Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova.

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

Lucru individual

La disciplina

Drept ecologic

Tema: Aspecte istorice privind dezvoltarea protecției

mediului înconjurător în plan național și european

A realizat:Sirbu Dana gr.407

Controlat:Prof.universitar Irina Sili

Chişinău 2014

Cuprins

1.Noțiuni generale privind protecția mediului înconjurător 32.Istoricul dezvoltării protecției mediului înconjurător...................................................................4

3.Dezvoltarea protecției mediului înconjurător în Republica Moldova........................................10

Concluzie.......................................................................................................................................12

Bibliografie....................................................................................................................................13

2

“Omul poate stăpîni natura atâta timp cât ține seama de legile ei.”

Grigore Antipa

1.No iuni generale privind protec ia mediului înconjurătorț ț

Mediul înconjurător reprezintă un element esențial al existenței umane și reprezintă

rezultatul interferențelor unor elemente naturale – sol, aer, apă, climă, biosferă – cu elemente

create prin activitatea umană. Toate  acestea interacționează și influențează condițiile existențiale

și posibilitățile de dezvoltare viitoare a societății.

Orice activitate umană și implicit existența individului este de neconceput în afara

mediului. De aceea, calitatea în ansamblu a acestuia, precum și a fiecărei componente a sa   în

parte, își pun amprenta asupra nivelului existenței și evoluției indivizilor.

Ansamblul de relații și raporturi de schimburi ce se stabilesc între om și natură, precum și

interdependența lor influențează echilibrul ecologic, determină condițiile de viață și implicit

condițiile de muncă pentru om, precum și perspectivele dezvoltării societății în ansamblu. Aceste

raporturi vizează atît conținutul activității cît și crearea condițiilor de existență  umană.

Există mai multe definiții ale protecției mediului înconjurător atît din punct de vedere

legal cît și ca noțiuni teoretizate date de diverși savanți și experți în domeniul ecologic.

Protecţia mediului înconjurător – totalitatea mijloacelor şi măsurilor întreprinse pentru păstrarea

echilibrului ecologic, menţinerea şi ameliorarea factorilor naturali, prevenirea şi combaterea

poluării, dezvoltarea valorilor naturale. La originea sa, termenul de mediu a izvorît din

substantivul englez “environment”, preluat apoi şi de limba franceză sub forma de “l’

environement” şi în alte limbi şi a avut rolul de a desemna spaţiul din jurul omului.1

Mediul a fost definit în Le Grand Larouse din 1972 ca fiind “ansamblul elementelor naturale şi

artificiale care condiţionează viaţa umană”.

Dicţionarul Webster2, preferă o definiţie generală a mediului care ar fi “circumstanţele, obiectele,

ori condiţiile care înconjoară persoana”, urmată de precizarea “ansamblul factorilor fizici,

chimici şi biotici (precum climatul, solul şi fiinţele) care acţionează asupra unui organism, ori o

comunitate ecologică şi determină în definiţie forma şi supravieţuirea lor”, la care se adaugă

“ansamblul condiţiilor sociale şi culturale care influenţează viaţa unui individ ori a unei

comunităţi”. Aceste definiţii de dicţionar au sfîrşit prin a se orienta progresiv către o dublă

1 Duţu M. Tratat de dreptul mediului. Ediţia a 3-a. Bucureşti: Editura С.Н. Beck, 2007.

2 http://www.archeus.ro/3

accepţiune a termenului: “cadru de viaţă al individului şi/sau ansamblul condiţiilor susceptibile

să acţioneze asupra organismelor vii şi activităţilor umane”. Pentru Comunităţile europene,

mediul reprezintă “ansamblul elementelor care, în complexitatea lor relaţională, constiuie cadrul

şi condiţiile vieţii omului”. Un alt document al Consiliului stabilea că “mediul înseamnă apă, aer

şi sol în interacţiunea lor, precum şi raportul dintre acestea şi orice alt organism viu” (art.2,

Council Directive din 27 iunie 1967).

În DEX, mediul este definit ca fiind „natura înconjurătoare alcătuită din totalitatea factorilor

externi în care se află fiinţele şi lucrurile”. Mediul, în acest caz, apare ca un sistem infinit sau ca

un mediu general. Se spune însă că orice fiinţă vie are un mediu înconjurător al ei, care îi

influenţează creşterea, dezvoltarea şi comportamentul. Ansamblul forţelor care acţionează

imediat şi nemijlocit asupra unei fiinţe constituie mediul eficient.3

Din cele enunțate anterior putem concluziona că protecţia mediului se ocupă de prevenirea,

combaterea, preîntîmpinarea pagubelor;  înlăturarea poluanţilor, care periclitează nemijlocit

sănătatea oamenilor şi mediul înconjurător, respectiv lichidarea, amortizarea efectelor poluărilor;

dezvoltarea ambianţei umane, a mediului antropic.

Parte componentă a protecţiei mediului este protecţia naturii, protecţia peisagistică a zonelor. În

acelaşi timp se ocupă de protecţia mediilor artificiale.

2.Istoricul dezvoltării protec iei mediului ț înconjurătorEste intersant de remarcat că atitudinea oamenilor față de mediu nu s-a schimbat

semnificativ de-a lungul existenței omului. O mulțime de documente atestă exploatarea irațională

a pădurilor, degradarea solurilor, distrugerea unor specii. Diferența între noi și strămoșii noștrii

este legată de capacitățile noastre sporite atît de a distruge cît și de a îngriji mediul. De-a lungul

timpului prin ocuparea extensivă a planetei calitatea aerului și a apei s-a degradat, grosimea

stratului de ozon a scăzut, punînd într-o stare critică intreaga planetă. Toate acestea au dus la o

creștere a îngrijorării legate de deteriorarea mediului.

Conceptul de protecția mediului este rodul societății moderne, chiar dacă din punct de

vedere practic l-a însoțit pe om din cele mai vechi timpuri. Preocuparea voluntară pentru

ocrotirea naturii a apărut, deși sporatic, abia după primul mileniu d. Hr. 

3 Ioan Marinescu GEOGRAFIA MEDIULUI

4

Prima lege de ocrotire a naturii se pare că a apărut pe timpul regelui Alaunsithu4, în

Myanmar (fosta Birmania), la începutul secolului al XII-lea. Cel puțin așa reiese dintr-o scriere

de pe un stîlp de piatră din localitatea Sale: "Eu, preaputernicul conducător al țării și păstrător

al credinței, poruncesc să fie pedepsit oricine va îndrăzni să provoace rău animalelor sălbatice

și păsărilor în rezervația ce a fost înființată aici". În timp ce în Asia răsăreau mugurii gîndirii

moderne și ai dezvoltării durabile a mediului, în Europa regii își perfecționau tacticile de

vînătoare ducînd o luptă aprigă împotriva animalelor și pădurilor.

În Moldova și Țara Românească primele dovezi legate de inițiative in domeniul ocrotirii

naturii se găsesc în operele cronicarilor Ion Neculce și Dimitrie Cantemir. 5

În vremea lui Ștefan cel Mare (1457 - 1504) s-a dat 'Legea braniștei' privind protejarea

vînatului și a altor resurse ale naturii.

Ștefan Tomșa (1621) a emis o lege a braniștei în Popești pentru întărirea mănăstirii

Bisericani (județul Neamț) ce prevedea că: 'Nimeni să nu aibă nici o treabă, nici pădurea să n-o

taie, nici să vîneze, nici să prinză pești pe cine-l vor prinde tăind în păduri, să aibă a-i lua carul

cu boi și pe cine-l vor găsi prinzînd pește să fie tari și puternici cu această carte a noastră a

prinde pe acel om și a-i lua totul ce va avea asupra lui'.

Regimul juridic al braniștei este întîlnit și în unele documente ale lui Matei Basarab (1646)

dar și în Transilvania (Sigismund Battory în 1588 emite instrucțiuni de interzicere a vînatului, a

tăierii pădurilor pe hotarele moșiei sale de lîngă Alba Iulia).

În 1706 apare Hotărîrea Guventului de la Focșani ce cuprinde reguli ce interziceau ca

muntenii să treacă și să taie lemne din pădurile moldovenilor.

Primele reglementări oficiale privind ocrotirea naturii și folosirea pădurilor, apar sub formă

de coduri silvice. în 1786 'Orînduială de pădure pentru Bucovina' dată de împăratul Iosif al II-lea

cuprindea idei moderne de ocrotire a pădurilor și amenajamente silvice precum și norme privind

întreținerea și tăierea pădurilor. Această lege a fost urmată în 1791 de alte două legi ce privesc

atît circulația juridică a pădurilor, dreptul de proprietate cît și exploatarea și protecția acestora.6

Primii vizionari care au tras semnalul de alarmă legat de degradarea mediului înconjurător

au fost oameni de știință din secolul XIX-lea care, confruntați cu urbanizarea , industrializarea

galopantă au încercat să stopeze acțiunile destructive și să educe oamenii în domeniul științelor

naturale și a protecției mediului.

4 http://www.gradinamea.ro/Protectia_mediului_in_decursul_istoriei_8907_647_1.html

5 http://www.stiucum.com/drept/dreptul-mediului-inconjurator

6 Mircea Dutu Dreptul Medului București 20125

În secolul al XIX-lea se înregistrează o serie de tratate internaţionale consacrate

pescuitului, dar prevederile acestora se refereau, înainte de toate, la delimitarea zonelor de

pescuit şi mai rar la protecţia peştelui ca resursă economică.

În secolul al XX-lea se simte o evoluție considerabilă în ceea ce ține protecția mediului,

apar primele convenţii internaţionale multilaterale referitoare la protecţia unor specii ale faunei

sălbatice. Primul tratat internaţional multilateral în materie de mediu este considerată o convenţie

din 1900 pentru prezervarea animalelor sălbatice, păsărilor şi peştelui în Africa. Urmează

Convenţia pentru protecţia păsărilor utile agriculturii, semnată la Paris la 19 martie 1902 şi

Convenţia relativă la prezervarea și la protecţia focilor pentru blană (Washington, 7 iulie 1911).

Ele au fost determinate, în special, de necesitatea acceptării de practici comune, pentru a nu

epuiza resursele vii din atmosferă şi mare.

Ambele documente consacră o concepţie utilitaristă, de ocrotire a factorilor de mediu în

raport cu funcţiile economice ale acestora. Astfel, în cazul primului document este vorba de

păsari utile, în special insectivore (art.l), iar anexa nr.2 enumera printre păsările dăunătoare

majoritatea rapacelor diurne, printre care vulturul şi şoimul, specii strict protejate astăzi. Cea de-

a doua recurge la tehnici de protecţie destul de avansate, precum stabilirea de contingente

naţionale pentru prelevări şi controlul comerţului internaţional cu obiecte provenind din

vânătoarea focilor.

Anii 1930 au deschis o nouă perioadă, caracterizată prin depăşirea concepţiei strict

utilitariste şi cristalizarea unor elemente cu vădită dimensiune ecologică. Semnificative sunt, în

acest sens, două documente internaţionale, respectiv Convenţia de la Londra din 8 noiembrie

1933, relativă la conservarea florei şi faunei în stare"naturală şi Convenţia pentru protecţia florei,

faunei şi frumuseţilor naturale ale ţărilor Americii, semnată la Washington, la 12 octombrie

1940. Ele sunt considerate, pe drept cuvînt, precursoarele concepţiei actuale asupra protecţiei şi

dezvoltării naturii.

O altă caracteristică a acestei etape o reprezintă multiplicarea şi perfecţionarea

dispoziţiilor referitoare la apele de frontieră, dar în mod limitat, în sensul că protecţia acestora

era înscrisă printre alte probleme, multe considerate mai importante. Această tendinţă s-a

menţinut şi în anii imediat următori celui de-al doilea război mondial, în special în privinţa

ţărilor central şi est europene.

Anii 1950 sunt marcaţi de apariţia primelor tentative de luptă împotriva poluării mărilor.

Sunt edificatoare, în acest sens, documente precum: Convenţia de la Londra, din 12 mai 1954,

pentru prevenirea poluării mării prin hidrocarburi (modificată ulterior în mai multe rânduri şi

apoi înlocuită în 1973 printr-o convenţie mai elaborată şi mai eficace), convenţiile relative la

dreptul marin, adoptate în cadrul Conferinţei de codificare a reglementărilor în materie, de la

6

Geneva, din 1958. Apariţia şi dezvoltarea utilizării energiei atomice au determinat stabilirea unor

reglementări pertinente în materie, începînd cu Tratatul de la Moscova, din 5 august 1963,

privind interzicerea experienţelor cu arme nucleare în atmosferă, spaţiul extraatmosferic şi sub

apă.

Un următor pas este etapa formării și afirmării dreptului internațional al mediului, această

etapă este plasată în timp între anii 1960, odată cu declanşarea crizei ecologice şi durează şi

astăzi. Caracterul global şi universal al problematicii protecţiei mediului a impus intervenţia

organizaţiilor internaţionale care şi-au înscris preocupări în domeniu şi în cadrul cărora aveau să

se adopte numeroase documente în materie.

Anul 1968 constituie, din punct de vedere al formării dreptului internaţional al mediului şi

cooperării internaţionale, un moment hotărîtor; în acel an ONU şi două organizaţii internaţionale,

respectiv Consiliul Europei şi Organizaţia Unităţii Africane au declanşat activităţi sistematice în

domeniu.

Astfel, Consiliul Europei a adoptat la începutul lui 1968 primele două texte în timp

proclamate de o organizaţie internaţională în materie de mediu: Declaraţia asupra luptei contra

poluării aerului (8 martie 1968, Rezoluţia nr. (68) 4 a Comitetului miniştrilor) şi Harta europeană

a apei (proclamată la 6 mai 1968). În acelaşi an, organizaţia de la Strasbourg a adoptat şi primul

dintre tratatele europene în domeniul mediului, respectiv Acordul european privind limitarea

folosirii unor detergenţi în produsele de spălare şi curăţire (semnat la 16 septembrie 1968).

În sfârşit, tot în anul 1968, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia 2398 (XXIII),

prin care se prevedea convocarea unei conferinţe mondiale asupra "mediului uman", care a stat

la baza pregătirii (de către organizaţiile interguvernamentale, statelor membre etc.) a primei

conferinţe mondiale privind mediul (Stockholm, iunie 1972).

În urma pregătirilor coordonate de un comitet special compus din reprezentanţii a 27 de

state, între 5 şi 16 iunie 1972 s-a desfăşurat în capitala Suediei, Stockholm, prima Conferinţă

ONU privind mediul. Aceasta a reunit cel mai mare număr de participanţi de pînă atunci la o

conferinţă consacrată problemelor mediului, respectiv 6.000 de persoane, care au inclus delegaţii

din 113 state, reprezentanţi, practic, ai tuturor marilor organizaţii guvernamentale, 700 de

observatori trimişi de 400 de organizaţii neguvernamentale, personalităţi invitate cu titlu

individual şi circa 1.500 de ziarişti.

În cadrul conferinţei a fost aprobat un mare număr de texte, printre care o declaraţie

generală, adoptată prin aclamaţii, 109 recomandări care au constituit un „Plan de acţiune“ şi o

rezoluţie privind dispoziţiile instituţionale şi financiare recomandate organizaţiei mondiale.7

7 Mircea Dutu Dreptul Medului București 20127

Declaraţia Conferinţei Naţiunilor Unite privind Mediul (Declaraţia de la Stockholm)

cuprinde un preambul în şapte puncte, urmat de 26 de principii. Preambulul constituie o

introducere generală în problematica mediului şi cuprinde idei precum: omul este, deopotrivă,

creaţia şi creatorul mediului său: elementul natural şi cel pe care omul l-a creat el însuşi sunt

indispensabile bunăstării şi exercitării depline a drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale,

inclusiv dreptul la viaţă; protecţia şi ameliorarea mediului au o importanţă majoră pentru

bunăstarea populaţiei şi dezvoltarea ei etc. Reflectînd concepţia exprimată în preambul,

principiile reprezintă un amalgam de cerinţe de natură politico-juridică. Sub raportul conţinutului

lor, acestea exprimă multiple semnificaţii.

Primul principiu afirmă dreptul fundamental al omului la libertate, egalitate şi condiţii de

viaţă satisfăcătoare, într-un mediu a cărui calitate să-i permită să trăiască în demnitate şi

bunăstare. El are meritul de a fi promovat o concepţie avînd în centrul său apropierea şi apoi

unitatea dintre protecţia mediului şi drepturile omului.

Principiile 2-7 ale declaraţiei cuprind conţinutul propriu-zis al documentului; ele proclamă

că resursele naturale ale Globului nu sunt numai petrolul şi mineralele, ci şi aerul, apa, solul,

fauna şi flora, precum şi eşantioanele reprezentative ale ecosistemelor naturale şi trebuie

prezervate în interesul generaţiilor prezente şi viitoare; omul are o responsabilitate specială în

salvarea patrimoniului constituit de flora şi fauna sălbatice şi habitatul lor; resursele renovabile

trebuie să poată salvgarda capacitatea lor de a se reconstitui şi resursele nerenovabile nu trebuie

să fie epuizate; necesitatea unei gestiuni raţionale etc.

Principiile 8-20 ale documentului se referă la realizarea protecţiei mediului. Sub raportul

conţinutului prevederilor acestora, se remarcă stabilirea unor legături interdependente între

dezvoltarea economică şi socială şi protecţia mediului, implicaţiile subdezvoltării şi căile

lichidării sale, necesitatea unei concepţii integrate şi coordonate a planificării etc.

Ultima grupă de principii (21-26) este consacrată cooperării internaţionale şi stabileşte,

printre altele: dreptul suveran al statelor de a exploata propriile lor resurse potrivit politicii lor

ecologice şi îndatorirea de a face astfel încît activităţile exercitate în limitele jurisdicţiei lor

naţionale ori sub controlul lor să nu cauzeze pagube mediului altor state ori celui din regiuni

nesupuse vreunei jurisdicţii naţionale (principiul 21), obligaţia statelor de a coopera pentru

dezvoltarea dreptului internaţional în ce priveşte responsabilitatea şi indemnizarea victimelor

poluării şi altor daune ecologice produse în afara frontierelor lor, cooperarea pentru protejarea şi

ameliorarea mediului etc.

Al doilea rezultat important al Conferinţei de la Stockholm îl reprezintă „Planul de

acţiune pentru mediu“. Prevederile sale se referă în principal la trei categorii de probleme:

evaluarea calităţii mediului (analiza, cercetarea, supravegherea şi schimbul de informaţii privind

8

mediul, în cadrul „Planului Vigie“ (Ecarthwatch), gestiunea mediului (priveşte atît aşezările

umane, cît şi resursele naturale şi dispoziţiile respective ce se referă la poluări în general) şi

măsurile de susţinere (informarea şi educarea publicului, formarea specialiştilor în materie de

mediu, însoţite de aspecte instituţionale).

În ciuda acestor rezultate înregistrate în planul colaborării internaţionale, mediul planetei a

continuat să se deterioreze într-o manieră generală. În această situaţie s-a căutat o nouă abordare,

mai eficientă, care avea să se reflecte într-o concepţie diferită asupra problematicii generale a

protecţiei şi conservării factorilor naturali. Aceasta şi-a găsit expresia în două documente

publicate şi examinate în anul 1987 de către Adunarea Generală a ONU, respectiv studiul PNUM

„Perspective în materia mediului pînă în anul 2000 şi în continuare“ şi raportul Comisiei

Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare (CMED), aşa-numitul „Raport Brundtland“, intitulat

„Viitorul nostru comun“.8

Astfel, după ce denunţă eroarea de a concepe mediul şi dezvoltarea ca două obiective

distincte şi adverse, documentul CMED promovează pentru politicile şi proiectele de dezvoltare

o abordare integrată, potrivit căreia, dacă acestea sunt raţionale din punct de vedere ecologic,

trebuie să determine o dezvoltare durabilă atît în ţările în curs de dezvoltare, cît şi în cele

dezvoltate. În această viziune, rolul prioritar revine măsurilor preventive şi anticipative, fără a

neglija însă măsurile corective imediate. Potrivit termenilor proprii raportului CMED,

dezvoltarea durabilă este aceea care „răspunde nevoilor actuale, fără a compromite capacitatea

generaţiilor viitoare de a răspunde nevoilor proprii“.

În intenţia organizatorilor, Conferinţa de la Rio trebuia să realizeze un nou consens

internaţional asupra unor teme de transcendenţă mondială, precum: protecţia atmosferei

(folosirea energiei, schimbările climatice, diminuarea stratului de ozon, contaminarea atmosferică

transfrontalieră), protecţia resurselor terestre, conservarea diversităţii biologice, protecţia

resurselor de apă dulce, protecţia oceanelor, mărilor şi zonelor de coastă, gestiunea raţională, din

punct de vedere ecologic, a biotehnologiilor, deşeurilor de produse şi deşeurilor toxice, creşterea

calităţii vieţii şi a sănătăţii umane, ameliorarea condiţiilor de viaţă şi muncă ale săracilor,

eradicarea sărăciei şi oprirea degradării mediului.

Pentru pregătirea acestei ambiţioase agende şi a celorlalte aspecte necesare desfăşurării

conferinţei s-a creat un comitet pregătitor format din reprezentanţi ai statelor şi organizaţiilor

internaţionale. După o reuniune organizatorică preparatorie desfăşurată la New York, în martie

1990, au urmat cele de la Geneva, din martie-aprilie şi august-septembrie 1991, şi New York, din

martie-aprilie l992, în cadrul cărora, în trei grupe de lucru şi în plenară, s-au analizat problemele

8 Pentru aceste evoluţii, a se vedea şi A.O. Alede, International Environmental Law from Stockholm to Rio – AnOverview of Past Lesspu and Futures Challenges, în Environmental Policy and Law.

9

şi s-au propus măsurile de adoptat în vederea soluţionării lor. Desfăşurată între 3 şi 14 iunie

1992, Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea a reunit 145 de preşedinţi, prim-

miniştri şi vicepreşedinţi, fiind socotită cea mai amplă reuniune la nivel înalt din secolul al XX-lea.

Referitor la rezultatele concrete ale reuniunii, acestea s-au exprimat în adoptarea unor documente

precum: Declaraţia de la Rio asupra mediului şi dezvoltării, supranumită Carta Terrei,

Agenda 21‚Convenţia asupra biodiversităţii, Convenţia-cadru privind schimbările

climatice, Declaraţia privind pădurile şi Declaraţia privind deşertificarea.

3.Dezvoltarea protec iei mediului înconjurător în Republica MoldovațProtecţia mediului în Moldova are rădăcini adînci. Ea a început odată cu mişcarea pentru

fondarea rezervaţiilor naturale, iniţiată de către baronul Stuart, directorul muzeului

"Besarabsckoe Zemstvo" , Magistru în Zoologie, care la 1 martie 1904 a înfiinţat Societatea

pentru ocrotirea naturii din Basarabia. Ca rezultat al activităţii societăţii, în anul 1926 au fost

luate sub protecţia statului 13 sectoare de pădure. Ulterior, odată cu aprobarea în 1930 a Legii

privind ocrotirea naturii în România, au fost create primele rezervaţii naturale sub denumirea

oficială de "Arii naturale protejate". Printre acestea cele mai mari au fost cele aflate în Codrii

Basarabiei: Căpriana -5011 ha, Lozova - 200 ha, Cărbuna - 35 ha. Alte arii protejate sub

denumirea de "Parcuri Naţionale" au fost fondate în luncile Nistrului și Prutului.9

Istoria protecţiei naturii în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, poate fi

dispersată în trei perioade mai mult sau mai puţin distincte. Prima perioada se referă la anii 1955-

1965, cînd prin hotărîri guvernamentale speciale au fost declarate Arii protejate de stat 19,5 mii

ha de pădure. Printr-o hotărîre a Guvernului din 13 martie 1962 sub protecția statului au fost

luate 98 obiective naturale, cu o suprafaţă totală de 3681,1 ha, din care 3031,5 ha - landşafturi

naturale.

Cea de a doua perioadă se referă la anii 1968-1971. La 15 august 1968 a fost fondat organul

central de stat pentru mediu - Comitetul de Stat pentru ocrotirea naturii. Între anii 1968-1988 în

fruntea Comitetului s-a aflat ecologul Ion Coteatî. Cu concursul acestuia, în fondul de arii

naturale protejate de stat au fost incluse cele mai reprezentative eşantioane naturale. Avînd o

suprafaţă sumară de 90821 ha, ele au fost clasificate în 10 categorii de obiective naturale.

La 27 septembrie 1971, printr-o hotărîre a Consiliului de Miniştri, a fost creată prima

rezervaţie silvică de stat "Codrii", cu o suprafaţă de 2734 ha, iar în 1972, pe Nistru, a fost

înfiinţat primul sector rezervat ihtiologic "Golful Goianei", transformat în anul 1988 în rezervaţia

„Iagorlîc”.

9 http://mediu.gov.md/10

În anul 1976 fost publicată prima ediţie a "Cărţii Rosii" a Republicii Moldova, în care au fost

incluse 26 specii de plante și 29 specii de animale. Peste un sfert de veac, în virtutea creării unor

condiţii extrem de nefavorabile pentru lumea vegetală şi animală, în ediţia a doua a Cărţii Roşii

au fost incluse deja 270 de specii de plante şi animale pe cale de dispariţie.10

În 1988 instituţia de stat de ocrotire a naturii a fost transformată în Comitetul de Stat pentru

ocrotirea naturii şi gospodăria silvică. În 1990 comitetul a fost transformat în Departament de

Stat pentru protecţia mediului înconjurător şi resurse naturale. În 1998 Departamentul protecţiei

Mediului Înconjurător, care apoi a fost transformat în Minister al Mediului al Republicii

Moldova.

Începînd cu anul 1992 cînd Republica Moldova a obținut recunoașterea oficială a statalității,

au început și cele mai esențiale reforme în domeniul protecției mediului înconjurător, care au fost

legalizate prin semnarea a unor tratate și acorduri bilaterale, în așa mod uniformizînd legislația

Republicii Moldova cu cea a statelor dezvolate din Europa.

Cooperarea bilaterală şi multilaterală a Republicii Moldova în domeniul protecţiei

mediului ambient se realizează în conformitate cu:

Protocolul între Departamentul Protecţia Mediului înconjurător al Republicii Moldova şi

Ministerul Protecţiei Mediului înconjurător al Ucrainei (19 noiembrie 1993, Kiev).

Acordul între Departamentul Protecţia Mediului înconjurător al Republicii Moldova şi

Ministerul Resurselor Naturale şi Protecţiei Mediului al Republicii Belaruse, în domeniul

protecţiei mediului înconjurător (25 decembrie 1994, Chişinău).

Acordul între Departamentul Protecţia Mediului înconjurător al Republicii Moldova şi

Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului din România, în domeniul folosirii durabile a

resurselor naturale (18 martie 1997, Bucureşti).

Memorandumul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Regatului Danemarcei cu

privire la cooperarea în scopul implementării Protocolului Kyoto din cadrul Convenţiei de Bază

a Naţiunilor Unite cu privire la Schimbările Climaterice (Copenhaga, mai 1998).

Acordul între Ministerul Mediului şi Amenajării Teritoriului al Republicii Moldova, Ministerul

Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului din România şi Ministerul Mediului şi Resurselor

Naturale al Ucrainei privind cooperarea în zona formată din ariile naturale protejate ale Deltei

Dunării şi Prutului de Jos, (5 iunie 2000, Bucureşti).

10 N. Osmochescu, N. Zamfir   Dreptul internaţional al mediului: instituirea şi probleme conceptuale de dezvoltare   "Analele

ştiinţifice. Ştiinţe juridice", 2005.

11

Acordul între Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării teritoriului al Republicii

Moldova şi Ministerul Mediului şi Protecţiei Teritoriului al Republicii Italiene privind

colaborarea în domeniul protecţiei mediului (27 iunie 2002, Chişinău).

Acordul între Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului al Republicii

Moldova şi Ministerul Mediului al Republicii Polone privind colaborarea în domeniul protecţiei

mediului şi folosirii resurselor naturale (22 octombrie 2003, Chişinău).

Acordul de colaborare între Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale din Republica Moldova

şi Ministerul Resurselor Naturale şi Protecţiei Mediului din Republica Belarus în

domeniul protecţiei mediului şi utilizării durabile a resurselor naturale (03 decembrie 2008,

Minsk).

Există încă foarte multe acte care sunt enumerate în anexa 1 și anexa 2, care cu adevărat

dezvăluie ce drum lung a parcurs republica noastră pentru a perfecționa legislația și a ajunge la

standartele mondiale privind protecția dreptului înconjurător.

Concluzie

Protecţia mediului este o problemă de o importanţă globală, care trebuie să devină o

prioritate naţională, deoarece vizează în mod direct condiţiile de viaţă şi sănătatea populaţiei,

realizarea intereselor economice, precum şi capacităţile de dezvoltare durabilă a societăţii.

Existenţa unui mediu curat reprezintă o condiţie incontestabilă a realizării drepturilor

fundamentale ale omului, prevăzute de Constituţia Republicii Moldova: dreptul la sănătatea

fizică şi morală şi dreptul la viaţă. Aceasta implică păstrarea calităţii principalelor componente

ale mediului - aerului, apei, solului, florei şi faunei în condiţiile unei dezvoltări durabile.

De aceea, un loc important în politica statului trebuie să-l ocupe soluţionarea problemelor

de mediu, fapt confirmat de articolul 37 al Constituţiei Republicii Moldova, care garantează

dreptul fiecărui cetăţean la un mediu înconjurător sănătos.

Mediul înconjurător ne asigură condiţiile necesare vieţii, însă depinde de noi dacă dorim să

folosim aceste elemente esenţiale cît mai util sau dacă vrem să ocolim acest aspect al vieţii

noastre. Poluarea planetei se agravează pe zi ce trece şi se pare că populaţia nu acordă interes

acestui proces nociv. Convingerea că această problemă este doar a specialiştilor şi a forurilor

internaţionale, este tot atît de eronată, pe cît este şi de gravă. Ocrotirea planetei este o problemă

mondială, şi, tocmai de aceea, fiecare om trebuie să-şi asume această responsabilitate.

12

Bibliografie

1. Constituția Republicii Moldova 29 iulie 1994.

2. Legea nr.1515-XII cu privire la Protecţia Mediului Înconjurător.

3. Mircea Dutu Dreptul Medului București 2012.

4. Duţu M. Tratat de dreptul mediului. Ediţia a 3-a. Bucureşti: Editura С.Н. Beck, 2007.

5. Ecologie si protectia mediului, Ioan Ovidiu Muntean.

6. Dreptul mediului. Tratat elementar: in 2 vol. Vol. I: Partea generala, Lupan Ernest.

7. Drept funciar. Amenajarea teritoriului si protectia mediului, Trailescu Anton.

8. Elemente de ecologie si dreptul mediului inconjurator, Bobica Neculai.

9. http://mediu.gov.md/

10. http://www.archeus.ro/

11. http://www.gradinamea.ro/Protectia_mediului_in_decursul_istoriei_8907_647_1.html

12. http://www.stiucum.com/drept/dreptul-mediului-inconjurator

Anexa 1Lista Acordurilor și Protocoalelor bilaterale/multilaterale

13

Nr. Denumirea Acordului / Protocolului Semnat

1. Acordul dintre Guvernul RM și Cabinetul de miniștri al Ucrainei privind colaborarea în domeniul protecției și dezvoltării durabile a bazinului rîului Nistru

la Roma la 29 noiembrie 2012

2.  Acordul de cooperare dintre Agenția Națională de Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologice a Republicii Moldova și Autoritatea Suedeză de Securitate Radiologică

 la Chișinău la 23  august 2012

3.  Memorandumul de înțelegere între Guvernul Republicii Moldova  și Guvernul Republicii Turcia în domeniul mediului

 la Ankara la 1 noiembrie 2012

4.  Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statului Israel privind cooperarea în domeniul protecţiei mediului

 la Lerusalim la 14 mai 2012

5.  Memorandumul de cooperare între Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice a Republicii Moldova şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare din România în domeniul securităţii radiologice şi a practicilor cu surse de radiaţii ionizante

 la Bucureşti la 12  decembrie 2011

6. Acord între Ministerul Mediului al Republicii Moldova și Ministerul Mediului al Republicii Estonia privind cooperare în domeniul protecției mediului

19 octombrie 2011, Talin

7. Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind cooperare pentru protecția și utilizarea durabilă a apelor Prutului și Dunării

28 iunie 2010, Chișinău

8. Memorandum de înțelegere între Ministerul Mediului al Republicii Moldova și Ministerul Mediului și Pădurilor al României privind colaborarea în domeniul protecției mediului

27 aprilie 2010, București

9. Acordul de colaborare între Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale din Republica Moldova şi Ministerul Resurselor Naturale şi Protecţiei Mediului din Republica Belarus în domeniul protecţiei mediului şi utilizării durabile a resurselor naturale

3 decembrie 2008, Minsk

10. Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind colaborarea în domeniul protecției mediului înconjurător și utilizarea rațională a resurselor naturale

20 februarie 2008, Moscova

11. Memorandum de cooperare și asistență reciprocă în problemele securității nucleare și radiologice dintre Guvernele statelor membre ale Organizației pentru democrație și dezvoltare economică - GUAM

19 iunie 2007, Baku

14

12. Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Azerbaidjan privind cooperarea în domeniul protecției mediului

22 februarie 2007, Baku

13. Acord între Ministerul Ecologiei și Resurselor Naturale din republica Moldova și Ministerul Mediului al Republicii Letone privind cooperare în domeniul protecției mediului

17 martie 2006, Riga

14. Memorandumul de înţelegere între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Regatului Danemarcei cu privire la cooperarea în scopul implementării Protocolului Kyoto din cadrul Convenţiei de Bază a Naţiunilor Unite cu privire la Schimbările Climaterice

27 octombrie 2003, Copenhaga

15. Acordul între Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului al Republicii Moldova şi Ministerul Mediului al Republicii Polone privind colaborarea în domeniul protecţiei mediului şi folosirii resurselor naturale

22 octombrie 2003, Chişinău

16. Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul protecţiei resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în Râul Prut şi în lacul de acumulare Stînca – Costeşti

01 august 2003, Stînca - Costeşti 

17. Acordul între Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului al Republicii Moldova şi Ministerul Mediului şi Protecţiei Teritoriului al Republicii Italiene privind colaborarea în domeniul protecţiei mediului

27 iunie 2002, Chişinău

18. Acordul între Ministerul Mediului şi Amenajării Teritoriului al Republicii Moldova, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului din România şi Ministerul Mediului şi Resurselor Naturale al Ucrainei privind cooperarea în zona formată din ariile naturale protejate ale Deltei Dunării şi Prutului de Jos

5 iunie 2000, Bucureşti  

19. Declarația Miniștrilor de mediu din Bulgaria, Republica Moldova, România și Ucraina privind cooperarea în legătură cu crearea Coridorului Verde al Dunării Inferioare

5 iunie 2000, București

20. Memorandum de înțelegere între Ministerul Ecologiei și Resurselor Naturale al Republicii Moldova și Ministerul Mediului și Resurselor Naturale din Ucraina privind cooperarea moldo-ucraineană în domeniul folosirii durabile și protecției bazinului râului Nistru

29 mai 1997, Kiev

Anexa 2

Convenţii de mediu la care Republica Moldova este parte

15

Nr. Titlul Actul normativ naţional de aderare/ ratificare/ semnare

Pagina Web

1.  Convenţia privind accesul la informaţie, justiţie şi participarea publicului la adoptarea deciziilor în domeniul mediului (Aarhus, 25 iunie 1998)

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 346-XIV din 07.04.99

http://www.unece.org/env/pp/

Protocolul privind registrele emisiilor şi transferul poluanţilor (PRTR)

Semnat de RM la 21.05.2003

2. Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător în context transfrontalier (Espoo, 25 februarie 1991)

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 1546-XII din 23.06.93

http://www.unece.org/env/eia/

3. Convenţia privind efectele transfrontaliere ale accidentelor industriale (Helsinki, 17 martie 1992)

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 1546-XII din 23.06.93

http://www.unece.org/env/teia/welcome.htm 

Protocolul privind evaluarea strategică de mediu (Kiev, 2003)

Semnat de Republica Moldova la 21.05.2003

4. Convenţia privind diversitatea biologică (Rio de Janeiro, 5 iunie 1992)

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 1546-XII din 23.06.93

http://www.biodiv.org/ 

Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea (New York, SUA 2001)

Legea RM Nr. 1381 – XV din 11.10.2002

5. Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională în special ca habitat al păsărilor acvatice (Ramsar, 2 februarie 1971)

Hotărârea Parlamentului  Republicii Moldova  Nr. 504-XIV din 14.07.1999

http://www.ramsar.org/

6. Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie (Washington, SUA 1973)

Legea Republicii Moldova Nr. 1246 -XIV din 28. 09.2000

http://www.cites.org/

7. Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa (Berna, 19 septembrie 1979)

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 1546-XII din 23.06.93

http://www.coe.int/

16

8. Convenţia asupra conservării speciilor migratoare de animale sălbatice (Bonn, 23 iunie 1979)

Legea Republicii Moldova Nr. 1244 -XIV din 28. 09.2000

http://www.cms.int/

Acordul privind conservarea liliecilor în Europa (Londra, 04 decembrie 1991)

Legea Republicii Moldova Nr. 1244 -XIV din 28. 09.2000

http://www.eurobats.org/

Acordul privind conservarea păsărilor migratoare de apă african-eurasiatice (Haga, 16 iunie 1995)

Aderat prin Legea Republicii Moldova Nr. 1244 -XIV din 28. 09.2000

http://www.unep-aewa.org/

9. Convenţia privind peisajul european (Florenţa, Italia 2000)

Legea Republicii Moldova Nr. 536-XV din 12.10.2001

http://www.coe.int/

10. Convenţia Cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei (New-York, 9 mai 1992)

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 404-XIII din 16.03.95

http://unfccc.int/ 

Protocolul de la Kyoto (Kyoto, 11 decembrie 1997)

11.  Convenţia pentru protecţia stratului de ozon (Viena, 22 martie 1985)

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 966-XIII din 24.07.96

http://www.unep.ch/ozone/

Protocolul referitor la substanţele care distrug stratul de ozon (Montreal, 16 septembrie 1987)

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 966-XIII din 24.07.96

12.   Convenţia privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontaliere şi a lacurilor internaţionale (Helsinki, 17 martie 1992)

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 1546-XII din 23.06.93

http://www.unece.org/env/water

Protocolul privind Apa şi Sănătatea Legea nr. 207-XVI din 29 iulie 2005

Protocolul privind responsabilitatea civică şi compensarea pentru prejudiciul cauzat apelor transfrontaliere de către impactul transfrontalier al accidentelor industriale la Convenţia privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontaliere şi a lacurilor internaţionale şi Convenţia privind efectele transfrontaliere ale   accidentelor industriale

17

13. Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (Sofia, 29 iunie 1994)

Hotărârea Parlamentului nr. 323-XIV din 17.03.99

http://www.icpdr.org/

14. Convenţia Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării în ţările afectate grav de secetă şi/sau de deşertificare (Paris, 17 iunie 1994)

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 257-XIV din 24.12.1998

http://www.unccd.org/

15.  Convenţia privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora (Basel, 22 martie 1989)

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 1599-XIII din 10.03.98

http://www.basel.int/

Protocolul privind responsabilitatea pentru compensarea prejudiciilor cauzate din rezultatul transportării transfrontaliere a deşeurilor periculoase al Convenţiei Basel

Nu este ratificat de Republica Moldova

16.   Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanţe lungi (Geneva, 13 noiembrie 1979

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 399-XIII din 16.03.95

http://www.unece.org/

Protocolul privind poluanţii organici persistenţi

Legea nr. 1018-XV din 25.04.2002

Protocolul privind metalele grele Legea nr. 1018-XV din 25.04.2002

Protocolul privind combaterea acidificării, eutroficării şi ozonului la nivelul solului

Semnat de Republica Moldova la 23 mai 2000

17. Convenţia de la Rotterdam privind procedura de consimțământ în cunoştinţa de cauză aplicabilă anumitor produşi chimici periculoşi şi pesticidelor care fac obiectul comerţului internaţional, (Rotterdam, 10 septembrie 1998)

Legea Republicii Moldova Nr. 389 – XV din 25.11.2004

http://www.pic.int/

18. Convenţia privind poluanţii organici persistenţi (Stockholm, Suedia 2001)

Legea Republicii Moldova Nr. 40-XV din 19.02.2004

http://www.pops.int/

18