2009 E Psihologie

3
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării – Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar EXAMENUL DE BACALAUREAT – 2009 Probă scrisă la Psihologie Proba E/F Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu. Timpul efectiv de lucru este de 3 ore. Varianta 39 Subiectul I (30 puncte) A. Citiţi cu atenţie enunţurile următoare. 1. Senzaţia olfactivă face parte din categoria senzaţiilor exteroceptive. 2. În procesul reprezentării, detaşarea de câmp/context nu poate fi niciodată totală. 3. Prezenţa unei aptitudini este o condiţie necesară, dar insuficientă pentru dobândirea unei capacităţi. 4. Reactualizarea unei scheme perceptive anterioare determină o mai mare operativitate în perceperea unui obiect actual. 5. Inteligenţa reprezintă latura dinamico-energetică a personalităţii. 6. Însuşirile care compun personalitatea sunt esenţiale, definitorii pentru om, ele vizând cele mai importante manifestări ale acestuia privind orientarea sa, opţiunile şi răspunsurile sale fundamentale. 7. Tipului temperamental flegmatic i se pot asocia următoarele caracteristici : optimism, sociabilitate, bună dispoziţie, reactivitate accentuată, adaptabilitate, rapiditatea reacţiilor, capacitatea de a se angaja uşor în activitate, bogăţia expresiei. a) Pentru fiecare dintre enunţurile de la 1 la 6, scrieţi cifra corespunzătoare enunţului şi notaţi în dreptul ei litera A, dacă enunţul este adevărat, sau F, dacă enunţul este fals. 6 puncte b) Pentru enunţurile 5 şi 6, justificaţi succint alegerea făcută la punctul a). 4 puncte c) Pentru enunţul 7, transcrieţi cuvântul/sintagma care determină caracterul eronat al enunţului, realizând totodată şi înlocuirea cuvântului/sintagmei, astfel încât enunţul să devină adevărat. 10 puncte B. Enumeraţi două dintre caracteristicile aptitudinilor, în calitate de componente ale personalităţii. 6 puncte C. Explicaţi succint afirmaţia conform căreia percepţia este o sinteză senzorială. 4 puncte

description

Subiecte bacalaureat Psihologie

Transcript of 2009 E Psihologie

  • Ministerul Educaiei, Cercetrii i Inovrii Centrul Naional pentru Curriculum i Evaluare n nvmntul Preuniversitar

    EXAMENUL DE BACALAUREAT 2009 Prob scris la Psihologie

    Proba E/F

    Toate subiectele sunt obligatorii. Se acord 10 puncte din oficiu. Timpul efectiv de lucru este de 3 ore.

    Varianta 39 Subiectul I (30 puncte) A. Citii cu atenie enunurile urmtoare.

    1. Senzaia olfactiv face parte din categoria senzaiilor exteroceptive. 2. n procesul reprezentrii, detaarea de cmp/context nu poate fi niciodat total. 3. Prezena unei aptitudini este o condiie necesar, dar insuficient pentru dobndirea

    unei capaciti. 4. Reactualizarea unei scheme perceptive anterioare determin o mai mare

    operativitate n perceperea unui obiect actual. 5. Inteligena reprezint latura dinamico-energetic a personalitii. 6. nsuirile care compun personalitatea sunt eseniale, definitorii pentru om, ele viznd

    cele mai importante manifestri ale acestuia privind orientarea sa, opiunile i rspunsurile sale fundamentale.

    7. Tipului temperamental flegmatic i se pot asocia urmtoarele caracteristici : optimism, sociabilitate, bun dispoziie, reactivitate accentuat, adaptabilitate, rapiditatea reaciilor, capacitatea de a se angaja uor n activitate, bogia expresiei.

    a) Pentru fiecare dintre enunurile de la 1 la 6, scriei cifra corespunztoare enunului i notai n dreptul ei litera A, dac enunul este adevrat, sau F, dac enunul este fals. 6 puncte b) Pentru enunurile 5 i 6, justificai succint alegerea fcut la punctul a). 4 puncte c) Pentru enunul 7, transcriei cuvntul/sintagma care determin caracterul eronat al enunului, realiznd totodat i nlocuirea cuvntului/sintagmei, astfel nct enunul s devin adevrat. 10 puncte

    B. Enumerai dou dintre caracteristicile aptitudinilor, n calitate de componente ale personalitii. 6 puncte

    C. Explicai succint afirmaia conform creia percepia este o sintez senzorial. 4 puncte

  • Ministerul Educaiei, Cercetrii i Inovrii Centrul Naional pentru Curriculum i Evaluare n nvmntul Preuniversitar

    EXAMENUL DE BACALAUREAT 2009 Prob scris la Psihologie

    Varianta 3 Subiectul II (30 puncte)

    Memoria este un proces cognitiv superior care mijlocete adaptarea i este implicat n toate formele de nvare. Trinicia pstrrii informaiilor depinde nu numai de modul n care le memorm, ci i de contextul n care o facem. A. Menionai dou caliti/indicatori ale/ai memoriei. 4 puncte B. Descriei succint una dintre formele uitrii. 6 puncte C. Evideniai o corelaie existent ntre termenii uitare i memorie redactnd un text

    coerent, de aproximativ o jumtate de pagin ( un rnd), n care s i utilizai n sensul specific psihologiei. 10 puncte

    D. Ilustrai, printr-un exemplu concret, memorarea involuntar. 6 puncte E. Formulai o soluie pentru prevenirea/prentmpinarea uitrii. 4 puncte

  • Ministerul Educaiei, Cercetrii i Inovrii Centrul Naional pentru Curriculum i Evaluare n nvmntul Preuniversitar

    EXAMENUL DE BACALAUREAT 2009 Prob scris la Psihologie

    Varianta 22 Subiectul III (30 puncte) A. Urmtorul text conine concepte psihologice i evideniaz relaii ntre ele:

    Efortul voluntar presupune mobilizarea i direcionarea resurselor fizice, psihice, i emoionale ale persoanei n vederea atingerii scopului propus, avnd totdeauna ca punct de plecare dorine, intenii, motive. Pe baza informaiilor date: 1. Precizai coninutul a dou dintre conceptele psihologice la care face referire textul. 4 puncte 2. Descriei, n aproximativ zece rnduri, o modalitate prin care gndirea este implicat n desfurarea unuia dintre procesele/ fenomenele psihice la care se refer textul dat. 6 puncte 3. Explicai modul specific n care interacioneaz componentele vieii psihice identificate n text i precizate la punctul 1., menionnd totodat i categoria sau sistemul n care se ncadreaz fiecare. 10 puncte

    B. tiind c procesele afective sunt foarte diverse tipologic dar i funcional: 1. Explicai dou dintre particularitile proceselor afective. 6 puncte 2. Argumentai un punct de vedere personal cu privire la faptul c n structurarea sentimentelor intervin i elemente de ordin volitiv. 4 puncte