PRINCIPII DE BAZA ALE CERCETARII

Stefan Ramona

Cunoaşterea este unul din procesele definitorii, fundamentale ale spiritului uman. Poate fi considerat procesul prim prin care constienta de realitate si de sine apare in subiect raportandu-l la sine si la lumea sa. Esenţa cunoasterii constă în reproducerea în interiorul subiectivitaţii a unei alte subiectivitati, prin constientizare de sine si cuplarea subiectivitatii constientizate cu o realitate in care poate actiona, experimenta, evalua si conclude asupra consecintelor.

TIPURI DE CUNOAŞTERE

Cunoasterea poate fi separata in cunoastere comuna si stiintifica.

De asemenea, convenţional putem separa cunoaştere concretă şi abstractă.

Cunoasterea concreta (practica). Cunoasaterea concreta poate fi perceputa cu ajutorul simturilor; este actiune reala, reyultatul este material, perceptibil; cunoasterea practica vizeaza realizarea practica directa a unei forme, obiecte, utilitati; se poate executa, realiza, verifica prin practica; se efectueaaa in mod concret;

Cunoasterea abstracta (intuitiva) este detasata de obecte, fenomene; se realizeaza pe baza de deductii logice, teoretice, fara legatura cu datele sau faptele concrete, tangibile;

Putem deasemenea discrimina cunoasterea culturala, care opereaza cu variabile ambigue precum valori, atitudini, legaturi sufletesti, emotii, contacte, cooperari si conflicte umane. In cultura identificam o cunoastere concreta, definibila, asamblabila si comunicabila gestual si lingvistic, precum acea cunoastere 'abstracta' care construieste principii si metode de creatie muzicala, picturala, regizorala sau literara, sau principii estetizante.

Fiecare domeniu al cunoasterii are obiecte proprii, reguli generative proprii si strategii evaluante si utilizante proprii, unele accesibile majoritatii altele extrem de tehnice formal, sau subtil realizante estetic, inaccesibile omului mediu.

Deasemenea pentru a realiza o pictura, compozitie muzicala, opera literara, sau regizorala, este nevoie de mult talent, multa experienta si o profunda competenta creativa, compact definita ca 'inventivitate artistica'.

Dar si pentru a prelua cat mai mult din ingeniozitatea unei creatii si transpune in trairi personale emotive si conceptuale, din perspectiva spectatorului, cere o calitate subtila anume 'bun gust autentic'.

Poate cel mai dotat cu potential critic superior este omul de stiinta constructor de teorii fenomenale, sau artistul, cretorul de opera de arta, indiferent din ce domeniu, pentru ca fara un spontan, profund si atent simt critic-estetic, nu se poate realiza o opera de mare calitate, opera

1

pretuita de numeroase generatii timp de decenii, secole sau milenii, opera fundamentala care formeaza personalitatea umana, ii daruie valori, imbolduri creative si criterii estetizante.

CUNOAŞTEREA COMUNĂ

Sistemul de reprezentãri, cunostinţe, explicaţii si interpretãri obţinute în mod spontan, fãrã o cercetare sistematicã si dupã modele stiinţifice, ci doar pe baza activitãţilor si în contextele obisnuite (loc de muncã, familie, organizaţii politice, cercuri de prieteni etc.)“. Pe baza lor orice persoanã poate sã trãiascã, sã se integreze în divese grupuri sociale, sã stabileascã relaţii cu alţi oameni, sã transmitã mai departe experienţa dobânditã pe aceastã cale. Oamenii în general si fiecare persoanã în parte, pe baza experienţei pe care o dobândesc în cursul vieţii, îsi construiesc propria „teorie socialã“ pe baza cãreia trãiesc si muncesc, sunt acceptaţi sau respinsi de cei din jurul lor, au succese si esecuri Astfel încât fiecare dintre noi devenim într-o mãsurã oarecare „specialist“ în propria noastrã viaţã, cât si într-o serie de alte probleme cu care ne confruntãm în mediul în care trãim. Formarea acestor competenţe, strategiile proprii pe care ni le construim, chiar dacã se circumscriu a ceea ce se numeste cunoastere comunã sau bun simţ.

CUNOAŞTEREA COMUNĂ A VIEŢII SOCIALE se mai numeşte şi cunoaştere cotidiană sau „raţionalitate eronată” şi are următoarele caracteristici:

- este DEZORGANIZAtĂ, HAOTICĂ, ÎNTÂMPLĂtOARE – cunoştinţele sunt izolate, dobândite fără o cercetare prealabilă;

-  este TACITĂ sau IMPLICITĂ – multe fenomene şi comportamente sociale sunt lipsite de temeiuri, fiind „de la sine înţelese”;

-  este SUBIECTIVĂ, EMOŢIONALĂ, PASIONALĂ – se întemeiază pe interese, trăiri, convingeri personale;

- ste adesea SELECTIVĂ / LIMITATĂ – informaţiile sunt triate pe criteriul utilităţii subiective sau în măsura în care confirmă opiniile prealabile; De exemplu, admitem că experienţa noastră de viaţă defineşte mediul social în care trăim. Nu cunoaştem multe lucruri sau nimic despre ceea ce se întâmplă în alte grupuri, societăţi sau culturi. Ceea ce este străin ne apare ca fiind anormal sau scandalos.

- este FALS GENERALIZATOARE – un eveniment singular este în mod nejustificat extins la totalitatea cazurilor (exemplu: dacă am fost trataţi necorespunzător de un funcţionar al primăriei suntem tentaţi să spunem că „toţi funcţionarii sunt corupţi”);

- este INFLUENŢATĂ DE SOCIETATE – ceilalţi ne furnizează credinţe, convingeri despre viaţa socială adesea eronate;

-  este CONSTRUITĂ FRECVENT PE PREJUDECĂŢI (vezi exemplele din anexa);

-  este adesea CONTRADICTORIE – de exemplu: absenteismul şcolar este adesea „explicat” de elevi şi părinţi prin calitatea slabă a instruirii iar de profesori prin dezinteresul pentru educaţie al elevilor şi părinţilor;

2

-  este INCONSISTENTĂ ÎN TIMP – acelaşi fenomen social este explicat diferit în perioade distincte (de exemplu: avem o părere proastă despre cineva care participă la acţiuni de voluntariat, considerându-le pierdere de vreme, însă pe măsură ce cunoaştem persoana, ne schimbăm optica privind acţiunile de acest tip).

Caracterele cunoasterii comune:

1. CARACTER ILUZORIU :operează adesea la nivelul aparenţelor2. CARACTER PASIONAL: Absolutizarea experienţei personale;3. CARACTER CONTRADICTORIU: evaluările oamenilor comuni sunt contrazise de

cercetările ştiinţifice;4. CARACTER LIMITAT: Oamenii consideră că perspectiva lor asupra realităţii socio-

umane este singura corectă;

Limitele si erorile cunoasterii comune:

1. Aceasta este spontanã, deoarece se realizeazã în functie de necesitãtile fiecãrui moment dinviata fiecãruia, fãrã a apela la cunostinte de specialitate, fãrã sã se utilizeze metode sistematice,profesioniste de analizã. Fiind spontane, cunostintele noastre prezintã în mod firesc si un caracter neelaborat. Mergând mai departe, se poate constata cã din aceste considerente, cunoasterii comune îi lipseste precizia si exactitatea.2. În al doilea rând conoasterea comunã este incompletã, fiind limitatã de aria noastã de contactesociale, de nivelul de cunostinte si informatii pe care îl detinem si avem acces, de capacitatea de a interpreta mesajele pe care le primim din mediul înconjurãtor. Datoritã limitelor sale în cunoasterea comunã se înregistreazã doar legãturile aparente, de cele mai multe ori false dintre diferite fapte de viatã, dintre diverse evenimente, sau dintre cauze si efecte.. Asa cum experienta noastrã de viatã este limitatã asa este si cunoasterea pe baza cãreia ne descurcãm în viata de fiecare zi.3. Cunoasterea comunã este într-o mare mãsurã marcatã de mediul nostru de viatã, de sistemul de valori însusit si acceptat, de interesele, nevoile si aspiratiile fiecãruia, ceea ce-i conferã un grad ridicat de subiectivitate. Particularitate care dupã cum constatãm în viata cotidianã, determinã printre altele si dificultãti de comunicare, chiar între persoane cu o experientã de viatã asemãnãtoare.Indiferent de aceste caracteristici, cunoasterea comunã nu trebuie subapreciatã, ea constituidmecanismul prin care fiecare individ îsi regleazã comportamentele si fac posibilã viata acestora întrun cadru social dat. Inclusiv specialistii în domeniu îsi regleazã viata de zi cu zi pe baza acestui tip de cunoastere. Strategiile cunoasterii comune sunt în acelasi timp punct de pornire si de referintã pentru analizele stiintifice din diferite stiinte socioumane. Ele constituie „materia primã“ atât pentru analizele sociologice, cât si pentru cele politice, atunci când se referã la actiunea politicã si la agentii individuali sau colectivi ai acesteia. Ceea ce trebuie evitat este extinderea limitelor cunoasterii comune în cunoasterea stiintificã, sau înlocuirea metodologiile cognitive profesionale cu cele ale cunoasterii comune, apelând la un principiu ce poate fi el însusi circumscris acesteia din urmã, cel al minimului efort. Folosirea cunoasterii comune în analizele profesioniste denotã fãrã nici o îndoialã lipsa competentei în domeniu.

4. Suportul autoritãtii este una din cele mai frecvente erori la care apeleazã oamenii în viatacotidianã, considerând cã anumite persoane care se bucurã de autoritate în familie, la locul de muncã, în organizatiile politice, în grupurile de prieteni etc au totdeauna dreptate, stiu mai bine decât ceilalti, având mai multã experientã, mai multe informatii, o capacitate mai are de întelegere si multe alte calitãti care le conferã o superioritate realã sau potentialã. Acest suport este cu atât mai mult prezent în cunoasterea comunã privind viata politicã si politicul în general,

3

deoarece putini oameni cunosc mecanismele care regleazã acest domeniu al vietii sociale, iar numãrul celor care îl cunosc din interior este foarte redus.. Desigur cã autoritatea concretã la care se face referintã este diferitã, în functie de informatiile, cunostintele, experienta fiecãruia, dar si de interesele si simpatiile politice, în acest caz, ale fiecãrei persoane în parte. Însãsi persoanele ce sunt considerate autoritãti îsi construiesc majoritatea dintre ele strategiile cognitive pe baza aceleiasi cunoasteri comune. ocmai din acest motiv suportul autoritãtii se înscrie printre erorile frecvente ale bunului simt. Nu trebuie însã absolutizat, deoarece existã cu adevãrat autoritãti în acest domeniu, ca si în multe altele, care se bazeazã în constructia strategiilor lor cognitive pe metodologii profesioniste dintr- un domeniu sau altul.În ceea ce priveste situatia din Romãnia în aprecierea acestei erori, se impune a se lua înconsideratie si tipul de modele culturale dominante si particularitãtile acestora, printre careautoritarismul si paternalismul sunt rintre cele mai frecvente trãsãturi. Oamenii preferã sã se supunã, sã se conformeze „sefului“, „tatãlui“, care stie ce trebuie, decât sã-si asume responsabilitate de a gândi si actiona prin forte proprii. Într-un astfel de mediu social, suportul autoritãtii va functiona adesea ca mecanism al cognitiei cotidiene, indiferent de domeniu. În sfera politicului apelul la autoritate este cu atât mai mare cu cât liderul respectiv se încadreazã mai mult între liderii autoritari, de tipul salvatorului.spre exemplu.5. Confortabilitatea, ca al doilea suport al verificãrii psihologice , presupune acceptarea celoridei, comportamente care ne plac, prin urmare a acelora ce întãresc convingerile deja existente. Acest suport se asociazã cu una din trãsãturile amintite mai înainte, cea a minimului efort. Modalitãtile prin care fiecare individ recurge la aceastã strategie cognitivã sunt determinate de pozitia lui socialã, de apartenena la anumite grupuri si a sistemelor lor de valori.6. Cel de al treilea suport, familiaritatea, înrudit cu al doilea, se referã la utilizareastereotipurilor, formate si transmise în urma repetãrii unor experiente personale, sau a celor onsiderate ca fãcând parte din traditiile unui grup mai mare sau mai mic. Dupã cum aminteam, experienta personalã este limitatã iar cunoasterea rezultatã din aceastã experientã ste partialã si neelaboratã, supusã acelorasi influente de context social. traditia, pe de altã parte, este constituitã din judecãti de valoare, modele de comportament construite în conditii sociale diferite de coordonatele timpului social prezent.Chiar dacã acest corpus de idei si modele actionale au fost viabile la un anumit moment dat,ele pot fi inoperante în alt patiu si timp social. Exemplu cel mai elocvent în acest caz sunt aprecierile privind caracterul unitar din punct de vedere etnic al statului român, care în realitate prezintã caracteistici multietnice, sau în alt plan, oarecum asemãnãtor, respingerea existentei sau valorizarea egativã a minoritãtilor de orice fel, etnice, culturale, religioase, sexuale., pe baza stereotipurilor dobândite. .7. Suprageneralizarea, ca eroare a cunoasterii comune, se bazeazã pe lipsa de precizie a acesteia si pe unilateralitatea ei, astfel încât concluziile reiesite din experienta noastrã personalã, din prelucrarea unor informatii obiectiv limitate, tindem sã o extindem asupra tuturor membrilor unui grup social, a unei comunitãti sau chiar mai mult. Cu cât experienta si cunoasterea noastrã este mai redusã, cu atât vom apela mai des la suprageneralizare. Aceastã eroare este frecvent întâlnitã în cunoasterea politicului, dat fiind faptul cã putini oameni au o experientã politicã nemijlocitã, iar mecanismele de functionare ale acestuia sunt si mai putin cunoscute, chiar de cei ce fac politicã. Acest lucru nu-i împiedicã nici pe unii, nici pe altii, sã emitã judecãti de valoare cu caracter de generalitate., care nu se sprijinã decât pe fapte singulare. transferãm fãrã sã ne dãm seama caracteristicile unui fragment de realitate la realitatea de un tip sau altul, în întregul ei.8. Evitarea confirmãrii, altfel spus refuzul ideilor altora, se constituie într-una din cele maifrecvente erori ale acestui tip de cunoastere. Aceast tine mai mult decãt oricare alta de educatiafiecãruia si de modelele culturale în care se formeazã si sunt practicate. Incapacitatea de a comunica, inclusiv de a dialoga, este o deficientã conditionatã social-politic si cultural, specificã printre altele societãtilor ce au trecut prin perioade mai lungi sau mai scurte de .dictaturã, care diminuiazã la maximum sau distrug individualitatea, care uniformizeazã si manipuleazã

4

constiintele, supunându-le unui principiu unificator. Capacitãtile comunicationale, implicit si cele de a dialoga, au si alte suporturi, printre care acceptarea diversitãtii sub toate formele sale, dar trecând prin internalizarea unor norme si valori, are si conditionãri psihologice ce tin de structura de personalitate, ce pot fi însã mult diminuate dacã câmpul social o permite. Mai mult decãt orice eroare, aceasta poate fi înlãturatã în cea mai mare parte prin educatie pe de oparte, si prin democratizare efectivã, pe de altã parte.Socializati în conditiile suprematiei unei ideologii totalitare, si a unei economii centralizate,populatia unei tãri iesite din comunism, care pe de altã parte nu a trãit experienta împotrivirii fatã de acesta, va învãta greu sã accepte pluralismul sub toate aspectele sale, inclusiv al diferentelor de perceptie a realitãtii, al opiniilor politice diferite. În România si dupã zece ani simpatizantii unui anumit partid sau lider politic refuzã din principiu, si ca atare se opune oricãrui dialog, indiferent de problemã, cu alte formatiuni politice, refuzã din start orice idee ce apartine unei persoane cu alte simpatii decât ale lor.9. Judecata ilogicã, ca subterfugiu de gândire este la rândul ei una din cele mai frecvente erori. Dintre formele concrete pe care le îmbracã, cea mai rãspânditã este recursul la expresia „ exceptia confirmã regula“. Atunci când se epuizeazã orice alt argument, sau chiar propria noastrã experientã ne infirmã ideile adânc înrãdãcinate, suntem tentati sã ne apãrãm invocând aceastã expresie. Numai cã exceptia nu confirmã, ci mai degrabã infirmã o anumitã stare de lucruri, sau un set de credinte pe care le apãrãm în ciuda evidentei cã sunt false sau nu corespund unei situatii concrete date.10. Credulitatea naivã ce reflectã abandonarea spiritului critic, se sprijinã pe toate celelate erori si caracterisci ale cunoasterii comune. Atâta timp cât avem încredere într-o persoanã, o institutie, întrun anumit sistem de valori, le acordãm credibilitate neconditionatã si oricât ar infirma realitatea, inclusiv experienta noastrã aceastã încredere, orice ar face, ar promova instantele respective, multi oameni nu-si modificã opiniile si atitudinile. Elocvent pentru sfera politicului este în acest caz exemplu electoratului captiv, care în unele cazuri fãrã a se baza nici mãcar pe convingeri bine consolidate, va vota acelasi partid sau lider politic, chiar dacã strategiile politice ale acestora le afecteazã viata profesionalã si individualã.11. Am mai putea cita una dintre ele, de mare importantã si foarte frecventã numitã efectul falsului consens analizat de Baron si Byrne si preluat detraian Rotariu si Petre Ilut. Aceasta se manifestã prin tendinta oamenilor de a se considera mult mai asemãnãtori cu semenii lor decât sunt în realitate, în ceea ce priveste opiniile, atitudinile si comportamentele lor. Acest efect poate fi mãsurat concret, comparând opiniile individuale exprimate fatã de o problemã datã cu cele privind aprecierea opiniilor celorlalti asupra aceleiasi probleme.

CUNOAŞTEREA PSIHOLOGICĂ COMUNĂ:

Oamenii ajung la o cunoaştere bună a altora şi a lor înşişi, a ambientului social, fără a recurge la metodologia ştiinţifică.

a. Spre deosebire de realitatea fizică, realitatea socio-umană este direct accesibilă omului obişnuit care descrie, clasifică, etc.

b. Realitatea socio-umană este foarte familiară.c. La nivelul cunoaşterii comune, sunt destui oameni care aplică strategii complexe, flexibile.

Oamenii, în ambientul lor, sunt mic experţi care testează realitatea socio-umană.d. În cunoaşterea comună există nişte condensate de experienţă având corespondenţă în

constatările psihologiei ştiinţifice.e. Cunoaşterea comună este stratificată, rezultând cunoaştere ştiinţifică, fără a fi în mod necesar

corectă, nu este în mod necesar greşită, şi invers. Pentru că cunoaşterea comună are o serie de limite.

5

6