28022015

16
Clinică din Germania, mutată la Satu Mare PAG.16 M ai nou, banii pentru cam- pania electorală se aduc cu sacoşa sau cu geanta. Ni se părea primitiv şi degradant când auzeam că Gigi Becali căra valize cu valută pentru a aranja un meci sau altul. Acum am aflat că aceeaşi metodă era folosită de lid- erii PDL în campania lui Traian Băsescu, special pentru a ascunde metodele frauduloase de finanțare a scrutinului electoral din 2009. Ne punem legitim întrebarea dacă al doilea mandat al lui Băsescu a stat sub domnia legalității. Tindem să răspundem că fostul preşedinte a condus țara timp de 5 ani în mod ilegal, ținând cont de faptul că a câştigat alegerile cu bani murdari, proveniți din mita încasată din do- sarul Microsoft. Intermediarii şpăgii ( Gabriel Sandu, Dorin Cocoş şi Gheorghe Ștefan) au dat totul în vileag ca să scape mai uşor: o parte din bani i-au dus cu sacoşa în biroul Elenei Udrea, iar alții, tot cash, la PDL. Deşi intuiam, Elena Udrea ne-a confirmat: “ Aşa se finanțează campaniile electorale. De ce vă prefaceți că nu ştiți?”, de- clara deunăzi blonda de la Cotro- ceni. continuare în pagina 2 6 4 2 4 2 3 6 0 0 0 0 1 8 Editorial Alegeri câștigate cu sacoșele de bani cotidianul sătmărenilor www.gazetanord-vest.ro www.nordvest-tv.ro MARIUS OPROIU Sâmbătă, 28 februarie 2015, Anul XXVI, Nr. 7428 editat la Satu Mare, 16 pagini, 2 lei DECIZIE Foştii propri- etari de garaje au prioritate la parcări Contrabandă cu aeroplanul la graniţa cu Ucraina PAG. 3 Vacanţa ia sfârşit şi pen- tru divizionarele secunde de fot- bal, care din această dimineaţă revin în iarbă. La ora oficială de matineu, 11, sunt programate meciurile etapei a 17-a în cele două serii. În cea care ne interesează direct, seria B, se joacă doar patru meciuri, Olimpia urmând să joace la Râmnicu Vâlcea cu CSM. Cu sătmăreanul Ovidiu Mazilu la centru Şoimii Pâncota primeşte pe teren propriu vizita Unirii Tărlungeni. ACS Poli stă, iar meciul dintre Fortuna Câmp- ina şi CS Caransebeş nu se mai dispută, ca urmare a retragerii din campionat a prahovenilor. Cel mai interesant meci al etapei se va juca la Piteşti între două formaţii din zona play off, CS Mioveni-FC Olt. SPORT - pag. 10-11 CSM RâMNICU VâLCEA- OLIMPIA, AZI ORA 11 Vor trei puncte în Zăvoi De curând au fost dema- rate lucrările de reabilitare a clădi- rii fostului cinema „Popular”, a doua clădire de patrimoniu im- portantă a municipiului Satu Mare după Hotelul Dacia. Reabi- litarea este făcută în baza unui proiect transfrontalier cu Ungaria. Imobilul va fi reabilitat în totali- tate, iar când lucrările vor fi fina- lizate acesta va redeveni ceea ce a fost iniţial: „Casa Meşteşugarilor”. Întreaga clădire a fost transformată într-un adevărat şan- tier şi se lucrează de zor. Manage- rul de proiect, Adriana Lenghel, a afirmat că în timpul lucrărilor s-a constatat că, faţă de construcţia iniţială, clădirea a suferit modifi- cări grosolane în perioada comu- nistă. pag. 4 Clădirea fostului cinema „Popular”, în plină reabilitare Satu Mare, prezent la Târgul de Turism de la Budapesta PAG. 7 PAG. 5 Vremea va fi caldă pentru această dată, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 16 grade, iar cele minime între -2 şi 6 grade. Vremea se va menţine caldă pentru începutul lunii martie, astfel încât temperaturile maxime se vor situa între 7 şi 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 şi 6 grade. În vestul, centrul şi nordul ţării cerul va fi mai mult noros şi local va ploua slab, iar la munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În cele- lalte regiuni, înnorările vor fi temporare, iar ploi slabe sau burniţă vor fi prezente pe arii restrânse în Oltenia şi izolat în rest. Vântul va sufla slab până la moderat. Mai ales noaptea, în zonele joase din sud şi est, se va semnala ceaţă. Vremea de 1 Martie

description

GNV

Transcript of 28022015

Page 1: 28022015

Clinică din Germania,mutată la satu Mare pag.16

Mai nou, banii pentru cam-pania electorală se aduccu sacoşa sau cu geanta.

ni se părea primitiv şi degradantcând auzeam că Gigi Becali căravalize cu valută pentru a aranja unmeci sau altul. Acum am aflat căaceeaşi metodă era folosită de lid-erii PDL în campania lui TraianBăsescu, special pentru a ascundemetodele frauduloase de finanțarea scrutinului electoral din 2009. nepunem legitim întrebarea dacă aldoilea mandat al lui Băsescu a statsub domnia legalității. Tindem sărăspundem că fostul preşedinte acondus țara timp de 5 ani în modilegal, ținând cont de faptul că acâştigat alegerile cu bani murdari,proveniți din mita încasată din do-sarul Microsoft. Intermediariişpăgii ( Gabriel Sandu, DorinCocoş şi Gheorghe Ștefan) au dattotul în vileag ca să scape mai uşor:o parte din bani i-au dus cu sacoşaîn biroul elenei Udrea, iar alții, totcash, la PDL. Deşi intuiam, elenaUdrea ne-a confirmat: “ Aşa sefinanțează campaniile electorale.De ce vă prefaceți că nu ştiți?”, de-clara deunăzi blonda de la Cotro-ceni.

continuare în pagina 2

6 4 2 4 2 3 6 0 0 0 0 1 8

Editorial

alegeri câștigatecu sacoșele debani

cotidianul sătmărenilor

www.gazetanord-vest.ro www.nordvest-tv.ro

MariUs OPrOiU

Sâmbătă, 28 februarie 2015, Anul XXVI, nr. 7428 editat la Satu Mare, 16 pagini, 2 lei

DeCIzIeFoştii propri-etari de garajeau prioritate

la parcări

Contrabandă cu aeroplanul lagraniţa cu Ucraina

pag. 3

Vacanţa ia sfârşit şi pen-tru divizionarele secunde de fot-bal, care din această dimineaţărevin în iarbă.

La ora oficială dematineu, 11, sunt programatemeciurile etapei a 17-a în celedouă serii.

În cea care ne intereseazădirect, seria B, se joacă doar patrumeciuri, Olimpia urmând să joacela Râmnicu Vâlcea cu CSM.

Cu sătmăreanul OvidiuMazilu la centru Şoimii Pâncotaprimeşte pe teren propriu vizitaUnirii Tărlungeni. ACS Poli stă,iar meciul dintre Fortuna Câmp-ina şi CS Caransebeş nu se maidispută, ca urmare a retragerii dincampionat a prahovenilor. Cel maiinteresant meci al etapei se va jucala Piteşti între două formaţii dinzona play off, CS Mioveni-FC Olt.

SPORT - pag. 10-11

CSM RâMnICU VâLCeA- OLIMPIA, AzI ORA 11Vor trei puncte în Zăvoi

De curând au fost dema-rate lucrările de reabilitare a clădi-rii fostului cinema „Popular”, adoua clădire de patrimoniu im-portantă a municipiului SatuMare după Hotelul Dacia. Reabi-litarea este făcută în baza unuiproiect transfrontalier cu Ungaria.Imobilul va fi reabilitat în totali-tate, iar când lucrările vor fi fina-lizate acesta va redeveni ceea ce a

fost iniţial: „Casa Meşteşugarilor”.Întreaga clădire a fost

transformată într-un adevărat şan-tier şi se lucrează de zor. Manage-rul de proiect, Adriana Lenghel, aafirmat că în timpul lucrărilor s-aconstatat că, faţă de construcţiainiţială, clădirea a suferit modifi-cări grosolane în perioada comu-nistă.

pag. 4

Clădirea fostului cinema „Popular”, în plină reabilitare

Satu Mare, prezent la Târgulde Turism de la Budapesta

pag. 7

pag. 5

Vremea va fi caldăpentru această dată, astfel încâttemperaturile maxime se vorîncadra între 8 şi 16 grade, iarcele minime între -2 şi 6 grade.Vremea se va menţine caldăpentru începutul lunii martie,astfel încât temperaturilemaxime se vor situa între 7 şi15 grade, iar cele minime vor ficuprinse între -1 şi 6 grade. Învestul, centrul şi nordul ţării

cerul va fi mai mult noros şilocal va ploua slab, iar la munteprecipitaţiile vor fi şi sub formăde lapoviţă şi ninsoare. În cele-lalte regiuni, înnorările vor fitemporare, iar ploi slabe sauburniţă vor fi prezente pe ariirestrânse în Oltenia şi izolat înrest. Vântul va sufla slab pânăla moderat. Mai ales noaptea,în zonele joase din sud şi est, seva semnala ceaţă.

Vremea de 1 Martie

Page 2: 28022015

2/ Sâmbătă, 28 februarie 2015OpiniiGazeta de Nord-Vest

112 - Urgenţe 807777 - Poliţia959 - Poliţia de Frontierã769760 - Jandarmeria711212 - Pompieri710690 - Biroul Anticorupţie741111 - Ambulanţa750481 - Sãnãtate publicã727050 - Spitalul judeţean715695 - Spitalul municipal712795 - Agenţia TAROM768830 - Protecţia Copilului736240- Comisariatul pentruProtecţia Consumatorilor0261-721.051, 0734-221.096 -Apaserv021/9672 - Programări RAR929 - Electrica0265.200.928 - E.ON Gaz759081 - Transurban768704 - Informaţii CFR711002 - Agenţia CFR951 - Informaţii speciale971 - Internaţional991 - Urban0361. 407733 - Nord-Vest TV715945 - Radio Transilvania0361 - 400100 - Radio 10745-049715 - Taxi marfă0261-711002 - Agenţia de Voiaj0742-708708 - POSzETINTERVENŢII CAzANE 759081 - Transurban768704 - Informaţii CFR711002 - Agenţia CFR951 - Informaţii speciale971 - Internaţional991 - Urban0744.507.026, 0733.507.026 -Tractări auto NON STOP

Telefoane utile

Remember

Maxima zilei

calendar religios

cLInIcASfânTUL AnTOn

Luni - Vineri 09:00 - 20:00

Sâmbătă - Duminică08:00 - 20:00

Telefon 0261-713333

www.clinicasfantulanton.roUrgenţe

stomatologiceNON-STOP

Azi esteSâmbătă, 28 februarie 2015

ziua 59 a anului

A trăi pentru tine este odios şiplicticos. Viaţa întemeiată pefericirea personală oboseşte şialungă speranţa.

(Henri frederic Amiel)

Soarele răsare la 6 şi 56 minute,apune la 18 şi 02 minute.

Urgenţe stomatologice

SâmbătăOrtodox - † Sf. Cuv. Ioan CasianRomanul şi Gherman din Dobrogea;Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul; Romano – catolic - Sf. Roman,abate; Greco – catolic - Cuv. m. Vasile;Cuv. Casian Romanul.

DuminicăOrtodox - Sf. Cuv. Mc. Evdochia; Sf.Cuv. Domnina; Sf. Mc. Antonina; Romano – catolic - † Duminica a 2-a din Post Sf. Albin, ep.Greco – catolic - Duminica 1 dinpost.

1953 - James Watson și FrancisCrick descoperă structurachimică a ADN-ului;

CONFESIUNI PAMFLETARE

DUMITRU ŢIMERMAN

De Mărţişor, toate sim-foniile păsăreşti au cuceritprospeţimea grădinii tale. Neînălţăm deasupra poveştilorbăbeşti şi călcăm peste cuvinterăutăcioase. Graţia domneşte pe

aripile de sidef ale Mărţişorului.Câtă bucurie renaşte dinamorţeala glacială a uneidespărţiri nevinovate. Cuvintelese transformă-n fraze muzicale şi-n gânduri de bucurie. E-atâta li-bertate-n căuşul unei şoapte dedragoste revărsată din sufleteledescătuşate de-un nevinovatmărţişor. Ridicaţi-vă din mocirladurerii ispititoare. Pe pământulsupărării semănaţi ghioceiiiertării, care vor răsări sub razeleiubirii platonice. Renaşterea epretutindeni, ca o binecuvântaredivină pe care păşeşteîmpărăteşte Măria Sa Mărţişorul.

Pe fiecare petală deMărţişor am lăsat o lacrimă de iu-bire şi cuvinte nespuse de dor. Pefiecare petală de Mărţişor amscris numele tău pe care l-amascuns de ochii iscoditori în san-ctuarul inimii. Pe fiecare petalăde Mărţişor am dansat pe ritmul

veşniciei şi-am creionat istoriinetrăite de dragoste pură. Pe fie-care petală de Mărţişor am adu-nat clipe înflorite de-un zâmbetnevinovat şi-am scris partiturainspirată din armonia primuluisărut fugar. Pe fiecare petală deMărţişor am găzduit o strălucirefurişată în lume prin uşaîntredeschisă a Beatitudinii. Pefiecare petală de Mărţişor şi-aufăcut cuib gândurile Libertăţiineînlănţuite de oştirile Neliniştii.De pe fiecare petală de Mărţişor,vântul a alungat rotocoalele ten-taculare ale Geloziei. Pe fiecarepetală de Mărţişor, razele lunareau construit fascinante casteledin lumina stelelor, doar pentruvisele noastre tainice. Pe fiecarepetală de Mărţişor, trupul tăuadoarme învelit de promisiunileunei declaraţii de dragoste.

De Mărţişor, aş vrea sămă iubeşti precum păsările-şi iu-

besc cuiburile în orele-nserării,precum puii îşi deschid ciocurilespre nemurire. Aş vrea să măiubeşti ca şi valurile mării, care ţi-au învăluit călcâiele înfierbântatede drumurile verii. Aş vrea să măiubeşti ca şi gânguritul unuicopil, ca şi răsăritul de soare, caremângâie mugurii înfriguraţiprintre genele iernii, ca şi clipo-citul apei de izvor. Aş vrea măiubeşti ca şi prima îmbrăţişaredebarasată de cuvintesărăcăcioase. La fel ca ploaiacaldă de vară şi somnul dedimineaţă al copilăriei, aş vrea sămă iubeşti. La fel ca şi murmurulgreierilor acompaniat de farme-cul licuricilor. Aş vrea să măiubeşti, cu privirile tale cuceritede-un zâmbet nepământean. Aşvrea să mă iubeşti, de Mărţişor, pegura noastră de Rai încununatăde bucuria florilor şi învăluită dearipile îngerilor păzitori.

DIRECTORSzasz Lorand

DIRECTOREDITORIAL

Voicu D. Rusu

EDITORCOORDONATOR

Victor Constantinovici

Director fondatorIon bledea

REDACţIA şI ADMINISTRAţIA:Bulevardul Transilvania nr.3TELEFON/FAx: 0361-407733E-MAIL: [email protected] PubLICITATE: Ioan TimişPubLICITATE: Bogdan Tulbure, Alin PuiuDIRECTOR ECONOMIC: Cătălin Filip

REDACTOR şEfCiprian Bâtea

REDACTOR şEf-ADjuNCTFlorin Dura

REDACTORISilvia Spanciu, Alexandra Ardelean,Robert Marcus, Dumitru Țimerman, TeodorCurpaș, Florin Mureșan, Daniel Chiorean COLAbORATORIIoan Raţiu, Tiberiu Sabo, Valeriu Ioan

ISSN 1221-0102

Abonamente se pot face prin Poştă şifirma “SC TradeHolding SRL” (SatuMare, str. Mihai Viteazu nr. 32 - încurte - tel. 0261-711731).

DISTRIbuțIE: Sebastian Bumb

Tipărit la SC Solpress SRL

Editat de SC Nord Vest TV Advertising SRLTEhNOREDACTARE: Cristian Blăjean,Cătălin Secuianu, Daniel Chiorean

DIRECTOR GENERAL GAZETA DE NORD VEST & NORD VEST TV: RĂZVAN MIRCEA GOVOR

CORECTuRĂ: Ştefan Chiş

Uite că nu toată lumeaștia așa ceva, mulți se arată șocațide această crudă realitate. Un șefde stat care s-a dat tot timpuldrept apărătorul statului de drept,un șef de stat care a acuzat, în

2012, opoziția că a încercat să-ldea jos din fruntea statului prinlovitură de stat. Credem că tocmaiprin şpăguirea campaniei electo-rale, Băsescu a dat o lovitură destat, o lovitură la statul de drept.

Alegeri câștigate cu sacoșele de baniurmare din pagina 1

Publicitate şi anunţuri Satu Mare, str. Retezatului nr. 30 - tel./fax 0261/712240

PETALELE MĂRŢIŞORULUI

RECOMANDĂRI NORD VEST TV

Televiziunea care te respectă!

SÂMBĂTĂ LUMEA COPIILORDragi copii, Raluca Jofi vă dă trezi-rea şi în această sâmbătă de la ora09:00 la o nouă ediție „Lumea Co-piilor”. Alături de copii de lagrădinițele din Satu Mare vor redazâmbetul pe buze părinților și celordin fața micilor ecrane. Rubricuțeleemisiunii vă dau oportunitatea șide această dată să-i descoperiți pecei mici în diferite ipostaze amu-zante și pline de surprize.

NVdem la TV!Ce vârstă ți-ai da, dacă nu ai șticâți ani ai? Invitații din emisiuneade astăzi, de la ora 20:00, de laNord Vest TV și-au dat ovârstă...decideți voi dacă e multsau e puțin.Tot în cadrul emisiuniiNVdem la TV din acest weekendsuntem invitați acasă la iubitul in-terpret Nicolae Mureşan, ca maiapoi să o cunoaștem pe OanaTarţa. La sursa de energie și bunădispoziție vor contribui şi DaianaFeher, Mircea Muncean, MirceaDeac, Oana Ţimerman, BogdanDe La Satu Mare, Restaurantul Ve-netia, Andrada Bârsăuan, RusBianca .OAMENI ŞI fAPTEPuteţi urmări, alături de mulţiparticipanţi, lansarea cărţii Sabri-nei Matei "Nu e logic să-ţi fiefrică". La numai 23 de ani a deve-nit scriitoare şi Satu Mare se mân-dreşte cu ea ! Citiţi-i cartea şi nuveţi avea frică de nimic ! Şi nici n-are rost !

DUMINICĂVIAŢA LA ŢARĂPEPINIERĂ POMICOLĂ DENIVEL EUROPEANVă invităm, stimaţi telespectatori, săveniţi împreună cu noi, prin interme-diul televiziunii NORD VEST TV,în lumea Pepinierei Pomicole IOANCIORBA . De pe str. Bariţiu, dinSatu Mare, dacă veţi mergeţi pe şo-seaua care duce spre Lazuri, la apro-ximativ 1800 de metri, veţi putea aflaaceastă pepinieră de excepţie, de tipeuropean. Urmăriţi această emisiuneşi cu siguranţă nu veţi regreta ! Rea-lizator: Dumitru Ţimerman.

GLASUL BISERICII Biserica din Eriu Sâncrai este gazdaemisiunii cu preotul protopop Ma-rian Crainic şi preotul Andreicuţ Ilie.Ce dialog frumos pe teme religioaseşi nu numai. Aşadar , urmăriţi emi-siunea de azi de la ora 17:00 , cu omare plăcere.

CALEIDOSCOP DIN OAŞ Înainte de 1 Martie, la Negreşti-

Oaş a fost organizat un frumos Târgal Mărţişorului Tradiţional în cadrulcăruia elevii tuturor instituţiilor deînvăţământ din oraş au expus mărţi-şoarele create chiar de ei în timpul ac-tivităţilor extracurriculare sau întimpul liber. Timp de aproape o orăveţi putea vedea frumoasele mărţi-şoare create de tinerii negreşteni încadrul emisiunii CALEIDOSCOPDIN OAŞ, care va fi difuzată dumi-nică, de la ora 18.00, pe NORDVEST TV. Realizator Florin Dura.

Page 3: 28022015

3/ Sâmbătă, 28 februarie 2015 Actualitatea sătmăreană Gazeta de Nord-Vest

Contrabandă cu aeroplanul la graniţa cu Ucraina8Contrabandiştii ucraineni au început să folosească motodeltaplane pentru a paraşuta colete de ţigări dotate cu dispozitive de localizare în pădurile din preajma localităţilor Turţ, Gherţa Mare şi Gherţa Mică

Instituţiile statului au intrat înalertă după ce localnicii dinzona de frontieră au sesizat o

serie de zboruri misterioase petimp de noapte. Cel puţin douăasemenea zboruri au avut loc în ul-timele două săptămâni. Poliţiştiide frontieră au împânzit zona, însăn-au reuşit să dezlege enigma.Principala ipoteză luată în calculeste că ar fi vorba de contrabandiştide ţigări, care folosesc motodelta-plane pentru a introduce ţigăriucrainene pe teritoriul ţării noas-tre. Pe internet, asemenea moto-deltaplane pot fi achiziţionate lapreţuri începând cu 3.000 de euro.Poliţiştii de frontieră au mai desco-perit grupări de contrabandişticare foloseau deltaplane şi moto-deltaplane în alte zone ale ţării,atât pe graniţa cu Ucraina cât şi pecea cu Republica Moldova.

Zboruri misterioasepe timp de noapte

Mai mulţi locuitori dinzona Halmeu- Turţ au sesizat Poliţiade frontieră susţinând că, în unelenopţi, au auzit zgomote de motorvenite din înaltul cerului. Un astfelde zbor ar fi avut loc la mijloculsăptămânii trecute, iar ultimul la în-ceputul acestei săptămâni. Poliţiştiide frontieră au încercat să afle desprece aparate de zbor este vorba şi undeau aterizat acestea. Potrivit localni-cilor, aparate de zbor rămase neiden-tificate ar fi aterizat în zoneleîmpădurite din apropierealocalităţilor Turţ, Gherţa Mică şiGherţa Mare.

Existenţa zborurilor miste-rioase, despre care locuitorii dinzona frontierei cu Ucraina vorbesctot mai des, ne-a fost confirmată deprefectul judeţului Satu Mare, Euge-niu Avram. Acesta ne-a declarat că a

fost informat despre aceste zboruripe timp de noapte, iar la nivelulinstituţiilor din cadrul MinisteruluiAfacerilor Interne din judeţul nos-tru a fost înfiinţat un grup de lucrucare are ca scop identificarea auto-rilor acestor zboruri ilegale.

Şase baxuri într-undeltaplan

În localităţile situate de-alungul graniţei cu Ucraina se vor-beşte de mai multă vreme că ar existaanumite grupări de contrabandişticare aduc ţigări din Ucraina cu aju-torul deltaplanelor. Până în prezentnu s-a semnalat faptul că deltapla-nele ar fi avut şi motoare. Deltapla-nul este o aeronavă în care pilotul

zboară atârnat în ham. Decolarea seface prin alergare pe panta de zborsau prin remorcaj, iar pilotajul seefectuează prin schimbarea pozițieicorpului. Deltaplanele cântăresc cuaproximație între 25 și 35 de kilo-grame și sunt demontabile. Astfel,ele pot fi ținute în spații mici, lungi-mea unui deltaplan demontat poatefi de patru sau şase metri. Un delta-plan costă între 300 de euro dacăeste folosit şi 4.000 de euro unulnou. În schimb, preţul unui moto-deltaplan începe de la 3.000 de europentru unul la mâna a doua şi ajungela 25.000 de euro pentru unul nou,în funcţie de motorizare şi perfor-manţe.

Un asemenea deltaplanpoate transporta chiar şi şase baxuri

de ţigări, adică 3.000 de pachete,după cum demonstrează o capturărealizată de poliţiştii de frontieră îniulie 2013 în judeţul Suceava, înzona localităţilor Frătăuţi - Costişa -Măneuţ. Oamenii legii au observatun aparat de zbor de mici dimen-siuni care s-a deplasat dinspreUcraina în România şi, ulterior, s-aîntors pe teritoriul ţării vecine. Într-un crâng din lunca râului Suceava,poliţiştii au descoperit şase baxuri deţigări de provenienţă ucraineană. Încazul motodeltaplanelor, cantitateade ţigări care poate fi transportatăeste mai mare.

Colete de ţigări paraşutate în pădure

Există posibilitatea ca mo-todeltaplanele care au survolat recentzona de frontieră să fi aterizat în vreopoiană din zonele împădurite situateîn apropierea localităţilor Turţ,Gherţa Mică şi Gherţa Mare. Acestlucru este destul de puţin probabil în-trucât pilotul se poate accidenta uşordin cauza lipsei de vizibilitate de petimpul nopţii. Cel mai probabil cole-tele cu ţigări sunt paraşutate de piloţiiucraineni în zone împădurite. Cole-tele sunt dotate cu dispozitive de lo-

calizare, pentru a putea fi găsite câtmai uşor de contrabandiştii sătmă-reni. Ţigările sunt recuperate ulteriorşi pot fi scoase relativ lejer din pădureascunse sub lemne în căruţe, remorcisau camioane.

Procurorii DIICOT Vasluiau anihilat în luna octombrie a anuluitrecut activitatea unei grupări careaducea în România ţigări de contra-bandă din Republica Moldova prinintermediul unor aparate de zboruşoare, tip deltaplan, care zboară laaltitudini relativ reduse şi nu pot fidetectate de radare. În noaptea de 29spre 30 octombrie 2014, teritoriulRomâniei a fost survolat ilegal deun aparat de zbor tip deltaplan, îndouă rânduri, la intervale scurte detimp, şi din care au fost paraşutateîn zona comunei Viişoara, judeţulVaslui, patru colete în care se aflau,în total, 7.969 pachete cu ţigări, dediferite mărci, ce aveau aplicate tim-bru fiscal de Republica Moldova.Oamenii legii au prins doi dintremembrii grupării, care aveau misiu-nea să preia coletele paraşutate. Deasemenea, au existat cazuri în carepiloţii deltaplanelor care transpor-tau ţigări de contrabandă s-au pră-buşit, decedând în condiţii tragice.

PAUL TAXI

0261.862.2000740.024.1660742.244.166

0361.420.4300770.955.0570762.500.755

CAREI

NON

STOP!

OCH TAXI

SZASZ LORAND

INGENIOZITATE. Contrabandiştii s-au dotat cu motodeltaplane pentru a fi cu un pas în faţa oamenilor legii

Participanții la TârgulMărțișorului Tradițional care sedesfășoară în aceste zile la Negrești-Oașau fost premiați, vineri, de organiza-tori, Primăria și Consiliul Local și Casade Cultură Orășenească Negrești-Oaș.Astfel, au primit diplome de gratitu-dine directorii instituțiilor deînvățământ din oraș ( Delia Gavra -Grădinița nr. 1, Mariana Cionca -Grădinița nr. 7, Mirela Keszler - ȘcoalaGimnazială nr. 1, Anca Rusu - ȘcoalaGimnazială nr. 3, Viorel Bud - LiceulTeoretic Negrești-Oaș și MihaiMiclăuș - Liceul Tehnologic Ioniță G.Andron), iar copiii de la Grădinițele nr.1 și 7, elevii de la școlile 1 și 3 și de lacele două licee, precum și echipa CruciiRoșii au primit diploma ”Mărțișoruloșenesc”, alături de un cadou simbolic.Diplomele au fost oferite de directorulCasei de Cultură, Natalia Lazăr.

A treia ediție a TârguluiMărțișorului Tradițional s-a deschis,joi, la Negrești-Oaș, elevii și copiii dinoraș pregătind sute de mărțisoare carede care mai frumoase. Târgul va fi de-schis până sâmbătă. În primele zile aleTârgului, principalii clienți au fost lo-

calnicii, părinții elevilor participanți,dar mai ales băieții din școlilele și liceelenegreștene, cei care au ales să cumperemărțișoare fetelor exclusiv de la stan-duri. Directorul Casei de Cultură, Na-talia Lazăr, spune că scopul târguluieste acela de a implica copiii în viațacomunității. „Copii trebuie învățațiîncă de mici să se implice în viațacomunității locale și să-i ajute pe ceicare au nevoie de sprijinul lor.Totodată, realizând ei înșiși aceste

mărțișoare și felicitări devin conștiențide valoarea pe care o capătă un obiectautentic și poate nu vor mai da fuga lamagazinul din colț pentru a cumpăratot felul de chinezării”, a spus NataliaLazăr. Târgul Mărțișorului Tradiționalare menirea de a-i face pe copii să se im-plice mai activ în viața comunității,având în vedere că banii rezultați dinvânzări sunt destinați unor acțiuni fi-lantropice, și, totodată, de a le îndrumaprimii pași în activitățile comerciale.

Târgul Mărțișorului Tradițional dinNegrești-Oaș şi-a desemnat câştigătorii

Page 4: 28022015

Actualitatea sătmăreană 4/ Sâmbătă, 28 februarie 2015Gazeta de Nord-Vest

Clădirea fostului cinema „Popular”, în plinăreabilitare8Când lucrările vor fi finalizate, imobilul va redeveni ceea ce a fost iniţial: „Casa Meşteşugarilor”

De curând au fost demaratelucrările de reabilitare aclădirii fostului cinema

„Popular”, a doua clădire de patri-moniu importantă a municipiuluiSatu Mare după Hotelul Dacia.Reabilitarea este făcută în bazaunui proiect transfrontalier cu Un-garia. Imobilul va fi reabilitat în to-talitate, iar când lucrările vor fifinalizate acesta va redeveni ceea cea fost iniţial: „Casa Meşteşugarilor”.

Se păstrează structurainiţială

Întreaga clădire a fosttransformată într-un adevărat şan-tier şi se lucrează de zor. Managerulde proiect, Adriana Lenghel, a afir-mat că în timpul lucrărilor s-a con-statat că, faţă de construcţia iniţială,clădirea a suferit modificări groso-lane în perioada comunistă. „Clădi-rea a fost construită în anul 1911 deUniunea Breslelor din Satu Mare şifuncţiona ca un spaţiu de activităţicultural-artistice având denumireade „Casa Meşteşugarilor”. Aici erauorganizate spectacole, întâlniri sauchiar baluri. Clădirea este construităîn stil secesionist, foarte simetrică, şine dorim să păstrăm structura ini-ţială. Proiectul a fost făcut pe bazaunui studiu care prevede caracteris-ticile iniţiale ale clădirii. Începânddin anii ’60, în această clădire a func-ţionat fostul Cinema Popular, apoi,după Revoluţie, aici a fost o disco-tecă şi o sală de bingo. În această pe-rioadă, regimul comunist a făcut oserie de modificări grosolane pe care,odată cu această reabilitare, le vom

îndepărta, iar clădirea va reveni laforma din anul 1911”, a precizatAdriana Lenghel.

Asistentul tehnic al proiec-tului, Mircea Vasil, a afirmat căexista riscul ca întreaga clădire să sefi prăbuşit dacă nu se intervenearapid. „Acoperişul şi şarpanta au fostgrav deteriorate, astfel că au apărutinfiltraţiile de apă. Dacă nu se inter-venea rapid exista riscul ca, într-oprimă fază, să se prăbuşească tava-nul, după care chiar întreaga clădire.Problema la acoperiş a fost rezolvată,

iar acum se lucrează intens în inte-rior”, a precizat Mircea Vasil.

Casa MeşteşugarilorOdată ce lucrările vor fi fi-

nalizate, clădirea va redeveni ceea cea fost odată: „Casa Meşteşugarilor”.Astfel, la subsol vor fi amenajate ate-liere pentru ucenicii din breasla meş-teşugarilor, la parter va exista o salămultimedia, iar la etaj o sală mare deconferinţe, o sală mică şi biroul ad-ministrativ. Tot la parter va fi ame-

najat un birou cu caracter transfron-talier, gestionat de administratorulclădirii, având destinaţia de a sprijinicooperarea între antreprenoriatuldin judeţele Satu Mare şi Szabolcs-Szatmar Bereg. „Clădirii îi va fi atri-buit statutul care l-a avut iniţial, decasă a meşteşugarilor. Din păcate, înbaza proiectului pe care-l derulăm înprezent clădirea poate fi doar reabi-litată, nu şi dotată cu mobilier”, amai spus managerul de proiect.

Reabilitarea clădirii fostu-lui cinema „Popular” se face în baza

proiectului “Investiţia imobiliară învederea dezvoltării întreprinderilorromâno-maghiare”, finanţat prinProgramul de Cooperare Transfron-talieră Ungaria-România 2007-2013, în care municipiul Satu Mareşi Agenţia pentru protecţia mediuluisunt parteneri. Valoarea totală a pro-iectului este de 1,92 milioane deeuro din care peste un milion deeuro pentru partea sătmăreană des-tinaţi reabilitării acestei clădiri. Lu-crările trebuie finalizate până lafinalul lunii iunie.

FLORIN DURA

REABILITARE. Fostul cinema „Popular” va redeveni „Casa Meşteşugarilor”

Toți careienii care viziteazăParcul Dendrologic din centruloraşului pot admira începând de ierio inedită expoziție de mărțişoare. Pegardul parcului au fost expuse nouămărțişoare uriaşe realizate de elevi aiclaselor de tâmplărie şi croitorie dela Liceul Tehnologic „SimionBărnuțiu” din municipiul Carei, pre-cum şi un istoric al acestui obicei.Mărțişoarele „uriaşe”, în formă deinimă, floare, trifoi, ursuleț,potcoavă, au fost realizate din lemnşi decorate cu materiale oferite deSC Polipol Mobila SRL Foieni. Laora 14.00 a fost deschisă expoziția,în prezența cadrelor didactice de laLiceul Tehnologic „SimionBărnuțiu” Carei, a reprezentanțilorDirecției de Cultură a MunicipiuluiCarei şi, evident, a realizatorilor.

Echipa care a realizatexpoziția de mărțişoare uriaşe esteformată din elevi tâmplari ai clasei aX-a D, de la Liceul Tehnologic„Simion Bărnuțiu”: Betuker Jozsef,Botz Edina, Donutz Bernadette,Hendre Szabolcs, Horn Erik, Kor-mos Barbara, Torda Kitti, TilgerMelinda, Magyari David, Recsei

Lehel, Betuker Bernadette. Maistruinstructor: Sanislai Zoltán. Colabo-rator Fejszés Lászlo. Aceştia au fostajutați la decorarea mărțişoarelor decolegii croitori din clasa a X-A:Ardelean Andrea, Pop Diana,Maran Vasile, Varga Renata, ErdeiImre şi clasa a XII-E: Gotha Diana,Preg Henrietta, Suto Ioan, HeinrichKrisztian, Cerconschi Roxana,Balog Jutka. Coordonatori croitoriePleşa Elena şi Miclea Gheorghe.

Expoziția „Mărțişoare

uriaşe” a fost realizată de LiceulTehnologic „Simion Bărnuțiu”Carei şi Direcția de Cultură a Mu-nicipiului Carei şi poate fi admiratătimp de două săptămâni. Trecătoriipot să-şi facă poze cu ineditelemărțişoare şi să le trimită ca mesaj devestire a primăverii persoanelordragi. Prin această expoziție ineditărealizatorii urează tuturor oprimăvară minunată, plină de norocşi sănătate!

Bogdan Tulbure

Mărţişoare pe garduri la Carei8Pe gardul parcului au fost expuse nouă mărțişoare uriaşe realizate de elevi ai claselorde tâmplărie şi croitorie de la Liceul Tehnologic „Simion Bărnuțiu”

Biblioteca Județeană SatuMare, instituție publică de culturăsubordonată Consiliului JudețeanSatu Mare, va găzdui marți, cu în-cepere de la ora 14.00, în Salamultimedia, un dublu evenimenteditorial. Profesorul Carol C.Koka îşi va lansa volumul “Cena-clul literar Afirmarea – Cronici şiantologie 2014”. Volumul dedebut “Gânduri, Rânduri”, al au-toarei Lia-Gabriela Koka, va com-pleta evenimentul cu rime dinpoeziile ei “care emană romantismşi ating coarde sensibile”, după

cum a apreciat regretatul Ion Bala.Recentele apariții editori-

ale vor beneficia de prezentareacunoscuților gazetari, oameni decultură, scriitori şi realizatori deemisiuni Felician Pop şi Voicu D.Rusu. Editura Inspirescu, care aadus la lumină cele două lucrări,va fi reprezentată de GeorgeTerziu. La eveniment sunt invitațisă participe scriitori, oameni decultură, profesori, prieteni şiapropiați ai autorilor, iubitori deliteratură.

Bogdan Tulbure

Şcoala generală nr. 3 dinCarei a primit o donaţie constândîn 30 de calculatoare din parteacompaniei Kaufland România. Ca-drele didactice şi elevii s-au bucuratde calculatoarele de ultimă genera-ţie primite şi au pregătit o mică ser-bare pentru generoşii donatori. Încadrul manifestării care a avut loc

în sala de sport a şcolii, elevii au re-citat poezii, au interpretat cânteceîn limbile română, maghiară, en-gleză, respectiv germană şi au susţi-nut recitaluri de pian şi fluier. Înîncheiere, a fost tăiată o panglică in-augurală în laboratorul de informa-tică.

Alexandra Ardelean

Dublă lansare de carte la Biblioteca Județeană

Kaufland a donat 30 de calcula-toare Şcolii generale nr.3 din Carei

Page 5: 28022015

Actualitatea sătmăreană Gazeta de Nord-Vest5/ Sâmbătă, 28 februarie 2015

Foştii proprietari de garaje au prioritate la parcări8Cei care au avut garaje şi le-au fost demolate au prioritate la ocuparea unui loc de parcare în Micro 17, Carpaţi I şi II

Reprezentanţii PrimărieiSatu Mare susţin că foştiiproprietari de garaje din

Micro 17, Carpaţi I şi II vor aveaprioritate la ocuparea viitoarelorparcări. Mai exact, aceştia îşi vorocupa chiar fostul loc pe care a fostamenajat garajul. Şi asta fără niciunfel de costuri.

Prioritate la rezervarealocurilor de parcare

Reprezentantul PrimărieiSatu Mare, Gheorghe Rentea, sus-ţine că persoanele care au deţinut ga-raje în cartierele Micro 17, Carpaţi Işi II au prioritate la ocuparea viitoa-relor locuri de parcare. Aceştia îşi vorputea rezerva locurile fără niciun felde costuri. „Prioritari, după regula-mentul stabilit de către ConsiliulLocal, sunt cei care au garaje. Aceştiavor avea prioritate la ocuparea locu-rilor de parcare chiar unde au avutgarajul. Deja se pot depune cereri laAdministraţia Domeniului Public.Nu se percepe niciun fel de taxe larezervarea acestor locuri de par-care”, a declarat Gheorghe Rentea.

Rezervare cu dilemeNici nu a început bine ac-

ţiunea de rezervare a viitoarelor lo-curi de parcare că deja s-aconsumat şi un prim episod du-bios. Consilierii locali au precizatcă unele persoane din Micro 17 şiCarpaţi I şi II au fost taxate cu o

sută de lei pentru rezervarea viitoa-relor locuri de parcare, cu toate căadministraţia locală a dat garanţiică aceste cereri sunt gratuite. Ceicare ar fi solicitat banii ar fi fost re-prezentanţii Administraţiei Dome-niului Public. Şeful AdministraţieiDomeniului Public, Cristian BozaiVodă, a negat o astfel de întâm-plare, declarând că o astfel de taxă

nu există. Totuşi, se vor face verifi-cări în acest sens.

Peste 5.000 de locuride parcare

În total, vor fi demolateaproape 1.900 de garaje din cartie-rele Carpaţi I, Carpaţi II, Micro 17şi Micro 15. În locul garajelor ile-

gale, Primăria Satu Mare va amenajapeste 5.000 de locuri de parcare ilu-minate. În cursul lunii martie va fifăcută curăţenie, în luna aprilie va fipregătit terenul, iar lucrările efectivevor fi executate în cursul lunilor maişi iunie. Astfel că noile locuri de par-care vor fi finalizate şi date înfolosinţă în cursul lunilor iulie sauaugust. City-managerul Dan Băbuţ

a mai precizat că aceste locuri de par-care nu vor putea fi închiriate decâtdupă ce vor fi finalizate lucrările deamenajare. „Rămâne de văzut câtelocuri de parcare vom face. Până ceacestea vor fi terminate, nu pot fiînchiriate. Cei care doresc totuşi săînchirieze un astfel de loc de parcarepot depune cereri în aşteptare”, a maispus Dan Băbuţ.

CIPRIAN BÂTEA

PROCEDURĂ. Se pot depune cereri pentru rezervarea locurilor de parcare

Festivalul PrimăvaraCulturală Careiană - Bestfest 2015, or-ganizat de Direcția de Cultură şi Sport,Centrul Cultural, Fundația Centrul depromovare a turismului cultural “GrofKárolyi”, cu sprijinul Primăriei şi Con-siliului Local Carei debutează cu treievenimente care vor avea loc în primaparte a lunii martie. Astfel, joi, 5 martie2015, de la ora 17.00, în Sala de simpo-zioane a Castelului Károlyi va avea locvernisajul expoziției de fotografieintitulată “Românce de excepție”,realizată de Direcția de Cultură cuocazia Zilei Internaționale a Femeii.Luni, 9 martie 2015, de la ora 17.00, înSala “Deák Endre” a Centrului Cul-tural va avea loc spectacolul artisticsusținut de cercurile Centrului Culturalal Municipiului Carei, un spectacol-cadou oferit tuturor doamnelor şidomnişoarelor cu ocazia Zilei Femeii.

Miercuri, 11 martie 2015, de la ora18.00, în Sala Cavalerilor a CasteluluiKárolyi va avea loc recitalul de muzicăclasică susținut de Tiberius Quartet,cvartetul Filarmonicii de Stat din TârguMureş.

Începând cu luna martie,până în luna mai, inclusiv, careienii şitoți vizitatorii municipiului Carei se vorputea bucura de o serie de evenimenteculturale şi sportive care se vor derula încadrul Festivalului Primăvara CulturalăCareiană - Bestfest 2015. Festivalul vacuprinde o gamă variată de manifestăriprecum: lansări de carte, expoziții deartă, simpozioane, workshop-uri,recitaluri de muzică clasică, folclor,spectacole de muzică uşoară, de teatru,recitaluri de poezie, competiții sportiveşi multe alte surprize, care vor fianunțate în timp util.

Alexandra Ardelean

Poliţiştii de ordine publicăsătmăreni au fost sesizaţi joi, în jurulorei 19.20, de către un sătmărean de-spre faptul că o persoană de sex mas-culin ar fi refuzat să-i restituietelefonul mobil. Din verificărileefectuate la faţa locului a rezultatfaptul că Andrei A. în timp ce se aflaîn faţa imobilului în caredomiciliază, la solicitarea lui Lev-

ente P. i-ar fi înmânat acestuia tele-fonul său mobil , marca Huawei, iarulterior acesta din urmă a refuzat să-i restituie proprietarului de drepttelefonul, cauzându-i un prejudiciude aproximativ 500 lei. În acest cazse efectuează cercetări sub aspectulsăvârşirii infracţiunii de abuz de în-credere.

Robert Marcus

Preşedintele ConsiliuluiJudeţean al Persoanelor VârstniceSatu Mare, Mircea Marian, a soli-citat ieri sprijin din partea AgenţieiJudeţene pentru Ocuparea Forţeide Muncă (AJOFM) în vedereaangajării pensionarilor sau a vădu-velor acestora care au venituri in-fime şi care au ajuns să se zbată însărăcie.

Preşedintele ConsiliuluiJudeţean al Persoanelor VârstniceSatu Mare, Mircea Marian, a cerut,în cadrul Comitetul Consultativde Dialog Civic pentru ProblemelePersoanelor Vârstnice, sprijinul in-stituţiilor statului în vederea acce-sului pe piaţa muncii a persoaneloraflate în pensie sau a văduveloracestora. Mircea Marian a precizatcă sunt persoane care se zbat lunăde lună cu pensii sau pensii deurmaş care nu depăşesc câteva sutede lei.

Reprezentantul AgenţieiJudeţene pentru Ocuparea Forţeide Muncă Satu Mare, Marcel Ma-ruşca, a precizat că instituţia pecare o reprezintă nu prea deţinepârghii legale în această direcţie,iar angajatorii nu pot fi obligaţi săangajeze o anumită categorie depersoane. În schimb, agenţii eco-nomici pot fi stimulaţi să angajezepersoane aflate în pragul vârstei de

pensionare prin acordarea de dife-rite stimulente financiare, subforma unor subvenţii. „Angajatoriibeneficiază lunar, pe perioada an-gajării, până la data îndepliniriicondiţiilor pentru a solicita pensiaanticipată parţială sau de acordarea pensiei pentru limită de vârstă, deo sumă egală cu valoarea indicato-rului social de referinţă în vigoare”,a spus Marcel Maruşca.

La rândul său, prefectulEugeniu Avram a spus că ar trebui

să se marşeze pe atuurile acestei ca-tegorii de persoane. Mai exact, înlimitele legii, să fie angajaţi ca şiasistenţi maternali, având în vederefaptul că mai toţi sunt părinţi saubunici. „Pensionarii, mă gândesc,că ar putea fi angajaţi ca şi asistenţimaternali. Un loc de muncă ce arputea fi fezabil, căci aceste per-soane au experienţă ca şi părinţi şica bunici”, a precizat prefectul Eu-geniu Avram.

Ciprian Bâtea

Pensionarii cer locuri de muncă8Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice solicită sprijinul autorităţilor pentru angajarea pensionarilor cu venituri mici

Bestfest 2015 debutează joia viitoare la Carei

A împrumutat telefonul cu totul

Page 6: 28022015

Actualitatea sătmăreană 6/ Sâmbătă, 28 februarie 2015Gazeta de Nord-Vest

Opt decenii în slujba siguranţei cetăţenilor8Pompierii sătmăreni au marcat ieri împlinirea a 82 de ani de la înfiinţarea primelor structuri cu atribuţii de protecţie civilă

Inspectoratul pentru Situaţii deUrgenţă “Someş” (ISU) SatuMare a organizat ieri „Ziua

Porţilor Deschise”, evenimentulfiind organizat pentru a marca 82de ani de la înfiinţarea primelorstructuri cu atribuţii de protecţiecivilă. Evenimentul a fost onorat cuprezenţa de către prefectul EugeniuAvram şi de către primarul mu-nicipiului Satu Mare, Dorel Coica.În acest cadru au fost avansaţi îngrad mai mulţi ofiţeri şi subofiţeri,fiind prezente chiar şi delegaţii alepompierilor din Ungaria şiUcraina. Oficiile de gază au fostfăcute de către şeful Inspectoratu-lui pentru Situaţii de Urgenţă“Someş” (ISU) Satu Mare,colonelul Dan Gheorghe.

Prefectul apreciazăactivitatea pompie-rilor

Atât în calitate de prefect aljudeţului Satu Mare cât şi în calitatede preşedinte al ComitetuluiJudeţean pentru Situaţii de Urgenţă,Eugeniu Avram a ţinut să îi felicitepe pompierii sătmăreni. “În primulrând, mă gândesc cu alese senti-mente şi preţuire la cei care au acti-vat în acest domeniu şi la cei careactivează astăzi. Le apreciez modullor de lucru şi profesionalismul decare au dat dovadă. Astăzi, avem ne-voie mai mult ca oricând de aseme-nea oameni care să se dăruiascăsemenilor săi, pentru că ei trebuie săfie pregătiţi oricând ca să nu lăsămcetăţenii să fie singuri pentru a-şiapăra viaţa şi bunurile. În calitate depreşedinte al Comitetului Judeţeanpentru Situaţii de Urgenţă mă bazezpe membrii InspectoratuluiJudeţean pentru Situaţii deUrgenţă“, a spus Eugeniu Avram.

“Sătmărenii pot să stea liniştiţi“

Primarul municipiului SatuMare, Dorel Coica, a precizat căapreciază profesionalismul pompieri-lor sătmăreni, motiv pentru caresătmărenii pot să se simtă în siguranţă.“Le transmit gânduri bune, mai alesîn acest moment în care se împlinesc82 de ani de existenţă a Apărării Ci-vile. Apreciez că au o activitate foartebună în colaborarea cu celelalteinstituţii ale statului, care îmi dăsiguranţa că populaţia municipiuluiSatu Mare va fi protejată. Ei vegheazăasupra stării de siguranţă şi de liniştea populaţiei. Ca şi primar, eu le trans-

mit multă sănătate şi multe succese încontinuare. Sunt oameni binepregătiţi, deci putem conta pe ei“, aspus Dorel Coica.

Istoria apărării civilepe aceste meleaguri

Ca organ de specialitate, în1952, pe teritoriul fostei regiuni BaiaMare se constituie Secţia Apărării Lo-cale Antiaeriene (ALA) care aparţineM.A.I. şi avea sediul în localitatea BaiaMare, fiind condusă de şeful direcţieide securitate a statului. Îmbunătăţireaorganizării şi încadrării formaţiilor ci-vile ale Apărării Locale Antiaeriene seproduce începând cu anul 1970, prin

constituirea Statului Major la centreleindustriale, la organizaţii şi instituţiicare au peste 100 de angajaţi, iar înmediul rural prin înlocuireadetaşamentelor săteşti cu State Ma-jore ale Apărării Locale Antiaeriene.

Inundaţiile din mai 1970 auconstituit un examen real, trecut cubine, pentru apărarea civilă ajudeţului. S-a intervenit cu prompti-tudine pentru prevenirea populaţiei,salvarea oamenilor şi bunurilor mate-riale de furia apelor dezlănţuite. Cuacest prilej s-a introdus pentru primadată semnalul de alarmă real pe teri-toriul Municipiului Satu Mare de laterminarea celui de al doilea războimondial. În anul 1979 s-a intervenit

cu succes pentru prevenireainundaţiilor prin înlăturareazăpoarelor de gheaţă de pe râulSomeş.

La 8 noiembrie 2004, Parla-mentul României a adoptat Legeanr.481 prin care Protecţia Civilă dinRomânia devine o componentăimportantă a sistemului securităţiinaţionale, iar în decembrie 2004, prinfuzionarea ComandamentuluiProtecţiei Civile cu Corpul Pompie-rilor Militari şi a structurilor judeţenecorespondente, a luat fiinţă Inspecto-ratul General pentru Situaţii deUrgenţă, la nivel naţional, respectivinspectoratele judeţene pentru situaţiide urgenţă la nivel local.

CIPRIAN BÂTEA

EVENIMENT. Pompierii au primit recunoştinţa autorităţilor judeţene şi locale

Au cântat şi încântat de DragobeteFestivalul de muzică și

dansuri populare intitulat „Cântă șiîncântă de Dragobete”, organizat decătre Școala de Arte Satu Mare aavut loc joi seara în incinta Centru-lui Multicultural G.M. Zamfirescu.În prezența unui numeros publicsătmărean tinerele talente aleSătmarului, dar şi soliști șidansatori de la Baia Mare au impre-sionat cu vocile și dansurile lor pop-ulare. Deschiderea oficială aevenimentului a fost făcută de cătredirectorul Școlii de Arte Satu Mare,Mircea Deac, care a declarat căacest eveniment a fost organizat cu

ocazia sărbătorii dragostei laromâni ”Dragobetele”, încheinddiscursul ”noi iubim și cântămromânește”.

Spectacolul a fost susținutde ansamblul vocal-instrumental„Doina Codrului” al Școlii deArte Satu Mare și invitații de laBaia Mare, ansamblul vocal-instru-mental și dansuri populare alȘcolii de Arte „Liviu Borlan”. Deasemenea, a încântat publicul cucântece, interpretul de muzicăpopulară Petrică Mureșan, acestafiind invitat special la festival.

Bogdan Tulbure

Careiul a găzduit ieri, în-cepând cu ora 12.30, cea de a cinceaediție a marșului bolilor rare, orga-nizat de Direcția de Cultură șiSport Carei și Asociația WerdnigHofman, cu sprijinul instituțiilorde învățământ din municipiulCarei, al Direcției de Învățământ șiSănătate Carei, al Poliției Munici-pale și al Jandarmeriei. Peste 300 detineri au pornit în acest marș de sol-idaritate cu persoanele care suferăde boli rare, pe traseul Amfiteatruldin fața magazinului Oțelul – Cen-trul Cultural Carei (str. IuliuManiu), via Primăria MunicipuluiCarei. Rolul marșului a fost de asensibiliza publicul larg şi factoriide decizie cu privire la bolile rare şiimpactul acestora asupra viețiipacienților.

Participanții s-au oprit înfața Primăriei municipiului Carei,unde au fost întâmpinați de vicepri-marul Kaiser Ludovic, iar momen-tul a fost marcat cu o strângere demână, fiindcă sloganul sub care s-adesfășurat manifestarea din acest ana fost ”Zi de zi, mână în mână”.Marșul s-a încheiat la Centrul Cul-

tural unde au luat cuvântul dinpartea organizatorilor BogdanGeorgescu și Robert Vereș, dupăcare a avut loc premierea lucrărilorgrafice și creațiilor literare realizatede elevii de la Colegiul Tehnic IuliuManiu și Liceul Teoretic Carei, în-scrise în concursul ”Diferiți, darîmpreună”, organizat de AsociațiaWerdnig Hofman Carei și un scurt

moment artistic susținut de GaborTania și formația Castelanii,pregătiți de prof. Szucs Jozsef, cu opiesă scrisă special pentru acesteveniment. La eveniment au partic-ipat consilieri municipali și con-silieri județeni careieni, precum șireprezentanți ai serviciilor dincadrul Primăriei Carei.

Bogdan Tulbure

Marş de Ziua Bolilor Rare la Carei

Page 7: 28022015

Actualitatea sătmăreană Gazeta de Nord-Vest7/ Sâmbătă, 28 februarie 2015

La Utazas, în Ungaria, areloc în perioada 26 febru-arie – 1 martie 2015, Târ-

gul Internațional de laBudapesta, Ungaria. România,țară parteneră a evenimentului,are un stand modern de 150metri pătraţi unde își prezintă nunumai obiectivele și atracțiileturistice, ci și zestrea culturalăprin dansuri moderne și muzicăpe scena târgului.

Delegația sătmăreană estecondusă de președintele Consiliu-lui Județean Satu Mare, AdrianȘtef, și vicepreședintele Consiliu-lui Județean Satu Mare, Mircea

Govor. Oficialii sătmăreni au avutplăcerea să se reîntâlnească cu șefulReprezentanței de PromovareTuristică a României la Viena dinCadrul Autorității Naționale pen-tru Turism, Simion Giurcă.

Județul Satu Mare are alo-cat un infodesk în cadrul standuluiRomâniei, aici prezentându-se șipromovându-se vizitatorilor,destinații de turism din județ,punându-se la dispoziția dorito-rilor broșuri în limbile maghiară șiengleză. De asemenea, pentrucreșterea atractivității, vizibilitățiiși promovarea imaginii județuluisunt oferite vizitatorilor obiectepromoționale cu însemnelejudețului (stema județului și logo-ul turistic). Prezența noastră laacest târg este îmbogățită prin par-

ticiparea meșterului popular MareAna, care expune obiecte lucratemanual precum păpuși îmbrăcateîn port tradițional oșenesc, pălăriioșenești, traiste, zgărzi etc.

Pe toată perioada târguluise vor oferi spre degustare produsetradiționale românești din județulSatu Mare, de către producătorisătmăreni (cârnați, șuncă, slănină,brânzeturi, pălincă). De asemenea,Taraful Ceatăra din Carei a încân-tat publicul de la stand și de lascenă cu măiestria muzicii lor.Judeţul Satu Mare şi ConsiliulJudeţean au cuprins în strategiaproprie de dezvoltare turistică pro-movarea principalelor atracții tur-istice, prin participarea la târguride turism naţionale şiinternaţionale.

ÎN PERIOADA 26 FEBRUARIE – 1 MARTIE 2015Județul Satu Mare participă la TârgulInternațional de Turism din Budapesta8 Delegația sătmăreană este condusă de președintele Consiliului Județean Satu Mare,Adrian Ștef, și vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Mircea Govor

Comisie medicală şcoală autoClinica Medicală Sfântul anton

Consultaţii medicale zilnic între orele 12:30-15:00 • Chirurgie generală • Medicină internă şi reumatologie • Psihiatrie • Neurologie

Servicii de examinări medicalezilnic 12:30-15:00, pentru:

• Preschimbare de permise auto • Obţinere permise (şcoală de şoferi)pentru profesionişti şi amatori • Vize medicale pentru portarmă, vânători şi agenţi de pază

Programări: 0261-717.777, 0261-713.333

Rezultate

pe loc!

ANUNTACADEMIA NATIONALA DE INFORMATII “MIHAI

VITEAZUL”, institutie militara de invatamant superior a Serviciului Romande Informatii, organizeaza:

Concurs de admitere, la Facultatea de Informatii (studii universitare delicenta in system Bologna), pentru specializarile: “Psihologie-infor-matii”- 30 locuri (20 baieti si 10 fete) si “Studii de securitate si infor-matii”- 25 de locuri (17 baieti si 8 fete) – durata de 3 ani, numar credite180;

Concurs de admitere la studii universitare de master professional in spe-cializarile: “Intelligence si securitate nationala”- 35 de locuri (25 de bar-bate si 10 femei) si “Analiza de intelligence”- 25 de locuri (16 barbati si9 femei) – durata de 4 semestre, numar credite 120.

Inscrierea candidatilor se realizeaza in perioada 05.01.2015-27.02.2015, la sediul Diectiei Judetene de Informatii Satu Mare, str MaresalIon Averescu, nr.1-3, loc Satu Mare (telefon contact 0726.141.641 sau [email protected]).

Pentru mai multe detalii privind oferta se poate consulta site-ul Ser-viciului Roman de Informatii: www.sri.ro (cariere); al Academiei Nationalede Informatii www.animv.ro (studii, licenta sau master profesional).

Societatea profesională de insolvenţă Redresare Lichidare SPRL vinde lalicitaţie publică sau negociere directă următoarele bunuri:

debitor SC Gabi Star SRL: vanzare globala: pardesie kaki, rosii, sacouri femei po-lyester, uniforme copii, costume dame din 3 piese, pantaloni, costume, fuste -pret total: 3.714,50 lei: Sedinte de vanzare la data de 20.02.2015 si 27.02.2015, ora12:00;debitor SC Hendre SRL: vanzare globala / individuala: piese si accesorii pentruautovehicule (roti, inele, lacate franare, rulmenti, bucsa, discuri ambreaj, cilin-dri, supape, tevi evacuare, pinion, garnituri, nituri, suruburi, etc), calculator cuimprimanta si autofurgoneta Dacia Papuc, la pretul cel mai mare oferit; Sedinte devanzare vor avea loc in fiecare zi de vineri, ora 11:00;debitor SC Ori Transport SRL: mijloc de transport Ford Trasit fabricat in anul1986 – 1.125 lei; Sedinte de vanzare la data de 20.02.2015, 27.02.2015 si06.03.2015 ora 13:00;debitor SC Flaminia Nils SRL: Stoc de marfa constand in articole de imbracam-inte, incaltaminte, accesorii la cel mai mare pret oferit si spatiu comercial in su-prafata utila de 152 mp cu cota parte din teren de 78/1439 mp, situate in loc. SatuMare, str. Stefan cel Mare, nr. 20, jud. Satu Mare. Spatiul commercial este dispus pe2 nivele, cu suprafata utila de 74 mp la subsol si 98 mp la parter. Structura imobiluluieste realizata din caramida, cu planseu din lemn acoperit cu tencuiala si panouririgips, inchideri din caramida, acoperis tip sarpanta din lemn cu invelitoare din tigla,tamplarie PVC cu geam termoizolant. Finisaje: pardoseala pavata cu gresie, peretifinisati in vopsea lavabila, fara crapaturi sau deteriorari vizibile, instalatiile sanitaresunt in stare de functionare. Instalatia de incalzire este formata din tevi de cuprufara calorifere si central termica. Imobilul este racordat la instalatiile de energie elec-trica, retea de apa si canal si gaz. Pretul de vanzare este de 72.930 euro; Sedintelede vanzare vor avea loc la data de la data de 20.02.2015, 27.02.2015 si 06.03.2015ora 14:00;debitor SC Larysa Izotherm SRL - apartament cu 3 camere cu dependinte cusuprafata utila de 41 mp situat in loc. Satu Mare, Aleea Jiului, bl. 48, ap. 55, jud.Satu Mare. Proprietatea are bucatarie (3,36 mp), hol (3,6 mp), baie (3,74 mp), ocamera decomandata (7,82 mp) si doua camera nedecomandate (11,83 mp si 10,48mp), fara balcoane. Pardoseala din hol si camere este pavata cu parchet stejar, iar inbaie si bucatarie este gresie si faianta. Ferestrele sunt din PVC cu geam termoizolantin bucatarie si in doua camere si din lemn simplu in cea de-a treia camera, usi inte-rioare panel. Instalatiile sanitare sunt in stare de functionare, iar instalatia de incalzireeste formata din convector pe gaz montat in camera cu suprafata de 11,83 mp. Pretulde vanzare este de 12.000 euro. Sedintele de vanzare vor avea loc la data de20.02.2015, 27.02.2015 si 06.03.2015 ora 15:00.Debitor SC Rometex Styl SRL, Autoutilitara Dacia 1307 – 652,50 lei, AutoturismNissan Bluebird – 313,50 lei si echipament de calcul - 300 lei. Sedintele de vanzarea acestor bunuri vor avea loc la data de 20.02.2015, 27.02.2015 si 06.03.2015 ora10:00.Sedintele de vanzare mentionate mai sus, vor avea loc la data si ora precizate lasediul lichidatorului judiciar din Satu Mare, str. Horea, nr. 8, sc. A, ap. 7, jud. SatuMare. Pentru participarea la licitaţie ofertanţii persoane juridice vor achita unavans de 10% din valoarea de strigare.Informaţii: 0723.52.11.59, 0746.999.771 sau 0361.428.128.

Un eveniment inedit,intitulat “Un altfel de bal mascat”, aavut loc joi după-amiază la Centrulde Îngrijire şi Asistenţă Socială(CIAS) Alexandru din municipiulCarei. Toţi participanţii au primit laintrare câte o mască. Beneficiariicentrului şi-au spus poveştile lortriste, după care le-au fostîndepărtate măştile pentru ca toţiinvitaţii să poată vedea că este vorbade semeni de-ai lor. Beneficiarii aususţinut un mic program artistic,apoi au fost serviţi cu suc şi tort,după care au dansat şi s-au simţitminunat. “Toţi beneficiarii, darchiar şi noi, cei care îi deservim,avem tot timpul o mască pe faţă, pecare o scoatem eventual în faţaoglinzii sau în faţa celor foarteapropiaţi. Acesta a fost, de fapt,substratul evenimentului”, ne-adeclarat directorul interimar alCentrului de Îngrijire şi AsistenţăAlexandru, dr. Dora Bart.

Szasz Lorand

Un altfel de bal mascat la CiaS Carei

Ciprian Bâtea

PROMOVARE. Sătmărenii îşi prezintă tot ceea ce au mai bun la Budapesta

Page 8: 28022015

8/ Sâmbătă, 28 februarie 2015mare publicitateGazeta de Nord-Vest

Zirmer BuD scoate spre vânzare un număr limitat de apartamente cu 2 camere la un preţ special de 30.000 de euro.

(0740.088.612; 0740.161.514

Complex Cap PodGolescu

Oferim consiliere şi pentru achiziţionarea apartamentelorprin programul “Prima Casă”

PreţuriPromoţionale !!!

Relaţii la

SPECIALITATEA BUCATARULUI Ciolent de porc

Mai bun şi mai mult nu există!"

Servicii: masa de pranz, catering, platouri, organizarea de evenimente. Ambianta: calda si prietenoasa.

P-ta 25 Octombrie T6-T8Lângă centru comercial Someşul

fost Mon Ami

Miante InstalConstrucţii drumuri şi poduri Pavaje şi borduri

Tel. 0740.177.647Reţele apă şi canalizare

Page 9: 28022015

Mare Publicitate Gazeta de Nord-Vest9/ Sâmbătă, 28 februarie 2015

Motel Restaurant Vraja Viilor CareiDacă doriţi să vă odihniţi în condiţiideosebite sau să gustaţi într-un cadrudeosebit o gamă bogată de preparatedin bucătăria internaţională şiromânească vă aşteptăm înCarei, str. Grădina viilor, nr.3

tel.0261861792e-mail:[email protected]

reStAUrAntSAlA De eveniMente

terASe, CAMere

CAMPinG - CASUte - PeSCUitPlAJA AMenAJAtA

MiniFOtbAl & teniS De CAMP

localitatea Apa, Satu Mare0361524267; 0756068011

[email protected]

Angajăm barmani, ospătari,recepţioneri şi bucătari!

Nr. telefon contact - 0756068011

www.gazetanord-vest.ro

ADRESA: STR. ADY ENDRE NR. 11, SATU MARETELEFON PROGRAMARI: 0261 716 459; 0740 231 559

| CATARACTA | DEZLIPIRE DE RETINA | GLAUCOM | RETINOPATIE DIABETICA

CHIRURGIE REFRACTIVĂLASER!

| TRATAMENT LASER RETINOPATIE DIABETICA

“DAniel”-terMOPAnePROFILE SALAMANDER 100% FABRICATE

IN GERMANIA, ACUM CU 30% reDUCere.

INFORMATII: AL. UNIVERSULUI, B3TEL. 0261 722 000, 0744 767 776

La fiecare bilet în valoare de minim 3lei pentru pariurile sportive veţi primi

CADOU Un bilet în vAlOAre De 2 lei

pentru loto internaţional,bila magică sau curse de câini.

str. Nicolae Golescu nr. 4

Page 10: 28022015

Sportgazeta de Nord-Vest 10/ Sâmbătă, 28 februarie 2015

Vacanţa ia sfârşit şi pentrudivizionarele secunde defotbal, care din această

dimineaţă revin în iarbă. la oraoficială de matineu, 11, suntprogramate meciurile etapei a17-a în cele două serii. În ceacare ne interesează direct, seriaB, se joacă doar patru meciuri,olimpia urmând să joace larâmnicu Vâlcea cu Csm.

Cu sătmăreanul ovidiuMazilu la centru, Şoimii pâncotaprimeşte pe teren propriu vizitaunirii Tărlungeni. aCS poli stă,iar meciul dintre Fortuna Cîmpinaşi CS Caransebeş nu se mai joacă,ca urmare a retragerii din campi-onat a prahovenilor. Cel mai in-teresant meci al etapei se va juca lapiteşti între două formaţii dinzona play-off, CS Mioveni-FColt.

olimpia câştigă douăpuncte în clasament după re-tragerea prahovenilor şi teoretic vaavea o misiune mai uşoară în ul-tima etapă la Tărlungeni în faţaunei echipe încropite pestenoapte. olimpia a ajuns aseară larâmnicu Vâlcea iar antrenoriiCsik şi Dragomir au ceva problemde lot.

Din păcate Sălăgeanu şiBurlacu nu vor putea intra pe terendin cauza problemelor medicale,în vreme ce Mărkuş e nerefăcut

după accidentarea din toamnă dela tendon.

“Sperăm să ne descurcămşi fără ei şi să facem un meci bun.avem nevoie de un rezultat bunaici pentru a rămâne aproape dezona play off-ului. o victorie ne-ar da un moral foarte bun şi arînsemna un pas mare spre atin-gerea obiectivului”, spuneantrenorul Tibi Csik.

Şi CSM râmnicu Vâlceaporneşte cu gânduri mari în se-zonul de primăvară. oficialiigrupării din Zăvoi şi-au prezentatjoi noile achiziţii şi au anunţatîntr-o conferinţă de presă că audepus chiar un memoriu la TaSprin care contestă promovareacelor de la CSu Craiova în liga 1şi nu exclud chiar varianta de aajunge din sezonul viitor în primul

eşalon!Dacă la capitolul noi

achiziţii olimpia se laudă înaceastă iarnă cu Sălăgeanu, Selageaşi Mărkuş, cei de la Vâlcea auobţinut semnătura unor jucătoricu nume chiar la nivelul ligii 1.Dragoş Firţulescu, Fabian him-cinshi, andrei Neagoe, andreipopescu şi Marius Staicu au venitla Vâlcea pentru a pune umărul laintrarea în play off-ul seriei Vest.

antrenorul alex pelicispune că retragerea Câmpineiavantajează Vâlcea: ”Ne aşteaptăun retur în care avem două obiec-tive, unul este reconstrucţiaechipei şi apariţia unor jucătoritineri, al doilea este cel de a intraîn play-off, îl privim cu speranţă.Ne aşteaptă un meci greu cu SatuMare, o echipă bună, omogenă,

care va veni să îşi vândă scumppielea. Nu sunt probleme med-icale, sperăm să fim inspiraţi înprivinţa primului unsprezece. pen-tru locul 6 ne luptăm cu SatuMare, Slatina şi Tărlungeni, nu edistanţă mare între noi, sunt multejocuri“.

partida CSM râmnicuVâlcea- olimpia va începe la ora11 iar un grup de 50 de suporterisătmăreni a făcut deplasarea pen-tru a-şi susţine favoriţii în primulmeci oficial al anului. Sperăm săfie cu folos…Forza oLI!

olimpia ar putea începeîn formula: anca- Munteanu,heil, Mureşan, Iuhas- Bic, onicaş,Villand, Faur- Selagea, Bujor.

Programul etapei a 17-aCS Metalul reşiţa - FC Bihor CSM râmnicu Vâlcea - FC

olimpiaCS Mioveni - FC olt SlatinaŞoimii pâncota - unireaTărlungeniaFC Fortuna - FC Caransebeş 0-3aCS poli stă.

Oli urcă pe 6!retragerea celor de la For-

tuna Câmpina aduce modificări se-rioase în clasamentul seriei.Câmpina pierde automat toatepunctele cucerite pe teren în retur şicoboară astfel pe locul 7. În vreme ceolimpia profită din plin şi cu douăpuncte în plus ajunge pe ultimul locde play-off. reşiţa se apropie la patrupuncte de lider iar oradea ia o gurăde trei puncte de oxigen şi trecepeste pâncota în clasament. Cemeciuri a jucat Câmpina în retur:Tărlungeni – Câmpina 5-4Câmpina-FC olt 0-0 (acum 0-3)olimpia- Câmpina 1-1 ( 3-0)Câmpina-Bihor 2-0 (0-3)reşiţa-Câmpina 1-2( 3-0)

Florin mureşan

LIga a 2-a: CSM râMNICu VâLCEa- oLIMpIa, aZI ora 11

Vor trei puncte în Zăvoi

Sezonul regulat al Ligii Na-ţionale de baschet feminin se încheie înacest week-end. CSM Satu Mare evo-luează azi la prânz, în deplasare la vecinade clasament, cu o poziţie mai jos, NovaVita Tg. Mureş. un meci care conteazădoar pentru statistici, pentru că CSM-ul nu are cum să mai piardă locul nouă.După antrenamentul de ieri, delegaţiasătmăreană a pornit la drum fărăadriana pricop, care se va afla în week-end la Miercurea Ciuc la turneul semi-final al junioarelor u 13, alături de

echipa LpS-ului, care va întâlni azi for-maţia gazdă şi CSu Braşov. După careva urma o pauză de trei săptămâni (!)pentru formaţia sătmăreană, care aş-teaptă cu interes... play-out-ul. De men-ţionat că este pentru prima dată înistorie când CSM-ul ratează play-off-ul.primele întâlniri din play-out vor avealoc pe 19-22 şi dacă va fi cazul 25 mar-tie, adversara grupării sătmărene fiindrapidul. După prima fază se va întocmiun nou clasament, la subsol, iar CSM-ul, care teoretic va fi pe locul nouă, va

da piept cu ocupanta locului zece deatunci. Meciul de azi, de la ora 12.00 vafi arbitrat de andrada Csender (Me-diaş) şi răzvan opriş (Sibiu), observa-tor FrB Marius hurgoi (Cluj).Programul ultimei etape:Danzio Timişoara – CSM Târgovişteşi ICIM arad – u Cluj – ieriAziNova Vita – CSM Satu Mare, SCMCraiova – CSu alba Iulia, rapid –Sepsi, alexandria – Braşov, galaţi –CSM oradea.

BaSChET: NoVa VITa – CSM SaTu MarE, aZI ora 12.00Ultima partidă din sezonul regulat

Duminică, sala de sporta Colegiului Tehnic unio-TraianVuia găzduieşte Cupa 1 MartieMărţişor la fotbal copii categoriade vârstă under 11.

organizatori sunt Some-şul Satu Mare 2010, antrenoriCristian popa şi Cosmin Iuhas,respectiv gazeta de Nord-Vest şiNord Vest TV.

La competiţie s-au în-scris Someşul 2010 Satu Mare,juniorul Satu Mare, juniorulodoreu, FC olimpia, Il CalcioSatu Mare, FC Kinder Carei,Sporting recea şi Sportul Şimleu.Se va juca după sistemul cinci ju-

cători de câmp plus un portar.organizatorii vor oferi

premii, dar şi mărţişoare doam-nelor şi mămicilor prezente însală şi invită toţi iubitorii sportu-lui rege la o duminică de relaxareîn care pot vedea la muncă tineretalente.

Competiţia va începe înjurul orei 8.30, finalele fiind pro-gramate undeva la ora 18.00.

obiectivul acestei com-petiţii este promovarea fotbaluluiîntre cei mici, dar şi o bună pre-gătire în vederea competiţiilorcare vor urma.

Dani C.

FoTBaL juNIorIDuminică, Someşul 2010Satu Mare duminică “Cupa 1 Martie Mărţişor“

În ultimele etape ale sezonu-lui regulat din Divizia a 1 la volei fetese fac calcule cu privire la echipele carevor termina pe un loc de play-off. CSMSatu Mare se află pe poziţia a şaptea,însă are nevoie de un punct din depla-sarea din această seară de la Lugoj pen-tru a nu avea emoţii la finalul etapelor.

După înfrângerea de la Bu-cureşti cu Dinamo, voleibalistele pre-gătite de adrian pricop au plecat spreTimişoara unde au efectuat două me-ciuri de pregătire cu echipa de ligă se-cundă din localitate. Iar aseară au ajunsla Lugoj, acolo unde în această dimi-neaţă vor efectua antrenamentul ofi-cial.

partida dintre CSM Lugoj şiSatu Mare se dispută de la ora 18.30,iar fetele noastre trebuie să tragă cudinţii pentru a obţine victoria, sau celpuţin un punct pentru a nu avea emoţiipe final de sezon. Lotul este valid, ale-

xandra Mişca va juca deşi nu e refăcutăcomplet, iar antrenorul adi pricop do-reşte neapărat să se întoarcă acasă cupuncte în bagaj. Echipa ocupă loculşapte, iar teoretic, mai poate fi depăşităde Iaşi, respectiv pt. Neamţ şi să ter-mine sezonul regulat pe poziţia a noua.Ceea ce nu ar fi neapărat o contraper-formanţă, având în vedere că lotul este

relativ tânăr, neexperimentat şi în pre-mieră în elita voleiului din românia.

se mai joacă azi în etapa a 20-a:CS Volei alba-Blaj – CSM Bucureşti,13.30-DigisportDinamo romprest – unic pt. Neamţpenicilina Iaşi – CSM TârgovişteŞtiinţa Bacău – Medicina Tg. MureşSCM Craiova – u Cluj

VoLEI: CSM Lugoj – CSM SaTu MarE, aZI ora 18.30Nevoie de puncte

Clasament1.aCS poli Timişoara 332.Metalul reşiţa 293.CS Mioveni 244.unirea Tărlungeni 225.FC olt 216.FC olimpia 197.Fortuna Câmpina 188.FCM rm. Vâlcea 179.FC Bihor 1410.Şoimii pâncota 1211.FC Caransebeş 7

Ieri la Nyon s-au tras lasorţi partidele din optimile Eu-ropa League.

La tragerea la sorţi, Ita-lia a aliniat cele mai multe for-maţii, cinci la număr, ceea cereprezintă un record în istoriacupelor europene.

La polul opus s-au aflatanglia, Belgia, Turcia, olanda şigermania care au câte o singurăreprezentantă.

Manşa tur va avea loc pe

12 iar manşa retur, o săptămânămai târziu, pe 19 martie. Iatămeciurile:Everton - Dinamo KievDnipr Dnipropetrovsk - ajaxZenit Sankt-petersburg - FC To-rinoVf L Wolfsburg - Inter MilanoVillarreal - SevillaNapoli - Dinamo MoscovaClub Brugge - BeşiktaşFiorentina - aS roma

D.C.

Europa LEaguEDueluri interesante în optimi

Page 11: 28022015

Sport Gazeta de Nord-Vest 11/ Sâmbătă, 28 februarie 2015

MMA

Dacian Barbul, în “cuşcă“ la New York

luptătorul sătmărean DacianBarbul face furori nu doar înMarea Britanie ci şi în Statele

Unite ale americii. De mai bine deo lună se află în pregătire pesteocean, iar în acest week-end va intraîn cuşcă tocmai la new York.

Gala unde a fost invitat senumeşte Extrem Fight Champi-onship, un eveniment şi mai grandiosdecât cele la care a mai fost prezentsătmăreanul la stilul MMA.

Dacian Barbul se va bate lacategoria de greutate 86 de kg, în faţaunui new-yorkez de culoare, al căruinume nu se ştie exact. Se pare că orga-nizatorii l-au dus pe o pistă greşită pesportivul nostru pentru a nu afla preamulte despre adversar. Pentru a facecategoria, Dacian a urmat un programstrict şi a slăbit aproape 20 de kg! “Nuam înţeles de ce mi-au dat numele aladversarului, probabil pentru a mă in-duce în eroare. Nu mă interesează, suntpregătit să mă bat“, ne-a transmis Da-cian Barbul. Gala va avea loc sâmbătă

seara în SUA în faţa unei asistenţe nu-meroase. Aşadar emoţii mari pentrutatăl său, antrenorul de lupte TudorBarbul care aşteaptă cu nerăbdare veştibune după fiecare meci al fiului său.“Stau ca pe ace de fiecare dată. Şi acum

nu îşi cunoaşte adversarul dar e foartemotivat şi îşi doreşte să lupte. Aştept sămă sune după meci să văd ca e bine,ăsta e primul lucru care îl întreb, nucontează dacă a câştigat sau nu“, a spusTudor Barbul. Dacian Barbul, fost

campion de lupte, a ales de peste un ansă se bată în “cuşcă“, fiind apreciat înAnglia, în cadrul BCMMA, iar înacest start de an a plecat alături decolegii săi în Statele Unite pentru a sepregăti şi a participa la această gală.

Daniel Chiorean

„O zi în şcoala ta !“ este nu-mele campaniei desfăşurată cu maresucces în ziua de 25 februarie în ca-drul Liceului cu Program Sportiv.Ne-au onorat cu prezenţa insp. pr.Camelia Iacob, psih. Câmpan Puşa şiscms. Tămăşan Irina specialişti aiCentrului de Prevenire, Evaluare şiConsiliere Antidrog Satu Mare, şiinsp. pr. Felicia Hrihorişan din par-tea Inspectoratului Judeţean de Po-liţie în vederea desfăşurării deactivităţi interactive pe următoareleteme: problematica consumului dedroguri, delincvenţa juvenilă şi victi-mizarea minorului de către tineri.Aceştia au intrat pe rând în toate cla-sele de liceu şi au purtat discuţii des-chise despre creşterea semnificativă aconsumului de substanţe psihoactiveîn rândul tinerilor şi scăderea vârsteide debut, totodată şi despre cauzelede consum. Pentru ilustrarea efecte-lor nocive specialiştii CPECA auprezentat un film demonstrativ ele-vilor, apoi au subliniat consecinţelenegative – dependenţa fizică şi psi-hică, depresie, îmbolnăvirea organis-

mului, abandon şcolar - şi riscurileasociate, cum ar fi de exemplu conta-minare cu virusul HIV şi virusul he-patic C. Doamna insp. pr. FeliciaHrihorişan a evidenţiat faptul căadolescenţii care consumă drogurisunt predispuşi la violenţă şi com-portamente delincvente şi pot pro-voca accidente de maşină.

Nu doar orele ci şi pauzeleau fost interactive, specialiştii au pos-tat un stand informativ în holul li-ceului cu materiale antidrog şi au statde vorbă cu fiecare elev în parte.Considerăm că întreaga activitate afost una foarte eficientă, elevii au în-văţat că o viaţă dependentă de drognu poate fi decât un mod de trai jal-nic, demn de compătimit. Recoman-dările finale au fost ca adolescenţii sănu se lase doborâţi de pericolele carepândesc la fiecare colţ de stradă, să fieatenţi cu prietenii şi să aibă grijă desănătatea lor şi a celor din jur.

Aceste informaţii au fostoferite de către prof. Turtoi Timea,consilier şcolar în cadrul Liceului cuProgram Sportiv.

campanie antidrog la lpS

Luptătorii sătmăreni sevor deplasa în trei părţi la finalulsăptămânii. CS Satu Mare-CetateHeracle Ardud va participa la douăcompetiţii, una în ţară şi una în de-plasare, respectiv la un patrulater înBanat.

De ieri şi până duminică,la Timişoara are loc un patrulaterunde vor participa luptători de laclubul sătmărean, de la cel gazdă,respectiv Lugoj şi Arad. Aici se vorpregăti Raul zarzu, Marius şi Mă-dălin Bulgăr, Andrei Buzilă, An-drei Barbul, Adrian Pop, TrandafirSilaghi, Matie Suciu, Paul Oros, Fe-lician Chiş, David Pop, Mădălin Si-

laghi, Peter Peck, Sabinel Lobonţşi Sandor Peck. Delegaţia este con-dusă de tinerii antrenori ClaudiuBlaga şi Norocel Barbur.

Iar de la Timişoara, Suciu,Oros, Trandafir şi zarzu se vor de-plasa la Braşov, acolo unde are locMemorialul Voicu.

Iar cea de-a treia locaţieunde vor concura luptătorii sătmă-reni este Nesvadi, Slovacia. Acoloare loc un turneu internaţionalunde vor intra pe saltea Marianzaha (42 kg), Vlad Mariea (74 kg),sportiv transferat de la Câmpu-lung, Cristian Szabo (84 kg), Le-nard Berei (100 kg), orădeanul

aflat în pregătiri la Mădăras GeorgeTărău, tot la 100 kg. Iar la femininva participa Andreea Pataki la 62kg. Sportivii vor fi supervizaţi deantrenorii Tudor Barbul, FranciscSzabo şi Ludovic Lieb.

LUPTEcS Satu mare-cetate Heracle ardud la treicompetiţii în ţară şi străinătate

Victoriile se ţin scai dehandbaliştii de la CSM Satu Mare.Însă de această dată adversarul ele-vilor lui Nicolae Istrate este CSMOradea, echipă care ocupă loculdoi în clasamentul seriei B.

Aşadar, toate ingredien-tele pentru un derby al podiumu-lui, gazdele ocupând locul trei şiavând un ascendent moral dupăvictoria de la Craiova.

O victorie a CSM-ului armenţine echipa pe locul trei, un loccare duce la barajul de promovareîn prima ligă. Dacă Pogynă şi Cli-pea şi-au revenit, Janos Olah are încontinuare probleme la degetulfracturat şi pare a fi indisonibil

pentru acest joc important.Partida se dispută azi de la

ora 11.00 în sala Ecaterina Both şiva fi arbitrată de D. Chiriac şi D.Vlasa din Bistriţa Năsăud.

Programul etapei a 16-a:HC Sibiu – Potaissa II Turda 42-26AziUnit Alba Iulia – Naţional Sighi-şoaraHCM Făgăraş – CSU ClujCSM Satu Mare – CSM OradeaHC Braşov – U CraiovaPoli Timişoara – Academia Mi-naurHCM Sighişoara – HC Reşiţa

D. Chiorean

HANDBAL: CSM SATU MARE-CSM ORADEA, AzI ORA 11.00

Derby-ul podiumului în serie

CCAOvidiu mazilu lapâncota-tărlungeniStartul sezonului de primăvară dinLiga a II-a aduce şi prima delegare pen-tru arbitrul sătmărean Ovidiu Mazilu.Acesta va oficia azi partida dintreŞoimii Pâncota, acolo unde va debutaoficial şi fostul mijlocaş al Olimpiei,Dan Gavrilescu şi Unirea Tărlungeni,o echipă aproape de colaps. Mazilu îiva avea ca şi colegi la cele două linii pebăimărenii Cristi Lucaci şi RaduDespa, în timp ce rezervă a fost desem-nat Marius Chioran din Cluj-Napoca.

examene pentru arbitrii din judeţAsociaţia Judeţeană de Fotbal, prinComisia Judeţeană de Arbitriorganizează în data de 5 martie, orele17.00, la C.N. D-na Stanca examenulpentru arbitri stagiari, categoria 1 şicategoria 2. Persoană de contactOvidiu Mazilu, telefon 0746.219.544.

KaratecSm Satu mare, lacupa internaționalăbanzai din aradUn număr de 18 karateka de la CSMSatu Mare, însoțiți de antrenorii MihaiHanga și Florin Curileac, participă înacest week-end la Cupa InternaționalăBanzai din Arad, competiție aflată laXXII-a ediție. La concurs vor participași karateka din Italia, Serbia și Ungaria.Competiția face parte din calendarulFederației de Karate WKC, fiind și untest de selecție în vederea participării laCampionatul European din lunaiunie, organizată în Belgia (Herstal).

JudocS unio, lanaţionalele de tineretDuminică la Oradea se desfăşoarăCampionatul Naţional de judotineret (U 23). Mai mulţi sportivi dela cluburile sătmărene se vor batepentru medaliile puse în joc. De laCS Unio, vor intra pe tatami DoraKovacs (70 kg), Mihaela Faur (78kg), Cristian Șereș (Unio - CSM, 60kg) și Florin Faur (90 kg), urmândsă primească indicaţii de laantrenorul Mihaly Terely. De laCSM Satu Mare, antrenat de Mar-ian Halas va participa şi EduardNicolaescu (81 kg). De menționatcă la ediția de anul trecut, Mihaela acucerit titlul de vicecampioană, iarDora și Florin au obținut medalia debronz.

Liga 1 la fotbal

SezoNul 2014-2015

se vede la

mega Net &terasa megamega Net &terasa megaStr. Păuleşti, nr. 11. Rezervări la telefon: 0741.775.253

ambianţă plăcută

Vă aşteptăm!prieteni

Page 12: 28022015

OFERTE DE SERVICIU

l Primaria comunei Crucisor, organizeazaconcurs pentru ocuparea unui post de muncitorcalificat pe perioada determinata, in data de01.04.2015. Mai multe detalii la sediul PrimarieiCrucisorl Angajez tamplar in atelier de tamplarie dinlemn .Contact 0757.881.588 l Caut menajera din Satu Mare ,pentru undomn cu grad de invaliditate.Cerinte varsta panala 55 ani,timp liber disponibil,de preferinta faraobligatii familiale avantaj daca locuieste in zona14 Mai.Program zilnic 08.00-17.00,ofer salar 800lei fara carte de munca.Tel: 0740.370.598 sau0770.889.153 l Angajam personal pentru agentie de pariurisportive in Ardud si Satu Mare. CV-urile se trimitla : [email protected] Angajez tamplar in atelier de tamplarie dinlemn. Tel 0757881588l Caut coafeza, frizer, manichiurista pentrusalon. 0744126848l Agentie de Pariuri Sportive Angajeaza per-sonal Negresti Oas.Tel : 0731.380.104 l Angajez tamplar in atelier de tamplarie dinlemn. 0757881588l Angajăm meseriaş cu experienţă în confec-ţionarea de obiecte din fier forjat. Salariu atractivşi alte facilităţi. Tel. 0750645556

CERERI DE SERVICIU

l Barbat 54 ani sofer categ.B,C,E caut de lucrusi accept orice oferta daca este posibil cu cazareTel : 0753.825.165 l Sofer experimentat, inclusiv in U.E., permisde conducere categoria B si in curs C, D, E, cautangajator. Telefon 0742193630l Ingrjesc batrani sau copil Tel : 0745.416.027 l Caut loc de munca! Urgent! Tel.0743.365.114 l Specialist în construcţii metalice caut loc demuncă. 0771-475448.l Tânăr, cu permis de conducere, caut loc demuncă. 0743-365114.

MATRIMONIALE

l Barbat, 44 ani, de la tara, cu scoala si situatiebuna, caut femeia potrivita de 35-44 de ani. Tele-fon 0768845004l Caut domn serios, in varsta de pana la 65 deani pentru prietenie. Tel 0757545413l Caut domn serios in varsta de pana la 60 deani. 0771316324l Barbat 54 de ani,caut partenera de viata0753.825.165 l Doamna de 72 de ani fara copii caut partenerde viata.Tel :0262.295.279 l Băiat, 1,78, 85 kg, caut domnişoară fără obli-gaţii până la 43 ani, pentru prietenie, căsătorie.0747-832325.

DIVERSE

l Donez catelusa talie mica unor pensionariiubitori de animale care sa o tina in casa asa cume obisnuita. Este prietenoasa, sanatoasa, cuminte,vaccinata la zi, icrocipata, sterilizata, dar din cauzavarstei se teme de zgomote puternice (gen cele dincartiere). Se doneaza doar la casa cu contract deadoptie. Tel: 0745.290.511

TRANSPORT PERSOANE ŞI MARFĂ

l Duc-aduc persoane pe ruta Romania-Ger-mania-Romania, la fiecare sfarsit de saptamana.Telefon: 0760769299, 004915166356940l Transport marfă-mutări ieftin. 0745969327.l Transport balast, nisip, diverse, 3,5 tone. Te-lefon 0753-660219, 0763-758923.l Transport marfă 3 mc, următoarele: balastru,pietriş, moloz, pământ pentru grădină şi gazon,lemne pentru foc, mutări mobilier, orice, la cere-rea clientului. Seriozitate şi punctualitate maximă.0749-656172, 0734-625231.l Transport mobilă, marfă, mutări. 0755-699856.l Duc-aduc persoane în Germania. Telefon:0723488400. l Transport persoane Germania, Spania, Lis-abona. Tel. 0746-323795.l Transport persoane cu autoturism, intern şiextern, la cele mai bune preţuri. Telefon (non-stop): 0745-312034.

l Transport persoane Austria şi Germania ladestinaţie. Execut tractări în şi din străinătate. Tel.0740-613338.l Transport convenabil marfă, până în 1,5 t,în Satu Mare şi judeţele învecinate. Tel. 0743-450946.

PRESTĂRI SERVICII

l Fac masaj si menaj la familie mai in varsta.tel.0745416027, 0743989352l Forez puturi de apa la preturi negociabile, inorice tip de teren. Informatii telefon.0753924223l Filmez , fotografiez: nunti, botezuri, majo-rate la pret corect. Bonusuri masina de facut bulede sapun, fotografii magnetice. Tel: 0743.612.415 l Reparaţii calculatoare, laptopuri, instalareWindows XP, 7,8, setare reţea Wi-Fi, curăţire uni-tate, instalare programe office etc. La nevoie-de-plasare la domiciliu. Telefon 0740-774201.l Reparaţii, actualizări GPS, telefoane, tabletecu hărţile 2014, full Europa, compatibil cu toateaparatele cu harta pentru maşină mică, camion.Telefon 0740-774201.l Filmez, fotografiez: nunţi, botezuri la preţcorect. Bonus: maşină de făcut bule de săpun, fo-tografii magnetice. Telefon 0743-612415.l Retapiţez canapele. 0749-596016.l Meditez engleză. 0742-510442.l Dau ore de matematică. 0735-218476.l Reparaţii calculatoare, instalare Windows,devirusare. Telefon 0743-365114.l Repar maşini de spălat la domiciliul clientu-lui. Ofer garanţie. Telefon 0755433810.l Forăm fântâni. Telefon: 0744828160.l Sobe teracotă montat, reparat. Telefon:0740-458421.l Şcoală de şoferi categ. B, condiţii avantajoase.Telefon 0734-775734.l Executăm şi reparăm cazane de făcut pălincăla comanda clientului, de orice dimensiuni de la1,5 litri până la 1000 litri chiar şi la domiciliulclientului. Telefon 0756829082.l Execut lucrări de parchetat, parchet clasic +parchet laminat cu maşină aspirator. Telefon0744-935068.l Filmări, fotografii, albume foto personalizatepentru nunţi, botezuri şi alte evenimente speciale.Editare video, montaj video, transpunere caseteVHS, miniDV, Hi8 pe DVD. Experienţă mareîn domeniu la cele mai mici preţuri!!! Telefon0745-210755.l Instructor auto, categoriile A, B, C, D. Pro-fesionalism, preţ avantajos. Maşini ultimul tip. Te-lefoane 0744-238243, 0361-421142,0744-590033, 0753-105949.l Execut lucrări de reparaţii electrice şi elec-trocasnice. Telefon 0748-311795.l Executăm porţi, garduri, balustrade, coper-tine din fier şi din inox. Telefon 0745/165223.l Depanez ieftin calculatoare la domiciliulclientului. 0742-993505.l Executăm toată gama de lucrări în instalaţiisanitare şi gaze naturale la preţuri avantajoase.Proiecte, montări şi service microcentrale, apă, ca-nalizare. Autorizaţii ISCIR + ARGN. Telefon0757-327765, 0721-290955, 0770-914478.l Pentru a imortaliza momentele importantedin viaţa dumneavoastră, vă oferim filmări şi fo-tografii pentru nunţi, botezuri şi alte evenimente,cu aparatură profesională. Avem experienţă în do-meniu, la cele mai mici preţuri. Telefon: 0744-804981. l Executăm finisări interioare, de la A - Z. Te-lefon 0747-930721.l Executăm izolaţii polistiren case-blocuri.Telefon 0740-284161.

TERENURI

l Vand teren 30 arii+80 arii, front 42 m cuanexe, aproape de Satu Mare. Pret negociabil. Tel0755401594, 0770912484l Vand teren intravilan (1.14 ha) cu documen-tatie si autorizatie de constructie, mediu, pom-pieri, pentru o fabrica de procesare a legumelor sifructelor. Tel 0745855032l Vand parcele de teren 3 sau 6 ari intravilanin Satu Mare 15/20 ; 30/20 profunzime;zonaDara-Diana,1200 euro/ar neg.Tel 0742.763.592 l Vand parcela - ari-zona Auchan-Hotel Dana.Tel 0745039506

l Vand teren 1,7 ha la 1,6 km de oras deschi-dere 180 m.Tel 0755.785.175 l Vand urgent 72 arii, teren constructii, semi-central(parcelabil) in Carei, 650 eur/aria( si inrate). Tel 0744187152l Vand teren intravilan pe drumul Careiului1,2 hectare Tel : 0721.584.558 l Vand gradina 250+100 m.p. pe strada Vic-toriei nr.21/B Satu Mare. Ingradita, are apa-cana-lizare, curent electric, foisor, wc, magazie pentruunelte si parcare betonata. 0725915007l Vand 7 Ari teren cu cabana din lemn, gratar, gril impresmuit cu gard din sarma pe str. Ama-tului dupa targul auto. Tel. inf. 0745789043.l Vand parcele de teren 3 sau 6 ari intravilan,zona Dana-Diana 1200 euro /ar 0742.763.592 l Vand 10 ari de teren in Lazuri, cu o casa micade vacanta. Terenul are 25m front. Pret 18.000euro negociabil. 0740788506l Vand teren intravilan, str. Dara, 24 ari, par-celabil. 0740858313l Vind teren intravilan in Moftinu mic, supra-fata de 1.100 mp, la 250 m de la drumul principal,5.500 euro, negociabil. Telefon: 0788510733l Vand gradina in Bercu Rosu, extravilan 10ari cu cabana, fantana, pomi fructiferi, pret 5100euro negociabil. Tel 0741120883 l Vand loc casa Halmeu, 28 arii, pretul 28.000euro. Telefon 069917611731l Vand teren in comuna Lazuri cu o casa micade 2 camere, teren intravilan 10 ari, pret 16000euro. tel 0740788506l Vand gradina 6,5 ari, cu acces de pe stradaVictoriei, pret 8.000 de euro, tel 0361.420.692l Vand parcele de teren 3 sau 6 ari intravilanin zona Dara-Diana 1200 euro/ar. Tel:0742.763.592 l Vând 12 ari intravilan în zona industrială, 68ari pe str. Careiului. Telefon 0752-032125.l Vând 6,3 ari grădină, str. Victoriei - colţ Pes-carilor - 7.000 euro. Telefon 0361-420692.l Vând teren 1,8 ha, spate Armonia, 300euro/ar, parcelabil, 52 m front; 50 ari prima par-celă după case, 300 euro/ar, parcelat, pe LucianBlaga; 4,7 ha Păuleşti, parcelabil, 100 m curent,400 m gaz, la 200 euro/ar. Telefon 0749-042446.l Vând 1,12 ha teren intravilan cu documen-taţie pe măsura 121. Telefon 0745-855032.l Vând loc de casă 630 mp, front 25 m, str.Odoreului, cu utilităţi. Telefon 0744-252824.l Vând teren intravilan str. Dorobanţilor, zonaLucian Blaga, 2 parcele a câte 8,50 ari, utilităţi:apă, gaz, curent la şosea. Preţ - 1.100 euro/ar, ne-gociabil. Telefon 0747-907020.

GARSONIERE

l Vand garsoniera tip apartament M 14,blocde caramida cu mobila de bucatarie,baiemarita.Pret 13.000 euro.Tel : 0753.674.387 l Vand Garsoniera pe strada arinului. 7000euro negociabil. 0741458203l Vând garsonieră Micro 15, etaj I, termopane,20 mp, preţ - 11.000 euro. Telefon 0747-907020.l Vand sau schimb cu garsoniera confort spo-rit, casuta alcatuita din camera bucatarie baie (apa,curent) situata langa strand. Tel: 0770.467.713

APARTAMENTE 2 CAMERE

l Vand apartament 2 camere Micro 17, aranjat,gol, imediat ocupabil, Belsugului, et.4, cu acope-ris. Tel 0740.634.814l Vând apartament 2 camere, Micro 15 str.Oituz, preţ 19.500 euro.Tel. 0720.031.047 l Vand apartament 2 camere, semidecoman-dat zona piata Somes. 0742269190l Vând apartament 2 camere în 14 Mai, et.4,acoperis, pus la punct.Pret 18.000 euro. tel0741601130l Vând apartament 2 camere micro 15, et.2,semidecomandat, suprafata 50MP, pret 18.000euro. tel 0741601130l Vand apartament 2 camere, central, 25.000euro. Tel 0745325900l Vand apartament 2 camere, Micro 14, langaProfi, semidecomandat, parter, balcon inchis si cupivnita, garaj cu sau fara in apropiere. Pret 25.000euro negociabil 0740788506 l Vand apartament in Micro 15, pe str.Ozana,et.II, cu 2 camere, semidecomandat, nu este reno-vat. Pret 23.000 euro negociabil. Tel 0740788506l Vand apartament 2 camere, Micro 14, str.Muresului suprafata 35 mp, bloc din caramida,pret 13500 euro. Tel: 0741.601.130

Gazeta de Nord-Vest Mica publicitate 12/ Sâmbătă, 28 februarie 2015

Amadeus SRL comercializeaza prin mag-azinul situat pe strada Ady Endre, nr.24,materiale pentru instalatii termice, elec-trice si feronerie la preturi de producator.Telefon 0361417274

Transport marfă 5 tone şi mutări. Telefon0746-140664.

Lansez porumbei albi la nunţi sau alte eveni-mente. Telefon 0742-784765, 0723-969946.

Instructor auto, autorizat, categ. B. 0746-604824.

Angajam confectioneri sicalcatori cu experienta.Telefon: 0744653076.

Angajez fata/baiat la spalatorie auto.Tel:0746.817.662

Federalcoop Satu Mare

dă spre închiriere spaţii la etajul clădiriidin str. DECEBAL, nr. 2, Satu Mare,

pentru activitate de birotică.Informaţii la: 0261-712670.

Societatea profesională de insolvenţă INSOLV EXPERT SPRLcu sediul în Satu Mare, str. Ham Janos, nr. 17, ap. 10, înscrisă în registrul societăţilor pro-

fesionale al UNPIR sub nr. 0109/31.12.2006, cu CIF RO 21034359, în calitate de lichi-dator judiciar, numită de Tribunalul Satu Mare, anunţă vânzarea la licitaţie publică sau lanegociere directă a următoarelor bunuri aflate în patrimoniul următoarelor societăţi co-

merciale debitoare:

Vand teren intravilant 20 de ari in ViileSatu Mare ingradit cu gard viu,cudrum de acces pietruit cu posibilitatide racordare apa si curent in zona lin-istita. Merita vazut la un pret foartebun Inf.Tel : 0753.137.060

Vând apartament 2 camere 54 mp + 2 bal-coane, etaj 4, pe drumul Careiului 154/A, preţnegociabil - 16.000 euro. Informaţii, telefon0754-504755.

Vând urgent apartament cu 2 camere, etaj IIcu balcon, situat in Micro 15, str. Ozana. Pret20.000 euro. 0740788506

Page 13: 28022015

Gazeta de Nord-VestMica publicitate13/ Sâmbătă, 28 februarie 2015

Hale si Cladiri

Hala parter(SC Ergolemn SA), suprafata395 mp. toate utilităţile (apa, gaz, canali-zare energie electrică, etc.), si teren aferent15605 mp la pretul de 300.000 euro.Constructii (SC Niva Impex SRL) halede productie , ateliere , depozite , sopron, etc ) cu suprafata construita totala de2.563 mp si teren aferent pe Str. Careiuluinr 160 la pretul de 125.000 euroConstructii ( hale de productie , ateliere, depozite , sopron , etc) cu suprafata to-tala construita de 1.652 mp si teren aferentin localitatea Ambud, PaulestiCentru de zi Sc Andandino Land Srl insuprafata de 628,24 mp si teren aferent1.348 mp la pretul de 142.764 euroImobil de natura spatiu administrative,garaj si teren aferent situat in Carei CF105588 ,105590, 105589, 102657 strCaplenilor nr 22 jud SM, proprietatea so-cietatii DOMINIUM SRL, la pretul de320.000 lei +TVA

Case si Apartamente

Apartament cu 3 camere SC DomarisCom SRL in suprafata de 57,24 mp utiliin asociatie, localitatea Satu Mare, stradaBaritiu nr. 127/B la pretul de 147.490 leiCasa de locuit str. Iuliu Maniu nr 22 cusuprafata utila de 100 mp prêt 55.000euroApartament cu 3 camere SC NettunoSRL in suprafata de 75 mp utili in SatuMare strada Cuza Voda nr.4 ap. 7 la pretulde 169.170 leiApartament cu 2 camere SC Lord LandSRL in suprafata de 51 mp utili in asocia-tie in Satu Mare, strada Dreptatii, nr. 8 lapretul de vanzare 140.000 lei

Terenuri

Teren arabil intravilan 5.500 mp SatuMare zona Poligonului, utilitati aproxima-tiv la 200 m, la pretul de 71.500 euroTeren construibil in suprafata de 7700mp in localitatea Tureni, utilitati apa, cur-rent, gaz 100 m, vis-a-vis de Motel Paradis,in vecinatate de centrul logistic AQUILA,judetul Cluj la pretul de 184.950 euroTeren intravilan in suprafata de 11.155mp in localitatea Satu Mare, pe DrumulCareiului in imediata apropiere de Com-plex Philadelphia la pretul de 234.260 euroTeren extravilan zona Balta Blonda insuprafata de 10.600 mp la pretul de 4.460euro

SC HOUSE CONSTRUCTII MON-TAJ SRLDiverse bunuri mobile si birotica

SC NIVA IMPEX S.R.LUtilaje diverse din industria lemnului

SC CT CABLE SRL1 Calculatoare2 Imprimante3 Masini Stoko4 Panouri Giastra5 Miniaplicatori6 Adromeda

SC AUTO DIRECT SRL

Diverse piese auto – 22.967,08 lei

SC ECOSOIL SOE SRLBunuri mobile

SC CARIS CREATIVO SRLBunuri mobile

SC D&C MULTISERVICE SRLDiverse bunuri mobile

SC D&C FOOD INGREDIENTS SRLDiverse bunuri mobile

SC NOUA SPERANTA SRLDiverse bunuri mobile

SC VANOLUX IMPEX SRLAutoutilitara Dacie FurgonDiverse bunuri mobile si stocuri

SC DUMICOV SRLDiverse bunuri mobile

SC BIANCA TRANS SRL1 AUTOTRACTOR IVECO MA-GIRUS SM 14 DIU 38.700 lei2 SEMIREMORCA MARCA KOGELSM 04 WNE 8.000 lei3 SEMIREMORCA OVA SM 16 DIU36.700 lei4 SEMIREMORCA SCHMITZ SM 15

DIU 18.800 lei5 AUTOTRACTOR IVECO 190-30 SM19 DIU 20.900 lei

SC MIRSUN SRLDiferite utilaje de croitorie uzateStoc vechi de imbracaminte

SC NORBERTTO COLECTION SRLStoc vechi de imbracaminte

SC LUCMAR SRLDiverse bunuri din industria panificatiei

SC TEBO AUTO SRLStand reglat directie 2.761,00Diferite piese, stoc 7.468,35

SC SZALKA TUZEP SRLDiverse bunuri mobile

SC NETTUNO SRLDiverse masini de cusut

SC MEDIA SAT SRL

Laptop 247.10 leiCalculator 248.00 leiCalculator 183.60 leiCalculator 211.20 leiCalculator 283.30 leiUps 720.20 leiCalculator 433.90 leiCalculator 315.80 leiCalculator 276.90 leiLaptop 284.10 leiCalculator 269.30 leiMixer 80.00 leiCalculator 206.00 leiMobilier 458.00 leiChevrolet aveo 5,816.30 leiOpel astra 7,098.00 lei

SC EUROPOWER M&M SRLFord Transit an 1996 defect pret4000 leiFord Transit an 1991 defect pret3100 leiDiverse bunuri mobile

Licitaţia va avea loc la sediul ales al lichi-datorului judiciar din str. ConstantinBrâncoveanu, nr. 3/A, judeţul Satu Mare,in data de 06.03.2015 SC ERGOLEMNS.A 08:00, SC FOX COM SRL 08:30,SC NETTUNO SRL 09:00 am,SC DO-MINIUM SRL 09.00 am, SC LORDLAND SRL 09.30 am, S.C. AGRO-MEC PĂULEŞTI S.A 10:00 a.m., SCNIVA IMPEX S.R.L 10:30 a.m., , SCMIDICONS SRL 11:30 pm, SC DO-MARIS COM SRL 12:00 p.m , SC AN-DANDINO LAND SRL ora 12:30, SCTECHNOTRADE SRL 13:00 pm, SCSIMACO VEST DISTRIBUTIE SRL15:00,

Subscrisa EURO INSOLV SPRL în cali-tate de lichidator judiciar scoate la vanzareprin licitatie publica bunurile debitoareiSC PANNATEK SRL in data de06.03.2015 ora 11:00 lista bunurilormobile si imobile se gaseste pe site-ulwww.euro-insolv.ro la sectiunea Licitatiisi vanzari bunuri

Valorile bunurilor mai sus exprimate nuconţin TVA

Pentru informaţii suplimentarecei interesaţi se pot adresa lichidatorului ju-diciar la sediul ales al acestuia din str.Constantin Brancoveanu, nr. 3/A, judeţulSatu Mare, sau la nr. de telefon0744601144, 0361 809 462; 0261 770161, 0744162033 sau email [email protected]

Subscrisa EURO INSOLVSPRL în calitate de lichidator judiciarscoate la vanzare prin licitatie publica bu-nurile debitoarei: Autotractor marca Volvo3 bucati, prêt de pornire 12.900 euro,Semiremorca Krone 1 bucata prêt depornire 4.900 euro, , licitatia se va organizain data de 06.03.2015 la ora 9:00 am, si vaavea loc in localitatea Dorolt nr. 233/E,jud. Satu Mare

De vanzare! Apartament situatin Cart Solidaritatii(langa Biserica de la in-trare in cartier), aleea Mircesti, 3 camere,decomandat, finisat, suprafata utila 80 mp,et.4, blocul are acoperis tip casa, parcare.Tel inf. 0740.235.728

Parcele de vanzare in suprafata de 600mp, in zona Lucian Blaga nr 249. Pret in-formativ 800 - 1000 euro/ar negociabil.Tel 0744162033

EURO INSOLV S.P.R.L. scoate la vanzare, prin procedura insolventei, bunurile

falitelor: case, apartamente, terenuri, diverse:Informatii suplimentare la tel. 0744601144 sau 0744162033

l Vând apartament 2 camere, Solidarităţii(beton), 48 mp, etaj III, 18.000 euro. 0788-728472.l Vând apartament Solidarităţii, 25.000 euro.Telefon 0743-088003.l Vând apartament 2 camere cărămidă, etaj I,geamuri termopan, finisat. 0747-701091.l Vând apartament 2 camere semicentral, etajIII din IV, balcon, hol, baie. Preţ - 29.000 euro.Urgent! Telefon 0747-907020.l Vând apartament cu 2 camere, etaj II, înM15. Telefon 0740-788506.l Vând apartament pe str. Horea, 2 camere,baie, bucătărie, hol, cămară, în suprafaţă de 55mp, et.4. Informaţii la telefon 0748604766.l Vând urgent apartament 2 camere semide-comandat, din cărămidă, zona Piaţa Someş. Preţ- avantajos. 0742-269190.l Vând apartament 2 camere, renovat, cu ter-mopane, microcentrală, faianţat, gresiat, etaj III,la preţul de 19.000 euro. str. Aleea Humuleşti,nr.2, telefon 0743-632354.l Vând apartament 2 camere în 14 Mai sauschimb cu garsonieră. 0747-225541.l Vând apartament 2 camere, Micro 15, et. 2,mobilat (nemobilat), cu microcentrală, la 5 mi-nute de P-ţa Someş şi Spitalul judeţean, accept şiProgramul “Prima Casă”, fără intermediari. Infor-maţii telefon 0757-349690, toată ziua.l Vând apartament cu 2 camere în Micro 14,Aleea Mureşului, bloc din cărămidă, etaj IV, aco-periş izolat, finisat, centrală termică, geamuri ter-mopan. Preţ 21.000 euro. Telefon 0747-638220.l Vând apartament cu 2 camere decomandate,din cărămidă, Micro 14, etaj I, str. Dariu Pop, bl.45. Telefon 0722-872270 sau 0771-566269. Preţ23.000 euro. Fără intermediari.

APARTAMENTE 3 CAMERE

l Vand apartament 3 camere, et.4, micro 15,renovat recent, 27.000 euro. Tel 0747519133l Vand apartament 3 camere pe Drumul Ca-reiului, Bl12, et.3, caramida, 2 balcoane mari,beci, parcare, gol, imediat ocupabil.Tel.0361805409, 0748922050l Vand apartament 3 camere langa scoala sigradinita, reabilitat termic, imbunatatiri, b-dulMuncii, Micro 16, 0758623443l Vand apartament 3 camere, etaj 10, MalStang Somes, bLT3, ap.41. Telefon 0742630314l Vand apartament 3 camere in micro 17 etaj4 Tel :0744.646.152 l Vand apartament de 100 mp in casa,3 camere+buc, 2 bai plus 2 camere demisol, gradina 2 arijumătate zona Strandului 65.000 euro. Tel.0742.763.592l Vand apartament 3 camere dei caramida, de-comandat, str.Dariu Pop nr. 3, Bl. T39 et. 5, ap.66. Tel: 0721.584.558 l Vand apartament cu 3 camere langascoala+gradinita micro 16, izolat termic, acceptprima casa. Tel 0758623443l Vând apartament 3 camere pe drumul Ca-reiului Bl 12 et.3 din cărămidă,2 balcoanemari,beci nefinisat.Tel : 0361.805.409 sau0748.922.050 l Vând apartament 3 camere situat pe DrumulCareiului nr. 34 şi garsonieră. Telefon: 0740-477865 şi 0749-689895.l Vand ap.3 camere din caramida si garaj,pealeea Gladiolei nr.1,et 2,cart.14 Mai.Pret:28000Euro.Tel: 0770.191.459,0721.475.767l Vand apartament de 100 mp in casa 3 camere+ bucatarie + 2 camere demisol, garaj, gradina 2ari jumatate, zona Strandului 70.000 euro neg.Tel:0742.763.592l Vând apartament 3 camere etaj 2, Micro17+garaj. Tel.0770314263, 0753763139

APARTAMENTE 4 CAMERE

l Vand apartament 4 camere, etaj 3, Carpati2, garaj mare sub bloc, pret 49500 euro.Tel.0746149882, 0741139360l Vand apartament 4 camere,Lalelei et.6(din8) partial mobilat,termopane,centrala proprie,usaantiefractie la 41.000 euro.Tel:0722.577.858 l Vand apartament cu 4 camere pe caleaTraian, nr.2, etaj!. Telefon 0752757412l Schimb apartament cu 4 camere in Timi-soara in zona centrala 100mp, cu apartament saucasa in Satu Mare. Accept Variante. 0722415202 l Vând apartament cu 4 camere în Micro 17.Informaţii la telefon: 0751149372l Vând apartament 4 camere, 2 băi. Accept in-termediari, 32.000 euro, 0752-648285.l Vând sau schimb apartament 4 camere încasă tip asociaţie pe strada Odoreului, cu aparta-ment cu 2-3 camere. Tel. 0721-352585.

VÂNZĂRI CASE

l Vand casa tip villa situata intro zona linis-tita,constructie noua,teren,gradina,helesteu pestietc.sau schimb cu spatiu comercial.Valoarea deschimb 115.000 euro Inf.0744.650.929 l Casa de vanzare, urgent 3.26 ari central, bunăsi pentru constructie. 0745.416.027

l Vand casa duplex , moderna in Satu Mare cucurte , garaj, gradina, bucatarie de vara toate la 75mii euro negociabil in cartierul 14 mai merita va-zuta.Tel 0722.612.033 l De vanzare casa, 3.27 ari, cost 60.000 euro,negociabil. Tel 0745416027, 0743989352l Vand case 2 camere curte comuna prêt ne-gociabil.Tel : 0745.893.224 l Vand 7 Ari teren cu cabana din lemn pe Am-atului, acces auto. Tel. 0745789043l Vand casa in rosu, 200mp, zona Billa, telefon0740858313l Vindem 2 case pe un teren de 1612 mp pestr. Fabricii.Tel : 0743.424.471 sau 0748.108.881 l Vand 2 case str. Zorilor, nr 10 A, 4 camere, 3bucatarii, 3 bai, 3 terase, 2 beciuri si 8 arii de grad-ina, pret 93.000 euro negociabil negociabil sau ju-matate din proprietate 41.500 euro negociabil.Tel 0741120883l Proprietar vand casa cu etaj Odoreu,4 cameredecomandate,bucatarie,baie utilate,curte si gra-dina cu vie si pomi fructiferi .RelatiiTel:0743.105071l Vând casă 3 camere, bucătărie, baie; con-strucţie nouă în curte: cameră, baie, bucătărie, ne-terminate, garaj, curte, 3,5 ari teren.0752-685514, 0770-542551.l Vând casă de vacanţă cu 10 ari teren extravi-lan, aşezat la capătul străzii Odobescu. Utilităţi la200 m. Telefon 0741-346895.l Vând imobil cu mansardă, toate utilităţile,imediat ocupabil + 0,50 ha teren cu două solarii- 900 mp, acoperit. Telefon 0745-855032l Vând sau schimb cu garsonieră confort sporit7 ari livadă cu casă alcătuită din cameră, bucătărie,baie (apă, curent), situată lângă ştrand. Telefon0770-467713.l Vând casă 3 camere, bucătărie, baie, cămarăalimente, un hol la intrare, garaj, 5 ari cu toate uti-lităţile, la preţ bun - 56.000 euro. 0770-429973,0741-344612.l Vând casă 2 camere, dependinţe, intrare ma-şină, semicentrală, preţ negociabil. Telefon 0741-249862.l Vând/închiriez casă P+M nouă, utilată,curte, garaj, zonă liniştită. Informaţii telefon0744-540124. l De vânzare casă cu 5 camere + dependinţela numai 70.000 euro în Centrul Vechi, Piaţa Li-bertăţii nr. 22. Telefon 0768-086893, 0746-086892.l Vand sau schimb casa cu apartament 2 ca-mere plus diferenta, pe Careiului etaj 2-3, telefon0725-685514l Vand casa imediat ocupabila cu toate utilita-tile existente- se poate folosi ca si sectie pentru di-ferite procese tehnologice. Tel: 0745-855032

IMOBILIARE CAREI

l Vand apartament 2 camere, etajul IV, luxos.Telefon: 0745263453l Inchiriez birou cu toate dotarile in Carei.Telefon: 0746335117, 0748823825l Vand in Carei apartament 2 camere, etajul I.Telefon: 0745289081l Vand apartament 37 mp, 2 camere, et IV, re-novat complet, mute dotari in Carei, 17.600 euro.Telefon: 0745263453l Inchiriez spatiu comercial de 35 mp apa+gaz+ baie in Carei. Telefon: 0746476885l Vand casa 2 camere, gaz introdus, 10 ari terenin Carei, 24.000 euro, neg. Telefon: 0746476885l Vand apartament 2 camere decomandate, 37mp, et. IV, renovat complet cu multe inbunatatiri,17.600 euro. Telefon: 0745263453.l Vand 4 ha teren intravilan in Carei DN20langa fabrica Fonix. Telefon:0740354348l Vând casă cu 2 camere şi teren 10 arii, Carei,la 24000 Euro. Telefon: 0746476885. l Dau în chirie 37 mp spaţiu comercial înCarei. Telefon: 0746476885.l Vând 24 ari teren intravilan în Foieni. Tele-fon: 0261874682.l Închiriez garaj lângă piaţa alimentară înCarei. Telefon: 0753708415.l Dau în chirie salon de cosmetică-coafură cutoate dotările în Carei, zonă circulată. Telefon:0746476885.l Vând casă bună pentru birou, activităţi co-merciale, cabinete medicale etc. în centrul vechial Careiului. Telefon: 0744-131384.l Vând apartament în Carei, MV1, parter, 2camere, 2 băi, semidecomandat, confort 1, supra-faţă 60 mp. Preţ 30.000 euro. Tel. 0744-690795.l Vând casă cu 4 camere, bucătărie, baie, şură,garaj, bucătărie de vară, gaz, curent, apă, încălzirecentrală, 35 ari de teren, situată în Carei, pe str.Spicului nr. 7. Preţ 85.000 de euro, negociabil. In-formaţii la telefon 0745-890548, zilnic, între orele10-18.l Vând apartament cu 2 camere în Carei, zonăultracentrală, în Cartierul “Eliberării”, etajul III,nedecomandat - stare foarte bună. Dotări: un boi-ler, 2 convectoare, pivniţă. Relaţii la telefon: 0742-312968.

IMOBILIARE ALTE LOCALITĂŢI

l Vand teren aproape de Satu Mare, pret ne-gociabil. Tel 0770912484, 0755401591l Vand casa tip vechi in sat Dobranr.312,aproximativ 9 ari total.tel 0748.657.306 l Vand teren intravilant in Vetis 4900mp pestrada Satmarel 300m stanga de la drumul Ca-reiului 14500 euro neg.Tel: 0751.750.481l Schimb casa mare+anexe gospodaresti incom.Beltiug, curte si ograda mare cu doua fron-turi la strada situata in zona targului, valoare deschimb 21.000 euro cu apartament in Satu Mare.Tel. 0744650929l Vand casa mare+anexe gospodaresti,com.Beltiug, curte si ograda mare cu doua fron-turi la strada, situata in zona targului.Pret 18.500euro negociabil. Tel 0770.889.153l Vand loc de casa in Viile Satu Mare. Tel0753809700l Vand loc casa in Halmeu, 28 de arii cu 1000euro aria. 0742481793l Vand casa in Ungaria Csenger cu 3 camere,bucatarie,living,baie,spait,2 garaje toate utilitatiilein casa,anexe gospodaresti plus inca o cladire cu 3incaperi pentru atelier,15 ari teren.Tel:0740.317.642 l De vanzare casa in centrul comunei Apa cu3 camere,utilitati si 16 ari de teren Urgent pret15.000 euro negociabil. Tel: 0757.719.238 l Vind teren intravilan 1126 mp, in Moftinu-Mic, 50 metri de la DN Carei-Satu-Mare, pret ne-gociabil. Telefon: 0788510733l Vând/schimb casă superfinisată la ţară, 42ari teren, izolată exterior, geamuri termopan, baie,bucătărie, hol, trei camere mari, 2 intrări, la casă,cu uşi termopan, centrală pe lemne, boiler gaz,boiler curent. 0754-489733.l Vând casă cu 42 ari teren în Mădăras. 0726-643769.l Vând casă în Eriu Sâncrai, str. Oşteze nr. 281şi 2 locuri de casă alăturate. 0742-464113.l Vând casă mică în Lazuri cu zece ari de teren.Telefon 0740788506l Vând casă + grădină, dependinţe în Satu Micnr. 154. Telefon 0742-524606, 0261-726181.l Vând 3 parcele 43 ari, 47 ari, 1,15 ha, la Me-dieş Vii. 0741-088733.l Vând casă cu curte şi gradină, 1500 mp, încomuna Moftinu Mic, jud.Satu Mare. Telefon:0744564152l Vând 14 ari loc de casă în Medieşu Aurit,acte la zi, 2.400 euro, uşor negociabil. 0758-253630.l Vând urgent casă nouă cu grădină în satulNisipeni, comuna Lazuri. Telefon 0755-279614,0361-809921.l Vând 42 ari intravilan cu casă demolabilă,Mădăras. 0770-357352.l Vând apartament 2 camere, etaj I în Berveni,35 000 lei. Telefon: 0745180762. l Vând 1,8 hectare de teren arabil în Cion-cheşti, la 300 de metri de drumul principal. Tele-fon: 0746-853192.l Vând casă în satul Răduleşti. Telefon 0745-390764.

VÂNZĂRI AUTO

Vând parterul din casă cu 2 nivele cu grădină,cartierul Titulescu. Telefon 0752-217797 sau0740-463442.

Vând casă pe strada Retezatului nr. 30. Curtecomună. Preţ 29.000 euro sau schimb cu apar-tament. 0740-227618.

Vând casă cu etaj pe strada Botizului, cu gră-dină. Telefon 0747.614196.

Vand apartament cu 3 camere,Micro 16, B-dul Lalelei, dea-supra casieriei Electrica, deco-mandat, 94mp, 2 bai, 2balcoane,centrala, etaj 4/4.Pret 34.000 euro negociabil.Merita vazut! 0743010325 /0751796827.

VÂND URGENT DOUĂ PARCELEDE CÂTE 13.5 ARI, ZONĂ FOARTEBUNĂ, ÎN VIILE ARDUDULUI LAŞOSEA. OFERTĂ AVANTAJOASĂ!0744-432370 SAU 0741-179214.

De vânzare 2 apartamente si 2 garso-niere - parter la pachet sau separat în Ne-greşti Oaş, Cart. Decebal. 0746752180.

Vând teren intravilan în NegreştiOaş, 50 ari, zona Luna, informaţiila telefon 0756509303.

Vând urgent apartament cu 2 ca-mere în Negreşti Oaş mobilat şifinisat, str. Victoriei, et. 1, cartierBaltă. Telefon 0756509303

Vând GWM HOVER Luxury, 2.351 cmc,126 CP, motor şi transmisie Mitsubishi, ben-zină+GPL, an 2007, 115.000 km, aer condi-ţionat, climă, 4 geamuri electrice, airbaguri,ABS, ESP, trapă, tapiţerie piele, volan reglabil,închidere centralizată, diferenţial blocabil, gea-muri negre din fabrică, tracţiune 4x4 decupla-bilă, proiectoare ceaţă, praguri aluminiu, jantealiaj, bare portbagaj, oglinzi electrice, înscrisăAUTOUTILITARĂ (taxe mici). TAXAPLĂTITĂ ŞI NERECUPERATĂ. Maşinaeste foarte bună din punct de vedere tehnic şiestetic. Accept orice test autorizat. Telefon:0744-549671.

Vând Citroen C3, 1.1 benzină, an fabricaţie2008. Telefon 0742913114

Vând Ford Transit 2.5 TD, 3 persoane neîn-matriculat din 1999, cu platformă de 3.2x2.15,roţi duble. Telefon: 0744897711

Vând Renault Megane, preţ 800 de euro. In-formaţii la telefon 0751.879.087.

Page 14: 28022015

l Vand Renault Megan Cabrio 2004,benzinamotor 2L,Pret 3700 euro Tel :0742.763.592 l Vand autoutilitara Ford Tranzit basculabila,din 1999 in stare foarte buna. Tel : 0753.660.219 l Vand VW Touran 1,9 diesel euro 4.Recentadus in tara.0748.284.664.l Vand Mercedes A Classe 1,7 Diesel,FordFocus benzina 1,8 neimatriculate Tel0748.796.701 l Vand Land Rover Freelander, 4 x 4 , diesel,an 1999, recent adus in tara. Tel 0773.835.662l Vand Vw Golf 4, an 2001, benzina, Euro 4,clima, recent adus in tara, carte service. Tel0773.835.662l Vand Ford Transit Connect, an 2004, Diesel,Utilitara, recent adusa in tara. Tel 0773.835.662l Vand Vw Polo, an 2001, benzina, euro4,1400 cmc, climatronic, carte service, recent adusin tara. Tel.0773.835.662l Vand Audi A 5 2010 sportack 89.000km,motor 2.0 TDI Tel: 0747.108.842 l Vand Opel Cadet, motor DIESEL, capaci-tate 1600cmc, in buna stare de functionare, saupiese de schimb, pret 600 de euro. Informatii te-lefon.0745048241, 0752029511l Vand autoutilitara Iveco si Ford, neinmatri-culate, de 3-7 persoane, 3,5 tone, platou fix simobil, cu roti duble.Telefon: 0744897711l Vand Renault megan cabrio motor 2L ben-zina an fabricatie 2004 Pret 3900 euro Tel :0742.763.592 l Vand Iveco si Ford 3-7 persoane, 3,5 tonne,platou fix si rabatabil, roti duble. Telefon:0744897711l Vand Ford Galaxy diesel, recent adus în ţară,climatronic etc.Tel. 0744.792.284 l Vand VW Polo 1,4 MPI an 2001 climatro-nic, incălzire în scaune,euro 4 ,recent adus in tarăTel 0744.792.284l Vand Ford Fiesta 1,8 Diesel, autoutilitara, 2locuri, neinmatriculat din 1995, 550 euro. Tele-fon: 0744897711l Vand bascula si platforma fixa, IVECO siFORD, neinmatriculate, 3,5 tone, roti duble, 7-3 locuri, din 2005 si 1999. Telefon: 0744897711l Vand bascula IVECO 7 locuri 2004, FordTransit 3 locuri, 1999, platforma fixa. Telefon:0744897711l Vand BMW seria 5 combi diesel din 2003motor 2000cm,taxa platita si nerecuperata 3700euro.Tel : 0740.317.642 l Vand Ford Tranzit basculabil in stare foartebuna de functionare. Tel: 0753.660.219 l Vand Opel Frontera, 4x4 an 1995, benzinaGPL, aer conditionat, inmatriculat, 0773835662l Vand Toyota Rav 4, an 1996 utilitara 4x4,recent adusa in tara. 0773835662l Vand VW Bora 1.6 benzina, an 2002, inma-triculata timbru de mediu achitat, 0773835662l Vand BMW 320 diesel an 2002, 150 cp,combi, negru, recent adus. 0773835662l Vand Mercedes A-class 1.7 CDI diesel, an1999 recent adus in tara, euro 3, aer conditionat,0773835662l Vand Renault Megan Cabrio, anul 2004,120.000km motor 2l. interior piele rosu,radio CdMp3, genti aluminiu pret: 4900 euro, inmatricu-lat.Tel: 0742.763.592

PIESE DE MAŞINI

l Vând supapă EGR Mercedes Sprinter Wah-ler, Cod: 71071D OE 642140146.Produsul estenou și poate fi folosit la Mercedes Sprinter, 3l,producţie 2010. Telefon: 0754.625858.

VÂNZĂRI DIVERSE

l Vand aparat foto Nikon D90, Nikon D60,camera video profesionala Panasonic AG-AC 8,Panasonic MDH1, lampi, acumulatori, blituri,obiectve. Tel.0755785175l Vand garaj demontabil, placi beton, tabla on-dulata, usi tabla. 700 lei negociabil. 0743775693l Vand patut si carucior pentru copii.Tel0744.755.791l Vand X-Box 360. Tel.0743894567l Vand tigla veche. Tel 0745039506l Vand urgent mobila veche furnir nuc 3000lei neg; covor persan 200 lei; soba electrica cucuptor 200 lei si 2 buc tablou Gobler50lei/buc.Tel 0733.729.997 l Vand roti iarna, genti tabla -aliaj Passat, Tou-ran, Golf 4, Skoda, Bora, Audi, Bmw, Mercedes,Logan etc. Tel. 0748.796.701

l Vand mobila pt camera de zi. Pret bun Tel :0752.933.951 l Vând tabletă nouă. 400 lei negociabil. 0742-987140.l Vand fan balotat. Telefon: 0745860182l Vand calorifer electric, cost 100 lei0745416027, 0743989352l Vand paie balotata mica. Tel. 0746147814l Vand brichete lemn 0,40 lei/kg, Carei. Tele-fon. 0740605216l Vand lemne, tevi, rafturi metal, boltari beton,rulota, bidoane plastic, furnir Mahon, panze cir-cular,cablu electric, mobilier, cazi, curele trapezoi-dale.Tel. 0770.635.609 l Vand convector cu horn.Tel. 0747.674.942 l Vand rumegus pentru afumatorie din esentatare pret 15 lei/sac.Tel. 0744.927.132l De vânzare mobilă import Germania, sufra-gerii, bucatării, mese, scaune preţ avantajos. Tel.0758.500.573 l Vand boiler turbo si convector Samus.0745868904l Vând frigder Arctic și congelator. Tel:0745.390.769 și 0745.390.764 l Vând frigider mijlociu. Tel: 0361.805.409sau 0748.922.050 l Vand corni, grinzi, scandura, usi lemn - toatedin demolare; lemne de foc ieftin si calorifere dinotel aproape noi. Tel: 0748.789.890 l Vand carucior de copii, nou si gard de trestie.0740079656l Vand masina cheita si croi accesorii. Tel0754060699l Vand coltar bucatarie-hol masa extensibilacu 4 scaune. Tel 0770543013l De vanzare tigla din demolari marca Jimboliaprêt 0.75 bani (merita vazut) Tel : 0744.927.132 l Vand tigla folosita, 0.50 bani - bucata.0744650929l Vand carbune. Telefon: 0744314043l Vand radiator electric si masa calculator.0749432949 l Vand masa de 6 persoane din lemn masiv cu6 scaune. Tel 0740634814l Vand coltar din piele format din 3 piese. Tel0740634814l Vand convectoare pe horn si aragaz cu treiochiuri.Tel.0770542551, 0752685514l Vand mobila stejar, 3,2 m, 600 RON.Tel0752520811l Vand bicicleta pentru barbati semicursiera,170 lei, tel 0747321212 l Vand cauciucuri de iarna pentru Logan,0773835662l Vand jante aliaj, pentru Opel corsa B, tel0773835662l Vand jante aliaj pentru Vw Golf 4, dimesiune15, 0773835662l Vand tigla veche model 265 marca Jimboliapret 0,70 lei negociabil.Tel : 0744.927.132 l Vand garaj in Micro 14 langa Auto As, pestr.Mosoiu, pret 3800 euro negociabil. Tel074088506l Vand borhot prune 400Kg,o mobila de bu-catarie si un bufet vechi de 100ani.Tel:0766.483.005 l Vand masa calculator. Tel 0749432949l Vand loc de veci dublu in cimitirul reformat,langa Gara. Tel 0745311585

VÂNZĂRI ANIMALE

l Vand 36 oi turcane.Informatii tel :0261.838.052 l Vind curcan, gasca, bibilica si capra gestanta.Telefon: 0744539315.l Vand prepelite ouatoare din mai 2014.0740057073l Vand porci vietnamezi pentru sacrificat, cres-cuti bio. Tel.0740057073

VÂNZĂRI DIVERSE AGRICOLE

l Vand tractoare Fiat, Case, International,coase, discuri, agricole noi, prese balotat, semana-tori, anvelope tractor, cabine tractor. Tel:0740.590.459 l Vand discuri noi din import, tractoare Inter-national, Fiat, Case, putere 50 CP-125 CP, coase,semanatori, preturi acceptabile. 0756.949.699 l Vand tractor 44cp 3 pistoane + plug + se-manatoare paioase 15 randuri toate in stare bunade functionare. Tel : 0746.292.026 l Vând fermă lângă drumul spre Ghenci. Te-lefon: 0757424405. l Vând prune în Chereușa, 1,50 lei, preţ ne-gociabil. Telefon: 0745936472.l Vând tractor David Brown. 0261-821058.l Vând tractor U 650 cu plug. Tel. 0261-824756, 0741-452980.

ÎNCHIRIERI

l Dau in chirie garsoniera Ostrovului, 2A. tel0742630314.l Inchiriez salon de infrumusetare completdotat pentru coafura+frizerie, cosmetica, mani-chiura, pedichiura, masaj, solar, situat in Piata Ti-tulescu- Satu Mare. Tel. 0744126848

l Dau în chirie o garsonieră. Tel. 0757.409.236 l Caut chirie central, 3 camere, complet utilat.Tel. 0725051381l Chirie garsoniera 0748.313.962 l Inchiriez apartament cu o camera, bloc nou,semi-mobilat, ultracentral, pret 150 euro/luna, tel0741601130l Inchiriez spatiu comercial ultracentral et.1,nemobilat, finisat, suprafata 70 mp, pret 200euro/luna. tel 0741601130l Inchiriez autoturism. 0743894567l Chirie garsonieră. Tel: 0748313962l Inchiriez apartament 2 camere central curteinterioara,asociatie. Tel. 0742.700.379 sau0770.592.182 l Dau in chirie spatiu comercial pe str.Careiu-lui, 85 MP. 0744252824l Inchiriez parter casa cu curte, garaj si beci,115 euro negociabil. Tel 0741120883l Iinchiriez birou in Satu Mare, str.Henri Co-anda, nr.2 sau Botizului, nr.24.Tel 0744586638l Inchiriez remorca de 750 kg, 0773835662l Închiriez apartament 2 camere, central, curteinterioară, asociaţie. 0770-592182, 0742-700379.l Dau în chirie garsonieră mobilată + internet.Telefon 0361405012l Dau în chirie garsonieră (ore/zile). Telefon0748313962l Dau în chirie casă 2 camere pentru birouri,activităţi comerciale, depozit, unei persoane sin-gure. Str. Ioan Slavici 73. Telefon 0749-134955.l Închiriez apartament zile. Tel. 0745-605963.l Dau în chirie autoturisme, la preţuri rezona-bile. Telefon non stop 0743-450946.l Ofer chirie pentru o persoană. 0749-925538.

CUMPĂRĂRI

l Cumpar mobila lucioasa cu flori sau orna-mente Tel : 0757.785.039 l Cumpăr fier vechi, transport gratuit. Telefon:0744-107564, 0770-459489.l Cumpăr pământ agricol minimum 2 ha zonaTășnad-Cehal, agricol, extravilan. Lenuţa0742878657

INFORMARI

l Aceasta informare este efectuata de : I.I. PersePaul Grigore si Perse Adriana Roxana cu adresain Cehu Silvaniei, str.Eroilor bl.A1, et.1, ap.7, judSalaj, reprezentati prin Perse Paul Grigore, tel:0760-241.846, ce intentioneaza sa solicite de laA.N.Apele Romane-Administratia Bazinala deApa Somes-Tisa Cluj, aviz de gospodarirea apelorla faza PUZ, pentru realizarea lucrarilor de ali-mentare cu apa si evacuarea apelor uzate din ex-travilan comuna Hodod, sat GiurteleculHododului, jud.Satu Mare, aferente obiectivuluide investitii/; PUZ-ITRODUCERE TERENIN INTRAVILAN SI CONSTRUIRE PEN-SIUNE AGROTURISTICA “PAULA”.Aceasta investitie pe linia gospodaririi apelor pre-vede: -sursa de apa proprie:put forat si retea de apa afe-renta-bazin de colectare ape uzate si racord de canali-zare aferentCa rezultat al asigurarii consumului de apa pentruunitate, vor rezulta ape uzate menajere, ce se vorevacua in bazinul de colectare etans si vor fi trans-portate prin vidanjare la o statie de epurare pt.epu-rare si evacuare. Aceasta solicitare de aviz esteconforma cu prevederile Legii apelornr.107/1996, cu modificarile si completarile ul-terioare. Persoanele care doresc sa obtine infor-matii suplimentare cu privire la solicitarea avizuluide gospodarirea apelor pot contacta solicitantulde aviz la adresa susmentionata. Pesoanele caredoresc sa transmita observatii, sugestii si recoman-dari se pot adresa solicitantului sau la adresa Ad-ministratia Bazinala De Apa Somes-Tisa-TisaCluj, prin SGA Satu Mare, str.Mircea cel Batran,nr.8/A, tel 0261-770.177, dupa data de03.03.2015

l Aceasta informare este efectuata de SCSmart Electric Desingn SRL cu sediul in Bucu-resti, Sector 1, str.Haga, nr.12, ce intentioneaza sasolicite de la A.B.A. Somes-Tisa aviz de gospoda-rirea apelor pentru obiectivul:”Realizarea uneicentrale electrice de condensatie echipata cu ciclucombinat de 400 de MW in localitatea Vetis,jud.Satu Mare”. aceasta solicitare de aviz esteconforma cu prevederile Legii Apelornr.107/1996 cu modificarile si completarile ulte-rioare. Persoanele care doresc sa obtina informatiisuplimentare cu privire la solicitarea avizului degospodarire a apelor pot contacta solicitantul deaviz la adresa sus mentionata. Persoanele care do-resc sa transmita observatii, sugestii si recoman-dari se pot adresa solicitantului la adresa mai susmentionata.

14/ Sâmbătă, 28 februarie 2015Mica publicitateGazeta de Nord-Vest

Închiriez garsoniera in micro 17,str. Belsuguluicomplet mobilată și utilată. Pret 100 EUROTel:0749-981939

Vând Opel Astra Caravan combi din 95, 1.6 benzină,

înmatriculat. Preţ 500 euro.0742.964.968

Mobila second hand ( coltare, canapele, mobila,pat, etc). Tel: 0746817662

Vând scaun auto pentru copii. Informaţii latel. 0747-862630, după ora 16,00.

Vand urgent mobila veche de dormitor si deliving, foarte ieftina. 0741631748.

Vând maşină de cusut electrică VERITAS,germană, nefolosită, preţ 350 lei, aparat fotoOLYMPUS (licenţă), nefolosit - 200 lei.Telefon 0742-502958 sau 0261-712441(după ora 18).

Vand ceas antic de podea in perfecta stare.0771401794

Închirieri AutoPiese auto & Asigurări

www.veironauto.ro0740.202.156

Insolvenţa SM SPRLVINDE, PRIN LICITAţIE PUBLICA: CASE;

APARTAMENTE; TERENURI; DIVERSE.Informatii suplimentare la tel. 0751.212.193 sau

www.insolventasm.roCase :Casa de vacanta P+M + teren 9.412 mp, loc. ViileSatu Mare, str. Stelelor, nr. 43 – 76.130 euro Casa + teren 300 mp, str. Toamnei – 336.821 leiCasa SP+P, 86,33 mp + teren aferent 76 mp, str.Vasile Lucaciu, nr. 8 – 36.750 euroCasa in sc=245 mp si teren in suprafata de 2.500mp, sat Cehal, str. Principala, nr. 94 – 30.000 euro

Apartamente :Apartament nr. 81, 2 camere, 82,29 mp, Bd. Inde-pendentei, nr. 14/A, et. 8 ( Complex Dana ), pro-prietatea SC Esrom Tel SA – 41.310 euro + TVA5% Apartament nr. 79, 2 camere, 80,58 mp, Bd. Inde-pendentei, nr. 14/A, et. 8 ( Complex Dana ), pro-prietatea SC Esrom Tel SA – 40.370 euro + TVA5%Apartament 2 camere, 48 mp, Aleea Humulesti –25.650 euro + TVAApartament nr. 82, 1 camera, 38,30 mp, Bd. Inde-pendentei, nr. 14/A, et. 8 ( Complex Dana ), pro-prietatea SC Esrom Tel SA – 20.280 euro + TVA5%Apartament nr. 80, 1 camera, 38,13 mp, Bd. Inde-pendentei, nr. 14/A, et. 8 ( Complex Dana ), pro-prietatea SC Esrom Tel SA – 20.180 euro + TVA5%Apartament 3 camere, 61 mp, Aleea Ipotesti, nr. 9– 18.630 euro

Terenuri :Teren intravilan, 4.581 mp, loc. Carei, str. 1 De-cembrie 1918, nr. 32/B – 77.860 euro + TVA Teren 6.000 mp ( 3 parcele de 2.000 mp ), situatin zona periferica a orasului Carei, Viile Careiului –53.772 leiTeren intravilan, 10.774 mp, situat in comunaPoiana Lacului, sat Samara, jud. Arges – 22.050euro Teren intravilan, 865 mp, situat in loc. Carei, str.Grigore Ureche, nr. 53 – 10.300 euro + TVATeren extravilan, 12.309 mp, situat in comuna Sap-ata, jud. Arges - 8.865 euroTeren extravilan, 2.000 mp, loc. Apa, jud. SatuMare – 1.838 euro + TVA

Alte imobile :Activ imobiliar, situat în loc. Satu Mare, str. ParcIndustrial Sud, nr. 15, format din: Corp socio-ad-ministrativ P+2E, parter - 456,73 mp + etajul 1 -439,09 mp + etajul 2 - 439,09; Hală industrială P+ extindere - 4.054,80 mp; Platforme betonate -3.000 mp; teren concesionat - 25.000 mp -1.295.000 euro + TVASpatiu comercial si socio-administrativ S+P+2E,partial construit, in suprafata de 214 mp, depozit,birouri si 2 soproane in SC=144mp si 36 mp + teren4.437 mp, situate în loc. Satu Mare, str. Alecu Russo,nr. 25/A – 1.119.200 lei + TVASpațiu comercial, situat în loc. Cluj-Napoca, str.Bibliotecii, nr. 10, ap. 44B2/I, jud. Cluj, în suprafațăutilă de 280,15 mp - 422.000 euro;Teren, în suprafață de 2.301 mp + hale deproducție (fost abator) și clădire de birouri, însuprafață construită de 619 mp, situată în loc.Negrești Oaș, str. 1 Iunie, nr. 5, jud. Satu Mare-69.800 euroExtindere constructie cu suprafata construita de212 mp, suprafata utila 153,2 mp, structura derezistenta planseu si stalpi de beton armat pesteparter, zidarie din caramida, pardoseli din gresie, usiPVC cu geam termopan, ferestre tip Velux, situatape str. Oradea, nr. 8, jud. Satu Mare - 3.892 euro +TVAActiv imobiliar, Satu Mare, str. Paltinis, nr. 12, ap.2, compus din spatii comerciale, de productie si de-pozitare, in suprafata utila de 512 mp + teren aferentde 772 mp dintr-un total de 1.150 mp - 226.100euro + TVADepozit, magazin si birou in suprafata utila de880,21 mp + teren 2.320 mp, situat in loc. SatuMare, str. Magnoliei, nr. 42 – 174.785 euro + TVATeren 3.104 mp + constructii, hala depozitare -540 mp, anexa la hala - 125 mp, spalatorie auto - 80mp, atelier - 96 mp, atelier croitorie - 50 mp, atel-ier/depozit - 77 mp, sopron descoperit - 125 mp,platforme betonate - 1.600 mp, Satu Mare, str. A.Berinde, nr. 27 – 134.497 euroActiv imobiliar format din centru de prelucrareplante medicale, 463,89 mp + teren 8.011 mp (proprietatea Statului Roman, in folosinta ), situatein loc. Micula, str. Garii, F.N. jud. Satu Mare -68.300 euro +TVA

Constructie cu destinatie productiv-administra-tiva, avand suprafata construita de 274,27 mp +teren intravilan in suprafata de 1.293 mp., situate inloc. Carei, str. Campului, nr. 54, jud. Satu Mare- 60.010 euro + TVA

Spatiu de productie croitorie si locuinta de servi-ciu, loc. Negresti Oas, str. Victoriei, nr. 133– 45.300euroSpatiu comercial, 21 mp, etaj I, loc. Satu Mare,Complex de locuinte cu spatii comerciale, zona PodGolescu, proprietatea SC Esrom Tel SA – 41.910euro + TVA Spatiu de productie sifonarie, loc. Negresti Oas,str. Victoriei, nr. 133 – 15.548 euroMotel D+P+E+M, 490 mp + teren 400 mp, situatin loc. Borsa, str. Bradet, nr. 5/A, jud. Maramures –negociere directaTeren 1.109 mp + casa ( spatiu comercial ) in su-prafata utila de 352 mp, loc. Carei, str. Progresului,nr. 26 – 29.700 euro Magazin universal si bufet, 315,11 mp + teren1.769 mp, loc. Moftinu Mare, str. Principala, nr. 289– 60.000 euroImobil commercial si socio administrativ, P+M,150 mp, loc. Cidreag, str. Principala, nr. 187 –11.721 euroMagazin satesc, 112 mp + teren 658 mp, situat incomuna Moftin, loc. Sanmiclaus, F.N., jud. SatuMare - 11.090 euroExtindere constructie cu sc de 212 mp, su 153,2mp, situata pe str. Oradea, nr. 8, jud. Satu Mare -3.892 euro + TVA

Auto :Mercedes LKW, SM 13 GRI – 2.879 euro +TVAMercedes Daimler, SM 30 GRI – 2.934 euro +TVAPeugeot Boxer 2.8 HDI, motorina, culoare alb,an fabricatie 2003 – 1.400 euro + TVADiverse :Radiator ( Electric ) AEG (2.200W), 11elemenți, 280 buc. - 6.350 euro + TVARadiator ( Electric ) AEG (2.000W), 9 elemenți,150 buc. - 2.840 euro + TVARadiator ( Electric ) AEG (1.500W), 7 elemenți,60 buc. - 810 euro + TVACasete video – 1.185 bucati - 955 euro + TVADiscuri DVD video – 2.342 bucati - 1.483euro + TVAArticole de mobilier, perne, fete de masa,lenjerie pat, plapuma, saltele, proprietatea SCElegance Impex Mob SRL – 7.667 leiMasina de erbicidat, marca KUHN Horizon1000/15 CGE, an fabricatie 2005 – 5.738 lei +TVABunuri mobile ( stoc de marfa, utilaje pentruconfectii, auto) proprietatea Spencer SRL4buc X Casuta lemn P, camera 3m X 3m si terasa1m X 3 M – 10.374 leiStoc de marfa format din imbracaminte ( rochii- 11 buc ) si incaltaminte ( pantofi noi - 114 bucsi second - 277 buc) proprietatea Ripping FleekSRLBunuri mobile ( stoc marfa, utilaje pentru con-fectii, auto ) proprietatea Blody Impex SRLBunuri mobile ( stoc marfa format din imbra-caminte si incaltaminte - 4.129 euro + TVA) pro-prietatea Clarisa Com SRLBunuri mobile (aparat terapie, masa de kine-toterapie, diverse ) proprietatea Alex & CarinaSRL Bunuri mobile ( stoc marfa format din piese autoAro, Dacia, Cielo, Oltcit ) proprietatea Autosim- 3.874 euro + TVABunuri mobile ( auto ) proprietatea Coral PrestSRL Negresti OasBunuri mobile ( fosta fabrica de termopane –masini debitat, gaurit, freze, stoc marfa, etc )proprietatea Omnia Carei SRLBunuri mobile ( utilaje constructii ) propri-etatea Karen & Con SRLBunuri mobile ( auto, utilaje constructii,schele, etc ) proprietatea Aveco SRL NegrestiOasBunuri mobile ( mobilier ) proprietatea Ex-plamed SRLBunuri mobile ( stoc marfa, utilaje pentru con-fectii ) proprietatea Elinmart SRLBunuri mobile ( utilaje pentru confectii ) propri-etatea Euromod Exim SRL - 4.000 lei + TVABunuri mobile ( mijloace de transport, be-toniere, camioane, auto, utilaje de constructii,obiecte de inventor ) proprietatea Esrom Tel SABunuri mobile ( mijloace de transport, utilajede constructii, obiecte de inventor ) propri-etatea Lexra SABunuri mobile ( auto, utilaje productie mobila) proprietatea George GS SRLBunuri mobile ( auto, stoc de marfa ) propri-etatea Griga SRLBunuri mobile ( auto, stoc de materii primeproducerea de tâmplărie PVC/AI) proprietateaPanatek Investment Group SRLBunuri mobile ( auto si stoc de marfa ) propri-etatea Premet Imi SRL Bunuri mobile ( auto, masini de cusut, stoc marfa) proprietatea Radu Bemcom Impex SRL Satu MareBunuri mobile ( auto, utilaje productie ) pro-prietatea Panif Sebini SRLBunuri mobile ( auto ) proprietatea Raly ServConstruct SRL Negresti OasBunuri mobile proprietatea Score Bistro SRLSatu MareBunuri mobile ( utilajele fabrica de termopane)proprietatea Smart Media SRLBunuri mobile ( utilaje agricole ) proprietateaDanciu Sorin IFBunuri mobile ( auto ) proprietatea Titecont SRL Bunuri mobile ( stoc de piese diverse) propri-etatea Vindex Romania SRLBunuri mobile (utilaje constructii ) proprietateaVonet Austria SRLBunuri mobile ( utilaje constructii, mijloace detransport ) proprietatea Scorpion SRLBara spate – 16 buc. – 86 euroUsi auto – 45 buc. – 160 euroCapota fata – 3 buc. – 21 euroPortbagaj usa – 8 buc. – 39 euroAnvelope uzate – 120 buc. – 13 euroParbriz spate – 7 buc. – 41 euroParbriz fata – 5 buc. – 40 euroGeamuri laterale – 12 buc. – 16 euroBord auto – 14 buc. – 75 euroLicenta aplicatie Bosch – 200,00 euro Cal de tras caroserii DOZER – 300,00 euro Uscator infrarosu – 300,00 euro Elevator/cric electric – 500,00 euro Pistol vopsit LPH 400 – 60,00 euro Lampa infrarosu – 600,00 euro Aparat pneumatic de scos parbriz – 130,00 euro Tester diagnoza – 900,00 euro Masina de slefuit cu aspirator – 200,00 euro Calculator – 180,00 euro Aparat sudura metale – 300,00 euro Sistem de supraveghere – 200,00 euro Mamita incalzire indirecta - 1.400 euroBoiler apa calda-cantina - 347 euroCuptor rational - 686 euroCentrala tratare aer - 781 euroSoba gaz cu gratar Bosch - 15 euroAparat aer conditionat Chiller - 3.895 euroThermobox AVA 300M - 13 euroCantar electronic Roledo - 29 euroCantar de marcat Datecs Bistro - 58 euroCombina frigorifica - 36 euroUsi termopan - 40 euroMobilier comercial - 49 euroMobilier comercial - 21 euroMobilier comercial ( bar lemn) - 103 euroMobilier comercial ( bar lemn) - 97 euro

Page 15: 28022015

15/ Sâmbătă, 28 februarie 2015 Programe TV Gazeta de Nord-Vest

07:00 – Program educativ: „Să vor-bim în Engleză”, ep. 2207:30 – Ştiri NV TV08:00 – Program pentru copii, Car-tea Cărților, ep. 2908:30 – Program pentru copii: „Po-vestea lui Amy Carmichael” 09:00 – Lumea Copiilor10:00 – Teleshopping I11:00 – Şcoala Sătmăreană (re-luare) 12:00 – Săptămâna Sportivă (re-luare) 13:00 – Şedinţa Consiliului LocalSatu Mare (din data de 26.02.2015) 14:00 – Viaţa la ţară (reluare) 15:00 – Cu cărţile pe masă (reluare) 16:00 – Muzică şi voie bună

(reluare) 18:00 – Art GrandMariage 201519:00 – Film serial: „Teatrul de pestrada 7”, ep. 1119:30 – Marile Oraşe, ep. „Tokyo”20:00 – NVdem TV!21:00 – Oameni şi Fapte 22:00 – Box Office 22:30 – Music News23:00 – Film artistic: „Călăreţulambuland”00:40 – Film artistic: „Alegerea”01:00 – NVdem TV! (reluare)02:00 – Film artistic: „Călătorie înviitor”04:00 – Film artistic: „Drumul” 05:30 – Box Office06:00 – Teleshopping I

RecomandareSâmbătă

Televiziunea care te respectă!

Ora 22.30 - Casa de sticlă

Recomandare

07:00 – Program educativ: „Să vor-bim în Engleză”, ep. 2207:30 – Ştiri NV TV08:00 – Program pentru copii, Car-tea Cărților, ep. 2908:30 – Program pentru copii: „Po-vestea lui Amy Carmichael” 09:00 – Lumea Copiilor10:00 – Teleshopping I11:00 – Şcoala Sătmăreană (reluare) 12:00 – Săptămâna Sportivă (re-luare) 13:00 – Şedinţa Consiliului LocalSatu Mare (din data de 26.02.2015) 14:00 – Viaţa la ţară (reluare) 15:00 – Cu cărţile pe masă (reluare) 16:00 – Muzică şi voie bună (reluare)

18:00 – Art GrandMariage 201519:00 – Film serial: „Teatrul de pestrada 7”, ep. 1119:30 – Marile Oraşe, ep. „Tokyo”20:00 – NVdem TV!21:00 – Oameni şi Fapte 22:00 – Box Office 22:30 – Music News23:00 – Film artistic: „Călăreţul am-buland”00:40 – Film artistic: „Alegerea”01:00 – NVdem TV! (reluare)02:00 – Film artistic: „Călătorie înviitor”04:00 – Film artistic: „Drumul” 05:30 – Box Office06:00 – Teleshopping I

Televiziunea care te respectă!

07:00 Sonată pentruomul bun-DinuLipatti 07:50Discover România08:00 Necazuri de

puştoaică 09:00 Fratii Marx -Agenti secreti 10:25 Cu drag ,de Dragobete 11:35 Cu drag ,de Dragobete 12:55 Rugby15:00 Ora regelui 16:00Tezaurul României de laMoscova 17:00 Medici degardă 18:00 Exclusiv înRomânia 18:49Teleenciclopedia 19:45 Sport20:00 Telejurnal 21:10Neîmblânzita Angelique 22:50Profesioniştii. . . cu EugeniaVodă 23:50 Ceremony 01:30Interes general

07:00 Ştirile Pro Tv10:00 I Like IT 10:30Ce se întâmplădoctore ? 11:00 Suntcelebru, scoate-mă de

aici! 13:00 Ştirile Pro Tv 13:05Aventuri în parcul de distracţii 15:00Iepuraşul casei 17:00 Dragul meuJohn 19:00 Ştirile Pro Tv 20:30 Suntcelebru, scoate-mă de aici! 22:30Copoi de Hollywood 00:15 Simfoniaiubirii 00:45 Dragul meu John 02:15Lunetistul 2 02:45 Copoi deHollywood

09:00 El Dorado11:00 Bona de laforţele speciale 13:00Observator 14:00

Mireasă pentru fiul meu 16:00

Observator 17:00 Mireasă pentru fiulmeu 19:00 Observator 20:00 StarNews 20:30 Te cunosc de undeva00:00 Fiica preşedintelui 00:30Războiul fanilor 02:00 OperaţiuneaEagle One

07:00 Teleshopping07:30 Fii pe fază!08:30 Imaginiincredibile din lume09:00 Mondenii

09:30 Teleshopping 10:00 JurnalulSTV Junior 10:30 Click! Poftă bună!11:00 Secretul lui Bachus 13:00Revendicarea 14:00 Miss fata de laţară 16:00 Schimb de mame 18:00Focus 19:00 Râzi şi câştigi 19:30Cireaşa de pe tort 20:30 BatmanForever 23:30 Undercover: Misiune la

sud de Dunăre 01:00 Cireaşa de petort 01:30 Batman Forever

07:00 Știrile Kanal D08:30 Te vreau lângămine 11:00Supermodels byCătălin Botezatu

12:30 Știrile Kanal D 13:45WOWBiz 14:45 SuleymanMagnificul 17:30 D-Paparazzi 18:45Știrea zilei 19:00 Știrile Kanal D 20:00Asta-i România! 21:30 Supermodelsby Cătălin Botezatu 23:00 Norăpentru Leana 23:30 Iscoada 01:30Știrile Kanal D 01:30 Știrile Kanal D

07:00 Tânăr şiNeliniştit 07:45Las Bravo 09:15

Trandafirul negru 10:30 Putereadestinului 11:30 Îngeri păzitori 14:00Inger salbatic 16:00 Tânăr şi Neliniştit17:00 Las Bravo 18:00 Trandafirulnegru 19:00 Puterea destinului 20:00Îngeri păzitori 22:00 Dragoste de viaţă23:00 Terra Nostra 00:00 Iubire ca înfilme 01:00 Doamne de poveste

07:00 ŞtiriSport.ro 10:00ProMotor 10:30Ştiri Sport.ro

11:00 Ora exactă în sport 13:00 ŞtiriSport.ro 14:00 Pimp my ride. Cel maitare din parcare! 15:00 Ştiri Sport.ro15:05 Râzi de toţi banii! 16:00 Oraexactă în sport 18:00 Ştiri Sport.ro19:00 Marea Ţăcăneală 21:00 ŞtiriSport.ro 21:10 Local Kombat: Ce n-a văzut America 23:00 Punk'd 00:00Ştiri Sport.ro 00:30 Wrestling WWENXT Next Generation 01:00Wrestling SMACK

07:40 Maşininervoase 08:35Maşini pe alese 09:30Cum se fabrică diverse

lucruri? 10:00 Războiul depozitelor –Canada 10:30 Războiul depozitelor –Canada 11:00 Comoara dincontainer 11:30 Comoara dincontainer 12:00 Dynamo şi magiaimposibilului 13:00 Descoperăminciuna ! 14:00 Nerecomandatcelor slabi de inimă 15:00 Cum sefabrică mâncarea 15:30 Cum sefabrică mâncarea 16:00 Cum sefabrică mâncarea 16:30 Cum sefabrică mâncarea 17:00 Cum sefabrică diverse lucruri? 18:00 Doctoride rable 19:00 Maşini pe alese 20:00Maşini nervoase 21:00 Maşininervoase 22:00 Goana după aur23:00 Un oraș la capătul pământului00:00 Scenarii extraterestre

07:00 Lumea şi noi07:30 Universulcredinţei 08:20Simbolica 08:30Universul credinţei

09:30 Pro patria 10:00 Îngrădina Danei 10:35 Viaţasatului 11:50 Minutul deagricultură 12:00 Viaţa satului13:00 Foc încrucişat 14:00Telejurnal 14:30 DUPĂ 25 DEANI 15:00 Charlot sef de raion15:30 Charlot pompier 16:00Tezaur folcloric 17:00 GalaUmorului 18:00 Lozul cel mare18:45 Dosar România 19:45Sport 20:00 Telejurnal 21:10Eurovision România 22:50Starea naţiei 23:50 Garantat100%

07:00 Teleshopping07:30 Trăsniţi dinNATO 09:00Casa: construcţie şidesign 09:30

Teleshopping 10:00 Sănătate cuStil 10:30 Secrete de stil 11:00Levintza prezintă 11:30Amintiri din viitor 12:30Playtech 13:00 Mondenii 14:00Imagini incredibile din lume14:30 Cronica Netului 15:00Păcală se întoarce 18:00 Focus19:00 Râzi şi câştigi 19:30Cireaşa de pe tort 20:30 Schimbde mame 22:30 Constantin 6023:30 Nunţi de poveste

09:00 Lassie 09:30Te cunosc deundeva 13:00Observator 14:00

Fiica presedintelui 16:00SuperBingo Metropolis 19:00Observator 20:00 Star News20:30 Troia

07:00 Teleshopping07:30 Trăsniţi dinNATO 09:00 Casa:construcţie şi design09:30 Teleshopping

10:00 Sănătate cu Stil 10:30 Secrete destil 11:00 Levintza prezintă 11:30Amintiri din viitor 12:30 Playtech 13:00Mondenii 14:00 Imagini incredibile dinlume 15:00 Cronica Netului 15:30Păcală 18:00 Focus 19:00 Râzi şi câştigi19:30 Cireaşa de pe tort 20:30 Schimbde mame 22:30 Păcală 01:30 Batman seîntoarce 04:00 Undercover: Misiune lasud de Dunăre

07:00n Știrile KanalD 08:30 Pastila de râs09:00 Elita 11:00Supermodels byCătălin Botezatu

12:30 Știrile Kanal D 13:45

WOWBiz 14:45 SuleymanMagnificul 17:00 Asta-i România!18:45 Știrea zilei 19:00 Știrile KanalD 20:00 Ochii din umbră 21:30Supermodels by Cătălin Botezatu23:00 Noră pentru Leana 23:30Dracula 2000

07:45 Las Bravo09:15 Trandafirulnegru 11:30 Îngeripăzitori 14:00

Inger salbatic 16:00 Dezvaluiri dinlumea telenovelelor 17:00 Las Bravo18:00 Regina inimilor 19:00 Putereadestinului 20:00 Îngeri păzitori 22:00Dragoste de viaţă 23:00 Teen Mom

07:40 Viața de 5stele 09:10 LegoBatman: Luptasupereroilor 10:25

Înainte de răsărit 12:10 Regatulsecret 13:55 Jucării 15:55Pasiune inocentă 17:35 MareleGatsby 20:00 Maleficent 21:40Sub acelaşi acoperiş

07:00 ŞtiriSport.ro 10:00P r o M o t o r10:30 Ştiri

Sport.ro 11:00 Ora exactă însport 13:00 Ştiri Sport.ro14:00 Pimp my ride. Cel maitare din parcare! 15:0 ŞtiriSport.ro 15:05 Râzi de toţibanii ! 16:00 Ora exactă însport 18:00 Ştiri Sport.ro18:30 Marea Ţăcăneală 21:00Ştiri Sport.ro 21:10 LocalKombat Giurgiu: " Te trecapele!" 23:00 Punk'd. Ţeapasecolului!

07:40 Cum se fabrică? 08:10 Cum sefabrică ? 08:35 Maşinipe alese 09:30 Cum se

fabrică diverse lucruri? 10:00 Cum sefabrică diverse lucruri ? - Episoadeturbo 11:00 Licitaţia de containere11:30 Licitaţia de containere 12:00Vânătorii de licitaţii 12:30 Vânătoriide licitaţii 13:00 Bagaje la licitaţie13:30 Bagaje la licitaţie 14:00Investiţii imobiliare 14:30 Investiţiiimobiliare 15:00 Artizanii lemnului16:00 Căsuţe în copaci 17:00 Tăietorde lemne în Siberia 18:00 Aurul viual Australiei 19:00 Indigenii dinAlaska 20:00 Căutătorii de aur dinMarea Bering 21:00 Trenuri în Alaska22:00 Viaţa la capătul lumii 23:00Rebeli pe lacul înghețat 00:00Klondike 01:00 Klondike 01:50Maşini nervoase

Duminică

Ora 22.30 - Copoi de Hollywood

Page 16: 28022015

16/ Sâmbătă, 28 februarie 2015ultima orăGazeta de Nord-Vest

După o perioadă încare nu au prea fost văzuţi, pePasajul Corneliu Coposu aureapărut acei tineri care pre-tind că sunt reprezentanţiiunei firme de modeling şi careagaţă, la propriu, mămici şi tă-tici ce ies la plimbare cu odra-slele lor, promiţându-le că vorface din acestea mari vedete înlumea modei. Faţă de anii tre-cuţi, metoda de racolare a cre-dulilor pentru ţepe nu a suferitmodificări majore. Promisiu-nile sunt în mare parte ace-leaşi: fac poze copiilorafirmând sus şi tare că le vorposta pe un site de unde marilefirme de modeling din lume îşirecrutează modele. La o astfelde promisiune, puţini părinţirămân insensibili mai ales dacăse gândesc că odrasla lor arputea ajunge să defileze pe po-diumurile lumii prezentândcolecţiile unor case de modăcelebre. Însă tocmai aici apareşi ţeapa. Deşi iniţial cei care-i

racolează pe părinţi şi copiispun că fotografiile făcute laSatu Mare vor fi postate pen-tru 50-60 de lei pe site-ul res-pectiv pe durata a 60 de zile,ulterior li se cere o sumă con-sistentă, circa 200 de euro,pentru realizarea unui albumprofesionist, în baza semnăriiunui contract în acest sens.Din păcate, însă, pentru ceicreduli, nu a fost postat pe site-ul indicat nicio fotografie pen-tru cei 50-60 de lei plătiţi. Demulte ori, site-ul respectiv nicimăcar nu există sau se află înconstrucţie. Dacă cineva afăcut greşeala să plătească sumade 200 de euro, poate rămâneşi cu banii daţi, şi cu odraslanepromovată, pentru că nu vafi postat niciun aşa-zis „albumprofesionist”. Pe când vor con-stata că au luat o mare ţeapă vafi prea târziu pentru că nimeninu le va da banii înapoi. Aten-ţie, aşadar, la cei care racoleazăcreduli pentru ţepe!

Racolăm creduli pentru ţepe

VREMEA AZI 8

8sursa: the

weather channel

Curs valutar

8 10% şanse de precipitaţii

Maxima:13°C Minima: 2°C

Umiditate: 81% aa

a

Euro 4,4381

uSD 3,9515

100 Forinţi 1,4629

Dotările unei clinici dinGermania care urmează afi demolată, în valoare de

circa 2 milioane de euro, au fostdonate Spitalului Judeţean de Ur-genţă Satu Mare prin intermediullui Werner Kessler, preşedinteleFundaţiei germane “Prieteni şi sus-ţinători ai proiectelor sociale înTăşnad/România e.V”. Ieri a ajunsla Satu Mare cel de-al şaselea trans-port, din cele aproximativ 20 prog-nozate pentru a aduce în ţară toatăaparatura şi dotările donate.

Paturi electrice, mobilier desalon, mobilier special, aparatură me-dicală, mese de operaţie, instalaţii sa-nitare şi electrice, chiar calorifere şicazane şi multe altele sunt obiectelecare fac parte din donaţia de aproxi-mativ 2 milioane de euro pentru Spi-talul Judeţean de Urgenţă care auajuns sau urmează să ajungă la SatuMare făcută prin intermediul Funda-ţiei germane “Prieteni şi susţinători aiproiectelor sociale în Tăşnad/Româ-nia e.V”, prezidată de Werner Kessler.Iniţial, erau programate să ajungă înţară doar o sută de paturi electrice şio mică parte din aparatura medicalăde la o clinică din Germania care ur-mează a fi demolată. „Am făcut o vi-zită la clinica germană pentru averifica aceste paturi, însă acolo amconstatat că dotările acestei clinicisunt foarte bune, mult peste ce avem

noi la Spitalul Judeţean, motiv pen-tru care am cerut tot. Aducem la SatuMare inclusiv caloriferele şi cazanele.Şi liftul l-am fi adus dacă am fi avutposibilitatea. Aparatura şi mobilieruladus din Germania l-am evaluat lacirca 2 milioane de euro, dar nu amfi avut posibilităţi financiare să leachiziţionăm”, a declarat managerulSpitalului Judeţean de Urgenţă SatuMare, Erica Venemozer.

Ieri a ajuns la Satu Mare alşaselea transport, iar managerul EricaVenemozer prognozează că vor fi 15-20 de astfel de transporturi. „Cheltu-ielile legate de transport sunt învaloare de circa 50-60 de mii de euro,dar sunt suportate de Consiliul Jude-

ţean. Această donaţie ne ajută enormde mult cu atât mai mult cu cât omare parte din dotările spitaluluinostru sunt învechite. Această dona-ţie va duce atât la creşterea actuluimedical cât şi a condiţiilor hotelieredin cadrul spitalului nostru”, a maiprecizat Erica Venemozer.

Managerul Spitalului Jude-ţean Satu Mare a mai precizat că a so-licitat tuturor secţiilor din spital, atâtcelor interioare cât şi celor din Careişi Tăşnad, să facă un inventar a dotă-rilor învechite şi, în funcţie de acestlucru, se va decide şi modul în carevor fi repartizate obiectele sanitarevenite la Satu Mare ca urmare a aces-tei donaţii.

Clinică din Germania, mutatăla Satu Mare8 Spitalul Judeţean primeşte mobilier şi aparatură medicalăde circa 2 milioane de euro

DONAŢIE. O parte din dotările de circa 2 milioane de euro au ajuns dejala Satu Mare

Florin Dura

Bandă de hoţiprinsă laTerebeşti

Poliţiştii Secţiei Beltiug şi ceiai Postului de Poliţie Terebeşti au or-ganizat joi o acţiune pentru prevenireaşi combaterea furturilor din locuinţepe raza localităţii Terebeşti. În acestcontext şi în urma activităţilor speci-fice desfăşurate au fost identificatepatru persoane, cu vârste cuprinseîntre 15 şi 22 de ani, bănuite decomiterea unor infracţiuni de furt.Din cercetările efectuate s-a stabilit cătinerii ar fi pătruns în incinta a treilocuinţe din comuna Terebeşti, deunde ar fi sustras bunuri alimentare şiaparate electrice, prejudiciul cauzatridicându-se la 4.800 lei. În urma ex-tinderii cercetărilor prejudiciul a fostrecuperat parţial. Cercetărilecontinuă, persoanele fiind cercetate înstare de libertate. În cauză s-au în-tocmit dosare penale sub aspectulcomiterii infracţiunii de furt.

Robert Marcus

O adolescentă în vârstăde 16 ani a fost salvată de lamoarte de un pescar după ce ieri,în jurul orei prânzului, s-a arun-cat în Someş de pe Podul Go-lescu. Nu se cunosc deocamdatămotivele pentru care adolescentaa ales să recurgă la acest gest. Ime-diat după ce s-a aruncat în apelereci ale râului, sătmărenii care aufost martori la această scenă ausolicitat intervenţia pompierilorprin 112. Curenţii de apă autransportat-o pe tânără câtevasute de metri în aval unde eraumai mulţi pescari. Văzând-o zbă-tându-se în apele reci ale Someşu-lui, un pescar şi un angajatSMURD, aflat la pescuit în tim-pul liber, au intrat după adoles-centă, au scos-o afară din apă şi

i-au acordat primul ajutor. Lascurt timp, la faţa locului a ajunso Ambulanţă de Terapie IntensivăMobilă care a transportat-o pevictimă la Unitatea de PrimireUrgenţe a Spitalului Judeţean deUrgenţă Satu Mare în şoc hipo-termic.

Potrivit purtătorului decuvânt al Spitalului Judeţean,Constantin Demian, în momen-tul în care a ajuns la Urgenţe tem-peratura corpului tinerei era de28 de grade. După intervenţiamedicilor, s-a reuşit creştereaconstantă a temperaturii corpuluiadolescentei, astfel că aceasta seaflă în afara oricărui pericol. Tâ-năra a rămas internată în spitalpentru supraveghere medicală.

Florin Dura

Salvată de la moarte de pescari