Context III.1.3.b. Indicatori naţionali

III.1.3.c. Investiţii III.1.3.d. Asociere și proiecte strategice III.2. Tendințe de evoluție III.3. Priorități de dezvoltare

III.4. Legături cu alte domenii III.5. Implicații economice, sociale, de mediu

IV. Elemente strategice şi operaţionale IV.1. Viziune şi obiective strategice IV.2. Politici, programe IV.3. Modalităţi de implementare IV.4. Sinteză strategică și operațională

I. 6. Lista hărţilor şi cartogramelor

Harta 4.1. Repartizare fond funciar, 2011 Harta 4.2. Număr de angajați CAEN A, 2007 Harta 4.3. Număr de angajați CAEN A, 2011 Harta 4.4. Situația exploatațiilor agricole pe județe (ha/exploatație) Harta 4.5. Suprafața de viță de vie restructurată, 2009-2013

Harta 4.6. Suprafețe cu legume și plantații pomicole, pe județe Harta 4.7. Suprafață amenajată pentru irigații Harta 4.8. Efective de animale pe suprafață agricolă utilizată Harta 4.9. Profitabilitatea firmelor din sectorul agricol – 2011

Harta 4.10. Emigranți pe localitățile de plecare Harta 4.11. Distribuția GAL-urilor la nivel național Harta 4.12. Zona montană din România Harta 4.13. Emigranți pe localități de plecare, 2009, mediul rural

I.7. Lista tabelelor şi graficelor

Tabel 4.1. Imaginea macro a sectorului la nivel naţional Tabel 4.2. Statele Central și Est Europene în funcție de numărul de produse agro-alimentare exportate către EU 15

Tabel 4.3. Contribuția națională la creșterea exportului produselor agro-alimentare către statele EU-15 Tabel 4.4. Ponderea procentuală a producției interne agricole în totalul producției UE 27, estimat pentru 2011 Tabel 4.5. Indicatori ai producției agricole pentru anul 2012 Tabel 4.6. Structura fondului funciar total după modul de folosință, anul 2011 Tabel 4.7. Ponderea agriculturii în PIB Tabel 4.8. PIB pe categorii de resurse și utilizări, 2012

Tabel 4.9. Reprezentarea suprafețelor agricole ocupate. Săgețile indică valorile mult superioare, superioare, inferioare și mult inferioare mediei tuturor județelor pe coloană

Tabel 4.10. Investiții străine directe în România, în 2011: Repartizare pe principalele activități economice Tabel 4.11. Salarii lei/angajat pe regiuni Tabel 4.12. Numărul de întreprinderi agricole, după numărul de salariaţi

Tabel 4.13. Capacitate de depozitare pentru legume, fructe şi cartofi, în România, 2012 Tabel 4.14. Grupuri de producători recunoscute oficial Tabel 4.15. Date privind evoluţia suprafeţelor şi a producţiei în România Tabel 4.16. Date privind preţul mediu pe piaţa internă la grâu

Tabel 4.17. Tabel prelucrat după SOEF 2011 ȘI Eurostat, citat în Documentul de Lucru al CE privind Strategia Forestieră, FOWL = păduri și alte terenuri împădurite/FAWS = Păduri pentru stocul de lemn necesar

Tabel 4.18. Evoluția producției de produse forestiere, 2013, APMR Tabel 4.19. Persoane angajate în piscicultură

Figura 4.1. Balanța comercială sector agroalimentar, calculele autorului după Eurostat 2010 Figura 4.2. Contribuția agriculturii în PIB, calculele autorului după Eurostat 2010 Figura 4.3. Producția de legume, mii tone, calculele autorului după Eurostat 2011 Figura 4.4. Producția de produse agricole selectate, mii tone, calculele autorului după Eurostat 2011 Figura 4.5. Valoarea adăugată brută a agriculturii în PIB, calculele autorului după Eurostat


5

Figura 4.6. Zonele defavorizate din România Figura 4.7. Structura investițiilor pe activități ale economiei naționale, în anul 2012 Figura 4.8. Suprafaţa cultivată (hectare) în România, 2011

Figura 4.9. Producţia vegetală (mii de tone) în România: cereale pentru boabe, leguminoase boabe, cartof, plante uleioase, legume, furaje verzi în arabil, în anul 2011

Figura 4.10. Producţia vegetală (mii de tone) în România: fructe şi sfeclă de zahăr, 2011 Figura 4.11. Suprafețe cu legume și plantații pomicole, pe județe Figura 4.12. Suprafața medie ce revine, în medie, pe un tractor fizic, pe județe, 2007 Figura 4.13. Suprafața medie ce revine, în medie, pe un tractor fizic, pe județe, 31.12.2012 Figura 4.14. Infrastructura de irigații Figura 4.15. Suprafața contractată pentru 2013 Figura 4.16. Suprafața irigată efectiv Figura 4.17. Efective de animale în România (număr exemplare, albine – număr de familii), 2011 Figura 4.18. Producţia animală în România (mii tone greutate vie, lapte – mii hl, ouă – mii de bucăţi, miere – tone), 2011 Figura 4.19. Producţia ramurii agricole (mii lei) în România, 2011 Figura 4.20. Evoluția fondului forestier Figura 4.21. Volumul de lemn recoltat Figura 4.22. Evoluția suprafeței ocupate de păduri

Figura 4.23. Evoluția suprafeței terenurilor pe care s-au executat regenerări artificiale Figura 4.24. Capacitate de cazare în pensiunile agroturistice Figura 4.25. Distribuția pe specii Figura 4.26. Performanța acvaculturii în UE (volum și cifră de afaceri)

Figura 4.27. Producția anuală a acvaculturii Figura 4.28. Evoluția cifrei de afaceri

Figura 4.29. Evoluția cifrei de afaceri și profit pentru 20 de procesatori Figura 4.30. Ponderea pisciculturii în VAB și PIB Figura 4.31. Productivitatea muncii în sectorul piscicol

Figura 4.32. Valoarea proiectelor POP la nivel judeţean, în perioada 2010 – noiembrie 2013 Figura 4.33. Număr de proiecte/judeţ

I.8. Anexe

6



6

II. Metodologie

II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR

Scopul studiului de față este să problematizeze anumite aspecte ale sectoarelor componente (agricultură, silvicultură, piscicultură), propunând o serie de măsuri şi direcţii de acţiune care să asigure premisele dezvoltării durabile şi echilibrate a activităţilor din sectorul primar pentru teritoriul naţional, mai ales în contextul nevoii de a securiza resursele, dar și de a fi competitivi la nivelul pieței internaționale, prin creșterea valorii adăugate a produselor agricole, silvice și piscicole produse și exportate.

Pentru a avea relevanță pentru realizarea Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României, analiza sectorului primar nu va avea o abordare comprehensivă, ci va opera într-un registru metodologic bazat pe lanțul problematică-ipoteză-direcție de acțiune sau resursă-ipoteză-direcție de acțiune. Astfel, este posibil să fie realizate corelații la nivel teritorial pe baza indicatorilor specifici domeniului. Această abordare presupune că analiza pornește atât de la nivel sectorial, urmărind aspectele și indicatorii macroeconomici agregați la nivel național, cadrul de reglementare și piața națională și internațională în care se operează, iar apoi va fi plasată la nivel regional, dar și local, adeseori și la nivelul unor zone geografice specifice (zona montană pentru aspectele referitoare la silvicultură, zootehnie, bio-agro-mediu; zonele agricole specializate: Câmpia Română, zonele viticole, zonele de procesare și logistice; analiza coagulării Grupurilor de Producători și zonele cu potențial; zone de pescuit și măsuri de protecție a biodiversității). Problematica mineritului nu va fi analizată în acest studiu, elementele pot fi însă identificate la nivelul studiilor privind resursele naturale și cel privind sectorul secundar: industria extractivă (studiile cu nr. 5 și cu nr. 10).

Analiza la nivel regional (NUTS II) va fi coroborată cu analizele pe marginea unor teritorii specifice, compuse în funcție de anumiți indicatori specifici producției agricole, dar ținând cont de modul de operare și finanțare a noii Politici Agricole Comune și Politicii de Pescuit, care vor finanța sectorul primar, atât prin subvenții cât și prin programe de dezvoltare în perioada 2014 - 2020 cu peste 12 miliarde de euro (Fondul European pentru Dezvoltare Rurală și Fondul European Piscicol).

Un alt document important se referă la Cadrul Național Strategic de Referință și Programul Operațional pentru Creșterea Competitivității Economice, dar și la obiectivele ce se regăsesc în Strategia Industriei Miniere pentru perioada 2008-2020 (2012-2035). Acestea trasează anumite coordonate cu privire la dezvoltarea sectorului primar, dar și la dezvoltarea economică și a teritoriului bazată pe input-urile generate de sectorul primar.

În cadrul analizei, se propune identificarea acelor factori de dezvoltare (bazați pe resurse) care să constituie baza, la nivel teritorial (mai ales regional, dar și la nivel de NUTS III - IV) a identificării unor politici și programe specifice, compatibile și corelate cu strategiile sectoriale. Acest lucru trebuie realizat mai ales în perspectiva întăririi procesului de teritorializare a României și îmbunătățire a capacității de planificare la nivel regional/local. Considerăm că teritoriul reprezintă un element crucial, absolut necesar a fi luat în considerare în procesele de dezvoltare economică şi socială iar dezvoltarea şi localizarea activităţilor economice de producţie sunt condiţionate de anumite caracteristici geo-fizice, demografice, sociale şi culturale.

SDTR va trebui să includă sectorul primar, cu precădere activitățile din agricultură ce au cea mai mare influență asupra structurii economice naționale, dar și teritoriale, care au influență asupra structurii sociale și generează clivaje de dezvoltare importante între mediile urban și rural. De aceea, analiza sectorului va avea mai multe valențe asupra obiectivelor SDTR, datorate multiplelor efecte socio-economice și de mediu.

II.2. Contextul european şi românesc

II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă

Politica Agricolă Comună a UE şi Strategia europeană pentru creşterea inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii – Europa 2020, reprezintă strategiile cheie ce guvernează dezvoltarea agriculturii și silviculturii la nivelul Uniunii Europene. De asemenea, Strategia Forestieră Europeană și Planul de Acțiune în domeniul Forestier, reprezintă documente de planificare strategică pentru domeniul silvic. Acestea reflectă opțiuni de politici mixte, ce presupun obiective de îmbunătățire a competitivității pe termen lung a sectorului forestier și utilizarea sustenabilă a produselor și serviciilor din domeniul silvic. Evaluarea impactului pentru fundamentarea Politicii Agricole Comune 2014-2020 cuprinde analizele sectoriale privind agricultura și silvicultura. Datele privind silvicultura reflectă o dinamică negativă a sectorului în România, alături de statele baltice și cele din SE Europei. Același document indică un trend inversat al exporturilor, producției și valorii, dinspre Vestul Europei către SE Europei.

De asemenea, trebuie precizate strategiile din domeniul biodiversității, mai ales orientările Natura 2000, care susțin substanțial prezervarea biodiversității. De exemplu, siturile acoperă peste 10% din arealele agricole ale UE 27 și 15,24% din arealele silvice.

Odată cu biodiversitatea și măsurile din domeniu, un obiectiv de dată relativ recentă pentru dezvoltarea sectorului primar este cel referitor la producția agricolă organică, puternic susținută de politicile europene.


7

În domeniul pisciculturii, principalul document de planificare strategică la nivel european a fost Fondul Piscicol European 2007-2013. Pentru noua perioadă de programare financiară a UE, a fost realizat Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime, o strategie ce va sta la baza finanțărilor din domeniu. Se pune problema unei abordări integrate asupra politicilor maritime și de pescuit, corelate cu viziunea agricolă și piscicolă la nivelul statelor membre.

Elemente noi ale Politicii Agricole Comune și politicii de pescuit trebuie luate în considerare în trasarea direcțiilor de acțiune la nivelul studiului privind sectorul primar. Ratele de cofinanţare din partea UE vor fi de 85 % în regiunile mai puţin dezvoltate, în regiunile ultraperiferice şi în insulele mici din Marea Egee şi de 50 % în alte regiuni. Pentru exerciţiul financiar viitor (2014 - 2020), Comisia Europeană propune alocarea a 281,8 miliarde de euro pentru Pilonul I (plăţi directe) al PAC şi 89,9 miliarde de euro pentru dezvoltarea rurală.

Resursele primare la nivelul Uniunii Europene reprezintă input-urile de bază pentru dezvoltarea industrială și creșterea competitivității la export. Strategia Europa 2020 se referă la o Europă care folosește resursele în mod eficient (resource efficient Europe), astfel încât dezideratele de competitivitate economică și siguranță a consumului vor trebui aliniate cu dezideratele de protecție a resurselor.

II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă

După ce ponderea procentuală a agriculturii, silviculturii și pescuitului a scăzut ca VAB cu 21,6%1 în PIB în anul 2012, se

așteaptă o revenire în perioada 2013 – 2016 într-un plan pozitiv, cu o medie de 1,5% anual. Trebuie să pornim de la datele statistice care indică faptul că agricultura şi-a redus continuu ponderea în PIB, de la aproximativ 11% în 2003 la 6,6% în 2008 şi 5,3% în 2012.

O a doua componentă importantă vizează faptul că, deși Valoarea Adăugată Brută în PIB a Agriculturii este una redusă, de numai 6% spre deosebire de Industrie de pildă, cu o valoare de 29,2% în PIB în proiecția pentru 2013, ocuparea forţei de muncă este în continuare excesivă în agricultură, aici regăsindu-se 29% din populaţia ocupată a României. Mai îngrijorătoare sunt prognozele care reflectă faptul că nici în viitor (2013-2016) nu se modifică substanțial aportul agriculturii și silviculturii asupra creșterii reale a PIB. Cifrele stagnează la 0,1% pentru anii menționați.

Această situație este îngrijorătoare mai ales atunci când plasăm România în contextul pieței internaționale și observăm că nu au existat pentru mult timp strategii coerente în domeniu. Realitatea indică faptul că România are în continuare un uriaș deficit comercial pe segmentul produselor agricole procesate, de aproximativ 1,5 miliarde de euro pe an, contrabalansat nu-mai parţial de un excedent comercial pe segmentul produselor agricole neprelucrate, de 600 de milioane de euro pe an. Cifrele de mai sus redau situația reală a sectorului primar din România, indicând o corelație negativă între resursele existente și productivitatea și competitivitatea sectorului. Deficitul comercial în raport cu state europene sau non-europene trebuie corijat și redus în următorii ani, soluția în acest sens fiind reprezentată de creșterea valorii adăugate a exporturilor, prin exporturile de produse procesate.

Documentele strategice ce guvernează dezvoltarea la nivel național în ceea ce privește dezvoltarea sectorului primar pornesc de la Planul Național de Reforme și Cadrul Național Strategic de Referință și se operaționalizează cu programele finanțate din fonduri europene: Planul Național de Dezvoltare Rurală/Fondul European pentru Dezvoltare Rurală și Programul Operațional pentru Pescuit/Fondul European pentru Pescuit.

Recent, a fost lansat un document strategic național cu denumirea de Cadrul Național Strategic pentru Dezvoltarea Durabilă a Sectorului Agroalimentar și a Spațiului Rural în perioada 2014-2020-2030, ce diagnostichează principalele probleme ale sectorului primar și trasează o serie de direcții de dezvoltare pentru domeniu.

II.3. Problematică şi obiective specifice

II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare

Problematica abordată priveşte evaluarea rolului economic şi social al principalelor activităţi din sectorul primar – agricultura, zootehnia, piscicultura, silvicultura; componenta ecologică şi produsele specifice; delimitarea arealelor unde sectorul primar trebuie susţinut.

O diagnoză a sectorului primar reflectă o serie de probleme:

Condiții structurale deficitare (parcelare și fărâmițare a proprietăților), absența unui capital social ce împiedică asocierea și obținerea avantajelor specifice generate de realizarea unor economii de scară; procesul deficitar de restituire a proprietăților și a managementului terenurilor, inclusiv serviciile de cadastrare și stabilire a proprietății, încadrarea într-o categorie de impozitare, baza redusă de impozitare;

Competitivitatea și productivitatea fermelor în agricultură pornind de la indicatorii de domeniu care reflectă o productivitate extrem de scăzută în condițiile unei ocupări de amploare a forței de muncă în economie;

1 Comisia Națională de Prognoză, Prognoza primăvara 2013.

8



8

Consumul intermediar redus în agricultură, ca expresie a nivelului de susţinere financiară a tehnologiilor de producţie;

Mijloace de producție deficitare generate de învechirea parcului auto și lipsa serviciilor de irigații pentru agricultură și silvicultură;

Balanța comercială negativă, atât pe toate domeniile sectorului primar și posibilitatea de a îmbunătăți exporturile;

Identificarea unei direcții de acțiuni cu privire la dezvoltarea sectorului agro-alimentar, acomodând una sau două direcții de acțiune: integrarea pe verticală prin asociere și scară mare de producție și specializarea pe produse. A doua variantă se referă la produse procesate și cu o valoare adăugată mai mare, în timp ce prima se referă la producția și vânzarea de materii prime agricole în cantități mari;

Protecția pădurii și creșterea valorii adăugate a produselor silvice;

Deficiențe structurale ale zonelor de munte și mijloace de creștere a competitivității economiilor locale prin utilizarea resurselor non-silvice;

Deficiențe structurale ale sectorului piscicol și utilizarea zonei costiere pentru pescuit ce pot fi cartate la nivel teritorial.

Întrebări de cercetare: 1. Care este distribuţia teritorială a subsectoarelor componente ale sectorului primar, precum şi evoluţia în timp a acestora? Care sunt zonele cu probleme, în care agricultura/silvicultura/pescuitul au fost restructurate? Care sunt zonele în declin economic, dar şi zonele dezvoltate din punct de vedere economic? 2. Va fi realizată o analiza care va avea rolul de a evalua competitivitatea economică, analiză care va avea la bază mărimea, aria de activitate şi rezultatele fermelor și structurilor private de specialitate din România. Care sunt elementele care ar putea contribui la crearea unui mediu competitiv de afaceri, în condiţiile respectării exigenţelor de mediu şi a altor exigenţe de ordin social? 3. Vor fi identificate şi analizate zonele cu potențial agricol/zootehnic/silvic și piscicol, clusterele agricole, polii de competitivitate, dar şi structurile logistice (depozite frigorifice, depozite logistice, silozuri). În ce măsură aceste structuri sunt generatoare de dezvoltare în teritoriu? 4. Analiza forţei de muncă angrenată în sectorul primar, cu evidenţierea evoluţiei acesteia în timp. Va fi identificat necesarul teritorial al forței de muncă ce va fi corelat cu migrația și riscul generat de îmbătrânire. 5. Unde se regăsesc la nivel teritorial structurile de producție și zonele cu potențial la nivel teritorial? 6. Are economia rurală românească un caracter preponderent agrar? Ce pondere au activitățile non agricole? 7. Analiza structurilor de guvernanță și administrație (publice și private) și vor fi identificate punctele slabe și tari ale acestora în lumina direcțiilor de acțiune ce se configurează (GAL-uri, Grupuri de Producători, structuri publice de management al agriculturii, silviculturii și pescuitului). 8. Teritorializarea aspectelor privind protecția mediului din domeniile menționate și identificarea de soluții cu privire la necesitatea dezvoltării economice.

II.3.2. Obiective specifice

Obiectivele se referă la aprecierea situaţiei în teritoriu a ciclului investiţie-producţie-valorificare-venit; identificarea formelor de asociere; lucrul individual; starea sistemelor de irigaţii şi a îmbunătăţirilor funciare; impactul măsurilor de sprijinire a agriculturii.

Formularea detaliată a obiectivelor:

Evaluarea potențialului teritorial al economiei agrare din perpectiva resurselor existente;

Identificarea factorilor de competitivitate la nivel de ramuri ale sectorului primar: analiza teritorială a indicatorilor de agri-mediu;

Identificarea lanțurilor scurte și lungi din producția agricolă/zootehnică și de pescuit;

Identificarea competitivității sectorului forestier și asigurarea sustenabilității resurselor silvice în corelare cu nevoile pieței și dezvoltarea procesării;

Rolul economiei forestiere în economia agricolă: prelucrarea lemnului, recoltarea şi prelucrarea produselor pădurii și activități meșteșugărești specifice;

Evaluarea și identificarea formelor de asociere în sectoarele economiei primare și rolul acestora în asigurarea competitivității economiei primare;

Analiza infrastructurii pentru agricultură și silvicultură: sisteme de irigaţii şi îmbunătăţiri funciare, perdele de protecție și împăduriri, perdele forestiere; împăduriri;

Analiza sectorului alimentar și a competitivității companiilor;

Analiza potențialului sectorului pisciciol, procesare;

Dezvoltarea rurală ca fundament pentru dezvoltarea competitivităţii economice în domeniul agro-alimentar (specializarea forţei de muncă, creşterea calităţii serviciilor din mediul rural, infrastructura rurală).


9

II.4. Ipoteze şi metode de cercetare

II.4.1. Ipoteze de cercetare

Studiul se bazează pe o serie de ipoteze de cercetare și pe utilizarea datelor statistice disponibile la nivel sectorial și teritorial.

Principalele ipoteze de lucru se referă la:

Agricultura din România are o pondere mare în structura economică, dar VAB în PIB este mică. Pentru a putea utiliza în mod eficace și eficient resursa agricolă, trebuie crescută valoarea adăugată a produselor rezultate;

Strategiile aferente sectorului primar trebuie să pornească de la rezolvarea unor probleme structurale, de reglementare (reforma proprietății) care pot oferi baza de pornire în realizarea unei economii adecvate;

Balanța comercială este negativă, în prezent, în cazul sectoarelor componente ale sectorului primar, doar prin prioritizare și identificarea unui model de dezvoltare se poate ajunge la o balanță pozitivă;

Zootehnia și procesarea pot genera o valoare adăugată mare pentru produsele agro-alimentare românești;

Nu se poate genera competitivitate în condițiile absenței infrastructurii de producție: input-uri, sisteme de irigații, perdele forestiere;

Dezvoltarea agriculturii și silviculturii în România constituie bazele dezvoltării celorlalte sectoare economice;

Diversificarea către activități non-agricole în mediul rural contribuie la progresul și dezvoltarea rurală;

Dezvoltarea rurală este cheia pentru creșterea competitivității sectorului primar, mai ales în ceea ce privește agricultura/zootehnia, pescuitul și silvicultura, datorită creșterii specializării forței de muncă, calității serviciilor de bază, etc.;

Educația, specializarea și inovarea în sectorul primar sunt condiții ale dezvoltării;

România trebuie să își asigure din punct de vedere strategic siguranța energetică;

Asigurarea materiilor prime interne pentru industrie reprezintă condiția dezvoltării economice.

II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor

Naţional, regional (NUTS II), judeţean (NUTS III), local – UATB (LAU 2).

II.4.3. Indicatori şi indici

Indicatori orientativi sunt: structura proprietăţii pe categorii de folosinţă; ocuparea şi veniturile, pe tipuri de ocupaţii; producţia publică şi privată; productivitatea; indici ai industriei extractive; export/import; finanţarea activităţilor; competitivitatea; indicatori de agri-mediu.

Alţi indicatori care pot fi utilizaţi în studiu:

Număr de ferme de subzistenţă

Număr de ferme de semi-subzistenţă

Număr de ferme mari

Număr de GAL-uri

Număr de proiecte finalizate de GAL

Număr de Grupuri de Producători acreditate

Număr de unităţi de procesare

Număr de produse tradiţionale acreditate

Număr de unităţi de procesare

Număr de facultăţi specializate

Număr de specialişti cu studii superioare în subsectoarele sectorului primar

Număr de patente/invenţii omologate

Parc agricol: număr de tractoare, combine, pluguri, sape

Parc piscicol: număr de ambarcaţiuni de pescuit

Porturi şi dotări

Situaţia spaţiilor de depozitare autorizate Ministerul Agriculturii

Număr de proiecte de dezvoltare finanţate din fonduri UE, aprobate pe judeţ

Suprafaţa fondului funciar după modul de folosinţă, pe judeţe şi localităţi

Suprafaţa terenurilor amenajate cu lucrări de irigaţii şi suprafaţa agricolă irigată, pe categorii de folosinţă a terenurilor, macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe

Suprafaţă cultivată cu principalele culturi, pe judeţe şi localităţi

Producţia agricolă vegetală la principalele culturi, pe forme de proprietate, macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe

Producţia agricolă vegetală la principalele culturi, pe judeţe şi localităţi

Producţia medie la hectar, la principalele culturi, pe forme de proprietate, macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe

10



10

Suprafaţa viilor pe rod, pe forme de proprietate, macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe

Numărul pomilor fructiferi, pe forme de proprietate, macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe

Producţia de fructe pe judeţe şi localităţi

Producţia medie de fructe pe specii de pomi, forme de proprietate, macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe

Efectivele de animale, pe principalele categorii de animale, forme de proprietate, judeţe şi localităţi, la sfârşitul anului

Animale ce revin la 100 ha de teren, pe principalele categorii de animale, forme de proprietate, macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe, la sfârşitul anului

Producţia agricolă animală pe judeţe şi localităţi

Valoarea producţiei agricole, pe sectoare, forme de proprietate, macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe

Indicii producţiei agricole pe sectoare, forme de proprietate, macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe - an de bază - an precedent

Valoarea producţiei ramurii agricole pe sectoare, forme de proprietate, macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe - serie nouă

Indicii producţiei ramurii agricole pe sectoare, forme de proprietate, macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe - an de bază - an precedent - serie nouă

Suprafaţa fondului forestier pe categorii de terenuri şi specii de păduri, macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe

Suprafaţa terenurilor pe care s-au executat regenerări artificiale, pe categorii de regenerări artificiale, macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe

Volumul de lemn recoltat pe specii, macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe

Cifra de afaceri a unităţilor silvice, macroregiuni, pe regiuni de dezvoltare şi judeţe

Volumul de lemn exploatat de către operatorii economici cu activitate de exploatare forestieră, pe elemente componente, macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe

II.4.4. Reprezentări cartografice

Principalele teme care vor fi agregate în reprezentări cartografice sunt următoarele: [1] Distribuţia în teritoriu a subsectoarelor sectorului primar şi forme de proprietate; [2] Distribuţia în teritoriu a numărului de salariaţi din sectorul primar, precum și pe subsectoare; [3] Distribuţia în teritoriu a cifrei de afaceri a întreprinderilor din sectorul primar și pe subsectoare; [4] Distribuţia în teritoriu a investiţiilor străine din sectorul primar; [5] Distribuţia în teritoriu a ponderii întreprinderilor create/radiate din sectorul secundar; [6] Distribuţia în teritoriu a valorii exporturilor efectuate de întreprinderile din sectorul secundar; [7] Distribuţia în teritoriu a clusterelor agricole, polilor de competitivitate şi infrastructurii de afaceri; [8] Harta sistemelor de irigație la nivel teritorial; harta împăduririlor; harta asocierilor; harta terenurilor neexploatate; harta pășunilor; harta exploatațiilor piscicole; harta resurselor de gaze, minereuri și petrol; [9] Harta veniturilor din sectorul primar; [10] Tipuri de agricultură – NUTS III; [11] Zonele în care sunt necesare măsuri de sprijinire a agriculturii; [12] Zonele în care sunt necesare măsuri de sprijnire a industriei extractive.

II.5. Bibliografie și resurse

Date statistice disponibile; date anuale (intervalul 1990-2012) Politica Agricolă Comună Fondul European pentru Pescuit Cadrul Național Strategic de Referință Cadrul Național Strategic Rural Planul Național pentru Dezvoltare Rurală Programul Național pentru Creșterea Competitivității Programul Național de Pescuit Strategia pentru minerit 2008-2020

II.6. Glosar de termeni


11

III. Analiză şi recomandări

III.1. Analiza-diagnostic a situaţiei

III.1.1. Analiza sectorului agricol și agroalimentar

III.1.1.a. Prezentarea generală a abordării

Strategia de Dezvoltare Teritorială în România vizează obiective privind integrarea rețelei de localități din România în structura policentrică a Uniunii Europene de poli şi coridoare de dezvoltare. Transportul și dezvoltarea urbană, protecția mediului și dezvoltarea demografică, educația și sănătatea sunt domenii care se dezvoltă în ultimii ani și în contextul unor axe de dezvoltare.

Aceste axele de dezvoltare concentrează și vehiculează către și dinspre polii de dezvoltare fluxuri de populație, bunuri, capital financiar și informații jucând, astfel, un rol important în dezvoltarea și dinamica acestora. Un rol, major al axelor de dezvoltare facilitează și procesul de difuzie spațială a dezvoltării dinspre centrele urbane înspre localitățile rurale aflate în vecinătate, proces care se manifestă cu precădere de-a lungul căilor importante de comunicații

2. Procesul de dezvoltare

vizează sustenabilitatea tuturor componentelor de ordin economic, socio-cultural și ecologic pentru obținerea unui optim de funcționare a configurațiilor teritoriale.

Mediul rural este un pilon major de dezvoltare, nu numai datorită rolului său istoric în procesele socio-economice, dar și faptului că de aici rezidă elementele unei identități și stabilități identitare. Un model de dezvoltare a mediului rural, trebuie direct corelat cu dezvoltarea urbană, mai ales cu ceea ce se petrece la nivelul acelor zone de dezvoltare, definite în literatură și politici precum poli de creștere, poli ce au misiunea, dar sunt și condiționate să realizeze acest lucru, să dezvolte echilibrat și zonele rurale din jurul acestora.

Deși dezvoltarea rurală nu trebuie condiționată strict de dezvoltarea sectorului primar, la nivelul Uniunii Europene, politicile pentru dezvoltare rurală derivate din Politica Agricolă Comună, reflectă o preocupare a actorilor europeni pentru identificarea și dezvoltarea unor potențialuri rurale care să fie și altele decât cele strict agricole/forestiere și piscicole, sau cel puțin să derive din acestea. Dezvoltarea antreprenoriatului rural este un deziderat care a fost reflectat și în perioada de programare 2007-2013, prin intermediul instrumentului financiar Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, prin finanțarea companiilor mici în mediul rural, cu scopul de a dezvolta mediul de afaceri și mai ales, pentru a crea servicii în zonele rurale care beneficiază de fonduri pentru dezvoltarea agriculturii. Complementaritatea este una vădită iar finanțarea serviciilor în rural nu poate decât să sprijine dezvoltarea locală. Complementar, Politica Agricolă Comună a oferit sprijin pentru dezvoltarea integrată a serviciilor și infrastructurii publice, în ideea de a crea fundamentul pentru dezvoltarea unor afaceri competitive în sectorul primar.

Modelul de dezvoltare propus de UE este modelul pe care România l-a agreat prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană și l-a operaționalizat prin programarea strategică a dezvoltării rurale în România prin intermediul Fondurilor Structurale, mai ales prin intermediul Planului Național de Dezvoltare, Cadrului Național Strategic de Referință și Programului Național de Dezvoltare Rurală și Programului de Pescuit. Aceste programe trebuie însă compatibilizate cu politicile naționale în domeniu și corelate la nivelul obiectivelor de finanțare, pentru a răspunde țintelor asumate cu privire la dezvoltarea agriculturii și mediului rural. Acest lucru presupune că nivelul național, cu atribuții privind reglementarea și realizarea viziunii naționale cu privire la agricultură și dezvoltare rurală, trebuie să se preocupe de dezvoltarea unui pachet comun de obiective și măsuri, care să poată fi finanțate național sau european, în funcție de conținutul măsurilor și prevederile Regulamentelor europene privind FEADR.

Studiul își propune analiza factorilor de dezvoltare ai sectorului agricol/forestier și piscicol, încercând în același timp să identifice la nivel de teritoriu, în funcție de datele disponibile, care sunt zonele cu potențial de dezvoltare, zonele cu potențial de eșec de piață și măsurile ce pot fi luate pentru creșterea competitivității sau reducerea decalajelor. Teritoriul în acest caz nu este relevant doar la nivel de localitate, ci și la nivel de parteneriat administrativ de tipul Grupurilor de Acțiune Locală, parteneriat economic de tipul Grupurilor de Producători, la nivel de axă de dezvoltare, asociat polilor urbani sau coridoarelor de transport, zonelor transfrontaliere. De asemenea, barierele urban-rural nu mai sunt valide, mai ales atunci când analizăm modul de desfacere a produselor rezultate din activitatea agricolă/forestieră sau piscicolă, mai ales datorită conexiunii directe între producția agricolă și procesarea agricolă, la nivelul industriei agro-alimentare. Se observă că localitățile urbane devin centre de depozitare și desfacere, dar și gazde ale industriei procesatoare, datorită, mai ales, proximității serviciilor și rețelelor dezvoltate de transport și comunicații.

Un obiectiv general al domeniului este de a identifica acele măsuri care să poată conduce la asigurarea resurselor de hrană, la nivel național și prin reducerea dependenței de importuri agricole. Unul dintre obiectivele specifice acestei analize reia o recomandare a altor studii importante care au fost realizate recent (Cadrul Național Strategic Rural) cu privire la nevoia de a

2 Daniela Iurea, Lucrare doctorală, Axe de dezvoltare în județul Iași, 2011

12



12

stimula o concentrare a resurselor și mecanismelor de piață (agenți economici, servicii, finanțare, piață) cât mai aproape de zonele rurale, care sunt de natură să conducă la o dezvoltare a ruralului, mai ales în legătură cu resursele acestuia. Un alt obiectiv este de a observa care sunt teritoriile și ce specificuri agricole au acestea, cu scopul de a recomanda implementarea de măsuri de susținere și dezvoltare, dar și de a corela procesarea și desfacerea de producție. Acest obiectiv presupune identificarea unor noduri cheie, care să se suprapună eventual pe rețelele de infrastructură și oferta de servicii, care să devină poli de dezvoltare agricoli.

Analiza activităților din sectorul primar nu va fi o analiză exhaustivă ci analiză la nivel de teritoriu a zonelor și factorilor necesari a fi dezvoltați la nivel de teritoriu național și zone specifice de creștere, dar și la nivel de zone cu probleme de dezvoltare. Aceste repere ne oferă posibilitatea de a trasa o serie de obiective sectoriale și teritoriale, corelate cu ceea ce potențialul de dezvoltare indică și cu ceea ce în mod realist poate fi susţinut prin intermediul finanțărilor publice, nerambursabile sau private.

Obiectivele și măsurile ce vor fi trasate la nivelul acestei analize, vor fi corelate, în măsura datelor disponibile, cu celelalte studii care fundamentează bazele Strategiei de Dezvoltare Teritorială 2013-2035, atât la nivel de zone geografice și alte împărțiri funcționale ale teritoriului, cât și la nivelul celorlalte sectoare, mai ales cele privind demografia, sectorul secundar, terțiar și turismul, resursele primare, transportul și mediul. Este de asemenea important ca acest studiu să fie corelat cu analizele privind mediul rural, ca factor de reducere a decalajului și clivajului între cele două medii.

III.1.1.b. Descrierea generală a performanței sectorului și factorii competitivității în domeniu

Pentru a putea avea o serie de variabile economice după care analiza se ghidează, este important să descriem competitivitatea, ca premisă și mijloc pentru creșterea calității vieții și a veniturilor. Caracteristica unică a definițiilor privind competitivitate vizează mai ales ocuparea. Atât OECD cât și Uniunea Europeană agreează asupra acestui factor. Alți factori se referă la competiția internațională, veniturile economice, etc.

Pentru a înțelege mai bine registrul în care analiza se realizează, este importantă stabilirea unei definiții cu privire la competitivitate. Astfel, OECD definește competitivitatea drept „abilitatea companiilor, industriilor, regiunilor, națiunilor, regiunilor supranaționale de a genera venituri și ocupare în muncă pe baze sustenabile, atunci când acestea se confruntă cu competiția externă/internațională” (Hatzichronologou, 1996). Corelativ, Comisia Europeană utilizează următoarea definiție: „o creștere sustenabilă în standardele de viață la nivel național sau regional, precum și un cât mai redus nivel al șomajului involuntar” (Comisia Europeană, 2009).

Competitivitatea sectorului primar este corelată puternic și pozitiv cu modernizarea spațiului rural, o serie de variabile depinzând direct de acesta: factorii de antrenare comunitară, asigurarea mediului public deschis inter-relaționării companiilor, asigurarea infrastructurii și a serviciilor publice rurale (școală, mediu, taxe etc.).

Competitivitatea este un concept complex, care poate face referire atât la competiţia dintre companii la nivel naţional, dar poate pune în balanţă şi actorii de la nivelul naţional cu cei care activează la nivel internaţional. Pentru a înţelege gradul de competitivitate a agriculturii româneşti în general şi a actorilor din sectorul agro-alimentar autohton la nivel teritorial, analiza va urmări o serie de factori, pornind de la fondul funciar, analizând input-urile/output-urile, piața și serviciile, echiparea teritoriului, iar ecuaţia completă trebuie să ia în calcul situaţia exporturilor.

Pentru a putea identifica factori de competitivitate în sector, un prim pas este să observăm imaginea macro a sectorului la nivel național. Urmărind datele de mai jos, se poate constata că România are o rată ridicată a ocupării în agricultură, spre deosebire de media europeană, care se situează la 9-10%. Contrastul apare atunci când observăm ponderea sectorului agricol în PIB, aceasta nedepășind 2,7%. Aceste două elemente ce caracterizează sectorul, dar și rata scăzută a investițiilor nete în agricultură de numai 3,8% din PIB, sunt semne că vitalitatea competitivității agriculturii românești este discutabilă. Acest lucru trebuie tratat în perspectiva faptului că resursele de bază (calitatea solului și a reliefului, tradiția agricolă) sunt elemente ce nu sunt operaționalizate prin politici și măsuri adecvate.

Procent din populația ocupată în agricultură (%) 19,1

Rezultat al industriei agro-alimentare (Mil EUR) 15342

Consum de input-uri (Mil EUR) 8885

Valoarea adăugată brută la prețuri de bază (Mil EUR) 6456

Cota agriculturii în PIB (%) 2,7

Cota agriculturii în formarea brută de capital fix (%) 3,8

Tabel 4.1. Imaginea macro a sectorului la nivel naţional Sursa: Eurostat, 2010


13

Pentru o imagine mai bună a competitivității României în domeniul agricol, datele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale indică un deficit al balanței comerciale cu produse agroalimentare de 494 de milioane de euro, în scădere cu 17,7% față de primele 9 luni ale anului 2011

3. Acest trend crescător este mai vizibil atunci când sunt comparate valorile cu privire la

relația comercială cu state extracomunitare, unde solul a fost pozitiv, cu un excedent de 211 milioane de euro. În ceea ce privește schimburile comerciale din interiorul Uniunii Europene, Românie este încă un importator net, cu o creștere de 5,7% față de anul 2011, mai ales datorită achizițiilor intracomunitare.

Figura 4.1. Balanța comercială sector agroalimentar, calculele autorului după Eurostat 2010 Sursa: Calculele autorului după Eurostat, 2010

Performanța slabă a României este mai vizibilă atunci când comparăm performanțele cu cele ale statelor către al căror model aspirăm (Franța), sau vecini din statele ce au aderat în ultimele valuri la UE, precum Ungaria sau Polonia. România are un deficit uriaș față de aceste state, state cu care ne putem compara în ceea ce privește potențialul agricol și chiar modul de organizare. Mai interesant că Românie contribuie la deficitul balanței comerciale externe UE cu un procent important, dat fiindcă acest deficit a fost în 2010 de 6.827 de milioane de Euro.

1995 2000 2004 2007 2012

Polonia 1 1 1 1

Ungaria 2 2 3 3

Cehia 3 3 2 2

Rusia 4 4 5 10

Slovenia 5 5 4 6

Bulgaria 6 6 9 4

Croația 7 10 11 11

Slovacia 8 8 6 8

Estonia 9 9 7 9

România 10 7 10 7 20

Lituania 11 11 8 5

Letonia 12 12 12 12

Tabel 4.2. Statele Central și Est Europene în funcție de numărul de produse agro-alimentare exportate către EU 15 Sursa: Calcule autor pe baza Ferto-Bojnec, 2009 și Eurostat

Cu toate că datele prezentate mai sus indică o serie de probleme, se constată, în ultimii ani, conform datelor publicate de MADR, o reducere a deficitului balanței comerciale de la 1.581 de milioane de euro în 2009 la 799 de milioane de euro în 2010. În 2009, exporturile au depăşit importurile la produsele vegetale cu 122 de milioane de euro (la cereale cu 381 de milioane de euro), iar

3 http://www.madr.ro/ro/schimburi-comerciale-cu-produse-agroalimentare.html

http://www.madr.ro/ro/schimburi-comerciale-cu-produse-agroalimentare.html

14



14

în 2010, exporturile au depăşit importurile la produsele vegetale cu 498 de milioane de euro (la cereale cu 645 de milioane de euro).

Către Uniunea Europeană, principalul partener în comerţul agricol, România a livrat în 2010 produse agroalimentare cu o pondere valorică de 73,7%, în timp ce achiziţiile din statele membre UE s-au situat la 81,6%.

Mai importantă este însă această pondere atunci când o comparăm cu rezultatele unor state cu resurse agrare sub potențialul celor autohtone. De exemplu, Estonia, cu o agricultură mult mai mică și suprafețe reduse, a reușit să aibă o pondere de 4% în total exporturi către UE 15, cu numai 0,1% mai mică decât România. Acest lucru, în condițiile în care Estonia, în clasamentele europene pentru anul 2011, este la baza clasamentului european de exporturi ale produselor primare. Exporturile Estoniei, dar și ale altor state fără resurse deosebite agricole, se bazează pe procesarea prduselor și pe vânzarea acestora pe piața unică cu o valoare adăugată suplimentară.

Contribuții naționale la export la nivelul EU 15 Pondere medie a exporturilor

1995/2000 2001/2007 1995/2000 2001/2007

Bulgaria -28,6% 13,1% 3,9% 3,5%

Croația -85,7% 2,4% 2,9% 2,8%

Cehia 67,3% 6,8% 10,2% 10,3%

Estonia -10,2% 10,1% 4,2% 4,0%

Ungaria 8,2% 4,9% 17,4% 15,2%

Letonia 59,2% 9,1% 6,7% 6,5%

Lituania 69,4% 16,5% 3,2% 4,1%

Polonia 69,4% 6,7% 20,2% 26,9%

România 18,4% 9,4% 3,5% 4,1%

Rusia -28,6% 1,2% 23,1% 17,6%

Slovacia -24,5% 9,0% 2,6% 3,0%

Slovenia -14,3% 10,8% 2,2% 2,1%

Total 100,0% 100,0% 100,0% 100,0%

Tabel 4.3. Contribuția națională la creșterea exportului produselor agro-alimentare către statele EU-15 Sursa: Ferto-Bojnec, 2009, Eurostat

Pentru a observa în mod adecvat competitivitatea sectorului agricol, trebuie surprinse anumite elemente structurale, elemente ce reflectă potențialul de competitivitate agricolă și agro-alimentară. Astfel, un indicator important referitor la competitivitatea agriculturii românești, operând comparația la nivel de state nou aderate la UE în perioada 2004-2007, este ponderea varietății exporturilor realizate de România către statele UE 15. În acest caz, ponderea procentuală a României este de 9,4% pentru anul 2008, în scădere dramatică de la 18.4%, în anula 2000. Acest lucru semnifică totuși că România a avut o contribuție importantă la exporturile produselor agroalimentare către UE. Din acest punct de vedere, suntem aproape la egalitate cu Ungaria, mult însă sub state aderate în valul 1, precum Polonia, sau sub state din UE-15, așa cum este Franța.

Dimensiunea exporturilor este importantă atât la nivel cantitativ, pentru a reflecta nivelul resurselor și volumul output-urilor, oferind și imaginea unor active importante realizate în economie, dar mai ales la nivelul valorii adăugate și prețului produselor. România exportă cereale și cartofi sau floarea-soarelui, dar aceste produse sunt volatile la preț în funcție de bursele internaționale și de piața internațională. Faptul că importăm fructe și legume, dar și produse procesate, mai ales din domeniul industriei cărnii, reflectă faptul că nu există o strategie de producție care să ne asigure și o competitivitate superioară la nivel internațional, prin exportul de produse procesate.

Un alt factor al competitivității agriculturii este echilibrul între sectoarele economice, o pondere importantă a agriculturii în PIB și ponderi ale serviciilor și industriei scăzute, indicând faptul că sistemul economic nu este pregătit de competiția internațională.

Dacă raportăm suprafețele și chiar cantitățile la valoarea producției vegetale (aproximativ locul 8 în UE), este evident că avem o problemă de preț și productivitate. Una dintre chestiunile ce trebuie analizate pentru stabilirea unor direcții viitoare vizează alegerea unui scenariu pentru sectorul agro-alimentar în ceea ce privește dezvoltarea, scenariu care să aibă cel puțin două opțiuni: o opțiune de creștere a valorii adăugate a mărfurilor exportate, iar acest lucru poate avea loc prin intensificarea exportului de produse procesate sau o opțiune de creștere a cantității de mărfuri brute exportate (commodities). Analiza de impact poate oferi răspunsuri, consider însă că este important ca cele două elemente de direcție să fie corelate pentru a putea oferi în piața internațională mărfurile care sunt solicitate.


15

Figura 4.2. Contribuția agriculturii în PIB Sursa: calculele autorului după Eurostat 2010

Un factor de competitivitate este reprezentat de ponderea agriculturii în PIB. Din graficul de mai sus se poate observa că ne păstrăm poziția de economie cu o pondere mare a sectorului agricol. Ponderea de 2,7% este mare raportată la state competitive agricol, precum este Franța, dar diferă mult și de state cu care ne putem compara, precum Polonia sau Ungaria. Aici, ponderea nu depășește 1,4% din PIB. Totuși, trebuie să amintim că Polonia are valori mai mari ale producției decât România, în condițiile în care agricultura are o pondere în PIB mai redusă.

Indicatorii atinşi în 2012 ne dau o imagine realistă a gradului de competitivitate a sectorului agroalimentar. Astfel, deşi în funcţie de suprafaţa cultivată (spre exemplu România ocupă primul loc la suprafaţa cultivată cu cartofi) ţara noastră ocupă poziţia de lider la multe culturi, totuşi producţiile obţinute ne plasează la nivel european pe locul 6. Un raport corect ar presupune o egalizare a cantității și ponderii valorice a exporturilor sau producției, rezultat ce poate fi atins după realizarea unor investiții importante în sector, dar și reducerii poverii administrative asupra fermierilor. Statul mai poate îmbunătăți legislația care să faciliteze realizarea parteneriatului și asocierii fermierilor, apariția cooperativelor sau unor forme parteneriale care să aibă puterea economică de a concura alte economii agricole europene.

Analizând comparativ anii 2007 și 2011, se poate observa că România păstrează o pondere importantă a produselor exportate la nivelul UE 27, totuși în scădere față de ponderea în exporturile UE 15. Procentele au scăzut la 9% de la 9,7% în 2007, menținându-se ponderea producției vegetale, dar reducându-se ponderea producției animale. În acest sens, România contribuie cu doar 1,1% din produsele porcine ale UE, cu doar 2% la păsări și un procent de 2,4% la lapte. Ponderea pășunilor și calitatea acestora în suprafața agrară nu se corelează pozitiv cu valoarea laptelui exportat de România, iar în acest sens trebuie stimulată colectarea și procesarea laptelui, odată cu standardizarea de calitate necesară realizării de exporturi.

La producția vegetală, care a mai pierdut la rândul său puțin din ponderea pe piața UE, specialiștii consideră că randamentul şi producţia variază foarte mult, calitativ şi cantitativ, între anii agricoli, în strânsă corelaţie cu condiţiile climatice, pe fondul utilizării unor tehnologii învechite, dar și din cauza neaplicării mixului adecvat de input-uri (seminţe, îngrăşăminte, pesticide, irigaţii), ceea ce afectează randamentele culturilor și veniturile fermierilor. În anul 2009, randamentul mediu la hectar a fost, la cereale, de doar 2,8 tone/ha, adică 48% din media primilor șase mari producători europeni şi 75% din nivelul de productivitate atins pe plan intern în 2011.

Un factor deficitar care trebuie luat în calcul se referă la gradul redus de compatibilitate sau convergenţă a agriculturii româneşti cu agricultura europeană. Potrivit documentului elaborat de Comisia prezidenţială, gradul de compatibilizare a agriculturii României cu cea din UE este încă redus. Cele mai mari diferenţe de compatibilitate sunt înregistrate la

următoarele categorii: producţia de cereale (kg/ha) - 52%; valoarea producţiei agricole (€/ha) – 32%; formarea brută de

capital (€/ha) – 35%; contribuţia agriculturii la formarea PIB (%) – 4,5 - 6,0%. Aceste incompatibilităţi sunt determinate de o serie de factori, dintre care pot fi amintiți: decalajul tehnologic, slaba accesare a fondurilor europene prin proiecte FEADR, probleme determinate de calitatea factorului uman, incompatibilitatea instituţională la nivelul instituțiilor autohtone.

16



16

Tabel 4.4. Ponderea procentuală a producției interne agricole în totalul producției UE 27, estimat pentru 2011 Sursa: DG Agri, Member States Factsheet, 2012

Productivitatea agricolă este un indicator important pentru competitivitate. Datele statistice indică un paradox al producției, în sensul în care nu există o corelare între suprafețele cultivate și rezultatele obținute la nivelul acestor suprafețe. Această situaţie este specifică, de exemplu, culturilor de cartofi, sfeclă de zahăr, rapiță.

Tabel 4.5. Indicatori ai producției agricole pentru anul 2012 Sursa: IEA pe baza Eurostat, 2012


17

Tabelul de mai sus reflectă diferențele încă deosebit de mari între suprafețe cultivate și randamentele culturilor. Pentru ca agricultura să fie factor major de compatitivitate, ar trebui ca randamentele să fie corelate cu intensitatea cultivării. Se observă că există diferențe importante între suprafețe cultivate și rezultate obținute; cele mai mari diferențe aici se regăsesc la culturile de cartofi sau rapiță. Pe de altă parte, agricultura României generează rezultate notabile la suprafețele cultivate cu cereale și la producția de cereale, ce ne plasează pe locul 5 în UE. În ultimii ani, România și-a crescut exporturile de carne și lactate, dar la rate foarte mici, care ne mențin încă pe locuri codașe în Europa. Acest lucru indică că valoarea brută a exporturilor și producției nu sunt suficiente pentru o agricultură atât de mare cum este cea a României, și că veniturile sunt sub posibilitățile reale din domeniu.

Figura 4.3. Producția de legume, mii tone Sursa: calculele autorului după Eurostat 2011

Pentru ca agricultura să fie un sector competitiv în România, o serie de condiții trebuie să fie îndeplinite. Aceste condiții sunt răspunsuri la probleme cronice, probleme care au influențat dezvoltarea sectorului agro-alimentar: proprietatea, politicile publice din domeniu, infrastructura agricolă, mijloacele și input-urile agricole, stocul de resurse umane din agricultură, dezvoltarea rurală.

Faptul că prezența pe piața exporturilor este limitată, contrastează cu dimensiunea și volumele obținute la producții naționale. De exemplu, România ocupă locul 8 în Europa la producția de legume, dar acest fapt nu conduce însă la creșterea volumului exporturilor. Nu sunt suficient de dezvoltate mecanismele de piață care să conducă la o deschidere mai mare către export, valorificând fără strategie și la întâmplare aceste produse, pe piața națională. Nu trebuie neglijat nici faptul că România nu are încă standardizarea și inspecția necesare garantării calității exporturilor și nici a consumului intern. Cantitatea și calitatea echipamentului din laboratoarele specializate lasă de dorit. Un pas important ar fi modernizarea acestora și utilizarea expertizei de cercetare existentă la nivelul institutelor de cercetare, dar și utilizarea fondurilor structurale în acest sens.

18



18

România produce cantități suficient de mari pentru a ocupa locuri fruntașe la nivel european, dar analiza anterioară reflectă o situație mai degrabă negativă. Faptul că avem o suprafață atât de mare de teren arabil, o pondere atât de mare a agriculturii în PIB, un număr foarte mare de persoane ocupate, o pondere la export a produselor neprocesate, toate aceste elemente conduc la concluzia că, deși situată între primii 6 producători la nivel european, România nu este competitivă agricol.

Figura 4.4. Producția produse agricole selectate, mii tone Sursa: calculele autorului după Eurostat 2011

Competitivitatea scăzută este, așadar, rezultatul mai multor factori. Aceștia sunt pe de o parte endogeni și au legătură cu resursele, productivitatea, gradul de dezvoltare al altor sectoare, piața internă și reglementările și pe de altă parte exogeni, constând în reglementările existente pe piețele internaționale, actorii internaționali, gradul de dezvoltare a infrastructurii de transport și comunicații, educației și nivelului inovativ al țării în general. Indicatorii prezentați mai sus reflectă imaginea sectorului la nivel internațional.

Pentru a putea reflecta și situația la nivel de teritoriu, Eurostat ne oferă o ierarhie a regiunilor de tip NUTS 2, în ceea ce privește valoarea adăugată brută a agriculturii în PIB. România are în clasament 4 Regiuni de Dezvoltare (Sud-Vest Oltenia, Sud-Est, Sud-Muntenia, Nord-Est), din care două ocupau în 2010 primele 2 locuri din clasament.

Figura 4.5. Valoarea adăugată brută a agriculturii în PIB Sursa: calculele autorului după Eurostat


19

Situația economică a acestor regiuni reflectă dependența forței de muncă de activitățile agricole. De exemplu, datele din 2011 arată că, la nivelul Municipiului Iași, ponderea populației ocupate în activitățile agricultură, silvicultură și pescuit (92,1 mii pers) reprezintă 32,7% din total, iar populația ocupată în ramurile neagricole (189,6 mii pers) reprezintă 67,3% din totalul populației ocupate la nivelul județului. Aceste date indică această dependență de agricultură, dar și ponderea foarte mică a acesteia în PIB, generând cele mai scăzute rate de PIB la nivelul structurilor similare de tip NUTS II.

Conform datelor Băncii Mondiale

4, România , la nivel național, a avut în 2011 o pondere a VAB agricol în PIB de 7%, o

dinamică în revenire, după anii anteriori, mai slabi din punct de vedere a producției agricole. Este o cifră importantă, care indică semnificația agriculturii în ansamblul economiei naționale și care mai reflectă și faptul că, prin intermediul fondurilor europene agricole și de dezvoltare rurală, o serie de proiecte noi de modernizare de ferme și procesare a produselor agricole, au fost realizate. Toate aceste noi proiecte au generat achiziții noi de active, fixe și circulante, care au condus la această creștere a valorii adăugate brute.

Pentru a putea avea o imagine a factorilor endogeni și a evidenția distribuția acestora la nivel teritorial, este necesară o analiză a acestora. Analiza va conține și o evaluare a problemelor și potențialului acestor zone, pentru a putea ulterior identifica o serie de obiective și măsuri de dezvoltare care să conducă la atingerea unor competitivități mai bune, ca răspuns la rezultatele acestei prime părți a studiului.

III.1.1.c. Fondul funciar și proprietatea terenurilor

Solul reprezintă „activul” cel mai de preț ale agriculturii. Calitatea, precum și factori suplimentari de tipul nivelul utilizării input-urilor

5 sunt factori pozitivi în obținerea unor rezultate agricole bune. Condițiile naturale sunt extrem de importante

atunci când discutăm despre productivitatea fondului funciar, iar România are o situație favorabilă în aceste sens, situație generată de factorii climatici și de relief. Relieful are loc de prag termic și generează o împărțire a tipurilor de agricultură pe zone de relief. La nivelul zonelor montane predomină creșterea animalelor; la nivelul zonelor de deal și podiș predomină pomicultura și viticultura; la nivelul zonelor de câmpie este predominantă cultura cerealelor. Clima în România este una temperat-continentală, ceea ce conduce la o favorabilitate generală, dar există și o serie de fenomene care pot afecta recolta, fenomene de îngheț sau secetă, grindine sau inundații. În ultimii ani, seceta, inundațiile și grindina au afectat în mod particular cantitatea și calitatea producției agricole în România.

Solurile au o fertilitate ridicată în câmpie (molisoluri), fertilitate medie în zonele de deal și podiș (argilusoluri și cambisoluri), fiind uneori afectate de procese geomorfologice și necesitând lucrări ameliorative. Aceste elemente trebuie confirmate de analize continue, pentru a reflecta situația prezentă. În acest sens, există analizele de monitorizare a solului

6, sistem introdus

pentru analiza solurilor.

Solurile românești au o fertilitate bună, conform datelor specialiștilor care fac monitoring-ul de sol7. Cu toate acestea,

monitorizarea specialiștilor este extrem de importantă pentru sector și trebuie luată în considerare atunci când se realizează planificare sectorială sau individuală. Calculele specialiștilor arată că, de exemplu, cultura grâului are o favorabilitate superioară altor culturi, monitorizarea indicând o rată de bonitare de 60 de puncte bonitare, în timp ce cultura de cartof de exemplu, are o favorabilitate redusă, cu o medie de bonitare de 42 de puncte. Culturile de orz și de legume, soia sau porumb si floarea-soarelui, au bonitari de peste 50%, fapt ce constituie totuși un procent important la nivelul suprafeței agricole din România.

Rezultatele au fost condiționate de modul în care proprietatea pământului a fost reglementată în România și de tipul de stimulente pe care reglementatorii le-au oferit pentru stimularea fondului funciar. Restituția proprietății a fost un proces complicat și greoi, generat mai ales de situația mult disputată, proces care este reponsabil atât de faptul că terenurile sunt împărțite în parcele disparate de mici dimensiuni, cu impact profund asupra productivității și competitivității fermierilor, dar și de faptul că o serie de terenuri nu au fost lucrate din cauza incertitudinii referitoare la regimul de proprietate al terenurilor. Politica funciară a fost foarte fluidă din cauza schimbărilor dese de strategii și politici, iar legislația nu a oferit un model funcțional care să cuprindă relațiile dintre actorii relevanți.

După cum precizam anterior, competitivitatea agriculturii este fundamental influenţată de calitatea şi cantitatea solurilor. Este evident faptul că solul este o resursă esenţială care afectează calitatea şi cantitatea produselor agricole generate de fiecare ţară în parte. În acest context, se impune evaluarea capacităţii ecologice a producţiei agricole, a fertilităţii. Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului (ICPA), a realizat o definire a zonelor defavorizate (agricol), definire în care a aplicat Regulamentul (CE) 1257/1999.

4 http://data.worldbank.org/indicator/NV.AGR.TOTL.ZS 5 Îngrășăminte, pesticide, irigații 6 Academia Română 7 ICPE București, Monitoringul stării de calitate a solurilor din România, Sitech: 2011

20



20

Au fost identificate la nivelul României 3 tipuri de zone defavorizate: Zona Montană Defavorizată (ZMD), Zona Semnificativ Defavorizată (ZSD) şi Zona Defavorizată de Condiţii Naturale Specifice (ZDS). Zonele defavorizate în baza Regulamentului (CE) 1257/1999:

Figura 4.6. Zonele defavorizate din România

Analiza8 referitoare la definirea zonelor defavorizate, indică mai ales o concentrare a zonelor defavorizate la nivelul

teritoriului montan - Munţii Carpaţi - cu valori mari de altitudine şi pantă, ZSD se referă la Delta Dunării din cauza factorilor de climă și edafici care pun piedici activității agricole, iar ZDS se regăsesc la nivelul mai multor teritorii, mai ales datorită diverşilor factori naturali, caracteristici pe suprafeţe mici, cu efect asupra agriculturii, specialiștii identificând arii relativ compacte în partea de sud-est.

Potrivit documentului Cadrul Naţional Strategic pentru Dezvoltare Durabilă a Sectorului Agroalimentar şi a Spaţiului Rural în Perioada 2014-2020-2030, elaborat de Comisia Prezidenţială pentru Politici Publice de Dezvoltare a Agriculturii, mai puţin de jumătate (48,3%) din terenul agricol românesc, incluzând aici arabil, păşuni naturale şi plantaţii, are o fertilitate bună şi mijlocie, iar 51,7%, mai degrabă scăzută. Din perspectiva terenului arabil, potrivit documentului citat anterior, distribuţia este echilibrată: favorabilitate bună şi foarte bună – 39,3% (3,67 mil. ha), mijlocie – 25,5% (2,37 mil. ha) şi scăzută – 35,2% (3,28 mil. ha). Din perspectiva cantităţii terenurior agricole, datele oficiale

9 arată că mai mult de jumătate (peste 55%) din

suprafaţa arabilă a ţării se regăseşte în Sud-Est, Sud şi Sud-Vest, în timp ce în Regiunile Nord-Vest, Nord-Est, Centru, Vest predomină păşunile (cumulat aici se regăsesc 70% dintre păşunile din România) şi fâneţele (63% cumulat).

Un al doilea factor important cauzal pentru starea fondului funciar este politica funciară din ultimii 20 de ani, care s-a axat cu precădere pe reforma proprietăţii, prin restituirea (cu sincope şi incoerenţe) proprietății terenurilor agricole.

8 MADR, analiza socio economică a PMDR 2014-2020, draft. 9 Dezvoltarea rurală ca factor de competitivitate teritorială în vederea reducerii disparităţilor intraregionale: Resursele necesare dezvoltării spaţiului rural în contextul dezvoltării teritoriale durabile,INCD Urbanproiect.


21

Acest proces a generat o problemă de concentrare, organizare şi sistematizare a terenului agricol, având în vedere măsuri pentru comasarea parcelelor prin intermediul pieţei funciare şi mai puţin prin asociere sau comasare.

Legislația ce guvernează sectorul este stufoasă și nu de puţine ori contradictorie. Punctul de pornire pentru analiza coerenței legislației și a identificării existenței unei baze legale care să permită dezvoltarea sectorului agricol este legislația privind proprietatea și retrocedarea proprietății. Analizele reflectă faptul că Legea nr. 18 din 1991 privind restituirea terenurilor agricole colectivizate nu a fost niciodată completă din cauza neadoptării la timp a legislației privind restituirea proprietăţilor preluate abuziv

10.

Aplicarea Legii nr. 18/1991 privind Legea fondului funciar nu a fost elaborată în concordanţă cu condiţiile existente în agricultura României la vremea respectivă, conducând astfel la fărâmiţarea terenului agricol din România, fapt ce face şi la ora actuală, aproape imposibilă practicarea unei agriculturi viabile, care să conducă la o eficienţă economică sporită şi la o competitivitate crescută cu celelalte produse agricole de pe piaţă. Acest lucru se traduce la nivel de resurse prin diminuarea suprafețelor proprietății parcelare ce conduce la o lipsă de competitivitate a producțiilor obținute. Nu doar reglementările pe baza cărora s-a realizat restituirea proprietăţii au generat probleme, ci şi slaba capacitate administrativă a autorităților cu atribuții în acest proces. Astfel, o serie de probleme au fost generate de lipsa de resurse tehnice și umane a Comisiilor de restituire a proprietății; în prezent, instanțele sunt asaltate cu procese generate de restituirile realizate în perioada respectivă.

Conform specialiștilor, România este ţara cu cea mai atomizată structură agrară din cadrul UE-27, deţinând în anul 2010, 32,2% din numărul de exploataţii europene comunitare şi 7,7% din suprafaţa agricolă utilizată

11. Autorii Strategiei punctează

faptul că acest lucru este cauzat de modalitatea defectuoasă în care a fost restituită proprietatea. În cadrul reformei, au fost restituite 9,3 milioane de ha către foştii proprietari, atingând un număr de 3,8 milioane de beneficiari la finalul procesului. Lipsa de claritate a legislaţiei în vigoare a permis Comisiilor judeţene şi locale pentru restituire să îşi facă treaba cu discreţie şi cu diferite probleme legale.

Procesul ar fi trebuit derulat printr-o agenție publică la nivel central, precum Agenția de Cadastru sau Agenția Domeniilor Statului, pentru ca adevărații proprietari să poată obține terenurile pierdute. Un rol important în cadrul procesului a fost jucat de slaba capacitate a instituțiilor de cadastru și lipsa de voință pentru realizarea unui cadastru național. Nici până în prezent cadastrul național nu a fost realizat, terenurile arabile cadastrate de APIA pentru programarea sprijinului direct acordat de Comisia Europeană prin FEOGA proprietarilor români, fiind singurul demers aproape de finalizare în acest sens. Așadar, fărâmițarea proprietății are originea și în acest proces defectuos, care a condus la divizarea parcelelor pentru proprietarii individuali, afectând negativ inițiativele de creare a parcelelor mari. Distanța între parcele și dimensiunile lor reduse sunt factori determinanți în acest sens. În perioada de programare a plăților directe 2007-2013, au fost realizate măsurători pentru parcelele individuale, măsurători care au condus la identificarea a 3,7 milioane de ferme. Dintre acestea, doar 1.080.000 de ferme primesc sprijinul pe suprafață. De menționat că sprijinul compensatoriu a fost acordat pentru fermele cu o suprafaţă minimă de 1 hectar. Acest lucru ne indică că peste 2,6 milioane de ferme au suprafețe până într-un hectar, sub pragul minim de rentabilitate economică.

Un element cheie în structura economiei agricole privește modalitatea în care proprietatea este transferată și ușurința cu care acest transfer se realizează. Două elemente afectează acest proces, elemente ce influențează modul în care regimul terenurilor este reglementat și operaționalizat în România. Acestea sunt efectele unui cadru de reglementare care, doar în 2013 a fost regândit pentru a fi mai funcțional, prin emiterea Legii nr. 165/2013, însă efectele unei restituiri defectuoase se vor mai simți multă vreme în economia agrară reală.

Prima categorie de beneficiari ai terenurilor agricole sunt fermierii autohtoni care doresc să întemeieze o fermă. Dificultățile cu care se confuntă aceștia țin mai ales de slaba putere de negociere cu unitățile prestatoare de servicii mecanizate, din cauza terenurilor mici și prețul input-urilor, instrumentele ineficiente de marketing care condiționează prețul de vânzare al producției obținute fiind la rândul său un factor important în decizia de asociere. Asocierea se poate realiza în nume colectiv, fiind gestionată de o structură de management, rezultatul acesteia fiind egal pentru toți cei care participă la aceasta. Din păcate, nu există multe asocieri voluntare, iar Grupurile de Producători și Cooperativele sunt reduse ca prezență. Așa cum observăm, proprietatea pare să fie primul factor - cheie al unui demers competitiv, iar aceasta generează câteva probleme: a. Din cauza deficiențelor legale și deciziilor luate la nivelul Comisiilor de Restituire, restituirea proprietăților s-a realizat cu probleme, producând fragmentarea și situația în care terenurile nu au fost lucrate sau nu au fost lucrate coerent; b. Cadastrul și realizarea formelor legale pentru vânzarea sau achiziția de terenuri agricole sunt defectuoase și de multe ori abuzive – monopolizate la nivel local de anumite persoane de specialitate.

Acordul de Parteneriat propus de România Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020, are o prevedere cheie privind „Sprijinul dezvoltării unui sistem național cadastral, pentru a asigura certitudinea titlurilor, promovarea reformei funciare și o

10 SAR Policy Brief nr. 35 11 Cadrul Naţional Strategic pentru Dezvoltare Durabilă a Sectorului Agroalimentar şi a Spaţiului Rural în Perioada 2014-2020-2030, elaborat de Comisia Prezidenţială pentru Politici Publice de Dezvoltare a Agriculturii

22



22

comasare eficientă a terenurilor”, propunere care urmărește să se transforme într-un proiect important care să gestioneze problema cadastrului și a terenurilor. Pentru a fi funcțioal,acest proiect trebuie derulat de o structură care să aibă capacitatea și neutralitatea de a opera, o structură ministerială, la nivelul MDRAP, coordonată direct de ministru.

O a doua categorie de beneficiari sunt cetățenii străini care vor putea achiziționa terenuri agricole din România, proces prevăzut a se petrece odată cu 1 ianuarie 2014. În conformitate cu prevederile Tratatului de aderare a României, de la 1 ianuarie 2007, investitorii străini interesaţi de achiziţii imobiliare trebuie să ia în considerare faptul că cetăţenii UE şi entităţi, precum şi apatrizii care au domiciliul pe teritoriul oricărui stat UE, în conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2005, pot dobândi terenuri în România, în aceleaşi condiţii ca şi românii, cu condiţia ca aceştia să se găsescă în România.

În prezent, Legea nr. 312/2005 reglementează condiţiile în care cetăţenii UE şi entităţi, apatrizii şi alţi străini pot achiziţiona terenuri în România, lege care prevede că persoanele UE care nu au reşedinţa în România pot dobândi teren aici doar după expirarea unei perioade de 5 ani după aderarea României la UE.

Cu privire la terenurile agricole şi forestiere, perioada este de 7 ani, perioadă care se finalizează la începutul anului 2014, așa cum a fost menționat anterior. Cu toate acestea, terenul poate fi achiziționat de agricultorii care desfăşoară activităţi independente şi care sunt:

(i) cetăţeni ai statelor membre sau apatrizi cu domiciliul pe teritoriul unui stat membru UE, care au sediul lor de rezidenţă în România, (ii) apatrizii care au domiciliul pe teritoriul României - pot achiziţiona terenuri agricole şi terenuri forestiere în aceleaşi condiţii ca şi orice cetăţean român din 1 ianuarie 2007, fără posibilitatea ca astfel de persoane să schimbe scopul specific al terenurilor.

Pentru cetăţenii străini, apatrizii şi persoanele juridice din statele non-UE, dreptul de proprietate asupra terenurilor poate fi dobândit în conformitate cu dispoziţiile tratatelor internaţionale, pe baza de reciprocitate.

Cadrul de reglementare și instituțiile din domeniul proprietății nu sunt total pregătite să gestioneze un proces de liberalizare a prețurilor terenurilor pentru toate entitățile Uniunii Europene. Practic, începând cu ianuarie 2014, statul român trebuie să își respecte angajamentele făcute referitore la liberalizarea terenurilor din extravilan, pentru persoane fizice. Acest moment de liberalizare a suprins și alte state europene vecine României, state ce au cerut derogări și prelungiri ale termenelor privind liberalizarea (cazul Poloniei, care a cerut derogare de 3 ani). Statul român trebuie să pună la punct o lege care să permită fermierilor autohtoni să aibă un drept de preempțiune aplicabil cumpărării terenurilor agricole. Acest lucru trebuie realizat la pachet cu atribuții ce ar trebui oferite Agenției Domeniului Statului cu referire la vânzare, dar și la oferirea unor atribuții Camerelor Agricole, de exemplu, pentru informarea agricultorilor și cetățenilor români cu privire la calendarul liberalizării. De asemenea, autoritățile administrației publice locale trebuie să fie implicate în acest proces de coagulare a proprietății, acestea fiind direct interesate în aglomerarea unor terenuri ce pot fi dezvoltate ulterior în realizarea unor investiții publice sau public-private.

Teama actuală ca cetățeni alogeni cu resurse semnificative să concentreze cantități mari de teren este slab fundamentată din cauza dificutăților pe care un fermier de orice naționalitate le va avea pe tot parcursul procesului de măsurare - cadastrare - achiziție. O soluție poate fi și crearea unei agenții de reglementare, dar aceasta nu trebuie realizată în exteriorul ADS sau Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ci, mai degrabă, aceste instituții ar trebui să fuzioneze pentru ca politica privind regimul de proprietate al terenurilor să nu se disipeze între instituții concurente.

Ministerul Agriculturii a propus spre consultare în noiembrie 2013 o Ordonanță de Urgență ce își propune să reglementeze condițiile de vânzare a terenurilor agricole. Ordonanța are scopul de a reglementa

12 situația vânzărilor de

terenuri agricole, în condițiile expirării termenului de 7 ani prevăzut în Tratatul de Aderare la UE, referitor la situaț ia terenurilor din extravilan.

Prevederile ordonanței cuprind și înființarea unei instituții/agenții (Autoritatea pentru Reglementarea și Administrarea Pieței Financiare), cu rol în gestiunea terenurilor, dar și o serie de prevederi care încurajează acumularea terenurilor în proprietatea fermierilor locali și tinerilor, în al doilea rând, în proprietatea statului și, doar dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, în piața liberă. Ordonanța trebuie îmbunătățită pentru a nu crea distorsiuni în piață:

- în primul rând prin reglementarea prețurilor, fapt ce poate conduce la blocaj (proprietarii nu vor dori să vândă la prețuri scăzute);

- prin procedurile și formalitățile de vânzare care vor fi gestionate de autorități locale și o comisie județeană, care vor hotârî ceea ce se poate vinde și cine pot fi beneficiarii vânzării, fapt ce poate genera corupție suplimentară. Mai mult, autoritățile nu au capacitatea instituțională de a gestiona acest proces;

12 ORDONANŢĂ de URGENŢĂ privind unele măsuri de reglementare a vânzării - cumpărării terenurilor agricole din România situate în extravilan, de către persoane fizice, precum și înfiinţarea Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare


23

- prin obligațiile pe care persoana achizitoare este obligată să le respecte, mai ales cele referitoate la experiența în domeniul agricol, dovedibilă prin practicarea agriculturii sau chiar, demonstrarea unor cunoștințe de specialitate demonstrabile în baza unor diplome. Este evident că aceste condiții, perfect valabile în mod separat, sunt inegale și nu pot pune proprietatea în mâna celor bine intenționați și de profesie.

Ordonanța trebuie să prevadă o serie de stimulente pozitive sau negative, astfel încât, păstrând prioritatea pentru proprietarii locali și naționali, să preîntâmpine achiziții masive și, mai ales, fragmentarea proprietății. Atât prin fiscalitate (impozit redus pentru terenuri agricole comasate, mai mari de 50 de ha , de exemplu), sau prin sprijin prin fonduri europene (continuarea sprijinului pentru măsurile dedicate tinerilor fermieri, coroborate cu posibilitatea achiziționării de teren în procent de 25-30% din valoarea proiectului), se poate gestiona situația în mod corect.

III.1.1.d. Analiza structurii agricole

Din cele 23,8 milioane de ha cât însumează teritoriul României, suprafaţa agricolă a ţării este de 14,7 mil. ha (61,7 %), din care 9,4 mil. ha reprezintă teren arabil. Aceste valori poziţionează România pe locul 7 în Europa ca suprafaţă agricolă după Spania, Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia, Polonia, şi pe locul 5 ca suprafaţă arabilă după Spania, Franţa, Germania şi Polonia.

Ocuparea și utilizarea terenurilor este în strânsă interdependență cu unitățile de relief prezente pe teritoriul țării. România se bucură de un relief foarte variat (28% munţi, 42% dealuri şi podişuri şi 30% câmpii), ceea ce duce la o diversitate de posibilități de utilizare a pământului. Distribuția geografică a reliefului se reflectă într-o repartiție teritorială inegală a tipurilor de terenuri.

Din suprafața României (23.839.071 hectare), 61% constituie terenurile agricole. Cele mai mari suprafețe agricole sunt cele arabile (64% din terenul agricol), pășunile și fânețele (33% din terenul agricol). Pădurile ocupă o suprafață de 6.800.872 ha, reprezentând 29% din teritoriul țării, cu 0.32 ha împădurite pe cap de locuitor. Acestea reprezintă 29% din teritoriul țării, sub nivelul mediu al Uniunii Europene, care este de aproximativ 36%.

Categorie Suprafața (ha)

% din total suprafață

% din suprafața categoriei

Agricol total, din care: 14.590.929 61% 100%

Arabil 9.352.252 39% 64%

Livezi și pepiniere pomicole 196.131 1% 1%

Fânețe 1.553.543 7% 11%

Pășuni 3.277.656 14% 22%

Vii și pepiniere viticole 211.347 1% 2%

Terenuri neagricole total, din care:

9.248.142 39% 100%

Căi de comunicatii și căi ferate 388.788 2% 4%

Ocupată cu ape bălți 822.703 3% 9%

Ocupată cu construcții 737.006 3% 8%

Păduri și altă vegetație forestieră

6.800.872 29% 74%

Terenuri degradate și neproductive

498.773 2% 5%

TOTAL 23.839.071 100%

Tabel 4.6. Structura fondului funciar total după modul de folosință, anul 2011 Sursa: MDRAP

24



24

O economie competitivă are o pondere scăzută a agricuturii în PIB. Astfel, economia României se situează în primele locuri din Europa la ponderea veniturilor generate de agricultură în Produsul Intern Brut. Astfel, în 2011, agricultura a avut o pondere de 11% din PIB, un trend inversat față de anii anteriori, unde se manifestaseră dinamici negative.

Contribuţia agriculturii, silviculturii, pisciculturii în formarea Produsului Intern Brut reprezintă, în medie, aproximativ 10 %, în timp ce contribuţia acestora în PIB-ul celorlalte ţări membre ale UE se situează la aproximativ 1,7%. Scăderea ponderii agriculturii în PIB s-a datorat intrării pe făgaşul normal a economiei de piaţă, dar şi dezvoltării celorlalte ramuri ale economiei naţionale, în special a serviciilor, care ating o pondere de aproximativ 50% din PIB, a industriei şi a construcţiilor care au reprezentat, în medie, circa 24%, respectiv 7,5 % din PIB, în intervalul 2006 - 2010.

Din tabelul de mai sus putem observa cifre pozitive pentru structura agricolă a României. Suprafața agricolă este foarte extinsă, în timp de pădurile și pășunile pot asigura echilibrul biodiversității la nivelul țării. Arabilul ocupă cea mai mare pondere la nivelul suprafeței agricole, dar se pot constata cifre destul de mici pentru suprafețele de livezi și vii. Acestea se situează la 1% din cei 39% suprafață neagricolă, total insuficient dacă se dorește o producție sporită și varietăți de produse care să aibă și o valoare semnificativă la export. Spre comparație, Polonia ocupă peste 13% din suprafața de livezi a Uniunii Europene, fiind și cel mai mare producător de mere, cultivate pe o suprafață de 165.715 ha. România ocupă locul 2 în UE cu o suprafață de 60.494 ha, dar cu un potențial de dezvoltare foarte mare.

Tabel 4.7. Ponderea agriculturii în PIB Sursa: INS

Ponderea în Produsul Intern Brut a agriculturii este una semnificativă, cu un trend dinamic în ultimii ani, cu vârfuri în 2008, atunci când a avut o valoare de 20,7% și scăzând în 2011 la 11,3%, toate aceste fluctuații indicând dependența agriculturii de climă și sol, dar și de piața externă, dar și o dependență a economiei de agricultură, cel puțin la nivelul resursei de muncă angajate. Cu toate că dinamica este în scădere, iar sectorul serviciilor a crescut nesemnificativ, agricultura rămâne cu o valoare semnificativă în PIB. Scăderile din 2012 sunt cauzate și de valorile scăzute ale producției agricole, generate de seceta din anul respectiv și indică din nou faptul că industria alimentară nu are o pondere importantă în valoarea brută generată de agricultură. Industria alimentară așadar, nu a cunoscut dezvoltarea necesară pentru a putea genera exporturi semnificative care să încline deficitul balanței comerciale.


25

Tabel 4.8. PIB pe categorii de resurse și utilizări, 2012 Sursa: Cadrul Național Strategic Rural

Economia rurală românească are o trăsătură predominantă constând într-un procent ridicat al fermelor de subzistenţă, ferme care produc în principal pentru autoconsum, comercializând pe piaţă o mică parte din produsele obţinute. În plus, fermele de subzistenţă au acces dificil la alte surse de venituri şi, de aceea, bunăstarea unei părţi semnificative a populaţiei rurale depinde considerabil de nivelul de profitabilitate al fermelor.

Un alt indicator al gradului de dezvoltare a resurselor pentru practicarea agriculturii este situația exploatațiilor agricole. Conform ASAS

13, în conformitate cu datele preliminare ale ultimului Recensământ general agricol (2010) în România

există 3.856.000 de exploatații agricole din care 3.825.000 de exploatații agricole fără personalitate juridică şi 31.000 de exploatații agricole cu personalitate juridică.

Aceste exploatații valorifică potențialul de producție a 13.298.000 de hectare din care 7.445.000 ha în exploatații agricole fără personalitate juridică şi 5.853.000 ha (44%) în exploatații cu personalitate juridică. În valori medii, o exploatație agricolă fără personalitate juridică (fermele de semisubzistență) administrează un patrimoniu funciar de 1,95 ha, în timp ce exploatațiile agricole cu personalitate juridică (fermele comerciale) administrează în medie cca. 190,84 ha.

Astfel, după ponderea suprafeţelor utilizate, în cadrul suprafeţei totale exploatate de unităţile cu personalitate juridică, pe primul loc se situau în 2010 firmele private (54%), administraţia publică (28%), societăţile/asociaţiile agricole (9%), unităţile cooperatiste (0,1%), alte tipuri (8%). Acestora li se mai adaugă fundaţiile, aşezămintele religioase, şcolile etc. Dinamica reflectă faptul că s-au dezvoltat societățile comerciale în detrimentul suprafețelor ce se află în proprietatea administrației publice. Un alt aspect important vizează forma de proprietate a suprafețelor agricole. Astfel, tot pentru 2010, proprietatea are o pondere de 60%, suprafețele aflate în arendă se ridică la 27%, concesiunile la 3%, iar restul suprafeţelor disponibile sunt exploatate sub alte forme

14.

Ca urmare a particularităţilor georgrafice, agricultura practicată în zonele montane în România are o dimensiune importantă. Zonele Montane Defavorizate (Less Favoured Areas [LFA]), sunt definite astfel în documentul Politicii Agricole Comune (art. 18.1 al Regulamentului (CE) 1257/1999: ZMD Montane) cu scopul de a stabili compensații financiare pentru aceste zone cu handicap natural. România este un exponent relevant la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește zona montană, cu un procent de 20-30% din suprafața teritoriului definită ca fiind încadrată în această tipologie. România este în eșalonul fruntaș, dar este sub Austria sau Slovenia, care au peste 60% din teritoriu zonă montană, sub Italia, Slovacia, Grecia, Bulgaria, Portugalia, care au peste 40% zonă montană, dar peste Germania sau Polonia sau Germania care au sub 3% din teritoriu zone de tip montan

15.

13 Strategia de cercetare ASAS, 2014-2020 14 Cadrul național strategic rural 15 European Commission (2013), Labelling of agricultural and food products of mountain farming, JRC Scientific and Policy Reports

26



26

România intră în categoria statelor cu zonă semnificativă de tip montan. Acest lucru presupune faptul că o parte a economiei României se desfășoară în aceste zone montane, important fiind să se țină cont de caracterul mai puțin favorizat al acestei zone și de impactul economic implicit.

Analiza amintită mai sus punctează faptul că în zona montană se regăseşte 19,7% din suprafaţa agricolă utilizată, 18,5% din forţa de muncă direct implicată în agricultură, 17,6% din numărul total al fermelor şi 19,5% din numărul animalelor. Conform aceluiaşi studiu, dimensiunea medie a fermei este de 3,9 ha (a treia cea mai mică dintre ţările montane), iar dimensiunea economică a fermei raportată la un ha este de 253 Euro, iar raportată la unitatea de muncă anuală este de 1631 Euro (cea mai mică din ţările montane), rezultând, din aceste date, slaba productivitate a fermelor montane româneşti şi, drept consecinţă, veniturile mici ale fermierilor.

III.1.1.e. Principalele culturi la nivel de teritoriu

În ceea ce privește distribuția teritorială a terenurilor arabile, județele care dispun de terenuri întinse (de peste 220.000 ha) ce constituie totodată o proporție importantă din suprafața totală a județului (peste 40%), sunt în principal cele situate în câmpie: Timiș, Arad, Satu Mare, Bihor în vest, Dolj și Olt în sud-vest, Ialomița, Călărași, Teleorman, Giurgiu, Buzău în sud, Constanța, Brăila, Galați în est și Botoșani, Vaslui, Iași în nord-est. De o suprafață arabilă peste medie dispune și județul Tulcea, însă ponderea acesteia este de numai 34% din totalul județului.

Harta de mai jos reflectă teritoriile asociate regiunilor de dezvoltare și județelor cu suprafețe de teren arabil importante. În acest sens, Regiunea Sud-Muntenia, asociată Câmpiei Române în mare parte, deține cea mai importantă suprafață agricolă, de 19.6% din suprafață, urmată de Regiunea Sud-Est, asociată cu o suprafață de 16,8% de teren arabil, de 14,8% în Regiunea Nord-Est. Aceste zone sunt și predispuse spre realizarea unei agriculturi mai intensive, model agricol în care se va pune un accent sporit pe creșterea input-urilor și implicit, riscul utilizării de cantități mari de pesticide pentru creșterea productivității solului. Riscul este ridicat și din cauza lipsei de mână de lucru, sesizabil în anumite zone de agricultură intensivă.

Regiunile de dezvoltare Centru și Nord-Vest, excelează în suprafețele acoperite cu pășuni, suprafețe care permit și favorizează încurajarea creșterii animalelor, o preocupare tradițională a acestor arealuri. În prezent, ouput-urile producției agricole și animale ale regiunilor României, așa cum sunt ele identificate și în acest studiu, reflectă această specializarea agrară, dat fiind că, de exemplu, Regiunea Centru și Regiunea Nord-Vest, generează producții importante de lapte și bovine,Regiunea Sud-Est are o specializare legumicolă, Regiunea Sud-Muntenia are o preponderență a cerealelor ca rezultat principal al agriculturii. Din această categorie face parte și zona montană Nord-Est, specializată în creșterea bovinelor. Acest fapt indică faptul că, în procesele de planificare din domeniul agriculturii, va trebui să se țină cont de binomul sol – produs, astfel încât să nu se testeze modele de dezvoltare și să fie realizate investiții în zone agricole care nu au potențial pentru acestea.

Harta mai indică o concentrare a viilor în Regiunea Sud-Est, cu 33,4% din total național, consistent cu faptul că în regiune se regăsesc zonele viticole din județele Vrancea, Buzău, Constanța, cu o mare tradiție în viticultura românească. Datorită modernizării fermelor viticole și construcției de noi combinate cu ajutorul fondurilor europene specifice măsurilor 121 sau 123 din PNDR, aceste zone cunosc o dezvoltare importantă. Cu toate acestea, nu trebuie neglijat faptul că aceste zone/culturi se confruntă cu probleme climatice care pun în pericol producțiile (lipsa unor sisteme complete de protecție anti-grindină a culturilor), dar și cu probleme de piață, generate de concurența neloială a importurilor care scapă adeseori controlului fiscal.

O a doua regiune cu resurse importante în materie de viță de vie este Regiunea Sud-Muntenia, cu zone precum Dealul Mare, care reprezintă un model de competitivitate viniviticolă în România. Zona cu potențial a fost corelată în mod armonios cu profesioniști ai marketingului de specialitate, rezultând indicatori care oferă oportunitatea realizării unui cluster vini-viticol. Acest cluster, ar trebui să cuprindă, în mod organic, și zona viticolă reprezentată de Dealurile Buzăului. Nu trebuie uitată nici zona viticolă a Colinelor Dobrogei, reprezentată de zona Tulcea – Niculițel, zonă cu tradiție bogată în producția de vin.

În harta de mai jos, Buzăul a fost asociat județelor Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov. Se observă, așadar, că se creionează o zonă care poate deveni foarte competitivă din punct de vedere al producției/procesării, dar și marketingului, mai ales datorită infrastructurii conectate la drumuri europene, autostrăzi, și nu în ultimul rând, poziționării Bucureștiului în centrul său. Aici, județele din sud, asociate Teraselor Dunării, au o favorabilitate ridicată datorită nisipurilor potrivite pentru viticultură. Aceste terase, continuă în zona Sud-Vest Oltenia, care produce cantități importante, această zonă deținând o pondere de 16,3% din teritoriul de viță de vie. Deși cu o acoperire mai mică, nu trebuie uitată zona viticolă Podișul Transilvaniei, zona Crișanei și a Maramureșului sau Dealurile Banatului. Viile și livezile ocupă suprafețe importante în județele: Vrancea, Galați, Buzău, Costanța în sud-est, Argeș, Prahova și Dâmbovița în sud, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Mehedinți în sud-vest, Iași, Vaslui în nord-est și Satu-Mare în nord-vest.


27

Harta 4.1. Repartizare fond funciar, 2011 Sursa: Șir de date preluate MADR, Tatomir, E, 2013

Terenurile ocupate cu fânețe și pășuni se regăsesc în special în zonele cu relief montan și deluros. Județele cu mai mult de 115.000 ha, reprezentând mai mult de 20% din totalul suprafeței lor, sunt: Harghita, Mureș, Brașov, Sibiu, Alba în centrul țării, Hunedoara și Caraș-Severin în vest, Cluj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Bihor în nord-vest, Suceava în nord-est, Vâlcea, Argeș și Gorj în sud și sud-vest.

Situația terenurilor neagricole

Suprafața ocupată cu căi de comunicație și căi ferate raportată la totalul suprafeței județului este de 14% în București, iar media celorlalte județe se situează la 1,7%. Proporții superioare mediei se regăsesc în județele cu relief ușor accesibil, predominant de câmpie sau podișuri joase: Arad, Timiș în vest, Bihor, Sălaj, Satu Mare în nord-vest, Iași, Vaslui în nord-est, Vrancea, Galați, Brăila, Constanța în sud-est, Călărași, Teleorman, Ialomița, Giurgiu, Prahova, Ilfov în sud și Dolj, Olt în sud-vest.

Cele mai întinse terenuri ocupate cu construcții raportate la totalul suprafeței județului sunt în Municipiul București (66%), județele Ilfov (13%), Brașov (6%), Prahova, Satu Mare (5%) și alte județe în special din zonele de câmpie (Galați, Giurgiu, Dâmbovița, Teleorman, Ialomița, Călărași, Olt, Dolj, Bihor, Satu Mare).

Ponderi mari ale suprafețelor ocupate de ape și bălți se regăsesc în județele situate pe cursul Dunării (Tulcea cu 40% din teritoriu ocupat de ape și județele: Brăila, Constanța, Călărași, Giurgiu, Mehedinți, Olt, Galați, Ialomița, Dolj cu mai mult de 2.8% ape și bălți). La suprafața ocupată de apele fluviului se adaugă lacurile din lunca Dunării, canalele din Delta Dunării, afluenții fluviului care ating debitele lor maxime înainte de vărsare și lacurile de acumulare construite aici. Ponderi mari ale suprafețelor ocupate de ape și bălți sunt prezente și în Municipiul București și județul Ilfov.

Pădurile și vegetația forestieră acoperă suprafețe considerabile (peste 40% din total) în județele cu relief montan: Suceava, Bacău, Neamț în nord-estul țării, Vrancea în sud-est, Covasna, Brașov în centru, Vâlcea, Argeș în sud, Caraș-Severin, Hunedoara în vest, Gorj în sud-vest și Maramureș în nord-vest.

28



28

Regiune Județ Agricola Arabila Finete PasuniLivezi si pepiniere

pomicole

Vii si pepiniere

viticole

ILFOV 101825 97535 58 1973 847 1412

MUNICIPIUL BUCUREȘTI 3052 2566 0 355 119 12

MUREȘ 411240 221262 73873 109171 5009 1925

HARGHITA 395508 82397 165011 147300 765 35

ALBA 323198 129503 70206 117851 982 4656

SIBIU 305280 116940 72885 107718 5044 2693

BRAȘOV 248030 88598 63106 95550 773 3

COVASNA 186114 83290 41302 60930 592 0

SUCEAVA 347862 180621 73960 90273 3008 0

BACĂU 320009 185541 39459 86244 2681 6084

NEAMȚ 280971 168375 42658 67576 1821 541

IAȘI 380085 255733 22003 85414 5988 10947

VASLUI 401039 291696 7923 87640 2379 11401

BOTOȘANI 392769 298739 14635 75146 2559 1690

BIHOR 488664 307760 42148 132320 4102 2334

CLUJ 426205 182146 85636 153637 4539 247

MARAMUREȘ 305373 81619 120658 96634 6219 243

BISTRIȚA-NĂSĂUD 293155 101569 74513 108265 8371 437

SATU MARE 318454 229775 27708 50113 7433 3425

SĂLAJ 238966 120588 36781 74672 4425 2500

ARGEȘ 336755 169208 46790 98960 20761 1036

TELEORMAN 498726 454603 754 36039 63 7267

CĂLĂRAȘI 425181 411123 72 9376 232 4378

PRAHOVA 272499 144007 40658 69606 10128 8100

IALOMIȚA 374885 351892 0 18634 329 4030

DAMBOVIȚA 248132 175276 20063 42749 9715 329

GIURGIU 276123 259119 82 12655 590 3677

TULCEA 363941 292137 91 62344 1012 8357

CONSTANȚA 558204 484154 0 58693 3794 11563

BUZĂU 401895 258911 28924 89050 10326 14684

VRANCEA 255279 148211 32904 43708 3637 26819

BRĂILA 387160 350625 0 31332 658 4545

GALAȚI 358300 292949 656 43663 1716 19316

DOLJ 585451 488805 2952 68503 7857 17334

VÂLCEA 245202 81595 40287 106646 12958 3716

GORJ 239696 97827 41669 88382 7654 4164

OLT 433903 388603 528 32339 4949 7484

MEHEDINȚI 293381 188141 11388 81297 6992 5563

TIMIȘ 693034 530808 28106 121735 8503 3882

CARAȘ-SEVERIN 396928 129646 76393 179358 10759 772

ARAD 497551 349127 23694 116078 4906 3746

HUNEDOARA 280904 79232 83009 117727 936 0

Vest

București - Ilfov

Centru

Nord-Est

Nord-Vest

Sud Muntenia

Sud-Est Dobrogea

Sud-Vest Oltenia

Tabel 4.9. Reprezentarea suprafețelor agricole ocupate. Săgețile indică valorile mult superioare, superioare, inferioare și mult inferioare mediei tuturor județelor pe coloană. Sursa: MDRAP, 2013


29

Analiza regiunilor de dezvoltare ale României, realizată în funcție de dimensiunea suprafețelor ocupate de diferitele unități agricole, naturale sau antropice, generează următoarele tipuri de rezultate

16:

Regiunea București-Ilfov are un potențial agricol scăzut din cauza suprafeței mici și a gradului mare de urbanizare.

În Regiunea Centru există un potențial mare pentru creșterea animalelor.

La nivelul regiunii Centru, regăsim suprafețe mari pentru pășunat în majoritatea județelor (Mureș, Harghita, Alba, Sibiu, Brașov). În același timp, Harghita deține cele mai mari regiuni de fânețe din țară. În ceea ce privește terenurile neagricole, județele Harghita, Alba și Brașov dețin suprafețe însemnate de pădure. În Mureș terenurile ocupate cu căi de comunicații și căi ferate se situează peste media țării, iar județul Brașov se remarcă prin spațiile ocupate de construcții. În județul Alba sunt cele mai multe terenuri degradate și neproductive din țară.

Regiunea Nord-Est cuprinde trei județe cu suprafețe agricole mari: Vaslui, Botoșani și Iași, dispunând de terenuri agricole întinse. În județul Iași, sunt prezente și zone însemnate de terenuri degradate și neproductive, iar Vasluiul dispune de multe căi de comunicații și căi ferate.

Județul Suceava este cel mai împădurit din țară. De asemenea, în Bacău și Neamț există suprafețe împădurite însemnate. În județul Bacău, există o suprafață construită mare.

Regiunea Nord-Vest dispune de un potențial mare pentru creșterea animalelor.

Pășunile sunt prezente pe suprafețe întinse în patru din cele șase județe (Bihor, Cluj, Maramureș, Bistrița-Năsăud), iar fânețele sunt prezente pe arii extinse în Cluj și Maramureș. Județul Bihor se remarcă și printr-o suprafață superioară a terenurilor arabile. Tot aici întâlnim și o infrastructură dezvoltată pentru comunicații și o suprafață construită mare. Și județul Cluj are o infrastructură dezvoltată de drumuri și căi ferate, în timp ce Satu Mare se remarcă printr-o suprafață construită întinsă. În Maramureș pădurile ocupă spații extinse.

În Regiunea Sud-Muntenia se remarcă trei județe cu potențial agricol ridicat: Ialomița, Teleorman și Călărași cu suprafețe arabile extinse.

Datorită reliefului montan și deluros, județul Argeș dispune de suprafețe întinse de pășuni și păduri și excelează în livezi și pepiniere pomicole. De asemenea, aici construcțiile ocupă terenuri extinse. Suprafețe construite întinse întâlnim și în județele Teleorman și Prahova. Județul Călărași este ocupat în mare măsură de ape și bălți, iar infrastructura de drumuri și căi ferate este dezvoltată aici.

Regiunea Sud-Est Dobrogea este una preponderent agricolă.

Constanța, Tulcea, Brăila și Galați dispun de suprafețe arabile mari, în timp ce județul Vrancea deține cele mai mari zone viticole din țară. Zone viticole întinse se găsesc și în județele Buzău și Galați. Datorită Deltei Dunării, a Bălții Mari a Brăilei, a lacurilor de liman și a lagunelor de la Marea Neagră, județele Tulcea (40% din suprafața județului), Constanța și Brăila dispun de importante terenuri ocupate de ape. În județul Constanța atât suprafața ocupată cu construcții cât și infrastructura de drumuri și căi ferate ating valori superioare mediei țării. O problemă cu care se confruntă Dobrogea este aria mare a terenurilor degradate și neproductive.

În Regiunea Sud-Vest Oltenia, terenuri arabile însemnate se găsesc in județele Dolj și Olt.

Aici întâlnim și suprafețe construite extinse însoțite de o infrastructură de transport dezvoltată. Datorită reliefului montan și deluros, Vâlcea deține întinse suprafețe ocupate cu pășuni și livezi, în timp ce în Dolj avem însemnate suprafețe viticole. Terenuri împădurite de dimensiuni mari sunt prezente în județele Gorj și Vâlcea.

Județele din Regiunea Vest sunt foarte bogate în pășuni.

Regiunea are în componență două județe situate în câmpie cu suprafețe arabile mari (Timiș și Arad). În același timp, acestea dispun și de suprafețe construite mari și o infrastructură de drumuri și căi ferate dezvoltată. Caraș-Severin și Hunedoara se remarcă prin pădurile întinse. Alături de acestea, în Caraș-Severin se găsesc suprafețe importante cultivate cu livezi, iar județul Hunedoara este bogat în fânețe și pășuni. Totodată, în Hunedoara terenurile degradate și neproductive depășesc media celorlalte județe.

III.1.1.f. Investițiile în agricultură

Investițiile reprezintă cheia dezvoltării economice. Investițiile asigură sprijinul acordat companiilor pentru a le asigura oportunitatea dezvoltării competitive. Investițiile realizate la nivel național în sectorul agriculturii sunt mult sub ponderea investițiilor în celelalte sectoare economice. Astfel, nivelul investițiilor între activitățile economiei naționale este unul scăzut, situându-se la 4,1%, în timp ce, spre comparație, investițiile din sectorul construcțiilor se ridică la 19,5%.

16 Prelucrări statistice dupa Soft Union, pentru MDRAP

30



30

Un bilanț important este cel referitor la sumele definite ca ajutor de stat sau programe de dezvoltare, ce au fost alocate companiilor private ce au dorit să realizeze investiții în ferme și procesarea produselor alimentare. Aceste informații contribuie cu siguranță la creșterea Valoarii Adăugate Brute a agriculturii, dar și a cifrei de afaceri și profiturilor generate de companiile din domeniul. Evaluarea intermediară a Planului Național de Dezvoltare Rurală, nu prezintă suficente dovezi cu privire la atingerea indicatorilor cheie asumați de programul de finanțare: relevanță, eficiență, eficacitate. Efectul de antrenare al investițiilor corelat cu o bună prognoză a nevoilor sunt în măsură să creeze auspiciile unor investiții de succes. De aceea, companiile ce trebuie susținute vor trebui să solicite bani în baza unor resurse sau oportunități care să permită antrenarea competitivității.

Conform Cadrului național strategic rural, volumul fizic al investiţiilor nete a fost , în anul 2011, de numai 16,8% faţă de anul 1989, autorii atrăgând atenția asupra diferențelor de la un an la altul, acestea situându-se între 45,3% (1992) şi 129,5% (2008).

Figura 4.7. Structura investițiilor pe activități ale economiei naționale, în anul 2012 Sursa: IHS, 2013

În ceea ce privește investiții străine directe în agricultură, acestea s-au ridicat la 2,4% din totalul ISD realizate în economia României. Este un procent foarte mic comparativ cu cei 44,4% ISD investite în industrie. Mai mult decât atât, scăderea investițiilor alocate agriculturii este și mai importantă dacă ne raportăm la scăderea sumelor globale investite în România în cursul anului 2012.

Scăderea sau menținerea constantă a investițiilor stăine directe reflectă gradul insuficient de pregătire al agriculturii pentru a primi capital. O cauză probabilă a acestor oscilații majore ale investițiilor, autohtone sau străine, din ultimii 20 ani, la nivelul agriculturii românești, este și slaba coerență a politicilor publice din domeniu. Așa cum precizam mai sus, neclaritatea legislației privind retrocedările este doar un element (important) generator al problemelor. Într-o perioadă de 20 de ani, au existat peste 15 strategii, planuri strategice și master planuri ale Ministerului Agriculturii, fapt ce indică lipsa de continuitate a politicilor și programelor din domeniu. Cu o nouă strategie la fiecare câțiva ani, incoerența și confuzia și-au făcut loc în rândul investitorilor posibili, autohtoni sau alogeni, dar, cu toate acestea, datorită potențialului excelent al României, anumiți antreprenori au reușit comasarea unor terenuri importante și realizarea de investiții semnificative, cu un puternic impact regional și local. În 2013, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale lucrează la o viziune pe termen lung (2030), care poate oferi un cadru strategic care să ghideze în mod coerent politicile și programele din domeniu. Angajarea este absolut necesară pentru a asigura dezvoltarea acestui domeniu important pentru dezvoltare, factor de dezvoltare națională.

În afara lipsei de continuitate în planificare, un factor important privind investiţii străine în agricultură vizează regimul legal al achiziționării terenurilor. Menţinerea restricţiilor pentru achiziţionarea terenurilor agricole a fost inclusă în prevederie tratatului de aderare a României la UE din 2005, astfel: „România poate menţine în vigoare, timp de şapte ani de la data aderării, restricţiile stabilite de legislaţia sa, existente la momentul semnării tratatului de aderare, privind dobândirea proprietăţii asupra terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere de către resortisanţii statelor membre”.

Legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine preia restricţiile existe în Legea nr. 54/1998, în sensul în care cetăţenii şi persoanele juridice din statele membre ale UE beneficiază de aceleaşi drepturi ca cei români după 7 ani de la semnarea tratatului de aderare. Legislaţia românească respectă prevederea inclusă în tratatul de aderare potrivit căreia fermierii care desfăşoară activităţi independente în statele membre şi care îşi stabilesc reşedinţa în România pot achiziţiona terenuri agricole imediat după aderare, însă există şi o condiţie şi anume că destinaţia terenurilor agricole nu poate fi modificată pe durata perioadei de tranziţie.

Potrivit documentului Cadrul Naţional Strategic pentru Dezvoltare Durabilă a Sectorului Agroalimentar şi a Spaţiului Rural în Perioada 2014-2020-2030, această restricţie nu a fost eficientă, având în vedere faptul că în 2011, din evidenţele Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, reiese că o suprafaţă de 700 de mii de hectare deţinută de cetăţeni străini aparţinea unor firme cu capital italian (un sfert din total), urmate de cele cu capital german, arab, maghiar, spaniol, austriac, danez.


31

Poziția ocupată de companiile italiene este consistentă și cu relațiile comerciale pe care România le-a dezvoltat cu acest stat, care este și un important furnizor de tehnologii și echipamente pentru agricultură.

Tabel 4.10. Investiții străine directe în România, în 2011: Repartizare pe principalele activități economice Sursa: IHS, 2013

Deşi au înregistrat Investiții Străine Directe (ISD) la un nivel relativ redus (2,4% din soldul ISD la 31 decembrie 2011), sectoarele agricultură, silvicultură şi pescuit constituie cea de a doua ramură a economiei în care întreprinderile ISD au înregistrat excedent comercial agregat (329 de milioane de euro). În toate celelalte ramuri, întreprinderile ISD au înregistrat deficit comercial agregat. Investițiile publice sunt insuficiente pentru a genera o schimbare fundamentală a competitivității la nivel de firmă sau la nivel teritorial. Pentru stimularea transformării gospodăriilor ţărăneşti în ferme agricole familiale cu caracter comercial, formarea şi consolidarea clasei de mijloc în spaţiul rural, efortul bugetar a fost orientat către susţinerea investiţiilor în mediul rural, stimularea participării băncilor şi dezvoltarea competenţelor lor pentru creditarea agriculturii. În acest sens, s-au derulat programe precum Programul naţional de investiţii în noi ferme zootehnice şi vegetale şi de consolidare a celor existente, adresat cu prioritate familiilor de tineri, şi Programul de susţinere a fermelor familiale, program în cadrul căruia s-au oferit finanțări pentru achiziţionarea de utilaje (tancuri pentru răcirea laptelui, standuri şi aparate de muls, motocositori, generatoare de curent, tocători de furaje etc.). Aceste programe de investiții publice și altele de tipul subvenționării unei părți a mașinilor agricole achiziționate (tractoare) au avut impact. Un rol major în dezvoltarea sectorului primar l-au jucat investițiile realizate prin intermediul finanțărilor europene. Programul SAPARD a acoperit perioada de pre-aderare și a avut rolul de a conduce la dezvoltarea agriculturii și spațiului rural și de a crea cadrul administrativ și instituțional necesar procesului de aderare efectivă la UE a României. De asemenea, a pregătit terenul pentru finanțările mult mai consistente ce urmau să fie realizate prin intermediul FEADR. Cele mai mari investiții s-au realizat în cadrul măsurilor 1.1 (competitivitate agricolă), 2.1 (infrastructură), 3.1 (dezvoltarea economiei rurale) şi 3.4, care au și absorbit cea mai mare pondere din totalul resurselor angajate, cu angajamente efective de 24,90% (măsura 1.1), 45,69% (măsura 2.1), 17,01% (Măsura 3.1) şi 4,93% (Măsura 3.4)

17. SAPARD a realizat plăți de

aproximativ 1.348.015 milioane de euro, absorbind 88,60% din totalul fondurilor puse la dispoziţie pentru perioada 2000-2009, acest lucru indicând o eficiență bună a acestor investiții.

17Raport Final al Programului SAPARD România, p. 168

32



32

Din punct de vedere teritorial, capacitatea administrativă diferită și arareori specializarea au avut un rol important. Conform evaluării SAPARD

18, marea majoritate a investițiilor realizate au acoperit Regiunea Nord-Est și Regiunea Sud-Muntenia, cu o

pondere foarte mare a investițiilor publice de infrastructură rurală din cadrul măsurii privind 2.1. După cele două regiuni, investiții importante au mai fost realizate în Sud-Est și Centru, Vest și Nord-Vest, investițiile din București-Ilfov ocupând ultimul loc.

Regiunile Nord-Est și Sud-Muntenia au absorbit peste 200 mil. euro fiecare, mai ales în proiecte de infrastructură rurală, Regiunile Sud-Est și Centru au absorbit între 13-15 % din alocarea totală, Regiunea Sud-Est 26% și Regiunea Centru 32% din sume alocate pentru prelucrarea produselor agricole. Regiunile Sud-Vest Oltenia, Vest și Nord-Vest au absorbit aproximativ 120 mil. euro fiecare, iar București-Ilfov, doar 30 mil. de euro, în zona sectorului agro-industrial. Aceste caracteristici indică o anumită specializare/competență teritorială, nu doar agricolă, dar și de capacitate instituțională. Investițiile SAPARD au fost practic continuate prin finanțările din cadrul Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, care a pus la dispoziția fermierilor români și autorităților locale, o sumă de aproximativ 8.124,20 mil. euro pentru dezvoltarea agriculturii și silviculturii, prin programul PNDR 2007-2013. Acești bani au fost împărțiți în 5 axe de finanțare tematică, referitoare la:

- Axa 1 „Îmbunătăţirea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier”

- Axa 2 „Îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural”

- Axa 3 „Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale”

- Axa 4 „Leader”

În afară acestora, au mai fost create 2 măsuri pentru asistență tehnică și plăți complementare directe. Evaluarea intermediară realizată în 2011, reflectă o situație mai bună decât a altor instrumente financiare (politica de coeziune), dar eficiență și eficacitate sub nivelul pe care vechiul program l-a avut. Astfel, mare parte din sume au fost alocate dezvoltării rurale (măsura 322) și creșterii valorii adăugate a produselor agricole și forestiere (măsura 123), o sumă importantă a fost alocată și modernizării fermelor (121). Ca și în precedenta alocare, situația în 2011 indică faptul că nu există o apetență foarte mare pentru dezvoltare asocierii, măsura privind susținerea Grupurilor de Producători rămânând aproape neaccesată. Astfel, din 130 mil. euro, la finalul anului 2010 fuseseră finanțate 8 Grupuri de Producători, iar suma contractată era de 1.416.905 Euro, sub 10% din valoarea totală a sumei alocate. Alte probleme ce indică un design greșit al finanțării și un nivel insuficient al capacității manageriale a beneficiarilor au apărut la absorbția banilor alocați măsurii 142 referitoare la furnizarea serviciilor de consiliere și consultanță pentru fermieri; în cadrul acestei măsuri nu s-a cheltuit sau contractat nicio sumă din suma alocată de peste 158 de milioane de euro.

Datorită importanței pentru fermieri a dezvoltării unor structuri competitive de actori care să preia sarcina dezvoltării spațiului rural și agriculturii, măsura Leader ce a prevăzut constituirea Grupurilor de Acțiune Locală, este o componentă cheie a succesului programului. Harta GAL prezentată mai jos în cadrul studiului reflectă faptul că s-au creat peste 162 de GAL-uri. Acestea reușiseră să finanțeze dezvoltarea Strategiilor de Dezvoltare care pun bazele investițiilor viitoare, angajând o sumă de 6,2 milioane de euro, din care 2,3 mil plătite efectiv. Se constată o întârziere la nivelul lui 2011 și o sumă mică cheltuită dintr-o sumă destul de generoasă. Partea a doua, cea a implementării investițiilor cuprinse în strategie, este deosebit de importantă pentru coagularea intereselor prin interesul comun al dezvoltării infrastructurii și competitivității exploatațiilor. Regiunea Sud-Muntenia reprezintă 25% din totalul proiectelor aprobate, urmată de Regiunea Centru cu un procent de aproximativ 19% şi Regiunea Nord-Vest cu 18%. Din cadrul acestor regiuni provin 62% din totalul proiectelor aprobate.

Complementar investițiilor realizate prin intermediul FEADR, prin măsura LEADER, se derulează multianual Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Programul, finanțat cu ajutorul bugetului național, stabileşte cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanţă naţională, care susţin dezvoltarea regională prin realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră, tehnico-edilitară şi socio-educativă. O componentă importantă se referă la subprogramul privind Modernizarea satului românesc, care finanțează realizarea infrastructurii de bază la nivel rural, constituind un sprijin pentru crearea unei mai bune accesibilități și echipării corecte a teritoriului, pentru atragerea de investiții finanțate cu ajutorul fondurilor europene sau realizării unor investiții directe, ca și consecință a atractivității teritoriului, mediul rural. Un prim pas vizează consolidarea programului pe toate palierele sale, cunoscând faptul că doar în 2013, subprogramele au fost integrate într-un singur document programatic. Acest lucru va permite realizarea unor investiții integrate și complementare la nivel rural, urban și județean (infrastructura de drumuri). Este importantă continuarea acestei finanțări, la nivel ideal, cu prioritate pe desenul asocierilor realizate prin intermediul LEADER sau în continuarea respectivelor investiții, pentru a avea un impact major asupra teritoriului.

18 Evaluarea ex post privind implementarea programului SAPARD în România, 2000-2008, august 2011


33

III.1.1.g. Forța de muncă ocupată în agricultură și silvicultură

Ca urmare a faptului că economia României moștenit o pondere mare a angajării în sectorul agrar, în prezent, agricultura își conservă ponderea structurală în PIB, dar și la nivel de ramură angajatoare, angrenând o mare parte din forța de muncă care a fost disponibilizată din domeniul industrial, odată cu dezindustrializarea ce a avut loc în perioada anilor 1990. Agricultura asigură și în prezent o protecție la nivelul mediului rural, prin ponderea mare a populației auto-angajate ce administrează ferme mici de subzistență.

În cazul României, se remarcă ponderea încă foarte ridicată a populaţiei ocupate în agricultură în totalul populaţiei ocupate (30,1% în anul 2010), ceea ce o plasează pe primul loc în UE, la distanţă semnificativă de următoarele ţări clasate, precum Polonia (12,8%), Grecia (12,5%), Portugalia (10,9%) etc. Ponderea ridicată a populaţiei ocupate în agricultură (având în vedere că în privinţa industriei ponderea se află în jurul mediei europene), face ca România să ocupe un loc codaş în UE prin prisma locului serviciilor în economia naţională.

Tabel 4.11. Salarii lei/angajat pe regiuni Sursa: INS

Conform tabelului de mai sus, activitățile din domeniul agricol/silvic și piscicol sunt activități slab remunerate. Se observă că, în Regiunea București-Ilfov, angajații sectorului agricol sunt remunerați mai bine decât angajații celorlalte regiuni. Paradoxal, deși cu suprafețe arabile importante și o intensitate mare a agriculturii, angajații din Sud și Sud-Est au cele mai mici remunerații în sectorul agricol și forestier, la nivel național. Se constată, așadar, că o performanță slabă în general a regiunii, conduce și la performanțe slabe ale sectoarelor economice prioritare, mai ales acolo unde acestea au ponderi importante în PIB. Pentru angajații din domeniul pescuit și piscicultură, un salariu mai mare primesc angajații Regiunii Nord-Vest. Se constată, în ultimii ani, un proces de reducere a numărului persoanelor ocupate în agricultură, forța de muncă ocupată în agricultură şi silvicultură reprezentând în 2010 aproximativ 19% din totalul populaţiei ocupate, o diferență substanțială față de media UE-27 (4,7%) şi faţă de noile state membre (de exemplu, Polonia: 10,1%; Ungaria: 5,5%; Bulgaria: 14,7%)

19.

Decalajul față de state nemaivorbind despre ţări precum Franţa (cu 2,6%), Regatul Unit (1,9%) sau Germania (cu 1,8%). O

19 Consolidarea exploatațiilor agricole, Luca, Cionga, Giurcă, 2012

Total N - E S - E S S - V Vest N - V C B-I

Total economie 746 663 702 716 734 718 679 661 977

Agricultură, vânătoare şi silvicultură

531 592 477 489 553 544 568 524 576

Pescuit şi piscicultură 404 420 372 408 382 502 544 398 352

Industrie 735 638 753 791 841 766 643 658 845

Industrie extractivă 1.246 1.097 1.371 1.282 1.334 1.307 1.000 1.022 2.368

Industrie prelucrătoare 653 566 680 705 670 672 588 604 766

Energie electrică şi termică, gaze şi apă

1.176 1.089 1.167 1.093 1.184 1.030 1.143 1.159 1.541

Construcţii 628 554 621 601 642 629 628 579 683

Comerţ 575 462 458 549 422 493 527 487 879

Hoteluri şi restaurante 455 398 420 422 403 428 424 439 582

Transport, depozitare şi comunicaţii

957 887 963 731 738 884 779 756 1343

Intermedieri financiare 2.065 1.690 1.483 1.623 1.668 1.655 1.727 1.700 2.820

Tranzacţii imobiliare şi alte servicii

720 587 502 628 548 539 590 575 935

Administraţie publică şi apărare

1.163 1.096 1.061 1.000 999 1.069 1.110 1.053 1.589

Învăţământ 829 838 807 770 848 831 860 784 886

Sănătate şi asistenţă socială

676 652 665 635 667 680 672 697 738

Celelalte activităţi ale economiei naţionale

667 501 511 475 478 564 566 554 988

34



34

treime din populaţia ocupată a ţării lucrează în agricultură, ceea ce situează România mult peste media de 5,9 % a ţărilor din UE 27. Salariile angajaților din sectorul agricol sunt foarte mici iar tendința acestora este de creștere odată cu creșterea salariului minim brut dar de menținere a deficitului nominal care face ca salariile să fie, istoric, foarte mici la nivelul acestui sector. Statutul socio-profesional al lucrătorilor din domeniul agricol este unul foarte scăzut ca stimă de sine și venituri. Veniturile sunt cu 15-20% mai mici decât media angajaţilor celorlalte sectoare de activitate. Aceste motivații negative fac ca, de exemplu, tinerii să migreze către străinătate sau mediul urban. Ruralul pierde forță de muncă tânără nu din dezinteresul tinerilor față de această activitate, ci din cauza reputației profesionale proaste a acestor meserii, traduse prin venituri mici, izolare și probleme de educație și servicii publice. Bilanțul demografic rural, așa cum arată studiile complementare, este unul negativ în ceea ce privește stocul de populație tânără. Pentru a avea o imagine clară asupra forței de munca ocupată în agricultura romanească, trebuie să evaluăm agenții economici care activează în această ramură a economiei naționale. La nivel național, cea mai mare parte a întreprinderilor agricole (aproximativ 86%) sunt microîntreprinderi cu mai puţin de 10 angajaţi. La acestea se adaugă întreprinderile mici şi mijlocii în jur de 1.600, care au între 10 si 49 angajaţi. Se constată astfel ca majoritatea întreprinderilor agricole (97%) dispun de puţin personal angajat.

În ceea ce priveşte situaţia întreprinderilor agricole, în 2006 se constată o creştere cu 6% faţă de 2005 a numărului întreprinderilor agricole în general. A crescut numărul întreprinderilor mici şi foarte mici, în timp ce numărul întreprinderilor mijlocii şi mari a rămas la acelaşi nivel.

Tabel 4.12. Numărul de întreprinderi agricole, după numărul de salariaţi Sursa: Anuarul statistic al României 2007

În România, ponderea populaţiei ocupate în agricultură este semnificativ mai mare decât media din statele UE 25. De peste 19 ani, rata de ocupare a populaţiei rurale înregistrează o scădere, având la bază două cauze:

Retragerea multor persoane vârstnice din agricultură;

Absenţa investiţiilor rurale - servicii şi mica industrie - care să absoarbă forţa de muncă mai tânără eliberată de agricultură.

În baza cifrelor oferite de recensămintele realizate în 2002 și 2011, populația din mediul rural a scăzut cu 12,25%. În acest context, gradul de îmbătrânire a populaţiei este mult mai accentuat în mediul rural decât în urban. Situația din 2011 reflectă că populația din mediul rural este mai îmbătrânită decât cea din urban, cu o pondere de peste 18,32% a persoanelor cu vârste peste 65 de ani, în timp ce, în mediul urban, aceasta era în proporţie de 12,21 % din total populaţie înregistrată în mediul de rezidenţă analizat. Soldul schimbărilor de domiciliu (migraţia netă) în rândul tinerilor de 15-24 ani indică pentru mediul ruraldinamici negatice în perioada 2004- 2011, datorat probabil și creșterii economice din perioada respectivă, ceea ce a condus la o mai mare ocupare în sectoarele nonagricole. De exemplu, în 2005, numărul tinerilorcare îşi schimbau domiciliul din urban în rural era de 384 persoane, iar în 2011 numărul era de -1.611 persoane.

Deşi forţa de muncă în agricultura României este în continuare una dintre cele mai numeroase din Europa, dinamica ponderii populaţiei ocupate în agricultură arată o tendinţă de scădere treptată a acesteia, de la 40,9% în anul 2001 la 31,9 % în anul 2005, tendinţa care se menţine în continuare. La sfârşitul anului 2006, dintr-un total al populaţiei ocupate de 9,313 milioane persoane, în agricultură, vânătoare şi silvicultură activau 2,84 milioane persoane, ceea ce reprezintă circa 30,5 % din totalul populaţiei ocupate. La nivelul anului 2012, populația ocupată în agricultură avea o pondere de 29,0% din totalul persoanelor ocupate.

Ponderea de 29,0 % din populaţia activă este reprezentată în special de lucrători pe cont propriu în cele peste 3,8 milioane de exploataţii individuale, la care se adaugă lucrători specializaţi în agricultură, ingineri şi tehnicieni, din cele peste 13 mii de ferme agricole comerciale. Primul segment fiind îndreptat către autoconsum, MADR, prin politica sa şi prin elaborarea de acte normative în concordanţă cu legislaţia comunitară, încurajează constituirea de noi societăţi cu caracter comercial, înfiinţarea grupurilor de producători şi a investiţiilor în tehnologie agricolă, astfel încât să fie promovată creşterea productivităţii muncii şi să se realizeze diminuarea forţei de muncă ocupate în agricultură pe baza eficienţei. Reconversia profesională şi diversificarea economiei în spaţiul rural sunt soluţiile Guvernului român în prezent. În ceea ce priveşte populaţia ocupată în agricultură pe grupe de vârstă, se constată o îmbătrânire a forţei de muncă din agricultură. Astfel, peste

Număr de salariaţi 2005 2006

0-9 (întreprinderi micro) 10.623 11.467

10-49 (întreprinderi mici) 1.594 1.606

50-249 (întreprinderi mijlocii) 252 233


35

jumătate din aceasta, respectiv 52,1%, aparţine grupelor de vârstă de peste 45 de ani, în timp ce tinerii reprezintă doar 30% din populaţia care trăieşte şi munceşte la sate.

Raportat la cifrele de mai sus, se observă totuși o creștere de 70.000 persoane a persoanelor ocupate în agricultură și silvicultură față de anul 2011.

Harta numărului de angajați pentru anul 2007, pentru clasa CAEN A, agricultură, silvicultură și pescuit, indică concentrarea numărului de angajați pe intervale numerice. Astfel, putem observa că în județul Timiș și în București se focalizează cel mai mare număr de angajați pentru cele 3 subdomenii. Cifrele sunt explicate în cazul Bucureștiului prin faptul că aici se concentrează întreaga administrație centrală din domeniu, zona administrativă a subsectoarelor dar și o aglomerare a angajaților din domeniul alimentar și agro-alimentar. Județul Timiș deține pe teritoriul său cei mai mari angajatori din sectoarele menționate, societate cu peste 7.501 angajați.

Harta 4.2. Număr de angajați CAEN A, 2007 Sursa: INS

Evoluțiile în focalizarea companiilor cu cei mai mulți angajați din domeniul analizat, în anul 2011 față de anul de referință 2007 nu sunt spectaculoase. Totuși, o serie de schimbări au avut loc, în primul rând prin faptul că județul Suceava a ieșit din categoria angajatorilor cu peste 2.001 angajați/companie de profil și a căzut în categoria de până în 2.000 de angajați.

Județul Vâlcea cunoaște o dinamică pozitivă prin faptul că intră în categoria județelor care au o companie ce angajează peste 2.500 de persoane în domeniu, semn al evoluțiilor pozitive din acest județ, în domeniul agricol. Județele Bistrița, Olt, Botoșani și Vaslui au înregistrat la rândul acestora dinamici importante, în sensul în care, pe teritoriul acestora, au apărut agenți comerciali de dimensiuni mai mari, de peste 1.000 angajați.

36



36

Harta 4.3. Număr de angajați CAEN A, 2011 Sursa: INS

Forța de muncă ocupată în sectorul primar s-a redus totuși cu aproximativ 5,5% pe an în ultimii 10 ani. Acest trend nu a fost direct proporțional în ceea ce privește angajații din agricultură și cei ocupați în industria alimentară. Astfel, raportul între cele două sectoare este unul net defavorabil industriei alimentare, de 12 la 1 în România față de 5 la 1 în Uniunea Europeană

20.

Trebuie remarcat de asemenea că, raportat la numărul mare de exploatații, avem un număr scăzut de fermieri cu studii de specialitate. O altă statistică relevantă vizează gradul de pregătire al managerilor de exploatație: astfel, nivelul de instruire de bază sau completă a scăzut de la 4.6% în anul 2007 la 2,5% în anul 2010

21 (INS), în comparație cu 20%, care este media UE 27.

Printre slăbiciunile legate de forța de muncă din sectorul agricol, sursele statistice arată că, pe un trend aplicabil și altor sectoare, un număr mare de școli agricole și silvice s-au închis în ultimii ani.

Astfel, de la un număr de 238 licee agricole, la sfârșitul anului 2011, stocul era de 44 de licee agricole. Flexibilitatea în formarea profesională poate fi o opțiune în zonele urbane mai ales, deschise la infrastructura de accesibilitate (transport, comunicații), dar constituie o problemă majoră atunci când discutăm despre zonele montane sau cu deficit geografic. În zona montană, formarea profesională nu este foarte bine exploatată, din cauza deficitului de infrastructură și non-dezirabilității meseriilor tradiționale (păstorit, etc). Zonele montane sunt zone ce furnizează migranți de muncă, acest lucru putând fi facil urmărit în harta privind emigrația, expusă puțin mai încolo în acest studiu.

Situația specializării managerilor din agricultură este la rândul său o problemă. În 2005, în UE 27, o cincime dintre fermieri aveau pregătire în domeniul agricol, în timp ce în România ponderea acestora a fost de 2,7 ori mai mică (7,4%)

22. Registrul General

Agricol pentru 2010 reflectă un decalaj care se mărește între fermierii români și cei europeni, diferența față de media europeană fiind de peste (29,4%. RGA indică că doar 2,5 % fermieri au educație inițială sau educație universitară în domeniul agricol. Din punct de vedere teritorial, o pondere mai ridicată a fermierilor cu pregătire în domeniul agricol există la nivelul regiunii Centru (3,9%), iar cea mai scăzută pondere (exceptând regiunea București Ilfov, în regiunea Sud-Vest Oltenia cu 1,9%.

20 Consolidarea exploatațiilor agricole, Ed. Economică, 2012 21 INS, Tempo 22 Comisia Națională de Prognoză ”Consolidarea exploatațiilor agricole”, 2012


37

Axa 1, măsura 111 din PNDR, “Formare profesională, informare și difuzare de cunoștințe”, avea la finalul anului 201023

impact zero asupra pregătirii profesionale a fermierilor, din cauza faptului că nu fusese contractat niciun proiect și nu se cheltuise nimic din suma de 119.019.348 mil. de euro, cât fuseseră alocați inițial în cadrul acestei măsuri. Măsura 111 a început să funcționeze destul de târziu în exercițiul de implementare 2007-2013, prin posibilitatea ca aceasta să fie accesată atât de Grupurile de Acțiune Locală (axa 4, Leader) cât și de către beneficiarii măsurii 112 referitoare la sprijinirea tinerilor fermieri, care ar trebui să urmeze cursuri de formare profesională în domeniul agricol.

Un alt element negativ, cronicizat la nivelul mediului rural, este calitatea foarte scăzută a actului de educație, pornind de la infrastructura precară, slaba motivare dar și calitatea educatorilor și până la accesul la resurse (de carte, www) absolut necesare unui act educațional modern. Aceste elemente corelate, asociate unei lipse de programare a educației școlare de profil la nivel secundar, conduce la o situație deficitară a calității resursei umane din sectorul primar.

III.1.1.h. Indicatori și evoluții la nivel de teritoriu

Raportul dintre suprafaţa arabilă a ţării la numărul de locuitori denotă faptul că fiecărui locuitor îi revin circa 0,42 ha teren arabil, valoare superioară multor ţări europene şi aproape dublă faţă de media europeană care este de doar de 0,236 ha/locuitor.

Suprafața agricolă exploatată pe județe este un factor cheie pentru dezvoltarea sectorului agricol. Suprafețele mici nu au capacitatea de a genera rentabilitate suficientă pentru susținerea unei afaceri agricole. Pentru anul 2010, suprafețele exploatate au înregistrat diferențe substanțiale între regiuni de dezvoltare și județe. Se poate constata că printre județele cu cele mai importante resurse de agricultură intensivă se află județul Constanța și, în general extrapolarea se poate face la nivelul întregii Regiuni Sud – Est. Aici, cu excepția județelor Buzău și Vrancea, se ating medii de 11,15ha (Constanța), 7,58 ha (Tulcea) sau 7,62% în Brăila.

Din categoria aceasta mai face parte Regiunea Vest, cu județele fruntașe Timiș (8,30 ha/exploatație) și Arad (6,27 ha/exploatație). În al doilea palier se află Regiunea Centru, cu suprafețe apropiate de cele anterioare și cu județele fruntașe Brașov (5,12 ha) și Sibiu (4,78 ha).

În palierul 3 se află Regiunea Nord-Vest, cu suprafețe de până în 4 ha în județul Satu Mare sau 3,61 ha în județul Bistrița Năsăud. În ultimul palier de suprafață se află celelalte regiuni de dezvoltare, cu suprafețe medii ale exploatațiilor de aproximativ 2 ha/fermă. Se poate observa că dezvoltarea acestora este practic blocată din cauza dimensiunilor reduse ale fermelor, cele care se situează sub 2 ha nefiind eligibile pentru plățile directe decuplate pe suprafață, parte a pilonului 1 al Politicii Agricole Comune.

Una dintre problemele importante ale agriculturii și industriei agro-alimentare românești se referă la deficitul capacităților de depozitare pentru produsele agricole. Depozitarea reprezintă un factor cheie în stabilirea prețurilor și menținerea acestora la un nivel acceptabil pentru furnizori. Depozitarea este un factor de eliminare a riscului, pentru că susține prețul atunci când prețurile sunt extrem de fluide din cauza inflației de produse la un anumit moment, precum și din cauza speculei.

Situațiile recente prezentate de MADR reflectă o creștere a numărului de depozite, mai ales datorită investițiilor realizate prin intermediul Axei 1 a Programului Național de Dezvoltare Rurală. Aceste depozite ar trebui în prezent să pună la dispoziție agricultorilor servicii logistice de închiriere, dar datele MADR arată că doar 10 % dintre depozite oferă astfel de servicii.

Un alt rol important al depozitării, mai ales în cazul recoltelor vegetale de mari dimensiuni, este acela că suplinesc existența unei Burse a Cerealelor. În acest moment, actorii din domeniu admit că România și statele vecine din bazinul Mării Negre nu dețin posibilitatea de a comercializa cereale pe bursă, astfel încât piața din zonă să fie concurențială și să se profesionalizeze precum Bursa din Chicago (de exemplu), în beneficiul pieței autohtone.

23 Evaluarea Intermediară a PNDR, septembrie 2010

38



38

Harta 4.4. Situația exploatațiilor agricole pe județe (ha/exploatație) Sursa: Tatomir, E, MADR 2013, RGA 2010

România ar putea, iar geografia sa strategică îi permite, să fie nod cerealier al Eurasiei

24. Pentru a putea pune premisele

acestei viziuni, trebuie ca autoritățile locale să identifice potențialul de dezvoltare al propriilor teritorii și să creeze lanțuri de procesare și vânzare la nivel local. Acestea vor trebui integrate la nivel regional și național și completate cu suport al autorităților naționale, atât din punct de vedere financiar, cât și în ceea ce privește reglementările și politicile publice.

Pentru a putea susține apariția unei burse agricole unde România să nu fie doar un trader al bunurilor și stocurilor altor state, este vital ca țara noastră să dezvolte capacități de depozitare pentru mărfurile agricole obținute, din motive de consistență a pieței, cererii și ofertei. Aceste capacități de depozitare ar fi noduri logistice apropiate de județele care au suprafețe suficient de mari și productive astfel încât să susțină activitatea economică a acestor hub-uri de depozitare și procesare. Pentru ca aceste nevoi de depozitare și servicii (noduri logistice) să fie identificate corect, este mai întâi util să observăm specializarea teritoriului în ceea ce privește culturile și serviciile. Astfel, în mod tradițional, se cunosc zonele de cereale, horticole, viniviticole, specializate în creșterea animalelor și industrie alimentară. Acestea au fost dezvoltate în ultimii ani dar depind totuși de polii urbani (asociați și polilor de creștere și de competitivitate, pentru capacitatea de marketing, finanțare și servicii.

Cea mai bună imagine la nivel de teritoriu este generată de statisticile județene privind rezultatele producției la diverse categorii alimentare. Județele asociate Câmpiei Române au o capacitate de producție foarte importantă, dar, cu toate acestea, nu există suficientă capacitate de depozitare pentru bunurile produse. Aceste județe sunt urmate de județele regiunii Sud-Est, mai ales în zona Brăila-Galați-Constanța, unde se produce a doua cantitate ca dimensiune la nivel național dar și prima cantitate în ceea ce privește producția de sfeclă de zahăr.

24 Viziunea corelată cu recomandarea din Cadrul Național Rural


39

Figura 4.8. Suprafaţa cultivată (hectare) în România, 2011 Sursa: MADR 2013, Tatomir, E, date 2011

Graficele reflectă faptul că teritoriul României are specializări diverse, în funcție de caracteristicile solului și de ceea ce tradițional a fost cultivat. Câmpia Română și Dobrogea sunt specializate în producția de cereale și sfeclă de zahăr, legume și plante uleioase, pe când Podișul Transilvaniei are o favorabilitate pentru cultura cartofului. Județele din Sud-Est au o caracteristică aparte pentru leguminoase pentru boabe, în timp ce culturile de cereale își găsesc loc în Insula Mare a Brăilei, părți ale Teleormanului și Ialomița, precum și anumite zone din Arad.

Figura 4.9.Producţia vegetală (mii de tone) în România: cereal pentru boabe, leguminoase boabe, cartof, plante uleioase, legume, furaje verzi în arabil, în anul 2011 Sursa: MADR 2013, Tatomir, E, date 2011: Anuaru Statstic al României

40



40

Figura 4.10. Producţia vegetală (mii de tone) în România: fructe şi sfeclă de zahăr, 2011 Sursa: MADR 2013, Tatomir, E, date 2011: Anuaru Statstic al României

Depozitarea la nivelul fructelor, legumelor și cartofului se concentrează mai ales în județele din regiunea Centru. Brașovul este județul cu cel mai mare volum de depozitare, cu 57.100 tone, urmat de județul Covasna cu 25.700 tone, Mureș și Harghita cu 23.710, respectiv 22.600 de tone. Județele Mehedinți, Olt, Caraș-Severin, Călărași și Teleorman nu au capacități de depozitare pentru aceste tipuri de produse agricole. Este interesant că, zona București-Ilfov, o zonă logistică importantă, nu deține volume mari de depozitare, Bucureștiul raportând un volum de 1.280 tone, iar județul Ilfov de 12.900 tone.

Regiunea Sud-Est nu are o situație foarte bună a depozitării de fructe și legume, luând în calcul faptul că aici există zone viticole importante (Vrancea, Constanța).

Tabel 4.13. Capacitate de depozitare pentru legume, fructe şi cartof, în România, 2012 Sursa: Prezentare MADR, Tatomir, E, colectate de la Direcții Agricole Județene


41

România a primit sume importante de la Uniunea Europeană pentru restructurarea plantațiilor de viță de vie. Până în 2013, începând cu anul 2009, au fost reconvertite/restructurate 20.054,4 ha de viță de vie. Județele beneficiare nete pentru suprafețe noi de vie sunt județele care, în mod tradițional, au deținut supremația la nivel regional și național. Trebuie menționate aici județul Iași, care a restructurat peste 1.500 ha de viță de vie, cu precădere în zona Cotnari, județul Vrancea cu 1.566 ha de viță de vie, județul Prahova cu 1.368 ha viță de vie sau județul Buzău cu 1050 ha.

Cele mai importante suprafețe au fost modernizate la nivelul județului Constanța, cu 3.720 ha, fapt care arată că sectorul are premise deosebite de dezvoltare pentru viitor, dar și faptul că vița existentă se afla într-o stare destul de proastă. Se observă că județul Constanța a primit investiții substanțiale în ultimii ani, atât în producția cerealieră și de legume, dar și în producția de viță de vie sau pomi fructiferi. Deosebit este faptul că acest județ, la nivelul Regiunii Sud-Est, se află într-o poziție foarte bună în ceea ce privește accesibilitatea furnizării și piețelor, beneficiind de multimodalitate de transport datorită portului Constanța, autostrăzii și aeroportului Mihail Kogălniceanu.

O problemă pentru Constanța vizează eficiența utilizării sistemelor de irigații. Vârsta sistemelor de irigații și accesibilitatea redusă a apei, faptul că se trage la înălțimi foarte mari, afectează randamentul utilizării acestor sisteme. Acest județ iriga 10.083 ha în 2013, deși capacitatea sistemului este de peste 400 mii ha.

Harta 4.5. Suprafața de viță de vie restructurată, 2009-2013 Sursa: Date MADR: Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură

Următoarea hartă prezintă indicatorul suprafață cu legume și plantații pomicole. Totalul suprefeței legumicole la nivel național se ridica în 2012 la 263.359 ha, o suprafață importantă, crescută semnificativ după ce fermierii au avut oportunitatea de a accesa fonduri structurale prin intermediul proiectelor de investiții depuse la nivelul APDRP

25 de către

fermieri sau asociații de fermieri. Plantațiile pomicole au cunoscut de asemenea o dinamică pozitivă, o serie de proiecte de ferme pomicole fiind finanțate în cadrul Măsurii 121 Modernizarea fermelor agricole.

25 Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit

42



42

Harta 4.6. Suprafețe cu legume și plantații pomicole, pe județe Sursa: Prezentare specific regional, Tatomir, MADR, 2013

În ceea ce privește plantațiile pomicole, județe cu suprafețe mari sunt: Argeș (peste 20.000 ha), Vâlcea (12.491 ha), Dâmbovița (9.356 ha). Județele cu cele mai mici suprafețe sunt: București, Brașov, Botoșani, Tulcea. Suprafețe importante legumicole se găsesc pe teritoriul județelor Dolj (17856 ha), Dâmbovița (14744 ha), Galați (14.096 ha), Iași (11.511 ha), Olt (10.853 ha), Timiș (10.933 ha)

26. Aceste județe au o pondere importantă în producția națională de

legume. La polul opus, județele unde suprafața legumicolă nu este atât de importantă, sunt Brașov, Harghita și Covasna. Această specializare legumicolă a unui număr important de județe din România este foarte importantă atunci când se discută despre competitivitatea fermierilor. Ceea ce este de identificat este modalitatea în care fermele sunt mici și parcelate și modalitatea în care fermierii utilizează input-urile, sistemele de irigații și mașinile agricole. A fost evidențiat anterior că există o legătură între factorii de producție, resursele umană, financiare și competitivitate. În prezent, deși valoric producția de legume reprezintă aproximativ 19% din valoarea producției vegetale (2011), aceasta suferă din cauza polarizării excesive a producătorilor. Peste 90% dintre exploatații sunt exploatații familiale ce au o pondere de peste 90% din total, fapt ce conduce la absența unor oferte și a unei piețe mature. În consecință, producătorii obțin prețuri mici pe producția vândută iar asociativitatea din sector este foarte mică, concurența fiind acerbă la nivelul piețelor locale. Aici se pierde un avantaj competitiv la export, mărfurile pierzând din valoare în competiția cu mărfuri produse în cantități mai mari și care beneficiază de input-uri substanțiale. Structura fermelor legumicole se caracterizează prin polarizare excesivă, cu un număr foarte mare de producători individuali (428461), cu o suprafaţă medie de 0,37 ha şi un număr foarte mic de ferme mari, comerciale cu statut juridic (1067) cu o suprafaţă medie de 10,73 ha. Fărâmițarea excesivă afectează și deschiderea spre asociere a producătorilor de legume. La nivel național există doar 23 de grupuri de producători din sectorul legume – fructe recunoscute preliminar de MADR. Acestea vor trebui ulterior să fie recunoscute și la Bruxelles, pentru a beneficia de sprijin și din partea Comisiei Europene.

Regiunea de dezvoltare

Tipul organizaţiei Denumire

Vest Grup de producători în sectorul legume – fructe recunoscute preliminar

S.C. KRONSTADT Fructe S.R.L. (TM)

26 Sursa: MADR, 2013, Direcția Politici, Tatomir, Elena


43

Grup de producători în sectorul legume – fructe recunoscute preliminar

S.C. Sinfrutta S.R.L. (TM)


S.C. Lesim Lero S.R.L. (AR)


S.C. V&F Logistic Center S.R.L (AR)

Centru Grup de producători în sectorul legume – fructe recunoscute preliminar

S.C. Mărul de Sibiu S.R.L. (SB)


S.C. Grupul de producători agricoli Hirtipomicola Reghin (MS)

Organizaţie Organizaţia de Producători – Societatea Agricolă a Producătorilo de mere Dedrad Batoş (MS)

Nord-Est Grup de producători în sectorul legume-fruncte recunoscut preliminar

S.C. Asociaţia Poicolă Iţeşti S.R.L. (BC)

Organizaţie Organizaţia de producători – S.C. Cerasus Grup Cotnari S.R.L. (IS)

Sud-Est Grup de producători în sectorul legume-fruncte recunoscut preliminar

Cooperativa Agricolă Stoian Land (CT)

Grup de producători în sectorul legume-fructe recunoscut preliminar

S.C. Legume Sabangia S.R.L. (TL)

Grup de producători în sectorul legume+fructe recunoscut preliminar

S.C. Certkoop L&F S.R.L. (VN)


S.C. Mere Casa Panciu (VN)


S.C. Brateşleg Grup S.R.L. (GL)


S.C. Prodleg Farm S.R.L. (GL)


S.C. Agriter Grup S.R.L. (GL)


S.C. Muncostmar Grup S.R.L. (GL)


S.C. Dinamic Leg S.R.L. (GL)


S.C. Axerom Grup S.R.L. (GL)

Organizaţie Organizaţia de Producători – S.C. Agroleg Grup S.R.L. (GL)

Sud-Vest Grup de producători în sectorul legume-fructe recunoscut preliminar

S.C. Agro Holding Annabella S.R.L. (VL)

Sud şi BI Grup de producători în sectorul legume-fructe recunoscut preliminar

S.C. Grădina de Legume S.R.L. (B)


S.C. Ferma Neagu S.R.L. (GR)


S.C. Tomate Com. S.R.L. (TR)


S.C. Agronatural Solution S.R.L. (GR)


Cooperativa Agricolă Gh. Doja (IL)

Organizaţie Organizaţie de Producători S.C. Hortifruct Bucureşti (B)

Tabel 4.14. Grupuri de producători recunoscute oficial Sursa: www.madr.ro, MADR, 2013

Grupurile de producători sunt concentrate mai ales în Regiunile Sud-Est, Sud-Muntenia și București-Ilfov. Numărul acestora este foarte mic la nivelul celorlalte regiuni. Factorii de producție importanți în economia agrară ce pot determina în mare măsură competitivitatea sectorului vizează și mijloacele de producție.

http://www.madr.ro/

44



44

Un alt indicator important ce reflectă gradul de pregătire al sectorului pentru competiția în piața internă și internațională, se referă la mijloacele de producție tehnologice aflate la dispoziția fermierilor. Astfel, un parc de utilaje tehnologice corespunzător, poate face ca economia agrară să genereze rezultate care să fie competitive pe plan extern.

Regiunea Sud-Est este favorizată din punct de vedere al capacității de asociere și înființării grupurilor de producători. Astfel, cu precădere în județul Galați, au fost înființate cel puțin 7 Grupuri de Producători în domeniul legume-fructe, recunoscute preliminar. Putem menționa arealul comunei Matca, ca și zonă de producție intensivă a legumelor, dar și un exemplu de antreprenoriat în agricultură datorită faptului că lanțul de producție-piață a fost completat aici, fermierii locali preferând contracte de vânzare la export pentru marfa produsă.

TEREN ARABIL CE REVINE, IN MEDIE, PE UN

TRACTOR FIZIC, PE JUDETE, LA DATA DE 31.12.2007

19,27

19,95

21,82

26,22

28,59

30,59

31,05

32,63

34,93

35,81

37,40

37,72

38,66

40,51

43,41

43,88

44,29

44,85

46,09

47,50

48,57

50,96

51,82

53,74

54,11

56,96

59,87

61,66

61,73

64,92

70,57

78,90

80,05

82,02

82,63

83,00

86,17

87,48

89,02

93,13

99,65

103,93

111,58

0,00 20,00 40,00 60,00 80,00 100,00 120,00

Hunedoara

Covasna

Caras Sev.

Brasov

Maramures

Bucuresti

Bihor

Dambovita

Cluj

Harghita

Suceava

Alba

Salaj

Gorj

Mures

Valcea

Sibiu

Vrancea

Satu Mare

Arad

Arges

Timis

Prahova

Mehedinti

MEDIA

Bistrita

Olt

Giurgiu

Teleorman

Dolj

Bacau

Iasi

Neamt

Calarasi

Galati

Buzau

Vaslui

Ilfov

Ialomita

Braila

Constanta

Tulcea

Botosani

Jud

etu

l

ha/tractor fizic

Fig 4.12. Suprafata medie ce revine, în medie, pe un tractor fizic, pe județe, 2007 Sursa: Prezentare specific regional, Tatomir, MADR, 2013

Mecanizarea agriculturii este la rândul său un factor important pentru identificarea randamentelor culturilor și pentru trecerea de la sistemul extensiv la sistemul instensiv. Din păcate, parcul auto mecanizat național este mult sub nivelul altor economii agrare din UE, dar se înregistrează evoluții în ultimii ani, odată cu apariția pe piață a distribuitorilor de utilaje mecanizate de calitate, dar și odată cu deschiderea finanțărilor SAPARD sau FEADR.


45

Din datele de mai sus putem ușor constata că încărcătura la hectar pe mașină agricolp este una semnificativă în România. Județele din Regiunea Nord-Est prezintă cea mai mare rată de suprafață/tractor, ajungand la 111 hectare lucrate pe mașină agricolă. Media națională se situa la 54,11 hectare pe tractor conform datelor din 2007, anul în care România a devenit membru deplin al Uniunii Europene.

Figura 4.13. arată însă o situație puțin modificată la 5 ani după ce România a devenit stat membru și a accesat oportunitățile financiare puse la dispoziția României prin intermediul Politicii Agricole Comune și Fondului European pentru Dezvoltare Rurală ce a permis accesarea unor programe de investiții pentru fermieri. Astfel, în 2012, conform datelor MADR, încărcătura medie a scăzut până la 50,70%, ceea ce indică un progres minimal datorat accesării unui parc agricol mai nou. Constanța este acum județul cu cea mai mare încărcare tractor/suprafață, iar Botoșaniul ocupă poziția a treia.

Figura 4.13. Suprafața medie ce revine, în medie, pe un tractor fizic, pe județe, 31.12.2012 Sursa: Prezentare specific regional, Tatomir, MADR, 2013

Suprafața amenajată pentru irigații este un alt factor decisiv pentru eficiența culturilor în România, mai ales la nivelul culturilor de câmp, dar și a legumiculturii. Infrastructura de irigații nu permite în acest moment decât irigarea a aproximativ 500.000 hectare din totalul de 14,2 mil hectare arabile. Acest lucru se întâmplă în condițiile nevoii de a iriga cel puțin 2 mil. hectare, așa cum experții constată. Resursele sunt suficiente, pentru că România are un potențial de apă de circa 140 mld. m

3/an, din care se foloseşte anual cantitatea de 20,4 mld. m

3/an, din care circa 8 mld. m

3/an consum industrial, 7 mld. m

3/an

pentru irigaţii, 2,2 mld. m3/an pentru piscicultură şi 3,4 mld. m

3/an consum casnic.

46



46

Figura 4.14. Infrastructura de irigații Sursa: Prezentare specific regional, Tatomir, MADR, 2013

Se observă existența unei infrastructuri de irigații pentru aproximativ 3,3 milioane hectare, mai ales în județele unde clima predispune solul la secetă. În hărţile elaborate de Administraţia Naţională de Meteorologie zonele cele mai expuse secetei şi procesului de deşertificare sunt Câmpia Română, Bărăganul și o porțiune din Oltenia.

Figura 4.15. Suprafața contractată pentru 2013 Sursa: Prezentare specific regional, Tatomir, MADR, 2013

Pentru anul 2013, a fost contractată irigarea unei suprafețe mult mai mici decât ceea ce se putea iriga, și anume, aproximativ 375.245 ha. Astfel, cele mai mari suprafeţe au fost contractate în Brăila (peste 117 mii ha), Galaţi (aproape 62 de mii de ha) şi Ilfov (peste 32 de mii de ha).

Un județ cu suprafețe agricole importante și cu o ocupare în agricultură este județul Teleorman, județ care a deținut infrastructură de irigații pentru 237.811 ha, și care în prezent irigă efectiv aproximativ 25.453 ha, mult sub nevoile reale ale agricultorilor. Ialomița, județ din bazinul cerealier al României, de exemplu, nu udă în prezent mai mult de 32.270 ha, raportat la o infrastructură trecută de 208.695 ha. Toate aceste probleme sunt generate de un ineficient management al infrastructurii și a degradării acesteia implicite. Cu ajutorul Băncii Mondiale, s-au modernizat infrastructurile de irigații pentru aproximativ 40.000 hectare în zona Sadova – Corabia în 2009; în 2011 programul Băncii a finanțat modernizarea de stații de pompare în județul Brăila, program care nu a condus însă la atingerea tuturor rezultatelor proiectate. În acest sens, trebuie îmbunătățite sistemele de management publice (Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare) și utilizată experiența Băncii Mondiale și cu privire la sistemele de administrare a irigațiilor, în sensul în care acestea trebuie gestionate în mare parte de beneficiarii finali, asociații de fermieri (udători). Doar aceștia au motivarea de a face lucrurile să funcționeze corect.


47

Figura 4.16. Suprafața irigată efectiv Sursa: Prezentare specific regional, Tatomir, MADR, 2013

Totuși, se observă că o programare judicioasă corelată cu nevoile reale ale agricultorilor, a condus în cazul județului Brăila la o rată de irigare destul de importantă. Urmând exemplul inițiat de Banca Mondială și incluzând în forurile de management ale noilor instalații și actorii privați beneficiari ai infrastructurii, Ministerul Agriculturii poate dezvolta eficace, prin intermediul fondurilor europene destinate agriculturii, infrastructuri de irigații la nivelul zonelor unde culturile de câmp sunt predilecte. Cadrul trebuie însă realizat din timp, astfel încât ANIF, instituție publică fără resurse și deci, fără capacitate de a implementa aceste proiecte, să aibă un sprijin consistent.

Harta 4.7. Suprafața amenajată pentru irigații Sursa: Date MADR, 2013

Sistemele de irigații sunt deosebit de importante nu doar pentru culturile mari de câmp, ci și pentru culturile de legume de câmp. În acest sens, trebuie să se evidențieze o zonă de potențial reprezentată de legumicultură. Așa cum se va observa mai jos, majoritatea Grupurilor de Producători sunt specializate în domeniul legumicol și pomicol. Legumicultura este o oportunitate mai ales pentru piața internă, dar poate deveni competitivă și se poate extinde și în piața externă. În acest

48



48

moment, județele Galați sau Ilfov sunt județe fruntașe la producția de legume, Dâmbovița sau Olt venind aproape de acestea. Dacă o serie întreagă de sere sau solarii au fost finanțate prin intermediul PNDR, la fel ca și unele depozite frigorifice, persistă problemele de reglementare a pieței interne și a inspecției conforme. Astfel, activitatea acestor Grupuri nu funcționează ca rezultat al evaziunii fiscale cu produse legumicole din export, probleme există din cauza slabei protecții a producției interne la nivelul desfacerii în magazine, sau sistemului de taxare confuz și care generează abuzuri în multe cazuri. O componentă importantă a sectorului legume este cuprinsă în ultimul timp în agricultura ecologică, care poate deveni la rândul său un subsector important de dezvoltare. În literatura economică de specialitate, este cunoscut faptul că produsele ecologice sunt produse cu valoare adăugată mare, produse care pot deveni competitive pentru că au un rol de marketing și reprezintă un brand pentru alte ouput-uri generate de agricultură și industria alimentară. Agricultura ecologică, ca o alternativă la agricultura convenţională, a cunoscut în ultimii ani o evoluţie dinamică. Astfel, în anul 2007, agricultura ecologică s-a practicat pe o suprafaţă totală de 170.000 ha, de 10 ori mai mare faţă de anul 2000 şi cu 1,3% mai mult faţă de anul 2006. Se constată de asemenea şi creşterea numărului operatorilor care practică acest sistem agricol: de la 3.409 înregistraţi în anul 2006, la 3.834 în 2007. Producţia totală realizată în sistemul de agricultură ecologică în anul 2007 a fost de aproximativ 200 mii tone, înregistrându-se o creştere de aproximativ 13% faţă de anul 2000. Sortimentul de produse procesate s-a diversificat în anul 2007. Faţă de anii precedenţi, s-au obţinut noi produse: produse prelucrate din soia (lapte şi tofu) sortimente variate de pâine, paste făinoase, produse procesate din orez, fulgi de cereale, ceaiuri din plante şi flori de pădure, suc de mere, produse procesate din melci, sucuri de fructe de pădure, etc. În anul 2007, s-au exportat aproximativ 80 mii tone de produse ecologice cu o valoare de aproximativ 65 mil. Euro ceea ce reprezintă o creştere cu aproximativ 20% fata de anul 2006. Principalele produse exportate au fost: oleaginoase şi proteice, cereale, fructe de pădure şi ciuperci, produse procesate din lapte, miere de albine şi produse derivate, ulei din floarea soarelui, etc. Produsele romaneşti au fost comercializate în Germania, Italia, Grecia, Elveţia, Olanda şi Franţa. Valoarea importului în anul 2007 a fost de aproximativ 3 milioane de euro, faţă de 2 mil. de euro în anul 2006. Principalele produse importate au fost: zahar brun din trestie de zahăr, cafea, ciocolata, băuturi obţinute din soia, sucuri din fructe etc.

Evoluțiile sunt evidente față de anul 2007. În anul 2012, erau înregistrați oficial la MADR un număr de 26.700 de operatori în agricultura ecologică. Aceste cifre plasează România pe locul 5 în UE-27. Astfel, suprafața cultivată ecologic s-a cvadruplat, oferind astfel imaginea unui domeniu de sine stătător, domeniu ce poate să sprijine creșterea economică acolo unde aceasta poate fi operată în regim de agricultură ecologică. În perioada 2007-2012, suprafața cultivată în sistem ecologic a înregistrat un ritm mediu de creştere anuală de 20% ajungând în 2012 la 300.000 ha, 2.25% din SAU a României. Dinamica înregistrării acestor produse în Registrul de atestare a produselor tradiţionale a crescut semnificativ în ultimii cinci ani, înregistrând un maxim de 1.034 de produse în anul 2011. În 2012, existau 4.180 de produse tradiționale înregistrate. Strategia Naţională de Export a României sugerează că piaţa de produse ecologice creşte cu 20% în fiecare an, iar în România consumul de produse ecologice este redus comparativ cu alte state europene, situându-se la valoarea de 1% raportat la consumul total de produse, în timp ce media în Europa este de 3-5%.

27

Lanțurile de producție din agricultura ecologică sunt anevoioase, datorită cantității limitate a producției iar marketingul este unul specializat. Din păcate, ca și în cazul agriculturii mari, dar chiar mai puțin pregătită, agricultura ecologică nu este susținută și apărată la nivel de organizații profesionale (lobby). Pentru a se putea dezvolta, sectorul are nevoie de organizații de producători puternice, care să poată susține la nivel de Guvern o serie de politici publice favorabile (subvenții la asociere, prețuri mai bune la input-uri, etc). Așa cum menționa mai sus, asocierea în agricultură și domeniul agro-alimentar reprezintă un factor cheie în conturarea unei piețe mature, cu actori profesionalizați și cu interese clare. În prezent există o serie de organizații de tip profesional care promovează politici publice și protejează drepturile membrilor acestora. Printre acestea mențione: Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli, Asociația Producătorilor din Agricultura Ecologică, Patronatul Român al Cărnii de Porc, Patronatul Român din Industria de Morărit şi Panificaţie, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, Patronatul Naţional al Viei şi Vinului, Federaţia Patronală Română din Industria Alimentară. Ceea se se remarcă este faptul că Guvernul are parteneri patronali cu capacitate instituțională semnificativă, observând modul în care aceste organizații sunt implicate în procesul de realizare a legislației și politicilor publice.

Producția animalieră este un indicator important pentru teritoriile ce pot deveni competitive din punct de vedere agroalimentar. Corelarea producției de produse vegetale cu producția de produse animale este necesară pentru a asigura rentabilitatea economică a celor două subramuri agricole. Astfel, indicatorii statistici ne demonstrează că producția animalelor este împărțită cumva la nivelul unor anumite județene.

Astfel, producția de bovine este asociată mai ales județelor din zona montană de nord-est, cuprinzând județele: Suceava, Vaslui, Iași, Neamț, Bacău, Botoșani. Aici există o serie de ferme de bovine care conduc la locul fruntaș pe care județele îl au la nivel de

27 MADR, SWOT PNDR 2014 - 2020


49

teritoriu. O zonă productivă și un studiu de caz pozitiv este zona Dornelor, cu o tradiție importantă în ceea ce privește creșterea bovinelor, și chiar cu inițiative pilot de asociere a fermierilor.

Asociația Crescătorilor de Animale din Vatra Dornei dar și inițiative precum Federația Montană, sunt semne ale interesului pentru dezvoltarea sustenabilă a fermelor de bovine.

Figura 4.17.Efective de animale în România (nr. exemplare, albine – număr de familii), 2011 Sursa: MADR, Prezentare Tatomir E, 2013, date 2011

Graficul de mai sus reflectă faptul că, primul loc în creșterea bovinelor revine Regiunii de Sud – Est, teritoriul zonei montane est, cu un număr de peste 510 mii capete bovine. Acest teritoriu este urmat de efectivele asociate zonei montane est, cu un număr de 313 mii de capete și zona montană de nord – vest, cu 347 mii de capete. Pe locul 4 stau județele din zona montană sud, cu un efectiv de 186 mii de capete. Efectivele totale la nivelul anului 2011 erau de peste 2 milioane de capete.

În ceea ce privește valorificarea producției de bovine, la nivel național, în 2011, sacrificările de bovine au fost preponderente în Regiunile Nord-Est (44,8%), Sud-Vest Oltenia (15,7%) şi Sud-Muntenia (10,3%). Pentru 2012, sacrificările de bovine au fost preponderente în Regiunile Nord-Est (47,4%), Sud-Vest Oltenia (15,5%) şi Sud-Est (11,2%). Global, conform INS, numărul de capete sacrificate în unități industriale specializate a crescut cu 4.4% față de 2011, de la 129.087 mii capete, la 134.775 mii capete. Se observă și faptul că unitățile de procesare nu sunt direct corelate cu numărul efectivelor la nivel de teritoriu, ceea ce indică anumite specializări de creștere și procesare la nivelul țării. Este util ca zonele cu efective importante să își creeze capacități de procesare, pentru a crește valoarea adăugată a comerțului cu carne de bovină.

Creșterea bovinelor este un sector bine reprezentat la nivel național. Astfel, ANARZ28

, are autorizate în prezent un număr de 33 de Asociații de Creștere a Bovinelor și Taurinelor care se pot ocupa de reproducția bovinelor, conform OM 340/2013. Majoritatea acestor asociații se localizează geografic în zonele cu potențial: majoritatea în Nord Est, dar și în Centru, Maramureș, Sud-Est. Lipsesc asociațiile în zona Sud Muntenia și Sud-Vest, deși aceste zone sunt unele dintre procesatoarele cheie pentru carnea de bovină.

O a doua componentă de valorificare importantă asociată creșterii animalelor, este producția de lapte și derivate și produse procesate. Statistica indică pentru 2012 o scădere a cantităților de lapte colectat, cu -1,1 %, de la 916.021 tone la 909.401 tone.Din perspectivă sectorială, scăderea este importantă atunci când o asociem cu produsele la care s-au înregistrat creșteri și scăderi.

Astfel, a scăzut cantitatea de lapte de consum cu -5.6%, dar și cantitatea de produse procesate de tip unt (- 1,7% ) și lapte praf (-21,6%)

29. Scăderea pe produsele procesate reprezintă un semnal negativ, din cauza valorii ridicate a comerțului cu produse

procesate față de comercializarea laptelui de consum. Se înregistrează anumite creșteri la producția de iaurturi și brânzeturi. Un aspect important de remarcat este faptul că, în anul 2012, a scăzut sub 8% cantitatea de lapte provenită din import, un semnal încurajator pentru fermierii și producătorii autohtoni. Chiar dacă piața lactatelor a cunoscut o contractare, se poate considera că scăderea importurilor la un nivel semnificativ (de la 82.061 mii tone în 2011 la 59.267 mii tone în 2012) reprezintă un semn de bun augur pentru competitivitatea domeniului în economie.

28 Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie 29 INS, Producția Anuală de carne și lapte, 2012

50



50

Laptele și mierea sunt produse generate mai ales în județele din Nord-Est și județele asociate Regiunii Centru, dar și Regiunea Nord-Vest are o contribuție importantă la generarea acestor rezultate. Timișul este la rândul său un județ cu potențial în producția de miere.

Pentru porcine și păsări, efectivele cele mai mari se regăsesc la nivelul județelor ce gravitează în judul polului de creștere Timișoara, urmat de polul de creștere București, precum și de Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Călărași, Ialomița, Buzău. Aceste județe au efective importante de animale care se distribuie facil datorită oportunităților logistice pe care municipiul București le oferă. Timișoara s-a bucurat de o investiție extrem de importantă în sectorul creșterii porcilor, prin achiziția perfectată în 2004, prin care combinatul Comtim a fost achiziționat de firma americană Smithfield, care a anunțat la vremea respectivă o investiție de 350 milioane de dolari. În 2012, investiția a fost recalibrată, după o perioadă de scădere, cauzată mai ales de interzicerea exporturilor de carne de porc din România de către Uniunea Europeană, generată de focare de gripă porcină. În anul 2011, exporturile au fost reluate

30, favorizând și o dezvoltare mai bună a producătorilor autohtoni.

Ovinele se găsesc în efective mai mari la nivelul județelor asociate Regiunii Centru: Alba, Brașov, Mureș, Harghita, Covasna, Sibiu, cu un focus pe județele Alba și Sibiu. În perioada 2005-2011, conform datelor MADR, sectorul de creştere a ovinelor şi caprinelor a cunoscut o creștere mai ales la nivel de efective totale, iar producţia de carne în viu, a constituit totuși, unul din principalele produse exportate. MADR anunță o creștere a numărului ovinelor, de la 12% de la 7,6 milioane la 8,5 milioane, iar caprinele au crescut cu 80%, de la 686.000 la 1,23 milioane.

Caprinele au efective importante în zona Podișului Dobrogea, în județele asociate, mai ales, Constanța. În zona respectivă există și o structură etnică care favorizează creșterea ovinelor. Anumite județe precum Alba, Brașov sau Cluj, Bihor, dețin efective semnificative de ovine și caprine, fiind printre județele fruntașe și la nivel de exporturi.

Următorul grafic reprezintă producția în România, pe categoriile de mai sus. Astfel, se păstrează proporția indicatorilor de mai sus, semnal clar că și producția este corelată cu efectivele.

Figura 4.18.Producţia animală în România (mii tone greutate vie, lapte– mii hl, ouă– mii de bucăţi, miere– tone), 2011 Sursa: Prezentare regională, Tatomir E, 2013

Sacrificările de porcine au deţinut cele mai mari ponderi în regiunile: Vest (peste 30,0%), Sud-Muntenia (15,8%) şi Sud-Est (14,2%), iar sacrificările de ovine şi caprine, în regiunile Vest (37,5%), Sud-Muntenia (26,4%) şi Nord-Vest (peste 10,0%).

În anul 2012, sacrificările de păsări au fost preponderente în Regiunile Sud-Muntenia (28,2%), Nord-Est (20,2%), Sud-Est (17,4%) şi Centru (15,1%).

Cifrele prezentate mai sus trebuie corelate cu existența finanțărilor și serviciilor necesare dezvoltării acestor subsectoare agricole și zootehnice. Conform datelor prezentate la nivelui studiului privind sectorul serviciilor, activitatea de transport și depozitare a cunoscut anumite dinamici, de natură să afecteze și teritoriul și să influențeze și investițiile în agricultură și zootehnie, etc. Astfel, din cifrele respective, putem constanta că cifra de afaceri din activitatea de depozitare a scăzut substanțial în perioada 2006 – 2011 în locuri precum Giurgiu, Iași, Olt, Hunedoara, Vaslui, Botoșani sau Dolj, în timp ce în Ilfov, Buzău, Arad, Argeș, Bihor, Galați, Sibiu, Suceava, Timiș, acestea au crescut cu valori importante. Valorile indică nevoia de a îmbunătăți aceste servicii în zone cu potențial agricol și zootehnic important: Nord-Est, Sud-Vest, partea de sud a regiunii Sud Muntenia.

30 Nu și în UE


51

Harta 4.8. Efective de animale pe suprafață agricolă utilizată Sursa: MADR 2013: Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură

III.1.1.i. Piața

Este important ca la nivelul producției interne să poată fi asigurate mărfurile care asigură respectarea cererii de export și a securității alimentare interne. În aceste condiții, culturile de câmp vor fi analizate în continuare. România are un potențial remarcabil la culturile intensive, de câmp mai ales. Din datele MADR, se observă că suprafețele lucrate de grâu oscilează în jurul cifrei de 2 mil de hectare cultivate.

Specificare UM 2007 2008 2009 2010 2011 2012*

Suprafaţa mii ha 1.975,0 2.110,3 2.148,8 2.162,4 1.947,0 1.992,2

Producţie medie

Kg/ha 1.541 3.403 2.421 2.688 3.663 2.659

Producţie totală

mii tone 3.044,5 7.181,0 5.202,5 5.811,8 7.131,6 5.297,7

* Date INS – Producţia vegetala la principalele culturi agricole în anul 2012

Tabel 4.15. Date privind evoluţia suprafeţelor şi a producţiei în România Sursa: 2007 - 2011 - Date INS - Anuarul Statistic al României

În 2012, România a obținut o cantitate de 5.297,7 mii de tone, în creștere față de anii trecuți dar în condițiile în care suprafața lucrată a fost mai mică decât în ani cu producții mai slabe. Astfel, se poate constata că randamentele culturilor au o dinamică incrementală. În 2011 , de exemplu, randamentul a fost unul mai bun, agricultorii obținând 3663 tone/ha, în timp ce în 2012 au fost obținute 2659 tone/ha. Curba sinusoidală reflectă incertitudinea agriculturii românești în ceea ce privește garantarea producției și evident a consumului, în condițiile în care deficitul comercial generat de importurile masive de inputuri și produs finit afectează stabilitatea economică (politicile macrofiscale), dar și siguranța aprovizionării populației.

Anul UM Preţ mediu

2007 lei/kg 0,61

52



52

2008 lei/kg 0,66

2009 lei/kg 0,47

2010 lei/kg 0,59

2011 lei/kg 0,88

2012 lei/kg 0,91

Tabel 4.16. Date privind preţul mediu pe piaţa internă la grâu Sursa: INS

Prețurile la grâu au la rândul lor o dinamică diferită de la un an la altul, ajungând în 2012 la 0,91 lei/kg, o sumă mai mare decât în ceilalți ani ai dinamicii analizate. Prețul mai mare a fost generat probabil de criza cerealelor din 2012, rezultat și al absenței unor capacități adecvate de depozitare. În prezent, MADR a recunoscut 42 de Grupuri de producători pentru Cereale şi Oleaginoase, în baza legislaţiei sale specifice.

În ceea ce privește balanța comercială în domeniul cerealelor, există anumite dinamici pozitive. Cu excepția anului 2007, exporturile de porumb de exemplu, au depășit cantitativ și ca valoare financiară importurile. De exemplu în 2012, România a importat 698.582 de tone de porumb în valoare de 191.133 mii de euro, dar a exportat 2.272.649,5 tone de porumb la o valoare de 596.517,7 mil euro

31. Acest lucru indică faptul că porumbul este o cultură ce furnizează creștere, dar și valoare

adăugată producătorilor. Referitor la cultura de grâu, lucrurile au avut o dinamică în general pozitivă, România având un excedent comercial cu alte state în ceea ce privește această cultură. Trendul statistic din 2007 și până în 2011 a fost favorabil exporturilor de grâu, România exportând în 2012 o cantitate de 2.314.888,2 tone la o valoare de 544.095,9 mii euro. Prin comparație, importurile au o valoare de aproximativ 544.000 tone.

Exemplificând cu cazurile grâului și porumbului, putem constata că România poate fi un jucător important în domeniul culturilor intensive. Putem adăuga exportul de rapiță unde România a avut valori foarte bune la export, chiar de peste 1 mil. tone. România, pe de altă parte, este un importator net de tutun și hamei, balanța fiind negativă cu un deficit de -7.7% la acest produs în anul 2012. La sfeclă de zahăr, România are iarăși o balanță negativă de -20%, cu un import de 490 mii tone și un export de doar 100 mii tone (aprox)

32.

În ceea ce privește produsele tradiționale, este de remarcat că în listele oficiale ale MADR se găsesc peste 440 produse tradiționale. Județele Sibiu, Maramureș și Alba sunt fruntașe în ceea ce privește numărul de produse tradiționale. În eșalonul 2 se găsesc județele Cluj, Botoșani, Covasna etc. Pentru ca aceste produse să aibă succes și să intre pe filiera alimentară, vor trebui dezvoltate condițiile pentru ele. Sectorul privat va putea accesa fonduri pentru dezvoltare din Fondurile de tip FEDR finanțate de Comisia Europeană, dar statul, prin ministerul de resort, va trebui să dezvolte capacitatea de asigurare a standardelor, a calității și inspecției, astfel încât aceste produse să fie cu adevărat competitive pe pieța internă și externă.

În ceea ce privește creșterea animalelor, rezultatele diferă substanțial de la an la an, nefiind foarte consistent și clar trendul de dezvoltare. De exemplu, pentru creșterea bovinelor, efectivele totale au scăzut de la an la an, pornind de la 2819 mii capete în 2007 și ajungând la 2130 mii capete în anul 2012. Situația reflectă și un deficit al balanței comericale, cu valori ridicate ce afectează conturile naționale, din cauza valorii adăugate mari a produsului în discuție. La fel, situația porcinelor, cu o dinamică negativă în ultimii ani, de la 6.565 mii capete în 2007 la 4.153 mii capete în 2011. Această scădere de aproape 37% reprezintă o pierdere de valoare, tradusă în Valoare Adaugată Brută și locuri de muncă. Situația culturilor și efectivelor trebuie reflectată și la nivel de situație financiară a companiilor din industria agro-alimentară. Un indicator cheie al al competitivității este reflectat de profitabilitatea companiilor din agricultură.

31 Autoritatea Națională a Vămilor 32 MADR, http://www.madr.ro/ro/culturi-de-camp/plante-tehnice/sfecla-de-zahar.html

http://www.madr.ro/ro/culturi-de-camp/plante-tehnice/sfecla-de-zahar.html


53

Harta 4.9. Profitabilitatea firmelor din sectorul agricol – 2011

Harta de mai sus indică modalitatea în care profitul se desfășoară la nivel de UAT-uri județene la nivel național. Se constată că profitabilitățile cele mai ridicate sunt în județele Covasna, Gorj, Dâmbovița și Bihor. În al doilea rând, județele Harghita, Tulcea, Vaslui, Hunedoara, Olt, au o profitabilitate peste 125 mii lei, în timp ce în a treia categorie de județe se regăsesc Timiș, Suceava, Călărași, Alba, Brăila. Este foarte dificil de explicat în lipsa unui studiu de caz, de ce profitabilitatea este mai mare la nivelul acestor teritorii, dar analizând și indicatorii de mai sus, cu referire la mijloace de producție (irigații, vechimea parcului de mașini agricole), se poate considera că acestea sunt cauze ale dimensiunii scăzute pentru acești indicatori.

Se poate observa totuși că profitabilitatea mai mare a companiilor nu este asociată culturilor cerealiere, ci mai degrabă, creșterii animalelor, culturii cartofului, etc. Acest comentariu în contextul unei discuții mai lergi cu privire la slaba valoare adăugată a culturilor de câmp și redusa prezență a industriei procesatoare (alimentare). Acest comentariu se aplică și creșterii animalelor de carne, domeniu cu o pondere foarte redusă în ansamblul sectorului.

54



54

Harta 4.10. Emigranți pe localitățile de plecare Sursa: INS

Pentru ca anumite teritorii să fie competitive din punct de vedere al economiei agrare, trebuie ca acestea, așa cum specificam la începutul analizei, să dețină o serie de resurse pe care să se poată sprijini. Astfel, resursa umană este deosebit de importantă, la fel cum aceasta trebuie să dețină o serie de cunoștințe și competențe care să o facă suficient de productivă pentru sectorul agroalimentar. Din păcate, în prezent, zona rurală are dinamici negative în ceea ce privește stocul de forță de muncă activă, precum și de specializare. În prezent, așa cum se poate constata și la nivelul hărții de mai sus, emigrația se realizează preponderent din zonele rurale către urban sau străinătate iar ruralul nu mai oferă suficiente stimulente de dezvoltare a economiilor zonale.

Analizele indică faptul că mai mult de 55% din industria agroalimentară a țării și peste 60% din procesarea produselor agroalimentare

33 se realizează în mediul urban. Existența infrastructurii și serviciilor, a oportunităților diverse necesare

industriei agroalimentare, face ca investițiile să se localizeze prioritar în mediul urban. Structura finanțărilor de ferme noi sau fabrici de procesare prin intermediul FEADR și PNDR nu a putut fi orientată exclusiv către mediul rural, iar acest lucru nu poate fi cerut decât cu precauție, dată fiind echiparea teritorială precară a mediului rural.

Un alt element important pentru piața agroalimentară se referă la nivelul și specializarea exporturilor. Pentru a putea fi utile unei programări strategice teritoriale, acestea trebuie urmărite pe elementul de teritoriu, Exporturile la nivel de teritorii

34

reflectă faptul că o mare parte din teritoriile României, mai ales zonele metropolitane, suprapuse pe polii de creștere și în mare măsură pe polii de competitivitate înființați până acum, au o specializarea legată de sectorul primar.

Analiza structurii exporturilor la nivel teritorial scoate în evidență faptul că o serie de teritorii au profilată o specializare agricolă și agroalimentară:

Zona metropolitană SATU – MARE este specializată în exportul de grăsimi și uleiuri animale sau vegetale; hârtie și articole din hârtie; textile și articole din textile; produse alimentare bauturi si tutun; articole din piatră, ipsos, ciment, ceramică, sticlă și din alte materiale similare;

33 Otiman, P.I. (coord.) (2011). Alternativele economiei rurale a României: dezvoltarea agriculturii sau insecuritate alimentară și deșertificare rurală severă. Editura Academiei Române, p.83 34 Analize macro la nivel de teritorii – Studiul nr 8. Macroeconomie


55

Zona metropolitană CLUJ este specializată în exportul de grăsimi și uleiuri animale sau vegetale; produse alimentare bauturi si tutun; articole din piatră, ipsos, ciment, ceramică, sticlă și din alte materiale similare; hârtie și articole din acestea; textile și articole din textile;

Zona metropolitană TIMIȘ este specializată în exportul de grăsimi și uleiuri animale sau vegetale; textile și articole din textile; mărfuri și produse diverse; bunuri necuprinse în alte secțiuni din Nomenclatorul Combinat; instrumente și aparate optice, fotografice, cinematografice, medico-chirurgicaleceasuriinstrumente muzicale;

Zona metropolitană CRAIOVA este specializată în exportul de mărfuri și produse diverse; grăsimi și uleiuri animale sau vegetale; produse alimentare bauturi si tutun; textile și articole din textile; animale vii și produse animale;

Zona metropolitană BUCUREȘTI este specializată în exportul de grăsimi și uleiuri animale sau vegetale; materiale plastice, cauciuc și articole din acestea; articole din piatră, ipsos, ciment, ceramică, sticlă și din alte materiale similare; mijloace și materiale de transport; produse vegetale;

Zona metropolitană BACĂU este specializată în exportul de produse alimentare bauturi si tutun; mașini aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile; mărfuri și produse diverse; animale vii și produse animale; bunuri necuprinse în alte secțiuni din Nomenclatorul Combinat;

Zona metropolitană IAȘI este specializată în exportul de grăsimi și uleiuri animale sau vegetale; articole din piatră, ipsos, ciment, ceramică, sticlă și din alte materiale similare; produse alimentare băuturi și tutun; animale vii și produse animale; hârtie și articole din acestea;

Zona metropolitană SUCEAVA este specializată în exportul de produse alimentare băuturi și tutun; mașini aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile; grăsimi și uleiuri animale sau vegetale; mărfuri și produse diverse; hârtie și articole din acestea.

Acest fapt indică și o nevoie de creare a unor noduri logistice pentru a putea favoriza producțiile locale și nu doar tranzitul produselor datorită favorabilității unei zone metrpolitane pentru o rețea de transport sau o zonă transfrontalieră ( Constanța de exemplu). De asemenea,

Se observă faptul că polii de creștere, orașele București, Cluj, Timișoara, Constanța, Iași, Craiova, Craiova, Brăila-Galați sunt noduri comerciale importante pentru producțiile zonale. În perioada de planificare următoare, pentru a face uz cu adevărat de poziția comercială și de dezvoltare a acestor poli, trebuie susținută dezvoltarea de structuri de sprijinire a producătorilor agricoli, conectate la rețele intermodale și infrastructuri (comunicații, servicii), care să favorizeze dezvoltarea sectorului agroalimentar. Un exemplu ar fi Constanța, cu un mare potențial agricol, dar care nu a pregătit și depus proiecte în cadrul apelurilor de proiecte privind finanțarea polilor de competitivitate în România. Inițiativele vor trebui susținute în următoarea perioadă de programare, mai ales datorită complementarităților tematice, permise de Uniunea Europeană, la nivelul obiectivelor tematice. Astfel, în cadrul Acordului de parteneriat, atât Agricultura cât și Economia, au indicat interesul pentru temele de invare și competitivitate, interes ce poate fi operaționalizat prin proiecte comune.

Figura 4.19.Producţia ramurii agricole (mii lei) în România, 2011 Sursa: Anuarul Statistic al României 2012, date 2011

În 2011, se observă o concentrare a veniturilor în apropierea municipiului București și a Regiunii Muntenia-Sud, mai ales pe sectorul vegetal, dar și zootehnie și servicii. O zonă importantă ca venituri ale producției zootehnice și de servicii este

56



56

teritoriul asociat Podișului Dobrogei, cu județele Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, cu venituri importante. Celelalte teritorii produc subtanțial mai puțin decât zonele menționate, indicator ce va trebui îmbunătățit prin obiectivele și recomandările cuprinse atât în strategiile sectoriale cât și în strategia de dezvoltare teritorială. Realizarea unor investiții specializate, corelativ cu zonele de creștere va trebui să fie un element planificare prevăzut în strategie.

Industria alimentară este un actor cheie în completarea lanțului agro-alimentar. Statisticile din ultimii ani referitoare la acest sector, indică o profitabilitate mică și o productivitate mai scăzută de 4 ori decât media europeană. În România, productivitatea este de 9.086 euro/persoană, iar în UE este de 40.785 euro/persoană, conform Eurostat. Conform MADR, ponderea producţiei agricole utilizate în industria alimentară este în România de 33,5% din producţie, scăzută față de Franța cu 67,8%, Ungaria cu 57,1% sau Polonia cu 62%.

Mărfurile agro-alimentare au fost în pondere de 9% din exporturile anului 2011 și de 8,1 din importuri, în anul 2011, o balanță pozitivă totuși. După aderare, calculele indică o creștere a importurilor de produse alimentare de 3.3 miliarde Euro, suma crescând în 2012 la 4,8 miliarde de Euro. Experții suțin că România își păoate asigura: carnea de porc (10% din import), grâu, făină și patisserie (7%), fructe și legume (3-4%), srot de soia, soia și furaje (6%).

III.1.1.j. Asocierea

Prin intermediul FEADR și PNDR, au fost finanțate asocierile la nivel de comunități rurale, între autorități locale. Aceste parteneriate, parte a inițiativei LEADER a Comisiei Europene, conțin obligația ca autoritățile să aibă trăsături georafice și de dezvoltare commune, precum și un set de obiective de dezvoltare, care să fie puse în practică în cadrul parteneriatului dar și cu ajutorul sectoarelor de afaceri și neguvernamental la nivel local. Această inițiativă de asociere a fost finanțată pentru proiecte privind dezvoltarea strategiilor de dezvoltare precum și, ulterior, pentru dezvoltarea investițiilor prioritare care au decus din procesul de planificare strategică. Ministerul Agriculturii a raportat până în 2013, existența a 163 GAL-uri care acoperă o suprafață de 141.391 km

2 și o populație de 6.766.377 de locuitori, cu un număr de aproximativ 4.100 membri la

nivel de GAL-uri. Pe lângă cele 163 de strategii de dezvoltare care au fost produse sau care sunt în curs de realizare, GAL-urile au raportat și 180 de activități de instruire efectuate. Inițiativa GAL relevă o concentrare mai puternică în zona de vest și centru a țării și o distribuție mai redusă în zona de sud. Privind din perspectiva disparităților economice între regiunile României, respectiv între vestul și centrul țării mult mai dezvoltate și omogene economic și sudul și nord estul țării, proliferarea GAL își poate găsi explicația, în condițiile în care o mai bună infrastructură locală asigură un mediu favorabil pentru stimularea inițiativelor de tip LEADER. În plus, zona de vest și centru a țării se caracterizează printr-o tradiție mai îndelungată în ceea ce privește structurile asociatiave (meșteșuguri, artizanat, etc) iar acest element poate fi considerat la rândul său un factor favorizant în mobilizarea inițiativelor locale.


57

Harta 4.11. Distribuția GAL-urilor la nivel național Sursa: MDRAP, Analiza Dezvoltării Rurale

În perioada 2000-2010, se remarcă, totuși, o tendinţă de creştere a numărului asociaţiilor agricole, dar ponderea acestora rămâne redusă, cu o variabilitate regională. Aproximativ 150 de cooperative agricole sunt înregistrate la nivel naţional, active mai ales în partea de Sud-Est (20,4%)

35.

Atractivitatea scăzută a măsurii 142 – realizarea de Grupuri de producători – din cadrul PNDR 2007-20012 a fost determinată de gradul de încredere scăzut la nivelul agricultorilor (capital social scăzut), fiscalizare, lipsa unor competențe antreprenoriale. Din monitorizarea PNDR 2007-2013, pentru măsura 142 au fost contractate pâna in luna iulie 2013, 47 de proiecte aparținând grupurilor de producatori.

III.1.1.k. Consultanța

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a finanțat crearea unei rețele ce poartă numele de Rețeaua Națională pentru Dezvoltare Rurală, ce aduce laolaltă o serie de actori publici și privați, ONG-uri, pentru realizarea informării și conștientizării mai ales, asupra oportunităților de dezvoltare oferite de finanțările cu fonduri europene. Rețeaua este funcțională, dar ar putea să îi fie extins mandatul și să devină un actor consultat și cu expertiză în procesul de elaborare al politicilor publice, legislației și procedurilor/manualelor etc. Rețeaua ar trebui să își extindă baza de membri la organizații care sunt implicate sau au expertiză în dezvoltare rurală și agricultură, dar ar putea cuprinde și reprezentanți ai GAL-urilor, etc. Pe lângă această rețea, structura de consultanță publică a MADR, cuprinde și Agenția de Plăți și Intervenție în agricultură, agenția care a dovedit o capacitate adminstrativă foarte bună și care a preluat o parte important din sarcina oferirii de consultanță pro bono potențialilor beneficiari.

APDRP are și va avea un rol de finanțator, deci o atribuție limitată de consultanță, de aceea va trebui gândit un sistem prin care Camerele Agricole, aflate în proces de descentralizare de facto (de iure acest process este finalizat), să ofere un serviciu competent de consultanță. Pentru a putea cunoaște situația actuală, MADR consideră că numărul de consultanți este insufficient. Astfel, conform MADR, la nivelul anului 2012, numărul total de angajaţi din reţeaua publică de consultanţă este de 850 persoane (faţă de 1700 persoane în primii ani de funcţionare) din care 500 la centrele locale de consultanţă agricolă şi

35 MADR, citat Dr. Ing. Alexandru Lăpuşan, 2010

58



58

350 la camerele agricole judeţene. Este un raport negativ între consultanți și beneficiari. În prezent, din estimările MADR, celor 1.300.000 de firme înscrise la APIA le este furnizată consultanț prin intermediul a 850 de consultanți. Ar fi indicat să se utilizeze resursa creată prin LEADER, astfel, Camerele Agricole putând colabora cu GAL-urile pentru ca acestea să disemineze informație și să ofere consultanță. De asemenea, la nivelul Consiliilor Județene, ar putea să se creeze centre de informații și consultanță, la nivelul cărora să opereze atât specialiști ai Camerelor Agricole, ai consultanței agricole și ai OJPDRP. Doar având toate competențele agregate într-un serviciu public, se poate discuta de un serviciu de consultanță viabil.

III.1.1.l. Cercetarea

Dat fiind faptul că Europa 2020 este o strategie ce se bazează mai ales pe cercetare și inovare, sub auspiciile ideii de creștere inteligentă, obiectivul de cercetare este cheia bolții programării următoare a fondurilor europene, structurale sau agricole în România, fapt ce presupune că, la nivel național, va exista capacitatea de a crea parteneriate între cercetare și mediul privat pentru dezvoltare de produse, procese sau servicii. În prezent, cercetarea este în proces de reformare, Autoritatea Națională de Cercetare Științifică reformându-se recent. Acest proces duce la anumite modificări în administrarea institutelor de cercetare, unele dintre acestea fiind transferate din gestiunea MADR în cea a cercetării, fapt ce poate modifica anumite obiective de cercetare și implicit de finanțare. În prezent, institutele de cercetare se află într-o situație materială slabă, dar problema importantă este să se găsească o soluție corectă, care să permită păstrarea cercetărorilor și un sistem de atragere a tinerilor cercetărori, în paralel cu realizarea de investiții în echipamente de cercetare care să permită și realizarea elementului de inovare. Specificul agricol al zonelor ar trebui corelat cu nevoia de cercetare iar fermierii și fermele, combinate sau FNC-uri etc. să fie interesate să finanțeze produsele cercetării sau metodele de îmbunătățire a producțiilor. Această strategie trebuie realizată în comun de cele două minstere (MEC și MADR), raportat la consultanța agricolă și, mai ales, la fermieri. Un prim pas ar fi consultarea specialiștilor din domeniul de reglementare ai MADR (structurile de politici) și specialiștii în finanțare ai Agenției de Plăți (valabil și pentru domeniul pescuit). Aceștia pot oferi o imagine clară a ceea ce trebuie sau nu finanțat din bugetul public, indiferent de finanțările europene potențiale. În prezent, conform MADR, cercetarea agricolă din România este caracterizată prin existența a 60 de unități de cercetare dezvoltare şi inovare de interes public, aflate în subordinea şi coordonarea Academiei de Ştiințe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti”, reprezintă cca. 90% din activitatea de cercetare-dezvoltare la nivel național. Alături de acestea funcționează unități/departamente de cercetare ale universităților de ştiințe agricole, biologice și de industrie alimentară, precum şi ale unor entități private, pentru aproape toate domeniile de specializare ale cercetărilor agricole. Cercetarea trebuie să se realizeze atât la nivel județean cât și regional (analizele de sol, etc), dar și național, atunci când este asociată unui subiect de planificare bugetară a Ministerului Agriculturii. Pe modelul Camerelor Agricole, autoritățile locale ar putea prelua și finanța cercetarea, în funcție de prioritățile și nevoile locale. Se precizează că, în acest moment, cercetarea la nivel local este sporadică și necoordonată cu prioritățile de dezvoltare.

III.1.1.m. Analiza structurilor de sprijinire a afacerilor

Structurile de Clusterele agricole din România și polii de competitivitate reprezintă premise ale dezvoltării unor poli de competitivitate în agricultură. Acești poli reprezintă un început de coagulare a producției și serviciilor din domeniul agricol, cu un capital social important. Nu există foarte multe inițiative, fapt cauzat și de dificutatea cu care fermierii se asociază (GAL-uri sau Grupuri de producători). Inițiativele de tip cluster nu au primit finanțare în România, dar, în cazul lor, primul pas este crearea asocierii de tip cluster, acest lucru presupunând cercetare și implicarea mai multor actori cheie. Polii de creștere pot deveni motoare, dar, în prezent, clusterele existente, nu reflectă în mod necesar o suprapunere cu polii de creștere. În România, s-au coagulat o serie de inițiative de tip clustere sau poli de competitivitate, susținute mai ales de mediul de cercetare și alți actori publici și mai puțin de mediul privat. Aceste inițiative se pot dezvolta și pot avea un efect de antrenare pentrun sector, ducând la atragerea unor investiții străine importante, în jurul cărora să poată gravita furnizorii de la nivelul teritorial. În momentul de față, clusterele existente nu au un impact foarte mare în cifra de afaceri a sectorului agrico-alimentar la nivel de teritorii, dar pot polariza factorii de creștere: finanțări și fonduri europene, crearea de infrastructură și servicii, etc. Acestea sunt: Clusterul, pol de competitivitate IND-AGRO-POL, înfiinţat în 2011 la Craiova, are ca domeniu de activitate construcţia echipamentelor tehnice pentru agricultură şi industrie alimentară, cu investiţii finanţate din resursele proprii ale membrilor sau din fonduri naţionale/comunitare. În 2010, clusterul a realizat o cifra de afaceri de 774 milioane de RON, cu 2338 de persoane angajate, în activităţile clusterului fiind angrenate 4 universităţi importante din România (Universitatea Transilvania din Braşov, USAMV Iaşi, Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii din Craiova, Universitatea Politehnica din Bucureşti) şi 8 institute de cercetare. Polul este condus de Institutul National de Cercetare - Dezvoltare pentru Masini si Instalatii destinate Agriculturii si Industriei Alimentare, și a fost declarat admis în prima competiție națională referitoare la finanțarea polilor de competitivitate prin intermediul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice. La baza clusterului stau inovații tehnologice mecanice dar și o bogată experiență în construcția de mașini


59

agricole și echipamente pentru industrie. Polul de competitivitate a avut o cifră de afaceri în anul 2010 de 774 de milioane de lei și exporturi de 16 milioane de lei și 2.338 de angajați.

Clusterul Regional al Produselor și a Industriei Alimentare „AGROFOOD” a fost creat în 2011, la Sfântu Gheorghe (judeţul Covasna), în scopul susţinerii întreprinderilor pentru a oferi produse şi servicii competitive pe pieţele naţionale şi internaţionale. Manageriat de Asociația Întreprinderilor Mici și Mijlocii Covasna, clusterul a avut o cifra de afaceri netă, pentru anul 2010, de 276 demilioane de lei, respectiv un număr mediu de salariaţi de 1.323 de persoane. Avantajul membrilor clusterului este oportunitatea utilizării de cunoştiinţe împărtăşite în comun pentru o dezvoltare a cercetării şi inovării în domeniu. În cluster sunt incluse și autoritățile publice, cu rol de catalizatori, Camera Agricolă, APIA.

Clusterul agro-alimentar AgroFood Crişana Banat, din regiunea de dezvoltare Vest, cuprinde, conform asocierii din 2011, 3 firme, la care se adaugă 2 universităţi şi 3 institute de cercetare. Activităţile asociate clusterului sunt participări la întâlniri, brokeraje între clustere, cu schimbul de experienţă şi bune practici cu clustere din ţară şi din afara graniţelor. Rezultatele (în valoare agregată) pentru 2010 includ o cifră de afaceri de 1,3 milioane de lei, cu exporturi de 850.000 de lei.

Entitatea „AGROPRO Oltenia Cluster” s-a constituit în luna iunie 2013 pentru domeniul agriculturii și dezvoltării, fiind administrată de Agenția pentru Dezvoltare Regională SV Oltenia. Clusterul îşi propune o participare importantă pe pieţele de desfacere, angajaţi specializaţi, cu creşterea ratei de ocupare a forței de muncă în regiune. Implicarea autorităţilor publice presupune implementarea de politici de valorificare a potențialului agricol existent.

Clusterul Agro-Food-Ind Napoca a fost creat la iniţiativa CJ Cluj în luna septembrie 2013 şi este orientat către domeniul agro-industrial, având în vedere activităţi de inovare şi transfer tehnologic atât la nivel regional, cât şi la nivel transfrontalier. Entitatea își propune şi o implicare în cazul promovării unei reglementării eficiente a sectorului de actvitate. Drept obiectiv specific pentru asocierea în cluster, membrii îşi propun introducerea producătorilor autohtoni pe rafturile magazinelor mari, concomitent cu scăderea importurilor.

Clusterul Ind Agro Invest Timişoara este un cluster inovativ de cercetare şi dezvoltare, scopul fiind realizarea de utilaje agricole cu caracter modern, conform informaţiilor din presă. Clusterul este format dintr-un mare producător italian de utilaje agricole

36, la care s-au alăturat 11 firme care se ocupă cu furnizarea. Managementul clusterului este înfiinţat în

septembrie 2013, iar susţinerea din mediul universitar est reprezentată de IMNA Bucureşti, Universitatea Politehnică din Bucureşti, USAMV Timişoara şi Universitatea Vasile Goldiş din Arad.

Agro-Food Cluster Bucureşti Ilfov se bazează pe experienţa majoră în domeniu a autorităţii de management, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Maşini şi Instalaţii destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare (INMA). În anul 1995, a fost semnat actul constitutiv al noii entitaţi PACTMAT (Patronatul Constructorilor de Tractoare şi Maşini Agricole din România), iar obiectivele pentru cele 12 companii partenere sunt promovarea unei reglementării legislative eficiente în domeniu, creşterea valorilor de exporturi, schimbul de informaţii în interiorul asocierii pentru beneficiul comun.

Se observă o specializare a clusterelor în tehnologii și echipamente (utilaje agricole). Pentru ca aceste clustere/poli să fie motoare ale dezvoltării în zonele lor, ele trebuie să aibă și o participare importantă a sectorului direct productiv agro-alimentar. Integrarea tuturor componentelor necesare producției și prezența unor companii de brokeraj, pot asigura o bază complexă de specializări, utila pentru a reduce costuș producției și a putea penetra piețe de export, de exemplu. Prin intermediul POS CCE, axa privind polii de competitivitate, a fost admis la finanțare 1 singur pol în domeniu agricol, polul IND –Agro, localizat în Oltenia. Prezența unui singur pol la finanțare în acest domeniu, dintr-un număr de 22 de poli selectați în prima fază, indică nevoia coagulării producătorilor, cercetării și serviciilor de specialitate, pentru inițierea mai multor inițiative similare.

În sensul celor de mai sus, un pas important privește compatibilizarea legislației privind asocierea în agricultură cu legislația privind crearea structurilor de afaceri (clustere, poli) și stimulente suplimentare pentru cei care aleg să creeze o structură integrată, de producție și cercetare. Aceste stimulente trebuie prezentate foarte clar la nivel de legislație și compatibilizate cu noua programare financiară UE 2014 - 2020, astfel încât, cadrul legal și financiar să fie integrate și corelate. Consultanța Agricolă, prin instituțiile reprezentative și brokerii (companii tehnologice) reprezintă factori cheie, aceștia putând deveni catalizatorii unor noi clustere agricole.

III.1.2. Analiza sectorului forestier

III. 1.2.a. Context strategic

36 Compania italiană Maschio Gaspardo, cu activități importante în România, de producție și disttibuție a mașinilor agricole

60



60

O altă precizare se referă la diferențele de metodă în ceea ce privește analiza de competitivitate între zonele agricole de șes /câmpie și zonele de munte. Economia montană tebuie să asigure în primul rând stabilitatea economică a locuitorilor acestor zone cu grad ridicat de handicap natural. Slaba productivitate a agriculturii poate fi însă compensată cu înalta productivitate a activității de creștere a animalelor sau economiile de poluare pe care biodiversitatea montană le asigură la nivelul țării.

Competitivitatea industriei forestiere poate fi asigurată prin exploatarea rațională a masei lemnoase dar în paralel trebuie precizate și urmărite și celelalte trăsături ale economiei montane, precum creșterea animalelor, exploatarea fructelor de pădure și fructelor, plantelor medicinale sau exploatarea altor resurse. Pentru aceasta, economia montană se află în strânsă legătură cu dezvoltarea rurală. Mediul rural, prin crearea de infrastructură, servicii de bază dar și de TIC (de exemplu), servicii de educație și sănătate, este factorul determinant pentru crearea unui spațiu cu potențial pentru dezvoltarea unei economii montane competitive.

O a doua dependență este cea dintre economia forestieră și munte. Zona de munte este inclusă în tipologia zonelor defavorizate din punct de vedere al reliefului. Această realitate a generat un cadru de planificare european și la nivel național, cadru ce pornește de la premisa că, pentru a dezvolta zona montană, trebuie sprijinită și subvenționată egalizarea resurselor cu care această zonă intră în economie și în piața produselor. Astfel, politicile publice de specialitate create la nivelul UE, deși nu sunt unitare la nivel de state membre, au introdus câteva elemente de ghidaj pentru abordarea economiei montane. Un principiu important este acela că muntele asigură și contribuie în mare parte la protecția mediului și la creșterea sănătății prin calitatea output-urilor rezultate din activitatea sa.

Tratatul de instituire a Comunităţii Europene nu prevede o politică forestieră specifică comună. Principiul subsidiarităţii se aplică, iar responsabilitatea pentru politica forestieră revine fiecăruia dintre statele membre. Cu toate acestea, Uniunea Europeană a adoptat o Strategie forestieră în anul 1998, strategie care subliniază importanţa rolului multifuncţional al pădurilor şi administrarii durabile a pădurilor pentru dezvoltarea societăţii, identificând o serie de elemente-cheie, care constituie baza pentru punerea sa în aplicare.

Această strategie prevede că politica forestieră intră în competenţa statelor membre, dar că UE poate contribui la punerea în aplicare a Strategiei Forestiere a UE prin politici comune, bazate pe principiul subsidiarităţii şi conceptul de responsabilitate comună. Acesta subliniază, de asemenea, punerea în aplicare a angajamentelor, principiilor şi recomandărilor internaţionale prin programe forestiere naţionale sau subnaţionale sau instrumentele echivalente, şi prin participarea activă în toate procesele internaţionale din domeniu, şi subliniază necesitatea de a îmbunătăţi coordonarea, comunicarea şi cooperarea în toate domeniile politice relevante pentru sectorul forestier.

Planul de acţiune forestier al UE, pentru perioada 2006 -2011 a oferit un cadru pentru acţiunile legate de silvicultură la nivelul Comunităţii şi al Statelor Membre şi serveşte ca instrument de coordonare între acţiunile comunitare şi politicile forestiere ale statelor membre. Obiectivul general al Planului de acţiune forestier al UE a fost de a sprijini şi consolida administrarea durabilă a pădurilor şi rolul multifuncţional al pădurilor. Planul de acţiune are patru obiective principale: (1) Creşterea competitivităţii pe termen lung; (2) Îmbunătăţirea şi protecţia mediului; (3) Contribuţia la calitatea vieţii; şi (4) Promovarea coordonării şi comunicării.

În septembrie 2013, UE a adoptat o nouă Strategie Forestieră

37, corelată cu: noua strategie Europa 2020 pentru creștere și

creare de locuri de muncă, cu noua Politică Agricolă Comună, cu Strategia pentru Săntatea Plantelor și Materiale Reproductive, Strategii pentru Biodiversitate și Bioeconomie, pachetul UE privind Climatul și Energia, noua strategia industrială. Noua politică forestieră conține câteva elemente care vor trebui luate în considerare pentru realizarea politicilor forestiere în România: 1. Noua strategie forestieră a UE pune un mare accept pe lanțul valoric, pentru a indica modul în care resursele pădurii sunt utilizate pentru a genera bunuri și servicii, cu o influență mare asupra managementului forestier. 2. Pădurile nu sunt importante doar pentru dezvoltare economică dar au un impact asupra mediului și mai ales asupra biodiversității, referitor la industriile derivate din forestier, bioenergie și combaterea schimbărilor climatice. 3. Strategia cere statelor membre să se alinieze la obiectivele și foaia de parcurs trasate la nivelul acesteia, acest lucru presupune că noua strategie națională forestieră să ia în calcul aceste obietive. 4. Un element de bază al strategiei este comparabilitatea indicatorilor la nivelul statelor membre, o măsură care se dorește a fi implementată fiind realizarea unui sistem informațional unic la nivelul UE.

Principiile care stau la baza strategiei ghidează procesul de planificare. Acestea se referă la: - Conservarea multifuncționalității pădurii, prin rolul acesteia economic și de biodiversitate, prin bunuri și servicii și protecția pădurii; - Exploatarea eficientă a resurselor prin întărirea rolului pădurii la crearea de locuri de muncă și creștere; - Responsabilitate forestieră, ce se referă la promovarea producției sustenabile și consumul de produse forestiere.

37 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2013:0659:FIN:en:PDF


61

Prioritățile strategice acoperă în totalitate nevoile de a asigura durabilitatea și sutenabilitatea pădurii, dar pun în valoare și rolul acestora de mijloc pentru asigurarea unei vieți de calitate pentru locuitorii zonelor forestiere. Acestea sunt: 1. Sprijin pentru dezvoltarea comunităților, prin sprijin pentru economia forestieră, sisteme de avertizare și sprijin pentru management durabil; 2. Creșterea competitivității industriilor silvice, de biomasă și economie verde în general – cu o prevedere importantă pentru evaluarea costurilor legislațiilor naționale pentru sectorul forestier; 3. Pădurile în contextul schimbărilor climatice – accent pe protecție, practici manageriale, adoptarea unor Carte Verzi; 4. Protecția pădurilor și crearea serviciilor privind monitorizarea ecosistemului – cu accent pe adoptarea unor măsuri privind combaterea bolilor, adoptarea unor practici silvice solicitate în Programul privind Managementul Planurile Apelor Bazinale și care trebuie adoptate în Programele Naționale Rurale de Dezvoltare (PNDR); adoptarea Planurilor Strategice pentru Bio-diversitate 2011-2020; posbilitatea obligației de a adopta Standardul Internațional pentru Măsuri Fitosanitare nr 15 cu privire la materiale de împachetat din produs lemnos; 5. Stocul de păduri și trenduri de schimbare; 6. Inovarea la nivelul produselor forestiere; 7. Coordonarea și comunicarea pentru management forestier; 8. Pădurile într-o perspectivă globală.

III. 1.2.b. Context strategic național

Pentru ca noua strategie europeană să fie operaționalizată la nivelul statului, România va trebui să își actualizeze Strategia forestieră. În prezent, structurile de administrație silvică cu rol în gestiunea obiectivelor strategice din domeniu

38 nu sunt

pregătite deplin pentru implementarea noilor obiective. Aceste structuri au trecut printr-un proces de schimbare instituțională – exemplul cel mai bun fiind tranzitul pe care domeniul forestier l-a cunoscut, prin transferul de la Ministerul Agriculturii la Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (2013). Trebuie precizat că fragmentarea instituțională în domeniul instituțiilor de reglementare și control se observă facil atunci când discutăm despre finanțare, componenta de forestier și exploatare a resurselor locale, fiind implementată prin intermediul Politicii Agricole Comune și Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (PNDR). Acesta a finanțat prin PNDR, proiecte de diversificare a activităților la nivel rural pe baza resursei lemnoase si turism, dar și proiecte privind infrastructura de drumuri forestiere.

În anul 2013, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice furnizează o listă a firmelor la nivel de teritoriu care exploatează masa lemnoasă în România. Astfel, în prezent exista 5010 atestate valabile a masei lemnoase, distribuite pe teritoriul țării. Sunt o serie de asociații și composesorate care exploatează lemn, un alt operator important este Romsilva, dar companiile private sunt de departe cele mai active în domeniu. O imagine bună a exploatărilor forestiere este oferită de numărul de companii care exploatează, dar și de volumul exploatat. Astfel, județele de graniță cu lanțul Carpatic sunt cele mai prolifice ca volum de lemn exploatabil. Județul Bistrița-Năsăud se află în topul județelor în funcție de masa de lemn exploatată, 3 companii având atestate de exploatare a masei lemnoase pentru aproximativ 410.00 metri cubi. Primele 16 companii din peste 5010, exploatează peste 70% din masa lemnoasă pentru care s-au eliberat atestate. Alte județe cu o masă mare exploatată sunt, Marmureș (40% păduri), Covasna (acoperită în proporție de 45,9% cu păduri), Argeș (39,6% păduri). În cele 16 companii atestate este exploatată masa lemnoasă cu ponderea cea mai mare. În anul 2013, distribuția pe județe a companiilor atestate arată că 4 companii sunt din județul Neamț, 3 din Bistrița Năsăud, 2 din județul Vâlcea, 2 pentru Brașov și Alba, una pentru Suceava, Sibiu și Maramureș. Trebuie precizat faptul că aceste companii pot exploata lemnul în altă locație din România, acestea având doar sediul social în județele respective.

Independent de acest număr deosebit de mare de atestate de exploatare, un aspect important al situației actuale este legat de exploatările ilegale de pădure. Acest subiect este menționat mai ales ca urmare a activității unor ONG-uri specializate, care fac monitorizarea tăierilor ilegale a pădurilor la nivel de teritoriu. EcoAssist a lansat de exemplu o hartă care conține o monitorizare a voluntarilor acestei organizații cu privire la tăierile ilegale de pădure. Deși nu are caracter de generalizare, monitorizarea indică anumite pattern-uri teritoriale cu privire la defrișări și exploatarea ilegală a pădurilor. Dintre județele cu cea mai mare rată de tăieri ilegale, în clasamentul județelor monitorizate, se află Argeșul (178 de raportări de tăieri ilegale), Suceava (161) și Covasna (124)

39.

Strategia de Dezvoltare Teritorială și mai ales strategiile de domeniu, vor trebui să gândească un design instituțional stabil, coroborat cu bunele practici europene referitoare la managementul forestier, astfel încât acest sector să furnizeze politicile de pretecție care funcționează cu adevărat. Politicile publice din domeniu trebuie să se bazeze pe o analiză de costuri și pe

38 Strategia Forestieră 2001 – 2010, în perioada 2010-2013, nu a existat o strategie forestieră aplicabilă 39 www.ecoassist.org

http://www.ecoassist.org/

62



62

un sistem nou de indicatori, sistem informațional care este acum cerut de Uniunea Europeană României prin prevederile noii Strategii Forestiere Europene.

Suprafaţa totală a fondului forestier naţional al României este de 6.519.470 ha şi reprezintă 27,7% din suprafaţa ţării

40.

Procesul de reconstituire a drepturilor de proprietate asupra terenurilor forestiere a început în anul 1991 şi este în curs de finalizare. În prezent, 3.284 mii ha (50%) din fondul forestier se află în proprietatea statului, 2.129 mii ha (33%) în proprietatea persoanelor fizice si juridice, 1.029 mii ha (16%) în proprietatea publică a unităţilor teritorial-administrative, și 77 mii (1%) în proprietatea privată a unităţilor teritorial administrative.

III. 1.2.c. România în context european

Din punct de vedere al suprafețelor împădurite, România ocupă locul 9 la nivel european, după state cu un relief montan mai pronunțat: Germania, Italia, Franța, Suedia, Norvegia, Finlanda, Turcia, Polonia. Evoluția suprafețelor împădurite nu este una spectaculoasă dacă luăm în calcul datele comparative pe o perioadă de 10 ani (2000-2010). Suprafața de pădure aflată în proprietate publică a scăzut în perioada 2000 – 2010 într-o serie de state, mai ales foste state comuniste precum România, Letonia sau Estonia, dar și în state precum Austria, Finlanda sau Marea Britanie. Restituirea din fostele state comuniste a fost un motiv, în timp ce, pentru statele celelalte, vânzarea anumitor suprafețe de pădure pare să fie motivul (CE). În România, restituirea pădurilor a condus la modificarea substanțială a structurii proprietăților forestiere. Astfel, în 2010, raportat la 2000, aproape jumătate din pădurile României se aflau în proprietate privată (2.122 mii hectare), în timp ce pădurile proprietate publică se reduseseră la 4.451 mii hectare

41.

O altă particularitate a României privește procentul foarte mare de păduri aflate în situri de tip Natura 2000. România deține o suprafață de 42.639 km

2 de situri Natura 2000 din care 52,0% sunt păduri. Din suprafața totală a pădurilor naționale, un

procent de 29.5% sunt păduri de sit Natura 2000. Cifrele sunt impresionante, chiar și la nivel european, ceea ce indică și o biodiversitate remarcabilă dar și o problemă de management și de economie forestieră, bazată pe exploatarea masei lemnoase. De exemplu, Suedia are doar 7,69% din păduri incluse în Natura 2000, ceea ce indică faptul că țara are o economie forestieră importantă

42. România poate să își găsească vocația în domeniul planificării forestiere, având ca obiectiv

dezvoltarea agro-silvică, bazată pe împădurirea terenurilor agricole, dar și pe ocuparea cu culturi agricole a pădurilor. Acest model de dezvoltare a sectoarelor agro-forestier se bazează pe efectul benefic al pășunatului, de exemplu, asupra calității pășunilor, generând producții de înaltă valoare organică și biologică și un echilibru bun al solului

43.

Urmărind suprafața acoperită de păduri, se constată că România este în topul statelor europene în ceea ce privește stocul de păduri. În schimb, România are un stoc redus de alte terenuri împădurite, explicabil prin faptul că zonele agricole, altele decât cele montane, prezintă un deficit major de zonă împădurită. Indicatorii la nivel european, FAWL și FAWS, indică faptul că 5.193 mii ha sunt destinate stocului necesar de lemn, în timp ce 6.733 mii ha reprezintă suprafețele impădurite totale.

40 Strategia Forestieră Națională - draft 41 EU staff working document, A new EU Forest Strategy: for forests and the forest-based sector 42 Informații în baza END natura 2ooo și Corine Land Cover 43 Marusca, T; Blaj, A; Rusu, M, Tehnologii de creștere a valorii pastorale pentru pajiștile montane, ASAS, ICDPB și ICDMS, 2012


63

Tabel 4.17. Tabel prelucrat după SOEF 2011 ȘI Eurostat, citat în Documentul de Lucru al CE privind Strategia Forestieră FOWL = păduri și alte terenuri împădurite/FAWS = Păduri pentru stocul de lemn necesar

Situația comparată la nivel internațional, indică faptul că România a procesat în 2011 un volum lemnos de 14.259 mii metri cubi, împărțit în 10.344 mii m

3 total lemn dedicat industrializării și 4.014 mii m

3destinați utilizării individuale. La capitolul

reziduuri de lemn și peleți, România are un volum important de reziduuri dar un volum foarte mic de peleți. Astfel, reziduurile sunt în cantitate de 2.655 mii m

3, fapt ce indică slaba tehnologizare a industriei, și un volum de peletizare de 350

mii m3, foarte slab și indicând slaba utilizare a resurselor regenerabile. Spre comparație, Germania, la un volum de 56.142 mii

m3, are un volum de reziduuri de 3.101 și peletizare de 2.679 mii m

3. Interesant este faptul că în România, lemnul are o

pondere de 68% în consumul total de energii regenerabile, datorită mai ales consumului de lemn de foc, un loc 8 la nivel european, după Estonia, Lituania, Finlanda, Polonia, Letonie, Ungaria, Cehia.

64



64

Conform datelor Ministerului Mediului, distribuţia pădurilor pe forme de relief este următoarea: munte: 52 %, deal: 37 %, câmpie: 11 %. Distribuţia pădurilor pe specii şi grupe de specii: fag: 32,1 %, răşinoase: 30,1 %, stejar: 17,7 %, diverse tari: 15,1 %, diverse moi 5,0 %. Volumul de lemn pe picior al pădurilor din România este de cca. 1.410 milioane m

3, cu o medie de 210

m3 / ha. Creşterea anuală medie a volumului de lemn în România este de 5,6 m

3/an/ha. Ca formă de proprietate, pădurile

din România sunt distribuite astfel: proprietate publică de stat: 53 %, proprietate privată persoane fizice: 19 %, proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale: 15%, proprietate privată indiviză /composesorate, obşti: 11 %, proprietate privată unităţi de cult, unităţi de învăţământ etc.: 2 %

Volumul total al pădurilor în România este estimat la peste 1.340 milioane metri cubi. Sub raportul volumului, speciile forestiere majore sunt următoarele: fagul (36%), molidul (30%) şi stejarii (11%). Strategiile actuale estimează o creștere totală a pădurilor estimată la 34 milioane m

3/an. În prezent, acest volum, respectiv posibilitatea pădurilor la nivel naţional

este de 22,3 milioane m3 44

. Aproximativ 70% din suprafaţa împădurită este disponibilă pentru a furniza masă lemnoasă. Masa lemnoasă recoltată în ultimii ani a înregistrat în medie 14,1 milioane m

3 sau 46% din volumul total al creșterilor anuale.

Figura 4.20. Evoluția fondului forestier Sursa: Strategia Forestieră Națională

Comparativ cu anul 1990, în 2012 volumul de lemn recoltat era cu 15% mai mare. Creșterea provine în special din exploatarea rășinoaselor, care au înregistrat valori cu 31% mai mari. Suprafața pădurilor s-a menținut constantă în această perioadă, datorită regenerării naturale și artificiale a acestora realizate în anii anteriori. Cu toate acestea, o deosebită atenție trebuie acordată procesului de regenerare artificială. Un alt indicator relevant pentru domeniu este suprafață reîmpădurită. Față de anul 1990, suprafața reîmpădurită de rășinoase a fost cu 57% mai mică, iar cea de foioase cu 37% mai mică în anul 2012. Efectele diminuării activităților de reîmpădurire pot determina o reducere a suprafeței totale de păduri în anii ce vor urma în condițiile în care ritmul exploatării forestiere se va păstra.

Figura 4.21. Volumul de lemn recoltat Sursa: INS

44 Strategia Forestieră Națională


65

Figura 4.22. Evoluția suprafeței ocupate de păduri, INS Sursa: INS

Figura 4.23. Evoluția suprafeței terenurilor pe care s-au executat regenerări artificiale Sursa: INS

Din graficele de mai sus, sunt evidente câteva caracteristici: creșterea volumelor de lemn exploatate în ultimii ani, o stagnare a suprafeței pădurilor la indicatorii anteriori anului 2010 și o scădere a regenerării artificiale a suprafeței. La nivel global, situația nu este problematică, problemele apar punctual, în anumite zone montane unde exploatarea s-a realizat arbitrar, fără să se respecte cotele pe care Direcțiile Silvice le gestionează.

Analiza funcțională realizată de Banca Mondială pentru Ministerul Apelor și Pădurilor relevă și importanța gestiunii resurselor forestiere private, o resursă importantă la nivelul stocului forestier național. Situația statistică arată că, pădurile private, cu aproximativ 830.200 de proprietari de padure, reprezintă acum aproximativ 51-53% din totalul pădurilor si se caracterizeaza în general prin posesiuni mici si fragmentate, ceea ce reprezintă o provocare pentru administrarea durabilă a acestora. Un element negativ este reprezentat de lipsa cadastrului forestier, care reprezintă o barieră în procesul de consolidare a proprietății.

Raportat și la modul de exploatare bazat mai ales pe exploatarea materiei brute lemnoase, performanța teritorială a economiei montane este redusă, concluzie și a analizei macroeconomice (studiul 8). Se observă că județele asociate zonei montane din Sud sunt cele care au cea mai bună performanță la nivel de PIB, urmate de județele asociate teritoriului vest. O zonă tradițional săracă, estul, se menține și aici cu o performanță a PIB foarte mică. Acțiunea trebuie luată și la nivelul zonei Dobrogea, unde se înregistrează cele mai scăzute valori ale PIB. În general, se observă o creștere în intervalul 2006-2011, evoluție care poate fi asociată dezvoltării economice generale și nu neapărat economiei specifice zonei montane, foarte dificil de reflectat în analize.

III. 1.2.d. Indicatori ai sectorului forestier

Cantităţile de lemn care se recoltează din pădurile din România se aprobă anual iar această activitate se desfăşoară după regimul silvic. Cantităţile se stabilesc de la an la an, de regulă nedepăşind 18 mil. m

3. În 2013, Regia Naţională a Pădurilor a

aprobat recoltarea din unei cantităţi de 9.531.400 m3 45

din păduri proprietate publică de stat. Lemnul se realizează conform legislației din domeniul silvic - Regimul silvic - sistem de norme tehnice silvice, economice şi juridice privind cultura,

45 Analiză privind identificarea problemelor esenţiale la nivelul ramurii industriei lemnului, cât şi a beneficiilor ocupării formale pentru angajaţi şi angajatori - Temă în cadrul proiectului: ID 50253 „Dezvoltarea şi promovarea dialogului social la nivelul industriei lemnului “

66



66

exploatarea, protecţia şi paza pădurilor, cu scopul asigurării durabilității zonelor forestiere. Gestiunea pădurilor este realizată prin Ocoale Silvice și Institute publice de cercetare.

Sectorul forestier este coagulat în 2 asociații patronale, care fac promovarea actorilor economici din industria de exploatare şi prelucrare primară a lemnului: - ASFOR - Asociaţia Forestierilor din România - APPR - Asociaţia Proprietarilor de Păduri din România

În zona sindicală, actorii importanți sunt, mai ales Federația Sindicatelor Libere din Industria Lemnului, și diverse asociații importante precum Asociația Producătorilor de Mobilă din România. Cercetarea și inovarea în domeniul industriei lemnului sunt realizate la nivelul unor unități de învățământ superior și institute de cercetare. Pentru industria de exploatare şi prelucrare primară a lemnului au fost create clusterele precum PROWOOD din Sfântu Gheorghe sau GREEN ENERGY – Biomass cluster Sfântu Gheorghe. Preţul mediu de vânzare al masei lemnoase a crescut, de la 69,6 lei/m în anul 2005, la 84,0 lei/m în anul 2010. Din volumul de masă lemnoasă vândută, 67,7% reprezintă masă lemnoasă pe picior, 31,8% masă lemnoasă fasonată şi doar 0,5% cherestele şi alte semifabricate.

O problemă a dezvoltării economiei rurale este generată de gradul redus de dezvoltare al economiei forestiere, manifestată prin exploatarea şi prelucrarea masei lemnoase, utilizarea fructelor de pădure și a plantelor medicinale: fructe, ciuperci, plante medicinale etc., meşteşugurile specifice zonei montane legate de prelucrarea artizanală a produselor forestiere sau alte produse).

Cifra de afaceri a economiei din domeniul forestier este extrem de redusă și are o pondere mică în economia montană. Aceasta deține un procent de 6 %, în timp ce agricultura montană, așa cum arătam mai sus, este peste 19 % din total.

Datele MADR indică o cantitate de lemn ce poate fi recoltată anual, conform calculelor efectuate de Institutul de Cercetări și

Amenajări Silvice, nivelul ultimilor 3 ani fiind de cca. 22.300.000 m3, comparativ cu volumul real colectat care a fost relativ

constant în jurul valorii de 18.000.000 m3, acesta din urmă situându-se la cca. 50% din creșterea medie anuală a tuturor

pădurilor din Fondul Forestier Național, respectiv cca. 34.600.000 m3.

Sectorul de exploatare este relativ slab, iar din cei cca. 4.800 de agenţi economici înregistraţi în exploatarea forestieră, marea majoritate sunt mici, cu o capacitate anuală sub 10.000 m

3. Numărul scăzut de agenţi economici cu capacitate anuală de

exploatare de peste 20.000 m3 face ca ramura exploatării lemnului să nu fie foarte concentrată la nivel de economie.

În ceea ce privește exploatarea masei lemnoase, prin exploatarea pădurilor şi prelucrarea materialului lemnos brut, în prezent, România câștigă pe o tonă de produs lemnos final, de 3,2 ori mai puţin decât statele UE

46 (80 €/t în România, 260

€/t în UE). România are un handicap cauzat de faptul că exportă material brut, buşteni (46%), şi nu produse prelucrate din lemn, de tipul mobile sau alte produse cu valoare adăugată mare (54%). România este un importator de produse procesate din masă lemnoasă, în condițiile în care ar putea procesa lemnul și exporta produse finite cu valoare mai mare. Acest lucru ar putea conduce și la o dezvoltare mai importantă a zonelor asociate (mai ales montane), cu condiția ca faza de procesare să se localizeze în aceste zone. O localizare a investițiilor ar putea genera și o strategie de corelare a pieței educaționale vocaționale cu nevoile inteprinderilor de profil. Astfel, liceele silvice ar putea fi dezvoltate pe baze corelate cu piața muncii, prin atragerea antreprenorilor în realizarea curiculei dar și prin finanțări complementare.

Obiectul de activitate al sectorului de exploatare şi prelucrare primară a lemnului este următorul:

- recoltarea, colectarea şi transportul lemnului de la pădure la un punct de utilizare sau procesare;

- transformarea lemnului brut în produse primare destinate valorificării industriale (lemn de gater, lemn pentru furnir estetic, placaj, lemn de rezonanţă, lemn pentru plăci pe bază de lemn), lemn pentru construcţii, lemn pentru celuloză, etc. sau lemn pentru folosirea în scop energetic;

- fabricarea unor produse pe bază de lemn, semifabricate sau prefabricate, de complexitate mică şi medie;

- exploatarea anuală a unui volum de lemn brut de circa 18,0 Mil. m³;

- debitarea în cherestea (răşinoase şi foioase) a unei cantităţi de 7,0 - 8,0 Mil. m³/an;

- asigurarea materiei prime anuale pentru plăci, celuloză, combustibili;

- procesări speciale pentru case prefabricate, binale, mobilier de exterior, parchete etc. a unui volum de lemn de cca. 0,8 mil. m³.

46 Cadrul Național Strategic Rural, p 40


67

Evoluţia producţiei de produse forestiere şi plăci pe bază de lemn indică o scădere a tuturor indicatorilor, cauzată și de restrângerea pieței de profil ca urmare a crizei financiare.

Structura producţiei UM 2010 2011 2012

Cherestea Mii mc. 3.999,6 4.561,16 3.795,1

Mil. lei 824,27 981,233 863,641

Furnire estetice Mii mp. 25.327,5 38.720,1 28.592,27

Mil. lei 41,100 117,185 91,432

Placaje din lemn Mii mc. 24,2 21,8 37,241

Mil. lei 64,5 59,46 94,455

Plăci din aşchii de lemn Mii mp. 108,666 108,258 120,907

Mil. lei 802,414 808,400 1120,436

Plăci fibrolemnoase Mii tone 271,997 284,948 235,238

Mil. lei 312,880 370,804 333,542

Placi înnobilate Mii mp. 31,497 40,662 34,358

Mil. lei 529,180 699,414 696,825

Panel Mii mp. 10.161,58 12.921,68 10.337,00

Mil. lei 187,786 322,816 278,318

Uşi şi ferestre din lemn Mii mp. 1.170,467 1.882,29 13,528

Mil. lei 180,003 188,027 150,611

Palete simple Mii mc. 32,571 47,955 41,451

Mil. lei 14,848 20,023 20,999

Tabel 4.18. Evoluția producției de produse forestiere, 2013 Sursa: APMR

Strategia de dezvoltare a spațiului rural propune în mod specific ca proiectele de dezvoltare rurală în zonele de munte, să cuprindă, în mod obligatoriu, soluţii pentru extinderea întreprinderilor mici şi mijlocii de prelucrare a masei lemnoase, a altor produse ale pădurii.

În cadrul extins al economiei forestiere, două aspecte trebuie să constituie obiective ale programelor de dezvoltare şi amenajare rurală. Primul se referă la extinderea pădurilor prin noi plantări, a perdelelor forestiere de protecţie, întreţinerea pădurilor actuale, iar al doilea aspect cuprinde exploatarea raţională a pădurilor şi prelucrarea materialului lemnos brut în produse finite înalt prelucrate cu valoare adăugată ridicată.

Conform experților, extinderea pădurilor este o prioritate a reconstrucţiei ecologice deoarece țara are foarte multe zone colinare (Podişul Transilvaniei, al Dobrogei şi al Moldovei) cu acoperire forestieră mică. În zonele de câmpie, despădurirea excesivă a cauzat aridizarea, stepizarea excesivă şi, pe alocuri, chiar deşertificarea iar în zonele de deal eroziunea masivă a solului. Specialiștii consideră că, în condiţiile proprietăţii funciare private, împădurirea trebuie făcută prin programe de lungă durată şi cu avantaje economice pentru proprietari. Proiectele de împăduriri şi de plantare a perdelelor de protecţie trebuie să aibă arie de cuprindere la nivelul comunităţilor locale judeţene sau regionale (zonale). În acest sens, trebuie luat în calcul și principiul privind reechilibrarea ecologică a terenurilor proprietarilor, în sensul în care aceasta trebuie plătită de toţi beneficiarii ei, atât de comunităţile locale sau regionale, iar în cazul unor lucrări de mai mare anvergură din investiţii publice, prin intermediul bugetului de stat sau proprietarilor de teren

47.

O componentă importantă a economiei rurale în zona montană o reprezintă economia vânatului şi a pescuitului sportiv, activităţi extrem de căutate, apreciate şi bine plătite de turiştii români, dar mai ales străini. Cele două activităţi, datorită absenţei infrastructurii de calitate, echipării teritoriului montan şi a pensiunilor, confortul precar, reprezintă încă pentru România factori restrictivi care fac economia vânătorii şi pescuitului necompetitivă comparativ cu alte ţări, inclusiv vecinii apropiaţi. Este suficient să amintim că ţara vecină, Ungaria, cu suprafaţa montană acoperită cu pădure de circa 7–8 ori mai mică faţă de a României, obţine de 5,5 ori mai multe venituri din vânătoare şi pescuit, faţă de ţara noastră.

Economia zonei montane, prin resursele naturale durabile pe care le cuprinde, reprezintă una din problemele economice şi sociale majore pentru economia rurală a României. Importanța acestei zone este dată în primul rând de întinderea pe suprafețe importante la nivelul României, pe aproape 73.300 km

2 (29% ), cu o suprafață de 4,4 mil. ha acoperite cu păduri,

2,4 mil. ha de pajişti naturale.

La nivelul zonelor montane, conform statisticilor, locuiesc 3,2 milioane de locuitori în 1,2 milioane de gospodării ce au în proprietate 2,9 mil. ha teren agricol, din care 500.000 ha teren arabil.

47 CDSR

68



68

Activitatea economică de bază din zona rurală montană a României este agricultura, suprefețele destinate agriculturii fiind aici de dimensiuni mai reduse decât în zonele de câmpie, cu o dimensiune medie a fermelor de 3,9 ha, dimensiunea economică a fermei raportată la un hectar de 253 de euro, iar raportată la unitatea de muncă anuală de 1.631 de euro (cea mai mică din ţările montane), rezultând, din aceste date, slaba productivitate a fermelor montane româneşti, şi, drept consecinţă, veniturile mici ale fermierilor.

Agricultura este practicată, în mare parte în ferme de sub 2 ha iar principala activitate este creşterea animalelor. În zona montană se cultivă pomi fructiferi şi viţă de vie pe o suprafață de 47.000 ha, suprafața arabilă fiind cultivată mai ales cu cartofi sau porumb.Un element definitoriu al zonei montane din România este suprafața de pajişti şi păşuni de peste 2,1 milioane ha cu o mare valoare naturală, atestată de cercetările realizate de ASAS

48 și institutele de specialitate. Echilibrul

agro-pastoral a fost prezervat la nivelul acestora, mai ales datorită agriculturii tradiționale ce implică pășunatul animalelor și cositul ierbii. Chiar și în aceste condiții, calitatea păşunilor şi fâneţelor s-a degradat datorită reducerii numărului de animale, abandonului sau lipsei lucrărilor de întreţinere a pajiştilor şi păşunilor. Conform studiului menţionat mai sus, densitatea animală este la 50% faţă de încărcătura maximă. Din datele furnizate de APIA, s-au solicitat plăţi de agro-mediu pentru 1.236.480,91 ha (60% din suprafaţa acoperită cu păşuni şi fâneţe din zona montană). Un avantaj al celor prezentate mai sus privește posibilitățile de practicare a turismului montan și agroturismului, datorită resurselor importante de peisaj conservat în mare parte, de posibilitatea urmăririi vieţii tradiționale din mediul rural, dar și potenţialului agricol şi silvic al zonei de munte.

Figura 4.24. Capacitate de cazare în pensiunile agroturistice Sursa: MADR, preluare, Analiza socio-economică în perspectiva dezvoltării rurale, 2014-2020

Caracterul natural al ecosistemelor forestiere din România este demonstrat şi de prezenţa unei game largi din fauna europeană de pădure. România deţine circa 60% şi, respectiv, 40% din populaţiile europene de urşi şi lupi. Este remarcabilă, de asemenea, diversitatea biologică specifică ecosistemelor forestiere din Delta Dunării, entitate de mare importanţă pentru

migraţia păsărilor.

48 Academia de Științe Agricole și Silvice


69

Harta 4.12. Zona montană din România

Deşi există unele semnale pozitive de extindere a turismului rural şi a agroturismului montan, există o serie de factori restrictivi care limitează extinderea acestora la capacitatea oferită de peisaj şi cultura tradiţională, precum elemente de context, ce țin de accesibilitatea generală către zonele turistice, de strategia de comunicare a turismului românesc în general, care nu găsește un loc economiei turistice, exploatării necontrolate a pădurilor și complicitatea celor care gestionează de multe ori resursele silvice.

Aceste probleme importante sunt responsabile de faptul că numai 0,1% din economia rurală a României provine din agroturism, comparativ cu 4,4% în ţările UE, este un indicator economic edificator pentru caracterizarea stării de precaritate a agroturismului românesc. Rezultă, din aceste date, faptul că sunt necesare investiţii importante (educaţionale, financiare).

Figura 4.25. Distribuția pe specii Sursa: Strategia Națională Forestieră

70



70

O altă problemă structurală a sectorului forestier vizează deficitul de personal calificat și baza de selecție este o problemă majoră a zonelor montane din România. Aceasta problemă este direct corelată cu dezvoltarea rurală în general. Emigrația a cunoscut o importantă dezvoltare în ultimii ani, statistica indicând o tendință puternică de plecare din mediul rural, dar mai ales, din zonele montane. Se observă acest trend mai jos.

Harta 4.13. Emigranți pe localități de plecare, 2009, mediul rural Sursa: INS

Zona de munte este cea mai afectată de emigrație, putem observa acest lucru din harta de mai sus. Județele Brașov, Maramureș, Sibiu, Hunedoara, Suceava sunt extem de afectate de acest fenomen. Pe termen mediu, efectele sunt pozitive, încurajate de creșterea consumului în aceaste zone cu ajutorul banilor ce sunt aduși în țară, pe termen mediu și lung, efectele asupra populației, educației și ocupării în economia agricolă au forestieră montană, au efecte negative. Acestea pot ajunge la depopularea masivă a zonelor de munte, generată de dinamica naturală.

Resursa umană în deficit reprezintă una dintre problemele cheie ale muntelui, fiind un factor al stabilității economice al acestei zone. Zonele montane defavorizate, rămase în urmă din punct de vedere al dezvoltării rurale datorită condiţiilor naturale dificile, au început să fie abandonate în ultimele decenii într-un ritm din ce în ce mai accelerat. În special tinerii din zona montană părăsesc treptat şi definitiv muntele în căutarea unor condiţii de viaţă mai uşoare şi venituri mai mari obţinute cu eforturi mai reduse, în mediul urban sau în alte ţări.

În ultimii ani, populaţia din zona montană, deşi are marele avantaj de a fi adaptată atât fizic cât şi psihic constrângerilor naturale, s-a redus constant, ajungând în 2011 la 3.270.793 de locuitori faţă de 3.361.070 de locuitori în anul 2005 (conform datelor furnizate de INS). Reducerea cea mai accentuată s-a înregistrat pentru categoria de persoane cu vârste cuprinse între 0 şi 19 ani, iar la categoria de vârstă peste 65 de ani înregistrându-se o creştere (2,6%), ceea ce indică o tendinţă de îmbătrânire a populaţiei. La celelalte categorii de vârstă (20-45 ani şi 46-65 ani) creşterea a fost de 1,8%, respectiv de 0,6%.

O problemă și o recomandare necesară privind economia montană este accesul deosebit de redus la piețe de desfacere și noduri logistice pentru desfacerea produselor realizate. Distanțele mari până la aceste puncte logistice dar și infrastructura deosebit de proastă, conduc la creșterea prețurilor produselor la nvelul zonei montane. Trebuie de asemenea create unități de procesare a cărnii, laptelui, lânii, fructelor de pădure.


71

III. 1.2.e. Probleme ale sectorului forestier din România - Accesibilitatea redusă a fondului forestier

Lipsa drumurilor forestiere necesare accesului pentru exploatare se face simţită mai ales în zonele de munte iar arborii ajunși la vârsta optimă nu pot fi recoltaţi la timp, intrând apoi în faza de degradare lentă.

- Tăierile ilegale

Așa cum indicam mai sus, ilegalitățile din sector sunt extrem de grave, fapt indicat de dispariția unor suprafețe extinse de păduri, corelat cu faptele cuprinse de organizații specializate în monitorizarea pădurilor. Conform specialiștiulor, tăierile ilegale conduc la deteriorarea fondului forestier dar și la introducerea pe piaţă a unei mase lemnoase pentru care nu se poate stabili lanţul de custodie, conducând la o subvalorificare a lemnului vândut (Studiu APMR, 2013).

- Slaba pregătire profesională

Recoltarea lemnului, transportul de la pădure, selectarea sortimentelor optime din arborele întreg solicită pregătire profesională adecvată. În prezent, din cauza eșecului învățământului mediu silvic, liceele de specialitate și-au închis porțile, în marea majoritate. Trebuie alocate resurse și identificate nevoile de instruire, pentru corelare intersectorială (Ministerul Educației și Ministerul Mediului).

- Utilizarea lemnului ca principală resursă energetică în zonele rurale

Așa cum indică și o statistică comparativă europeană de mai sus, lemnul ca resursă energetică este extrem de utilizat în România., mai ales datorită prețului acestuia și puterii de cumpărare a mediului rural montan (mai ales). Lipsa infrastructurilor de încălzire pe gaz în sate, precum și falimentul sistemelor publice de termoficare din orașele mici, monoindustriale, au condus la o dinamică în creștere a utilizării lemnului pentru foc. Specialiștii arată că riscul este ca arbori de calitate ce pot produce creștere economică prin export, sunt exploatați pentruputerea lor calorică.

- Infrastructura insuficientă

Deși au fost finanțate prin intermediul PNDR, măsura 125, investițiile în drumuri forestiere sunt insuficiente în prezent pentru a asigura lanțuri de exploatare a lemnului care să îmbunătățească profitabilitatea exploatărilor foretiere. Legislația privind Parteneriatul Public Privat este nefinalizată și nu poate conduce la realizarea unor investiții autorități locale – agenți economici care să creeze locuri de muncă și să conducă la dezvoltarea zonelor forestiere.

- Vânzarea lemnului brut la export cu o valoare adăugată mică

România vinde mai ales sortimente primare de lemn (buşteni, cherestea) la export și mai puțin produse cu valoare adăugată mare precum mobila. Acest lucru trebuie, ca și în cazul sectorului agricol, combătut prin mijloace financiare, de proprietate, de organizare a piețelor locale sau prin simple mijloace legale.

- Sistem informatic pentru custodia masei lemnoase

Noua strategie forestieră a UE solicită în mod specific crearea unui sistem informatic pentru păstrarea unei statistici corecte și evidenței masei lemnoase. În prezent, specialiștii consideră că nu se poate stabili lanțul de custodie al lemnului, ceea ce duce la competitiție in corectă și evaziune fiscală. De asemenea, trebuie instruiți specialiști la nivelul Ministerului Mediului.

- Certificarea pădurilor

Standardele FSC (Consiliul de Administrare al Pădurilor) şi PEFC (Programul de Aprobare al Sistemelor de Certificare Forestieră). Pădurile necertificate sunt de natură să decedibilizeze România ca actor important pe piața lemnului și produselor generate. Mai mult, certificarea conduce la posibilitate de a verifica lanţul de custodie pentru masa lemnoasă exploatată, asigurând credibilitatea dar și încrederea operatorilor economici de pe lanțul de exploatare.

72



72

III.1.3. Analiza sectorului piscicol

III.1.3.a. Context

Uniunea Europeană, prin intermediul Direcției Generale Afaceri Maritime și Pescuit, a inițiat la sfârșitul perioadei de programare 2007-2013, o nouă etapă de planificare strategică care se concretizează într-un pachet de documente, rezultate ale experienței Comisiei Europene în domeniu, dar și a progreselor întregistrate de statele membre ca urmare a implementării Programelor Operaționale de Pescuit. Politica de pescuit a UE nu vizează doar componenta de pește, dar și gestiunea corectă a resurselor marine și de apă, astfel încât să se asigure durabilitatea resursei. Prin Strategia Europa 2020, UE își propune să readucă economia europeană pe linia de plutire, astfel încât să se poată reveni la competitivitate și să se creeze locuri de muncă și coeziune socială și în sectorul maritim, prin crearea sustenabilă de locuri de muncă.

În iulie 2011, Comisia a adoptat un pachet de inițiative ce conține și noi propuneri legislative, cu scopul realizării reformei politicii comune în domeniul pescuitului. Obiectivul acestui demers este acela de a pune bazele unui pescuit sustenabil, cu respect pentru ecosistem, asigurându-se în același timp aprovizionarea cu alimente de calitate, prosperitatea comunităților din zonele de coastă, rentabilitatea întreprinderilor și locuri de muncă mai atractive și mai sigure. Comisia Europeană a propus înființarea unui Fond european pentru pescuit și afaceri maritime, care are ca obiectiv să îmbunătățească sustenabilitatea și performanțele pescuitului de coastă la scară mică, să promoveze acvacultura și să ajute la crearea de locuri de muncă în comunitățile maritime

49.

Noua Politică Maritimă și de Pescuit urmărește atingerea următoarelor obiective:

- promovarea pescuitului și acvaculturii competitive, viabile economic și sustenabile din punct de vedere al protecției

mediului; - încurajarea implementării programului de pescuit; - promovarea unei dezvoltări teritoriale echilibrate și inclusive pentru zonele de pescuit; - încurajarea dezvoltării și implementării Politicii Maritime Integrate a Uniunii Europene, complementar cu politica de

coeziune și Politica Comună pentru Pescuit.

Tot la nivelul Comisiei, au fost discutate inițiativele privind Strategia transportului maritim până în 2018, acțiunile de modernizare a florelor de pescuit de tip Leader Ship, toate aceste elemente având rolul de a îmbunătăți politicile de pescuit și situația pescuitului în Europa (al patrulea producător de pește mondial).

Un aspect cheie al politicii europene, se referă la amenajarea spațiului maritim (Planificarea Spațiului Maritim - MSP) și managementul integrat al zonelor de coastă (ICZM). Aceste două componente sunt cele care asigură planificarea transfrontalieră a apelor marine și ajută la managementul zonelor de coastă. Pe lângă aspectele de sustenabilitate, inițiativele sunt reponsabile de o mai mare coerență la nivelul economiilor de pescuit, asigurând previzibilitatea capturilor și trasabilitatea lor. Comisia consideră că au fost înregistrate anumite progrese în ceea ce privește implementarea strategiilor naționale în domeniul ICZM, dar rapoartele pe 2011 din partea a 16 state membre ale UE reflectă decalaje mari între state. În 2011, a intrat în vigoare Protocolul ICZM la Convenția de la Barcelona și astfel ICZM a devenit obligatoriu pentru statele membre de pe coasta Mării Mediterane. Următorul pas este reprezentat de o propunere legislativă a Comisiei Europene cu privire la anunțat că va înainta o propunere legislativă privind MSP și ICZM înainte de sfârșitul anului 2012. Aceste elemente sunt planificate la nivelul unei foi de parcurs a spațiului maritim, ce reflectă obligațiile pe care statele membre, inclusiv România, le au de a programa intervențiile la nivelul mării. Această strategie va trebui corelată cu gestionarea integrată a zonelor costiere, care intră în același pachet de regulament. Situația comparativă la nivel european, plasează România pe un loc destul de jos în clasament, chiar după Ungaria, Bulgaria sau Cehia. Astfel, Bulgaria a raportat în 2009 o captură de 8.979 de tone (aproximativ 0,18% din producția UE), în timp ce România a raportat o captură de 4.020 de tone (aproximativ 0,08% din producția UE). România prinde caras, scrumbie și plătică, ca principale specii de pește maritim. Pentru sectorul pescuitului, clasamentul european situează România pe locul 14 la nivelul Uniunii Europene, sub state care au resurse acvatice și de sol mai puțin dezvoltate. De exemplu, Cehia sau Finlanda, state cu mai puține resurse de ape interioare și râuri, reușesc să aibă producții mai mari decât România. România este mai dezvoltată decât Bulgaria în ceea ce privește resursele de acvacultură, cu o producție de peste 13.000 de tone, față de 7.912 tone în Bulgaria, dar are o problemă de competitivitate, pentru că raportează o cifră de afaceri de 16 milioane de euro, în timp ce Bulgara a avut o cifra de afaceri de 19 milioane de euro. Economia sectorului piscicol este așadar puțin competitivă în România, un etalon de competitivitate putând fi Ungaria, care, cu o producție apropiată de cea a României, produce o cifră de afaceri de 24 de milioane de euro.

49 COM 2012_0491, p 4


73

Comparația cu Bulgaria este fezabilă și din punctul de vedere al speciilor capturate din Marea Neagră, iar dinamica mai bună a Bulgariei indică o preocupare mai mare pentru sectorul pescuitului, asociat și sectorului turistic mai dezvoltat pentru partea litorală a acestei țări. Comparația cu statele UE și Bulgaria arată și faptul că România este țara cu cele mai mici efective privind vasele de pescuit. Dacă Bulgaria are o flotă compusă din 7.405 vase cu o putere de 61.698 kw, România are doar 485 vase cu o putere de 6.939 kw. Comparativ, Slovacia, cu un număr mai mic de vase, are o putere instalată mai mare, de 10.943 kw, în condițiile unei economii piscicole mai mici decât România

50. Și la indicatorul număr de angajați, România are

244 de angajați raportați în 2009, în timp ce Bulgaria are 1.430 de angajați.

Figura 4.26. Performanța acvaculturii în UE (volum și cifră de afaceri) Sursa: DG MARE, EUROSTAT, 2010

Sectorul de procesare la nivel european este reprezentat de 3.700 de companii care au 120.000 angajați. Acest sector produce în primul rând conserve de pește și prepară pește, crustacee și moluște. Cu o cifră de afaceri de 20 de miliarde de euro, sectorul de procesare european este condus de Marea Britanie, Spania, Franța, Germania și Italia. România, cu un output de aproximativ 50 de milioane de euro, este în josul clasamentului, reușind să depășească Ungaria, Bulgaria sau Cehia. În 2009, România angaja 1.370 de persoane în acest sector, conform surselor Eurostat. În 2010, datele FAO arată că persoanele angajate în sectorul piscicol (cu procesare), erau în număr de 10.600.

În România, activau în sectorul procesare un număr de 35 de companii, care, raportat la Polonia de exemplu, cu 336 de companii, este extrem de scăzut. Cea mai relevantă imagine este oferită de balanța comercială în sectorul piscicol. România importa în 2010 un volum de 87.732 kg în valoare de 132.276 mil. euro, în timp ce exporta 4.381 tone, în valoare de 13.013 mil. euro. Imaginea la nivel european este una destul de proastă iar sectorul piscicol din România are nevoie de o strategie matură. Strategia va trebui să ia în calcul elementele strategice menționate la nivel european și va trebui să includă atât elemente de protecție a specțiilor și habitatelor marine cât și crearea unei piețe funcționale. În acest sens, Programul Operațional pentru Pescuit pentru perioada 2014-2020, va trebui să performeze mai bine decât actual program piscicol, care a funcționat sub așteptări.

50 EU Fishing Fleet Register, 2011

74



74

III.1.3.b. Indicatori naționali

În anul 2007, în Statele Membre ale Uniunii Europene consumul de peşte era, în medie, de 20 kg/locuitor/an, cei mai mari consumatori fiind Portugalia şi Spania cu 48, respectiv 45 de kilograme pe locuitor pe an. Conform rapoartelor oficiale FAO în România în 2007, consumul de peşte era de doar 5,26 kg pe locuitor pe an. În 2007, România asigură din producţia proprie doar 25-30% din consumul total de peşte, care se ridica la 90.000 de tone.

Producţia de peşte din acvacultură a fost în 2007 de aproximativ 17.000 de tone, respectiv 18% din consumul anual, iar restul până la 90.000 de tone, consum naţional anual, a fost acoperit prin importuri.

Folosind ca referință anul 2007, putem face o comparație cu statisticile anului 2009, pentru a observa eventuale dinamici. În 2009, conform altor unor surse neoficiale, în România se înregistra un consum de peşte de 3,8 kg/locuitor/an, iar analiştii de erau de părere ca piaţa totală de peşte (proaspăt şi congelat) va continua să crească cu circa 25-30% în fiecare an.

În 2009, consumul de peşte pe locuitor şi an în România se situa la 19% faţă de media europeană. Având în vedere amploarea pieţei negre (conform rezultatelor preliminare ale unui studiu în pregătire în 2011, realizat de Institutul de Cercetări şi Proiectări Delta Dunării), peste 50% din peştele pescuit în Delta Dunării este comercializat pe piaţa neagră, ceea ce face foarte dificil de estimat consumul real de peşte din România şi evoluţia în timp a acestuia

51.

Se observă scăderi continue a consumului de peşte în România, de la 5,26 kg/locuitor/an în 2007, la 3,6 – 4 kg/locuitor şi an în 2008 şi aproximativ 3,8 kg/locuitor/an în 2009. Aceste date reflectă situația pisciculturii în România.

Patrimoniul de interes piscicol al României se compune din: - 500.000 ha ape stagnante: - 300.000 ha lacuri și bălți, - 100.000 ha amenajări piscicole - 66.000 km ape curgătoare - 25.000 kmp ape marine

Ponderea sectorului agricol în Valoarea Adăugată Brută la nivel național și în Produsul Intern Brut are valori mici, datorate dezinteresului pentru politicile publice și dezvoltarea domeniului. Datele disponibile arată că, pentru 2008, sectorul nu contribuia decât cu 0,86% din PIB, un procent în creștere totuși față de anii anteriori.

Resursa umană ocupată în sectorul de pescuit este deosebit de redusă. Astfel numărul persoanelor ocupate în sectorul de persuit a avut o dinamică negativă, scăzând de la 4.000 de persoane ocupate la 3.000 pentru 2008, în timp ce numărul angajaţilor a scăzut de la 3.000 de persoane în 2005 la 2.000 de persoane în 2008.

FAO a raportat un număr de 10.600 persoane care activau în 2010 în sectorul piscicol din România, printre aceștia menționând: 46% pescari, 18% persoane ce activau în acvacultură, 27% persoane active în pescuit în ape interioare și 9% persoane ocupate în pescuitul marin. Delta Dunării concentrează un număr semnificativ de persoane care activează în sectorul piscicol, chiar dacă aceasta este o estimare bazată pe inferențe statistice. La o populație a zonei de aproximativ 200.000 persoane, din Tulcea și comunele Deltei Dunării, statistica Rezervației Biosfera Delta Dunării indică un număr de 15,3% persoane angajate în sectorul de pescuit și piscicultură. Tot în anul 2008, raportarea FAO indica că România are un număr de 3.000 de pescari ce utilizau bărci sub 5 metri lungime pentru pescuit și dispozitive pasive de pescuit.

Indicatorii de productivitate din sector reflectă gradul de modernizare al mijloacelor de producție al pescarilor sau al exploatațiilor piscicole. Conform INS, costul forței de muncă în piscicultură a fost de fost de 1.309 de lei/persoană pe lună, raportat la 2.296 de lei (aproximativ 547 de €) pe persoană/lună – costul mediu pe economie. Costul orar al forţei de muncă este în pescuit şi acvacultura de 7,65 de lei/ora (1,82 de €/ora), raportat la 13,32 (aproximativ 3,17 €) – media pe economie.

Salariul mediu brut în pescuit şi acvacultură a fost în anul 2008 de 998 de lei/lună (aproximativ 238 de €/lună, la un curs mediu anual de 4,19 leu/€ ).

51 Raport de Evaluare Intermediară a POP, noiembrie 2011, Soges spa


75

Tabel 4.19. Persoane angajate în piscicultură Sursa: Anuarul Statistic al României, 2010

Educația din domeniu este importantă pentru dezvoltarea resurselor umane. Din păcate, specializarea este din ce în ce mai slabă, pe măsură ce unitățile productive se reduc. Mediul privat este interesat mai ales de soluții tehnice gata realizate, achiziționate prin fonduri europene de exemplu, din străinătate, iar cererea pentru personal specializat este așadar mică din partea pieței. În 2010/2011, patru universităţi de stat ofereau locuri în specializarea piscicultură:

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (Facultatea de zootehnie avea la specializarea Piscicultură şi acvacultură 20 locuri buget şi 25 locuri cu taxă (total 45);

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca avea la specializarea Piscicultură şi acvacultură 30 locuri buget şi 10 locuri cu taxă (total 40);

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara avea la specializarea Piscicultură şi acvacultură 15 locuri buget şi 20 locuri cu taxă (total 35);

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi avea la specializarea Managementul exploataţiilor în acvacultură un număr de 20 locuri buget şi 10 locuri cu taxă (total 35);

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, specializarea pescuit şi industrializarea peştelui (120 locuri buget şi 65 locuri cu taxă.

Datele indică un interes redus pentru educația în domeniu, corelat cu reducerea numărului de angajați și exploatații de acvacultură. Proiectele finanțate cu ajutorul banilor europeni pot revigora industria locală de pește dar nu există încă rezultate referitoare la ceea ce a fost absorbit efectiv și nici daca proiectele și activele achiziționate au VAN-uri pozitive.

În iulie 2011, Registrul unităţilor de acvacultură cuprindea 857 de unităţi, ceea ce reprezintă o creştere de 2,24 ori faţă de numărul din 2005. Există însă unităţi de acvacultură care, dintr-o interpretare eronată a legislaţiei, au două sau mai multe licenţe. În cifra de 857 sunt incluse şi licenţele expirate. Conform estimărilor ROMFISH, sunt înregistrate şi active un număr de aproximativ 500 de unităţi de acvacultură. Cu aceste date corectate, creşterea este de doar 500/381 = 1,31.

Figura 4.27. Producția anuală a acvaculturii Sursa: Eurostat

Producția anuală ne oferă imaginea unei creșteri a cantității de pește, de la 9108 tone în 2007 la 13.131 tone în 2010. Creșterea este importantă și se reflectă, până în 2009, și în cifra de afaceri și profitabilitate (vezi grafic 4.28).

76



76

Figura 4.28. Evoluția cifrei de afaceri

Sursa: Evaluare intermediară a Programului Operațional de Pescuit

Reducerea principalilor indicatori financiari este pusă pe seama creșterii TVA la 24% din anul 2010, precum și pe seama crizei creditării sau pe reducerea consumului. Cifra de afaceri a avut o evoluție pozitivă în perioada 2008 – 2010, cu o descreștere în 2010 față de 2009, ceea ce face dificil de prognozat dinamica viitoare. Important în această prognoză este să pornim de la situația în care există peste 60 de procesatori de pește în piață, precum și peste 33 de supermaketuri ce procesează pește de acvacultură.

Situația economică a procesatorilor din domeniu nu este deosebită, profitabilitatea acestora scăzând de la an la an substanțial. Astfel, pentru anul 2010, profitul a fost de 2.638.383 mil. de lei, în scădere abruptă de la 8.528.207 mil. de lei în anul 2009.

Figura 4.29. Evoluția cifrei de afaceri și profit pentru 20 de procesatori Sursa: Soges Spa, Evaluarea Intermediară a POP

Sectorul piscicol este foarte slab pregătit pentru competiția de piață în Europa. Investițiile care au fost realizate generează produse mai ales pentru piața internă. Sectorul nu este foarte competitiv, iar companiile din domeniu nu au o activitate economică substanțială, în sensul în care nu au nici dimensiuni care să le permită acest lucru și nici profitabilitatea care să indice o dezvoltare de anvergură.

Un factor important în ceea ce privește evoluția sectorului de pescuit se referă la modul în care exporturile vor fi acoperite prin importuri în anii următori. În prezent, România comercializează cantități substanțiale de pește refrigerat, importat la prețuri mici și cantități mari, cu economii de scară ale flotelor marine de pescuit. Se poate însă pune accent pe acele produse specifice Mării Negre și acvaculturii, ce pot deveni competitive ca preț la export, dacă sunt dezvoltate proiecte de investiții prin intermediul Programului de Pescuit și Piscicultură, din perioada 2014-2020. Dacă putem produce la prețuri mici, putem deveni exportatori în state vecine, mai ales în granița externă a UE, în Moldova și Ucraina.


77

Figura 4.30. Ponderea pisciculturii în VAB și PIB Sursa: Analiza socio-economică a sectorului piscicol, AM POP, 2012

Observația este că sectorul are o pondere valorică scăzută, fapt ce indică nu numai că România nu contează pe piața de export, dar și că producția internă a scăzut considerabil. Revenind la argumentația de mai sus, România își poate propune să cucerească piețe abordabile, dar, în primul rând, să producă pentru autoconsum cantități suficiente de pește, specii autohtone. Accentul se poate pune mai ales pe producția de acvacultură, dar se pot exploata rațional, în limitele permise de lege, de diferite statuturi de arii protejate (exemplul Biosferei Delta Dunării) și de resursele de râuri. În acest sens, importantă este îmbunătățirea capacității organismelor de inspecție și creșterea parteneriatului cu sectorul ONG, mai ales cu Asociațiile de Pescuit și Vânătoare, pentru a reduce exploatarea arbitrară și braconajul.

Faptul că valoarea adăugată brută a scăzut la rândul în perioada 2005 în 2008, de la 0,58 la 0,49, poate reflecta și faptul că sectorul a cunoscut o restructurare a unităților de piscicultură la nivelul României. Din păcate, statisticile din domeniul pescuit sunt dificil de identificat, una dintre recomandările strategiei fiind ca această statistică, care trebuie să fie una teritorială, să fie îmbunătățită. În acest moment, cadrul instituțional în domeniu indică lipsa unor instituții cu competențe clare pentru raportare, nivelul central fiind cel care are sarcina realizării acestui demers.

Figura 4.31. Productivitatea muncii în sectorul piscicol Sursa: Analiza socio-economică a sectorului piscicol, AM POP, 2012

Productivitatea muncii a crescut nu numai datorită investițiilor și pregătirii adecvate a personalului, dar mai ales datorită creșterii salariului mediu pe economie. Un alt sprijin a venit și ar putea veni în perioada programării finnciare europene 2014-2020, din partea fondurilor europene, dar, cu cu toate că au existat unele inițiative private concentrate mai ales pe procesare și marketing a produselor piscicole, și a creării unor ferme de acvacultură, nu există foarte multe stimulente pentru dezvoltarea sectorului. Un subdomeniu important al dezvoltării secorului, mai ales în contextul obiectivelor tematice ale Strategiei Europa 2020 ce pun accentul pe inovare, se referă la dezvoltarea cercetării în sector, unde sectorul piscicol nu are o dezvoltare prea bună. Cercetarea trebuie să se refere la componenta biologică și de climat, dar și la noi metode de management a culturilor piscicole, marketing și chiar branding al produselor piscicole, mai ales într-un context atât de global. Cercetarea și educația de specialitate se realizează mai ales la nivelul Facultăților de Agronomie și specializărilor menționate, dar cercetarea în domeniu nu este foarte competitivă, spre deosebire de agricultură, unde încă există institute de cercetare și stațiuni funcționale care produc încă rezultate: metode de cultură, soiuri, tipuri de îngrășăminte etc. Lipsa de competitivitate este indicată de numărul foarte scăzut de proiecte de cecetare, numărul scăzut de parteneriate cu mediul de afaceri sectorial, prezența pe piețele internaționale și în proiectele de cercetare internaționale de tip Framework, de exemplu.

Un exemplu pozitiv în domeniul cercetării specializate în biodiversitate și zone fluviale și maritime este Institutul de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării, cu un număr important de proiecte internaționale, specializate pentru zona Mării Negre, Deltei Dunării și elementelor componente ale biodiversității de la nivelul acestora. Au fost realizate proiecte în cadrului Programului Cadru 7, în parteneriate internaționale de anvergură, pe teme de protecție a apelor și biodiversității, de protecție a cadrului legal privind pescuitul în Marea Neagră, de prevenire a poluării maritime din cauza poluării fluviale.

78



78

Un factor al lipsei unui cadru de cercetare mai dezvoltat este și subdezvoltarea zonelor piscicole, teritoriile unde piscicultura este resursă naturală sunt și teritorii foarte sărace. În Dobrogea de exemplu, teritoriu care înglobează Rezervația Naturală Biosfera Delta Dunării, ponderea pisciculturii este redusă în PIB-ul județean. Problemele aici sunt de altă natură, referindu-ne aici la problemele generate de riscurile naturale generate de poziția inundabilă și de nevoia de a conserva fauna din biosferă, deziderat ce intră oarecum în contradicție cu exploatarea piscicolă de mari dimensiuni. Cu toate acestea, numeroase ferme piscicole au fost dezvoltate, ferme ce asigură echilibrul natural prin populare controlată. Aceste ferme pot deveni competitive, atât prin producția vândută cât și prin atractivitatea pe care o oferă la nivel culinar, pentru turiștii ce vizitează Delta Dunării.

Marea Neagră are la rândul său un potențial important pentru pescuit maritim, dar România nu exploatează decât la nivel individual această resursă. Flotele de pescuit nu există iar adeseori România suprinde pescadoare străine pe teritoriul său, semn că resursele există iar alte flote sunt preocupate de acest lucru. Autoritățile din domeniu consideră că se impune identificarea unei noi generații de specialiști care să aibă o imagine clară a politicii europene privind zonele maritime și pescuit, politică la rândul său destul de divergentă. De aceea, România are nevoie de negociatori buni, astfel încât să poată avea un rol în gestionare politicii la nivel european. Ulterior, operaționalizarea politicii prin programe de finanțare piscicole, va fi mai facilă. Investițiile au fost disponibile pentru zonele de pescuit intensiv, iar în Delta Dunării a fost finanțat un Grup Local pentru Dezvoltare Durabilă Delta Dunării, grup care reunește o serie de actori importanți la nivel local (ADRBB, asociații active pe plan județean) dar mai ales localitățile din zonă (22 de localități): zona umedă a Deltei Dunării, Zona Continentală a Deltei Dunării, și o parte a orașului Tulcea. Inițiativa aparține Consiliului Județean Tulcea și asociației Ro-Pescador, iar prioritățile sale de investiții urmează să fie finanțate prin intermediul Axei 4 a Programului Operațional de Pescuit.

III.1.3.c. Investiții

Începând cu anul 2007, au fost disponibile pentru România, prin intermediului Fondului European pentru Pescuit, sume importante pentru tratarea economică a zonelor de pescuit cu deficit/rămase în urmă. În cazul României, aceste zone se suprapun cu zone care intră și în obiectivul de finanțare al politicii de coeziune, cu un PIB scăzut pe cap de locuitor. România a avut o alocare financiară de 230 milioane de Euro, o sumă care reprezintă 5% din alocarea totală pentru statele membre UE, mult peste alte state europene. România este al cincilea beneficiar al acestor fonduri, ca sumă totală.

Conform Autorității de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit, în perioada 2010 - noiembrie 2013 s-au încheiat 208 contracte, în valoare totală de 161.026.209 euro. În graficul de mai jos sunt reprezentate valorile aferente fiecărui judeţ, în lei.


79

Figura 4.32. Valoarea proiectelor POP la nivel judeţean, în perioada 2010 – noiembrie 2013 Sursa: http://www.ampeste.ro/

După cum se poate observa, Bucureşti-Ilfov ocupă primul loc în ceea ce priveşte valoarea totală a contractelor încheiate, cu peste 150.000.000 lei. Următoarele două poziţii sunt ocupate de judeţele Tulcea şi Timiş, valoarea acestora fiind aproximativ egală şi ridicându-se la aproape 60.000.000 lei. La polul opus, judeţele în care se înregistrează cele mai mici valori ale investiţiilor POP sunt Alba, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Gorj, Prahova, Neamţ, Maramureş, Dolj, Covasna, Suceava, Teleorman etc., aşa cum reiese din graficul de mai sus. Există de asemenea câteva judeţe în care nu a fost încheiat niciun contract, şi acestea sunt: Arad, Harghita, Sibiu, Vaslui şi Vâlcea. Ca trăsătură generală, judeţele care au ieşire la Dunăre sau la Marea Neagră sunt specializate în pescuit, majoritatea investiţiilor fiind făcute în acest sens (ex. Galaţi, Giurgiu, Tulcea, Constanţa, Călăraşi). Pe de altă parte, judeţele precum Braşov, Bihor, Sălaj, Hunedoara au realizat investiţii majore în domeniul acvaculturii (numeroase ferme şi crescătorii de peşte). O situaţie aparte se regăseşte la nivelur unor judeţe precum Covasna, Suceava, Teleorman, Maramureş, Vâlcea, care beneficiază deopotrivă de potenţial turistic şi potențial de acvacultură, premise care pot sta la baza dezvoltării fermelor piscicole şi practicării acvaculturii, dar care nu au investit în domeniu decât foarte puţin sau deloc.

80



80

Figura 4.33. Număr de proiecte/judeţ Sursa: http://www.ampeste.ro/

În ceea ce priveşte numărul de proiecte POP realizate la nivelul fiecărui judeţ, din graficul de mai sus reiese că primele două poziţii sunt ocupate de regiunea Bucureşti-Ilfov şi judeţul Tulcea (similar graficului anterior, cu privire la valorea totală în lei a proiectelor), cu 27, respectiv 26 proiecte, urmate de Călăraşi şi Constanţa cu câte 19. Toate celelalte judeţe se încadrează în intervalul 0-10 proiecte, majoritatea având în medie 3 contracte încheiate. Se observă, la nivel general, că mare parte dintre judeţele care deţin potenţialul necesar dezvoltării activităţilor piscicole, nu au realizat investiţii în domeniu.

III.1.3.d. Asociere și proiecte strategice Pentru implementarea Programului Operațional de Pescuit (POP) și operațiunilor finanțate de către program, autoritățile au finanțat crearea unor structuri parteneriale, reprezentative pentru zonele care se aflau în ținta măsurilor de specialitate, structuri care cunosc mai bine specificurile zonelor de pescuit. Aceste Grupuri de Acțiune Locală pentru Pescuit au constitutit și constituie un beneficiar prioritar pentru programul de pescuit și pentru Fondul European pentru Pescuit, acesta propunându-și dezvoltarea unor economii integrate ale zonelor de pescuit având la bază o asociere de actori comunitari care să realizeze dezvoltarea de jos în sus, în funcție de interesele locale de dezvoltare. Acest element de sustenabilitate va trebui menținut în programarea viitoare, programare care va pune accent la rândul său pe instrumentul de Dezvoltare Locală prin Acțiunea Comunității. Actualul POP a avut programate sume importante pentru sprijinirea Dezvoltării Durabile a Zonelor Pescărești, sume care au fost destinate realizării dezvoltării Grupurilor Locale de Pescuit și finanțarea strategiilor integrate ale acestor grupuri locale. Programul a prevăzut în faza de programare finanțarea a 15 Grupuri Locale, cu o sumă maximă de 100 milioane de Euro, activitățile finanțate constând în: finanțarea planificării strategice (Strategia de Dezvoltare), administrarea Grupului Local, achiziția unor echipamente importante pentru activitatea acestora și a unor evenimente pentru creșterea informării și coeziunii în cadrul grupului.


81

La finalul lui 2013, Autoritatea de Management a raportat constituirea a 14 Grupuri Locale, cu valori alocate implementării strategiilor în valoare de aproximativ 282 de milioane de lei și cheltuieli de administrare de aproximativ 23 de milioane de lei. Sumele se află sub alocarea totală și trebuie analizat la finalul programării actuale (decembrie 2015), dacă banii au fost absorbiți în întregime iar indicatorii au fost atinși. Coagularea a 14 Grupuri cu actori diverși reprezintă un prim pas către programarea integrată a dezvoltării din arealele piscicole. Majoritatea celor 14 Grupuri au fost realizate în zona nord-estică și sud-estică a teritoriului României, cu precădere în zona Prut-Dunăre, Delta Dunării și teritoriul asociat Mării Negre, dar au existat câteva inițiative și în sudul țării, pe Dunăre și în Făgăraș, având ca obiect pescuitul salmonidelor. Condiția de bază pentru finanțarea acestor Grupuri a fost existența unei suprafețe piscicole mai mici decât suprafața unui județ, să aibă continuitate teritorială, să aibă o populație de 10.000 – 150.000 de locuitori, cu o densitate a locuirii de sub 50 de locuitori/km , dar și, cel mai important, o industrie piscicolă cu o dinamică negativă și care trebuie asistată. Aceste Grupuri au accesat strategii ce cuprind investiții în infrastructură și marketing piscicol, urmând ca FLAG-urile, în baza unei competiții locale, să selecteze proiectele prioritare de investiții, sub auspiciile AM POP. Cea mai mare inițiativă financiară FLAG a fost cea inițiată în Delta Dunării, în valoare de 84 milioane de lei. La nivelul județului Tulcea, pentru zona Deltei Dunării a fost creată Asociatia Grup Local Pentru Pescuit Durabil in Delta Dunarii conform OG 26/2000 si în temeiul prevederilor POP 2007-2013 Axa 4 si a Reg.(CE) 1198/2006 a Consiliului Europei privind Fondul European pentru Pescuit. Asociația (FLAG) a fost astfel realizată pentru a putea asocia actorii cheie din sectorul pescăresc și cel al protecției mediului din zonă, cu scopul de a sprijini dezvoltarea zonei.

Grupul Local pentru Pescărie Durabilă în Delta Dunării a fost creat la iniţiativa organizațiilor reprezentative, la nivelul zonei, atât reprezentanți cheie ai administrației publice (Consiliul Județean Tulcea), cât și actori cheie din protecția mediului (Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării), organizațiilor non-guvernamentale cu activitate în zonă (Asociaţia de pescari Ro – Pescador, Asociaţia Black Sea, Asociaţia Pescarilor Rechinul), reprezentanți ai serviciilor comunitare. Scopul strategiei de dezvoltare locală integrată a zonei Grupului Local pentru Pescărie Durabilă în Delta Dunării îl reprezintă dezvoltarea durabilă a zonei pescăreşti. Alte inițiative FLAG importante, sunt: - Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă „Prut – Dunăre” Galaţi - Asociaţia „,Giurgiu – Tradiţia pescuitului Dunărean” - Asociaţia Grupul Local de Pescuit „Dunărea Călărăşeană” - Asociaţia Grupul Local Prietenii Pescarilor Olteni - Asociaţia Grup Local Pescăresc Botoşani - Asociaţia Grupul de Acţiune Locala pentru Pescuit Dunăre de Sud - Asociaţia „Grup local de acţiune pentru gestionarea durabilă a fondului piscicol în bazinul Siretului” - Asociaţia Grup Local Pescăresc „Calafat” - Asociaţia „Grup Local pentru Promovarea Dezvoltării Integrate a Zonei Pescăreşti a Judeţului Brăila” - Asociaţia Grup Local Pescăresc „Larga Jijia” - Asociaţia „Grup Local Dobrogea Nord” - Asociaţia „Păstrăvarii Făgăraşului” - Asociaţia „Grup Local Dobrogea Sud”

III.2. Tendinţe de evoluţie

Elemente orizontale:

În domeniul funciar: - Comasarea terenurilor va conduce la obținerea unor randamente mai mari ale producțiilor; - Gestionarea legislației cu privire la liberalizarea pieței funciare trebuie făcută cu precauție, astfel încât să protejeze și să asigure competiție în piață; - Înființarea unei agenții de reglementare a pieței funciare care să gestioneze piața terenurilor sub aspectul respectării reglementărilor și prevenirii monopolurilor; - Cadastrarea terenurilor agricole, astfel încât actorii din piața agricolă să fie motivați să fie activi în domeniul imobiliar.

Instrumente fiscale - Unificarea legislației privind impozitarea în agricultură pentru a preveni confuzia la nivelul fermierilor cu privire la obligațiile legale; - Eliminarea impozitului agricol pentru tinerii fermieri care se stabilesc în mediul rural și își întemeiază o exploatație (agricolă sau piscicolă), pentru o perioadă de minim 2 ani.

82



82

În domeniul reglementărilor: - Asocierea va fi afectată în continuare în lipsa unui cadru de reglementare a Parteneriatului Public Privat; - Dacă nu va fi simplificată legislația privind înființarea societăților cooperatiste și grupurilor de producători, asociate cu

prevederi clare de stimulare, prin exceptări sau avantaje fiscale, atunci situația din domeniul asocierii fermierilor nu se va îmbunătăți;

- Eliminarea unor interdicții privind exportul unor produse (carnea de porc în UE) sau privind producerea de sort de soia modificat genetic, pentru a îmbunătăți competitivitatea exploatațiilor;

- Identificarea unor măsuri de organizarea administrativă corectă a gestiunii infrastructurii de irigații.

Elemente specifice:

Valoarea scăzută a tehnologiilor de producție va continua să afecteze productivitatea culturilor agricole;

Modernizarea mijloacelor de producție în domeniu poate fi realizată prin programarea și utilizarea eficace a fondurilor europene și naționale;

Dezvoltarea precară a mediului rural va fi remediată prin amplificarea acțiunilor de dezvoltare, promovate de autoritățile administrației publice locale, bazate pe asigurarea infrastructurii de bază pentru realizarea investițiilor în agricultură, silvicultură și pescuit;

Prin utilizarea fondurilor privind dezvoltarea rurală și a pescuitului, se va reuși o creștere a valorii exporturilor la producțiile de câmp și menținerea unui deficit al balanței economice pe sectorul creșterii animalelor și industria alimentară;

Restituirea pădurilor va continua să greveze asupra dezvoltării în zonele montane;

Absența strategiilor de domeniu va genera un deficit de finanțare pentru respectivele domenii. Este nevoie în continuare de strategii pentru: horticultură, pomicultură, silvicultură, creșterea animalelor, a albinelor, pescuit, procesare alimentară, dar și pentru: asigurarea input-urilor, irigații, asociere, export, modernizare tehnologică;

Procesul de asociere sporadică și bazată pe stimulente imediate, fără o strategie de dezvoltare coerentă, va conduce la pierderea interesului pentru exploatarea economică a agriculturii și silviculturii;

Management defectuos al sistemelor de irigații se va propaga, dacă acestea nu sunt gestionate la nivelul potrivit (asociații de fermieri interesați direct în funcționalitatea infrastructurii);

Lipsa unei piețe regionale sau locale, va conduce la continuarea unei politici de piață care nu vor stimula suficient producția autohtonă;

Crearea de servicii și instrumente de piață de tipul burselor de cereale;

Crearea serviciilor de bază care să asigure baza de resurse umane pentru mediul rural este un proces dificil;

Lipsa de servicii de infrastructură de transport și logistică va afecta zonele rurale care vor rămâne la statutul de furnizor de materii prime, cu salarii mici, productivitate și randamente scăzute, generând migrația forței de muncă;

Specializarea regională va lua amploare în contextul noii programări financiare a UE;

Dinamica demografică va continua trendul negativ, cu migrația internă și externă;

Localizarea spațiilor de procesare va continua să fie orientată specific către mediul urban în lipsa unor măsuri de dezvoltare integrată a spațiului rural.

III.3. Priorităţi de dezvoltare

Dezvoltarea sistemului național de cadastru și carte funciară;

Echilibrarea balanței comerciale, mai ales prin încurajarea exporturilor de produse procesate, în special în sectorul creșterii animalelor;

Stimularea asocierii prin simplificarea legislației și asigurarea unor stimulente, financiare, prin: - Introducerea unor stimulente mai clare cu privire la constituirea Grupurilor de Producatori; - Comasarea terenurilor agricole prin politici publice agrare: facilitarea asocierii la nivel administrativ, reducerea numărului de avize și instituții implicate în procesul de asociere, preempțiunea la achiziția terenurilor pentru rezidenți, reducerea taxelor asociate transferului proprietății; - Cadastrarea terenurilor agricole prin intermediul unui program național;

Realizarea analizei de nevoi privind necesarul de finanțare pentru centre și depozite logistice;

Realizarea de analize teritoriale pentru identificarea investițiilor complementare FEADR, FEDR, FC și FSE pentru noua perioada de programare financiară 2014-2020;

Realizarea de centre de procesare logistica la nivelul zonelor cu specializarea agricolă: Nord- Est, Nord- Vest

Sprijinirea cercetării în parteneriat cu producătorii;

Finalizarea design-ului instituțional al Camerelor Agricole și întărirea acestora pentru a furniza consultanță fermierilor și zonei rurale în general;


83

Introducerea obiectivelor de conservare a peisajului în toate acțiunile administrației publice centrale, ale administrației publice locale, ale întreprinzătorilor și ale populației;

Protejarea spațiului rural care valorifică natura – mod de viață, mod de locuire, ocupații tradiționale, producție ecologică, produse tradiționale, eliminarea proceselor nocive, finanțare și fiscalizare specifice ș.a.;

Dezvoltare a turismului care valorifică peisajul (inclusiv flora și fauna), patrimoniul istoric și modul de viață tradițional;

Modificarea sistemului de raportare a producției și veniturilor, a datelor statistice, pentru luarea în considerație a aportului social al calităților naturii, al agriculturii, al patrimoniului istoric, al tradițiilor ș.a.;

Program de sprijinire a formării profesionale în sectorul primar;

Corelarea pieței muncii cu formarea profesională în sectorul primar;

Creșterea investițiilor brute în agricultură pentru antrenarea creșterii economice;

Elaborarea unui Plan Național de Elaborare a Dezvoltării Durabile a Acvaculturii.

III.4. Legături cu alte domenii

Studiul se corelează cu: Studiul nr. 5, Studiul nr. 11, Studiul nr. 8, dar şi cu celelalte studii din domeniile economic şi social.

La nivelul obiectivelor, politicilor şi programelor, Studiul 4. Activităţile din sectorul primar este în corelare directă cu Studiul 5. Activităţile din sectorul secundar, Studiul 6. Activităţile din sectoarele terţiar şi cuaternar, Studiul 7. Activităţile şi infrastructura turistică și cu Studiul 8. Context macroeconomic, politici bugetare şi finanţe publice în cadrul domeniului 2. Dezvoltare economică (sectoare economice), conducând la formularea obiectivului strategic OS2. Valorificarea specificului și potențialului economic al teritoriului. Acest obiectiv, împreună cu obiectivul strategic OS9. Crearea unui cadru instituțional și de reglementare adecvat pentru implementarea obiectivelor de dezvoltare (aferent Studiului 24. Structura şi funcţiile administraţiei publice și Studiului 25. Planificare strategică teritorială) corespund priorității incluse în Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020 PT4. Asigurarea competitivităţii globale a regiunilor pe baza economiilor locale puternice. Acestei priorități a Agendei Teritoriale 2020 îi corespunde una dintre cele cinci provocări identificare la nivelul dezvoltării teritoriale a României, şi anume SDTR3. Creşterea competitivităţii regionale şi locale prin coordonare eficientă şi planificare strategică.

III.5. Implicaţii economice, sociale, de mediu

Îmbunătățirea condițiilor de viață și a stării de sănătate a populației prin protecția mediului, a peisajului și a patrimoniului;

Mărirea cantităţii de produse tradiţionale (ecologice), cu urmări în protecţia mediului și valorificarea acestora;

Folosirea potenţialului uman local;

Dezvoltarea intelectualităţii locale;

Venituri mărite pentru personalul angajat şi pentru locuitori;

Stabilizarea populaţiei în localităţi;

Stimularea iniţiativei locale şi sprijinirea descentralizării;

Formarea sentimentelor de patriotism local, de înţelegere între locuitori, de omogenizare pe plan social, economic, etnic şi religios;

Mărirea veniturilor administrației publice locale și centrale prin turism, produse ecologice și altele;

Începerea procesului de schimbare a mentalităților populației – trecerea de la societatea care prețuiește în primul rând perisabilul (producția și consumul) la societatea care prețuiește în primul rând valorile perene (natura, modul de viață, patrimoniul cultural) ;

Respectarea reală în România a principiilor dezvoltării durabile;

Îmbunătățirea imaginii despre țară și locuitori pe care o are societatea internațională, mărirea încrederii în capacitățile organizatorice românești.

84



84

IV. Elemente strategice şi operaţionale

IV.1. Viziune și obiective strategice

Viziune: În orizontul 2035, sectorul primar va deveni factor de stabilitate şi de angrenare a potenţialului ţării, element de competitivitate în structura exporturilor României.

Obiective strategice domenii

Valorificarea specificului și potențialului economic al teritoriului (D2) S4. Sector primar

Obiective generale Studii

OGS 4.a Creșterea securității agro-alimentare a populației prin competitivitatea în sectorul agro-alimentar și forestier OGS 4.b Creșterea calității vieții în mediul rural OBG 4.c Dezvoltarea echilibrată prin utilizarea durabilă a resurselor din sectorul primar la nivel de teritoriu

Obiective specifice naționale

OSN 4 a) Dezvoltarea sectorului agro-alimentar și piscicol prin îmbunătățirea cadrului de reglementare Accesibilizarea pieței funciare prin dezvoltarea sistemului de cadastru și a cărții funciare Asigurarea unei comasări coerente în domeniul funciar, prin legislația de specialitate în domeniul liberalizării pieței funciare Creșterea absorbției fondurilor europene destinate agriculturii și pisciculturii, prin fundamentarea și corelarea cu nevoile specifice ale teritoriului/regiunilor/județelor/localităților/asocierii de localități sau alți actori Îmbunătățirea reglementărilor privind asocierea pentru dezvoltarea integrată teritorial a agriculturii, silviculturii și pescuitului Creșterea capacității statului de a asigura protecția apelor, solurilor și pădurilor, prin aderarea la tratatele, strategiile și politicile naționale (PAC, strategia de pescuit, strategia forestieră europeană, alte tratate și convenții, NATURA 2000) OSN 4 b) Îmbunătățirea calității Resurselor Umane, Informării și Educației pentru susținerea unui sector primar competitiv și dezvoltării teritoriului, mai ales rural Creșterea calității resursei umane prin crearea unor programe de formare specializate pentru domeniul agro-alimentar, forestier și piscicol, cu ajutorul Fondurilor Structurale Orientarea fondurilor pentru CDI naționale, către proiectele destinate cercetării aplicative din sector, în baza unor parteneriate între unitățile de CDI și sectorul public și privat Descentralizarea învățământului vocațional și tehnic pentru o mai mare calitate a deciziilor privind strategia de formare a resurselor umane la nivel teritorial/regional/județean și local Transfer de resurse și competențe către autoritățile locale, prin operaționalizarea Camerelor Agricole și structurilor de informare și consultanță, necesare creșterii antreprenoriatului și VAB la nivel local OSN 4 c) Creșterea competitivității sectoriale prin promovarea Exportului și Investițiilor Încurajarea unui cadru strategic și de reglementare unic privind exporturile, constând în legislația din domeniu și realizarea de strategii de export Stimularea atragerii de Investiții Străine Directe în domeniul agro-alimentar, forestier și piscicol prin simplificarea legislației și cadrului privind ajutorul de stat OSN 4 d) Asigurarea premiselor dezvoltării sectorului primar prin modernizarea și crearea Infrastructurii și a Mediului Promovarea investițiilor în rețelele de transport naționale, pentru accesibilitatea sporită a lanțului alimentar și de procesare forestieră Continuarea modernizării infrastructurii satelor pentru menținerea unui echilibru demografic la nivel rural și o mai mare atractivitate a zonelor rurale pentru localizarea investițiilor Dezvoltarea rețelelor naționale de comunicații pentru îmbunătățirea furnizării serviciilor publice cu rol în dezvoltarea sectorului primar Susținerea polilor de creștere funcționali, pentru a facilita asigurarea serviciilor și marketingul produselor agro-alimentare și forestiere, pentru teritoriile naționale Stimularea atragerii de ISD la nivel de teritoriu, prin finanțarea structurilor de sprijinire a afacerilor (parcuri agro-industriale; incubatoare de afaceri) și transportului multimodal către aceste facilități

Obiective specifice

OTS 4 a) Sprijinirea dezvoltării zonelor rurale prin asigurarea cadrului de bază necesar dezvoltării


85

teritoriale Asocierea actorilor importanți pentru dezvoltarea locală Dezvoltarea infrastructurilor logistice și de transport necesare dezvoltării lanțului alimentar Mobilizarea capitalurilor de risc și investiționale, stabilitatea instrumentelor fiscale , inclusiv pe baza finanțărilor europene, pentru sprijinirea dezvoltării investițiilor specializate conform teritoriului vizat Dezvoltarea capitalului uman prin educație și asigurarea locurilor de muncă în spațiul rural Dezvoltarea economică a mediului rural prin asigurarea protecției mediului și sustenabilitatea capitalului natural și resurselor cheie Facilitarea accesului tinerilor la factori naturali (teren gratuit în concesiune, exceptare de impozit) și de producție (consultanță gratuită pentru investiții din bani europeni) prin apariția unor inteprinderi de tip star-ul în mediul rural OTS 4 b) Dezvoltarea capitalului uman la nivel teritorial pentru dezvoltarea sectorului primar Creșterea accesibilității serviciilor de educație și formare profesională pentru zonele montane sau cu deficit, pentru reducerea migrației și încurajarea localizării investițiilor la nivelul acestor teritorii Asigurarea forței de muncă specializate, atât la nivel operațional cât și managerial Asocierea actorilor publici și privați pentru crearea unor economii teritoriale puternice (LEADER) Asocierea între teritorii la nivel de relief pentru asigurarea continuității teritoriului pentru favorizarea intervențiilor integrate la nivelul Grupurilor Locale Îmbunătățirea consultantei agricole de specialitate prin creșterea numărul și calității profesionale a angajaţilor din reţeaua publică de consultanţă Echilibrarea balanței de migrație către mediul rural prin politici în domenii conexe: social, infrastructură, mediu, servicii publice, servicii Specializarea în comerțul cu produse agro-alimentare și piscicole și crearea unor burse de produs Specializarea specialiștilor din cercetare și producție pentru reprezentarea la târguri de specialitate OTS 4 c) Asigurarea sustenabilității capitalului natural la nivel teritorial pentru dezvoltarea sectorului primar Protecția resurselor naturale de apă, sol și păduri, pentru asigurarea exploatării sustenabile a acestora Asigurarea fertilității solurilor prin asigurarea unui mix corect de input-uri, pentru asigurarea durabilității exploatării Protecția resursei de apă prin amenajări și lucrări speciale, cu scopul asigurării productivității acestor și menținerii echilibrului biologic Protecția pădurilor și pășunilor, a microclimatului montan, pentru asigurarea fondului forestiei necesar și respectarea în același timp a condiționalităților internaționale în vigoare, inclusiv zonele din NATURA 2000 Refacerea ecosistemelor agricole, piscicole și forestiere Prevenirea eroziunii solurilor prin măsuri specifice de protecție Protecția culturilor și protecția solurilor prin realizarea perdelelor forestiere de protecție agricolă, în zonele de câmpie și podișuri subcarpatice. Asigurarea durabilității pădurilor prin realizarea de mecanisme de prevenire și combatere a tăierilor ilegale OTS 4 d) Creșterea competitivității economice a teritoriului în domeniul agro-alimentar, piscicol și forestier prin dezvoltarea capitalurilor tehnologice susținute prin investiții realizate în sectorul productiv Realizarea infrastructurii rurale și modernizarea rețelei rutiere, feroviare și navale care face legătura între teritoriile cu sector primar predominant și rețeaua europeană și națională Modernizarea și retehnologizarea fermelor, în corelație cu specificul agri-forestier al teritoriului Susținerea dezvoltării de depozite pentru cereale în zonele cu potențial și producție de specialitate Dezvoltarea de depozite frigorifice pentru creșterea valorii adăugate a produselor ce intră în filiera de vânzare Îmbunătățirea organizării lanțului alimentar la nivel teritorial prin procesare și comercializarea produselor agricole în piețe locale sau regionale Realizarea infrastructurii pentru realizarea de piețe locale, prin depozitare și dezvoltarea și tehnologizarea inteprinderilor de procesare Asigurarea condițiilor optime pentru producțiile de cereale și legume prin intermediul sistemelor de infrastructură de irigații Creșterea competitivității produselor alimentare prin procesare și investiții în procesare OTS 4 e) Facilitarea mobilității capitalului financiar pentru dezvoltarea sectorului agro-alimentar și de pescuit Creșterea prezenței serviciilor terțe în zonele cu pronunțat caracter agricol Creșterea ponderii economiei forestiere în totalul economiei montane Realizarea de instrumente bancare care să fie aplicate unor subsectoare din domeniul agroalimentar, cu potențial de creștere (creșterea animalelor, viticultură, agricultură ecologică, produse alimentare, cereale și plante furajere) Extinderea rețelei bancare a băncilor cu capital public (ca serviciu public), la nivelul unor teritorii cu potențial economic Sporirea accesibilității rețelei de consultanți agricoli la nivel național, regional și local, către zone rurale cu posibilități limitate

86



86

Extinderea instrumentelor de co-garantare la nivel teritorial, prin intermediul Camerelor Agricole ce preiau și atribuțiile fostelor Direcții Agricole

IV.2. Politici, programe, proiecte

Politicile sectoriale și teritoriale care pot susține dezvoltarea sectorului agro-alimentar, de pescuit și forestier, trebuie să fie în strânsă legătură cu strategiile de sector în primul rând, care la rândul lor trebuie puse în relație cu sursele de finanțare naționale și europene, constribuind la atingerea unor obiective europene și naționale. Printre aceste politici, se pot enunța o serie de politici, precum:

Politici:

Politici funciare prin reglementarea cadastrului;

Politici de stimulare a comasării funciare, mai ales prin intermediul protecției fermierilor locali;

Politici de taxare diferențiată pentru micii producători (sub 5 hectare), cu scopul creșterii competitivității loturilor;

Politici de ocupare în muncă, politica de educație, cercetare și inovare;

Politica de export care să conducă la echilibrarea balanței comerciale și în sectorul analizat;

Politici de stimulare a Investițiilor Străine Directe în agricultură;

Reglementarea Parteneriatului Public Privat;

Politici de extindere a rețelelor de internet și telecomunicații, pentru asigurarea accesului la rețele informaționale pentru mediul rural și zonele defavorizate;

Reforma și modernizarea administrației și descentralizarea, pentru transferul atribuțiilor ce țin de gestiunea bunurilor publice locale către comunitățile locale;

Politici locale de stimulare a echilibrării demografice, prin stabilirea tinerilor în mediul rural, prin aplicarea prevederilor legislației privind transferul unor terenuri neutilizate;

Continuarea investițiilor în infrastructura rurală prin investiții integrate (ADI);

Stimularea parteneriatelor public-privat, prin Grupurile Locale și Strategii de Dezvoltare Socio-Economică integrate;

Realizarea unei Strategii de cercetare în sectorul primar perspectiva Europa 2020, pentru a utiliza eficace și eficient resursele de cercetare finanțate din bugete publice;

Mobilitate și difuzare județeană mai cuprinzătoare a informațiilor legate de potențialul investițional al zonelor și a oportunităților de finanțare europene;

Îmbunătățirea gestionării masei lemnoase destinate procesării prin transaprentizarea activității de acordare a licențelor;

Creșterea valorii adăugate a economiei forestiere prin realizarea cadastrului forestier, care reprezinta o barieră în procesul de consolidare și comasare a proprietății;

Realizarea unei strategii naționale pentru piscicultură.

Programe și Proiecte

Program de finanțare a informării cu privire la oportunitățile de investiții, prin transferul către Camerele Agricole județene a unei părți importante din sumele alocate de Comisia Europeană prin PAC și FEMP, destinate consultanței agricole pentru pregătirea proiectelor de investiții și informării beneficiarilor din sectorul agro-alimentar;

Continuarea programelor de investiții în infrastructura de drumuri naționale, județene și locale pentru conectarea zonelor rurale și a anumitor localități cheie pentru producții specifice;

Programe specializate de pregătire a fermierilor în domeniul agricol pentru regiunea Sud-Vest Oltenia;

Programe pilot pentru comasări și creșterea exploatațiilor, în regiunile Nord Est, Sud – Muntenia, Sud-Vest;

Program de stimulare a înființării de grupuri de producători, mai ales în teritoriile altele decât Regiunile Sud Est, Sud Muntenia și București Ilfov;

Modernizarea parcului de utilaje în Regiunea Nord-Est, prin intermediul finanțărilor din PNDR 2014-2020;

Modernizarea infrastructurii de irigații în baza hărţilor elaborate de Administraţia Naţională de Meteorologie, zonele cele mai expuse secetei şi procesului de deşertificare fiind Câmpia Română, Bărăganul și o porțiune din Oltenia;

Modernizarea și înființarea de noi infrastructuri de irigații pentru județele Teleorman și Ialomița, cu potențial de bazine cerealiere;


87

Prin intermediul fondurilor europene destinate agriculturii, realizarea de infrastructuri de irigații la nivelul zonelor unde culturile de câmp sunt predilecte;

Program de promovare a produselor agriculturii ecologice prin strategia de export a României;

Adoptarea Strategiei forestiere, în acord cu Strategia Forestieră Europeană;

Crearea de capacități de procesare și depozitare pentru producțiile de ovine, mai ales pentru regiunea Centru: Alba, Brașov, Mureș, Harghita, Covasna, Sibiu;

Crearea de capacități de procesare și depozitare pentru porcine și păsări, mai ales la nivelul județelor ce gravitează în judul polului de creștere Timișoara, urmat de polul de creștere București, precum și de Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Călărași, Ialomița, Buzău;

Program regional pentru crearea de capacități de colectare și procesare a laptelui și cărnii de bovine din zona montană de nord-est, cuprinzând județele: Suceava, Vaslui, Iași, Neamț, Bacău, Botoșani;

Strategie și program pilot pentru dezvoltarea rețelelor autohtone pentru colectarea și depozitarea laptelui și realizarea de asociații la nivel teritorial pentru realizarea lanțului alimentar, prin intermediul MADR și Camerelor Agricole, mai ales în zonele cu potențial agricol și zootehnic important: Nord-Est, Sud-Vest, partea de sud a regiunii Sud Muntenia;

Proiect de cercetare privind oportunitatea înființării culturilor de soia pentru avantajele comparative pe care le are în România față de alte culturi cerealiere;

Plan de export în Strategia de Export a României, pentru promovarea exportului de rapiță (peste 1 mil tone/an);

Proiect pentru dezvoltarea capacității de asigurare a standardelor de calitate și inspecție pentru produsele tradiționale, la nivelul MADR și Camerelor Agricole, astfel încât aceste produse să fie cu adevărat competitive pe pieța internă și externă;

Stimularea asocierii în zona de sud a României pentru dezvoltarea infrastructurii și atragerea de investiții și dezvoltare economică specializată, prin intermediul Camerelor Agricole și finanțărilor europene și naționale;

Proiect pilot de înființare a unui serviciu public unitar de consultanță agricolă și livrare de servicii de tip ghișeu unic la nivel județean și local, prin competențele comune ale personalului Camerelor Agricole și OJPDRP;

Proiect de cercetare pentru identificarea unor lanțuri alimentare și a livrării produselor locale către piețe locale, cu prioritate în sistemul public local (școli, spitale, etc.) (Bune practici: Centrul de Inovare din Litja, Slovenia);

Realizarea unor Strategii agricole județene integrate, care să fie realizate în parteneriat cu actorii economici, cercetarea și educația;

Susținerea financiară a Oficiilor Pedologice, pentru monitorizarea continuă a situației solului și continuarea activității de monitoring;

Dezvoltarea de proiecte de cercetare silvică, agricolă și piscicolă, mai ales în zonele cu potențial și proiecte;

Preluarea unei părți a cercetării solurilor la bugetele Consiliilor Județene, prin rețeaua de Oficii existentă în prezent la nivelul MADR;

Dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor (clustere, poli) în zonele cu deficit: Nord-Est, în jurul polului de creștere Iași, Sud-Est în jurul polului de creștere Constanța sau Brăila – Galați, Giurgiu sau Teleorman pentru Sud Muntenia;

Program național pentru realizarea unui management forestier durabil prin realizarea hărților forestiere care să ofere constant imaginea privind deficitul sau surplusul forestier;

Proiect de sistem informatic pentru custodia masei lemnoase - Adoptarea sistemului informatic integrat forestier, prevazut a fi implementat la nivelul UE până în 2020;

Program național pentru crearea de proceduri și a sistemului pentru certificarea pădurilor din România, ca instrument de marketing forestier și turistic;

Reconstrucţie ecologică pentru zone colinare (Podişul Transilvaniei, al Dobrogei şi al Moldovei) cu acoperire forestieră mică;

Încurajarea creării locurilor de muncă în zonele montane care se confruntă cu emigrație puternică: Brașov, Maramureș, Sibiu, Hunedoara, Suceava și alte zone montane;

Creșterea accesibilității fondului forestier prin continuarea finanțării de proiecte de drum forestier, la nivelul zonelor montane, prin intermediul PNDR 2014-2020;

Continuarea programului de finanțare prin intermediul FLAG pentru dezvoltarea economiilor zonelor de pescuit;

Susținerea dezvoltării economice a Deltei Dunării, prin reconversie profesională și măsuri de sprijin pentru afacerile de tip start-up, finanțate prin POP 2014-2020, coroborate cu Planul de Management al DD;

Proiect de studiu de fezabilitate pentru podul la Dunăre ce face legătura între Brăila/Galați și Tulcea/Constanța;

Realizarea legăturii de infrastructură Brașov – Bacău (autostradă, drum expres) pentru o mai bună conexiune internațională și regională, mai ales pentru îmbunătățirea accesului pentru transportul de mărfuri;

Modernizarea porturilor la Dunăre pentru facilitarea transportului comercial marin (cereale, etc), mai ales pentru Sud (Corabia, Giurgiu etc.);

88



88

IV.3. Modalități de implementare

Implementarea priorităților enunțate mai sus se poate realiza prin 3 elemente importante: mijloacele de reglementare (legale); mijloace financiare și mijloace și de management/ instituționale.

Mijloacele de reglementare (legale):

Legislație națională (legi privind cadastrul, reforma funciară, restituirea proprietăților);

Transpunerea Strategiilor, Tratatelor și Directivelor europene din domeniile sectorului (politicile europene, strategiile din sectoarele agrar, forestier și de pescuit, cele legate de protecția siturilor Natura 2000);

Transpunerea unor sisteme informaționale de evidență informațională a pădurilor, certificarea pădurilor, certificarea terenurilor agricole, monitorizare Natura 2000.

Mijloace financiare

Fondul European pentru Dezvoltare Regională pentru finanțarea proiectelor urbane şi aferente zonelor transfrontaliere - Parcuri industriale/poli de competitivitate/clustere; - Investiţii Teritoriale Integrate; - DLRC–Grupuri de Acțiune Locală pentru zone urbane sub 20.000 locuitori și zone rurale învecinate.

FEADR/ Planul Național de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020 care va finanța: - Asocierea prin Grupuri de Producători/Leader si Grupuri Locale pentru Pescuit; - Infrastructura rurală; - Modernizarea fermelor; - Procesare; - Irigații; - Marketing; - Formare profesională; - Instalare tineri fermieri; - Procesare produse forestiere.

Programul Operațional de Pescuit - Procesare pește; - Ferme de acvacultură - Grupuri Locale pentru dezoltarea zonelor piscicole; - Modernizare porturi pentru pescuit; - Marketing, fomare, informare. Mijloace instituționale

Crearea instituției pentru gestiunea pieței funciare;

Descentralizarea serviciilor publice privind agricultura;

Parteneriatele locale pentru dezvoltare, circumscrise unor UAT-uri coerente teritorial;

Parteneriatul Public Privat;

Creșterea capacității Camerelor Agricole Județene;

Creșterea rolului Agențiilor pentru Dezvoltare Regională privind planificarea regională în domeniul agro-alimentar și forestier, cel puțin cu referire la fondurile europene;

Crearea unor programe naționale de susținere a cercetării în domenii de mare tradiție agro-alimentară.

IV.4. Sinteză strategică și operațională

În urma analizei realizate în cadrul acestui studiu, respectiv a corelării cu obiectivele formulate în celelalte studii de

fundamentare a SDRT, pot fi identificate următoarele elemente strategice și de implementare ale Strategiei de Dezvoltare

Teritorială a României:

VIZIUNE (identificată pe domeniul studiului din analiza diagnostic)

„În orizontul 2035, sectorul primar va deveni factor de stabilitate şi de angrenare a potenţialului ţării, element de competitivitate în structura exporturilor României.”

PALIERUL STRATEGIC

Obiectiv strategic


89

OS4. Valorificarea durabilă a specificului și potențialului economic al teritoriului

Obiectiv general (linie directoare)

OG.4. Creșterea securtății agro-alimentare a populației prin competitivitatea sectorului agri-alimentar

Obiective specifice naţionale

Obiective pe termen lung (orizont 2035) Obiective pe termen mediu (orizont 2020)

OSN4.1. Îmbunătățirea calității resurselor umane, informării și educației pentru susținerea unui sector competitiv, mai ales în mediul rural;

OSN4.2. Creșterea competitivității sectoriale prin promovarea Exporturilor și Investițiilor;

OSN 4.3. Asigurarea premiselor dezvoltării sectorului primar prin modernizarea și crearea infrastructurii și protecția mediului.

OST 4.1.Dezvoltarea sectorului agro-alimentar și piscicol prin îmbunătățirea cadrului de reglementare.

Obiective specifice teritoriale (operaţionale)

1. Urban-rural

OT 4.1. Sprijinirea dezvoltării zonelor rurale prin asigurarea cadrului de bază necesar dezvoltării;

OT 4.2. Creșterea competitivității economice a teritoriului în domeiniu, prin dezvoltarea capitalurilor tehnologice susținute prin investiții realizate în sectorul productiv;

OT 4.3. Facilitarea mobilității capitalului financiar pentru dezvoltarea sectorului;

OT 4.4. Dezvoltarea capitalului uman la nivel teritorial pentru dezvoltarea sectorului primar.

2. Zone periferice (frontaliere)

-

3. Zone slab populate sau izolate

OT 4.3. Facilitarea mobilității capitalului financiar pentru dezvoltarea sectorului de pescuit

4. Zone în transformare sau declin

OT 4.3. Facilitarea mobilității capitalului financiar pentru dezvoltarea sectorului primar

5. Zone geografice

Asigurarea dezvoltării sustenabile a capitalului natural la nivel teritorial pentru dezvoltarea sectorului primar

PALIERUL OPERAŢIONAL

Politici

- Politici funciare prin reglementarea cadastrului;

- Politici de stimulare a comasării funciare, mai ales prin intermediul protecției fermierilor locali;

- Politici de taxare diferențiată pentru micii producători (sub 5 hectare), cu scopul creșterii competitivității loturilor;

- Politici de ocupare în muncă, politica de educație, cercetare și inovare;

- Politica de export care să conducă la echilibrarea balanței comerciale și în sectorul analizat;

- Politici de stimulare a Investițiilor Străine Directe în agricultură;

- Reglementarea Parteneriatului Public Privat;

- Politici de extindere a rețelelor de internet și telecomunicații, pentru asigurarea accesului la rețele informaționale pentru mediul rural și zonele defavorizate;

- Reforma și modernizarea administrației și descentralizarea, pentru transferul atribuțiilor ce țin de gestiunea bunurilor publice locale către comunitățile locale;

- Adoptarea Strategiei forestiere, în acord cu Strategia Forestieră Europeană;

- Politici locale de stimulare a echilibrării demografice, prin stabilirea tinerilor în mediul rural, prin aplicarea prevederilor legislației privind transferul unor terenuri neutilizate;

- Realizarea unei Strategii de cercetare în sectorul primar perspectiva Europa 2020, pentru a utiliza eficace și eficient resursele de cercetare finanțate din bugete publice;

- Îmbunătătirea gestionării masei lemnoase destinate procesării prin transaprentizarea activității de acordare a licențelor;

- Creșterea valorii adăugate a economiei forestiere prin realizarea cadastrului forestier, care reprezinta o barieră în

90



90

procesul de consolidare și comasare a proprietății;

- Realizarea unei strategii naționale pentru piscicultură.

Măsuri

- Cooperare locală prin planificarea socio-economică a unor microteritorii și finanțarea acestora (GAL, GAL P; ADI); - Dezvoltarea polilor de creștere internaționali/naționali, dar mai ales cei regionali, cu potențial de atracție și

dezvoltare a economiilor locale; - Identificarea teritoriilor și pregătirea Investițiilor Teritoriale Integrate, prevăzute în politica europeană de coeziune

pentru perioada 2014-2020; - Stimularea parteneriatelor public private, prin Grupurile Locale și Strategii de Dezvoltare Socio-Economică

integrate; - Creșterea mobilității și difuzare județeană mai cuprinzătoare a informațiilor legate de potențialul investițional al

zonelor și a oportunităților de finanțare europene; - Susținerea dezvoltării economice a Deltei Dunării, prin reconversie profesională și măsuri de sprijin pentru afacerile

de tip start-up, finanțate prin POP 2014-2020, coroborate cu Planul de Management al DD; - Modernizarea parcului de utilaje în Regiunea Nord Est, prin intermediul finanțărilor din PNDR 2014-2020; - Modernizarea infrastructurii de irigații în baza hărţilor elaborate de Administraţia Naţională de Meteorologie,

zonele cele mai expuse secetei şi procesului de deşertificare fiind Câmpia Română, Bărăganul și o porțiune din Oltenia;

- Modernizarea și înființarea de noi infrastructuri de irigații pentru județele Teleorman și Ialomița, cu potențial de bazine cerealiere;

- Prin intermediul fondurilor europene destinate agriculturii, realizarea de infrastructuri de irigații la nivelul zonelor unde culturile de câmp sunt predilecte;

- Program de promovare a produselor agriculturii ecologice prin strategia de export a României; - Creșterea accesibilității fondului forestier prin continuarea finanțării de proiecte de drum forestier, la nivelul

zonelor montane, prin intermediul PNDR 2014-2020; - Încurajarea creării locurilor de muncă în zonele montane care se confruntă cu emigrație puternică: Brașov,

Maramureș, Sibiu, Hunedoara, Suceava și alte zone montane; - Preluarea unei părți a cercetării solurilor la bugetele Consiliilor Județene, prin reteaua de Oficii existentă în prezent

la nivelul MADR; - Dezvoltarea de proiecte de cercetare silvică, agricolă și piscicolă, mai ales în zonele cu potențial și proiecte - Stimularea asocierii în zona de sud a României pentru dezvoltarea infrastructurii și atragerea de investiții și

dezvoltare economică specializată, prin intermediul Camerelor Agricole și finanțărilor europene și naționale; - Realizarea unor Strategii agricole județene integrate, care să fie realizate în parteneriat cu actorii economici,

cercetarea și educația; - Susținerea financiară a Oficiilor Pedologice, pentru monitorizarea continuă a situației solului și continuarea

activității de monitoring.

Programe - Program de finanțare a informării cu privire la oportunitățile de investiții, prin transferul către Camerele Agricole

județene a unei părți importante din sumele alocate de Comisia Europeană prin PAC și FEMP, destinate consultanței agricole pentru pregătirea proiectelor de investiții și informării beneficiarilor din sectorul agro-alimentar;

- Continuarea programelor de investiții (PNDL) în infrastructura de drumuri naționale, județene și locale pentru conectarea zonelor rurale și a anumitor localități cheie pentru producții specifice;

- Programe specializate de pregătire a fermierilor în domeniul agricol pentru regiunea Sud-Vest Oltenia; - Programe pilot pentru comasări și creșterea exploatațiilor, în Regiunile Nord Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest; - Program de stimulare a înființării de grupuri de producători, mai ales în teritorii altele decât Regiunile Sud-Est,

Sud-Muntenia și București-Ilfov; - Dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor (clustere, poli) în zonele cu deficit: Nord-Est, în jurul polului de

crestere Iași, Sud-Est în jurul polului de creștere Constanța sau Brăila – Galați, Giurgiu sau Teleorman pentru Sud Muntenia;

- Program național pentru realizarea unui management forestier durabil prin realizarea hărților forestiere care să ofere constant imaginea privind deficitul sau surplusul forestier;

- Program național pentru crearea de proceduri și a sistemului pentru certificarea pădurilor din România, ca instrument de marketing forestier și turistic;

- Reconstrucţie ecologică pentru zone colinare (Podişul Transilvaniei, al Dobrogei şi al Moldovei) cu acoperire forestieră mică;

- Continuarea programului de finanțare prin intermediul FLAG pentru dezvoltarea economiilor zonelor de pescuit.

Proiecte (proiecte-pilot la nivel naţional)

- Crearea de capacități de procesare și depozitare pentru producțiile de ovine, mai ales pentru regiunea Centru:


91

Alba, Brașov, Mureș, Harghita, Covasna, Sibiu; - Crearea de capacități de procesare și depozitare pentru porcine și păsări, mai ales la nivelul județelor ce gravitează

în jurul polului de creștere Timișoara, urmat de polul de creștere București, precum și de Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Călărași, Ialomița, Buzău;

- Proiect regional pilot pentru crearea de capacități de colectare și procesare a laptelui și cărnii de bovine din zona montană de nord-est, cuprinzând județele: Suceava, Vaslui, Iași, Neamț, Bacău, Botoșani;

- Strategie și program pilot pentru dezvoltarea rețelelor autohtone pentru colectarea și depozitarea laptelui și realizarea de asociații la nivel teritorial pentru realizarea lanțului alimentar, prin intermediul MADR și Camerelor Agricole, mai ales în zonele cu potențial agricol și zootehnic important: Nord Est, Sud Vest, partea de sud a regiunii Sud Muntenia;

- Proiect de cercetare privind oportunitatea înființării culturilor de soia pentru avantajele comparative pe care le are în România față de alte culturi cerealiere;

- Plan de export în Strategia de Export a României, pentru promovarea exportului de rapiță (peste 1 mil tone/an); - Proiect pentru dezvoltarea capacității de asigurare a standardelor de calitate și inspecție pentru produsele

tradiționale, la nivelul MADR și Camerelor Agricole, astfel încât aceste produse să fie cu adevărat competitive pe pieța internă și externă;

- Proiect pilot de înființare a unui serviciu public unitar de consultanță agricolă și livrare de servicii de tip ghișeu unic la nivel județean și local, prin competențele comune ale personalului Camerelor Agricole și OJPDRP;

- Proiect de cercetare pentru identificarea unor lanțuri alimentare și a livrării produselor locale către piețe locale, cu prioritate în sistemul public local (școli, spitale etc.) (Bune practici: Centrul de Inovare din Litja, Slovenia);

- Proiect de sistem informatic pentru custodia masei lemnoase - Adoptarea sistemului informatic integrat forestier, prevazut a fi implementat la nivelul UE până în 2020;

- Proiect de studiu de fezabilitate pentru podul la Dunăre ce face legătura între Brăila/Galați și Tulcea/Constanța; - Realizarea drumului europan ce conectează Regiunea Centru (Harghita) cu Regiunea Nord-Est (Bacău) și care

permite accesul mai facil pentru transportul de mărfuri; - Modernizarea porturilor la Dunăre pentru facilitarea transportului comercial marin (cereale etc.), mai ales pentru

Sud (Corabia, Giurgiu etc).

4. Raport - Activitatile din sectorul primar

Documents

Transcript of 4. Raport - Activitatile din sectorul primar