10_PARTIE de SCHI - Proiect (Model)

22
PROIECT „Partie de schii” I.CONCEPEREA PROIECTULUI 1. Descriere Prezentul proiect reprezintă un plan de construcţie al unei partii de schii din orasul Borşa , zonă cu un potenţial turistic deosebit. Proiectul vizează o activitate sezonieră, având în vedere faptul ca în zonă zăpada se menţine în jur de 4-5 luni pe an. În ceea ce priveşte finanţarea, implementarea proiectului se bazează atât pe fonduri proprii, cât şi pe accesarea unor Fonduri Structurale, ponderile acestora în totalul fondurilor necesare fiind prezentate în continuare în cadrul proiectului. Fondurile Structurale sunt instrumente financiare administrate de către Comisia Europeană, al căror scop este să acorde sprijin la nivel structural. Acest sprijin este destinat, în principal, regiunilor mai puţin dezvoltate, în scopul de a consolida coeziunea economicã şi socială în Uniunea Europeană. Axa prioritară urmărită în cadrul prezentului proiect este dezvoltarea zonei Borşa ca şi atracţie turistică şi exploatarea potenţialului turistic pe care zona îl deţine. 1.1. Titlul proiectului: „Partie de schii” 1.2 Localizarea: Judetul Maramures, regiunea 6 Nord-Vest, Borşa Proiectului urmează să fie pus în practică în localitatea Borsa, judeţul Maramures, cu o altitudine de 1540 m cu clima de munte şi cu o temperatură medie anuală de 2 grade Celsius. Vânturile predominante sunt cele de vest. Stratul de zăpadă este prezent din decembrie până în aprilie. Localitatea Borşa se Întinde azi pe o suprafaţă de 47482 ha, având o populaţie de 29000 locuitori.Întinderea localităţii de-a lungul şoselei

Transcript of 10_PARTIE de SCHI - Proiect (Model)

PROIECT Partie de schiiI.CONCEPEREA PROIECTULUI1. DescrierePrezentul proiect reprezint un plan de construcie al unei partii de schii din orasul Bora , zon cu un potenial turistic deosebit.

Proiectul vizeaz o activitate sezonier, avnd n vedere faptul ca n zon zpada se menine n jur de 4-5 luni pe an.

n ceea ce privete finanarea, implementarea proiectului se bazeaz att pe fonduri proprii, ct i pe accesarea unor Fonduri Structurale, ponderile acestora n totalul fondurilor necesare fiind prezentate n continuare n cadrul proiectului. Fondurile Structurale sunt instrumente financiare administrate de ctre Comisia European, al cror scop este s acorde sprijin la nivel structural. Acest sprijin este destinat, n principal, regiunilor mai puin dezvoltate, n scopul de a consolida coeziunea economic i social n Uniunea European.

Axa prioritar urmrit n cadrul prezentului proiect este dezvoltarea zonei Bora ca i atracie turistic i exploatarea potenialului turistic pe care zona l deine.

1.1. Titlul proiectului: Partie de schii1.2 Localizarea: Judetul Maramures, regiunea 6 Nord-Vest, BoraProiectului urmeaz s fie pus n practic n localitatea Borsa, judeul Maramures, cu o altitudine de 1540 m cu clima de munte i cu o temperatur medie anual de 2 grade Celsius. Vnturile predominante sunt cele de vest. Stratul de zpad este prezent din decembrie pn n aprilie.

Localitatea Bora se ntinde azi pe o suprafa de 47482 ha, avnd o populaie de 29000 locuitori.ntinderea localitii de-a lungul oselei care o strbate de la Valea Hotarului , pe lng pasajul de cale ferat, pn la Gura Tiboului (rul Tibou), msoar 52 km, fiind una dintre cele mai lungi aezri din ar.

Relieful zonei Bora este muntos, foarte accidentat, cu pante repezi i diferene mari de nivel. nlimile care se ntlnesc n zon in de doua formaiuni muntoase: Munii Rodnei i Munii ibu. Aceti muni nconjoar o depresiune i sunt aezai ca adevrate ziduri naturale de cetate, aici se poate aminti o ramur industrial important a regiuniii mineritul din zona Baia Bora.

Ci de accesArterele rutiere DN18 (Baia Mare Sighetu Marmaiei Vieu de Sus Moisei Bora Prislop, Maramure esuri) care face legatura peste Pasul Prislop cu:

DN17 Suceava Cmpulung Moldovenesc Vatra Dornei Bistria;

DN17C care face legatura cu Bistria, Nsud i Dej;

- asigur accesul n zona.

1.3. Suma solicitat de la finanatorTotal costuri eligibile ale proiectuluiSuma solicitat de la finaator% din costul total al proiectuluiFonduri proprii% din costul total al proiectului150.00100.0006750.000331.4 Rezumatul proiectuluiScopul prezentului proiect este exploatarea potenialului turistic al zonei Borsa i transformarea zonei ntr-un punct de atracie turistic recunoscut i apreciat la nivel naional, care s ofere turistilor o mare diversitate de activiti i servicii.

Printre beneficiarii proiectului se numr att locuitorii regiunii, proprietarii de cabane din zon, proprietarii de moteluri, agenii economici, ct i administraiile locale, fiecare avnd avantaje prin atingerea obiectivelor i a scopului proiectului.

Principalele activiti regasite n cadrul proiectului se refer la:

- pregtirea terenului pentru construirea elementelor necesare funcionrii

- construirea propriu-zis a teleschiului si nocturnei,

- achiziionarea de echipamente, utilaje i alte produse necesare bunei funcionri

- selectarea personalului

- pregtirea inaugurrii i inaugurarea propriu- zis a partiei

1.5. Justificarea proiectuluiPrincipalele probleme i necesiti identificate n Borsa: Din 1998 odata ca inchiderea minei din zona Baia Borsa o sursa de venit sigura pentru multe famiili, in zona a inceput sa se traiasca din turism. Populaia regiunii a sczut constant ca urmare a emigraiei externe a populaiei. Regiunea se confrunt cu un proces de mbtrnire demografic, efectele sale n viaa economic i social fiind resimite n prezent.

Numai investiiile, alturi de turism, ar reui s creeze n zon locuri de munc, ns i n acest sens Borsa se confrunt cu o lips de promovare, cu o infrastructur de turism slab dezvoltat i cu inexistena unui plan zonal de dezvoltare. Se identific de asemenea o colaborare slab cu promotorii de turism i numrul redus de persoane specializate n domeniul turismului.

Grupuri int, caracteristici, motivaii, relevan: principalele grupuri int identificate sunt :- Locuitorii regiunii: acetia reprezint beneficiari direci ai proiectului, pe de o parte deoarece sporirea prestigiului zonei i atragerea de noi investitori conduce la dezvoltarea economic a acestui perimetru n ansamblu i cresterea nivelului de trai, pe de alta parte deoarece se creeaz noi locuri de munc prin care este absorbit o parte din populaia neocupat. - Agenii economici locali: acestia reprezint beneficiari indireci ai proiectului, deoarece sporirea numarului de turiti atrage dup sine cretererea numrului de bunuri vndute, respectiv servicii prestate ctre acetia, aceasta avnd, evident, o influen benefic asupra afacerilor.- Administraiile publice locale: apar tot n postura de beneficiari indireci, deoarece un astfel de proiect contribuie la reorientarea zonei ctre alte domenii economice, construirea segmentului de turism menit s nlocuiasc activitatea minier aflat n declin i la dezvoltatrea general a zonei prin atragere de investiii i antreprenori noi. - Proprietarii de cabane,pensiuni: beneficiaz tot indirect de pe urma proiectului, deoarece atragerea de turiti n numar mare le permite utilizarea la capacitate maxim a spaiilor de cazare, lucru care duce n mod clar la creterea profitului i posibilitatea de dezvoltare a afecerii n viitor.Toate aceste grupuri int i beneficiile pe care acestea le obin sunt o urmare fireasc a conceperii i implementrii unui proiect de aceast natur, cu obiective precum cele enunate deja i care urmrete participarea la reconstruirea economic a unei microregiuni a Romniei.1.6. Obiective i jaloaneObiectivele pe temen mediu i lung vizate n cadrul proiectului sunt urmtoarele: Scderea ratei omajului Promovarea zonei Borsa ca o un punct de atracie turistic atractiv i accesibil Crearea unui sector de turism Diversificarea economic i atragere de noi investiii n zon Construirea unei imagini pozitive asupra microregiunii i formarea ncrederii comunitii locale Recuperarea invesiiei urmrete amortizarea ntr-un timp ct mai scurt a investiiei i obinerea de profitToate aceste criterii sunt de ordin calitativ, cu excepia celui care urmrete scderea ratei omajului i amortizarea investiiei.II. Planificarea proiectului2.1. Descrierea detaliat a activitilor1. Amenajarea i pregtirea terenului: este activitatea premergtoare construciei propriu-zise a tuturor elementelor necesare funcionrii partiei i ndeplinirii obiectului de activitate i se descompune n urmtoarele subactiviti:

1.1 mprejmuirea zonei: presupune contractarea unei echipe de constructori i necesit urmtoarele resurse: piloni, srm pentru gard, beton, nisip, alte elemente specifice indispensabile, solicitate de echip.

1.2 Defriarea poriunilor n care este imposibil evitarea eliminrii vegetaiei i curirea zonei: acest lucru este o condiie fireasc a construirii tuturor elementelor i a eliminrii obstcolelor periculoase din calea turitilor care vor utiliza prtia (copaci, bolovani etc). 1.3 Delimitarea n cadrul partiei a zonelor n funcie de specificul activitii care se va desfaur pe fiecare dintre ele n concordan cu planul: presupune stabilirea definitiv de ctre echipa de proiect a poziionrii tuturor elementelor, respectiv teleschi, nocturn, scen. 2 .Construcia teleschiului: n aceast etap are loc construcia propriu-zis a instalaiei de transport cu cablu de tip teleschi de ctre echipa de consrtuctori contractat.

3. Construcia nocturnei: presupune iluminare prtiei de schi prin construirea unei nocturne care, n condiii normale de funcionare, va furniza 1.400 de luci.

4. Construcia scenei : presupune amenajarea scenei pentru spectacole.

5. Achiziionarea echipamentelor i a utilajelor necesare pentru desfaurarea activitii : acest activitate presupune realizarea urmtoarelor subactiviti:

6. Achiziionarea echipamentelor i a utilajelor necesare pentru desfaurarea activitii:

6.1 Selectarea furnizorilor presupune identificarea furnizorilor de echipamente i utilaje existeni pe pia pe baza informaiilor din mass-media, a diverselor baze de date disponibile sau accesarea site-urilor acestora pe Internet.

6.1 Emitere de cereri de ofert acest lucru se refer la contactarea potenialilor furnizori i solicitarea unor oferte concrete care s includ toate datele referitoare la preuri, termene i condiii de livrare, garanii, servicii post-vnzare, modaliti de achitare.

6.2 Analiza ofertelor i selectarea celor mai favorabile presupune alegerea furnizorilor n urma analizei ofertelor primite, n concordan cu necesitile, cerinele, ateptrile i limitrile identificate de ctre echipa responsabil de proiect.

6.3 Negocierea cu furnizorii se bazeaz pe nelegerea cu viitorii furnizori n privina tuturor elementelor prezentate la punctul 6.2, solicitare de discount-uri sau negociere de preuri, respectiv clarificarea eventualelor nenelegeri sau probleme astfel nct ambele pri implicate s obin un rezultat satisfctor.

6.4 ncheierea de contracte - presupune comandarea efectiv a tuturor bunurilor necesare i semnarea contractelor de furnizori i de beneficiari, respectiv, echipa de implementare.

6.5 Recepia echipamentelor i utilajelor comandate este o subactivitate foarte important, deoarece presupune ca echipa de proiect s realizeze recepia echipamentelor i utilajelor, verificarea concordanei ntre situaia scriptic (documentele care nsoesc livrarea) i cea faptic (existena propriu-zis a produselor), respectiv funcionarea n parametri optimi a bunurilor achiziionate i soluionarea eventualelor neconcordane.

7. Selectarea i angajarea personalului : se refer la personalul care va activ la niveleul partiei pe toat perioada de funcionare i se compune din subactivitile:

7.1 Publicitate pentru locurile de munc vacante se realizeaz prin anunuri n mass-media local, prin lipire de afie i mprire de pliante. Costurile pentru acestea sunt prevzute n buget la cheltuieli cu selectarea personalului. Informaiile coninute de toate aceste modaliti de informare includ denumirea posturilor, modalitatea de aflare de date suplimentare, respectiv modalitatea de aplicare pentru cei interesai. Posturile disponibile sunt urmtoarele:

7.2 Primirea aplicaiilor i selectarea celor mai favorabile presupune analizarea aplicaiilor primite i alegere celor care prezint interes.

7.3 Instruirea candidailor i verificarea modului de insuire a informaiilor organizarea propriu-zis a trainingurilor de ctre membri desemnai ai echipei de proiect i testarea cunotinelor acumulate de candidai.

7.4 Selectarea i contactarea viitorilor angajai ierarhizarea candidailor n funcie de rezultatele obinute, reinerea celor mai performani, anunarea rezultatelor i contactarea persoanelor acceptate pentru posturile scoase la concurs.

7.5 Angajarea propriu-zis ncheierea efectiv a contractelor de munc i realizarea tuturor formalitilor impuse de lege.

8. Inaugurarea reprezint, practic, punctul final al proiectului, fiecare dintre activitile descrise anterior fiind cte un pas spre concretizarea lui.

2.3. Echipa de implementareEchipa de implementare a proiectului este alctuit din 6 membri, conform schemei urmtoare:

SHAPE \* MERGEFORMAT

Managerul de proiect asigur unificarea eforturilor celorlali membri ai echipei n vederea atingerii obiectivelor stabilite n cadrul proiectului.

Abiliti, cunotine, competene:

- abiliti de conducere, comunicare i nelegere cu colaboratorii si, bun coordonator

- creeza condiii pentru utilizarea eficient a tuturor resurselor implicate n procesele organizaionale, fie acestea resurse umane, financiare, materiale sau informaionale

- capacitate de nelegere i bun cunoatere a obiectivelor care trebuie atinse n cadrul proiectului, gndire analit i o bun capacitate de sintez

- bune aptitudini de construire a unei echipe, n aa fel nct oamenii s lucreze bine mpreuna i s fie motivai s lucreze din greu pentru realizarea proiectului

- aptitudini de leader pentru a determina echipa s urmeze direcia stabilit- capacitatea de a acorda feedback-uri echipei n ceea ce privete calitatea performanelorResponsabiliti:

- reunete membri echipei de implemetare n vederea discutrii i lurii deciziilor majore, respectiv, n vedrea urmririi desfaurrii proiectului

- verific i aprob informaiile transmise de ceilali membri ai echipei

- coordoneaz activitatatea desfurat echipa din subordinea sa

- urmrirea atingerii obiectivelor generale i specifice fixate n cadrul proiectului

Responsabilul tehnicAbiliti, competene, cunotine:

- abiliti de comunicare i colaborare, capacitate de a lucra n echip

- cunotine tehnice n ceea ce privete echipamentele i utilajele (modul lor de funcionare, eventualele nereguli sau defeciuni existente) i a lucrrilor executate (pentru a putea urmri derularea lucrrilor i verifica realizarea lor n condiiile stipulate n contracte)

- abiliti de negociere

Responsabiliti:

- selectarea furnizorilor de echipamente i utilaje n funcie de necesitile proiectului

- selectarea executanilor de lucrri

- stabilirea comenzilor, care vor fi transmise responsabilului cu comenzile i contractele pentru a fi lansate

- recepia echipamentelor i a utilajelor achiziionate (verificarea existenei tuturor elementelor, a integritii i a bunei funcionri)

- recepia lucrrilor i verificarea conformitii cu specificaiile i prevederile contractuale

- asigurarea depozitrii echipamentelor i utilajelor pn la inaugurare n condiii optime

- negocierea cu furnizorii i executanii de lucrri a preurilor i tarifelor, a termenelor de livrare i de finalizare a lucrrilor etc

Responsabilul de comenzi i contracteAbiliti, cunotine, competene:

- abiliti de comunicare i colaborare, capacitate de a lucra n echip

- cunotine juridice n vederea verificrii corectitudinii contractelor i a stabilirii modalitii de soluionare a eventualelor litigii

Responsabiliti:

- colaborarea cu responsabilul tehnic, de la care primete comenzile

- lansarea comenzilor ctre furnizori i executani de lucrri

- primire contracte, verificare, trimitere ctre manager i responsabil cu administrarea fondurilor pentru a fi verificare i semnate

- urmrirea ndeplinirii contractelor la termenele de livrare, respectiv, executare

- recepia echipamentelor i utilajelor achiziionate

- ncheierea contractelor de munc pentru personalul angajat

Responsabil personalAbiliti, cunotine, competene:

- cunotine tehnice despre utilaje i echipamente sau capacitatea de a i le nsui, n vederea instruirii personalului pe parcursul trainigurilor

- abiliti de organizator

- abiliti de comunicare, capacitate de analiz i evaluare

- cunotine n recrutare i evaluare de personal

Responsabiliti

- analiza i selectarea aplicaiilor

- intervievarea candidailor

- organizare i susinere de traininguri, stabilirea modului de verificare a candidailor, verificarea propriu-zis i interpretarea rezultatelor

- stabilirea modalitii de aplicare pentru posturile vacante i oferirea de informaii celor interesai n perioada de recrutare

- colaborarea cu respnsabilul de comenzi i contracte n vederea ncheierii contactelor de munc, respectiv cu responsabiluil de relaii externe n perioada de publicitate pentru locurile de munc vacante

Responsabil relaii externeAbiliti, cunotine, competene

- abiliti de comunicare i colaborare

- cunotine i experien n domeniul publicitii

Responsabiliti

- concepere spoturi publicitare, anunuri n mass-media, fluturai de informare

- contactarea televiziunilor, ziarelor, reprezentanilor primriei n vederea participrii acestora la inaugurare

- colaborare cu responsabilul de personal n vederea organizrii campaniei de recrutare de personal

- asigurarea focurilor de artificii din ziua inaugurrii proiectului

- contractarea formaiilor care vor concerta la deschidere i ncheierea contractelor

Responsabil administrare de fonduriAbiliti, cunotine, competene

- abiliti de comunicare i colaborare

- cunotine de natur economic

Responsabiliti

- primirea i administrarea fondurilor destinate proiectului

- examinarea i, eventual, aprobarea cheltuielilor suplimentare care pot aparea pe parcursul implementrii planului de construcie a partiei sau discuii cu echipa n vederea propunerii de alternative

- ntocmire de rapoaret financiare care vor fi trimise managerului de proiect

- primire de rapoarte de la membri echipei care se ocup cu celelalte secini ale proiectului i analiza lor din punctul de vedere al eficienei i necesitii costurilor prezentate n acestea

- supravegherea cheltuielilor realizate astfel nct s nu fie depit bugetul proiectului

Comunicarea ntre membri echipei de implementare se va realiza fie n mod direct, fie prin telefon, fax, e-mail sau diverse rapoarte, n funcie de condiiile impuse de situaie sau necesitile de comunicare i luare de decizii. De asemenea, se vor organiza edine conduse de managerul de proiect ori de cte ori este necesar s se discute i s se decid asupra diverselor aspecte legate de punerea n practic a activitilor programate.

2.4. Durata i planul proiectuluiDurata proiectului va fi de 6 luni, implementarea lui ncepand n iunie i terminndu-se la sfaritul lui noiembrie. Durata de desfaurare a activitilor i subactivitilor este urmtoarea:

Activitatea 1 4 sptmni, cu subactivitatea 1.1 2 sptmni

1.2 1 sptmn

1.3 - 1 sptmn

Activitatea 2 5 sptmni

Activitatea 3 2 sptmni

Activitatea 4 - 4 sptmni

Activitatea 5 4 sptmni

Activitatea 6 8 sptmni, cu subactivitile 6.1 i 6.2 2 sptmni

6.3 i 6.4 2 sptmni

6.5 - 1 sptmn

6.6 i 6.7 3 sptmni

Activitatea 7 9 sptmni, cu subactivitile 7.1- 2 sptmni

7.2 1 sptmn

7.3 2 sptmni

7.4 2 sptmni

7.5 2 sptmn

Activitatea 8 2 sptmni, cu subactivitatea

.

2.5. Bugetul proiectului*Preurile i cheltuielile estimate sunt exprimate n euroNumar curentElement de cheltuialaCantitatePre unitarValoare1Tun de zpada127.00027.0002Plug de curaat zpada35001.5003Main de nivelat zpada17.3007.3004Plac snowboard152003.0005Legaturi snowboard151001.5006Boots snowboard151502.2507Skiuri (echipament complet)502001.0008Boburi10202009Snii202550010Nocturn112.00012.00011Scen12.0002.00012Depozit16.0006.00013Teleschi117.00017.00014Cheltuieli selectare personal--1.00015Cheltuieli personal propriu I lun--2.00016Cheltuieli punere n funciune--1.00017Cheltuieli funcionare I lun--4.00018Cheltuieli publicitate i promovare--3.00019Teren (n mp)2000255000020Imprejmuire teren--2.00021Cheltuieli replantare copaci--1.90022Cheltuieli concert--1.50023Cheltuieli focuri de artificii--2.35024TOTAL-

-150.0002.6.Indicatori de urmrire i evaluare Managementul execuiei proiectului necesit atenie i presupune urmrirea permanent a unui set de indicatori cheie. Proiectul are n mod cert probleme dac n mod sistematic nu se respect termenele limita i se depesc n mod constant efortul i costurile estimate pentru a reui finalizarea activitilor. Cu toate acestea, exist indicatori care pot furniza indicii n legtur cu posibila apariie a unor probleme. Acetia sunt:A. ntrzieri n fazele de nceput - muli manageri de proiect cad n capcana de a crede c ntrzierile din prima parte a proiectului se pot recupera cu uurin pe parcurs i mai ales n perioada de sfrit, existnd tendina de accentuare a rmnerii n urm, pe msur ce proiectul avanseaz. Pe de o parte, cu ct privim mai n viitor, cu att estimrile sunt mai imprecise. Pe de alta, exist ntotdeauna situaii neprevzute. Este o bun idee ca managerii de proiect s ncerce realizarea unor economii de program nc de la nceputul proiectului, ateptndu-se c vor avea nevoie de timpul suplimentar mai trziu, cnd vor aprea situaii neprevzute. Descoperirea rmnerii n urm ntr-o faz de nceput a proiectului impune dezvoltarea imediat a unui plan corectiv. Nu trebuie adoptata o poziie pasiv, spernd c se va recupera timpul mai trziu. Este de preferat o atitudine proactiva i de planuri corective puse n funciune la momentul prezent, pentru a reveni la program. n ceea ce privete acest proiect, se impune urmrirea respectrii planificrii calendaristice a activitilor i a subactivitilor prevzute n planul proiectului, a modului n care furnizorii i executanii de lucrri i respect angajamentele i a desfurrii activitii de selectare a persoanlului care va activa n cadrul partiei.B. Creterea numrului de riscuri identificate - daca se observ din ce n ce mai multe riscuri pe msur ce proiectul se desfoar, acesta ar putea fi un mare semnal de alarm c proiectul are probleme. Rezolvarea acestei situaii const n aplicarea din timp a aciunilor corective sau chiar preventive, astfel nct riscurile s nu se transforme n probleme. Chiar dac numrul riscurilor este prea mare, proiectul se poate finaliza cu succes, daca sunt concentrate eforturile i se aplic un management eficace. C. ncrederea, suportul i participarea comunitii locale - este un indicator important al reuitei proiectului, deoarece se refer la implicarea comunitii locale n proiect. Dac numrul de persoane care solicit informaii sau aplic pentru un post n cadrul partiei este mare, nsemn ca proiectul n sine are credibilitate i anse mult mai mari de a deveni un succes. D. Durata de recuperare a investiiei prin acest indicator se urmrete msura n care veniturile obinute peste costurile de funcionare ale partiei servesc la acoperirea investiiei iniiale. Aceste venituri variaz n funcie de condiiile naturale, activitatea fiind dependent de existena zpezii, dar variaz i n funcie de numrul de turiti atrai prin strategiile de marketing implementate. ns se poate estima n felul urmtor:

ELEMENTESUMECheltuielile investiiei

150.000

Venituri lunare 20.000

Cheltuieli lunare

8.000

Profit lunar brut

12.000

Venituri anuale100.000

Cheltuieli anuale

40.000

Profit brut anual

60.000

Durata de recuperare a investiiei3-4 aniAceste estimri se bazeaz pe faptul ca avem de-a face cu o activitate sezonier care dureaz 5 luni pe an i nu exist n restul anului o activitate auxiliar.2.6.Managementul riscurilorRiscul se refer la condiii sau circumstane care se afl n afara controlului echipei de proiect i care vor avea un impact devaforabil asupra proiectului, dac apar. Cu alte cuvinte, dac o situaie dificil este o problema care trebuie rezolvat, un risc este o potenial problem care nc nu a aprut. t2.7.Matricea cadru logicMatricea logic este un instrument care ajut la ntrirea capacitii de concepie, implementare i evaluare i este folosit pe tot ciclul proiectului. Ea aduce mpreun ntr-un singur loc o formulare a tuturor componentelor cheie ale proiectului, ndeplinete cerinele unei bune concepii de proiect i asigur rspuns la punctele slabe din trecut n multe alte proiecte.ABORELE PROBLEMELOR SHAPE \* MERGEFORMAT

.ARBORELE OBIECTIVELOR (1) SHAPE \* MERGEFORMAT

Au rmas n afara proiectului o serie de obiective care nu pot fi ndeplinite prin implementarea unui astfel de proiect, ele putnd face obiectul unui proiect. INTERVENIA LOGICINDICATORI DE VERIFICARE A OBIECTIVELORSURSE DE VERIFICARESUPOZIIIObiective generaleScdere omajStabilizare populaieCretere numr turitiCretere venituri din turismRata omajului scade cu 1% n urmtorii 2 aniRata persoanelor care pleac scade cu 5% n urmtorii 2 aniNumrul de turiti crete cu 25% n 1 anVeniturile din turism cresc cu 30% n urmtorii 2 aniStatistici Naionale sau localeDirecia Judeean de StatisticAnuarul StatisticScopul proiectuluiCrearea unui sector de turism i exploatarea potenialului turistic al zonei BorsaNumrul de operatori de turism crete cu 5% n urmtorii 2 aniNumrul de uniti turistice crete cu 10% n urmtorii 2 aniStatistici naionale sau localeElaborarea unei strategi coerente de dezvoltareAtragere de investiii antreprenorialeRezultatePartie de schiiPromovarea unei ima-gini pozitiveCrearea locuri de muncSistem imbuntit de promovare a zonei ca i destinaie turisticTeren utilizabil impre-un cu dotri i echipa-menteNumrul de locuri de munc nou create crete cu 5% n urmtorii 2 aniNumrul de materiale de promovare n turism crete cu 20% n urmtorul anProcese verbale de recepie a construciilor i amenajrilor din cadrul partieiRapoarte statisticeComunicarea i coo-perarea cu autoritile locale i regionaleFormarea ncrederii comunitii localeConducerea partiei este asigurat de un manager, deoarece n starea iniial partia nu necesit o alt structur de conducere, avnd n vedere numrul mic de angajai i specificul activitii. Mangerul are o serie de atribuii, precum: supervizarea funcionarii corespunztoare a partiei stabilirea n funcie de anumite criterii a tarifelor practicate elaborarea de strategii pentru atragerea unui numr ct mai mare de turiti analizarea i aprobarea situaiilor prezentate de ctre contabil

Best matches for jaloanele/rezultatele imediateObiective i jaloane... Jump to text ierarhizarea candidailor n funcie de rezultatele obinute, reinerea celor mai performani,... Jump to text Descoperirea rmnerii n urm ntr-o faz de nceput a proiectului impune dezvoltarea imediat a unui plan corectiv. Jump to text More matches Fewer matchesManager proiect

Responsabil tehnic

Responsabil comenzi i contracte

Responsabil personal

Responsabil relaii externe

Responsabil administrare fonduri

Decalaj economic

Lips strategie coerent dezvoltare

Zon monoin-

dustrial

Infrastruc-tur de turism slab dezvoltat

Colabo-

rare i

specia-

lizare slab n

turism

Lips

promo-vare n

turism

Lips

investi-

i

Nivel sczut de dezvoltare n turism

omaj crescut

Numr mic de turiti

Migraia populiei

Venituri mici din turism

Eliminare

decalaj ecomonic

Elaborare

strategie

coerent de dez-voltare

Diversi-ficare activitate economi-c

Dezvolta-re infra-

structur de turism

Crete-re cola-borare /

specializare

Promo-vare ca

destina-ie turistic

Atrage-re inves-tiii

Crearea unui sector de turism, exploatare potenial turistic

Scderea omajului

Cretere numr de turiti

Stabilizare populaie

Cretere venituri din turism