295871658-270529388-Anul-III-Drept-International-Penal-Subiecte-pdf.txt

8/19/2019 295871658-270529388-Anul-III-Drept-International-Penal-Subiecte-pdf.txt

1/82

SUBIECTE DIP

1. Comparaţie între definiţia şi caracterizarea dreptului penal intern şi dreptului pencu caracter internaţional.Asemănări şi deosebiri între cele două discipline. Legătura dintre dreptul peintern şi dreptul internaţionalpublic.

DIP si dreptul penal internDreptul penal, ca ramură a sistemului de drept din România, este format din totalita

tea normelor juridice,legiferate de puterea legislativă, care stabilesc ce fapte constituie infracţiuni, condiţiile de tragere la răspunderepenală, sancţiunile şi alte măsuri ce urmează a fi aplicate sau luate de către instanţecătoreşti persoanelorfizice sau juridice, care au săvârşit infracţiuni, în scopul apărării celor mai importaori sociale ale statului dedrept, democratic şi social.

Dreptul internaţional penal (DIP) cuprinde norme privitoare la reprimarea infracţiunilor contra păcii şiomenirii, aşa-zisele infracţiuni internaţionale (genocidul, crime contra umanită, terorismul, traficul de

stupefiante, crima organizată), prin care se pun în pericol pacea şi securitatea internaţională, sau care aduc atingeriintereselor comune ale tuturor statelor. Totuşi, trebuie să subliniem că aceste infracţiuni care fac obiectul destudiu al DIP sunt incriminate şi sancţionate şi de dreptul penal intern.De ex. prin aderarea ţării noastre laConvenţia privind incriminarea crimei de genocid din 1948, România a introdus în legea penală internă aceastăinfracţiune (art. 357 C.pen.).Diferenta intre dreptul penal intern care apara, impotriva infractiunilor, Romania, suveranitatea,independeta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea, precum

si intreaga ordine de drept,si (DIP) cuprinde norme privitoare la reprimarea infracţiunilor contra păcii şi omenirii,aşa-zisele infracţiuni internaţionale (genocidul, crime contra umanităţii, terorul, traficul de stupefiante, crimaorganizată), prin care se pun în pericol pacea şi securitatea internaţională,au care aduc atingeri intereselorcomune ale tuturor statelor.DIP este necesar pentru menţinerea păcii şi securităţii întregii umanităţi precum şi peeaîn conformitate cu normele dreptului şi ale moralei a raporturilor dintre state, pentru existenţa şi perenitatea unorvalori fundamentale ale omenirii, pe cand dreptul penal intern este necesar pentru apararea valorilor sociale. Un

loc central in cadrul acestui sistem de valori il ocupa valorile democratice siumaniste, drepturile fundamentale aleomului.

Dreptul penal si Dreptul international public

Dreptul penal, ca ramură a sistemului de drept din România, este format din totalitatea normelor juridice,legiferate de puterea legislativă, care stabilesc ce fapte constituie infracţiuni, condiţiile de tragere la răspundere


2/82

penală, sancţiunile şi alte măsuri ce urmează a fi aplicate sau luate de către instanţecătoreşti persoanelorfizice sau juridice, care au săvârşit infracţiuni, în scopul apărării celor mai importaori sociale ale statului dedrept, democratic şi social.In timp ce, dreptul internaţional (public) este acea ramură a dreptului care se ocupă de cercetareanormelor juridice, scrise sau nescrise, create de către state şi alte subiecte de drept internaţional, având ca scopreglementarea relaţiilor internaţionale şi a raporturilor care se stabilesc încadrul societăţii internaţionale şi

totodată se ocupă şi de elaborarea acestor norme juridice.Dreptul internaţional este creat pe baza acordului de voinţă al statelor şiare ca scop reglementarearaporturilor dintre ele; astfel, statul are un dublu rol: creează normele dreptului internaţional şi tot el estedestinatarul acestor reglementări, comparativ cu dreptul penal care se naste prin vointa legiuitorului datoritanecesitatii combaterii fenomenului infractional.Dreptul penal intern, reglementeaza relatiile sociale de putere in care una din parti este statul careprezentant al societatii, al puterii publice, in timp ce dreptul international reglementeaza relatiile intre state.Dreptul internaţional se orientează spre promovarea şi garantarea valorilor fundament

ale mondiale, cumar fi: pacea şi securitatea, democraţia, respectarea drepturilor şi libertăţilomului, libertatea popoarelor,cooperarea paşnică între naţiuni, iar legea penala apara, impotriva infractiunlor, Romania, suveranitatea,independeta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea, precumsi intreaga ordine de drept.

2. Asemănări şi deosebiri între principiile dreptului penal intern şi principe dreptului penal cu caracterinternaţional.

Principiile dreptului penal intern:1 p. legalităţii2 p. egalităţii în faţa legii penale3 p. umanismului4 p. prevenirii faptelor prevăzute de legea penală5 p. infracţiunea ± unic temei al răspunderii penale6 p. personalităţii răspunderii penale7 p. individualizării sancţiunilor de drept penal8 p. incriminării faptelor care prezintă un anumit grad de pericol social9 p. instituirii unui regim special de sancţionare pentru infractorii minori10 p. subsidiarităţii.

Principiile dreptului penal international:1. Principiul legalităţii.2. Principiul respectării suveranităţii, securităţii, ordinii publice şi a altor interee României3. Principiul preeminenţei dreptului internaţional4. Principiul curtoaziei internaţionale şi reciprocităţii5. Principiul non bis in idem6. Principiul confidenţialităţii7. Principiul umanismului8. Principiul imunităţii de jurisdicţie


3/82

9. Principiul infracţiunii ± ca unic temei al răspunderii penale10. Principiul răspunderii penale pentru fapta proprie

Atat pentru dreptul penal intern, cat si pentru dreptul penal cu caracter international, principiile generale de dreptse aplica, formand baza acestor ramuri de drept. Pe langa principiile generalede drept, mai au in comun siprincipiile de ramura, principii specifice dreptului penal(ex: principiul umanismului).Fiind ramuri distince, cu institutii distincte, dr penal intern si dr penal cu caracter international au principii proprii

fiecaruia.Dreptul penal cu caracter international este, in comparatie cu dreptul penal intern, o aparitie mai recenta, astfelDPI a preluat in mare principiile dr pen intern la care a mai adaugat unele specifice obiectului sau.(ex: pr curtoazieiinternaţionale şi reciprocităţii).

3. Comparaţie între izvoarele dreptului penal intern şi ale dreptului internaţional penal. (izvoarele dr penalintern le gasiti singuri si le comparati pe loc la examen).Izvoarele dr intern :

- Constituţia României- Codul penal- Legile penale speciale- Legile speciale nepenale cu dispoziţii penale- Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului- Decretele prezidenţiale- Tratatele şi convenţiile internaţionale.

Izv dr internat :- 1. Tratatul internaţional- 2. Cutuma

1. Tratatul internaţional: acesta reprezintă principalul izvor al dreptului

internaţional, prin care se crează normenoi ori se modifică cele deja existente. Convenţia de la Viena din 1969defineşte tratatul ca fiind ¹acordulinternaţional încheiat între state sau alte subiecte de drept internaţional, onsemnat într-unul sau mai multeinstrumente conexe indiferent de denumirea lorº. La ONU au fost înregistrate până în prezent 40 000 de tratate.Cele mai importante sunt:- - Carta Naţiunilor Unite,- - Convenţia din 1961 privind relaţiile diplomatice,- - Convenţia din 1963 privind relaţiile consulare,- - Convenţia pentru reprimarea genocidului din 1948,- - Pactele drepturilor omului din 1966, etc.

-2. Cutuma: sau obiceiul este un alt izvor al dreptului internaţional şi constă în practca generală, relativ îndelungatăşi repetată a statelor considerată de ele ca dând expresie unei reguli de rept. Toate aceste condiţii trebuieîndeplinite cumulativ, respectiv: practică generală, comună şi nu restrânsă a unui număde state, practicărezultând din acte repetate, uniforme în decursul unei perioade anume. Dacă un elemenet lipseşte ne vom afla înprezenţa unei uzanţe sau a unei practici oarecare, de exemplu ceremonialul diplomati


4/82

c.

7. Tratatele şi convenţiile internaţionale acestea devin izvoare de drept penal în urma ratificării nu toate tratele internaţionale sunt izvoare de drept penal, ci numaiacelea care interesează aceastăramură de drept, cum ar fi: Tratatele şi convenţiile prin care statul român s-a angajat să incrimineze şi să sancnumitefapte deosebit de grave Tratatele şi convenţiile internaţionale privind asistenţa juridică internaţională în ală.

* În opinia profesorului Florin Streteanu şi cutuma poate fi considerată izvor de drept penal cu următoareleprecizări: cutuma constă în respectarea uniformă, constantă şi generală a anumitor noscrise într-unanumit mediu social sau teritorial, cu convingerea obligativităţii ei juridice. nu se poate vorbi astăzi despre o cutumă incriminatoare, deoarece aşa cum am mai preizat, opera deincriminare aparţine exclusiv legiuitorului. tot astfel, nu i se poate recunoaşte cutumei un rol abrogator, legea penală necunos

când desuetudinea.Atâta vreme cât legiuitorul nu intervine, instanţele pot oricând judeca o fată care se considerădesuetă. totuşi, cutuma poate reprezenta izvor de drept penal, cel puţin pentru următoarele cnsiderente: în practica cotidiană nu se recunosc anumitor fapte violente, care implică un act de uferinţăfizică, caracterul de infracţiuni cum ar fi circumciziile sau perforarea lobului urechii fetiţelorpentru a purta podoabe. Aceste fapte cu toate că îndeplinesc condiţiile de la art. 180 C. pen, nuatrag răspunderea penală fiind procedee general acceptate.

în acelaşi plan putem încadra şi actele de violenţă uşoară ale părinţilor asupra copiminori în scop de reeducare. o altă cutumă o reprezintă şi comportamentul gălăgios al suporterilor şi adunarea acepieţele publice după o demonstraţie sportivă. Cu toate că fapta se încadrează perfect îdispoziţiile legii penale, aceste acte nu atrag răspunderea penală, organizarea lor fiind deja ocutumă bine consolidată. cutuma poate ajunge să joace un rol important şi în interpretarea legii penale când asta face referirela normele unei ramuri de drept în care cutuma este izvor de drept aşacum se întâmplă în cazuldreptului civil sau comercial.

4. Comentaţi sistemul sancţionator din cadrul CPI în raport cu sistemul sancţionator inern.

Sist santionator din cadrul CPI: Din statutul doctrinei si legislatiei penale observam ca sanctiunile de dreptpenal au cunoscut de-a lungul timpului o evolutie si o diversitate continua. Pe langa pedepsele , care au fostprimele sanctiuni de drept penal(sanctiuni penale) s-au introdus masuril


5/82

e de siguranta si, mai tarziu masurileeducative. Potrivit reglementarilor in vigoare sistemul sanctiunilor dedrept penal cuprinde pedepsele, masurileeducative si masurile de siguranta.ARTICOLUL 77Pedepse aplicabile

1. Sub rezerva art. 110, Curtea poate pronunta contra unei persoane declarate vinovata de o crima prevazuta laart. 5 din prezentul statut una dintre urmatoarele pedepse:

a) o pedeapsa cu inchisoarea pe timp de cel mult 30 de ani; saub) o pedeapsa cu inchisoare pe viata, daca gravitatea extrema a cri

mei si situatia personala a condamnatului ojustifica.2. La pedeapsa cu inchisoarea Curtea poate adauga:a) o amenda stabilita conform criteriilor prevazute de Regulamentul de proced

ura si de probe;b) confiscarea de profituri, de bunuri si de averi provenind direct

sau indirect din crime, fara prejudiciereadrepturilor tertilor de buna credinta.

CPI ARTICOLUL 78Stabilirea pedepsei1. Cand stabileste pedeapsa, Curtea tine cont, conform Regulamentului

de procedura si de probe, de

considerente precum gravitatea crimei si situatia personala a condamnatului.2. Cand pronunta o pedeapsa cu inchisoarea, Curtea reduce timpul pe care condamnatul l-a petrecut, la ordinulsau, in detentie. Ea poate reduce, de asemenea, orice alta perioada petrecuta in detentie datorita unuicomportament legat de crima.

3. Cand o persoana este recunoscuta vinovata de mai multe crime, Curtea pronunta o pedeapsa pentru fiecarecrima si o pedeapsa unica, indicand durata totala a detentiei. Aceasta durata nu poate fi inferioara celei privindpedeapsa individuala cea mai grea si nu poate fi superioara celei de30 de ani sau celei privind pedeapsa cuinchisoarea pe viata prevazuta la art. 77 paragraful 1 lit. b).

Sist sanctionator intern : Sistemul sancţionator de drept penal român este format din patru categorii de sancţiuni:pedepse, măsuri educative, măsuri de siguranţă şi sancţiuni extrapenale.Regimurile de executare ale pedepselor privative de libertate sunt: de maximă siguranţă, închis, semideschis şideschis.Sancţiunile de drept penal sunt măsuri de constrângere şi reeducare, specifice dreptulu penal, care se aplică încazul săvârşirii unor fapte (acţiuni sau inacţiuni) prevăzute de legea penală, în scopulirii ordinii de dreptîncălcate şi apărării relaţiilor sociale protejate prin normele penale.- reglementarea sancţiunilor de drept penal este importantă pentru întreaga reglementa

re penală, contribuind larealizarea ordinii de drept, atât prin conformare cât şi prin constrângerea exercitată cei care au nesocotitdispoziţiile normelor penale,- în cadrul raporturilor penale de conformare, sancţiunile penale sunt necesare pentru a exprima gravitateaabstractă a faptei prevăzute de legea penală şi intensitatea avertismentului adresate tturor membrilor societăţiiasupra consecinţelor încălcării legii penale, iar în cadrul raportului penal de conflicpedeapsa apare ca o


6/82

consecinţă firească a aplicării legii penale, proporţională cu gravitatea faptei şi pertatea concretă afăptuitorului,

Categorii de sancţiuni:Ca rezultat al evoluţiei sistemului sancţionator penal, în prezent se cunosc patru categorii de sancţiuni de dreptpenal:I. Pedepsele---- pentru pers. fizică ----ped. principale --- detenţiunea pe viaţă

(art. 53, 53

C.pen.) --- închisoarea de la 15 zile la 30 de ani

--- amenda de la 100 la 50.000 lei---- ped. complementare --- interzicerea unor drepturi (64 C.pen.)

--- degradarea militară (67 C.pen.)---- ped. accesorii (71 C.pen.)

----- pentru pers. juridică------ ped. principale ---- amenda de la 2.500 la 2.000.000 lei

------ ped. complementareII. Măsurile educative ------- neprivative de libertate ---- mustrarea, libertatea supravegheată

(art. 101 C.pen.) ------- privative de libertate ------ internarea într-un centru de reeducareIII. Măsurile de siguranţă ----- neprivative de libertate ----- obligarea la tratament

medical(art. 112 C.pen.) ------ privative de libertate -------- internarea medicală

------ restrictive de libertate ------ expulzareaIV. Sancţiuni extrapenale --- mustrarea, mustrarea cu avertisment, amenda de la 10 la 1.000 lei (art. 91 C.pen.).

Pedepsele:Sunt acele sancţiuni de drept penal care constau în măsuri de constrângere şi reeducareevăzute de lege pentrusăvârşirea unei infracţiuni şi care se aplică de instanţa de judecată infractorului, învenirii săvârşirii de noi

infracţiuni.. Clasificarea pedepselor:- după importanţă:* principale (închisoarea)* complementare (interzicerea unor drepturi)* accesorii (cele care însoţesc automat o pedeapsă principală)

- în raport de obiectul asupra căruia se exercită constrângerea sunt:* privative de viaţă ± pedeapsa capitală (inexistenţă în legea penală română)* corporale ± care privesc corpul persoanei, provocarea unor suferinţe fizice (bătai

a); în prezent în legeanoastră penală nu există nici o pedeapsă corporală* privative de libertate sau restrictive de libertate ± care constau în suprimarea

sau restrângerea dreptuluila libertatea de mişcare (închisoarea)* pecuniare - care se exercită asupra patrimoniului condamnatului (amenda)* privative de drepturi sau restrictive de drepturi ± care constau în suprimarea d

efinitivă sau temporară aunor drepturi ale condamnatului sau în restrângerea acestora (pedeapsa complementară a interzicerii unora dindrepturile prevăzute de art. 64 C.pen.)* morale ± care constau în dezaprobarea publică a infractorului şi a faptei săvârşite

sta (mustrarea,


7/82

blamul public);- după gradul de determinare:* determinate care pot fi:

* absolut determinate (detenţiunea pe viaţă)* relativ determinate (închisoarea între anumite limite speciale)

* nedeterminate, unde se prevede doar natura nu şi cuantumul pedepsei (amenda art. 205 C.pen.)

Detenţiunea pe viaţă:Detenţiunea pe viaţă reprezintă în general o sancţiune de drept penal, o pedeapsă princecial, aplicabilă

numai persoanei fizice şi constă în lipsirea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii.- a fost introdusă prin Decretul-Lege nr. 6/7.01.1990, înlocuind pedeapsa cu moartea,- este prevăzută în C.pen. în art. 53 pct. 1 lit. a), art. 54, art. 55 şi art. 55

,- în partea specială a C.pen. şi în legile penale speciale sunt prevăzute infracţiunileebit de grave pentru carese poate aplica,

Închisoarea:Este o pedeapsă principală, privativă de libertate şi care constă în lipsirea condamnatde libertate prin plasarealui într-un mediu unde este supus unui regim de viaţă şi de muncă impus. (art 57, cod p

l )Amenda:Aceasta este pedeapsa principală pecuniară ce constă în suma de bani pe care infractoru este obligat să oplătească în contul statului. ( art 63, cod penal )

Sub.5) Comparatie intre obiectul de studiu al dreptului penal intern si dreptul international cu caracter penal.Dr internat penal are ca obiect rel pasnice dintre popoare, precum si relatiilereferitoare la drepturilefundamentale ale omului, relatii care sunt incompatibile cu crimele contra umani

tatii, cele prin care suntafectatesau tulburate alte valroi fundamentale pt societatea umana sau activitati importante pt colaborareainternational, crime de razboi, etc.

Obiectul dreptului penal intern il formeaza relatiile de aparare sociala din car fac parte atat relatiile de cooperareintre oameni in asigurarea ocrotirii ordinii sociale cat si relatiile de conflict intre titularii valorilor sociale ocrotite delegea penala si cei care au savarsit fapte vatamatoare sau periculoase impotriva acestor valori .

6. Comentaţi şi analizaţi expresia ¹Dreptul Internaţional Penal ± capitol al

internaţional public sau ramurădistinctă de dreptº?Dreptul internaţional penal este considerat ca fiind o ramură relativ nouă î peisajul dreptuluiinternaţional, despre aceasta vorbind-se încă din anul 1889, când trei penali renumiţi (Van Hamel, profesor laUniversitatea din Amsterdam, Prins, profesor la Universitatea din Bruxelles şi von Liszt, profesor la Universitateadin Berlin) au fondat Uniunea Internaţională de Drept Penal.Din păcate, această Uniune nu a rezistat conjuncturii existente în timpul


8/82

primului război mondial, darnecesitatea ei a fost apoi resimţită dorindu-se crearea unei noi Asociaţiide drept penal internaţional. AceastăAsociaţie s-a străduit să elaboreze un drept penal comun cu dreptul internaţonal pentru a veni în sprijinulsolidarităţii internaţionale. În sprijinul fondatorilor săi, Asociaţia a devenirezentativă prin dorinţa unanimă atuturor statelor animate de sentimente pacifiste, în scopul de a-şi uni forţele pentru apărarea umanităţii de ocriminalitate din ce în ce mai accentuată.

Astfel, în sprijinul respectării legilor războiului, a respectării tratatel

r internaţionale şi, înprincipal, pentru pedepsirea persoanelor vinovate de încălcarea acestor reguli (fie în calitate de organe ale statului,fie particulari) a apărut şi s-a conturat Dreptul internaţional penal.Perioada interbelică a avut o contribuţie mai mult decât semnificativă la conso

idarea temeliei dreptuluiinternaţional penal, atunci cand juristul român Vespasian V. Pella (initiatorul primei COnventii cu privire la creareaunei Crti Penale Internationale) profesor la Universitatea Bucureşti şi un specialist reputat în drept internaţional ,care a ştiut foarte bine cum să folosească instrumentele acestuia pentru a atinge obiectivul important al păstrăriipăcii şi ordinii în societatea internaţională a timpului său. Acesta a contribuit subst

la dezvoltarea acestei noiramuri de drept internaţional prin participările sale active la lucrările Biroului Internaţional pentru unificareadreptului penal, Asociaţiei Internaţionale pentru unificarea dreptului penal şi ale multor altor foruri internaţionale,inclusiv Tribunalul Internaţional de la Nürnberg, în mai 1947, când şi-a pretat noile sale teorii cu privire ladreptul internaţional penal (supranaţional ± cum îi spunea el)1 ± care au fost, de fapt, consacrate prin deciziileacestui tribunal internaţional ad-hoc.Vespasian V. Pella a dat una din cele mai vechi definiţii ale dreptului internaţional penal. El scria că dreptul

internaţional penal reprezintă ªtotalitatea regulilor de fond şi formă care grnează modul de reprimare a

1 Bogdan Aurescu, Vespasian V.Pella, O viaţă dedicată dreptului internaţional, în Revistomână de Drept Internaţional, an I, nr.1, vol.1, oct.-dec. 2003, p.336.acţiunilor comise de state sau de indivizi, de natură să tulbure ordineapublică internaţională şi armonia întrepopoareº2.Pornind de la teoria lui Vespasian V. Pella în literatura de speciali

tate, s-au dat mai multe definiţiidreptului internaţional penal. Cum ar fi: ªansamblul de reguli juridice recunoscute în relaţiile internaţionale, careau drept scop de a proteja ordinea juridică sau socială internaţională prin reprimarea ctelor care îi aduc atingere,sau, cu alte cuvinte, ansamblul de reguli stabilite pentru reprimareaviolărilor aduse perceptelor de dreptinternaţional publicº (Stefan Glasse-jurist Belgian)

Punctul de unde pleacă dreptul internaţional penal este schimbarea tezei, conform căreia,


9/82

subiectul răspunderii internaţionale este numai statul. Treptat însă, a apărut ideea ca de altfel, s-a şi impus, că şipersoanele fizice (indivizii) răspund pentru săvârşirea unor acte contrare dretului internaţional, care suntincriminate ca infracţiuni internaţionale.Dreptul internaţional penal, ca ramură a dreptului internaţional public, a

apărut şi s-a dezvoltat pe bazaunei cooperări internaţionale şi a actelor internaţionale prin care anumite fapte au fot incriminate ca infracţiuniinternaţionale.În virtutea aplicării normelor de drept internaţional penal, statele coopere

ază pe plan internaţional prinelaborarea a numeroase convenţii pentru combaterea infracţiunilor internaţionale prin care sunt incriminateanumite fapte şi se stipulează pedepsirea vinovaţilor. Aceste convenţii cuprind şi obli statelor de a introduceprevederile lor în legislaţia lor penală.În ceea ce priveşte dreptul internaţional penal acesta reglementează faptele enale care aduc atingererelaţiilor paşnice dintre popoare, precum şi drepturilor fundamentale ale omului, cumar fi: crimele contra păcii şiomeniri, crimele de război, crimele contra umanităţii, cât şi pe cele prin care sunt afate sau tulburate alte valorifundamentale pentru societatea umană sau activităţi importante pentru colabora

rea internaţională şi anume,infracţiuni internaţionale, cum ar fi3: terorismul internaţional, infracţiunile împotriva persoanelor care se bucură deprotecţie internaţională, capturarea sau deturnarea de aeronave, pirateria maritimă, distrugerea cablurilorsubmarine, traficul ilicit de droguri, circulaţia şi traficul publicaţiilor obscene, falsificarea de monedă, sclavia şitraficul de sclavi, traficul de femei şi de copii, viol, sclavaj sexual,prostituţie forţată, sterilizare forţată, pedofili e,infracţiuni privitoare la bioetică, atentatele la securitatea personalului NaţiunilorUnite, comerţul ilegal al bunurilorculturale, infracţiuni referitoare la telecomunicaţii şi informatică, infracţiun

referitoare la protecţia intereseloreconomice.Fiind o ramură a dreptului public ce se bazează, şi totodată, se află în de corelaţie reciprocă cunormele generale ale acestui drept, se constituie din norme materiale4 şi din norme procesuale5.De asemenea, prin crearea Curţii Penale Internaţionale, şi-a constituit propriul aparat represiv, aplicându-se atunci când este săvârşită o infracţiune internaţională.Mai putem spune că dreptul internaţional penal se prezintă ca un cod perfect unitar, c

oerent şi legiferat6 ce se exercită în forme special, adica apără cele mai importante valori intrnaţionale şi ordinea juridicăinternaţională, reprimând infracţiunile internaţionale şi stabilind obligaţiile onale ce revin statelor înaceastă materie.Astfel, se pne problema daca dreptul internaţional penal că tinde să devină o ramură dinctă de drept. O


10/82

putem include în continuare, ţinând cont de complexitatea ei, în subramurile drptului internaţional public sau adreptului penal?7 Evoluţia societăţii care, implicit, presupune şi evoluţia infracţiunilor cu

ter internaţional, adeterminat, în zilele noastre, impunerea şi implicit, recunoaşterea pe planinternaţional a dreptului internaţionalpenal ca ramură distinctă de drept. De aceea se află la etapa cristalizăriica ramură autonomă de drept, fiind

recunoscută ca una dintre cele mai noi ramuri ale dreptului internaţionalpublic, oficial codată în totalitatea

2 A se vedea, Grigore Geamănu, Drept internaţional public, vol.II, Bucureşti, 1983, p.533.3 Pentru păreri asemănătoare, a se vedea, Vasile Creţu, Drept internaţional penal, op. ., p.4-5.4 Acestea stabilesc actele interzise, adică totalitatea faptelor considerate de convenţii drept infracţiuni.5

Normele procesuale stabilesc procedurile permise în situaţia în care normele materiale au fost încălcate.6 Bineînţeles, odată cu adoptarea Statutului Curţii Penale Internaţionale.7 A se vedea, Stefan Glasser, Introduction à l'étude du droit international pénal, Paris 1945, p.4.normelor sale, din anul 1998, odată cu instituirea jurisdicţiei penale internaţionaleprin adoptarea Statutului CurţiiPenale Internaţionale8.Bineînţeles, în stadiul actual, în ziua următoare Conferinţei de la Roma, bătălia nu

tă. Vatrebui să se aprecieze noua situaţie creată odată ce statele îşi vor stabili poziţia decu privire la acest Statut.Dacă Curtea Penală Internaţională nu ar fi luat fiinţă în următorii 20 de ani, ne-am fi dată în plus într-un clar-obscur ce nu permitea un răspuns net în ceea ce priveşte consolidarea cutumiarăa dreptului internaţionalpenal. Pentru ca acest drept, aşa cum este valabil pentru drepturile persoanei, trebuie să fie acelaşi pentru toţiindivizii, fără deosebire de naţionalitatea lor, de rasă sau chiar de alte riterii. Fără îndoială, în dreptul penal,egalitatea în faţa legii este un imperativ absolut. Fără o egalitate în drept şi în fapr şi arhitectura juridică cel

mai judicios construită ar fi sortită eşecului9.

7. Ce se înelege prin conceptul de ¹crimă internaionalăº?-faptul international ilicit care rezulta dintr-o incalcare de catre un


11/82

stat a unei obligatii internationale atat deesentiale pt ocrotirea intereselor fundamentale ale comunitatii internationale, incat incalcarea acesteia esterecunoscuta

Crima internationala- principalul concept de drept material cu care opereaza ,,jurisdictia internationala penalaSectiunea 1. Clarificari terminologice ale conceptelor cu care opereaza dreptulinternational penalJurisdictia internationala penala opereaza cu o multitudine de conceptede drept material care sunt de esenta

dreptul international penal si care au fost preluate, unele, din dreptul penal intern, si adaptate relatiilorinternationale. Alte concepte s-au cristalizat prin dezvoltarea propriilor sale concepte, in cadrul izvoarelor salespecifice de drept. Specificul desfasurarii relatiilor internationale, in sensul fundamentarii acestora pe necesitateaexistentei unor reguli de comportament international, a condus la prevenirea, interzicerea si pedepsirea faptelorcare incalca valorile supreme ale comunitatii internationale. Aceste fapte au fost calificate crime internationale.Credem ca se impune o lamurire terminologica a acestui concept, in ceea ce priveste folosirea lui strictosensu sau lato sensu, ca termen de baza in definirea faptelor sanctionate de dre

ptul international penal, precum siin raport cu alte concepte de drept international penal precum delictul international, faptul international ilicit sifaptul international cu consecinte prejudiciabile.

1. Infractiunea internationalaExista autori romani

, care folosesc sintagma ¹infractiune internationala

pentru a desemna generic fapteleincrimininate si sanctionate de dreptul international penal. Utilizarea acesteiexpresii in scopul de a defini faptelesanctionate de catre dreptul international penal incearca o transpunerea conceptului de infractiune din dreptulpenal intern in dreptul international, desi aceasta nu corespunde pe d

eplin modului de aparitie si dezvoltare adreptului international penal, reprezentand o perspectiva mai degraba unilaterala de abordare, si anumecalificarea unei fapte penale din perspectiva exclusiva a caracterului sau penal ilicit.Dreptul international penal nu s-a cristalizat doar prin preluarea unor infractiuni din competenta exclusivade urmarire si sanctionare a statelor, la nivelul sistemelor de drept national.Dreptul international penal aaparut mai degraba, determinat fiind, din nevoia imperioasa ca anumite actiuni sau omisiuni ale statelor,ale celor care actioneaza in numele si pe seama statelor, sa fie sanctionate lanivelul la care au fost comise

- nivelul international. De exemplu, desi obiceiurile de razboi au fost reglementate inca din antichitateprin Codul lui Manu sau tratatele chineze ale lui Sun Tzu intitulate Arta Razboiului

, abia dupa interzicerearecurgerii la forta armata in dreptul international s-a ajuns la considerarea crimelor de razboi ca fiind decompetenta materiala a jurisdictiilor internationale penale care au functionat efectiv2.


12/82

Sintagma ¹infractiune internationala

este folosita si de autori straini3 pentru a desemna, alaturi de crimeleinternationale si delictele internationale, si o a treia categorie defapte incriminate international, cu un grad de

8 Doc. O.N.U. A/CONF.183/9, 17 iulie 1998.9 Christian Tomuschat, La cristallisation coutumière, în H.Ascensio, E.Decaux et A.Pellet, op.cit, p.23.

pericol social chiar mai scazut decat cel al delictelor internationale, care, alaturi de primele doua categorii de fapte,ar justifica intr-o viziune ideala interventia jurisdictiei internationale penale.Exista fapte (ca traficul de droguri, pirateria, sclavia) care, desi initial auintrat sub incidenta exclusiva dereglementare a legilor nationale, prin evolutia relatiilor internationale au fost transpuse in ordinea juridicainternationala - definirea, interzicerea si pedepsirea lor formand obiectul unor conventii internationale1.Chiar Statutul Curtii Penale Internationale

2 (ulterior denumit Statutul de la Roma), care a intrat in vigoare la l iulie2002, foloseste ca termen de baza (atat in textul original in engleza, cat si in traducerea oficiala in limba romanaefectuata cu ocazia ratificarii Statutului prin Legea nr. 111/20023) in identificarea si caracterizarea faptelor ce intrain competenta materiala a Curtii permanente, precum si pe tot parcursul sau (incepand cu preambulul sicontinuand cu majoritatea articolelor din text), forma singular si plural a substantivului comun ¹crima

, inengleza crime.Utilizarea termenului de ¹infractiune

in cadrul a cinci articole *art. 8 parag. 2

lit. a)4, art. 70 parag. l5, an. 81 parag.3 lit. c) pct. (i), art. 106 parag. 2, art. 108 - titlu6] din continutul Statului de la Roma, asa cum a fost ratificat deLegea nr. 111/2002, reprezinta fie o alegere de traducere nefericita, fie o folosire a termenului de ¹infractiune

cusensul general de incalcare a dreptului. Ambele situatii nu pot constitui un argument in favoarea folosirii sintagmei¹infractiune internationala

pentru a desemna principalul concept de drept

material cu care opereaza jurisdictiainternationala penala.Pentru motivele expuse mai sus, apreciem ca in lumina dezvoltarilor recente aledreptului internationalpenal, ar trebui sa se renunte,in cadrul terminologiei romane din aceasta materie, la folosirea sintagmei de¹infractiune internationala

in favoarea sintagmei ¹crima internationala

pentru a desemna faptele ce fac obiectulreglementariidreptului international penal.


13/82

2. Crima internationala lato sensuConceptul de crima internationala lato sensu, s-a impus ca urmare a evolutiei reglementarii internationale afaptelor pe care le acopera, in acest sens afirmam ca aceasta sintagma ¹crima internationala

latosensu desemneaza generic toate faptele sanctionate de dreptul inter national penal.Aparut pe cale cutumiara si cristalizat odata cu organizarea societatii internationale conceptul de crimainternationala lato sensu, ingloband initial acele fapte care incalcau anumite r

eguli ale comunitatii internationale,in special cele de purtare a razboiului.Fiind intr-o permanenta evolutie, odata cu dezvoltarea dreptului international in general, acest concept si-a precizat si diversificat continutul juridic. Astfel, a ajuns sa acopere, pe langa incalcari ale regulilor de purtare arazboiului, si alte amenintari sau vatamari grave ale unor noi valori sociale fundamentale adoptate de comunitateainternationala, precum pacea si securitatea internationala sau drepturile fundamentale ale omului.In definirea conceptului de crima internationala in general, doctrinariai dreptului internationalpenal

1 surprind caracteristicile esentiale ale faptelor acoperite de acest concept, care determina reglementarea lorinternationala, iar prin aceasta clarificarea sa terminologica.Pentru Vespasian V. Pella, unul dintre juristii romani dedicati activitatii de stabilire a unei jurisdictiiinternationale penale, crima internationala este o actiune sau o inactiune pedepsita de o sanctiune prevazuta siaplicata in numele comunitatii internationale1.Pentru Stefan Glasser, crima internationala este un fapt contrar dreptului international, atat de vatamator pentru

interesele protejate la nivel international incat statele de comun acord il interzic si cer urmarirea si pedepsirea lui .Aceste doua definitii ale crimei internationale lato sensu, desi formulate la inceputul secolului XX, reflectacaracteristicile esentiale ale acestui concept, care ajuta la identificarea corecta a continutului sau juridic.Identificam in definitiile propuse doua caracteristici esentiale ale crimelor internationale lato sensu, si anume:caracterul vatamator al faptelor calificate drept crime internationale pentru valorile sociale, protejateinternational, precum si vointa comuna a statelor de a interzice si pedepsi crimele internationale.

3. Crima internationala stricto sensuReglementarile internationale si, mai ales, infiintarea si functio narea unor jurisdictii internationalepenale3 au condus la considerarea drept crime internationale numai a anumitor categorii de crime internationalede catre aceste jurisdictii, acoperite, in opinia noastra, de conceptul de crima internationala stricto sensu.Carta de la Nurenberg, cum a fost numit Statutul Tribunalului Militar Internatio


14/82

nal ce a functionat laNurenberg, la incheierea celui de-al doilea razboi mondial si care a judecat sicondamnat membri importanti aipartidului nazist, cuprinde la art. 6 ¹crimele care intra sub jurisdictia tribunalului

, si anume: crimele impotrivapacii, crimele de razboi si crimele impotriva umanitatii.In proiectul sau din anul 19961 pentru elaborarea unei conventii privind raspunderea internationala astatelor, intr-un articol distinct, art. 19, intitulat ¹crime si delicte internationale

, Comisia de Drept International a

Organizatiei Natiunilor Unite (ulterior denumita CDI ONU) definea crimainternationala ca fiind acel faptinternational ilicit care rezulta dintr-o incalcare de catre un stat a unei obligatii internationale, atat de esentialapentru ocrotirea intereselor fundamentale ale comunitatii internationale,incat incalcarea acesteia este recunos-cuta ca o crima de catre aceasta comunitate in ansamblul sau.In continuare, textul propus de CDI ONU enumera nelimitativ valorile comunitatii internationale protejatede norme juridice a caror incalcare poate constitui in mod special crima internationala. Desi aceasta definitie arputea sa corespunda si conceptului mai larg de crima internationala lato sensu,apreciem ca elementele cuprinse in

definitia propusa de comisie se subsumeaza crimei internationale stricto sensu.Urmarind aceasta definitie, Statutul Tribunalului Penal International pentru fosta Iugoslavie (ulteriordenumit TIPFI) prevede la art. L ca tribunalul va urmari penal persoanele responsabile pentru cele mai grave violariale dreptului international umanitar

, iar Statutul din anul 1998 al Curtii Penale Internationale (ulterior denumitaCPI), cu caracter permanent, intrat in vigoare in anul 2002, prevede la art. 5 competenta Curtii care este limitata la¹cele mai grave crime ce preocupa comunitatea internationala

.Conform definitiei din proiectul CDI ONU, care a stat la baza stabilirii competentei materiale a TIPFI, a TIPR(Tribunalul Penal International pentru Ruanda) sau a CPI, conceptul de crima int

erna-ionala stricto sensu estedelimitat in stransa legatura cu conceptele de ius cogens si obligatii erga omnes.in acest sens, crimainternationala tricto sensu reprezinta incriminarea incalcarii unei norme de jus ·ogens, care stabilesteobligatii erga omnes pentru membrii comunitatii internationale.De asemenea, pe langa definirea conceptului de crima internationala stricto sensu, in legatura cuconceptul de norma de jus cogens si de obligatie erga omnes, apreciem ca, pentru delimitarea sa terminologica deconceptul de crima internationala lato sensu, se impune si introducereaunui criteriu nou, si anumejurisdictionabilitatea internationala a faptelor acoperite de acest concep

t. Acest criteriu al jurisdic-tionabilitatii lanivel international, desi pare sa depinda doar de bunul plac al vointei internationale, se impune insa in modobiectiv in constiinta juridica a comunitatii internationale si mai nou chiar in Constiinta juridica apartinand ordiniijuridice a fiecarui subiect de drept international public.in concluzie, apreciem ca prin sintagma ¹crima internationala stricto sensu

sunt desemnate, in sensul prezenteilucrari, acele fapte care incalca normele imperative de drept international, vatama grav valorile fundamentale ale


15/82

comunitatii internationale si intra in competenta materiala a jurisdictiilor internationale.

8.Ce se intelege prin conceptul de delict international ?Prin delict, intelegem un fapt nepermis de legea penala, o infractiune de o gravitate mai mica, care sesanctioneaza cu amenda penala sau cu inchisoare corectionala, si care provine din latinescul ªdelictumº . (definitiadin DEX)Prin termentul de ªdelict internationalº intelegem toate faptele care nu sunt incrim

inate printr un tratat, dar careleazeaza cele mai importante valori sociale. In cadrul acestei subramuri a dreptului penal, cea mai importantavaloare sociala lezata este pacea si omenirea.De asemenea, prin delict international mai intelegem toate faptele care nu suntincriminate ca actiuni prin tratatedar prin care se incalca normele internationale. Este un act potrivnic normelorconsecrate de acordurileinternationale savarsit din culpa sau cu intentie de un stat , organizatie internationala sau persoana fizica.

9.Ce se intelege prin Incalcari grave ale Conventiei de la Geneva ?

In urma acestor incalcari grave ale Conventiei de la Geneva au fost infiintate doua tribunale ad-hoc : primul in 1993± Tribunalul International Penal pentru fosta Iugoslavie si al doilea in 1994 ± Tribunalul International Penal pentruRwuanda . Tribunalul imputernicit sa exercite gravele incalcari ale Conventiei de la Geneva din anul 1949 a fostTribunalul Penal pentru fosta Iugoslavie. Prin expresia ª Grave incalcari ale Conventiei de la Geneva ª intelegemviolari ale legilor si regulilor de razboi , genocidului si crimelor impotriva umanitatii savarsite in mod constant, infosta Iugoslavie dupa 1 ianuarie 1991.

10.Tratatul de la Versailles 1919 si importanta sa pivind aparitia si evolutia c

onceptiei de justitie internationalapenala.

Tratatul de la Versailles 1919

Tratatul de la Versailles din 1919 este un tratat de pace creat ca rezultat al negocierilor de 6 luni purtate laConferinta de Pace de la Paris din 1919, ce a dus la încheierea oficiala a Primului Razboi Mondial între forteleAliatilor (Franta, Anglia, SUA, Italia, Japonia, Polonia, România, Serbia, Cehoslovacia) si cele ale Puterilor Centrale(Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria). Tratatul este urmarea armistitiului semnat la 11 noiembrie

1918, în padurea din Compiègne, ce a pus punct luptelor. Tratatul stipula caGermania sa-si asume completaresponsabilitate pentru declansarea razboiului si sa plateasca mari compensatii(reparatii de razboi) trupelor aliate.Germania pierdea, de asemenea, teritorii în favoarea tarilor vecine, suferea o severa limitare a fortelor militare si afost deposedata de coloniile sale africane si cele de dincolo de ocean. Reprezentantii noului Guvern german(Republica de la Weimar) au fost obligati de catre învingatori sa semneze acest tratat, altfel luptele aveau sa


16/82

înceapa iarasi. Ministrul de Externe al Germaniei, Hermann Müller, a semnat Tratatul la 28 iunie 1919. Tratatul afost ratificat de catre Liga Natiunilor la 10 ianuarie 1920. În Germania, tratatul a cauzat un soc, resimtit, deseori, cao trauma sau un complex anti-Versailles, care, eventual, a contribuit la colapsul Republicii de la Weimar, în 1933, sila accederea lui Adolf Hitler la putere.

Aparitia si evolutia conceptiei de justitie international penala

De-a lungul timpului, paginile istoriei au fost pline de conflicte, de razboa

ie, de crime teribile si atrocitati, care aulasat în urma victime nevinovate. Aceste lucruri au întarit ideea crearii unei justitii internationale care sa fie maipresus de interesele statelor. Datorita faptului ca au fost comise, de multe ori, crime care au depasit granitelejurisdictiei nationale, se impunea înfiintarea unei jurisdictii internationale, având ca destinatie speciala pedepsireasi eventual prevenirea savârsirii unor asemenea crime. În acest sens, înca de la sfârsiul secolului XIX au existatpreocupari ale juristilor în vederea instituirii unei jurisdictii penale internationale.

Milioanele de victime ale primei conflagratii mondiale readuc în atentia comunitatii internationale problema

responsabilitatii penale pentru crimele de razboi, comise în masa de guvernantii aflati la putere, care au declansatsi purtat razboiul, ca efect al politicii de forta adoptate . Un punct de referinta îl constituie faptul ca Tratatul de laVersailles stabilea pentru prima data raspunderea personala a unui sef de statpentru politica de încalcare adreptului gintilor , tot pentru prima oara aparând notiunea de ªcrima de razboiº.Potrivit prevederilor art.227 din Tratatul de pace încheiat la Versailles în 1919, fostul Kaiser al Germaniei, Wilhelmal-II-lea urma sa fie pus sub acuzatie publica de catre Puterile aliate pentru "ofensa suprema contra moraleiinternationale si autoritatii sacre a tratatelor". Clauzele Tratatului de la Versailles prevazute în art.277 nu au fost

însa aplicate întrucât guvernul olandez a refuzat extradarea fostului împarat german.

11. Contributia lui Vespasian V. Pella la aparitia si dezvoltarea D.I.P

Razboiul mondial dintre anii 1914 ± 1918 a fost dezlantuit de catre puterile imperialiste pentrureîmpartirea sferelor de influenta ale lumii, acapararea de colonii si teritorii straine , astfel ca în constiintacomunitatii internationale au survenit reactii profunde, care, alaturându-se aspectului de responsabilitate penala aguvernantilor, a impus preocupari temeinice si au început tratative în vederea crearii unui cadru juridic permanent

de exercitare a jurisdictiei penale internationale. În aceasta directie s-au îndreptat si preocuparile mai multororganizatii internationale ale juristilor, cum ar fi Asociatia de Drept International, Institutul de Drept Internationalsi Asociatia Internationala de Drept Penal. Aceasta din urma l-a avut ca presedinte pe reputatul jurist românVespasian V. Pella.

Contributia lui V.V.Pella :


17/82

- În perioada dintre cele două războaie mondiale, s-a remarcat în plan diplmatic, dar şi ca specialist îndrept internaţional, eminentul jurist român Vespasian V. Pella10, care împreună cu alţi reputaţi diplomaţi români,precum Nicolae Titulescu si-au adus contribuţia la elaborarea unor instrumente juridice internaţionale care vizaupăstrarea păcii şi ordinii internaţionale.

- s-a făcut cunoscut mai ales printr-o serie de propuneri şi iniţiative concrete vizând sancţionarea

infracţiunilor internaţionale, în felul acesta, activitatea sa constituind unul dintre elementele cele mai importante aleprezenţei româneşti în gândirea politică şi juridica interbelică.

- Concomitent cu activitatea didactică şi ştiinţifică, Vespasian Pella a desfăşurat o oasă activitatediplomatică în cadrul Ligii Naţiunilor. Astfel, a fost delegat al României la mai multesesiuni ale acesteiorganizaţii internaţionale

- la Conferinţa pentru dezarmare, a fost raportor al mai multor comisii internaţionale care au funcţionat încadrul Ligii Naţiunilor

- s-a remarcat prin activitatea desfăşurată ca raportor general al Conferinţei diplomaice a Ligii Naţiunilorpentru adoptarea convenţiilor privind represiunea terorismului şi crearea unei Curţi PenaleInternaţionale

- o importantă activitate ca expert al mai multor organizaţii internaţionale şi, în prl rând, al OrganizaţieiNaţiunilor Unite

- ¹Memorandumul" pe care 1-a prezentat în 1950 asupra unui Proiect de cod de sancţionare a crimelor

contra păcii şi umanităţii, la cererea Secretarului General al O.N.U- A desfăşurat concomitent, în toată această perioadă, o remarcabilă activitate ca p alAsociaţiei Internaţionale de Drept Penal, ca secretar general şi fondator al BirouluiInternaţionalpentru unificarea dreptului penal şi cu vicepreşedinte al Asociaţiei Juridice Internaţinale.

- Numele lui Vespasian Pella rămâne legat de ideea sancţionării infracţiunilor internale, şi în primul rând acrimei de agresiune,

- susţinea ideea unei răspunderi cumulative, atât a statelor, cât şi a indivizilor, peu infracţiunile careaduceau atingere legii internaţionale.

- Ideile esenţiale ale concepţiei sale, care au devenit astăzi unanim cunoscute şi prite, au fostenunţate într-o valoroasă lucrare pe care a publicat-o în 1925, la vârsta de nici 28 dei, intitulată


18/82

sugestiv ¹Criminalitatea colectivă a statelor şi dreptul penal al viitorului

- Pornind de la teza războiului-crimă internaţională şi a conceperii dreptului internal ca un drept alpăcii, care interzice agresiunea, V.V.Pella a fundamentat, în scrierile sale, necesitatea consacrării pe planjuridic a responsabilităţii statelor pentru încălcarea dreptului internaţional

- Meritele lui Vespasian V. Pella, privind crearea unei Curţi Penale Internaţionale

şi a unui Cod represivmondial au fost unanim recunoscute în lume, ¹el fiind cel care a aruncat scânteia creatoareº, după cumspunea Jean Graven.

- Nu trebuie să încheiem fără a reda excepţionala definiţie a dreptului internaţional laborată deVespasian V.Pella , cu mult timp înainte ca acesta să fie altceva decât o sublimă formăpsită de conţinut:¹ o disciplină juridică, care, în vederea apărării ordinii internaţionale, determină crriva păcii şiumanităţii, prevăzând sancţiunile şi condiţiile de responsabilitate ale indivizilor, stsau altor persoane

juridiceº- Pentru a înţelege pe deplin rolul şi însemnătatea activităţii lui Vespasian V.Pella,e să-l cităm pejuristul român de prestigiu, Iulian Poenaru, care făcea următoarele aprecieri: ¹¼putem rma, fără teamăde a greşi, că ideile, concepţiile şi atitudinea înaintată ale lui Vespasian V.Pella, bce întregii omeniri,îşi au sursa în inteligenţa nativă şi în sclipirile de geniu ale poporului român, al căios ambasadora fost pe toate meridianele şi paralelele globului pământescº

12. Scurta privire istorica privind aparitia si dezvoltarea justitiei penale internationale .

De-a lungul timpului, paginile istoriei au fost pline de conflicte, de războaie, de crime teribile şi atrocităţi, care aulăsat în urmă victime nevinovate. Aceste lucruri au întărit ideea creării unei justiţiiaţionale care să fie maipresus de interesele statelor. Datorită faptului că au fost comise, de multe ori, crime care au depăşit graniţelejurisdicţiei naţionale, se impunea înfiinţarea unei jurisdicţii internaţionale, având c

naţie specială pedepsireaşi eventual prevenirea săvârşirii unor asemenea crime.În acest sens, încă de la sfârşitul secolului XIX au existat preocupări ale jurişti

derea instituirii uneijurisdicţii penale internaţionale. În anul 1872, jurisconsultul elveţian GustavMoinyer a prezentat Comitetuluiinternaţional pentru ajutorul militarilor răniţi proiectul unui tribunal compus din 5membri, dintre care 2 numiţi debeligeranţi şi 3 de statele neutre. Această propunere se baza pe conceptuljurisconsultului de organizare a unei


19/82

jurisdicţii penale internaţionale în vederea reprimării crimelor comise împotriva drepui ginţilor.

Aceasta a fost un insucces, astfel că, îmboldit de dorinţa de a se face dreptate, Moinyer reia această propunere 23de ani mai târziu, în faţa mentorilor Institutului de drept internaţional dela Cambridge, dar nici aici nu a avutsucces.Cu aceste încercări drept precedent, începând cu ultimii ani ai secolului

IX s-a dezvoltat un cadru legaladecvat ce a permis urmărirea şi sancţionarea crimelor ce nu pot fi lăsate la discreţia

risdicţiilor naţionale. Bazeleacestui cadru legal au fost dispoziţiile Convenţiilor de la Geneva ale Crucii Roşii Internaţionale din anul 1864 şi aConvenţiilor de la Haga din 1907 şi dispoziţiile art.227-230 ale Tratatului de la Versailles.Potrivit prevederilor art.227 din Tratatul de pace încheiat la Versailles în 1919, fostul Kaiser alGermaniei, Wilhelm al-II-lea urma să fie pus sub acuzaţie publică de către Puterile alite pentru "ofensa supremăcontra moralei internaţionale şi autorităţii sacre a tratatelor".Acestă "ofensă supremă" contra moralei internaţionale şi autoritatea sacră a telor constă înviolarea neutralităţii Belgiei şi Luxemburgului şi a principiilor Convenţiei d

la Haga ± în fond a dreptului ginţilor.Chiar dacă acestă dispoziţie nu făcea referire decât la o anumită crimă de (destul de vag determinată dinpunct de vedere juridic), prin afirmarea existenţei unei morale internaţionale şi a responsabilităţii pentruîncălcarea acesteia, se recunoştea prezenţa unor norme universale care transced frontieelor internaţionale şi caresunt superioare suveranităţii statului.Clauzele Tratatului de la Versailles prevăzute în art.277 nu au fost însă alicate întrucât guvernulolandez a refuzat extrădarea fostului împărat german. Doar ofiţerii germani laţi prizonieri au fost judecaţi detribunalele militare franceze şi engleze, guvernul german refuzând extrădarea

criminalilor de război, excepţiefăcând şase ofiţeri. Mai mult, S.U.A., ca principală putere învingătoare şi beneficiari a impus celorlalţiparteneri punctul de vedere, completând Tratatele de la Versailles, prinhotărârile Conferinţei de la Washington,din decembrie 1921- februarie 1922.Războiul mondial dintre anii 1914 ± 1918 a fost dezlănţuit de către puter

imperialiste pentrureîmpărţirea sferelor de influenţă ale lumii, acapararea de colonii şi teritostrăine, astfel că în conştiinţacomunităţii internaţionale au survenit reacţii profunde, care, alăturându-se aspectuluiesponsabilitate penală aguvernanţilor, a impus preocupări temeinice şi au început tratative în vederea creării

cadru juridic permanentde exercitare a jurisdicţiei penale internaţionale. În această direcţie s-au ptat şi preocupările mai multororganizaţii internaţionale ale juriştilor, cum ar fi Asociaţia de Drept Internaţional,stitutul de Drept Internaţionalşi Asociaţia Internaţională de Drept Penal. Aceasta din urmă l-a avut ca prnte pe reputatul jurist românVespasian V. Pella.


20/82

13. Comentati rolul conventiilor si tratatelor in codificarea Dreptului International Penal .

Convenţiile internaţionale de la Geneva (22 august 1864) şi de la Sankt Petersburg (11 decembrie 1868)

sunt primele acte de drept internaţional care cuprind prevederi în favoarea"ameliorării situaţiei militarilor răniţipe câmpul de luptă." Se punea problema "atenuării pe cât posibil a calamităţilor provoce război" şi se doreainterzicerea folosirii acelor arme care "erau contrare legilor umanităţii".Sunt astfel primele texte oficiale de drept internaţional care evocă o anumită conciliere între "necesitateade a purta războaie şi aceea de a respecta legile umanităţii", dacă nu ţinont de eforturile cu caracter strictreligios, făcute de Biserica Catolică încă din epoca marii dezvoltări a acesa; Consiliul de la Laterano din 1139declara "în afara legii" utilizarea arbaletelor sau arcurilor care puneau în pericol multe vieţi omeneşti."

Convenţiile de la Haga din 1899 şi 1907 au prevăzut în continuarea acestor ide "obligaţia ca pe timp derăzboi, populaţia civilă şi beligerantă să rămână protejaţi de principiile Dreptului gicestea rezultaudin practicile stabilite între naţiunile civilizate din legile umanităţii şi din conştiblică".De asemenea, dreptul intern a avut un rol pozitiv în codificarea normelor internaţionale. Spre exemplu,art.71 din Instrucţiunile din 1863 care prevedeau că "oricine răneşte în modntenţionat inamicul redus deja laneputinţă, îl omoară sau ordonă să fie ucis, sau încurajează soldaţii săi sa fi executat, dacăculpabilitatea sa este demonstrată, fie că aparţine armatei Statelor Unite,

fie că este un inamic capturat dupăcomiterea crimei".În acest fel se poate vorbi de punerea bazelor, chiar dacă într-o formă embrionară, a c ce se va numiulterior Dreptul internaţional umanitar, care defineşte obligaţiile statelor cu referire specială la conducătoriipoliţiei ai acestora pe care trebuie să şi le asume şi să le respecte în ul desfăşurării conflictelor militare,obligaţii feudale pe existenţa unor legi imanente şi a unor valori recunoscute şi proteate pe plan universal.Ulterior adoptării acestei convenţii, apare şi prima situaţie practică în car invocă ideea uneiresponsabilităţi de tip universal.

Este cazul avertismentelor internaţionale adresate la 18 mai 1915 Imperiului Otoman, referitor lamasacrele comise împotriva populaţiei armene. Cu această ocazie, guvernele Marii Britanii, Rusiei şi Franţeiatenţionează că îi consideră responsabili personal pe fiecare din membrii guvernului otn de crimele comise înTurcia.Avertismentul a rămas evident fără efecte, dar este prima manifestare oficială care alte state intervinfaţă de crime ce nu sunt comise pe teritoriul lor sau împotriva propriilor


21/82

cetăţeni, invocând o responsabilitateuniversală a membrilor puterii politice.Pe plan strict normativ, este însă important de semnalat o primă cristalizare a unora dintre crimele denatură universală care vor intra ulterior în competenţa instanţelor internaţionainclusiv a viitoarei Curţi PenaleInternaţionale.Începutul a fost făcut prin menţionarea "crimelor de război" în cuprinsul ce de a IV-a Convenţii de laHaga din 1907. În Preambulul acestui act internaţional şi-a găsit locul celera "Clauză Martens", care cerea

interpretarea obligaţiilor statelor în conformitate cu "principiile Dreptului ginţilor, aşa cum rezultă din uzanţelenaţiunilor civilizate, din legile umanităţii şi din exigenţele conştiinţei publice." Peconstrucţie juridică se vorintemeia acţiunile întreprinse împotriva conducătorilor Turciei în 1915 ca şi ideea com de anchetă din 1919 ce-şi dorea tragerea la răspundere a "criminalilor de război."Aşa cum se poate observa din cele prezentate mai sus, chiar dacă nu există, în perioada respectivă, ocodificare completă a tratatelor, convenţiilor, precum şi o serie de acte şi norme stablite între state, era impusă oanumită conduită în caz de conflict armat.Primul Război Mondial a demonstrat însă, printre altele, insuficienţa normelor

Convenţiilor de la Haga.Ulterior, Tratatul de la Versailles din 1919, care conţinea clauza răspunderii penale pentru crima de război, alăturide Pactul Societăţii Naţiunilor ce limita dreptul statelor de a recurge la război şi Pal Briand-Kellog care interziceaducerea războiului ca mijloc al politicii internaţionale au încercat să "normeze" relaţe internaţionale între state.Pornind de la constatarea că în timpul marilor bătălii ale războiului mondiaregulile impuse pe planinternaţional fuseseră în mică măsură respectate de beligeranţi, apare ideea necesităţireglementări alerăzboiului, în special pentru protejarea necombatanţilor, dar şi a comportamenului combatanţilor pe timpul

ducerii luptelor, ori a tratamentului aplicat prizonierilor, răniţilor.După primul Război Mondial, Comisia de jurişti creată la Convenţia de pace de la Paris,919, a alcătuito listă care conţinea 32 de fapte considerate crime de război, începând cu omoruri şi me, terorism sistematic,violuri şi torturi aplicate civililor, deportarea civililor, folosirea degloanţe explozive sau gaze toxice şi asfixiante,otrăvirea apei etc.Tratatul de la Versailles din 1919 consacră răspunderea pentru încălcarea caracterului acru al tratatelor,cât şi pentru acte contrare legilor şi obiceiurilor războiului, discuţia purtse la un moment dat numai subaspectul judecării acestor crime de către tribunalele naţionale.

Un progres sensibil în ceea ce priveşte cristalizarea noţiunii de crime de război şi sonarea acestora aavut loc prin redactarea şi semnarea Tratatului de la Washington, dintre SUA, Imperiul Britanic, Franţa, Italia şiJaponia, cu privire la folosirea submarinelor şi a gazelor asfixiante întimp de război, cât şi prin Convenţia de laGeneva din 27 iunie 1929, privind îmbunătăţirea soartei răniţilor şi bolnavil rândul armatelor aflate încampanie.Între cele două războaie mondiale a fost adoptat Protocolul de la Geneva,


22/82

din 1925 privind prohibireaîntrebuinţării în război a gazelor asfixiante, toxice sau similare şi a mijloacelor baclogice.Cel de-al doilea Război Mondial a obligat istoria universală să înscrie o pagnă neagră pentru umanitate,monstruozităţile comise nefăcând cinste omenirii.S-a ajuns la concluzia necesităţii constituirii unor tribunale internaţionalead-hoc pentru tragerea larăspundere a vinovaţilor de comiterea celor mai mari atrocităţi înregistrate până atuncvel mondial (Nürnberg,Tokyo).

Conceptul de crimă de război a fost extins în continuare prin convenţiile de la Geneva in 12 august 1949cu privire la victimele de război, cât şi prin Protocolul din 8 iunie 1977, adiţional l aceste convenţii.Art.50 al Convenţiei introduce o distincţie între faptele cu caracter de crime de război şi care pot fijudecate pe plan naţional şi acele încălcări care prezintă un pericol deosebit, constitcrime universale, care cadsub jurisdicţia tuturor părţilor semnatare. Acestea din urmă au fost denumite "infracţi grave".Semnificativ este şi faptul că, în cel de-al 4-lea alineat, care tratează ifracţiuni grave pe un teritoriuocupat, printre altele a fost inclusă şi crima de apartheid, care fusese în prealabil

incriminată şi printr-o Convenţiespecială adoptată sub auspiciile Naţiunilor Unite.În ceea ce priveşte conceptul de crime împotriva umanităţii, cristalizarea acestuia este origine recentă,definirea lor fiind făcută prin art. 6 lit.c din Statului Tribunalului militar internaţional de la Nuremberg cât şi prinLegea nr. 10 a Consiliului Suprem de Control Aliat al Germaniei acestea privesc acţiunile cu caracter de maximăviolenţă dirijate împotriva unei populaţii civile şi sunt interzise, fie că au fost comcursul unui conflict armat cucaracter internaţional, fie că au fost comise în cursul unui conflict cu caracter intern.Deosebirile dintre crimele de război şi crimele împotriva umanităţii constau

ceea că ultimele pot ficomise atât în situaţii de conflict armat (situaţii proprii în exclusivitate crimelor dboi) cât şi pe timp de pace;de asemenea crimele contra umanităţii pot fi comise numai împotriva populaţiei civile, u şi împotriva membrilorforţelor combatante; în al treilea rând crimele de război nu includ decât faptele comisotriva forţelor adverse,pe când crimele împotriva umanităţii includ şi faptele comise împotriva propriilor cetăÎn prezent, crimele împotriva umanităţii sunt reglementate de Convenţia pentru prevenir reprimareacrimei de genocid, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluţia 260/III din 09.12.1948. În baza art.2 dinConvenţie: genocidul se referă la oricare din actele de mai jos, comis c

u intenţia de a distruge în totalitate saunumai în parte un grup naţional etnic, rasial sau religios, cum ar fi:a). Omorârea membrilor unui grup;b). Atingerea gravă a integrităţii fizice sau mentale a membrilor unui grup;c). Supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care antrenează distrugeizică totalăsau parţială;d). Măsuri care vizează scăderea natalităţii în cadrul grupului;e). Transferarea forţată a copiilor dintr-un grup într-altul.În cel de-al treilea articol sunt enunţate actele ce vor fi pedepsite:


23/82

a). Genocidul;b). Înţelegerea în vederea comiterii genocidului;c). Incitarea directă şi publică la comiterea unui genocid;d). Tentativa de genocide). Complicitatea la genocid.

14. Justitia la nivel European ± Institutii abilitate

De-a lungul timpului, paginile istoriei au fost pline de conflicte, de razboaie, de crime teribile si atrocitati, care aulasat în urma victime nevinovate. Aceste lucruri au întarit ideea crearii unei justitii internationale care sa fie maipresus de interesele statelor. Datorită faptului că au fost comise, de multe ori, crime care au depăşit graniţelejurisdicţiei naţionale, se impunea înfiinţarea unei jurisdicţii internaţionale, având cnaţie specială pedepsireaşi eventual prevenirea săvârşirii unor asemenea crime.

Primele Tribunale care au fost create in scopul combaterii acestor fenomene infractionale care au lezat in principalo valoare sociala fundamentala : pacea si omenirea , au fost : Tribunalul Milit

ar International de la Nurenberg ,care a fost primul tribunal infiintat , Tribunalul Militar International pentruOrientul Indepartat , Tribunalul PenalInternational pentru Fosta Iugoslavie , Tribunalul Penal pentru Rwuanda.Tribunalul International Penal pentru Fosta Yugoslavie a fost infiintat prin hotararea 827 a Consiliului de Securitateal O.N.U. Aceasta hotarare a fost aprobata la 23 mai 1993 in urma gravelor incalcari a drepturilor omului comisepe teritoriul fostei Iugoslavii inca din anul 1991 , si ca raspuns la amenintarile la adresa pacii si a securitatiiinternationale cauzate de aceste incalcari.Pe baza Raportului Secretarului General al O.N.U., Consiliul de Securitate a adoptat rezoluţia nr.808 din 22

februarie 1993 prin care se hotăra înfiinţarea unui Tribunal Internaţional, ir Secretarul General era rugat săprezinte propuneri concrete şi opinii adecvate, pentru implementarea rapidăşi efectivă a acestei hotărâri, ţinândseama şi de sugestiile prezentate de statele membre ale O.N.U.Pe baza unor asemenea propuneri şi a studiului efectuat de către Secret

arul General al O.N.U.privind înfiinţarea unui Tribunal Internaţional, luând cunoştinţă de numeroasele aspectice şi politice pe carele implică instituirea unei asemenea instanţe, Consiliul de Securitate prin Rezoluţianr. 827 din 25 mai 1993 a decis¹stabilirea unui Tribunal Penal Internaţional pentru judecarea persoanelor prezumate responsabile de încălcări

grave ale Dreptului Umanitar Internaţional, comise pe teritoriul fostei Republici Socialiste Federative Iugoslavia,începând cu 1 ianuarie 1991º.Totodată, prin această rezoluţie a fost stabilit şi Statutul Tribunalului I

ternaţional pentru fostaIugoslavie. Acesta a fost constituit ca organ subsidiar al Consiliului de Securitate, în temeiul articolului 29 din CartaO.N.U.Sediul Tribunalului Internaţional a fost stabilit la Haga.


24/82

Potrivit Statutului, Tribunalul Internaţional era compus, iniţial, din 11 judecători aleşi pe o perioadă depatru ani, cu dreptul de a fi realeşi, de către Adunarea Generală a O.N.U., la propunerea Consiliului de Securitate, depe o listă de 22-23 de persoane, întocmită de către Secretarul General, pe baza nominalzărilor făcute conform unorcriterii care să garanteze competenţa şi obiectivitatea acestora. Dacă la început cei 1udecători, câţi au fost iniţial,erau repartizaţi în două Camere de primă Instanţă, compuse din trei judecători şi o Cam, compusă dincinci judecători, ulterior, această situaţie s-a schimbat.

În prezent, Tribunalul Internaţional este alcătuit din 16 judecători permanenţi şi 27 decători ad-litem.De asemenea, Procurorul Tribunalului este numit de către Consiliul de

Securitate, pe bazapropunerii Secretarului General O.N.U., tot pentru o perioadă de patru ani, fiind ajutat de personalul necesar,numit, la propunerea sa, de către acelaşi Secretar General.La 11 februarie 1994 a fost adoptat Regulamentul de procedură al Trib

unalului, de cătrejudecătorii acestuia, fără să existe nici un precedent pe care aceştia să sată baza în momentul selectării şiredactării regulilor. Operaţiunea de selectare a regulilor a avut loc într-un interval scurt de timp, deoarece, fără

acestea Tribunalul nu ar fi putut demara activitatea sa de sprijinire a reinstaurării păcii în Balcani. Aceasta a dus lanecesitatea adaptării constante a regulilor de procedură şi probe, la evoluţi practicii judiciare, pe parcursulactivităţii TPIY, în vederea accelerării procedurilor.

Competenţa ratione personae a Tribunalului este limitată la persoanele fizice autori, coautori, complici şiinstigatori ± care au comis ± încălcări grave ale dreptului internaţional, fără a se prculparea unor grupuriinstituţionalizate.Potrivit Statutului, Tribunalul Internaţional pentru fosta Iugoslavie apl

ică normele Dreptului

Internaţional Umanitar, care fac parte, neîndoielnic din dreptul cutumiar, pentru a nu se contesta anumite normeale convenţiilor scrise la care unele state nu sunt părţi.Din punct de vedere al competenţei ratione materiae, spre deosebire de

Tribunalul de laNürnberg, competenţele sale se întind inclusiv la cazuri de crime, săvârşite diţiile de conflict intra-statal, nunumai în condiţii de conflictele internaţionale. Procedura Tribunalului estepublică, potrivit articolului 21 şi 22 alStatutului.Referitor la competenţele ratione temporis şi ratione loci, Tribunalul va judeca c

rimele comise peteritoriul fostei Republici Federale Yugoslave, începând cu data de 1.01.1991.

Tribunalul nu dispune de o forţă poliţienească proprie, bazându-se pe continteleinternaţionale de menţinere a păcii, cum ar fi KFOR şi SFOR. Judecătorul frez Claude Jorda este preşedinteleTribunalului, iar Carla del Ponte este procurorul şef. Tribunalul nu poate judecasuspecţi în absenţa acestora şi nicinu poate solicita pedeapsa capitală. Pedeapsa maximă este închisoarea pe viaţă.

In prezent singura institutie abilitata pentru a judeca, este Curtea Penala Internationala de la Haga, numita uneori


25/82

si Tribunalul de la Haga. Aceasta Curte Internationala penala este o justitie internationala permanenta, cu sediul laHaga in Olanda. Menirea si scopul acestei Curti este de a judeca personae care au comis genociduri, crime derazboi si crime impotriva umanitatii..In prezent curtea este compusa din 28 de magistrati care au fost investiti in functie pe 11 martie 2003 , dintrecare in rangul cel mai inalt este canadianul Phillippe Kirsch

15. Motivaţi şi justificaţi apariţia dreptului internaţional cu caracter penal.Amploarea deosebită a fenomenului infracţional în societatea contemporană, atingerile tt mai frecvente aduseunor valori care interesează comunitatea internaţională în ansamblu ori vizeazinteresele unui număr mare destate, ca şi apariţia criminalităţii organizate ce depăşeşte graniţele internain reţele infracţionale ceacţionează pe teritoriul mai multor state, stau la baza constituirii şi dezvoltării DIP, ca expresie a coordonăriieforturilor de interzicere şi reprimare a faptelor antisociale dăunătoare legalităţii şi progresului întregii societăţiumane contemporane.

DIP este necesar pentru menţinerea păcii şi securităţii întregii umanităţi precum şi preaîn conformitate cu normele dreptului şi ale moralei a raporturilor dintre state, pentru existenţa şi perenitatea unorvalori fundamentale ale omenirii.O deosebită importanţă asupra constituirii DIP au avut-o încercările de a lia războaiele şi de a leumaniza. Prima formulare a principiului limitării dreptului prioritar se întâlneşte în preambulul Declaraţiei de laSankt-Petersburg din 1868, în care se fixa că scopul războiului este depăşit dacă se foc ªarme care ar agrava înmod inutil suferinţele oamenilor scoşi din luptă sau ar face moartea lor inevitabilăº.Răspunderea pentru infracţiunile comise în timpul primului război mondial a căpătat o i

anţă reală dupărăzboi, figurând în preliminariile Tratatului de la Versailles.Acest prim război mondial a fost un veritabil punct de plecare a uneiintense activităţi doctrinare îndomeniul DIP. Pentru unii, declanşarea Marelui Război a sunat dezgheţul dreptului internaţional. Aşa cum amarătat şi anterior, după primul război mondial, DIP s-a îmbogăţit cu noi rei cu privire la interdicţiile şirestricţiile din domeniul dreptului războiului. Tot în acea perioadă au fostadoptate noi Convenţii privindreprimarea şi sancţionarea infracţiunilor internaţionale.Dintre Convenţiile internaţionale referitoare la reprimarea şi colaborarea internaţională pentru

sancţionarea unor infracţiuni cu caracter interstatal menţionăm: Convenţia pentru suprimarea comerţului cu femei şi copii 1921; Convenţia pentru represiunea traficului de femei majore 1933; Convenţia asupra reprimării răspândirii şi traficului publicaţiilor obscene 1923; Convenţia referitoare la sclavie 1926; Convenţia internaţională pentru reprimarea falsului de monedă 1929; Convenţia asupra muncii forţate sau obligatorii 1930; Convenţia pentru reprimarea traficului ilicit al drogurilor dăunatoare 1936; Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea terorismului 1937.Evenimentul cel mai important al epocii pentru dezvoltarea DIP a fost Pa


26/82

ctul Briand-Kellogg (1928) princare statele condamnă recurgerea la război pentru tranşarea diferendelor internaţionale se obligă să renunţe larăzboi ca instrument de politică internaţională, în relaţiile lor mutuale.Primele idei de instituire a DIP ca ramură de drept de sine stătătoare au fost exprimate de juristul românVespasian V. Pella care a scris în 1935 Proiectul unui Cod penal mondial şi care este precursorul unor măsuriinternaţionale pentru reprimarea actelor de terorism, el fiind considerat artizanul acestor convenţii.

16. Comparaţie între principiul legalităţii din dreptul penal intern şi DIP.Se ştie că în dreptul penal intern printre principiile fundamentale figurează principiu legalităţii incriminării(Nullum crimen sine lege) şi principiul legalităţii pedepsei (Nulla poena sine lege).Potrivit acestor principii, nuexistă infracţiune dacă fapta nu este prevăzută de legea penală înainte de momentul săvespectiv nici opedeapsă nu poate fi aplicată dacă ea nu era prevăzută de legea penală în sistemul de p şi pentru fapte denatura celei săvârşite de către persoana ce urmează să fie sancţionată penal.În dreptul internaţional penal principiul legalităţii incriminării şi al legalităţii

rezultat dincombinarea celor două principii de drept intern, are un caracter cutumiar, ca un produs al practicii internaţionaleconstante şi al uniformizării reglementărilor penale ale statelor civilizate.Evident, în lipsa unei legislaţii universale sistematizate ca în dreptul intern, exi

stenţa incriminării anumitorfapte se constată în dreptul internaţional penal printr-o analiză complexă a tuturor izrelor principale aledreptului internaţional (cutuma, tratatele, principiile fundamentale), recurgându-se, totodată, şi la datele oferitede doctrina şi de jurisprudenţă şi în mod obligatoriu făcându-se trimiteri la dreptul il statelor în ce priveştepedeapsa ce urmează să fie aplicată.

Astfel, Tribunalul Internaţional de la Nürnberg a avut de demonstrat că până la al doa război mondialrăzboiul de agresiune era deja interzis de dreptul internaţional, iar crimele săvârşiteimp de război erau interziseprin convenţiile deja existente (din 1864, 1929 şi 1907(; în ce priveşte pedepsele ce umau a fi aplicate, Tribunalul arecurs la legislaţia internă a statelor implicate în sancţionarea criminalilor de războÎn aceste condiţii, s-ar putea spune că în dreptul internaţional penal principiul tre

e reformulat înmaxima ¹Nullum crimen sine jureº.Acceptat ca principiu fundamental al dreptului internaţional penal, principiul l

egalităţii incriminării şi allegalităţii pedepsei a fost înscris şi în importante documente politico-juridice intern

ale. În acest sens,Declaraţia universală a dreptului omului cuprinde acest principiu ca pe una din garanţiile fundamentale cu caracterjudiciar, prevăzând că ¹Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în tul în care ele au fostsăvârşite, nu constituiau un act delictuos potrivit dreptului intern sau internaţional.De asemenea, nu se va aplicanici o pedeapsă mai aspră decât aceea care era aplicabilă în momentul în care a fost coctul delictuosº .


27/82

17. Comentaţi principiul umanismului în reglementarea juridico-penală internă şi internală.

Principiul umanismului. Acest principiu presupune ca întreaga activitate de cooperare internaţională în materiepenală să pornească de la interesele fundamentale ale omului, acesta, împreuncu drepturile şi libertăţile saleocupând locul central în cadrul activităţii de cooperare la nivel naţional şi int

nal de apărare socială. Acestprincipiu a fost consacrat în unele documente internaţionale, cum ar fi: ¹Pactul internaţional cu privire ladrepturile civile şi politice ± art. 7º, ¹Declaraţia Universala a Drepturilor Omului ± 5º, ¹Convenţia împotrivatorturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane, ori degradante ± art. 10º, ¹Convenţia Europeanăa Drepturilor Omului ± art. 3º, ¹Convenţia privind transferarea persoanleor condamnateºtc.Astfel, în baza acestui principiu, România poate refuza acordarea unei cereri de c

ooperare internaţionalăîn materie penală dacă sunt indicii că viaţa, integritatea corporală şi sănăoanei solicitate sunt puse în

pericol.Având în vedere cele menţionate, guvernată de aceste reguli ridicate la rag de principii, cooperareainternaţională în materie penală se desfăşoară într-un mod organizat şi bine dar totuşi deschisă la noireguli care să sublinieze tendinţa statelor de a se unifica în lupta internaţională împa criminalităţii.

18. Comentaţi principiul prevenirii faptelor prevăzute de legea penală în reglementareajuridico-penală internăşi internaţională

Legea penală, prin conţinutul său şi sancţiunile prevăzute asigură o prevenţie generalăileconcrete în care sunt pronunţate pedepse penale se realizează o prevenţie specială faţă condamnat. Astfel,prevenirea infracţiunilor se realizează prin măsuri speciale de publicitate la data promulgării legii cât şi ulterior,printr-o susţinută propagandă juridică precum şi prin aplicarea de pedepse corespunzătoelor care au săvârşitfapte penale.Prevenirea faptelor prevăzute de legea penală se realizează într-o măsură considerabilăluarea unor măsuride siguranţă, ca sancţiuni de drept penal, deoarece aceste măsuri, înlăturând anumite sericol ce-au fost

remarcate cu prilejul săvârşirii faptei penale, previn săvârşirea unor noi infracţiuni făptuitor.Problema prevenirii faptelor prevăzute de legea penală trebuie abordată şi interpretatăontextul mai larg alprevenirii infracţiunilor, prin măsurile complexe ce se adoptă pe plan social, economic şi juridic, pornind de lastudierea şi identificarea cauzelor şi condiţiilor care determină şi/sau favorizează săor infracţiuni.Noul Cod penal, prin conţinutul său şi sancţiunile prevăzute este de natură să asigure nţie generală


28/82

prin măsuri speciale de publicitate anterior datei de intrare în vigoare cât şi ulterio prin aplicarea de pedepsecorespunzătoare celor care au săvârşit fapte incriminate de acesta..După cum se ştie, îipiile fundamentaleale dreptului penal îşi au originea şi alte reguli, limitate doar la anumite laturi ale reglementării juridice penale, la oanumită instituţie a acestuia, numite de la caz la caz, generale, speciale sau instituţionale, cum sunt, spre exemplu,cele referitoare la aplicarea legii penale în timp şi spaţiu.În legătură cu aplicarea legii penale în timp şi spaţiu, noul Cod penal modifică ordinementării, dând

prioritate dispoziţiilor referitoare la aplicarea legii penale în timp în raport cu cele care reglementează aplicarealegii penale în spaţiu. În adoptarea acestei reglementări s-a avut în vedere nu numai tiţia noastră (toatecodurile penale române de până la cel din 1969 au dat prioritate aplicării legii penale timp), experienţa legilorpenale străine (toate aceste legislaţii consacră prioritatea aplicării legii penale în p) dar şi un argument raţional;pentru a se putea vorbi de o aplicare în spaţiu a legii penale trebuie ca mai întâi, acasta să existe, voinţalegiuitorului să capete forma de lege, devenind obligatorie pentru toţi destinatarii legii penale.Noul Cod penal formulează principiul neretroactivităţii şi excepţia de la acest princip

retroactivitatea legii penaleîn acelaşi articol 5 unde în alin.1se arată că legea penală nu se aplică faptelor care,a când au fost săvârşite,nu erau prevăzute ca infracţiuni(neretroactivitatea legii penale) iar în alin.2 se prevede că legea penală nu se aplicăfaptelor săvârşite sub vechea lege, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.În domeniul dreptului penal şi al dreptului procesual penal, la iniţiativa Comisiei Europene, un grup de experţi apregătit în perioada 1995 ± 1996, lucrarea intitulată generic ¹Corpus Jurisº care a av scop principal elaborareaunor principii directoare în materie de protecţie penală a intereselor financiare aleUniunii Europene, în cadrulspaţiului juridic european.¹Corpus Jurisº a identificat şase principii directoare, ales

dintre principiile cel mai desîntâlnite în constituţiile statelor membre şi rezultate din jurisprudenţa celor două cuene (o Curte deJustiţie şi una de Conturi).D intre principiile cele mai des întâlnite, considerate ¹tradiţionaleº, comune sisteme juridice penalecontinentale, au fost preluate trei principii de drept penal material şi anume, legalitatea incriminării şi apedepselor, răspunderea penală personală şi proporţionalitatea pedepselor la care s-a at un principiu degaranţie procedurală ± dreptul la un judecător. Au fost identificate şi două principii principiul teritorialităţiieuropene (principiu de drept penal material) şi principiul procedurii contradictor

ii (de procedură penală).

19. Comentaţi principiul infracţiunea ± unic temei al răspunderii penale în reglementarjuridico-penală internăşi internaţională.Acesta este prevăzut expres în art. 17 al. 2 C. Pen. Conform acestei re


29/82

guli, DPI funcţionează ca o garanţie alibertăţii persoanei, căci fără săvârşirea unei infracţiuni nu se poate antrena răspund Conform acestui principiu, dreptul penal respinge aşa±zisa răspundere obiectivă pentr o faptă săvârşităfără vinovăţie sau pentru o faptă care nu îndeplineşte cumulativ toate cele trei condiţe de lege.În doctrina dreptului penal au existat la un momentdat voci care sugerau aplicar

ea de sancţiuni penale şiatunci când exista doar o stare de pericol a persoanei (aşa numitele măsuri ante delictum), fără ca persoana încauză să fi comis vreo infracţiune. Desigur că această concepţie aparţine unui sistem d

penal totalitar, careîncalcă flagrant libertatea persoanei.Transpus în lumina dreptului penal internaţional, acest principiu subliniază

ideea conform căreia, stateleîn activitatea de cooperae în materie penală, trebuie să prevadă în cuprinsuatatelor pe care le încheie dublaincriminare, ceea ce nu lasă loc unei încălcări a libertăţii persoanei.

20. Comentaţi principiul personalităţii răspunderii penale în reglementarea juridico-peinternă şiinternaţională.Deşi nu este prevăzut expres în cuprinsul niciunui tratat internaţional în materie pena

xistenţa lui se deduce dincondiţiile privind răspunderea penală în DPI. Este o regulă ce guvernează întreg sistemrept penal, conformcăruia fiecare trebuie să răspundă personal pentru faptele sale.Dacă în cursul judecăţii, instanţa constată că persoana trimisă în judecată

infracţiunea, se vadispune achitarea acesteia conform art. 11 pct. 2, lit. a, raportat la art. 10 lit. c C.p.p.În dreptul intern este, în general, recunoscut că răspunderea penală incumbă oanei care a săvârşit fapta,indiferent de poziţia acesteia (autor, instigator, complice) în procesul infracţional. Principiul este recunoscut şi în dreptul internaţional penal. În acest cadr

se pun unele probleme, înspecial în legătură cu situaţiile în care se comit infracţiunile aşa-zise ¹dare, prin natura lor, nu pot fisăvârşite decât de către persoanele care acţionează în numele şi în contul statului.Acţionând în calitate de agenţi ai statului, persoanele respective pot săvârşi infrac

ernaţionale oride câte ori decid, ordonă sau execută acte incriminate de dreptul internaţional penal, um ar fi declanşarea unuirăzboi de agresiune, violarea angajamentelor asumate pe plan internaţional în timp de pace, nerespectarearegulilor de ducere a războiului sau ordonarea unor crime de război ± deportarea populaţiei civile, executarea debombardamente nediferenţiate, execuţii în masă sau fără judecată etc.

Răspunderea proprie a unor asemenea persoane care nu acţionează în interes personal, i în îndeplinireaunor însărcinări de stat, se bazează pe faptul că orice hotărâre cu urmări e, orice faptă de acea naturăaparţine oamenilor persoane bine determinate care, indiferent în ce calitate s-ar afla şi indiferent deresponsabilităţile pe care le au, trebuie să acţioneze în cadrul normelor lee, să se conformeze interdicţiilorimpuse de legea penală. Pe de altă parte, singura represiune reală eficientă este aceeacare loveşte pe adevăraţii


30/82

vinovaţi de încălcarea obligaţiilor internaţionale.De

295871658-270529388-Anul-III-Drept-International-Penal-Subiecte-pdf.txt

Documents

Transcript of 295871658-270529388-Anul-III-Drept-International-Penal-Subiecte-pdf.txt