19

4. CEREREA DE BUNURI ECONOMICE

Cererea reprezintă o relaŃie dintre cantitatea dorită şi care poate fi cumpărată, într-o perioadă de timp, de către consumator şi factorii care influenŃează această cantitate (preŃul bunului sau venitul cumpărătorului). Reprezentarea grafică a cererii este o curbă descendentă în raport cu preŃul. Legea cererii arată că atunci când preŃul unui bun creşte, cantitatea cerută din acel bun se reduce, iar când preŃul se reduce, cantitatea cerută creşte. Coeficientul de elasticitate a cererii în funcŃie de preŃ/ venit măsoară modificarea procentuală a cantită-Ńii cerute (C) determinată de o modificare procentuală a preŃului (P) sau a venitului consumatorului (V).

1. Kec/p = –(%C/(%P = –(C/C0 : (P/P0 = –(C1 – C0)/C0 : (P1 – P0)/P0

2. Kec/v = (%C/(%V = (C/C0 : (V/V0 = (C1 – C0)/C0 : (V1 – V0)/V0

La bunurile normale între cerere şi veniturile consu-matorilor este o relaŃie directă, creşterea veniturilor consumatorilor determină creşterea cantităŃii cerute şi invers → Kec/v > 0. La bunurile inferioare, între cerere şi veniturile con-sumatorilor este o relaŃie inversă, creşterea veniturilor

20

consumatorilor determină reducerea cantităŃii cerute şi invers.→ Kec/v < 0. Modificarea cantităŃii cerute (trecerea de la un punct la altul pe o curbă a cererii) este determinată de modi-ficarea preŃului. Modificarea cererii (deplasarea curbei cererii spre dreapta = creştere, sau spre stânga = reducere) este determinată de factori/ condiŃii non-preŃ: - modificarea numărului de consumatori - veniturile consumatorilor - preŃul bunurilor substituibile - preŃul bunurilor complementare - anotimpul, tradiŃii, preferinŃe etc. - previziuni privind evoluŃia preŃului bunului respectiv - previziuni privind evoluŃia veniturilor consumatorilor (Cererea unui bun creşte când creşte numărul de consumatori, creşte venitul, creşte preŃul bunului substi-tuibil, scade preŃul bunului complementar, se previzio-nează o creştere a preŃului bunului respectiv sau o creştere a venitului)

21

Grafic pentru cerere

Curba A – cerere perfect/ absolut elastică (la acelaşi preŃ cantitatea cerută se modifică) Curba B – Kec/p > 1 → cerere elastică (bunuri de lux şi bunuri cu o gamă largă de substituenŃi), modificarea preŃului determină o modificare mai mare şi în sens opus a cantităŃii cerute (de exemplu dacă preŃul scade de la 6 la 3, cantitatea cerută creşte de la 3 la 9). Curba C – Kec/p = 1 → cerere cu elasticitate unitară (de exemplu la preŃul de 8 cantitatea cerută este 2, iar la preŃul de 2 cantitatea cerută este 8). Curba D – Kec/p < 1 → cerere inelastică (bunuri de strictă necesitate), modificarea preŃului determină o modificare mai mică şi în sens opus a cantităŃii cerute (dacă preŃul creşte de la 1 la 9, cantitatea cerută scade de la 7 la 3). Curba E-cerere perfect/absolut inelastică (pe grafic cantitatea cerută este 5 indiferent dacă preŃul este 1, 4 sau 8).

22

FaŃă de graficul 2, graficul 1 reprezintă o reducere a cererii. Aceasta înseamnă că la acelaşi preŃ cantitatea cerută se reduce (pe grafic înseamnă trecerea de la punctul C la punctul H). ObservaŃii: - reprezentarea cererii prin linii curbe este mai aproape de realitate, astfel încât la preŃuri mari (zona ABC) elasticitatea este mai redusă, iar la preŃuri mici (zona EFG) elasticitatea este mai mare; - cunoaşterea tipului de elasticitate a cererii faŃă de preŃ este importantă pentru întreprinzător pentru a ştii când poate mării preŃul pentru a-i creşte venitul, res-pectiv profitul (când cererea este elastică între venit şi preŃ este o relaŃie inversă, iar când este inelastică rela-Ńia este directă).

23

5. FACTORII DE PRODUCłIE

FuncŃia de producŃie reflectă legătura obiectivă care se stabileşte între piaŃa intrărilor (sau piaŃa factorilor de producŃie) şi piaŃa ieşirilor (sau piaŃa bunurilor edconomice); pe piaŃa intrărilor firma se manifestă în calitate de cumpărător, iar pe piaŃa ieşirilor în calitate de vânzător. Factorii de producŃie reprezintă resursele atrase şi

utilizate în activitatea economică. Factorii de producŃie clasici, comuni oricărei activităŃi economice, sunt: munca, natura şi capitalul (din care munca şi natura sunt primari, iar capitalul derivat). Neofactorii de producŃie sunt: informaŃia, tehnolo-gia, abilitatea întreprinzătorului, activitatea de management şi de marketing etc. Combinarea factorilor de producŃie este operaŃiu-

nea tehnico-economică de unire sub aspect cantitativ,

calitativ şi structural a factorilor de producŃie, nece-

sară în orice activitate economică. Depinde de: - natura activităŃii economice - cererea de bunuri şi servicii - condiŃiile tehnice de producŃie - abilitatea întreprinzătorului - activitatea de management şi de marketing etc.

24

Substituirea factorilor de producŃie se referă la

înlocuirea totală sau parŃială a unui factor cu unul

sau mai mulŃi factori astfel încât producŃia să rămână

aceeaşi sau să crească.

Combinarea şi substituirea este posibilă pentru factorii care sunt adaptabili şi au caracteristici complementare. Productivitatea marginală şi rata marginală de substi-tuŃie sunt doi indicatori de calcul a eficienŃei combină-rii şi substituirii factorilor de producŃie. Rata marginală de substituŃie măsoară cantitatea dintr-un factor de producŃie ((x) necesară pentru a compensa reducerea cu o unitate a unui alt factor de producŃie (-(y) astfel încât producŃia să rămână ace-eaşi. Se poate calcula ca: -1. raport între modificările absolute ale factorilor care participă la substituire RmS = –(∆X/∆Y); -2. raport între productivităŃile marginale ale factorilor care participă la substituire (RmS = WmgY/WmgX). De exemplu, dacă RmS a capitalului prin muncă este 0,25 înseamnă că 0,25 unităŃi de capital sunt înlocuite cu 1 unitate de muncă; ei îi corespunde o RmS a mun-cii prin capital de 4, adică 1 unitate de capital se poate înlocui cu 4 unităŃi de muncă. Munca, ca factor de producŃie, este o activitate con-

ştientă, specific umană, care presupune stabilirea unui

scop şi alegerea sau construirea mijloacelor necesare

atingerii lui. Munca presupune consum de energie

25

fizică şi intelectuală. Este un factor originar, primar, activ şi determinant în activitatea economică. Natura – factor primar de producŃie reprezintă

ansamblul resurselor naturale brute utilizate, adaptate

şi transformate de oameni conform intereselor lor.

Factorul natură, alături de resursele de apă, de minera-

le şi de cele cosmice (căldură solară, lumină etc.) include şi pământul – cel mai important factor natural de producŃie, care are următoarele trăsături: - limitat ca suprafaŃă, dar regenerabil - principală sursă pentru obŃinerea de bunuri economi-ce pentru populaŃie şi industrie - principalul mijloc de producŃie în agricultură - suportul oricărei activităŃi economice - neprodus de om, dar asupra lui poate acŃiona prin operaŃii specifice şi de neînlocuit, momentan - oferă elemente nutritive, substanŃă şi energie pentru toate fiinŃele vii. Capitalul ca factor de producŃie (capitalul tehnic

sau capitalul real sau mijloace/ bunuri de producŃie)

se referă la bunurile materiale produse de om şi utili-

zate în continuare într-o activitate productivă. Componentele capitalului tehnic utilizat (KT) se pot clasifica după: 1. modul în care participă la activitatea economică 2. modul în care se consumă/ transformă 3. modul în care se înlocuiesc → KT include capitalul circulant (KC) şi capitalul fix (KF), adică KT = KC + KF .

26

Capitalul circulant (materii prime, materiale auxilia-re, energie, combustibil etc.) - participă la un singur proces de producŃie - se consumă sau se transformă în totalitate - se înlocuieşte la fiecare nou ciclu economic. Capitalul fix (maşini, utilaje, instalaŃii, mijloace de transport, clădiri, ateliere etc.) - participă la mai multe procese de producŃie - se degradează/ uzează treptat - se înlocuieşte după o perioadă mai mare de timp. Uzura fizică a capitalului fix se referă la pierderea caracteristicilor tehnico-funcŃionale datorită acŃiunii agenŃilor naturali sau/ şi datorită folosirii în procesul de producŃie. Uzura morală sau involuntară se datorează, în princi-pal, progresului tehnic care aduce pe piaŃă echipamen-te asemănătoare mai ieftine sau/ şi mai performante sau schimbării condiŃiilor pieŃei. Amortizarea reprezintă recuperarea treptată a valo-

rii capitalului fix prin vânzarea bunurilor produse cu

ajutorul lui sau reflectă expresia valorică a uzurii

capitalului fix. Se calculează în mărimi absolute → A = KF /T, (T= timpul de funcŃionare a capitalului fix) şi în mărimi relative: Rata anuală a amortizării

"RA"→ RA = (A/ KF )x100. Concluzie: Capitalul tehnic utilizat (KT) nu este sino-nim (egal, sub aspect matematic), cu capitalul consu-

mat (Kcons.) → Kcons. = A + KC .

27

În funcŃie de modul de utilizare a factorilor, producŃia poate creşte: - extensiv (prin creşterea preponderentă a cantităŃii factorilor de producŃie utilizaŃi); - intensiv (prin creşterea preponderentă a calităŃii şi a eficienŃei utilizării factorilor de producŃie). De exemplu la un atelier cu 10 utilaje şi 10 muncitori, producŃia poate creşte prin angajarea a încă 10 munci-tori şi trecerea la activitatea în două schimburi. Din perspectiva capitalului este o creştere intensivă, iar din perspectiva muncii o creştere extensivă.

28

6. EFICIENłA ECONOMICĂ ŞI PRODUCTIVITATEA

I. EficienŃa economică EficienŃa economică se măsoară ca: - raport între efectul obŃinut şi efortul depus în obŃine-rea lui → Randamentul factorilor de producŃie uti-

lizaŃi - raport între efortul depus şi efectul obŃinut → Con-

sumul unitar al factorilor de producŃie utilizaŃi Creşterea eficienŃei economice înseamnă maximiza-rea raportului efect/ efort şi minimizarea raportului efort/ efect. Dacă efectul este producŃia (Q), iar efortul factorii de producŃie utilizaŃi (FP) atunci primul raport este pro-

ductivitatea medie, iar creşterea eficienŃei înseamnă creşterea productivităŃii. Dacă efortul depus înseamnă banii plătiŃi pentru facto-rii de producŃie utilizaŃi (cost total), iar efectul este producŃia obŃinută (Q), atunci al doilea raport este costul unitar (CTM), iar creşterea eficienŃei înseamnă reducerea costului unitar/ mediu.

72

13. PIAłA CAPITALURILOR

I. Caracterizarea generală a pieŃei capitalurilor (definiŃie; trăsături fundamentale definitorii) Atunci când cheltuielile diferiŃilor agenŃi economici depăşesc veniturile lor, pentru a-şi continua afacerea economică, pentru a o extinde sau moderniza, ei îşi finanŃează activitatea apelând la împrumuturi pe piaŃa

monetară (a activelor financiare, de regulă pe termen scurt) sau la capitalul financiar (capital potenŃial) care se poate transforma în capital real (clădiri, utilaje etc.) de pe piaŃa capitalurilor/ financiară (a activelor finan-ciare, de regulă pe termen lung) etc. Dacă unii agenŃi economici au venituri excedentare faŃă de cheltuieli, ei îşi vor plasa economiile pe diferite pieŃe (a activelor reale, monetară, a capitalurilor etc.) pe baza următoarelor criterii principale: mărimea veni-

tului adus de plasament, riscurile pe care le implică,

lichiditatea lor, adică rapiditatea vânzării lor cu chel-

tuieli minime etc.

* PiaŃa capitalurilor (financiară) reflectă spaŃiul economic în care se întâlnesc cererea cu oferta de titluri de valoare (acŃiuni şi obligaŃiuni, în principal), formându-se preŃul acestora denumit curs. * PiaŃa capitalurilor (a activelor financiare) este piaŃa pe care au loc tranzacŃii cu active financiare (acŃiuni şi obligaŃiuni, în principal), de regulă, pe

73

termen lung (şi mediu) între emitenŃii şi posesorii de titluri de valoare, pe de o parte şi deŃinătorii de capi-tal bănesc, pe de altă parte. Concluzie: Pe piaŃa capitalurilor se fac investiŃii de portofoliu, adică se plasează economiile în titluri de valoare mobiliare (fiduciare) pe termen lung şi mediu. * Trăsăturile fundamentale definitorii ale pieŃei capi-

talurilor privind: 1. obiectul tranzacŃiilor îl constituie titlurile de va-loare/ valorile mobiliare/ activele financiare, în principal acŃiuni şi obligaŃiuni. → PiaŃa capitalurilor se numeşte şi piaŃa activelor financiare, de regulă, pe termen lung. 2. preŃul tranzacŃiilor se numeşte curs: Cs(TVM) = [V(TVM)]/d'; unde: Cs(TVM) – cursul titlurilor de valoare mobiliare, V(TVM) – venitul adus de titlurile de valoare mobiliare (dividend sau dobân-

dă/cupon), d' – rata dobânzii pe piaŃa monetară. 3. termenul pentru care se încheie tranzacŃiile: de regulă, este un termen lung (limitat în cazul obligaŃi-unilor şi cât funcŃionează firma în cazul acŃiunilor), dar uneori şi mediu.

74

4. participanŃii la tranzacŃii sunt: a. exponenŃii ofertei de titluri de valoare sunt emi-tenŃii şi posesorii de titluri de valoare care do-resc să le vândă; b. exponenŃii cererii de titluri de valoare sunt po-sesorii de economii care doresc să le investească (investitorii); c. intermediarii sunt băncile şi SVM (SocietăŃile de Valori Mobiliare), în cazul pieŃei primare a capitalurilor (financiară), şi agenŃii de schimb (brokerii), în cazul pieŃei secundare a capitalurilor (financiare), respectiv la bursa de valori.

5. randamentul titlurilor de valoare:

RTVM = [V(TVM)/Cs(TVM)] x 100. 6. scopul tranzacŃiilor poate fi: obŃinerea de venituri pe termen lung, de regulă, pentru înfiinŃarea unei soci-etăŃi pe acŃiuni, sporirea capitalului său social, acoperi-rea deficitului bugetar sau pentru obŃinerea unui câştig potenŃial ca urmare a variaŃiei cursului titlurilor de valoare, într-o perioadă de timp etc.

75

II. AcŃiunea şi obligaŃiunea: caracterizare

Criterii de caracterizare

AcŃiunea ObligaŃiunea

1. DefiniŃie AcŃiunea este un titlu patrimonial care atestă dreptul de proprietate asupra unei părŃi din capita-lul social al unei firme sau că deŃină-torul ei a participat la formarea capitalu-lui social al unei firme.

ObligaŃiunea este un titlu de credit asupra societăŃii emitente care atestă un îm-prumut pe termen lung şi mediu, emi-tentul obligându-se să-l restituie la sca-denŃă şi să plătească, pe toată durata de-terminată, un venit ferm indiferent de situaŃia lui economi-co-financiară.

2. Principalii emitenŃi

De regulă, firmele organizate ca socie-

tăŃi pe acŃiuni

- administraŃiile publice (centrală şi cele locale) pentru acoperirea deficitelor bugetare - firmele de stat şi

comerciale private ca să-şi finanŃeze investiŃiile - băncile şi societă-Ńile financiare etc.

3. Calitatea/ conŃinutul titlului

Titlu patrimonial (de proprietate)

Titlu de credit (de creanŃă)

4. Denumirea şi calitatea deŃinătorului

AcŃionar şi copro-prietar

Obligatar şi credi-tor

76

5. Denumirea venitului încasat de deŃinătorul titlului

Dividend = venit variabil în raport cu mărimea profitului şi cu numărul acŃiuni-lor deŃinute.

Dobândă sau cupon = venit fix, ferm plătit de emitent pe durata limitată a împrumutului.

6. Riscurile implicate de deŃinerea titlurilor

Riscuri mari dacă activitatea firmei este neeficientă sau falimentează.

Riscuri mici/ redu-se, aproape nule datorită garanŃiilor de stat sau priorităŃii creditorilor în faŃa acŃionarilor, în cazul lichidării firmei.

7. Durata existenŃei

De regulă, lungă, cât funcŃionează eficient firma şi cât doreşte acŃionarul.

De regulă, lungă, dar limitată până la scadenŃă.

8. Date prin-cipale de identificare

- numele firmei emitente şi semnătu-ra persoanei autori-zată de firmă; - data emiterii; - valoarea nominală; - numărul de identi-ficare; - elemente de securi-tate.

- numele emitentului şi semnătura persoa-nei autorizate de firmă; - cuponul sau rata cuponului; - scadenŃa; - valoarea nominală; - imprimeuri specia-le, de securitate.

9. Formele principale ale titlului

1. nominativă (are înscris pe ea numele deŃinătorului); 2. „la purtător” (numele deŃinătoru-lui nu este înscris pe ea). Sunt majoritatea acŃiunilor deŃinute.

1. nominativă (are înscris pe obligaŃiune numele deŃinătoru-lui); 2. „la purtător” (numele deŃinătoru-lui nu este înscris pe obligaŃiune).

77

10. Drepturi-le deŃinători-lor de titluri

Drepturile acŃionari-lor sunt proporŃiona-le cu numărul acŃiunilor deŃinute. Drepturi sociale: - de a fi informaŃi privind situaŃia economico-financiară a firmei; - de a participa la adunarea generală a acŃionarilor şi la alegerea consiliului de administraŃie; Drepturi patrimo-

niale:

- de a primi, anual, o parte din profitul firmei (dividend) - de a suferi pierderi dacă activitatea firmei este neeficien-tă; - de a primi o parte din capitalul firmei dacă aceasta se lichidează.

Obligatarul nu are niciun drept asupra activităŃii firmei emitente, dar în calitate de creditor are următoarele drepturi: - de a primi, la sca-denŃă, suma împru-mutată emitentului de obligaŃiuni; - de a încasa un venit fix, cert denumit dobândă sau cupon.

92

15. UNIUNEA EUROPEANĂ

Etapele aderării statelor la UE: - 1957 – Belgia, Germania, FranŃa, Italia, Luxemburg, Olanda - 1973 – Danemarca, Irlanda, Anglia - 1981 – Grecia - 1986 – Spania, Portugalia - 1995 – Austria, Finlanda, Suedia - 2004 – Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria - 2007 – Bulgaria, România Acquis comunitar – totalitatea normelor juridice care reglementează activitatea instituŃiilor europene, acŃiu-nile şi politicile comunitare. InstituŃiile Uniunii Europene şi atribuŃiile lor: Consiliul European

Stabileşte obiectivele politice cele mai importante, este autoritatea supremă, este format din şefii de stat şi de gu-verne ale Ńărilor membre.

Consiliul de Miniştri European

Principala instituŃie cu putere de deci-zie, fiecare Ńară are un anumit număr de voturi în funcŃie de potenŃialul econo-mic şi demografic, deciziile se adoptă prin unanimitate de voturi devenind obligatorii pentru statele membre.

93

Comisia Europeană

Controlează respectarea legislaŃiei comunitare, are putere executivă.

Curtea de JustiŃie

Urmăreşte ca legislaŃia comunitară să fia aplicată unitar.

Curtea de Conturi

Verifică colectarea şi utilizarea fondu-rilor comunitare.

Parlamentul European

Cuprinde 785 membri aleşi (pentru 5 ani) dintre cetăŃenii statelor UE, con-trolează bugetul comunitar, aprobă acordurile internaŃionale ale UE, urmă-reşte aplicarea politicilor comunitare.

Alte instituŃii UE: Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de InvestiŃii, Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor etc. Dintre cele 27 de Ńări membre UE, 13 îndeplinesc criteriile de convergenŃă şi formează Uniunea Econo-mică şi Monetară (Zona Euro). Integrarea economică este procesul de eliminare treptată a restricŃiilor, de elaborare şi aplicare a unor politici comune, de înfiinŃare a unor instituŃii econo-mice şi juridice autonome şi supranaŃionale.

94

Forme ale integrării: - zonă de comerŃ liber – Ńările membre nu au taxe va-male sau plafoane cantitative între ele şi fiecare îşi păstrează în relaŃiile cu terŃi politica vamală proprie, - uniune vamală – zonă de comerŃ liber cu armoniza-rea legislaŃiilor vamale naŃionale şi un tarif vamal comun faŃă de terŃi; - piaŃă comună – uniune vamală care asigură libera circulaŃie a mărfurilor, persoanelor şi capitalurilor; - uniune economică şi monetară – armonizarea politi-cilor economice naŃionale sectorial şi pe ansamblu, monedă unică, politică monetară unică; - integrare economică totală – unificarea politicilor economice de ansamblu, sectoriale şi structurale sub conducerea unei autorităŃi supranaŃionale; - integrare politică şi socială – integrare economică totală plus instituŃii sociale şi politice comune. Structuri economice regionale: - AsociaŃia Latino-Americană a ComerŃului Liber (1960) - AsociaŃia NaŃiunilor din Asia de Sud-Est (1967) - AsociaŃia Nord-Americană de ComerŃ Liber (1993) InstituŃii internaŃionale: - Fondul Monetar InternaŃional (1945) - Banca Mondială – cuprinde mai multe instituŃii spe-cializate ale ONU (Banca InternaŃională pentru Recon-strucŃie şi Dezvoltare, AsociaŃia InternaŃională pentru Dezvoltare, CorporaŃia Financiară InternaŃională, AgenŃia Multilaterală de Garantare a InvestiŃiilor) - OrganizaŃia Mondială a ComerŃului - Acordul General pentru Tarife şi ComerŃ

95

Globalizarea economiei se referă la creşterea interde-pendenŃelor dintre economiile naŃionale prin mondiali-zarea pieŃelor, extinderea şi intensificarea legăturilor economice, politice, sociale, culturale, apariŃia unor instituŃii mondiale de monitorizare şi control.

96

Cuprins

1. Nevoi umane, bunuri şi resurse economie ........... 3 2. Proprietatea şi libera iniŃiativă ............................ 11 3. Utilitatea bunurilor economice ............................ 14 4. Cererea de bunuri economice ............................. 19 5. Factorii de producŃie ........................................... 23 6. EficienŃa economică şi productivitatea ............... 28 7. Costul producŃiei (costul) ................................... 34 8. Oferta de bunuri economice ............................... 42 9. Profitul ............................................................... 45 10. PiaŃa şi echilibrul său .......................................... 51 11. Mecanismul concurenŃial ................................... 56 12. PiaŃa monetară .................................................... 62 13. PiaŃa capitalurilor ............................................... 72 14. PiaŃa muncii ........................................................ 83 15. Uniunea Eropeană .............................................. 92