21032015

16
Noua stemă a Sătmarului, la mâna consilierilor locali PAG. 4 T raian Băsescu face același spec- tacol grotesc cu care ne-am obișnuit. Bine că nu mai ocupă nicio funcție publică. Pentru că a venit vremea să dea socoteală pentru cele făptuite în mandatul prezidențial, el se simte hăituit de justiție. Când era protejat de imunitate, avea doar vorbe dulci despre anchetatori. Și asta deoa- rece influența derularea dosarelor, eli- minându-și dușmanii politici. Acum, când multe ițe din cazurile aflate în derulare la DNA duc chiar în poarta sa, el reacționează haotic, simțind pe- ricolul. Oarecum inconștient, a dat un telefon la procurorul general, imediat după ce Parchetul a pus sechestru pe moșia sa de la Nana. Așa a încercat să influențeze o decizie luată de procu- rori. Iar în urma dezvăluirii intenției lui Băsescu, făcută chiar de Tiberiu Nițu, fostul președinte a început să lo- vească fără discernământ. Parchetul General a deschis dosar penal în cazul Nana, iar el aruncă acuze ai- ritoare la adresa procurorului gene- ral, vorbind de fapte din perioada în care Nițu era militar în termen. Apoi, în urma începerii urmăririi penale în dosarul de șantaj, în urma plângerii depuse de senatoarea Ga- briela Firea, Băsescu a găsit de cuviință să arunce pe piață un con- tract încheiat de Firea cu Dan Voi- culescu. continuare în pagina 2 6 4 2 4 2 3 6 0 0 0 0 1 8 Editorial Cum se apără Traian Băsescu cotidianul sătmărenilor www.gazetanord-vest.ro www.nordvest-tv.ro MARIUS OPROIU EVENIMENT Apaserv a marcat Ziua Mondială a Apei Dependenţii de droguri refuză dezintoxicarea PAG. 3 Cu obiectivul îndeplinit, Olimpia va juca azi ceva mai relaxată împotriva celor de la FC Olt Slatina. Fără a mai avea pre- siunea rezultatului cele două formaţii deja intrate în play-off promit să ofere un spectacol de cal- itate. Partida va începe la ora 11 şi va pune faţă-n faţă formaţiile de pe locurile şase şi trei din seria Vest. Olimpia vine după o remiză albă în faţa liderului, ACS Poli Timişoara, şi e neînvinsă în acest an, în vreme ce oltenii au în- vins abia pe final pe FC Bihor, scor 2-0. Galben-albaştrii nu au amintiri prea plăcute din duelurile cu oltenii. Mai ales că anul trecut FC Olt învingea la Satu Mare cu 1- 0 şi dădea o primă lovitură trupei lui Csik care apoi avea să rateze la „mustaţă” intrarea în play off. SPORT - pag. 10-11 LIGA A 2-A: OLIMPIA- FC OLT, AZI ORA 11 Încălzire pentru play-off Creatorul român de trandafiri dr. ing. Ştefan Wagner a revenit şi în acest an la Satu Mare. Mo- tivul?! Pentru a-i învăţa şi pe sătmăreni cum se întreţin trandafirii. Aşa cum ne-a obişnuit şi în anii trecuţi, unul dintre cei mai mari specialişti în domeniu a susţinut o demonstraţie de tăiere de primăvară a trandafirilor în rozalul de la Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) Satu Mare. Şi nu s-a rezumat doar la atât, donând câteva noi soiuri de trandafiri, îmbogăţind buchetul rozalului sătmărean, care depăşeşte o sută de tipuri de trandafiri. Profesorul Ştefan Wagner le-a explicat sătmărenilor că deşi se practică atât tăierile de primăvară cât şi cele de toamnă, cel mai bine este ca acest procedeu să se efectueze primăvara. pag. 6 Maestrul trandafirilor a revenit la Satu Mare Drepturile băneşti ale profesorilor vor fi achitate PAG. 5 PAG. 16 Valoarea facturii la gaze naturale ar putea să scadă cu 1- 3% la 1 aprilie, ca urmare a eliminării importului de gaze ruseşti, însă preţul gazelor din producţia internă poate creşte cu 6-7% în 1 iulie, în funcţie de rezultatul discuţiilor dintre Gu- vern şi Fondul Monetar Internaţional (FMI). “Din 1 aprilie nu mai impunem import nimănui, iar din 1 ianuarie oricum nu mai există coşul de gaze pentru industrie, ci doar pentru consumatorii casnici. Anul acesta considerăm că nu vom mai depinde de import, dar asta nu înseamnă că acordurile de import ale firmelor nu rămân în vigoare”, a declarat vineri agenţiei MEDIAFAX Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Facturile la gaze naturale ar putea să scadă Sâmbătă, 21 martie 2015, Anul XXVI, Nr. 7446 editat la Satu Mare, 16 pagini, 2 lei

description

gnv

Transcript of 21032015

Page 1: 21032015

Noua stemă a Sătmarului, la mâna consilierilor locali

pag. 4

traian Băsescu face același spec-tacol grotesc cu care ne-amobișnuit. Bine că nu mai

ocupă nicio funcție publică. Pentru căa venit vremea să dea socoteală pentrucele făptuite în mandatul prezidențial,el se simte hăituit de justiție. Când eraprotejat de imunitate, avea doar vorbedulci despre anchetatori. Și asta deoa-rece influența derularea dosarelor, eli-minându-și dușmanii politici. Acum,când multe ițe din cazurile aflate înderulare la DNA duc chiar în poartasa, el reacționează haotic, simțind pe-ricolul. Oarecum inconștient, a dat untelefon la procurorul general, imediatdupă ce Parchetul a pus sechestru pemoșia sa de la Nana. Așa a încercat săinfluențeze o decizie luată de procu-rori. Iar în urma dezvăluirii intențieilui Băsescu, făcută chiar de tiberiuNițu, fostul președinte a început să lo-vească fără discernământ. ParchetulGeneral a deschis dosar penal încazul Nana, iar el aruncă acuze ai-ritoare la adresa procurorului gene-ral, vorbind de fapte din perioadaîn care Nițu era militar în termen.Apoi, în urma începerii urmăririipenale în dosarul de șantaj, în urmaplângerii depuse de senatoarea Ga-briela Firea, Băsescu a găsit decuviință să arunce pe piață un con-tract încheiat de Firea cu Dan Voi-culescu.

continuare în pagina 2

6 4 2 4 2 3 6 0 0 0 0 1 8

Editorial

Cum se apărăTraian Băsescu

cotidianul sătmărenilor

www.gazetanord-vest.ro www.nordvest-tv.ro

MAriuS OprOiu

EVENIMENtApaserv a marcat

Ziua Mondială a Apei

Dependenţii de drogurirefuză dezintoxicarea

pag. 3

Cu obiectivul îndeplinit,Olimpia va juca azi ceva mairelaxată împotriva celor de la FCOlt Slatina. Fără a mai avea pre-siunea rezultatului cele douăformaţii deja intrate în play-offpromit să ofere un spectacol de cal-itate. Partida va începe la ora 11 şiva pune faţă-n faţă formaţiile de pelocurile şase şi trei din seria Vest.

Olimpia vine după oremiză albă în faţa liderului, ACS

Poli timişoara, şi e neînvinsă înacest an, în vreme ce oltenii au în-vins abia pe final pe FC Bihor, scor2-0.

Galben-albaştrii nu auamintiri prea plăcute din duelurilecu oltenii. Mai ales că anul trecutFC Olt învingea la Satu Mare cu 1-0 şi dădea o primă lovitură trupeilui Csik care apoi avea să rateze la„mustaţă” intrarea în play off.

SPORT - pag. 10-11

LIGA A 2-A: OLIMPIA- FC OLt, AzI ORA 11Încălzire pentru play-off

Creatorul român detrandafiri dr. ing. Ştefan Wagner arevenit şi în acest an la Satu Mare. Mo-tivul?! Pentru a-i învăţa şi pe sătmărenicum se întreţin trandafirii. Aşa cumne-a obişnuit şi în anii trecuţi, unuldintre cei mai mari specialişti îndomeniu a susţinut o demonstraţie detăiere de primăvară a trandafirilor înrozalul de la Serviciul Public deAsistenţă Socială (SPAS) Satu Mare.

Şi nu s-a rezumat doar la atât, donândcâteva noi soiuri de trandafiri,îmbogăţind buchetul rozaluluisătmărean, care depăşeşte o sută detipuri de trandafiri. Profesorul ŞtefanWagner le-a explicat sătmărenilor cădeşi se practică atât tăierile deprimăvară cât şi cele de toamnă, celmai bine este ca acest procedeu să seefectueze primăvara.

pag. 6

Maestrul trandafirilor a revenitla Satu Mare

Drepturile băneşti ale profesorilor vor fi achitate

pag. 5

pag. 16

Valoarea facturii la gazenaturale ar putea să scadă cu 1-3% la 1 aprilie, ca urmare aeliminării importului de gazeruseşti, însă preţul gazelor dinproducţia internă poate creşte cu6-7% în 1 iulie, în funcţie derezultatul discuţiilor dintre Gu-vern şi Fondul MonetarInternaţional (FMI). “Din 1aprilie nu mai impunem importnimănui, iar din 1 ianuarie

oricum nu mai există coşul degaze pentru industrie, ci doarpentru consumatorii casnici.Anul acesta considerăm că nuvom mai depinde de import, darasta nu înseamnă că acordurile deimport ale firmelor nu rămân învigoare”, a declarat vineri agenţieiMEDIAFAX Niculae Havrileţ,preşedintele AutorităţiiNaţionale de Reglementare înDomeniul Energiei (ANRE).

Facturile la gaze naturale ar putea să scadă

Sâmbătă, 21 martie 2015, Anul XXVI, Nr. 7446 editat la Satu Mare, 16 pagini, 2 lei

Page 2: 21032015

2/ Sâmbătă, 21 martie 2015OpiniiGazeta de Nord-Vest

112 - urgenţe 807777 - Poliţia959 - Poliţia de Frontierã769760 - Jandarmeria711212 - Pompieri710690 - Biroul Anticorupţie741111 - Ambulanţa750481 - Sãnãtate publicã727050 - Spitalul judeţean715695 - Spitalul municipal712795 - Agenţia TAROM768830 - Protecţia Copilului736240- Comisariatul pentruProtecţia Consumatorilor0261-721.051, 0734-221.096 -Apaserv021/9672 - Programări RAR929 - Electrica0265.200.928 - E.ON Gaz759081 - Transurban768704 - Informaţii CFR711002 - Agenţia CFR951 - Informaţii speciale971 - Internaţional991 - urban0361. 407733 - Nord-Vest TV715945 - Radio Transilvania0361 - 400100 - Radio 10745-049715 - Taxi marfă0261-711002 - Agenţia de Voiaj0742-708708 - POSzETINTERVENŢII CAzANE 759081 - Transurban768704 - Informaţii CFR711002 - Agenţia CFR951 - Informaţii speciale971 - Internaţional991 - urban0744.507.026, 0733.507.026 -Tractări auto NON STOP

Telefoane utile

Remember

Maxima zilei

Calendar religios

CLINICASfâNTUL ANTON

Luni - Vineri 09:00 - 20:00

Sâmbătă - Duminică08:00 - 20:00

Telefon 0261-713333

www.clinicasfantulanton.rourgenţe

stomatologiceNON-STOP

Azi esteSâmbătă, 21 martie 2015

ziua 80 a anului

unii oameni consideră luxulopusul sărăciei. Este o greşeală,luxul este opusul vulgarităţii.

(Coco Chanel)

Soarele răsare la 6 şi 31 minute,apune la 18 şi 42 minute.

Urgenţe stomatologice

SâmbătăOrtodox - Sf. Ier. IacobMărturisitorul; Sf. Ier. Toma; Romano – catolic - Sf. Nicolae deFlüe, pustnicGreco – catolic - Cuv. ep. IacobMărturisitorul. Pomenirea morţilor.

DuminicăOrtodox - Sf. Sf. Cuv. Mc. Vasile,preotul din Ancira; Romano – catolic - † Duminica a 5-a din Post Sf. Lia, văduvăGreco – catolic - Duminica 4 dinpost. Sf. pr. m. Vasile.

1804 - În Franța, intră în vigoarecodul civil, Codul lui Napoléon,care, alături de codul comercial(1808) și de cel penal (1810),reprezintă baza juridică a noilorrelații burgheze.

REPERE CuLTuRALE

TEODOR CURPAş

Titlul acestei mărturii „Lavoia destinului”, pe care a scris-o IoanBar, se referă nu la frumoasa artă ascrisului, ci devine, pe parcursul ei, oregulă de bază ca omul să-şi urmezedestinul. Poate, tocmai destinul i-afost o idee călăuzitoare în a deveni fi-gură emblematică în roman, adicăeroul cărţii sale, atât de frumos intitu-lată.

Îl iubesc pe autor, pe acestom, din atât de multe motive, încâtnumai enumerarea lor ar face de pri-sos orice alte explicaţii.

Ioan Bar este, irevocabil şiînainte de toate, o conştiinţă. Chiar oconştiinţă a neamului. Tot ceea ce sepoate spune despre el, tot ce a făcut elîn viaţă, a spus sau a gândit este încontinuarea şi în completarea acesteidimensiuni fundamentale. Este con-damnat la a fi mai presus de el însuşi.

Este o vertebră a neamului românesc. S-a născut la al doilea război

mondial, prefigurare, parcă, a luptelorce avea să le poarte, ca elev al renumi-tului liceu din Beiuş (S. Vulcan), castudent, ca diplomat timp de un sfertde veac. Cu toate acestea e mândru defaptul că ţăran s-a născut şi ţăran arămas, considerând aceasta ca fiindblazonul şi titlul său de nobleţe („Ex-celenţă”), pentru care le este recunos-cător părinţilor şi strămoşilor. Chiarspune că datorează mult rădăcinii saleţărăneşti, în devenirea sa, fiind simplu,fiul de sudori ai pământului. Acest oma avut o activitate de excepţie, slujindcu atâta credinţă România ca Amba-sador Extraordinar şi Plenipotenţiarîn Brazilia (din 1996 până în 1999 şiapoi din 1975 până în 1979), apoi,Ambasador Extraordinar şi Plenipo-tenţiar al României în Angola, apoiDirector al Direcţiei Relaţii cu Româ-nii din Afara Graniţelor din M.A.E.A fost din 1990 până în 1993 Şefulsecţiei consulare la Ambasada Româ-niei din Paris, apoi însărcinat cu afa-ceri en pied la Ambasada Românieidin Quito (Ecuador), Secretar la Am-basada României din Brazilia. Printreacestea a îndeplinit o serie de funcţii(consilier juridic principal în centralaBăncii Naţionale a României, econo-mist principal la Direcţia voluntară şimetale preţioase din Banca Naţionalăa României, Secretar II în DirecţiaAmerica din M.A.E. etc.)

Am enumerat cele mai im-portante funcţii, care fac din Ioan Bar,diplomat de carieră, un iubitor de ade-văr şi frumos, cu teamă de Dumnezeu,cu trăiri afective, cu sclipirea cuvântu-lui şi blândeţea omului. Acum, după

apariţia celei de-a doua cărţi (prima„Brazilia inimii mele”), pot vorbi des-pre om şi scriitor, însemnând a intra,firesc, în sentimentul dominant, acelaal odihnirii braţului lui Dumnezeu peumărul său.

Cartea de faţă prezintă faţaautobiografică a autorului cu atitudi-nea cuvântului bine plasat, distincţia,cumpătarea, altruismul, exigenţa, res-pingerea mediocrităţii, a falsului, a în-gâmfării, a slugărniciilor, şuvoiulîntrebărilor adresate vieţii şi morţii,coerenţa, temeritatea, solemnitate,neliniştea gândului, învolburarea des-tinului, răsunetul paşilor prin miezulambasadelor şi consulatelor în care afuncţionat.

Toate acestea reies din pre-zentările făcute pe parcursul celor 323de pagini ale cărţii, aşezându-l pe autormereu pe un câmp de luptă, trasându-i chipul treaz al bucuriilor sincere, darşi a întristărilor (destul de multe),toate adunându-i arderea seniorială aomului – diplomat, a făcătorului debine, a omului iubitor de oameni, deţară, de glie, de neam. Toate acesteaapar pagină după pagină, le ştie şi lespune cu luciditate şi milă creştină,luându-şi merindea mereu din origi-nea sa şi ajungându-i suficient pentrudrumurile lungi ale vieţii şi ale biogra-fiei bazate pe cinstea sa, pe dreptate, perâvnă, iertare, pe liniştea ancestrală şipacea lăuntrică. Prezintă în carte, pe-rioade când viaţa i-a dat greutăţi şi du-reri, când i-a tăiat în carne viescrâşnirea şi lacrima, când Ioan Bar s-a întors în poala de cer a satului Său-cani de lângă Beiuş, judeţul Bihor.Poate şi numele atribuit de părinţi, labotez, Ioan, mai frecvent în onomas-

tica românească, având sorginte bi-blică, îl aduce cu amintirea pământu-lui readus mereu printr-o minunecristică. Tocmai sub acest nume s-aîmplinit un destin notabil, ieşit dincomun.

E mândru că a avut ca das-căli, la Beiuş, oameni providenţiali,care i-au sfătuit pe părinţi să-i oferefiului învăţătură mai înaltă, ajungândastăzi o personalitate puternică a Bu-cureştiului, a României, remarcându-se prin forţa şi consecvenţa mesajuluiscris, de astă dată, de apărare a identi-tăţii şi demnităţii naţionale. El rămâneconstant în convingeri, limpezi, ase-meni izvoarelor ce se adună în susurulrâului frumos al existenţei sale.

Dacă prima carte a fost tipă-rită în Satu Mare, la Editura „Daya”,lansându-o cu succes aici, cea de adoua se dovedeşte la fel de reuşită şidatorită impecabilei realizări tipogra-fice, cu o copertă de excepţie realizatăde Gabriel Leş, căruia îi aduce mulţu-miri. La fel, întregii echipe a Tipogra-fiei „Leş”, care nu se dezminte!

În curând, Ioan Bar va ofericunoscătorilor săi, Muzeului JudeţeanBihor, o frumoasă monografie a loca-lităţii în care a văzut lumina zilei, Său-cani, amintind cu drag de părinţii săi(Dumnezeu să-i odihnească în paceaSa!), Ioan şi Ana.

Despre familia sa, pe care oiubeşte atât de mult, puteţi citi în „Lavoia destinului”, în aceste file din jur-nalul unui diplomat, despre care mi-am permis să scriu aceste rânduri,fiindu-mi unul din cei mai apropiaţicolegi la Beiuş.

„Frumoasă carte, cinste cuite-a scris!”

DIRECTORSzasz Lorand

DIRECTOREDITORIAL

Voicu D. Rusu

EDITORCOORDONATOR

Victor Constantinovici

Director fondatorIon bledea

REDACţIA şI ADMINISTRAţIA:Bulevardul Transilvania nr.3TELEFON/FAx: 0361-407733E-MAIL: [email protected] PubLICITATE: Ioan TimişPubLICITATE: Bogdan Tulbure, Alin PuiuDIRECTOR ECONOMIC: Cătălin Filip

REDACTOR şEfCiprian Bâtea

REDACTOR şEf-ADjuNCTFlorin Dura

REDACTORISilvia Spanciu, Alexandra Ardelean,Robert Marcus, Dumitru Țimerman, TeodorCurpaș, Florin Mureșan, Daniel Chiorean COLAbORATORIIoan Raţiu, Tiberiu Sabo, Valeriu Ioan

ISSN 1221-0102

Abonamente se pot face prin Poştă şifirma “SC TradeHolding SRL” (SatuMare, str. Mihai Viteazu nr. 32 - încurte - tel. 0261-711731).

DISTRIbuțIE: Sebastian Bumb

Tipărit la SC Solpress SRL

Editat de SC Nord Vest TV Advertising SRLTEhNOREDACTARE: Cristian Blăjean,Cătălin Secuianu, Daniel Chiorean

DIRECTOR GENERAL GAZETA DE NORD VEST & NORD VEST TV: RĂZVAN MIRCEA GOVOR

CORECTuRĂ: Ştefan Chiş

Așa crede Traian Băsescucă-și poate rezolva problemele cujustiția! Mai nou, am aflat că MarianVanghelie a plătit din banii de mităsemnăturile pentru candidatura Ele-nei Băsescu. Foarte interesant! Obună alianță, pe sub masă între Bă-sescu și Vanghelie! Oare ce ar spuneAndrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Vla-dimir Tismăneanu sau chiar MonicaMacovei? Adevărul este că din man-datul fostului președinte s-a alesdoar praful de pe tobă!

Cum se apărăTraian Băsescuurmare din pagina 1

Publicitate şi anunţuri Satu Mare, str. Retezatului nr. 30 - tel./fax 0261/712240

DIPLOMATUL IOAN BAR SE DESTĂINUIE ÎN „LA VOIA DESTINULUI”

RECOMANDĂRI NORD VEST TV

Televiziunea care te respectă!

SÂMBĂTĂ LUMEA COPIILORDragi copii, Raluca Jofi vă dă trezi-rea şi în această sâmbătă de la ora09:00 la o nouă ediție „Lumea Co-piilor”. Alături de copii de lagrădinițele din Satu Mare vor redazambetul pe buze părinților și celordin fața micilor ecrane. Rubricuțeleemisiunii vă dau oportunitatea șide această dată să-i descoperiți pecei mici în diferite ipostaze amu-zante și pline de surprize.

NVdem la TV!Astăzi, NVdem la TV cu RareşCâmpan. Ne spune dacă există saunu invidie între artiștii din SatuMare. Flori Robas a fost timp dezece ani singura femeie arbitru defotbal din județ... cu ce credeți că se

ocupă acum? Pop Gabriela Lauraadoră să cânte... însă parcă acumcontabilitatea o atrage mai mult...ne lămurește în cadrul emisiuniice și cum... NVdem la Nord VestTV!

DUMINICĂ VIAŢA LA ŢARĂPOPAS LA O FERMĂ DE CAPREPrin intermediul NORD VESTTV şi implicit a emisiunii VIAŢALA ŢARĂ vă invităm, stimaţi teles-pectator, la un întreprizător parti-cular din zona Negreşti Oaş, careare o fermă de capre plină cu iezi, deţi-e mai mare dragul să-i priveşti şisă te joci cu ei. Ba, ei pot fi şi sacri-ficaţi de Sfintele Paşti. Realizator:Dumitru Ţimerman.

Lansare de carte „RUGĂ PEN-TRU MAMMA”Opinia oamenilor de cultură sătmă-reni Felician Pop, Teodor Curpaş,Dumitru Ţimerman sau a părinteluiCristian Boloş despre volumul „Rugăpentru mamma” o puteţi urmăriacum şi în difuzare astăzi, de la ora15:00, pe NORD VEST TV.

GLASUL BISERICII“Glasul creştinului ortodox”- Paro-hia Ortodoxă AndridGazda emisiunii de astăzi, preotulparohiei ortodoxe din Andrid,Lucian Blaga, împreună cu profe-sorul Teodor Curpaş vă invită sărămâneți duminică de la ora17:00 pe NORD VEST TV pen-tru a pătrunde în lumea creștin-ortodoxă a localităţii.

Page 3: 21032015

3/ Sâmbătă, 21 martie 2015 Anchetă Gazeta de Nord-Vest

Dependenţii de droguri refuză dezintoxicarea8Deşi se adresează specialiştilor CPECA Satu Mare, consumatorii de droguri refuză să-şi trateze dependenţaprintr-un tratament de dezintoxicare la un centru special din Cluj

Tot mai mulţi tineri dinjudeţul Satu Mare ajung săbeneficieze de serviciile Cen-

trului de Prevenire, Evaluare şi Con-siliere Antidrog (CPECA) SatuMare. Numai în acest an, angajaţiicentrului s-au confruntat cu optcazuri. Doi dintre consumatoribeneficiază de tratament psihologicpentru a-şi depăşi dependenţa dedroguri, în timp ce alţi şase tinerisătmăreni au fost direcţionaţi spre osecţie de dezintoxicare din Cluj.Potrivit specialiştilor CPECA, omare parte din consumatorii dedroguri care au apelat la consiliere aurefuzat apoi să urmeze un tratamentde dezintoxicare. De vină sunt şipărinţii, care nu reuşesc să-i oblige săurmeze un astfel de tratament. Deasemenea, de vină sunt şi tinerii încauză, care refuză să accepte că suferăde o boală cronică şi nu vor cuadevărat să scape de dependenţa lor,afirmă coordonatorul CPECA SatuMare, Camelia Iacob.

Elevii, cei mai vulnera-bili la droguri

Peste 90% din tinerii care auapelat în ultimii ani la serviciileCPECA Satu Mare au fost elevi. Celmai tânăr dintre ei a avut 15 ani, ne-adeclarat coordonatorul CPECA SatuMare, Camelia Iacob. Tinerii suntaduşi de părinţi. Majoritatea lor nusunt de acord să se trateze, refuzând săconştientizeze efectele nefaste ale con-sumului de droguri. Deşi vin de fricapărinţilor la şedinţele de consiliere,mulţi dintre ei consumă în continuaredroguri. În cazurile grave, când s-a in-stalat deja dependenţa, tinerii suntdirecţionaţi spre secţia de dezintoxi-care ce funcţionează în Cluj Napoca.Din păcate, mulţi tineri refuză să se in-terneze, ne-a declarat Camelia Iacob.De asemenea, după externare, aceştia

ar trebui să beneficieze de un trata-ment psihologic pe termen lung, însănu mai revin la CPECA Satu Mare.

Primele semne ale dependenţei

După cum am arătat ante-rior, în majoritatea cazurilor părinţiisunt cei care se adresează prima oarăspecialiştilor CPECA Satu Mare.Părinţii observă că odraslele lor şi-auschimbat brusc comportamentul, aurenunţat la activităţile anterioare şi s-au împrietenit cu diverse persoane du-bioase. De asemenea, copiii au începutsă absenteze de la şcoală. În plus, suferă

de insomnii, scăderi bruşte de greutate,ochii le sunt roşii, iar pupilele dilatatesau îngustate, în funcţie de drogulconsumat. Acestea sunt primele sem-nale. În faza următoare, părinţiiobservă că le dispar diverse sume debani şi obiecte din casă, respectivcopiii le cer tot mai mulţi bani. Părinţiitrebuie să acţioneze imediat, fără să seruşineze deoarece copilul lor a devenitconsumator de droguri. Într-un astfelde caz, după ce a discutat cu specialiştiiCPECA, o mamă a devenit maiatentă faţă de copilul său şi a găsitţigări cu marijuana în camera sa, re-spectiv discuţiile avute de acesta cu alţiconsumatori. “A fost foarte bine că

mama a venit la noi de la început. Aavut tăria să oblige copilul să vină laconsiliere, astfel că nu s-a impus in-ternarea la dezintoxicare. Şi-a revenitdupă şase luni în care am lucrat pepartea psihică”, ne-a declarat CameliaIacob.

Părinţii sunt neatenţiÎnsă părinţii nu observă

aceste schimbări de comportamentîn faze incipiente. O mamă a se-sizat abia după mai mult de un ancă copilul său a început să absen-teze în mod frecvent de la şcoală,să vină acasă tot mai târziu şi săcheltuie tot mai mulţi bani. Ulte-rior, a realizat că devenise con-sumator de droguri. “Din păcate,părinţii sunt prea ocupaţi să câştigebani. Nu sunt atenţi la copiii lor, lacum se comportă aceştia, ce prob-leme au, cu cine se împrietenesc”,ne-a declarat Camelia Iacob. Abiacând situaţia devine gravă îşi dauseama cu ce probleme seconfruntă. Unii dintre ei îşi faccuraj să apeleze la serviciile oferitede CPECA, însă alţii preferă săpăstreze tăcerea. În majoritateacazurilor, aceşti tineri ajung apoi înplasa poliţiştilor antidrog, uniifiind acuzaţi chiar de trafic dedroguri.

Etnobotanicele, prefe-ratele sătmărenilor

Potrivit constatărilor, peprimul loc în topul drogurilor consu-mate de tinerii sătmăreni se află etnob-otanicele. Acestea sunt relativ ieftineşi pot fi procurate cu uşurinţă de ladiferiţi dealeri sau pot fi comandate depe diverse site-uri pe internet. Pe loculurmător se situează marijuana, un altdrog care poate fi procurat relativ uşorîn judeţul nostru. Angajaţii CPECASatu Mare au întâlnit şi câteva cazuride tineri care ajunseseră să consume înmod regulat amfetamine. În urmadiscuţiilor purtate cu diverşi liceeni, în

cadrul numeroaselor campanii an-tidrog, angajaţii CPECA au obţinutinformaţii că în municipiul Satu Mareexistă câţiva copii de bani gata careobişnuiesc să consume cocaină. Acestdrog este foarte scump şi este con-sumat în cerc restrâns, însă nu s-a ajunsdeocamdată la dependenţă.

Majoritatea tinerilorsătmăreni încep să consume droguridupă ce le sunt oferite gratuit sau lapreţ foarte scăzut de către diverşi deal-eri. După instaurarea dependenţei,dealerii ridică preţurile. Din cauzanevoii de a-şi procura drogurile, tineriiajung să fure de acasă sau chiar săcomită infracţiuni. Dacă tânărul re-spectiv provine dintr-o familie maisăracă, există şanse mari ca acesta sădevină şi dealer pentru a-şi procuradrogurile necesare consumului pro-priu.

Un exemplu de succesDacă părinţii apelează la

specialiştii CPECA în scurt timpdupă ce copilul lor a început con-sumul de droguri, situaţia poate firemediată rapid. Recent, specialiştiiCPECA au înregistrat un asemeneasucces, determinând un tânăr sărenunţe la dependenţă. Este vorbade un elev provenind dintr-o familiede condiţie medie, care practicasport şi avea rezultate bune laînvăţătură. Mama a venit la CPECAdupă ce a observat că începuse să-idispară bani din portofel şi electron-ice din casă. Şi-a dat seama că fiul eiîşi schimbase cercul de prieteni, ab-senta de la şcoală şi de la antrena-mentele sportive, era necomunicativ,se închidea în cameră şi deveneaagresiv verbal la tentativele de a-lobliga să poarte o discuţie. Datorităintervenţiei prompte a mamei,copilul a fost salvat, acestarenunţând să mai consume droguridupă un intens tratament psiho-logic. Copilul a declarat că a începutsă consume droguri pe fondul unuieşec în dragoste.

SZASZ LORAND

FENOMEN. Consumatorii de droguri din Sătmar refuză să-şi trateze dependenţa

La Cabinet Dr. Coica, zilnic între orele10:00-16:00 , va consulta

Dr. Nicoleta Bancea Medic specialist dermatologie

oferă consultaţii de:- Dermatoscopie- Dermabraziune- Crioterapie- Peeling chimicProgramări la telefon: 0745.049.953________________________________În fiecare Luni a săptămânii, între orele9:30 – 17:30, la Cabinet Dr. COICA vaconsulta:

Dr. Elena - Luiza BejaMedic specialist dermatovenerologie

Oferă consultaţii de :- Dermatologie- Venerologie- Depistarea şi urmărirea cancerelor cuta-nate- Dermatoscopie- Peelinguri chimice- Tratamentul cicatricilor, petelor hiper-pigmentate- Injectări cu Botox, pentru tratamentulridurilor şi al transpiraţiei excesive- Injectări cu acid hialurinoc ( riduri, buze,pomeţi, cearcăne)Programări la telefon: 0755129925________________________________La Cabinet Dr.Coica în data de28.03.2015 va consulta

Col. Dr. Scridon Gheorghe Medic Primar Cardiologie

şi Boli Interne Programări la tel: 0732.116.827

________________________________La cabinet Dr. Coica va consulta

Dr.Farcaş Claudia Medic Primar Cardiologie

Programări: 0740314450________________________________La Cabinet Dr.Coica, în fiecare zi de Luni- Miercuri de la ora 15:00 va consulta

Dr. Vinkler LoredanaMedic Specialist Cardiologie

Programări: 0745.138.342________________________________La cabinet Dr.Coica în fiecare zi de la ora09:30-15:30 va consulta

Dr. Ignat Meda Medic Specialist Gastroenterologie

Programări: 0732.11.68.23________________________________La cabinet Dr. Coica Luni-Miercuri-Vineriîntre orele 15:00-17:00 va consulta

Dr. Cozlean Alin Medic Primar O.R.L.

Programări la: tel:0741.744.583se va comunica telefonic, de către personal,data când vine la consultaţii.________________________________Determinări de dioptrii şi prescripţii opticeîn zilele de Luni, Miercuri, Vineri de la ora 08:00-11:00Marţi şi Joi de la ora 13:00-15:00

Optometrist Laza Cristina Programări: 0732.11.68.42________________________________La cabinet Dr. Coica în fiecare zi de Marţişi Joi între orele 15:00-18:00

Dr.Aracs Tamas Loredana

Medic Specialist Oncologie MedicalăConsultaţii:- depistarea precoce a cancerului mamar şicutanat- consiliere a tratamentului oncologic despecialitate.Programări la telefonul : 0771.63.00.15

intre orele : 12:00 – 15:00________________________________La cabinet Dr. Coica în fiecare zi de Lunişi Miercuri, între orele 15:00-18:00,

Dr.Filimon AdrianaMedic Specialist Diabet Zaharat Nutri-

ţie şi boli Metabolice-consultaţii de Nutriţie ( obezitate, supra-pondere, subpondere, meniu personalizat)-consultaţii Diabet zaharat tip 1, tip 2 , dia-bet gestaţional-examinarea "Piciorului diabetic"-consultaţii Boli metabolism: dislipidemii,hiperuricemii/guta-determinarea glicemieiProgramări la telefon: 0741.135.808 intreorele 12:00-15:00________________________________La cabinet Dr. Coica va consulta

Dr.Bagi Erzsebet Medic specialist Pediatru

Luni-Marţi-Vineri între orele: 14:30-18:30Miercuri-Joi între orele: 9:00-13:30__________________________________La cabinet Dr. Coica va consulta

Dr.Lanchaus Eugen Medic Pediatru

Luni-Maţi-Vineri între orele: 9:00-12:00Miercuri-Joi între orele: 15:00-18:00__________________________________

Consultaţii de specialitate la Cabinet Dr. Coica

Page 4: 21032015

Actualitatea sătmăreană 4/ Sâmbătă, 21 martie 2015Gazeta de Nord-Vest

Noua stemă a Sătmarului, la mânaconsilierilor locali8Consiliul Local Satu Mare urmează să se pronunţe asupra viitoarei steme a municipiului Satu Mare

După ce documentaţianecesară avizării şiautorizării la Comisia

naţională de heraldică şi ge-nealogie a Academiei Române afost oprită din cauzadocumentaţiei incomplete,Primăria Municipiului SatuMare a propus un nou proiectde stemă. De această dată,proiectul este pe placulforurilor superioare. Pentru a seputea retrimite spre aprobarecătre Academia Română şi Min-isterul Dezvoltării Regionale şiAdministraţiei Publice, Execu-tivul sătmărean are nevoie deaprobare din partea ConsiliuluiLocal. Astfel, aleşii sătmăreni sevor pronunţa asupra proiectuluiîn şedinţa de săptămâna vi-itoare.

O nouă stemă,speranţe mari

În anul 2004, în bazaHotărârii Consiliului Localnr.88/21/9.09.2004, a fost apro-bat proiectul de stemă a municip-iului Satu Mare. După aprobareaproiectului în Consiliul local şiavizarea de către comisiajudeţeană de analiză a propuner-ilor de stemă a Instituţiei Prefec-tului, s-a înaintat documentaţianecesară avizării şi autorizării laComisia naţională de heraldică şigenealogie a Academiei Române,unde a fost oprită din cauzadocumentaţiei incomplete. Pen-tru a relua demersurile necesareautorizării stemei municipiuluiSatu Mare a fost reaprobată oformă a stemei conform HCL

nr.123 din 23.06.2014 de cătreConsiliul Local, stemă carenecesită anumite modificări, con-form solicitărilor MinisteruluiDezvoltării Regionale şi

Administraţiei Publice. În acestsens, Primăria Satu Mare a venitcu o nouă formă de stemăacceptată de Minister şi deComisia de Heraldică.

Cum arată noua stemă

Stema municipiului SatuMare se compune dintr-un scut

triunghiular albastru cu marginilerotunjite. În interiorul scutului,dintr-un bastion format dintr-un zidde cetate crenelat argintiu se ridicăun turn de argint cu trei ferestre de-schise negre, având la bază o poartăcu grilajul ridicat, apărată de un leurampant, şezând, de aur, văzut dinprofil spre dreapta, cu coada ridicatăpe spate şi cu limba roşie scoasă. Dincrenelurile bastionului se ridică unturn conic central roşu, flancat decâte un turnuleţ argintiu, cu fereas-tra neagră deschisă, cu acoperişulascuţit roşu. Din metereze iese, îndreapta-stânga bastionului, o terasăverde pe care sunt plasaţi câte unchiparos cu trunchiul negru şi coro-namentul verde; la extrimităţilefiecărui chiparos se află câte unoştean de argint, privind sprechiparos, îmbrăcat în armurăcompletă cu coiful cu viziera trasă,având în mâna dreaptă o spadăridicată. Bastionul este aşezat pe oterasă verde, iar vârful scutului deargint este undat.

Scutul este timbrat de ocoroană murală de argint cu şapteturnuri crenelate.

Semnificaţia ele-mentelor însumate

Bastionul se referă la rolulcetăţii în apărarea localităţii. Leulreprezintă o imagine simbolică pen-tru ideea de putere şi curaj în luptă.Chiparosul face referire la bogăţiapomicolă din zonă. Grilajulreprezintă statutul privilegiat decetate a oraşului, în Evul Mediu. În-treaga compoziţie a fost inspirată detradiţia heraldică, folosită în pe-rioada interbelică. Coroana muralăcu şapte turnuri crenelate semnificăfaptul că localitatea are rangul demunicipiu-reşedinţă de judeţ.

CIPRIAN BÂTEA

DEMERS. Primăria propune o nouă formă de stemă

Inspertorii Antifraudă careau descins miercuri după amiază lamagazinele din Piaţa Mare nu s-aurezumat doar la a sigila uşile a şasemagazine, ci au trecut şi la confisca-rea de mărfuri în valoare de aproape500.000 de lei. Potrivit purtătoruluide cuvânt al Direcţiei Generale An-tifraudă din cadrul Agenţiei Naţio-nale de Administrare Fiscală(ANAF), Alexandru Cristea, in-spectorii Antifraudă fiscală dincadrul Direcţiei RegionaleAntifraudă Oradea au efectuat,miercuri după-amiază, verificărispecifice la 32 contribuabili din mu-nicipiul Satu Mare, care comercial-izau produse nealimentare.

Urmare acțiunilor de con-trol efectuate, inspectorii antifraudăau identificat contravenții pentrucare au dispus sancționarea cu 23amenzi în valoare totală de 68.500lei şi confiscarea de bunuri şi nu-merar în cuantum de 470.921 lei şi2.000 forinţi. “Cele mai frecventeabateri constatate au fost încălcăriale reglementărilor legale privind în-tocmirea şi utilizarea documentelor

justificative şi contabile. De aseme-nea, pentru lipsa utilizării casei demarcat, a fost dispusă suspendareaactivității comerciale a unei

societăți”, se arată în informareatransmisă de reprezentantul DiecţieiGenerale Antifraudă.

Florin Dura

Mărfuri de aproape 500.000 de lei, confiscate de inspectorii Antifraudă Elevii Colegiului Naţional

„Mihai Eminescu”, alături de cei de laColegiul Naţional „Kolcsey Ferencz”,având sprijinul poliţiştilor sătmăreni,au organizat ieri un marş ciclist anti-drog. Manifestarea a purtat denumi-rea “Etalon pentru o viaţă sănătoasăfără droguri” iar elevii celor douălicee au dorit în acest fel să atragăatenţia colegilor lor, a părinţilor darşi a întregii societăţi asupra risculuiconsumului de droguri. “EleviiColegiului Naţional Mihai Emi-nescu au demarat din suflet aceastăactivitate având ca scopconştientizarea tuturor în privinţariscurilor consumului de droguri.Acesta este scopul marşului ciclist deazi”, a declarat comisarul de poliţie

Simona Săndulescu.Profesorul coordonator

Marius Horşia, de la ColegiulNaţional “Mihai Eminescu”, a arătatcă pentru acest liceu este o tradiţie dea se implica în programe de acest felşi nu a uitat să mulţumească şicolegilor de la Colegiul Naţional“Kolcsey Ferencz”.

La marşul ciclist de ieri auparticipat circa o sută de elevi, dincare 70 de la CN Mihai Eminescu cupancarte în limba română, şi 30 de laKolcsey Ferencz, cu pancarte înlimba maghiară. Marşul a pornit depe platoul din Piaţa 25 Octombrie, acontinuat pe bulevardul IC Brătianupână în Grădina Romei şi retur.

Florin Dura

Marş ciclist antidrog la Satu Mare

Page 5: 21032015

Actualitatea sătmăreană Gazeta de nord-Vest5/ Sâmbătă, 21 martie 2015

CâŞtiGate În inStanţă

Drepturile băneşti ale profesorilor vor fiachitate8Sindicaliştii sătmăreni au solicitat şi un spor pentru munca nenormată a asistenţilor maternali şi a celor pentrupersoanele cu handicap

Angajaţii din sistemul deînvăţământ sătmărean îşivor primi integral drepturile

de natură salarială stabilite prinhotărâri judecătorești, a arătat ierişeful Serviciului monitorizarea ser-viciilor publice din cadrul Prefec-turii Satu Mare, RamonaAntonescu, în cadrul şedinţeiComisiei de Dialog. Tot cu aceastăocazie, sindicaliştii au solicitat şi unspor salarial pentru muncănenormată pentru asistenţii mater-nali şi asistenţii persoanelor cuhandicap.

Primele tranşe, plătitepână la finele acesteiluni

Prin anexele nr. 5 și 6 lalegea bugetului de stat pe anul 2015,au fost aprobate sume defalcate dintaxa pe valoarea adăugată pentrubugetele locale în vederea achităriidrepturilor de natură salarială sta-bilite prin hotărâri judecătorești pen-tru personalul din unitățile deînvățământ preuniversitar de stat.Ministerul Finanțelor Publice a apro-bat repartizarea sumelor defalcate dintaxa pe valoarea adăugată pentruplata acestor drepturi în trimestrele iși ii ale anului 2015, astfel încâtautoritățile administrației publice lo-cale să plătească prima și a douatranșă până la data de 27 martie 2015,iar a treia tranșă până la sfârșitul luniiiunie 2015.

la solicitareaadministrației Județene a FinanțelorPublice Satu Mare, în urma analizeiexecuției, Ministerul Finanțelor Pub-lice a aprobat modificarea repartizăriipe trimestre a sumelor defalcate dintaxa pe valoarea adăugată pentrufinanțarea cheltuielilor descentral-

izate la nivelul comunelor, orașelor șimunicipiilor, prin majorareatrimestrului i cu suma de 8,6 mil-ioane lei și totodată diminuareacorespunzătoare a trimestrului ii cusuma de 341.000 lei, a trimestruluiiii cu suma de 1,32 milioane lei și atrimestrului iV cu suma de aproape7 milioane lei, în vederea asigurăriifondurilor necesare pentru platahotărârilor judecătorești pentru per-sonalul din învățământul preuniver-sitar de stat. administrația Județeanăa Finanțelor Publice Satu Mare a dis-

pus măsurile necesare pentru modi-ficarea corespunzătoare a bugetelorlocale ale unităților administrative ter-itoriale în vederea efectuării plățilorpentru aceste drepturi.

Neconcordanţe semnalate

Prefectul eugeniu avram aarătat că, după cunoştinţele pe care leare, în judeţul Satu Mare nu suntprobleme în privinţa achitării acestordrepturi băneşti, însă vicepreşedintele

Filialei Satu Mare a Federaţieieducaţiei naţionale, Sergiu tâlvâc, aarătat că aceste fonduri acoperă doar50% din aceste drepturi. “Dininformaţiile pe care le deţin, cel puţinla nivelul municipiului Satu Mare,aceste sume ajung doar pentruachitarea a 50% din valoarea acestordrepturi salariale”, a arătat Sergiutâlvâc.

Prefectul avram a arătat căsolicitările administraţiei Fiscale aleFinanţelor Publice Satu Mare au fostfăcute pe baza situaţiei prezentate de

şcoli şi inspectoratul Şcolar JudeţeanSatu Mare. Pentru a lămuri situaţia,prefectul avram i-a convocat înşedinţă pentru luni pe reprezentanţiiinspectoratului Şcolar şi pe cei ai tre-zoreriei.

Spor de muncănenormată

tot cu aceeaşi ocazie, preşe-dintele Sindicatului asistenţilor Per-sonali, Maternali si Sociali Satu Mare,Vasile Dârle i-a făcut o solicitare pre-fectului eugeniu avram prin care secere un spor pentru muncă nenor-mată de 10-15% pentru asistenţii ma-ternali şi asistenţii persoanelor cuhandicap. liderul de sindicat a arătatcă atât asistenţii maternali cât şi ai per-soanelor cu handicap lucrează 24 deore din 24, şi nu au posibilitatea de amerge nici măcar în concediu şi că nuar fi un efor financiar ieşit din comunacordarea acestui spor.

Vasile Dârle a solicitat ajuto-rul pentru modificarea privindcondițiile de obținere a atestatului,procedurile de atestare si statutul asis-tentului maternal profesionist şi pen-tru încheierea unui contractindividual de muncă pe perioadă ne-determinată, deoarece aceştia întâm-pină probleme în relația cu băncile saualte instituții unde se solicită vechi-mea la ultimul loc de muncă.

Prefectul eugeniu avram aarătat că solicitările sindicaliştilor suntîntemeiate şi că se va implica în acestdemers. „Consider pertinente acestesolicitări, motiv pentru care o să le sus-ţin şi o să înaintez petiţia spre Guver-nul româniei”, a mai spus prefectul.De asemenea, preşedintele FilialeiSatu Mare a CnSlr, Dan burulea,a solicitat ajutorul Prefecturii SatuMare în demersurile iniţiate de elpentru creşterea salariului minim peeconomie la 1.700 de lei brut.

FLORIN DURA

iMPliCare. Prefectul consideră fondate solicitările sindicaliştilor şi a promis că le va susţine

În urma colaborării dintreConsiliul Judeţean Satu Mare şiPrimăria Carei, în scurt timp va fiinaugurat un bust al regeluiFerdinand i în Carei. Pe bazapropunerilor specialiştilor DirecţieiJudeţene de Cultură, bustul va fiamplasat în zona din apropiereaMonumentului ostaşului românşi a Catedralei ortodoxe. Primaruleugen kovacs şi consilieruljudeţean Pinter Jozsef s-au întâlnitvineri dimineaţă cu realizatorulbustului, sculptorul radu Ciobanu.Cei trei au discutat despre faptul căinaugurarea bustului regeluiFerdinand i va avea loc în viitorulapropiat, poate chiar în decurs de olună sau două. De asemenea, s-adiscutat şi despre posibilitateaamplasării unui bust al poetuluinaţional Mihai eminescu în aceeaşizonă.

Primarul Careiului, eugenkovacs, este de părere că problema

amplasării busturilor prin Carei nutrebuie să fie tratată în mod pripit.Potrivit declaraţiilor acestuia,trebuie înfiinţată o comisie formatădin specialişti în domeniu, iaraceastă comisie ar trebui să decidăce statuie şi unde va fi amplasată.Primarul kovacs a adăugat căcomunitatea maghiară din Carei ardori de mai multă vreme ca şipoetul ady endre să aibă o statuieîn oraş. Maghiarii din Carei îşi maidoresc ca bustul lui ady endre săfie amplasat lângă cel al lui kaffkaMargit, împreună cu un bust alotiliei Marchiş. De asemenea, auexistat voci care cer reamplasareastatuilor lui kolcsey Ferenc şikossuth lajos. referitor la aceastăproblemă a statuilor, apărută bruscîn Carei, primarul kovacs aaccentuat că deciziile trebuiescluate doar de specialişti îndomeniu.

Bogdan Tulbure

Preşedintele uDMr SatuMare, senatorul Pataki Csaba, a taxatieri, în cadrul unei conferinţe de presă,iniţiativa consilierului local sătmăreanMaskulic Csaba de a-şi anunţa intenţiade a candida pentru funcţia de primaral municipiului Satu Mare. “Conformstatutului uDMr, care s-ar puteatotuşi schimba la congresul din aprilie,procedura de selectare a candidatuluiva fi stabilită de Consiliulreprezentanţilor uniunii (Cru). Deobicei, acest lucru se întâmplă înprimăvara anului în care au localegerile. Viitoarele alegeri locale voravea loc abia în mai sau iunie 2016”, adeclarat senatorul Pataki Csaba.acesta a catalogat declaraţia luiMaskulic drept una prematură,adăugând că acesta a pus căruţaînaintea boilor. “Concluzia e că în SatuMare e o atmosferă de schimbare,respectiv că unii dintre colegii noştri segrăbesc”, a mai afirmat Pataki.

Preşedintele organizaţiei

Municipale Satu Mare a uDMr,deputatul kereskenyi Gabor, a admiscă au existat discuţii privind potenţialiicandidaţi la Primăria Satu Mare. existăcel puţin cinci sau şase persoane cuexperienţă în executivuladministraţiei şi în activitateaparlamentară care ar putea candida,dar asemenea discuţii sunt prematureîn momentul de faţă, a declaratdeputatul kereskenyi.

În cadrul conferinţei depresă, senatorul Pataki a prezentatiniţiativa legislativă proprie de a

reintroduce o prevedere care arpermite angajarea în termen de 12luni a şomerilor de cătreadministraţiile locale şi de societăţilesubordonate acestora. Deputatulerdei D. istvan a prezentat proiectulde ordonanţă de urgenţă aGuvernului pentru sprijinirea celor cucredite în franci elveţieni. Deputatulkereskenyi a prezentat noilereglementări privind finanţareapartidelor politice şi a campaniilorelectorale.

Szasz Lorand

Bustul Regelui Ferdinand I va fiamplasat la Carei

Senatorul Pataki CSaba:Maskulic Csaba a pus căruţa înaintea boilor

Page 6: 21032015

Actualitatea sătmăreană 6/ Sâmbătă, 21 martie 2015Gazeta de Nord-Vest

Maestrul trandafirilor a revenit la Satu Mare8Dr. ing. Ştefan Wagner – recunoscut ca şi creatorul de trandafiri - a făcut o nouă demonstraţie de tăierede primăvară a trandafirilor

Creatorul român detrandafiri dr. ing. ŞtefanWagner a revenit şi în

acest an la Satu Mare. Motivul?!Pentru a-i învăţa şi pe sătmărenicum se întreţin trandafirii. Aşacum ne-a obişnuit şi în aniitrecuţi, unul dintre cei mai marispecialişti în domeniu a susţinuto demonstraţie de tăiere deprimăvară a trandafirilor înrozalul de la Serviciul Public deAsistenţă Socială (SPAS) SatuMare. Şi nu s-a rezumat doar laatât, donând câteva noi soiuri detrandafiri, îmbogăţind buchetulrozalului sătmărean, caredepăşeşte o sută de tipuri detrandafiri.

Demonstraţie din suflet

Profesorul Ştefan Wag-ner le-a explicat sătmărenilor cădeşi se practică atât tăierile deprimăvară cât şi cele de toamnă,cel mai bine este ca acest pro-cedeu să se efectueze primăvara,deoarece trandafirul rănit rezistămai greu temperaturilor scăzute,specifice lunilor de iarnă. Maimult, Ştefan Wagner a subliniatcă trandafirul se taie la începutullunii martie, înainte să apară bul-bii. “Se începe cu tăierile decurăţire, procedeu prin care seîndepărtează ramurileîmbătrânite care nu fac decât săîntârzie într-o oarecare măsurăînflorirea trandafirilor”, şi-a în-ceput Ştefan Wagner expunerea.

Profesorul clujean le-a împărtăşitcelor prezenţi şi câteva secretelegate de tăierea florilor. Potrivitacestuia dacă trandafirii suntdestinaţi pentru comercializare,ramurile se taie mai scurt,deoarece doar aşa se va obţine oramură tânără cu floare frumoasăîn vârf.

Ştefan Wagner, un maestru altrandafirilor

Născut într-o familie dehorticultori, Ştefan Wagner a de-prins meşteşugul îngrijirii florilorîncă din copilărie. La 14 ani eradeja ucenic în pepiniera bunicu-lui. Urmează apoi o şcoală mediede horticultură la Odorhei, apoifacultatea la Bucureşti. Întâlnireacu Rudolf Palocsay, la mijloculanilor 60, este un moment impor-tant pentru cariera sa. Reputatulhorticultor clujean i-a încredinţatrozariul de la Staţiunea decercetări horti-pomicole din Cluj.În doi ani a dublat numărul desoiuri ale staţiunii iar apoi a în-ceput să creeze primii săitrandafiri. Primul, numit “Foc detabără”, a câştigat locul doi la unconcurs internaţional. Au urmatapoi mai multe soiuri, până la 50,toate cu nume poetice, pe carecreatorul lor le-a găsit fără săapeleze la ajutorul altor persoane.“Foc de tabără, Rosalinda, Ros-abunda, Rosa doll, Petrina.Atunci când creezi trandafiri, nu-mele pe care le dai noilor soiurisunt foarte importante”, spuneŞtefan Wagner.

CIPRIAN BÂTEA

DEMONSTRAŢIE. Ştefan Wagner şi-a împărtăşit cunoştinţele la Satu Mare

Amenzi de peste 1.300 de lei aplicate de inspectorii DSVSA

În urma acţiunilor decontrol efectuate în cursul acesteisăptămâni, inspectorii DirecţieiSanitar Veterinare şi pentruSiguranţa Alimentelor (DSVSA)Satu Mare au aplicat amenzi încuantum total de peste 1.300 delei. În cadrul acțiunilor tematice aufost urmărite condiţiile zoo-igien-ice şi de bunăstare, existenţa docu-mentului de înregistrare,respectarea condițiilor generale deigienă, originea materiilor prime şiexistenţa documentelorînsoțitoare, respectarea condițiilorprivind ambalarea, marcarea şietichetarea alimentelor, condițiilede transport, modul de depozitare,monitorizarea şi eliminarea sub-

produselor, existenţa echipa-mentelor de protecție.

Ca urmare a neregulilorconstatate în timpul verificărilor,inspectorii de specialitate au apli-cat două amenzi contravenţionaleîn valoare de 1.320 de lei. Astfel, oamendă în valoare de 600 de lei afost aplicată pentru cumpărarea deanimale fără documentele sanitareveterinare prevăzute de legislaţiaîn vigoare, în timp ce o altăamendă, în valoare de 720 de lei, afost aplicată unui transportatorprivat pentru deţinerea şi trans-portul de animale neidentificate şineînregistrate, fără documentesanitare.

Florin Dura

La acest sfârşit desăptămână la Satu Mare se vadesfăşura expo-show-ul “Mama șiCopilul – martie 2015”, evenimentcare se va desfăşura azi şi mâine în or-ganizarea Maribel Party şi Ella Bella.Manifestarea se va desfăşura la PiaţaRex din Micro 17 şi este un eveni-ment dedicat tuturor mamelor dinmunicipiul și județul Satu Mare. Or-ganizatorii își doresc să ofere șansa tu-turor participanților să ia parte la unexpo-show spectaculos și inedit careîși propune să apropie expozanții depublicul lor țintă format din mame șicopii.

Cei mici vor avea parte deun spectacol special și gratuit oferitde animatoarea foarte îndrăgită decopii – Ella Bella – venită special pen-tru a le spune povești din lumea sacolorată. Copiii vor avea astfel posi-bilitatea de a se juca și învăța în acelașitimp iar mamele lor vor putea petrecealături de ei timp de calitate gratuit.Copiii care frecventează toategrădinițele din oraș vor prezenta mo-mente artistice deosebite pe scenacentrală amenajată special pentru ei,iată un motiv în plus pentru a nu rataun astfel de eveniment.

În cadrul târgului vor ficomercializate produse diverse cumar fi obiecte decorative, bijuterii,hăinuțe, produse de patiserie și jucăriicare vor beneficia de spațiul amenajatal celor peste 40 de standuri puse la

dispoziția antreprenorilor de către or-ganizatori. Aflat la prima ediție, Târ-gul “Mama și Copilul” își propune săvină în întâmpinarea antreprenorilorlocali și a consumatorilor produselorspecifice. Pentru ca participanții latârg să beneficieze de un cadru dedi-cat în care cererea și oferta să seîntâlnească fără să fie nevoie de inter-mediari, spațiul de la Piața Rex va fifolosit doar în scopul comercializăriiproduselor și serviciilor tematice.Amenajarea acestuia va fi specificăpentru ca atmosfera să fie prietenoasăcu cei mici și relaxantă pentrumamele acestora. Astfel, în interiorulPieței Rex se vor amenaja centre decreație speciale pentru ca cei mici săînvețe să picteze și să modeleze

asistați de un adult în timp ce mamelelor vor putea să se ocupe decumpărături în liniște şi vor puteabeneficia de un spaţiu deînfrumuseţare. În Piața Rex se vor or-ganiza și câteva sectoare de colectarea ajutoarelor pentru copiiidefavorizați, astfel că oricine care estedornic să doneze jucării și hăinuțe pecare nu le mai consideră necesare estebinevenit să le predea organizatorilorși să aducă astfel un zâmbet unuicopil necăjit.

Târgul ”Mama și copilul”este un eveniment inedit pentruorașul și județul Satu Mare și seconcentrează pe nevoile mamelor șicopiilor – piese de bază ale oricăreicomunități.

Târgul “Mama şi copilul”, în week-end la Satu Mare

Poliţiştii de ordinepublică sătmăreni au fost sesizaţijoi de către o sătmăreancă desprefaptul că în cursul zilei de mier-curi ar fi fost agresată de cătrevecina sa. Din cercetările efectu-ate a rezultat faptul că între per-soana care a reclamat fapta şi

vecina sa există o stareconflictuală mai veche, iar în datade 18 martie a.c între cele douăfemei s-au iscat neînţelegeri careau degenerat , iar vecina i-ar fiaplicat părţii vătămate lovituri lanivelul mâinilor şi picioarelor.

Robert Marcus

“Păruială” între femei la SatuMare

Page 7: 21032015

Actualitatea politică gazeta de nord-vest7/ Sâmbătă, 21 martie 2015

Societatea profesională de insolvenţă Redresare Lichidare SPRL vinde la licitaţiepublică sau negociere directă următoarele bunuri:

debitor SC gabi Star Srl: vanzare globala: pardesie kaki, rosii, sacouri femei polyester,uniforme copii, costume dame din 3 piese, pantaloni, costume, fuste - pret total:3.714,50 lei: Sedinte de vanzare la data de 20.02.2015 si 27.02.2015, ora 12:00;debitor SC Hendre Srl: vanzare globala / individuala: piese si accesorii pentru autove-hicule (roti, inele, lacate franare, rulmenti, bucsa, discuri ambreaj, cilindri, supape,tevi evacuare, pinion, garnituri, nituri, suruburi, etc), calculator cu imprimanta si aut-ofurgoneta Dacia Papuc, la pretul cel mai mare oferit; Sedinte de vanzare vor avea loc infiecare zi de vineri, ora 11:00;debitor SC Ori Transport Srl: mijloc de transport Ford Trasit fabricat in anul 1986 –1.125 lei; Sedinte de vanzare la data de 20.02.2015, 27.02.2015 si 06.03.2015 ora 13:00;debitor SC Flaminia nils Srl: Stoc de marfa constand in articole de imbracaminte, in-caltaminte, accesorii la cel mai mare pret oferit si spatiu comercial in suprafata utila de152 mp cu cota parte din teren de 78/1439 mp, situate in loc. Satu Mare, str. Stefan celMare, nr. 20, jud. Satu Mare. Spatiul commercial este dispus pe 2 nivele, cu suprafata utilade 74 mp la subsol si 98 mp la parter. Structura imobilului este realizata din caramida, cuplanseu din lemn acoperit cu tencuiala si panouri rigips, inchideri din caramida, acoperistip sarpanta din lemn cu invelitoare din tigla, tamplarie PvC cu geam termoizolant. Fin-isaje: pardoseala pavata cu gresie, pereti finisati in vopsea lavabila, fara crapaturi sau deteri-orari vizibile, instalatiile sanitare sunt in stare de functionare. instalatia de incalzire esteformata din tevi de cupru fara calorifere si central termica. imobilul este racordat la insta-latiile de energie electrica, retea de apa si canal si gaz. Pretul de vanzare este de 72.930 euro;Sedintele de vanzarevor avea loc la data de la data de 20.02.2015, 27.02.2015 si 06.03.2015ora 14:00;debitor SC larysa izotherm Srl - apartament cu 3 camere cu dependinte cu suprafatautila de 41 mp situat in loc. Satu Mare, aleea Jiului, bl. 48, ap. 55, jud. Satu Mare. Propri-etatea are bucatarie (3,36 mp), hol (3,6 mp), baie (3,74 mp), o camera decomandata (7,82mp) si doua camera nedecomandate (11,83 mp si 10,48 mp), fara balcoane. Pardoseala dinhol si camere este pavata cu parchet stejar, iar in baie si bucatarie este gresie si faianta. Fere-strele sunt din PvC cu geam termoizolant in bucatarie si in doua camere si din lemn simpluin cea de-a treia camera, usi interioare panel. instalatiile sanitare sunt in stare de functionare,iar instalatia de incalzire este formata din convector pe gaz montat in camera cu suprafatade 11,83 mp. Pretul de vanzare este de 12.000 euro. Sedintele de vanzare vor avea loc ladata de 20.02.2015, 27.02.2015 si 06.03.2015 ora 15:00.Debitor SC rometex Styl Srl, autoutilitara Dacia 1307 – 652,50 lei, autoturism nissanBluebird – 313,50 lei si echipament de calcul - 300 lei. Sedintele de vanzare a acestor bunurivor avea loc la data de 20.02.2015, 27.02.2015 si 06.03.2015 ora 10:00.Sedintele de vanzare mentionate mai sus, vor avea loc la data si ora precizate la sediullichidatorului judiciar din Satu Mare, str. Horea, nr. 8, sc. a, ap. 7, jud. Satu Mare. Pentruparticiparea la licitaţie ofertanţii persoane juridice vor achita un avans de 10% din val-oarea de strigare.informaţii: 0723.52.11.59, 0746.999.771 sau 0361.428.128.

Premierul victor Ponta ia încalcul să asigure interimatul laMinisterul Finanţelor până

miercuri, când guvernul va adoptaproiectele privind noul Cod Fiscalşi cel al Codului de ProcedurăFiscală, urmând să aibă o discuţie peaceastă temă cu preşedintele Klausiohannis, au declarat surse oficiale.“varianta luată în calcul este ca pre-mierul să preia interimatul la Min-isterul Finanţelor, nu neapăratpentru 45 de zile, cât este termenullegal, ci în principal până miercuri,când va fi adoptat Codul Fiscal”, auarătat sursele.

Întrebat de jurnalişti dacăva prelua interimatul la Finanţe,Ponta a spus că va anunţa deciziadupă ce se va consulta cupreşedintele Klaus iohannis. Premierul victor Ponta a anunţatcă, vineri seara, va merge la PalatulCotroceni pentru a discuta cupreşedintele Klaus iohannis despre“relaţiile instituţionale legate dedemisia ministrului de Finanţe”,precum şi despre alte probleme caretrebuie rezolvate în perioadaurmătoare. “O să discut cupreşedintele despre ce avem defăcut în continuare. Deocamdată,am înregistrat, a semnat demisia luivâlcov şi cel mai important lucru -pentru românia deja, nu doar pen-tru guvern - este ca luni să avemtoate avizele, iar miercuri să vină laParlament Codul Fiscal şi Codulde Procedură Fiscală, după caretoate celelalte sunt secundare”, a

spus Ponta.a d m i n i s t r a ţ i a

Prezidenţială a anunţat, vineri, căpreşedintele Klaus iohannis îl vaprimi la Palatul Cotroceni pe pre-mierul victor Ponta, după în-toarcerea de la Consiliul europeande la Bruxelles, pentru o discuţieprivind numirea unui nou ministrude Finanţe. “vineri, preşedintele

româniei, domnul Klaus iohannis,la întoarcerea de la reuniunea Con-siliului european de la Bruxelles, îlva primi la Palatul Cotroceni peprim-ministrul victor Ponta pen-tru o discuţie referitoare la numireaunui nou ministru de Finanţe”, seprecizează în comunicatul de presăal administraţiei Prezidenţiale,remis MeDiaFaX.

Victor Ponta vrea să asigureinterimatul la Finanţe

Cauza principală aeşecului PSD la alegerileprezidenţiale este înelegerea greşităa conceputului de stânga, partidulfiind confundat deliberat cu oformaţiune pro-sovietică şietichetat nejustificat drept “comu-nist”, fiind nevoie de delimitarea dealte doctrine, a afirmat liviu Drag-nea. Într-un discurs susţinut laConsiliul naţional al PSD,preşedintele executiv al partidului,

liviu Dragnea, a arătat că, dincauza perpetuării confuziilor dinperioada comunismului, PSDcontinuă să întâmpine rezistenţă laalegeri în Transilvania, diaspora şidin partea persoanelor cu studii su-perioare, fiind perceput drept unpartid anticapitalist şi al asistaţilorsociali. el a arătat că PSD esterespins şi de electoratul din mediulprivat deşi adversarii politici au ru-inat întreprinzători. “Trebuie să

avem o nouă percepţie în conştiinţapublică, să arătăm că nu avem niciolegătură cu regimul comunist. Tre-buie să respingem categoric comu-nismul, să spunem tinerilor că aufost minţiţi”, a spus Dragnea.Preşedintele executiv a arătat astfelcă trebuie explicat exact electoratu-lui ce înseamnă ideologia modernăa stângii, cu delimitarea categoricăde stereotipurile şi atributeleprovenite din regimul comunist.

liviu Dragnea:

PSD trebuie să respingă categoric comunismul

Page 8: 21032015

8/ Sâmbătă, 21 martie 2015mare publicitateGazeta de Nord-Vest

Zirmer BuD scoate spre vânzare un număr limitat de apartamente cu 2 camere la un preţ special de 30.000 de euro.

(0740.088.612; 0740.161.514

Complex Cap PodGolescu

Oferim consiliere şi pentru achiziţionarea apartamentelorprin programul “Prima Casă”

PreţuriPromoţionale !!!

Relaţii la

SPECIALITATEA BUCATARULUI Ciolent de porc

Mai bun şi mai mult nu există!"

Servicii: masa de pranz, catering, platouri, organizarea de evenimente. Ambianta: calda si prietenoasa.

P-ta 25 Octombrie T6-T8Lângă centru comercial Someşul

fost Mon Ami

Miante InstalConstrucţii drumuri şi poduri Pavaje şi borduri

Tel. 0740.177.647Reţele apă şi canalizare

SC Piscicola Adrian SA

Page 9: 21032015

Mare Publicitate Gazeta de Nord-Vest9/ Sâmbătă, 21 martie 2015

Motel Restaurant Vraja Viilor CareiDacă doriţi să vă odihniţi în condiţiideosebite sau să gustaţi într-un cadrudeosebit o gamă bogată de preparatedin bucătăria internaţională şiromânească vă aşteptăm înCarei, str. Grădina viilor, nr.3

tel.0261861792e-mail:[email protected]

Micro 16, Aleea Universului nr. 4L-S între 8-22 , D între 9-21

promoxcenter.ro8 Copiere, imprimare, scanare alb negru şi color 8 Finisare documente 8 Copiere chei pentru automobile, lacăte, yale 8 Cartele interfon 8 Fotografii la minut

ADRESA: STR. ADY ENDRE NR. 11, SATU MARETELEFON PROGRAMARI: 0261 716 459; 0740 231 559

| CATARACTA | DEZLIPIRE DE RETINA | GLAUCOM | RETINOPATIE DIABETICA

CHIRURGIE REFRACTIVĂLASER!

| TRATAMENT LASER RETINOPATIE DIABETICA

“DAniel”-terMOPAnePROFILE SALAMANDER 100% FABRICATE

IN GERMANIA, ACUM CU 30% reDUCere.

INFORMATII: AL. UNIVERSULUI, B3TEL. 0261 722 000, 0744 767 776

La fiecare bilet în valoare de minim 3lei pentru pariurile sportive veţi primi

CADOU Un bilet în vAlOAre De 2 lei

pentru loto internaţional,bila magică sau curse de câini.

str. Nicolae Golescu nr. 4

Întreţine-te Relaxează-te Răfaţă-te

CazareFitnessMasajSaunăManichiurăCosmeticăFrizerie

Page 10: 21032015

Sportgazeta de Nord-Vest 10/ Sâmbătă, 21 martie 2015

Cu obiectivul îndeplinit,olimpia va juca azi ceva mairelaxată împotriva celor de

la FC olt slatina. Fără a mai aveapresiunea rezultatului, cele douăformaţii deja intrate în play-offpromit să ofere un spectacol de cal-itate.

partida va începe la ora 11 şiva pune faţă-n faţă formaţiile de pelocurile şase şi trei din seria Vest.

Olimpia vine după o remizăalbă în faţa liderului, aCS poliTimişoara, şi e neînvinsă în acest anîn vreme ce oltenii au învins abia pefinal pe FC Bihor, scor 2-0.

galben-albaştrii nu au am-intiri prea plăcute din duelurile cuoltenii. Mai ales că anul trecut FC Oltînvingea la Satu Mare cu 1-0 şi dădeao primă lovitură trupei lui Csik careapoi avea să rateze la „mustaţă” in-trarea în play-off.

În tur FC Olt învingeaOlimpia cu 2-1. era primul gol mar-cat în deplasare de trupa antrenatăatunci de Cosmin Bodea...Mai exactun autogol a lui Murariu.

antrenorul Tibi Csik sevede nevoit să improvizeze pe bandastângă în partida de azi. Cu Sălăgeanuşi iuhas suspendaţi, Munteanu arputea fi trimis de pe dreapta pe flanculstâng al apărării. iar la mijloc ar puteaapărea Bic. Sau Faur!

interesant e că cele douăformaţii se vor mai revedea încă dedouă ori în această primăvară...în playoff, parte a campionatului ce va de-cide promovata din seria Vest.

Olimpia ar putea începemeciul în formula: anca – paul C.,Mureşan, heil, Munteanu- Onicaş,Villand- Rus, Selagea, Bic- Markus.

oprescu vede un meciechilibrat

Dacă în meciul precedentdin deplasare, cu Metalul Reşiţa, îm-potriva slătinenilor au fost acordatetrei penalty-uri, unul dintre ele pen-tru un henţ, oltenii n-au primitlovitură de la unsprezece metri cu FCBihor, deşi situaţia a fost cam aceeaşi.Cu toate astea, tehnicianul oltenilorDan Oprescu a evitat să comentezearbitrajul, limitându-se la a vorbi de-spre meciul cu Olimpia Satu Mare,

acolo unde speră ca echipa sa să fiearbitrată corect. „Nu vreau să discutdespre arbitraj, cred că s-a văzut dacăa fost sau nu penalty la acel henţ. Neaşteaptă o deplasare lungă la SatuMare, va fi un meci la fel de echili-brat, sper doar că s-au terminat ofer-tele trei în unu”, a spus Oprescu,întrebat despre faza penalty-ului nea-cordat.

interesant e că şi oficialiiOlimpiei au avut ceva de împărţit cuarbitrii mai ales după jocul cu poliTimişoara. atât antrenorul Tibi Csikcât şi “vedeta” adi Sălăgeanu i-aureproşat centralului ilieş că nu a acor-dat două lovituri de pedeapsă la douăfaze în care bănăţenii au jucat mingeacu mâna în propriul careu.

Meciul Olimpia Satu Mare- FC Olt Slatina se va disputa,sâmbătă, cu începere de la ora 11.00.

Programul etapeiFC Olimpia Satu Mare - FC OltSlatinaFC Bihor Oradea - unireaTărlungeni 11:00Metalul Reşiţa - FC Caransebeş11:00CS Mioveni - aFC Fortuna3-0aCS poli Timişoara - Şoimii pâncotaora 18.

FlorIn mureşan

Liga a 2-a: OLiMpia- FC OLT, aZi ORa 11

Încălzire pentru play-off

Week-endul ne aduce şiprimele meciuri din returul Ligii a iV-a elite. Derby-ul se joacă la Dorolţ,unde Recolta, în postură de oaspete (!)întâlneşte FC Olimpia ii. programulmeciurilor din fotbalul judeţean:liga a IV-a elite – etapa a 14-a– Voinţa Doba – Ştiinţa Beltiug – Olimpia ii – Recolta Dorolţ – Someşul Oar – unirea Tăşnad – Cetate ardud – Talna Oraşu Nou – Sp. Botiz – Viitorul Vetiş – amânat– L. Decebal – Turul Micula – amânat– Schwaben Cămin stă.

liga a IV-a, seria B - etapa a 14-a– Berveni – Căpleni – Santău – Foieni – Lucăceni – urziceni– Sanislău – Ciumeşti

– pişcolt – Carei – Moftinu Mic – Domăneşti – petreşti – Real andrid

partidele se dispută de la ora14.00 juniorii şi 16.00 seniorii.

Liga a iV-a eLiTeDerby-ul etapei se joacă la Dorolţ

Liga 1 la fotbal

SezoNul 2014-2015

se vede la

mega Net &terasa megamega Net &terasa megaStr. Păuleşti, nr. 11. Rezervări la telefon: 0741.775.253

AMBIAnţă plăCUtă

Vă aşteptăm!prIetenI

Selecţie fotbal la IlCalcio Satu Mareil Calcio Satu Mare organizeazăselecţie la fotbal la grupa de vârstă2008-2009. informaţii supli-mentare la 0746.204.516 –antrenor Robert abrudan.

Înscrieri la boxla CS UnioCS unio Satu Mare face înscrieri labox pentru fete şi băieţi născuţiîntre anii 2001 şi 2004 la sala desport ecaterina Both din stradaady endre nr. 15, de luni până joiîntre orele 15.30-18.00 laantrenorul iosif Sandor. Nu se per-cepe taxă pentru antrenamente.

CS Voinţa şi ASOlimpia Căuaş facselecţie la boxCS Voinţa şi aS Olimpia Căuaş facselecţie zilnic, între orele 15-18 lacocheta sală Voinţa, pentru tinerinăscuţi între 2001 şi 2004. Nu sepercepe nici un fel de taxă.persoană de contact la CS Voinţaeste antrenorul Titel Vârlan, iar laaS Olimpia Căuaş, Mihai Stan.

Motociclistul sătmăreanemanuel gyenes se va afla din nouîn ungaria, unde azi se desfăşoarăcea de-a doua etapă a Campionatu-lui Naţional de enduro-cross al ţăriivecine. În prima etapă, la Farkas-puszta, Mani a reuşit să termine pelocul doi, iar acum, la Tokod, totlângă Budapesta, speră să obţinăprima poziţie şi să devină lider înclasamentul provizoriu.

Va încăleca noul său motorCherko, pe care îl va vedea doarînainte de competiţie. “Nu voiapuca să setez prea mult motoci-

cleta pentru că nu voi avea timp, dardin următoarea etapă motorul se vacomporta aşa cum vreau eu. Dacăvoi câştiga voi deveni liderul clasa-mentului, nu ascund faptul că îmidoresc să mă impun în ungaria“, acompletat gyenes.

Mani gyenes va concura laclasa 1, unde îi va avea ca adversarişi pe bunii săi prieteni Rudolf Simpfşi Marton Szilveszter.

În ceea ce priveştecompetiţiile autohtone, Campi-onatul Naţional de enduro va debutape 24 aprilie pe traseul din Sebiş.

MOTOMani Gyenes aleargădin nou în Ungaria

Clasament1.aCS poli Timişoara 382.CS Metalul Reşiţa 363. FC Olt Slatina 304. unirea Tărlungeni 275. CS Mioveni 266. FC Olimpia Satu Mare 257. CSM Râmnicu Vâlcea 218. aFC Fortuna 189. FC Caransebeş 1710. FC Bihor Oradea 1611. Şoimii pâncota 15

O victorie duminică laBucureşti cu Rapidul ne asigurăsalvarea de la retrogradare. CSMSatu Mare joacă duminică îngiuleşti cu elevele lui Dan Mili-taru, în meciul doi al play-outului.În prima confruntare de joi de laSatu Mare, elevele lui Sin şi pricops-au impus cu 72-59, iar dacă nuvor învinge mâine, baschetbalis-tele vor juca partida decisivă laSatu Mare.

un bilanţ alconfruntărilor net în favoareagrupării sătmărene, care conducecu 17-0 în ceea ce priveşte victori-ile dintre cele două formaţii.

Delegaţia noastră va porni înaceastă dimineaţă spre capitală şiva număra zece baschetbaliste. Vorrămâne acasă Diana Moldoveanuşi Valentina Bolba. astfel, vorputea evolua la Bucureşti FlaviaFerenczi, eniko Laza, LuminiţaManta, Bianca Voica, DianaMoraru, Khelsey Levington, Re-nata Szmutku, adriana pricop,Bianca Kiss şi anamaria Cadar.

partida va fi arbitrată degabriel Dima şi Dan Narcis dinBucureşti, comisar FRB a fost de-semnat Valerian ioan dinTârgovişte.

Dani C.

BaSCheT: RapiD – CSM SaTu MaRe, DuMiNiCă ORa 11.00Salvarea vine din Giuleşti

arbitrul sătmăreanOvidiu Mazilu va oficia din nouun meci în Liga a ii-a. Nu bine s-a întors de la Dorohoi, că a şi luatdin nou drumul ţării spre Bacău.

acolo unde va arbitraderby-ul dintre aSC Bacău,echipă de pe locul cinci în seria 1şi aCS academia argeş, contra-

candidata Voluntariului la pro-movarea în primul eşalon fotbal-istic al ţării.

Mazilu va fi ajutat la celedouă linii de Ferenc Tunyogy dinZalău şi Cristian Lucaci din BaiaMare, rezervă fiind Vlad Babandin iaşi.

Daniel C.

Liga a ii-aSătmăreanul Ovidiu Mazilu,la derby-ul ASC Bacău – ACSAcademia Argeş

Page 11: 21032015

Sport gazeta de Nord-Vest 11/ Sâmbătă, 21 martie 2015

HaNDbaL: CSM Satu MaRE – HCM FăgăRaŞ, aZI ORa 11

La concurenţă cu Oli

handbaliştii de la CSMSatu Mare joacă în etapaa 19-a a Diviziei a cu

revelaţia returului, hCMFăgăraş. În tur, oaspeţii de azi s-au impus cu 30-28, la capătulunui meci în care şi spectatoriiau intrat pe teren.

Din păcate, ora 11.00, ceala care se dispută acest joc care seanunţă interesant este aceeaşi cumeciul de liga a II-a dintreOlimpia şi FC Olt, ceea ceînseamnă că mulţi iubitori aisportului vor trebui să aleagă întresala Ecaterina both şi stadionulmunicipal.

Făgăraşul vine cu gândurimari la Satu Mare, după ce în aceststart de retur au învins forţe pre-cum Oradea, Cluj sau Craiova. Oveste bună din tabăra noastră oreprezintă faptul că Jurj a revenit laantrenamente şi va putea fi folositîn acest joc important. Cele douăcombatante se află la şase punctediferenţă, cu menţiunea căbraşovenii au primit trei puncte depenalizare.

Partida va fi oficiată de obrigadă din Maramureş, formată

din C. băban – I. Marta. O victo-rie azi ne menţine pe locul doi alclasamentului, loc care ne duce labarajul de promovare în primuleşalon.

Programul etapei a 19-a:Naţional Sighişoara – Potaissa 2turda 49-42u Craiova – unit alba IuliaCSM Satu Mare – HCM Făgăraş

CSu Cluj – HC SibiuHC Reşiţa – academia MinaurCSM Oradea - HCM SighişoaraDuminicăRom Cri braşov – Poli 2 timişoara

Daniel Chiorean

În Wroclaw (Polonia) areloc zilele acestea ediția a 37-a aturneului Challenge Wratislavia lascrimă. Sunt prezenți 2.386 desportivi, cei care vor trage la cate-goriile de 8-11 ani, 12-13 ani, 14-15ani. Prima probă s-a desfășurat joi, laspadă feminin. acolo am avut șisportive de la CS Satu Mare, antre-

nate de Francisc Csiszar și NagyLehel. Kato Zsofia a reușit să fie ceamai bine clasată româncă, a terminatpe locul 5 la 12-13 ani, dintr-untotal de 161 de sportive. astrid Kissa încheiat, tot aici, pe locul 40, iarMelany Pfeifer pe locul 50 la catego-ria 14-15 ani, dintr-un total de 152de sportive.

SCRIMăSătmăreni, pe planşeîn Polonia

Ieri la Nyon s-au tras la sorţipartidele din sferturile de finală aleLigii Campionilor şi Ligii Europa.Dueluri interesante în cea mai tarecompetiţie intercluburi, dar vă lăsămpe dumneavoastră să trageţi con-cluziile:PSg – FC barcelonaatletico Madrid - Real MadridFC Porto – bayern MunchenJuventus torino – aS Monaco

acestea se vor juca pe14/15 aprilie, respectiv 21/22 aprilie.Meciurile din sferturi se vor disputala 16 şi 23 aprilie.

Şi aici au rămas cele maibune opt echipe ale competiţiei, iarmeciurile sunt următoarele:Sevilla - Zenit Sankt PetersburgDnepr Dnepropetrovsk - FC bruggeDinamo Kiev - FiorentinaWolfsburg - Napoli

uEFaSferturile Ligii Campionilorşi Europa League

JudoCS Unio la finaleleUnder 21La baia Mare, week-enduladuce finalele CampionatelorNaţionale de judo under 21.Prezenţa va fi una numeroasă,iar printre judoka care vor intrape tatami se numără şi cinci dela CS unio din Satu Mare. Mi-haela Faur şi Dora Kovacs suntprincipalele favorite la omedalie preţioasă, mai ales că lafinalele u 23 au cucerit medali-ile de argint. antrenorii Mihalyterely şi Doina Czerlau sedeplasează cu Mercedes Czerlau(57 kg ), albert troba (66 kg ),Florin Faur (90 kg ), MihaelaFaur (78 kg ) și Dora Kovacs(70 kg ). Primii doi vor intra pesaltea azi, iar următorii trei,duminică.

Comisia de acţiune împotrivaviolenţei în sportFair-play please!Comisia Judeţeană de acţiuneÎmpotriva Violenţei în SportSatu Mare, organism fără per-sonalitate juridică coordonat desubprefectul judeţului, doreştereluarea campaniei de prevenirea violenţei în sport şi de pro-movare a fair – play –ului de-marate în anul 2014, având caprincipal scop reducereanumărului de incidente vio-lente la unele competiţiisportive, în special la meciurilede fotbal din cadrul ligilorjudeţene de fotbal.

Fiind gazda unor eveni-mente importante si de succes inultimele sezoane, transilvaniaClay Shooting deschide seria com-petitiilor din acest an cu EtaPa 1a Concursului National de talere.

Proba sporting va avealoc la acest sfârşit de săptămână înpoligonul din Viile Satu Mare.antrenamentele au avut loc ieri iarcompetiţia va debuta practice sâm-bătă dimineaţa.

In cadrul competitiei vorfi premiate toate categoriile puse

in joc:- Campionatul National- Categoria Open- Categoria Feminin- Categoria Juniori- Categoria Veterani.

Iată calendarul competi-ţiilor din anul 2015 de la Poligo-nul de tir din Viile Satu Mare:- în perioada 20-23 martie Etapa 1– Concurs de talere la categoriaSPORtINg (200 talere)- în perioada 12-14 iunie Etapa a3-a – Concurs de talere la catego-

ria SPORtINg (200 talere)- în perioada 26-28 iunie Etapa a4-a – Concurs de talere la catego-ria SPORtINg (200 talere).- în perioada 4-6 septembrie-grand Prix transilvania ClayShooting (200 talere)

În ultimele sezoane Poli-gonul din Viile Satu Mare a fostgazda unor evenimente internatio-nale de excepţie aici concurândcampionul mondial sau cel euro-pean la Clay Shooting.

Florin Mureşan

tIR Se deschide sezonul de vânătoare la …talere!

Vineri, la sala de sport a ŞcoliiVasile Lucaciu Satu Mare a avut locetapa judeţeană a Olimpiadei Naţionalea Sportului Şcolar la rugby tag, pentrucopii din gimnaziu. La competiţie s-auînscris echipele şcolilor Vasile Lucaciu,

bălceascu-Petofi, Octavian goga, gri-gore Moisil, C.N. Ioan Slavici, din bel-tiug, ardud şi apa.

În urma disputării partidelor,rugby-ştii de la Şcoala grigore Moisil aterminat pe primul loc şi au câştigat

dreptul de a reprezenta judeţul la etapazonală de la Şuncuiuş, judeţul bihor, careva avea loc pe 28 martie. Clasamentul afost completat de Şcoala bălcescu-Petofişi C.N. Ioan Slavici.

Daniel C.

Rugby tagŞcoala Moisil a câştigat etapa judeţeană a Olimpiadei Şcolare

Page 12: 21032015

SOCIETĂŢI

l Agentia de Intretinere si Servicii Energetice(A.I.S.E.) Satu Mare scoate la vanzare prin Licitatiepublica deschisa cu strigare:-autoutilitara Dacia 1307d(4 buc, pret pornireintre 2100-2600lei +TVA)-autoturism Daewoo Cielo (1 buc, pret pornire2000 lei+TVA)Licitatia va avea loc incepand cu data de23.03.2015 in fiecare zi de luni ora 11.00 pana laepuizarea stocului disponibil. Relatii suplimentarese pot obtinem la sediul Agentiei din Satu Mare,str.Magnoliei 37/A sau la telefon 0372610352l Lichidatorul judiciar al SC DrymentmyrSRL, vinde la licitatie publica sau negociere directaurmatoarele bunuri: autotutilitara VolkswagenTransporter, an fabr. 1993, cap.cil. 2371 cmc, masamax autorizata 2500 kg, motorina – 6.303 lei; au-totutilitara Volkswagen Transporter, an fabr. 1992,cap.cil. 2371 cmc, masa max autorizata 2500 kg,motorina – 4.202,50 lei; autoturism BMW 320d,an fabr. 2000, cap.cil. 1951 cmc, motorina, defec-tiuni la sistemul de franare – 7.530 lei.Sedintele de vanzare a acestor bunuri vor avea locla data de 26.03.2015 si 02.04.2015, ora 11:00, lasediul lichidatorului din Satu Mare, str. Horea, nr.8, sc. A, ap. 7, jud. Satu Mare. Informatii:0746.999.771 sau 0361.428.128.l CONVOCATORAdministratorul unic al SOCIETĂŢII SATURNSA, cu sediul in Satu Mare, str. Careiului, nr. 1-3,jud. Satu Mare, CUI RO639412, nr. de ordine inRegistrul Comertului J30/20/1991, convoacaAdunarea Generala Ordinara şi Extraordinara aActionarilor pentru data de 24.04.2015, ora 11:00respectiv ora 13:00, sau 27.04.2015, în cazul neîn-trunirii cvorumului de prezenţă la prima convo-care, la sediul societatii, pentru toţi acţionariiinscrisi in Registrul Actionarilor societatii la datade 14.04.2015, considerata ca data de referinta, cuurmătoarea ordine de zi:AGOA1. Aprobarea situaţiilor financiare aferente anului2014, pe baza rapoartelor Administratorului unicşi Comisiei de cenzori.2. Aprobarea descărcării de gestiune a Administra-torului unic pentru exerciţiul financiar 2014.3. Analiza şi aprobarea bugetului de venituri şicheltuieli şi a programului de activitate pentru anul2015.4. Aprobarea raportului anual întocmit conformRegulamentului CNVM nr. 1/2006, aferent exer-ciţiului financiar 2014.5. Revocarea actualei comisii de cenzori şi a cenzo-rului supleant.6. Alegerea unei noi comisii de cenzori şi a cenzo-rului supleant.7. Fixarea remuneraţiei şi duratei mandatului noi-lor cenzori.8. Mandatarea persoanei care să negocieze şi săsemneze contractele de mandat cu noii cenzori, înnumele şi pe seama societăţii. 9. Mandatarea unei persoane care să semneze ho-tărârea AGOA, în numele şi pe seama acţionarilor,şi a unei persoane care să întreprindă, la ORC SatuMare, demersurile de înregistrare a hotărârii în re-gistrul comerţului şi de publicare în MonitorulOficial al României, în numele şi pe seama socie-tăţii.10. Stabilirea datei de 15.05.2015 ca dată de înre-gistrare, astfel că ex date este data de 14.05.2015.AGEA1. Mandatarea Administratorului unic, ec. Dumi-trescu Gheorghe, pentru a angaja, prin semnaturapersonala prelungirea contractului de credit nr.524/20.12.2002, in suma de 350.000 eur, si a con-tractului nr. 168/16.10.2012, in suma de115.422,50 lei si a tuturor documentelor necesareacestei prelungiri, fara modificarea structurii garan-tiilor.2. Mandatarea Administratorului unic, ec. Dumi-trescu Gheorghe, cu girarea, pentru SocietateaCastrum Corporation S.R.L., a unor linii de creditnecesare pentru buna desfasurare a activitatii aces-teia, cu bunuri imobiliare proprietatea SOCIETĂ-ŢII SATURN S.A., pana la concurenta sumei de10.000.000 lei.3. Mandatarea unei persoane care să semneze ho-tărârea AGEA, în numele şi pe seama acţionarilor,

şi a unei persoane care să întreprindă, la ORC SatuMare, demersurile de înregistrare a hotărârii în re-gistrul comerţului şi de publicare în MonitorulOficial al României, în numele şi pe seama socie-tăţii.4. Stabilirea datei de 15.05.2015 ca dată de înregis-trare, astfel că ex date este data de 14.05.2015.Acţionarii reprezentând, individual sau împreună,cel puţin 5% din capitalul social au dreptul în ter-men de 15 zile de la publicarea convocatorului săintroducă puncte pe ordinea de zi şi să prezinteproiectele de hotărâre pentru punctele incluse saupropuse a fi incluse pe ordinea de zi. Acţionarii îşipot exercita aceste drepturi numai în scris, docu-mentele fiind transmise prin servicii decurierat/prin mijloace electronice. Fiecare acţionar are dreptul să adreseze societăţiiîntrebări privind punctele de pe ordinea de zi aadunării până la data de 21.04.2015 inclusiv.Documentele referitoare la problemele incluse peordinea de zi, inclusiv buletinele pentru votul princorespondenţă, procurile speciale, proiectele de ho-tărâri pot fi consultate şi procurate de la sediul so-cietăţii sau de pe site-ul începând cu dataconvocării. Acţionarii se vor putea prezenta personal la aduna-rea generală, îşi vor putea numi un reprezentant sauvor putea vota prin corespondenţă, şi îşi vor dovedicalitatea în condiţiile şi cu documentele prevăzutede Dispunerea de măsuri CNVM nr. 26/2012,precum si in conformitate cu RegulamentulCNVM nr. 6/2009. Reprezentarea acţionarilor se poate face şi prin altepersoane decât acţionarii, pe bază de procuri spe-ciale sau generale, care se vor depune în original lasediul societăţii până la data de 21.04.2015 inclusiv.În acelaşi termen buletinele de vot prin corespon-denţă completate şi semnate de acţionar se vor de-pune la sediul societăţii personal sau prin poştărecomandat cu confirmare de primire pe care să fietrecută adresa expeditorului (acţionarului). Administrator unicec. DUMITRESCU GHEORGHE

ANUNŢURI DE MEDIU

l Primăria Orasului Ardud, în calitate de titular,anunţă publicul interesat asupra disponibilizăriiProiectului de plan şi a raportului de mediu, con-form HG nr. 1076/2006 privind stabilirea proce-durii de realizare a evaluării de mediu pentruplanuri şi programe, art. 21 şi art. 30, pentru Planulurbanistic general – PUG al orasului Ardud dinjudetul Satu Mare. Documentaţiile pot fi consul-tate la Primaria Orasului Ardud, str. Noua, nr. 1între orele 8.00 – 15.00, pe pagina web al OrasuluiArdud: www.orasardud.ro şi pe pagina web aAgenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare:http//apmsm.anpm.ro.Publicul interesat poatetransmite în scris, comentarii şi sugestii, până ladata de 05.05.2015 la sediul titularului Ardud, str.Noua, nr.1, cod poştal 407020, fax. 0261-771.016,email: [email protected] şi la sediulAgenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare, str.Mircea cel Bătrân nr. 8/B, cod poştal 440012, fax.0261-733.500, email: [email protected].

OFERTE DE SERVICIU

l Caut coafeza, frizer, manichiurista pentrusalon. 0744126848l Agentie de Pariuri Sportive Angajeaza perso-nal Negresti Oas.Tel : 0731.380.104

CERERI DE SERVICIU

l Barbat 54 ani sofer categ.B,C,E caut de lucrusi accept orice oferta daca este posibil cu cazare Tel: 0753.825.165 l Sofer experimentat, inclusiv in U.E., permisde conducere categoria B si in curs C, D, E, cautangajator. Telefon 0742193630l Ingrjesc batrani sau copil Tel : 0745.416.027 l Caut loc de munca! Urgent! Tel.0743.365.114 l Specialist în construcţii metalice caut loc demuncă. 0771-475448.l Tânăr, cu permis de conducere, caut loc demuncă. 0743-365114.

MATRIMONIALE

l Caut domn serios, in varsta de pana la 65 deani pentru prietenie. Tel 0757545413l Caut domn serios in varsta de pana la 60 deani. 0771316324l Barbat 54 de ani,caut partenera de viata0753.825.165 l Doamna de 72 de ani fara copii caut partenerde viata.Tel :0262.295.279 l Băiat, 1,78, 85 kg, caut domnişoară fără obli-gaţii până la 43 ani, pentru prietenie, căsătorie.0747-832325.

TRANSPORT PERSOANE ŞI MARFĂ

l Duc-aduc persoane pe ruta Romania-Ger-mania-Romania, la fiecare sfarsit de saptamana.Telefon: 0760769299, 004915166356940l Transport marfă-mutări ieftin. Telefon0745969327.l Transport balast, nisip, diverse, 3,5 tone. Te-lefon 0753-660219, 0763-758923.l Transport marfă 3 mc, următoarele: balastru,pietriş, moloz, pământ pentru grădină şi gazon,lemne pentru foc, mutări mobilier, orice, la cerereaclientului. Seriozitate şi punctualitate maximă.0749-656172, 0734-625231.l Transport mobilă, marfă, mutări. 0755-699856.l Duc-aduc persoane în Germania. Telefon:0723488400. l Transport persoane Germania, Spania, Lis-abona. Tel. 0746-323795.l Transport persoane cu autoturism, intern şiextern, la cele mai bune preţuri. Telefon (non-stop): 0745-312034.l Transport persoane Austria şi Germania ladestinaţie. Execut tractări în şi din străinătate. Tel.0740-613338.l Transport convenabil marfă, până în 1,5 t, înSatu Mare şi judeţele învecinate. Tel. 0743-450946.

PRESTĂRI SERVICII

l Fac masaj si menaj la familie mai in varsta.tel.0745416027, 0743989352l Forez puturi de apa la preturi negociabile, inorice tip de teren. Informatii telefon.0753924223l Filmez , fotografiez: nunti, botezuri, majoratela pret corect. Bonusuri masina de facut bule desapun, fotografii magnetice. Tel: 0743.612.415 l Reparaţii calculatoare, laptopuri, instalareWindows XP, 7,8, setare reţea Wi-Fi, curăţire uni-tate, instalare programe office etc. La nevoie-de-plasare la domiciliu. Telefon 0740-774201.

Gazeta de Nord-Vest Mica publicitate 12/ Sâmbătă, 21 martie 2015

Amadeus SRL comercializeaza prin mag-azinul situat pe strada Ady Endre, nr.24,materiale pentru instalatii termice, elec-trice si feronerie la preturi de producator.Telefon 0361417274

Transport marfă 5 tone şi mutări. Telefon0746-140664.

Lansez porumbei albi la nunţi sau alte eveni-mente. Telefon 0742-784765, 0723-969946.

Instructor auto, autorizat, categ. B. 0746-604824.

Proiectare arhitectura, intocmire documentepentru obtinere avize, acorduri, autorizatii,modelare 3D si design interior. 0748789890

Societatea profesională de insolvenţă INSOLV EXPERT SPRLcu sediul în Satu Mare, str. Ham Janos, nr. 17, ap. 10, înscrisă în registrul societăţilor pro-

fesionale al UNPIR sub nr. 0109/31.12.2006, cu CIF RO 21034359, în calitate de lichi-dator judiciar, numită de Tribunalul Satu Mare, anunţă vânzarea la licitaţie publică sau lanegociere directă a următoarelor bunuri aflate în patrimoniul următoarelor societăţi co-

merciale debitoare:

Fabrica germana de productie tricotaje prezenta in Satu Mare de peste 15 ani

Angajeaza pentru departamentul de mostreMuncitori faza triplock cu experienta

Salarizare exceptionala + prime lunare + tichete de masa de doua ori pe luna.

Transportul este asigurat de catre firma.Relatii la tel: 0261839988 sau 0732136621, sau la sediu pe str. Careiului nr. 164C.V. sau scrisoare de intentie la fax. 0261839989 sau [email protected]

S.C. FLUID GROUPHAGEN S.R.L.

cu sediul în Carei, str. Agoston,nr. 68/A, jud. Satu Mare,

angajează instalatori apă-canal pe durată determinată.Deţinerea permisului de conducere categoria B prezintă avantaj la an-

gajare. Oferim pachet salarial atractiv.

Pentru relaţii suplimentare puteţi suna la 0261866909.CV-urile se depun la sediul societăţii sau prin e-mail la adresa: [email protected], până la data de 01.04.2015.

Angajam confectioneri sicalcatori cu experienta.Telefon: 0744653076.

Angajez fata/baiat la spalatorie auto.Tel:0746.817.662

SC Manherz SRL Satu Mare -

turnatorie de aluminiu angajeaza inginer

metalurg. Relatii la tel 0740.553.600 sau

la sediu pe str.Soimoseninr.32. CV-urile se trimit la

adresa de e-mail:[email protected]

l Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul anunţăpublicul interesat asupra depunerii solicitării deemitere a acordului de mediu pentru proiectul:Demolare Biserică Mănăstire Scărişoara Nouă înnr. 268, localitatea Săcrişoara Nouă, judeţul SatuMare. Informaţiile privind proiectul propus pot ficonsultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Me-diului Satu Mare, strada Mircea cel Bătrân, nr. 8/B,în zilele de luni-joi, între orele 08.00-16.30, vineriîntre orele 08.00 - 14.00 şi la sediul titularului. Ob-servaţiile publicului se primesc zilnic la sediulAgenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare.

Page 13: 21032015

Gazeta de Nord-VestMica publicitate13/ Sâmbătă, 21 martie 2015

Hale si Cladiri

Hala parter(SC Ergolemn SA), suprafata395 mp. toate utilităţile (apa, gaz, canalizareenergie electrică, etc.), si teren aferent 15605mp la pretul de 300.000 euro.Constructii (SC Niva Impex SRL) hale deproductie , ateliere , depozite , sopron , etc) cu suprafata construita totala de 2.563mp si teren aferent pe Str. Careiului nr 160la pretul de 125.000 euroConstructii ( hale de productie , ateliere ,depozite , sopron , etc) cu suprafata totalaconstruita de 1.652 mp si teren aferent in lo-calitatea Ambud, PaulestiCentru de zi Sc Andandino Land Srl insuprafata de 628,24 mp si teren aferent1.348 mp la pretul de 142.764 euroImobil de natura spatiu administrative,garaj si teren aferent situat in Carei CF105588 ,105590, 105589, 102657 strCaplenilor nr 22 jud SM, proprietatea soci-etatii DOMINIUM SRL, la pretul de320.000 lei +TVA

Case si Apartamente

Apartament cu 3 camere SC DomarisCom SRL in suprafata de 57,24 mp utiliin asociatie, localitatea Satu Mare, stradaBaritiu nr. 127/B la pretul de 147.490 leiCasa de locuit str. Iuliu Maniu nr 22 cusuprafata utila de 100 mp prêt 55.000 euroApartament cu 3 camere SC Nettuno SRLin suprafata de 75 mp utili in Satu Marestrada Cuza Voda nr.4 ap. 7 la pretul de169.170 leiApartament cu 2 camere SC Lord LandSRL in suprafata de 51 mp utili in asociatiein Satu Mare, strada Dreptatii, nr. 8 la pretulde vanzare 140.000 lei

Terenuri

Teren arabil intravilan 5.500 mp SatuMare zona Poligonului, utilitati aproximativla 200 m, la pretul de 71.500 euroTeren construibil in suprafata de 7700 mpin localitatea Tureni, utilitati apa, current,gaz 100 m, vis-a-vis de Motel Paradis, in ve-cinatate de centrul logistic AQUILA, jude-tul Cluj la pretul de 184.950 euroTeren intravilan in suprafata de 11.155mp in localitatea Satu Mare, pe Drumul Ca-reiului in imediata apropiere de ComplexPhiladelphia la pretul de 234.260 euroTeren extravilan zona Balta Blonda insuprafata de 10.600 mp la pretul de 4.460euro

SC HOUSE CONSTRUCTII MONTAJSRLDiverse bunuri mobile si birotica

SC NIVA IMPEX S.R.LUtilaje diverse din industria lemnului

SC CT CABLE SRL1 Calculatoare2 Imprimante3 Masini Stoko4 Panouri Giastra5 Miniaplicatori6 Adromeda

SC AUTO DIRECT SRLDiverse piese auto – 22.967,08 lei

SC ECOSOIL SOE SRLBunuri mobile

SC CARIS CREATIVO SRLBunuri mobile

SC D&C MULTISERVICE SRLDiverse bunuri mobile

SC D&C FOOD INGREDIENTS SRLDiverse bunuri mobile

SC NOUA SPERANTA SRLDiverse bunuri mobile

SC VANOLUX IMPEX SRLAutoutilitara Dacie FurgonDiverse bunuri mobile si stocuri

SC DUMICOV SRLDiverse bunuri mobile

SC BIANCA TRANS SRL1 AUTOTRACTOR IVECO MAGIRUSSM 14 DIU 38.700 lei2 SEMIREMORCA MARCA KOGELSM 04 WNE 8.000 lei3 SEMIREMORCA OVA SM 16 DIU36.700 lei4 SEMIREMORCA SCHMITZ SM 15

DIU 18.800 lei5 AUTOTRACTOR IVECO 190-30 SM19 DIU 20.900 lei

SC MIRSUN SRLDiferite utilaje de croitorie uzateStoc vechi de imbracaminte

SC NORBERTTO COLECTION SRLStoc vechi de imbracaminte

SC LUCMAR SRLDiverse bunuri din industria panificatiei

SC TEBO AUTO SRLStand reglat directie 2.761,00Diferite piese, stoc 7.468,35

SC SZALKA TUZEP SRLDiverse bunuri mobile

SC NETTUNO SRLDiverse masini de cusut

SC MEDIA SAT SRL

Laptop 247.10 leiCalculator 248.00 leiCalculator 183.60 leiCalculator 211.20 leiCalculator 283.30 leiUps 720.20 leiCalculator 433.90 leiCalculator 315.80 leiCalculator 276.90 leiLaptop 284.10 leiCalculator 269.30 leiMixer 80.00 leiCalculator 206.00 leiMobilier 458.00 leiChevrolet aveo 5,816.30 leiOpel astra 7,098.00 lei

SC EUROPOWER M&M SRLFord Transit an 1996 defect pret 4000leiFord Transit an 1991 defect pret 3100leiDiverse bunuri mobile

Licitaţia va avea loc la sediul ales al lichida-torului judiciar din str. Constantin Brân-coveanu, nr. 3/A, judeţul Satu Mare, in datade 13.03.2015 SC ERGOLEMN S.A08:00, SC FOX COM SRL 08:30, SCNETTUNO SRL 09:00 am,SC DOMI-NIUM SRL 09.00 am, SC LORD LANDSRL 09.30 am, S.C. AGROMEC PĂU-LEŞTI S.A 10:00 a.m., SC NIVA IMPEXS.R.L 10:30 a.m., , SC MIDICONS SRL11:30 pm, SC DOMARIS COM SRL12:00 p.m , SC ANDANDINO LANDSRL ora 12:30, SC TECHNOTRADESRL 13:00 pm, SC SIMACO VEST DIS-TRIBUTIE SRL 15:00,

Subscrisa EURO INSOLV SPRL în calitatede lichidator judiciar scoate la vanzare prinlicitatie publica bunurile debitoarei SCPANNATEK SRL in data de 13.03.2015ora 11:00 lista bunurilor mobile si im-obile se gaseste pe site-ul www.euro-in-solv.ro la sectiunea Licitatii si vanzaribunuri

Valorile bunurilor mai sus exprimate nuconţin TVA

Pentru informaţii suplimentarecei interesaţi se pot adresa lichidatorului ju-diciar la sediul ales al acestuia din str. Con-stantin Brancoveanu, nr. 3/A, judeţul SatuMare, sau la nr. de telefon 0744601144,0361 809 462; 0261 770 161, 0744162033sau email [email protected]

Subscrisa EURO INSOLVSPRL în calitate de lichidator judiciar scoatela vanzare prin licitatie publica bunurile de-bitoarei: Autotractor marca Volvo 3 bucati,prêt de pornire 12.900 euro, SemiremorcaKrone 1 bucata prêt de pornire 4.900 euro,, licitatia se va organiza in data de13.03.2015 la ora 9:00 am, si va avea loc inlocalitatea Dorolt nr. 233/E, jud. Satu Mare

De vanzare! Apartament situatin Cart Solidaritatii(langa Biserica de la in-trare in cartier), aleea Mircesti, 3 camere, de-comandat, finisat, suprafata utila 80 mp,et.4, blocul are acoperis tip casa, parcare. Telinf. 0740.235.728

Parcele de vanzare in suprafata de 600 mp,in zona Lucian Blaga nr 249. Pret infor-mativ 800 - 1000 euro/ar negociabil. Tel0744162033

EURO INSOLV S.P.R.L. scoate la vanzare, prin procedura insolventei, bunurile

falitelor: case, apartamente, terenuri, diverse:Informatii suplimentare la tel. 0744601144 sau 0744162033

l Reparaţii, actualizări GPS, telefoane, tabletecu hărţile 2014, full Europa, compatibil cu toateaparatele cu harta pentru maşină mică, camion.Telefon 0740-774201.l Filmez, fotografiez: nunţi, botezuri la preţcorect. Bonus: maşină de făcut bule de săpun, fo-tografii magnetice. Telefon 0743-612415.l Retapiţez canapele. 0749-596016.l Meditez engleză. 0742-510442.l Dau ore de matematică. Telefon 0735-218476.l Reparaţii calculatoare, instalare Windows,devirusare. Telefon 0743-365114.l Repar maşini de spălat la domiciliul clientu-lui. Ofer garanţie. Telefon 0755433810.l Forăm fântâni. Telefon: 0744828160.l Sobe teracotă montat, reparat. Telefon: 0740-458421.l Şcoală de şoferi categ. B, condiţii avantajoase.Telefon 0734-775734.l Executăm şi reparăm cazane de făcut pălincăla comanda clientului, de orice dimensiuni de la1,5 litri până la 1000 litri chiar şi la domiciliulclientului. Telefon 0756829082.l Execut lucrări de parchetat, parchet clasic +parchet laminat cu maşină aspirator. Telefon0744-935068.l Filmări, fotografii, albume foto personalizatepentru nunţi, botezuri şi alte evenimente speciale.Editare video, montaj video, transpunere caseteVHS, miniDV, Hi8 pe DVD. Experienţă mare îndomeniu la cele mai mici preţuri!!! Telefon 0745-210755.l Instructor auto, categoriile A, B, C, D. Pro-fesionalism, preţ avantajos. Maşini ultimul tip.Telefoane 0744-238243, 0361-421142, 0744-590033, 0753-105949.l Execut lucrări de reparaţii electrice şi electro-casnice. Telefon 0748-311795.l Executăm porţi, garduri, balustrade, coper-tine din fier şi din inox. Telefon 0745/165223.l Depanez ieftin calculatoare la domiciliulclientului. 0742-993505.l Executăm toată gama de lucrări în instalaţiisanitare şi gaze naturale la preţuri avantajoase. Pro-iecte, montări şi service microcentrale, apă, cana-lizare. Autorizaţii ISCIR + ARGN. Telefon0757-327765, 0721-290955, 0770-914478.l Executăm finisări interioare, de la A - Z. Te-lefon 0747-930721.l Executăm izolaţii polistiren case-blocuri. Tele-fon 0740-284161.

TERENURI

l Vand 5 parcele teren intravilan 7-8 ari pe Ca-prioareai. 0745.330.184l Vand teren 30 arii+80 arii, front 42 m cuanexe, aproape de Satu Mare. Pret negociabil. Tel0755401594, 0770912484l Vand teren intravilan (1.14 ha) cu documen-tatie si autorizatie de constructie, mediu, pom-pieri, pentru o fabrica de procesare a legumelor sifructelor. Tel 0745855032l Vand parcele de teren 3 sau 6 ari intravilan inSatu Mare 15/20 ; 30/20 profunzime;zona Dara-Diana,1200 euro/ar neg.Tel 0742.763.592 l Vand parcela - ari-zona Auchan-Hotel Dana.Tel 0745039506 l Vand teren 1,7 ha la 1,6 km de oras deschidere180 m.Tel 0755.785.175 l Vand urgent 72 arii, teren constructii, semi-central(parcelabil) in Carei, 650 eur/aria( si inrate). Tel 0744187152l Vand teren intravilan pe drumul Careiului1,2 hectare Tel : 0721.584.558 l Vand gradina 250+100 m.p. pe strada Vic-toriei nr.21/B Satu Mare. Ingradita, are apa-cana-lizare, curent electric, foisor, wc, magazie pentruunelte si parcare betonata. 0725915007l Vand 7 Ari teren cu cabana din lemn, gratar, gril impresmuit cu gard din sarma pe str. Amatu-lui dupa targul auto. Tel. inf. 0745789043.l Vand parcele de teren 3 sau 6 ari intravilan,zona Dana-Diana 1200 euro /ar 0742.763.592 l Vand 10 ari de teren in Lazuri, cu o casa micade vacanta. Terenul are 25m front. Pret 18.000euro negociabil. 0740788506l Vand teren intravilan, str. Dara, 24 ari, parce-labil. 0740858313l Vind teren intravilan in Moftinu mic, supra-fata de 1.100 mp, la 250 m de la drumul principal,5.500 euro, negociabil. Telefon: 0788510733l Vand gradina in Bercu Rosu, extravilan 10 aricu cabana, fantana, pomi fructiferi, pret 5100 euronegociabil. Tel 0741120883 l Vand loc casa Halmeu, 28 arii, pretul 28.000euro. Telefon 069917611731l Vand teren in comuna Lazuri cu o casa micade 2 camere, teren intravilan 10 ari, pret 16000euro. tel 0740788506l Vand gradina 6,5 ari, cu acces de pe stradaVictoriei, pret 8.000 de euro, tel 0361.420.692l Vand parcele de teren 3 sau 6 ari intravilan inzona Dara-Diana 1200 euro/ar. Tel:0742.763.592 l Vând 12 ari intravilan în zona industrială, 68ari pe str. Careiului. Telefon 0752-032125.l Vând 6,3 ari grădină, str. Victoriei - colţ Pes-carilor - 7.000 euro. Telefon 0361-420692.l Vând teren 1,8 ha, spate Armonia, 300euro/ar, parcelabil, 52 m front; 50 ari prima par-celă după case, 300 euro/ar, parcelat, pe LucianBlaga; 4,7 ha Păuleşti, parcelabil, 100 m curent,400 m gaz, la 200 euro/ar. Telefon 0749-042446.

l Vând 1,12 ha teren intravilan cu documen-taţie pe măsura 121. Telefon 0745-855032.l Vând loc de casă 630 mp, front 25 m, str.Odoreului, cu utilităţi. Telefon 0744-252824.

GARSONIERE

l Vand garsoniera tip apartament M 14,blocde caramida cu mobila de bucatarie,baiemarita.Pret 13.000 euro.Tel : 0753.674.387 l Vand Garsoniera pe strada arinului. 7000euro negociabil. 0741458203l Vând garsonieră Micro 15, etaj I, termopane,20 mp, preţ - 11.000 euro. Telefon 0747-907020.l Vand sau schimb cu garsoniera confort sporit,casuta alcatuita din camera bucatarie baie (apa, cu-rent) situata langa strand. Tel: 0770.467.713

l Vand apartament 2 camere Micro 17, aranjat,gol, imediat ocupabil, Belsugului, et.4, cu acoperis.Tel 0740.634.814l Vând apartament 2 camere, Micro 15 str.Oituz, preţ 19.500 euro.Tel. 0720.031.047 l Vand apartament 2 camere, semidecomandatzona piata Somes. 0742269190l Vând apartament 2 camere în 14 Mai, et.4,acoperis, pus la punct.Pret 18.000 euro. tel0741601130l Vând apartament 2 camere micro 15, et.2, se-midecomandat, suprafata 50MP, pret 18.000euro. tel 0741601130l Vand apartament 2 camere, central, 25.000euro. Tel 0745325900l Vand apartament 2 camere, Micro 14, langaProfi, semidecomandat, parter, balcon inchis si cupivnita, garaj cu sau fara in apropiere. Pret 25.000euro negociabil 0740788506 l Vand apartament in Micro 15, pe str.Ozana,et.II, cu 2 camere, semidecomandat, nu este reno-vat. Pret 23.000 euro negociabil. Tel 0740788506l Vand apartament 2 camere, Micro 14, str.Muresului suprafata 35 mp, bloc din caramida,pret 13500 euro. Tel: 0741.601.130 l Vând apartament 2 camere, Solidarităţii(beton), 48 mp, etaj III, 18.000 euro. 0788-728472.l Vând apartament Solidarităţii, 25.000 euro.Telefon 0743-088003.l Vând apartament 2 camere cărămidă, etaj I,geamuri termopan, finisat. 0747-701091.l Vând apartament 2 camere semicentral, etajIII din IV, balcon, hol, baie. Preţ - 29.000 euro.Urgent! Telefon 0747-907020.l Vând apartament cu 2 camere, etaj II, înM15. Telefon 0740-788506.l Vând apartament pe str. Horea, 2 camere,baie, bucătărie, hol, cămară, în suprafaţă de 55 mp,et.4. Informaţii la telefon 0748604766.l Vând urgent apartament 2 camere semide-comandat, din cărămidă, zona Piaţa Someş. Preţ -avantajos. 0742-269190.l Vând apartament 2 camere, renovat, cu ter-mopane, microcentrală, faianţat, gresiat, etaj III,la preţul de 19.000 euro. str. Aleea Humuleşti,nr.2, telefon 0743-632354.l Vând apartament 2 camere în 14 Mai sauschimb cu garsonieră. 0747-225541.l Vând apartament 2 camere, Micro 15, et. 2,mobilat (nemobilat), cu microcentrală, la 5 mi-nute de P-ţa Someş şi Spitalul judeţean, accept şiProgramul “Prima Casă”, fără intermediari. Infor-maţii telefon 0757-349690, toată ziua.

APARTAMENTE 3 CAMERE

l Vand apartament 3 camere, et.4, micro 15,renovat recent, 27.000 euro. Tel 0747519133l Vand apartament 3 camere pe Drumul Ca-reiului, Bl12, et.3, caramida, 2 balcoane mari, beci,parcare, gol, imediat ocupabil. Tel.0361805409,0748922050l Vand apartament 3 camere langa scoala si gra-dinita, reabilitat termic, imbunatatiri, b-dul Mun-cii, Micro 16, 0758623443l Vand apartament 3 camere, etaj 10, Mal StangSomes, bLT3, ap.41. Telefon 0742630314l Vand apartament 3 camere in micro 17 etaj4 Tel :0744.646.152 l Vand apartament de 100 mp in casa,3 camere+buc, 2 bai plus 2 camere demisol, gradina 2 arijumătate zona Strandului 65.000 euro. Tel.0742.763.592l Vand apartament cu 3 camere langascoala+gradinita micro 16, izolat termic, acceptprima casa. Tel 0758623443l Vând apartament 3 camere pe drumul Ca-reiului Bl 12 et.3 din cărămidă,2 balcoanemari,beci nefinisat.Tel : 0361.805.409 sau0748.922.050 l Vând apartament 3 camere situat pe DrumulCareiului nr. 34 şi garsonieră. Telefon: 0740-477865 şi 0749-689895.l Vand ap.3 camere din caramida si garaj,pealeea Gladiolei nr.1,et 2,cart.14 Mai.Pret:28000Euro.Tel: 0770.191.459,0721.475.767l Vand apartament de 100 mp in casa 3 camere+ bucatarie + 2 camere demisol, garaj, gradina 2ari jumatate, zona Strandului 70.000 euro neg.Tel:0742.763.592l Vând apartament 3 camere etaj 2, Micro17+garaj. Tel.0770314263, 0753763139

APARTAMENTE 4 CAMERE

l Vand apartament 4 camere, etaj 3, Carpati 2,garaj mare sub bloc, pret 49500 euro.Tel.0746149882, 0741139360l Vand apartament 4 camere,Lalelei et.6(din8) partial mobilat,termopane,centrala proprie,usaantiefractie la 41.000 euro.Tel:0722.577.858 l Vand apartament cu 4 camere pe calea Traian,nr.2, etaj!. Telefon 0752757412l Schimb apartament cu 4 camere in Timisoarain zona centrala 100mp, cu apartament sau casain Satu Mare. Accept Variante. 0722415202 l Vând apartament cu 4 camere în Micro 17.Informaţii la telefon: 0751149372l Vând apartament 4 camere, 2 băi. Accept in-termediari, 32.000 euro, 0752-648285.l Vând sau schimb apartament 4 camere în casătip asociaţie pe strada Odoreului, cu apartamentcu 2-3 camere. Tel. 0721-352585.

VÂNZĂRI CASE

l Vand casa duplex moderna cu toate utilitatile,gradina, garaj, bucatarie vara in 14 mai.0722612033l Vand casa tip villa situata intro zonalinistita,constructie noua,teren,gradina,helesteupesti etc.sau schimb cu spatiu comercial.Valoareade schimb 115.000 euro Inf.0744.650.929 l Casa de vanzare, urgent 3.26 ari central, bunăsi pentru constructie. 0745.416.027 l De vanzare casa, 3.27 ari, cost 60.000 euro,negociabil. Tel 0745416027, 0743989352l Vand case 2 camere curte comuna prêt nego-ciabil.Tel : 0745.893.224 l Vand 7 Ari teren cu cabana din lemn peAmatului, acces auto. Tel. 0745789043l Vand casa in rosu, 200mp, zona Billa, telefon0740858313l Vindem 2 case pe un teren de 1612 mp pestr. Fabricii.Tel : 0743.424.471 sau 0748.108.881 l Vand 2 case str. Zorilor, nr 10 A, 4 camere, 3bucatarii, 3 bai, 3 terase, 2 beciuri si 8 arii de grad-ina, pret 93.000 euro negociabil negociabil sau ju-matate din proprietate 41.500 euro negociabil. Tel0741120883l Proprietar vand casa cu etaj Odoreu,4 cameredecomandate,bucatarie,baie utilate,curte si gra-dina cu vie si pomi fructiferi .RelatiiTel:0743.105071l Vând casă 3 camere, bucătărie, baie; construc-ţie nouă în curte: cameră, baie, bucătărie, neter-minate, garaj, curte, 3,5 ari teren. 0752-685514,0770-542551.l Vând casă de vacanţă cu 10 ari teren extravi-lan, aşezat la capătul străzii Odobescu. Utilităţi la200 m. Telefon 0741-346895.

IMOBILIARE CAREI

l Vand apartament 2 camere, etajul IV, luxos.Telefon: 0745263453l Inchiriez birou cu toate dotarile in Carei.Telefon: 0746335117, 0748823825l Vand in Carei apartament 2 camere, etajul I.Telefon: 0745289081l Vand apartament 37 mp, 2 camere, et IV, re-novat complet, mute dotari in Carei, 17.600 euro.Telefon: 0745263453l Inchiriez spatiu comercial de 35 mp apa+gaz+ baie in Carei. Telefon: 0746476885l Vand casa 2 camere, gaz introdus, 10 ari terenin Carei, 24.000 euro, neg. Telefon: 0746476885l Vand apartament 2 camere decomandate, 37mp, et. IV, renovat complet cu multe inbunatatiri,17.600 euro. Telefon: 0745263453.l Vand 4 ha teren intravilan in Carei DN20langa fabrica Fonix. Telefon:0740354348l Vând casă cu 2 camere şi teren 10 arii, Carei,la 24000 Euro. Telefon: 0746476885. l Dau în chirie 37 mp spaţiu comercial înCarei. Telefon: 0746476885.l Vând 24 ari teren intravilan în Foieni. Tele-fon: 0261874682.l Închiriez garaj lângă piaţa alimentară în Carei.Telefon: 0753708415.l Dau în chirie salon de cosmetică-coafură cutoate dotările în Carei, zonă circulată. Telefon:0746476885.l Vând casă bună pentru birou, activităţi co-merciale, cabinete medicale etc. în centrul vechi alCareiului. Telefon: 0744-131384.l Vând apartament în Carei, MV1, parter, 2camere, 2 băi, semidecomandat, confort 1, supra-faţă 60 mp. Preţ 30.000 euro. Tel. 0744-690795.l Vând casă cu 4 camere, bucătărie, baie, şură,garaj, bucătărie de vară, gaz, curent, apă, încălzirecentrală, 35 ari de teren, situată în Carei, pe str.Spicului nr. 7. Preţ 85.000 de euro, negociabil. In-formaţii la telefon 0745-890548, zilnic, între orele10-18.l Vând apartament cu 2 camere în Carei, zonăultracentrală, în Cartierul “Eliberării”, etajul III,nedecomandat - stare foarte bună. Dotări: un boi-ler, 2 convectoare, pivniţă. Relaţii la telefon: 0742-312968.

Vând parterul din casă cu 2 nivele cu grădină,cartierul Titulescu. Telefon 0752-217797 sau0740-463442.

Vând casă pe strada Retezatului nr. 30. Curtecomună. Preţ 29.000 euro sau schimb cu apar-tament. 0740-227618.

Vand urgent casa 100 mp locuibil, 536 mpcurte si gradina. 50.000 euronegociabil.0733729997

Vând casă cu etaj pe strada Botizului, cu gră-dină. Telefon 0747.614196.

Vând apartament 2 camere 54 mp + 2 balcoane,etaj 4, pe drumul Careiului 154/A, preţ negocia-bil - 16.000 euro. Informaţii, telefon 0754-504755.

Vând urgent apartament cu 2 camere, etaj II cubalcon, situat in Micro 15, str. Ozana. Pret 20.000euro. 0740788506.

Vand teren intravilant 20 de ari in ViileSatu Mare ingradit cu gard viu, cu drumde acces pietruit cu posibilitati de racor-dare apa si curent in zona linistita. Meritavazut la un pret foarte bun Inf. tel :0753.137.060

Page 14: 21032015

IMOBILIARE ALTE LOCALITĂţI

l Vand teren aproape de Satu Mare, pret nego-ciabil. Tel 0770912484, 0755401591l Vand casa tip vechi in sat Dobranr.312,aproximativ 9 ari total.tel 0748.657.306 l Vand teren intravilant in Vetis 4900mp pestrada Satmarel 300m stanga de la drumul Careiu-lui 14500 euro neg.Tel: 0751.750.481l Schimb casa mare+anexe gospodaresti incom.Beltiug, curte si ograda mare cu doua fronturila strada situata in zona targului, valoare de schimb21.000 euro cu apartament in Satu Mare. Tel.0744650929l Vand casa mare+anexe gospodaresti,com.Beltiug, curte si ograda mare cu doua fronturila strada, situata in zona targului.Pret 18.500 euronegociabil. Tel 0770.889.153l Vand loc de casa in Viile Satu Mare. Tel0753809700l Vand loc casa in Halmeu, 28 de arii cu 1000euro aria. 0742481793l Vand casa in Ungaria Csenger cu 3 camere,bucatarie,living,baie,spait,2 garaje toate utilitatiilein casa,anexe gospodaresti plus inca o cladire cu 3incaperi pentru atelier,15 ari teren.: 0740.317.642 l De vanzare casa in centrul comunei Apa cu 3camere,utilitati si 16 ari de teren Urgent pret15.000 euro negociabil. Tel: 0757.719.238 l Vind teren intravilan 1126 mp, in Moftinu-Mic, 50 metri de la DN Carei-Satu-Mare, pret ne-gociabil. Telefon: 0788510733l Vând/schimb casă superfinisată la ţară, 42 ariteren, izolată exterior, geamuri termopan, baie, bu-cătărie, hol, trei camere mari, 2 intrări, la casă, cuuşi termopan, centrală pe lemne, boiler gaz, boilercurent. 0754-489733.l Vând casă cu 42 ari teren în Mădăras. 0726-643769.l Vând casă în Eriu Sâncrai, str. Oşteze nr. 281şi 2 locuri de casă alăturate. 0742-464113.l Vând casă mică în Lazuri cu zece ari de teren.Telefon 0740788506l Vând casă + grădină, dependinţe în Satu Micnr. 154. Telefon 0742-524606, 0261-726181.l Vând 3 parcele 43 ari, 47 ari, 1,15 ha, la Me-dieş Vii. 0741-088733.

VÂNZĂRI AUTO

l Vand Renault Megan Cabrio 2004,benzinamotor 2L,Pret 3700 euro Tel :0742.763.592 l Vand autoutilitara Ford Tranzitbasculabila,din 1999 in stare foarte buna. Tel :0753.660.219 l Vand VW Touran 1,9 diesel euro 4.Recentadus in tara.0748.284.664.l Vand Mercedes A Classe 1,7 Diesel,FordFocus benzina 1,8 neimatriculate Tel0748.796.701 l Vand Land Rover Freelander, 4 x 4 , diesel,an 1999, recent adus in tara. Tel 0773.835.662

l Vand Vw Golf 4, an 2001, benzina, Euro 4,clima, recent adus in tara, carte service. Tel0773.835.662l Vand Ford Transit Connect, an 2004, Diesel,Utilitara, recent adusa in tara. Tel 0773.835.662l Vand Vw Polo, an 2001, benzina, euro4, 1400cmc, climatronic, carte service, recent adus in tara.Tel.0773.835.662l Vand Audi A 5 2010 sportack 89.000km,motor 2.0 TDI Tel: 0747.108.842 l Vand Opel Cadet, motor DIESEL, capacitate1600cmc, in buna stare de functionare, sau piesede schimb, pret 600 de euro. Informatii tele-fon.0745048241, 0752029511l Vand autoutilitara Iveco si Ford, neinmatri-culate, de 3-7 persoane, 3,5 tone, platou fix simobil, cu roti duble.Telefon: 0744897711l Vand Renault megan cabrio motor 2L benz-ina an fabricatie 2004 Pret 3900 euro Tel :0742.763.592 l Vand Iveco si Ford 3-7 persoane, 3,5 tonne,platou fix si rabatabil, roti duble. Telefon:0744897711l Vand Ford Galaxy diesel, recent adus în ţară,climatronic etc.Tel. 0744.792.284 l Vand VW Polo 1,4 MPI an 2001 climatro-nic, incălzire în scaune,euro 4 ,recent adus in tarăTel 0744.792.284l Vand Ford Fiesta 1,8 Diesel, autoutilitara, 2locuri, neinmatriculat din 1995, 550 euro. Tele-fon: 0744897711l Vand bascula si platforma fixa, IVECO siFORD, neinmatriculate, 3,5 tone, roti duble, 7-3locuri, din 2005 si 1999. Telefon: 0744897711l Vand bascula IVECO 7 locuri 2004, FordTransit 3 locuri, 1999, platforma fixa. 0744897711l Vand BMW seria 5 combi diesel din 2003motor 2000cm,taxa platita si nerecuperata 3700euro.Tel : 0740.317.642 l Vand Ford Tranzit basculabil in stare foartebuna de functionare. Tel: 0753.660.219 l Vand Opel Frontera, 4x4 an 1995, benzinaGPL, aer conditionat, inmatriculat, 0773835662l Vand Toyota Rav 4, an 1996 utilitara 4x4, re-cent adusa in tara. 0773835662l Vand VW Bora 1.6 benzina, an 2002, inma-triculata timbru de mediu achitat, 0773835662l Vand BMW 320 diesel an 2002, 150 cp,combi, negru, recent adus. 0773835662

PIESE DE MAŞINI

l Vând supapă EGR Mercedes Sprinter Wah-ler, Cod: 71071D OE 642140146.Produsul estenou şi poate fi folosit la Mercedes Sprinter, 3l, pro-ducţie 2010. Telefon: 0754.625858.

VÂNZĂRI DIVERSE

l Vand lemne, tevi, rafturi metal, boltari beton,pavele, rulota, bidoane plastic, furnir, cablu elec-tric, mobilier, cazi, curele tripezoidale. Telefon0770635609l Vand aragaz 4 ochiuri.Tel:0740.771.056 l Vand fan varsat.Tel : 0261.870.918 l Vand aparat foto Nikon D90, Nikon D60,camera video profesionala Panasonic AG-AC 8,Panasonic MDH1, lampi, acumulatori, blituri,obiectve. Tel.0755785175l Vand patut si carucior pentru copii.Tel0744.755.791l Vand X-Box 360. Tel.0743894567l Vand tigla veche. Tel 0745039506l Vand urgent mobila veche furnir nuc 3000lei neg; covor persan 200 lei; soba electrica cu cup-tor 200 lei si 2 buc tablou Gobler 50lei/buc.Tel0733.729.997 l Vand mobila pt camera de zi. Pret bun Tel :0752.933.951 l Vând tabletă nouă. 400 lei negociabil. 0742-987140.l Vand brichete lemn 0,40 lei/kg, Carei. Tele-fon. 0740605216l Vand convector cu horn.Tel. 0747.674.942 l Vand rumegus pentru afumatorie din esentatare pret 15 lei/sac.Tel. 0744.927.132l De vânzare mobilă import Germania, sufra-gerii, bucatării, mese, scaune preţ avantajos. Tel.0758.500.573 l Vand boiler turbo si convector Samus.

0745868904l Vând frigder Arctic şi congelator. Tel:0745.390.769 şi 0745.390.764 l Vând frigider mijlociu. Tel: 0361.805.409sau 0748.922.050 l Vand calorifere din otel aproape noi. Tel:0748.789.890 l Vand carucior de copii, nou si gard de trestie.0740079656l Vand masina cheita si croi accesorii. Tel0754060699l Vand coltar bucatarie-hol masa extensibila cu4 scaune. Tel 0770543013l De vanzare tigla din demolari marca Jimboliaprêt 0.75 bani (merita vazut) Tel : 0744.927.132 l Vand carbune. Telefon: 0744314043l Vand radiator electric si masa calculator.0749432949

VÂNZĂRI ANIMALE

l Vand 36 oi turcane.Informatii tel :0261.838.052 l Vind curcan, gasca, bibilica si capra gestanta.Telefon: 0744539315.l Vand prepelite ouatoare din mai 2014.0740057073l Vand porci vietnamezi pentru sacrificat, cres-cuti bio. Tel.0740057073

VÂNZĂRI DIVERSE AGRICOLE

l Vand cositor marca BCS. Telefon0745527266l Vand tractoare Fiat, Case, International,coase, discuri, agricole noi, prese balotat, semana-tori, anvelope tractor, cabine tractor. Tel:0740.590.459 l Vand discuri noi din import, tractoare Inter-national, Fiat, Case, putere 50 CP-125 CP, coase,semanatori, preturi acceptabile. Tel. 0756.949.699 l Vand tractor 44cp 3 pistoane + plug + sema-natoare paioase 15 randuri toate in stare buna defunctionare. Tel : 0746.292.026 l Vând fermă lângă drumul spre Ghenci. Tele-fon: 0757424405. l Vând prune în Chereuşa, 1,50 lei, preţ nego-ciabil. Telefon: 0745936472.l Vând tractor David Brown. 0261-821058.l Vând tractor U 650 cu plug. Tel. 0261-824756, 0741-452980.

ÎNCHIRIERI

l Dau in chirie garsoniera Ostrovului, 2A. tel0742630314.l Inchiriez salon de infrumusetare completdotat pentru coafura+frizerie, cosmetica, mani-chiura, pedichiura, masaj, solar, situat in Piata Ti-tulescu- Satu Mare. Tel. 0744126848l Dau în chirie o garsonieră. Tel. 0757.409.236 l Caut chirie central, 3 camere, complet utilat.Tel. 0725051381l Chirie garsoniera 0748.313.962 l Inchiriez apartament cu o camera, bloc nou,semi-mobilat, ultracentral, pret 150 euro/luna, tel0741601130l Inchiriez spatiu comercial ultracentral et.1,nemobilat, finisat, suprafata 70 mp, pret 200euro/luna. tel 0741601130l Inchiriez autoturism. 0743894567l Chirie garsonieră. Tel: 0748313962l Inchiriez apartament 2 camere central curteinterioara,asociatie. Tel. 0742.700.379 sau0770.592.182 l Dau in chirie spatiu comercial pe str.Careiu-lui, 85 MP. 0744252824l Inchiriez parter casa cu curte, garaj si beci,115 euro negociabil. Tel 0741120883l Iinchiriez birou in Satu Mare, str.Henri Co-anda, nr.2 sau Botizului, nr.24.Tel 0744586638l Inchiriez remorca de 750 kg, 0773835662l Închiriez apartament 2 camere, central, curteinterioară, asociaţie. 0770-592182, 0742-700379.l Dau în chirie garsonieră (ore/zile). Telefon0748313962l Ofer chirie pentru o persoană. 0749-925538.

CUMPĂRĂRI

l Cumpar mobila lucioasa cu flori sau orna-mente Tel : 0757.785.039 l Cumpăr fier vechi, transport gratuit. Telefon:0744-107564, 0770-459489.

14/ Sâmbătă, 21 martie 2015Mica publicitateGazeta de Nord-Vest

Vând Opel Astra Caravan combi din 95, 1.6 benzină,

înmatriculat. Preţ 500 euro.0742.964.968

Vând Opel Corsa din 2003.Telefon 0741.768.185.

Cu durere in suflet anuntam trecereain nefiinta a

ing. FULOP EDMUND.

Priveghiul va avea loc sambata, 21martie orele 17.00 iar inmormantareaduminica 22 martie orele 14.30, laCimitirul Ecumenic Inaltarea de pedrumul Careiului, mun. Satu Mare. Vei ramane vesnic in sufletele noastre!Dumnezeu sa te odihneasca!

Familia

Compasiune si regrete eterne la trecerea innefiinta a cumnatului si unchiului nostru

EDI FULOP.Dumnezeu sa-ti ocrotesca somnul!

Familia Lazin

DECESE

CONDOLEANţE

Vand rulota 7m dotata cu toate utilitatile,pret 6000 euro negociabil. 0722612033

Vand urgent set tacamuri inox 8 persoanemarca Stanlei (USA)-200 lei.Vand mobiladormitor, pat relaxa 2 persoane 200 lei. Tel0733729997

Mobila second hand ( coltare, canapele, mo-bila, pat, etc). Tel: 0746817662

Vând scaun auto pentru copii. Informaţii latel. 0747-862630, după ora 16,00.

Vand urgent mobila veche de dormitor si deliving, foarte ieftina. 0741631748.

Vând maşină de cusut electrică VERITAS,germană, nefolosită, preţ 350 lei, aparat fotoOLYMPUS (licenţă), nefolosit - 200 lei.Telefon 0742-502958 sau 0261-712441(după ora 18).

Închirieri AutoPiese auto & Asigurări

www.veironauto.ro0740.202.156

Insolvenţa SM SPRLVINDE, PRIN LICITAţIE PUBLICA: CASE;

APARTAMENTE; TERENURI; DIVERSE.Informatii suplimentare la tel. 0751.212.193 sau

www.insolventasm.ro

Case :Casa de vacanta P+M + teren 9.412 mp, loc.Viile Satu Mare, str. Stelelor, nr. 43 – 76.130 euro Casa + teren 300 mp, str. Toamnei – 319.980 leiCasa SP+P, 86,33 mp + teren aferent 76 mp, str.Vasile Lucaciu, nr. 8 – 36.750 euroCasa in sc=245 mp si teren in suprafata de 2.500mp, sat Cehal, str. Principala, nr. 94 – 30.000 euro

Apartamente :

Apartament nr.17, str. Corvinilor, nr. 5, mansarda,având s.c. de 73 mp, s.u. de 59,67 mp,– 30.900euro + TVA 5%Apartament nr.18, str. Corvinilor, nr. 5, mansarda,având s.c. de 73 mp, s.u. de 59,67 mp,– 30.900euro + TVA 5%Apartament nr.19, str. Corvinilor, nr. 5, mansarda,având s.c. de 35 mp, s.u. de 28,55 mp,– 14.500euro + TVA 5%Apartament nr.20, str. Corvinilor, nr. 5, mansarda,având s.c. de 35 mp, s.u. de 28,55 mp – 14.500euro + TVA 5%Apartament nr. 81, 2 camere, 82,29 mp, Bd. In-dependentei, nr. 14/A, et. 8 ( Complex Dana ),proprietatea SC Esrom Tel SA – 41.310 euro +TVA 5% Apartament nr. 79, 2 camere, 80,58 mp, Bd. In-dependentei, nr. 14/A, et. 8 ( Complex Dana ),proprietatea SC Esrom Tel SA – 40.370 euro +TVA 5%Apartament 2 camere, 48 mp, Aleea Humulesti –25.650 euro + TVAApartament nr. 82, 1 camera, 38,30 mp, Bd. In-dependentei, nr. 14/A, et. 8 ( Complex Dana ),proprietatea SC Esrom Tel SA – 20.280 euro +TVA 5%Apartament nr. 80, 1 camera, 38,13 mp, Bd. In-dependentei, nr. 14/A, et. 8 ( Complex Dana ),proprietatea SC Esrom Tel SA – 20.180 euro +TVA 5%Apartament 3 camere, 61 mp, Aleea Ipotesti, nr. 9– 18.630 euro

Terenuri :Teren intravilan, 4.581 mp, loc. Carei, str. 1 De-cembrie 1918, nr. 32/B – 77.860 euro + TVA Teren 6.000 mp ( 3 parcele de 2.000 mp ), situatin zona periferica a orasului Carei, Viile Careiului– 50.643 leiTeren intravilan, 10.774 mp, situat in comunaPoiana Lacului, sat Samara, jud. Arges – 20.948euro Teren intravilan, 865 mp, situat in loc. Carei, str.Grigore Ureche, nr. 53 – 10.300 euro + TVATeren extravilan, 12.309 mp, situat in comunaSapata, jud. Arges - 8.422 euroTeren extravilan, 2.000 mp, loc. Apa, jud. SatuMare – 1.838 euro + TVA

Alte imobile :Activ imobiliar, situat în loc. Satu Mare, str. ParcIndustrial Sud, nr. 15, format din: Corp socio-ad-ministrativ P+2E, parter - 456,73 mp + etajul 1 -439,09 mp + etajul 2 - 439,09; Hală industrială P+ extindere - 4.054,80 mp; Platforme betonate -3.000 mp; teren concesionat - 25.000 mp -1.295.000 euro + TVASpatiu comercial si socio-administrativS+P+2E, partial construit, in suprafata de 214 mp,depozit, birouri si 2 soproane in SC=144mp si 36mp + teren 4.437 mp, situate în loc. Satu Mare, str.Alecu Russo, nr. 25/A – 1.119.200 lei + TVASpațiu comercial, situat în loc. Cluj-Napoca, str.Bibliotecii, nr. 10, ap. 44B2/I, jud. Cluj, însuprafață utilă de 280,15 mp - 422.000 euro;Teren, în suprafață de 2.301 mp + hale deproducție (fost abator) şi clădire de birouri, însuprafață construită de 619 mp, situată în loc.Negreşti Oaş, str. 1 Iunie, nr. 5, jud. Satu Mare-69.800 euroExtindere constructie cu suprafata construita de212 mp, suprafata utila 153,2 mp, situata pe str.Oradea, nr. 8, jud. Satu Mare - 3.892 euro + TVAActiv imobiliar, Satu Mare, str. Paltinis, nr. 12, ap.2, compus din spatii comerciale, de productie si de-pozitare, in suprafata utila de 512 mp + teren afer-ent de 772 mp dintr-un total de 1.150 mp -226.100 euro + TVADepozit, magazin si birou in suprafata utila de880,21 mp + teren 2.320 mp, situat in loc. SatuMare, str. Magnoliei, nr. 42 – 174.785 euro +TVATeren 3.104 mp + constructii, hala depozitare -540 mp, anexa la hala - 125 mp, spalatorie auto -80 mp, atelier - 96 mp, atelier croitorie - 50 mp, at-elier/depozit - 77 mp, sopron descoperit - 125 mp,platforme betonate - 1.600 mp, Satu Mare, str. A.Berinde, nr. 27 – 134.497 euroActiv imobiliar format din centru de prelucrareplante medicale, 463,89 mp + teren 8.011 mp (proprietatea Statului Roman, in folosinta ), situatein loc. Micula, str. Garii, F.N. jud. Satu Mare -68.300 euro +TVA

Constructie cu destinatie productiv-administra-tiva, avand suprafata construita de 274,27 mp +teren intravilan in suprafata de 1.293 mp., situatein loc. Carei, str. Campului, nr. 54, jud. Satu Mare- 60.010 euro + TVA

Spatiu de productie croitorie si locuinta de ser-viciu, loc. Negresti Oas, str. Victoriei, nr. 133–26.058 euroSpatiu comercial, 21 mp, etaj I, loc. Satu Mare,Complex de locuinte cu spatii comerciale, zonaPod Golescu, proprietatea SC Esrom Tel SA –41.910 euro + TVA Spatiu de productie sifonarie, loc. Negresti Oas,str. Victoriei, nr. 133 – 8.942 euroMotel D+P+E+M, 490 mp + teren 400 mp, situatin loc. Borsa, str. Bradet, nr. 5/A, jud. Maramures– negociere directa

Teren 1.109 mp + casa ( spatiu comercial ) in su-prafata utila de 352 mp, loc. Carei, str. Progresului,nr. 26 – 29.700 euro Magazin universal si bufet, 315,11 mp + teren1.769 mp, loc. Moftinu Mare, str. Principala, nr.289 – 60.000 euroImobil commercial si socio administrativ, P+M,150 mp, loc. Cidreag, str. Principala, nr. 187 –11.721 euroMagazin satesc, 112 mp + teren 658 mp, situatin comuna Moftin, loc. Sanmiclaus, F.N., jud. SatuMare – 9.981 euroExtindere constructie cu sc de 212 mp, su 153,2mp, situata pe str. Oradea, nr. 8, jud. Satu Mare -3.892 euro + TVA

Auto :

Mercedes LKW, SM 13 GRI, an fabricatie, 1995– 2.879 euro + TVA

Mercedes Daimler, SM 30 GRI, an fabricatie1998 – 2.934 euro + TVA

Peugeot Boxer 2.8 HDI, motorina, culoare alb,an fabricatie 2003 – 1.400 euro + TVA

Diverse :Radiator ( Electric ) AEG (2.200W), 11 elemenți,280 buc. - 6.350 euro + TVARadiator ( Electric ) AEG (2.000W), 9 elemenți,150 buc. - 2.840 euro + TVARadiator ( Electric ) AEG (1.500W), 7 elemenți,60 buc. - 810 euro + TVACasete video – 1.185 bucati - 955 euro + TVADiscuri DVD video – 2.342 bucati - 1.483 euro+ TVAArticole de mobilier, perne, fete de masa,lenjerie pat, plapuma, saltele, proprietatea SC El-egance Impex Mob SRL – 7.667 leiMasina de erbicidat, marca KUHN Horizon1000/15 CGE, an fabricatie 2005 – 5.738 lei +TVABunuri mobile ( stoc de marfa, utilaje pentru con-fectii, auto) proprietatea Spencer SRL4buc X Casuta lemn P, camera 3m X 3m si terasa1m X 3 M – 9.769 lei (2.442 lei/buc )Stoc de marfa format din imbracaminte ( rochii -11 buc ) si incaltaminte ( pantofi noi - 114 buc sisecond - 277 buc) proprietatea Ripping Fleek SRLBunuri mobile ( stoc marfa, utilaje pentru confec-tii, auto ) proprietatea Blody Impex SRLBunuri mobile ( stoc marfa format din imbracam-inte si incaltaminte - 2.890 euro + TVA) propri-etatea Clarisa Com SRLBunuri mobile (aparat terapie, masa de kinetoter-apie, diverse ) proprietatea Alex & Carina SRL Bunuri mobile ( stoc marfa format din piese autoAro, Dacia, Cielo, Oltcit ) proprietatea Autosim -3.874 euro + TVABunuri mobile ( utilaje tamplarie PVC, auto )proprietatea Panatherm SRLBunuri mobile ( auto ) proprietatea Coral PrestSRL Negresti OasBunuri mobile ( fosta fabrica de termopane –masini debitat, gaurit, freze, stoc marfa, etc )proprietatea Omnia Carei SRLBunuri mobile ( baraca metalica, polizor tri-fizat, schela metalica ) proprietatea EurocastSatu Mare SRLBunuri mobile ( auto ) proprietatea Energy CosmSRLBunuri mobile ( utilaje constructii ) proprietateaKaren & Con SRLBunuri mobile ( auto, utilaje constructii, schele,etc ) proprietatea Aveco SRL Negresti OasBunuri mobile ( mobilier ) proprietatea Ex-plamed SRLBunuri mobile ( stoc marfa, utilaje pentru confec-tii ) proprietatea Elinmart SRLBunuri mobile ( utilaje pentru confectii ) propri-etatea Euromod Exim SRL - 4.000 lei + TVABunuri mobile ( mijloace de transport, be-toniere, camioane, auto, utilaje de constructii,obiecte de inventor ) proprietatea Esrom Tel SABunuri mobile ( mijloace de transport, utilaje deconstructii, obiecte de inventor ) proprietateaLexra SABunuri mobile ( auto, utilaje productie mobila) proprietatea George GS SRLBunuri mobile ( auto, stoc de marfa ) propri-etatea Griga SRLBunuri mobile ( auto, stoc de materii prime pro-ducerea de tâmplărie PVC/AI) proprietateaPanatek Investment Group SRLBunuri mobile ( auto si stoc de marfa ) propri-etatea Premet Imi SRL Bunuri mobile ( auto, masini de cusut, stocmarfa ) proprietatea Radu Bemcom Impex SRLSatu MareBunuri mobile ( auto, utilaje productie ) propri-etatea Panif Sebini SRLBunuri mobile ( auto ) proprietatea Raly ServConstruct SRL Negresti OasBunuri mobile proprietatea Score Bistro SRL SatuMareBunuri mobile ( utilajele fabrica de termopane)proprietatea Smart Media SRLBunuri mobile ( utilaje agricole ) proprietateaDanciu Sorin IFBunuri mobile ( auto ) proprietatea Titecont SRL Bunuri mobile ( stoc de piese diverse) proprietateaVindex Romania SRLBunuri mobile (utilaje constructii ) proprietateaVonet Austria SRLBunuri mobile ( utilaje constructii, mijloace detransport ) proprietatea Scorpion SRLBunuri mobile ( piese auto ) proprietatea FastFood Las Vegas SRLBunuri mobile ( utilaje service auto, diverse )proprietatea Carpinter SRLBunuri mobile ( mobilier, boiler apa, cuptor,centrala tratare aer, aparat aer conditionat, com-bina frigorifica, diverse) proprietatea Fodo Trad-ing Ltd

Vând GWM HOVER Luxury, 2.351cmc, 126 CP, motor şi transmisie Mitsu-bishi, benzină+GPL, an 2007, 115.000km, aer condiţionat, climă, 4 geamuri elec-trice, airbaguri, ABS, ESP, trapă, tapiţeriepiele, volan reglabil, închidere centralizată,diferenţial blocabil, geamuri negre din fa-brică, tracţiune 4x4 decuplabilă, proiec-toare ceaţă, praguri aluminiu, jante aliaj,bare portbagaj, oglinzi electrice, înscrisăAUTOUTILITARĂ (taxe mici). TAXAPLĂTITĂ ŞI NERECUPERATĂ. Ma-şina este foarte bună din punct de vederetehnic şi estetic. Accept orice test autorizat.Telefon: 0744-549671.

Vând Citroen C3, 1.1 benzină, an fabrica-ţie 2008. Telefon 0742913114

Vând Ford Transit 2.5 TD, 3 persoane ne-înmatriculat din 1999, cu platformă de3.2x2.15, roţi duble. Telefon: 0744897711

Vând Renault Megane, preţ 800 de euro.Informaţii la telefon 0751.879.087.

VÂND URGENT DOUĂ PARCELEDE CÂTE 13.5 ARI, ZONĂ FOARTEBUNĂ, ÎN VIILE ARDUDULUI LAŞOSEA. OFERTĂ AVANTAJOASĂ!0744-432370 SAU 0741-179214.

De vânzare 2 apartamente si 2 garso-niere - parter la pachet sau separat în Ne-greşti Oaş, Cart. Decebal. 0746752180.

Page 15: 21032015

15/ Sâmbătă, 21 martie 2015 Programe TV Gazeta de Nord-Vest

07:00 – Program educativ: „Să vor-bim în Engleză”, ep. 2507:30 – Ştiri NV TV08:00 – Program pentru copii,Cartea Cărților, ep. 3208:30 – Program pentru copii:„Gladys Aylward” 09:00 – Lumea Copiilor10:00 – Teleshopping I11:00 – Şcoala Sătmăreană (reluare) 12:00 – Săptămâna Sportivă (reluare) 13:00 – Documentar: „Călătoriacare a zguduit lumea”14:00 –Viaţa la ţară (reluare) 15:00 – Cu cărţile pe masă (re-luare) 16:00 – Muzică şi voie bună

(reluare) 18:00 – Fotbal: Olimpia SatuMare – ACS Poli Timişoara19:30 – Marile Oraşe, ep. „HongKong”20:00 – NVdem TV!21:00 – Box Office 21:30 – Music News22:00 – Film artistic: „Străzileîndurării00:00 – Film artistic: „CodulOmega 1”02:00 – NVdem TV! (reluare)03:00 – Music News03:30 – Film artistic: „Viciu Fatal”04:00 – Film artistic: „Birdie şiBogey” 05:30 – Box Office06:00 – Teleshopping I

RecomandareSâmbătă

Televiziunea care te respectă!

Ora 20.30 - Dreptate la înălţime

Recomandare

06:00 – Teleshopping 07:00 – Film documentar: „Călătoriacare a zguduit lumea”08:00 – Lumea Copiilor (reluare )09:00 – Program pentru copii: „Cafe-neaua cu poveşti”, ep. 309:30 – Program educativ: „Să vorbimîn Engleză”, ep. 2610:00 – Slujba Religioasă12:20 – Documentar „Apa, biografia li-chida a unei stanci”12:40 – Documentar: „La Giurtelec,substreşina cerului”13:00 – Viaţa la ţară 14:00 – NVdem TV! (reluare )15:00 – Lansare de carte „Rugă pentrumamma”16:30 – La vârsta noastră...17:00 – Glasul Bisericii 18:00 – Caleidoscop din Oaş

19:00 – Box Office 19:30 – Marile Oraşe, ep. „Hong Kong”20:00 – Ştiri NV TV 20:40 – Actualitatea Careiană 21:40 – La izvor de cânt şi dor (reluare)23:00 – Ştiri NV TV 23:40 – Box Office 00:10 – Spectacol dedicate femeii cuocazia de 8 Martie02:30 – Film aromânesc: „Dincolo deAmerica”04:00 – NVdem TV! (reluare) 05:00 – Film documentar: „Călătoriacare a zguduit lumea06:00 – Film serial: „Teatrul de pe strada7”, ep. 1406:30 – Documentar „Apa, biografia li-chida a unei stanci”06:50 – ENERGYsport

Televiziunea care te respectă!

07:00 În grădina Danei07:30 Prietenie cunăbădăi 08:10 Supa derata 09:20 Istorii debuzunar 09:30 Zon@

10:00 Europa mea 10:30 Maşini,teste şi verdicte 11:10 O dată’nviaţă 12:20 O dată’n viaţă 13:30Impact global 14:00 Telejurnal14:25 Rugby 16:35 DosarRomânia 17:30 FestivalulInternational de Circ de la Monte-Carlo 18:00 Exclusiv în România18:50 Teleenciclopedia 19:45Sport 20:00 Telejurnal 21:00 GalaUmorului 22:00 Eurovision-Drumul spre Viena 22:30Profesioniştii... cu Eugenia Vodă23:40 Dog Pound 00:00 Nocturne01:10 Izbăvirea

07:00 Ştirile Pro Tv10:00 I Like IT10:30 Ce se întâmplădoctore ? 11:00 Iarnabobocilor 13:00

Ştirile Pro Tv 13:05 Vine CHEFul!14:00 Spiritul din adancuri 16:15Românii au talent 19:00 Ştirile ProTv 20:30 Ferma vedetelor 22:30Jocul lui Ender 01:30 Specialitateacasei 02:30 Promotor 03:00 Gazda05:00 România, te iubesc!

09:00 Hercule10:00 Next Star13:00 Observator14:00 Mireasă

pentru fiul meu 16:00Observator 17:00 Mireasăpentru fiul meu 19:00

Observator 20:00 Star News20:30 Te cunosc de undeva 01:00Ora de vârf 2 02:45 Observator03:30 Observator special 04:00Acces direct

07:00 Teleshopping07:30 Totul pentrufotbal 09:30Teleshopping 10:00Jurnalul STV

Junior 10:30 Click! Poftă bună!11:00 Adevăruri ascunse 13:00Curat, Murdar 14:00 Nunţi depoveste 16:00 Schimb de mame18:00 Focus 19:00 Râzi şi câştigi19:30 Cireaşa de pe tort 20:30Şapte săbii 22:30 Swamp Devil00:30 Vreau să divorţez 01:30 Fiipe fază! 02:30 Constantin 60

07:30 Pastila de râs08:30 SuleymanMagnificul 10:30 Tevreau lângă mine12:00 Arena

bucătarilor 12:30 Știrile Kanal D13:45 WOWBiz 15:30 Imperiul:Nero 17:30 D-Paparazzi 18:45Știrea zilei 19:00 Știrile Kanal D20:00 Asta-i România! 21:30 Norăpentru Leana 23:30 Știrile Kanal D01:30 Știrile Kanal D 02:45 Yaman04:45 Pastila de râs 05:15 Teo Show

07:00 Tânăr şiNeliniştit 07:45Las Bravo 09:15Trandafirul negru

10:30 Puterea destinului 11:30Îngeri păzitori 14:00 Inger salbatic

16:00 Dezvaluiri din lumeatelenovelelor 17:00 Las Bravo 18:00Regina inimilor 20:00 Îngeripăzitori 22:00 Dragoste de viaţă23:00 Teen Mom 00:00 Iubire ca înfilme 01:00 Doamne de poveste02:00 Acasă în bucătărie 03:00Iubire ca în filme

07:00 ŞtiriSport.ro 10:00ProMotor 10:30Ştiri Sport.ro

11:00 Ora exactă în sport 13:00Ştiri Sport.ro 14:00 Snow On Fire:Snowboard freestyle 16:00 Oraexactă în sport 18:00 Ştiri Sport.ro18:30 Ora exactă în sport 19:00Marea Ţăcăneală 20:00 Spărgătoriide râs 21:00 Ştiri Sport.ro 21:10Local Kombat: ''Marţishow laPloieşti'' 22:00 Local Kombat:''Marţishow la Ploieşti'' 23:00Punk'd 01:00 Wrestling SMACK

07:40 Maşininervoase 08:35Maşini pe alese09:30 Cum se

fabrică diverse lucruri? 10:00Războiul depozitelor – Canada10:30 Războiul depozitelor –Canada 11:00 Comoara dincontainer 11:30 Comoara dincontainer 12:00 Troy 13:00 Cei treimagicieni 14:00 Nerecomandatcelor slabi de inimă 15:00 Vânătoriide mituri 16:00 Curs de coliziuni16:30 Curs de coliziuni 17:00 Manvs Expert 18:00 Competiţiasupraoamenilor 19:00 Maşini pealese 20:00 Maşini nervoase 21:00Maşini nervoase 22:00 Goana dupăaur 23:00 Un oraș la capătulpământului 00:00 Scenariiextraterestre 01:00 Mistereextraterestre

07:00 Vreau să fiu sănătos07:30 Universul credinţei08:20 Simbolica 08:30Universul credinţei 09:30Pro patria 10:00 În

grădina Danei 10:35 Viaţa satului11:50 Minutul de agricultură 12:00Viaţa satului 13:00 Foc încrucişat 14:00Telejurnal 14:30 Adevăruri despretrecut 15:00 Curaj la feminin 15:30Charlot se intoarce tarziu acasa 16:00Tezaur folcloric 17:00 Gala Umorului18:00 Lozul cel mare 18:30 Starea naţiei18:45 Dosar România 19:45 Sport20:00 Telejurnal 21:10 Vorbind de lup23:00 Starea naţiei 01:10 Anchetelecomisarului Antonescu

07:00 Ştirile Pro Tv10:00 După 20 de ani11:00 Spiritul dinadancuri 13:00 ŞtirilePro Tv 13:05 Apropo

Tv 14:00 Un bacşis de 2 milioane dedolari 16:00 Salonul de frumuseţe18:00 România, te iubesc! 19:00 ŞtirilePro Tv 20:30 Îngeri şi Demoni 23:15 ÎnSEXcursie 00:45 Iarna bobocilor 02:15Ştirile Pro Tv 03:15 Jocul lui Ender05:00 I Like IT

09:00 Lassie 09:30 Tecunosc de undeva13:00 Observator13:45 Karate Kid II

16:00 Observator 16:15 SuperBingoMetropolis 19:00 Observator 20:00Star News 20:30 Next Star 23:15 Spionde cartier 00:00 Hell’s Kitchen – IadulBucătarilor 02:30 Răzbunareînşelătoare 04:15 Hercule 05:15Ciocanitoarea Woody

07:00 Teleshopping07:30 Trăsniţi dinNATO 08:45 Casa:construcţie şi design

09:20 Teleshopping 10:00 Sănătate cuStil 10:30 Secrete de stil 11:00 Levintzaprezintă 11:30 Amintiri din viitor12:30 Playtech 13:00 Mondenii 13:30Sosesc păsările călătoare 14:00 Mereroşii 16:00 Cronica cârcotaşilor 18:00Focus 19:00 Râzi şi câştigi 19:30Cireaşa de pe tort 20:30 Schimb demame 22:30 Constantin 60 23:30Nunţi de poveste 00:30 Undercover:Misiune la sud de Dunăre 02:00 Şaptesăbii

07:30 Arenabucătarilor 08:30Suleyman Magnificul10:30 Imperiul: Nero12:30 Știrile Kanal D

13:45 WOWBiz 15:00 CavaleriiTexasului 17:00 Asta-i România! 18:45Știrea zilei 19:00 Știrile Kanal D 20:00Ochii din umbră 21:30 Supermodels

by Cătălin Botezatu 23:30 Știrile KanalD 00:30 Cavalerii Texasului 02:30Asta-i România! 03:45 Noră pentruLeana 05:15 Te vreau lângă mine

07:45 Las Bravo09:15 Reginainimilor 11:30Îngeri păzitori

14:00 Inger salbatic 16:00 Dezvaluiridin lumea telenovelelor 17:00 LasBravo 18:00 Regina inimilor 20:00Îngeri păzitori 22:00 Dragoste de viaţă23:00 Teen Mom 00:00 Iubire ca înfilme 01:00 Doamne de poveste 02:00Acasă în bucătărie 03:00 Iubire ca înfilme

07:30 Dragostefierbinte 09:00S u p e r m a n :Dezlănțuit 10:15

Jimmy P. 12:10 Limba turcă pentruîncepători 14:00 Uimitorul Om-Păianjen 2 16:20 Salutare, doamnelor!– Filmul 17:40 Noe 20:00 Frumoasa şibestia 21:55 Filosofii 23:45 Knick01:30 Încurcături 03:45 Oculus 05:30Filme și vedete

07:00 Ştiri Sport.ro10:00 ProMotor10:30 ŞtiriSport.ro 11:00 Ora

exactă în sport 13:00 Ştiri Sport.ro14:00 Pimp my ride. Cel mai tare dinparcare! 15:00 Ştiri Sport.ro 15:05Râzi de toţi banii! 16:00 Ora exactă însport 18:00 Ştiri Sport.ro 18:30 Oraexactă în sport 19:00 Marea Ţăcăneală20:00 Spărgătorii de râs 21:00 ŞtiriSport.ro 21:10 Local Kombat:''Cartierul Roşu de Bătaie'' 23:00Punk'd 00:00 Ştiri Sport.ro 00:30

Wrestling WWE NXT NextGeneration

07:40 Maşini clasicerestaurate 08:35Maşini pe alese 09:30Cum se fabrică diverse

lucruri? 10:00 Supremaţia maşinilor11:00 Licitaţia de containere 11:30Licitaţia de containere 12:00 Vânătoriide licitaţii 12:30 Vânătorii de licitaţii13:00 Bagaje la licitaţie 13:30 Bagaje lalicitaţie 14:00 Investiţii imobiliare14:30 Investiţii imobiliare 15:00 Alaska16:00 Căsuţe în copaci 17:00Camioane în Australia 18:00 Viaţa lacapătul lumii 19:00 Alaska 20:00Căutătorii de aur din Marea Bering21:00 Trenuri în Alaska 22:00 Insula luiBear Grylls 23:00 Rebeli pe laculînghețat 00:00 Alaska 01:00 Indigeniidin Alaska 01:50 Maşini nervoase

Duminică

Ora 22.30 - Jocul lui Ender

Page 16: 21032015

16/ Sâmbătă, 21 martie 2015Ultima orăgazeta de Nord-Vest

Un sătmărean nein-spirat s-a adresat celui maipractic supermarket din mu-nicipiu, de unde şi-acumpărat o drujbă nou-nouţă. Omul a fost foarteatent la completarea actelor,interesându-se în mod specialîn privinţa service-ului. S-aliniştit când a văzut în con-tract că există două firme dinmunicipiu cărora li se poateadresa în cazul unordefecţiuni apărute în pe-rioada de garanţie. Spre ghin-ionul său, drujba s-a stricatpeste câteva zile. S-a dus launa dintre unităţile care cicăasigurau service pentrusculele practice. Angajaţiiunităţii respective i-au spus că

nu mai lucrează cu supermar-ketul practic de mai bine deun an din cauza faptului că auluat ţeapă şi nu li s-au decon-tat serviciile prestate. Acelaşirăspuns l-a primit şi de lacealaltă firmă. Revoltat,sătmăreanul s-a dus la magaz-inul practic. Aici, angajaţii auridicat neputincioşi dinumeri, recunoscând că nu aucum să-l ajute întrucât nu auservice în Satu Mare. Aşa căomul a fost obligat să-şi re-pare drujba nou-nouţă la oaltă firmă, achitând din buzu-narul propriu contravaloareareparaţiilor. Avizsătmărenilor care vor să-şifacă în această perioadăcumpărăturile!

Ţeapă practică cu service fals

VREMEA AZI 8

8sursa: the

weather channel

Curs valutar

8 0% şanse de precipitaţii

Maxima: 13°C Minima: 1°C

Umiditate: 54% aa

a

eUrO 4,4306

USD 4,1440

100 Forinţi 1,4586

Federalcoop Satu Mare

dă spre închiriere spaţii la etajul clădiriidin str. DeCeBaL, nr. 2, Satu Mare,

pentru activitate de birotică.

informaţii la: 0261-712670.

Furnizorul judeţean de apăpotabilă - Apaserv - a marcatieri Ziua Mondială a Apei.

Manifestarea a avut loc ieri pe pla-toul din Piața 25 Octombrie, înprezenţa a zeci de persoane,printre care directorul ApaservSatu Mare, Dan Stegerean, direc-torul Agenției pentru ProtecțiaMediului, Elisabeta Bekessy, re-spectiv reprezentanți ai Primărieişi Consiliului Local Satu Mare, darși ai Consiliului Județean.

Directorul Apaserv, DanStegerean, a vorbit în deschidereaevenimentului despre importanţaapei, dar şi despre serviciile pe caresocietatea pe care o reprezintă le

oferă populaţiei. ”Dragi sătmăreni,dragi copii, vă mulțumim că suntețialături de noi la acest eveniment im-portant pentru întrega lume, pentruplanetă şi pentru tot ce înseamnăviață. Este un eveniment deosebit deimportant, şi anume ziua Mondialăa Apei. Suntem fericiți că avem apăde calitate şi facem eforturi ca acestdeziderat al existenței umane săfuncționeze în cei mai buni para-metri. Am vrut să sărbătorim acesteveniment printr-o acțiuneinteractivă, într-o relație directă cucetățenii, cu sătmărenii şi copiii. Sedovedeşte încă o dată că aceştiminunați copii sunt cei mai sinceri şicei mai devotați parteneri ai noştri şiprin ei se transmite mesajul calității,din punct de vedere al efortului pecare îl depunem noi ca apa noastră să

fie de calitate”, a declarat Dan Ste-gerean.

Pentru a-i răsplăti şi pentrua-i informa despre importanţa apei,elevii au fost cadorisiţi de cătreangajații Apaserv cu baloane şi ma-teriale promoționale. În cadrul stan-dului a fost amenajată şi o galerie aexpoziției fotografice realizată decătre Vida Ștefan. De asemenea,sătmărenii s-au putut convinge cuochii lor asupra utilajelor şi tehnolo-giei moderne de care dispuneApaserv.

Totodată, în cadrulaceluiaşi eveniment, sute de per-soane au vizitat Uzina de ApăMărtineşti, care pompează 600 delitri pe secundă, şi frontul de captare,cu o capacitate de 940 de metri pesecundă.

apaserv a marcat Ziua Mondială a apei8 Evenimentul s-a desfăşurat pe platoul din Piața 25 Octombrie,în prezenţa a zeci de persoane

EVENIMENT. Conducerea Apaserv şi-a deschis porţile către consumatori

Ciprian Bâtea

LEbăDA ANgAJEAză:Şef depozit, Vânzător, Stivuitorist,

Laborant, Inginer chimistPentru mai multe informatii va asteptam la sediulnostru de pe Str. gheorghe baritiu nr. 27, iar CV-urile se depun la sediu sau pe e-mail la:[email protected]

O femeie, la unpas să fie omo-râtă de concubin

Inspectoratul de PoliţieJudeţean Satu Mare a sesizat încursul zilei de 19 martie 2015 Par-chetul de pe lângă Tribunalul SatuMare cu privire la faptul că numi-tul M.P. i-a aplicat multiple lovi-turi concubinei sale, provocându-iun politraumatism, precum şi oruptură de splină, leziuni care i-aupus viaţa în primejdie acesteia. Încursul zilei de 20. 03. 2015, pro-curorii din cadrul Parchetului depe lângă Tribunalul Satu Mare auprezentat inculpatul la Tribuna-lului Satu Mare cu propunere dearestare preventivă pe o perioadăde 30 de zile pentru tentativă lainfracţiunea de omor. TribunalulSatu Mare a admis cererea formu-lată, dispunând arestarea preven-tivă a inculpatului.

Robert Marcus

Unul dintre cele mai impor-tante evenimente astronomice dinaceastă perioadă, eclipsa parţială desoare de ieri, a putut fi văzută în condiţiioptime de la Satu Mare. Sute de tineri,dar nu numai, s-au adunat în curtea Co-legiului Naţional „Mihai Eminescu”care a pus la dispoziţia celor curioşi te-lescoape performante pentru a urmări,în cel mai bun mod posibil, desfăşurareaeclipsei. Astfel că, între orele 11.00 şi13.00, cât timp a durat eclipsa parţialăde soare, curtea liceului a fost plină decurioşi. Elevii şi profesorii „Cercului de

astronomie şi astrofizică” i-au consiliatpe vizitatorii interesați.

Dintre oraşele din România,Satu Mare a fost unul dintre locurile dincare eclipsa de soare s-a văzut cel maibine. Maxima eclipsei a fost la ora 11.53,când suprafaţa soarelui a fost acoperităîn proporţie de circa 55%. Eclipsa deSoare se produce atunci când Lunaacoperă astrul zilei, moment când lu-mina celui din urmă nu mai ajunge pePământ care se află pentru scurt timp înumbra Lunii.

Florin Dura

Eclipsa, văzută în condiţii bunela Satu Mare