1. Definiţia conceptului de management

Management [Pr.: me-nigi-ment] reprezintă ansamblul activităților de organizare, de conducere și de gestiune a unei organizații (companie, firmă etc.).

Management reprezintă „arta de a înfăptui ceva împreună cu alți oameni”.

Majoritatea teoreticienilor în management găsesc începuturile managementului la Frederick Taylor și la Henry Fayol.

Frederick Winslow Taylor (20 martie 1856 –21 martie 1915) a fost un inginer mecanic american, care a căutat să îmbunătățească eficiența industrială. El este privit ca părintele managementului științific și a fost unul dintre primii consultanții de management.

În 1911, Taylor a introdus "Principles of Scientific Management" pentru societatea americana de inginerie mecanică, la opt ani după lucrarea sa Shop Management.

Henri Fayol (Istanbul, 29 iulie 1841–Paris, 19 noiembrie 1925) a fost un inginer minier francez și director, care a dezvoltat o teorie generală privind administrarea afacerilor. În 1916, Henri Fayol a publicat experiența sa în cartea "Administration Industrielle et Générale" -aproximativ în același timp ca și Frederick Winslow Taylor, care a publicat, în 1911, Principles of Scientific Management.

Unii consideră că au existat și înaintea acestora specialiști și practicieni care puseseră în evidența elemente manageriale (R. Owen, Ch. Babbage etc). Potrivit unor cercetători, începuturile managementului trebuie văzute în antichitate – epoca în care s-au dezvoltat cultura, arta, religia și marile civilizații.

Termenul "management" [me-nigi-ment] se referă la sistemul de managerizare, cu faze de planificare, organizare, conducere și asigurarea calității.

Termenul "management" desemnează/indică funcțional: (i) o activitate, o acțiune sau un process (exemple: managementul proiectelor, managementul timpului, managementul personal, managementul comenzilor, managementul configurației,

managementul cunoștințelor, managementul schimbarii); (ii) totalitatea acțiunilor obișnuite de conducere sau administrarea organizațiilor.șiinstituțional: (i) un grup de persoane cu preocupări predominante pentru acțiuni organizatorice sau de conducere (un grup de manageri; agenți ai sportivilor sau artiștilor).

Management este funcția organizațională care asigură desfășurarea eficientă a activităților și care urmărește obținerea nivelului maxim de rezultate prin folosirea optimă a resurselor. Activitatea de management poate avea în vedere grupuri de oameni (echipe) sau procese.Resursele pe care un manager le are, în principal, la dispoziție sunt timpul, talentul, resursele financiare și resursele umane.Management este, de asemenea, denumirea dată echipei de manageri din cadrul unei organizații. Prin management ca ştiinţă / ştiinţa managementului se înţelege: „Studierea procesului de management în vederea sistematizării şi generalizării unor concepte, legi, principii, reguli, a conceperii de noi sisteme, metode şi tehnici care să contribuie la creşterea eficienţei activităţilor desfăşurate pentru realizarea unor obiective”. [T. Zorţelan, E. Burduş, G. Căprărescu, Managementul organizaţiei, Editura Economică, Bucureşti, 1999].

„Studierea proceselor şi relaţiilor de management din cadrul organizaţiilor, în vederea descoperirii legităţilor şi principiilor care le guvernează şi a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici şi modalităţi de conducere, de natură să asigure obţinerea şi creşterea competitivităţii”. [O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele

Managementului organizaţiei, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2002].

O altă noţiune vehiculată în domeniu este aceea de management ştiinţific. În legătură cu aceasta considerăm că trebuie făcută distincţie între ştiinţa managementului şi managementul ştiinţific.

Managementul ştiinţific constă în: aplicarea legităţilor, conceptelor, metodelor şi tehnicilor puse la dispoziţie de ştiinţa managementului în practica.Acest proces de aplicare a elementelor teoretico-metodologice constă practic în munca de zi cu zi a managerilor în cadrul organizaţiilor. Evident că nu tot ceea ce fac managerii reprezintă management ştiinţific, ci numai acea parte a muncii lor care se bazează pe elementele ştiinţei managementului , cealaltă parte aparţine conducerii empirice pe bază de experienţă, fler etc.

Managementul științific dezvoltat de Taylor constă din patru principii:1. Se dezvoltă o știință, pentru fiecare element al cuvântului unui om, care înlocuiește metoda empirică/vechea metodă (regula degetului mare).2. Se selectează d.p.d.v.științific și apoi se instruiesc, se învață și dezvoltă lucrători/muncitori, în timp ce în trecut, persoana (lucrătorul/muncitorul) îşi alegea propria muncă și se instruia el însuși cum putea cel mai bine.3. Se cooperează cu cordialitate/din toată inima cu oamenii/ lucrătorii, astfel încât să se asigure că toate lucrările se realizează, în conformitate cu principiile științei, care au fost dezvoltate.4. Există o diviziune/împărţire aproape egală de muncă și responsabilitatea între management/ conducere și muncitorii/ lucrători. Managementul preia toate activitățile pentru care sunt mai bine pregătiţi decât lucrătorii /muncitorii, în timp ce în trecut, aproape toate lucrările și cea mai mare parte a responsabilității lor erau în sarcina lucrătorilor.

Al patrulea punct din rezumatul lui Taylor este sub conceptul privind managementul de "inițiativă și stimulare", practic, întreaga problemă este "până la lucrător/muncitor", în timp ce sub managementul științific, 50%, respectiv jumatate din problema este "până la management". Depinde de management să găsescă cea mai bună metodă pentru a finaliza fiecare activitate într-o perioadă de studiu și de acţiune/mișcare, de a instrui/pregăti lucrătorul în această metodă și, de asemenea, foarte important este să păstreze înregistrările/ recomandările individuale , astfel încât, să aibă o bază a plăţii de stimulente (ex. evaluarea studenţilor, note, rezultate etc.).Sub conceptul privind managementul de "inițiativă și stimulare", primele trei elemente/principii, de multe ori, există într-o anumită formă, dar importanța acestora este minoră. Cu toate acestea, sub conceptul managementului științific, se "formează/ realizează esența întregului sistem".

2. Funcţiile managementului

Funcţiile managementului sau funcţiile conducerii, care presupun: previziune, organizare, coordonare, antrenare și control-evaluare, sunt exercitate de orice manager care realizează un management ştiinţific în vederea stabilirii obiectivelor şi realizării lor.

2.1 Funcția de previziune cuprinde ansamblul acțiunilor prin care se stabilesc obiectivele organizației pe termen scurt, mediu și lung, se formulează modalitățile de realizare a lor și se fundamentează necesarul de resurse. Funcţia de previziune la nivelul organizaţiei se concretizează în: strategii, politici, planuri şi programe. Aceste rezultate ale previziunii se referă la aceleaşi elemente – obiective, modalităţi de acţiune pentru realizarea lor şi resurse necesare – dar au un orizont temporal, grad de detaliere şi rigurozitate în fundamentare diferite.

2.2 Funcția de organizare cuprinde ansamblul acțiunilor prin care se constituie sistemul conducător,sistemul condus și sistemul legăturilor dintre acestea. Prin urmare, funcția de organizare sau organizarea managementului cuprinde în principal acţiuni prin care se constituie structura organizatorică a conducerii organizaţiei şi sistemul informaţional al acesteia.

2.3 Funcția de coordonare cuprinde ansamblul proceselor prin care se armonizează deciziile managerului cu acțiunile subordonaților. Coordonarea are la bază comunicarea, ca modalitate concretă de realizare a acțiunilor acestei funcții a managementului.

Coordonarea se prezintă în două forme principale: (i) bilaterală, care se derulează între un manager şi un subordonat al acestuia; (ii) multilaterală, care se manifestă prin legături dintre un manager şi mai mulţi subordonaţi ai acestuia.

2.4 Funcția de antrenare reprezintă ansamblul acțiunilor prin care un manager influențează activitățilecolaboratorilor pentru atingerea obiectivelor stabilite prin satisfacerea nevoilor care îi motivează (antrenarea poate veni chiar din activitatea/munca pe care o realizează el, individual sau împreună cu angajații).

2.5 Funcția de control-evaluare cuprinde ansamblul acțiunilor de evaluare operativă și postoperativă a rezultatelor organizației, a verigilor ei organizatorice și a fiecărui salariat, de identificare a abaterilor de la obiectivele, normele, normativele si standardele prestabilite și a cauzelor care le-au generat, precum și de adoptare a măsurilor care asigură eliminarea abaterilor, menținându-se echilibrul dinamic al organizației. [

Prin urmare, principalele activităţi ale funcţiei de control-evaluare sunt următoarele: (i) evaluarea operativă şi postoperativă a realizărilor organizației, verigilor ei organizatorice şi a fiecărui salariat; (ii) compararea realizărilor cu obiectivele, sarcinile atribuite, normele, normativele, standardele etc. stabilite iniţial şi evidenţierea abaterilor; (iii) identificarea cauzelor care au generat abaterile; (iv) adoptarea măsurilor de reglare, adică de efectuare a corecţiilor care se impun şi de adaptare a organizaţiei la noile condiţii ale mediului.