8/8/2019 38596003-Retorica

1/9

1

- Retorica Facultatea de drept

Semestrul I1. Definitie.Retorica este o disciplina de deschidere, de cultura, un domeniu interdisciplinar si in

istoria ideilor in care includem retorica, se inregistreaza asemenea epoci de declin, urmatede o reinviere a problematicii, o restituire si o reabilitare. De aceea traiectoria sasinuoasa, de la stiinta care oferea un ideal formativ in antichitate, pina la stadiul de

indreptar destinat oratorilor si scriitorilor nu trebuie sa surprinda. Dintre toate disciplineleantice, retorica a meritat in gradul cel mai inalt numele de stiinta, chiar de regina a

stiintelor, cum a fost denumita mai ales oratoria judiciara, menita sa fie slujitoareadevotata a adevarului, prin intermediul persuasiunii. De aceea a fost considerata arta sau

stiinta de a convinge. Sute de ani, in strinsa legatura cu afirmarea democratiei, aceastaarta a dominat viata politica a Greciei si a Romei antice. Declinul sau a inceput sub

Imperiul Roman, o data cu restringerea drepturilor si libertatilor cetatenesti. Involuntar,retorii si sofistii au contribuit la acest declin. Retorica devine un instrument periculos,

nociv, pe plan etic si politic. Retorica este calea prin care filozofia isi poate amplificadomeniul de cercetare, oferind conditii extrem de adecvate adincirii relatiilor

interdisciplinare. Astazi, ea este revendicata nu numai de filozofi, ci si de stilisticieni.Studiul elocintei influenteaza in mare masura inteligenta umana si in acest fel se

amplifica si capacitatea ratiunii de a stabili conexiuni cu lumea, retorica si logica, logicajuridica mai ales, avind foarte multe puncte de contact. De-a lungul a 2 milenii si de

existenta, recunoscuta sau nu ca atare, retoricii i s-au dat sute de definitii. O grupare aacestor definitii in trei grupuri este reprezentata de:

a). Primul tip de definitie trimite la trimite la retorica generatoare de persuasiune, maiales in domeniul politic si judiciar. Platon, Isocrate, Aristotel, Cicero au considerat ca

esenta acestei discipline o constituie persuasiunea. Persuasiunea este actiunea de apersuada, de a trezi in auditoriu o credinta prin mijloace atit afective, cit si rationale.

Persuasiunea poate fi obtinuta prin diverse mijloace sui generis la care modernii auadaugat si multe altele forta fizica, influenta, puterea si banii fiind cele mai vizibile, din

pacate. Retorica este deci inteleasa ca forta de a convinge prin discursul persuasiv.b). Al doilea tip de definitie este caracteristic elocintei post-ciceroniene, iar aici

persuasiunea apare rar ca nota caracteristica a retoricii. In aceasta conceptie retorica estearta de a aduna, alege si nuanta cu infrumusetarea cuvenita, tot ce poate servi ca sa

convinga in materie politicac). Cel de-al treilea tip de definitie este frecvent intilnit in evul mediu si mai tirziu, si

conform acestei definitii, retorica este o stilistica practica.In cazul retoricii judiciare, definitia care convine in cea mai mare masura este aceea

care pune accentul in primul rind pe persuasiune, pe convingerea auditoriului, in speta ajudecatorului. Retorica este deci arta de a convinge prin discurs pentru a determina o

adeziune justa. Totodata trebuie sa mentionam ca retorica mai inseamna teoria, invatareasi practicarea acestei arte. Persuasiunea este o calitate esentiala a discursului care

marcheaza in mod decisiv realizarea obiectivului final al oricarei cuvintari, adicaobtinerea adeziunii la punctul de vedere al oratorului. Aceasta presupune un asamblu de

procedee, distribuite pe 2 laturi definitorii: - latura argumentativa (care grupeazaargumente tip, procedee ce tin de ratiune); - latura oratorica (stilistica grupind mijloace

8/8/2019 38596003-Retorica

2/9

8/8/2019 38596003-Retorica

3/9

3

metode si procedee valabile pentru toate tipurile de discurs; scopul era acela de a-i facecapabili sa sustina sau sa combata la fel de bine aceeasi teza.

Prodicos din Keos a fost elevul lui Protagoras si s-a bucurat de admiratia luiSocrate. Ca sol, a facut multe calatorii in Atena, cu aceste ocazii tinind conferinte care au

avut mult succes printre intelectualii vremii. Cercetarile sale se refera la domeniile fizicii,

religiei si moralei. Poate fi considerat si fondatorul sinonimiei. Acesta se considera filozof al naturii si sofist - , iar opinia sa era aceea ca binele si raul sint relative: ceea ceeste bine pentru unul nu este pentru celalalt si viceversa. Ca si Protagoras, Prodicos este

ateu, el ii considera pe zei simple denumiri pe care oamenii le dau unor elemente utilevietii

Cea mai importanta contributie a sofistilor la dezvoltarea retoricii ca disciplina constain conceptia despre atotputernicia omului si a judecatii sale individuale asupra lumii. In

acest sens sofistii ii pun la dispozitie omului o tehnica a argumentarii, o stiinta care va fidedicata in intregime convingerii interlocutorului, auditoriului. Sofistii au fost primii

educatori ai tineretului atenian, venind in intimpinarea interesului acestora transmitindcunostintele necesare pentru a deprinde arta cuvintului si pentru a le permite accesul la

putere. Datorita faptului ca ideile sofistilor ii faceau pe oameni sa se indoiasca de justeteavechilor legi si obiceiuri, raspindind in cetate ateismul si scepticismul, multi dintre ei au

fost prigoniti si exilati, iar cartile lor arse. Totusi influenta sofistilor asupra mentalitatiioamenilor a fost imensa; de la ei, individul a invatat sa puna totul sub semnul indoielii, sa

puna totul in balanta cugetarii pentru a afla adevarul. Trasaturile dominante ale gindiriisofistilor sint agnosticismul si relativismul pragmatic.

3. Demostene.Demostene 384 322 i.e.n. se naste in Atena, tatal sau fiind un prosper fabricant

de mobila si de arme, iar mama, fiica unui atenian plecat in Crimeea, este cel mai mare

otrator al Greciei antice si unul din marii oratori ai tuturor timpurilor. In aceasta epoca,Filip al Macedoniei ameninta tot mai mult libertatea polisurilor si incerca sa-si extinda

dominatia asupra intregii Elade. La virsta de 7 ani Demostene isi pierde tatal, iar avereaparinteasca trece in administrarea tutorilor sai, care nu-si indeplinesc obligatiile cum se

cuvine. Primeste, totusi, o educatie aleasa. Ajuns la majorat, isi da tutorii in judecata,redactindu-si singur discursurile sub indruumarea lui Isaios, magistrul, dar nu obtine decit

o parte din averea parinteasca si de aceea e nevoit sa se dedice meseriei de logograf. Inacelasi timp, frecventeaza Adunarea poporului, asculta dezbaterile, pregatindu-se pentru

momentul cind va intra in viata politica. Citeste multa istorie, in special opera istoriculuiTucidide, a carui influenta este prezenta in stilul discursurilor lui de mai tirziu. Debutul

sau in viata politica a Atenei nu este insa cel asteptat: deficientele de pronuntare sirespiratia sacadata il expun ironiilor auditoriului. Demostene isi da seama ca nu este

suficient sa fii un bun cunoscator al regulilor si principiilor artei oratorice si sa te pricepisa elaborezi un discurs, mai trebuie sa stii sa-l rostesti cu maiestrie in fata auditoriului.

Perseverenta si pasiunea il vor ajuta in aceasta privinta, el dovedind printr-o tenacitateiesita din comun si prin multe exercitii ca-si poate corecta defectele. Incepind din anul

355 i.e.n. Demostene, sustine mai multe discursuri politice si juridice, aflindu-se infruntea partidului national-democrat. El isi consacra intreaga viata unui singur tel:

trezirea constiintelor si realizarea unei rezistente militare si politice in fata expansiuniimacedonene. In acest scop, el rosteste mai multe discursuri dintre care cele mai

8/8/2019 38596003-Retorica

4/9

4

cunoscute sint: - Filipicele (patru discursuri, rostite intre anii 351 340 i.e.n.); -Olintienele (trei discursuri 349 i.e.n.). Demostene reuseste sa cistige increderea

atenienilor si intre anii 340 338 i.e.n. conduce treburile publice in calitate de sef alpartidului sau aflat la putere. Este perioada in care se realizeaza alianta cu Teba, insa este

prea tirziu ca Elada sa mai poata fi salvata. In anul 338 i.e.n. atenienii si tebanii sint

infrinti la Cheroneea. In 336 i.e.n. dusmanii sai declanseaza un proces cunoscut subdenumirea procesul Pentru coroana, care se va judeca abia in anul 330 i.e.n. demostenepropusese un decret pentru refacerea zidurilor cetatii si poporul ii incredinteaza

conducerea lucrarilor. Ctesiphon, apreciind contributia marelui orator (care fusese sifinanciara) cere acordul senatului pentru a i se acorda acestuia o distinctie deosebita o

coroana de aur. Eschine, dusmanul de o viata a lui Demostene, il da in judecata peCtesiphon, dar de fapt, cel vizat era Demostene. Acuzatiile puneau la indoiala legalitatea

decretului aprobat de senat: Demostene se afla in exercitiul functiei si nu facuse bilantulactivitatii sale, coroana trebuia acordata in Adunarea poporului, Demostene nu

contribuise la consolidarea Atenei nici prin discursurile sale, iar conducerea sa ruinasecetatea. In timpul procesului, Ctesiphon, spune citeva cuvinte, dupa care Demostene

rosteste discursul Pentru coroana, in calitate de synegoros. Discursul Pentru coroanaa fost considerat de-a lungul secolelor o capodopera a artei oratorice. De la Demostene au

ramas 60 de discursuri, unele considerate apocrife. Demostene a fost un mare om politic,un orator calauzit intreaga viata de iubirea pentru patrie si adevar. Eschine, adversarul

sau, sustine ca avea o energie neobisnuita si la tribuna se agita ca un tigru. Chiar scrise,frazele sugereaza vehementa pasiunii sale oratorice. Elocinta lui Demostene este perfecta,

nimic nu lasa sa se intrevada elaborarea, mestesugul, are un stil direct, concis, incisiv.

4. Socrate.Socrate a intruchipat cel mai puternic spirit critic specific sofistilor. Si el, ca si

sofistii, considera ca viata individului trebuie sa aiba la baza descoperirile proprieiconstiinte, la care se ajunge prin autocunoastere. Cunoaste-te pe tine era deviza sa.

Socrate a inteles primejdia pe care o reprezentau pentru cetate niste conducatori lipsiti devirtute, imorali, dar stapini pe arta oratorica. De aceea, folosind metodele sofistilor,

Socrate isi propune sa abordeze educarea tinerilor pornind de la formarea caracterului, dela familiarizarea lor cu virtutiile morale inainte de toate. Ideea de baza a conceptiei sale

este ca fericirea si bunastarea cetatii nu pot fi atinse decit prin formarea unor cetateni de omoralitate ireprosabila. Ei trebuie sa practice virtutile atit in viata personala, cit si in cea

publica. Insa, pentru aceasta, virtutile trebuie mai intii cunoscute. Catre cunoastereaacestora si practicarea lor tinde invatatura lui Socrate, adresata tinerilor atenieni. Platon,

care i-a fost discipol incepind cu anul 407 i.e.n. a redat cu fidelitate ideile lui Socrete inunele din dialogurile sale, caci inteleptul Socrate nu a lasat nimic scris de el insusi.

Socrate se nascuse in Atena (470/469 i.e.n.) ca fiu al sculptorului Sophroniscos si al uneimoase, Phainarete, in tinerete, fiind el insusi sculptor, dar filozofia acaparindu-l cu totul.

Socrate asista la lectiile sofistilor dar nu accepta nici o idee pina cind nu o supune uneiindelungi meditatii, unui sir de intrebari. Socrate considera ca este stapinit de un daimon

interior care il conduce, ii dicteaza vorbele si gesturile, indemnindu-l sa-si duca la capatmenirea cu care a venit pe lume, sa-i trezeasca pe oameni la adevar, pentru a-i face mai

buni, mai drepti. Cu cei tineri, inteleptul se poarta drept si simplu, pe cei aroganti, asazisii-atotstiutori, pe sofisti sau pe guvernantii cetatii, Socrate nu-i iarta, iar ironia sa

8/8/2019 38596003-Retorica

5/9

5

devine usturatoare. Comportarea lui ii atrage multe dusmanii din partea puternicilor zilei,desi el nu se amesteca in politica. Spre deosebire de sofisti, care pulverizau toate valorile

sociale si morale, considerindu-le simple conventii care se schimbau de la un om la altul,Socrate considera Binele si Raul niste date naturale, care pot fi relevate prin

autocunoastere. In anul 403 i.e.n. regimul celor treizeci de tirani este inlaturat, iar

democratii care iau puterea, permit dezlantuirea unei adevarate vinatori de vrajitoareimpotriva celor suspecti de colaborare cu vechiul regim. Sint vizati in primul rind sofistii,dar principala victima va fi Socrate, ce va fi acuzat de impietate, coruperea minorilor si

de introducerea unor zei noi. In anul 399 i.e.n. este judecat in fata unei sectii din Heliaia,care numara 500 de membrii din totalul de 6 000, cit avea tribunalul ales in fiecare an.

Dintre judecatori, 280 au votat pentru condamnarea sa, iar 220 impotriva, astfel incitSocrate va sfirsi bind cucuta si refuzind sprijinul prietenilor care il sfatuiau sa paraseasca

cetatea. Platon, discipolul sau, arata in dialogul Apararea lui Socrate cu cita demnitatesi intelepciune s-a comportat filozoful in aceste imprejurari tragice. Figura lui Socrate a

ramas de nesters in istoria filozofiei universale ca un om deosebit de cumpatat de oseninatate proverbiala. Prin insusirile sale de intelept dar si de om apropiat, capabil de

gluma si ironie, Socrate ramine o figura vie care ne priveste zimbind cu indulgenta dinnegura vremurilor, el este principium movens al filozofiei, precursorul si magistrul lui

Platon, Aristotel si al unui neintrerupt sir de cugetatori.

5. Aristotel.Aristotel (384 322 i.e.n.) s-a nascut la Stagira, in familia medicului de la curtea

Macedoniei. La 18 ani vine in Atena si frecventeaza Academia platoniciana timp de douadecenii. Regele Filip al II-lea il insarcineaza cu educatia fiului sau, Alexandru. In 344

i.e.n. se reintoarce in Atena, unde fondeaza o scoala de filozofica proprie. Dupa moartealui Alexandru, Aristotel pleaca din Atena, pentru a nu mai da ocazia concetatenilor sai sa

greseasca, dupa condamnarea lui Socrate. Opera sa, care in epoca numara 400 de lucrari,din care s-au pastrat doar 47, constituie, alaturi de dialogurile lui Platon, momentul de

apogeu al filozofiei grecesti. Aristotel este intemeietorul stiintei logicii, el a dat gindiriistiintifice o metoda sinogismul, un instrument indispensabil in demersul rational, mai

precis al rationamentelor prin care gindirea umana poate ajunge la adevarata natura alucrurilor. Aristotel studiaza omul ca zoon politikon, ca animal politic, prezenta sa in

activitatea politica fiind caracterizata de morala, iar scopul acestei activitati fiind fericireaindividuala si sociala. El delimiteaza domeniul retoricii, care cuprinde discursul judiciar,

discursul politic si discursul epidictic cele 3 genuri ale discursului pe care romanii levor numi: - genus judiciale; - genus deliberativum; - genus demonstrativum. Aristotel da

retoricii o definitie mai adecvata desi mai modesta si anume ea nu mai este arta de aconvinge pe oricine de orice , ci arta de a descoperi tot ceea ce un caz dat contine ca

potential persuasiv. Daca retorica este necesara, sustine Aristotel, pentru ca ar fi nedemnca un barbat sa nu stie sa se apere cu ajutorul cuvintului, arma proprie numai omului.

Retorica afirma Aristotel este o antistrofa a dialecticii intr-un cuvint, reversulacesteia. In timp ce dialectica este tehnica discutiilor, un indreptar in arta controversei si a

argumentarii, retorica este tehnica discursurilor. Asadar, retorica utilizeaza argumentarea,opusa demonstratiei, intilnite in stiintele exacte, care duce la descoperirea unor adevaruri

indubitabile. Spre deosebire de demonstratie, argumentarea are urmatoarele caracteristici:- se adreseaza cuiva anume, caruia i se ia in considerare caracterul, obiceiurile, gindirea,

8/8/2019 38596003-Retorica

6/9

6

emotiile, credintele, in timp ce demostratia este valabila pentru oricine; - argumentarea sesprijina pe premise care nu sint in mod necesar dovedite sau evidente, ci doar verosibile; -

argumentarea foloseste limba naturala, in opozitie cu limbajele artificiale; - inargumentare, legatura logica nu e constringatoare, ea poate fi mai puternica sau mai

slaba; - ea este rareori imbatabila si poate fi combatuta sau respinsa prin alta. Pentru

marele filozof, retorica este o disciplina careia ii revine o mare responsabilitate pe plansocial, pentru ca domeniul sau predilect este acela al deliberarii ce sta sub semnulverosimilului. Spre deosebire de dialectica, in retorica nu este vorba de a sustine o teza,

de un jocde idei, ci de a apara o cauza, in joc fiind destinul judiciar, politic sau moral. Olume in care daca totul ar fi cataligat o data pentru totdeauna, n-ar mai fi loc nici pentru

arte, nici pentru sentimente, nici pentru existenta umana, asa cum este ea inteleasa in modobisnuit.

6. Marcus Tullius Cicero.Cicero a fost cel mai mare orator al Romei antice. A excelat ca avocat, om politic si

personalitate de mare cultura, a fost un titan al promovarii si afirmarii retoricii. Marele

orator s-a nascut la Arpinum (Latium), la 3 ian. 106 i.e.n. intr-o familie care apartineaclasei cavalerilor. La Roma, unde se muta cu familia, beneficiaza de o educatie aleasa,

aici studiaza poezia si retorica cu Aelius Stilo, elocinta cu renumitii Marcus Antonius siLicionius Crassus. Cicero se distinge foarte repede prin inteligenta, talent si incepe sa se

initieze in arta vorbirii dupa toate regulile prescrise de retorica. A urmat o carierastralucita de avocat si om politic, devenind cel mai mare orator al antivhitatii, un geniu

care continua si azi sa influenteze cultura umanitatii. Opera pe care Cicero a lasat-oumanitatii cuprinde: - discursuri; - pledoarii; - tratate de oratorie (De oratore, Brutus,

Orator) si lucrari mai putin extinse de retorica: Partitiones oratoriae (Despre partilediscursului), De optimo genere oratorum (Despre cel mai bun fel de elocventa), Topica

(Locurile comune ); - opere filozofice: Hortensius, De finibus bonorum et malorum(Limitele binelui si raului in sine), Tusculanae disputationes (Discutii de la Tusculanum),

De natura deorum (Despre natura zeilor); - opere politice, De republica, De legibus(Despre legi), De oficiis (Despre indatoriri); - o bogata corespondenta din care s-au

pastrat 16 carti de scrisori, cele mai multe destinate prietenului sau Atticus. Ciceroramine primul prozator latin clasic si nimeni nu a depasit niciodata bogatia, puritatea,

eleganta si armonia stilului sau. In viata particulara Cicero a fost un om obisnuit.Casatorit cu Terentia (in anul 79 i.e.n.), dupa mai bine de 30 de ani de casnicie,

divorteaza. La 63 de ani se recasatoreste cu Publica de care se desparte insa repede.Cicero orator si om politic incepe o cariera stralucita de avocat, cu putin timp inaintea

implinirii virstei de 25 de ani. Primul sau discurs judiciar care s-a pastrat, rostit in anul 81i.e.n. este Pro Quinctio (In apararea lui Quinctius). In anul urmator (80), Cicero i-a luat

apararea lui Roscius din Ameria, rostind discursul cunoscut sub numele de Pro SextoRoscio Amerino, care i-a adus gloria, cel mai important proces, in care Cicero s-a situat

pe pozitia acuzatorului si l-a consacrat definitiv ca cel mai mare avocat al Romei antice,este procesul Verres (anul 70 i.e.n.). Cicero, nu a ramas deoparte si s-a implicat in

activitatea politica cu toata fiinta, inteligenta si talentul lui de om de cultura, filozof sinarator, fiind unul din marii oameni de stat ai Romei antice. El a fost un aparator

consecvent al republicii ca forma de guvernamint. In anul 76 i.e.n. devine questor si inanul urmator isi indeplineste functia in Sicilia. In anul 69 i.e.n. este aedil currul, in 66

8/8/2019 38596003-Retorica

7/9

7

i.e.n. pretor urban, calitate in care rostesteprimul sau discurs politic, Pro lege Manilia,iar in anul 63 i.e.n. accede la functia suprema, aceea de consul. Cicero a fost socotit de

contemporanii lui cel mai mare orator. In conceptia lui Cicero un orator trebuie saintruneasca o serie de calitati ca: - ascutimea de minte a logicianului; - cugetarea

filozofului; - exprimarea aproape ca a poetului; - memoria jurisconsultului; - vocea

tragedianului; - gesturile unui actor celebru. Stilul lui Cicero este inimitabil, marelenarator este, de altfel, considerat creatorul prozei latine moderne, insemnatatea lui sta incalitatile stilului.

7. Structura tipica a discursului.In raport de obiectivele pe care le urmaresta discursul in mod succesiv, retorii au

sintetizat elaborarea acestuia pe urmatoarele segmente: - exordiu; - naratiune; -

argumentare; - peroratie.Exordiul sau introducerea trebuie sa fie adecvata continutului si sa fie naturala, poate

fi si vehicului modestiei oratorului, al sinceritatii acestuia, pentru ca numai astfel intrelocutor si destinatar se va crea un fluid de simpatie favorabil comunicarii. De aceea tonul

ales la inceput, maniera stilistica trebuie sa permita aceasta evolutie ulterioara, aceastaprogresie. De obicei, introducerea este facuta pe un ton calm, iar emotia se naste in raport

cu prezentarea faptelor. O observatie importantalegata de exordiu este aceea referitoare larolul sau de poarta deschisa catre sentimentele pe care oratorul isi propune sa le trezeasca

ulterior, prin desfasurarea discursului. O trasatura de baza a artei acestuia va fi data demodul in care stie sa faca auzite notele dominante ale tonului sau, fara sa anticipeze totusi

asupra restului discursului, incercind sa trateze vreuna din partile importante. Ca lungimeintroducerea trebuie sa fie proportionala cu intinderea discursului. In functie de

complexitatea subiectului tratat enuntarea acestuia si a planului poate fi folosita, cuconditia ca punctele si subpunctele sa nu fie in numar prea mare, iar continutul acestora

sa fie distinct, exprimat concis si limpede. Ordinea lor este cea naturala, de la simplu lacomplicat.

Urmatorul segment al discursului il formeaza naratiunea, care reprezinta o expunere afaptelor ce serveste la comunicarea unor date privitoare la cauza sau la subiectul tratat. In

pledoarie, naratiunea este adesea o parte foarte importanta a discursului si solicita oatentie speciala. Calitatile principale pe care trebuie sa le aib o buna naratiune sint

reprezentate de claritate, probabilitate, concizie. De aceea este necesara o atentie sporitala precizarea numelor, a datelor, locurilor si a tuturor celorlalte imprejurari in care s-au

petrecut faptele evocate. Pentru a avea un caracter probabil, verisimil, in naratiune trebuiedescrise caracterele persoanelor amintite, aratind ca actiunile acestora constituie

consecinte ale unor cauze naturale, pentru a avea credibilitate. Una dintre cele maiconcise naratiuni, deosebit de expresiva, este realizata de Cicero in discursul Pro

Milone.Argumentarea urmeaza mereu dupa naratiune, ea fiind momentul dovedirii si al

respingerii, cind este desfasurat intregul arsenal de prope materiale si argumente propriu-zise. Este o parte foarte importanta a discursului pentru ca telul principal al celui care

vorbeste este de a dovedi auditoriului ca un lucru este adevarat, just sau bun si de adetermina adeziunea acestuia. In legatura cu argumentele, trebuie avute in vedere 3

aspecte: - gasirea; - inventarierea lor; - dispunerea si modul de exprimare, de prezentaregratie caruia sa capete mai multa forta. Prezentarea aggumentelor poate fi facuta analitic

8/8/2019 38596003-Retorica

8/9

8

sau sintetic. In cazul prezentarii analitice, oratorul nu divulga telul spre care tinde si-iconduce pe ascultatori pas cu pas catre concluzia dorita, mergind de la un adevar

clarificat la altul, pina ce devine evident ca aceasta concluzie este consecinta alteia asupracareia s-a convenit. Maniera sintetica de argumentare, mai des intilnita, porneste de la

enuntarea tezei care trebuie dovedita, apoi urmeaza succesiv diferite tipuri de argumente

pina cind auditoriul va fi complet cinvins de ceea ce sustine oratorul. In expunereaargumentarii oratorul trebuie sa tina seama de 3 reguli: - adevarul, datoria si interesultrebuie prezentate distinct in argumentare; - prezentarea gradata a argumentarii; - in cazul

in care sint prezente argumente puternice si concludente, ele trebuie prezentate separat, inmod distinct, insistind asupra fiecaruia in parte pentru ai releva intreaga semnificatie.

Ultima parte a unui discurs este peroratia, epilogul, care poate fi destul de extinsa, inmai multe parti. Peroratia este segmentul in care pateticul se imbina cu argumentarea,

moment specific retoricii. In discursul judiciar se prevede si o digresiune, de obiceiplasata intre argumentare si peroratie, care poate fi o povestire, o meditatie, prosopopee

care dau valente noi argumentarii gratie emotiilor suscitate. Peroratia include ceea ceserveste drept baza discursului, teza este acum o concluzie si aici nu trebuie in nici un caz

introdus un subiect nou, care sa distraga atentia de la tema principala tratata pe parcurs.

8. Metodologia de redactare a discursului.Oratorul, indiferent de subiectul tratat trebuie sa tina seama de urmatoarele operatii in

redacterea unui discurs: - sa identifice ce are de spus si de scris = inventiunea; - sa punaintr-o anumita ordine ideile gasite = dispozitiunea; - sa selecteze cei mai potriviti

termenipentru a exprima aceste idei = elocutiunea. Fiecare orator isi alege modalitatea delucru in raport cu puterea sa de memorare. Meditarea subiectului este facuta cu scopul de

a furniza materiale pentru memorie. Discursul trebuie rostit in intregime nu pe fragmente,inainte de a fi sustinut, pe un ton cit se poate de natural si cit mai aproape de atmosfera

reala, pentru a fi retinut cu usurinta. Un discurs este o opera de arta, care se asambleazadin exordiu, naratiune, argumentare si peroratie. Rostirea prealabila poate fi mai

moderata, dictia mai putin accentuata si taria vocii redusa. Aceste conditii sint necesarenu numai pentru ca gindirea capata claritate daca rationamentele sint duse pina la capat,

dar si pentru ca ficare din partile acestor rationamente cistiga o valoare individuala.Oratorul nu e chemat sa dea nimanui socoteala pentru metodele si procedeel;e de

pregatire a unui discurs. El trebuie sa creeze o opera de arta, iar modul in care o face ilpriveste numai pe el. nu exista o regula absoluta care sa ne ajute sa dam forma adecvata

unui discurs si oricare orator va ajunge la ea in functie de calitatile si inclinatiile sale.Memoria este implicata in actul oratoric in trei directii: - exista o memorie a ceea ce a

fost gindit; - o memorie a ceea ce a fost rostit; - o memorie a ceea ce a fost scris. Inoricare din aceste cazuri oratorul introduce in cuvintarea sa ordine, claritate si logica.

Redactarea scrisa a discursului are ca efect evitarea repetitiilor de cuvinte, a impuritatilorde limbaj, in concluzie o conciziune mai mare a stilului, calitate necesara intr-o lume

grabita. Retorica foloseste aceleasi argumente ca si logica, dar intr-un mod mai flexibil,adaugindu-le ornamente stilistice ca: - Silogismul =argument compus din trei propozitii,

dintre care a treia (concluzia) este dedusa din prima (premisa majora) prin intermediulcelei de-a doua (premisa minora); - Entimema =silogism incomplet si mai rapid, in care

una din premise este subinteleasa; - Dilema =argument prezentind spre alegereadversarului 2 propozitii, din care una este in mod necesar adevarata daca cealalta este

8/8/2019 38596003-Retorica

9/9

9

falsa si din care se trag fie 2 concluzii, fie aceeasi concluzie pentru fiecare dintre cele 2ipoteze; - Epicherema =rationament silogistic in care fiecare premisa este insotita de

dovada sa; - Inductia = rationament care consta in extragerea unei concluzii generaledintr-unul sau mai multe rapoarte particulare; - Exemplul =e un argument ce se bazeaza

pe fapte analoge cu acela pe care vrem sa-l demonstram; - Argumentul ad hominem

=opune afirmatiei unui om propriile sale fapte sau cuvinte anterioare. Dupa cumconsideram subiectul aflat in discutie sau in sine insasi distingem locuri comuneextrinseci si locuri comune intrinseci. Primele proveneau din marturii, din dispozitii ale

martorilor, din lege si cutuma, din diferite inscrisuri. Printre locurile comune intrinsecienumeram: - definitia; - enumerarea partilor; - genul si specia; - comparatia; - contrariile;

- lucruri care se resping reciproc; - circumstantele; - antecedentele si consecintele; - cauzasi efectul.

9. Figurile de stil care au menirea de a orna discursul.Inca din antichitate s-au facut eforturi pentru a culege si ordona mijloacele lingvistice

care impodobesc un discurs. Ele au fost in permanenta o preocupare majora a retorilor si

stilisticienilor. Figurile de stil se clasifica in: - figuri de cuvinte (metafora, metonimia,sinecdoca, catachreza, litota, hiperbola); - figuri de gindire: (a) descrierea, portretul

aluzia, comparatia, alegoria, antiteza, reticenta, suspensia, sentinta; b) interogatia siexclamatia retorica, dubitatia, apostrofa, ironia, sarcasmul, imprecatia, prosopopeea); -

figuri gramaticale (inversiunea, hiperbatul, anacolutul, pleonasmul, repetitia.