11-Indicatorii de Mediu

13
 11. INDICATORII DE MEDIU – ELEMENTE DE BAZĂ ALE SISTEMULUI INFORMAŢIONAL AL MEDIULUI 11.1. INTRODUCERE Indicatorii au rolul de a arăta, a pune în evidenţă, a face publică o informaţie. Ei sunt utilizaţ i zilnic, exemplul cel mai des citat fiind temperatura corpului uman ca indicator al stării de sănătate.  În domeniile economic şi social există o lungă tradiţie de dezvoltare şi utilizare a in di catorilor: rodusul !a ţ ional "rut, rata şoma#u lui, rata na talit ăţ ii etc. $ce ştia reprezintă instrumente de evaluare şi analiză, baza pentru luarea deciziilor în cadrul politicilor publice.  $ctivitatea de stabilire a indicatorilor care permit evaluarea stării mediului  încon#urător este mult mai recentă şi încă nu s%a înc&eiat definitiv. ' endinţa actuală este de a da o importanţă mult mai mare informaţ iilor referitoare la mediu, pentru ca problemele astfel evidenţiate să fie luate în considerare sistematizat în procesul de decizie. (ezvoltarea unei informaţii de mediu sintetice şi de calitate se află în centrul studiului asupra indicatorilor dezvoltării durabile a cărei importanţă a fost subliniată la )onferinţa !aţiunilor *nite asupra +ediului şi (ezvoltării, care a avut loc la io de -aneiro în //0. 1copul acestui studiu este obţ inerea de informaţ ii referitoare la mediu sub o formă care să permită o comunicare eficientă. entru aceasta este important să se dezvolte activităţile de cercetare şi de colectare a datelor de bază, ţin2nd seama de faptul c ă ex is t ă înc ă numeroase domenii ale mediului cu noscute do ar pa r ţ ial 3biodi ve rsita tea, peis a# ul, solul, ...4. 1e po at e cons tata că acolo unde datele se multiplică, informaţia care se obţine nu este întotdeauna mai detaliată. +unca de interpretare şi de sinteză care permite trecerea de la statistică la indicatori nu este deloc negli#abilă5 ea constă în realizarea unui compromis între cerinţa ca factorul de decizie sau marele public să dispună de o informaţie simplă, uşor de interpretat şi care să reflecte corect realitatea, şi dorinţ a cercet ătorilor ştiinţ ifici şi statisticienilor de a descrie fenomene în general complexe. $cest ec&ilibru ideal este departe de a fi atins în numeroase domenii, de aceea se depun eforturi pentru a se obţine indicatori de mediu care să fie dezvoltaţi la scară locală, regională, naţională sau globală.  Înţelegerea şi utilizarea indicatorilor  d ! di" reprez int ă dou ă elemen te importante în procesul de formulare a politicilor de mediu, deoarece aceşti indicatori per mit at2t evaluarea fen omenelor specifice unei politici dat e, c2t şi cuanti fic area obiectivelor specifice acesteia. )onceptul de indica tor d !di" est e foarte con tro ver sat deoarece apa r divergenţe în ceea ce priveşte interpretarea informaţiilor. $ceste divergenţe sunt la originea variaţiei indicatorilor de la o ţară la alta, în publicaţiile internaţionale exist2nd valori diferite pentru acelaşi indicator.  În procesul de dezvoltare a indicatorilor de mediu, !aţiunile *nite au identificat următoarele lacune: - lipsa efortului internaţional de a calcula statisticile şi indicatorii, - lipsa datelor naţionale sau existenţa unor date care sunt însă dispersate, - absenţa răspunsurilor . +o tiv ele pe ntr u care în publica ţ ii le int ern aţ i onale indicatori identici au valori diferite, sunt următoarele: 11-1

description

Curs de deseuri

Transcript of 11-Indicatorii de Mediu

11. INDICATORII DE MEDIU ELEMENTE DE BAZ ALE SISTEMULUI INFORMAIONAL AL MEDIULUI

11.1. INTRODUCERE

Indicatorii au rolul de a arta, a pune n eviden, a face public o informaie. Ei sunt utilizai zilnic, exemplul cel mai des citat fiind temperatura corpului uman ca indicator al strii de sntate.

n domeniile economic i social exist o lung tradiie de dezvoltare i utilizare a indicatorilor: Produsul Naional Brut, rata omajului, rata natalitii etc. Acetia reprezint instrumente de evaluare i analiz, baza pentru luarea deciziilor n cadrul politicilor publice.

Activitatea de stabilire a indicatorilor care permit evaluarea strii mediului nconjurtor este mult mai recent i nc nu s-a ncheiat definitiv. Tendina actual este de a da o importan mult mai mare informaiilor referitoare la mediu, pentru ca problemele astfel evideniate s fie luate n considerare sistematizat n procesul de decizie. Dezvoltarea unei informaii de mediu sintetice i de calitate se afl n centrul studiului asupra indicatorilor dezvoltrii durabile a crei importan a fost subliniat la Conferina Naiunilor Unite asupra Mediului i Dezvoltrii, care a avut loc la Rio de Janeiro n 1992.

Scopul acestui studiu este obinerea de informaii referitoare la mediu sub o form care s permit o comunicare eficient. Pentru aceasta este important s se dezvolte activitile de cercetare i de colectare a datelor de baz, innd seama de faptul c exist nc numeroase domenii ale mediului cunoscute doar parial (biodiversitatea, peisajul, solul, ...). Se poate constata c acolo unde datele se multiplic, informaia care se obine nu este ntotdeauna mai detaliat.

Munca de interpretare i de sintez care permite trecerea de la statistic la indicatori nu este deloc neglijabil; ea const n realizarea unui compromis ntre cerina ca factorul de decizie sau marele public s dispun de o informaie simpl, uor de interpretat i care s reflecte corect realitatea, i dorina cercettorilor tiinifici i statisticienilor de a descrie fenomene n general complexe. Acest echilibru ideal este departe de a fi atins n numeroase domenii, de aceea se depun eforturi pentru a se obine indicatori de mediu care s fie dezvoltai la scar local, regional, naional sau global.

nelegerea i utilizarea indicatorilor de mediu reprezint dou elemente importante n procesul de formulare a politicilor de mediu, deoarece aceti indicatori permit att evaluarea fenomenelor specifice unei politici date, ct i cuantificarea obiectivelor specifice acesteia.

Conceptul de indicator de mediu este foarte controversat deoarece apar divergene n ceea ce privete interpretarea informaiilor. Aceste divergene sunt la originea variaiei indicatorilor de la o ar la alta, n publicaiile internaionale existnd valori diferite pentru acelai indicator.

n procesul de dezvoltare a indicatorilor de mediu, Naiunile Unite au identificat urmtoarele lacune:

lipsa efortului internaional de a calcula statisticile i indicatorii,

lipsa datelor naionale sau existena unor date care sunt ns dispersate,

absena rspunsurilor.

Motivele pentru care n publicaiile internaionale indicatori identici au valori diferite, sunt urmtoarele:

metodele de estimare i de prelucrare a datelor la nivel internaional sunt probabil diferite;

exist definiii diferite pentru acelai indicator;

aparatul statistic naional poate furniza date false instanelor internaionale.

11.2. DEFINIII

11.2.1 INDICATOR

Indicatorul reprezint o informaie cantitativ care permite caracterizarea unei situaii evolutive, a unei aciuni sau a unor consecine ale unei aciuni, pentru evaluarea sau compararea strii lor la alte momente trecute sau proiectate, sau cu alte stri la aceeai dat a altor subiecte similare. (Plan Bleu, 1996)

Din aceast definiie se desprind patru elemente care caracterizeaz un indicator:

nainte de toate el este o cifr sau mai multe i nu o informaie calitativ (informaie cantitativ din definiia de mai sus);

face referire la o evoluie n timp: va trebui deci s fie urmrit pe o perioad lung de timp dac se dorete obinerea unor informaii semnificative;

ilustreaz o situaie dat (de exemplu: calitatea apei unui ru) sau o aciune i eventualele sale repercursiuni (de exemplu: aruncarea de deeuri industriale);

n definiia indicatorului se regsete noiunea de comparaie.

Fiind nainte de toate un instrument de comunicare, indicatorul va fi adaptat nivelului de cunotine ale auditoriului vizat. Pentru a descrie o situaie specific de mediu nu este de ajuns un singur indicator.

Un indicator trebuie s fie:

adaptat,

specific,

valid,

fiabil,

precis,

msurabil,

uor de utilizat,

rentabil rezultatul trebuie s justifice timpul i scopul activitii depuse pentru a-l obine.

11.2.2 DESCRIPTOR

Un descriptor este o informaie mai mult sau mai puin elaborat, care pornete de la datele de baz. Aceast mrime numeric are n general o dimensiune simpl, caracteristic a unei situaii (suprafaa unui teritoriu, populaie,...). Spre deosebire de indicator, descriptorul nu variaz neaprat n timp. Forma sa este n general mai puin complex i semnificaia sa este limitat.

n timp ce unui indicator i se cere s sintetizeze o mas important de informaii i s poat el singur s descrie o situaie, descriptorul se mrginete la ilustrarea unei trsturi particulare (el descrie dar nu dovedete).

Un descriptor se situeaz ntre un indicator i statisticile de baz; el descrie exact o situaie fr a pune n eviden un fenomen sau o problem.

Exemplu: populaia i suprafaa unei zone sunt descriptori n timp ce densitatea populaiei (raportul ntre cele dou) este un indicator.

11.2.3 INDICE

O modalitate de a diminua dimensiunea unei selecii de indicatori const n agregarea acestora ntr-un indice. Agregarea corespunde utilizrii unei formule matematice mai mult sau mai puin complexe (suma ponderat, multiplicarea, ...) n scopul de a ngloba mai muli indicatori ntr-un singur indice, ponderarea permind nuanarea importanei fiecrei componente.

De exemplu, emisiile principalelor gaze cu efect de ser (CO2 gaz carbonic, CH4 metan, N2O protoxid de azot) sunt adesea reprezentate ponderat prin potenialul de renclzire global (al crei valoare global este definit de Grupul de lucru interguvernamental asupra efectului de ser) a fiecruia dintre aceste gaze, pe urm adugate, ceea ce permite obinerea unui indice de presiune asupra mediului corespunztor temei schimbrilor climatice. Indicele este exprimat n acest caz n uniti CO2 echivalente.

Conform figurii 1 n care este prezentat modul de organizare a informaiei pot fi definite urmtoarele elemente:

Fig.1. Organizarea informaiei

Indice - reprezint o agregare a unui anumit numr de indicatori selecionai ntr-un scop precis. Agregarea const n utilizarea unor metode matematice, simple sau complexe, pentru ponderarea mai multor indicatori ntr-un indice, componentele fiind nuanate prin aceast ponderare.

Exemplu: Indicele de Dezvoltare Uman este compus dintr-un anumit numr de indicatori cum ar fi sperana de via la natere, nivelul de educaie, etc.Indicator este o proporie sau o relaie calculat.

De exemplu, produsul intern brut pe cap de locuitor, densitatea populaiei, etc.Statistic este o informaie elaborat plecnd de la datele de baz.

De exemplu, media temperaturii sau a cantitii de precipitaii, suprafaa unei ri, populaia, etc.Date brute reprezint informaiile brute oferite de staiile de supraveghere (date netratate).

De exemplu, datele referitoare la temperatur, la cantitatea de precipitaii msurate de o staie de supraveghere.

11.3. INSTRUMENTE UTILIZATE

Rezolvarea problemei selectrii indicatorilor care urmeaz a fi dezvoltai i a stabilirii gradului de agregare a informaiei este ntotdeauna dificil. n calitate de instrumente de comunicare i de ajutor la luarea deciziilor, indicatorii de mediu ajung s fie difuzai n numr restrns. Ideal ar fi s se ajung la un numr de indicatori mai mic de 20, dar din cauza aspectelor multiple care apar n abordarea problemelor de mediu i care trebuie reflectate prin intermediul indicatorilor, acest numr este adesea depit.

De aici apare dilema clasic a indicatorilor evocat de muli autori: pe de o parte se dorete ca datele s fie accesibile ntr-un mod ct mai complet posibil, indiferent de complexitatea pe care o ridic aceasta; pe de alt parte, se tinde ctre o form ct mai concis, ideal fiind cea a indicelui unic, indiferent de distorsiunea rezultatelor pe care aceast simplificare o impune.

Recurgerea la un indice de mediu care cumuleaz mai multe tipuri de informaii poate reprezenta n final o modalitate de a ctiga n concizie.

n exemplul prezentat mai nainte, constituit pornind de la emisiile principalelor gaze cu efect de ser, indicele este agregat dintr-un numr limitat de indicatori (mai puin de 10) pe criterii de ponderare tiinifice. Cu toate acestea, domeniile specifice mediului suficient de bine cunoscute pentru care se poate stabili un consens n jurul indicatorilor alei i a valorilor utilizate pentru ponderare, sunt rare. n cazul efectului de ser, unii experi reproeaz indicelui c nu ia n considerare dect un numr limitat de poluani; alii contest valorile utilizate pentru ponderi (acestea sunt de altfel modificate sistematic n funcie de progresul tiinific). Se reproeaz uneori c indicele calitii aerului care este difuzat pentru anumite aglomerri nu ine seama de efectele sinergice ale poluanilor.

Tentativele de punere la punct a indicilor de mediu nalt agregai, dup modelul indicilor economici de tip PIB, se dovedesc i mai puin consensuale. Agregarea la un nivel superior prsete efectiv sfera expertizei tiinifice i devine politic. Este dificil s se ia n considerare probleme att de diverse ca schimbrile climatice sau disconfortul provocat de zgomot. n lucrrile sale, Adriaanse (1993) propune o ponderare n raport cu urgena situaiei, adic n funcie de distana fa de o norm prestabilit de dezvoltare durabil, dar nici aceast soluie nu rezolv problema.

ntr-o manier mult mai general, agregarea la acest nivel pune problema nlocuirii: unificarea multiplelor aspecte ale mediului ntr-o evaluare unic const n acceptarea unui principiu de compensare, adic o ameliorare ntr-un domeniu poate contrabalansa o deteriorare n altul, pentru aceeai valoare a indicelui. Referitor la legitimitatea acestui principiu pot exista unele ndoieli.

Unii autori (Mitchell, 1996) reproeaz indicilor, printre altele, opacitatea lor. Agregarea face s fie delicat identificarea factorilor de degradare a unei situaii. Se poate spune, de exemplu, c un medic va putea defini cu greu un tratament pentru un pacient dac singura informaie de care dispune este c acesta este bolnav sau foarte bolnav. Indicele nu reprezint deci ntotdeauna un instrument foarte bine adaptat atunci cnd este utilizat la luarea deciziei.

Se poate constata c este simplu s se determine aprioric forma de restituire a unor informaii de mediu pertinente. Ideal ar fi s se dispun de o cutie cu instrumente care s conin baze de date, metode de agregare i coeficieni de ponderare, i care s permit, n funcie de necesiti, parcurgerea triunghiului informaiei aa cum este prezentat n figura urmtoare: descriptori pentru a fi exhaustiv pe un subiect precis, selecie restrns de indicatori pentru luarea deciziilor, indice unic pentru subiectele mari, etc..

Fig.2 Triunghiul informaiei (dup Rump, 1996)

Astfel de cutii de instrumente sunt nc dificil de constituit datorit lipsei datelor de baz, a consensului n ceea ce privete modelele de agregare, etc. Iniiativele i cercetrile, la scar local, naional sau internaional sunt numeroase n acest domeniu i amelioreaz cu pai mici capacitile de evaluare.

11.4. PROPRIETI I CARACTERISTICI ALE INDICATORILOR

n funcie de mesajul care trebuie transmis pot fi inventariai diferii indicatori de mediu (Rump, 1996).

11.4.1 DESCRIPTIVI SAU NORMATIVI

Indicatorii descriptivi au ca principal obiectiv ilustrarea unei evoluii particulare a mediului. Eroziunea solului, coninutul de oxigen dizolvat al apelor dulci, concentraia de dioxid de sulf a aerului ambiant, etc. pot fi exemple de astfel de evoluii. Aceti indicatori sunt selecionai n funcie de capacitatea lor de a reflecta ameliorarea sau degradarea strii mediului.

Indicatorii normativi se prezint sub o form mai elaborat. n acest caz, se compar indicatorul respectiv cu o valoare de referin, n scopul de a rafina aprecierea asupra evoluiei sale. Valoarea de referin poate fi de natur diferit (IFEN Institutul Francez al mediului, 1996):

Media asupra rezultatelor unui ansamblu de regiuni sau naiuni

Indicatorii de mediu propui de OCDE (Organizaia de Cooperare i Dezvoltare Economic) sunt nsoii de media specific rilor implicate (OCDE 1995). n acelai scop, IFEN a publicat n 1996 un material numit Starea mediului n regiunile franceze (IFEN 1996b), care conine viniete de indicatori, rezultatele regionale fiind comparate cu media naional.

Acest tip de comparaie nu este valabil dect dac regiunile sau rile care au fost reunite prezint similitudini n ceea ce privete nivelul de via sau de industrializare. n plus, chiar dac se ine seama de aceast condiie, diferenele geografice, climatice, culturale etc. dintre rile respective conduc adesea la politici foarte diferite pentru aceeai problem de mediu. Acest aspect face dificil comparaia pentru anumii indicatori i nu permite o evaluare clar a performanei naionale.

Este de notat c, comparaia cu vecinii rmne ntotdeauna un criteriu de evaluare puternic, chiar dac referina utilizat n acest caz nu este absolut i nu constituie un obiectiv care trebuie atins.

Valoarea istoric estimat a stadiului preindustrial sau valoarea original corespunztoare unui loc identificat ca neafectat de activitile umane

Acest tip de referin prezint avantajul punerii n eviden a importanei presiunilor de mediu care au aprut dup revoluia industrial. Cu toate acestea, ntr-o optic a dezvoltrii durabile, o astfel de referin nu este foarte interesant n msura n care o rentoarcere la starea original a mediului este imposibil din punct de vedere economic i social n majoritatea domeniilor specifice mediului i nu constituie, chiar implicit, obiectivul politicilor de mediu.

Obiectiv sau norm politic

n acest caz, o valoare care a fost determinat prin consens politic (sub-naional, naional sau internaional) constituie un obiectiv care trebuie atins.

Se utilizeaz indicatorii de performan a mediului; n final, noiunea de performan rezult din examinarea distanei parcurse i a distanei care mai trebuie parcurs pentru a atinge valoarea int.

O selecie a indicatorilor de performan a mediului la scar naional poate fi propus de institutele de specialitate. Astfel de indicatori sunt utili ntr-un cadru de urmrire i de examinare a politicilor publice. Cu toate acestea, punerea lor la punct este destul de dificil deoarece sunt nc rare msurile politice asociate obiectivelor cantitative. De altfel, experiena arat c n aceast optic nu pot fi considerate numeroase domenii specifice ale mediului.

n plus, interpretarea acestor indicatori trebuie s fie fcut cu pruden; obiectivele politice cantitative, n cazul n care au fost definite, sunt adesea rezultatul consensului ntre utilizatorii i aprtorii mediului i nu constituie neaprat obiective adevrate de durabilitate (att ct pot fi definite aceste obiective) n raport cu resursa care trebuie protejat.

11.4.2 RETROSPECTIVI SAU PREDICTIVI

Indicatorii permit o comparaie temporal sau spaial. n cazul n care axa temporal este favorit, indicatorul ilustreaz evoluia n timp a unuia sau a mai multor parametri reprezentativi. Examinarea tendinelor evideniate de indicatorii retrospectivi este ntotdeauna bogat n informaii. Cu toate acestea, poate fi la fel de interesant s se dispun de elemente care s permit prevederea evoluiei viitoare a situaiei studiate. Indicatorul este utilizat n acest caz ca element al unui model predictiv i permite elaborarea proiectelor corespunztoare diferitelor variante de scenarii. n acest context, indicatorul devine un instrument de planificare interesant pentru factorii de decizie, n cazul n care gradul de incertitudine asociat proiectelor respective este specificat clar.

11.4.3 INDICATORII DEZVOLTRII DURABILE

n prezent, studiul indicatorilor de mediu este nglobat din ce n ce mai mult n activitatea care vizeaz definirea indicatorilor dezvoltrii durabile. Cu siguran, este primordial s se dispun de un ansamblu de indicatori care s descrie fidel starea mediului, presiunile care se exercit asupra lui i rspunsurile din partea societii.

Obiectivul final care trebuie atins este de a putea furniza factorilor de decizie informaii care s le permit luarea n calcul a factorilor economici, sociali i de mediu, ntr-o legtur indisolubil. Astfel, factorii de decizie vor putea s evalueze posibilitile care permit ca sistemele de producie, de consum, mediul i utilizarea resurselor naturale s se perpetueze. Definirea indicatorilor dezvoltrii durabile constituie o miz considerabil; ei vor permite n particular s se creeze un concept considerat adesea ca foarte incert. Dup Summit-ul Pmntului din 1992, comunitatea tiinific i internaional a multiplicat iniiativele. La nivel global, Comisia de Dezvoltare Durabil (Naiunile Unite), Banca Mondial, OCDE au lansat programe de lucru referitoare la aceast problem. La scar naional, problema a fost deja abordat, iar unele state cum ar fi Marea Britanie, au lansat unele propuneri n acest sens.

11.5. CRITERII DE SELECIE

Numeroi autori au ncercat definirea criteriilor de calitate la care trebuie s rspund indicatorii de mediu (OCDE 1993, Bakkes .a. 1994, Rump 1996). Rump a adunat aceste criterii n trei mari categorii: calitatea datelor, dac sunt adecvate subiectului tratat, interesul pentru utilizator.

Tabelul 1. Principalele criterii de selecie a indicatorilor (Rump, 1996)

Calitatea datelorCompetena datelorComunicarea

Valoarea tiinific

Disponibilitatea datelor

Calitatea datelor

Costul datelorReprezentativitatea

Acoperirea geografic

Sensibilitatea la evoluiiCompetena

Simplitatea

Existena unei valori de referin

Posibilitatea de comparaie

Posibilitatea de utilizare n cadrul scenariilor prospective

11.5.1 CALITATEA DATELOR I JUSTEEA ANALIZEI

Valoarea tiinific

Indicatorul trebuie s se bazeze pe fundamente tiinifice i tehnice corecte i fr ambiguitate. Acest criteriu este deosebit de important ct timp el ilustreaz un domeniu mai puin cunoscut (impactul polurilor asupra ecosistemelor complexe, ...). n legtur cu utilizarea acestui indicator este necesar un consens al experilor.

Disponibilitatea datelor

Datele de baz care permit calculul indicatorului trebuie s fie disponibile i accesibile. O serie cronologic moderat de lung va trebui s poat fi consultat i s asigure posibilitatea oferirii n viitor a noilor date colectate conform anumitor reguli. De asemenea, va trebui stabilit coerena i compatibilitatea msurrilor n timp i n spaiu.

Calitatea datelor

Datele trebuie s fie de bun calitate, adic precise, robuste i reproductibile. Metodologia de msurare i eventualele tratamente (prelucrri) statistice trebuie s corespund normelor n vigoare. Datele trebuie s poat fi uor manipulate (agregate, dezagregate, ...). Ele trebuie s fie nsoite de o documentaie (meta-date) care s descrie metoda de msurare i s indice limitrile inerente ale acestei metode (marja de eroare, ...).

Costul datelor

Datele trebuie s fie accesibile n prezent i n viitor la un raport cost-avantaje rezonabil.

11.5.2 ADECVAREA N RAPORT CU SUBIECTUL ABORDAT

Reprezentativitatea

Indicatorul trebuie s furnizeze o ilustrare reprezentativ a situaiei mediului sau a tipului de presiune/rspuns pe care l descrie.

Acoperirea geografic

Indicatorul trebuie s reflecte specificitatea ansamblului zonei studiate. El trebuie s fie adaptat (form, expresie) la scara aleas (naional, regional, local, ...).

Sensibilitatea la evoluii

Indicatorul trebuie s fie sensibil la schimbri i s reflecte fidel modificrile mediului sau ale activitilor umane asociate. n plus, trebuie ca selecia indicatorilor utili s poat fi modificat (adugarea unui indicator, dispariia altuia) n funcie de noile preocupri care apar.

11.5.3 COMUNICAREA

Pertinena (competena, adecvarea)

Informaia furnizat de ctre indicator trebuie s fie adecvat subiectului ilustrat i n acelai timp, interesant pentru utilizator.

Anglo-saxonii vorbesc despre rezonana indicatorului, adic despre calitatea sa de a stimula interesul i nelegerea imediat a utilizatorului.

De exemplu, oraul Seattle a selecionat ca indicator de calitate a aerului numrul de zile n care munii sunt vizibili din ora.

Simplitatea

Interpolarea indicatorului de ctre utilizator trebuie s fie simpl, rapid i fr ambiguiti. Nivelul de complexitate al indicatorului va fi adaptat n special la auditoriu.

Existena unei valori de referin

Indicatorul trebuie s fie nsoit de o valoare de referin (obiectiv, prag, valoare istoric etc.) cu care poate fi comparat.

Posibilitatea de comparaie

Indicatorul trebuie s poat fi comparat cu rezultatele obinute n alte zone de studiu (comparaii inter-regionale sau inter-naionale), ceea ce subnelege existena metodologiei de calcul comune.

n plus, chiar forma indicatorului care a fost aleas pentru comparaie va trebui s fie adaptat. Pentru aceasta, alegerea numitorului, n cazul n care indicatorul se prezint sub forma unei fracii, poate fi important.

De exemplu, o comparaie de indicatori de mediu definii la scar regional va putea da rezultate foarte diferite dac rezultatele sunt exprimate pe locuitor sau pe km2.

Posibilitatea de utilizare n cadrul scenariilor prospective

Indicatorul trebuie s poat interveni n cadrul modelrii i s furnizeze o baz pentru reprezentarea scenariilor prospective.

Dac este important s se conserve spiritul atributelor indicatorului ideal n momentul efecturii unei selecii, se vor gsi n practic foarte puini indicatori care s ndeplineasc toate aceste condiii. n practic, accentul va fi pus pe unul dintre criterii n funcie de obiectivul specific asociat indicatorului.

Dac se dorete s se ilustreze o tendin, criteriile de disponibilitate a datelor pe o perioad lung de timp i de regularitate a producerii indicatorului, sunt primordiale.

Dac indicatorul ndeplinete o funcie de alert, criteriul competenei (pertinenei) n raport cu subiectul va ocupa primul loc. Va fi necesar n aceeai msur s se asigure ca etapele de colectare i de analiz a datelor s poat fi realizate ntr-un interval suficient de scurt.

Dac indicatorul are nainte de toate sarcina de a permite compararea pe o tem specific, accentul va fi pus pe criteriul posibilitii de comparare a datelor i metodologiilor de calcul utilizate etc.

11.6. SELECTAREA UNUI ANSAMBLU COERENT DE INDICATORI

Punerea la punct a unui ansamblu de indicatori de mediu este asociat n general unei cereri specifice.

Aceasta poate conine o tem sau un mediu particular (indicatori ai schimbrii climatice, ai apelor continentale, a litoralului etc.) la scar naional sau sub-naional.

De asemenea, poate fi vorba despre dezvoltarea indicatorilor transversali asociai unui teritoriu particular i care reflect diferite aspecte de mediu la scara unei regiuni, departament sau comune.

Selecia poate ilustra de asemenea impacturile de mediu ale unei ramuri de activitate particulare (industrie, agro-alimentare etc.); n acest caz se vorbete despre indicatori sectoriali.

n plus, domeniul de studiu poate fi restrns (indicatorii de impact asupra ecosistemelor acvatice, asupra industriei etc.).

Este clar c selectarea final a indicatorilor va depinde ntr-o msur foarte mare de mrimea cmpului de investigaii i de precizia cu care acesta este definit.

n toate cazurile informaiile vor ctiga n claritate i eficien, acesta fiind un obiectiv care trebuie avut n vedere atunci cnd se stabilesc indicatorii ntr-o structur logic i organizat.

11.6.1 PROBLEMATICA DE MEDIU

ntr-un context general de evaluare a strii mediului pentru un teritoriu dat, structura aleas se creeaz ntotdeauna mai mult sau mai puin n jurul descrierii principalelor funcii ale mediului i a interfeelor sale cu societatea i economia, ntr-o logic de dezvoltare durabil (Hammond .a. 1995):

Funcia surs a mediului

Exploatarea n cadrul activitilor umane a resurselor naturale (regenerabile sau ne-regenerabile) poate antrena, n cazul gestiunii ne-durabile, o dispariie sau o degradare a acestor resurse.

Temele abordate n acest caz sunt:

diminuarea stocurilor de soluri cultivabile (artificializare, eroziune, ...) i degradarea calitii solurilor (pierderea fertilitii);

diminuarea stocurilor de lemn (despdurire, ...) i degradarea calitii pdurilor;

diminuarea stocurilor halieutiques (dup specii) i degradarea calitii stocurilor;

diminuarea stocurilor de ap subteran i degradarea calitii apei;

diminuarea resurselor minerale;

diminuarea resurselor de hidrocarburi etc.

Poate fi interesant, n aceast parte, s se dezvolte indicatori de tipul exploatare/stoc (resurse ne-regenerabile) sau exploatare /rennoire a stocului (resurse regenerabile), n msura n care este disponibil valoarea aproximat a acestor numitori.

Funcia fntn = surs a mediului

Una dintre principalele presiuni asupra mediului este legat att de deversarea de poluani ct i de diseminarea voluntar a substanelor potenial toxice pentru ecosisteme.

Temele abordate sunt n principal urmtoarele:

emisiile n aer (gaze cu efect de ser, care distrug stratul de ozon, responsabile de acidificare, de degradarea aerului la scar local, etc. cum ar fi CO2, CO, CH4, NOx, SO2, compui organici volatili, reziduuri deversri radioactive);

emisiile n ap (nitrai, fosfai responsabile de eutrofizare, materii organice, materii n suspensie, materii inhibitoare metale, pesticide, substane toxice, deeuri radioactive etc.);

poluarea solurilor (nitrai, fosfai, pesticide, hidrocarburi, alte substane toxice etc.);

producia de deeuri solide care urmeaz a fi descrcate etc.

Indicatorii dezvoltai pe aceste teme iau n general forma evoluiei n timp a emisiilor unuia sau mai multor poluani. Aceste emisii sunt asociate unui teritoriu particular sau specifice ramurilor de activitate conform definiiei domeniului de interes care a fost ales pentru aceti indicatori.

Unii indicatori pot de asemenea s pun n eviden eforturile realizate n scopul diminurii emisiilor (reciclarea deeurilor, ...).

Funcia biologic a mediului

Una din axele prioritare ale domeniului mediului const n conservarea integritii ecosistemelor.

Temele abordate n acest caz sunt urmtoarele:

dispariia ecosistemelor (suprafee, ...);

dispariia speciilor, diminuarea biodiversitii;

impactul activitilor umane asupra patrimoniului natural (artificializare, fragmentare, poluare, introducerea speciilor strine, ...);

calitatea ecologic a cursurilor de ap;

tipuri de protecie a spaiilor i a speciilor naturale etc.

n ciuda importanei acestei teme, indicatorii rmn n general rari din cauza lipsei de date referitoare la starea de sntate a ecosistemelor i impactului presiunilor umane.

La scar local, este posibil s se dezvolte n acelai timp anumii indicatori care se bazeaz pe rezultatele unor studii tiinifice punctuale (urmrirea unei populaii de specii martor, ...).

Funcia calitatea vieii

Mediul reprezint n primul rnd mediul de via al oamenilor. De aceea este important s se dispun de indicatori care s permit aprecierea calitii i a eventualei degradri a acestui mediu de via.

Temele abordate n acest caz sunt urmtoarele:

calitatea aerului;

calitatea apei potabile;

calitatea apelor de scldat;

expunerea la ali vectori de boli (afeciuni) ale mediului sau la produse toxice;

zgomotul;

conservarea peisajelor etc.

Indicatorii care descriu calitatea mediului ca mediu de via pot lua forme foarte diverse. Adesea, evaluarea este uurat de existena normelor de calitate (numrul de zile n care poluarea aerului n raport cu un anumit poluant a depit normele n vigoare, procentul unitilor de distribuie a apei potabile care au furnizat o ap care nu este conform, ...).

Anumite aspecte ale cadrului de via, cum ar fi peisajul, rmn dificil de apreciat sub o form cantitativ.

11.6.2 PRIORITI

n general, cererea specific aflat la originea elaborrii indicatorilor de mediu determin faptul c numai unele dintre temele identificate mai nainte sunt privilegiate.

De exemplu, dac selecia se refer la o ramur de activitate particular, se va studia n principal impactul acestei activiti asupra mediului (exploatarea resurselor naturale i emisiile de poluani). n schimb, dac indicatorii sunt dezvoltai la scara unei aglomerri, accentul va fi pus asupra calitii vieii.

n plus, rezonana indicatorilor este sporit dac selecia propus se axeaz n special n jurul temelor particulare, identificate n cadrul planurilor sau programelor de aciune.

Se poate cita, de exemplu, selecia indicatorilor de mediu realizat de Naiunile Unite pornind de la diferite capitole ale Agendei 21 (conform tabelului 1). La scar local, aplicarea prevederilor acesteia poate furniza o structur util pentru dezvoltarea indicatorilor de mediu i, mai general, ai dezvoltrii durabile.

11.6.3 STRUCTURA UTILIZAT

Majoritatea iniiativelor de elaborare a indicatorilor de mediu se axeaz pe modelul Presiune Stare Rspuns (PSR). Aceast structur bazat pe principiul cauzalitii a fost pus la punct de ctre OCDE pentru urmrirea condiiilor de mediu n statele membre i permite obinerea de rspunsuri la principalele ntrebri referitoare la mediu.

Cadrul urmeaz o logic: cauz efect rspuns social. El ncearc s lege cauzele schimbrilor de mediu (presiuni) de efectele lor (stare) i n final de politicile, aciunile i reaciile publice (rspuns) ntreprinse pentru a face fa acestor schimbri. Modelul PSR poate fi aplicat att la nivel internaional, naional sau local ct i pentru analize sectoriale. El a fost acceptat i adoptat de ctre actorii (participanii) internaionali pentru urmrirea i evaluarea progreselor n domeniul mediului.

Observaii:

Indicatorii de presiune permit o evaluare direct a eficienei politicilor puse n aplicare (de exemplu, se msoar creterea sau descreterea emisiilor n aer sau ap). Ei sunt utili n mod special la formularea obiectivelor viitoarelor aciuni iar datele necesare construirii acestor indicatori sunt n general disponibile.

Indicatorii de stare au o funcie esenial descriptiv reflectnd starea mediului. Este util ca aceti indicatori s fie comparai cu normele de calitate aflate n vigoare (calitatea aerului, a apei potabile etc.).

Indicatorii de rspuns indic eforturile societii sau ale unei instituii, ntreprinse pentru ameliorarea strii mediului sau reducerea surselor de degradare. Ei indic modul n care sunt puse n aplicare politicile, evideniind tratatele semnate, angajamentele bugetare, cercetarea dezvoltat, respectul legislaiei, schimbrile de comportament voluntare etc.

n general, punerea la punct a indicatorilor de rspuns reprezint cea mai dificil etap. Pe de o parte nu se dispune ntotdeauna de datele necesare, iar pe de alt parte, definirea acestor indicatori nu este tocmai uoar. Cel mai des se utilizeaz indicatori de tip administrativ (Procentul departamentelor care au publicat Planul lor de Deeuri menajere, Numrul aeroporturilor care au realizat un plan de poluare sonor, ...) care nu reflect ntotdeauna eficiena real a msurilor luate. n plus, aceti indicatori se prezint uneori sub forma destul de simpl a unui rspuns de tip da/nu.

Agenia European pentru Mediu a definit un cadru mai larg pentru aceti indicatori: Tendine socio-economice Presiune Stare Impact Rspuns.

Indicatorii Tendine socio-economice se plaseaz naintea indicatorilor de presiune. Ei reunesc elemente care nu sunt legate direct de mediu dar a cror urmrire este esenial.

De exemplu: circulaia anual a autovehiculelor particulare ofer, referitor la importana traficului rutier, un indicator de presiune asociat reprezentat de emisiile atmosferice produse de surse mobile.

Indicatorii Impact permit punerea n eviden a impactului unei situaii specifice de mediu. Dezvoltarea acestor indicatori este deosebit de important deoarece ei permit evaluarea direct a unei probleme de mediu. Inconvenientul care apare la definirea indicatorilor de impact este lipsa datelor care permit obinerea lor.

De exemplu, n domeniul polurii atmosferice, la indicatorul de stare concentraii de ozon poate fi asociat indicatorul de impact pierderea randamentului unei culturi sau creterea consultaiilor medicale pentru tulburri respiratorii.

Corelarea problemelor de mediu i a modelului Presiune Stare Rspuns se face n general prin construirea unui tabel (tabelul 2).

Tabelul 2. Cadrul Presiune Stare Raspuns (Plan Bleu, 1996)

ntrebriTipul indicatorilor i descriptorilorCe arat indicatorii

Care sunt presiunile exercitate asupra mediului?indicatori de presiunePresiuni ale activitilor umane care determin o schimbare a mediului.

Care este evoluia mediului i a resurselor naturale?indicatori de stareSchimbri sau tendine observate n starea psihic sau biologic a mediului natural (calitate i cantitate).

Ce s-a ntreprins n acest scop?indicatori de rspunsAciuni adoptate ca rspuns la mutaiile nregistrate n mediu i la preocuprile din acest domeniu.

Acest tip de prezentare este util pentru a garanta c selectarea indicatorilor a fost definit logic, sistematic i complet. n acelai timp, este necesar s se in seama de faptul c acest model liniar i cauzal nu este dect o reprezentare foarte simplificat a realitii. O nelegere fin a ecosistemelor necesit luarea n calcul a unei multitudini de cauze, interaciuni, efecte indirecte sau ntrziate, etc. pe care sistemul PSR nu le poate reflecta.

11.7. CONCLUZII

Punerea la punct a indicatorilor de mediu este o sarcin complex dar relevant din multe puncte de vedere. Ea permite nu numai evidenierea evoluiilor sub o form sintetic dar i favorizarea identificrii gurilor (lipsurilor) n informaia de mediu.

Elaborarea i difuzarea acestor indicatori trebuie s fie continu. Multiplicarea iniiativelor locale, regionale, sectoriale, naionale va determina ca aceste instrumente s devin indispensabile la luarea deciziilor. Scopul lor nu este s nlocuiasc analizele tradiionale (rapoarte asupra strii mediului, monografii sectoriale, ...) care ofer posibiliti de evaluare i de interpretare mai mari, ci s vin n completarea lor, jucnd un rol de informare, alert i incitare la aciune.

PAGE 11-13

_1117354322.unknown

_1124272300.unknown