4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

28
Încurajarea reflecţiei personale şi a autoformării Pentru ca predarea să fie eficientă, formatorul trebuie să ţină seama de caracteristicile lucrului cu adulţii. Formatorul trebuie să implice în mod activ participanţii adulţi în procesul de învăţare şi să fie facilitatori pentru ei. În mod specific, ei trebuie să înţeleagă ce anume aşteaptă cursanţii şi să-i lase să lucreze la proiecte care reflectă interesul lor. Ar trebui să permită participanţilor să-şi asume responsabilităţi de prezentare şi conducere a grupului. Trebuie să fie siguri că acţionează ca facilitatori, orientând participanţii către propriile cunoştinţe decât să le furnizeze argumente. Adulţii au acumulat o bază de cunoştinţe şi experienţe de viaţă în care sunt incluse activităţi legate de muncă, responsabilităţi familiale şi şcolarizarea anterioară. Pentru a-i ajuta în acest sens formatorii trebuie să extragă din experienţa şi cunoştinţele participanţilor pe cele relevante pentru tema propusă. Formatorii trebuie identifice obiectivele participanţilor adulţi înainte de începerea cursului. Aceasta înseamnă că teoriile şi conceptele trebuie legate de ceva familiar participanţilor. Această necesitate poate fi îndeplinită lăsând participanţii să aleagă proiecte care reflectă propriile lor interese. Adulţii au nevoie de respect iar formatorii trebuie să aprecieze abundenţa de experienţe pe care o aduc participanţii adulţi în clasă. Aceştia trebuie trataţi ca egali în experienţe şi cunoştinţe şi trebuie să li se permită să-şi exprime opiniile în mod liber în clasă. 1 4. APLICAREA METODELOR ŞI TEHNICILOR SPECIALE DE FORMARE

description

Formare

Transcript of 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

Page 1: 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

Încurajarea reflecţiei personale şi a autoformării

Pentru ca predarea să fie eficientă, formatorul trebuie să ţină seama de caracteristicile lucrului cu adulţii. Formatorul trebuie să implice în mod activ participanţii adulţi în procesul de învăţare şi să fie facilitatori pentru ei. În mod specific, ei trebuie să înţeleagă ce anume aşteaptă cursanţii şi să-i lase să lucreze la proiecte care reflectă interesul lor. Ar trebui să permită participanţilor să-şi asume responsabilităţi de prezentare şi conducere a grupului. Trebuie să fie siguri că acţionează ca facilitatori, orientând participanţii către propriile cunoştinţe decât să le furnizeze argumente. Adulţii au acumulat o bază de cunoştinţe şi experienţe de viaţă în care sunt incluse activităţi legate de muncă, responsabilităţi familiale şi şcolarizarea anterioară. Pentru a-i ajuta în acest sens formatorii trebuie să extragă din experienţa şi cunoştinţele participanţilor pe cele relevante pentru tema propusă. Formatorii trebuie să identifice obiectivele participanţilor adulţi înainte de începerea cursului. Aceasta înseamnă că teoriile şi conceptele trebuie legate de ceva familiar participanţilor. Această necesitate poate fi îndeplinită lăsând participanţii să aleagă proiecte care reflectă propriile lor interese.

Adulţii au nevoie de respect iar formatorii trebuie să aprecieze abundenţa de experienţe pe care o aduc participanţii adulţi în clasă. Aceştia trebuie trataţi ca egali în experienţe şi cunoştinţe şi trebuie să li se permită să-şi exprime opiniile în mod liber în clasă.

Pentru ca procesul de predare să fie eficient pentru adulţi, formatorul trebuie să recurgă şi la alte tehnici de predare în afară de cele tradiţionale.

Una din tehnicile speciale de formare este încurajarea participanţilor să-şi dezvolte şi singuri competenţele prin autoformare şi reflecţie personală.

Reflecţia este etapa în care se produce învăţarea ca schimbare autentică, în care participanţii la formarea profesională îşi însuşesc cu adevărat noile cunoştinţe, le consolidează şi le restructurează activ în scheme

În aceasta etapă se derulează operaţiile de reformulare proprie a cunoştinţelor şi verificarea proprie a cunoştinţelor

Ca tehnici de reflecţie pot fi folosite: eseul cu argumentare, cvintetul, sintetizarea, etc. Pentru reformularea cunoştinţelor pot fi folosite tehnici de organizarea grafică a informaţiilor de tip tabele, diagrama Venn, hexagonul, cadranele, jurnalul grafic, ciorchinele, harta ideilor.

1

4. APLICAREA METODELOR ŞI TEHNICILOR SPECIALE DE FORMARE

Page 2: 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

Aportul acestei abordări în teoria şi practica domeniului constă în valorizarea ideii de „personalizare“;. Orice tentativă personală de dezvoltare este parte integrantă a educaţiei adulţilor. Ca efort personal, autonom, autoformarea permite formarea gândirii critice şi implicit, emanciparea. Persoana care se autoinstruieşte utilizează un ansamblu de condiţii (chiar întâmplătoare) din mediu; acestea îi structurează proiectul de activitate; de aceea a fost numit „cadru organizator“. Succesul unui proiect de autoformare depinde de implicarea într-un număr suficient de activităţi şi de organizarea rezultatelor obţinute într-un tot coerent.

Caracteristicile autoformării sunt următoarele: iniţiativele aleatoare şi euristice; evoluţia nepremeditată (procesul este creativ); determinarea reciprocă individ-mediu (conceptul „cadru organizatoric“ relevă rolul

mediului în autoformare); racordarea individului la o reţea de resurse pertinente (conceptul de „racordare“

pune în evidenţă reciprocitatea educativă); emergenţa cunoştinţelor implicite conţinute în activitatea indivizii cunosc regulile după care funcţionează modalitatea lor unică de a învăţa

(conceptul de „metaînvăţare“ evidenţiază funcţia autoreglatoare în învăţarea autodidactă).

Competenţele profesionale şi competenţele transversale

Lectorul trebuie să fie capabil să dezvolte participanţilor atât competenţele profesionale cât şi competenţele transversale.

Competenţele profesionale pot fi definite drept capacităţi dovedite de a selecta, combina şi utiliza adecvat, cunoştinţe, abilităţi şi alte achiziţii (valori şi atitudini), în vederea rezolvării cu succes a unei anumite categorii de situaţii de muncă sau de învăţare, circumscrise profesiei respective, în condiţii de eficacitate şi eficienţă. Acestea pot fi de tip general - care se dezvoltă în cadrul mai larg al unui domeniu de studii şi de tip specific - care se dezvoltă în cadrul mai restrâns al unui program de studii.

apacităţile care transcend un anumit domeniu/program de studii, având o natură transdisciplinară. Acestea constau în abilităţi de lucru în echipă, abilităţi de comunicare orală şi scrisă în limba maternă/străină, utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicării, rezolvarea de probleme şi luarea deciziilor, recunoaşterea şi respectul diversităţii şi multiculturalităţii, autonomia învăţării, iniţiativă şi spirit antreprenorial, deschiderea către învăţarea pe tot parcursul vieţii, respectarea şi dezvoltarea valorilor şi eticii profesionale etc. Competenţele transversale se pot exprima prin următorii descriptori: autonomie şi responsabilitate; interacţiune socială; dezvoltare personală şi profesională.

Evaluarea competenţelor transversale este, în principal, una calitativă. Ea necesită, de regulă, o abordare holistică a variatelor contexte sociale şi de grup în exercitarea profesiei, precum şi a dezvoltării personale şi profesionale.

2

Page 3: 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

Importanţa grupului

O altă tehnică specială de formare este promovarea învăţării prin intermediul grupului. Grupul joacă un rol important în evoluţia persoanei, constituie cel mai important mijloc de socializare şi integrare socială, contribuie decisiv la transmiterea de informaţii şi a valorilor unui societăţi. Oferă individului securitate dar şi mijloace de afirmare, răspunde nevoilor asociative şi de apartenenţă ale fiinţei umane.

Prin dimensiunea să, grupul se prezintă ca un mediu şi mijloc de învăţare a unor roluri sociale, formează competenţe de evaluare a altora şi poate contribui la dezvoltarea conştiinţei de sine a membrilor săi.

Grupul are de obicei un scop comun şi interacţiunea membrilor săi are un rol fundamental atât în dezvoltarea grupului cât şi în dezvoltarea individuală a membrilor săi.

Grupul mai poate fi definit ca: unitate de timp şi de spaţiu, un „aici şi acum”, comportând o anumită proximitate,

dar şi o anumită distanţă individuală minimală semnificaţie, o raţiune de a fi şi de a rămâne un ansamblu, fără a impune obiective

identice sau experienţe comune mod de a fi în comun, împărtăşirea în comun a evenimentelor sau a experienţelor posibilitatea percepţiei sau reprezentării fiecărui membru de către toţi ceilalţi un aer de entitate unificatoare şi de grupalitate a membrilor faţă de exterior durata suficientă de funcţionare, permiţând un proces de instituţionalizare

(structura, relaţii stabile, apariţia unor funcţii, roluri, norme, procese) şi identificarea membrilor.

Grupul – mediu creativ privilegiat, producător de idei. Interacţiunile dintre membrii, conversaţiile interioare stimulează emergenţa ideilor noi, elaborarea unei gândiri sociale. Discuţiile colective permit confruntarea cadrelor de referinţă, uneori radicalizarea punctelor de vedere, dezvoltă cunoaşterea socială şi adesea se soldează cu un plus de productivitate. Grupul este contextul care stimulează căutarea soluţiilor, facilitează cunoaşterea unor cadre de referinţă alternativă.

Un concept interesant de urmărit este dinamica unui grup. Dinamica grupului se referă la forţele care acţionează în interiorul grupului şi este constituită din 2 părţi:- În primul rând, ansamblul fenomenelor psiho-sociale ce se produc în grupurile

primare şi legile ce le reglementează. Aceste fenomene sunt: relaţiile ce se stabilesc între grup şi mediul său, influenţa exercitată de un grup asupra membrilor săi, viaţa afectivă a grupului şi evoluţia să în diferite circumstanţe, factorii coeziunii şi disociaţiei.

- În al doilea rând, dinamica grupului este ansamblul metodelor de acţiune asupra personalităţii prin grup şi a metodelor de acţiune a acestor grupuri asupra grupurilor mai largi. Aici sunt cuprinse: stadiul proceselor de schimbare, prin grup, adică tehnici de manipulare a grupurilor, studiul schimbărilor sociale prin grupurile mici.

Între membrii grupului se stabileşte treptat un proces de influenţare reciprocă fapt care determină manifestarea unei coeziuni de grup. Această coeziune poate influenţa pozitiv sau negativ caracteristicile grupului în randamentul acestuia.

3

Page 4: 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

Strategii de motivare a grupului

Există mai multe strategii de motivare a grupului:- Metoda ameninţării comune – înseamnă a pune întreaga echipă într-o situaţie

dezagreabilă, astfel încât dorinţa de a ieşi din acea situaţie va fi cea care va motiva întreaga echipă. Ameninţarea trebuie să permită găsirea de soluţii prin mobilizarea grupului şi trebuie percepută ca venind din afară.

- Metoda recompensei comune – presupune motivarea prin anunţarea unei recompense colective, pentru momentul în care echipa reuşeşte să atingă un obiectiv dificil într-o perioadă de timp fixată.

- Metoda competiţiei - presupune organizarea de competiţii între echipe.Metoda motivaţiei comune – presupune o motivaţie dominantă comună, lăsând

grupului libertatea de a alege mijloacele, de a stabili modul de organizare, de gestionare a resurselor.

Abordarea flexibilă a situaţiilor de formare

Există mai multe tehnici şi metode de abordare mai flexibilă a situaţiilor de formare, orientate atât pentru studiul individual cât şi pentru studiul în echipe sau grupuri.

Întregul proces de formare s-a orientat spre îmbunătăţirea experienţelor de învăţare ale participanţilor la programele de formare profesională, spre implicarea lor activă în procesul de învăţare, prin promovarea unei metodologii de predare-învăţare centrată pe participant.

Pentru formator, metoda didactica este un plan de acţiune conceput pentru iniţierea şi derularea situaţiilor de învăţare. Alegerea metodei de instruire se face în funcţie de două categorii de factori:- obiectivi - (natura finalităţilor; logica internă a ştiinţei; mecanismele învăţării etc.- subiectivi - contextul uman şi didactic în care se aplică metoda; personalitatea

profesorului; psihologia cursantului/a grupului, stilurile de învatare ale participanţilor, etc.

Funcţiile metodelor de instruire pot fi atât generale cât şi specifice.

Funcţiile generale:- Funcţia cognitiva: vizeaza organizarea şi dirijarea învatarii- Funcţia instrumentala (operaţională) – cea de intermediar între participant şi

materia de studiat; obiective şi rezultate- Funcţia normativă – cea de a arata cum să se predea, cum să se învete – astfel încât

să se atinga performantele stabilite- Funcţia motivatională – cea de stimulare a creativitatii, de stârnire a curiozitatii şi

interesului pentru cunoastere (întărirea psihologica a învatarii)

4

Page 5: 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

- Funcţia formativă – care constă în exersarea şi dezvoltarea proceselor psihice şi motorii, concomitent cu însusirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor, în modelarea atitudinilor, convingerilor, sentimentelor şi calitatilor morale ale participanţilor.

Funcţiile particulare sunt proprii fiecarei metode în parte, determinând specificul fiecăreia.

Există o multitudine de clasificări toate argumentate în mod adecvat, după criterii viabile, precum: tradiţionale–moderne, generale–moderne, generale–particulare, verbale–intuitive, expozitive sau pasive–active etc. De altfel, metodele, ca atare, nu apar în stare pură, ci sub forma unor variante determinate de situaţiile concrete ale procesului didactic.

Principalele metode didactice

1. Metode dialogate (conversative) – constau în stabilirea unui dialog între formator şi participanţi, în care formatorul pune întrebari pentru: a stimula gândirea participanţilor, a asigura însuşirea cunoştinţelor, a fixa cunoştinţele noi predate.

Dacă se ia drept criteriu funcţia didactică pe care o poate îndeplini conversaţia, atunci distingem următoarele variante:

conversaţia de comunicare conversaţia de repetare şi sistematizare conversaţia de fixare şi consolidare conversaţia de verificare şi apreciere conversaţia introductivă conversaţia finală

Conversaţia poate lua forma discuţiilor individuale sau a discuţiilor colective (dezbaterile). Scopurile metodelor conversative (dialogate):- stimularea gândirii participanţlor, astfel încât aceştia să poată descoperi şi singuri

adevarul, să motiveze raspunsurile date, să sesizeze legăturile cauzale dintre cunostinţe / fenomene

- aprofundarea cunoştinţelor, a problemelor supuse discuţiei şi chiar, avansarea de noi explicaţii / soluţii de rezolvare

- formarea gândirii logice a participanţilor astfel încât ei să poata sesiza care este esenţa problemei, precum şi logica internă a unei discipline.

- deprinderea participanţilor de a rezolva şi singuri o problemă de învatare.

Cea mai solicitată metodă este conversaţia euristică. Metoda constă în formularea cu abilitate a unor întrebari, în alternanţă cu răspunsuri de la participnaţi, destinate descoperirii de noi date, informaţii.

Conversaţia euristica (de descoperire) presupune schimburi verbale între parteneri, numite „episoade”. Fiecare episod este iniţiat printr-o operaţie verbală, în

5

Page 6: 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

general o întrebare cu rol diferit de la caz la caz. Întrebarile pot fi spontane sau premeditate, determinându-l pe participant să învingă dificultăţile inerente cunoaşterii.

Tipurile de întrebari se stabilesc în functie de urmatoarele criterii:A. Dupa nivelul şi modul de adresare:

- Frontală - adresată întregului grup: De ce ? Din ce motiv ? Care ? Cum ?- Directă - adresată unui participant anume: Pe ce te bazezi când afirmi că ?- Nedirijată - adresată de un participant formatorului şi retransmisă participantului

de către formator- De releu - formatorul preia întrebarea unui participant o dirijează spre un alt

participant.- De completare - Raspunsul la o întrebare pusă de formator este completată de mai

mulţi participanţi- Imperativă - Formulataăca o solicitare expresă, categorică:- De controversă - întrebări mascate care solicită participantului un punct de vedere

personalB. Dupa obiective urmărite

- De definire - Ce este …? Care sunt atributele...?- Factuale - Solicită recunoaşterea /descrierea unui obiect, fenomen...., identificarea

unui element- De interpretare - i se solicită participantului să gasească echivalente verbale care să

exprime sensul celor învăţate: Cum interpretaţi...?- De comparare - Cere să fie stabilite asemanarile / deosebirile dintre 2 obiecte,

evenimente, fenomene;- De opinie - Se solicită un punct de vedere personal- De justificare - Presupune formularea de argumente/a raţiunilor care au stat la baza

unor fapte/manifestăriC.Dupa efortul intelectual solicitat participantului:

- Reproductive - solicita mai ales memoria şi vizeaza răspunsuri simple- Reproductiv- Cognitive - cer o descriere, insistând pe puterea de reactualizare şi

redare a cunoştinţelor- Productiv – Cognitive - cer participantului să explice, să se mobilizeze, să plaseze

cunoştinţele în alt context, să afle soluţii, să argumenteze, să compare- Anticipative - activează imaginaţia - Cum prefiguraţi evoluţia- De evaluare - Solicită emiterea de judecăţi de valoare cu privire la o stare de fapt- Sugestivă - Sugerează sau răspunsul, sau modul de rezolvare,

2. Problematizarea (metoda rezolvării de probleme)Problematizarea este considerată una dintre cele mai valoroase metode

deoarece orienteaza gândirea participanţilor spre rezolvarea independentă de probleme. Utilizând metoda în discuţie, formatorul îl pune pe participant în situaţia de a căuta un raspuns pertinent, o soluţie pentru problema cu care se confruntă. Punctul de pornire îl constituie crearea situaţiei – problema, care desemnează o situaţie contradictorie, conflictuală între experienţa de cunoaştere anterioară şi elementul de noutate cu care se confruntă participantul.

6

Page 7: 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

Situaţia – problemă este necesar să prezinte urmatoarele caracteristici:- să reprezinte o dificultate cognitivă pentru participant, rezolvarea acesteia

necesitând un efort real de gândire- să trezeasca interesul participantului- să orienteze activitatea participantului în direcţia rezolvării problemei prin

activarea cunoştinţelor şi experienţelor dobândite anterior.

Metoda are un pronuntat caracter formativ deoarece:- antreneaza întreaga personalitate a participantului (intelectul, calitatile volitionale,

afectivitatea), captând atenţia şi mobilizând la efort- cultivă autonomia acţională- formează un stil activ de muncă- asigură susţinerea motivaţiei învăţării- dă încrederea în sine.

3. Metoda asaltului de idei (Brainstorming – ul)Este o variantă a discuţiei în grup, având ca obiectiv producerea de idei noi sau

găsirea celei mai bune soluţii pentru o problemă de rezolvat, prin participarea membrilor grupului.

Cracteristici:- Se poate organiza cu toată grupa sau doar cu un grup special selectat.- Ideile sunt avansate (produse) în cadrul discuţiilor sau dezbaterilor, valorizarea

(evaluarea) lor având loc la sfârsitul lecţiei.- Metoda oferă participanţilor posibilitatea să se exprime în mod liber, contribuind la

formarea şi dezvoltarea calităţilor imaginativ-creative, a unor trăsături de personalitate cum ar fi spontaneitatea, curajul de a exprima un punct de vedere, voinţă etc.

Fazele activităţii didactice axate pe această strategie:a) împărţirea clasei în grupuri (maxim 10)b) alegerea unui secretar (care va contabiliza ideile în ordinea emiterii lor)c) comunicarea regulilor de desfasurare a activităţii:

- se interzic aprecierile critice, ironizarile, cenzurarile,contrazicerile,obstrucţionările- se exprimă liber orice idee care-i trece participantului prin minte (pentru a stimula

imaginaţia)- se cere producerea unei cantităţi cât mai mari de idei- se încurajează asociaţiile originale de idei (pentru a afla raspunsul / soluţia)- fiecare grup va emite câte o idee la o intervenţie

d) alegerea problemei şi prezentarea ei de catre formator e) stabilirea, de catre formator, la sfârsitul acţiunii a unui grup de evaluare care vor

prelucra ideile, le vor ierarhiza în funcţie de valoarea lor, le vor prezenta.

Prin folosirea acestei metode se provoacă şi se solicită participarea activă a participanţilor, se valorifică experienţa personală a participanţilor, se dezvoltă capacitatea

7

Page 8: 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

de a trăi anumite situaţii, de a le analiza, de a lua decizii în ceea ce priveşte alegerea soluţiilor optime şi se exersează atitudinea creativă şi exprimarea personalităţii

4. Metoda „Phillips 6 – 6”Metoda contribuie la exprimarea personalităţii participantului şi se cuplează

perfect cu prelegerea – dezbatere, dar şi cu jocul de decizie devenind – în aceste cazuri – procedeu didactic.

Formatorul are rolul de a dirija învăţarea. Această modalitate de lucru asigură abordarea într-un timp limitat a mai multor aspecte ale unei probleme, facilitând comunicarea, confruntarea şi luarea deciziilor.

Procedura: se împarte grupa în grupuri eterogene de câte 6 participanţi se anunţă tema / subiectul formatorul explică succint scopul şi modul de desfăşurare a activităţii, precizând şi

durata: 4 minute – organizarea; 6 minute – discuţii în cadrul grupului; 2 minute – prezentarea raportului fiecarui grup de către un participant delegat.

fiecare grup desemnează un coordonator şi un purtator de cuvânt timp de 6 minute au loc discuţii în grup, facându-şi schimb de idei se întocmeşte (dupa 6 minute) un raport în care se prezintă soluţia / rezultatul la

care s-a ajuns purtatorul de cuvânt al grupului prezintă raportul celorlalte grupuri formatorul împreună cu raportorii fac o sinteză a rapoartelor stabilind soluţia finală,

conform opiniei majoritare.

5. Studiul de caz - este o metodă de explorare directă dar şi o metodă acţională. Constă în etalarea unor situaţii tipice, reprezentative pentru o clasă de fenomene, ale căror trăsături sunt cercetate

Studiul de caz urmareste: identificarea cauzelor care au determinat declanşarea fenomenului respectiv evoluţia fenomenului comparativ cu fapte /evenimente similare foloseste atât pentru cunoasterea inductivă (pornind de la premise particulare se

trece la concluzii generale), cât şi deductivă (particularizând şi concretizând unele aspecte de ordin general)

Etapele prezentarii studiului de caz:a) descoperirea cazului şi întelegerea profunda a acestuiab) examinarea cazului din mai multe perspective: teoretice, documentare şi practicec) selectarea metodelor de analizăd) prelucrarea cazului respectiv: sistematizarea informaţiilor, analiza situaţiilor

prezentate, stabilirea variantelor de rezolvaree) stabilirea concluziilor (alegerea variantei optime)

Studiul de caz este o metodă care apropie principiul de învăţare de modelul vieţii, al practicii, având mare valoare euristică şi aplicativă. Ea îi obligă pe participanţi să caute şi să găsească mai multe variante de soluţionare a problemei în faţa căreia se află. În

8

Page 9: 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

această ipostază, studiul de caz nu urmareşte dobândirea de noi cunoştinţe, ci mai degrabă aplicarea practică a unor cunoştinţe însuşite deja, în condiţii şi sub forme noi, impuse de situaţia-problemă ce urmeaza a fi solutionată prin gândire şi imaginaţie.

Aplicarea metodei studiului de caz se poate realiza, în principal, sub forma a trei variante.

Varianta 1: Metoda situaţiei (Case – Study Method) care presupune o prezentare completă a cazului – problemă, cu toate informaţiile necesare soluţionării. Discutarea cazului începe imediat dar prezintă dezavantajul că este mai departe de realitate şi obligă formatorul să-şi procure informaţiile necesare.

Varianta 2: Studiul analitic al cazului (Incidence Method) presupune prezentarea completă a situaţiei existente, dar informaţiile necesare soluţionării sunt redate numei parţial sau deloc. Această variantă este mai aproape de realitate, obligă la cautarea şi procurarea personală a informatiilor .

Varianta 3: Studiul fără prezentarea completă a informatiilor necesare rezolvării cazului; participanţilor li se propun doar sarcini concrete de rezolvat, urmând să se descurce prin eforturi proprii.

6. Simularea (Jocul de rol) - reprezinta o metodă acţională, bazată pe simularea unor funcţii, relaţii, activităţi, fenomene, sisteme etc.

Scopul acestei metode este formarea comportamentului uman pornind de la simularea interacţiunii ce defineşte o structură / relaţie /situaţie socială. În aplicarea acestei metode, se porneşte de la ideea ca participantul este un viitor profesionist care, pe lângă cunoştinţele de specialitate, are anumite abilitati, atitudini, convingeri, disponibilitati de

interacţiune umană, asumare de responsabilităţi etc. Metoda este foarte interesantă deoarece:- formeaza repede şi corect anumite convingeri, atitudini, comportamente- asigura un autocontrol eficient al conduitelor şi achiziţiilor- dinamizează participantul (cognitiv, afectiv, acţional) punându- l în situaţia de

interactiune.

Etapele pregatirii şi folosirii jocului de rol: identificarea situaţiei interumane ce urmează a fi simulată (să fie relevantă) modelarea situaţiei şi proiectarea scenariului – sunt selectate aspectele esenţiale

care devin modele şi sunt transferate asupra participanţilor (devin roluri de „jucat”) alegerea partenerilor şi instruirea lor -se distribuie rolurile învăţarea individuală a rolului prin studierea fişei dată de formator (15 – 20 minute

pentru a se acomoda) interpretarea rolurilor – simularea propriu- zisă, dezbaterea finală – se face cu toţi participanţii; a interpretării rolului; se pot relua

acele secvenţe în care nu s-au obţinut comportamentele aşteptate

Tipuri de jocuri de rol (principale) :

9

Page 10: 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

jocul de reprezentare a structurilor – folosit pentru întelegerea organigramei unui sistem socio-economic, sociocultural etc.

jocul de decizie – participanţii primesc roluri menite a simula structura unui organism de decizie.

jocul de competiţie – se urmăreşte simularea obţinerii unor performanţe de învingere a unui adversar.

jocul de arbitraj –ajută la dezvoltarea capacităţilor de soluţionare a problemelor conflictuale ce pot să apară între doua persoane, instituţii etc.

7. Metoda cubului – folosită pentru a facilita explorarea unui subiect/situaţie din mai multe perspective, în vederea dezvoltĂrii competenŢelor necesare unei abordari complexe şi integratoare

Etapele metodei:- Pe cele 6 fete ale cubului se menţionează sarcinile: descrie, compară, analizează,

asociază, aplică, argumentează.- Anuntarea temei/situaţiei puse în discuţie- Împărţirea clasei în 6 grupuri, care examinează tema conform cerinţei înscrise pe

faţa cubului alocată fiecărui grup. Prin brainstorming, participanţii emit idei pe care le includ în tema respectivă, în paragrafe distincte.

a) Descrie: culorile, formele, mărimile/dimensiunileb) Compară: asemănările şi diferenţele specifice faţă de alte realităţic) Asociază: tema la ce te îndeamnă să te gândesti?d) Analizează: spune din ce se compune, din ce este facut etc.?e) Aplică: cum poate fi folosită? Ce poţi face cu ea?f) Argumentează pro sau contra ei, enumerând suficiente motive care

să susţină afirmaţiile tale.- Fiecare grup prezintă oral în faţa celorlalte grupuri concluziile la care au ajuns

(materialul elaborat)- Pe tabla, în formă cvasi-finală, vor fi desfăşurate concluziile celor 6 grupuri, se

comentează şi, în final, se dă un format integrat final lucrării respective.

8. Studiul în grupuri miciArgumente privind studiul în grupuri mici sunt următoarele:

- Participanţii învaţă mai bine dacă discută între ei;- Sensul conceptelor este mai bine conturat prin activităţi comune- Dezvoltă creativitatea participanţilor;- Dezvoltă abilităţi de comunicare;- Dezvoltă încrederea în sine;

Mărimea grupului: Grupuri de 3-5 participanţi. Avantaje:

o Participanţii se simt mai siguri;o Ajung mai uşor la un punct de vedere comun;o Se discută fără un coordonator;o Fiecare membru poate să-şi spună punctul de vedere.

10

Page 11: 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

Grupuri de 8 şi peste 8 participanţi - se formează atunci când grupa are de rezolvat probleme ce implică două soluţii de tipul da-nu, pro sau contra. Avantajul lor constă în:

Creşte varietatea ideilor; Activitatea în grup este mai dinamică; În interiorul grupului se exersează mai multe roluri.

9. Metoda Predării/Învăţării reciproce - este o strategie de învăţare a tehnicilor de studiere a unui text. După ce sunt familiarizaţi cu metoda, participanţii interpretează rolul formatorului, dezvoltând dialogul participant – participant.

Metoda învăţării reciproce este centrată pe patru strategii de învăţare:- Rezumarea înseamnă expunerea a ceea ce este mai important din ceea ce s-a citit; se

face un rezumat.- Punerea de întrebări se referă la listarea unei serii de întrebări despre informaţiile

citite; cel ce pune întrebările trebuie să cunoască bineînţeles şi răspunsul.- Clarificarea presupune discutarea termenilor necu-noscuţi, mai greu de înţeles,

apelul la diverse surse lămuritoare, soluţionarea neînţelegerilor.- Prezicerea se referă la exprimarea a ceea ce cred participanţii că se va întâmpla în

continuare, bazându-se pe ceea ce au citit.

Avantajele metodei predării/învăţării reciproce:- este o strategie de învăţare în grup, care stimulează şi motivează;- ajută participanţii în învăţarea metodelor şi tehnicilor de lucru cu textul, tehnici de

muncă intelectuală pe care le poate folosi apoi şi în mod independent;- dezvoltă capacitatea de exprimare, atenţia, gândirea cu operaţiile ei şi capacitatea

de ascultare activă;- stimulează capacitatea de concentrare asupra textului de citit şi priceperea de a de a

selecţiona esenţialul;

10. ExpunereaAvantajele pe care le oferă prezentarea, expunerea prin intermediul

cuvântului rostit şi receptat mental prin auz a făcut ca metodele expozitive să fie utilizate în procesul de învăţământ, încă de la primele forme instituţionalizate de educaţie.

Folosirea metodelor explozive prezintă însă dezavantajul că fac apel la receptivitatea participanţilor fără ca ei să participe activ la elaborarea de noi achiziţii, să-şi exerseze gândirea şi spiritul critic; activitatea lor este redusă, din această cauză poate să apară plictiseala şi chiar oboseala; se poate instala predispoziţia spre superficialitate şi formalism în învăţare.

Explicaţia, o variantă a expunerii, presupune aflarea, pe baza unei argumentaţii deductive – de la general la particular – a unor adevăruri noi. Formatorul porneşte de la enunţarea clară a unor concepte, reguli, norme, teoreme etc. pe care participanţii le cunosc deja, după care analizează argumentele, premisele sau cauzele, iar apoi prezintă şi exemple sau diferite cazuri aplicative, particulare; pe această cale se

11

Page 12: 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

asigură dezvăluirea sau desluşirea, întărirea şi confirmarea celor expuse. Astfel, participanţii sunt ajutaţi să-şi clarifice şi să adâncească înţelegerea unor concepte, reguli, principii, legi etc. prin raportarea lor la structuri de ordin inferior acestora.

11. Demonstraţia – presupune a prezenta participanţilor obiecte, fenomene, procesele – reale sau fictive – imagini ş.a., în scopul asigurării unui suport perceptiv, pentru uşurarea efortului de explorare a realităţii, pentru a asigura accesibilitatea şi înţelegerea în procesul cunoaşterii.

În funcţie de materialul demonstrativ ce se utilizează:- demonstraţia figurativă (cu ajutorul reprezentărilor grafice),- demonstraţia cu ajutorul desenului la tablă sau cu ajutorul modelelor (fizice, grafice

etc.), - demonstraţia cu ajutorul imaginilor audiovizuale, demonstraţia prin exemple ş.a.

Condiţii care asigură eficienţă sporită folosirii demonstraţiei:- materialul intuitiv se arată participanţilor numai în momentul în care va fi folosit

efectiv;- în măsura în care e posibil, fără a se forţa nota, este bine ca perceperea materialului

să se facă prin intermediul a cât mai mulţi analizatori;- obiectele şi fenomenele să fie prezentate, de la caz la caz, pe etape, faze specifice

dezvoltării (evoluţiei) unui proces;- în dirijarea observaţiei să se pornească de la perceperea în ansamblu a obiectului,

către părţile sale componente, cu sublinierea, pe baza comparaţiilor, a unor asemănări şi deosebiri şi prin raportarea fiecărei părţi la întreg;

În timpul demonstrării să se asigure angajarea efortului intelectual al participanţilor, în scopul formării şi dezvoltării unor capacităţi de cunoaştere, a spiritului de observaţie; să se realizeze o explorare perceptivă, mobilizând şi exersând procesele de cunoaştere.

12. CiorchineleTehnică, bazată pe activitatea de scriere, poate fi folosită atât în faza de

evocare, ca mijloc de a stimula gândirea înainte de a studia mai temeinic un anumit subiect, cât şi în cea de reflecţie, ca modalitate de a rezuma ceea ce s-a studiat şi de a construi asociaţii noi. Este o tehnică de căutare a căilor de acces spre propriile cunoştinţe, credinţe, convingeri, evidenţiind modul propriu al individului de a înţelege o anumită temă, un anumit conţinut.

Realizarea unui ciorchine presupune următoarele etape:- se scrie în mijlocul tablei, a paginii caietului, sau a hârtiei de flipchat un cuvânt

( temă ) care urmează a fi cercetat;- se notează în jurul acestuia toate ideile, sintagmele sau cunoştinţele care le vin în

minte în legătură cu tema respectivă, ducându-se linii între acestea şi cuvântul iniţial;

12

Page 13: 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

- pe măsură ce se scriu cuvintele, se duc linii între ideile ce par a fi conectate;- activitatea se opreşte atunci când s-a stins limita de timp acordată sau când se

epuizează ideile.

Regulile pentru utilizarea tehnicii „ciorchinele” sunt necesare a fi respectate şi sunt în număr de patru:- scrieţi tot ce vă trece prin minte referitor la tema pusă în discuţie;- nu judecaţi/ evaluaţi ideile propuse, ci doar le notaţi;- nu vă opriţi până când nu epuizaţi toate ideile (până nu expiră timpul alocat); - lăsaţi să apară cât mai multe şi variate conexiuni între idei fără să limitaţi numărul

ideilor sau fluxul legăturilor dintre acestea.

Această tehnică este foarte flexibilă şi poate fi utilizată atât individual cât şi ca activitate de grup. Atunci când se aplică individual, tema discutată trebuie să fie familiară participanţilor care nu mai pot culege informaţii de la colegi. În acest caz, utilizarea acestei tehnici poate reprezenta o pauză în brainstormig-ul de grup, dând posibilitatea participanţilor să gândească în mod independent. Când este folosită în grup, participanţii pot afla ideile altora şi cunoştinţele se îmbogăţesc. Se poate folosi tehnica în faza de fixare- consolidare a cunoştinţelor sub denumirea de „ciorchine revizuit”, participanţii fiind dirijaţi, cu ajutorul unor întrebări, în gruparea informaţiilor în funcţie de anumite criterii. Astfel se fixează mai bine ideile şi se structurează facilitându-se reţinerea şi înţelegerea lor. Adesea poate rezulta un „ciorchine cu mai mulţi sateliţi”.

Folosirea aceste metode asigură condiţii optime participanţilor să se afirme atât individual cât şi în echipă, să beneficieze de avantajele învăţării individuale, cât şi de cele ale învăţării prin cooperare. Stimulează participarea activă a participanţilor la propria lor formare şi îi încurajează să gândească liber şi deschis.

13. Diagrama VennO diagramă Venn este formată din două cercuri mari care se suprapun

parţial. Ea poate fi folosită pentru a arăta asemănările şi diferenţele dintre două idei sau concepte.

Formatorul cere participanţilor să construiască o asemenea diagramă completând în perechi doar câte un cerc care să se refere la unul din cele două concepte. Apoi se pot grupa câte patru pentru a-şi compara cercurile, completând împreună zona de intersecţie a lor cu elementele comune celor două concepte.

Metoda se foloseşte, mai ales, în etapa de reflecţie pentru evaluarea unei unităţi de învăţare (se face o paralelă între temele întâlnite sau între două personaje).

14. Gândiţi / lucraţi în perechiEste o metodă ce poate fi folosită în toate etapele lecţiei. Se formulează

cerinţa, apoi se precizează timpul de gândire ( suficient cât să se poată gândi la ceva nou, să exploreze ideile şi experienţele anterioare). Sunt atenţionaţi că vor vorbi pe un ton scăzut pentru a nu-i deranja pe ceilalţi şi fiecare va trebui să vină cu o idee care va conduce la

13

Page 14: 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

formularea concluziei generale. Vor înceta activitatea la semnalul învăţătorului, după care vor împărtăşi ideile celorlalte grupe.

15. Metoda SinelgEste o modalitate de monitorizare a înţelegerii şi de menţinere a implicării.

Se bazează pe activitatea de lectură şi presupune identificarea, în conţinutul unui material, prin marcarea cu semne specifice, a informaţiei deja cunoscute ( ), a informaţiei noi (+ ), a informaţiei contradictorii cu ceea ce participanţii ştiu deja ( - ) şi a informaţiei despre care doresc lămuriri suplimentare ( ? ). Clasificarea informaţiilor se poate realiza cu ajutorul tabelului Sinelg.

TABELUL SINELG ( Sistem interactiv de notare şi eficientizare a lecturii şi gândirii )

( material distribuit participanţilor )“ ” “ _ ” “ + ” “ ? ”

Comunicarea

Un aspect important al procesului de predare, formare este comunicarea. Aspectul cel mai important în acest sens îl constituie capacitatea de adaptare a codului la registrul interlocutorilor. În această direcţie se are în vedere CE se spune şi CUM se spune. Deci selecţionarea informaţiei semnificative din noianul de informaţii se realizează printr-o corectă evaluare a variabilelor contextuale. Dintre aceste variabile vom menţiona:- adecvarea mesajului la scopul comunicării (informare; influenţare; descriere de

stări emotive);- tipul relaţiei dintre parteneri (oficial-neoficial; încredere-neîncredere; ostilă-

prietenească etc.);- conştientizarea nevoilor emiţătorului în comunicare pentru adaptarea mesajului la

acestea;- estimarea nevoilor receptorului adaptând mesajul în acest sens;- nivelul de cunoştinţe ale emiţătorului şi receptorului privind mesajul şi adaptarea

corespunzătoare a mesajului;- interesul manifestat de emiţător şi receptor faţă de subiectul mesajului;- atitudinea pozitivă / negativă a emiţătorului faţă de receptor şi viceversa;- corelarea mesajului cu timpul alocat de interlocutori;- respectarea normelor impuse de sistemul socio-cultural al interlocutorului.

Legată de limbajul verbal şi anunţându-l într-un fel pe cel non-verbal, metacomunicarea se referă la modalitatea de a sugera un mesaj practic neexprimat, ca atare: metacomunicarea apelează la tonul limbajului verbal dar fără a transmite o informaţie în accepţiunea cunoscută. Limba include numeroase elemente ce pot fi

14

Page 15: 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

considerate ca făcând parte din metacomunicare, şi, o dată conştientizate, ele pot contribui la îmbunătăţirea comunicării. Printre cele mai importante pot fi amintite:

- Alegerea cuvintelor în mod adecvat poate contribui la realizarea unui mesaj pozitiv. În acest sens se recomandă eliminarea cuvintelor parazite, a pleonasmelor, a abundenţei de sinonime, cu alte cuvinte a exprimării ce tinde mai mult să impresioneze decât să exprime.

- Realizarea unui raport corect între exprimarea abstractă şi cea concretă. Opţiunea pentru un nivel ridicat de abstracţiuni poate produce o diminuare a eficienţei mesajului prin neînţelegerea sau receptarea eronată a acestuia de către receptor; dimpotrivă, un mesaj exprimat la un nivel prea concret poate deveni neinteresant pentru un receptor avizat. Deci, pentru eficienţa mesajului, nivelul de abstractizare sau concreteţe a acestuia trebuie adaptat la situaţie/receptor.

- Folosirea adecvată a jargonului. Deosebit de eficient în cadrul comunicării între specialişti, folosirea vocabularului specific unui anumit jargon va deveni un mesaj criptic pentru nespecialişti intimidându-i şi blocând comunicarea.

- Folosirea prudentă a eufemismelor / disfemismelor. Substitute ale unor cuvinte ce ar putea fi considerate ofensatoare, eufemismele încurajează o comunicare pozitivă dar abundenţa lor poate goli comunicarea de conţinut, făcând-o pretenţioasă şi îndepărtând-o de ceea ce înseamnă eficienţa unei comunicări directe. În schimb disfemismele (exprimările dure, jignitoare) induc în mod clar în comunicare un caracter negativ, evitarea lor fiind recomandabilă.

- Realizarea unei utilizări corecte a sensurilor conotative faţă de cele denotative ale cuvintelor. Sensul denotativ exprimă înţelesul direct, specific ce serveşte la identificarea obiectului sau noţiunii, în timp ce sensul conotativ are o natură evaluativă determinată de contextul în care este folosit cuvântul cât şi de folosirea individuală de către emiţător. Întrucât sensul conotativ reprezintă o reflectare a valorilor şi percepţiilor individuale, cuvintele trebuie atent selecţionate şi adecvate situaţiei în aşa fel încât un sens denotativ să nu transmită în mod neintenţionat un sens conotativ ofensator / contradictoriu aşteptării receptorului, influenţând astfel comunicarea într-un sens negativ.

- Folosirea adecvată a exprimărilor pozitive faţă de cele negative. Este de aşteptat ca o afirmaţie pozitivă să creeze un impact pozitiv asupra receptorului (deşi implicaţiile sale pot avea şi un caracter negativ) a cărui eficienţă funcţionează numai în funcţie de capacitatea de percepere a receptorului. (de exemplu: "Reprezentantul nostru vă va vizita săptămâna viitoare" implică sensul negativ că reprezentantul nu va putea efectua vizita până săptămâna viitoare). În cazul în care un sens negativ poate fi decelat într-o afirmaţie pozitivă, este preferabil ca realitatea să fie exprimată simplu şi direct, uneori prin introducerea unor cuvinte cu sens negativ (regretăm, din păcate, ne pare rău etc.).

- Deşi cuvântul reprezintă unitatea de bază a comunicării nu este suficient să selecţionăm corect cuvintele pentru a fi eficienţi; ele trebuie combinate adecvat pentru realizarea impactului optim asupra receptorului şi aceasta presupune o solidă înţelegere a limbii şi capacitatea de a o folosi. În acest sens folosirea adecvată a structurilor gramaticale este esenţială şi aici putem menţiona printre altele preferinţa pentru utilizarea diatezei active, mai dinamică şi mai clară decât cea pasivă, acordul verb-subiect/pronume etc., care încălcate pot produce neînţelegerea mesajului, realizarea unor construcţii paralele etc.

15

Page 16: 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

- Unitatea, coerenţa mesajului, legătura între idei, organizarea ideilor sunt cerinţe la fel de importante pentru construirea sistematică a mesajului în ansamblul său, ca produs final al comunicării într-un tot unitar. Comunicarea în forma sa verbală este de o mare complexitate, iar realizarea unui mesaj cu adevărat eficient nu se produce de la sine, ci este rezultatul strădaniei emiţătorului, a unei discipline riguros exersate şi a unei însuşiri adecvate a codului lingvistic.

Programarea neuro – lingvistică – NLP - fiecare dintre noi are un sistem de reprezentare preferat. De exemplu, atunci când învăţăm ceva nou, unii prefera să vadă imagini, alţii să-şi imagineze cum se face acel lucru, alţii să audă cum se face, alţii să simtă acel lucru iar alţii să-şi dea seama exact cum funcţionează. Nici un sistem nu este mai bun decât celalalt. Oamenii care sunt foarte buni în profesiile lor au abilitatea de a folosi toate sistemele de reprezentare şi de a alege care este cel mai potrivit într-o situaţie anume. În funcţie de sistemul preferat de reprezentare, comportamentul nostru este diferit. În cele ce urmează vom prezenta caracteristicile principale ale sistemelor de reprezentare: vizual, auditiv, kinestezic şi auditiv digital.

Cei care sunt „vizuali” tind să:- Fie organizaţi, bine îngrijiţi. Pentru că ei vor să arate bine. Şi ce aşteaptă de la

ceilalţi? Acelaşi lucru! - Folosească vizualizarea pentru a-şi aduce aminte şi pentru a lua decizii- Aibă o imaginaţie bogată şi să le fie greu să-şi exprime ideile în cuvinte - Vorbească mai repede decât majoritatea oamenilor. De ce? Pentru că au o imagine în

minte, şi acea imagine se mişcă şi trebuie să spună totul despre ea într-un timp foarte scurt.

- Prefere interacţiunile personale – să vadă persoana cu care vorbeşte şi să-i vadă reacţiile

- Vrea să vadă concepte, idei sau cum se face un anumit lucru. - Vor să vadă imaginea de ansamblu.- Uneori nu işi amintesc ce s-a spus şi devin confuzi când li se dau multe indicaţii

verbale. Dacă le poţi desena o harta sau o schiţă, ei vad mai clar ce ai vrut să le comunici.

- Îşi amintesc mai degrabă feţe decât nume. - Să se concentreze mai degrabă pe o activitate vizuala decât pe zgomot.

Cei care sunt „Auditivi” :- Sunt conştienţi de schimbările din tonul vocii şi răspund mai uşor la anumite

tonalităţi.- Percep anumite secvenţe şi îşi pot aminti cu uşurinţă instrucţiunile primite.- Se bucura de discuţii şi prefera să comunice oral mai degrabă decât în scris.- Au nevoie să fie auziţi.- Sunt uşor distraşi de zgomot.

Cei care au sistemul de reprezentare Kinestezic:- Vorbesc mai încet decât ceilalţi oameni. Ei au nevoie de timp pentru a-şi da seama ce

simt despre acel subiect.

16

Page 17: 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

- Sunt mai sensibili la cum îşi percep corpul şi sentimentele şi răspund bine la atingeri.

- Învaţă făcând, mişcându-se şi atingând. - Se îmbracă şi se îngrijesc mai mult pentru propriul confort decât pentru modul în

care arata.- Iau decizii bazate pe sentimente. - Stau mai aproape de oameni decât cei cu sistem vizual de reprezentare pentru a

simţi energia celeilalte persoane. Persoanele vizuale stau mai în spate pentru a avea o perspectiva mai buna şi a-i vedea mai bine, în întregime, pe ceilalţi.

Cei care au sistemul de reprezentare Auditiv digital- Simt nevoia să găsească un sens în orice, să-şi dea seama, să înţeleagă.- Vorbesc cu ei înşişi şi poartă conversaţii imaginare cu diverse persoane. Adesea îşi

aduc aminte ca au discutat ceva cu cineva, când de fapt conversaţia nu a avut loc decât în imaginaţia lor.

- Învaţă prin a-şi aşeza lucrurile mintal- Nu sunt spontani, le place să gândească mult. - Logica, faptele şi cifrele joaca cel mai mare rol în luarea deciziilor. - Memorează pe secvenţe, proceduri, paşi.

Pentru a putea înţelege cum asimilam informaţia şi cum ne afectează acest lucru comportamentul, programarea neuro-lingvisitcă (NLP) ne oferă un instrument numit “model de comunicare.” Acest model se bazează pe cele 5 simţuri care se pare ca preiau 2 milioane biţi de informaţie într-un singur moment. Pentru a compensa aceasta diferenţă, mintea filtrează evenimentele pe care simţurile noastre le percep ştergând, distorsionând sau generalizând informaţia cu ajutorul unor filtre personale : limbaj, amintiri, atitudine, valori, credinţe, decizii. Aceasta este baza oricăror altor strategii de NLP.

Ce se întâmplă cu toată această informaţie pe care o primim prin stimulii exteriori? Este filtrată de conştientul nostru prin procesele de ştergere, distorsionare şi generalizare. Ce informaţii ştergi denaturezi sau generalizezi depinde de credinţele tale, limbaj, decizii, valori, memorie, metaprograme. Daca nu aplica aceste trei procedee: ştergere, distorsionare, generalizare, atunci am fi permanent suprasolicitaţi de senzorii din jur. Procedeele de a scoate la lumina strategia cuiva se bazează pe o observaţie atentă a ceea ce spun oamenii, a felului în care îşi mişcă trupul, a felului în care îşi mişcă ochii. Prin programare neuro-lingvistică sau NLP, putem învăţa să citim un om exact aşa cum citim o carte.

Metacomunicarea şi programarea neuro – lingvistică sunt doar două din metodele de comunicare pe care formatorul ar trebui să le utilizeze în cadrul programului de formare profesională.

17

Page 18: 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

Beneficiile instruirii în echipă cu alţi formatori

Există două motive principale şi evidente pentru a lucra în echipă cu un alt fomator: face viaţa mai uşoară şi mai plăcută atât pentru formator cât şi pentru participant. Instruirea în echipă divide sarcina pregătirii şi a responsabilităii pentru evenimentul respectiv.

Participanţii beneficiază de stilurile diferite ale celor doi formatori, ceea ce face cursul mai dinamic şi mai interesant. Alte beneficii pentru formatori şi participanţi : tate mai jos.

Alte beneficii pentru Formatori:- Le permite să-şi testeze ideile reciproc şi să se redirecioneze atât înaintea cât şi în

timpul instruirii. - Presiunea de a fi singurul responsabil pentru curs este înlăturată; fiecare formator

are momentul său de “respiro”, adăugând apoi mai multă energie cursului.- Posibilitatea de “a-şi veni în ajutor” unul altuia în momente dificile constituie un

factor major în “liniştea mentală” a instructorului şi în desfăşurarea fără incidente a instruirii.Pentru Participanţi:

- Beneficiază de o varietate de stiluri individuale de instruire şi prezentare, precum şi stilul “compus” al echipei de formatori; acestea fac cursul foarte dinamic şi stimulativ.

- Experienţa culturală şi de formator a “partenerilor”, împreună cu punctele de vedere proprii cresc diversitatea, varietatea şi bogăţia cursului.

- Fiecare participant beneficiază de o mai mare atenţie.- Instruirea în echipă creşte atenţia participanţilor deoarece aceştia trebuie să fie

atenţi la doi formatori, precum şi la interaciunea acestora.

Toate aceste beneficii sunt considerabile şi este bine ca formatorii să lucreze în echipă ori de câte ori este posibil pentru a-şi reduce propriul nivel de stres şi pentru a furniza servicii mai bune participanţilor.

Formatorii ar trebui să folosească câteva tehnici de prezentare atunci când lucrează în echipă cu alţi formatori :

- Planificarea, pregătirea şi instruirea trebuie coordonate foarte bine. Formatorii colaborează în toate fazele începând cu planificarea instruirii, continuând cu elaborarea materialelor, organizarea instruirii, instruirea propriu-zisă şi încheind cu evaluarea instruirii şi a modului de colaborare.

- Formatorii trebuie să aibă o relaţie deschisă şi participativă, care nu numai că include dar favorizează critica constructivă. În acest fel vor învăţa unul de la celălalt şi vor avea un “tovarăş” la nevoie.

- Formatorii prezintă pe rând conform planificării stabilite.

18

Page 19: 4 - Aplicarea Metodelor Si Tehnicilor Speciale de Formare

- Instructorul care nu prezintă stă într-una din pările laterale a sau în spatele sălii pentru a nu atrage atenţia participanţilor, dar pentru a păstra contact vizual cu colegul său care prezintă.

- Formatorii stabilesc un cod de semnale non-verbale prin care îşi semnalizează dacă vor să intervină. În nici un caz nu se întrerup unul pe celălalt.

- Formatorii se sprijină reciproc şi promovează o imagine bună echipei pe care o formează. Nu este vorba despre cine este mai bun şi mai deştept, ci este vorba despre echipa lor care trebuie să apară cea mai potrivită pentru instruirea respectivă.

19