27032015

16
Strategia Sătmarului, respinsă pe criterii politicianiste PAG. 5 Î n urma unei operaţiuni de amploare, Poliţia bihoreană a săltat în urmă cu două săptămâni 24 de orădeni care au făcut bişniţă cu ţigări în Piaţa Cetate şi furnizorii lor. Aceştia s-au ales cu dosare penale pentru contrabandă şi spălare de bani. De asemenea, inculpaţii s-au ales cu interdicţie să mai intre în orice piaţă din judeţul Bihor în următoarele 60 de zile. Investigaţiile au mai scos la iveală că bişniţarii aveau protectori în rândul celor care, în mod normal, ar fi trebuit să-i sancţioneze, dar pe care îi plăteau să închidă ochii, ba şi să-i anunţe în cazul unor controale. Doi poliţişti şi doi jandarmi orădeni au şi fost inculpaţi pentru corupţie, unul dintre ei fiind chiar arestat preventiv pentru 30 de zile. Sătmărenii se întreabă de ani de zile de ce nu pot fi eliminaţi bişniţarii de ţigări din Piaţa Someş. Comerţul cu ţigări de contrabandă a ajuns la cote fără precedent. În mod sigur că nu întâmplător. De-a lungul timpului au tot circulat zvonuri privind protecţia acordată de unii oameni ai legii membrilor celor două clanuri ţigăneşti care îşi dispută monopolul bişniţei cu ţigări aduse din Ucraina. continuare în pagina 2 6 4 2 4 2 3 6 0 0 0 0 1 8 Editorial La Oradea s-a putut, pe când şi la Satu Mare? cotidianul sătmărenilor www.gazetanord-vest.ro www.nordvest-tv.ro SZASZ LORAND SURPRIZă Jobbik revine la Satu Mare Grupare de traficanţi de droguri destructu- rată de DIICOT PAG. 16 Olimpia a pierdut sâmbătă meciul cu FC Olt, însă în ciuda înfrân- gerii oarecum nemeritate, galben-al- baştrii pot să contabilizeze şi un aspect pozitiv. Debutul în Liga a 2-a al mijlo- caşului Gabi Cadar. Adus în această iarnă la Olimpia de la campioana Ligii a 4-a Elite, Someşul Oar, Gabi Cadar a lăsat o bună impresie în amicale şi a semnat cu gruparea fanion a judeţului un contract valabil până în 2017. Cadar face parte din generaţia de la Atletic 94 Satu Mare crescută de fostul căpitan al Olimpiei, Paul Mihai. De altfel, Paul Mihai a susţinut mereu că pe lângă vârful incontestabil al gene- raţiei, Claudiu Bumba de la ASA din respectiva trupă crescută la Atletic 94 mai sunt şi alţi jucători de urmărit. SPORT - pag. 11 OLIMPIA Gabi Cadar din “Elite” direct în Liga a 2-a Una dintre cele mai longe- vive acţiuni culturale din judeţul Satu Mare, Art Bunavestire, care a ajuns la cea de a 29-a ediţie, a avut vernisajul miercuri, la Galeria de Artă „Dr. Mihai Pop” din cadrul Muzeului Ţării Oaşului din Ne- greşti Oaş, chiar de sărbătoarea reli- gioasă cu acelaşi nume. Actuala ediţie este cu atât mai importantă cu cât în acest an Negreştiul sărbăto- reşte 50 de ani de când a primit ti- tulatura de oraş. La expoziţia din acest an şi-au expus lucrările 15 ar- tişti din zona Oaşului dar şi din ţară. În deschiderea vernisajului, directorul Casei Orăşeneşti de Cul- tură din Negreşti Oaş, Natalia Lazăr, a arătat că Art Bunavestire este un vis care în timp s-a transformat în realitate. pag. 6 Sărbătoare cu triplă însemnătate la Negreşti Continuă investiţiile în dezvoltarea judeţului PAG. 4 PAG. 3 România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 03.00 va deveni ora 04.00. Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din oc- tombrie. Pentru trecerea la ora oficială de vară, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că duminică 29 martie, va fi cea mai scurtă zi din an. Trecerea la ora oficială de vară nu va afecta mersul trenurilor de călători, dar vor fi în- târzieri pentru 69 de trenuri aflate în circulaţie între orele 03.00 şi 04.00 (ora de iarnă). Astfel, şase trenuri internaţionale, 26 InterRegio şi 37 Regio vor ajunge la destinaţii la alte ore decât cele din programul obişnuit. Trenurile de călători vor pleca din staţii după ora de iarnă până în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 03.00, care devine ora 04.00. După 04.00, trenurile vor pleca din staţii la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de vară Vineri, 27 martie 2015, Anul XXVI, Nr. 7451 editat la Satu Mare, 16 pagini, 2 lei

description

gnv

Transcript of 27032015

  • Strategia Stmarului, respinspe criterii politicianiste pag. 5

    n urma unei operaiuni deamploare, Poliia bihorean asltat n urm cu dousptmni 24 de ordeni care aufcut bini cu igri n PiaaCetate i furnizorii lor. Acetia s-auales cu dosare penale pentrucontraband i splare de bani. Deasemenea, inculpaii s-au ales cuinterdicie s mai intre n orice piadin judeul Bihor n urmtoarele 60de zile. Investigaiile au mai scos laiveal c biniarii aveau protectorin rndul celor care, n mod normal,ar fi trebuit s-i sancioneze, dar pecare i plteau s nchid ochii, ba is-i anune n cazul unor controale.Doi poliiti i doi jandarmi ordeniau i fost inculpai pentru corupie,unul dintre ei fiind chiar arestatpreventiv pentru 30 de zile.

    Stmrenii se ntreab deani de zile de ce nu pot fi eliminaibiniarii de igri din Piaa Some.Comerul cu igri de contrabanda ajuns la cote fr precedent. nmod sigur c nu ntmpltor. De-alungul timpului au tot circulatzvonuri privind protecia acordatde unii oameni ai legii membrilorcelor dou clanuri igneti care idisput monopolul biniei cu igriaduse din Ucraina.

    continuare n pagina 2

    6 4 2 4 2 3 6 0 0 0 0 1 8

    Editorial

    La Oradea s-aputut, pe cnd i la Satu Mare?

    cotidianul stmrenilor

    www.gazetanord-vest.ro www.nordvest-tv.ro

    SzaSz LORaND

    SURPRIzJobbik revinela Satu Mare

    Grupare de traficanide droguri destructu-rat de DIICOT pag. 16

    Olimpia a pierdut smbtmeciul cu FC Olt, ns n ciuda nfrn-gerii oarecum nemeritate, galben-al-batrii pot s contabilizeze i un aspectpozitiv. Debutul n Liga a 2-a al mijlo-caului Gabi Cadar. Adus n aceastiarn la Olimpia de la campioana Ligiia 4-a Elite, Someul Oar, Gabi Cadara lsat o bun impresie n amicale i asemnat cu gruparea fanion a judeului

    un contract valabil pn n 2017.Cadar face parte din generaia de laAtletic 94 Satu Mare crescut de fostulcpitan al Olimpiei, Paul Mihai. Dealtfel, Paul Mihai a susinut mereu cpe lng vrful incontestabil al gene-raiei, Claudiu Bumba de la ASA dinrespectiva trup crescut la Atletic 94mai sunt i ali juctori de urmrit.

    SPORT- pag. 11

    OLIMPIAGabi Cadar din Elite direct n Liga a 2-a

    Una dintre cele mai longe-vive aciuni culturale din judeulSatu Mare, Art Bunavestire, care aajuns la cea de a 29-a ediie, a avutvernisajul miercuri, la Galeria deArt Dr. Mihai Pop din cadrulMuzeului rii Oaului din Ne-greti Oa, chiar de srbtoarea reli-gioas cu acelai nume. Actualaediie este cu att mai important cuct n acest an Negretiul srbto-

    rete 50 de ani de cnd a primit ti-tulatura de ora. La expoziia dinacest an i-au expus lucrrile 15 ar-titi din zona Oaului dar i din ar.

    n deschiderea vernisajului,directorul Casei Oreneti de Cul-tur din Negreti Oa, Natalia Lazr,a artat c Art Bunavestire este unvis care n timp s-a transformat nrealitate.

    pag. 6

    Srbtoare cu tripl nsemntatela Negreti

    Continu investiiile n dezvoltarea judeului

    pag. 4

    pag. 3

    Romnia trece n noapteade smbt spre duminic la ora oficialde var, ceasurile urmnd s fie datenainte cu o or, astfel c ora 03.00 vadeveni ora 04.00. Ora oficial de vareste aplicat ntre ultima duminic dinluna martie i ultima duminic din oc-tombrie. Pentru trecerea la ora oficialde var, ceasurile vor fi date nainte cuo or, astfel c duminic 29 martie, vafi cea mai scurt zi din an. Trecerea laora oficial de var nu va afecta mersultrenurilor de cltori, dar vor fi n-

    trzieri pentru 69 de trenuri aflate ncirculaie ntre orele 03.00 i 04.00 (orade iarn). Astfel, ase trenuriinternaionale, 26 InterRegio i 37Regio vor ajunge la destinaii la alte oredect cele din programul obinuit.Trenurile de cltori vor pleca din staiidup ora de iarn pn n noaptea desmbt spre duminic, la ora 03.00,care devine ora 04.00. Dup 04.00,trenurile vor pleca din staii la orele dinmersul de tren n vigoare, respectndora oficial de var.

    Romnia trece n noaptea de smbtspre duminic la ora de var

    Vineri, 27 martie 2015, Anul XXVI, Nr. 7451 editat la Satu Mare, 16 pagini, 2 lei

  • 2/ Vineri, 27 martie 2015OpiniiGazeta de Nord-Vest

    112 - Urgene 807777 - Poliia959 - Poliia de Frontier769760 - Jandarmeria711212 - Pompieri710690 - Biroul Anticorupie741111 - Ambulana750481 - Sntate public727050 - Spitalul judeean715695 - Spitalul municipal712795 - Agenia TAROM768830 - Protecia Copilului736240- Comisariatul pentruProtecia Consumatorilor0261-721.051, 0734-221.096 -Apaserv021/9672 - Programri RAR929 - Electrica0265.200.928 - E.ON Gaz759081 - Transurban768704 - Informaii CFR711002 - Agenia CFR951 - Informaii speciale971 - Internaional991 - Urban0361. 407733 - Nord-Vest TV715945 - Radio Transilvania0361 - 400100 - Radio 10745-049715 - Taxi marf0261-711002 - Agenia de Voiaj0742-708708 - POSzETINTERVENII CAzANE 759081 - Transurban768704 - Informaii CFR711002 - Agenia CFR951 - Informaii speciale971 - Internaional991 - Urban0744.507.026, 0733.507.026 -Tractri auto NON STOP

    telefoane utile

    Remember

    Maxima zilei

    Calendar religios

    CLiniCASfntUL AntOn

    Luni - Vineri 09:00 - 20:00

    Smbt - Duminic08:00 - 20:00

    Telefon 0261-713333

    www.clinicasfantulanton.roUrgene

    stomatologicenOn-STOP

    Azi este

    Vineri, 27 martie 2015ziua 86 a anului

    Cnd vulturii sunt tcui,papagalii ncep s trncneasc.

    (Winston Churchill)

    Soarele rsare la 6 i 19 minute,apune la 18 i 50 minute.

    Urgene stomatologice

    Ortodox - Sf. Mc. Matroana dinTesalonic; Sf. Prooroc Anania; Sf.Mc. Filit, Lidia i fiii lor (DeniaAcatistului Nsctoarei deDumnezeu) (Post)Romano catolic - Sf. Rupert,ep.Greco catolic - Cuv. m.Matrona din Tesalonic.

    1886 - Liderul apa Geronimose pred armatei americane; sencheie faza principal arzboaielor apae.

    NOTND PRIN LABIRINT

    iOan Raiu

    Roma, Atena,Ierusalim, Dubai i Amsterdamsunt cele mai populare destinaiide Pate pentru romni,perioad n care vacanele i citybreak-urile se scumpesc i cu170% fa de alt perioad a an-ului. n timp ce o parte dintreromni merg n vacane de Pate

    n strintate atrai desemnificaia religioas a unordestinaii precum Roma, Atenasau Ierusalim, alii aleg shoppin-gul i distracia n cluburile dinDubai sau Amsterdam, se aratntr-un comunicat recent al por-talului vola.ro.

    Roma este una dintrecele mai populare destinaii dePate pentru romni, deoareceturitii pot vizita att bisericilecatolice, ct i lcaurile de cultortodoxe. n acelai timp, n cap-itala Italiei triete o importantcomunitate de romni, iarPatele este momentul cel maipotrivit pentru reunirea famili-ilor. Un city break de Pate laRoma pornete de la 337 euro depersoan i include bilet deavion, 3 nopi de cazare cu micdejun i asigurare medical.

    La rndul su, Atena areavantajul de a fi o destinaiedintr-o ar ortodox, prin ur-mare turitii romni regsesc aicio parte din tradiiile de acas, in-clusiv mesele cu friptur de mieli ou roii. Costul pachetului

    turistic, n care intr biletul deavion, 3 nopi la hotel cu micdejun i asigurare medical,ajunge la aproximativ 440 deeuro de persoan.

    Totodat, pentru pe-rioada Patelui, crete foartemult i cererea pentru zborurictre Tel Aviv, de unde se poateajunge ntr-o or, cu maina, laIerusalim. n timpul srbtorilorpascale, un bilet de avion dus-ntors spre Tel Aviv cost aprox-imativ 200 euro.

    Dar nu toi romniivor ca de Pate s fie nconjuraide o atmosfer religioas. Din cen ce mai muli aleg s profite dezilele libere pentru o cltorie ncare s se distreze. Chiar dac ovacan n Dubai cost de Patede la 680 euro, incluznd biletde avion, 7 nopi de cazare iasigurare medical, destinaiaeste una dintre cele mai cerutede romni. Turitii au optat pen-tru hoteluri care nu au mese in-cluse sau au maximum micdejun, se menioneaz n comu-nicat.

    O alt destinaiesolicitat de Pate, Amsterdam,este popular, n general, printreturitii nonconformiti i dor-nici de distracie. Un city breakla jumtatea lunii aprilie costaproximativ 410 euro depersoan. Pachetul include bile-tul de avion, 3 nopi de cazare iasigurare medical.

    Patele scumpete attcity break-urile, ct si vacanele.De exemplu pentru Dubai iAmsterdam tarifele sunt cuaproape 170% mai mari dect nalt perioad a anului. n pofidaacestor scumpiri, cele dou oraese afl n topul celor mai cerutedestinaii pentru srbtorile pas-cale i nregistreaz o cretere avnzrilor de peste 35%.

    Cei mai muli turitiprefer s plece doar 4 zile, deaceea opteaz pentru un citybreak. n general, se pleac nVinerea Mare, iar ntoarcereaeste programat n a doua zi dePate, situaie care nseamnpentru cei mai muli turiti max-imum o zi de concediu.

    DIRECTORSzasz Lorand

    DIRECTOREDITORIAL

    Voicu D. Rusu

    EDITORCOORDONATOR

    Victor Constantinovici

    Director fondatorIon bledea

    REDACIA I ADMINISTRAIA:Bulevardul Transilvania nr.3TELEFON/FAx: 0361-407733E-MAIL: [email protected] PubLICITATE: Ioan TimiPubLICITATE: Bogdan Tulbure, Alin PuiuDIRECTOR ECONOMIC: Ctlin Filip

    REDACTOR EfCiprian Btea

    REDACTOR Ef-ADjuNCTFlorin Dura

    REDACTORISilvia Spanciu, Alexandra Ardelean,Robert Marcus, Dumitru imerman, TeodorCurpa, Florin Murean, Daniel Chiorean COLAbORATORIIoan Raiu, Tiberiu Sabo, Valeriu Ioan

    ISSN 1221-0102

    Abonamente se pot face prin Pot ifirma SC TradeHolding SRL (SatuMare, str. Mihai Viteazu nr. 32 - ncurte - tel. 0261-711731).

    DISTRIbuIE: Sebastian Bumb

    Tiprit la SC Solpress SRL

    Editat de SC Nord Vest TV Advertising SRLTEhNOREDACTARE: Cristian Bljean,Ctlin Secuianu, Daniel Chiorean

    DIRECTOR GENERAL GAZETA DE NORD VEST & NORD VEST TV: RZVAN MIRCEA GOVOR

    CORECTuR: tefan Chi

    Modul ostentativ n carebiniarii i abordeaz potenialiiclieni i faptul c raziileautoritilor s-au soldat tot timpulcu rezultate modeste par sconfirme aceste zvonuri.

    O operaiuneasemntoare celei din PiaaCetate din Oradea ar putea lmuridefinitiv cum stau lucrurile i nPiaa Some. Biniarii i-ar da n

    primire imediat pe cei care i-auprotejat contra unor sume de bani.La fel au fcut i n Oradea. Chiars-au plns anchetatorilor c unuldintre oamenii legii care ianunau despre descinderileorganizate cerea ca nesimitul.Oare ci asemenea purttori deuniform exist la Satu Mare?Poate cineva totui va aveacuriozitatea s afle.

    La Oradea s-a putut, pe cnd i laSatu Mare?urmare din pagina 1

    Publicitate i anunuri Satu Mare, str. Retezatului nr. 30 - tel./fax 0261/712240

    Care sunt cele mai populare destinaii de Pate pentru romni

    RECOMANDRINORD VEST TV

    Televiziunea care te respect!

    Ceaiul de dimineaAzi la "Ceai" Dj Gaby d startulweekendului cu cele mai ineditetiri, n compania invitatuluiDumitru Pop, primarul comu-nei Odoreu, care ne va vorbidespre trecutul, prezentul i vii-torul Odoreului.

    COala STmReanO emisiune n care educaiaconteaz!Valorile educaionale stmrenenecesit i ele atenie. Aceastase regsete n ciclul de emi-siuni ce aduc n prim-planeducaia, oferta colilor dinjude, dar nu n ultimul rndprofesorii i elevii valoroi. Oemisiune realizat de profesorulTeodor Curpa i difuzat i naceast vineri, de la ora 16:00pe Nord Vest TV.

    ORa adeVRuluiCAMPANIA NORD VESTTV TE CONSULTEdiia de astzi, de la ora 18:00i este rezervat unui medic spe-cialist. Victor Constantinoviciv invit i pe dumneavoastr

    alturi de invitatul su pentru agsi soluii eficiente de tratarei rezolvare la problemele dum-neavoastr de sntate.

    inCuRSiune n JudePERSPECTIVELE UNIVER-SITII TEHNICE SATUMAREDANIEL MOGA - directorulUniversitii Tehnice din ClujNapoca- Extensia Satu Mare iing. TIBERIU MARCOS, ncalitate de om de afaceri, ne vorprezenta n direct, care suntperspectivele ingineriei stm-rene, dar i condiiile n care sepregtesc viitorii ingineri absol-veni. Realizator: Dumitru i-merman.

  • 3/ Vineri, 27 martie 2015 Actualitatea stmrean Gazeta de Nord-Vest

    Jobbik revine la Satu Mare8Dup ce i-a expirat interdicia de intrare n Romnia, deputatul Jobbik Szavay Istvan a fcut prima oprirela Satu Mare n cadrul unui tur pe la organizaiile din Transilvania ale partidului

    Co n t r o v e r s a t u lvicepreedinte al par-tidului de extrem-dreapt Jobbik din Ungaria,deputatul Szavay Istvan, arevenit la Satu Mare la cteva ziledup expirarea interdiciei de aintra n ar, aplicat nprimvara anului trecut deautoritile romneti. Acesta asusinut o conferin de pres lacabinetul din Satu Mare al eu-roparlamentarului Jobbik Ko-vacs Bela, acuzat de spionaj nfavoarea Rusiei. La conferina depres a participat i liderul Job-bik din judeul nostru, DulaZsolt.

    Szavay, declarat risc la securitateanaional

    Deputatul Szavay Istvana acuzat autoritile statuluiromn de abuz n privinainterdiciei aplicate n urm cu unan. Nu neleg nici acum de ceam primit acea interdicie. Nu pots-mi explic cum atentez eu lasigurana naional a Romniei,dup cum se arat n sumara mo-tivare a sentinei, a declaratSzavay. Acesta a adugat c mier-curi, cnd a vrut s intre n Rom-nia, a avut parte de o alt surpriz.Poliitii de frontier nu au per-mis intrarea pe teritoriulRomniei a asistentului su per-sonal, care i este i ofer. Acestemsuri sunt abuzive, voi lua toatemsurile juridice care se impun.Am fcut cereri i la CEDO, dupce nalta Curte de Casaie iJustiie a Romniei a desfiinatinterdicia n cazul a patru colegi,ns au meninut-o n cazul meu,a afirmat Szavay.

    n martie 2014, patru ce-teni ungari, printre care doimembri Jobbik, unul fiind SzavayIstvan, au primit interdicie de aintra n Romnia timp de un an.Ceilali trei sunt Tyirityn Zsolt -membru al organizaiei OasteaHaiducilor, Zag yva Gyorg yGyula - membru Jobbik i al Mi-crii de Tineret din cele 64 de Co-mitate HVIM i Mikola Bela -membru al organizaiei NouaGard Ungar. Interdicia a fostdat n urma unor activiti spe-cifice de evaluare a riscurilor laadresa ordinii publice i a securi-tii naionale, n conformitate cu

    dispoziiile legale, a precizat lavremea respectiv Ministerul Afa-cerilor Interne.

    Mulumit de activi-tatea filialei stm-rene

    Vicepreedintele Jobbiks-a declarat mulumit de activi-tatea filialei stmrene a partidu-lui, pe care a caracterizat-o dreptfoarte organizat, muncitoare iataat fa de valorile formaiuniipolitice. Liderul filialeiSatu Mare a Jobbik, Dula Zsolt,

    este membru al Biroului Perma-nent al partidului, organizaiiledin Transilvania fiind reprezen-tate de dou persoane. Potrivitdeputatului Szavay, Jobbik estesingurul partid din Ungaria careare membri dinafara rii, caresunt reprezentai i n structurilede conducere.

    Atacuri la adresa FIDESZ

    Jobbik nu a obinut rezul-tatele scontate la alegerile parla-mentare de anul trecut n Ungariai cu att mai mult nafara rii.Votul masiv al maghiarilor dina-fara rii n favoarea FIDESZ s-adatorat Legii dublei cetenii, deiaceasta s-a aflat nc din 2003 nprogramul Jobbik, a declarat Sza-vay. Deputatul a adugat c Jobbika devenit al doilea partid din Un-garia. Conform ultimelor sondaje,diferena dintre FIDESZ i Jobbika sczut la 3%, ceea ce reprezintcirca 200.000 de voturi.

    Deputatul Szavay a somatGuvernul de la Budapesta s actua-lizeze sumele alocate familiilor di-nafara rii care i dau copiii lacoli maghiare, sume pe care le-aredus cu 25%, respectiv s protes-teze vizavi de includerea micri-lor autonomiste ca riscuri lasigurana naional n strategia na-ional de aprare a Romniei.

    Acuzai c fac jocu-rile Rusiei n UE

    ntrebat despre acuzaiilepotrivit crora Jobbik ar fi finanatde Moscova, deputatul Szavay le-ainfirmat categoric, afirmnd cpartidul din care face parte nu aprimit bani de la Rusia sau de lavreo alt putere. Szavay a maiadugat c Jobbik abia i-a pututplti cheltuielile de campanie. nprivina acuzaiilor potrivit crora

    europarlamentarul Jobbik KovacsBela, cel care a deschis biroul dinSatu Mare, ar fi spion n slujba Ru-siei, Szavay a declarat c de pesteun an i jumtate liderul partidu-lui, Vona Gabor, cere degeaba au-toritilor de la Budapesta s facpublice dovezile. Ridicarea imuni-tii lui Kovacs se afl pe masa Par-lamentului European.

    n mai 2014, Biroul Pro-curorului-ef al Ungariei a anunatc a cerut preedintelui Parlamen-tului European s ridice imunita-tea parlamentar aeurodeputatului Jobbik Bela Ko-vacs, suspectat c spioneaz insti-tuii europene n favoarea Rusiei.n aceeai perioad, n presa un-gar, dar i n cea occidental, auaprut o serie de informaii potri-vit crora rezultatul obinut anultrecut de Jobbik la alegerile parla-mentare din Ungaria (21% din vo-turi) s-ar datora i finanrilorprimite din partea Rusiei.

    Jobbik vrea s seapropie de PPMT

    Chestionat despre colabo-rarea cu alte organizaii maghiaredin Transilvania, deputatul Szavaya declarat c Jobbik ncearc s n-chege asemenea relaii cu PartidulPopular al Maghiarilor din Transil-vania (PPMT), adugnd c acestamiliteaz mai activ pentru intere-sele maghiarilor dect UDMR.Deputatul Jobbik a acuzat FI-DESZ c s-a aliat cu UDMR. Deasemenea, Szavay a acuzat FIDESZc l-a cumprat pe fondatorul Uni-unii Civice Maghiare, Szasz Jeno,fostul primar din Odorheiu Secu-iesc, care a primit la Budapesta unjob finanat de Guvernul Ungarieicu 1,2 miliarde de forini anual. nurma plecrii sale din Romnia,formaiunea pe care a condus-o afost nglobat ca o platform n ca-drul UDMR.

    SZASZ LORAND

    NEMULUMIRE. Deputatul Szavay este nemulumit de interdicia dat de autoritile romne anul trecut

    La Cabinet Dr. Coica va consultaDr. Dance Dan

    Medic Specialist ChirurgieProgramri la tel : 0261/766.390;0261/779.999se va comunica telefonic, de catre personal,data cand vine la consultatii__________________________________n data de 02.04.2015, de la ora 13:00, la Ca-binet Dr.Coica va consulta

    Dr. Rusu CristianMedic Primar Urologie

    Programri la tel: 0261/766.390,0261/779.999Consultatii gratuite doar pentru persoanele cuvenituri sub 700 lei (Dovada se face cu adeve-rin sau cupon de pensie)._______________________________La Cabinet Dr.Coica va consulta

    Dr. Feciche Bogdan Medic Specialist Urologie

    Consultaii gratuite doar pentru persoanele cuvenituri sub 700 lei (Dovada se face cu adeve-rin sau cupon de pensie).Programri la tel: 0261/766.390,0261/779.999se va comunica telefonic, de ctre personal,data cnd vine la consultaii__________________________________n data de 19.04.2015, de la ora 10:30, la Ca-binet Dr. Coica va consulta

    Dr. Bocan CorinaMedic Specialist Alergologie

    i Imunologie Clinic Programri la tel: 0261/766.390,0261/779.999__________________________________

    n fiecare zi de Mari i Joi, ntre orele 15:00i 18:00, la Cabinet Dr.Coica va consulta

    Dr. Costin Nicoleta Medic Primar Neurolog

    Programari la tel: 0732.11.68.32__________________________________La Cabinet Dr. Coica, zilnic ntre orele11:00- 13:00, va consulta

    Dr. Peter VioricaMedic Primar Psihiatrie

    Programri la tel: 0261/766.390,0261/779.999__________________________________n fiecare zi de Mari i Joi, ntre orele14:00- 18:00, la Cabinet Dr. Coica va con-sulta

    Dr. Niculescu GabrielaMedic Primar ORL

    Programri la tel: 0755.262.059__________________________________n fiecare zi de Luni i Miercuri, ncepnd cuorele 15:00, la Cabinet Dr. Coica va consulta

    Dr.Gorbati Aliona Medic primar medicin intern, compe-ten n ecografie abdominal, ecografie

    vascular, ecografie tiroidianProgramri la tel:0732.11.68.49__________________________________La Cabinet Dr. Coica din Aleea Humulestinr.2 (Cartier Solidaritii) zilnic ntre orele8:00- 16:00 , va consulta

    Dr. Ramona A. Rusu Medic specialist Alergologie

    Imunologie ClinicConsultaii gratuite cu Biletul de Trimitere dela medicul de familieProgramri la telefon: 0740.839.818

    __________________________________n fiecare zi de Luni , Miercuri i Vineri ntreorele 11:00 i 13:00, la Cabinet Dr. Coica vaconsulta

    Dr. Irina CsutakMedic primar oftalmolog

    Programri la tel: 0261/766.390,0261/779.999__________________________________In fiecare zi de Mari i Joi, ntre orele 15:00 19:00, la Cabinet Dr. Coica va consulta

    Dr. Dsclescu Bogdan Anca Medic specialist obstetric - ginecologie

    Programri la telefon: 0753822197_________________________________La cabinet Dr. Coica n fiecare zi de Luni iMiercuri, ntre orele 15:00-18:00,

    Dr.Filimon AdrianaMedic Specialist Diabet Zaharat

    Nutriie i Boli Metabolice-consultaii de Nutriie ( obezitate, supra-pondere, subpondere, meniu personalizat)-consultaii Diabet zaharat tip 1, tip 2 , dia-bet gestaional-examinarea "Piciorului diabetic"-consultaii Boli metabolism: dislipidemii,hiperuricemii/guta-determinarea glicemieiProgramri la telefon: 0741.135.808 intreorele 12:00-15:00_________________________________La cabinet Dr. Coica va consulta

    Dr.Bagi Erzsebet Medic specialist Pediatru

    Luni-Mari-Vineri ntre orele: 14:30-18:30Miercuri-Joi ntre orele: 9:00-13:30

    Consultaii de specialitate la Cabinet Dr. Coica

  • Actualitatea stmrean 4/ Vineri, 27 martie 2015Gazeta de Nord-Vest

    Continu investiiile n dezvoltareajudeului Satu Mare8Consiliul Judeean a recepionat ieri Drumul Comunal Suca Becheni, reabilitat total prin PNDL

    Onou investiie realizat njudeul Satu Mare prinProgramul Naional deDezvoltare Local (PNDL) a fostrecepionat ieri de conducereaConsiliului Judeean. Este vorbadespre Drumul Comunal Suca Chisu - Becheni, care a fost reabil-itat din temelie, astfel c locuitoriidin zon se pot deplasa n condiiicivilizate.

    Ieri noroi, azi asfaltLa recepia lucrrilor aces-

    tui drum au fost prezeni vicepree-dintele Consiliului Judeean, MirceaGovor, directorul de cabinet al pre-edintelui Consiliului Judeean,Claudiu Sulea, directorul Cancela-riei Prefectului, Raul Bban, prima-rul comunei Suca, GheorgheMarian, reprezentanii firmei con-structoare, consilieri locali sausimpli ceteni.

    Dup inspectarea drumu-lui recent reabilitat i tierea pangli-cii inaugurale, primarul GheorgheMarian a precizat c acest drum esteo investiie foarte important pentrucetenii comunei Suca. Este undrum foarte important pentru noi,cetenii din aceast zon, pentru cface legtura dintre Tnad i satulBecheni. nainte de a fi reabilitat,acest drum era doar noroi, nsacum cetenii notri au posibilita-tea de a se deplasa n condiii civili-zate, a artat primarul comuneiSuca.

    n numele preedinteluiConsiliului Judeea, Adrian tef, di-rectorul de cabinet Claudiu Sulea amulumit Guvernului Ponta pentrusprijinul financiar acordat judeuluiSatu Mare prin PNDL, artnd cprin acest fel sunt ajutate toate uni-tile administrativ teritoriale, indi-

    ferent de culoarea politic a condu-cerilor acestora.

    Vicepreedintele Consiliu-lui Judeean, Mircea Govor, a artatc reabilitarea acestui drum este deo importan major pentru o zonvduvit de realizri n ultima pe-rioad, cum este comuna Suca.Prin PNDL, realizat prin Ministe-rul Dezvoltrii condus de ministrulLiviu Dragnea, i graie primului-ministru Victor Ponta, am reuit sducem la bun sfrit i aceast inves-tiie, la fel ca i alte peste 50 realizaten judeul Satu Mare n ultima pe-rioad. nainte ca acest drum s fiereabilitat, acest drum era plin denoroi. Acum se poate circula n con-diii optime i face legtura ntre

    Suca i satele Chisu i Becheni, aspus vicepreedintele Consiliului Ju-deean, care a felicitat toat echipade implementare a acestui proiect.

    Proiect de 3 milioanede euro

    Directorul DirecieiTehnice din cadrul ConsiliuluiJudeean, Ioan Sere, a prezentatcteva date tehnice cu privire laaceast investiie. Astfel DrumulComunal Suca-Chisu-Bechenia fost reabilitat total pe o dis-tan de aproape 5,5 km. Iniial,Primria Suca a depus unproiect de reabilitare a acestuidrum pe un alt program, dar nu a

    putut fi realizat. Ulterior, a fostpreluat de PNDL i finalizat. Va-loarea total a investiiei a fost depeste 3 milioane de lei.

    Reprezentantul firmeiconstructoare, Claudiu Suce-vean, a artat c lucrrile au fostexecutate destul de greu, i-nndu-se cont de faptul c n-ainte aici era doar noroi, dar ncele din urm drumul a fost rea-bilitat iar acum cetenii comu-nei se pot deplasa mai uordintr-o localitate n alta.

    Investiiile continui n acest an

    Vicepreedintele Consi-

    liului Judeean, Mircea Govor, aartat c investiiile n dezvolta-rea judeului, realizate prinPNDL vor continua i n acestan. Astfel, n primul semestru alacestui an vor fi realizate inves-tiii de circa 25 de milioane delei. n a doua parte a acestuian, adic ncepnd din 1 iulie,judeului nostru i va fi alocato sum i mai mare de investiiifa de prima parte. Astfel, dacpentru primul semestru am avutla dispoziie 25 de milioane delei, n a doua parte vom primipuin mai mult dect sumele debani primite n prima parte, aartat vicepreedintele MirceaGovor.

    FLORIN DURA

    REALIZARE. Fondurile necesare reabilitrii celor 5,5 km au fost asigurate prin PNDL

    Pentru aplicarea unitar lanivelul judeului a prevederilor legaleprivind nregistrarea vehiculelor laconsiliile locale i clarificarea unoraspecte procedurale, InstituiaPrefectului a organizat ieri o sesiune deinformare privind nregistrareavehiculelor/nmatricularea vehiculelor.

    La seminar au participatresponsabilii cu nregistrareavehiculelor din cadrul aparatuluipropriu al primriilor din jude.Informrile din cadrul seminarului aufost susinute de specialiti din cadrulInstituiei Prefectului comisarul efTeodor Airinei - Serviciul PublicComunitar Regim Permise deConducere i nmatriculare aVehiculelor, respectiv managerulpublic Cristian Maria, precum i dereprezentantul Registrului AutoRomn (RAR) Reprezentana SatuMare inginerul Olimpiu Oan. Laseminar au participat i directorul decancelarie al prefectului, Raul Bban,respectiv consilierul pe linie de afaceri

    europene din Instituia Prefectului,Mircea Maior Ciocan.

    Scopul acestei instruiri a fost de aclarifica categoriile de vehicule care sepot nregistra pe primrii precum iprocedura i documentele necesarepentru nregistrarea i luarea neviden a acestora. n acelai timp,reprezentantul RAR a clarificataspectele privind omologarea iinspecia tehnic, subliniindu-se faptul

    c aceste operaiuni se pot face i nteritoriu, n momentul n care existntre 6-10 solicitri dintr-o localitate,RAR se deplaseaz cu tehnica i cuspecialiti. Astfel, cetenii nu mai suntobligai s aduc tractoarele, spreexemplu, n municipiul Satu Marepentru control. n schimb, omologareamopedelor nu se poate face dect lasediul RAR din Satu Mare.

    Szasz Lorand

    Omologarea mopedelor nu se poate face dect lasediul RAR Satu Mare

    Inspectoratul pentru Situaiide Urgen (ISU) Some Satu Mare afost anunat miercuri, la ora 19.04, de-spre izbucnirea unui incendiu devegetaie uscat, n localitateaNegreti Oa. La faa locului s-au de-plasat pompierii din cadrul Staiei dePompieri Negreti Oa, care au inter-venit cu dou autospeciale de stingerecu ap i spum, acionnd pentrulichidarea incendiului n colaborarecu SVSU Negreti Oa i cinci

    ceteni angajai ai Ocolului SilvicNegreti Oa. Pompierii au localizat ilichidat incendiul cu operativitate,mpiedicnd propagarea acestuia lapdurea nvecinat i un saivan aflattot n vecintatea pdurii. Din pcate,incendiul a fost observat i anunatdestul de trziu la numrul unic deurgen 112, astfel c au fost afectatede incendiu circa 25 hectare devegetaie uscat.

    Szasz Lorand

    Incendiu de vegetaie uscat n Negreti Oa

  • Actualitatea stmrean Gazeta de Nord-Vest5/ Vineri, 27 martie 2015

    Strategia Stmarului, respins pe criteriipoliticianiste8Dei nu au formulat obiecii la Strategia de dezvoltare a municipiului, lansat n dezbatere public de mai binede patru luni, consilierii UDMR i PNL au respins ieri proiectul

    Strategia de dezvoltare a mu-nicipiului Satu Mare nu atrecut ieri de votul consilie-rilor locali. i asta pentru c re-prezentanii UDMR i PNL auvotat mpotriv, invocnd totfelul de scpri. eful Serviciuluiproiecte europene din cadrulPrimriei Satu Mare, AndreeaKoncz, a lsat s se neleag crespingerea proiectului s-a fcutpe criterii pur politicianiste. An-dreea Koncz a precizat c nu n-elege de ce consilierii nu auformulat obiecii pn n pre-zent, dei Strategia s-a aflat ndezbatere public din luna no-iembrie a anului trecut. Consi-lierii UDMR nu s-au oprit doarla acest vot mpotriv, ajungnds se atace chiar i ntre ei. Dis-putele cele mai evidente au fostntre fostul preedinte al grupu-lui UDMR din Consiliul LocalMasculic Csaba i consilierulUDMR Vasile Fogel.

    Strategia de dezvol-tare a fost respins

    Invocnd diferite scpri,consilierii UDMR i PNL au res-pins Strategia de dezvoltare a mu-nicipiului Satu Mare 2015-2025.Consilierul UDMR Nits Janos s-a ntrebat de ce nu au fost inclusen proiectul de dezvoltare i cldi-rile din centrul istoric al munici-piului Satu Mare. ConsilierulUDMR Butka Gergo a declarat cfirma care s-a ocupat de elaborareastrategiei nu cunoate oraul, fiindomise anumite direcii de dezvol-tare importante, fiind incluse, nschimb, obiective considerate ne-importante. Strategia are doar 88de pagini, iar cea a municipiuluiCluj-Napoca are 1.159 de pagini.Strategia nu este demn de muni-cipiul Satu Mare, a concluzionatButka Gergo.

    Consilierii, comb-tui de specialitii Primriei

    Andreea Koncz, efulServiciului proiecte europene dincadrul Primriei Satu Mare, s-aartat destul de nedumerit de po-

    ziia consilierilor UDMR i PNL.Andreea Koncz s-a ntrebat de cenu au fost formulate obiecii sausoluii n ultimele patru luni, ncondiiile n care Strategia de dez-voltare a municipiului Satu Marese afl n dezbatere public dinluna noiembrie a anului trecut. ncondiiile n care criticile au fostformulate doar la peste patru lunidistan, n plenul ConsiliuluiLocal, Andreea Koncz a lsat s seneleag c Strategia a fost res-pins pe criterii pur politicianiste.

    Schism n grupulUDMR

    Armonia din cadrulgrupului UDMR din ConsiliulLocal Satu Mare este de domeniultrecutului. Mai multe episoadesugestive au avut loc ieri n cadrulplenului. Fostul lider al grupuluiUDMR i preedinte de edinMasculic Csaba a avut mai multecontre verbale cu colegul su deformaiune politic Vasile Fogel.Prima contr a venit dup ceVasile Fogel ar fi luat cuvntul frs cear acest lucru, Masculic

    Csaba declarnd sec: DomnuleFogel, nu v-am dat cuvntul. Lacteva minute distan, VasileFogel a avut o nou intervenieneautorizat, Masculic Csabapreciznd din nou: DomnuleFogel, v rog s nu mai perturbaiedina!.

    Nu a scpat nici con-silierul Nits Janos de atenionrilelui Masculic Csaba, dup ce Nits aavut mai multe obiecii la unproiect de hotrre. DomnuleNits, trebuia s introducei nComisia Juridic aceste obiecii.Nu era locul aici, n plen. Problemaeste prea stufoas pentru a se puteadezbate n plen. n aprarea luiNits Janos a srit un alt consilierUDMR, respectiv Szocs Peter, carei-a explicat pe un ton sarcastic fos-tului lider al grupului UDMRMasculic Csaba c Nits Janos aretot dreptul s intervin, invocndregulamentul Consiliului Local.

    Primarul Coica, me-diator

    Primarul municipiuluiSatu Mare, Dorel Coica, nu a pier-

    dut ocazia de a-i taxa pe consilieriiUDMR, mult prea ocupai s setachineze ntre ei. Edilul ef st-mrean s-a oferit s le pun la dis-poziie consilierilor UDMRpropriul birou pentru a-i rezolvadisputele. Data viitoare am s vpun la dispoziie biroul primaru-lui pentru a v putea nelege i av putea dezbate problemele dincadrul faciunii, a spus, DorelCoica.

    Liderul grupuluiUDMR, Mag yar Lorand, nu s-aartat prea deranjat de remarcaprimarului Coica i nici de con-trele dintre colegii din UDMR.Pe mine m mulumete. La noie democraie n partid, se pot dez-bate astfel de probleme, a spusMagyar Lorand. Curios este fap-tul c acesta nu a intervenit nicioclip ntre Masculic i Fogel, res-pectiv Masculic i Nits.

    Stema municipiului,aprobat de Consi-liul Local

    n schimb, proiectul pri-vind aprobarea noii steme a muni-

    cipiului reedin de jude a trecutde votul consilierilor locali. Istorianoii steme a nceput n anul 2004,cnd n baza Hotrrii Consiliu-lui Local nr.88/21/9.09.2004 afost aprobat proiectul de stem amunicipiului Satu Mare. Dupaprobarea proiectului n ConsiliulLocal i avizarea de ctre comisiajudeean de analiz a propuneri-lor de stem a Instituiei Prefectu-lui, s-a naintat documentaianecesar avizrii i autorizrii laComisia naional de heraldic igenealogie a Academiei Romne,unde a fost oprit din cauza docu-mentaiei incomplete. Pentru arelua demersurile necesare autori-zrii stemei municipiului SatuMare a fost reaprobat o form astemei conform HCL nr.123 din23.06.2014 de ctre ConsiliulLocal, stem care necesit anu-mite modificri, conform solicit-rilor Ministerului DezvoltriiRegionale i Administraiei Pu-blice. n acest sens, Primria SatuMare a venit cu o nou form destem acceptat de Minister i deComisia de Heraldic, i care atrecut de votul aleilor locali.

    CIPRIAN BTEA

    DIVERGENE. Consilierii UDMR au nceput s se atace ntre ei

    Poliitii bimreni aureuit identificarea oferului carea provocat un accident miercuridiminea, pe strada Oboruluidin Baia Mare. Este vorba despreun brbat de 37 de ani, din mu-nicipiul Satu Mare. oferul re-spectiv a pierdut controlulvolanului i a intrat cu mainantr-un canal. n urma impactului

    acesta a suferit mai multe rni.Cu toate acestea, att oferul cti pasagerul aflat n main auprsit locul faptei. Ulterior,stmreanul de 37 de ani a fostgsit de poliiti n scara unuibloc de pe strada Arieului dinBaia Mare. ntruct a suferit lezi-uni, acesta a fost transportat laspital unde a rmas internat. n

    urma investigaiilor fcute de oa-menii legii a reieit faptul cmaina era furat de pe razajudeului Satu Mare, iar oferulavea permisul anulat din 2005pentru conducerea sub influenabuturilor alcoolice. Mai multdect att, acesta a urcat i mier-curi beat la volan.

    Robert Marcus

    Un stmrean beat, cu permisul anulat i cu o main furat, a plonjat ntr-uncanal din Baia Mare

  • Actualitatea stmrean 6/ Vineri, 27 martie 2015Gazeta de Nord-Vest

    Srbtoare cu tripl nsemntate la Negreti 8Expoziia Art Bunavestire, ajuns la cea de a 29-a ediie, a avut vernisajul chiar de srbtoarea religioas cuacelai nume i la mplinirea a 50 de ani de la atestarea ca ora

    Una dintre cele mai longe-vive aciuni culturale dinjudeul Satu Mare, Art Bu-navestire, care a ajuns la cea de a29-a ediie, a avut vernisajul mier-curi, la Galeria de Art Dr. MihaiPop din cadrul Muzeului riiOaului din Negreti Oa, chiar desrbtoarea religioas cu acelainume. Actuala ediie este cu attmai important cu ct n acest anNegretiul srbtorete 50 de anide cnd a primit titulatura de ora.La expoziia din acest an i-auexpus lucrrile 15 artiti din zonaOaului dar i din ar.

    Vis devenit realitateLa evenimentul cultural

    de amploare din Capitala riiOaului au fost prezeni, pe lngartitii expozani, directorul Can-celariei Prefectului, Raul Bban,consilierul preedintelui Consi-liului Judeean, Felician Pop, pri-marul oraului Negreti Oa,Aurelia Fedorca, precum i consi-lieri locali dar i circa 150 de iubi-tori de frumos din zona Oauluidar i din jude.

    n deschiderea vernisaju-lui, directorul Casei Oreneti deCultur din Negreti Oa, NataliaLazr, a artat c Art Bunavestireeste un vis care n timp s-a trans-format n realitate. n urm cu 29de ani, cnd a avut loc prima ex-poziie Art Bunavestire, pentrucei care au organizat-o atunci eraun vis ca acest eveniment culturals aib attea ediii. Azi, visul lors-a transformat n realitate i sun-tem astfel la cea de a 29-a ediie.Aceast manifestare cultural nuar fi fost posibil fr sprijinul Pri-mriei i Consiliului Local Ne-greti Oa, crora le mulumim, amai spus Natalia Lazr.

    Srbtoare ntreitn continuare, primarul

    Aurelia Fedorca a artat c srbtoa-rea de la Negreti Oa are tripl n-semntate. Azi, de Bunavestire, amcelebrat bucuria renaterii naturiiprin art, n cadrul tradiionaleiexpoziii de art contemporan ArtBunavestire. Am fost bucuroas azi sprimim oaspei din toate colurilerii, prieteni vechi i mai noi ai riiOaului, ntr-o zi de dubl srbtoare,cultural i religioas. Cu att maimult cu ct anul 2015 este unul jubi-liar pentru comunitatea noastr aniversm 50 de ani de la atestarea caora a localitii. Prin urmare, toateevenimentele culturale se circumscriuacestei srbtori. Fr ndoial, ns,

    c expoziia de art contemporanArt Bunavestire este una dintre celemai importante manifestri culturaleorganizat n aceti ani. M bucur ci n acest an oraul nostru este de-osebit de vizibil la nivel regional inaional datorit acestui evenimentcultural de cert valoare, prin aceastademonstrnd c Oaul nu este doarun spaiu etnofolcloric, cu rdciniputernice n tradiii, ci i un spaiu allumii noi, promotor al artei contem-porane. i felicit, alturi de organiza-tori, pe toi artitii expozani pentrufrumuseea operelor expuse, pentruexpresivitatea artistic a acestora,pentru perseveren i pentru mote-nirea cultural pe care o las an de anNegretiului i rii Oaului, a spus

    Aurelia Fedorca.Cuvinte frumoase despre

    srbtoarea cultural de la Negreti-Oa au mai spus Raul Bban, care atransmis i mesajul de sprijin al pre-fectului Eugeniu Avram, dar i Feli-cian Pop.

    Cincisprezece expozani

    La ediia din acest an la ArtBunavestire i-au expus lucrrile 15artiti plastici din zona Oaului dari din ar. Grupul negretean a fostreprezentat de Susana Ardelean,Dorel Petrehu, Corneliu Pop, IoanPop Prilog, Ioan Pop Vereta. Invitaiidin acest an au fost Marius Bacriu

    (Timioara), Adriana Elian (Cluj-Napoca), Suzana Fntnariu(Timioara), Andrei Florian (Cluj-Napoca), Dumitru Macovei (Bacu),Petre Marian (Bucureti), MirceaMurean (Bucureti), Cristian Sida(Timioara). Echipa curatorial afost compus din dr. Laura Ghinea,Dorel Petrehu i Ioan Pop Prilog, iarcronica plastic a fost semnat de is-toricul de art dr. Vasile Duda.

    Dr. Laura Ghinea a felici-tat echipa de la Negreti Oa pen-tru continuarea proiectuluicultural nceput n urm cu 29 deani, iar istoricul de art dr. VasileDuda a artat c ediia din acest ana Art Bunavestire a fost una dintrecele mai reuite.

    FLORIN DURA

    EVENIMENT. Art Bunavestire este una dintre cele mai importante manifestri culturale organizat la Negreti

    Reprezentanii Agenieipentru Protecia Mediului(APM) Satu Mare i cei ai asocia-iilor pentru protecia faunei sl-batice au solicitat i au obinutsprijin de specialitate din parteaPoliiei de Frontier. i asta pen-tru c anumii indivizi vneazpsrile ocrotite de lege sau le dis-trug cui-burile. Mai mult, infrac-torii zdrnicesc orice efort alAPM i al ONG-urilor de profilpe aceast linie. Ca i consecin,populaiile de psri ocrotite delege au sczut n mod dramatic nultimele decenii.

    ONG-itii confirm braconajul

    Laureniu Brbos, repre-zentantul unui ONG pentru pro-tecia faunei slbatice, arecunoscut c eforturile le suntzdrnicite de ctre diferite per-soane, care distrug habitatul ani-malelor, sau chiar le vneaz.

    Asta este o problem cu care ne-am confruntat i pn acum ichiar de aceea ncercm s punemcuiburile artificiale n locuri cares nu fie la vedere, ci n locuri ctmai ascunse ca s nu poat fi dis-truse. Vom lua legtura cu autori-tile locale i instituiile de statpentru a ne sprijini, i m referaici la primrii sau poliie, a spusLaureniu Brbos.

    APM cere ajutorul Poliiei de Frontier

    Directorul Ageniei pen-tru Protecia Mediului (APM)Satu Mare, Elisabeta Bekessy, adeclarat c a solicitat i a primitsprijinul Poliiei de Frontier nacest sens, cu att mai mult cu ctinfractorii opereaz n zona defrontier. Am solicitat sprijinulPoliiei de Frontier , pentru cmonitorizarea i identificarea p-srilor se face i n zona de fron-tier, fiind un proiect

    transfrontalier. Chiar astzi (ieri,n.red.) am primit confirmarea dinpartea colegilor de la Poliia deFrontier c ne sprijin. Ne-autransmis i datele de contact alepersoanelor cu care s lum leg-tura pe teren. mpreun vom des-fura aciuni pe aceast linie, adeclarat Elisabeta Bekessy.

    Milioane de euro pen-tru protejarea psrilor

    Pentru a reface habitatelepsrilor ale cror existen estepericlitat, Agenia pentru Pro-tecia Mediului a ctigat maimulte proiecte europene, cu fi-nanri substaniale. Un astfel deproiect a nceput s fie implemen-tat la nceputul acestui an. Scopulproiectului l reprezint ntrireapopulaiei de dumbrveanc nBazinul Carpatic i asigurareaconservrii favorabile pe termenlung a acestor populaii. Scopulfinal l reprezint creterea pn

    la finele anului 2019 a populaieide dumbrveanc cu 20% n ariilede protecie special avifaunis-tic.

    Valoarea proiectuluitransfrontalier este de 5.046.097euro, din care finanarea Uniunii

    Europene este de 3.784.572 euro.Concret, Ageniei pentru Protec-ia Mediului Satu Mare i revine611.683 euro, din care finanareaUniunii Europene este de328.683 euro.

    Ciprian Btea

    Protejarea psrilor, cu ajutorul Poliiei de Frontier8Pentru c psrile sunt vnate i cuiburile le sunt distruse, Agenia pentru Protecia Mediului i asociaiile pentru protecia faunei slbatice au solicitat sprijinul Poliiei de Frontier

  • Actualitatea politic Gazeta de Nord-Vest7/ Vineri, 27 martie 2015

    Federalcoop Satu Mare d spre nchiriere spaiu n suprafa de 40 mp,

    format din 2 ncperi, pretabil ca birou administrativ, birotica,

    n localitatea Satu Mare str. Decebal nr. 2, jud. Satu Mare.

    Informaii la 0728-114245.

    Societatea profesional de insolven Redresare Lichidare SPRL vinde la licitaie publicsau negociere direct urmtoarele bunuri:

    debitor SC Gabi Star SRL: vanzare globala: pardesie kaki, rosii, sacouri femei polyester, uniformecopii, costume dame din 3 piese, pantaloni, costume, fuste la pretul cel mai mare oferit. Sedintede vanzare vor avea loc in fiecare zi de vineri, ora 12:00;debitor SC Hendre SRL: vanzare globala / individuala: piese si accesorii pentru autovehicule(roti, inele, lacate franare, rulmenti, bucsa, discuri ambreaj, cilindri, supape, tevi evacuare,pinion, garnituri, nituri, suruburi, etc), calculator cu imprimanta si autofurgoneta Dacia Papuc,la pretul cel mai mare oferit; Sedinte de vanzare vor avea loc in fiecare zi de vineri, ora 11:00;debitor SC Ori Transport SRL: mijloc de transport Ford Trasit fabricat in anul 1986 la pretulcel mai mare oferit; Sedinte de vanzare vor avea loc in fiecare zi de vineri, ora 13:00;debitor SC Flaminia Nils SRL: Stoc de marfa constand in articole de imbracaminte, incaltaminte,accesorii la cel mai mare pret oferit si spatiu comercial in suprafata utila de 152 mp cu cota partedin teren de 78/1439 mp, situate in loc. Satu Mare, str. Stefan cel Mare, nr. 20, jud. Satu Mare.Spatiul commercial este dispus pe 2 nivele, cu suprafata utila de 74 mp la subsol si 98 mp la parter.Structura imobilului este realizata din caramida, cu planseu din lemn acoperit cu tencuiala si panouririgips, inchideri din caramida, acoperis tip sarpanta din lemn cu invelitoare din tigla, tamplariePVC cu geam termoizolant. Finisaje: pardoseala pavata cu gresie, pereti finisati in vopsea lavabila,fara crapaturi sau deteriorari vizibile, instalatiile sanitare sunt in stare de functionare. Instalatia deincalzire este formata din tevi de cupru fara calorifere si central termica. Imobilul este racordat lainstalatiile de energie electrica, retea de apa si canal si gaz. Pretul de vanzare este de 64.350 euro;Sedintele de vanzare vor avea loc la data de la data de 02.04.2015, 09.04.2015 si 16.04.2015 ora13:00;debitor SC Larysa Izotherm SRL - apartament cu 3 camere cu dependinte cu suprafata utila de41 mp situat in loc. Satu Mare, Aleea Jiului, bl. 48, ap. 55, jud. Satu Mare, et. III. Proprietatea arebucatarie (3,36 mp), hol (3,6 mp), baie (3,74 mp), o camera decomandata (7,82 mp) si doua cameranedecomandate (11,83 mp si 10,48 mp), fara balcoane. Pardoseala din hol si camere este pavata cuparchet stejar, iar in baie si bucatarie este gresie si faianta. Ferestrele sunt din PVC cu geam ter-moizolant in bucatarie si in doua camere si din lemn simplu in cea de-a treia camera, usi interioarepanel. Instalatiile sanitare sunt in stare de functionare, iar instalatia de incalzire este formata dinconvector pe gaz montat in camera cu suprafata de 11,83 mp. Pretul de vanzare este de 12.000 euro.Sedintele de vanzare vor avea loc la data de 02.04.2015, 09.04.2015 si 16.04.2015 ora 14:00.Debitor SC Rometex Styl SRL, Autoutilitara Dacia 1307 435 lei, Autoturism Nissan Bluebird 209 lei si echipament de calcul - 200 lei. Sedintele de vanzare a acestor bunuri vor avea loc la datade 02.04.2015, 09.04.2015 si 16.04.2015 ora 14:00.

    Sedintele de vanzare mentionate mai sus, vor avea loc la data si ora precizate la sediul lichidatoru-lui judiciar din Satu Mare, str. Horea, nr. 8, sc. A, ap. 7, jud. Satu Mare. Pentru participarea lalicitaie ofertanii persoane juridice vor achita un avans de 10% din valoarea de strigare.Informaii: 0723.52.11.59, 0746.999.771 sau 0361.428.128.

    Persoanele fizice i firmele carenu i declar impozitele da-torate statului, ce depesccuantumul de 50 lei, vor fi obligates achite o penalitate de nedecla-rare de 0,06% pe zi, care va fi ma-jorat cu 100% dac datoria rezultdin acte de evaziune constatate dectre organele judiciare.

    Penalitatea de 0,06% pe zi,reprezentnd sanciunea pentrunedeclararea sau declararea inco-rect, n declaraii de impunere, aimpozitelor, taxelor i contribuii-lor sociale datorate i stabilite ulte-rior de organul de inspecie fiscalprin decizii de impunere, va trebuiachitat ncepnd cu ziua imediaturmtoare scadenei i pn la datastingerii sumei datorate, respectiv adiferenelor de obligaii fiscale con-statate de administraia fiscal prininspecie fiscal, conform proiectu-lui noului Cod de Procedur Fis-cal aprobat de Guvern.

    Persoanele fizice i firmelecare vor plti aceast penalitate denedeclarare nu vor fi scutite deachitarea dobnzii aferente datorii-lor.

    Cuantumul aprobat al pe-nalitii este ns diferit de sistemul

    propus atunci de Guvern, cnd pe-nalitatea era gndit s reprezinte10%, n primul proiect, sau 5%, nvarianta modificat ulterior, dinobligaiile fiscale principale nede-clarate, dac suma stabilit nu de-pete 25% fa de fiecare creanfiscal declarat, i 25% din obliga-

    iile fiscale principale nedeclarate,dac suma stabilit depete 25%fa de fiecare crean fiscal decla-rat. Guvernul a renunat i la ideeade a introduce o limit maxim apenalitii, propus iniial la100.000 lei i, ulterior, la 1 milionlei.

    Guvernul introduce penalitateade nedeclarare a taxelor i impozitelor

    Deputatul PNL TheodorNicolescu a fost reinut deprocurorii anticorupie, joi, ndosarul privind acordarea dedespgubiri pentru imobile suprae-valuate cu aproximativ 75 de mil-ioane de euro, judectorii de laICCJ urmnd s decid dac vordispune arestarea lui. DNA va cerejudectorilor de la nalta Curte deCasaie i Justiie (ICCJ) arestarealui Theodor Nicolescu.

    Deputatul PNL TheodorNicolescu a venit la DNA, joi, pen-tru a fi audiat, dup ce CameraDeputailor a avizat reinerea i

    arestarea sa, n dosarul privinddespgubiri pentru imobile suprae-valuate cu aproximativ 75 de mil-ioane de euro, el spunnd c estepregtit pentru orice decideprocurorul.

    Theodor Nicolescu aajuns la sediul Direciei NaionaleAnticorupie (DNA) n jurul orei13.00, fiind citat de procurori ndosarul n care este urmrit penalpentru luare de mit i abuz n ser-viciu. Nu comentez n niciun felprocedurile judiciare, dect n faainstanei de judecat. n rest, intrucu demnitate i cu capul sus, a

    spus Nicolescu.ntrebat dac el crede c va

    fi reinut, Nicolescu a spus: Nutiu, este la latitudinea procuroru-lui. Sunt pregtit pentru orice.Scopul meu final este s obinachitarea n acest dosar. Toate even-tualele neplceri de pe parcurs facparte din procedur.

    Camera Deputailor aaprobat miercuri cererea DNA deavizare a reinerii i arestrii preven-tive a lui Theodor Nicolescu, ndosarul privind despgubiri pentruimobile supraevaluate cu aproxima-tiv 75 de milioane de euro.

    Deputatul Theodor Nicolescu, reinut de DNA

    Inginer si sau Economist:

    - Studii superioare din domeniul de:inginer constructor, mecanic (prefe-rabil) sau electric si sau economist;- Cunostinte operare PC - Permis conducere cat. B;- Abilitati de planificare, organizare sicoordonare activitate deintretinere/reparatii;- Abilitati de comunicare si lucru inechipa

    Director hotel:

    -Studii superioare de comert,turism,hoteluri, marketing sau management,

    cursuri de zi, de stat cu licenta-Cunoscator a 2 limbi de circulatieinternationala-Carnet de conducere cat. B-Cunostinte de operare calculator,bun cunoscator al pachetului Micro-soft Office, experienta de operare aprogramelor de gestiune hoteliera-Abilitati de negociere, comunicare,prezentare, organizare

    Prezinta avantaj experienta in dome-niul hotelier.

    Cererile se depun pana in data de30.03.2015,informatii la telefon0261.714.199

    SC AURORA SA angajeaz:

    Aduce la cunotina locuitorilor oraului Negreti-Oa

    c a nceput execuia lucrrilor de reabilitare i extindere a reelelor dedistribuie a apei potabile i canalizare n oraul Negreti-Oa pe strzile:

    Moilor, Corni, Grii, Oaului, Zorilor i SalcmilorDorim pe aceast cale s ne cerem scuze anticipat pentru discon-

    fortul cauzat populaiei.V mulumim pentru nelegere.

    Compania OMSRomnia SRL

  • 8/ Vineri, 27 martie 2015Mare publicitateGazeta de Nord-Vest

    SPECIALITATEA BUCATARULUI Ciolent de porc

    Mai bun i mai mult nu exist!"

    Servicii: masa de pranz, catering, platouri, organizarea de evenimente. Ambianta: calda si prietenoasa.

    P-ta 25 Octombrie T6-T8Lng centru comercial Someul

    fost Mon Ami

  • Mare Publicitate Gazeta de Nord-Vest9/ Vineri, 27 martie 2015

    Motel Restaurant Vraja Viilor CareiDac dorii s v odihnii n condiiideosebite sau s gustai ntr-un cadrudeosebit o gam bogat de preparatedin buctria internaional iromneasc v ateptm nCarei, str. Grdina viilor, nr.3

    tel.0261861792e-mail:[email protected]

    Micro 16, Aleea Universului nr. 4L-S ntre 8-22 , D ntre 9-21

    promoxcente

    r.ro8 Copiere, imprimare, scanare alb negru i color 8 Finisare documente 8 Copiere chei pentru automobile, lacte, yale 8 Cartele interfon 8 Fotografii la minut

    ADRESA: STR. ADY ENDRE NR. 11, SATU MARETELEFON PROGRAMARI: 0261 716 459; 0740 231 559

    | CATARACTA | DEZLIPIRE DE RETINA | GLAUCOM | RETINOPATIE DIABETICA

    CHIRURGIE REFRACTIVLASER!

    | TRATAMENT LASER RETINOPATIE DIABETICA

    DAniel-terMOPAnePROFILE SALAMANDER 100% FABRICATE

    IN GERMANIA, ACUM CU 30% reDUCere.

    INFORMATII: AL. UNIVERSULUI, B3TEL. 0261 722 000, 0744 767 776

    La fiecare bilet n valoare de minim 3lei pentru pariurile sportive vei primi

    CADOU Un bilet n vAlOAre De 2 lei

    pentru loto internaional,bila magic sau curse de cini.

    str. Nicolae Golescu nr. 4

    ntreine-te Relaxeaz-te Rsfa-te

    CazareFitnessMasajSaunManichiurCosmeticFrizerie

  • Religie i religiozitate / Publicitate 10/ Vineri, 27 martie 2015Gazeta de Nord-Vest

    Smerenie i modestie

    Tot ce am este de laDumnezeu. Dar eum consider cel maimic Arhiereul Justinian Chira

    Ce dovad de smerenie!De fapt, toat viaa .P.S. JustinianChira a fost trit sub spectrulsmereniei, cu toate c ea a fostpresrat i cu luri vehemente depoziie atunci cnd situaia o im-punea. Modelul de vieuire al ier-arhului nostru nu a fost altul dectArhiereul Venic, Domnul IisusHristos, pe Care L-a urmat n-deaproape prin pilda vieii sale. Amavut dese discuii cu .P.S. Justiniani de fiecare dat simeam c mgsesc n afara timpului; nprezena sa, timpul trecea penegndite i uitam de mncare i deodihn. Este ceva nemaipomenit.Este vorba despre o stare de smere-nie, despre o bucurie i o linite pecare naltpreasfinia Sa le transmitecu o uurin nebnuit: Voi nutii ce probleme frumoase i im-portante vorbesc cu fiecare. Vineomul gol i se duce total altfel. Suntfoarte importante discuiile. Totce-i pozitiv este lucrarea lui Dum-nezeu; de aceea nu putem s fimmndri niciodat. Eventual, putemfi mulumii.

    ntreaga noastr via estedarul lui Dumnezeu, trebuind soglindeasc iubirea divin. nte-meierea unei familii reprezintrevrsarea binecuvntriidumnezeieti asupra acelei comu-niuni stabilit ntre un brbat i ofemeie, care se va extinde prinnaterea copiilor i consolidareaunui cmin familial: Mama, tatai pruncul alctuiesc o SfntTreime peste care Se odihneteDumnezeu, scrie .P.S. Justinian.Atunci cnd o familie estecredincioas, ntreag i curat,peste casa cretin plutete Duhullui Dumnezeu ziua i noaptea, dacslujitorul lui Dumnezeu (preotul)o binecuvinteaz i o sfinete curugciunile lui. Remarcm ct deimportant este conexiunea caretrebuie s existe ntre familie iBiseric. De altfel, fiecare familiepoate s devin o mic biseric nclipa n care acolo domnesc iubirea,credina, rugciunea, pacea i ntr-ajutorarea. ntr-o astfel de familieeste prezent nsui Dumnezeu. Esteesenial ca fiecare familie cretins cheme acas preotul spre asvri rnduiala Sfetaniei,rugndu-se fierbinte pentrupropirea n bine a locuitorilorcasei respective. n cadrul acelei slu-jbe minunate, preotul sfinete apai stropete apoi cu ea fiecarencpere, semn c binecuvntareaDomnului ptrunde n acea cas.De asemenea, preotul pecetluietepereii casei cu semnul SfinteiCruci, aeznd familia subocrotirea Crucii i cerndu-I Dom-nului s-o ajute s se fereasc de ru,s fac binele i s rmn n paceadivin. Orice activitate se impune

    a fi nceput, susinut i ncheiatcu Dumnezeu, aducndu-Imulumire pentru toate, fiindc totce avem provine de la El. ns, dacam dobndit cele dorite prin darullui Dumnezeu i munca proprie, seimpune s fim extrem de ateni canu cumva s cdem n mndrie.Mndria ne ajut s pierdem totceea ce am agonisit. Ca atare, dragiimei, s ne pstrm ntru smerenie,considerndu-ne ntodeauna, aacum ne nva arhiereul Justinian,cei mai mici. Acesta este, zic eu,secretul vieii: s rmi modest npofida tuturor succeselor pe care lenregistrezi de-a lungul efemereiexistene pmnteti. A fi smerit nuajunge doar s recunoti c etipctos, spune Sfntul Ioan Gurde Aur, ci s te consideri chiarnevrednic de darurile primite de laDumnezeu. Putem face acest lucruatt prin rugciune, n intimitate,ct i prin felul nostru de a fi, tiindc pilda vieii poate construi, darpoate i distruge. n tot ceea ce n-treprindem, ar fi bine s ajungem laacel nivel la care s simim o intensmulumire sufleteasc generat desentimentul datoriei mplinite. Nele putem realiza perfect pe toate,dar cele fcute trebuie s poarteamprenta unor activiti reuite ifolositoare celor din jur.

    Smerenia nu excludencercrile. i un om smerit poates sufere anumite ncercri. Aces-tea au chiar menirea de a-i testa cuadevrat statornicia n credin,struina n rugciune, dar i put-erea voinei, acea persoan putnddeveni un exemplu concret pentruceilali. Discutam ntr-o zi cu untnr a crui mam trecuse la celevenice la vrsta de cincizeci de ani.Era foarte trist, dezamgit, ndur-erat i revoltat, lundu-L la rost peDumnezeu pentru suferinaabtut asupra lui, motivnd cmama sa fusese o persoancredincioas i, n special, plin desmerenie. Am ncercat s-llinitesc, vorbindu-i desprefrumuseea vieii de dup moartei ajutndu-l s neleag faptul cmama sa va fi mereu un ngerpzitor pentru el. Continunddiscuia, am aflat c acea femeiedusese o via grea alturi de soul

    ei, care czuse n patima beiei i ajocurilor de noroc, risipindbunurile casei. Tocmai comporta-mentul violent al soului ei, la carese aduga i neascultarea copiilor,au determinat-o s sembolnveasc grav i, n final, streac n venicie, lund cununabiruinei. Auzind aceste lucruri, i-am spus: Dragul meu prieten, stii c Dumnezeu nu a fcut nicionedreptate. Tu te ntrebi obsesiv:de ce Dumnezeu i ia pe cei buni inu pe cei ri? Fiindc numai ceibuni pot ajunge n mpria luiDumnezeu. Prin modul n carevoi, copiii, v-ai comportat cumama i tatl vostru cu soia lui(mama voastr), ai dovedit c nuavei nevoie de ea. Dumnezeu aavut nevoie de ea, aa c a chemat-o la Sine; i-a curmat suferina i atrecut-o n fericire. ns, mama v-aiertat i de acolo va continua s seroage pentru voi i s vocroteasc. Pe pmnt a fost mic,dar n Rai este mare, deoarece sescald n iubirea i lumina luiDumnezeu. Roag-te i tu toatviaa pentru sufletul ei blnd ismerit! Drumul spre biruintrece i prin suferin, iar Dum-nezeu face ntodeauna dreptate.Rnduiala Lui nu poate ficontestat. Dup ce trece un timpde la durerea pe care am avut-o ianalizm mai atent ceea ce s-a n-tmplat, realizm c ntr-adevraa trebuia s decurg totul sprebinele nostru. Dialogul pe care l-am amintit, l-a ajutat pe acel tnrs contietizeze mai profund sensulvieii trit cu Dumnezeu i c doarmndria de care suferea l-a mpinss se eschiveze naintea Domnuluin loc s cear ajutorul Su pentrua traversa mai uor ncercarea. Aceldialog i-a dat de gndit n ceea ceprivete atitudinea pe care o vaadopta fa de viitoarea lui soie ieducaia pe care le-o va acordacopiilor cu care l va binecuvntaDumnezeu.

    Exist multe modalitiprin care ne putem pstra ntrusmerenie. Una dintre ele presupunea iniia i a menine legtura cuDumnezeu prin rugciune. Un omsmerit i transform viaa ntr-unaltar de rugciune pentru semeni ipentru sine, plednd pentru iubiren detrimentul egoismului. Cndne rugm i lcrimm sincer, Dum-nezeu ne ascult n tcere i nerspltete la vedere, la timpulpotrivit; tie El cnd suntempregtii s primim ceea ce cerem.S avem rbdare i s fugim dedezndejde! Maica Domnului iSfinii se vor ruga nencetat cu noii pentru noi: n momentul n carene rugm, Sfinii sunt lng noi,numai c sunt ca i dup un para-van de sticl opac i de aceea nu-ivedem. Dar ei ne aud!... Tot ce ameste de la Dumnezeu. Dar eu mconsider cel mai mic!, exclam cuatta smerenie, modestie isiguran n glas scumpul nostruarhiereu, Justinian Chira.

    Dragii mei cititori i pri-eteni, V iubesc!

    Preot dr. Cristian Bolo

    Pe urmele arhiereului Justinian Chira (3)

    RESTAURANTSALA DE EVENIMENTE

    TERASE, CAMERE

    CAMPING - CASUTE - PESCUITPLAJA AMENAJATA

    MINIFOTBAL & TENIS DE CAMP

    Localitatea Apa, Satu Mare0361524267; 0756068011

    [email protected]

    Angajm barmani, osptari,recepioneri i buctari!

    Nr. telefon contact - 0756068011

    Comisie medical coal autoClinica Medical Sfntul Anton

    Consultaii medicale zilnic ntre orele 12:30-15:00 Chirurgie general Medicin intern i reumatologie Psihiatrie Neurologie

    Servicii de examinri medicalezilnic 12:30-15:00, pentru:

    Preschimbare de permise auto Obinere permise (coal de oferi)pentru profesioniti i amatori Vize medicale pentru portarm, vntori i ageni de paz

    Programri: 0261-717.777, 0261-713.333

    Rezultate

    pe loc!

  • Sport Gazeta de Nord-Vest 11/ Vineri, 27 martie 2015

    OLIMPIA

    Gabi Cadar, din elite direct n liga a 2-a

    olimpia a pierdut smbtmeciul cu FC olt, ns nciuda nfrngerii oarecumnemeritate, galben-albatrii pot scontabilizeze i un aspect pozitiv.Debutul n liga a 2-a al mijlocau-lui Gabi Cadar.

    Adus n aceast iarn laOlimpia de la campioana Ligii a 4-aElite, Someul Oar, Gabi Cadar alsat o bun impresie n amicale i asemnat cu gruparea fanion a judeu-lui un contract valabil pn n 2017.

    Cadar face parte din gene-raia de la Atletic 94 Satu Mare cres-cut de fostul cpitan al Olimpiei,Paul Mihai. De altfel, Paul Mihai asusinut mereu c pe lng vrful in-contestabil al generaiei, ClaudiuBumba de la ASA din respectivatrup crescut la Atletic 94 mai sunti ali juctori de urmrit. Iar unuldintre ei e... Gabi Cadar.

    Pcat c am pierdut. Mi-afi dorit ca meciul de debut s n-semne i un rezultat bun pentruechip. Sunt oarecum mulumit. Amdat acea centrare la gol i mi-am de-pit emoiile..., a spus Gabi Cadar

    pentru emisiunea Sptmna Spor-tiv de la Nord Vest TV.

    Cadar sper ca ncet s-ifac loc n primul unsprezece alOlimpiei dei e contient c va aveamult de muncit iar concurena pe

    post e mare. Legat de poziia n teren,Cadar recunoate c se simte bine camijloca dreapta dar n ultima vremea dat randament pe banda stng...

    Nu m ateptam la 21 deani sincer s mi se mai ofere ansaasta. Jucam deja la Liga a 4-a Elite, nplus eram i angajat la o firm i numai speram s ajung direct n Liga a2-a. Mai ales c nici mcar n ealo-nul trei n-am apucat s debutez, amai povestit Cadar care sper acums-i calce pe urme bunului su prie-ten i coleg de generaie, ClaudiuBumba.

    Cu el m-am neles foartebine, am i stat n aceeai camer ladiferite turnee la care am participat.M bucur pentru el, e un fotbalistadevrat, un exemplu pentru toi, amai declarat Cadar care e n lotulOlimpiei pentru partida de smbtde la Trlungeni.

    Olimpia va juca smbt laora 11 la Trlungeni cu Unirea n ul-tima etap a sezonului regulat dinseria Vest a Ligii a 2-a.

    Florin Murean

    Liga 1 la fotbal

    SezoNul 2014-2015

    se vede la

    mega Net &terasa megamega Net &terasa megaStr. Puleti, nr. 11. Rezervri la telefon: 0741.775.253

    AMBIA

    n P

    LCUT

    V at

    eptm

    !PrI

    eTenI

    O comunitate numeroas deromni, n special stmreni inegreteni joac de ceva vreme fotbaltocmai n America, mai exact laChicago, Illinois. FC Oau se numeteechipa care i are n lot pe fostul juctoral Olimpiei Gheorghe Ciocan(Viespele), dar i pe Ionu Lohan, SabinGozman sau Mihi Pop care auevoluat la Oaul Negreti.

    Acetia activeaz ntr-o ligde amatori, un fel de liga a IV-a, iar n2014 au reuit s ctige campionatulde fotbal. De altfel, Ghi Ciocan are io grup de juniori de care se ocup, careare n lot nu doar romni ci i ameri-cani.

    Mihai Pop, cel care a con-tribuit i la promovarea Olimpiei, ul-tima dat la Talna Orau Nou, esteultimul transfer al oenilor dinChicago. Acesta a nceput pregtirile cu

    noua sa echip, urmnd s evolueze,ntr-o competiie inedit. Campionatuldin America se joac mai mult peterenuri sintetice, dar de dimensiuninormale, iar dac timpul este nefavora-

    bil se acoper cu un balon imens.O poveste demn de visul

    american, care cu siguran va aveaepisoade mai multe n cotidianul nos-tru.

    INEDITOenii au cucerit America... la fotbal

    Una dintre cele mai intere-sante partide ale etapei a 15-a a Ligii aIV-a Elite se joac la Micula. Turul luiMilu Petric ntlnete ocupanta loculuidoi n clasament, Talna Orau Nou.Echipa din Micula s-a ntrit n aceastpauz competiional i i dorete vic-toria n faa echipei din Orau Nou,unde antrenor i juctor este LucianHomorozan. Cei doi sunt ncreztorin ansele lor, iar Talna, cu o victorie ipoate asigura un retur linitit pn sprefinal cnd se va duela cu Olimpia.

    De asemenea, un alt joc deurmrit este cel dintre Recolta Doroli liderul Someul Oar. Recolta a rem-izat etapa trecut cu FC Olimpia II iva ncerca s ncurce socotelile i Oaru-lui care se afl la nou puncte n frunteaclasamentului. Un derby local se joacla Veti, unde Viitorul ntlneteambiioasa echip Luceafrul Decebal,cu juctorul Olimpiei Cosmin Iuhas pebanc.

    Orele de disputare a partide-lor sunt 14.00 juniorii i 16.00 seniorii.Iat oficialii delegai:Smbt Schwaben K. Cmin - Voina Doba:Bathory , Matei C, Petreu G. Obser-vator: Pataki Z. Unirea Tnad - Sportul Botiz:Lupcsa Z, Toth K, Koszor G. Observa-tor: Chiorean R. Viitorul Veti - Luceafrul Decebal:Bogdan R, Costea D, Pop C. Observa-tor: Cseh S.Duminic tiina Beltiug - FC Olimpia SatuMare II: Peter A, Ciceu M, Ardelean V.Observator: Ni G. Recolta Dorol Someul Oar: Ne-ichi S, Pop E, Tbcaru S. Observator:Gherasim A. Turul Micula - Talna Orau Nou: RaS, Girai C, erbnoiu A. Observator:Ciarnu N. AS CS Cetate 2010 Ardud st.

    LIGA A IV-A ELITEViceliderul joac la Micula

    Ziua a doua a Campionatu-lui Naional de floret pentru tinereta programat ieri la Timioara, probape echipe la masculin. La start s-auprezentat cinci formaii CSASteaua1, CSA Steaua2, CSU PoliTimioara, CSS Ploieti i CS SatuMare, n componen cu BenjaminBodo, Alpar Bartok, Sebastian Flucui Tudor Surducan , care au intrat peun tablou incomplet de 8, de elim-inare direct. Medaliile de aur au fostcucerite de ctre CSA Steaua1, care anvins n finala mare chiar pe CS SatuMare, scor 45-38. Medaliile de bronzau fost cucerite de ctre CSU PoliTimioara, ctigtoare n finala micn faa celor de la CSS Ploieti, scor

    45-27. Azi i mine vor intra n scenfetele, de la CS vor concura Alexan-

    dra Lazin, Adriana Haidu, AndreaPotor i Varga Anett.

    FLORETArgint pentru CS Satu Mare la tineret

    JudoCristian Bodrlu, laGrand Prix n Turcian perioada 27-29 martie, la Samsun(Turcia) va avea loc Grand Prix-ul dejudo unde va participa i sportivul dela CSM Satu Mare, Cristian Bodrlu(81 kg). Acesta va intra n competiiesmbt. n cadrul turneului din Tur-cia vor participa sportivi din 70 de ri.Competiia este una foarteimportant pentru judoka de la CSM,deoarece poate face un pas pentru cal-ificarea la J.O. de la Rio. La categorialui Cristian Bodrlu sunt nscrii 67de sportivi.

    Formula 1Piloii se ntrec nweek-end la SepangAcest week-end vine cu etapa a douaa Campionatului Mondial de For-mula 1. Gazd este circuitul de la Sep-ang, Malaezia. La captul celor 56 detururi i a celor aproximativ 310 kmparcuri vom afla i ctigtorii etapeicu numrul doi din Marele Circ,ediia 2015. Calificrile sunt progra-mate smbt la ora Romniei 11.00,iar cursa va ncepe la 10.00, n directla Dolcesport.

    Judoka de la CS Unio vorparticipa smbt la dou concursuri.La C.N. Under 16 cel care va figzduit de Focani. Acolo vor luptapentru medalii Jennifer Czerlau (57kg), Atlanta Takacs (48 kg) i Nor-bert Domua (50 kg). AntrenorulMihaly Terely va merge cu opt

    sportivi la un turneu internaional laMiskolc. S-au nscris n concurs sutede sportivi din ara gazd, Slovacia,Cehia, Ucraina i Romnia. De la CSUnio i vom avea pe Luca i Cristi Fel-ber, Stan Dominic, Luca i AndreiPetric, Sergiu i Raul Oprea, Victoriai Mate Teleki.

    JUDOCS Unio la dou competiii

    La meciurile din Liga a IV-aSeria B (duminic ora 14 i 16), au fostdelegai urmtorii arbitri i observatori: Fortuna Cpleni - Vulturii Santu:Glazer V, Cmpan M, Demian R. Ob-servator: Racola V. Frohlich Foieni - Viitorul Lucceni:Chiorean C, Blc C, Lukacs L. Observa-

    tor: Ziman C. Kneho Urziceni - Recolta Sanislu:Hari A, Anghiu M, Trela Z. Observa-tor: Kuki C. Schamagosch Ciumeti - VictoriaCarei: Marina A, Nagy S, Pop R. Ob-servator: Schwarcz O. Unirea Picolt - Crasna Moftinu Mic:

    Bathory , Moldovan A, Miclu R. Ob-servator: Nstru L. Olimpia Domneti - Victoria Petreti:Merkly C, Berei R, Turbu D. Observa-tor: Borz I. Real Andrid - Struina Berveni:Schvarczkopf Z, Redai A, Filipan E. Ob-servator: Torok Z.

    Oficialii delegai n Liga a IV-a

  • SOCIETI

    l DIRECIA GENERAL REGIO-NALA A FINANELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA prin ADMINISTRAIAJUDEEANA A FINANELOR PUBLICESATU-MARE, SERVICIUL FISCAL MUNI-CIPAL CAREI, cu sediul n Carei, str.Cart.Re-publicii, nr.20, vinde la licitaie public n datade 17.04.2015, ora 12, bunuri mobile constndn: Renault trafic, Vitrina frigorific, bunuri pro-prietate a debitorului SC ASUL ALB SRL, CUI28241580. Informaii suplimentare pot fi obi-nute la sediul Serviciul Fiscal Municipal Carei,Cartierul Republicii, nr.20, camera 16, telefon0261-864042, interior 105, sau accesnd paginade internet a ANAF, www.anaf.ro-anunturi-v-zarea prin licitaie a bunurilor sechestrate.

    ANUNURI DE MEDIU

    l Agentia pentru Protectia Mediului SatuMare anunta publicul interesat ca PUD-Casa delocuit cu spatii comerciale la parter (partial) P+1,amplasament in loc.Tasnad, str.Nicolae Balcescu,nr.28, judetul Satu Mare, titular Crainic VasieleMarian si Crainic Maria cu domiciliul in locali-tatea Tasnad, str.Nicolae Balcescu, nr.28, jud.SatuMare, nu necesita evaluare de mediu, urmad a fisupus procedurii de adoptare fara aviz de mediu.Observatiile si comentariile publicului privinddecizia etapei de incadrare se trimit in scris laAPM Satu Mare, str.Mircea cel Batran, nr.8B,cod 440012, FAX 0261733500, [email protected] in zilele de luni-joi intreorele 8-16.30, vineri intre orele 8-14, in termende 10 zile calendaristice de la data aparitiei anun-tului. Decizia motivata poate fi consultata la ur-matoarea adresa de internethttp://apmsm.anpm.ro

    OFERTE DE SERVICIU

    l Casa de Asigurri de Sntate Satu Mare, cusediul n bld.Lucian Blaga, nr.64, organizeaz ndata de 28.04.2015 concurs pentru ocuparea ur-mtoarelor funcii publice de executie vacante:- 1 post- consilier cl. I grad profesional superior din cadrul Compartimentului Buget,Finan-ciar,Contabilitate-1 post -referent cl.III grad profesional superior-din cadrul Compartimentului AdministrareContributii si CreanteConcursul va avea loc la sediul CAS Satu Mareastfel:- n data de 28.04.2015, ora 10,00 -proba scrisa, - n data de 30.04.2015, ora 14,00 proba interviu.Conditiile de participare :a) conditii generale: - candidatii trebuie s ndeplineascconditiile prevzute de art. 54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor pu-blici, republicat si actualizat;b) conditii specifice pentru postul deconsilier superior:- studii universitare de licent absol-vite cu diplom respectiv studii superioare delung durat absolvite cu diplom de licent sauechivalent, n domeniul stiintelor economice- minim 9 ani vechime n specialitateastudiilor - conditii specifice pentru postul dereferent superior:- studii liceale,respectiv studii mediiliceale,finalizate cu diplom de bacalaureat- minim 9 ani vechime Dosarele de concurs vor fi depuse pn n datade 15.04.2015 si contin n mod obligatoriu:a) formular de nscriere conform ane-xei nr.3 la HG nr.611/2008, modificat;b) copia actului de identitate;c) copiile diplomelor de studii si alealtor acte care atest efectuarea unor specializri;d) copia carnetului de munc sau, dupacaz, adeverint format standard conform Ordi-nului A.N.F.P nr. 192/2013, care s ateste vechi-mea n munc si, dup caz, n specialitateastudiilor necesare ocuprii functiei publice;e) cazierul judiciar;f ) adeverint care s ateste starea de s-ntate corespunztoare;g) declaratia pe proprie rspundere sauadeverinta care s ateste c nu a desfsurat activi-tti de politie politic.Copiile de pe actele mai sus mentionate se pre-zint n copii legalizate sau nsotite de documen-tele originale, care se certific pentruconformitatea cu originalul de ctre secretarulcomisiei de concurs. Bibliografia este afisat la sediul institutiei si pepagina de internet www.cassam.ro iar infor-matii suplimentare pot fi solicitate de la Servi-ciul Resurse Umane,FormulareEuropene,Relatii Publice si purttor de cuvnt,telefon 0261706878 .

    l SC angajeaza in Satu Mare electricieni si ins-talatori pentru lucrari de mentenanta in spatii co-merciale. Oferim conditii avantajoase. Detalii la0740952107 sau CV la l Caut coafeza, frizer, manichiurista pentrusalon. 0744126848l Agentie de Pariuri Sportive Angajeaza per-sonal Negresti Oas.Tel : 0731.380.104

    CERERI DE SERVICIU

    l Barbat 54 ani sofer categ.B,C,E caut de lucrusi accept orice oferta daca este posibil cu cazareTel : 0753.825.165 l Sofer experimentat, inclusiv in U.E., permisde conducere categoria B si in curs C, D, E, cautangajator. Telefon 0742193630l Ingrjesc batrani sau copil Tel : 0745.416.027 l Caut loc de munca! Urgent! Tel.0743.365.114 l Specialist n construcii metalice caut loc demunc. 0771-475448.l Tnr, cu permis de conducere, caut loc demunc. 0743-365114.

    MATRIMONIALE

    l Caut domn serios, in varsta de pana la 65 deani pentru prietenie. Tel 0757545413l Caut domn serios in varsta de pana la 60 deani. 0771316324l Barbat 54 de ani,caut partenera de viata0753.825.165 l Doamna de 72 de ani fara copii caut parte-ner de viata.Tel :0262.295.279 l Biat, 1,78, 85 kg, caut domnioar fr obli-gaii pn la 43 ani, pentru prietenie, cstorie.0747-832325.

    TRANSPORT PERSOANE I MARF

    l Duc-aduc persoane pe ruta Romania-Ger-mania-Romania, la fiecare sfarsit de saptamana.Telefon: 0760769299, 004915166356940l Transport marf-mutri ieftin. Telefon0745969327.l Transport balast, nisip, diverse, 3,5 tone. Te-lefon 0753-660219, 0763-758923.l Transport marf 3 mc, urmtoarele: balas-tru, pietri, moloz, pmnt pentru grdin igazon, lemne pentru foc, mutri mobilier, orice,la cererea clientului. Seriozitate i punctualitatemaxim. 0749-656172, 0734-625231.l Transport mobil, marf, mutri. 0755-699856.l Duc-aduc persoane n Germania. Telefon:0723488400. l Transport persoane Germania, Spania, Lis-abona. Tel. 0746-323795.l Transport persoane cu autoturism, intern iextern, la cele mai bune preuri. Telefon (non-stop): 0745-312034.l Transport persoane Austria i Germania ladestinaie. Execut tractri n i din strintate. Tel.0740-613338.l Transport convenabil marf, pn n 1,5 t,n Satu Mare i judeele nvecinate. Tel. 0743-450946.

    PRESTRI SERVICII

    l Fac masaj si menaj la familie mai in varsta.tel.0745416027, 0743989352l Forez puturi de apa la preturi negociabile,in orice tip de teren. Informatii tele-fon.0753924223l Filmez , fotografiez: nunti, botezuri, majo-rate la pret corect. Bonusuri masina de facut bulede sapun, fotografii magnetice. Tel:0743.612.415 l Reparaii calculatoare, laptopuri, instalareWindows XP, 7,8, setare reea Wi-Fi, curireunitate, instalare programe oce etc. La nevoie-deplasare la domiciliu. Telefon 0740-774201.l Reparaii, actualizri GPS, telefoane, tabletecu hrile 2014, full Europa, compatibil cu toateaparatele cu harta pentru main mic, camion.Telefon 0740-774201.l Filmez, fotografiez: nuni, botezuri la precorect. Bonus: main de fcut bule de spun, fo-tografii magnetice. Telefon 0743-612415.l Retapiez canapele. 0749-596016.l Meditez englez. 0742-510442.l Dau ore de matematic. Telefon 0735-218476.l Reparaii calculatoare, instalare Windows,devirusare. Telefon 0743-365114.l Repar maini de splat la domiciliul clien-tului. Ofer garanie. Telefon 0755433810.

    l Form fntni. Telefon: 0744828160.l Sobe teracot montat, reparat. Telefon:0740-458421.l coal de oferi categ. B, condiii avanta-joase. Telefon 0734-775734.l Executm i reparm cazane de fcut plincla comanda clientului, de orice dimensiuni de la1,5 litri pn la 1000 litri chiar i la domiciliulclientului. Telefon 0756829082.l Execut lucrri de parchetat, parchet clasic +parchet laminat cu main aspirator. Telefon0744-935068.l Filmri, fotografii, albume foto personali-zate pentru nuni, botezuri i alte evenimentespeciale. Editare video, montaj video, transpu-nere casete VHS, miniDV, Hi8 pe DVD. Expe-rien mare n domeniu la cele mai mici preuri!!!Telefon 0745-210755.l Instructor auto, categoriile A, B, C, D. Pro-fesionalism, pre avantajos. Maini ultimul tip.Telefoane 0744-238243, 0361-421142, 0744-590033, 0753-105949.l Execut lucrri de reparaii electrice i elec-trocasnice. Telefon 0748-311795.l Executm pori, garduri, balustrade, coper-tine din fier i din inox. Telefon 0745/165223.l Depanez ieftin calculatoare la domiciliulclientului. 0742-993505.l Executm toat gama de lucrri n instalaiisanitare i gaze naturale la preuri avantajoase.Proiecte, montri i service microcentrale, ap,canalizare. Autorizaii ISCIR + ARGN. Telefon0757-327765, 0721-290955, 0770-914478.l Pentru a imortaliza momentele importantedin viaa dumneavoastr, v oferim filmri i fo-tografii pentru nuni, botezuri i alte evenimente,cu aparatur profesional. Avem experien ndomeniu, la cele mai mici preuri. 0744-804981. l Executm finisri interioare, de la A - Z. Te-lefon 0747-930721.l Executm izolaii polistiren case-blocuri.Telefon 0740-284161.l Independent execut lucrri de amenajri in-terioare i exterioare: vopsit, gresiat, zugrveli, fa-ianri, parchetat, la preuri negociabile. Telefon0740-511800, 0361-418079.l Executm reele de calculatoare i telefonie+ depanri calculatoare, configurare internet, ru-tere, imprimante, scanere i la domiciliu. Telefon0771-241880.

    TERENURI

    l Vand teren 30 arii+80 arii, front 42 m cuanexe, aproape de Satu Mare. Pret negociabil. Tel0755401594, 0770912484l Vand teren intravilan (1.14 ha) cu documen-tatie si autorizatie de constructie, mediu, pom-pieri, pentru o fabrica de procesare a legumelorsi fructelor. Tel 0745855032l Vand parcele de teren 3 sau 6 ari intravilanin Satu Mare 15/20 ; 30/20 profunzime;zonaDara-Diana,1200 euro/ar neg.Tel 0742.763.592 l Vand parcela - ari-zona Auchan-HotelDana. Tel 0745039506 l Vand teren 1,7 ha la 1,6 km de oras deschi-dere 180 m.Tel 0755.785.175 l Vand urgent 72 arii, teren constructii, semi-central(parcelabil) in Carei, 650 eur/aria( si inrate). Tel 0744187152l Vand teren intravilan pe drumul Careiului1,2 hectare Tel : 0721.584.558 l Vand gradina 250+100 m.p. pe strada Vic-toriei nr.21/B Satu Mare. Ingradita, are apa-ca-nalizare, curent electric, foisor, wc, magaziepentru unelte si parcare betonata. 0725915007l Vand 7 Ari teren cu cabana din lemn, gratar, gril impresmuit cu gard din sarma pe str. Ama-tului dupa targul auto. Tel. inf. 0745789043.l Vand parcele de teren 3 sau 6 ari intravilan,zona Dana-Diana 1200 euro /ar 0742.763.592 l Vand 10 ari de teren in Lazuri, cu o casa micade vacanta. Terenul are 25m front. Pret 18.000euro negociabil. 0740788506

    Gazeta de Nord-Vest Mica publicitate 12/ Vineri, 27 martie 2015

    Amadeus SRL comercializeaza prin mag-azinul situat pe strada Ady Endre, nr.24,materiale pentru instalatii termice, elec-trice si feronerie la preturi de producator.Telefon 0361417274

    Transport marf 5 tone i mutri. Telefon0746-140664.

    Lansez porumbei albi la nuni sau alte eveni-mente. Telefon 0742-784765, 0723-969946.

    Instructor auto, autorizat, categ. B. 0746-604824.

    Proiectare arhitectura, intocmire documentepentru obtinere avize, acorduri, autorizatii,modelare 3D si design interior. 0748789890

    Societatea profesional de insolven INSOLV EXPERT SPRLcu sediul n Satu Mare, str. Ham Janos, nr. 17, ap. 10, nscris n registrul societilor pro-

    fesionale al UNPIR sub nr. 0109/31.12.2006, cu CIF RO 21034359, n calitate de lichi-dator judiciar, numit de Tribunalul Satu Mare, anun vnzarea la licitaie public sau lanegociere direct a urmtoarelor bunuri aflate n patrimoniul urmtoarelor societi co-

    merciale debitoare:

    S.C. FLUID GROUPHAGEN S.R.L.

    cu sediul n Carei, str. Agoston,nr. 68/A, jud. Satu Mare,

    angajeaz instalatori ap-canal pe durat determinat.Deinerea permisului de conducere categoria B prezint avantaj la an-

    gajare. Oferim pachet salarial atractiv.

    Pentru relaii suplimentare putei suna la 0261866909.CV-urile se depun la sediul societii sau prin e-mail la adresa: [email protected], pn la data de 01.04.2015.

    Din motive obiective, Spitalul Judeteande Urgenta Satu Mare anunta c retrageanunul publicitar aparut n cotidianulGazeta de Nord Vest n data de24.03.2015. Anunul, referitor la nchirie-rea unor spaii din incinta unitiinoastre, va fi publicat ntr-o alt form,ntr-un numr viitor al ziarului.

    V mulumim pentru nelegere.

    Conducerea SJU Satu Mare

    Angajam confectioneri sicalcatori cu experienta.Telefon: 0744653076.

    SC RIPOSTA TRANS SRLSALAJ

    ANGAJEAZA SOFERI

    PROFESIONISTI CU EXPERIENTACATEGORIA C, E.

    Informaii la 0744.63.81.63

    Angajez fata/baiat la spalatorie auto.Tel:0746.817.662

    Vand teren intravilant 20 de ari in ViileSatu Mare ingradit cu gard viu, cu drumde acces pietruit cu posibilitati de racor-dare apa si curent in zona linistita. Meritavazut la un pret foarte bun Inf. tel :0753.137.060

  • Gazeta de Nord-VestMica publicitate13/ Vineri, 27 martie 2015

    Hale si Cladiri

    Hala parter(SC Ergolemn SA), suprafata 395mp. toate utilitile (apa, gaz, canalizare energieelectric, etc.), si teren aferent 15605 mp la pre-tul de 300.000 euro.Constructii (SC Niva Impex SRL) hale deproductie , ateliere , depozite , sopron , etc )cu suprafata construita totala de 2.563 mp siteren aferent pe Str. Careiului nr 160 la pretulde 125.000 euroConstructii ( hale de productie , ateliere ,depozite , sopron , etc) cu suprafata totalaconstruita de 1.652 mp si teren aferent in lo-calitatea Ambud, PaulestiCentru de zi Sc Andandino Land Srl insuprafata de 628,24 mp si teren aferent 1.348mp la pretul de 142.764 euro

    Case si Apartamente

    Apartament cu 3 camere SC Domaris ComSRL in suprafata de 57,24 mp utili in asoci-atie, localitatea Satu Mare, strada Baritiu nr.127/B la pretul de 147.490 leiCasa de locuit str. Iuliu Maniu nr 22 cusuprafata utila de 100 mp prt 55.000 euroApartament cu 3 camere SC Nettuno SRLin suprafata de 75 mp utili in Satu Marestrada Cuza Voda nr.4 ap. 7 la pretul de169.170 leiApartament cu 2 camere SC Lord LandSRL in suprafata de 51 mp utili in asociatiein Satu Mare, strada Dreptatii, nr. 8 la pretulde vanzare 140.000 lei

    Terenuri

    Teren arabil intravilan 5.500 mp Satu Marezona Poligonului, utilitati aproximativ la 200m, la pretul de 71.500 euroTeren construibil in suprafata de 7700 mpin localitatea Tureni, utilitati apa, current, gaz100 m, vis-a-vis de Motel Paradis, in vecinatatede centrul logistic AQUILA, judetul Cluj lapretul de 184.950 euroTeren intravilan in suprafata de 11.155 mpin localitatea Satu Mare, pe Drumul Careiuluiin imediata apropiere de Complex Philadel-phia la pretul de 234.260 euroTeren extravilan zona Balta Blonda insuprafata de 10.600 mp la pretul de 4.460euro

    SC HOUSE CONSTRUCTII MONTAJSRLDiverse bunuri mobile si birotica

    SC NIVA IMPEX S.R.LUtilaje diverse din industria lemnului

    SC CT CABLE SRL1 Calculatoare2 Imprimante3 Masini Stoko4 Panouri Giastra5 Miniaplicatori6 Adromeda

    SC AUTO DIRECT SRLDiverse piese auto 22.967,08 lei

    SC ECOSOIL SOE SRLBunuri mobile

    SC CARIS CREATIVO SRLBunuri mobile

    SC D&C MULTISERVICE SRLDiverse bunuri mobile

    SC D&C FOOD INGREDIENTS SRLDiverse bunuri mobile

    SC NOUA SPERANTA SRLDiverse bunuri mobile

    SC VANOLUX IMPEX SRLAutoutilitara Dacie FurgonDiverse bunuri mobile si stocuri

    SC DUMICOV SRLDiverse bunuri mobile

    SC BIANCA TRANS SRL1 AUTOTRACTOR IVECO MAGIRUSSM 14 DIU 38.700 lei2 SEMIREMORCA MARCA KOGELSM 04 WNE 8.000 lei3 SEMIREMORCA OVA SM 16 DIU36.700 lei4 SEMIREMORCA SCHMITZ SM 15DIU 18.800 lei5 AUTOTRACTOR IVECO 190-30 SM19 DIU 20.900 lei

    SC MIRSUN SRLDiferite utilaje de croitorie uzateStoc vechi de imbracaminte

    SC NORBERTTO COLECTION SRLStoc vechi de imbracaminte

    SC LUCMAR SRLDiverse bunuri din industria panificatiei

    SC TEBO AUTO SRLStand reglat directie

    2.761,00Diferite piese, stoc 7.468,35

    SC SZALKA TUZEP SRLDiverse bunuri mobile

    SC NETTUNO SRLDiverse masini de cusut

    SC MEDIA SAT SRL

    Laptop 247.10 leiCalculator 248.00 leiCalculator 183.60 leiCalculator 211.20 leiCalculator 283.30 leiUps 720.20 leiCalculator 433.90 leiCalculator 315.80 leiCalculator 276.90 leiLaptop 284.10 leiCalculator 269.30 leiMixer 80.00 leiCalculator 206.00 leiMobilier 458.00 leiChevrolet aveo 5,816.30 leiOpel astra 7,098.00 lei

    SC EUROPOWER M&M SRLFord Transit an 1996 defect pret 4000leiFord Transit an 1991 defect pret 3100leiDiverse bunuri mobile

    Licitaia va avea loc la sediul ales al lichidato-rului judiciar din str. Constantin Brncov-eanu, nr. 3/A, judeul Satu Mare, in data de20.03.2015 SC ERGOLEMN S.A 08:00,SC FOX COM SRL 08:30, SC NET-TUNO SRL 09:00 am,SC DOMINIUMSRL 09.00 am, SC LORD LAND SRL09.30 am, S.C. AGROMEC PULETIS.A 10:00 a.m., SC NIVA IMPEX S.R.L10:30 a.m., , SC MIDICONS SRL 11:30pm, SC DOMARIS COM SRL 12:00 p.m, SC ANDANDINO LAND SRL ora12:30, SC TECHNOTRADE SRL 13:00pm, SC SIMACO VEST DISTRIBUTIESRL 15:00,

    Subscrisa EURO INSOLV SPRL n calitatede lichidator judiciar scoate la vanzare prin li-citatie publica bunurile debitoarei SC PAN-NATEK SRL in data de 20.03.2015 ora11:00 lista bunurilor mobile si imobile segaseste pe site-ul www.euro-insolv.ro la sec-tiunea Licitatii si vanzari bunuri

    Valorile bunurilor mai sus exprimate nuconin TVA

    Pentru informaii suplimentare ceiinteresai se pot adresa lichidatorului judiciarla sediul ales al acestuia din str. ConstantinBrancoveanu, nr. 3/A, judeul Satu Mare, saula nr. de telefon 0744601144, 0361 809 462;0261 770 161, 0744162033 sau email [email protected]

    Subscrisa EURO INSOLV SPRLn calitate de lichidator judiciar scoate la van-zare prin licitatie publica bunurile debitoarei:Autotractor marca Volvo 3 bucati, prt depornire 12.900 euro, Semiremorca Krone 1bucata prt de pornire 4.900 euro, , licitatia seva organiza in data de 20.03.2015 la ora 9:00am, si va avea loc in localitatea Dorolt nr.233/E, jud. Satu Mare

    De vanzare! Apartament situat inCart Solidaritatii(langa Biserica de la intrare incartier), aleea Mircesti, 3 camere, decomandat,finisat, suprafata utila 80 mp, et.4, blocul areacoperis tip casa, parcare. Tel inf.0740.235.728

    Parcele de vanzare in suprafata de 600 mp,in zona Lucian Blaga nr 249. Pret informa-tiv 800 - 1000 euro/ar negociabil. Tel0744162033

    EURO INSOLV S.P.R.L. scoate la vanzare, prin procedura insolventei, bunurile

    falitelor: case, apartamente, terenuri, diverse:Informatii suplimentare la tel. 0744601144 sau 0744162033

    l Vand teren intravilan, str. Dara, 24 ari, par-celabil. 0740858313l Vind teren intravilan in Moftinu mic, su-prafata de 1.100 mp, la 250 m de la drumul prin-cipal, 5.500 euro, negociabil. Telefon:0788510733l Vand gradina in Bercu Rosu, extravilan 10ari cu cabana, fantana, pomi fructiferi, pret 5100euro negociabil. Tel 0741120883 l Vand loc casa Halmeu, 28 arii, pretul 28.000euro. Telefon 069917611731l Vand teren in comuna Lazuri cu o casa micade 2 camere, teren intravilan 10 ari, pret 16000euro. tel 0740788506l Vand gradina 6,5 ari, cu acces de pe stradaVictoriei, pret 8.000 de euro, tel 0361.420.692l Vand parcele de teren 3 sau 6 ari intravilanin zona Dara-Diana 1200 euro/ar. Tel:0742.763.592 l Vnd 12 ari intravilan n zona industrial,68 ari pe str. Careiului. Telefon 0752-032125.l Vnd 6,3 ari grdin, str. Victoriei - col Pes-carilor - 7.000 euro. Telefon 0361-420692.l Vnd teren 1,8 ha, spate Armonia, 300euro/ar, parcelabil, 52 m front; 50 ari prima par-cel dup case, 300 euro/ar, parcelat, pe LucianBlaga; 4,7 ha Puleti, parcelabil, 100 m curent,400 m gaz, la 200 euro/ar. Telefon 0749-042446.l Vnd 1,12 ha teren intravilan cu documen-taie pe msura 121. Telefon 0745-855032.l Vnd loc de cas 630 mp, front 25 m, str.Odoreului, cu utiliti. Telefon 0744-252824.

    GARSONIERE

    l Vand garsoniera tip apartament M 14,blocde caramida cu mobila de bucatarie,baiemarita.Pret 13.000 euro.Tel : 0753.674.387 l Vand Garsoniera pe strada arinului. 7000euro negociabil. 0741458203l Vnd garsonier Micro 15, etaj I, termo-pane, 20 mp, pre - 11.000 euro. Telefon 0747-907020.l Vand sau schimb cu garsoniera confort spo-rit, casuta alcatuita din camera bucatarie baie(apa, curent) situata langa strand. Tel:0770.467.713

    APARTAMENTE 2 CAMERE

    l Vand apartament 2 camere Micro 17, aran-jat, gol, imediat ocupabil, Belsugului, et.4, cu aco-peris. Tel 0740.634.814l Vnd apartament 2 camere, Micro 15 str.Oituz, pre 19.500 euro.Tel. 0720.031.047 l Vand apartament 2 camere, semidecoman-dat zona piata Somes. 0742269190l Vnd apartament 2 camere n 14 Mai, et.4,acoperis, pus la punct.Pret 18.000 euro. tel0741601130l Vnd apartament 2 camere micro 15, et.2,semidecomandat, suprafata 50MP, pret 18.000euro. tel 0741601130l Vand apartament 2 camere, central, 25.000euro. Tel 0745325900l Vand apartament 2 camere, Micro 14, langaProfi, semidecomandat, parter, balcon inchis sicu pivnita, garaj cu sau fara in apropiere. Pret25.000 euro negociabil 0740788506 l Vand apartament in Micro 15, pe str.Ozana,et.II, cu 2 camere, semidecomandat, nu este re-novat. Pret 23.000 euro negociabil. 0740788506l Vand apartament 2 camere, Micro 14, str.Muresului suprafata 35 mp, bloc din caramida,pret 13500 euro. Tel: 0741.601.130 l Vnd apartament 2 camere, Solidaritii (beton),48 mp, etaj III,18.000 euro. 0788-728472.l Vnd apartament Solidaritii, 25.000 euro.Telefon 0743-088003.l Vnd apartament 2 camere crmid, etaj I,geamuri termopan, finisat. 0747-701091.l Vnd apartament 2 camere semicentral, etajIII din IV, balcon, hol, baie. Pre - 29.000 euro.Urgent! Telefon 0747-907020.l Vnd apartament cu 2 camere, etaj II, nM15. Telefon 0740-788506.l Vnd apartament pe str. Horea, 2 camere,baie, buctrie, hol, cmar, n suprafa de 55mp, et.4. Informaii la telefon 0748604766.l Vnd urgent apartament 2 camere semide-comandat, din crmid, zona Piaa Some. Pre- avantajos. 0742-269190.l Vnd apartament 2 camere, renovat, cu ter-mopane, microcentral, faianat, gresiat, etaj III,la preul de 19.000 euro. str. Aleea Humuleti,nr.2, telefon 0743-632354.l Vnd apartament 2 camere n 14 Mai sauschimb cu garsonier. 0747-225541.l Vnd apartament 2 camere, Micro 15, et. 2,mobilat (nemobilat), cu microcentral, la 5 mi-nute de P-a Some i Spitalul judeean, accept iProgramul Prima Cas, fr intermediari. In-formaii telefon 0757-349690, toat ziua.l Vnd apartament cu 2 camere n Micro 14,Aleea Mureului, bloc din crmid, etaj IV, aco-peri izolat, finisat, central termic, geamuri ter-mopan. Pre 21.000 euro. Telefon 0747-638220.l Vnd apartament cu 2 camere decoman-date, din crmid, Micro 14, etaj I, str. DariuPop, bl. 45. Telefon 0722-872270 sau 0771-566269. Pre 23.000 euro. Fr intermediari.

    APARTAMENTE 3 CAMERE

    l Vnd ap.3 camere la parter,Carpai2,utilat.Pre negociabil,merit vzutTel:0748.380250l Vand apartament 3 camere, et.4, micro 15,renovat recent, 27.000 euro. Tel 0747519133l Vand apartament 3 camere pe Drumul Ca-reiului, Bl12, et.3, caramida, 2 balcoane mari,beci, parcare, gol, imediat ocupabil.Tel.0361805409, 0748922050l Vand apartament 3 camere langa scoala sigradinita, reabilitat termic, imbunatatiri, b-dulMuncii, Micro 16, 0758623443l Vand apartament 3 camere, etaj 10, MalStang Somes, bLT3, ap.41. Telefon 0742630314l Vand apartament 3 camere in micro 17 etaj4 Tel :0744.646.152 l Vand apartament de 100 mp in casa,3 ca-mere +buc, 2 bai plus 2 camere demisol, gradina2 ari jumtate zona Strandului 65.000 euro. Tel.0742.763.592l Vand apartament cu 3 camere langascoala+gradinita micro 16, izolat termic