PRINCIPII GENERALE IFOAM REFERITOARE LA

AGRICULTURA ECOLOGICĂ

Gheorghe Valentin ROMAN, Viorel ION, Lenuţa Iuliana EPURE, Maria TOADER, Alina Maria TRUŢA, Elena Mirela DUŞA,

Adrian Gheorghe BĂŞA

Agricultura este activitatea de bază a omenirii, istoria, cultura şi valorile comunităţii

fiind implicate în cadrul acesteia. Principiile se aplică agriculturii în sensul cel mai larg,

incluzând modul în care fermierii îngrijesc solul, apa, plantele şi animalele, pentru a

produce, procesa şi comercializa alimentele. Preocuparea majoră este reprezentată de

modul în care oamenii interacţionează cu fiinţele vii precum şi de efectele acestor

interacţiuni asupra viitoarelor generaţii.

Aceste principii ale IFOAM sunt considerate “rădăcinile” din care agricultura

ecologică creşte şi se dezvoltă. Ele exprimă faptul că agricultura ecologică are

posibilitatea de a îmbunătăţi situaţia agriculturii la nivel global.

1.1. Principiul sănătăţii

Agricultura ecologică trebuie să asigure şi să sporească sănătatea solului,

plantelor, animalelor, oamenilor şi a întregii planete, ca tot unitar şi indivizibil.

Acest principiu relevă faptul că sănătatea indivizilor şi a comunităţilor nu poate fi

separată de sănătatea ecosistemelor – solurile sănătoase produc culturi sănătoase care

susţin sănătatea animalelor şi a oamenilor.

Sănătatea înseamnă plenitudinea şi integritatea sistemelor vii. Aceasta nu

înseamnă doar simpla absenţă a bolilor, ci şi menţinerea stării de bine sub aspectele

condiţiei fizice, mentale, sociale şi ecologice. Trăsăturile esenţiale ale acestui concept

sunt: imunitatea, elasticitatea şi regenerarea.

Rolul agriculturii ecologice în producţie, procesare, distribuţie sau consum, este

de a asigura şi spori sănătatea ecosistemelor şi organismelor, de la cele microscopice

existente în sol până la fiinţele umane. În mod deosebit, agricultura ecologică este

destinată producerii de alimente cu o calitate nutritivă superioară, care contribuie la

prevenirea bolilor şi la întreţinerea stării de bine.

În acest sens, trebuie evitată utilizarea îngrăşămintelor, pesticidelor,

medicamentelor şi aditivilor alimentari care pot avea efecte dăunătoare asupra sănătăţii.

(IFOAM, 2004)

1.2. Principiul ecologic

Agricultura ecologică trebuie să se bazeze pe sisteme şi cicluri ecologice vii, să

lucreze cu acestea, să încerce să le stimuleze şi să le susţină.

Acest principiu precizează locul agriculturii ecologice în cadrul sistemelor

ecologice vii. Conform acestuia, producţia se bazează pe procese ecologice şi pe

reciclare.

Alimentaţia şi starea de bine se realizează prin ecologizarea mediului specific de

producţie. De exemplu, în cazul culturilor agricole, mediul specific este solul; în cazul

animalelor, acesta este ecosistemul fermei; în cazul peştilor şi organismelor marine,

acesta este mediul acvatic.

Sistemele de agricultură ecologică, păstorit şi de recoltare a produselor din natură

trebuie să corespundă ciclurilor şi echilibrelor ecologice din natură. Aceste cicluri sunt

universale, însă funcţionarea lor are un specific local. Managementul ecologic trebuie

adaptat condiţiilor locale, sub aspect ecologic, metodelor de cultivare şi locului ocupat de

aceasta.

Este necesară reducerea inputurilor, prin refolosirea, reciclarea şi managementul

eficient al materialelor şi energiei, cu scopul menţinerii şi îmbunătăţirii calităţii mediului,

precum şi pentru conservarea resurselor.

Agricultura ecologică trebuie să ajungă la un echilibru ecologic prin organizarea

sistemelor de producţie agricolă, gospodărirea habitatelor şi întreţinerea diversităţii

genetice şi agricole.

Este necesar ca toţi cei care produc, procesează, comercializează sau consumă

produse ecologice să protejeze şi să ajute mediul înconjurător care aparţine tuturor,

inclusiv peisajul, clima, habitatele, biodiversitatea, aerul şi apa. (IFOAM, 2004)

1.3. Principiul corectitudinii

Agricultura ecologică trebuie să dezvolte relaţii care să asigure corectitudinea în

privinţa mediului înconjurător comun şi a condiţiilor de viaţă. Corectitudinea este

exprimată prin echitate, respect, dreptate şi consideraţie faţă de lumea înconjurătoare, atât

în relaţiile dintre oameni, cât şi în relaţiile dintre oameni şi alte fiinţe vii.

Acest principiu subliniază faptul că toţi cei implicaţi în agricultura ecologică

trebuie să dezvolte relaţii umane într-o manieră care să asigure corectitudinea, la toate

nivelurile, faţă de toţi cei implicaţi – fermieri, muncitori, procesatori, distribuitori,

comercianţi şi consumatori. Agricultura ecologică trebuie să asigure tuturor celor

implicaţi o bună calitate a vieţii şi să contribuie la independenţa alimentară a acestora şi

la reducerea sărăciei. Scopul agriculturii ecologice este de a produce o cantitate suficientă

de alimente şi alte produse de bună calitate.

Acest principiu insistă asupra faptului că animalelor trebuie să li asigure condiţii

de viaţă în conformitate cu caracteristicile lor fiziologice, comportamentul natural şi

starea de bine.

Resursele naturale şi de mediu, utilizate pentru producţie şi consum, trebuie să fie

gestionate într-o manieră corectă, din punct de vedere social şi ecologic, şi trebuie să ţină

cont de responsabilitatea faţă de generaţiile viitoare. Corectitudinea necesită sisteme de

producţie, distribuţie şi comercializare oneste şi echitabile, care să ţină cont de costurile

reale sociale şi de mediu. (IFOAM, 2004)

1.4. Principiul administrării

Agricultura ecologică trebuie administrată într-o manieră prudentă şi

responsabilă, pentru a proteja sănătatea şi bunăstarea generaţiilor actuale şi vitoare, şi a

mediului.

Agricultura ecologică este un sistem viu şi dinamic, care răspunde cerinţelor şi

condiţiilor interne şi externe. Cei care practică agricultura ecologică pot spori eficienţa şi

productivitatea, însă nu cu riscul de a pune în pericol sănătatea şi bunăstarea

organismelor vii.

Ca urmare, trebuie să fie evaluate noi tehnologii, iar metodele existente trebuie

revăzute. Trebuie avut grijă ca înţelegerea ecosistemelor şi a agriculturii să nu fie

incompletă.

Acest principiu stabileşte că prudenţa şi responsabilitatea reprezintă elementele

esenţiale ale strategiilor de management, dezvoltare şi alegere a tehnologiilor în

agricultura ecologică. Este necesar ca ştiinţa să se asigure că agricultura ecologică este

sănătoasă, sigură şi validă din punct de vedere ecologic.

Totuşi, cunoştinţele ştiinţifice singure nu sunt de ajuns. Experienţa practică,

înţelepciunea acumulată şi cunoştinţele tradiţionale şi locale oferă soluţii viabile,

verificate în timp.

Agricultura ecologică trebuie să prevină apariţia unor riscuri majore, prin

adoptarea unor tehnologii corespunzătoare şi evitarea celor nesigure, precum ingineria

genetică. Deciziile trebuie să reflecte valorile şi cerinţele tuturor celor care ar putea fi

afectaţi, prin procese transparente şi participative. (IFOAM, 2004)