Naţionalismul

Naţionalismul este o ideologie care crează şi susţine o naţiune ca un concept de identificare comună pentru un grup de

oameni.

Se deosebeşte de patriotism datorită definiţiei sale mai ample. Patriotismul este considerat a fi mai degrabă o manifestare internă

spre deosebire de spiritul naţionalist care este o ideologie politică. Dintre cele trei forte politice care s-au confruntat la nivel global

in acest secol (democratia, comunismul, nationalismul), cea mai puternica a fost nationalismul. Impactul sau a fost devastator. A

nimicit imperii multinationale (austro-ungar, otoman) si a desfacut imperii coloniale (britanic, francez, spaniol, portughez, german,

olandez, belgian, italian), a provocat cele mai mari razboaie din istoria umanitatii (cele doua razboaie mondiale), a dus la aparitia

statelor-natiune moderne, a provocat (in alianta cu democratia) prabusirea totalitarismului comunist, a dus la destramarea unor

federatii multinationale (precum URSS, RSF Iugoslava, Cehoslovacia), dupa cum a condus si la isteria nazista a Holocaustului. In

combinatie cu factorul religios, nationalismul continua sa provoace razboaie, epurari etnice, genociduri.

Este greu de crezut ca un factor de o natura atat de cosmopolita si internationalista precum globalizarea va conduce la

disparitia principiului nationalitatilor. Daca evaluam impactul comunismului si al democratiei, ele nu se pot compara cu urmarile

nationalismului.

Din multe puncte de vedere, in special negative (victime umane, natiuni mutilate moral, mostenire dezastruoasa), tragediile

provocate de comunismul totalitar sunt comparabile.

Totusi, comunismul nu se poate lauda cu urmari pozitive precum nationalismul. Comunismul a fost un dezastru, indiferent cum

il evaluam. Nationalismul a fost, in anumite circumstante, constructiv, benefic, iar in altele, distructiv, malefic. Iar

victoria generala a democratiei liberale a inceput sa fie pusa sub semnul intrebarii de tari unde ea pare a nu se potrivi. In urmatorul

deceniu sau chiar mai repede, Romania va raspunde si ea la intrebarea cruciala daca i se potriveste sau nu democratia liberala.

Din acest punct de vedere, singura certitudine (ambivalenta, pozitiva si negativa) cu care se poate lauda Romånia este principiul

national(ist). Au mai fost cåteva circumstante cånd s-a vestit disparitia nationalismului. Cea mai faimoasa a fost la 1848. In plina

revolutie liberala si nationala europeana, a aparut o lucrare care avea sa influenteze soarta omenirii la fel de mult precum Biblia sau

Coranul. Este vorba despre Manifestul Partidului Comunist, scrisa de Karl Marx si Friedrich Engels. Ei anuntau atunci nu numai

iminenta revolutiei comuniste a proletariatului, dar si disparitia regimurilor capitaliste (burgheze), a statelor-natiuni.

Daca prima profetie s-a adeverit (poate si datorita faptului ca au existat niste grupuri de fanatici care au crezut in ea si au impus-

o), celelalte doua au fost profetii false. Nu a disparut capitalismul. Dimpotriva. Nici statele-natiune nu au disparut. Dimpotriva. De

fapt, slabiciunile marxismului au provenit si din faptul ca nu a inteles capacitatea de regenerare nici a capitalismului, nici a

principiului national. Daca deja se vorbeste despre viitorul revolutiei liberale - intrerupta de accidentul comunist -, exista anumite

semne care ne fac sa vorbim despre o noua faza a revolutiilor nationale. Desigur, exista anumite principii idealiste, precum si

necesitatea pragmatica de a pune capat anarhiei de la nivelul relatiilor internationale, care ii fac pe multi sa viseze la o globalizare nu

numai a istoriei, ci si a unui corp politic unitar. Este o frumoasa utopie (si ucronie).

Dar, daca cineva va avea vreodata forta politica, militara si culturala de a duce la indeplinire un asemenea program, el se va

termina cu un nou totalitarism. La fel precum in cazul comunismului, care tot de la o utopie frumoasa a pornit.

1

Filosoful georgian Ghia Nodia afirmă că ideea de nationalism este imposibilă, chiar de neimaginat, fără ideea de democratie si

implicit, nu poate exista niciodată democratie fără nationalism, “ambele sunt legate într-un soi de mariaj complicat, incapabile să

existe una fără cealaltă, dar trăind laolaltă într-o permanentă stare de tensiune” .

Într-adevăr, nationalismul si democratia (înteleasă ca notiune distinctă de liberalism) nu se exclud reciproc, ci sunt de fapt

două fete ale aceleiasi monede. În Europa Occidentală dar si în cea Centrală, nationalismul a jucat un rol crucial în iluminarea

monarhiilor absolutiste din diverse tări, în secolele al XVIII-lea si al XIX-lea. În 1848, Parlamentul de la Frankfurt era, în egală măsură,

nationalist german si democratic, tot astfel cum ideile nationalismului francez si cele democratice fuseseră foarte bine legate în

timpul Revolutiei franceze. În mod similar, nationalismul s-a constituit ca un factor major al eliberării de sub dictatura comunistă, iar

prăbusirea comunismului si dezintegrarea Imperiului Sovietic confirmă si demonstrează valabilitatea acestei ipoteze.

Problema care se pune este dacă nationalismul joacă un rol identic atât în democratiile consacrate cât si în cele tinere? În

Europa Occidentală, democratiile liberale au luat nastere la început în limitele unor comunităti relativ omogene din punct de vedere

lingvistic si cultural, ca Franta, Anglia si mai târziu, în secolul al XX-lea, Germania, însă, chiar si în astfel de democratii stabile,

evoluate, democratia liberală coexista cu identitatea natională, iar identitatea natională are putine sanse de a dispărea. Doar în tările

lumii noi, cum sunt Statele Unite sau Australia, identitatea natională a reusit să se sustragă laturii sale etnorasiale, spre a prinde

rădăcini pe terenul principiului liberal.

În contextul tranzitiei de la comunism la democratie, este deosebit de importantă evaluarea rolului nationalismului, deoarece,

dincolo de afinitătile dintre nationalism, pe de o parte, si democratie si liberalism pe de alta parte, este de necontestat faptul că, în

practică, nationalismul s-a dovedit adesea neliberal si antidemocratic. Nucleul democratiei este reprezentat de principiul

suveranitătii poporului. Conform acestuia, forma de guvernământ nu poate fi legitimată decât de vointa celor guvernati. Acest

principiu este însotit de o serie de proceduri democratice, instrumente ce sunt destinate să evalueze dacă vointa populară este

respectată sau nu. Democratia este o întreprindere cu un înalt grad de rationalitate datorată traditiei filosofice iluministe, care pune

la baza întemeierii statului ideea de contract social, după care societatea este creatia unor indivizi liberi si constienti. Democratia

este un sistem de norme legitimat de vointa poporului, de interesele comune tuturor indivizilor. Unii dintre apologetii democratiei,

încercând supraestimarea rationalitătii democratiei, tind însă să considere ca fiind opus democratiei orice nu pare suficient

fundamentat din punct de vedere rational, indiferent că este vorba de filosofiile irationaliste sau de trăirile umane irationale, iar

nationalismul este doar unul din exemplele de fenomene irationale indezirabile dintr-o perspectivă democratică. Respingând acest

tip de abordare, sustinem că între nationalism si democratie există o legătură pozitivă si necesară: democratia a luat nastere în

cadrul unei comunităti distincte, iar nationalismul a fost una din fortele istorice răspunzătoare de crearea unitătilor politice necesare

pentru asezarea unei guvernări democratice.

Nationalismul european “traditional” a căutat să formuleze acele criterii obiective ale caracterului national, care să permită

oricărei comunităti date să-si justifice în mod rational pretentia la “autodeterminare”. Astfel de criterii reprezentate de factori

obiectivi cum ar fi limba, originea comună, o traditie istorică comună etc. sunt capabile, sau cel putin asa s-a sperat, să aseze edificiul

national pe un fundament în întregime rational. Istoria reală a nationalismelor a demonstrat însă, că astfel de criterii obiective si cu

pretentii de universalitate sunt de neatens. Transformarea comunitătilor etnice premoderne în natiuni moderne a fost

întotdeauna mediată chiar de contingente istorice precum si de un efort politic constient, neexistând granite nationale prestabilite

nici de vointa divină, nici în mod natural.

2

Asadar, nationalismul nu poate oferi în totalitate criterii nationale si universal-valabile, dar aceasta nu schimbă însă importanta

functie a nationalismului de a modela comunitătile politice democratice. Caracterul insuficient de rational al principiului nationalist

poate zdruncina bazele democratiei si poate conduce la conflicte sângeroase (cele două războaie mondiale sunt un exemplu în acest

sens). Din acest motiv încercările de a nega realitatea si importanta nationalismului provin adesea din refuzul de a admite că

democratia presupusă a fi întruchiparea rationalitătii este totusi, clădită pe o bază neratională. Incapacitatea de a recunoaste acest

lucru i-a împiedicat pe unii dintre intelectualii occidentali să înteleagă ceea ce se întâmpla cu adevărat în Uniunea Sovietică în anii

perestroikăi.

Avertismentele lor că nationalismul este un obstacol major în calea reformelor democratice arătau în ce măsură acestia

ignorau faptul că toate miscările democratice din spatiul sovietic aveau în acelasi timp un caracter nationalist. De altfel, pentru a-si

justifica în fata Occidentului propriile interese (o reformare din interior a sistemului sovietic), Mihail Gorbaciov a utilizat ideea că

orice manifestare a nationalismului în cadrul republicilor sovietice este nocivă: renuntarea la vechea structură a multinationalitătii

Uniunii Sovietice ar însemna prăbusirea în haos. În realitate, în contextul sovietic, nationalismul a fost premisa necesară pentru

nasterea democratiei în republicile succesoare: fosta Uniune Sovietică trebuia să se rupă de-a lungul granitelor nationale înainte ca

orice fel de revolutie democratică să poată avea loc .

În multe dintre tinerele democratii postcomuniste a fost nevoie de nationalism pentru a pune apoi în miscare procesul

democratic. Iar odată realizate schimbarea si securitatea în interiorul granitelor, sentimentele nationaliste vor începe să scadă

treptat în intensitate si importanta.

Nationalismul reprezinta faza de proiectie in istorie a constiintei interioare a unui neam, de maturizare spirituala a unui

popor. El nu este revansard, nu este pornit spre viclenii si agresiuni. El cultiva imanentele unui popor si respecta in acelasi timp

geniul creator al altor popoare. Nationalismul este o formula de convietuire in duh a tuturor popoarelor.

Opinia publica din Occident e subminata de falsuri, de minciuni, de slogane propagandistice, de prejudecati de cea mai ieftina

calitate. Chiar rostirea termenului "nationalism" provoaca o anumita repulsie in aceste cercuri, considerandu-l o notiune osandita,

un principiu definitiv esuat. Tema care se pune este extrem de dificila: a degaja din ruinele morale ale razboiului permanentele

nationalismului, a detasa imaginea lui pura de niste exterioare istorice care nu convin fondului sau si nu-i apartin prin esenta. Si

toata aceasta lupta de clarificare a notiunilor trebuie data cu o opinie publica ostila, traind inca sub povara grelelor acuzatii ce s-au

adus nationalismului.

Puterile occidentale, in special Statele Unite, dispun de un enorm potential tehnic si economic. In schimb, in domeniul

spiritului, se prezinta saracite de vlaga. Le lipseste un ideal, o credinta care sa le insufleteasca in titanica incordare de astazi.

Nationalistii pot complini acestui gol. Ei se simt profund atasati de sufletul natiunii lor -singura entitate istorica ce poate fi opusa cu

succes bolsevismului. Dispunand de acest tezaur doctrinar, indispensabil pentru crearea unui front anticomunist compact, curajos si

puternic, nationalistii nu se pot preda unor atitudini oscilatorii. E o datorie care emana din propriul lor continut. Daca Europa le este

atat de scumpa, daca cred in misiunea ei civilizatorie, atunci nu pot fi decat alaturi de cei care o pot salva.

Si daca nationalismul mai are o sansa in lume, ea nu se poate implini decat pe calea unei fraternizari totale cu democratiile, in

lupta care s-a incins astazi pe tot globul.

3