Ziua Mondiala de Prevenire a Sinuciderii – 9 septembrie

Data de 10 septembrie marcheaza Ziua Mondiala de Prevenire a Sinuciderii, o campanie ce

promoveaza la nivel global luarea unui angajament activ in ajutorarea persoanelor deprimate si

care au ganduri de suicid. Conform statisticilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), zilnic

se sinucid 3.000 de oameni in intreaga lume, iar din fiecare 20 de persoane care incearca sa-si

ia viata, una reuseste.

Suicidul constituie a doua cauză a mortalităţii tinerilor cu vârstele cuprinse între 15 şi 19 ani,

avertizează Ministerul Sănătăţii al R. Moldova.

Specialiştii spun, în contextul suicidului în rândul tinerilor, că motivele care pot duce la

sinucidere sunt:

factori familiali: relaţiile conflictuale în familie, familii dezbinate şi dezorganizate, abuzuri în

familie (abuz emoţional, fizic, neglijare, abuz sexual), divorţul, moartea unei persoane apropiate.

Unele studii susţin arată, că modelul parental poate fi una dintre cauzele suicidului prin învăţarea

de către copil a acestei modalităţi de rezolvare a problemelor – suicidul. Alte studii însă susţin

faptul că este vorba de învăţarea unui model general, defectuos de rezolvare a situaţiilor de criză.

performanţele şcolare: notele au devenit unul din principalele motive pentru care copiii şi

adolescenţii recurg la suicid. Presiunea familiei şi a şcolii prin standarde iraţionale impuse îl

determină pe copil să rezolve “eşecul” prin suicid.

 stresorii sociali: lipsa abilităţilor de comunicare, de exprimare emoţională, de relaţionare sunt

factori importanţi în creşterea riscului suicidar. Studiile relevă faptul că un procent important de

copii recurg la suicid ca o modalitate de “fugă” faţă de atitudinea negativă a colegilor (umilire

fizică şi verbală).

factori individuali: emoţionali – sentimentul de singurătate, depresia, neajutorarea, lipsa de

speranţă, distres emoţional; cognitivi – lipsa abilităţilor de rezolvare de probleme şi a strategiilor

de coping adaptativ; comportamentali – consum de substanţe; de sănătate – boli terminale,

psihopatologie gravă. 

factorii biologici:   factorii genetici au un efect asupra riscului de sinucidere într-un procent care

variază de la  30% la 50%. O mare parte dintre aceste acţiuni ale eredităţii influenţează direct

boala psihică. De asemenea există dovezi care sugerează că, dacă un părinte s-a sinucis, acesta

este un factor puternic de predicţie în rândul urmaşilor.

factorii socio-economici cum ar fi şomajul, sărăcia, lipsa locuinţei şi dicriminarea pot să

determine gânduri suicidale. Sărăcia nu poate fi o cauză directă dar poate creşte riscul

sinuciderii, aşa cum sărăcia este un factor de risc şi pentru depresia majoră

1

Ce spun evidentele OMS:

* Anual, numarul sinuciderilor se ridica la aproape un milion.

* Ratele globale de sinucidere sunt de 16 la 100.000 in fiecare an.

* Undeva in lume, la fiecare 40 de secunde cineva isi ia viata.

* Din 1965, ratele de sinucidere au crescut cu 60% la nivel global.

* In mod traditional, cei care se sinucid sunt preponderent barbati aflati la varsta a treia. Cu toate

acestea, in ultimii ani, sinuciderile in randul tinerilor s-au inmultit in o treime din toate tarile

industrializate sau aflate in curs de dezvoltare.

* In Europa si America de Nord, principalii factori de risc ai sinuciderilor sunt depresia si abuzul

de alcool.

* In tarile asiatice, sinuciderile sunt adesea rodul impulsivitatii.

* Sinuciderea este un fenomen complex, care implica o serie de factori psihologici, sociali,

biologici, culturali si de mediu.

PREVENIREA SUICIDULUI

5.1. Tratamentul bolilor mentale şi farmacoterapia

Se ştie că un număr relativ important de sinucideri este cauzat de tulburărilor

mentale. Prin urmare este important şi necesar ca ele să fie detectate cât mai

rapid cu putinţă şi să li se administreze tratamentul adecvat pentru a preveni

sinuciderea, mai ales în tulburările de stare emoţională, dependenţa de alcool şi

droguri, schizofrenie şi unele tipuri de tulburări de personalitate. Dacă medicii de

familie vor fi învăţaţi să diagnosticheze aceste tulburări şi să le trateze la nivelul medicinii

primare, ratele sinuciderilor ar putea scădea la persoanele cu acest

risc. De asemenea, trebuie avut în vedere că astfel de pacienţi suportă mai bine

şi cu mai bune rezultate tratamentul cu medicamente de generaţie nouă

recomandate pentru tulburări de stări emoţionale şi cele legate de schizofrenie.

Aceste medicamente au mai puţine efecte secundare şi un profil terapeutic mai

precis, ceea ce permite obţinerea unor rezultate superioare şi reducerea

probabilităţii de comportament suicidar la aceşti pacienţi.

Există preocupări în farmacologie pentru a se studia în ce măsură

farmacoterapia influenţează procesele neurobiologice, care includ şi unele stări

de natură psihiatrică.

Se propune paroxetina, presupusă a atenua

comportamentul suicidar. Această alegere este justificată prin faptul că se

2

asociază comportamentul sinucigaş unei diminuări a nivelului de serotonină în

organism. Paroxetina este un inhibitor selectiv de recaptare a serotoninei care

permite creşterea concentrării cerebrale în serotonină disponibilă pentru

neurotransmiterea de semnale. Un studiu pe un an de zile în dublu orb a

comparat efectele paroxetinei şi ale unui placebo la un lot de pacienţi care

prezentaseră tentative de sinucidere, mai ales în perioada premergătoare

studiului. Aceşti pacienţi nu sufereau de depresii majore, dar cei mai mulţi dintre

ei sufereau de tulburări de personalitate de limită, fiind antisociali, narsicişti şi

histrionici. S-a constatat că pacienţilor care au luat paroxetina li s-a atenuat

comportamentul suicidar.

5.2. Abordări comportamentale

În vreme ce multe tratamente se concentrează prioritar pe tulburările mentale,

prin ameliorarea lor încercându-se reducerea comportamentului suicidar, alte

abordări vizează direct comportamentul.

Un studiu realizat la Oxford (1990) a avut în vedere pacienţi cu un risc crescut

de a comite tentative de sinucidere, între 16 şi 65 de ani. Aceştia au fost admişi

de urgenţă la grupul de terapie comportamentală după ce ingeraseră supradoze

de antidepresoare. Pacienţii au primit fie un tratament standard pentru tentative de sinucidere, fie

un tratament standard însoţit şi de o scurtă intervenţie „de

rezolvare a problemelor”, o formă de psihoterapie scurtă care pune accentul pe

problema identificată ca fiind cea mai obsesivă, preocupantă pentru pacient.

Studiul a ajuns la concluzia că s-au făcut progrese remarcabile în grupul

experimental (tratament plus terapie) la şase luni după abordarea terapeutică, în

sensul scăderii ratelor tentativelor de sinucidere repetate. Însă, din nefericire,

diferenţa între acest grup şi cel care a primit numai tratamentul standard a scăzut

simţitor, apropiindu-se de zero când subiecţii au fost reevaluaţi la un an şi

jumătate după aceea Cercetătorii americani au avut şi ei în vedere terapia comportamentală

dialectică la pacienţii cu tulburări de personalitate la limită, disfuncţionalităţi

comportamentale multiple, tulburări mentale majore şi cu numeroase tentative de

sinucidere. Acest tip de tratament este conceput pentru pacienţii suicidari cronici

şi are la bază analiza comportamentului, precum şi o strategie de rezolvare de

probleme. S-a ajuns la concluzia că, după primul an de tratament, pacienţii

supuşi unei astfel de terapii au prezentat mai puţine tentative de sinucidere în

comparaţie cu cei care au fost supuşi numai unui tratament standard.

.Un program interesant şi, se pare, util mai mult pentru pacienţii care sunt la

3

prima tentativă de sinucidere s-a numit „Cartea verde”. Pacientul primeşte un

card care îi dă dreptul la diverse soluţii imediate, respectiv la un psihiatru de

serviciu, la care pot apela la orice oră din zi sau din noapte, sau o spitalizare.

Serviciul de tele-ajutor şi tele-control pentru persoanele în vârstă, program

dezvoltat în Italia, reprezintă o altă formă de intervenţie bazată pe principiul

relaţionării, al facilitării accesului la o formă de ajutor. Este vorba despre un

sistem de alarmă pe care clientul îl poate activa pentru a cere ajutor. Serviciul de

telecontrol contactează clienţii de două ori pe săptămână pentru a verifica dacă aceştia au nevoie

de vreun ajutor şi pentru a le aduce un sprijin afectiv. 12.135

de persoane în vârstă de peste 65 de ani au beneficiat de două tipuri de servicii

pe o perioadă de patru ani. În tot acest timp, nu a existat decât o sinucidere în

grupul respectiv, faţă de şapte la câte s-ar fi putut aştepta din punct de vedere

statistic.

5.3. Abordări de tip relaţional

Se ştie că riscul de sinucidere este legat de numărul relaţiilor interpersonale

pe care o persoană le are. Cu cât aceste relaţii sunt mai numeroase, cu atât

riscul de sinucidere este mai mic. Abordarea generală constă în studierea atentă

a problemelor din diverse segmente ale vieţii sociale a pacientului, încercânduse, în scopul unei

terapii eficiente, găsirea unor soluţii adecvate. Deşi este vorba,

mai ales, despre prevenirea revenirii la un comportament suicidar, ameliorarea

relaţiilor sociale este considerată importantă prin ea-însăşi.

O metodă de intervenţie specifică a fost propusă de Litman şi Wold

„menţinerea relaţiilor continue”. Este de fapt menţinerea de către un consilier

psihosocial a unei relaţii, constând în dese contacte personale, cu persoana

suicidară. Timp de 18 luni, 400 de oameni cu risc crescut de sinucidere au urmat

acest program. Subiecţii au fost împărţiţi într-un grup experimental (M.R.C.) şi un

grup martor, care beneficia de consiliere psihosocială continuă, subiecţii având

iniţiativa contactării consilierului. Intervenţia nu a dus la diminuarea în intensitate

a ideaţiei suicidare sau la reducerea tentativelor de sinucidere, a sinuciderilor

realizate. Totuşi, programul şi-a dovedit eficienţa prin atingerea mai multor

obiective intermediare, evidenţiindu-se progresul sensibil în grupul experimental

(M.R.C.) prin raportare la grupul martor. Participanţii la program s-au simţit mai

puţin singuri, reauşeau să aibă relaţii intime satisfăcătoare, erau mai puţin

depresivi şi mai pregătiţi să contacteze serviciile comunitare. Gibbons et al.

a comparat eficienţa unui „sprijin psihosocial individualizat

4

bazat pe sarcini” – metoda rezolvării de probleme sau punerea accentului pe

colaborarea dintre pacienţi şi asistentul social pentru problemele legate de viaţa

cotidiană – cu un tratament standard pentru pacienţii cu tentative de sinucidere

anterioare. S-a constatat că nu au existat diferenţe între cele două grupuri în

ceea ce priveşte rata tentativelor de sinucidere repetate, însă subiecţii din grupul

care a beneficiat de un sprijin psihosocial individualizat bazat pe sarcini a

progresat, fiind capabil să-şi rezolve mai bine problemele sociale decât grupul martor.

5.4. Intervenţii comunitare

Paralel cu intervenţiile la nivel individual, în multe ţări există servicii de

sănătate mentală comunitare pentru persoanele care manifestă comportamente

suicidare. Aceste centre sunt concepute ca centre de criză unde se oferă un

sprijin imediat, de obicei prin telefon, existând însă şi consiliere psihosocială

directă, precum şi acţiuni sociale. Unele cercetări au arătat că, la nivel global,

aceste centre de prevenire a sinuciderii nu şi-au probat eficacitatea în ceea ce

priveşte rata sinuciderii, constatându-se chiar că proporţia sinuciderilor la clienţii

acestor centre este superioară celei de la nivelul populaţiei generale. Acest fapt

ar putea să ducă la concluzia că aceste centre de prevenire atrag în mare

măsură populaţia cu risc ridicat de sinucidere.

Există programe de formare a personalului din şcoli, a membrilor comunităţii

şi a personalului medical în vederea pregătirii lor pentru a putea repera

persoanele cu risc suicidar şi a le îndruma spre serviciile de sănătate mentală

competente. La baza acestor programe stă legătura solidă cu serviciile de

sănătate mentală locale. Însă, este necesar să se ţină seama că, indiferent cât

de bine sunt pregătiţi şi informaţi profesorii, părinţii, alţi participanţi la programele

din şcoli, aceştia nu trebuie să înlocuiască personalul specializat în sănătate

mentală. Şi totuşi aceste instituţii specializate nu pot face faţă singure nevoilor tinerilor şi ca

atare şcolile sunt cele care trebuie, pot să contribuie la prevenirea

sinuciderilor.

5.5. Abordări la nivelul societăţii

Acest tip de abordare se referă la politici care restrâng accesul la mijloacele

de sinucidere: barbiturice, arme de foc etc. În unele ţări, precum Australia,

Canada, Statele Unite ale Americii, s-a constatat o scădere a utilizării armelor de

foc în sinucidere o dată cu restrângerea dreptului de a deţine o astfel de armă

Se cunoaşte influenţa media asupra ratelor sinuciderii.

Unii specialişti se tem că vulgarizarea extremă în semnalarea cazurilor de sinucidere poate crea o

5

cultură a sinuciderii, în care acest comportament este considerat normal şi

acceptabil pentru părăsirea unei lumi dificile. Se cere din ce în ce mai multă

responsabilitate din partea media în maniera în care relatează cazurile de

sinucidere, orice măsură în această direcţie ar fi binevenită. Diverse organizaţii,

precum şi guverne, au propus linii directoare în ceea ce priveşte relatarea

comportamentelor suicidare: Befriender International în Anglia, Centrele pentru

controlul şi prevenirea bolii în S.U.A., O.M.S., guvernele australian şi neozeelandez.

În 1999, O.M.S. a lansat o iniţiativă mondială pentru prevenirea sinuciderii,

având următoarele obiective: ajungerea la o reducere durabilă a frecvenţei

comportamentelor suicidare, punându-se accentul pe politicile din ţările în curs de dezvoltare sau

în tranziţie economică şi socială; reperarea, evaluarea şi

eliminarea într-un stadiu precoce, atât cât este posibil, a factorilor care pot incita

tineretul la sinucidere; sensibilizarea publicului şi asigurarea unui sprijin

psihosocial persoanelor care suferă de ideaţie suicidară sau au avut tentative de

sinucidere, părinţilor şi prietenilor persoanelor care s-au sinucis.

Principala strategie de punere în acţiune a acestei iniţiative comportă două

componente care urmăresc strategia O.M.S. în materie de sănătate primară:

organizarea de activităţi multisectoriale naţionale, regionale şi mondiale în

vederea informării suplimentare privind comportamentele suicidare şi prevenirea

lor eficientă; întărirea capacităţilor unei ţări de a defini şi evalua politici şi planuri

naţionale pentru prevenirea sinuciderilor, în care să fie cuprinse tratamentul şi

sprijinirea populaţiei cu risc crescut (depresivii, persoanele vârstnice, tinerii),

limitarea accesului la mijloacerle folosite în sinucidere (de ex., substanţele

toxice), sprijinirea şi întărirea reţelelor de persoane care au supravieţuit unei

tentative de sinucidere, formarea specialiştilor din sectorul de sănătate primară şi

alte sectoare înrudite.

6

Sinuciderea la tineri

http://www.la-psiholog.ro/info/sinuciderea-la-tineriAutor: Dr. Simona Stiuriuc

Cand un tinar se sinucide toti sunt afectati. Membrii familiei, prietenii, colegii, vecinii si uneori

chiar si cei care nu au cunoscut tinarul bine experimenteaza sentimente de durere, vina,

confuzie, gindindu-se ca sinuciderea ar fi putut fi prevenita daca ar fi facut ceva diferit. 

Astfel este important ca adultii sa inteleaga fortele care conduc tinerii la sinucidere si sa stie cum

sa ajute. Motivele care stau in spatele sinuciderii sau incercarii de a-si lua viata pot fi complexe.

Desi sinuciderea este relativ rara printre copii, rata acesteia si incercarile de sinucidere cresc mult

in timpul adolescentei.Sinuciderea este cea de-a treia cauza de moarte pentru persoanele

intre 14 si 24 de ani, depasita fiind doar de accidente si omucidere. Riscul de sinucidere creste

dramatic atunci cind copiii si adolescentii au acces la arme de foc acasa. Iata de ce orice arma de

acasa trebuie descarcata si tinuta la loc sigur, la fel si pentru cutite, medicamente, lame de ras si

alte obiecte cu risc. Rata de sinucidere difera intre baieti si fete. Fetele se gindesc si incearca sa

se sinucida de doua ori mai frecvent decit baietii. Acestea incearca sa se sinucida

prin supradozarea medicamentelor sau prin taierea venelor. Totusi baietii mor prin

sinucidere de patru ori mai frecvent decit fetele, probabil deoarece tind sa foloseasca metode

mai mortale cum sunt armele de foc, spinzuratul sau saritul de la inaltimi. 

Ideatia suicidala:Aceasta descrie ginduri, fantezii, ideei sau imagini legate de comiterea

sinuciderii . Acest termen se refera si la gindirea suicidala. Ideatie inseamna formarea si

dezvoltarea de idei.Pentru tineri gindurile de sinucidere pot varia de la ginduri trecatoare pina

la alcatuirea unui plan pentru a pune capat vietii lor. Din acest motiv specialistii discuta

despre ideatia suicidala ca fiind pasiva sau activa. Ideatia pasiva despre sinucidere include

experimentarea unor ideei vagi despre sinucidere. Sinuciderea este vazuta ca o cale posibila de a

sfirsi durerea, dar de obicei nu se ia nicio actiune. Ideatia activa apare atunci cind un tinar

experimenteaza ginduri persistente de sinucidere si continua sa se simta fara speranta. Cand

ideatia este activa, tinarul incepe sa actioneze spre indeplinirea sinuciderii. 

Cand sunt copiii la risc de sinucidere:Pentru adultii de azi poate fi greu sa isi aminteasca cum

era cind erau tineri, prinsi in zona gri intre copilarie si maturitate. Aceasta este o perioada a

multor posibilitati dar si a confuziei si anxietatii. Tinerii sunt presati sa-si gaseasca locul in

societate, sa aiba succese academice si sa fie responsabili. Acum apare trezirea instinctelor

sexuale, a cunoasterii de sine si nevoia de autonomie care frecvent intra in conflict cu regulile

si asteptarile adultilor. 

7

Un tinar cu o sustinere adecvata a familiei, prietenilor, afiliere religioasa, grup social sau

activitati extracurriculare pot avea o scapare in fata frustrarilor de zi cu zi. Insa multi tineri

nu considera ca au aceasta capacitate si se simt deconectati si izolati de familie si prieteni. Acesti

tineri au risc crescut de sinucidere. 

Factorii care cresc riscul de sinucidere printre tineri cuprind: 

- o tulburare psihologica, in mod special depresia, tulburarea bipolara, consumul de alcool si

droguri (de fapt aproape 90% dintre persoanele care mor prin sinucidere au o tulburare

psihologica la momentul decesului) 

- sentimentul de stress, iritabilitate sau agitatie 

- sentimentul de esec, lipsa de speranta si neimportanta care frecvent acompaniaza depresia (de

exemplu, un tinar care nu reuseste sa aiba rezultate bune la scoala, este coplesit de violenta acasa

sau care este izolat de colegi este predispus sa experimenteze astfel de sentimente) 

- o incercare anterioara de sinucidere 

- istoric familial de depresie sau sinucidere (boli depresive cu o componenta genetica sau unii

tineri predispusi sa sufere de depresie majora) 

- abuz fizic sau sexual 

- absenta sustinerii parentale si a colegilor, sentimente de izolare sociala 

- homosexualitatea intr-o familie sau comunitate ostila. 

Semne de alarma:

Sinuciderea printre tineri apare frecvent dupa un eveniment stresant in viata cum este un esec

perceput la scoala, despartirea de un iubit/a, decesul unei persoane apropiate, un divort sau un

conflict familial major. 

Ce amenintari ar trebui luate in serios? 

Exemplele situatiilor posibil periculoase sau de urgenta cu un copil cuprind: 

- amenintarea ca va rani sau va ucide pe cineva 

- amenintarea ca se va rani sau se va sinucide 

- ameninta ca fuge de acasa 

- ameninta ca distruge proprietati. 

Psihiatrii sunt de acord ca este foarte dificil sa prezicem cu precizie comportamentul viitor al

unui copil. Comportamentul anterior al unei persoane, totusi este unul dintre cei mai buni factori

de predictie pentru comportamentul viitor. De exemplu un copil care a fost violent este mai

predispus sa-si duca la sfirsit amenintarile. 

8

Cand se asociaza un risc ridicat asociat amenintarilor facute de adolescenti? 

- comportamente violente sau agresive in trecutul copilului 

- accesul la arme de foc sau albe, aducerea unei arme la scoala 

- incercari de sinucidere sau amenintari in trecut, istoric de violenta in familie 

- nu doreste sa-si accepte responsabilitatea sau da vina pe altii pentru propriile actiuni 

- a experimentat recent umilire, rusine, pierdere sau respingere 

- multiple amenintari, cruzimea fata de animale, piromanie 

- implicarea in gasti sau culte 

- modificari ale modelului de somn, neglijarea igienei proprii si a aspectului fizic 

- acuze fizice precum, mialgii, migrene, oboseala 

- note slabe la scoala, pierderea interesului pentru scoala 

- se plinge frecvent de plictiseala. 

Un tinar care se gindeste la sinucidere poate: 

- vorbi despre sinucidere sau moarte in general 

- vorbi despre "a pleca departe"

- vorbi despre sentimente de abandon, vina, lipsa sperantei 

- se izoleaza de familie si prieteni 

- isi pierde dorinta de a lua parte la activitatile favorite 

- are probleme in a se concentra si a gindi clar 

- suferi modificari ale alimentatiei si a modelelor de somn 

- avea comportament auto-distructiv (bea alcool, consuma droguri sau conduce cu viteza) 

- se poate plinge ca este o persoana rea sic a se simte putred pe dinauntru 

- da indicii verbale precum: "Nu am sa mai fiu o problema pentru tine mult timp, nimic nu mai

conteaza, nu am sa te mai vad oricum."

- isi pune problemele in ordine, isi daruieste obiectele favorite, face curat in camera, arunca

obiecte importante 

- devine brusc vesel dupa o perioada de depresie 

- are semne de psihoza - halucinatii sau ginduri bizare.

Cateva mituri gresite despre persoanele care se sinucid:- tinerii care ameninta ca se vor

sinucide nu vorbesc serios, doar cauta mai multa atentie 

- intrebind un tanar daca se gindeste la sinucidere il va face chiar sa se gindeasca 

- cei care nu reusesc sa se sinucida de la prima incercare nu s-au gindit serios la asta de la

inceput 

9

- cei care se sinucid sunt intotdeauna tristi si depresivi inainte sa o faca 

- tinerii care vor sa se sinucida se gindesc la asta inainte sa faca pasii 

- sinuciderea nu este atit de frecventa la tineri 

- un tanar cu un plan specific de sinucidere probabil nu-l va urma mai mult decit unul care doar

se gindeste. 

Ce sa spuneti unui adolescent suicidal?- incurajati-l sa descrie ce simte, de exemplu: "Nu

aveam idee ca lucrurile merg atit de rau pentru tine, spune-mi ce se intimpla." 

- intrebati tinarul daca un incident specific a condus la aceasta decizie, de exemplu: "Ce s-a

intimplat? Vreau sa stiu mai multe, poate fi de ajutor sa-mi vorbesti." 

- fiti atenti sa nu oferiti sfaturi care pot fi percepute drept vorbe goale, cum ar fi: "Ar trebui

sa apreciezi tot de ai in viata" sau "Cred ca reactionezi exagerat" 

- desi poate fi dificil, in acest punct acceptati orice va poate spune tinarul, fara a judeca

verbalizind sau dezaprobind sentimentele sale 

- intrebati-l daca are un anume plan de sinucidere, cu cit este mai specific planul cu atit

creste riscul 

- cu compasiune spuneti tinarului: "Nu vreau sa te ranesti singur si voi face totul posibil sa te

opresc sa te sinucizi" 

- punctati faptul ca sinuciderea nu este unica solutie, de exemplu: "Stiu ca exista si alte

optiuni care pot ajuta, as vrea cel putin sa le incerci"

- promiteti adolescentului ca sunteti linga el si ca veti trece peste asta impreuna, de

exemplu: "Nu esti singur, sunt aici sa tea jut sa intelegi ca imi dau seama cit de rele sunt lucrurile

pentru tine". 

Ce pot face parintii?Cei mai multi tineri care se sinucid au dat unele indicii si amenintari

familiei anterior. Astfel este important pentru parinti sa cunoasca semnele de alarma iar copiii

care pot incerca suicidul sa fie ajutati. 

Observati si ascultati: 

Fiti atenti la un tinar care pare depresiv si melancolic, are note proaste si lipseste de la scoala.

Este important sa mentineti comunicarea deschisa si sa va exprimati grija, sustinerea si dragostea

pentru copil. Daca acesta are incredere in dumneavoastra, aratati-i ca ii luati in serios grijile. O

cearta cu un prieten poate sa nu insemne ceva important pentru dumneavoastra dar pentru un

tinar poate fi intensa si imensa. Este important sa nu minimalizati sau sa luati in deridere

evenimentele prin care trece tinarul, crescind astfel sentimentul lui de neimportanta. 

Daca adolescentul nu se simte confortabil discutind cu dumneavoastra sugerati-i o persoana mai

10

neutra, cum ar fi o alta ruda, un membru al bisericii, un antrenor, un consilier scolar sau medicul

copilului. 

Puneti intrebari: 

Unii parinti se gindesc de doua ori cind vine vorba de a intreba tinerii daca s-au gindit la

sinucidere sau la a-si face rau. Unii se tem ca intrebind vor planta idea de sinucidere in creierul

tinarului. Este intotdeauna o idee buna sa intrebati. Uneori va ajuta sa va explicati de ce

intrebati. De exemplu, puteti spune: "Am observant ca vorbesti mereu ca ai vrea sa mori, te-ai

gindit vreodata sa incerci sa te sinucizi?" 

Cautati ajutor: 

Daca va dati seama ca copilul dumneavoastra se gindeste la sinucidere, cautati ajutor imediat.

Medicul dumneavoastra va poate prezenta unui psiholog sau psihiatru. Daca v-ati fixat o intilnire

cu un psiholog fiti siguri ca va veti prezenta cu copilul, chiar daca credeti ca acesta se simte mai

bine. Gindurile suicidale tind sa vina si sa plece, totusi este important ca adolescentul sa

primeasca ajutor dezvoltindu-si aptitudinile necesare pentru a diminua aparitia acestei gindiri. 

Daca copilul refuza sa mearga la psiholog, discutati cu psihologul. Acesta va va putea indica

strategii care sa va ajute pe dumneavoastra si pe copil. Amintiti-va ca orice conflicte intre

parinte si copil pot agrava gindirea negativa mai ales daca se simte izolat, neinteles,

neimportant sau suicidal. Rezolvati aceste probleme intr-un mod constructiv. De asemenea

spuneti psihologului daca in familie exista istoric de depresie, abuz de substante, violenta sau

criticism continu. 

Nu presupuneti ca cineva care a incercat sa se sinucida si acum face tratament este

automat mai bine: 

Indivizii care au incercat suicidul si va spun ca se simt bine acum ca fac tratament nu trebuie

intotdeauna crezuti. Un motiv pentru care nu mai incearca acum sa se sinucida este pentru ca nu

au indeajuns de multa energie sa se sinucida cind sunt foarte depresivi. Un alt motiv pentru

sinuciderile in timpul tratamentului si a unei ameliorari este dorinta de eliberare din starea de

anxietate prin moarte. Desi nu este bine sa urmariti fiecare pas al unei persoane care se

recupereaza este important sa fiti siguri ca liniile de comunicare dintre dumneavoastra ramin

libere. 

Acceptati importanta amenintarilor cu sinuciderea: 

Nu faceti greseala sa credeti ca cei care se gindesc la sinucidere nu doresc sa caute ajutor sau sa

se sinucida. Studiile pe victimele suicidului arata ca peste jumatate au cautat ajutor medical

in ultimele 6 luni de viata. Nu lasati copilul sa gaseasca singur ajutor profesional-de obicei nu

este capabil. Nu presupuneti niciodata ca un copil care este determinat sa-si puna capat vietii nu

poate fi oprit. Chiar si cele mai sever depresive persoane au sentimente mixte despre moarte,

11

pendulind pina in ultimul moment intre dorinta de a trai si de a muri. Acestia nu vor sa moara,

vor ca durerea sa se opreasca. Impulsul de a termina tot, indiferent cit de coplesitor este nu se

mentine o vesnicie. 

Discutati cu copilul: 

Cum oamenii care se gindesc la sinucidere se simt singuri si fara ajutor, cel mai important

lucru pe care il puteti face este sa comunicati cu acesta deschis. Aratati ca va pasa, stresati

dorinta de a asculta. Deasemeni fiti siguri ca acesta vorbeste serios despre sinucidere. Nu

presupuneti ca oamenii care vorbesc despre sinucidere nu o vor face. 80% dintre persoanele care

se sinucid dau indicii asupra intentiilor lor sau isi marturisesc sentimentele unui prieten sau

membru al familiei. Nu ignorati ceea ce par a fi doar amenintari ocazionale sau remarci. Vorbe

precum: "O sa-ti para rau cind am sa mor" sau "Nu vad nici o cale de rezolvare" indiferent de

vocea vesele cu care au fost spuse pot indica ginduri serioase de sinucidere. 

O prejudecata des intilnita este cea fata de discutia despre sinucidere. Daca aduceti subiectul in

discutie nu veti inrautati lucrurile. Nu exista riscul "de a da cuiva idea". Mai corect este invers.

Punand intrebarea despre sinucidere si discutarea subiectului fara a arata soc si dezaprobare este

unul dintre cele mai folositoare lucruri pe care le puteti face. Aceasta sinceritate arata individului

ca il luati in serios. 

Cum sa ajutati tinerii sa faca fata pierderii unui prieten prin sinucidere? 

Ce trebuie sa faceti daca o persoana cunoscuta a copilului dumneavoastra, un coleg sau prieten a

incercat sau s-a sinucis? Mai intii constientizati multiplele emotii ale copilului. Unii tineri spun

ca se simt vinovati - mai ales cei care ar fi putut interpreta actiunile si cuvintele prietenului mai

bine. Altii se simt furiosi fata de persoana care s-a sinucis pentru egoismul sau sau spun ca nu

simnt nici o emotie puternica. Toate aceste reactii sunt adecvate; spuneti copilului ca nu exista

bine sau rau in aceste sentimente. Cind o persoana incearca sa se sinucida si supravietuieste,

oamenilor le poate fi frica sau se pot simti inconfortabil sa discute despre acest subiect cu

individul. Trebuie sa reziste acestei tendinte, acesta este un moment cind persoana are nevoie sa

se simta conectata cu altii. 

Ce este si la ce ajuta evaluarea psihologica?Evaluarea psihologica este un proces de

detectare si caracterizare a unor tulburari mentale.Aceasta metoda folosita pentru evaluare

va depinde de nevoile adolescentului. Poate consta dintr-oserie de teste psihologice sau

neuropsihologice structurate precum si interviuri clinice pentru a identifica si a descrie

problemele emotionale, comportamentale sau de invatare care pot contribui la problemele

tinarului. 

12

Procesul tine citeva ore si este completat in timpul citorva sedinte diferite. Evaluarea psihologica

trebuie considerata in cazurile in care nu se cunosc motivele tulburarilor de comportament,

invatare sau afective ale tinarului. Rolul psihologului este de a cauta indicii si de a rezolva un

mister pentru a decide care optiuni sunt potrivite pentru a ajuta pacientul. 

Informatiile pe care le poate aduce o evaluare psihologica: 

- severitatea simptomelor de depresie sau anxietate 

- prezenta unei dizabilitati de invatare 

- slabiciunile si aptitudinile academic 

- cauzele de baza ale problemelor emotionale 

- stilurile de copiere pozitive sau negative 

- motivele comportamentului agresiv 

- informatii despre modul in care vede tinarul lumea 

- conflicte cu care se lupta pacientul 

- stilul de personalitate al tinarului.

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

„Ideea de sinucidere se ia asemenea gripei…”, „media este de vină pentru supralicitare”, „nu

sunt programe guvernamentale”… 10 septembrie este Ziua Mondială a Prevenirii Suicidului,

iar analiştii acuză nepăsarea. Oamenii se sinucid de stres, singurătate şi lipsă de stimă personală.

Psihologul Boris Cyrulnik    s-a certat cu presa, în Franţa. Adoratul revistei Psychologies a decis,

oarecum pe urmele scriitorului american Malcolm Gladwell (" The Tipping Point") , că o mare

parte din efectul de avalanşă al sinuciderilor, mai ales la copii – după o sinucidere urmează o alta

şi chiar mai multe, prin efect de copiere şi stimulare personală – este cauzată de  presă. Media.

Acele ştiri care dau pulsul senzaţionalului în mass-media mondială în general şi în unele ţări în

special, umplând primele pagini  cu detalii amănunţite ale cazurilor de sinucidere. Uitând că de

fapt, aşa cum crede, pe bună dreptate, George Pruteanu, în culegerea „ Stil şi limbaj în mass-

media din România ”    (Polirom, 2007, realizată de Ilie Rad), acest tip de ştiri nu înseamnă presă.

„Punând accentul pe faptul divers, umplând acest spaţiu atât de preţios cu vid, cu nimic sau

aproape nimic, mass-media nu face altceva decât să elimine informaţiile pertinente”, scria şi

Pierre Bourdieu. Gladwell susţine că „ideea de sinucidere se ia asemenea gripei…”

Sinuciderile au un specific naţional

Să fie oare aceasta singura explicaţie a atâtor fenomene de acest gen, fiecare cu specificul lor

naţional, exacerbat acum şi de criza economică europeană şi mondială? La ora la care

13

Organizaţia Mondială a Sănătăţii se pregăteşte pentru Ziua Mondială a Prevenirii în materie de

Sinucidere, pe 10 septembrie, să luăm doar două exemple, să zicem, la îndemână: Franţa şi

România, cu un corolar intermediar, Ungaria.

Statistic, Ungaria şi Finlanda sunt ţările europene cu cele mai multe decese la suta de mii de

locuitori, în condiţiile în care media europeană este de 9,8%. La aceste ţări, aplecarea spre

sinucidere s-ar părea că este genetică, dacă ar fi să credem unele articole de specialitate

dinBritish Journal of Psyhiatry . De vină ar fi cele 10% gene uralice din sângele lor. Tot aceste

gene sunt de vină, se pare, şi pentru marea rată a sinuciderilor înregistrate în România, în

judeţele cu populaţie preponderent maghiară: Covasna, Harghita și Satu Mare.

Franţa, campioană a bunăstării şi a sinuciderilor

Dar explică ele oare faptul că majoritatea sinucigaşilor sunt bărbaţi? Nu numai în aceste ţări, ci şi

în restul Europei. Şi mai ales în Franţa, ţară care practic se situează, într-un clasament al fericirii

şi al bunăstării, la polul opus României. Şi totuşi, în Hexagon se numără următorii cei mai

numeroşi sinucigaşi din Europa, după Finlanda şi Ungaria, 14,7% la 100.000 de locuitori,

procent global în 2008. Ca şi cum calitatea vieţii sau evoluţia unei ţări, capacitatea sa de

consiliere şi de adaptare a condiţiilor de muncă ar fi proporţionale cu procentul de sinucideri. Cu

cât mai dezvoltate sunt aceste condiţii, cu atât ne sinucidem mai mult. Aspect curios, bizar şi

aproape paradoxal pentru o Franţă în care aproape fiecare întreprindere are în componenţa sa un

Comitet de Igienă şi de Organizare a Muncii. Însărcinat, între altele, cu prevenirea acestor cazuri

la locul de muncă. Nu e o glumă, este chiar banal. Cine nu a auzit de faimoasele cazuri de

sinucidere de la Renault sau France Telecom? Şi totuşi, în anul 2012 Franţa nu are încă o

strategie guvernamentală de prevenire a sinuciderilor, iar numărul celor care îşi iau viaţa din

cauza stresului la serviciu este în creştere. Ca şi cel al bărbaţilor care sunt proaspăt divorţaţi sau

au devenit de curând văduvi. Pe o hartă a regiunilor, industrializarea şi prezenţa marilor societăţi

sunt și ele sinonime cu un procent mare al sinuciderilor. În ocurenţă, în Franţa este vorba de

centru şi de vest.

Harghita, Covasna, Satu Mare: de ce atâtea sinucideri?

În România, regiunile cele mai atinse nu sunt cele mai mult industrializate, ci acelea cu populaţie

majoritar maghiară. Peste tot însă, dar mai ales în judeţele de unde o mare parte a populaţiei a

plecat la muncă în străinătate, rata sinuciderilor printre copii este alarmantă. România este

departe de cei 8-12 copii care se sinucid lunar în Franţa (date din februarie 2012), ca şi de

motivele lor (hărţuirea şi glumele proaste făcute de colegi la şcoală), dar oare este necesar să

14

numărăm certificatele de deces la medicul legist pentru a realiza că sinuciderea nu mai este un

moft (nici nu  a fost cu adevărat vreodată…), ci un fenomen care derivă, enorm, din criza

economică, a muncii, a pieţelor? Am văzut-o în Grecia, am văzut-o şi în Italia, Portugalia,

Spania, vor urma probabil şi alte ţări.

Boris Cyrulnik: teama de o epidemie de sinucideri

Criza economică pe care o trăim din 2008 încoace, cu toţii, a pus în valoare deja un fenomen nou

– cabinetele psihologilor devin neîncăpătoare, iar clienţii lor nu sunt neapărat nevoiaşi, ci chiar

patroni şi directori de mari societăţi, politicieni. Iar ajutorul nu este, din nefericire, chiar atât de

simplu. Cum să depistezi rapid cine este sinucigaş şi cine nu? „Pacientul suicidar este o

provocare supremă pentru un expert psihoterapeut, crede Cristina Tohăneanu, psiholog

clinician, psihoterapeut. Nu există o a doua şansă după sinuciderea unui pacient. O greşeală în

tratamentul unui pacient suicidar poate fi mortală pentru acesta, precum şi devastatoare pentru

cei dragi lui şi pentru terapeut. Aceste lucruri determină un anumit nivel de frică şi nelinişte în

majoritatea psihoterapeuţilor, care, la rândul lor, deseori sfârşesc prin a-şi gestiona greşit

pacienţii suicidari, ca urmare a propriei lor nelinişti”.

Pare exagerat să ne gândim la aşa ceva, poate că nu ar fi inutil să reflectăm la avertismentul lui

Cyrulnik: „Riscul unei supramediatizări a sinuciderilor este o epidemie”.

15