Lev Nicolaevi Tolstoi

Motto: In mine salasluiesc doua principii:

spiritual si corporal; ele se afla in

lupta. Si treptat iese invingator cel

spiritual. Lupta aceasta o numesc

viata mea. ( L. Tolstoi)

1. Arta

Unul dintre cei mai cunoscuti scriitori rusi, Lev Nikolaevici Tolstoi, s-a nascut la 28

august 1928 la mosia Iasnaia Poliana (in ruseste inseamna “poiana luminoasa”), la 190 km

distanta de Moscova. A

Iasnaia Poliana in anul 1894

Mama scriitorului a murit atunci cand acesta avea varsta de doi ani. T. A. Ergolskaia va fi

cea care il va creste pe scriitor si tot ea este cea care il va incuraja pe Tolstoi sa inceapa sa

scrie.

La varsta de 9 ani, Tolstoi, la indemnul tatalui sau, Nikolai, recita in fata unui invitat al

familiei doua poezii de Puskin. Impresia lasata este puternica!

In padurea Zakaz din apropierea mosiei, copilul Tostoi isi va imagina o vergea

fermecata cu ajutorul careia va putea sa faca omenirea fericita.

In 1837 intreaga familie se muta la Moscova. Educatia scriitorului este cea data unui

nobil: profesori particulari care il vor instrui la cele mai importante materii.

In 1844 Tolstoi se inscrie la facultatea de limbi rasaritene la Universitatea din Kazan.

O abandoneaza in favoarea facultatii juridice. Nu si-a incheiat studiile.

Tolstoi la varsta de 25 de ani

In 1847 se intoarce la Iasnaia Poliana in calitatea de mostenitor al mosiei, parte ce ii

revenise de drept dup ace averea familiei fusese impartita. Isi incepe cea mai importanta opera

de gandire: Jurnalul. Aici ganditorul rus isi va prezenta ideile fara nici un fel de artificiu

artistic.

Se lupta cu el insusi. Apare problema morala: “[17 martie 1847. Kazan] 17 martie. Au

trecut sase zile de cand am intrat in clinica, sase zile de cand sunt aproape multumit de

mine…. Am luat o gonoree, se intelege – am luat-o asa cum se ia de obicei…. Principalul

folos consta insa in faptul ca mi-am dat seama cu claritate ca viata dezordonata, pe care o

mare parte din lumea mondena o pune pe seama tineretii, este de fapt o consecinta a unei

pervertiri sufletesti timpurii” 1

. (subl. ns.)

In anul 1849 face o noua incercare, de aceasta data la Universitatea din Sankt

Petersburg, facultatea de stiinte juridice. Nici de aceasta data nu reuseste sa o absolve. Cauza

pare a fi o accentuata imprastiere a mintii.2 Incepe seria faimoasele disciplinari de sine: “ As

1 Lev Tolstoi, Jurnal, vol.1, p.3

2 „ E mai usor sa scrii zece volume de filozofie decat sa aplici un principiu, oricare ar fi el, in practica.” ( L.

Tolstoi, Jurnal, vol.1, p.4)

dori sa obisnuiesc sa imi stabilesc dinainte modul de viata, n pentru o zi-doua, ci pentru un an,

pentru mai multi ani, pentru toata viata chiar; este foarte greu, aproape imposibil, voi incerca

totusi, la inceput pentru o zi, apoi pentru doua zile….3

In anul 1951 scriitorul rus se inscrie in armata, asa cum era moda la tinerii nobili, si placa

in Caucaz. Isi face debutul ca scriitor cu micul roman “Copilaria” pe care il publica in anul

1952 la revista “Sovremennik”.

Poate putin stiut este faptul ca Tolstoi a vizitat si Romania. Una din notele de jurnal este

facuta chiar in Barlad in anul 1954: “18 august [ Barlad]. Mars de la Tecuci la Barlad. M-am

comportat bine toata ziua, cu exceptia 1) lipsei de hotarare la prima intalnire cu generalul 2) la

intalnirea cu cei 2 Gorceakovi cu care sunt in cearta si 3) lenii de seara. In loc sa citesc

Rauber, as fi putut scrie cate ceva. Mai important decat orice este pentru viata mea

indreptarea celor trei vicii principale.”4

Barladul in anul 1850

In Bucuresti locuieste cateva luni. Iata ce scrie matusii sale, T A Ergolskaia, tanarul

ofiter: “Sunt naucit. Un oras mare si frumos, obligatia de a te prezenta multora, opera italiana

si teatrul francez…”

3 Ibidem, p.8

4 Ibidem, vol.1, p.105. Cele trei vicii despre care aminteste scriitorul sunt lenea, lipsa de caracter si

irascibilitatea.

Bucuresti in jurul anului 1850

In 1856, scriitorul demisioneaza din armata. Avea 28 de ani. Din acest moment Tolstoi se

va ocupa de scris.

In august 1862, Tolstoi se casatorește cu Sofia Andreevna Berg, fiica unui medic

din Moscova. El avea 34 de ani iar ea doar 18. La inceput, indragostit cu adevarat de tanara

femeie, au petrecut momente linistite si placute, iar viata de familie era fericita. A fost pentru

Tolstoi o casatorie ideala: sotia sa ii administreaza mosia, ii recopiaza manuscrisele (ii

transcrie de 7 ori „Razboi și pace”)! și ii daruieste 12 copii.

Numeroasa familie Tolstoi

In 1863 isi publica romanul “Cazacii” cu care va cunoaste un success imediat. Un gand

mai vechi al autorului incepe sa se implineasca.5

Din 1865 pana in 1869 scrie romanul “Razboi si pace”. Tolstoi devine cunoscut in

intreaga lume.

5 „Sunt absolut convins ca trebuie sa dobandesc gloria.”( Lev Tolstoi, Jurnal, vol.1, p.79)

Prima editie 1869

Faimos, bogat si respectat in propria familie, scriitorul rus, cu toate acestea, nu isi

gaseste linistea si multumirea. La inceptul anului 1878 Tolstoi intra intr-o perioada de criza

existentiala, criza care va dura aproximativ doi ani. In aceasta perioada scrie “Spovedania”, o

fenomenologie a constiintei tolstoiene.

Se gandeste de mai multe ori sa se sinucida.

2. Gandirea

Lev Tolstoi a fost un ganditor religios. Practica rugaciunea incepe sa o deprinda inca din

primii ani de viata matura.

Cautarea lui Dumnezeu a insemnat pentru scriitor parcurgerea unor etape de

spiritualizare, de transformare interioara, atat a modului de gandire cat si a modului de trai.

Spiritualizarea are doua momente concrete in gandirea lui Tolstoi: primul moment e acela in

care devine constient ca e o parte din Dumnezeu, ceea ce echivaleaza cu constiinta totalitatii;

al doilea moment e acela cand devine constient ca e in identitate de natura cu Dumnezeu,

adica constiinta unitatii.

Dezvoltarea gandirii religioase a lui Tolstoi are trei etape: 1. constiinta multiplicitatii; 2

constiinta totalitatii; 3. constiinta unitatii.

2.1 Constiinta multiplicitatii

De cand ne nastem si pana murim suntem in cautarea a ceva. In general, copilul cauta

ibirea mamei, tanarul cauta sa-si implineasca menirea sau destinul pe care crede ca il are, iar

cel in varsta cauta sa faca lucruri care il vor face apreciat de urmasi si care ii vor asigura un

loc in randul oamenilor de seama.

Cautarea e un mod fundamental al existentei umane.

2.1.1 Lumea

“In aceasta lume- spune folclorul-in care Dumnezeu a facut focul, iar dracul fumul”6,

incepe povestea vietii lui Lev Nicolaevici Tolstoi.

Nimic nu s-ar petrece daca nu ar exista o lume in care omul sa traiasca si despre care sa

poata vorbi. Daca fara lume omul n-ar putea sa traiasca, oare despre ea s-ar vorbi daca n-ar fi

omul?

Lumea s-a nascut atunci cand omul a zis catre sine: <eu>! Sensul este cel de

individualitate empirica: “De n-ar exista fiinta mea separate de Totul, n-ar fi corpul meu si

nici corpul celorlalte fiinte.”7

6 C. Noica, Jurnal de idei, p.474

7 L. Tolstoi, Despre Dumnezeu si om, p.158

2.1.2 Pentru ce traiesc eu?

Viata traita in desfatari si jocuri de carti ii devine de nesuportat scriitorului: “ Tare multa

vreme mi-am pierdut. La inceput m-am antrenat in placeri mondene, apoi am simtit din nou

un gol in suflet” scria Tolstoi la 28 februarie 1851. Contradictia este pretutindeni in viata

<primului> Tolstoi. Acest mod de situare in viata il numim <constiinta multiplicitatii>.

Multiplicitatea inseamna ceea ce este lipsit de unitate, lipsit de un centru, deci lipsit de ordine.

Asa cum am aratat, tanarul Tolstoi isi dorea cu ardoare Gloria. Cand omul isi doreste cu

ardoare ceva inseamna, intr-un fel, ca ii este constittiva acea dorinta, ca ea face parte din fiinta

lui. Insa dobandirea ei, cum e cazul ganditorului rus, nu este urmata de o satisfactie durabila.

Unde malum? Se pare ca a cautat acolo unde adevarul nu locuieste: in fiinta lui exterioara, in

ego.

2.1.3 Chemarea lui Dumnezeu

Chemarea lui Dumnezeu, in acceptiunea tolstoiana, are loc intr-o modalitate preponderant

afectiva: “Spun ca nevoia de a cauta pe Dumnezeu n era determinate de ratiune, ci de un

sentiment, pentru ca nu provenea din fluxul gandurilor, ci din inima”.8 Limbajul acesta e unul

lipsit de sunete si cuvinte, e interior.

Vocea constiintei ii soptea ca Dumnezeu era in el insusi: “Adevarul era ca viata aceasta

era fara rost. Am trait precum ceilalti, am facut ceea ce ceilalti au facut, pana cand am inteles

clar ca nimic nu ma astepta decat distrugerea”9

Somnul constiintei empirice, prin obiceiurile si interesele ei, pare sa se sfarseasca pentru

Tolstoi. “Constiinta ne trezeste din somn. Deci numai constiinta ( cine sunt eu? ) ne trezeste

din falsa viata trupesca.”10

2.1.4 Vita Nuova

Tolstoi spunea ca adevarata cunoastere e una singura: a sti cum sa traiesti. Despre

Dumnezeu, Tolstoi vorbeste in general ca despre o realitate sufleteasca, interioara. El

intelegea divinitatea ca ceea ce este interior omului, dar care se manifesta si in exterior.

Oricum, accentual va sta mereu asupra interioritatii: “ Lui Dumnezeu nu-I plac persoanele in

plus. Cu El se poate vorbi intre patru ochi”.11

Dumnezeu nu-I un concept obtinut si folosit din surse teologice, ci scripturale. Ceea ce

depaseste individualitatea omului si e in sine incognoscibil, aceasta este ceea ce, in general,

intelegea Tolstoi prin Dumnezeu.

Acest concept are doua sensuri bine precizate: 1. Dumnezeu este incognoscibil; 2.

Dumnezeu este iubire. Experimentarea relatiei cu Dumnezeu in sensul de Iubire are

intaietate la scriitorul rus fata de orice exercitiu intellectual. Partea practica, experienta

inteleasa ca apropiere de Dumnezeu a fost mere ratiunea din umbra a meditatiilor tolstoiene.

Consecintele practice ale gandirii sunt esntiale pentru Tolstoi. El recunoaste ca exista un

Dumnezeu in sine, asadar nemanifest, cu care nu poate comunica, nu poate avea o relatie, dar

continua sa spuna ca nu poate avea nici o legatura cu Dumnezeu in sine, de aceea Dumnezeul

manifest, cu care poate avea o relatie, e preferat de Tolstoi si doar despre acesta, spne el,

8 L. Tolstoi, Spovedania si alte scrieri religioase, p.5

9 Ibidem, p.10

10 L. Tolstoi, Despre Dumnezeu si om, p.185

11 Ibidem, p.166

putem vorbi: “Dumnezeu e iubire, asa este. Il cunoastem numai pentru ca il iubim. D ace este

Dumnezeu in sine tine de un rationament adesea de prisos, ba chiar daunator. Daca sunt

intrebat: dar Dumnezeu exista in sine?, trebuie sa spun si voi spune: da, dupa toate

probabilitatile, numai ca eu nu inteleg nimic despre el, despre acest Dumnezeu in sine. Dar

Dumnezeul-iubire e altceva. Pe el il inteleg cu siguranta. El este totul pentru mine, explicatia

si rostul vietii mele”12

.

2.2 Constiinta totalitatii13

“Insa ce nadejde a bucuriei mai poate fi, cand ai in fata batranetea si moartea? Exista

numai o iesire din aceasta situatie, sa-ti schimbi viata desavarsirii spirituale, in comuniune tot

mai mare cu Dumnezeu”.14

Cunoasterea lui Dumnezeu a insemnat pentru scriitor urcarea unor

trepte purificatoare. Toate acestea sunt activitati ale constiintei totalitatii. Din perspective

realizarii effective a progresului spiritual, am considerat <rugaciunea> drept prima treapta

pentru gandirea lui Tolstoi, recunoasterea cea mai evidenta a existentei lui Dumnezeu in

interiorul omului; a doua treapta este cea a <meditatiei>, unde il vom vedea pe Tolstoi

confruntat cu problema timpului; a treia etapa este cea a <muncii>15

pentru binele sau si a

activitatii in folosul oamenilor: apropierea de Dumnezeu; am numit ultima etapa <stiinta

adevarata>, incercand aici sa sintetizam intreg procesul de spiritualizare de pana acum: “Mi s-

a spus clar ( de catre Vointa divina, n.n.), si mai mult decat atat, oride cate ori incep sa fac

ceva ce nu trebuie si cum nu trebuie, mi se da peste nas”16

.

2.3 Constiinta unitatii

In Memorialul sau, Pascal vorbeste de <uitare de lume si de toate, in afara de

Dumnezeu>. Aceasta uitare pascaliana e in fapt o reamintire a naturii divine a omului. Uitand

ceea ce e trecator omul isi descopera adevarata natura interioara, spirituala.

Tot ceea ce putem sti e compus, cunoasterea insemnand dezvaluirea structurii lucrurilor.

Insa Dumnezeu e simplu. Pe Dumnezeu l-am putea cunoaste, dupa Meister Eckhart, prin

formula <nici aceasta, nici aceea>, prin detasare de lucruri si de toate creaturile. Aceasta

formula dezleaga foarte bine atat miza gandirii marelui etician rus cat si, mai ales,

mecanismul reusitei implinirii propriului destin.

Constiinta unitatii la care a ajuns Tolstoi se diferentiaza in analiza noastra de faza

anterioara, adica de constiinta totalitatii, prin aceea ca cunoasterea lui Dumnezeu- telul

gandirii tostoiene-, nu mai pune accentual pe apropierea de Dumnezeu, ci pe unirea cu

Dumnezeu, ceea ce inseamna negarea oricarei realitati in afara de cea divina. In cheie

negative, unirea nu e decat o anihilare a <eului>, a vointei proprii, abandonul oricarui scop,

fie el si cel al unirii.

12

Ibidem, p. 168 13

“Divinul eu este acel eu care are constiinta de sine.” ( ibidem, p. 52) 14

Ibidem, p.13 15

“Activitatea este apropierea de Dumnezeul din tine insuti.”( ibidem, p.141) 16

L.Tolstoi, Jurnal, vol.2, p.217

2.3.1 Iubirea de adevar

Oare ce a chemat de-a lungul istoriei omul la a-si pierde linistea, mergand pana la a-si

risca propia viata, daca nu presimtirea adevarlui care-I dadea ghes la fapta? Notiunea de

adevar, in raport cu cea de Dumnezeu, este lipsita de incarcatura teologic-determinata sau

general-culturala pe care cea de-a doua o are. Adevarul este Dumnezeu. Dar iata cum una din

ultimele rugagiuni tolstoiene, vibranta, depune marturie pentru inima scriitorului si iubirea ei,

adevarul: “Ajuta-mi, Parinte, spirit universal, izvor si principiu al vietii, ajuta-mi ca macar

ultimile zile, ceasuri ale vietii mele aici, sa le traiesc numai inaintea Ta, slujindu-te numai pe

Tine”.17

Tolstoi in gara la Astapovo (1910)

17

Ibidem, p.388

In conflict cu sotia sa deoarece vroia sa dea tot ceea ce ii prisosea taranilor flamanzi,

Tolstoi fuge de acasa, la 28 octombrie 1910, cu gandul de a ajunge in sudul Rusiei sau in

Bulgaria. Calatoria fiind prea lunga pentru scriitor, se imbolnaveste si face un popas in gara

Astapovo. Seful garii ii pune la dispozitie apartamentul sau. Dupa sapte zile, Tolstoi moare si

este imormantat la Iasnaia Poliana, in padurea Zakaz. Gasise betisorul fermecat.

Inmormatarea a fost fara preoti si fara slujba, si fara fast, asa cum vruse el.