LUCEAFARUL

Romantismul reprezinta curentul literar aparut in secolul in al XVIII-lea ca reactie impotriva

normelor rigide generatoare de echilibru si accentual pus pe ratiune al clasicismului, avand ca

manifest literar la nivel universal prefata dramei “Cromwell” a lui Victor Hugo, in care acesta afirma

ca “nu exista reguli, nici modele”, iar la nivel national articolul “Introductie” aparut in revista “Dacia

literara” condusa de Mihail Kogalniceanu. Printre reprezentatii acestuia se remarca in plan

international Victor Hugo, Puskin, Byron, Shelly si Goethe, iar pe plan romanesc Mihai Eminescu,

acesta din urma fiind considerat ultimul mare romantic. Poemul “Luceafarul”,considerat ca fiind

capodopera eminesciana, apare, pentru prima data, in 1883 in almanahul “Romania juna” din Viena,

iar mai apoi in revista “Convorbiri literare”. 

O prima trasatura ce reliefeaza respectarea canoanelor romantice in poezie este data de

figura de stil preferata de romantici, antiteza angelic-demonic, ce reiese din cele doua metamorfoze

ale Luceafarului. Astfel, in cadrul primeia dintre ele, Luceafarul ia nastere din cer si din mare,

aparand, deci, in ipostaza neputnica a unui “tanar voievod” cu chip angelic. In contrast, la a doua

metamorfoza, ipostaza devine demonica, marturisind ca “Soarele e tatal meu/ Iar noaptea-mi este

muma”, conturandu-se astfel ipostaza plutonica.

O a doua caracteristica specifica romantismului prezenta in creatia lirica eminesciana este

alternanta planului terestru cu cel cosmic. Astfel, Luceafarul apartine celui din urma, in timp ce fata

de imparat este incapabila sa se elibereze de primul. Se remarca primul tablou ca marca a lumii

limitate pamantene, in care fata de imparat se adreseaza astrului fara a primii un raspuns, pe cand in

cel de-al treilea este evidentiat doar planul cosmic, relatandu-se calatoria interprinsa de fiinta

superioara omului pana la intalnirea Demiurgului, toate acestea desfasurandu-se intr-un spatiu slab

definit, exterior pamantului, cosmic.

Lirismul poemului este obiectiv, asa cum reiese din transmiterea indirecta a gandurilor si a

sentimentelor, mediata de actiune si de personaje. Criticul literar Tudor Vianu denumeste lirismul

specific acestei scrieri romantice drept “lirism de masti”, acesta afirmand ca in spatele fiecarui

personaj simbolic se ascunde eul liric. Astfel, purtand masca Luceafarului, acesta, exprima dorinta

omului de geniu de a cunoaste iubirea, pe cand din spatele mastii fetei de imparat se reda aspiratia

inversa, a omului de rand spre absolut. Dincolo de masca lui Catalin se ascunde barbatul subordonat

instictului, in timp ce Catalina este reprezentanta omului comun ce se implineste printr-o iubire

telurica. Demiurgul simbolizaeaza si el universalitatea si atotcunoasterea.

Titlu, in sens propriu, denumeste printr-un substantiv articulat hotarat Steaua polara, in

limbaj popular, iar in sens figurat acesta contine numele unuia dintre personajele simbolice ale

poemului, incadrat in categoria fiintelor superioare. Acesta este inlocuit, in tabloul al treilea, cu

Hyperion, singurul care ii cunoaste adevarata identitate a acestuia fiind Demiurgul.

Structura capodoperei eminesciene este data de cele 98 de caterene, in care se remarca rima

incrucisata, ritmul iambic, precum si masura fixa de 7-8 silabe. Privind din acest unghi, se remarca

caracterul liric al creatiei literare, dar aceasta manifesta si o structura secundara dramatica, prin cele

patru tablouri ce marcheaza caracterul reflexiv , critic din punct de vedere uman si al geniului. Cel de-

al treilea gen este si el inglobat prin cliseele compozitionale, inca din incipit, prin sintagme precum“a

fost ca niciodata” , specifice basmului.

 

  Tema principala a acestei scrieri romantice este problematica geniului in raport cu iubirea, cu

lumea si cunoasterea. Se creioneaza astfel aspiratia fetei de imparat spre a deveni o fiinta superioara,

atotcunoscatoare, desi se

Una dintre secventele ce ilustreaza tema si vizunea tema si viziunea despre lume cea din

ultimele doua strofe, cand, intors din calatoria sa la demiurg, Luceafarul, gasaste pe fiinta iubita in

compania unui muritor, intrucat acesteia ii este indiferent daca este impreuna cu fiinta superioara

sau cu altcineva. Ca urmare a acestei conceptii, Luceafarul, prefera sa ramana in lumea lui, nemuritor

si fara iubire implinita.