29032014

17
Sâmbătă, 29 martie 2014, Anul XXV, Nr. 7147, editat la Satu Mare, 16 pagini, 1 leu  Judeţul Sa tu Mare colaborează în domeniul sănătăţii cu Austria de Jos PAG . 4 PAG . 16 EVENIMENT Târgul de turism de la Grand Mall și-a deschis ieri porţile T raian Băsescu a ținut să  precize ze la bilanțu l SRI că nu a folosit niciodată în bătălia politică informațiile pri- mite de la serviciile secrete. În tra- ducere liberă, am putea spune,  potrivit unui proverb românesc , “chelul își pune mâna în cap” . Ni- meni din țara asta nu c rede că Băsescu nu a exploatat la maxi- mum notele informative primite de la SRI sau SIE ( poate doar ta- libanii băsiști, care cred orbește în zisele președintelui fără a cerceta). Mai mult, am putea spune că Bă- sescu s-a dovedit a fi cel mai efi- cient demnitar român, poate din 1990 încoace, în manipularea informațiilor puse la dispoziție  prin rapoartele serviciilor secrete. Potrivit surselor noastre, însuși șeful statului ar fi dispus, în multe cazuri, întocmirea unor rapoarte despre diferite medii politice, nu numai din zona adversarilor poli- tici (cum ar fi PSD), ci chiar din tabăra sa (PDL). Există deja le- gendă în spațiul politic despre te- merile înregistrate în rândul liderilor PDL, care ar fi la mâna lui Traian Băsescu, tocmai grație informațiilor culese de anumite servicii secrete. continuare în pagina 2 Primarii, instruiţi pentru alegerile europarlamentare PAG. 5 6 4 2 4 2 3 6 0 0 0 0 1 8 Editorial Cine-l crede pe Traian Băsescu? cotidianul sătmărenilor  www.gazetanord-ve st.ro www.nordvest-tv.ro MARIUS OPROIU P rof esorii naveti ști își primesc banii Olimpia se va afla azi în faţa unui duel interesant, între două formaţii de pe podium. De la ora 11.00, pe stadionul municipal din Satu Mare se anunţă o confruntare din care ambele combatante vor să iasă învingătoare: Olimpia şi CSM Rm. Vâlcea. În urma retragerii oltenilor de la FCU Craiova din campionat, Olimpia a urcat pe locul trei în clasa- ment, în timp ce oaspeţii de azi se află pe locul doi, la cinci puncte de CraiOlguţa, conform noului clasa- ment întocmit după retragerea formaţiei lui Mititelu. După declaraţiile antrenorului Tiberiu Csik, Olimpia le pregăteşte o surpriză oaspeţilor de la Vâlcea. Sperăm să fie una plăcută pentru noi, adică o victorie a galben-albaştrilor. SPORT  pag. 11 OLIMPIA RM. VÂLCEA, AZI, ORA 11 Să facem spectacol cu Vâlcea! PAG. 3 România va trece în noaptea de sâmbătă spre dumi- nică la ora de vară. Ora oficială de vară este aplicată între ul- tima duminică din luna martie și ultima duminică din octom- brie. Pent ru trecerea la ora de  vară , ceas urile vor fi date în- ainte cu o oră, astfel că dumi- nică 30 martie, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurtă zi din an. După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, dif erenţa dintre ora oficială a României și Timpul Universal (numit im-  propri u și GMT ) va fi de trei ore. Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 și apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii natu- rale și reducerea iluminatului artificial. România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de vară

description

29032014

Transcript of 29032014

  • 5/28/2018 29032014

    1/16

    Smbt, 29 martie 2014, Anul XXV, Nr. 7147, editat la Satu Mare, 16 pagini, 1 leu

    Judeul Satu Mare colaboreaz ndomeniul sntii cu Austria de Jos

    PAG. 4

    PAG. 16

    EVENIMENTTrgul de turismde la Grand Mall

    i-a deschisieri porile

    Traian Bsescu a inut sprecize ze la bilanu l SRIc nu a folosit niciodat nbtlia politic informaiile pri-mite de la serviciile secrete. n tra-ducere liber, am putea spune,potrivit unui proverb romnesc ,chelul i pune mna n cap. Ni-meni din ara asta nu crede cBsescu nu a exploatat la maxi-mum notele informative primitede la SRI sau SIE ( poate doar ta-libanii bsiti, care cred orbete nzisele preedintelui fr a cerceta).Mai mult, am putea spune c B-sescu s-a dovedit a fi cel mai efi-

    cient demnitar romn, poate din1990 ncoace, n manipulareainformaiilor puse la dispoziieprin rapoartele serviciilor secrete.Potrivit surselor noastre, nsuieful statului ar fi dispus, n multecazuri, ntocmirea unor rapoartedespre diferite medii politice, nunumai din zona adversarilor poli-tici (cum ar fi PSD), ci chiar dintabra sa (PDL). Exist deja le-gend n spaiul politic despre te-merile nregistrate n rndulliderilor PDL, care ar fi la mnalui Traian Bsescu, tocmai graieinformaiilor culese de anumiteservicii secrete.

    continuare n pagina 2

    Primarii, instruiipentru alegerileeuroparlamentare

    PAG. 5

    6 4 2 4 2 3 6 0 0 0 0 1 8

    Editorial

    Cine-l crede pe

    Traian Bsescu?

    cotidianul stmrenilor

    www.gazetanord-vest.ro www.nordvest-tv.ro

    MARIUS OPROIU Profesorii navetitii primesc banii

    Olimpia se va afla azi nfaa unui duel interesant, ntre douformaii de pe podium. De la ora11.00, pe stadionul municipal dinSatu Mare se anun o confruntaredin care ambele combatante vor sias nvingtoare: Olimpia i CSMRm. Vlcea.

    n urma retragerii oltenilorde la FCU Craiova din campionat,Olimpia a urcat pe locul trei n clasa-

    ment, n timp ce oaspeii de azi seafl pe locul doi, la cinci puncte deCraiOlgua, conform noului clasa-ment ntocmit dup retragereaformaiei lui Mititelu. Dupdeclaraiile antrenorului TiberiuCsik, Olimpia le pregtete osurpriz oaspeilor de la Vlcea.

    Sperm s fie una plcut pentru noi,adic o victorie a galben-albatrilor.SPORT pag. 11

    OLIMPIA RM. VLCEA, AZI, ORA 11

    S facem spectacol cu Vlcea!

    PAG. 3

    Romnia va trece nnoaptea de smbt spre dumi-nic la ora de var. Ora oficialde var este aplicat ntre ul-tima duminic din luna martiei ultima duminic din octom-brie. Pentru trecerea la ora devar , ceas urile vor fi date n-ainte cu o or, astfel c dumi-

    nic 30 martie, care va avea 23de ore, va fi cea mai scurt zidin an. Dup ce ceasurile vor fi

    date nainte cu o or, dif erenadintre ora oficial a Romnieii Timpul Universal (numit im-propri u i GMT ) va fi de treiore. Pe perioada lunilor de var,cnd soarele rsare la ora 4.30i apune la ora 20.00, s-a recursla aceast convenie, aplicat nRomnia din anul 1979, pentru

    folosirea optim a luminii natu-rale i reducerea iluminatuluiartificial.

    Romnia trece n noaptea de smbtspre duminic la ora de var

  • 5/28/2018 29032014

    2/16

    2/ Smbt, 29 martie 2014OpiniiGazeta de Nord-Vest

    112 - Urgene807777 - Poliia959 - Poliia de Frontier769760 - Jandarmeria711212 - Pompieri710690 - Biroul Anticorupie741111 - Ambulana750481 - Sntate public727050 - Spitalul judeean715695 - Spitalul municipal712795 - Agenia TAROM768830 - Protecia Copilului736240- Comisariatul pentruProtecia Consumatorilor0261-721.051, 0734-221.096 -Apaserv929 - Electrica0265.200.928 - E.ON Gaz759081 - Transurban768704 - Informaii CFR711002 - Agenia CFR951 - Informaii speciale971 - Internaional991 - Urban0361. 407733 - Nord-Vest TV715945 - Radio Transilvania0361 - 400100 - Radio 10745-049715 - Taxi marfa0261-711002 - Agenia de Voiaj0742-708708 - POSZETINTERVENII CAZANE759081 - Transurban768704 - Informaii CFR711002 - Agenia CFR951 - Informaii speciale971 - Internaional

    991 - Urban0744.507.026, 0733.507.026 -Tractri auto NON STOP

    Telefoane utile

    Remember

    Maxima zilei

    Calendar religios

    CLINICA

    SFNTULANTONLuni - Vineri09:00 - 20:00

    Smbt - Duminic08:00 - 20:00

    Telefon 0261-713333

    www.clinicasfantulanton.ro

    Urgene stomatologiceNON-STOP

    Azi este

    Smbt, 29 martie 2014ziua 88 a anului

    Dac nu este un pre de pltit,atunci acest lucru nu prezintnici o valoare.

    (Albert Einstein)

    Soarele rsare la 6 i 2 minute,apune la 18 i 40 minute.

    Urgene stomatologice

    Smbtortodox - Sf. Cuv. Mc. Marcu, Ep.Aretuselor;romano - catolic - Sf. Eustasie, ep.greco - catolic - Sf. M. Marcu alAretusei;

    Duminicortodox- Sf. Cuv. Ioan Scrarul;

    Sf. Prooroc Ioad; Sf. Euvula.romano - catolic - Sf. Ioan Cli-mac (Scrarul), ab.greco - catolic - Sf. Ioan Scrarul

    2004 - apte ri din Europa deEst, printre care i Romnia, audevenit membre NATO.

    CONFESIUNI PAMFLETARE

    COMUNICAREA MAMA NOASTR CEA DETOATE ZILELE

    DUMITRU IMERMAN

    Fr ajutorul comunicrii,fie n familie sau n spaiul public, suntem, devenim nite fiine debusolate,

    stresate, anxioase i lipsite de consistena tririlor intense, productive. Demulte ori, minimalizm comunicareainterpersonal, o terfelim i o ignormn fel i chip, datorit infaturii, orgoliului personal, vedetismului, poziieisociale...sau averii i a banului din lad,din banc, m rog... carei confersiguran i personalitate. Incredibil,dar adevrat ! Nui aa ? Pi, cnd aibani, la cei mai trebuie i comunicare? Pe la noi, nc se mai poart consolarea: Noi muncim, nu gndim ! formul motenit din vremuri imemoriale.

    Depersonalizarea uman,datorit lipsei de comunicare i de res

    pect fa de mesajul transmis, druitspre analiz, se finalizeaz de multe oricu adevrate suprri transformate ncomentarii dramatice. Ai vrea s spuice crezi sau ceea ce ai constatat, dar demulte ori nai cui s comunici cteceva din observaiile tale, bine intenionate de altfel. De aceea oamenii cuidei se refugiaz n prudena cuvintelor: Spun ceea ce cred, dar nu spunceea ce gndesc ! . Avem i oamenigeneroi, altruiti, care sau ncumetat,au avut curajul si expun un punctde vedere, dar sau ales cu dezamgirigreu de suportat. Am avut ocazia sstau de vorb cu astfel de oameni, careau ajuns la concluzia c e mai bine srmn n ptrica lor, ca nite roboei, si execute prticica lui dintro lucrare sau alta i nimic mai mult.De fapt, aceti oameni nu mai coboar n arena vieii pentru a lupta nechip, pentru un ideal sau un deziderat strategic, care s duc la dezvoltarea unui segment al societii n caretriesc. Aceti oameni sunt dezamgiii stau retrai n goacea lor, n celulalor, fr entuziasm i perspectiv. Alii,nici mcar nu bag de seam ct deimportant este comunicarea cea detoate zilele.

    n familie, n dragoste se ntmpl adevrate drame, datorit lipsei decomunicare i a culturii necesare n vederea decodrii, nelegerii mesajelor.Emitorul, adic brbatul sau femeia,transmite celuilalt o informaie saumai multe menite s rezolve o situaie,complicat, vital, n care se afl fami

    lia. Receptorul, adic brbatul sau femeia, nu este atent i nu proceseaz,nu analizeaz informaiile, ba uneorinu le nelege, motiv pentru care emitorul, adic brbatul sau femeia, setransform n: profesor, psiholog, moderator etc. Cu ct emitorul ncearc s explice soluiile pe care acestale ntrevede, cu att prpastia dintrecei doi se adncete i se transform nbalaur cu apte capete , de nu se mainelege om cu persoan . n loc sintervin dialogul calm, cumptat inelept, ntre cei doi factori ai comunicrii familiale apar tot felul de invective, afirmaii, comparaii, care de caremai pctoase, de genul: Bine c etitu detept, deteapt ! ! Plec la mama,nu mai suport ! Dac tiam ce om saufemeie eti mai bine rmneam nensurat sau nemritat...etc. . Cndcolo, vinovat de toat hrmlaia enumai lipsa de comunicare inteligenti implicit de gndire. De la o idee ne

    vinovat, propus de unul dintre emitori: brbatul sau femeia,comunicarea civilizat, analitic dac

    vrei, care ar fi trebuit s aib loc, satransformat n afirmaii sterile, paralele, care nu se ntlnesc niciodat, cai liniile de cale ferat. Uneori noaptea e un bun sftuitor ...emitorul ireceptorul dorm mpreun, iar diminea soarele rsare pentru toi aicasei i, culmea, comunicarea eficienteste primit cu braele deschise, iar

    prostia adoarme temporar...Comunicarea n cazul ndrgos

    tiilor poate s fie uneori distorsionat

    de: lipsa banilor, a averii, ce i ct mprim ntre familii, ct ai tu, ct ameu, nam eu, dmi tu...i uite aa,Marea Dragoste de la nceputul prieteniei se preschimb ntro trguial,ca la ua cortului. Da, cteodat audreptate i legile nescrise de altdat,

    potrivit crora, fr o r de avere nupoate fi ntreinut flacra dragostei.Dar i viceversa e valabil, adic dragostea s fie susinut de o r deavere, de hrnicia celor doi i dorinade a nva ct mai multe, pentru a

    putea lupta mpreun cu provocrilevieii. Comunicarea, altdat susinut de numeroase declaraii de dragoste sub clar de lun, estecompromis de o comunicare suburban susinut de dragostea material,de tipul lui Ionde Liviu Rebreanu.ndrgostitul sau ndrgostita, care iubete n tain, din timiditate sau ruine, nu apeleaz la comunicareadirect cu alesul sau aleasa inimii. Zilele trec greu, suferina e mare...motiv

    pentru care de multe ori ndrgostitulsau ndrgostita, emitorii timizi,apeleaz la o comunicare pe care odezvolt cu un coleg sau o coleg declas. ndemnul, spre o comunicaresincer i deschis, sugerat de prieteniiapropiai, este vehement i interogativ: Tu ai vorbit cu el...? sauea...Spunei drag, cl iubeti, ce maituravura ! . V las pe dv. s analizai,s continuai aceast confesiune i s

    v reconsiderai punctul de vedere nceea ce privete comunicarea mamanoastr cea de toate zilele.

    DIRECTORSzasz Lorand

    DIRECTOREDITORIAL

    Voicu D. Rusu

    EDITORCOORDONATOR

    VictorConstantinovici

    Director fondatorIon Bledea

    REDACIA I ADMINISTRAIA:Bulevardul Transilvania nr.3TELEFON/FAX: 0361-407733E-MAIL: [email protected] PUBLICITATE: Ioan TimiPUBLICITATE: Bogdan Tulbure, AlexandraArdeleanDIRECTOR ECONOMIC: Ctlin Filip

    REDACTOREFCiprian Btea

    REDACTOREF-ADJUNCTFlorin Dura

    REDACTORILorena Georgi, Pavel Prodaniuc,Silvia Spanciu, Silvia Cseh,Dumitru imerman, Teodor Curpa,Florin Murean, Daniel ChioreanCOLABORATORIIoan Raiu, Ovidiu Suciu, TiberiuSabo, Valeriu Ioan ISSN 1221-0102

    ABONAMENTE se pot face prin Pot ifirma SC TradeHolding SRL (SatuMare, str. Mihai Viteazu nr. 32 - ncurte - tel. 0261-711731).

    DISTRIBUIE: Sebastian Bumb

    Tiprit laSC Solpress SRL

    Editat de SC Nord Vest TV Advertising SRLTEHNOREDACTARE : Cristian Bljean,Ctlin Secuianu, Daniel Chiorean

    DIRECTOR GENERAL GAZETA DE NORD VEST & NORD VEST TV: RZVAN MIRCEA GOVOR

    CORECTUR: tefan Chi

    Dar Bsescu a avut liber acces i la dosarele DNAsau Parchetul General i a controlat STS. i nu numai att.Premierul Victor Ponta acuza ieri faptul c Traian Bsescu abeneficiat din plin de informaii puse la dispoziie de serviciilesecrete. Presa a scris faptul c SRI l-ar fi ajutat foarte mult peTraian Bsescu n dosarul referendumului, prin care liderulPSD, Liviu Dragnea, a fost pus sub acuzare. Nu altfel am puteanelege modul extreme de urgent i de eficient n care s-au mo -bilizat procurorii DNA, oare de ce procurorii anticorupie austat total impasivi la masiva fraudare a alegerilor n 2009, cndprin voturi msluite, Traian Bsescu a obinut al doilea mandatde preedinte? Ne mai aducem aminte cum s-a pus n slujbalui Bsescu un alt serviciu special, STS, care a lucrat direct pen-tru PDL la aceleai alegeri. Atunci , toate datele legate de nu-merotarea voturilor au fost puse la dispoziiademocrat-liberalilor de ctre STS. Atunci, n noaptea de no-

    iembrie, Adriean Videanu cunotea foarte bine rezultatul vo-tului, dei, potrivit exit-poolurilor, Mircea Geoan era declaratnvingtor. Iar Videanu se luda, la telefon cu Viorel Hreben-ciuc (PSD), c are a cces la informaii de prim mn. Adic dela STS. n concluzie, numai naivii pot s cread minciunilespuse cu atta nonalan de Traian Bsescu. eful statului s-aaflat n fruntea serviciilor secrete, le-a controlat, le-a subordo-nat, acestea lucrnd eficient n interesul preedintelui.

    Cine-l crede pe Traian

    Bsescu?urmare din pagina 1

    RECOMANDRI NORD VEST TV

    Televiziunea care te respect!

    SMBTCINEMA NORD VEST TV astzi,de la ora 23:00Premier lm artistic: NOUA ORDINEMONDIAL n regia lui Duane A.McCoyNoua Ordine Mondial este povestea adou femei care triesc n vremea Apocalipsei. Sunt forate s fac o alegere, e triesc sub principiile Noii Ordini, e aleg smoar. Demi Holloway i ChristenBrooks. Generalul, cunoscut sub numelede Cancelar Suprem, ia lumea n stpnire pentru a condus de stpnul su,Aldo De Luca. Cancelarul Suprem ceretuturor oamenilor s depun un jurmntde credin i sunt obligai s primeascun semn care s i ateste ca ind cetenilegali ai Noii Ordini.

    DUMINIC

    GLASUL BISERICIIPAROHIA ORTODOX DECEBALn ediia din aceast duminic, de la ora

    17.00, l vei regsi de aceast dat pe profesorul Teodor Curpa la parohia ortodox din Decebal, unde mpreun cu

    preotul paroh, Mirea Iustin, v invit i pedumneavoastr s descoperii o nou parohie a judeului nostru ncrcat de tradiie i credin.

    CALEIDOSCOP DIN OACea mai important srbtoare a artitilor plastici din ara Oaului, vernisajul expoziiei anuale de arte vizualecontemporane Art Bunavestire, ediia a XXVIIIa, sa desfurat mariseara la Muzeul rii Oaului din Negreti Oa, n Galeria de Art Dr.Mihai Pop. Tot de Buna Vestire, laMnstirea Bixad a avut loc o slujbspecial la mplinirea a 25 de ani de laredeschiderea lcaului monahal.Toate acestea v invitm s le urmriin cadrul emisiunii CALEIDOSCOPDIN OA, care va fi difuzat duminic seara, de la ora 18.00, pe NORDVEST TV.

    PUBLICITATE i anunuri Satu Mare,str. Retezatului nr. 30 - tel./fax 0261/712240

  • 5/28/2018 29032014

    3/16

    3/ Smbt, 29 martie 2014 Actualitatea stmrean Gazeta de Nord-Vest

    Prefectura bag banii n buzunarelenavetitilor Graie interveniilor repetate ale Instituiei Prefectului, unele primrii le-au acordat dasclilor banii pentrunavet

    Graie interveniilor repe-tate ale Instituiei Prefec-tului, prin largul concursal prefectului Eugeniu Avram, maimulte primrii din jude au datdrumul banilor pentru decontareanavetei cadrelor didactice. Poziiai aparine preedintelui Sindicatu-lui din nvmntul Preuniversi-tar (SIP), Ioan Drgan. Totui,acesta a ridicat o alt problem pri-

    vind plata sumelor ctigate de das-cli n instane, reprezentndtierile de salarii considerate ile-gale de ctre instanele de judecat.

    Conform celor declarate de IoanDrgan, unele primrii i-au struc-turat bugetele n aa manier ncts nu poat s plteasc acestesume, demers care este, n viziuneasindicalistului, profund ilegal.

    Prefectura a salvatsituaia

    Decontul navetei s-a sol-dat cu o seminalitate, a spus pree-dintele Sindicatului dinnvmntul Preuniversitar (SIP),Ioan Drgan, care a precizat cexist, totui, un numr de 23 de pri-mrii din jude care nu au dat nccurs acestor solicitri. Colegiinotri au beneciat de o parte dinrestanele pe anii trecui. A dori sspun c aici a fost i meritul Prefec-

    turii n acest sens. Am fcut apelurirepetate ctre Prefectur, Prefecturaa fcut apeluri repetate ctre locali-tile care nu au respectat decontulnavetei. S-a ajuns la o situaie ame-liorat, mbuntit, n sensul c totmai multe localiti pltesc naveta inu suntem pui n situaia s conti-num seria proceselor. Dar mai suntn continuare probleme i a amintiaici, nota bene, ca unele primrii sfac decontul navetei i a profesori-lor care vin spre localitile n care

    predau. Fiindc pn ac um nu s-aprea pltit, a declarat Ioan Drgan.

    Conform aceleiai surse, sindicalitiii-au propus s rmn precaui,Ioan Drgan declarnd c: Eu ams mai fac un up-date la adresele pre-cedente, n urma discuiilor cu cole-gii din coal, astfel nct unitile

    de nvmnt care nc nu pltescnaveta n urma acestor demersuri se atenionate nc o dat i nc odat pn reuim s rezolvm aceast

    problem.

    mecherii bugetaren ceea ce privete achita-

    rea drepturilor salariale retroactivectigate n instan n baza Legii nr.221/2008 pentru aprobarea Ordo-nanei Guvernului nr. 15/2008 pri-

    vind creterile salariale ce se voracorda n anul 2008 personaluluidin nvmnt, un numr de 23 de

    primrii au decis s apeleze la totfelul de scheme nanciare pentru anu le achita, susine Ioan Drgan.Legat de sentine a mai aprut o

    problem. S-au dat sumele aceleaprin recticare, conform Ordonan-

    ei 103, aceste sume pentru platasentinelor pe 2014 trebuie trimes-trializate, ealonate n patru traneegale pe anumite luni. Luni n careeste deschis i cmpul Edusal pentru

    plata acestor sentine de la Ministe-rul Educaiei. Sunt 23 de unitiunde, dac am examinat trimestria-lizarea aceasta, nu s-a fcut respec-tnd Ordonana 103, n sensul caceste localiti au postat pe proiec-tul lor de buget sume pentru decon-tul sentinelor doar n trimestrul IIi trimestrul IV, aprnd nite efecte.Primul efect a fost c trana I de petrimestrul I nu s-a dat, spunnd c se

    va plti n trimestrul II. Iar a douaproblem este c focaliznd sumelen trimestrul IV i nerepartizndsume n trimestrul III este evident cn trimestrul IV este foarte greu s se

    plteasc. Fiindc n trimestrul IV

    este necesar s se fac o recticare de35% din fondul de sentine, pentrua acoperi necesarul, a artat IoanDrgan.

    Soluia sindicatelorSindicalitii din cadrul Sin-

    dicatului din nvmntul Preuni-versitar susin c la ora actualsentinele n judeul Satu Mare suntacoperite n procent de 65%, spe-rnd c diferena de 35% se va re-zolva prin recticare bugetar.Sindicalitii din nvmnt au venitcu dou soluii pentru a rezolvaaceast problem. Noi avem dousolicitri. Ambele de bun sim ifoarte realizabile. Sumele care sunt

    pentru trimestrul II ar trebui pltiteconform Ordonanei 103 n luna

    iunie. Dar s reinem c aceti coleginu au primit deloc trana I, care tre-buia pltit n martie. i atunci artrebui s se deblocheze cmpul de

    plat sentine pentru luna aprilie. naa fel s-ar putea plti aceste sumecare exist la ora actual i colegiinotri care nu au beneciat de primatran vor avea o compensaie c vor

    primi banii nainte de Pate. A douaproblem este pentru acei primari iconsilii locale care i-au planicatsumele doar n trimestrul IV s facsolicitare s treac aceste sume pe tri-mestrul III. Fiindc nu poi s laitrimestrul III gol i s pui sume petrimestrul IV. Dac v uitai pe o re-

    partizare de ace st gen vei vedea csumele sunt infernale pe aceastschem. Se las toate sumele mari lasfrit i mai vine i recticarea, vor

    spune primarii c nu vor mai puteaplti c vor depi plafonul. Deci, nuneleg care a fost logica acestor pla-

    nicri, cu att mai mult cu ct esteilegal. Dup lege, trebuiau trane necare trimestru, a declarat IoanDrgan.

    Refuz categoric

    la Viile Satu MarePrimria comunei Viile

    Satu Mare se a n situaia n carenu vrea s achite nimic dasclilor,nici mcar banii de navet. Poziiaeste ct se poate de ocial i de pu-blic, conform unei adrese a Prim-riei comunei Viile Satu Mare. Vaducem la cunotin c ne am nimposibilitatea obiectiv de a de-conta naveta cadrelor didactice ncondiiile n care Comuna Viile SatuMare se a n faz de implementarea patru proiecte nanate din fon-duri europene. Programul de aciune

    pe care l urmrim cu prioritate i re-partizarea bugetului comunei peanul 2014 a avut ca obiective dezvol-tarea comunei i creterea calitii

    vieii locuitorilor comunei. Astfel,

    pentru implementarea proiecteloraate n derulare i acoperirea sume-lor neeligibile (care sunt estimate la

    valoarea de 7.000.000 lei pentru anul2014), Consiliul Local al ComuneiViile Satu Mare a aprobat contracta-rea unui credit. Prin urmare, v soli-citm s luai n considerare prezentai interesul pe care l manifestm

    pentru buna gospodrire a localitiii astfel s apreciai asupra necesitiii oportunitii de a v adresa Con-ducerii colii Gimnaziale Viile SatuMare cu cererea de decontare a nave-tei cadrelor didactice, se arat nadresa Primriei comunei Viile SatuMare transmis cadrelor didacticedin localitate. Un refuz scurt i laobiect, din nefericire pentru dascliicare mai cred c nvmntul se mai

    poate face i din pasiune, amane-tndu-i astfel viitorul lor i al fami-liilor lor.

    CIPRIAN BTEA

    ATITUDINE. Unele primrii i las pe dascli fr banii de navet

    Str. Decebal, nr.2 (lng Biblioteca Judeean)

    Pentru rezervri te ateptm s ne contactezi la 0720092302sau pe e-mail la: [email protected]

  • 5/28/2018 29032014

    4/16

    4/ Smbt, 29 martie 2014Actualitatea stmreanGazeta de Nord-Vest

    Judeul Satu Mare colaboreaz n domeniulsntii cu Austria de Jos

    Preedintele Consiliului Jude-ean Satu Mare, Adrian tef,s-a ntlnit smbt, 22 mar-

    tie 2014, cu Hugo Rafael de Vla-minck, specialist n domeniuleconomic la fundaia din Herzo-genburg i Drstein i BarbaraSiedler, ministru secretar de stat nMinisterul Problemelor Sociale, nlocalitatea Drnstein.

    Sprijin de peste doudecenii

    Preedintele ConsiliuluiJudeean, Adrian tef, a avut plce-rea s l ntlneasc pe Hugo R afaelde Vlaminck, directorul economical complexului de mnstiri dinDrstein, cel care de douzeci de

    ani, prin intermediul Caritas T-nad, Caritas Satu Mare i CentrulMedical West Medica Satu Mare,ajut spitalele stmrene, n specialSpitalul Judeean de Urgen SatuMare cu paturi, instrumentar nece-sar, maini pentru intervenie etc. ntimpul ntlnirii preedintele Con-siliului Judeean i-a putut forma oimpresie i o viziune mai clar asupraactivitilor pe care acetia le desf-oar n judeul Satu Mare, n spita-lele din Satu Mare i Tnad, dar ispre binele tuturor locuitorilor dinzona Tnadului.

    ntlnire la nivel naltPreedintele Consiliului

    Judeean Satu Mare a cunoscut-o cuaceast ocazie pe Barbara Siedler,

    ministrul secretar de stat n Minis-terul Problemelor Sociale n locali-tatea Drnstein cu care a discutatdespre o viitoare colaborare ntreAustria de Jos i judeul Satu Mare,

    avnd resorturi asemntoare, nspecial n sntate, pentru ajutorareacaselor de copii i btrni, n nv-mnt i alte domenii. Ministrul a ac-ceptat invitaia lui Adrian tef de a

    participa la Ziua Judeului SatuMare pentru a discuta mai multeamnunte despre modul i dome-

    niile n care putem colabora iputem face schimb de experien. Lantrevedere a fost prezent i prelatulK.R. Maximilian Sfrnsinn, direc-

    tor al mnstirii din Herzogenburg.Din delegaia stmrean au fcut

    par te i Cri sti an Mol do van , di -rector Promat Comimpex SRLTnad, ing. Lukacs Alexandrui Czier Tiberiu, directorul Ca-ritas Catolica Oradea, filialaTnad.

    Mulumiri pentrusprijinul acordat

    Conducerea ConsiliuluiJude ea n Satu Mare le mul u-mete i pe aceast cale lui HugoRafael de Vlaminck pentru mij-locirea acestor relaii, pentru aju-toarele date i pentru tot sprijinulde care se bucur judeul SatuMare n Herzogenburg i Dr-

    stein, dr. Szabo Vera, din Tnad,care a asigurat buna desfurare antlnirii i lui Czier Tiberiu carea fcut posibil ntrevederea.

    ntre Consiliul Judeean SatuMare i Caritas Catolica Oradea,filiala Tnad, exist o colaboraremai veche. n Tnad, Cminulde zi pentru seniori s-a extins nurma donaiei unui teren de ctreConsiliul Judeean Satu Mare i

    prin Dir ec ia Gen era l pe ntru

    Asisten Social i Protecia Co-pilu lui Satu Mare se plt esc sal a-riile a dou persoane carengrijesc seniorii.

    CIPRIAN BTEA

    DEMERS.Adrian tef s-a ntlnit cu specialistul economic Hugo Rafael de Vlaminck i Barbara Siedler, ministrul secretar de stat

    La Centrul CulturalG.M. Zamfirescu s-a desfurat

    joi o n ou sear de rela xare sem-nat de maestrul Cserey Csaba.Ca de fiecare dat, spectacoluloferit de Csabcsi se desfoar cusala plin. ns, seara de relaxarede joi a fost una mai special, n-truct renumitul percuionist st-mrean a cntat la luminalumnrii, iar stmrenii s-au rela-

    xat timp de o or c u Cserey Csaba .Acesta i-a ncntat pe spectatori ntimp ce interpreta la tradiionaleleinstrumente exotice precum steeldrum, klanlauge, hang drum, tablaetc.

    Unul dintre momentelespectaculoase a fost atunci cndmaestrul a oferit un adevrat reci-tal la hang drum. Iar la finalulconcertului, Cserey Csaba i-a im-

    plic at i pe sp ectato ri, of erindu-l eacestora cte un instrument de

    perc uie , iar pub lic ul trebu ia sin ritmul impus de Csabcsi. Lafinal, renumitul percuionist st-mrean a fost rspltit cu nume-roase aplauze de ctre public.Serile de relaxare ale maestruluiCserey Csaba au debutat acum

    patru ani, ntr-o mic ncpe re din

    vech iul sedi u al Centrul ui Cu ltu-ral G.M.Zamfirescu.Csabcsi a avut numeroase

    concerte de-a lungul prestigioaseisale cariere cu artiti renumii,

    precu m Harr y Tavitian, Mario &The Teachers i muli alii. HarryTavitian a spus despre CsereyCsaba c este unul dintre cei maiinventivi percuioniti romni de

    jazz i se numr printre parte neriimei preferai. Centrul CulturalG.M. Zamfirescu organizeaz,

    n data de 6 aprilie anul curent,ncepnd cu ora 19.30, la District15, o sear de dixie jazz, care i vaavea ca protagoniti pe CsereyCsaba alturi de pianistul TiborStan. La acest spectacol intrareaeste liber, iar cei care doresc s

    parti cipe i pot reze rva loc uri lanumrul de telefon 0745637626.Pavel Prodaniuc

    Un nou spectacol de relaxare marca Cserey Csaba

    Zi plin de evenimente ierila Muzeul de Art Satu Mare. Astfel,ncepnd cu ora 12.00, a avut loc

    vernisajul expoziiei de icoane pe sti-cl dedicat srbtorilor pascaleIcoane din suete de copii, organi-zat de elevii colii GimnazialeConstantin Brncoveanu, expozi-ie ajuns la a IV-a ediie. n cadrul

    acestei expoziii au fost expuse 46 delucrri realizate de 30 de elevi, n-drumai de profesoara Klara Gurzu,care este i membr a Asociaiei Ar-titilor Plastici (AAP) Satu Mare.Vernisajul copiilor pictori a fost n-soit de un program muzical susinutde colegii lor, care au cntat pricesnedin cadrul Postului Mare.

    Dup care de la ora 14.00 aurmat lansarea operelor literare vo-lumul de poezie Naterea Aurorei,de Vasile Mic, respectiv o antologiede autor Crile vieuirii, de HoriaBdescu. Cele dou volume au fost

    prezentate de Horia Bdescu , Ale -xandru Zotta i alii. Poemele lui Va-sile Mic din cadrul volumuluiNaterea Aurorei sunt pline despontaneitate.

    Manifestrile de la Muzeulde Art s-au ncheiat la ora 15.00 cuexpoziia Rdcini pentru zbor a

    preedintei Uniunii Artitilor Plas-tici (UAP) Satu Mare, tefaniaAdela Pop, din Sighetu Marmaiei.Despre lucrrile artistei au vorbit di-rectorul Centrului Judeean pentruCultur i Promovarea Culturii Tra-diionale (CJCPCT) Satu Mare, Fe-lician Pop, directorul adjunct alBilbliotecii Judeene, Robert Laszlo,i vicepreedintele UAP, Papp CsabaOtto. Lucrrile artistei nu sunt ta-blouri odihnitoare i sunt realizaten momentul n care pictoria nu seaa n momentul ei de graie. Tot ncadrul acestui eveniment a avut loci un moment artistic cu ocazia co-

    memorrii a 81 de ani de la natereapoetului Nichita Stnescu.Pavel Prodaniuc

    Expoziii i lansri de carte laMuzeul de Art

  • 5/28/2018 29032014

    5/16

    5/ Smbt, 29 martie 2014 Actualitatea stmrean Gazeta de Nord-Vest

    Edilii din jude au fost con-vocai ieri la sediul Inspec-toratului pentru Situaii deUrgen (ISU) Satu Mare pentruinstructajul anual cu preediniicomitetelor locale pentru situaiide urgen i pentru a fi instruiicu privire la organizarea alegerilor

    pentru europarlament are. Primaparte a edinei a fost prezidat decolonelul Nelu Haui, iar cea de adoua de prefectul Eugeniu Avram.

    Prevenirea incendii-

    lor la fondurileforestierePrima parte a edinei,

    destinat instructajului anual cupreedinii co mitetelor l ocale pen-tru situaii de urgen a fost des-chis de colonelul Nelu Haui,dup care cpitanul Florin Aciu i

    plutonierul Adrian Puan au pre-zentat i prelucrat programul de in-struire. n continuare, locotenentulCristian Cordi a expus situaiaoperativ, iar locotenet-colonelulIoan Bura a prezentat principaleleobligaii i msuri ce se impun la ar-derea miritilor, resturilor vegetalei a vegetaiei uscate pentru a pre-

    veni incend iile la fonduril e fore-stiere.

    De asemenea, cpitanul

    Florin Aciu i plutonierul AdrianPuan au prezentat noul regula-ment al concursurilor profesionaleale serviciilor voluntare i private

    pentru situaii de urgen precum imsurile de prevenire a incendiilorspecifice srbtorilor pascale. n fi-nalul primei pri, colonelul NeluHaui a prezentat principalele sar-cini care trebuie soluionate n pe-rioada urmtoare.

    Atenie la l istele elec-torale suplimentare

    n cea de a doua parte a e-dinei, coordonat de prefectulEugeniu Avram, reprezentaniiserviciului juridic din cadrulPrefecturii Satu Mare, SebastianDomu i Corina Sere, le-autransmis primarilor principalele

    msuri ce trebuie luate pentrubuna desfurare a alegerilorpe ntr u Parl ame ntu l Euro pe an.Astfel, li s-a atras atenia prima-

    rilor c pn n data de 10 aprilietrebuie s fie definitivate i tip-rite listele ele ctorale permanentedin fiecare unitate administra-tiv-teritorial i c n cel maiscurt timp trebuie s transmitBiroului Electoral Judeean lis-

    tele cu membrii seciilor de vo-tare.O atenie deosebit pen-

    tru edili sunt listele electorale

    suplimentare, care trebuie s fiecorect ntocmite i s nu mpie-dice cetenii s voteze. ncazul n care cetenii se consi-der c au fost nedrepti, potaciona primriile n instan, a

    pre ci za t Se bas tia n Do mu . De

    asemenea, li s-a solicitat prima-rilor s asigure cu tot ce este ne-cesar seciile de votare pentru obun desfurare a scrutinului.

    Primarii, instruii pentru alegerileeuroparlamentare De asemenea, reprezentanii ISU au efectuat i instructajul anual cu preedinii comitetelor locale pentrusituaii de urgenFLORIN DURA

    INSTRUIRE.Edililor li s-a cerut s asigure buna desfurare a scrutinului pentru alegerile europarlamentare

    n Sala Multimedia a In-spectoratului colar Judeean (IJ)Satu Mare s-a desfurat ieri a douaediie a Simpozionului regional In-ovaia didactic - soluie pentruschimbare i calitate n educaie. Ladeschiderea festiv au participat in-spectorul general din cadrul Minis-terului Educaiei Naionale, VioricaPreda, preedintele Consiliului Jude-ean Satu Mare, Adrian tef, vicepri-marul municipiului Satu Mare,Marcela Papici, directorul CaseiCorpului Didactic (CCD) IoanViman, inspectorul general colar alIJ Satu Mare, Mariana Roman, in-spectorul pentru nvmntul pre-colar, Leontina Ghi, alturi de o sutde educatoare din judeele Bihor,Bistria-Nsud, Maramure, Slaj iSatu Mare.

    Simpozionul a debutat cuun scurt program artistic susinut decopiii de la Grdinia nr. 11 Step bystep. Dup care, inspectorul generalViorica Preda a felicitat educatoareledin zona Nord-Vest pentru munca pecare o depun cu copiii, pentru a ledezvolta educaia timpurie. La rn-dul lor, autoritile judeene i locale

    au adresat cuvinte de laud celor osut de cadre didactice participantela simpozion, pentru modul n care

    se implic n activitatea cu precola-rii. Dup care a debutat simpozionul

    propriu-zis, n cadrul cruia au avutloc prezentri despre Materiale, me-todologii i alternative educaionaleinovative n nvmntul precolar,susinute de Voichia Borobei de laGrdinia cu Program Prelungit Nr.11, profesor consilier Angela Paca,coordonator programe Mind Lab,Ioana tefan, sociologul Iulia Dezsodin partea Asociaiei AGES SatuMare i Andrei SC Piac EducationalSRL Bucureti.

    Evenimentul a continuat cu

    Mediul educaional; creativ, atrac-tiv, stimulativ, prezentat de Leon-tina Ghi i Ctlina Circicu,

    profesor pentru nvmntul pre-colar de la Grdinia cu ProgramSptmnal din Odoreu, urmat denite prezentri power-point despreMateriale i mijloace didactice pen-tru nvmntul precolar, create deeducatoare - concepte i efecte i vi-zionarea expoziiei cu materiale di-dactice. Simpozionul s-a ncheiat cudezbaterea Schimbare i inovare

    pentru excelen n educaie, care i-a avut ca moderatori pe lector univ.dr. Claudia Marian de la Universita-tea de Nord Baia Mare, lector univ.Ioana tefan de la Universitatea Di-

    mitrie Cantemir Timioara i socio-logul Iulia Dezso.Pavel Prodaniuc

    Educatori din cinci judee, informai despreinovaia didactic

    Comemorarea lui Iosif iproc - unndemn la lectur pentru copiiidin Dumbrava

    Dac ar fi trit, cunoscu-tul gazetar i scriitor Iosif iprocar fi mplinit 61 de ani. Anulacesta, comemorarea sa a fost gn-dit ntr-un mod cu totul i cutotul special de fiica acestuia, Ma-nuela Breban, care a iniiat o ac-iune memorial la coala Iosif

    iproc din Dumbrava. Tema cen-tral a manifestrii a fost cea le-gat de plcerea lecturii, de aargumenta n faa elevilor necesi-tatea cititului. Alturi de fiica luiIosif iproc au fost prezeni iscriitorul Felician Pop, directorulCentrului de Creaie, precum i

    preo tul gre co - cato lic RaduHuton, parohul bisericii dinDumbrava Mic, cea pe care fostul

    jurnal ist a sprij init -o i a lupt atpentru renovar ea ei .

    Manuela Breban le-a vor-bit copiilor despre felul n caretatl su i-a mprtit tainele lec-turii i i-a cultivat gustul pentru

    cuvntul frumos, ndemnndu-ipe ele vi s nu aban done ze nic io-dat cartea, pentru c prin lecturi se deschid perspective i luminebnuite. Felician Pop a reme-morat amintiri cu Ioka iproc,dar i unele legate de copilria sai de patima nestins de atunci

    pentr u cuv ntul scri s. Print eleHuton a vorbit despre necesitateaunui proiect de atragere a copiilornspre lectur, nspre acele nv-minte morale care pot da omului

    vertic alita te i libe rtate ntr-o lu-min a credinei.

    Manifestrile dedicate l uiIosif iproc vor fi ncununate ianul acesta, prin organizarea dectre Consiliul Judeean SatuMare, a celei de-a doua ediii aconcursului de reportaje ce-i

    poart numele , care v a avea l oc vi -neri, 11 aprilie, ora 12:00, la Co-legiul Naional Doamna Stanca.

    Szasz Lorand

  • 5/28/2018 29032014

    6/16

    Biserica - liant ntre Dumnezeu i noi!- Preotul Iustin Mirea, strateg pastoral -

    Glasul Bisericii 6/ Smbt, 29 martie 2014

    Localitatea Decebal, cu numeistoric, cu oameni ce s-au ae-zat cu generaii n urm, ve-

    nii din Maramureul strvechi,oameni harnici, serioi, muncitori,oameni ce simt pmntul rii cutria ce-i caracterizeaz. A nceputde civa ani s nfloreasc aceastlocalitate i pare s aib mai multecartiere. Ne-am oprit n punctul celmai atractiv, biserica ortodox, njurul creia i desfoar activitateacoala cu dou cldiri, farmacia, casade cultur i cea parohial.

    Sigur, m-a atras biserica,mai ales vzndu-l pe preotul parohIustin Mirea n mijlocul muncitori-lor care zidesc un frumos gard, cupoart metalic. Spre bucuria mea,am aflat c un credincios s-a oferit splteasc costurile acestui gard, care

    va contura perimetrul a tot ce n-seamn biseric. Foarte frumos avorbit preotul Mirea despre familiaIoan Stan i spunea c n-are cuvintes-i aduc mulumiri pentru gestulsu, pentru sacrificiul de a oferi acestgard, att de necesar. Mai spunea p-rintele c acum trei ani PS Iustin asfinit exteriorul bisericii, att defrumos realizat, nct se impune capereii din interior, care nu formeazo suprafa mare, s fie pictai. ntre-bndu-l cum va realiza acest lucru ipe cine se bazeaz, mi-a rspuns care mare ncredere n vicepreedin-tele Mircea Govor, tiindu-l c nu-ipoate oc oli pe aceti adevrai ro-mni, o comunitate de oamenimuncitori, cu frica lui Dumnezeu.Cu siguran, Mircea Govor, dac

    poate, va ntinde o mn de ajutor,mai ales c Vetiul are un primar des-toinic, cu mult experien, care amai ajutat aceast biseric i pe toatede pe teritoriul comunei. PrimarulLudovic Juhasz este cunoscut dreptgospodar, cu posibiliti, avnd unbuget printre cele mai mari dinjude.

    tiu despre preotul IustinMirea c bunicul su a cntat nstran, iar tatl, Costache Mirea, dinBrila, a fcut seminarul la Galai,apoi facultatea la Bucureti i a fostprotopop n Carei timp de 15 ani.Acesta a fost delegat la nfiinareaEpiscopiei din Baia Mare, nfrun-tndu-se n discuiile de atunci cugreco-catolicii, pentru preteniile lorabsurde, care dinuiesc i astzi.Preoteasa este profesoar de religie,fr post, fiind obligat ca opt sp-tmni s lucreze n Austria i optacas. Au un biat cstorit i se bu-cur cu toii de nepoic, din zodialeului, care mplinete 3 aniori (idorim sntate!).

    n cei 22 de ani de cndslujete n aceast parohie, preotulMirea a reuit s-i cunoasc n tota-litate pe credincioi, cu gndurile,sentimentele, mplinirile i nempli-nirile lor. tie despre ei totul i njurul bisericii au format o frumoasfamilie de moroeni ce-i pstreazputerea de a munci, avnd chiar uncult al muncii. Lucreaz, aproapedin fiecare familie, unul n SatuMare, la Veti (Unicarm), la firmeledin jur i duc o via civilizat. Auaprut n Decebal cldiri impun-

    toare, case frumoase, dar cel mai fru-mos este aici sufletul omului curat!

    A explicat frumos printeleMirea o serie de noiuni pe care leutilizeaz la Sfnta Liturghie: Susavem inimile, Dumnezeu este iu-bire, Fiecare i poart crucea sa, a

    explicat despre pcat - egal cu neiu-bire, despre poman i multe altele.Mi-a plcut explicaia larg la Feri-cii cei sraci cu duhul, fericii cei ceplng, cei ce flmnzesc, cei milos-tivi, cei curai cu inima! Bucurai-v,c plata voastr mult este n ce-ruri!

    Am vorbit i despre aleiinotri, parte din ei avnd bun-voin. tie printele c exist o staresufleteasc a Romniei care poatecura aceast ar i s-o refac aacum o dorim! Toate, mai ales c sis-temul mondial este n cdere, cndChina urc, Rusia este imprevizi-bil, iar Europa este nesigur. nacest sens, Romnia trebuie s joacerolul unui diplomat foarte bine pre-gtit! Este contient printele Mirea

    c preoia nu-i uoar i c bucuriaalterneaz la tot pasul cu tristeea.Exemplu: bucuria botezului i tri-steea slujbei de nmormntare.Aceast alternare de triri sufletetilas amprente puternice! Nu credec fericirea este dat de bani. Baniinu ntotdeauna l fac pe om fericit.Sunt destul de muli care s-au m-bogit rapid, cu vitez i nu-s feri-cii. Dac merge tot aa, nu vommai construi coli, biserici, spitale,ci vom construi pucrii. Crede cnumrul parlamentarilor esteenorm pentru noi, iar cheltuielile cuei sunt exagerate. Simte printele,mai bine ca oricine, c a aprut ru-tatea, invidia, egoismul i c bisericaare un rol important n educaiamoral a cetenilor. Se ntreab ce

    se ntmpl cu tineretul de azi? Nusunt cluzii n credin, n n-dejde i iubire.

    Ei trebuie s in cont devirtuile morale, avnd nelep -ciune, cumptare, dreptate i trie.L-am dat exemplu pe preotulCoriolan Nastai, care interpre-teaz, n sensul adevrat al cuvn-tului, nite pricesne nct trectoriise opresc n faa bisericii i-l ascultcu atenie.

    Preotul paroh Mirea re-gret c nu poate face i mai multpentru credinci oii de acolo. Feri-cirea este legat de ateptrile ofe-rite de via, tiind c-i important

    ce-i ofer ara, dar mai importanteste ce oferi tu rii! Dac fiecaream oferi totul pentru ar, n-ar mai

    fi nevoii oamenii cu pregtire imeseriaii de elit s prseascara pentru un salariu echitabil inici tinerii s-i ofere inteligena al-tora! Noi, n Satu Mare, tim s negospodrim i tim s muncim.tim s ne alegem oamenii notricare s ne conduc. S nu ne n-curce nimeni, c ardelenii sunt gos-podari i nu suport sfaturi frnoim! Nu-i de acord printeleMirea cu legea retrocedrilor apli-cat fr cap. S nu se mai atingnimeni de pmnturile rii, c

    ajungem s-o vindem!Iat c un preot cu preg-tire i experien vede lucrurile

    bine i triete iubirea de ar i deneam, iubire pe care ne-o trans-mite i nou, tuturor care avem ast-fel de triri! S se pun mai mareaccent pe cultur, care mbogetesubstanial fericirea. Dorete preo-tul Mirea, prin tot ce face zi de zi,s-i fac pe oameni mai buni, maitrainici i mai umani! Dorete canoul preedinte al rii s aib ca-liti, ncepnd cu aceea de a-iiubi ara, neamul, poporul. Felici-tri printe i s ai numai prieteniadevrai! Prietenia adevrat ine

    ct viaa. De aceea, Nord Vest TVi Gazeta de Nord-Vest i devinastfel de prieteni!

    Gazeta de Nord-Vest

  • 5/28/2018 29032014

    7/16

    Ziua Asistenei Sociale, srbtoriti la Satu Mare Cu aceast ocazie a fost organizat work-shop-ul Preuiete ecare clip din viaa ta

    Actualitatea stmrean/ Mare Publicitate Gazeta de Nord-Vest7/ Smbt, 29 martie 2014

    Colegiul Naional al Asis-tenilor Sociali din Rom-nia, structura teritorialSatu Mare, cu sprijinul DirecieiGenerale de Asisten Social iProtecia Copilului Satu Mare,SPAS Satu Mare, Organizaia Ca-ritas i Filiala S atu Mare a Univer-sitii de Vest Vasile Goldi, aorganizat ieri o serie de manifes-tri dedicate Zilei Asistenei So-ciale avnd ca tem CrizaEconomic i Social - Soluiile

    Asistenei Socia le. La evenimentau fost prezeni reprezentantulPrefecturii Satu Mare, MirceaCiocan, directorul SPAS, Doina

    Vsu, direct orul DG ASPC, Oc-tavian Apan, preedintele Orga-nizaiei Caritas, Lochli Tunde,

    precum i circa o sut de asist enisociali.

    Asisteni socialiprost pltii

    n deschiderea manifest-rii, preedintele Colegiului Naio-nal al Asistenilor Sociali dinRomnia, structura teritorialSatu Mare, Mihaela Motoc, a de-clarat c Ziua Asistenei Socialeare ca scop promovarea contribu-iei asistenei sociale n cadrul so-cietii i de a educa organizaiilei publicul larg despre profesia deasistent social. Referitor la proble-

    mele cu care se confrunt asistenasocial pe plan local, Mihaela

    Motoc a afirmat c judeul SatuMare se confrunt cu o criz despecialiti n domeniu i c este ne-

    voie de asist eni soc iali cu studi isuperioare. De asemenea, salariz-rile mici n domeniu comparativcu munca depus de asistenii so-ciali stmreni i determin pe ace-tia s aleag alte domenii deactivitate mai bine pltite.

    Vicepreedintele Cole-giului Naional al Asistenilor So-

    ciali din Romnia, structura teri-torial Satu Mare, Gabriela Deak,a dat citire mesajului preedinteluila nivel naional, Doru Buzducea.Cuvinte frumoase la adresa asis-tenilor sociali au mai spus MirceaCiocan, Doina Vsu, OctavianApan i Lochli Tunde.

    Work-shopmotivaional

    n continuarea manifest-rii, a avut loc un work-shop pentruasistenii sociali avnd ca temPreuiete fiecare clip din viaata, susinut de psihologul DeliaDanea. n cadrul acestuia a fosturmrit un videoclip motivaionali au fost prezentate principaleleactiviti i probleme ale asisteni-lor sociali din ar i din judeul

    Satu Mare.Colegiul Naional al

    Asistenilor Sociali din Romnia,structura teritorial Satu Mare aluat fiin n luna februarie a anu-lui trecut. De la nfiinare i pnn prezent, a organizat o serie deactiviti menite s promoveze ac-tivitatea asistenilor sociali din

    jude , prec um i o serie de ntl -niri cu membrii sucursalei stm-rene n cadrul crora au fost

    preluc rate m odif icril e l egis lativen domeniu.

    n data de 04.04.2014 la Cabinet Dr.Coica, va consulta

    Dr. Flu SimonaMedic Specialist Reumatologie

    Programari la tel: 0261/766.390,0261/779.999n data de 25.03.2014 ora 15:00 laCabinet Dr.Coica va consulta

    Dr. Moisiuc PaulMedic Specialist Endocrinologie

    Programari la tel: 0261/766.390,0261/779.999_________________________n data de 03.04.2014 la Cabinet

    Dr.Coica va consultaDr. Rusu CristianMedic Primar Urologie

    Programari la tel: 0261/766.390,0261/779.999Consultatii gratuite doar pentru per-soanele cu venituri sub 700 lei (Do-vada se face cu adeverin sau cuponde pensie._________________________n data de 30.03.2014 la Cabinet Dr.Coica va consulta

    Dr. Bocan CorinaMedic Specialist Alergologie i Im-

    unologie ClinicProgramari la tel: 0261/766.390,0261/779.999n fiecare zi de Mari i Joi ntre orele15 i 18, la Cabinet Dr.Coica va con-sulta

    Dr. Costin NicoletaMedic Primar Neurolog

    Programari la tel: 0732.11.68.32_________________________

    La Cabinet Dr. Coica n zilele deLuni i Miercuri ntre orele 9 12 siVineri ntre orele 13 15 va consulta

    Dr. Kanyo AndrasMedic specialist obstetric - ginecolo-

    gieProgramari la tel: 0261/766.390,0261/779.999_________________________La Cabinet Dr. Coica zilnic ntreorele 11- 13, va consulta

    Dr. Peter VioricaMedic Primar Psihiatrie

    Programari la tel: 0261/766.390,0261/779.999_________________________n fiecare zi de Mari i Joi ntre orele

    14:00- 18:00, la Cabinet Dr. Coica vaconsultaDr. Niculescu Gabriela

    Medic Primar ORLProgramri la tel: 0755.262.059_________________________n fiecare zi de Luni i Miercuri ncepndcu orele 15:00, la Cabinet Dr. Coica vaconsulta

    Dr.Gorbati AlionaMedic primar medicin intern, com-peten n ecografie abdominal, eco-

    grafie vascular, ecografie tiroidianProgramri la tel:0732.11.68.49_________________________La Cabinet Dr. Coica din Aleea Hu-mulesti nr.2 (Cartier Solidaritatii) zil-nic ntre orele 8:00- 16:00 , va consulta

    Dr. Ramona A. RusuMedic specialist Alergologie Imunolo-

    gie ClinicConsultatii gratuite cu Biletul de Trim-itere de la medicul de familieProgramri la telefon: 0740.839.818

    _________________________n fiecare zi de Luni , Miercuri i Vinerincepnd cu orele 15, la Cabinet Dr.

    Coica va consultaDr. Revesz Andreea

    Medic specialist neurologProgramri la tel: 0261/766.390,0261/779.999_________________________n fiecare zi de Luni , Miercuri i Vinerintre orele 11 i 13, la Cabinet Dr. Coicava consulta

    Dr. Irina CsutakMedic primar oftalmolog

    Programri la tel: 0261/766.390,0261/779.999_________________________

    n fiecare zi de Mari i Joi, ntre orele15 19, la Cabinet Dr. Coica va consultaDr. Dsclescu Bogdan Anca

    Medic specialist obstetric- ginecologie

    Programri la telefon: 0753822197_________________________La Cabinet Dr. Coica zilnic ntre orele09:00-16:00 , va consulta

    Dr. Nicoleta BanceaMedic specialist dermatologie

    ofer consultaii de:DermatoscopieDermabraziuneCrioterapiePeeling chimicProgramri la telefon: 0745.049.953n fiecare Luni a sptmnii ntreorele 9.30 17.30. la Cabinet Dr.COICA va consulta:

    Dr. Elena - Luiza BejaMedic specialist dermatovenerologie

    Ofer consultaii de :Dermatologie

    VenerologieDepistarea i urmrirea cancerelor cu-tanate

    DermatoscopiePeelinguri chimiceTratamentul cicatricilor, petelor hiper-pigmentateInjectri cu Botox, pentru tratamentulridurilor i al transpiraiei excessiveInjectri cu acid hialurinoc ( riduri,buze, pomei, cearcne)Programri la telefon: 0755129925_________________________n data de 29.03.2014 ora 09:00 laCabinet Dr.Coica va consulta

    Col. Dr. Scridon GheorgheMedic Primar Cardiologie

    i Boli InterneProgramri la tel: 0732.116.827La cabinetDr. Coica va consultaDr.Farca ClaudiaMedic Primar CardiologieProgramari :0753.683.797_________________________La Cabinet Dr.Coica,in fiecare zi de Luni- Miercuri de la ora 15:00 va consulta

    Dr. Vinkler LoredanaMedic Specialist Cardiologie

    Programari:0745.138.342_________________________La cabinet Dr.Coica in fiecare zi de la ora09:30-15:30 va consulta

    Dr. Ignat MedaMedic Specialist Gastroenterologie

    Programari: 0732.11.68.23_________________________La cabinet Dr. Coica Luni-Miercuri-Vi-neri ntre orele 15:00-17:00 va consulta

    Dr. Cozlean AlinMedic Specialist O.R.L.

    Programri la tel:0741.744.583

    _________________________Determinari de dioptrii i prescripii op-tice n zilele de

    Luni,Miercuri,Vineri de la ora 08:00-11:00Mari i Joi de la ora 13:00-15:00Optometrist Laza CristinaProgramari: 0732.11.68.42_________________________La cabinet Dr. Coica n fiecare zi deMari i Joi ntre orele 15:00-18:00

    Dr.Aracs Tamas LoredanaMedic Specialist Oncologie Medicala

    Consultaii:- depistarea precoce a cancerului mamar sicutanat- consiliere a tratamentului oncologic de

    specialitate.Programari la telefonul : 0771.63.00.15intre orele : 12:00 15:00__________________________La cabinet Dr. Coica n fiecare zi deLuni i Miercuri ntre orele 15:00-18:00

    Dr.Filimon AdrianaMedic Specialist Diabet Zaharat

    Nutritie si boli Metabolice-consultatii de Nutritie ( obezitate,

    suprapondere, subpondere, meniu per-sonalizat)-consultatii Diabet zaharat tip 1, tip 2 ,diabet gestational-examinarea Piciorului diabetic-consultatii Boli metabolism: dislipi-demii, hiperuricemii/guta-determinarea glicemieiProgramari la telefon nr. 0741.135.808intre orele 12:00-15:00________________________________La cabinet Dr. Coica va consulta:

    Dr.Panico CorinaMedic Specialist Oftalmologie

    Programari la telefon: 0743.378.371

    Consultaii de specialitate la Cabinet Dr. Coica

    FLORIN DURA

    SRBTOARE.Asistenii sociali stmreni i-au srbtorit ieri ziua

  • 5/28/2018 29032014

    8/16

    8/ Smbt, 29 martie 2014Mare publicitate

    www.gazetanord-vest.ro

    ZIRMER BUDscoate spre vnzare un numr

    limitat de apartamente cu2 camere la un pre special

    de 30.000 de euro.

    0740.088.612; 0740.161.514

    Complex Cap Pod Golescu

    Oferim consiliere i pentruachiziionarea apartamentelorprin programul Prima Cas

    PREURI PROMOIONALE !!!

    Relaii la

    Gazeta de Nord-Vest

    Crisden Impexmobilier pe gustul tu

    Efectuam la comanda orice tip de mobilier din pal i mdf

    Satu Mare,Drum Careiului,str. Rtul Mare;

    Telefon0729-005730;0361-404350

    web:www.crisden.roemail: [email protected]

    Miante InstalConstrucii drumuri i poduri Pavaje i borduri

    Tel. 0740.177.647Reele ap i canalizare

  • 5/28/2018 29032014

    9/16

    Mare Publicitate Gazeta de Nord-Vest9/ Smbt, 29 martie 2014

    PAZ - MONITORIZARE -SISTEME DE SECURITATE

    www.fuslese cur it y.roTel. 0361.911

    Hercom Satu Marestr. Inului, tel. 0261758740

    depozit materiale de construciicomercializeaz:

    blocuri ceramice, BCA, material lemnos, plase g ard,panouri gard, mortare, tencuieli decorative, g leturi,

    plci gips carton, polistiren i multe altele.

    Motel Restaurant Vraja Viilor CareiDac dorii s v odihnii n condiiideosebite sau s gustai ntr-un cadrudeosebit o gam bogat de preparatedin buctria internaional iromneasc v ateptm n

    Carei, str. Grdina Viilor, nr.3tel.0261861792

    e-mail:[email protected]

    Locul ideal n careputei comanda torturipentru diverse

    aniversri, nuni,botezuri etc.Telefon0261 722000

    Este un loc n careelegana irafinamentulv vor surprinden mod plcut

    Cofetria Daniel

  • 5/28/2018 29032014

    10/16

    MIRCEA GEOAN:

    Dup anexarea Crimeei sunt anse rezonabileca Romnia s adere la Schengen n scurt timp

    Actualitatea politic 10/ Smbt, 29 martie 2014Gazeta de Nord-Vest

    Preedintele Comisiei parla-mentare pentru Schengen,senatorul PSD MirceaGeoan, a declarat, joi, la Suceava,c Romnia are anse rezonabiles-i ating obiectivul de aderare laSpaiul Schengen dup ce Federa-ia Rus a anexat Crimeea. Geoana spus, la o ntlnire la care au par-ticipat diplomai i reprezentani aiautoritilor din Suceava i Cer-nui, c dup anexarea peninsuleiCrimeea la Federaia Rus anseleRomniei de aderare la SpaiulSchengen sunt rezonabile. nacest moment va pot spune cexist azi, n condiiile de dupanexarea Crimeei de ctre Federa-ia Rus, anse rezonabile c Ro-mnia, ntr-un interval scurt detimp, s i ating i obiectivul deaderare la Schengen, n etape, aspus Geoan. El a artat c n

    aceste condiii Romnia va avea ograni de nord i de est care varespira ctre vecinii notri n am-bele sensuri i va fi mai bine prote-jat pentru a ne putea achita deobligaiile pentru Schengen. Mai

    multe treceri ale frontierei nu n-seamn mai mult risc, ci nseamnmai mult control. Cu ct existmai puine puncte de trecere con-trolate, cu att riscul de trafic ilegalcrete, a adugat Geoan.

    GAZETA

    DE NORD-VEST

    preia anunuri

    pentru

    ROMNIALIBER

    Mircea Diaconu spune cla BEC exist contestaii la candida-tura sa ca independent la alegerilepentru PE deoarece cineva vrea s iia dreptul de a alege i a ales, re-ferindu-se la o persoan cu care aavut divergene n 2009 i careconduce cu o mn de er forjat,fr a o nominaliza. ntrebat, joi, dejurnaliti, la Cluj-Napoca, dac suntnregistrate contestaii la BEC la lis-tele de semnturi, Mircea Diaconua spus c exist doar contestaii la

    candidatura sa, transmite corespon-dentul MEDIAFAX. Nu suntcontestaii la listele cu semnturi, cila candidatura mea, la dreptul de aalege i a ales, care face parte dindrepturile universale ale omului.Cineva vrea s mi-l ia, i eu spun cnu trebuie s mi-l ia, i nu vreau sl dau. Se ntmpl asta pentru cntr-o perioad care a contat, n2009, de divergene i opinii, mi-amspus prerea tranant despre o per-soan care conduce cu o mn de

    er forjat i astzi i care a creat unsistem cu nite oameni cheie, aezain instituii cheie, i care acioneazdirecionat. Adic, se ndreaptctre o persoan i o termin, ca im-agine, carier, sntate. i eu am de-venit o int, a spus Diaconu.ntrebat de ce evit s spun numeleacelei persoane, Mircea Diaconu arspuns c nu vrea s coboare la ni-velul acesteia. Mircea Diaconu aspus c nu crede c BEC i va res-pinge candidatura.

    MIRCEA DIACONU:

    Exist contestaii la candidatura mea la PE pentruc vor s-mi ia dreptul de a ales

    CONSILIUL JUDEEAN SATU MARE,

    organizeaz concurs de recrutare n data de 28.04.2014 ora 10,00 proba scris i n data de

    30.04.2014, proba interviu, pentru ocuparea pe durat nedeterminat a funcilor publicede execuie vacante din cadrul aparatului de specialitate:

    CONSILIER SUPERIOR, CONSILIER JURIDIC PRINCIPAL,CONSILIER JURIDIC ASISTENT I CONSILIER JURIDIC DEBUTANT

    DIRECIA DE ACHIZIII PUBLICE

    CONSILIER SUPERIOR SERVICIUL DE COORDONAREI COOPERARE INSTITUIONAL

    CONSILIER SUPERIOR DIRECIA ADMINISTRAIE PUBLICLOCAL

    CONSILIER SUPERIOR, CONSILIER PRINCIPAL I CONSILIERASISTENT DIRECIA ARHITECT-EF

    CONSILIER SUPERIOR I CONSILIER PRINCIPAL DIRECIADE DEZVOLTARE REG IONAL

    Condiii de participare pentru ocuparea funciei publice de Consilier superior:

    studii universitare de licen absolvite cu diplom, respectiv studii superioare de lung durat,absolvite cu diplom de licen;

    vechime n specialitatea studiilor necesare exercitrii funciei publice 9 ani;cunotine de operare P.C..

    Condiii de participare pentru ocuparea funciei publice de Consilier principal:

    studii universitare de licen absolvite cu diplom, respectiv studii superioare de lung durat,absolvite cu diplom de licen;

    vechime n specialitatea studiilor necesare exercitrii funciei publice 5 ani;cunotine de operare P.C..

    Condiii de participare pentru ocuparea funciei publice de Consilier asistent:

    studii universitare de licen absolvite cu diplom, respectiv studii superioare de lung durat,absolvite cu diplom de licen;

    vechime n specialitatea studiilor necesare exercitrii funciei publice 1 an;cunotine de operare P.C..

    Condiii de participare pentru ocuparea funciei publice de Consilier juridic princi-pal:

    studii universitare de licen absolvite cu diplom, respectiv studii superioare de lung durat,absolvite cu diplom de licen n domeniul juridic;

    vechime n specialitatea studiilor necesare exercitrii funciei publice 5 ani;

    cunotine de operare P.C..Condiii de participare pentru ocuparea funciei publice de Consilier juridic asistent:

    studii universitare de licen absolvite cu diplom, respectiv studii superioare de lung durat,absolvite cu diplom de licen n domeniul juridic;

    vechime n specialitatea studiilor necesare exercitrii funciei publice 1 an;cunotine de operare P.C..

    Condiii de participare pentru ocuparea funciei publice de Consilier juridic debutant:

    studii universitare de licen absolvite cu diplom, respectiv studii superioare de lung durat,absolvite cu diplom de licen n domeniul juridic;cunotine de operare P.C..

    Condiii generale de participare:Candidaii trebuie s ndeplineasc condiiile prevzutede art.54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcionarilor publici, republicat,modificat i completat.

    Dosarele candidailor cuprinznd urmtoarele acte:

    - copia actului de identitate;- formularul de nscriere la concurs;

    - copiile diplomelor de studii i ale altor acte care atest efectuarea unor specializri;- copia carnetului de munc;- cazierul judiciar;- adeverin care s ateste starea de sntate corespunztoare;- copia fiei de evaluare a performanelor profesionale individuale sau recomandare de la ul-timul loc de munc;- declaraia pe propria rspundere care s ateste c nu a desfurat activiti de poliie politic,se vor depune la Biroul resurse umane, salarizare din cadrul aparatului de specialitate al Con-siliului Judeean Satu Mare P-a 25 Octombrie nr. 1, etaj.6 camera 8, pn la data de16.04.2014. Copiile de pe actele enumerate mai sus se prezint nsoite de documentele ori-ginale.

    PREEDINTE, EF BIROU ,TEF MIHAI ADRIAN CRIAN ANCA-MARIA

    Negreti Oa,str. 1 Iunie nr. 9/A

    Mobil: (+40) 0749.037.693 Tel/Fax: (+40) 0261.854.530 E-mail: [email protected]@mobilaluxlemnmasiv.ro

    SC DRAGSIL SRL

    www.mobilaluxlemnmasiv.ro

  • 5/28/2018 29032014

    11/16

    Sport Gazeta de Nord-Vest

    Se joac n jude

    Seria AAziDorol - NegretiDuminicBotiz - ApaCrucior - Medie

    Lazuri - MiculaPuleti - OdoreuCaraseu - Olimpia II SMOrau Nou - BabaLivada Doba

    Seria BAziTanad - BerveniDecebal - OarDuminicFoieni - PetretiSanislu - Moinu MicCiumeti - Moinu MareCmin - AndridPicolt - UrziceniVeti - Cpleni

    Seria ADuminicMarna - SupurLucceni - HododSantu - GhenciCua - Craidorolt (11.00)Tiream - DomnetiBeltiug - Ac 3-0

    Seria BDuminicDara - StmrelAgri - VetiViile SM - DumbravaPorumbeti - Tarna MareArdud - BercuCerteze - Mdras (amnat)Meciurile ncep de la ora13.00- juniorii i 15.00 - seniorii.

    Liga I, etapa a 25-aAzi

    - Viitorul Poli, 19.00, Digi 1- Pandurii CFR, 21.30, Digi 1Duminic

    - Ceahlul Astra, 18.00, Digi 1- Petrolul Dinamo, 21.30, Digi 1Luni

    - U. Cluj Gaz Metan, 18.30, Digi 1- Vaslui Braov, 19.00, Dolce- Steaua FC Botoani, 21.00, Digi 1.Corona Sgeata i Oelul Chiajnas-au jucat dup ncheierea ediiei.

    Formula 1

    Din Australian MalaeziaDac prima etap s-a disputat n Aus-tralia, acum Marele Circ se mut nMalaezia, la Sepang. Vremea, care seschimb de la un tur la altul i faptul cfavoriii au abandonat sau au terminat

    pe locuri care nu le fac cinste, i obligs revin acolo unde le este locul. Se-siunea de calicare este programatsmbt, de la ora Romniei 10.00, iarstartul cursei va avea loc duminic, de laora 11.00, n direct la Dolcesport.

    ONSS la crosJoi s-a desfurat etapa judeean dincadrul ONSS la cros. La gimnaziubiei locul 1 i-a revenit lui MariusBora (Blcescu-Peto), locul 2 lui Ed-uard Bredai (Cmin), iar locul 3 lui Er-hard Gerhard (Ciumeti). La fete s-aimpus Andreea Matia (AndronNegreti), pe doi s-a clasat AntoniaKinczel (Ciumeti), iar pe trei Geor-giana Lemac (Halmeu). Pe licee,George Boje, respectiv Ioana Borodide la LPS au ncheiat primii. Etapanal se va desfura pe 25 i 26 aprilie,la Bile Felix. Etapele judeene ale n-trecerilor de atletism din cadrul ONSS

    se vor desfura astfel: pentatlon liceepe 3 aprilie i tetratlon gimnaziu pe 4aprilie, de la ora 15.00 pe Dinamo.

    Flash InfoFlash Info

    Olimpia se va afla azi n faaunui duel interesant, ntredou formaii de pe

    podium. De la ora 11.00, pe sta-dionul municipal din Satu Mare seanun o confruntare din care am-bele combatante vor s iasnvingtoare: Olimpia i CSM Rm.Vlcea.

    n urma retragerii oltenilorde la FCU Craiova din campionat,Olimpia le a urcat pe locul trei nclasament, n timp ce oaspeii de azise afl pe locul doi, la cinci puncte deCraiOlgua, conform noului clasa-ment ntocmit dup retragereaformaiei lui Mititelu. Dupdeclaraiile antrenorului TiberiuCsik, Olimpia pregtete o surpriz

    oaspeilor de la Vlcea. Sperm s fieuna plcut pentru noi, adic o victo-rie a galben-albatrilor. Din cte se

    pare, CSM Rm. Vlcea nu se va puteabaza pe Cataram i Prvulescu, iar

    portarul Matache a resimit durerinaintea startului partidei cu ASA.Din pcate, nici vetile din tabranoastr nu sunt tocmai bune.Fundaii centrali Ene i Blu suntsuspendai pentru jocul de azi, ceea censeamn c Tibi Csik i MirceaBolba sunt nevoii s i pun n val-oare inspiraia de moment i sintroduc nlocuitori care s fac faunui asemenea meci. Principalul peri-col la poarta stmrean l reprezintcamerunezul NKongue. Mergem laSatu Mare s scoatem maximum. Noiam tratat toate meciurile foarte serios,

    chiar dac am jucat cu ultimul loc, aatrebuie s fie o echip profesionist.

    ansele ne-au crescut foarte mult, maiavem dou jocuri grele cu Olimpia iCSU, a declarat antrenorul vlce-nilor, Claudiu Niculescu. De cealalt

    parte, Tiberiu Csik sper la o victorieVom ncerca s ne batem de la egal laegal. Vrem s demonstrm c nfrn-gerea din tur, 0-3, a fost un accident.Atmosfera la echip este una foartebun, bieii s-au pregtit foarte bine,sunt dornici de victorie, a spus Csik.Olimpia: Trip - Muntean, Mica,Murean, Iuhas, Gavrilescu, Villand,Svarczkopf, Faur, Botin, Bujor.

    Partida va fi arbitrat deFlorin Marcu din Oradea, ajutat lacele dou linii de Vasile Marinescu iGheorghe Bogdan, ambii dinBucureti. Observatori FRF sunt Saj-tos Laszlo (Sibiu) i Vancea Viorel(Oradea).

    Olimpia urc pe treiMititelu a anunat c Uni-

    versitatea Craiova nu mai poate con-tinua s joace n Liga a II-a. n acestcontext s-a fcut o modificareradical a situaiei din clasament.Asta deoarece noile reguli spun catunci cnd o echip se retrage dincampionat n retur, aceasta va pierdela masa verde att toate meciurilermase de disputat, ct i cele jucate

    pn atunci n retur. Avnd n vederec s-au jucat deja opt etape din retur,toate rezultatele n cauz vor fi trans-formate n victorii la masa verde pen-tru adversarele Craiovei. Cele maictigate sunt echipele care au pierdut

    sau remizat cu gruparea lui AdrianMititelu. n prima categorie se afldoar Minerul Motru, ns la egaluriavem pe FC Bihor, FC Olimpia SatuMare i CSU Craiova. Aceste trei ul-time echipe vor primi cte dou

    puncte. n schimb, galben-albatriiau urcat pe locul trei, n faa multmai bine cotatelor ASA, Metalul iGloria Bistria, cu care s-a aflat laegalitate de puncte nainte de re-tragerea Craiovei.

    DANIEL CHIOREAN

    11/ Smbt, 29 martie 2014

    LIGA A 2A: FC OLIMPIA CSM RM. VLCEA, AZI ORA 11.00

    S facem spectacol cu Vlcea!

    Nu au nceput bine ntreceriledin cadrul Cupei Wratislavia de la Wro-claw, Polonia, c delegaia stmrean ai obinut rezultate excelente pentruRomnia. n prima zi, Melany Pfeifer,de la CS Satu Mare, la spad fete, cate-goria 12-13 ani, a avut un parcurs exce-lent i a terminat competiia pe loculdoi. Dup cinci victorii din ase meciurin grupa preliminar, Melany a avutliber n turul I, iar apoi le-a nirat pnn final pe urmtoarele: DaryaMyshkavets (Belarus), 12-11, n turulII; Aleksandra Obal (Polonia), 12-5, nturul III; Dariia Sadova (Polonia), 11-7, n optimi; Veronika Bieleszova(Cehia), 6-5, n sferturi, i Karolina

    Staszulonek (Polonia), scor 12-3, nsemifinale. n final, stmreanca a dat

    peste Anastasia Zelentsova (Ucraina),n faa creia a pierdut cu 8-5. Un altrezultat excelent a fost obinut i deTeodora Coste. Spadasina a reuit ase

    victorii din ase dueluri n grupapreliminar, iar pe tabloul de eliminaredirect a avut urmtorul parcurs: turul I liber; 15-8 cu Stella Czyszewicz(Polonia), n turul II; 15-6 cu KarolinaBiela (Polonia), n turul III; 15-5 cuEkaterina Semenova (Rusia), n optimi;14-11 cu Anna Coufalova (Cehia), nsferturi, i 7-15 cu Anastasia Soldatova(Rusia), n semifinale.

    Dani C.

    CUPA WRATISLAVIA

    Melany Pfeifer pe doi,Teodora Coste pe trei

    Duminic, voleibalistele de laCSM-CS ADEP, care s-au clasat pelocul doi n Divizia A 2, joac primulmeci din cadrul play-off-ului - faza 1 dela Cluj Napoca. Alturi de formaia

    pregtit de Adrian Pricop vor evoluaBanatul Caransebe, CSU MedicinaTg. Mure i echipa gazd, U Cluj.Primele dou clasate urmeaz s se cal-ifice n faza a doua. Competiia de laCluj se va desfura duminic, luni i

    mari. n primul meci CSM-ADEP vantlni de la ora 12.00 echipa dinCaransebe, luni va evolua mpotriva

    echipei gazd, de la ora 16.00, iar mari,de la ora 14.00, vor ntlni Medicinadin Tg. Mure.

    Conform celor spuse deantrenorul Adrian Pricop, dac vom

    juca bine i ne vom califica mai departe,ne gndim, de ce nu, la promovarea nelita voleiului romnesc. Lotul cu careCSM-ADEP va evolua la Cluj esteurmtorul: Adriana Matei, AlexandraMolnar, Alexandra Mica, Beata Vajda,

    Daiana Adamcsik, Denis Mocar, An-gelica Podin, Natalia Preda, AndreaMaxim, Natalia Acs.

    VOLEI

    CSM-ADEP intr n focul play-off-ului

    La Iai, azi i mine sedisput Campionatele Naionale delupte greco-romane la cadei.Delegaia de la CS-Cetate Ardud,care numr nou sportivi, a pornitla drum cu gndul la medalii.

    Dac ar fi s analizm,chiar dac am putea fi acuzai desubiectivism, lupttorii de la clubulstmrean sunt favorii la majori-tatea categoriilor de greutate.

    Aadar se vor bate pentrumedalii Marius Bulgr (39 kg),Ctlin Dng (46 kg), SabinelLobon (50 kg), Peter Peck (59 kg),Mdlin Bulgr (63 kg), DnuBulgr (69 kg), Sandor Peck (76kg), Gerhard Diczik (85 kg) iLeinard Berei (100 kg). Iat c

    Mdlin Bulgr vine dup ooperaie la genunchi dar va lupta i

    va ncerca s ctige o me dalie pen-tru a-i crete moralul. Iar Berei toc-mai a aflat c va participa n augustla Jocurile Olimpice de Tineret dinChina.

    Azi vor intra pe saltelelupttori la ase categorii de greu-tate, iar duminic alte cinci.

    Antrenorul de la CS SatuMare-Cetate Ardud, Tudor Barbul,s-a artat foarte ncreztor nevoluiile elevilor si. Avem ogeneraie foarte bun. n mod nor-mal, dac nu se ntmpl ceva im-

    previzibil, ne vom ntoarce de la Iaicu medalii i titluri naionale.

    Daniel C.

    LUPTE

    n drum spre medalii

    CLASAMENTUL DUP RETRAGEREA ECHIPEI FCU CRAIOVA

    1.CSU Craiova 19 12 4 3 29-11 402.Rm. Vlcea 19 10 5 4 25-15 353.Olimpia SM 19 8 6 5 20-15 304.ASA 19 7 7 5 17-12 285.Reia 19 8 4 7 20-17 286.Bistria 19 8 4 7 19-16 287.FC Olt 19 7 6 6 16-13 278.Mioeni 19 7 5 7 19-18 269.FC Bihor 19 6 5 8 16-17 2310.UTA 19 4 6 9 14-23 1811.FCU Craioa 19 4 5 10 9-31 171 2.Motr u 19 3 3 13 1 5-32 12

    Liga

    a

    4a

    Ligaa

    5a

  • 5/28/2018 29032014

    12/16

    SOCIETI

    CERERI DE SERVICIU

    Caut loc de munc ca manipulantsau distribuitor pliante. 0744-243150.

    OFERTE DE SERVICIU

    Caut cometician i manichiurist nsalon. Tel. 0765-005217, 0742-401952. Caut o femeie care s aib grij per-manent de mama mea bolnav (64 deani), n Negreti-Oa, la domiciliu i/saun spital. Contact: 0740-422987 (sunaidup ora 18:00). Angajm vnztoare cu 8 sau 4 oren magazin alimentar n Carei. Telefon:0261864242, 0261864001. Caut o femeie care s ngrijeasc doicopii (un biat i o fat), permanent(24/24) n oraul Negreti-Oa. Contact:0740.422.987 (putei suna zilnic dupora 18:00). Angajm vnztoare pentruABC+BAR n zona Titulescu. Telefon0745-545858, dup ora 16,00.

    TRANSPORT PERSOANEI MARF

    Transport persoane n Germania. Te-lefon: 0740457740. Transport nisip, balast, diverse, 3,5tone. Informaii, telefon 0763-758923,0753-660219.

    Transport mobil, marf, mutri.0755-699856. Transport marf, efectum mutri la

    preuri convenabile. Telefon 0745-049715. Duc-aduc persoane n Germania. Te-lefon: 0723488400. Transport frigorific izoterme 3,5 t,6,5 t i cistern 11.800 l, de la 0,8euro/km. 0756-622682. Transport nisip, pietri, balastru,moloz, lemn pentru foc, pmnt pentrugazon, mutri, mobilier, orice la cerereaclientului, cu basculant de 3 m cubi. Tel.0749-656172, 0734-625231.

    Transport persoane Germania, Spa-nia, Lisabona. Tel. 0746-323795. Transport persoane cu autoturism,intern i extern, la cele mai bune preuri.Telefon (non-stop): 0745-312034. Transport persoane Austria i Ger-mania la destinaie. Execut tractri n idin strintate. Tel. 0740-613338. Transport convenabil marf, pn n1,5 t, n Satu Mare i judeele nvecinate.Tel. 0743-450946.

    PRESTRI SERVICII

    Executm i reparm cazane de fcutplincla comanda clientului,de orice di-mensiuni de la 1,5 litri pn la 1000 litrichiar i la domiciliul clientului Telefon0743889102.

    Masaj general, reflexoterapie, antice-lulitic, cu ventuze silicon. Programri la0723-153686. Instructor auto autorizat, pe autotu-rism Audi A 4, mi ofer serviciile. 0734-775734. Actualizez GPS-uri TOM-TOM cuhri din februarie 2014. 0754-954480. Instalri, actualizri GPS, telefoanei tablete cu soft de navigare i hri fullEuropa, februarie 2014. 0754-954480. Form fntni. Telefon:0744528160. Responsabil tehnic - atestat i auto-rizat ISCIR, RTS i RSVTI, asigur la ce-rere supravegherea tehnic i controlulsudurilor, al cazanelor, recipientelor sub

    presiune i instalaiilor de ridicat. Telefon0751-641550. Instructor auto cat.B pregtesc elevin vederea obinerii permisului de condu-cere, la cele mai bune preuri. Seriozitatei corectitudine. Telefon 0740-059569.

    Resoftare, reparaii telefoane an-droid, tablete, instalare navigaie iGO2014. Telefon 0740-774201.

    Reparaii calculatoare, laptopuri, in-stalare Windows XP, 7,8, setare reea Wi-Fi, curire unitate, instalare programeoffice etc. La nevoie-deplasare la domici-liu. Telefon0740-774201. Reparaii, actualizri GPS, telefoane,tablete cu hrile 2014, full Europa, com-

    patibil cu toate aparatele cu harta pentrumain mic, camion. Telefon 0740-774201. Repar calculatoare, laptopuri, insta-lez Windows XP, 7, cur de praf, deviru-sez, instalez orice drivere, jocuri;configurez wireless-ul. Telefon 0743-

    365114. Msurtori topografice, ntabulricarte funciar. 0742-221385. Profesionist filmez, fotografiez oriceevenimente, SD, HD, full-HD, procesarecomputerizat, preuri promoionale la

    pachet, calitate garantat. 0754-489733. Executm i reparm cazane de fcut

    plinc din cupru alimentar la comand,chiar i la domiciliul clientului. 0743-889102. Repar maini de splat la domiciliulclientului, ofer g aranie. 0755-433810. Facem curenie n poduri, beciuri,garaje contra bani sau obiecte. 0748-311795. Execut lucrri de parchetat, parchetclasic + parchet laminat cu main aspi-rator. Telefon 0744-935068. Masaj corporal profesionist, relaxare,anticelulitic, n salon ultracentral sau ladomiciliul clienilor. Tel. 0729-272827,0771-547283.

    Filmri, fotografii, albume foto per-sonalizate pentru nuni, botezuri i alteevenimente speciale. Editare video, mon-taj video, transpunere casete VHS, mi-niDV, Hi8 pe DVD. Experien mare ndomeniu la cele mai mici preuri!!! Tele-fon 0745-210755. Instructor auto, categoriile A, B, C,D. Profesionalism, pre avantajos. Mainiultimul tip. Telefoane 0744-238243,0361-421142, 0744-590033, 0753-105949.

    Gazeta de Nord-Vest Mica publicitate 12/ Smbt, 29 martie 2014

    MARF MUTRI -0745-049715

    AUTOSERVICEAUTORIZAT RAR

    Execut:- Reglat direcie n 4 puncte

    - Lucrri mecanice- Lucrri de tinichigerie

    - Lucrri la instalaia electric- Schimb de caroserie.

    Miron Costin 54. Telefon 0261-712102sau 0742-311872.

    Societatea profesional deinsolven INSOLV EX-PERT SPRL cu sediul n SatuMare, str. Ham Janos, nr. 17, ap. 10, n-scris n registrul societilor profesio-nale al UNPIR sub nr.0109/31.12.2006, cu C1F RO21034359, n calitate de lichidator judi-ciar, numit de Tribunalul Satu Mare,anun vnzarea la licitaie public sau lanegociere direct a urmtoarelor bunuri

    aflate n patrimoniul urmtoarelor socie-ti comerciale debitoare: diverse: ventilatoare, rezervoare,pompe, polizoare . l mpi i a lte bunurispecifice unei fabrici de tricotaje i deconfecii. teren intravilan, n suprafa de 1406mp, cu front la strada Fabricii, pre21.090 eur drum uzinal - alee betonat, pre 89 lei; platform - betonat, pre 1087 lei; pod va Ic beton, 800 buc, pre 1920 lei; linie electric subteran, pre 29 lei; bazin PS1 - groap betonat, pre 34lei; Vnzarea global la licitaie public sauprin negocie re direct a urmtoarelorbunuri mobile i imobile proprietate adebitoarei:- teren n suprafa de 38.000 mp, pro-prietate tabular;- construcii - hale producie, ateliere di-verse, sediu administrativ cu util itileaferente i mprejmuiri, drumuri uzinalebetonate, dou couri de fum i alte con-strucii:produse finite - sticlrie. Vnzarea indi-vidual la licitaie public sau prin nego-ciere direct a urmtoarelor bunurimobile i imobile aflate n averea debi-toarei:- central termic cu terenul aferent -pre de pornire 70.000 lei.- pompa alimentare pentru combustibilsi rezervor, rezervor din otel cil. (3 buc),maina de capsat cutii (3 buc.), maina debalotat hrtie, maina de rindeluit la gro-sime; Spaiu comercial P+E situate in SatuMare, str.Fabricii, nr. 82, jud. Satu Mare,functional: Parter: magazie, bar, grup sa-nitar, hol, casa scrii si etaj: sala de con-sumaie, buctrie, grup sanitar,suprafaa utila totala: 192,72 mp, inscrisin CF 57570 Satu Mare,top.13192/7/2/IV/C, CF 57275 SatuMare, top.13192/7/2/IV/B si CF 56139Satu Mare, top. 13192/7/2/Xi cu titlujuridic cumprare la preul de 53.424euro.* Imobil -construcie (carmangerie) si-tuat in Satu Mare. str. Depozitelor, nr.21, nscris in CF 53548 Satu Mare, nr.cadastral 6542/10 si dreptul de folosinaasupra terenului in suprafaa de 250 mpdin terenul in suprafaa totala de 500 mpaflat in proprietatea Statului Roman Imobil-constructie (ATM) situat inSatu Mare, str Depozitelor, nr.21, jud.Satu Mare inscris in CF 57713 SatuMare, nr. cadastral 6542/8 si dreptul defolosina asupra terenului aflat in pro-prietatea Statului Roman la preul destrigare de 75.000 euro Paleti din lemn euro si non-euroCuier mare patinat, pre de strigare1.012 leiCuier mic patinat, pre de strigare 836 leiBufet vitrina patinat (4 usi) patinat, prede strigare 1.845 leiBufet vitrina ( 4 usi) patinat, pre de stri-gare 1.768 leiBufet vitrina ( 3 usi) patinat, pre de stri-gare 1.442 lei

    Comoda TV mica patinat, pre de stri-gare 546 leiMobilier si aparatura de birotica, sculeauto: maina de gurit, ridictor auto etc.Obiecte de inventar (imprimantaEpson), maina de splat auto, pompamotorina, bazin combustibil 35 000 l.Listele completete de inventar si pretu-rile individuale pentru fiecare bun pot ficonsultate la sediul lichidatorului judi-ciar din Satu Mare, str Ham Janos, nr,17,ap. 10, jud. Satu Mare- mobilier si aparatura birotica- scule si utilaje (atelier reparaii auto) piese de schimb autoListele complete de inventar si preturileindividuale pentru fiecare bun pot ficonsultate la sediul lichidatorului judi-ciar din Satu Mare, str. Ham Janos, nr.17,ap. 10, jud. Satu Mare diverse piese de schimb auto casa de marcat Euro 500 T HandyListele complete de inventar si preturileindividuale pentru fiecare bun pot ficonsultate la sediul lichidatorului judi-

    ciar din Satu Mare, str. Ham Janos, nr.17,ap. 10, jud. Satu Mare- Piese auto, Casa de marcat. Listele

    complete de inventar si preturile indivi-duale pentru fiecare bun pot fi consul-tate la sediul lichidatorului judiciar dinSatu Mare, str. Ham Janos, nr.17, ap. 10,jud. Satu Mare- Componente IT. Listele complete deinventar si preturile individuale pentrufiecare bun pot fi consultate la sediul li-chidatorului judiciar din Satu Mare, str.Ham Janos, nr.17, ap. 10, jud. Satu Mare- Autospecializata DAC SM-01-TMM,pre de strigare 595.6 euro.

    - Imprimanta Canon, pre de strigare200 lei. Stoc de marfa (electrice, confecii, echi-pamente IT) Apartament cu 3 camere si dependinecu destinaie spaiu comercial, situat inNegreti-Oas, Aleea Crinului, bl.D8/2,Parter, inscris in CF 100310- C1-U1 top.8/4/2, pre de strigare 27.000 euro Spaiu comercial -magazin supermar-ket situat in Negreti-Oas, str Victoriei,nr. 198, jud. Satu Mare, nscris in CF100309 top 883/3a si 883/4a, pre destrigare 153.000 euro Cabana Turisor S+P+2 situata in Ne-greti Oas, str Vraticel fn (km9), extrata-bulara, pret de strigare 27.580 euro Ferma animale (grajd porci P+M, halagini P+M, cldire fermier P) situat inBixad jud. Satu Mare, CF 100067 Bixadtop 4079 si CF 100068 top. 3459/2),pre de strigare 18.550 euro Autoturism VW Jetta, pre de strigare4780 euro Mijloace fixe (malaxor, cuptor Mata-dor, cntar, vitrine frigorifice, mobiliercomercial, hidrofor, maina tiat pine,casa de marcat) Apartament cu 2 camere situat la etaj lin bloc P+4E din Negreti-Oas, str Vic-toriei bl.23, inscris in CF 3876 indivi-duala Negreti Oas, cadastral: 89/14Su=44,32 mp, pre de strigare 15.000euro Cldire -spaiu de producie, comer-ciale si birouri firme si teren in suprafaade 806 mp, situat in loc.Gherta Mica str.Noua nr.468/A, jud. Satu Mare, inscrisein CF nr. 100009 Gherta Mica, prove-nita din reconversia de pe hrtie a CFNR. 3242 Gherta Mica, sub top/210/10si 212/2, pre de strigare 97.118 eurotop/210/10 si 212/2, pre de strigare97.118 euro Teren extravilan in suprafat de 64400mp, inscris in CF 100304 Piscolt. Pre destrigare 54.100 euro Construcii agricole dezafectate, pro-prietate extratabula r, pre de strigare128.745 Iei Instalaie electrica transformator 100kva, pre de strigare 72.206 leiedinele de vnzare a bunurilor mobilesi imobile menionate mai sus vor avealoc, de regul, sptmnal, n fiecare zide joi, ora 14:00, la sediul lichidatoruluiINSOLV EXPERT SPRL din SatuMare, str. Ham Janos, nr. 17, ap. 10, jud.Satu Mare.Vnzarea bunurilor se va face prin licita-ie public dac sunt doi sau mai muliofertani pentru aceleai bunuri sau prinnegociere direct, dac exist un singurofertant.n situaia in care la prima edina de li-citaie, pentru oricare din bunurile demai sus, se va face oferta de cumprare lapreul de vnzare stabilit prin rapor tulde evaluare, acestea vor fi adjudecate ace-lui ofertant la preul din raportul de eva-luare. Plata preului se face in lei la cursulBNR leu/euro din ziua adjudecrii bu-nurilor.Preturile de strigare indicate mai sus nu

    includ TVA.Ofertanii persoane juridice vor depunela lichidator pn n ziua i ora stabilitpentru vnz are, cer tificatul de nmatri-culare, actul constitutiv, declaraia ca nuse afl in insolventa i mputernicirea so-cietii ofertante pentru reprezentantulofertantei care va participa la licitaie,precum i copie dup actul de identitateal acestuia.Ofertanii persoane fizice se vor prezentacu acrul de identitate si daca este cazulprocura autentica de reprezentare.Ofertele pentru cumprarea acestor bu-nuri pot fi transmise lichidatorului i pee-mail: [email protected], fax:0261.716703, sau prin pot la sediul li-chidatorului din Satu Mare, str. HamJanos, nr. 17, ap. 10, jud. Satu Mare, codpotal 440027.Conform art. 53 din Legea insolvenei,bunurile adjudecate se transmit cump-rtorului adjudecatar libere de orice sar-cini.Pentru informaii suplimentare v putei

    adresa la tel: 0733.676.201;0735.842.809, 0261.716703, e-mail: [email protected]

    S.C. RYCOSWORLD S.R .L.

    Satu Mare str. Careiului nr. 190758-750330, 0771-357124.Orar, zilnic, 8,30-18,00- Tmplrie PVC, cu geam

    termopan - cadou plas in-secte;- Pervazuri;- Perdele lamelare, rulouri ex-terioare din PVC i aluminiu;- Panouri radiante i plasmetermice la preturi romneti.

    AGENIA MATRIMO-NIAL JUMTATEA

    TA TE INVIT S

    I GSETIJUMTATEA.

    Informaii la tel. 0756-693.438sau 0771-526.311.

    Dr. Brndeu Ioan

    - medic primar interne, medic primargastroenterologie, doctor n tiine medicale-anun schimbarea locaiei din Centrul Nou,

    pe str. Mihnea Vod nr. 7.

    Informaii i programri la telefon 0729-881953.Program de lucru: luni i miercuri

    Transport persoane n Austria-Germa-nia, la destinaie. Telefon: 0741-416428.

    Transport marf 5 tone i mutri. Tele-fon 0746-140664.

    Consiliul de Administraie al AVPSCarei convoac Adunarea General ndata de 12 aprilie, ora 11.00, la ClubulSelect din municipiul Carei.

    Pictez tablouri pe pnz n funcie decerere. Vnd tablouri. Telefon 0728-001316.

    Anunuri gratuite!

    str. Retezatului nr. 300261-712240

    Curierul tu

    de Satu Mare

    F

    Partener

    Angajez tapier cu experien. Salaratractiv. Telefon 0743.913.412

    Societate comercial angajm ingi-ner pentru lucrri de drumuri i po-duri. Telefon 0748.118.541

    Angajez barman cu vrsta pn la 30de ani. Ofer cazare. Angajator(doamn). Telefon: 0751-216844

    ANGAJM FARMACITI N CON-DIII AVANTAJOASE. INFORMA-II LA TELEFON 0261-768645.

  • 5/28/2018 29032014

    13/16

    Gazeta de Nord-VestMica publicitate13/ Smbt, 29 martie 2014

    Execut lucrri de reparaii electricei electrocasnice. Telefon 0748-311795. Executm pori, garduri, balustrade,copertine din fier i din inox. Telefon0745/165223. Depanez ieftin calculatoare la domi-ciliul clientului. 0742-993505. Executm toat gama de lucrri ninstalaii sanitare i gaze naturale la pre-uri avantajoase. Proiecte, montri i ser-

    vice microcentrale, ap, canalizare.

    Autorizaii ISCIR + ARGN. Telefon0757-327765, 0721-290955, 0770-914478. Pentru a imortaliza momentele im-

    portante din viaa dumneavoastr, v ofe-rim filmri i fotografii pentru nuni,botezuri i alte e venimente, cu aparatur

    profesional. Avem experien n dome-niu, la cele mai mici preuri. Telefon:0744-804981. Executm finisri interioare, de la A- Z. Telefon 0747-930721. Executm izolaii polistiren case-blo-curi. Telefon 0740-284161. Independent execut lucrri de ame-najri interioare i exterioare: vopsit, gre-siat, zugrveli, faianri, parchetat, la

    preuri negociabile. Telefon 0740-511800, 0361-418079. Executm reele de calculatoare i te-lefonie + depanri calculatoare, configu-rare internet, rutere, imprimante, scanerei la domiciliu. Telefon 0771-241880.

    DIVERSE

    ngrijesc btrn contra locuin nSatu Mare. 0744-935809, orele14-21. Caut sponsor medical pentru bolilemele cronice. Telefon 0743-365114,http://www.gofundme.com/Medical-HelpForMe. Caut partener de afaceri cu bani,

    pentru o afacere de vnzare/cumprare.Telefon 0743-365114.

    TERENURI

    Vnd teren cu csu, toate utilitile,lng trand. Telefon 0770-467713. Vnd 10 ari teren str. Petre Ispirescu,1.800 euro/ar, negociabil. Telefon 0721-

    290959. Vnd 7 ari de grdin cu caban dinlemn pe strada Amaului. Pret 9.500euro. Telefon 0745789043 sau 0742583153. Vnd ieftin csu cu teras acoperit,

    pivni i 5 ari grdin cu pomi, fntn, laBercu Rou. Telefon 0261-734972. Vnd grdin n Bercu Rou, n su-

    prafa de 3 ari, cu csu de vacan. Pre15.000 euro. Informaii telefon 0770-889.170. Vnd teren intravilan 20 ari, str. C-

    prioarei, cu utiliti - ap, gaz, curent, ca-nalizare. Pre 22.000 euro negociabil .Telefon 0745-376594, 0745-374135. Vnd 7,4 ari de teren intravilan, str.Ghioceilor. Telefon: 0743-046725. Vnd 15 ari teren intravilan, cu certi-ficat de urbanism, n zona Azuga-Pltini,din Satu Mare. Telefon 0745-579981. Vnd teren 5 ari, zona Lucian Blaga(str. Zefirului), 5.500 euro/ar negociabil.

    Telefon 0743-557599, 0726-677338.GARSONIERE

    Vnd garsonier Micro 15, etaj I, ter-mopane, 20 mp, pre - 11.000 euro. Tele-fon 0747-907020. Vnd garsonier pe strada Ostrovu-lui, bloc 17. Informaii la telefon 0744-286577.

    APARTAMENTE 2 CAMERE

    Vnd apartament 2 camere, et I, nCarei, spatele Monumentului. Telefon:0770-720861. Vnd urgent apartament 30 mp,Cloca 72, 14.000 euro. Telefon 0742-481793. Vnd apartament 2 camere, depen-dine, suprafaa 26,44 mp, parter, CarpaiI, 17.500 euro. Telefon 0742-119185. Vnd urgent apartament 2 camere

    semidecomandat, din crmid, zonaPiaa Some. Pre - avantajos. 0754-060699

    Vnd sau schimb apartament 2 ca-mere cu apartament 3 camere + dife-ren. Telefon 0748-885405. Vnd apartament 2 camere, recentrenovat, cu termopane, microcentral, fa-ianat, gresiat, etaj III, la preul de 19.500euro. Str. Aleea Humuleti, nr.2, telefon0743-632354. Vnd apartament 2 camere n 14 Maisau schimb cu garsonier. 0747-225541. Vnd apartament 2 camere, Micro

    15, et. 2, mobilat (nemobilat), cu micro-central, la 5 minute de P-a Some i Spi-talul judeean, accept i ProgramulPrima Cas, fr intermediari. Informa-ii telefon 0757-349690, toat ziua. Vnd apartament cu 2 camere nMicro 14, Aleea Mureului, bloc din c-rmid, etaj IV, acoperi izolat, finisat,central termic, geamuri termopan. Pre21.000 euro. Telefon 0747-638220. Vnd apartament cu 2 camere deco-mandate, din crmid, Micro 14, etaj I,str. Dariu Pop, bl. 45. Telefon 0722-872270 sau 0771-566269. Pre 23.000euro. Fr intermediari.

    APARTAMENTE 3 CAMERE

    Vnd apartament 3 camere confortI, bloc 9 ap. 59, Aleea Ipoteti, Cart. So-lidaritii. Telefon 0361-884220. Vnd apartament 3 camere CarpaiII, decomandat, 2 bi, 2 balcoane, com-

    plet fini sat, etaj IV, cu aco peri nou deigl, pre 35.000. Telefon 0745-698536. Vnd apartament 3 camere ultrafi-nisat, etaj III, semicentral, mobilat com-

    plet, n asociaie, loc de parcare, 53.000euro. 0756-622682. Vnd apartament 3 camere nou, mo-bilat i utilat, parter cu grdin proprie,150 mp. Tel. 0740-567603.

    Vnd apartament cu 3 camere, deco-mandat, 2 bi, 2 balcoane, 90 mp, cen-tral termic, pe B-dul Lalelei, deasupracasieriei Electrica. Pre 36.000 euro, ne-gociabil. Merit vzut! (accept i schimbcu apartament cu 2 camere, plus dife-ren), Tel. 0751-796827, 0744-479328.

    APARTAMENTE 4 CAMERE

    Vnd apartament 4 camere, etaj I, 2balcoane, beci, n Micro 17, recent reabi-litat, merit vzut. Telefon 0743-038446.

    Vnd apartament Micro 17 cu 4 ca-mere, modernizat, 2 bi 3 dormitoare bu-ctrie, living mare. Pre informativ42.500 euro. Informaii la telefon 0745-789043 sau 0742- 583153. Vnd apartament 4 camere, 2 bi.Accept intermediari, 32.000 euro, 0752-648285. Vnd sau schimb apartament 4 ca-mere n cas tip asociaie pe strada Odo-reului, cu apartament cu 2-3 camere. Tel.0721-352585.

    VNZRI CASE

    Vnd cas n curte comun, str. IuliuManiu, nr. 36, pre 45.000 euro, negocia-bil. Tel. 0722-616473. Vnd sau schimb cu garsonier, terencu csut, toate utilitile, lng trand,str. Victoriei. Tel. 0361-413880 sau 0770-467713. Vnd cas 266 mp zona Textila,160.000 euro. Telefon 0742-177222. Vnd cas. 0770-851329, 0361-424238. Vnd la intrarea n Amai, la 2 km deora, n zona de vile, cu utiliti: o cas delocuit nou, cu mansard, jos living, bu-ctrie, baie, o teras mare, sus dou ca-mere, dou balcoane, cu 5 ari teren, la36.000 euro; legat de aceasta, o cabandin lemn cu mansard, blacon jos i ziditn interior, cmar de lemne, cote de

    porci i 5 ari teren la 21.000 euro i legatde acesta, 12 ari loc de cas cu 33 m frontsau 2 parcele la 6 arii/ buc. la 1550euro/arie, toate mpreun sau pe bucisau la schimb cu apartament sau alte va-riante. Telefon 0745-049715. Vnd cas 2 camere, dependinte, in-trare main, semicentral, pre negocia-bil. Telefon 0741-249862. Vnd/nchiriez cas P+M nou, uti-lat, curte, garaj, zon linitit. Informaiitelefon 0744-540124. De vnzare cas cu 5 camere + de-

    pendine la numai 70.000 euro n Cen-trul Vechi, Piaa Libertii nr. 22. Telefon0768-086893, 0746-086892.

    IMOBILIARE CAREI

    Vnd cas central n Carei. Telefon:0744-131384. Vnd urgent 72 ari semicentral, nCarei. 0744-187152, 0770-493225. Vnd cas bun pentru birou, activi-ti comerciale, cabinete medicale etc. ncentrul vechi al Careiului. Telefon: 0744-131384. Vnd cas nou construit, 90% ter-minat, 45 000 Euro, negociabil, Carei.Telefon: 0742-146875.

    Vnd cas pe strada Retezatului nr.30. Curte comun. Pre 29.000 eurosau schimb cu apartament. Telefon0740-227618.

    Vnd apartament - mansard, semicen-tral: 85 mp utili, nefinisat, utiliti, etajIV, 16.000 euro. Telefon: 0756-622682.

    Vnd apartament 3 camere, semicen-

    tral, finisaje lux, mobilat, la cheie, par-care privat, teras mare - 120 mpconstruii. Pre: 53.500 euro. Telefon:0743-921.041.

    Vnd apartament 3 camere situat peDrumul Careiului nr. 34. Telefon:0740-477865 i 0749-689895.

    Vnd teren 10.5 ari n spate laPRACTIKER, Front 26 metri. Tel:0744852285.

    Hale si CladiriHala parter (SC Ergolemn SA), supra-fata 395 mp. toate utilitile (apa, gaz,

    canalizare, energie electric etc.), siteren aferent 15605 mp la pretul de300.000 euro.Constructii (SC Niva Impex SRL)hale de productie, ateliere, depozite,sopron etc.) cu suprafata construitatotala de 2.563 mp si teren aferent pestr. Careiului nr 160 la pretul de125.000 euroConstructii (hale de productie, ate-liere, depozite, sopron etc) cu suprafatatotala construita de 1.652 mp si terenaferent in localitatea Ambud, PaulestiCladiri (SC Horizont SRL spatiu co-mercial si spatiu administrativ 320 mp,spatii de depozitare 240 mp) cu terenaferent in suprafata de 762 mp la pre-tul de 761.000 leiCentru de zi SC Andandino LandSRL in suprafata de 628,24 mp si terenaferent 1.348 mp la pretul de 237.940euroConstructii SC NETTUNO SRL halede productie si teren suprafata con-struita de 4080 mp si teren in suprafatade 5000 mp 438.081 euro

    Case si ApartamenteApartament cu 3 camere SC DomarisCom SRL in suprafata de 57,24 mputili in asociatie, localitatea Satu Mare,strada Baritiu nr. 127/B la pretul de147.490 leiApartament cu 3 camere SC NettunoSRL in suprafata de 75 mp utili in SatuMare strada Cuza Voda nr.4 ap. 7 la

    pretul de 169.170 lei

    TerenuriTeren arabil intravilan 5.500 mp SatuMare zona Poligonului, utilitati aproxi-mativ la 200 m, la pretul de 71.500euroTeren construibil in suprafata de 7700mp in localitatea Tureni, utilitati apa,curent, gaz 100 m, vis-a-vis de MotelParadis, in vecinatate de centrul logis-

    tic AQUILA, judetul Cluj la pretul de184.950 euroTeren intravilan in suprafata de 11.155mp in localitatea Satu Mare, pe Dru-mul Careiului in imediata apropiere deComplex Philadelphia la pretul de234.260 euroTeren extravilan in suprafata de 56.900mp in localitatea Dorolt-Lazuri la pre-tul de 49.300 euroSC HOUSE CONSTRUCTIIMONTAJ SRLDiverse bunuri mobile si biroticaSC NIVA IMPEX S.R.LUtilaje diverse din industria lemnuluiS