3_4_Metodologia_cartografierii

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE GEOGRAFIE

2010

Universitatea din Bucureşti Facultatea de Geografie

Copyright © DEPARTAMENT ID 2010

Acest material este destinat uzulului studenţilor Universităţii din Bucureşti, forma de învăţământ la distanţă. Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului/autorilor; designul, machetarea şi transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă al Universităţii din Bucureşti.

Universitatea din Bucureşti Editura CREDIS Bd. Mihail Kogălniceanu, Nr. 36-46, Corp C, Etaj I, Sector 5 Tel: (021) 315 80 95; (021) 311 09 37, 031 405 79 40, 0723 27 33 47 Fax: (021) 315 80 96 Email: [email protected] Http://www.credis.ro



2

CUPRINS

1. Consideraţii generale………… ……………………………………………….…… 6

1.1. Metodologia cercetării şi cartografierii solurilor- noţiuni introductive…....……. 6

1.2. Istoricul cartografierii solurilor………………………………….………………. 7

2. Categorii de studii pedologice…………………………………………..………… 11

2.1. Definiţia, scopul şi obiectivele unui studiu pedologic ………………..……….. 11

2.2. Clasificarea studiilor pedologice …………………………………….………… 15

2.2.1. Studii pedologice în funcţie de scop …………………….…………….. 15

2.2.2. Studii pedologice în funcţie de scara de cercetare ……..……....……… 16

3. Cercetarea solurilor în teren şi laborator…. ……………………………….…… 18

3.1. Noţiuni introductive…………………………………………….……………… 18

3.2. Etape ……………………………………………………………..…………….. 18

3.2.1. Pregătitoare……………………………………………………………. 18

3,2,1.1. Operaţii ştiinţifice ……………………………..………………. 18

3.2.1.2. Operaţii tehnico-organizatorice …………….………………… 19

3.2.2. De teren …………………………………………………………….…. 20

3.2.2.1. Organizarea activităţii ……………………………………..… 20

3.2.2.2. Studiul condiţiilor naturale…………………………………… 20

3.2.2.3. Studiul morfogenetic al solurilor……………………...……… 24

3.2.2.4. Încadrarea taxonomică a solurilor……………………….…… 30

3.2.2.5. Recoltarea probelor de sol………………………………… … 45

3.2.2.6. Delimitarea unităţilor cartografice de sol……………….…… 46

3.2.3. De sistematizare a datelor……………………………………….……… 48

4. Cartografierea solurilor…………….. ………………………………............…… 50

4.1. Modalităţi specifice de reprezentare a solurilor în materiale grafice şi

cartografice…………………………………………………....................................… 50

4.1.1. Metoda arealelor ………………………………………………….……… 50

4.1.2. Metoda semnelor …………………………………………………….…… 50

4.1.3. Metoda fondului calitativ ………………………………………………… 51

4.1.4. Metoda izoliniilor ………………………………………………………… 52

4.2. Întocmirea hărţilor pedologice ………………………………………………… 52

4.2.1. Hărţile pedologice generale

4.2.1.1. Harta solurilor ………………………………...……………… 52

4.2.1.2. Harta terenurilor……………………………………………… 57

4.2.2. Hărţile corelative …………………………………………………….… 62

4.2.2.1. Harta eroziunii………………………………………………… 62

4.2,2,2. Harta reliefului………………………………………………… 64

4.2.2.3. Harta litologică……………………………………………...… 65

4.2.2.4. Harta pedohidrogeologică………………………………….…. 65

4.2.2.5. Harta regionării (zonării) pedoclimatice……………………… 65

4.2.3. Hărţile interpretative ……………………………………………...…… 71

4.2.3.1. Harta pretabilităţii la diferite folosinţe………………...……… 71

4.2.3.2. Harta favorabilităţii pentru diferite culturi…………………..... 73

4.2.3.3. Harta măsurilor agropedoameliorative……………….....……. 78

4.3.Alte reprezentări grafice şi cartografice ………………………….................… 79

4.3.1. Profilul pedomorfografic …………………….…….........……… 79

4.3.2. Diagrama …………………………………….……......………… 81



3

4.3.3. Cartograma …………………………………………............…… 86

4.3.4. Cartodiagrama …………………………………………...........… 98

5. Răspândirea solurilor pe Terra………. …………………………………….…… 99

5.1.Legile generale ale răspândirii solurilor …………………………………......… 99

5.2. Specificul distribuţiei spaţiale a solurilor …………………………………..… 106

6. Întocmirea studiului pedologic………………………………………………..…. 108

Bibliografie selectivă …………………………………………………………………. 113



4

TEMA 1

CONSIDERAŢII GENERALE

Conţinut:

3.3. Metodologia cercetării şi cartografierii solurilor- noţiuni introductive

3.4. Istoricul cartografierii solurilor

Obiective:

Cunoaşterea particularităţilor metodologice ale cartografierii pedologice.

Înţelegerea termenilor cu care se operează în domeniul cartografiei pedologice

Cunoaşterea evoluţiei ca ştiinţă a Cartografiei pedologice.

1.1. Metodologia cercetării şi cartografierii solurilor- noţiuni introductive

Termenul metodologie provine din limba franceză, de la « méthodologie » şi

reprezină în general o parte a filozofiei care se ocupă cu analiza teoretică a metodelor de

cunoaştere (DEX).

Metodologia cercetării solurilor se defineşte ca reprezentând totalitatea metodelor

ştiinţifice de cercetare folosite în Ştiinţa solului.

Important de reţinut este faptul că termenul metodologie ne duce întotdeauna cu

gândul la cunoaştere.

Cartografia pedologică reprezintă o ramură a Ştiinţei solului, care studiază

metodele de identificare, delimitare şi transpunere pe hărţi sau alte reprezentări

cartografice, a unităţilor de sol.

În acelaşi timp, cartografia pedologică prezintă modalităţile de analizare,

interpretare şi utilizare a materialelor cartografice referitoare la învelişul de sol.

Cartografia pedologică face parte din familia cartografiei aplicate, ca ramură a

cartografiei fizico-geografice.

Cartografia pedologică are la bază două componente principale, cartarea

pedologică şi cartografierea pedologică.

Cartarea pedologică

reprezintă o activitate

ştiinţifică desfaşurată în

special pe teren, care are ca

scop cercetarea, identificarea

şi delimitarea spaţială a

unităţilor de sol.

Delimitarea unităţilor

cartografice de sol se realizeaza

pe hărţi şi planuri topografice

sau pe aerofotograme.

Cartografierea

pedologică reprezintă

ansamblul metodelor de

realizare a reprezentărilor

Fig. 1. Reprezentarea în spaţiu a profilului de

sol (pedonul)



5

cartografice (hărţi, cartograme, diagrame, cartodiagrame, profile

pedomorfografice).

Unitatea elementară pentru cercetarea solurilor o reprezintă profilul de sol

reprezentarea în spaţiu poartă denumirea de pedon (fig. 1 ).

Profilul de sol reprezintă o secţiune verticală realizată de la suprafaţă până

la roca subiacentă (fig. 2).

La început, precizarea unor noţiuni elementare în domeniul cercetării solurilor

este absolut necesară.

În acest sens, unitatea taxonomică de sol se referă la denumirea solului şi la

nivelul de clasificare, reprezentând o noţiune abstractă.

Unitatea teritorială de sol reprezintă modul în care există în natură într-o

anumită poziţie, o unitate taxonomică de sol, fiind o noţiune concretă, reală.

Unitatea cartografică de sol constituie reprezentarea pe hartă a unei unităţi

teritoriale de sol, sub formă de areal. Aceasta poate cuprinde conform standardelor din

domeniul Pedologiei, până la 10-15% din suprafaţa incluziuni de alte soluri.

Unitatea de teren, numită şi pedotop, reprezintă tot o noţiune abstractă, sub

forma unei formule, care se referă la un areal relativ omogen sub aspectul caracteristicilor

geografice. Conceptul de “teren”, este mai larg decât cel de sol, punând accent pe aspectul

utilizării şi luând în calcul, caracterele solului, subsolului, atmosferei şi biosferei, inclusiv

modificările induse de om acestora.

Unitatea teritorială de teren reprezintă forma concretă sub care există într-un

teritoriu unitatea de teren şi este denumită şi teritoriu ecologic omogen (TEO).

Unitatea cartografică de teren constituie reprezentarea pe hartă a unei unităţi

teritoriale de teren, sub formă de areal şi ea poate cuprinde de asemenea, până la 10-15%

incluziuni de alte terenuri. Unitatea cartografică de teren este definită prin caracteristicile

solului (unităţile taxonomice) şi cele ale terenului (relieful, panta, roca subiacentă,

acoperirea terenului, eroziunea în adâncime, alunecările de teren, apa freatică,

inundabilitatea ).

Unitatea de pretabilitate a terenului reprezintă arealul rezultat după gruparea

unităţilor de teren, în funcţie de anumite caracteristici impuse de scopul aplicativ urmărit

(irigaţii, desecare-drenaj, aplicare de amendamente, combaterea eroziunii solului, etc. ).

Cartografia pedologică prezintă o mare importanţă, care rezidă din faptul că

acestă disciplină oferă metodologia de cercetare a solului pe teren şi nu în ultimul rând,

Fig. 2. Profilul de sol



6

baza cartografică de lucru reprezentată prin hărţile pedologice, cu aplicabilitate largă în

domenii extrem de diverse (agricultură, silvicultură, construcţii, protecţia mediului,

amenajarea teritoriului, reconstrucţie ecologică, administraţie locală, îmbunătăţiri

funciare, etc. ).

1.2. Istoricul cartografierii solurilor

Deşi cultivarea pământului reprezintă o străveche îndeletnicire a oamenilor,

Ştiinţa solului a apărut destul de recent, spre sfarşitul secolului al XIX – lea.

Pentru prima dată în lume, conceptul de sol a fost folosit în anul 1840, de către

germanul Justus von Liebeg ( 1803-1873 ), fondatorul şcolii agrogeologice, orientare care

a dominat ştiinţa solului timp de câteva decenii.

Totodată, unul dintre fondatorii cartografiei pedologice a fost germanul Orth (

1835-1915 ).

În a II-a jumătate a secolului al XIX-lea, în Principatele Unite, în strânsă legătură

cu reformele din domeniul agriculturii întreprinse de domnitorul Alexandru Ioan Cuza,

omul de ştiinţă Ion Ionescu de la Brad, realizează primele observaţii cu caracter ştiinţific

asupra solurilor, publicate în monografiile fostelor judeţe Putna (1860), Dorohoi (1866) şi

Mehedinţi (1868). Tot în anul 1868, Ion Ionescu de la Brad preconiza realizarea unei hărţi

agronomice la nivelul României, care urma să conţină şi date despre sol.

Prima hartă de soluri realizată în ţara noastră, este cea referitoare la judeţul

Mehedinţi concepută de către Matei Draghiceanu în anul 1885. Harta a fost alcatuită

conform concepţiei agroecologice, care considera că solul reprezintă o rocă afânată, care

oferă plantelor suport şi substanţe nutritive şi a cărei acţiune este decisivă în formarea

solului. Cu toate acestea, ulterior, şcoala naturalistă rusă a demonstrat faptul că solul

reprezintă un corp natural complex, rezultat prin interacţiunea componentului mineral cu

cel organic şi care a evoluat în timp sub influenţa factorilor naturali ( V.V. Dokuceaev

1846-1903 ). Mai mult decât atât, s-a demonstrat că influenţa rocii de solificare este în

general subordonată factorului bioclimatic, iar V.V. Dokuceaev este considerat părintele

pedologiei moderne.

În anul 1903, D.R. Rusescu elaborează o hartă izohumică a unei zone cu

cernoziom din Bărăgan, în vederea împăduririi.

Anul 1906 reprezintă punctul de referinţă al cercetării organizate a învelişului de

sol, datorită înfiinţării Institutului Geologic al României, care avea şi o secţie de

pedologie condusă de către Gheorghe Munteanu Murgoci, considerat întemeietorul

pedologiei româneşti. Acesta, împreună cu principalii săi colaboratori, Petre Enculescu şi

Emil Protopopescu Pache, pun în aplicare ca metodă de cercetare a învelişului de sol,

metoda genetico-geografică elaborată de şcoala rusă de pedologie.

În anul 1909, Murgoci şi colaboratorii săi realizează prima hartă generală a

solurilor României, scara 1 : 1 000 000, care a fost prezentată la Conferinţa Internaţională

de Agrogeologie de la Budapesta. Această hartă are valoare de unicat, deoarece reprezintă

prima hartă genetică de sol din lume (exceptând Rusia) şi a fost publicată în anul 1911 la

scara 1 : 2 500 000, fiind însoţită de un text explicativ care cuprindea date geobotanice,

limitele regiunilor optime pentru diferite culturi : viticole, grâu, tutun, precum şi o schiţă

climatologică. Valoarea ştiinţifică demonstrată de Gheorghe Munteanu Murgoci, a fost

recunoscută în anul 1923 la Praga, prin numirea în funcţia de preşedinte al Comisiei

europene de cartografiere a solului şi în cea de preşedinte al Comisiei pentru întocmirea

hărţii solurilor Europei (Roma, 1924).

În 1924, Enculescu, Protopopescu-Pache, Saidel şi Florov prezintă la cea de-a IV-

a Conferinţa Internaţională de Pedologie de la Roma, harta generală a solurilor României,

completată şi publicată la scara 1 : 1 500 000 în anul 1927, ocazie cu care a şi fost

distribuită la primul Congres Internaţional de Ştiinţa Solului, de la Washington.

După decesul lui Gheotghe Munteanu Murgoci, survenit în 1926, se constată o

diminuare a realizărilor în domeniul cartografierii solurilor.



7

Reorganizarea cercetărilor ştiinţifice pedologice întrerupte complet în timpul

războiului, se produce în anul 1948, un rol important avându-l marele pedolog Nicolae

Cernescu.

Cerinţele noi privind modernizarea agriculturii apărute după război, necesitau şi

numeroase studii pedologice, motiv pentru care, în anul 1951 se înfiinţează în cadrul

Ministerului Agriculturii un serviciu de cartare a solurilor, având ca scop realizarea

hărţilor agropedologice la scară mare pentru înteprinderile agricole de stat şi cooperativele

agricole de producţie.

În anul 1958 este editată în volumul Cercetări de Pedologie o hartă color a

solurilor, la scara 1 : 2 500 000. De asemenea, Nicolae Florea realizează în anul 1960

harta color a solurilor României, scara 1 : 1 500 000, editată în Monografia geografică a

Republicii Populare Române.

La Timişoara, în anul 1961 ia fiinţă Societatea Naţională Română pentru Ştiinţa

Solului ( S.N.R.S.S. ).

În acelaşi an, F.A.O. (Food and Alimentation Organization), organism specializat

al Naiunilor Unite, lansează un proiect cu participare internaţională care se finalizează în

1981, prin realizarea unei clasificări a solurilor şi editarea hărţii solurilor lumii, scara 1 : 5

000 000, reeditată şi cu legenda revizuită în 1993, la scara 1 : 2 500 000.

Institutul Geologic tipăreşte în anul 1964 harta solurilor României, scara 1 : 1 000

000, prezentată în acelasi an la cel de-al VIII-lea Congres International de Ştiinţa Solului

organizat la Bucureşti. Harta era acompaniată de un text explicativ, care reprezenta

sinteza cercetărilor româneşti în domeniul solurilor, în perioada 1946-1962.

Tot în această perioadă începe tipărirea hărţii solurilor României, scara 1 : 200

000, alcătuită din 50 de foi şi încheiată după 1990 (1963-1993), primele foi editate fiind

Bucureşti, Călăraşi, Brăila, Constanţa şi Mangalia.

Anul 1970 reprezintă un alt an de referinţă, având în vedere înfiinţarea la

Bucureşti a Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie, care publica în 1971

împreună cu Institutul Geologic, harta solurilor României, scara 1 : 500 000, care era

însoţită de 3 vignete la scara 1 : 3 000 000, harta pedoameliorativă, harta pedogeografică

şi harta solurilor. Elaborarea acestei harţi a început în 1955, an în care Nicolae Cernescu

realizează o sinteză parţială pentru sudul României, prezentată la cel de-al VI-lea Congres

Internaţional de Ştiinţa Solului de la Paris ( 1956 ).

În deceniul al VIII-lea au fost realizate o serie de hărţi interpretative, dintre care

amintim : harta eroziunii solurilor şi a terenurilor cu pericol de eroziune ( 1976 ), scara 1 :

500 000 şi ulterior o planşă cuprinzând cartogramele intensităţii eroziunii pe judeţe. De

asemenea, harta terenurilor afectate de exces de umiditate ( 1978 ), scara 1 : 700 000. Tot

în anul 1978 apare în Atlasul geografic al Republicii Socialiste România, o noua ediţie a

hărţii solurilor scara 1 : 1 000 000.

Deceniul al IX-lea se remarcă printr-o nouă orientare a cartografiei pedologice,

care utilizează din ce în ce mai mult aerofotogramele şi imaginile satelitare în locul

cartărilor de teren.

Un moment important şi pentru România, îl marchează înfiinţarea în Olanda, la

Wageningen a Centrului Internaţional de Informare şi Referinţă Pedologică ( I.S.R.I.C. ).

Între 1980-1985, Dumitru Teaci şi Nicolae Florea realizează harta raionării

pedoclimatice a terenurilor agricole din România, scara 1 : 1 000 000, cartograma

bonitării terenurilor arabile din Republica Socialista România şi harta microzonelor

pedoclimatice ale Republicii Socialiste România.

În 1983, apare în Geografia României, volumul I, sub semnătura lui Nicolae

Florea şi Mihai Parichi, harta solurilor României, generalizare după harta solurilor, scara

1 : 1 000 000 din Atlasul geografic al Republicii Socialiste România.

De asemenea, profesorul universitar doctor Mihai Geanana, şeful disciplinei de

pedologie de la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti, realizează

dupa anul 1980 o serie de hărţi de sol cu caracter didactic : harta solurilor României, scara

1 : 400 000, harta solurilor României, scara 1 : 750 000, harta principalelor soluri din



8

România, scara 1 : 2 500 000, harta solurilor României după valoarea pH-ului şi harta

solurilor României apărută în Enciclopedia geografică.

În anul 1990 este prezentată la cel de-al XIV-lea Congres Internaţional de Ştiinţa

Solului de la Kyoto, în Japonia, harta lumii cu starea de degradare a solurilor indusă de

om. Realizarea acestei hărţi a constituit obiectul programului GLASOD ( Global

Assessement of Soil Degradation ), sponsorizat de U.N.E.P. ( United Nations

Environment Programme ) şi coordonat de I.S.R.I.C. Harta prezintă extinderea degradării

solurilor pe Glob, pe tipuri de degradare şi intensităţi de manifestare, scara aproximativă

fiind de 1 : 10 000 000.

În 1993, Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie încheie tipărirea

celor 50 de foi aparţinând hărţii solurilor României, scara 1 : 200 000. Fiecare foaie de

harta mai cuprinde pe lângă harta solurilor, profile pedomarfografice, o schiţă

geomorfologică şi litologică, o alta cu date geobotanice şi climatice, schema cu

materialele pedologice folosite pentru realizarea hărţii şi o alta cu poziţia foii în cadrul

României. Este redată de asemenea în harta de sol şi textura în orizontul superior.

Având în vedere faptul, că din 1980 a intrat în vigoare Sistemul Român de

Clasificare a Solurilor, apare inconvenientul că o parte din foile 1 : 200 000 ( 27 ) erau

realizate conform vechii clasificări. Pentru a elimina acest inconvenient I.C.P.A. a editat

în anul 1994 legenda generală a hărţii solurilor României, scara 1 : 200 000, în care se

realizează corespondenţa între vechea clasificare şi Sistemul Român de Clasificare a

Solurilor.

În anul 1995, Ion Munteanu realizează lucrarea “Solurile din rezervaţia biosferei

Delta Dunării” care cuprinde sub formă de anexe şi o hartă a solurilor, scara 1 : 100 000.

De asemenea, lucrarea este însoţită de alte 4 hărţi tematice, toate la scara 1 : 175 000 şi

care se referă la salinitate, depozitele de suprafaţă, textura în orizontul superior, drenaj şi

inundabilitate.

După anul 1995, Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie este

angrenat într-un program al Comunităţii Europene având ca scop realizarea hărţii solurilor

Europei, bazată în mare parte pe imagini satelitare.

Întrebări de autoevaluare:

1. Care este definiţia Cartografiei pedologice?

2. Care este definiţia cartării pedologice?

3. Care este definiţia cartografierii pedologice?

4. Ce reprezintă profilului de sol?

5. Ce înţelegeţi prin următorii termeni: unitate taxonomică de sol, unitate teritorială de sol,

unitate cartografică de sol, unitate de teren, unitate teritorială de teren, unitate cartografică

de teren, unitate de pretabilitate a terenului?

Tema de control (referat):

Având ca suport consultarea literaturii pedologice se va realiza un referat cu tema

Etapele dezvoltării Cartografiei pedologice ca ştiinţă.

Bibliografie: Demeter T., Geanana M., 2001, Cartografie pedologică, Editura Universităţii

din Bucureşti.



9

STUDIU

PEDOLOGIC

TEMA 2

CATEGORII DE STUDII PEDOLOGICE

Conţinut:

2.1. Definiţia, scopul şi obiectivele unui studiu pedologic

2.2. Clasificarea studiilor pedologice

Obiective:

Cunoaşterea definiţiei studiului pedologic şi înţelegerea necesităţii acestora.

Cunoaşterea criteriilor de clasificare a studiilor pedologice.

Înţelegerea caracterului aplicativ al studiilor pedologice.

2.1. Definiţia, scopul şi obiectivele unui studiu pedologic

Studiul pedologic reprezintă materialul ştiinţific în care se concretizează o

cercetare care are ca obiect solul.

Un studiu pedologic cuprinde în general

două părţi, una scrisă şi alta grafică (fig. 3) .

Fig. 3. Structura generală a unui studiu pedologic

PARTEA

SCRISĂ

PARTEA

GRAFICĂ

INTRODUCERE

CONDIŢII DE MEDIU

SOLURILE

FACTORI LIMITATIVI

PROGNOZA EVOLUŢIEI

CERINŢE AMELIORATIVE

GRUPAREA TERENURILOR

ÎN CLASE DE CALITATE ŞI

ÎN FUNCŢIE DE SCOP

CONCLUZII

HĂRŢI DE SOL

HĂRŢI INTERPRETATIVE

HĂRŢI CORELATIVE

CARTOGRAME ŞI

DIAGRAME



10

În introducere, se fac precizări legate de obiectul şi scopul studiului respectiv,

localizarea şi delimitarea suprafeţei, scara de lucru, existenţa unor studii anterioare şi

numărul de profile analizate ( morfologic, fizic, chimic ).

Capitolul referitor la condiţiile de mediu cuprinde date despre relief, geologie,

hidrografie şi hidrogeologie, climă, vegetaţie şi faună, intervenţia antropică.

Datele cu privire la relief fac referire la :

formele principale de relief

mezorelief şi microrelief

altitudine, pantă, expoziţie, energie, fragmentare, vârstă ( corelată cu gradul de

evoluţie al solurilor )

În ceea ce priveşte geologia se urmăreşte :

natura petrografică

compoziţia mineralogică a rocilor

textura materialelor parentale

Din punctul de vedere al hidrografiei şi hidrogeologiei se evidenţiază :

caracterizarea generală a reţelei hidrografice ( densitate, regim, debite, frecvenţa

şi durata inundaţiilor )

apele stătătoare, inclusiv băltirile temporare, la acestea din urmă precizându-se

perioada apariţiei, durata şi extinderea

apele freatice – răspândire, adâncime, oscilaţii de nivel, mineralizare, evoluţia

multianuală

Datele climatice care trebuie înregistrate sunt cele prezentate în fişa de

caracterizare climatică ( fig. 4 ).

De asemenea, se analizează următoarele aspecte legate de vegetaţie şi faună :

vegetaţia naturală – zona bioclimatică, etajul de vegetaţie, asociaţia vegetală,

specii indicatoare

vegetaţia cultivată – specii sagetale ( buruieni ), starea de vegetaţie, starea de

sănătate

fauna – intensitatea activităţii faunei în sol corelată cu speciile de plante

indicatoare arată potenţialul biologic al solului

Observaţiile legate de influenţa antropică au ca obiective :

analiza comparativă pe aceeaşi unitate de sol în condiţii naturale modificate şi

nemodificate

natura şi efectele lucrărilor de îmbunătăţiri funciare

efectele lucrărilor agrotehnice

tipul şi gradul de poluare

Capitolul referitor la soluri cuprinde următoarele aspecte :

procesele pedogenetice caracteristice

lista solurilor, inclusiv localizarea şi extinderea acestora

caracterizarea unităţilor de sol şi a celor de teren



11



12

Fig. 4. Fişa de caracterizare climatică

Capitolul următor conţine :

prezentarea factorilor limitativi

prognoza evoluţiei solurilor în condiţiile actuale şi după eventuala amenajare

cerinţele ameliorative

Gruparea terenurilor se realizează după următoarele criterii :

în clase de calitate

după scopul studiului, în funcţie de factorii limitativi ( combaterea eroziunii,

eliminarea excesului de umiditate, prevenirea salinizării, etc. )

Ultimul capitol cuprinde concluziile care trebuie să fie însuşite de cel care a

comandat respectivul studiu pedologic.

Scopul studiilor pedologice îl constituie :

Cunoaşterea sub raport ştiinţific a resurselor de sol de care dispun unităţile

teritoriale

Inventarierea, caracterizarea, clasificarea şi evaluarea solurilor



13

Separarea unităţilor cartografice de sol şi a unităţilor de teren, în vederea

exploatării optime a resurselor de sol

Gruparea în unităţi de pretabilitate a terenurilor pentru diferite folosinţe şi

stabilirea măsurilor şi lucrărilor necesare eliminării factorilor limitativi

Obiectivele studiilor pedologice sunt următoarele :

Identificarea şi cartografierea solurilor şi terenurilor

Caracterizarea morfologică, fizică şi chimică a solurilor

Determinarea factorilor limitativi ai productivităţii, după natura lor şi intensitatea

de manifestare

Prognoza evoluţiei solurilor după aplicarea unor măsuri ameliorative

Depistarea modului optim de folosinţă

Gruparea terenurilor în clase de pretabilitate în funcţie de scop

Bonitarea terenurilor şi stabilirea favorabilităţii pentru diferite culturi

Importanţa studiilor pedologice, rezidă în aceea că ele constituie documentaţia de

bază pentru stabilirea politicilor şi metodelor de utilizare durabilă a solurilor.

2.2. Clasificarea studiilor pedologice

Studiile pedologice se clasifică în funcţie de scopul în care sunt realizate şi scara

de cercetare.

2.2.1. Studii pedologice în funcţie de scop

În funcţie de scop, pot exista :

Studii pedologice complexe ( generale )

Pedogeografice

Pedogenetice

Metodologice

Acest tip se realizează în vederea evaluării cantitative şi calitative a fondului

funciar şi au la bază activitatea de cartare în teren, la care se pot adăuga şi informaţii

existente în studii pedologice efectuate anterior.

Pot fi eleborate studii noi pentru regiunile care nu au fost deloc cercetate, studii de

reambulare (completare), pentru teritoriile care au fost cercetate anterior şi care necesită

numai actualizări ale informaţiilor şi studii de completare, pentru teritoriile insuficient

cercetate sau care ridică probleme speciale.

Studiile pedologice complexe ( generale ) rezolvă umătoarele probleme :

- identificarea tipurilor de sol şi caracterizarea acestora ( morfologic, fizico-chimic,

agroproductiv, silvoproductiv, ameliorativ ).

- clasificarea solurilor

- caracterizarea condiţiilor naturale de formare şi a influenţei intervenţiei antropice

- întocmirea hărţilor de sol, teren şi a celor interpretative

Studii pedologice speciale ( aplicative )

De inventariere

Agropedologice

Silvopedologice

Pedoameliorative



14

Diverse

Acest tip de studii se elaborează în scopuri practice şi poate avea la bază un studiu

complex, caz în care nu mai necesită o etapă de cercetare în teren.

Studiile pedologice speciale pot fi clasificate în funcţie de domeniul de

aplicabilitate :

- sistematizarea şi organizarea teritoriului

- bonitarea terenurilor agricole

- prevenirea sau eliminarea excesului de umiditate

- amenajarea pentru irigaţii

- stabilirea necesarului de lucrări ameliorative

- combaterea eroziunii

- amenajarea ravenelor şi torenţilor

- amenajarea terenurilor alunecate

- amenajarea terenurilor cu soluri nisipoase

- înfiinţarea sau modernizarea plantaţiilor de pomi

- exploatarea şi ameliorarea pajiştilor

- amenajări silvice şi împăduriri

- recuperarea ( recultivarea ) terenurilor agricole

- pentru alte scopuri ( sere, solarii, prevenirea coroziunii )

2.2.2. Studii pedologice în funcţie de scara de cercetare

Din punctul de vedere al scării de cercetare, studiile pedologice se clasifică după

cum urmează :

Studii pedologice la scară mică > 1 : 250 000

Acest tip de studii are la bază cercetări expediţionare sau cartări de detaliu deja

existente, care sunt numai asamblate şi generalizate.

Cercetările

expediţionare se bazează pe

executarea unor profile

etalon, urmate de

generalizarea tipului de sol

identificat pe întreaga

treaptă de relief ( fig. 5 ).

Totodată, redăm în

figura 6 în ce consta

asamblarea şi generalizarea.

Hărţile de sol la scară mică

reprezintă o generalizare a

învelişului de sol şi reflectă

caracterele majore ale acestuia. De obicei, pe aceste hărţi solurile sunt redate sub formă de

complexe sau asociaţii şi sunt utilizate la nivelul întregii ţări, constituind o evidenţă

generală a fondului funciar. Hărţile realizate la scări < 1 : 250 000 au numai o importanţă

didactică şi ştiinţifică.

Fig. 5. Cercetări expediţionale



15

Fig. 6. Operaţia ştiinţifică de asamblare şi generalizare

Studii pedologice la scară mijlocie 1: 200 000 – 1 : 50 000

Studiile pedologice realizate la scară mijlocie, se referă la suprafeţe de mărimea

judeţelor sau a unităţilor naturale mari. Acestea oferă informaţii generale, unităţile mici de

sol, apropiate genetic de o unitate vecină, nu mai sunt redate pe hartă, sau sunt redate prin

semne. Au o importanţă practică deosebită, deoarece reprezintă baza ştiinţifică a

planificării agriculturii, silviculturii, a sistemului agrotehnic şi ameliorativ, a combaterii

eroziunii. În această categorie se încadrează şi cele 50 de foi care alcătuiesc harta solurilor

României, scara 1 : 200 000, editată de Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi

Agrochimie.

Studii pedologice la scară mare 1 : 25 000 – 1 : 5 000

Acestea redau particularităţile învelişului de sol pentru teritorii relativ restrânse ca

suprafaţă, corespunzătoare unităţilor de producţie. În acest caz, în hartă sunt redate şi

unităţile de sol care ocupă suprafeţe mici.

Studii pedologice detaliate > 1 : 5 000

Acestea, permit redarea pe hartă a tuturor detaliilor învelişului de sol. Pentru

cartare se utilizează hărţi topografice cu curbe de nivel cât mai dese ( echidistanţa de 10,

20, 50 cm ) sau aerofotograme, iar în teren se foloseşte mai ales sonda pedologică, pentru

a nu se săpa prea multe profile, care ar avea ca efect deranjarea învelişului de sol. Acest

tip de studii se efectuează pe suprafeţe mici, fie în scopuri ştiinţifice ( parcele

experimentale, sectoare “cheie” ), fie în scopuri practice ( extinderea viticulturii,

pomiculturii, construcţia de sere ).

Studiile pedologice îşi pierd în timp utilitatea, mai ales în zonele cu complexitate

şi dinamică mare a reliefului ( lunci, câmpii de divagare ) sau în cele în care s-au efectuat

lucrări de îmbunătăţiri funciare, motiv pentru care ele trebuie reactualizate la un interval

de 5-10 ani. Pentru zonele cu complexitate redusă, reactualizarea devine necesara după 15

ani de la efectuarea studiului anterior.


1. Ce reprezintă un studiu pedologic?

2. Care este scopul şi care sunt obiectivele unui studiu pedologic?

3. Care sunt criteriile de clasificare a studiilor pedologice?

4. Enumeraţi tipurile de studii pedologice în funcţie de scop.

5. Enumeraţi tipurile de studii pedologice în funcţie de scara de cercetare.


Realizarea unui referat pe baza consultării bibliografiei cu titlul Rolul şi importanţa

studiilor pedologice.



16

Bibliografie: Demeter T., Geanana M., 2001, Cartografie pedologică, Editura Universităţii din

Bucureşti.

*** , 1987, Metodologia elaborării studiilor pedologice, vol. 2, I.C.P.A. Bucureşti.



17

TEMA 3

CERCETAREA SOLURILOR ÎN TEREN ŞI LABORATOR

Conţinut:

3.1. Noţiuni introductive.

3.2. Etape

3.2.1. Pregătitoare

3.2.1.1. Operaţii ştiinţifice

3.2.1.2. Operaţii tehnico-organizatorice

4.2.2. De teren

4.2.2.1. Organizarea activităţii

4.2.2.2. Studiul condiţiilor naturale

4.2.2.3. Studiul morfogenetic al solurilor

4.2.2.4. Încadrarea taxonomică a solurilor

4.2.2.5. Recoltarea probelor de sol

4.2.2.6. Delimitarea unităţilor cartografice de sol

3.2.3. De sistematizare a datelor

Obiective:

Cunoaşterea metodelor specifice de cercetare a solurilor în teren şi laborator.

Cunoaşterea şi înţelegerea succesiunii etapelor de cercetare.

Înţelegerea operaţiunilor care se efectuează în teren.

3.1. Noţiuni introductive

Cercetarea solurilor se realizează după o metodologie specifică, care conţine mai

multe etape şi care se desfăşoară atât în teren, cât şi în laborator.

Metodologia de cercetare a fost elaborată de către institutul specializat de profil

din Bucureşti, Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie, în anul 1987.

Practic, cercetarea solurilor se realizează în teren prin intermediul cartării

pedologice în timpil căreia solurile sunt analizate, identificate şi delimitate spaţial.

Cercetarea în laborator completează analiza efectuată în teren, sistematizează

datele pedologice şi elaborează studiul pedologic.

Metodologia de cercetare a solurilor prezintă particularităţi specifice în raport cu

alte ştiinţe, cartarea reprezentând elementul de bază al analizei pedologice, iar profilul de

sol unitatea elementară de studiu. De asemenea, analizele de laborator au o mare

importanţă, ele vizând elemente legate de fizica solului, chimia solului, biologia şi

microbiologia solului, micromorfologie sau poluare.

Cercetarea pedologică are şi un caracter de interdisciplinaritate, lucru absolut

normal în condiţiile în care solul reprezintă un corp natural rezultat al interacţiunii a 7

factori de mediu. Faptul că solul reprezintă un produs complex determină şi complexitatea

analizei pedologice.

Nu în ultimul rând, cercetarea pedologică foloseşte o terminologie specifică, în

mare parte diferită în raport cu cea folosită de alte discipline geografice.

3.2. Etape

3.2.1. Pregătitoare

3.2.2.1. Operaţii ştiinţifice

Stabilirea tematicii



18

După delimitarea suprafeţei care va fi cercetată, în funcţie de scopul urmărit, se

stabileşte tematica şi metoda de cercetare. Scara la care se va lucra va fi aleasă în corelare

directă cu complexitatea reliefului şi a învelişului de sol. În acest sens, cu cât relieful va fi

mai fragmentat iar tipurile de sol mai numeroase, cu atât va fi mai mare scara la care se va

lucra, în vederea redării fidele a tuturor caracteristicilor învelişului de sol.

Pregătirea bazei topografice şi aerofotogrametrice

În vederea elaborării hărţilor de sol şi teren sunt utilizate ca bază de lucru hărţile

topografice, planurile cadastrale şi fotogramele. Cartările pedologice nu se pot realiza în

absenţa hărţilor topografice care trebuie în general, să îndeplinească anumite condiţii :

scara bazei topografice trebuie să corespundă celei aferente hărţii de sol, sau să fie

mai mare

harta topografică trebuie să fie recent editată, sau cel puţin actualizată

Pentru realizarea cartărilor la scară mare ( > 1:25 000 ) sunt utilizate planurile

cadastrale, care nu conţin însă, decât elemente de planimetrie şi trebuie completate cu date

de nivelment.

Numărul bazelor topografice se corelează cu numărul membrilor echipei de

cercetare în teren, la care se adaugă un exemplar pe care vor fi transpuse datele obţinute în

teren, în vederea realizării hărţii de sol.

Fotogramele reprezintă materiale complementare, care au rolul de a detalia

informaţia cuprinsă în hărţile topografice şi planurile cadastrale, iar metodologia de lucru

este cea specifică aerofotointerpretarii.

Având în vedere modificările relativ rapide ale peisajului geografic, este util ca

fotogramele sa nu depăşească 5 ani vechime.

Documentarea

Se referă la selectarea, analizarea şi sistematizarea materialului documentar ( text

şi reprezentări grafice ) în care există informaţii în legătură cu perimetrul care va fi

cercetat.

În timpul documentării trebuie analizate atât informaţiile legate de condiţiile

naturale ( geologie, relief, climă, vegetaţie naturală, hidrologie şi hidrogeologie ), cât şi

cele legate strict de sol ( studii pedologice, date analitice, măsuri ameliorative aplicate,

utilizarea îngrăşămintelor, productivitatea terenurilor ).

Consultarea materialelor documentare are ca scop realizarea unei interpretări

preliminare asupra caracteristicilor regiunii care urmează a fi cercetată.

Această activitate se finalizează prin realizarea unei sinteze care conţine

principalele unităţi de peisaj, cărora le corespunde un tip, o asociaţie sau un complex de

soluri. Pe baza acestei sinteze se stabilesc itinerariile de lucru, locurile în care se vor

amplasa profilele de sol şi sunt alese sectoarele “etalon”.

Elaborarea planului de lucru ( fişa de cercetare )

După încheierea fazei de documentare se elaborează planul de lucru, care

cuprinde următoarele puncte :

- localizarea geografică a sectorului, suprafaţa care va fi cercetată, căile de acces

- obiectivul şi scopul temei, metodologia de cercetare, scara, sectoarele “etalon” ( de

referinţă )

- numărul profilelor de sol care vor fi analizate şi al celor din care se vor recolta probe

pentru analize de laborator

- desfaşurarea activităţii pe etape

- utilajele, instrumentarul necesar şi mijloacele de transport

- sinteza materialelor documentare



19

3.2.2.2. Operaţii tehnico-organizatorice

Pregătirea instrumentelor şi a echipamentului de teren

Instrumentele şi echipamentul de teren sunt selectate în funcţie de scopul şi scara

la care se realizează cartarea şi de condiţiile naturale ale regiunii care va fi cercetate.

Instrumentele utilizate pentru activitatea de cartare în teren sunt următoarele :

Analiza condiţiilor naturale

- busola, clinometrul, altimetrul, fişa de observaţii climatice, determinatoare botanice

sau pentru buruieni, dispozitive pentru măsurarea apei în fântani, aparat de fotografiat

sau cameră de luat vederi

Executarea profilelor şi sondajelor

- sonda pedologică, cazmale, lopeţi, târnacop, lopăţică de teren

Analiza morfologică a solului

- cuţit pedologic, metru sau ruletă, lupă, fişe tip pentru deteminarea structurii,

scheletului, proporţiei de pete şi caracterelor morfometrice ale sistemelor radiculare,

fişe pentru caracterizarea profilelor de sol, atlasul colorat Munsell, clasificarea

solurilor

Analiza fizico-chimică a solului

- penetrometrul, umidometrul, termometrul, pH-metrul, trusa pentru determinarea

sărurilor sau a caracterului andic, flacon cu acid clorhidric diluat 1/3

Recoltarea de probe

- pungi de plastic, cutii standard pentru recoltarea orizonturilor şi microprofilelor de sol

sau a monoliţilor de sol ( după caz ), bidoane de plastic pentru recoltarea probelor de

apă, cilindri metalici ( analize fizice ), ciocan, etichete, sfoară

Nu în ultimul rând, va fi selectat echipamentul personal de protecţie, în funcţie de

condiţiile naturale ale regiunii studiate şi de sezonul de lucru.

Mijloace de transport

Alegerea mijlocului de transport depinde de scara de cartare, condiţiile fizico-

geografice ale regiunii cercetate, posibilităţile financiare ale instituţiei sau unităţilor

locale.

Astfel, pot fi utilizate autoturismul, autovehicule special echipate, mijloace de

transport hipo, barcă, şalupă, elicopter, animale.

3.2.3. De teren

3.2.3.1. Organizarea activităţii

Odată cu sosirea în teren, este extrem de utilă culegerea de informaţii în legatură

cu perimetrul cercetat, precum şi rezolvarea problemei muncitorilor şi a mijlocului de

transport.

În continuare, trebuie alcatuită echipa de lucru, optim fiind ca aceasta să conţină

şi un tehnician, care are rolul de a executa operaţiile de recoltare a probelor de sol şi apă şi

determinările hidrofizice. De asemenea, pedologul are obligaţia de a instrui echipa de

lucru, în legătură cu executarea profilelor de sol şi prelevarea probelor.

Înainte de a se realiza cartarea propriu-zisă, este necesară recunoaşterea generală a

teritoriului, ocazie cu care se şi confrunta informaţiile rezultate în urma documentării, cu

situaţia din teren.

Totodată, se stabilesc itinerariile de lucru în aşa fel încât ele să traverseze toate

unităţile de relief şi litologie, cât şi formaţiunile vegetale. Se face o recunoaştere a căilor

de acces, în vederea uşurării activităţii de cartare.



20

3.2.3.2. Studiul condiţiilor naturale

Un studiu pedologic nu poate fi realizat fără caracterizarea condiţiilor de formare :

Clima

Relieful

Geologia

Hidrografia şi hidrogeologia

Vegetaţia şi fauna

Influenţa antropică

Clima

Caracterizarea climatică a teritoriului se bazează atât pe date obţinute de la

instituţiile specializate, cât şi pe observaţii în teren, în cazul cercetărilor efectuate la scară

mare. Interpretarea datelor climatice se realizează înainte de plecarea în teren, utilizându-

se fişa climatică ( fig. 4 ).

Atunci când studiul necesită acest lucru, se obţin în teren şi informaţii de la

localnici, în legătură cu topoclimatele şi microclimatele. Este vorba în special, de date

referitoare la frecvenţa îngheţurilor, brume timpurii şi târzii, repartizarea precipitaţiilor,

grindină, inversiuni de temperatură, intensitatea şi frecvenţa vântului, caracteristicile

stratului de zapadă.

Relieful

Studiul reliefului începe încă din faza de documentare, prin analizarea hărţilor

topografice şi a aerofotogramelor. Baza de cartare în teren o reprezintă hărţile topografice,

pe care se trec şi datele geomorfologice

Se fac referiri la forma principală de relief, fiind redate şi simbolurile :

Munte - M

Deal, podiş şi piemont fragmentat - D

Câmpie (inclusiv terasă), podiş şi piemont nefragmentat sau slab fragmentat - C

Terasă în afara câmpiei - T

Luncă, câmpie de divagare, deltă, câmpie litorală - L

Analiza reliefului trebuie să conţină în mod obligatoriu şi elementele formelor

principale de relief :

Suprafaţă orizontală - O

Suprafaţă orizontală cu denivelări - D

Suprafaţă slab înclinată - I

Culme - C

Versant uniform - U

Versant neuniform - N

Abrupt - A

Şes aluvial - S

În final, se analizează microrelieful : vârf (vf), înşeuare (in), dună (du), interdună

(id), movilă (mo), martor de eroziune (me), circ glaciar sau nival (cg), câmp de lapiezuri

(cl), microdepresiuni (md), intermicrodepresiune (im), arie depresionară largă (ad), con

de dejecţie (ci), glacis (gl), grind (gr), intergrind (ig), albie părăsită (ap), albie minoră

(am), fund de vale îngustă (fv), văiugă (vg), vâlcea (vl), ogaş (og), ravenă (ra), badlands

(bd), microrelief de alunecări sau solifluxiune (ms), vulcani noroioşi (vn), cărări de vite



21

(cv), gâlgăi (coşcove - gg), partea inferioară (vi), mijlocie (vm) sau superioara (vs) a

versantului, relief antropic (haldă - ha, carieră, groapa de împrumut - ca).

În acelaşi timp, se urmăreşte şi neuniformitatea terenului care este exprimată prin

frecvenţa, repartiţia şi dimensiunile formelor de microrelief dintr-un areal.

Cercetarea reliefului are ca scop în ultimă instanţă, delimitarea unor unitati

asemănătoare din punct de vedere morfologic şi morfogenetic.

Geologia

În acest caz, este foarte

importantă faza de documentare, care se

referă la consultarea şi analizarea

hărţilor, studiilor şi forajelor geologice.

Pentru a putea analiza în

cunoştinţă de cauză aspectele legate de

geologie, trebuie la început să explicăm

câteva noţiuni :

Material parental – reprezintă

materialul provenit din roci

consolidate sau afânate, din care

a evoluat solul ( fig. 7 A)

Rocă parentală – reprezintă

roca consolidată sau afânată, din care a provenit materialul parental şi pe seama

căreia s-a dezvoltat solul ( fig. 7 A )

Rocă subiacentă – este situată sub secţiunea de control a profilului de sol (

>200cm ) şi poate fi rocă parentală sau nu ( fig. 7 B,C)

Rocile parentale şi cele subiacente se analizează atât în profile, cât şi în deschideri

naturale sau artificiale. În cazul în care solul s-a dezvoltat pe materiale parentale sub

formă de depozit se utilizează sonda pedologică cu care se pot recolta probe la adâncime

mare ( 5m ).

Analiza vizează alcătuirea litologică şi mineralogică, originea depozitelor,

însuşirile chimice. De asemenea, se fac observaţii privind grosimea ( tabel 1 ), compoziţia

şi agentul care a determinat apariţia depozitului respectiv.

SIMBOL DENUMIRE

LIMITE

-cm-

d1

d2

d3

Sol superficial

Sol semiprofund

Sol profund

< 50

51-100

>100

Tabel 1. Clasificarea solurilor în funcţie de profunzime.

În continuare, prezentăm o clasificare a materialelor parentale şi rocilor

subiacente, inclusiv simbolurile folosite (SRTS 2003):

Materiale de dezagregare-alterare in situ sau puţin transportate (S)

- materiale reziduale (bauxite, terra rossa, Sr)

- materiale de dezagregare-alterare in situ (eluviale) carbonatice sau necarbonatice (Ss)

Fig. 7. Corelaţia material-parental-rocă

parentală subiacentă



22

- materiale de dezagregare-alterare de pantă (deluviale, coluviale) carbonatice sau

necarbonatice (Sp)

- materiale organice (turbe) formate in situ (So)

Materiale transportate şi redepozitate (T)

- depozite fluviatile, proluviale şi fluviolacustre (carbonatice, necarbonatice, calcaroase

Tf)

- depozite marine şi lagunare (carbonatice, necarbonatice, calcaroase Tm)

- depozite eoliene (loessuri, depozite loessoide şi depozite nisipoase de dune

carbonatice, necarbonatice Te)

- depozite glaciare (Tg)

- depozite antropice (materiale sedimentare sau pământoase remaniate carbonatice,

necarbonatice ; halde de steril, gangă, zgură, cenuşi-materiale spolice ;deşeuri urbane-

materiale urbice ; deşeuri organice-materiale garbice, Ta)

Roci silicatice consolidate compacte (C) – hipobazice (CA)- magmatice (Cae-granite, granodiorite, diorite, riolite,

piroclastite acide) ; metamorfice (Cam- gnaise, paragnaise, migmatite, cuarţite) ;

sedimentare (Cas-gresii silicioase, gresii feruginoase, gresii micacee)

– mezobazice (CL) - magmatice (Cle- dacite, sienite, diorite, andezite, trahite,

fonolite, piroclastite intermediare) ; metamorfice (CLm-micaşisturi, filite,

ardezii) ; sedimentare (CLs- conglomerate, brecii, fliş grezos, gresii calcaroase,

gresii argiloase, greywacke, arcoze, şisturi argiloase necarbonatice, şisturi

disodilice, menilite)

– eubazice (CB) – magmatice (Cbe-gabrouri, bazalte,melafire, diabaze, peridotite,

piroxenite, piroclastite bazice) ; metamorfice (CBm-serpentinite, amfibolite) ;

sedimentare (CBs-şisturi argiloase carbonatice, fliş argilos)

Roci carbonatice consolidate compacte (K) - argilo-calcaroase (KM)- metamorfice (şisturi calcaroase); sedimentare (marne

calcaroase, argiloase sau gipsifere)

- calcaro-dolomitice (KC)- metamorfice (marmură) ; sedimentare (calcare,

conglomerate şi brecii calcaroase, tufuri calcaroase, travertine, fliş calcaros)

Roci sulfato-halogenurice (evaporite) compacte (H) – sulfatice (HS)- gipsuri, anhidrite

– halogenurice (HH)- halite

Roci silicatice neconsolidate sau slab consolidate, preholocene (N) – hipobazice (NA) – nisipuri, pietrişuri predominant cuarţifice

– mezobazice (NL) – pietrişuri predominant silicatice, luturi (necarbonatice),

argile (necarbonatice), argile contractile

– eubazice (NB)- pietrişuri predominant carbonatice, luturi calcaroase (inclusiv

loessuri), argile calcaroase, marne (moi)

– salifere (NS)- marne salifere, argile salifere, luturi salifere

Roci organice (O) – turbe (OT)

– cărbuni (OC)

Roci stratificate contrastante (A) – bistratificate (AB)

– tristratificate (AT)

– polistratificate (AP)

În ceea ce priveşte compoziţia materialelor parentale se urmareşte dacă acestea

conţin carbonaţi sau schelet, cât şi textura lor (grosieră, mijlocie, fină).



23

Hidrografia şi hidrogeologia

Referitor la reţeaua hidrografică, se analizează caracterul acesteia (permanent sau

temporar), gradul de mineralizare, în cazul folosirii ca apă de irigat şi frecvenţa şi durata

inundaţiilor (I.C.P.A., 1987) :

Neinundabil

Rar inundabil – peste 5 ani

Frecvent inundabil –2-5 ani

Foarte frecvent inundabil – o dată pe an şi mai des

Se fac aprecieri şi în legatură cu băltirile temporare de apa, urmărindu-se perioada

în care apar, durata şi extinderea.

În privinţa apei freatice, se analizează adâncimea la care apare, mineralizarea,

calitatea, precum şi existenţa izvoarelor de coastă.

Vegetaţia şi fauna

Observaţiile asupra vegetaţiei se referă în primul rând la zona bioclimatică,

deoarece aceasta determină pretabilitatea terenurilor la diferite folosinţe şi favorabilitatea

pentru anumite culturi.

De asemenea, se analizează vegetaţia caracteristică atât locului unde a fost

amplasat profilul de sol, cât şi cea a întregii unităţi de sol.

Observaţiile vizează atât vegetaţia naturală, cât şi cea cultivată. În cazul vegetaţiei

naturale se precizează mai întâi etajul de vegetaţie. Dacă este vorba despre pădure, se

depistează speciile de arbori în ordinea dominanţei şi caracteristicile stratului erbaceu. În

cazul pajiştilor se determină folosinţa (păşune/fâneaţă), speciile existente şi starea de

sănătate (prezenţa muşuroaielor, tufărişurilor, eroziunii, petrozitaţii). În ambele situaţii

(pădure/pajişte) se consemnează şi aspectele legate de speciile indicatoare :

Acidofile

Halofile

Arenicole

Hidrofile

Mezofile

Xerofile

De locuri vântuite

De mull

De moder

Pentru vegetaţia cultivată se urmăresc caracteristicile referitoare la starea de

vegetaţie (perioada de vegetaţie, înălţimea plantelor, desimea şi lungimea rândurilor,

sănătatea plantelor) şi la buruieni.

Observaţiile legate de faună se referă în special la intensitatea activităţii acesteia

în sol, care împreună cu plantele indicatoare, redau starea de sănătate a solului, sau

potenţialul lui biologic.

Pot fi realizate şi observaţii microbiologice, dar pentru aceasta trebuie luate probe

în eprubete şi efectuate analize de laborator.

Influenţa antropică



24

Omul influenţează în mod direct sau indirect atât caracteristicile factorilor naturali

de formare, cât şi solul în sine, motiv pentru care şi este considerat unul dintre factorii

care determină acolo unde acţionează, evoluţia solurilor.

Luând în considerare cele expuse mai sus, în teren trebuie realizată o analiză

comparativă pe aceeaşi unitate de sol, în condiţii naturale şi modificate. Acest lucru ne

permite să sesizam intensitatea intervenţiei antropice, modificarile proprietăţilor solului şi

să prognozăm evoluţia ulterioară a acestuia.

3.2.3.3. Studiul morfogenetic al solurilor

Studierea solului în teren se realizează prin intermediul profilelor de sol, care

reprezintă unitatea naturală elementară de

studiu în pedologie.

Profilul de sol reprezintă o secţiune

verticală de la suprafaţa solului până la roca

parentală şi este alcătuit dintr-o succesiune de

orizonturi pedogenetice (fig. 8 ).

Amplasarea profilului de sol trebuie

să corespundă situaţiei reprezentative a

suprafeţei de teren pe care o analizăm. De

asemenea, locul de amplasare a profilului de

sol trebuie să se afle la o distanţă suficient de

mare de suprafeţele asupra cărora s-a

intervenit antropic.

Pentru studierea caracterelor

morfologice ale solurilor prin intermediul

profilului de sol, trebuie săpată o groapă

dreptunghiulară. Săpătura se executa în trepte,

iar pământul se aruncă numai în lateral, de

preferinţă într-o singură parte, în aşa fel încât

peretele opus treptelor, pe care se va efectua analiza să rămână nederanjat (fig. 8 ). Groapa

se orientează în aşa fel încât profilul de sol să fie luminat de către soare în momentul

examinării, iar dacă acest lucru nu este posibil (sol situat în pantă, cer acoperit), expoziţia

trebuie să fie sudică.

Înainte de a se începe examinarea şi descrierea, profilul de sol trebuie împrospătat

de sus în jos, prin rupere cu ajutorul cuţitului pedologic, pe o secţiune de control verticală

cu o lăţime de minimum 25 cm (fig. 9 ).

Descrierea se realizează pentru fiecare profil de sol în

parte, pe orizonturi de sol, de sus în jos.

În primul rând, se noteaza adâncimea (cm), care

exprimă atât profunzimea întregului profil de sol, cât şi

grosimea fiecărui orizont de sol în parte ( fig. 10 ). Simbolurile

orizonturilor de sol se notează la sfârsit, după determinarea

caracteristicilor morfologice.

Înregistrarea caracteristicilor morfologice se

realizează pe fişe tip (fig. 11, 12 ), după cum urmează :

culoarea

textura

scheletul

umiditatea

structura

Fig. 8. Realizarea profilului de sol

Fig. 9. Realizarea secţiunii de control în profilul de sol



25

compactitatea

plasticitatea/aderenţa

efervescenţa

pH - ul

neoformaţiile

incluziunile

caracteristicile sistemelor radiculare

fauna

trecerea între orizonturile de sol

Fig. 10. Determinarea şi

înregistrarea grosimii morfologice



26

Fig. 11. Fişa de caracterizare a profilului principal de sol



27

Fig. 12. Fişa de caracterizare a profilului secundar de sol



28

În privinţa sistemelor radiculare existente în sol, se fac înregistrări pe fişe tip,

legat de grosimea rădăcinilor (fig. 13) şi frecvenţa acestora (fig. 14).

Fig. 13. Fişă tip pentru determinarea şi înregistrarea grosimii rădăcinilor

De asemenea, la precizarea trecerii între orizonturile de sol se ţine seama de

formă (fig. 15) şi claritate (distanţa pe care se realizează trecerea, în cm) :

netă <2cm

clară 2-5cm

treptată 6-10cm

difuză >10cm

Fig. 14. Fişă tip pentru determinarea şi înregistrarea frecvenţei rădăcinilor



29

Fig. 15. Forma trecerii între orizonturile de sol

În cazul în care dintr-un motiv sau altul

determinările nu se pot efectua, sau pentru o analiză

mai precisă a solului, se recomandă recoltarea de

micromonoliţi.

3.2.3.4. Încadrarea taxonomică a

solurilor

Încadrarea solului respectiv se realizează

conform sistemului de clasificare în vigoare, la toate

nivelurile taxonomice, ţinându-se cont de

proprietăţile morfologice consemnate în fişa tip.

Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor

este structurat pe niveluri taxonomice, 2 fiind niveluri

de detaliere şi 7 serii ierarhice de categorii:

Nivelul taxonomic

Nivelul de

detaliere

Seria ierarhică de categorii

Nivelul superior

Clasă de soluri

Tip genetic de sol

Subtip de sol

Nivelul inferior

Varietate de sol

Specie de sol

Familia de sol

Variantade sol

Nivel superior

Clasa de soluri reprezintă totalitatea solurilor caracterizate printr-un anumit

stadiu sau mod de diferenţiere a profilului de sol dat de prezenţa unui anumit orizont

pedogenetic sau proprietate esenţială, considerate elemente diagnostice, în taxonomia

românească existând 12 clase de sol (tabel 2 ).



30

CLASA DE SOL

Simbol Denumire

ORIZONTUL SAU

PROPRIETĂŢILE

DIAGNOSTICE

TIPURI

GENETICE DE

SOL

Simbol

Denumire

PRO

PROTISOLURI

Orizont A sau orizont O (<20cm),

urmate de rocă (Rn sau Rp). Nu

prezintă orizont Cca.

LS Litosol

RS Regosol

PS Psamosol

AS Aluviosol

ET Entiantrosol

CER

CERNISOLURI

Orizont Amolic (Am), urmat de

orizont intermediar (AC, AR, Bv,

Bt) având în partea superioară

culori cu valori şi crome <3,5 la

umed, sau orizont Amolic

forestalic (Amf) urmat de orizont

AC, Bv (indiferent de culori) şi de

orizont Cca aflat în primii 60-

80cm.

KS Kastanoziom

CZ Cernoziom

FZ Faeoziom

RZ Rendzină

UMB

UMBRISOLURI

Orizont Aumbric (Au) urmat de

orizont intermediar (AC, AR, Bv)

având în partea superioară culori

cu valori şi crome <3,5 la umed.

NS Nigrosol

HS Humosiosol

CAM

CAMBISOLURI

Orizont B cambic (Bv) având

culori cu valori şi crome >3,5 la

umed începând din partea

superioară. Nu prezintă orizont

Cca în primii 80cm.

EC Eutricambosol

DC Districambosol

LUV

LUVISOLURI

Orizont Bargic (Bt) având culori

cu valori şi crome >3,5 la umed

începând din partea superioară.

Nu se include solurile cu orizont

Bargic nitric (Btna).

EL Preluvosol

LV Luvosol

PL Planosol

AL Alosol

SPO

SPODISOLURI

Orizont spodic (Bhs, Bs) sau

orizont criptospodic (Bcp).

EP Prepodzol

PD Podzol

CP Criptopodzol

PEL

PELISOLURI

Orizont pelic sau orizont vertic

începând din primii 20cm, sau

imediat sub Ap.

PE Pelosol

VS Vertosol

AND

ANDISOLURI

Orizont andic în profil, în lipsa

orizontului spodic

AN Andosol

HID

HIDRISOLURI

Proprietăţi gleice (Gr) sau

stagnice intense (W) care în cep în

primii 50cm, sau orizont Alimnic

(Al) sau orizont histic (T) submers

SG Stagnosol

GS Gleiosol

LM Limnosol

SAL

SALSODISOLURI

Orizont salic (sa) sau natric (na)

situat în partea superioară a

solului (în primii 50cm) sau

orizont Btna.

SC Solonceac

SN Soloneţ



31

HIS

HISTISOLURI

Orizont folic (O) sau turbos (T)

situat în partea superioară a unui

sol de peste 50cm grosime, sau

numai de 20cm dacă este situat pe

orizontul R.

TB Histosol

FB Foliosol

ANT

ANTRISOLURI

Orizont antropedogenetic sau

lipsa orizontului A şi E

îndepărtate prin eroziune

accelerată sau decopertare

antropică

ER Erodosol

AT Antrosol

Tabel 3. Clasificarea solurilor la nivel de clasă.

Tipul de sol reprezintă o grupă de soluri asemănătoare separate în cadrul unei

clase de soluri, caracterizate printr-un anumit mod specific de manifestare a uneia sau mai

multor dintre următoarele elemente diagnostice : orizontul diagnostic specific clasei şi

asocierea lui cu alte orizonturi, trecerea de la sau la orizontul diagnostic specific,

proprietăţile acvice, salsodice. În Sistemul Român de Taxonomie a solurilor există 32 de

tipuri de sol, care sunt prezentate mai jos.

Clasa protisoluri cuprinde următoarele tipuri de sol :

Litosol (LS) – orizont A sau O de cel puţin 5 cm grosime urmat din primii 20 de

cm de roca compactă continuă (Rn) sau material scheletic cu <10% pământ fin

(Rp) sau orizont scheletic cu <25% pământ fin sau material scheletic calcaros cu

>40% carbonat de calciu.

Formula profilului Ao – R, Am – R sau Au – R.

Regosol (RS) – orizont A (Am, Au, Ao) dezvoltat în material parental

neconsolidat sau slab consolidat (cu excepţia celor nisipoase, aluvionare sau

antropogene).

Formula profilului Ao – C, Au-C, Am-C.

Psamosol (PS) – orizont A (Am, Au, Ao) dezvoltat în material parental nisipos,

având în primii 50cm textură grosieră sau grosieră-mijlocie (<12% argilă).

Formula profilului Am-C, Au-C, Ao – C.

Aluviosol (AS) – soluri constând din material fluvic (aluviuni) pe cel puţin 50cm

grosime şi având cel mult un orizont A (Am, Au, Ao).

Formula profilului Am-C, Au-C, Ao – C.

Entiantrosol (ET) – sol în curs de formare dezvoltate pe materiale parentale

antropogene având o grosime de cel puţin 50cm (30cm dacă materialul este

scheletic).

Formula profilului – nu prezintă orizonturi de sol (cu excepţia uneori a unui orizont

Ao sau dacă este copertat, Am).

Clasa cernisoluri cuprinde următoarele tipuri de sol :

Kastanoziom (KS) – orizont Amolic cu crome >2 în stare umedă, orizont AC

având cel puţin în partea superioară valori şi crome <3,5 în stare umedă şi orizont

Cca situat în primii 125cm.

Formula profilului Am – AC - Cca.

Cernoziom (CZ) – orizont Amolic cu crome <2 în stare umedă, orizont

intermediar AC, Bv, Bt având cel puţin în partea superioară valori şi crome <3,5

în stare umedă şi orizont Cca situat în primii 125cm. Soluri cu orizont Amolic

forestalic (Amf), orizont intermediar AC, Bv indiferent de culoare şi orizont Cca

care începe din primii 60-80cm.

Formula profilului Am – AC – Cca, Am-Bv-Cca, Am-Bt-Cca, Amf-AC-Cca, Amf-

Bv-Cca.

Feoziom (FZ) – orizont Amolic, orizont intermediar Bt, Bv, AC având cel puţin

în partea superioară valori şi crome <3,5 în stare umedă şi fără orizont Cca în



32

primii 125cm. Pelicule argilo-humice în orizontul B şi caractere hidromorfe când

există orizont Bt.

Formula profilului Am-AC-Cca, Am – Bv – Cca, Am-Bt-Cca.

Rendzină (RZ) - orizont Amolic şi orizont intermediar AR, Bv, AC având cel

puţin în partea superioară culori cu valori şi crome <3,5 în stare umedă, dezvoltat

pe materiale parentale calcaroase sau roci calcaroase care apar între 20-50cm.

Formula profilului Am – AR – R.

Clasa umbrisoluri cuprinde următoarele tipuri de sol :

Nigrosol (NS) – orizont Aumbric cu crome <2 la umed, urmat de orizont

intermediar AC, AR, Bv cu grad de saturaţie în baze <53% şi culor cu crome şi

valori <3,5 la umed cel puţin în partyea superioară.

Formula profilului Au – Bv – C(R), Au – AC – C, Au – AR - R.

Humosiosol (HS) – orizont Aumbric cu crome <2 în stare umedă, conţinând

materie organică humificată separabilă de partea minerală silicatică, urmat de

orizont intermediar AC, AR sau B cu grad de saturaţie în baze <53% şi culori cu

valori şi crome <3,5 la umed în partea superioară.

Formula profilului Au – AR – R sau Au – AC – C, Au – B - C.

Clasa cambisoluri cuprinde următoarele tipuri de sol :

Eutricambosol (EC) – orizont Aocric sau molic urmat de orizont intermediar

Bcambic, cu valori şi crome > 3,5 la umed. Proprietăţi eutrice în ambele

orizonturi.

Formula profilului Ao(Am) – Bv - C.

Districambosol (DC) – orizont Aocric sau molic urmat de orizont intermediar

Bcambic, cu valori şi crome > 3,5 la umed. Proprietăţi districe de la suprafaţă şi

cel puţin până în prima parte a orizontului B.

Formula profilului Ao – Bv – R (C).

Clasa luvisoluri cuprinde următoarele tipuri de sol :

Preluvosol (EL) – orizont Aocric sau molic urmat de orizont intermediar Bargic

având culori cu valori >3,5 la umed şi grad de saturaţie în baze >53%.

Formula profilului Ao – Bt – C, Am-Bt-C sau Cca.

Luvosol (LV) - orizont Aocric urmat de orizont eluvial (El, Ea) şi orizobt Bargic,

cu grad de saturaţie în baze >53%. Nu prezintă schimbare texturală bruscă între E

şi Bt pe <7,5cm.

Formula profilului Ao – El (Ea) – EB - Bt – C.

Planosol (PL) – orizont Aocric urmat de orizont eluvial (El, Ea) şi orizobt

Bargic, prezentând schimbare texturală bruscă între E şi Bt pe <7,5cm.

Formula profilului Ao – El (Ea) - Bt – C sau Ao – Elw (Eaw) – Btw – BtW – C.

Alosol (AL) – orizont Aocric sau Aumbric urmat direct sau după un orizont

eluvial (E) de orizont Bargic având proprietăţi alice pe cel puţin 50cm, între 25-

125cm adâncime

Formula profilului Ao(Au) – E - Bt – C (R), Ao(Au) – Bt – C(R) .

Clasa spodisoluri cuprinde următoarele tipuri de sol :

Prepodzol (EP) – orizont Aumbric sau ocric urmat de orizont Bspodic feriiluvial

(Bs). Pot avea orizont eluvial (Ea) discontinuu sau orizont folic (O) <50cm

grosime.

Formula profilului Au(Ao) – Bs – R (C), O - Au(Ao) – Bs – R(C).



33

Podzol (PD) – orizont Aumbric sau ocric, urmat de orizont Ealbic şi orizont

Bspodic, humico-feriiluvial sau feriiluvial(Bhs, Bs). Pot prezenta orizont folic (O)

<50cm grosime.

Formula profilului Au(Ao) - Ea – Bhs – R (C), Au(Ao) – Ea – Bhs – Bs – R(C), O –

Au(Ao) – Ea – Bhs – Bs – R(C).

Criptopodzol (CP) – orizont O şi/sau orizont A foarte humifer urmat de orizont

Bcriptospodic (Bcp) humifer.

Formula profilului O – Au – Bcp – C(R)

Clasa pelisoluri cuprinde următoarele tipuri de sol :

Pelosol (PE) – orizont pelic la suprafaţă sau de cel mult 20cm (sub stratul arat)

care se continuă până la cel puţin 100cm. Conţin >30% argilă în toate orizonturile

până la cel puţin 100cm adâncime.

Formula profilului

Vertosol (VS) – orizont vertic de la suprafaţă sau de la cel mult 20cm (sub stratul

arat) care se continuă până la cel puţin 100cm. Conţin >30% argilă în toate

orizonturile până la cel puţin 100cm adâncime.

Formula profilului Ay – C sau Ay – By – C.

Clasa andisoluri cuprinde următoarele tipuri de sol :

Andosol (AN) – orizont A (umbric, ocric, molic), urmat de orizont intermediar

AC, AR, Bv cu proprietăţi andice pe cel puţin 30cm grosime începând din primii

25cm ai solului mineral.

Formula profilului Au – AC – C sau Au – AR – R.

Clasa hidrisoluri cuprinde următoarele tipuri de sol :

Gleiosol (GS) – orizont O şi/sau A (Am, Ao, Au) şi propietăţi gleice (orizont Gr)

care apar în profil din primii 50cm.

Formula profilului Ao – Go – Gr, Am – Go – Gr, Au – Go – Gr, Am – AGo - Gr .

Limnosol (LM) – sol subacvatic (din lacuri de mică adâncime) având orizont

Alimnic sau orizont histic sau turbos (T) submers, cu grosime <50cm..

Formula profilului Al, T.

Stagnosol (SG) – orizont Aocric sau orizont Aocric şi orizont eluvial (El, Ea),

urmate de orizont Bargic la care se asociază proprietăţi stagnice intense (orizont

W), începând de la suprafaţă sau din primii 50cm şi care se menţin pe cel puţin

50cm grosime. Nu prezintă schimbare texturală bruscă între E şi Bt pe <7,5cm.

Formula profilului Aow – ElW (EaW) – BtW – C.

Clasa salsodisoluri cuprinde următoarele tipuri de sol :

Solonceac (SC) – orizont Aocric sau molic şi orizont intermediar la care se

asociază orizont salic (sa) în primii 50cm.

Formula profilului Aosa – AC – C sau Aosa – AGo.

Soloneţ (SN) – orizont Aocric sau molic urmat direct sau după un orizont eluvial

(El, Ea) de un orizont Bargic-natric (Btna) indiferent de adâncime ; sau soluri

având orizont Aocric sau molic urmat de orizont intermediar natric (na) de la

suprafaţă sau în primii 50cm ai solului.

Formula profilului Ao(Am) – El(Ea) – Btna – C sau CGo.



34

Clasa histisoluri cuprinde următoarele tipuri de sol :

Histosol (TB) – orizont organic hidromorf histic sau turbos (T) >50cm grosime

în primii 100 de cm, orizontul T începând în primii 50cm de la suprafaţă..

Formula profilului T sau T – Gr.

Foliosol (FB) – orizont organic nehidromorf sau folic (O) cu o grosime >50cm

sau de minimum 20cm dacă este situat direct pe rocă (R).

Formula profilului O – C, O – R.

Clasa antrisoluri cuprinde următoarele tipuri de sol :

Erodosol (ER) – soluri puternic erodate sau decopertate ca urmare a acţiunii

antropice, astfel că orizonturile rămase nu permit încadrarea într-un anumit tip de

sol.

Antrosoluri (AT) – soluri având orizont superior antropedogenetic de cel puţin

50cm grosime, format prin transformarea unui orizont sau strat al solului ca

urmare a unei lungi perioade de cultivare şi irigare.

Subtipul de sol diferenţiază solurile din cadrul aceluiaşi tip, în funcţie de

prezenţa sau absenţa unor orizonturi de tranziţie între două tipuri :

albic (ab) - sol având orizont eluvial albic (Ea) de minimum 10cm. Se aplică la

Luvosoluri

alic (ai) – sol având proprietăţi alice în orizontul Bargic (Bt) pe grosime mai mică

decât cea diagnosticată pentru alosol. Se aplică la Luvisoluri.

aluvic (al) – sol format pe materiale parentale fluvice (în lunci, terase, zone de

divagare, delte). Nu se aplică la Aluviosoluri.

andic (an)– sol cu material amorf (provenit din rocă sau material parental),

prezent cel puţin într-unul dintre orizonturi, fără a îndeplini condiţiile pentru a fi

încadrat la Andosol.

antracvic (aq) – sol având proprietăţi antracvice. Se aplică la Antrosoluri.

amfigleic (ag) – sol stagnic (în partea superioară) şi gleic (în partea inferioară) în

acelaşi timp.

argic (ar)– sol având orizont Bargic (Bt). Nu se aplică la Luvisoluri.

brunic (br) – Pelosol sau Vertosol având în orizontul superior culori relativ

deschise, cu crome>2.

calcaric (ka) – sol având carbonaţi de la suprafaţă sau din primii 50cm

(proxicalcaric dacă apar între 0-20cm şi epicalcaric între 20-50cm).

calcic (ca) – sol având orizont Ccalcic (Cca) în primii 125cm (primii 200cm în

cazul texturilor grosiere).

cambic (cb)– sol având orizont Bcambic (Bv).Nu se aplică la Cambisoluri.

cambiargic (cr) – sol având orizont B cu caractere cambica în prima parte şi

argice în a doua parte. Se aplică la Alosoluri.

carbonato-sodic (so) – Solonceac sau Soloneţ care conţin >10 mg (0,33me) sodă

(carbonat şi bicarbonat de sodiu) la 100g sol.

cernic (ce) – sol având orizont molic care se continuă cu culori de orizont molic

în prima parte a orizontului intermediar. Se aplică la Gleiosol.

clinogleic (cl) – sol cu stagnogleizare (w) din primii 50cm şi gleizare (Go) în

primii 200cm.

cloruro-sulfatic – Solonceac tipic cu acumulare intensă de cloruri, sulfaţi.

coluvic (co) – sol dezvoltat pe material parental fluvic coluvial nehumifer >50cm

grosime, pe versanţi sau la baza acestora. Se aplică la Aluviosoluri.

copertic (ct) – sol (de obicei Entiantrosol) acoperit cu material de sol humifer (de

obicei Amolic) de peste 10-15cm grosime.



35

criostagnic (cs) – sol cu proprietâţi criostagnice. Se aplică la soluri din zona

montană înaltă (rece).

district (di) – sol având proprietăţi districe cel puţin în orizontul superior. Nu se

aplică la Cambisoluri, Umbrisoluri, Spodisoluri, Alosoluri.

entic (en) – sol având dezvoltare extrem de slabă sau care nu îndeplineşte integral

caracterele tipului.

eutric (eu) – sol având proprietăţi eutrice cel puţin în orizontul de suprafaţă, fără

carbonaţi. Nu se aplică la Cernisoluri, Luvisoluri, Salsodisoluri, Vertisoluri.

feriluvic (fe) – sol având orizont spodic feriiluvial (Bs) în care raportul Fe/C

organic este >6. Se aplică la Podzol.

garbic (ga) – Entiantrosol dezvoltat pe materiale parentale antropogene garbice

(deşeuri predominant organice).

gleic (gc) – sol având proprietăţi gleice (orizont Gr) între 50-100cm.

glosic (gl)– sol având orizont eluvial care pătrunde sub formă de limbi în

orizontul B (E+B).

greic (gr) – sol având suborizont Ame. Se aplică la Feoziomuri şi Cernoziomuri.

histic sau turbos (tb) – sol având orizopnt folic (O) de 20-50cm grosime sau

orizont turbos (T) de 20-50cm grosime la suprafaţă sau în primii 50cm.

hortic (ho) – sol având orizont Ahortic >50cm. Se aplică la antrosoluri.

kastanic (kz) – cernoziomuri calcarice avănd crome de 2 la umed

litic (ls)– sol cu rocă compactă consolidată (orizont R) continuă în profilul de sol

(epilitic între 20-50cm, mezolitic între 50-100cm, batilitic între 100-150cm).

litoplacic (lp) – sol cu strat compact artificial deasupra (pavat, betonat, pietruit,

asfaltat) continuu. Subdiviziuni ca la litic.

luvic (lv) – sol cu orizont eluvial luvic (El) şi orizont Bargic (Bt) sau argic-natric

(Btna). Se aplică la Stagnosol şi Soloneţ.

mixic (mi) – Entiantrosol care se dezvoltă pe materiale parentale mixice.

maronic (mr) – sol cu orizont Amolic forestalic (Amf). Se aplică la

Kastanoziomuri şi Cernoziomuri.

molic (mo)– sol având orizont Amolic. Nu se aplică la Cernisoluri.

nodulo-calcaric (nc) – Vertisol care prezintă noduli calcaroşi diseminaţi în masa

solului în primii 100cm.

pelic (pe) – sol având textură foarte fină cel puţin în primii 50cm. Nu se aplică la

Pelisoluri.

planic (pl) – sol cu schimbare texturală bruscă între orizontul eluvial (El, Ea) şi

orizontul Bargic (Bt) pe 7,5-15cm.

preluvic (el) – sol cu orizont Bargic (Bt) slab conturat şi fără orizont eluvial. Se

aplică la Alosoluri.

prespodic (ep) – sol acid (Districambosol, Nigrosol) cu orizont Bcambic (Bv)

prezentând acumulare de sescvioxizi fără a îndeplini integral condiţiile de orizont

spodic.

prundic (pr) – sol format pe pietriş fluviatil (proxiprundic pietriş între 0-20cm,

epiprundic între 20-50cm, mezoprundic între50-100cm, batiprundic între 100-

200cm).

psamic (ps) – sol având textură grosieră cel puţin în primii 50cm. Nu se aplică la

Psamosol.

reductic (re) – Entiantrosol care se dezvoltă pe materiale parentale antropogene

reductice.

rendzinic (rz) – sol având saturaţia în baze >53% şi material parental reprezentat

prin depozit scheletic calcaros , caracterul scheletic începând din primii 20cm. Se

aplică la litosol.

rezicalcaric (rk) – sol care prezintă orizont C cu carbonaţi reziduali începând din

primii 125cm. Se aplică la Preluvosol, Luvosol şi unele Cernisoluri.

rodic (ro) – sol cu orizont B având în partea inferioară şi cel puţin în pete (în

proporţie >50%) în partea superioară culori în nuanţe de 5YR sau mai roşii.



36

roşcat (rs) – sol cu orizont Bargic (Bt) având în partea inferioară şi cel puţin în

pete (în proporţie >50%) în partea superioară culori în nuanţe de 7,5YR.

rudic (ru) – Entiantrosol având material parental antropogen scheletic de cel puţin

30cm grosime începând de la suprafaţă sau imediat sub suprafaţă.

salinic (sc)– sol având orizont salinizat sau hiposalic (sc) în primii 100cm sau

orizont salic (sa) situat între 50-100cm.

salsodic (ss) – sol salinic şi sodic în acelaşi timp.

scheletic (qq) – sol cu caracter scheletic (>75% schelet) având orizonturi A, E sau

B excesiv scheletice (proxischeletic, schelet între 0-20cm, epischeletic între 20-

50cm, mezoscheletic între 50-100cm, batischeletic între 100-200cm).

sodic (ac) – sol având orizont alcalizat sau hiposodic (ac) în primii 100cm sau

orizont natric (na) situat între 50-100cm.

solodic (sd) – Soloneţ cu orizont eluvial (El, Ea) cu grosime >15cm sau

Planosoluri cu orizont Bargic-hiponatric.

spodic (sp) – Erodosol cu orizont spodic sau rest de orizont spodic la suprafaţă.

spolic (sl) – Entiantrosol care se dezvoltă pe materiale parentale antropogene

spolice.

stagnic (st) – sol având proprietăţi hipostagnice (w) în primii 100cm sau

proprietăţi stagnice intense (orizont stagnic W) între 50-200cm. Poate fi

mezostagnic dacă W apare între 50-100cm sau proxihipostagnic, w între 0-20cm,

epihipostagnic, w între 20-50cm, mezohipostagnic, w între 50-100cm.

teric (te) – Histosol având orizont mineral >30cm grosime, situat în primii 100cm.

tionic (to) – sol având orizont sulfuratic în primii 125cm.

tipic (ti) – sol care reprezintă conceptul central al tipului de sol şi care nu are

caractere specifice unui alt subtip.

umbric (um) – sol având orizont Aumbric (Au). Nu se aplică la Umbrisoluri.

urbic (ur) – Entiantrosol dezvoltat pe materiale parentale antropogene urbice.

vertic (vs) - sol având orizont vertic situat între baza orizontului A sau E şi

100cm.

Nivel inferior

Varietatea de sol diferenţiază subtipul de sol în funcţie de caracteristicile

particulare ale solului (tabel ), gradul de gleizare (tabel 3), stagnogleizare (tabel 4),

salinizare (tabel 5), alcalizare (tabel 6), adâncimea de la care apar carbonaţii (tabel 8) şi

grosimea solului până la roca compactă (tabel ).

Simbol Denumire Caractere diagnostice Solurile la care se

aplică

Xab simplic sol fără caracterele menţionate mai jos

Xad aric sol cu caracter aric (orizonturi deranjate

prin desfundare, lucrare adâncă) pe

>50cm)

Xba bauxitic sol cu orizont B dezvoltat din material

parental bauxitic

Eutricambosol

Preluvosol

Xcd calcaro-

dolomitic

sol dezvoltat pe materiale calcaroase

dolomitice

Litosol rendzinic

Subdiviziuni sub

rendzinice

Xca calcic sol cu orizont Ccalcic în primii 100cm Kastanoziom

Cernoziom

Xcu cumulic sol cu orizont A îngroşat (>75cm) cu

material de sol provenit din orizontul

superior al solurilor situate pe pantă

Xea entoalbic sol cu orizont Ealbic discontinuu sau

foarte subţire (1-2cm)

Podzol



37

Xer erubazic sol dezvoltat pe roci bazice şi ultrabazice

eruptive sau metamorfice (cu excepţia

calcarelor) care nu dau prin alterare

material amorf în complexul adsorbtiv

Feoziom

Xfi fibric Histosol având predominant material

organic fibric (slab descompus)

Histosol

Xfr fragic sol având orizont fragic (fragipan) în

primii 100cm ai solului

Xgi gipsic sol dezvoltat pe material provenit din roci

gipsifere

Litosol rendzinic,

subdiviziuni

rendzinice

Xhe hemic Histosol având predominant material

organic hemic (moderat descompus)

Histosol

Xhh hipohistic sol având la suprafaţă orizont folic (O)

sau turbos (T) <20cm (cu excepţia

litosolului)

Xho hipohortic sol având orizont antropedogenetic hortic

cu grosime <50cm

Xla lamelar sol având caracter lamelar Soluri cu textură

foarte grosieră

Xlm limnic Histosol având orizont T limnic

(submers)

Histosol

Xma marnic sol dezvoltat pe material parental marnic

(provenit din alterarea marnelor)

Feoziom

Xme melanic sol cu orizont Bt având într-unul din

suborizonturile situate până la 100cm,

culori închise cu valori şi crome <3,5 la

umed

Xnt natant Histosol constând din orizont T alcătuit

din plaur (plutitor)

Histosol

Xrg regradat sol cu orizont B invadat de Ca CO3

Xrp ruptic sol cu discontinuitate litologică în primii

100cm de la suprafaţă

Xsp sapric Histosol având predominant material

organic sapric (intens descompus)

Histosol

Xsf subscheletic sol cu caracter scheletic (26-75% schelet)

Xse semihistic sol cu orizont superior bogat în humus

hidromorf (anmoor)

Gleiosol

Aluviosol

Xsm stratimineral sol organic în care apar strate de material

mineral

Histosol

Xsr subrendzinic sol dezvoltat pe material parental

provenit din roci calcaroase situate în

primii 150cm (nu se aplică la litosol şi

rendzină)

Xsu sulfuric sol cu orizont sulfuric Gleiosol

Histosol

Limnosol

Xth thapto-histic

(stratihistic)

sol mineral în care apar strate de material

organic în primii 100cm

Gleiosol

Limnosol

Aluviosol

Xvm vermic sol având caracter vermic (neoformaţii

biogene)

Cernoziom

Kastanoziom

Tabel.4. Caracteristici particulare ale solului (SRTS 2003)



38

SIMBOL

GRADUL DE

GLEIZARE

TIPUL ŞI SUBTIPUL DE SOL

G0 ABS

G1 FRU

G2 GZS

Negleizat

Freatic umed

Gleizat slab

Orice subtip cu excepţia celui gleic

G3 GZM

G4 GZP

G5 GZF

Gleizat moderat

Gleizat puternic

Gleizat foarte puternic

Soluri gleice (subtip gleic)

G6 GZE

G7 SBM

Gleizat excesiv

Semisubmers, submers

Gleiosol

Tabel 5. Gradul de gleizare al solurilor ( SRTS 2003)

SIMBOL GRADUL DE

STAGNOGLEIZARE

TIPUL ŞI SUBTIPUL DE

SOL

W0 ABS

W1 PZA

Nestagnogleizat

Cu stagnogleizare in adancime

Alte subtipuri decât cele

stagnice

W2 PZS

W3 PZM

W4 PZP

Stagnogleizat slab

Stagnogleizat moderat

Stagnogleizat puternic

Soluri stagnice (subtipuri

stagnice)

W5 PZF

W6 PZE

Stagnogleizat foarte puternic

Stagnogleizat excesiv

Stagnosol

Tabel 6. Gradul de stagnogleizare al solurilor ( SRTS 2003)

SIMBOL GRADUL DE

SALINIZARE

TIPUL ŞI SUBTIPUL

DE SOL

S0 ABS

S1 SCA

Nesalinizat

Salinizat în adâncime

Pentru alte subtipuri decât

cele salinizate

S2 SCS

S3 SCM

S4 SCP

Slab salinizat

Moderat salinizat

Puternic salinizat

Soluri salinizate (subtipuri

salinice)

S5 SCF Foarte puternic salinizat Solonceacuri

Tabel 7. Gradul de salinizare al solurilor (SRTS 2003)



39

SIMBOL GRADUL DE

ALCALIZARE

TIPUL ŞI SUBTIPUL

DE SOL

A0 ABS

A1 SNA

Nealcalizat

Alcalizat în adâncime

Alte subtipuri decât cele

alcalice

A2 SNS

A3 SNM

Slab alcalizat

Moderat alcalizat

Soluri alcalizate (subtipuri

sodice sau alcalice)

alcalizat

A4 SNP

A5 SNF

Puternic alcalizat

Foarte puternic alcalizat

Soloneţuri

Tabel 8. Gradul de alcalizare al solurilor (SRTS 2003)

SIMBOL DENUMIREA SOLULUI ADÂNCIMEA

-efervescenţă cu HCl-

k1 Proxicalcaric 0-20 cm

k2 Epicalcaric 21-50 cm

k3 Mezocalcaric (slab

decarbonatat)

51-100 cm

k4 Baticalcaric (moderat

decarbonatat)

101-150 cm

k5 Baticalcaric (puternic

decarbonatat)

151-200 cm

k6 Necalcaric > 200 cm

Tabel 9. Adâncimea de apariţie a carbonaţilor ( SRTS 2003)

SIMBOL DENUMIRE

LIMITE (cm)

scări mari scări mici şi mijlocii

d1 FS

d2 MS

Foarte superficial

Moderat superficial

0-20 <50

superficial

21-50

d3 SP

d4 MP

Slab profund

Moderat profund

51-75 50-100

semiprofund

76-100

d5 FP

d6 PP

* EP

Puternic profund

Foarte puternic profund

Extrem de profund

101-125 >101

profund

126-150

>150

Tabel 10. Clase de grosime a solului până la roca compactă (grosimea fiziologic utilă,

SRTS 2003)

Familia de sol diferenţiază subtipul de sol în funcţie de natura şi granulometria

materialului parental (vezi subcapitolul 3.2.2.2.).

Specia de sol este o subdiviziune a familiei de sol şi diferenţiază solurile în

funcţie de textură (tabel 11 ), conţinutul de schelet (tabel 12 ) şi gradul de transformare a

materiei organice în cazul solurilor organice (tabel ).



40

SIMBOL CLASA

TEXTURALĂ

ARGILĂ

%

PRAF

%

NISIP

%

N Nisip < 5 < 32 > 63

U Nisip lutos 6 – 12 < 32 56 – 94

S Lut nisipos < 20 > 33 < 67

L Lut 21 – 32 < 79 < 79

T Lut argilos 33 – 45 < 67 < 79

A Argilă > 46 < 54 < 54

Tabel 11. Clasele texturale ( I.C.P.A. 1987, simplificat )

SIMBOL GRUPA CLASA

LIMITE

( % din volum )

q0

q1

Fără schelet Fără schelet

Slab scheletic

< 5

6 – 25

q2

q3

q4

Cu schelet Moderat scheletic

Puternic scheletic

Excesiv scheletic

26 – 50

51 – 75

76 – 90

q5 Roci compacte fisurate şi

pietrişuri (permeabile)

Roci compacte fisurate şi

pietrişuri (permeabile)

> 91

Tabel 12. Grupe de clase şi clase de conţinut de schelet (SRTS 2003 simplificat)

SIMBOL DENUMIRE LIMITE

(% din volum material organic şi

slab descompus)

fi Fibric >75

he Hemic 16-74

sa Sapric <15

Tabel 13. Gradul de descompunere a materiei organice în orizonturile organice

(SRTS 2003)

Varianta de sol diferenţiază solurile în funcţie de influenţa antropică asupra lor

determinată de modul de folosinţă (tabel ), modificări determinate de utilizarea în

agricultură (tabel), gradul de eroziune în suprafaţă, decopertare, colmatare sau acoperire

(tabel ), degradarea prin excavare sau poluare (tabel).

Simbol

categorie

Simbol

subcategorie

Denumire categorie Denumire subcategorie

A

C Vn

A

Aiz

Gr

Oz

Sr

Rs

Vn

Vh

arabil

Cultivat vii

Arabil

Arabil cu islaz

Grădini de zarzavat

Orezării

Sere

Răsadniţe

Vii nobile

Vii hibrizi



41

Lp

H

Pv

Lp

La

Lî

Laf

Pp

livezi

Hamei

Pepiniere viticole

Livezi pure

Livezi cu culturi intercalate

Livezi înierbate

Plantaţii de arbuşti fructiferi

Pepiniere pomicole

Pş

P Fn

Pş

Fn

păşuni

Pajişti fâneţe

Păşuni curate

Păşuni cu pomi

Păşuni împădurite

Fâneţe curate

Fâneţe cu pomi

Fâneţe împădurite

S Pd

Pd

Ppr

Tf

Rh

Ps

păduri şi alte

terenuri cu

Păduri vegetaţie

forestieră

Păduri

Perdele de protecţie

Tufărişuri

Răchitării

Pepiniere silvice

W Ap

R

Pr

L

B

Iz

El

St

terenuri cu

ape şi ape

cu stuf

Ape

Râuri

Pârâuri

Lacuri

Bălţi

Iazuri

Eleştee

Stuf

N Np

Nns

Nst

Nb

Ngh

Npt

Nrp

Nrv

Ntr

Nsc

Nm

Ngâ

Nds

terenuri

neproductive

Neproductiv

Nisipuri zburătoare

Stâncărie

Bolovănos

Grohotiş

Pietriş

Rape

Ravene

Torenţi

Sărături cu crustă

Mocirle şi smârcuri

Gropi împrumut

Depuneri sterile, deponii

Dr

Ct

D

DN

Dj

Dc

Str

De

CFR

Cc

Cp

Cns

Cpt

Em

Ep

Ts

Dg

Tz

Cn

P

Pj

drumuri şi

căi ferate

Construcţii terenuri de

şi drumuri construcţii,

curţi şi alte

folosinţe

Drum naţional

Drum judeţean

Drum comunal

Străzi şi uliţe în intravilan

Drum de exploatare

Căi ferate

Clădiri şi curţi

Cariere de piatră

Cariere de nisip

Cariere de pietriş

Exploatări miniere

Exploatări petroliere

Terenuri de sport

Diguri

Taluzuri pietruite

Canale

Parcuri

Plaje de nisip



42

Ci

Tg

Sn

Zî

Pt

Vs

Po

Cimitire

Pieţe

Sanţuri

Zone de întoarcere

Poteci

Vatră de sat

Perimetru construibil al

oraşului

Tabel 14. Categorii şi subcategorii de folosinţă a terenurilor (SRTS 2003)

SIMBOL

DENUMIRE

t Tasat (sau talpa plugului la solurile arabile)

r Desfundat (până la cel mult 50cm)

d Drenat

q Cu apă freatică la adâncime mai mică de 1-2m, ridicată în urma introducerii

irigaţiei (secundar acvic)

m Cu reacţia şi saturaţia în baze crescute prin amendare-fertilizare (resaturat)

a Cu reacţia intens micşorată (acidifiat)

k Carbonatat (antropic)

n Nivelat (decapare-umplere)

s Terasat

Tabel 15. Modificări ale solului prin folosirea în agricultură (SRTS 2003, simplificat)

GRADUL DE

EROZIUNE

ÎN SUPRAFAŢĂ

CRITERII DE ÎNCADRARE

Orizontul existent la suprafaţă, la soluri cu formula de profil :

A-AC-C A-B-C A-E-B-C

Neerodat Am>30cm Am>30cm Am+E>30cm

Au>30cm Au>30cm Au+E>30cm

Ao>20cm Ao>20cm Ao+E>20cm

Slab erodat

Am 20-30cm Am 20-30cm Am+E 10-30cm

Au 20-30cm Au 20-30cm Au+E 10-30cm

Ao 10-20cm Ao 10-20cm Ao+E 10-20cm

Moderat erodat

Am 10-20cm Am 10-20cm Am+E<20cm

Au 10-20cm Au 10-20cm Au+E <20cm

Ao<10cm Ao<10cm Ao+E<10cm

Puternic erodat

AC>20cm AB<20cm EB sau E+B<20cm

Am<10cm Am<10cm

Au<10cm Au<10cm

Foarte

puternic

erodat

AC<20cm B B

Excesiv

erodat

C, Cca C, Cca C

Tabel 16. Gradul de eroziune al solurilor (SRTS 2003)



43

DENUMIRE GROSIMEA MATERIALULUI

ACOPERITOR

- cm -

Slab colmatat sau acoperit <5

Moderat colmatat sau acoperit 6-20

Puternic colmatat sau acoperit 21-50

Tabel 17. Gradul de colmatare sau acoperire al solurilor ( I.C.P.A. 1987, cu modificări)

Termenul colmatat este utilizat în cazul depunerii pe sol a materialelor

transportate de apă şi vânt, iar cel de acoperit în cazul materialelor transportate de om. În

primul caz rezultă soluri colmatate prin apă sau vânt în diferite grade (exemplu :

cernoziom slab colmatat), iar în situaţia în care materialul depus depaşeşte 50 de cm,

încadrarea se face la subtipul coluvic. În cazul materialelor transportate de om rezultă

soluri acoperite în diferite grade (exemplu : cernoziom moderat acoperit), sau subtip

copertic dacă materialul acoperitor depaşeşte 50 de cm grosime.

SIMBOL DENUMIRE

Pa Degradare prin lucrări de excavare la zi

Pb Acoperire cu deponii, halde, iazuri de decantare, depozite de steril de la

flotare, depozite de gunoaie

Pc Poluare cu deşeuri şi reziduuri anorganice (minerale, materii anorganice,

inclusive metale, sâruri, acizi, baze) de la industyrie (inclusive industria

extractivă)

Pd Poluare cu substanţe purtate de aer (hidrocarburi, etilenă, amoniac,

bioxid de sulf, cloruri, fluoruri, oxizi de azot, compuşi cu plumb)

Pe Poluare cu substanţe radioactive

Pf Poluare cu deşeuri şi substanţe organice de la industria alimentară şi

uşoară

Pg Poluare cu deşeuri şi reziduuri vegetale agricole şi forestiere

Ph Poluare cu dejecţii animale

Pi Poluare cu dejecţii umane

Pq Poluare prin pesticide

Pr Poluare cu agenţi patogeni contaminaţi (agenţi infecţioşi, toxine,

alergeni)

Ps Poluare cu ape sărate (de la extracţia de petrol)

Pt Poluare cu produse petroliere

Tabel 18. Tipuri de degradare prin excavare-acoperire şi tipurile de poluare a solului

(după natura şi sursa degradării, SRTS 2003)

Simbol Denumire Reducerea cantitativă

şi/sau calitativă a

producţiei vegetale

obţinute, raportată la

producţia vegetală care

se poate obţine în

condiţiile solului

nepoluat

Grad de conformare a

stării de încărcare a

solului cu agenţi poluanţi

faţă de reglementările în

vigoare (ord.

756/16.11.1997)

0 Practic nepoluat <5% Sub valoarea normală sau

egală cu aceasta

1 Slab poluat 6-10% Între valoarea normală şi

pragul de alertă

2 Moderat poluat 11-25% Între pragul de alertă şi

pragul de intervenţie

3 Puternic poluat 26-50% Peste pragul de



44

intervenţie, dar nu mai

mult de 5 ori

4 Foarte puternic poluat 51-75% Peste pragul de

intervenţie, depăşindu-l de

5-10 ori

5 Excesiv poluat >76% Peste pragul de

intervenţie, depăşindu-l de

peste 10 ori

Tabel 19. Gradul de poluare a solului (SRTS 2003)

Exemplu de încadrare:

Clasa

Tipul

Subtipul

Varietatea

Familia

Specia

Varianta

Cernisoluri

Cernoziom

gleizat

gleizat slab

pe loess

lutos

tasat

3.2.3.5. Recoltarea probelor de sol

Recoltarea probelor de sol pentru analiză se realizează de jos în sus pentru a se

evita amestecarea pământului. De obicei, se recoltează dintr-un profil de sol 5-10 probe,

în pungi sau cilindri metalici (analize fizice în aşezare nemodificată). Cantitatea de sol

care se recoltează pentru analize trebuie să fie de 500-1000g pentru o proba, înlăturându-

se în prealabil scheletul şi rădăcinile. Grosimea de pe care se recoltează o probă de sol

este de 10-15 cm, în nici un caz mai mult de 20 cm. De asemenea, atunci când este cazul

se recoltează probe de apă în bidoane de plastic. În interiorul pungilor, pe cilindrii

metalici sau pe bidoanele de plastic se ataşează etichete care trebuie să conţină, locul şi

data recoltării probelor, numărul profilului de sol, denumirea solului, orizontul şi

adâncimea de la care s-a recoltat proba, numele celui care a luat proba.

Numărul profilelor de sol din care se recoltează probe pentru analiză este în

funcţie de scara studiului şi de complexitatea acestuia.

Recoltarea monoliţilor de sol

Monoliţii de sol se recoltează de pe

frontul profilului de sol, prin tăierea unei

prisme având dimensiunile egale cu cele ale

lădiţei în care se recoltează monolitul (fig.

16). Avantajul recoltării monoliţilor de sol

este acela că solul ramâne în aşezare

nemodificată şi la dimensiunile reale din

teren, fiind foarte sugestiv.

Datorită dificultăţilor pe care le

ridică recoltarea şi transportarea monoliţilor

de sol, în prezent se preferă recoltarea de

micromonoliţi, la scara de aproximativ 1/10

Fig. 16. Recoltarea monoliţilor de sol



45

dintr-un monolit, în cutii din carton sau material plastic, special confecţionate.

Micromonoliţii sunt foarte utili pentru verificarea în laborator a descrierii profilului

realizate în teren.

3.2.3.6. Delimitarea unităţilor cartografice de sol

Itinerariile de lucru se stabilesc în aşa fel încât să fie acoperită întreaga suprafaţă

şi să fie traversate toate elementele de peisaj care condiţionează solul. În funcţie de

complexitatea reliefului, se realizează traverse de sol paralele, în sectoarele slab

fragmentate şi traverse de sol în circuit, în cazul sectoarelor puternic fragmentate (fig 17 ).

Fig. 17. Modalităţi de amplasare a profilelor de sol

Profilele de sol pot prezenta următoarele tipuri (fig. 18 ) :

principale – dimensiuni: 1m lăţime,

2m lungime, 2m adâncime

- se execută pentru determinarea

proprietăţilor morfologice , fizice

şi chimice

secundare – dimensiuni: 80cm

lăţime, 1m lungime, 1m adâncime

- se execută pentru a urmări

extinderea în spaţiu a unui tip de sol

de control ( sondaje ) –

dimensiuni: 40cm lăţime, 60cm

lungime, 60cm adâncime

- se execută în scopul delimitării

unităţilor de sol

De cele mai multe ori, profilele secundare şi sondajele se execută cu ajutorul

sondei pedologice. Densitatea profilelor de sol şi sondajelor depinde în mod direct de

complexitatea terenului şi a învelişului de sol şi de scara hărţii de lucru (tabel 13). Spre

exemplu, dacă studiul se efectuează la scara 1 : 100 000, în funcţie de complexitatea

terenului şi a învelişului de sol, se amplasează 1 profil la 500 de hectare, până la 1 profil

la 200 de hectare. Dimpotrivă, la scara 1 : 2 000 se amplasează între 12-36 profile la 100

de hectare.

Prezentăm în continuare categoriile de complexitate a terenurilor, stabilite în

funcţie de relief, sol, vegetaţie şi rocă :

Fig. 18. Tipuri de profile de sol



46

Categoria I-a – regiuni cu relief de câmpie, cvasiorizontal, cu varietate redusă a

învelişului de sol, fără vegetaţie forestieră sau cu păduri ocupând <20% din suprafaţă.

Suprafaţa unei unităţi de sol depăşeşte în general 300 de ha, iar complexele

pedologice ocupă cel mult 5% din suprafaţă.

Categoria a II-a – regiuni cu relief de câmpie fragmentat de văi puţin adânci,

elemente de relief slab diferenţiate, cu varietate redusă a învelişului de sol,

neacoperite cu păduri.

Complexele de soluri ocupă între 5-15% din suprafaţă. În această categorie mai sunt

încadrate şi regiunile care după relief ar face parte din categoria I-a, dar care prezintă

complexe de soluri care ocupă între 15-25% din suprafaţă, sau sunt acoperite cu

păduri.

Categoria a III-a – regiuni de dealuri joase şi orice alte regiuni fără păduri, cu relief

fragmentat şi ondulat sau cu materiale parentale variate. Tot aici se încadrează şi

regiunile din categoria I-a cu complexe de soluri ocupand între 25-40% din suprafaţă,

precum şi regiunile din categoria a II-a dar acoperite cu păduri sau cu complexe de

soluri ocupând între 15-30% din suprafaţă.

Categoria a IV-a – regiuni accidentate de dealuri înalte şi submontane, delte şi lunci

puţin variate cu păduri şi stufărişuri care ocupă <20% din suprafaţă. De asemenea, se

încadrează în această categorie şi orice regiune cu complexe de soluri care ocupă între

40-60% din suprafaţă, sau regiuni de categoria a III-a acoperite cu păduri.

Categoria a V-a – regiuni montane, regiuni cu mlaştini în proporţie de >40%, delte şi

lunci cu soluri variate, sau acoperite cu păduri şi stufărişuri pe >20% din suprafaţă.

Tot aici sunt încadrate şi regiunile cu complexe de soluri care deţin >60% din

suprafaţă, sau regiuni din categoria a IV-a acoperite cu păduri pe >20% din suprafaţă.

Categoria de

complexitate

1:100 000

1:50 000

1:25 000

1:20 000

1:10 000

1:5 000

1:2 000

I 0,2 0,6 1,2 1,5 3,7 3,0 11,9

II 0,3 0,7 1,4 1,8 4,5 6,1 14,3

III 0,4 0,8 1,6 2,1 5,6 7,5 19,2

IV 0,5 1,0 2,1 2,7 7,5 10,0 23,6

V 0,6 1,8 3,5 4,2 11,2 14,8 36,0

Tabel 20. Numărul minim de profile de sol/100 ha în funcţie de complexitatea

terenului şi scara de lucru ( I.C.P.A., 1987).

Solurile sunt dispuse în teren sub formă de asociaţii şi complexe (fig. 19).

Asociaţia cuprinde un sol dominant, în cuprinsul căruia apar şi alte soluri şi este

reprezentată prin :

asociaţie catenă



47

alternanţă complex

catena de sol – cuprinde soluri înrudite (fig.19).

alternanţa de sol – cuprinde soluri complet diferite, formate pe roci diferite (fig. 19).

Complexul de soluri reprezintă o asociere de soluri dezvoltate pe suprafeţe mici,

care se repetă frecvent (fig. 19).

În cazul asociaţiilor şi complexelor de soluri, se redă solul dominant, ponderea

fiecărui tip de sol şi modul de asociere. Denumirea se realizează prin enumerarea solurilor

componente în ordinea predominanţei (exemplu: feoziomuri calcarice marnice,

feoziomuri clinogleice şi regosoluri ). Suprafeţele minime care pot fi reprezentate pe hartă

sunt de 0,25 cm2. Asociaţiile de soluri se redau la peste 10% incluziuni de alte soluri.

Delimitarea unităţilor cartografice de sol se realizează prin unirea pe hartă

topografică pe care s-a lucrat în teren, a sondajelor în care a fost depistat acelaşi tip de sol.

Dacă arealele rezultate au o suprafaţă prea mică pentru a fi redate pe hartă,

solurile sunt redate sub formă de complexe sau asociaţii. De regulă, în cazul unui relief

uniform (complexitate redusă) unităţile cartografice de sol corespund tipurilor de sol, iar

în cazul unui relief variat (complexitate mare), complexelor şi asociaţiilor de soluri.

3.2.3. Etapa de sistematizare a datelor

Reprezintă practic o operaţiune de verificare şi ordonare a datelor culese în urma

etapei de teren.

În acest sens, se verifică şi se ordonează fişele de observaţii în teren, amplasarea

şi numerotarea profilelor de sol. În acelaşi timp se trec pe un exemplar de hartă pe care s-a

lucrat în teren profilele de sol care au fost analizate şi cele din care s-au luat probe pentru

analize fixico-chimice sau probe de apă.

De asemenea, sunt stabilite profilele din care se vor da probe pentru analiză de

laborator şi sunt întocmite borderourile pentru analize (fig. 20). Se verifică datele analitice

de laborator cu descrierea şi încadrarea solurilor efectuate pe teren şi se elimină

eventualele neconcordanţe.



48

Fig. 20. Borderou pentru analize de laborator



49


1. Enumeraţi etapele cercetării solurilor.

2. Cum se amplasează şi se execută profilul de sol?

3. Cum se realizează în teren studiul condiţiilor naturale de formare a solurilor?

4. Care este specificul analizei morfogenetice a profilului de sol?

5. Cum se recoltează probele de sol pentru analize?

6. Cum se realizează delimitarea unităţilor cartografice de sol?


Pe baza analizei hărţilor topografice (scara 1:25 000, color) se va realiza un referat cu

tema Condiţiile de formare ale solurilor din sectorul ………………..


Bucureşti.




50

TEMA 4

CARTOGRAFIEREA SOLURILOR

Conţinut:

4.1. Modalităţi specifice de reprezentare a solurilor în materiale grafice şi cartografice.

4.2. Întocmirea hărţilor pedologice.

4.3. Alte reprezentări grafice şi cartografice.

Obiective:

Cunoaşterea metodelor de reprezentare a solurilor în materiale grafice şi cartografice.

Cunoaşterea tipurilor de hărţi pedologice.

Înţelegerea specificului elaborării hărţilor pedologice.

Înţelegerea metodelor de realizare a reprezentărilor grafice specifice Pedologiei.

4.1. Metode de reprezentare

În general, reprezentare pe hărţi a unităţilor de sol sau a celor de teren se

realizează prin intermediul metodei semnelor, arealelor, fondului calitativ şi izoliniilor.

De altfel, cartografia pedologică utilizează metodele de reprezentare specifice geografiei

fizice cu anumite particularităţi, ţinând de modul caracteristic de dispunere spaţială a

solurilor.

4.1.1. Metoda arealelor

Reprezintă principala metodă de reprezentare a

unităţilor cartografice de sol pe hărţile pedologice (fig.

24). Practic, prin areal înţelegem o suprafaţă în care este

localizat un tip de sol, această metoda utilizându-se în

cazul fenomenelor care nu au o răspândire continuă,

situaţie în care se afla şi învelişul de sol, care este alcătuit

din mai multe tipuri de sol.

Delimitarea arealelor pe hărţile de sol se

realizează prin linie continuă, care uneşte punctele

(sondajele) în care a fost identificat acelaşi tip de sol,

marcându-se astfel, pe hartă extinderea lui (fig. 21).

Acolo unde, limitele unităţilor cartografice de

sol nu sunt precise (hărţi la scară mică), este recomandabil ca delimitarea arealelor să se

realizeze prin linie întreruptă sau punctată.

4.1.2. Metoda semnelor

În domeniul cartografiei pedologice, sunt folosite semnele geometrice, simbolice

şi literale. Această metodă este utilizată pentru redarea în cazul hărţilor la scară mică a

anumitor caracteristici ale solului care nu pot fi reprezentate pe hartă (exemplu :

caracterul scheletic, fig. 22).

Fig. 21. Metoda arealelor



51

Fig. 22. Redarea pe hartă prin intermediul semnelor a caracterului scheletic al solurilor.

De asemenea, semnele geometrice şi simbolice sunt utilizate pentru redarea pe

hartă a subtipurilor şi varietăţilor de sol (fig. 23).

În cazul hărţilor de sol la scară mare, în care informaţia pedologică este detaliată,

sunt folosite pentru desemnarea unităţilor cartografice de sol, in afară nuanţelor de

culoare şi simboluri literale (fig. 24).

Totodată, în cazul hărţilor interpretative, cum ar fi harta pretabilităţii la diferite

folosinţe, sunt utilizate de asemenea, simboluri literale sub forma unei formule (fig. 37).

4.1.3. Metoda fondului calitativ

Oferă posibilitatea reprezentării calitative a fenomenelor, prin intermediul

fondului colorat sau a haşurilor calitative. În cartografia pedologică este utilizată pentru

redarea pe hărţile de sol prin haşuri, a texturii în orizontul superior, aflat în contact direct

cu planta (fig. 25). Având în vedere faptul că în interiorul unei unităţi cartografice de sol

Fig. 23. Tipuri de semne

folosite pe hărţile de sol

Fig. 24. Reprezentarea unităţii

cartografice de sol prin intermediul

simbolurilor literare



52

reprezentată sub forma de areal, textura poate fi diferită, suprafeţele cu aceeaşi textură vor

fi delimitate prin linie întreruptă.

Fig. 25. Metoda fondului calitativ.

Fondul colorat este folosit mai ales în cazul hărţilor care redau degradarea

solurilor : harta eroziunii, harta excesului de umiditate, harta poluării, harta sărăturării. În

aceste situaţii, prin culori diferite este redată intensitatea de manifestare a respectivului

proces de degradare, folosindu-se în general, nuanţe pale pentru intensităţi reduse şi

nuanţe aprinse pentru intensităţi ridicate.

În funcţie de scara hărţii şi de expresivitatea acesteia, poate fi utilizat după caz,

oricare din cele două tipuri de fond calitativ.

4.1.4. Metoda izoliniilor

În general, este utilizată în cazul unor fenomene cu raspândire continuă şi care pot

fi măsurate. Ea are la bază, unirea printr-o linie a punctelor cu aceeaşi valoare, denumirea

provenind de la izos, care înseamnă egal. În acest fel, rezultă nişte suprafeţe în interiorul

cărora fenomenul respectiv are aceeaşi intensitate (fig. 26).

Fig. 26. Metoda izoliniilor

În domeniul pedologiei sunt utilizate izofreatele şi izohalinele, prin intermediul

cărora pot fi realizate hărţi care să redea adâncimea la care se află nivelul freatic sau

concentraţia în săruri a solurilor. Folosirea izofreatelor şi izohalinelor reprezintă numai o

etapă intermediară în realizarea hărţilor de degradare a solurilor prin exces de umiditate şi

sărăturare.

În cazul izofreatelor trebuie realizate sondaje în care să se măsoare adâncimea

nivelului freatic, rezultând harta hidrogeologică, care este o hartă corelativă (fig. 55).

În cazul izohalinelor trebuiesc de asemenea realizate sondaje din care să se

recolteze probe de sol pentru analize de laborator, concentraţia în săruri neputând fi

determinată în alt mod.

Metoda izoliniilor poate fi utilizată şi pentru redarea altor caractere ale solurilor,

de obicei ca etapă intermediară, care ajuta la delimitarea arealelor : profunzimea solurilor



53

(caz în care am putea chiar să le numim izodafe), adâncimea la care apare scheletul,

volumul edafic, adâncimea la care apare pseudogleizarea, volumul fiziologic al solului,

gradul de colmatare şi acoperire a solului.

4.2. Elaborarea hărţilor

4.2.1. Harta solurilor

Pe hărţile la scara < 1 : 100 000 pot fi reprezentate solurile la nivel de tip şi

subtip, pe cele la scara 1 : 50 000 până la nivel de varietate de sol, iar la scări > 1 : 50 000

până la nivel de varianta de sol. Nivelul minim de reprezentare a unităţilor cartografice de

sol, indiferent de scara de lucru, este cel de tip şi subtip de sol.

Unităţile taxonomice sunt însă orientative, în funcţie de situaţia din teren, unele

dintre ele putând fi omise (de exemplu se poate reda specia texturală dar varietatea nu,

dacă aceasta nu prezintă importanţă pentru tipul de studiu efectuat). Altfel spus, unităţile

taxonomice sunt selectate în funcţie de cerinţele studiului pedologic executat.

Harta solurilor se realizează prin copierea pe baza topografică definitivă a

unităţilor de sol delimitate pe harta de lucru în teren, folosită în timpul cartării (fig. 27).

În cazul în care scara hărţii de sol este mai mică decât cea la care s-a lucrat în

teren, se realizează în prealabil o reducere cu ajutorul pantografului. În continuare, se

corectează eventualele discordanţe între limitele unităţilor de sol şi cele de relief care pot

apărea în timpul copierii, după care se trece la colorarea hărţii.

Fig. 27. Realizarea hărţii solurilor

Pentru clasele de sol se folosesc culori înrudite, pentru tipurile de sol intensităţi

diferite ale aceleiaşi culori, iar pentru subtipul şi varietatea de sol haşuri şi semne.

Legenda hărţii solurilor

Solurile sunt trecute în legendă atât prin culori, cât şi prin simboluri, acestea din

urmă fiind utilizate dintr-o dublă motivaţie, pe de o parte pentru a se evita confuzia, având

în vedere că nuanţele de culoare folosite sunt extrem de apropiate, iar pe de altă parte,

pentru a putea fi redate în funcţie de necesităţi, toate unităţile taxonomice din cadrul

Sistemului român de clasificare a solurilor.

Legenda este ordonată conform Sistemului român de clasificare a solurilor : clasa,

tip, subtip, varietate, familie, specie, variantă.

Tipul de sol este reprezentat prin două litere mari, cernoziom-CZ, iar subtipul prin

două litere mici, cernoziom gleic-CZgc. În cazul unor subtipuri combinate se folosesc



54

grupuri de câte două litere mici despărţite printr-o cratimă, cernoziom gleic salinic-CZgc-

sc.

Prezentăm în continuare ordonarea legendei hărţii solurilor în funcţie de clasa şi

tipul de sol (în paranteză, simbolul literal) :

Protisoluri - Litosol (LS)- haşuri verticale cu culoare portocalie

- Regosol (RS)- haşuri orizontale cu culoare portocalie

- Psamosol (PS)-galben cu puncte negre

- Aluviosol (AS)-galben

- Entiantrosol (ET)- haşuri orizontale cu culoare neagră

Cernisoluri

- Kastanoziom (KS)-ocru

- Cernoziom (CZ)-maron

- Feoziom (FZ)–maron roşcat

- Rendzină (RZ)-negru

Umbrisoluri

- Nigrosol (NS)- grena

- Humosiosol (HS)-mov

Cambisoluri - Eutricambosol (EC)-olive

- Districambosol (DC)-corai

Luvisoluri

- Preluvosol (EL)- vernil

- Luvosol (LV)-verde deschis

- Planosol (PL)-verde închis

- Alosol (AL)-bleu-verde

Spodisoluri - Prepodzol (EP)-roz deschis

- Podzol (PD)-roz închis

- Criptopodzol (CP)-roşu

Pelisoluri

- Pelosol (PE)-bleu marin

- Vertisol (VS)-violet

Andisoluri - Andosol (AN)-gri deschis

Hidrisoluri

- Gleiosol (GS)-albastru închis

- Limnosol (LM)-albastru deschis

- Stagnosol (SG)-bleu

Salsodisoluri - Solonceac (SC)- haşuri orizontale cu culoare roşie

- Soloneţ (SN)- haşuri verticale cu culoare roşie

Histisoluri



55

- Histosol (TB)-negru

- Foliosol (FB)-gri închis

Antrisoluri

- Erodosol (ER)-portocaliu închis

- Antrosol (AT)-portocaliu deschis

În continuare prezentăm semnele folosite pentru redarea pe hartă a subtipurilor de

sol (fig. 28).

De asemenea, se utilizează pentru reprezentarea nisipurilor litera N iar pentru rocă

la zi litera Z.

În cazul complexelor şi a asociaţiilor de soluri, la legendă se trec toate tipurile de

sol care le compun, în ordinea dominanţei şi la clasa căreia îi aparţine solul dominant.

Legenda hărţii solurilor mai poate cuprinde şi materialele parentale şi textura în

orizontul superior, numai în situaţia când pentru acestea nu se realizează o hartă corelativă

separată.

De asemenea, la legendă se trec şi semne suplimentare legate de limita unităţilor

cartografice de sol, cea a unităţilor de textură şi material parental, limita unităţilor de sol

evoluate sub vegetaţie naturală, aliniamentul pe care s-au executat profile

pedomorfografice, mlaştini, lacuri şi bălţi, principalele artere hidrografice, localităţi, căi

de comunicaţie (fig. 29).



56

ALBIC Negru

ALCALIZAT Roşu

ANDIC Culoarea andosolurilor

ARGILOILUVIAL Culoarea argiluvisolurilor

CAMBIC Culoarea cambisolurilor

CRIPTOSPODIC Culoarea spodosolurilor

FERIILUVIAL Culoarea solului brun feriiluvial

GLEIC Albastru

GLEIZAT Albastru

FREATIC UMED Albastru

SEMNUL DEMUNIRE CULOARE

CU GLEIZARE RELICTĂ Albastru

MLĂŞTINOS Albastru

GLOSIC Negru

LITIC Negru

LUVIC Negru

MOLIC Culoarea molisolurilor

PLANIC Negru

PSEUDOGLEIC Negru

PSEUDOGLEIZAT Negru



57

UMBRIC Culoarea umbrisolurilor

SEMNUL DEMUNIRE CULOARE

Fig. 28. Semnele utilizate pentru readarea pe hartă a tipurilor de sol

Precizăm că hărţile de sol pot conţine şi o serie de medalioane (harta solurilor,

scara 1 : 200 000), cum ar fi : schiţa geomorfologică şi litologică, schiţa geobotanică şi cu

date climatice, schema situării hărţii, schema materialelor pedologice folosite.

În cazul în care harta de sol se realizează prin intermediul haşurilor, acestea vor fi

selectate în aşa fel încât harta să nu fie prea încărcată, pentru solurile aparţinând aceleiaşi

clase folosindu-se acelaşi tip de haşură la distanţe diferite. De exemplu, pentru molisoluri

hasuri orizontale, pentru argiluvisoluri haşuri verticale, etc., fig. 29).

Obligatoriu, harta solurilor trebuie să conţină şi scara de lucru, atât cea grafică, cât

şi cea numerică. Daca harta solurilor conţine şi medalioane, pentru fiecare dintre acestea

trebuie redată scara de lucru.

Ultima fază a realizării hărţii solurilor o constituie multiplicarea.

PSEUDORENDZINIC Culoarea pseudorendzinei

RENDZINIC Culoarea rendzinei

SALINIZAT Roşu

TURBOS Negru

SEMITURBOS Negru

TURBIFICAT Negru

VERMIC Negru

VERTIC Negru

CUMULIC Negru

FRAGIPANIC Negru

LAMELAR Negru

HOLOACID Negru

REGRADAT Negru

BRANCIOG Negru



58

Fig. 29. Exemplu de hartă a solurilor

4.2.2. Harta terenurilor

Noţiunea de teren reprezintă un concept mai larg decât cel de sol şi include pe

lângă caracteristicile solului şi pe cele ale terenului.

Pentru realizarea hărţii terenurilor se separă pe harta topografică unităţile

cartografice de teren tinându-se cont de următoarele criterii :

Caracteristicile solului

Tipul şi subtipul de sol



59

Varietatea de sol (vezi subcapitolul 3.2.3.4.)

G – gradul de gleizare

W – gradul de pseudogleizare

S – gradul de salinizare

A- gradul de alcalizare

k – adâncimea de apariţie a carbonaţilor

d – grosimea solului până la roca compactă

e – gradul de eroziune sau decopertare şi gradul de colmatare sau acoperire

Familia de sol

– grupa de materiale parentale (vezi subcapitolul 3.2.2.2.)

– clasa granulometrică a materialului parental (tabel 18)

Specia de sol (vezi subcapitolul 3.2.3.4.)

- clasa texturală

q – conţinutul în schelet

Varianta de sol

– categoria de folosinţă (tabel )

Tabel 21. Categorii de folosinţă a terenurilor

CATEGORIA DE FOLOSINŢĂ SIMBOL

Arabil Ar

Vii Vn

Livezi Lv

Păşuni Ps

Fâneţe Fn

Păduri Pd

Ape Ap

Terenuri neproductive Np

Alte folosinţe Af

– modificarea prin folosire în producţie (tabel )

Tabel 22

TIPURI DE MODIFICARE SIMBOL

Tasat t

Desfundat df

Drenat dr

Irigat f

P – tipul de poluare (table )

1-5 – gradul de poluare (slab, moderat, puternic, foarte puternic, excesiv)

Caracteristicile terenului

Relieful (vezi subcapitolul 3.2.2.2.)

– forma principală de relief

– elemente ale formei principale de relief

– forme de mezo şi microrelief

Panta

P – înclinarea terenului (tabel 16).

– expoziţia terenului (tabel 17).



60

DENUMIRE EXPOZIŢIE

Umbrită (1) N şi NE

Semiumbrită (2) E şi NV

Însorită (3) S şi SV

Semiînsorită (4) V şi SE

Tabel 23. Clase de expoziţie a terenului ( I.C.P.A. 1987, simplificat)

CATEGORIA DE TEREN

PANTA

% o

Orizontal (P1) <2 <1

Foarte slab inclinat (P2) 2-5 1-2

Slab inclinat (P3) 5-10 2-5

Moderat inclinat (P4) 10-25 5-14

Puternic inclinat (P5) 25-50 14-26

Foarte puternic inclinat (P6) 50-100 26-45

Abrupt (P7) >100 >45

Tabel 24. Categoriile de terenuri după pantă ( I.C.P.A., 1987)

Roca subiacentă

– grupa de roci (vezi subcapitolul 3.2.2.2)

– clasa granulometrică a rocii (tabel 18).

ROCA PARENTALĂ/MATERIAL PARENTAL SIMBOL

Grosier G

Mijlociu M

Mijlociu-fin T

Foarte fin A

Grosier cu schelet GQ

Mijlociu cu schelet MQ

Mijlociu-fin cu schelet TQ

Foarte fin cu schelet AQ

Sedimente cu >40% CaCO3 C

Roci compacte fisurate şi pietrişuri permeabile P

Roci compacte nefisurate şi pietrişuri nepermeabile Z

Depozite organice H

Tabel 25. Clasificarea rocilor şi materialelor parentale după granulometrie

( I.C.P.A., 1987)

Acoperirea terenului

Z – gradul de acoperire a terenului cu bolovani (diametrul >200 cm) sau stânci (tabel 19)

Gradul de acoperire

% din suprafaţă

bolovani stânci

Fără bolovani sau stânci (X0) <0,1 <1

Slab (X1) 0,2-3 2-25

Moderat (X2) 4-15 26-50

Puternic (X3) 16-90 51-90

Excesiv (X4) >90 >90

Tabel 26. Gradul de acoperire a terenului cu bolovani sau stânci ( I.C.P.A., 1987)

X – gradul de acoperire cu stufăriş, arborete, muşuroaie

Practic este vorba de stuf, papură, rogoz, arbori izolaţi, arbuşti, cioate, muşuroaie,

inclusiv înierbate şi popândaci. Criteriul pe care Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi



61

Agrochimie din Bucuresti l-a stabilit pentru a considera că terenul este acoperit cu una

din categoriile de mai sus, este ca acestea să ocupe cel puţin 3% din suprafaţă.

Eroziunea în adâncime

r – categoria de eroziune în adâncime

Formele eroziunii în adâncime luate în calcul sunt următoarele :

Şanţ de şiroire - <0,2 m adâncime

Rigolă – 0,2-0,5 m adâncime

Ogaş – 0,5-3 m adâncime, neramificat, cu talvegul paralel cu suprafaţa solului

Ravenă - >3m adâncime, ramificată, cu talvegul mai slab înclinat faţă de linia

suprafeţei solului

Pe hartă mai pot fi redate şi aspectele legate de gradul de stabilizare a ogaşelor şi

ravenelor (stabilizate sau active), modul de stabilizare (natural sau antropic) şi densitatea

şanţurilor de şiroire, rigolelor şi ogaşelor. Densitatea se stabileşte prin însumarea

lungimilor diferitelor forme ale eroziunii în adâncime şi raportarea la întreaga suprafaţă

(m/ha) :

Mică - <100 m/ha

Medie – 101-350 m/ha

Mare - >350 m/ha

Alunecări de teren

f – categoria de alunecări de teren

În aceasta categorie sunt incluse şi prăbuşirile, solifluxiunea şi curgerile de noroi

provenind de la vulcani noroioşi.

În cazul hărţilor la scară mijlocie şi mică se separă categoriile enumerate mai sus,

numai după gradul de stabilizare :

Stabilizate

Semistabilizate

Active

Poate fi precizat şi faptul că stabilizarea s-a produs pe cale naturală sau antropică.

În cazul hărţilor la scară mare se delimitează şi tipul de alunecare :

În brazde

În valuri

În trepte

Cu movile

Curgătoare

Apa freatică

Q – adâncimea (tabel 20).



62

DENUMIRE

ADÂNCIMEA

textură mijlocie şi fină textură grosieră

Superficial <0,50

Extrem de mică 0,51-1,00 0,51-0,75

Foarte mică 1,01-2,00 0,76-1,40

Mică 2,01-3,00 1,41-2,00

Mijlocie 3,01-5,00 2,01-4,00

Mare 5,01-10,00 4,01-10,00

Foarte mare >10,01

Izvoare de coastă Izvoare de coastă

Tabel 27. Clase de adâncime a apei pedofreatice ( I.C.P.A., 1987).

Inundabilitatea

I – frecvenţa inundaţiilor (vezi subcapitolul 3.2.2.)

Harta terenurilor se realizează după acelaşi principiu ca şi harta solurilor, prin

copierea pe baza topografică definitivă a unităţilor cartografice de teren delimitate pe

harta de lucru în timpul cartării.

Spre deosebire însă de harta solurilor, unităţile cartografice de teren sunt redate

prin intermediul unei formule (fig. 31), care cuprinde sub formă de fracţie, la numitor

caracteristicile solului, iar la numărător, caracteristicile terenului :

Clasa de sol - Tipul de sol - Subtipul de sol - Varietatea de sol - Familia de sol -

Specia de sol - Varianta de sol

Relieful–Panta-Roca subiacentă-Acoperirea terenului-Eroziunea în adâncime-

Alunecări-Apa freatică-Inundabilitatea

Exemplu de formulă a unităţii cartografice de teren :

G2A2k4 – SLm – s - Ar

CZgc ------------------------------------- în care :

C – DFmd – P2 – SLm – Q2

Caracteristicile solului

CZ – cernisol, cernoziom (clasa şi tipul de sol)

Gc – gleic (subtipul de sol)

G2 – gleizat slab (varietatea de sol)

A2 – alcalizat slab (varietatea de sol)

k4 – moderat levigat (varietatea de sol)

SL – loess şi depozite loessoide (familia de sol)

m – depozit mijlociu (familia de sol)

s – textură luto-nisipoasă (specia de sol)

Ar – arat (varianta de sol)

Caracteristicile terenului

C – câmpie (forma principală de relief)

DF – teren cvasiorizontal (elementele formei principale de relief)

md – crov (microrelief)



63

P1 – orizontal (panta terenului)

SL – loess şi depozite loessoide (roca subiacentă)

m – depozit mijlociu (roca subiacentă)

Q2 – apa freatică între 21-50 cm (adâncimea apei freatice)

4.2.2. Hărţile corelative

4.2.2.1. Harta eroziunii solurilor

Eroziunea reprezintă principalul proces prin intermediul căruia are loc degradarea

solurilor, motiv pentru care de cele mai multe ori realizarea hărţii eroziunii devine

necesară.

Pentru a analiza eroziunea pe o anumită suprafaţă de teren, trebuie amplasat prima

dată un profil etalon, în locul în care suprafaţa este orizontală, unde se presupune ca solul

nu este afectat de eroziune şi se măsoară grosimea orizontul A ( fig. 32 a ). Acest lucru

permite o analiză comparativă pe baza căreia pot fi stabilite caracteristicile iniţiale ale

învelişului de sol, amploarea modificărilor determinate de manifestarea eroziunii şi

prognoza evoluţiei solurilor.

Fig. 32. Etapele realizării hărţii eroziunii solurilor

Se efectuează în continuare sondaje de sol în funcţie de înclinarea pantei (fig. 32

b) şi se măsoară grosimea orizontul superior ( fig. 32 c ). Precizăm că ori de câte ori se

schimbă înclinarea, trebuie amplasate alte sondaje de sol.

Se unesc punctele cu aceeaşi grosime a orizontului superior conform indicatorului

(tabel 8) şi rezultă areale cu gradul de eroziune în suprafaţă ( fig. 32 d ).

Poate fi apreciat şi gradul de afectare al terenului prin eroziunea în suprafaţă

(tabel 21). Pentru aceasta, se măsoară cu hârtie milimetrică sau se planimetrează arealele

cu gradele de eroziune în suprafaţă, se calculează procentele deţinute de fiecare şi cu



64

ajutorul diagramei se stabileşte gradul de afectare, care este valabil pentru întreaga

suprafaţa analizată ( fig. 33 ).

Fig. 33. Diagrame pentru stabilirea gradului de afectare a terenurilor prin eroziunea în

suprafaţă

SIMBOL CATEGORIA CRITERII

E0 Teren neerodat Teren fara eroziune sau cu <10% din

suprafata soluri slab erodate

E1 Teren slab afectat Teren cu soluri slab erodate pe 11-100%

din suprafaţă, sau moderat erodate pe 1-

25%, sau puternic erodate pe 1-10%

E2 Teren moderat afectat Teren cu soluri moderat erodate pe 26-

100% din suprafaţă, sau soluri puternic

erodate pe 10-50%, sau soluri foarte

puternic erodate pe 1-25%

E3 Teren puternic afectat Teren cu soluri puternic erodate pe 51-

100% din suprafaţă, sau soluri foarte

puternic erodate pe 26-50%, sau soluri

excesiv erodate pe 1-25%

E4 Teren foarte puternic

afectat

Teren cu soluri foarte puternic erodate

pe 51-100% din suprafaţă, sau cu soluri

excesiv erodate pe 26-50%

E5 Teren excesiv afectat Teren cu soluri excesiv erodate pe 51-

100% din suprafaţă

Tabel 28. Aprecierea gradului de afectare al terenurilor prin eroziunea de suprafaţă

(I.C.P.A. 1987, cu modificări)

Prezentăm în continuare, cartograma eroziunii solurilor la nivelul României, pe

unităţi administrativ-teritoriale (fig. 34).

Eroziunea solurilor poate fi redată şi în harta solurilor, la nivel de tip (erodisol),

subtip (sol brun luvic erodat) sau asociaţie de sol (soluri brune luvice erodate şi

erodisoluri). În această situaţie se reprezintă numai faptul dacă solul respectiv este erodat

sau nu şi nu sunt redate aspecte calitative legate de gradul de eroziune.

Exprimarea eroziunii se realizează în hărţile de sol prin haşuri în diagonală de

culoare roşie, trasate peste culoarea corespunzatoare solului afectat, sau prin simboluri

literale (e,E) care se adaugă simbolului tipului respectiv de sol (LVe-luvosoluri tipice şi

luvosoluri erodate, LVE-luvosoluri erodate şi erodisoluri).

De regulă, adăugarea simbolului e, exprimă o eroziune slabă, iar E, o eroziune

accentuată.



65

Fig. 34. Cartograma eroziunii solurilor în România

Legenda

Neerodat – galben

Slab erodat – portocaliu

Moderat erodat – roz

Puternic erodat – roşu

Foarte puternic erodat – grena

Excesiv erodat – mov

Pentru eroziunea eoliană, se aplică peste culori puncte, iar pentru decopertare, se

aplică peste culori litera d .

Legenda hărţii eroziunii solurilor poate fi completată şi cu factorul declanşator al

eroziunii, redat prin simboluri literale :

D – defrişare

A – activităţi agricole

S – suprapăşunat

I - activităţi industriale

4.2.2.2. Harta reliefului

Acest tip de hartă are rolul de a explica particularităţile învelişului de sol, selectia

elementelor de relief realizându-se în funcţie de influenţa lor în pedogeneză.

Se pot realiza hărţi geomorfologice la scară mică, care se trec în medalion la harta

solurilor, sau la scară mare, evidenţiindu-se formele principale de relief şi microrelieful.

Hărţile geomorfologice se realizează conform metodologiei specifice de

reprezentare a reliefului, utilizându-se legenda geomorfologică.

În cazul studiilor pedologice generale este suficientă realizarea hărţii

geomorfologice generale, iar în cazul celor aplicative este necesară şi harta proceselor

geomorfologice actuale.



66

Ori de câte ori este necesar, pot fi realizate şi alte tipuri de hărţi geomorfologice

precum, harta energiei de relief, harta densităţii fragmentarii reliefului, harta pantelor sau

harta expoziţiei versanţilor.

4.2.2.3. Harta litologică

Se realizează prin reunirea unităţilor cartografice de sol ţinându-se cont de

caracteristicile materialului parental (vezi subcapitolul 3.2.2.). Poate fi redată împreună cu

harta geomorfologică sau separat, în acest ultim caz putând apărea şi ca medalion la harta

solurilor.

Harta litologică poate evidenţia aspecte variate referitoare la caracteristicile

rocilor şi materialelor parentale. De exemplu, acestea pot fi grupate după criteriul naturii

lor (eruptive, metamorfice, sedimentare, depozite cu diferite provenienţe), după origine

(mai ales în cazul depozitelor), după alcătuirea granulometrica şi conţinutul de schelet,

după conţinutul în carbonaţi.

Harta litologică îşi dovedeşte utilitatea în special în cazul studiilor efectuate

pentru lucrări hidroameliorative sau pentru clarificarea aspectelor ţinând de geneza şi

evoluţia solurilor.

4.2.2.4. Harta pedohidrogeologică

Se realizează numai pentru regiunile de câmpie şi este cu atât mai detaliată cu cât

regiunea analizată este mai slab drenată.

În cadrul acestei hărţi apar liniile de egală adâncime a stratului acvifer faţă de

suprafaţa solului (izofreatele), sau în raport cu altitudinea absolută a reliefului

(hidroizohipsele). Hidroizohipsele indică practic direcţia şi panta de curgere a apelor

freatice şi se trec de obicei pe hartă cu tuş colorat fiindu-le indicată şi valoarea.

Totodată, apar sub formă de areale, suprafeţele cu apă freatică situată la

adâncimea critică (< 0,5 m), subcritică (0,51- 2 m) sau acritică ( > 2 m).

Pe hartă poate fi redat şi caracterul apei freatice după cum urmează :

După stratul purtător – acvifer, semiacvifer, stagnosemiacvifer, pseudoacvifer,

stagnopseudoacvifer

După presiunea apei din strat – liber, semicaptiv, captiv

După alimentare – autohton, alohton

După oscilaţiile nivelului – slab oscilant (<0,5m), moderat oscilant (0,5-2m),

puternic oscilant (>2m), temporar.

Culorile cele mai indicate pentru redarea pe hartă a aspectelor pedohidrogeologice

sunt din gama albastru-violet-mov. De asemenea, izofreatele vor fi redate cu tuş negru, iar

hidroizohipsele cu tuş albastru.

4.2.2.5. Harta regionării (zonării) pedoclimatice

Învelişul de sol al Terrei este dispus sub forma unor zone latitudinale şi

altitudinale. Zonalitatea solurilor a fost menţionată şi explicată pentru prima dată la

sfârşitul secolului trecut, de către V.V. Dokuceaev.

Zonalitatea latitudinală (orizontală) se manifestă în regiunile de câmpie, zonele

de sol având o dispunere în sensul paralelelor, care de multe ori poate fi schimbată

(devenind chiar meridiană) în funcţie de distanţa faţă de oceane sau mari, de direcţia

lanţurilor muntoase sau de prezenţa pustiurilor. Zonele de sol nu se pot suprapune perfect

peste cele de clima şi vegetaţie, deoarece la formarea solului contribuie şi alţi factori şi ca

urmare, zona de sol se împarte în subzone de sol ţinându-se seama, în primul rând, de

stadiul de evoluţie al solului specific zonei.



67

Fig. 35. Harta microzonelor pedoclimatice

Zonalitatea altitudinală (verticală) se manifestă în regiunile muntoase sub forma

unor zone de sol care se succed de la poale spre vârf, fiind foarte asemănătoare cu cea

latitudinală, dar nu identică.

La nivelul României, Florea N. (1983, 1985, 1987) a realizat asamblajul

cuverturii de sol, sau asamblajul pedogeografic, care reflectă în mare măsură, aspectele

zonalităţii latitudinale şi altitudinale. Domeniile principale de soluri ale României sunt

reprezentate de clasele molisoluri (27%), argiluvisoluri (26%) şi cambisoluri (20%), la

care se adaugă solurile aluviale cu 9% (Florea N., 1994), concluzia fiind ca legea



68

generală a distribuţiei solurilor in România este cea a zonalităţii îmbinate, orizontal-

altitudinale.

Evidenţierea corelaţiei climă-sol necesită folosirea unităţilor taxonomice de

nivel superior (tipul şi subtipul de sol), acestea exprimând cel mai bine influenţa climatică

în procesul de formare şi evoluţie a solurilor.

În acest scop, s-a luat în considerare modul specific de îmbinare a principalilor

factori de mediu, în primul rând clima, solul şi relieful, aceştia reprezentând complexul de

condi;ii naturale de care depind în mod direct trăsăturile învelişului de sol.

Arealele delimitate în modul prezentat mai sus, reprezintă ansambluri teritoriale

relativ unitare, caracterizate printr-o anumită îmbinare a resurselor climatice cu resursele

de sol, în anumite condiţii de relief (fig. 35).

Indicatorii utilizaţi pentru realizarea hărţii regionării pedoclimatice sunt

urmatorii:

Caracteristicile zonelor climatice (tabel 22)

I - călduroasă-secetoasă

II – moderat calduroasă-semiumedă

III - racoroasă-umedă

IV – rece-foarte umedă

Caracteristicile principalelor categorii de relief (tabel 23)

L – relief de luncă

S – relief de şes

O – relief ondulat

C – relief slab accidentat

D – relief moderat accidentat

M – relief puternic accidentat

Solul dominant

Protisoluri - Litosol (LS)

- Regosol (RS)

- Psamosol (PS)

- Aluviosol (AS)

- Entiantrosol (ET)

Cernisoluri

- Kastanoziom (KS)

- Cernoziom (CZ)

- Feoziom (FZ)

- Rendzină (RZ)

Umbrisoluri

- Nigrosol (NS)

- Humosiosol (HS)

Cambisoluri - Eutricambosol (EC)

- Districambosol (DC)

Luvisoluri

- Preluvosol (EL)



69

- Luvosol (LV)

- Planosol (PL)

- Alosol (AL)

Spodisoluri - Prepodzol (EP)

- Podzol (PD)

- Criptopodzol (CP)

Pelisoluri

- Pelosol (PE)

- Vertisol (VS)

Andisoluri - Andosol (AN)

Hidrisoluri

- Gleiosol (GS)

- Limnosol (LM)

- Stagnosol (SG)

Salsodisoluri - Solonceac (SC)

- Soloneţ (SN)

Histisoluri - Histosol (TB)

- Foliosol (FB)

Antrisoluri

- Erodosol (ER)

- Antrosol (AT)

Teritoriul României este împărţit în 115 microzone pedoclimatice, 93 stabilite în

prima fază de cercetare, cărora li s-au adăugat încă 22 (I.C.P.A.,1987).

Formula microzonei pedoclimatice este redată în fig. 36.

Fig. 36. Formula microzonei climatice



70

Zona

climatică

Temperatura

medie anuală

°C

Radiaţia

solară

kcal/cm2

T > 0°

°C

T > 10°

°C

T > 10°

(efective)

°C

Precipitaţii

medii anuale

mm

Precipitaţii

Medii IV-X

mm

Deficit

ETR IV-X

mm

I

Călduroasă-

secetoasă

din care I1 cu

climat litoral

10,5-11,5

11,0-11,5

124-132

132-136

4100-4400

4100-4200

3500-3600

3600

1400-1700

1600

400-600

350-400

150-330

200

281-447

442-465

II

Moderat

calduroasă-

semiumedă

8,0-10,5

114-128

3400-4100

2800-3500

1100-1600

450-700

325-475

220-391

III

Răcoroasă-umedă

5,0-9,0

110-117

2900-3500

2400-3000

600-1200

550-800

380-560

152-243

IV

Rece-foarte

umedă

-2,0-6,0

< 110

< 2900

< 2400

< 600

800-1400

> 560

< 152

Tabel 29. Principalele caracteristici ale zonelor climatice (I.C.P.A., 1987)



71

Simbol

Denumire Caracteristici

Panta-densitatea fragmentarii-energia de relief

% (m)

Corelarea cu principalele

Forme de relief

L

Relief de luncă (şes aluvial)

< 1 extrem de slabă < 10

Luncă, câmpie de divagare, deltă, câmpie

litorală

S

Relief de şes

< 2(3) foarte slabă 10-50

Câmpie (inclusiv terasă), podiş şi piemont

nefragmentate sau foarte slab fragmentate

O

Relief ondulat

2(3)-5(8) slabă 50-150

Câmpie (inclusiv terasă), podiş şi piemont

slab fragmentate

C

Relief slab accidentat

5(8)-12(18) moderată 150-300

Deal, podiş şi piemont moderat fragmentate

D

Relief moderat accidentat

12(18)-20(30) puternică 300-500

Deal, podiş şi piemont puternic fragmentate

M

Relief puternic accidentat

> 20(30) foarte puternică > 500

Munte

Tabel 30. Caracteristicile principalelor categorii de relief (I.C.P.A., 1987)



72

4.2.3. Hărţi interpretative

Hărţile interpretative sunt cea a pretabilităţii terenului pentru o anumită folosinţă,

cea a favorabilităţii pentru anumite culturi şi cea a măsurilor agropedoameliorative.

Hărţile interpretative au în comun gruparea terenurilor în funcţie de scopul

propus, în clase, conform principalilor factori limitativi.

4.2.3.1. Harta pretabilităţii solurilor

Harta pretabilităţii grupează terenurile după modul de folosinţă – arabil, silvic,

pajişti, viţă de vie şi pomi fructiferi, sere. În acest sens, gruparea se realizează în teren pe

baza topografică de lucru, ţinând cont de criteriile prezentate în continuare (clasa,

subclasa şi grupa de teren) :

Clasa I – terenuri fără limitări

Clasa II – terenuri cu limitări slabe

Clasa III – terenuri cu limitări moderate

Clasa IV – terenuri cu limitări severe

Clasa V – terenuri cu limitări foarte severe care pot fi parţial corectate

Clasa VI – terenuri cu limitări foarte severe care nu pot fi corectate

Factorii limitativi determină pe de o parte, reducerea productivităţii solului, iar pe

de alta creşterea costurilor de producţie. Limitarea este cu atât mai severă, cu cât

productivitatea este mai scazută, iar costurile lucrărilor de ameliorare a solurilor sunt mai

mari.

În cazul terenurilor grupate în cea de-a VI-a clasa, nu mai poate fi vorba de nici o

folosinţă, acestea reprezentând terenuri practic inutilizabile.

Factorii limitativi constituie subclasa de teren şi sunt grupaţi după cum urmează :

S – limitări datorate sărăturării

Y- limitări datorate altor caracteristici chimice nefavorabile

A – aciditate

M – rezerva de humus

K – conţinut ridicat de carbonaţi (cloroză calcică)

X – limitări datorate unor caracteristici fizice nefavorabile

N – textură grosieră (nisipoasă) şi eroziune eoliană

C – textură fină (argiloasă)

V – volum edafic redus

T – compactitate ridicată

O – portanţă redusă

I – limitări datorate eroziunii sau alunecărilor

P – panta terenului

E – eroziune de suprafaţă

R – eroziune în adâncime

F – alunecări şi prăbuşiri

J – limitări datorate acoperirii sau neuniformităţii

Z – acoperire cu stânci sau bolovani

U – teren neuniform (denivelat)

D – limitări datorate excesului de umiditate

Q – exces freatic



73

W – exces stagnant (precipitaţii)

H – revărsare

L – exces pe versant (izvoare de coastă)

G – limitări datorate excavaţiilor, deponiilor, haldelor şi poluării

B – limitări datorate condiţiilor climatice

- temperatură scazută

- deficit de umiditate

Gruparea terenurilor se realizează în funcţie de scopul urmărit, de exemplu, în

cazul unui studiu care are ca finalitate eliminarea excesului de umiditate, terenurile vor fi

grupate în cele 6 clase, conform factorului limitativ exces de umiditate (D), după natura

lui freatică (Q), stagnantă (W), prin revărsare (H) sau prin izvoare de coastă (L).

Grupa de teren exprimă intensitatea de manifestare a factorilor limitativi, este

redată prin cifre de la 1 la 6, conform claselor de teren :

1 – fără limitări

2 – foarte slab

3 - slab

4 – moderat

5 – sever

6 – foarte sever

Harta pretabilităţii se finalizează prin copierea pe baza topografică definitivă a

unităţilor cartografice de pretabilitate delimitate în teren

(fig. 37).

În interiorul fiecărui areal din hartă, se trece

formula unităţii de pretabilitate (fig. 36), care conţine

clasa, subclasa şi grupa de pretabilitate (fig. 38).

În cazul terenurilor aparţinând claselor a V-a şi a

VI-a este redată şi folosinţă posibilă după amenajare,

exprimată tot sub forma unei formule, cu deosebirea că

aceasta nu mai începe cu clasa de pretabilitate (V, VI) ci

cu folosinţa posibilă exprimată prin simboluri după cum

urmează :

A – arabil

L – livezi

V – vii

F – fâneţe

P – păşuni

S – păduri

I – inutilizabil

Fig. 38. Formula unităţii de pretabilitate a terenurilor

Fig. 37. Hatra pretabilităţii

terenurilor la diferite

folosinţe



74

Exemplu : VL SP W3 C – t , în care :

V – vii

L – livezi

SP – luvisol albic

W3 – exces de umiditate pluvial de intensitate moderată

C – textură fină

t – lut argilos

Legenda

Cuprinde clasele de pretabilitate, notate cu cifre romane şi pentru care se

foloseşte următoarea gamă de culori :

I – galben

II – verde

III – albastru deschis

IV – maron

V – roz

VI – alb

De asemenea, legenda cuprinde şi subclasele şi grupele de pretabilitate sub formă

de formule.

4.2.3.2. Harta favorabilităţii solurilor

Harta favorabilităţii grupează terenurile în funcţie de condiţiile pe care acestea

le oferă dezvoltării unui anumit tip de cultură : grâu, porumb, floarea soarelui, sfecla de

zahăr, in, soia, trifoi, lucerna.

Gruparea terenurilor se realizează în funcţie de două criterii :

favorabilitatea climatică

favorabilitatea edafică

Pentru realizarea hărţii se stabileşte mai întâi favorabilitatea climatică a suprafeţei

analizate, cu ajutorul cartogramelor prezentate mai jos (fig. 39 a, b, c, d, e, f, g, h). Pentru

a nu încărca cartogramele favorabilităţii climatice cu prea multe informaţii, este

prezentată separat o hartă cu unităţile administrativ-teritoriale (fig. 40), peste care se

suprapune cartograma pentru cultura selectată.

În continuare, se stabileşte favorabilitatea edafică pentru fiecare unitate de teren,

prin încadrarea într-una din următoarele clase de favorabilitate (în paranteză simbolurile):

Clasa I-a – soluri foarte bune (FB)

Clasa a II-a – soluri bune (B)

Clasa a III-a – soluri mijlocii (M)

Clasa a IV-a – soluri slabe (S)

Clasa a V-a – soluri foarte slabe (FS)

Clasa a VI-a – soluri improprii (I)

Încadrarea unităţilor de teren într-una din cele 6 clase de favorabilitate se

realizează după următoarele criterii :

Panta terenului

Textura în orizontul arat



75

Prezenţa salinizării/alcalizării

Volumul edafic

Porozitatea totală

Drenajul global

Adâncimea apei freatice

Fig. 39a (grâu)

Fig. 39b (porumb)



76

Fig. 39c (floarea soarelui)

Fig 39d (soia)

Fig. 39e (sfeclă de zahăr)



77

Fig. 39f (in)

Fig 39g (trifoi roşu)

Fig. 39h. Cartogramele favorabilităţii climatice pentru principalele culture din România

(lucernă albastră)



78

Fig. 40. Harta unităţilor administrativ-teritoriale

Criteriile prezentate mai sus, constituie factori limitativi ai producţiei agricole,

reducând favorabilitatea solurilor pentru o anumită cultură.

Spre exemplu, panta accentuată presupune manifestarea eroziunii, textura

argiloasă îngreunarea lucrărilor agricole, salinizarea/alcalizarea afectează fertilitatea,

volumul edafic redus afectează înrădăcinarea, porozitatea redusă (compactarea)

înrăutăţeşte regimul aerohidric, drenajul defectuos determină stagnarea apei în profil, ca

şi apa freatică aflată aproape de suprafaţă (<2m).

În general, molisolurile neafectate de nici un factor limitativ se încadrează la

clasa I-a, argiluvisolurile, cambisolurile şi umbrisolurile, de asemenea, neafectate de

factori limitativi la clasa a II-a, iar celelalte tipuri de sol la clasa a III-a şi a IV-a.

De asemenea, toate tipurile de sol, în situaţia în care prezintă limitări, vor fi

încadrate într-una dintre clasele de la III la VI, în funcţie de intensitatea de manifestare a

factorilor limitativi.

După încadrarea conform celor 2 criterii de favorabilitate, climatic şi edafic, se

delimitează arealele, după harta de lucru realizată în teren în timpul cartării solurilor, pe

care au fost consemnate elementele legate de factorii limitativi, prin intermediul

subtipului, varietăţii şi speciei de sol.

Exemplu de incadrare : soluri bune (clasa a II-a) în zona a III-a de favorabilitate

climatică pentru cultura grâului.

Situaţia ideală este aceea ca suprafaţa analizată să fie situată în zona I-a de

favorabilitate climatică pentru cultura respectivă, iar solurile să corespundă claselor I-a şi

a II-a (soluri foarte bune şi bune).

Legenda

Pentru redarea zonei de favorabilitate climatică se folosesc haşuri (fig. 41), iar

pentru clasa de favorabilitate edafică culori (I.C.P.A., 1987), după cum urmează :

Clasa I-a – galben

Clasa a II-a – verde

Clasa a III-a – albastru

Clasa a IV-a – maron

Clasa a V-a – roz

Clasa a VI-a – roşu



79

Favorabilitatea terenurilor pentru o anumită cultură poate fi redată şi în harta

pretabilităţii sub forma unor diagrame circulare (fig. 41), înscrise în interiorul arealelor

corespunzătoare unităţilor de pretabilitate a terenurilor pentru anumite folosinţe.

Fig. 41. Modul de realizare a diagramei favorabilităţii terenurilor

pentru diferite culruri

4.2.3.3. Harta măsurilor agropedoameliorative

În funcţie de factorii limitativi existenţi pe o anumită suprafaţă, poate fi elaborată

şi o hartă interpretativă, cu rolul de a evidenţia lucrările de ameliorare care trebuie

aplicate în vederea creşterii productivităţii solurilor.

În acest fel vor fi delimitate după harta de lucru în teren, arealele cu soluri

afectate de un anumit factor limitativ, pentru care se recomandă un anumit tip de

intervenţie ameliorativă :

Amendare cu gips

Amendare calcarică

Spălarea sărurilor

Lucrări de drenaj

Afânare adâncă

Omogenizarea profilului de sol

Lucrări de nivelare

Îndepărtarea pietrelor

Destufizare

Defrişare (îndepărtarea pâlcurilor de arbori şi arbuşti)

Distrugerea muşuroaielor

Lucrări antierozionale

Irigare

Fig. 42. Semnele folosite pentru redarea pe hartă a măsurilor agropedoameliorative



80

În continuare prezentăm semnele folosite la legenda hărţii măsurilor

agropedoameliorative (fig. 42).

4.2.4. Alte reprezentări grafice şi cartografice

Exceptând hărţile interpretative, aspectele cantitative şi calitative

referitoare la degradarea solurilor, pot fi redate şi prin alte reprezentări cartografice sau

grafice.

4.2.4.1. Profilul pedomorfografic

Însoteşte hărţile de sol redând dispunerea unităţilor de sol în raport de

caracteristicile morfografice şi morfometrice ale reliefului.

Profilul pedomorfografic se realizează cu ajutorul hărţii topografice şi a celei de

sol şi având în vedere faptul că în teren delimitarea unităţilor cartografice de sol se

realizează pe harta topograficl, practic profilul se obţine raportându-ne la harta de lucru în

teren.

Pentru început, se trasează pe hartă linia profilului, care pentru a fi reprezentativ

trebuie să fie perpendiculară pe curbele de nivel (fig. 43). În funcţie de sinuozitatea liniei

profilului se realizează direct sau indirect pe hârtie milimetrică profilul geomorfologic. În

mod direct, în cazul profilelor simple, când linia profilului este dreaptă, se suprapune

hârtia milimetrică pe linia profilului şi se notează valorile izohipselor (curbelor de nivel)

intersectate. În final, se alege o scară a înălţimilor care va fi reprezentată pe verticală şi se

unesc punctele care au rezultat (fig. 43).

Fig. 43. Realizarea profilului pedomorfografic direct de pe harta topografică

În mod indirect, când linia profilului este sinoasă, acesta se realizează cu ajutorul

unei benzi de hârtie pe care se scot valorile curbelor de nivel intersectate (fig. 44), care

sunt trecute pe hârtia milimetrică (fig. 44) şi rezultă profilul geomorfologic.



81

Fig. 44. Realizarea profilului pedomorfografic indirect de pe harta topografică (după

Grigore M., 1979)

Pentru a obţine profilul pedomorfografic se scot tot pe hârtie milimetrică direct

sau indirect limitele unităţilor cartografice de sol (fig. 45), care se suprapun profilului

geomorfologic, redându-se sub linia profilului învelişul de sol (fig. 45).

Fig. 45. Profil pedomorfografic



82

Unităţile cartografice de sol pot fi reprezentate după caz prin culoare sau haşură,

iar sub ele pot fi redate şi materialele parentale.

Acest tip de reprezentare grafică permite redarea învelişului de sol în plan

vertical, în conformitate cu linia de pantă, el putând fi completat inclusiv cu vegetaţia

caracteristică, care va fi figurată prin diferite semne, deasupra liniei profilului (fig. 45 ).

Pentru exemplificare redăm mai jos un profil pedomorfografic realizat în sectorul

inferior al văii Argeşului, în apropierea confluenţei cu Dunărea (fig. 46).

4.2.4.2. Diagrama

Diagrama este o reprezentare grafică care aparţine în special statisticii, dar care

îşi gaseşte aplicabilitatea şi în domeniul cartografierii solurilor. Ea permite compararea

simultană a unor date cantitative sau calitative referitoare la învelişul de sol.

Fig. 46. Exemplu de profil pedomorfografic realizat pe Valea Argeşului

Pentru realizarea diagramelor sunt necesare un sistem de axe, în pedologie

acestea fiind de obicei rectangulare (fig. 47), scara grafică şi anumite figuri geometrice în

funcţie de tipul de diagramă (cercuri, pătrate, coloane, etc.)

Diagramele pot reda aspectele legate de variaţia cu adâncimea a anumitor

constituenţi ai solului, de ponderea raportată la o anumită suprafaţă a tipurilor de sol,

tipurilor de degradare, factorilor cauzatori ai degradării.



83

Diagrama prin curbe

Fig. 49. Diagrame realizate prin curbe cumulative

Pot fi realizate diagrame prin curbe simple (fig. 48) sau prin curbe cumulative

(fig. 49), acest tip de reprezentare fiind utilizat pentru a reda variaţia cu adâncimea a

unuia sau mai multor constituenţi ai solului (pH, grad de saturaţie în baze, humus,

carbonaţi, granulometrie.

Diagrama climatică reprezintă expresia sintetică a caracteristicilor climatice ale

unei regiunii naturale, atât a valorilor medii anuale ale unor factori, cât şi a valorilor

medii lunare, reflectând dinamica fenomenelor şi regimului factorilor. Este cunoscută şi

sub denumirea de climadiagrama, climagrama sau climograma (Grisollet şi col. 1932,

Peguy 1957, Walter şi Lieth 1960, Stoenescu 1960, Teodoreanu şi col. 1968), în lucrarea

de faţă fiind prezentată diagrama climatică după Chiriţă C.D (fig. 50).

Această reprezentare grafică a fost concepută astfel încât să ofere minimum de

informaţie necesară pentru caracterizarea din punct de vedere termic şi hidric a unei

regiuni. În acest sens ea cuprinde date referitoare la temperatura aerului, precipitaţiile

atmosferice şi evapotranspiraţia potenţială, existând astfel posibilitatea estimării

regimului de umiditate al unei regiuni.



84

Fig. 50. Diagrama climatică



85

Practic, diagrama climatică conţine curbe, suprafeţe şi valori privind :

temperatura, precipitaţiile şi evapotranspiraia potenţială - medii lunare, anuale şi

pentru alte intervale (tetraterma Mayr, suma precipitaţiilor în perioada cu temperaturi

10°C, din perioada de încărcare a solului şi din perioada estivală)

excedentele şi deficitele de precipitaţii lunare şi anuale

perioada de uscăciune Walter – Lieth

indicele de ariditate

P

Se calculează conform formulei : Iar = --------- , în care,

T + 10

P – valoarea medie anuală a precipitaţiilor atmosferice (mm)

T – valoarea medie anuală a temperaturii aerului (o C)

10 – coeficient de calcul pentru valori negative ale temperaturii aerului

indicele de compensare hidrică

P+

Se calculează conform formulei : Ich = ------- , în care,

P-

numărătorul – suma excedentelor de precipitaţii (mm)

numitorul – suma deficitelor de precipitaţii (mm)

indicele hidroclimatic

P

Se calculează conform formulei : Ihc = ---- . 100 , în care,

E

P – media anuală a precipitaţiilor atmosferice (mm)

E – evapotranspiraţia potenţială (mm)

100 – coeficient de calcul pentru evitarea raportului subunitar

indicele pluviotermic

P

Se calculează conform formulei : Ipt = ----- , în care,

T

P – media anuală a precipitaţiilor atmosferice (mm)

T – media anuală a temperaturii aerului (oC)

Diagramele climatice realizate pentru staţiile meteorologice dintr-un sector

analizat, reprezintă elementul definitoriu în elaborarea regionării pedoclimatice (fig. 50).

Diagrame prin figuri geometrice

Sunt folosite coloanele, benzile, pătratele, cercurile proporţionale, sectoarele

circulare, triunghiurile (fig. 51).

Un tip aparte de diagramă realizată prin intermediul figurilor geometrice este

stereograma, care permite vizualizarea în spaţiu (tridimensional) a fenomenului respectiv

(fig. 52).



86

Fig. 52. Stereograma

Diagramele pot însoţi hărţile de sol sub formă de medalioane, completând

informaţia deja existentă, scoţând în evidenţă anumite caracteristici ale solurilor, în

funcţie de cerinţele studiului pedologic.



87

4.2.4.3. Cartograma

Cartogramele se elaborează pentru evidenţierea unor caracteristici ale

solului cum ar fi :

Textura

Gradul de salinizare

Gradul de alcalizare

Gradul de gleizare/pseudogleizare

Gradul de poluare

Degradarea solurilor

Alte caracteristici fizice şi fizico-chimice

Scara la care se realizează cartogramele variază de obicei, între 1 : 50 000 si 1 :

25 000, dar pot fi elaborate şi la scara hărţii de sol.

Cartogramele se realizează după harta de sol, interpretându-se datele obţinute în

teren şi în laborator. Unităţile cartografice redate în cartograme se obţin prin gruparea

unităţilor cartografice de sol în funcţie de elementul care este reprezentat în cartograma

(exces de umiditate, sărăturare, poluare, etc.). Cartogramele pot fi insa realizate si direct

in teren, metodologia de realizare fiind prezentată ulterior, pentru fiecare în parte.

Cartograma texturii

Textura reprezintă una dintre proprietăţile morfologice importante ale solului,

care influenţează în mod direct caracteristicile fizico-chimice ale acestuia. Din acest

motiv, lucrările pedoameliorative se aplică diferenţiat în funcţie de textura solului,

evidenţierea acestei cu ajutorul hărţilor fiind de cele mai multe ori necesară.

Prin intermediul acestui tip de hartă pot fi reprezentate cartografic caracteristicile

texturale, atât pentru orizontul arat (Ap 0-20 cm), cât şi textura de suprafaţă (0-50 cm) sau

de adâncime (50-150 cm). Textura poate fi reprezentată şi pe harta de sol prin haşuri

aplicate peste culoare (fig. 54).

Fig. 53. Harta texturii solurilor



88

Harta texturii se realizează prin gruparea unităţilor cartografice de sol care

prezintă aceeaşi textură (fig. 53). Aceasta se redă în funcţie de scopul studiului pedologic,

la nivel de grupe de clase, clase şi subclase texturale, care au fost determinate prin analiza

profilelor de sol amplasate în teren sau prin analize de laborator :

Grupe de clase texturale (în paranteză simbolurile)

Texturi grosiere ( G) – nisip, nisip lutos

Texturi mijlocii (M) – lut nisipos, lut

Texturi fine (F) – lut argilos, argilă

Clase texturale (în dreapta simbolul)

Nisip - N

Nisip lutos - U

Lut nisipos - S

Lut - L

Lut argilos - T

Argilă - A

Subclase texturale (în dreapta simbolul)

Nisip grosier - NG

Nisip mijlociu - NM

Nisip fin - NF

Nisip lutos grosier - UG

Nisip lutos mijlociu - UM

Nisip lutos fin - UF

Lut nisipos grosier - SG

Lut nisipos mijlociu - SM

Lut nisipos fin - SF

Lut nisipos prăfos - SS

Praf - SP

Lut nisipo-argilos - LN

Lut mediu - LL

Lut prăfos - LP

Argilă nisipoasă - TN

Lut argilos mediu - TT

Lut argilo-prăfos - TP

Argilă lutoasă - AL

Argilă prăfoasă - AP

Argilă medie - AA

Argilă fină - AF

Precizăm faptul că în teren caracteristicile texturale nu pot fi determinate decât la

nivel de grupe de clase şi clase texturale, pentru evidenţierea subclaselor texturale fiind

necesare în mod obligatoriu analize de laborator.

În continuare propunem pentru fiecare clasă texturală un anumit tip de haşură

(fig. 54):

Textura poate fi redată şi prin simboluri literale prezentate mai sus,

corespunzătoare grupelor de clase, claselor şi subclaselor texturale.

Fig. 54. Haşuri utilizate

pentru reprezentarea pe hartă

a claselor texturale



89

Cartograma solurilor cu exces de umiditate

Pentru realizarea acestui tip de hartă, se amplasează profile de sol, în funcţie de

microrelief şi se urmăreşte adâncimea la care apare (fig 55 a) şi intensitatea (fig. 55 b)

gleizării/pseudogleizării , procese care exprimă excesul de umiditate, criteriile de

încadrare fiind redate în tabelele 23, 24, 26 si 27.

Simbol Adâncime

-cm-

d1

d2

d3

d4

d5

d6

d7

d8

0-20

21-50

51-100

100-150

151-200

201-300

301-500

>500

Tabel 31. Adâncimea la care apare gleizarea ( I.C.P.A. 1987, cu modificări)

Simbol

Culori de

reducere

%

Intensitate Orizont

g1

g2

<5

6-15

Negleizat

Slab gleizat

Fără G

g3

g4

16-30

31-50

Moderat gleizat

Puternic gleizat

Go

g5

g6

g7

51-70

71-90

>90

Foarte puternic gleizat

Excesiv gleizat

Complet gleizat

Gr

Tabel 32. Intensitatea de manifestare a gleizării ( I.C.P.A. 1987, cu modificări)

În continuare se unesc punctele cu aceeaşi adâncime şi intensitate a gleizării ( fig.

55 c) conform gradelor de gleizare (tabel 25).

Simbol

Gradul Criterii

-adâncime, intensitate-

Corelare

G0

G1

G2

G3

G4

G5

G6

G7

Negleizat

Freatic umed

Gleizat slab

Gleizat moderat

Gleizat puternic

Gleizat f. puternic

Gleizat excesiv

Submers

g1d1-d2

g2d5, (g1d1-d4)

g2d4,g3d5,g4d5, (g1d1-d3)

g2d3,g2d4,g4d4,g5d5,g6d5,

(g1d1-d2)

g2d1-d2,g3d3,g4d4,g5d4

g3d1,g4d2,g5d3

g4d1,g5d2,g6d2

g5d1,g6d1,g7d1-d2 + apa la suprafaţă

Subtip

gleizat

Sol gleic şi

lăcovişte

Mlaştini şi

bălţi

Tabel 33. Grade de gleizare a solului ( I.C.P.A. 1987, cu modificări)



90

Fig. 55 a, b, c, d. Etapele realizării hărţii excesului de umiditate

Arealele rezultate exprimă grade diferite de afectare a solurilor de către excesul

de umiditate provenit din pânza freatică ( fig. 55 d ). Pentru pseudogleizare se procedează

la fel (tabel 28).

Harta solurilor cu exces de umiditate se pretează a fi realizată numai pentru

suprafeţele orizontale şi cvasiorizontale (lunci, câmpii, fund de depresiune).

Simbol

Adâncime

-cm-

d1

d2

d3

d4

d5

d6

<20

21-50

51-100

101-150

151-200

201-300

Tabel 34. Adâncimea la care apare pseudogleizarea ( I.C.P.A. 1987, cu modificări)



91

Simbol

Culori de

reducere

-%-

Intensitate Orizont

w1 <5 Nepseudogleizat Fără w,W

w2

w3

w4

6-15

16-30

31-50

Slab pseudogleizat

Moderat pseudogleizat

Puternic pseudogleizat

w

w5 >50 Foarte puternic pseudogleizat W

Tabel 35. Intensitatea de manifestare a pseudogleizarii ( I.C.P.A. 1987, cu modificări)

Simbo

l

Gradul Criterii

-adâncime,intensitate-

Corelare

W0

W1

Nepseudogleizat

Cu pseudogleizare în

adâncime

w1d1-d5

w2d4-d5,

w3d4d5,w4d5,

(w1d1-d2)

W2

W3

W4

Pseudogleizat slab

Pseudogleizat moderat

Pseudogleizat puternic

w2d2-d3,w3d3,w4d4,

w5d5,(w1d1)

w2d1,w3d2,w4d3,w5d4

w3d1,w4d2,w5d3

Subtip

pseudogleizat

W5

W6

Pseudogleizat foarte

puternic

Pseudogleizat excesiv

w4d1,w5d2

w5d1

Subtip

pseudogleic

Sol pseudogleic

Tabel 36. Grade de pseudogleizare a solului ( I.C.P.A. 1987, cu modificări).

În cazul în care pe suprafaţa analizată sunt prezente şi gleizarea şi

pseudogleizarea se trece în interiorul arealului respectiv litera g pentru gleizare şi w

pentru pseudogleizare, sau ambele în cazul amfigleizării.

Legenda

Negleizat/nepseudogleizat – alb

Slab gleizat/pseudogleizat – bleu

Moderat gleizat/pseudogleizat – albastru

Puternic gleizat/pseudogleizat – albastru închis

Foarte puternic gleizat/pseudogleizat – verde

Excesiv gleizat/pseudogleizat – mov

Submers – = = =

= =

Excesul de umiditate poate fi redat şi pe harta solurilor, la nivel de tip (lăcovişte,

sol gleic, sol pseudogleic, sol negru clinohidromorf), cât şi la nivel de subtip, prin

simboluri literale care se adaugă celor care exprimă tipul de sol :

f-freatic umed

gz-gleizat

gc -gleic

ml-mlaştinos

pz-pseudogleizat

pg-pseudogleic

Simbolul literal al unui cernoziom gleizat va fi CZgz, al unui luvisol albic

pseudogleic SPpg, al unui cernoziom cambic freatic umed CCf, etc.



92

Cartograma solurilor sărăturate

Pentru realizarea acestui tip de hartă, se amplasează profile de sol şi se urmăreşte

adâncimea la care apare (fig. 57 a) şi intensitatea salinizării/alcalizării (fig. 57 b),

conform criteriilor redate în tabelele 29 si 30. În acest caz, cele două elemente definitorii

ale salinizării/alcalizării, adâncimea la care apar şi intensitatea de manifestare, nu pot fi

depistate decât prin efectuarea unor analize de laborator la probele recoltate în teren.

Fig. 56 a, b, c, d. Etapele realizării hărţii solurilor sărăturate

Simbol

Adâncimea

-cm-

d1

d2

d3

d4

d5

d6

<20

21-50

51-100

101-150

151-200

201-300

Tabel 37. Adâncimea salinizării ( I.C.P.A. 1987, cu modificări)



93

SIMBOL

CONŢINUT DE SĂRURI (mg/100g sol)

textură grosieră textură mijlocie textură fină

Cl SO4 Cl SO4 Cl SO4

INTENSITATE

s1 <90 <140 <100 <150 <115 <170 Nesalinizat

s2 91-230 141-330 101-250 151-350 116-300 171-400 Slab salinizat

s3 231-550 331-830 251-600 351-900 301-700 401-1050 Moderat

salinizat

s4 551-920 831-1400 601-1000 901-1500 701-1200 1051-1750 Puternic

salinizat

s5 >920 >1400 >1000 >1500 >1200 >1750 Foarte

puternic

salinizat

Cl – salinizare clorurică; SO4 – salinizare sulfatică

Tabel 38. Intensitatea salinizării ( I.C.P.A., 1987, simplificat)

Simbol Gradul Criterii

adâncime, intensitate

Corelare

S0

S1

Nesalinizat

Salinizat în adâncime

s1d1-d5

s2-s5, d4-d5

S2

S3

S4

Salinizat slab

Salinizat moderat

Salinizat puternic

s2d1-d3,s3d2-d3 s4d3

s3d1,s4d2,s5d3

s4d1,s5d2

Subtip

salinizat

S5 Salinizat foarte

puternic

s5d1

Solonceac

Tabel 39. Gradul de salinizare al solurilor ( I.C.P.A. 1987, cu modificări)

Aprecierea tipului de salinizare, clorurică (Cl) sau sulfatică (SO ) se face astfel :

raportul Cl/SO >1,1 – salinizare clorurică

raportul Cl/SO <1,0 – salinizare sulfatică

În continuare, se unesc punctele cu aceeaşi adâncime şi intensitate a salinizării

(fig. 56 c), conform gradelor de salinizare (tabel 31).

Arealele rezultate exprimă grade diferite de salinizare a solurilor ( fig. 56 d ).

Pentru alcalizare se procedează la fel (tabel 32, 33, 34).

SIMBOL

ADÂNCIME

- cm -

d1 <20

d2 21-50

d3 51-100

d4 101-150

d5 151-200

d6 201-300

Tabel 40. Adâncimea la care apare alcalizarea ( I.C.P.A., 1987)



94

SIMBOL

GRADUL DE SATURAŢIE ÎN SODIU

- % din T -

INTENSITATEA

a1 <5 Nealcalizat

a2 6-10 Slab alcalizat

a3 11-15 Moderat alcalizat

a4 >16 Puternic alcalizat

a5 >16 Foarte puternic alcalizat

Tabel 41. Intensitatea alcalizării ( I.C.P.A., 1987, simplificat)

SIMBOL

GRADUL CRITERII

-adâncime, intensitate-

CORELARE

A0 Nealcalizat a1 d1-d5 -

A1 Alcalizat în adâncime a2-a5; d4-d5 -

A2 Slab alcalizat a2d1-d3; a3d2-d3; a4d3 Subtip alcalizat

A3 Moderat alcalizat a3d1-d2; a4d2; a5d3 Subtip alcalizat

A4 Puternic alcalizat a4d1; a5d2 Soloneţ

A5 Foarte puternic

alcalizat

a5d1 Soloneţ

Tabel 42. Gradul de alcalizare a solului ( I.C.P.A., 1987, simplificat)

În cazul în care pe suprafaţa analizată sunt prezente şi salinizarea şi alcalizarea

(sărăturare) se trece în interiorul arealului respectiv litera s în cazul salinizării şi a în cel al

alcalizării.

Legenda

Nesalinizat/nealcalizat – alb

Salinizat/alcalizat în adâncime - roz

Slab salinizat/alcalizat – roşu

Moderat salinizat/alcalizat – roşu închis

Puternic salinizat/alcalizat – grena

Foarte puternic salinizat/alcalizat - mov

Aspectele privind salinizarea/alcalizarea pot fi redate şi pe harta solurilor, la nivel

de subtip de sol, prin simboluri literale (sc-salinizat, ac-alcalizat) care se adaugă

simbolurilor care exprimă tipul de sol :

cernoziom alcalic – CZac

gleiosol cernic salinic – Gsce-sc

Cartograma generală a degradării solurilor

Acest tip de hartă redă fenomenul de degradare a solurilor pe tipuri, intensităţi de

manifestare şi factori cauzatori.

Aspectele legate de degradarea învelişului de sol sunt surprinse în timpul cartării

în teren, fiind determinate fie direct în profilul de sol, fie prin intermediul analizelor de

laborator.

Tipuri

Degradarea solurilor reprezintă un proces indus de om, care constă în scăderea

fertilităţii acestora. În funcţie de modul specific în care este afectată fertilitatea, procesele

de degradare a solurilor se clasifică astfel :



95

Degradare prin dislocare şi acoperire

Include procesele de eroziune, atât cea prin apă, cât şi cea prin vânt, alunecările,

prăbuşirile, solifluxiunea si deplasările gravitaţionale pe versanţi.

Determinarile legate de eroziunea solurilor se realizează conform metodologiei

prezentate anterior la harta eroziunii solurilor.

Eroziune prin apă – Eh

îndepărtarea părţii superioare a solului (pierderi de sol) – hp

deformări de teren/deplasări de mase de pământ – hd

Eroziune eoliană – Ee

îndepărtarea părţii superioare a solului (pierderi de sol) – ep

deformări de teren – ed

depuneri eoliene – ea

Degradare prin modificarea proprietăţilor chimice

Determinarea salinizării se realizează conform metodologiei prezentate anterior la

harta solurilor sărăturate.

Aspectele legate de acidifiere pot fi determinate fie în teren, fie prin analize de

laborator, care vizeaza pH-ul şi gradul de saturaţie în baze al solurilor.

Determinarea pierderilor de nutrienţi şi a poluării nu se poate realiza decât prin

intermediul analizelor de laborator, efectuate asupra probelor recoltate în teren din

profilele de sol afectate de cele două tipuri de degradare.

Degradare chimică – Dc

pierdere de nutrienţi – cn

salinizare – cs

acidifiere – ca

poluare – cp

Degradare prin modificarea proprietăţilor fizice

Determinarile legate de excesul de umiditate se realizează conform metodologiei

prezentate anterior la harta excesului de umiditate.

În ceea ce priveşte compactarea/formarea de crustă şi subsidenţa, determinările se

realizează în timpul cartării în teren prin măsuratori directe.

Degradare fizică – Df

compactare/crustă – fc

exces de umiditate – fh

subsidenţă – fs

În harta degradării solurilor sunt redate şi solurile neafectate de degradare,

considerate a reprezenta terenuri stabile, dar şi arealele fără înveliş de sol, încadrate la

terenuri inutilizabile.

Teren stabil (neafectat de degradare) – Ts



96

stabil în stare naturală – sn

stabil sub cultură permanentă – sc

stabilizat prin intervenţie antropică – sa

Teren inutilizabil – Ti

dune active

sărături

rocă la zi

deşerturi

gheţari

zone montane aride (semnele conform fig.

57 )

Factori cauzatori

defrişarea – D

păşunat excesiv – P

activităţi agricole – A

supraexploatarea vegetaţiei pentru

necesităţi casnice – S

activităţi industriale – I

Intensitatea de manifestare

slab – reducerea slabă a productivităţii

moderat – reducerea puternică a

productivităţii

puternic – terenuri irecuperabile fără

intervenţia statului

excesiv – terenuri irecuperabile şi

imposibil de restaurat

Legenda

Arealele cu soluri degradate sunt redate la nivel de tipuri :

Eh – albastru

Ee – galben

Dc – roşu

Df – verde

Ts – gri

Ti – alb

În cadrul fiecărui tip, modul prin care se produce degradarea este redat prin

simboluri, prima literă reprezentând tipul de degradare, iar cea de-a doua, forma sub care

se produce tipul respectiv de degradare – hp, hd, ep, ed, ea, cn, cs, ca, cp, fc, fh, fs, sn, sc,

sa.

Exemplu : hp – h=eroziune prin apă; p=îndepărtarea părţii superioare a

solului

cs - c=degradare chimică; s=prin salinizare

Fig. 57. Semne folosite

pentru redarea pe harta

generală a degradării

solurilor, a terenurilor

inutilizabile



97

Factorii cauzatori sunt redaţi tot prin simboluri – D, P, A, S, I.

Intensitatea tipului respectiv de degradare se reprezintă prin nuanţe diferite ale

culorii respective :

Eroziune prin apă

- slabă – bleu

- moderată - albastru

- puternică - albastru închis

- excesivă - mov

Eroziune eoliană

– slabă - galben deschis

– moderată – galben

– puternică - portocaliu deschis

– excesivă - portocaliu închis

Degradare chimică

– slabă – roz

– moderată - roşu deschis

– puternică - roşu închis

– excesivă - grena

Degradare fizică

– slabă - verde deschis

– moderată – verde

– puternică - verde închis

– excesivă - verde aprins

Fig. 58. Harta generală a degradării solurilor



98

În interiorul arealelor, în afara culorii va apărea şi o formulă, care exprimă tipul

de degradare, forma de degradare şi factorul cauzator (fig. 58):

Eh hp/D (eroziune prin apă -Eh, îndepărtarea părţii superioare a solului -

hp, datorită defrişării -D )

Conţinutul studiilor de degradare a solurilor

1. Introducere

Obiectul şi scopul studiului

Localizare, delimitare, scara de lucru

2. Condiţii de formare a solurilor

Relief

- forme principale, microrelief, pantă, expoziţie, fragmentare

Rocă parentală

- natura petrografică, compoziţie mineralogică, textura materialului parental

Climă

- temperatură, precipitaţii, vânt, deficit/excedent de umiditate, diagrama climatică

Vegetaţie şi faună

- vegetaţia naturală şi cultivată

- fauna

Apa freatică şi stagnantă

- caracterizarea generală a reţelei hidrografice

- ape stătătoare, inclusiv băltirile temporare

- ape freatice – adâncime, oscilaţii de nivel, mineralizare

3. Solurile

Caracterizarea solurilor – tipuri, localizare, extindere

4. Tipuri de degradare

Prin dislocare şi acoperire – eroziune prin apă, eroziune eoliană, alunecări,

prăbuşiri

Degradare fizică – compactare şi formare de crustă, exces de umiditate,

subsidenţă

Degradare chimică – salinizare, acidifiere, pierdere de nutrienţi, poluare

5. Factori cauzatori

Defrişarea

Păşunat excesiv

Activităţi agricole

Supraexploatarea vegetaţiei pentru necesităţi casnice

Activităţi industriale

6. Intensitatea şi extinderea tipurilor de degradare

Intensitatea

- slab, moderat, puternic, excesiv

Extinderea



99

7. Măsuri de prevenire şi combatere

4.2.4.4. Cartodiagrama

Cartodiagramele redau caracteristicile învelişului de sol pe unităţi administrativ-

teritoriale, unităţi fizico-geografice sau unităţi de producţie. Practic, cartodiagramele se

realizează prin înscrierea în interiorul unei unităţi teritoriale a unei diagrame realizate prin

figuri geometrice, care exprimă anumite particularităţi ale învelişului de sol (fig. 59).

Fig. 59. Cartodiagrama

Cartodiagramele combină cartogramele şi diagramele, având la bază o schiţă de

hartă pe care sunt trasate limitele unităţilor administrativ-teritoriale sau fizico-geografice.

Dezavantajul constă în aceea ca mărimea diagramelor este arbitrară, criteriul fiind acela al

înscrierii lor în cea mai mică unitate teritorială.

Cartodiagramele pot reda caracteristicile învelişului de sol atât structural

(resursele de sol pe judeţe), cât şi dinamic (evoluţia suprafeţelor cu soluri degradate pe

judeţe).

Prin intermediul cartodiagramelor pot fi redate aspecte privind ponderea anumitor

tipuri de sol, degradarea solurilor, modul de folosinţă, calitatea solurilor.

În unele situaţii pot fi combinate cartogramele cu cartodiagramele, fiind redate

astfel aspecte complementare legate de particularităţile învelişului de sol.


1. Care sunt metodele de redare a solurilor şi căror tipuri de reprezentări grafice şi

cartografice le sunt specifice?

2. Enumeraţi tipurile de hărţi pedologice.

3. Cum se realizează harta solurilor?

4. Cum se realizează hărţile corelative?

5. Cum se realizează hărţile interpretative?

6. Enumeraţi tipurile de reprezentări grafice specifice Pedologiei.

7. Cum se realizează profilul pedomorfografic?

8. Care sunt modalităţile specifice de realizare a diagramelor, cartogramelor şi

cartodiagramelor?



100


Pe baza analizei hărţilor de sol (scara 1:200 000) se va realiza un referat cu titlul

Particularităţile învelişului de sol din sectorul…………………

Referatul va fi însoţit şi de cartograma texturii solurilor.


Bucureşti.



101

TEMA 5

RĂSPÂNDIREA SOLURILOR PE TERRA

Conţinut:

5.1. Legile generale ale răspândirii solurilor.

5.2. Specificul distribuţiei spaţiale a solurilor.

Obiective:

Înţelegerea legităţilor care determină răspândirea solurilor.

Înţelegerea conceptului de pedodiversitate.

Cunoaşterea particularităţilor pedodiversităţii genetice şi spaţiale.

5.1. Legile generale ale răspândirii solurilor

Distribuţia solurilor la suprafaţa uscatului este determinată în principal de trei

reguli sau legi :

Distribuţia diferenţiată sau regionalitatea pedologică

Zonalitatea orizontală

Zonalitatea verticală sau etajarea

Termenul de zonalitate, cât şi concepţia generală privind zonalitatea solurilor,

privită ca o lege importantă a răspândirii acestora, au fost introduse în terminologia

pedologică de către fondatorul Ştiinţei Solului, V.V. Dokuceaev, în anul 1898.

În acest sens, Dokuceaev a separat pentru emisfera nordică cinci zone: arctică, de

pădure, a cernoziomurilor, aerală şi cea a solurilor lateritice.

De asemenea, un alt reprezentant important al şcolii ruse de pedologie, I.P.

Gherasimov a separate pe Harta solurilor lumii editată în anul 1956, cinci zone mondiale

de soluri.

La nivelul României, primul care face referire la zonalitatea solurilor legat de

influenţa climatului este fondatorul şcolii româneşti de pedologie, Gheorghe Munteanu-

Murgoci, în anul 1911.

Nu în ultimul rand, în anul 1934, N.C. Cernescu publică o lucrare având ca temă

raportul între factorii climatici şi zonele de sol din România.

În general este acceptat ideea că zona de sol reprezintă un teritoriu extins

caracterizat prin predominarea unui tip de sol. Din acest punct de vedere, solurile pot fi

clasificate în zonale, a căror formare este influenată predominant bioclimatic şi

intrazonale, care apar în interiorul unei zone de sol, pe suprafeţe restrânse, datorită unor

condiţii locale de pantă, rocă sau drenaj.

Trebuie remarcat însă faptul că în interiorul unei zone de sol pot apărea mai multe

tipuri de sol, din cel puţin două motive. În primul rând, pot apărea soluri intrazonale, fără

însă ca acestea să fie dominante, dar şi în cazul lor s-a demonstrat că suferă o anumită

influenţă bioclimatică, în sensul că pentru o anumită zonă de sol sunt specifice anumite

soluri intrazonale. Spre exemplu, zonei cernoziomului îi sunt specifice ca soluri

intrazonale solonceacul şi soloneţul. În al doilea rând, pot apărea aşa numitele “serii

genetice de soluri” care reprezintă stadii diferite de evoluţie ale solului zonal.

Exemplificăm cu situaţia în care un sector de vale segmentează zona de silvostepă. În

acest caz, în sectorul de luncă datorită vârstei tinere apar soluri neevoluate de tipul celor

aluviale, iar pe terasele inferioare cernoziomuri, care însă vor evolua în timp spre solurile

zonale reprezentate prin cernoziomurile cambice şi argiloiluviale.



102

Totuşi, regula de bază este aceea că în cadrul unei zone de sol există un sol

dominant condiţionat bioclimatic.

Zonalitatea solurilor se referă practice la dispunerea succesivă şi corelată a

zonelor de climă, vegetaţie şi sol. Această modalitate de răspândire a solurilor pe Terra

poate fi orizontală sau verticală.

Zonalitatea orizontală este de cele mai multe ori latitudinală (fâşii dispuse

succesiv de la nord la sud), ca în cazul Europei (fig. 1) şi Africii.

Kastanoziomuri

Cernoziomuri

Luvisoluri

Albeluvisoluri

Podzoluri

Gleisoluri, criosoluri

Soluri intrazonale (cambisoluri, histosoluri, leptosoluri, fluvisoluri, andosoluri, solonceacuri)

LEGENDA

MA

RE

A C

ASPICĂ

MAREA NEAGRĂ

M A R E A M E D I T E R A N Ă

OC

EA

NU

L

AT

LA

NT

IC

MU

NŢ

II

UR

AL

Scara 1:34.000.000

Fig. 60. Harta solurilor Europei (după World soil resources, FAO/UNESCO, 1993).

Regiunile de litoral aflate sub influenţa curenţilor marini, dar şi cele din apropierea

lanţurilor muntoase orientate de la nord la sud, prezintă o zonalitate orizontală

longitudinală, zonele de sol fiind dispuse succesiv în sensul meridianelor, ca în cazul

vestului Americii de Nord şi de Sud, sau estului Chinei. Chiar şi în regiunile în care se

manifestă zonalitatea orizontală latitudinală, în apropierea oceanelor se poate observa o

arcuire spre sud a zonelor de sol (vestul Europei).

Zonalitatea orizontală combinată (latitudinală şi longitudinală) poate fi observată

cel mai bine în America de Nord, unde la est de fluvial Mississippi este latitudinală, iar la

vest de acesta, până la Munşii Stâncoşi este longitudinală (fig. 2).

Zonalitatea orizontală implică în general, succedarea de la Poli la Ecuator a

următoarelor zone de sol:

Criosoluri, gleisoluri şi regosoluri în tundră (climat rece)

Podzoluri sub pădurile de conifere (climat temperat rece)

Albeluvisoluri, luvisoluri şi griziomuri sub pădurile de foioase (climat temperat)

Cernoziomuri, feoziomuri sub stepă/silvostepă (climat temperat)

Kastanoziomuri sub stepa aridă (climat temperat)

Calcisoluri, gipsisoluri în zona de deşert/semideşert

Nitisoluri, alisoluri, acrisoluri, lixisoluri în zona subtropicală

Ferralsoluri, plintosoluri în zona tropicală umedă



103

Calcisoluri

Acrisoluri

Albeluvisoluri

Podzoluri

Leptosoluri

Criosoluri, regosoluri

Soluri intrazonale (cambisoluri, histosoluri, fluvisoluri, gleisoluri, vertisoluri)

LEGENDA

Kastanoziomuri

Cernoziomuri

Luvisoluri

Scara 1:25.000.000

Fig. 61. Învelişul de sol al Americii de Nord, la est şi la vest de fluviul Mississippi (după

World soil resources, FAO/UNESCO, 1993).

Pentru exemplificare prezentăm situaţia din zona tropicală umedă, unde solurile

zonale, ferralsolurile (FR) şi acrisolurile (AC) deţin 57%, în timp ce cele intrazonale

printer care gleisolurile (GL) şi arenosolurile (AR) 43% (fig. 3).

Fig. 62. Ponderea tipurilor zonale de sol în zona tropicală umedă

De asemenea, în zona temperată, solurile zonale, luvisolurile (LV), podzolurile

(PD), kastanoziomurile (KS), cernoziomurile (CH), albeluvisolurile (AB) şi feoziomurile

(PH) deţin 63% (fig. 4).



104

Figura 63. Ponderea tipurilor zonale de sol în zona temperată

În ceea ce priveşte România, exprimarea zonalităţii orizontale este complicată de

prezenţa Mării Negre şi a lanţului muntos carpatic.

În acest sens, se observă (fig. 5) că în partea sudică se manifestă zonalitatea

orizontală latitudinală, de la Dunăre până la Carpaţi succedându-se zona cernoziomurilor

(cernoziomuri în clasificarea F.A.O./U.N.E.S.C.O.), a cernoziomurilor cambice şi

argiloiluviale (feoziomuri), a solurilor brun roşcate (luvisoluri), a solurilor brune

argiloiluviale, brune luvice (luvisoluri) şi luvisolurilor albice (albeluvisoluri) şi cea a

solurilor brune eu-mezobazice, brune acide (cambisoluri) ţi brune luvice (luvisoluri

F.A.O./U.N.E.S.C.O.), la contactul cu muntele.

Soluri bălane

Cernoziomuri

Cernoziomuri cambice şi argiloiluviale

Soluri cenuşii

Soluri brun-roşcate

Soluri brune luvice şi luvisoluri albice

Soluri brune eu-mezobazice, brune acide şi brune luvice

Soluri brune acide

Soluri brune feriiluviale, podzoluri şi soluri humicosilicatice

Soluri aluviale

LEGENDA

Scara 1:5.425.000

Fig. 64. Harta solurilor României.

Dimpotrivă, în vestul, estul şi sud-estul ţării se manifestă zonalitatea orizontală

longitudinală, pentru ca în Podişul Transilvaniei zonele de sol să fie aproximativ



105

concentrice (fig. 5). Această situaţie se datorează în partea de sud-est influenţei Mării

Negre, iar în celelalte regiuni direcţiei lanţului carpatic. Vecinătatea mărilor sau oceanelor

sau a lanţurilor muntoase influenţează distribuţia învelişului de sol în principal prin

modificarea regimului umidităţii.

Zonalitatea verticală reprezintă legea generală a răspândirii solurilor în regiunile

muntoase. În acest sens, solurile sunt dispuse în zone sau etaje care se succed de la poale

spre vârf (fig. 6).

VEGETAŢIEETAJ SOLURI(pe granit)

Alpin

Subalpin

Montan superior

Montan inferior

Pajişti alpine

Pădure de conifere

Pădure de amestec

Pădure de amestec cu floră de mull

Pădure de foioase

Soluri humicosilicatice

Podzoluri şi soluri brune feriiluviale

Soluri brune feriiluviale

Soluri brune acide

Figura 65. Etajele de vegetaţie şi de soluri din Munţii Alpi (după Ph.Duchaufour).

Zonalitatea verticală, cunoscută şi sub numele de etajarea solurilor, este

asemănătoare celei orizontale, dar nu identice, cum s-ar pute crede la prima vedere.

În general, etajele de sol sunt mai bine individualizate, iar unele dintre ele, cum ar

fi cel al solurilor brune acide de sub pădurile de fag sau al solurilor humico-silicatice de

sub pajiştile alpine nu se regăsesc în cadrul zonalităţii orizontale.

Etajarea solurilor depinde în primul rând de situarea latitudinală a masivului

muntos şi altitudinea acestuia. Astfel, cu cât masivul muntos este mai înalt şi este

poziţionat mai aproape de Ecuator, cu atât vor exista mai multe etaje de sol. Altfel spus,

masivele muntoase situate în apropierea Ecuatorului şi cu altitudini care ating limita

zăpezilor permanente vor avea o etajare foarte diversificată (Kilimandjaro, Anzii).

Practic, masivele muntoase, prin intermediul altitudinii, nu fac altceva decât să

permită constituirea unor zone de sol care, în cadrul zonalităţii orizontale sunt situate mai

la nord. Spre exemplu, în cazul unora dintre masivele muntoase din zona caldă apare

etajul podzolurilor, care este specific zonei temperate reci (păduri de conifere).

Şi în cazul zonalităţii verticale, în cuprinsul unui etaj de sol pot apărea soluri

intrazonale condiţionate în special de pantă, litosoluri (leptosoluri în clasificarea

F.A.O./U.N.E.S.C.O.) şi rocă, rendzine (leptosoluri) sau andosoluri (andosoluri) fără ca

acestea să fie însă dominante.

Influenţa climei, principalul factor care determină zonalitatea solurilor pe Terra,

nu poate fi observată decât pe teritorii întinse, în timp ce pe teritorii mai restrânse,

modelele spaţiale în care se combină solurile zonale şi cele intrazonale sunt destul de

diverse fiind condiţionate de modul specific în care se desfăşoară acţiunea conjugată a

tuturor factorilor pedogenetici. În aceste condiţii ar fi eronat să considerăm că răspândirea

solurilor pe Terra s-ar supune numai legii zonalităţii şi de aceea a fost elaborate

conceptual regionalităţii pedologice.

Legea regionalităţii pedologice nu exclude zonalitatea solurilor dar o nuanţează,

evidenţiind variaţiile învelişului de sol în cuprinsul unei zone de sol. Cu alte cuvinte,

această lege susţine analizarea învelişului de sol în mod unitar, ţinându-se cont atât de

aspectele de zonalitate cât şi de cele de intrazonalitate.

Spre exemplu, în zona de stepă legea zonalităţii orizontale ne arată că solul

dominant este cernoziomul, în timp ce legea regionalităţii evidenţiază mai multe sectoare

în cuprinsul acestei zone cum ar putea fi:



106

Un sector traversat de un râu, în care cernoziomurile sunt asociate cu soluri

intrazonale condiţionate de vârsta tânără a luncii (soluri aluviale) sau de prezenşa

excesului de umiditate (soluri hidromorfe de tipul lăcovişte)

Un alt sector în care există săruri în exces, unde cernoziomurile sunt asociate cu

soluri intrazonale halomorfe de tipul solonceacului şi soloneţului

Un alt sector în care există depozite nisipoase, în care cernoziomurile sunt

asociate cu soluri neevoluate de tipul psamosolului (etc.)

După cum se poate observa din exemplul de mai sus, solul zonal dominant este

cernoziomul, dar în funcţie de unele particularităţi locale ale factorilor de formare,

modelele spaţiale în care se combină tipurile de sol sunt diferite, apărân în cuprinsul

aceleiaşi zone de sol sectoare distincte.

Diversitatea este o trasatură generală a planetei pe care trăim şi bineînţeles că

învelişul de sol nu putea face excepţie. Din acest motiv, pornind de la termenul de

biodiversitate s-a introdus conceptul de pedodiversitate sau diversitate pedologică.

Conceptul de pedodiversitate se referă atât la diversitatea genetică a solurilor

(diferite tipuri de sol), cât şi la modelele diferite de dispunere a lor în teritoriu. În acest

sens, pedodiversitatea poate fi genetică şi spaţială, şi poate fi analizată cu ajutorul hărţilor

pedologice la diferite scări.

Pedodiversitatea genetică este exprimată cu ajutorul mai multor indici obtinuţi

prin analizarea hărţilor de sol şi analizează solurile din punctul de vedere al genezei.

Variabilitatea solurilor ( Vs )

Exprimă numărul unităţilor de sol existente într-un teritoriu dat. Pentru

compararea a două teritorii este obligatoriu să se utilizeze acelaşi grad de detaliere

taxonomică ( ex.: clasa de sol – molisoluri/molisoluri, tip de sol – cernoziom/cernoziom).

Cu cât valorile indicelui Vs sunt mai mari, cu atât variabilitatea solurilor în

teritoriul analizat este mai mare (fig. 60).

Fig. 66. Variabilitatea solurilor

Ponderea solurilor ( Ps )

Exprimă participarea procentuală a unităţilor de sol într-un teritoriu dat şi se

calculează conform formulei :

Sa

Ps = ------ * 100

St

Sa - suprafaţa arealului de sol (cm2)

St - suprafaţa totală (suprafaţa teritoriului analizat, cm2)



107

Prezintă valori între 0 – 1, ponderea fiind cu atât mai mare cu cât valorile se

apropie de cifra 1 (tabel 35).

CATEGORIA CM2 %

Foarte redusă < 0,05 < 5

Redusă 0,06-0,25 6-25

Moderată 0,26-0,50 26-50

Ridicată 0,51-0,75 51-75

Foarte ridicată > 0,75 > 75

Tabel 43. Clasificarea solurilor după pondere

Ponderea diferitelor soluri în cadrul unui teritoriu se poate reda prin histograme,

diagrame sau curbe de frecvenţă.

Variabilitatea şi ponderea se pot calcula spre exemplu pentru un bazin

hidrografic, cât şi pentru treptele de relief specifice acelui bazin.

Indicele topopedogeografic ( Itp )

Reprezintă raportul dintre suprafaţa ocupată sau participarea procentuală a

solurilor nezonale şi zonale.

Soluri nezonale (%, suprafaţă)

Itp = ---------------------------------------

Soluri zonale (%, suprafaţă)

Solurile nezonale sunt considerate cele a căror formare este determinată de

condiţii locale, ţinând de rocă, exces de umiditate, sărăturare, pantă, vârstă. Formarea

solurilor zonale este determinată în principal bioclimatic.

Indicele topopedogeografic exprimă de fapt, ponderea influenţelor locale asupra

învelişului de sol. Analiza cantitativă poate fi completată şi cu aspecte de ordin calitativ,

tinând de precizarea naturii solurilor nezonale.

Exemplu : 0,20 AH

0,20 = indicele topopedogeografic

AH = soluri aluviale şi soluri cu exces de umiditate

Prezentăm în continuare simbolurile utilizate pentru precizarea naturii solurilor

nezonale:

A – soluri aluviale

E – soluri erodate sau neevoluate

H – soluri cu exces de umiditate

L – soluri litomorfe

S – soluri halomorfe

T – soluri turboase

În situaţia unor valori < 1, dominante sunt solurile zonale, iar atunci când

acestea sunt > 1, solurile nezonale devin dominante.

În altă ordine de idei, conform teoriei lui Shannon, un teritoriu este cu atât mai

divers cu cât există mai multi componenţi şi aceştia deţin ponderi apropiate (fig. 61).



108

5.2. Specificul distribuţiei spaţiale a solurilor

Pedodiversitatea spaţială se referă la modul de distribuţie în spaţiu a solurilor,

analizând arealele de sol în funcţie de mărime, formă, poziţie şi numărul lor.

Mărimea arealelor de sol se exprimă prin suprafaţă (S=cm2) şi suprafaţa medie

(Sm), calculată conform formulei :

Si

Sm = --------- , în care

n

Si = suprafaţa fiecărui areal de sol

n = numărul arealelor de sol

În general, arealele cu dimensiuni mari apar acolo unde factorii pedogenetici

rămân neschimbaţi pe suprafeţe extinse.

După formă arealele de sol pot fi (fig. 62):

concentrice

compacte

în benzi

în pete

efilate

dendritice

Arealele concentrice sunt specifice regiunii montane, datorită etajării

solurilor, în timp ce arealele compacte caracterizează regiunea de câmpie , cu relief

cvasiorizontal. Arealele în benzi apar cu precădere în zone cu relief de terase, iar cele în

pete acolo unde există microrelief de crovuri. În fine, arealele dentritice caracterizează

solurile aluviale specifice luncilor.

De asemenea, arealele de sol pot fi monolite (compacte) sau ciuruite (perforate),

după cum urmează (fig. 63). Arealele de sol monolite caracterizează regiunile de câmpie

cu complexitate redusă, în care o unitate de sol se extinde pe suprafaţă mare. Arealele de

sol ciuruite caracterizează regiunea montană sau zonele de luncă, cu complexitate

ridicată, în cazul cărora unităţile de sol se extind pe suprafeţe mici.

Poziţia arealelor de sol precizează locul pe care acestea îl ocupă în peisaj :

terasă, câmp, microdepresiune, luncă, versant, culme.

Complexitatea reda mozaicarea învelişului de sol ( numărul unităţilor de

sol/unitatea de suprafaţă) şi se calculează conform formulei:

n (numărul de areale)

Ic (indicele de complexitate) = ----------------------------

S (suprafaţa)

Cu cât valorile indicelui sunt mai mari, cu atât complexitatea va fi mai ridicată.



109

TEORIA DIVERSITĂŢII

SHANNON

DIVERSITATEA REDUSĂ

Fig. 67. Teoria pedodiversităţii (Shannon)


1. Enumeraţi legile generale ale răspândirii solurilor.

2. Ce înţelegeţi prin zonalitatea orizontală a solurilor?

3. Ce înţelegeţi prin zonalitatea altitudinală (etajarea) a solurilor?

4. Ce înţelegeţi prin intrazonalitate?

5. Ce semnificaţie are regionalitatea pedologică?

6. Definiţia conceptului de pedodiversitate.

7. Enumeraţi indicii pedodiversităţii.

8. Cum se calculează indicii de pedodiversitate?

9. Care este teoria lui Shannon?




110

Pe baza analizei hărţilor de sol (scara 1:200 000) se va realiza un referat cu tema

Particularităţile răspândirii solurilo în sectorul ………………………………

Referatul va fi însoţit de reprezentări grafice referitoare la pedodiversitatea genetică

şi spaţială realizate pe baza indicilor de pedodiversitate.


Bucureşti.



111

TEMA 6

ÎNTOCMIREA STUDIULUI PEDOLOGIC

Conţinut:

6.1. Partea scrisă.

6.2. Partea grafică.

Obiective:

Cunoaşterea tipurilor de studii pedologice

Înţelegerea metodologiei de elaborare a studiilor pedologice.

Orice studiu pedologic conţine şi un text explicativ care completează informaţia

existentă în hărţile de sol, de teren sau în cele interpretative.

Textul explicativ se elaborează pe baza observaţiilor din faza de teren şi a datelor

existente în legătură cu regiunea studiată.

De altfel, scopul studiilor pedologice îl constituie analizarea condiţiilor fizico-

geografice, a caracteristicilor învelişului de sol şi a aspectelor aplicative legate de

utilizarea resurselor de sol, fiind completate astfel informaţiile existente in hărţi.

Planul studiului va fi structurat pe capitole, a căror extindere depinde de scopul

studiului respectiv.

În cazul studiilor pedologice generale, textul conţine informaţii care nu au

aplicabilitate imediată, dar care pot fi utilizate în elaborarea studiilor pedologice speciale

(aplicative).

Studiile pedologice generale urmăresc mai mult relaţiile solului cu mediul

înconjurator, punând accent pe factorii de formare şi procesele pedogenetice.

Planul unui studiu pedologic general prezintă următoarea structură :

Introducere

Condiţii fizico-geografice (factorii pedogenetici)

Solurile

Factori limitativi, prognoza evoluţiei solurilor, cerinţe ameliorative

Gruparea terenurilor în funcţie de scop

Măsuri ameliorative

Gruparea terenurilor în clase de calitate

Pretabilitatea la diferite folosinţe şi favorabilitatea pentru diferite culturi după

amenajare

Concluzii

Acestor capitole li se adaugă în final, lista bibliografică şi anexele.

În cazul studiilor pedologice speciale (aplicative), textul este orientat în funcţie de

scopul urmărit.

În general, acest tip de studii abordează probleme legate de utilizarea şi

gospodărirea raţională a resurselor de sol în contextul agriculturii durabile, ca parte

integrantă a dezvoltării durabile, amenajarea teritoriului sau ameliorarea solurilor.

Prezentăm în continuare câteva tipuri de planuri pentru studiile pedologice

speciale (aplicative).

Studii de evaluare generală a resurselor de sol

Partea scrisă



112

- introducere

- condiţii fizico-geografice

- solurile

- evaluarea resurselor de sol : factori limitativi şi potenţial productiv

- utilizarea şi amenajarea resurselor de sol

- regionarea pedogeografică

Partea grafică

- harta solurilor şi după caz a terenurilor

- harta pretabilităţii la diferite folosinţe

- harta regionării pedogeografice

Studii de bonitare

Partea scrisă

- introducere

- condiţii de formare

- solurile (cu evidenţierea factorilor limitativi)

- tabele cu notele de bonitare, tabel cu modul de folosinţă, tabel cu notele de bonitare

pe suprafeţe şi proprietari, tabel cu producţiile obţinute în ultimii 5 ani, fişe de analiză

a profilelor de sol

Partea grafică

- harta solurilor şi a terenurilor

- harta lucrărilor pedoameliorative

- harta favorabilităţii pentru 2-3 culturi

- planul cadastral cu delimitarea suprafeţelor de teren

Studii de sistematizare, organizarea teritoriului şi dezvoltarea producţiei

agricole

Partea scrisă

- introducere

- condiţii fizico-geografice

- solurile

- gruparea terenurilor pe clase de pretabilitate

- măsuri agropedoameliorative

- favorabilitatea terenurilor la principalele culturi

- concluzii

Partea grafică

- harta pretabilităţii terenurilor la diferite folosinţe

- harta măsurilor agropedoameliorative

- cartograme de favorabilitate pentru principalele culturi

Studii de amenajare viti-pomicolă

Partea scrisă

- Introducere



113

- Condiţii naturale

- Solurile

- Gruparea pedoameliorativă în funcţie de factorii limitativi

- Clasele de calitate a terenurilor

- Pretabilitatea şi favorabilitatea terenurilor pentru viţă de vie sau pomi fructiferi

Partea grafică

- harta măsurilor pedoameliorative

- harta pretabilităţii terenurilor pentru viţă de vie sau pomi fructiferi

Studii de exploatare a pajiştilor

Partea scrisă

- Introducere


- Solurile

- Gruparea pedoameliorativă


- Favorabilitatea şi pretabilitatea terenurilor pentru pajişti

Partea grafică

- harta terenurilor

- harta pretabilităţii terenurilor pentru pajişti


- harta favorabilităţii terenurilor pentru pajişti

Studii pentru amenajări silvice

Partea scrisă

- Introducere


- Factorii ecologici (favorabilitatea) : climatic, edafic

- Tipuri de staţiuni şi de ecosisteme forestiere

- Pretabilitatea terenurilor

- Măsuri de gospodărire

Partea grafică

- harta hidrogeologică

- diagrame climatice

- harta topoclimatelor

- harta solurilor

- harta tipurilor de staţiuni forestiere

- harta tipurilor de ecosisteme

- harta pretabilităţii terenurilor

- fişe de caracterizare ecologică

Studii de prevenire şi combatere a eroziunii

Partea scrisă



114

- Introducere


- Solurile

- Gruparea terenurilor în funcţie de factorii limitativi : eroziune de suprafaţă, eroziune

în adâncime, stingerea organismelor torenţiale, alunecări


- Pretabilitatea şi favorabilitatea terenurilor în condiţiile de după amenajare

- Concluzii

Partea grafică

- harta terenurilor


- harta proceselor geomorfologice actuale şi a pantelor

- harta pretabilităţii

- harta favorabilităţii

Studii de prevenire şi combatere a poluării

Partea scrisă

- Introducere


- Solurile

- Surse şi factori de poluare

- Starea de poluare a solurilor

- Prognoze şi avertizări

- Măsuri de prevenire şi combatere a poluării

Partea grafică

- harta solurilor

- cartograma solurilor poluate

Studii pentru eliminarea excesului de umiditate

Partea scrisă

- Introducere


- Solurile

- Gruparea terenurilor (raionarea hidrofizică), măsuri ameliorative


- Pretabilitatea şi favorabilitatea terenurilor pentru principalele culturi specifice zonei

cercetate în condiţiile de după amenajare

- Concluzii

Partea grafică

- harta terenurilor

- harta excesului de umiditate

- harta pretabilităţii terenurilor în condiţiile de după amenajare

- harta favorabilităţii terenurilor în condiţiile de după amenajare

Studii de amenajare pentru irigaţii



115

Partea scrisă

- Introducere


- Solurile

- Gruparea terenurilor pentru irigaţie

- Exploatarea sistemului de irigaţie


- Pretabilitatea terenurilor pentru folosinţă agricolă după amenajare

- Favorabilitatea terenurilor pentru principalele culturi din zona analizată după

amenajare

Partea grafică

- harta solurilor

- harta terenurilor

- harta pretabilităţii

- harta favorabilităţii


1. Care sunt părţile din care este alcătuit un studiu pedologic şi ce importanţă are fiecare?

2. Cum se elaborează un studiu pedologic?


Pe baza analizei hărţilor topografice şi a celor pedologice, cât şi a informaţiilor din

temele de control realizate anterior, se va concepe un referat cu tema Studiul pedologic

al sectorului …………………………………………….

Bibliografie:

Demeter T., Geanana M., 2001, Cartografie pedologică, Editura Universităţii din

Bucureşti.




116

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. DEMETER T., (1998), Morfologia solurilor, Editura Universităţii, Bucureşti.

2. DEMETER T., (1999), Valea Argeşului, sectorul mijlociu şi inferior-studiu

pedoclimatic, Editura Universităţii, Bucureşti.

3. DEMETER T., GEANANA M. (2001), Cartografie pedologică, Editura

Universităţii, Bucureşti.

4. DEMETER T. (2004), Degradarea Solurilor, Editura Universităţii, Bucureşti.

5. GEANANA M., DEMETER T., OCHIU I., (2000), Pedogeografie – lucrări

practice, Editura Universităţii, Bucureşti.

6. FLOREA N. (1964), Cercetarea solului pe teren, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

7. FLOREA N., MUNTEANU I. (2003), Sistemul Român de Taxonomie a solurilor

(SRTS), Editura Estfalia, Bucureşti.

8. GRIGORE M. (1979), Reprezentarea grafică şi cartografică a formelor de relief,

Editura Academiei, Bucureşti.

9. NĂSTASE A., OSACI-COSTACHE GABRIELA, (2000), Topografie-Cartografie,

lucrări practice, Editura Fundaţiei “România de Mâine”, Bucureşti.

10. PUIU ŞT. , (1980), Pedologie, Editura Ceres, Bucureşti.

11. RUELLAN A., D’OSSO MIREILLE (1993), Regards sur le sol, Foucher, Paris.

12. VELCEA VALERIA (1976), Cartografierea fizico-geografică, Tipografia

Universităţii din Bucureşti.

13. *** (1987), Metodologia elaborării studiilor pedologice, vol. I,II,III, I.C.P.A.,

Bucureşti.



3_4_Metodologia_cartografierii

Documents

Transcript of 3_4_Metodologia_cartografierii