101 Vasile-Adrian CARABÅ HYPATIA DIN ALEXANDRIA (CCA 370 ...

48
101 Vasile-Adrian CARABÅ Facultatea de Teologie Ortodoxă — Bucureşti HYPATIA DIN ALEXANDRIA (CCA 370-415) SAU APUSUL UNEI TRADIŢII PAIDEICE: MOUSEION-UL Keywords: Hypatia, Theon, St. Cyril, Synesius de Cyrene, Alexandria, Mouseion, medioplatonism, neoplatonism. Abstract Studiul de faţă nu este doar o prezentare, pe baza unei atente analize a izvoarelor cunoscute, a vieţii şi operei celei mai faimoase femei filosof din Alexandria, în contextul lumii culturale de la începutul veacului al V-lea, ci şi o dezbatere a controversatei vini atribuite Sfântului Chiril, episcopul oraşului, pentru moartea ei. Studiul consideră ca nefondată ideea implicării Sfântului Chiril, fie şi indirectă, în uciderea ei, iar prezenţa nuanţelor apologetice cu privire la acesta nu reprezintă sub nicio formă o critică la adresa gânditoarei păgâne. Cine oare nu a auzit astăzi despre Hypatia (cca 370-415), celebra femeie filosof din Alexandria, fiica savantului matematician Theon, al cărei tragic sfârşit avea să-i creeze în imaginarul posterităţii aura de martiră pentru ştiinţă?! 1 Însă, atât viaţa cât şi moartea ei au rămas enigme ale istoriei culturii în general şi ale filosofiei în special şi au ispitit pe mulţi, mai ales începând cu perioada modernă, să caute dezlegarea lor. Numărul insuficient de izvoare nu i-a împiedicat totuşi pe cercetători să le analizeze şi să construiască, fiecare după maniera sa, teorii care să încerce să recreeze chipul ultimei şi, poate, celei mai mari femei filosof din perioada Antichităţii târzii. Şi cum o altă gânditoare de talia ei nu a mai existat în Alexandria, pe bună dreptate putem să-i dăm apelativul, aşa cum a făcut-o savantul german Johann Christian Wernsdorf (1723-1793), de „philosopha alexandrina” 2 . Dar această femeie filosof nu a fost doar subiect de cercetare ştiinţifică, ea a trezit interes şi în lumea literaturii, încât de la mijlocul sec. 1 Recent apăruta lucrare a lui Michael A.B. DEAKIN, Hypatia of Alexandria: Mathematician and Martyr, Prometheus Books, Amherst/N.Y., 2007, stă sub semnul acestei convingeri. 2 J.Ch. WERNSDORF, De Hypatia, Philosopha Alexandrina, Diss. acad. IV, Vitembergae, 1747. StTeol 4/2008, pp. 101-148

Transcript of 101 Vasile-Adrian CARABÅ HYPATIA DIN ALEXANDRIA (CCA 370 ...

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

101

Vasile-Adrian CARABAring Facultatea de Teologie Ortodoxă mdash Bucureşti

HYPATIA DIN ALEXANDRIA (CCA 370-415) SAU APUSUL UNEI TRADIŢII PAIDEICE MOUSEION-UL

Keywords Hypatia Theon St Cyril Synesius de Cyrene Alexandria Mouseion medioplatonism neoplatonism

Abstract

Studiul de faţă nu este doar o prezentare pe baza unei atente analize a izvoarelor cunoscute a vieţii şi operei celei mai faimoase femei filosof din Alexandria icircn contextul lumii culturale de la icircnceputul veacului al V-lea ci şi o dezbatere a controversatei vini atribuite Sfacircntului Chiril episcopul oraşului pentru moartea ei Studiul consideră ca nefondată ideea implicării Sfacircntului Chiril fie şi indirectă icircn uciderea ei iar prezenţa nuanţelor apologetice cu privire la acesta nu reprezintă sub nicio formă o critică la adresa gacircnditoarei păgacircne

Cine oare nu a auzit astăzi despre Hypatia (cca 370-415) celebra

femeie filosof din Alexandria fiica savantului matematician Theon al cărei tragic sfacircrşit avea să-i creeze icircn imaginarul posterităţii aura de martiră pentru ştiinţă1 Icircnsă atacirct viaţa cacirct şi moartea ei au rămas enigme ale istoriei culturii icircn general şi ale filosofiei icircn special şi au ispitit pe mulţi mai ales icircncepacircnd cu perioada modernă să caute dezlegarea lor Numărul insuficient de izvoare nu i-a icircmpiedicat totuşi pe cercetători să le analizeze şi să construiască fiecare după maniera sa teorii care să icircncerce să recreeze chipul ultimei şi poate celei mai mari femei filosof din perioada Antichităţii tacircrzii Şi cum o altă gacircnditoare de talia ei nu a mai existat icircn Alexandria pe bună dreptate putem să-i dăm apelativul aşa cum a făcut-o savantul german Johann Christian Wernsdorf (1723-1793) de bdquophilosopha alexandrinardquo2

Dar această femeie filosof nu a fost doar subiect de cercetare ştiinţifică ea a trezit interes şi icircn lumea literaturii icircncacirct de la mijlocul sec

1 Recent apăruta lucrare a lui Michael AB DEAKIN Hypatia of Alexandria Mathematician and Martyr Prometheus Books AmherstNY 2007 stă sub semnul acestei convingeri 2 JCh WERNSDORF De Hypatia Philosopha Alexandrina Diss acad IV Vitembergae 1747

StTeol 42008 pp 101-148

VASILE-ADRIAN CARABA

102

al XIX-lea avem romane nuvele şi piese de teatru care o au drept protagonistă pe Hypatia Un lucru şi mai interesant este faptul de a se fi icircncercat o introspecţie ştiinţifică3 chiar a primului roman despre Hypatia scris de pastorul anglican Charles Kingsley (1819-1875) şi intitulat Hypatia or New foes with an old face4 Acest lucru a fost determinat tocmai de faima pe care această carte a căpătat-o icircn mediile occidentale şi care a contribuit din plin atacirct la cunoaşterea dar mai ales la bdquonecunoaştereardquo Hypatiei deci la trezirea interesului pentru ea icircn mediile intelectuale atacirct ale literaţilor cacirct şi ale istoricilor Nu reprezintă obiectul studiului nostru să luăm icircn calcul literatura de ficţiune care a apărut icircn decursul timpului şi care este icircn număr destul de mare dar trebuie subliniat totuşi faptul că această producţie literară a creat o Hypatie care cu greu corespunde celei reale şi care a devenit imaginea bdquooficialărdquo a ei icircn lumea de astăzi Se poate afirma chiar dacă pare temerar că Hypatia a devenit mai mult un mit literar decacirct un reper istoric5 Icircn aceste romane exagerările nu sunt o raritate iar condamnarea Sf Chiril al Alexandriei considerat adversar principal al ei şi autor moral al uciderii ei a devenit o bdquoSelbstverstaumlndlichkeitrdquo iar această prejudecată a fost preluată fără simţ critic din păcate chiar şi icircn unele medii teologice

Tocmai din cauza morţii cumplite Hypatia a devenit icircncă din perioada Antichităţii tacircrzii simbol al eroismului iar această convingere s-a păstrat pacircnă icircn ziua de astăzi icircn anumite medii Dacă icircn Antichitate ea devenise eroina păgacircnilor icircmpotriva creştinismului protejat şi susţinut de icircmpărat astăzi paradoxal este eroina mişcării feministe icircmpotriva aşa-numitului bdquomisoginism creştinrdquo spunea John Thorp6 Cert este că soarta

3 P Bernardus MERKER Die historischen Quellen zu Kyngsleys Roman bdquoHypatialdquo Heiligenstadt Eichsfeld 1909 4 2 vol Londra 1853 Romanul a cunoscut multe reeditări 5 Există o lucrare icircn acest sens scrisă de Elena GALERI intitulată sugestiv chiar Ipazia un mito letterario Roma Meridiana 1992 6 Icircn acest sens icircn comunicarea sa bdquoIn Search of Hypatiardquo susţinută icircn cadrul Congress of the Humanities and Social Sciences University of Manitoba Winnipeg May 30 2005 John Thorp spunea bdquoAlready in late antiquity she [Hypatia] was a heroine of the pagans because she was butchered by the Christians or a heroine to the Arians because she was butchered by the orthodox or a heroine to the tolerant Constantinopolitan Christians because she was butchered by the intolerant Alexandrian ones In more recent centuries she has been the heroine of Anticlericalism-the victim of the hierarchy-of Protestantism-the victim of Catholic extremism-of Hellenizing Romanticism-the victim of western civilizationrsquos move away from the Glory that was Greece-of Positivism-the victim of the subjugation of science to religion-and most recently of Feminism-the victim of

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

103

Hypatiei a fost speculată icircn mod exagerat şi după părerea mea chiar icircn detrimentul ei icircnseşi Cu siguranţă că icircntr-o lume icircn care bdquoἀνδρείαrdquo era una dintre marile virtuţi o concepţie cacirct de cacirct asemănătoare cu cea a feminismului de astăzi nu avea cum să co-existe şi mai ales dacă prin absurd ar fi existat nu putea să fie acceptată tocmai de un filosof ucenic peste veacuri al lui Platon fie el şi femeie Bineicircnţeles a vorbi despre Hypatia cu prejudecăţi feministe moderne chiar şi icircn discuţii care privesc o aşa-numită bdquofilosofie feministărdquo7 ştiind foarte bine că o ştiinţă nu poate fi feminină sau masculină şi cu atacirct mai puţin feministă sau misogină nu ar icircnsemna decacirct să dăm dovadă mai degrabă de bdquocorectitudine politicărdquo şi mai puţin de acribie ştiinţifică două noţiuni care icircn cazul de faţă nu sunt şi nu au cum să fie compatibile

Chestiunea izvoarelor

Hypatia aşa cum am amintit mai sus nu se bucură de prea multe izvoare iar cele existente dau informaţii sumare cu privire la viaţa ei mai mult abundă icircn schimb cele cu privire la moartea ei Sunt patru izvoare mai detaliate dintre care doar unul poate fi considerat de primă macircnă şi anume scrisorile lui Synesius de Cyrene (cca 370-după 412) discipolul ei Icircn afară de scrisorile lui Synesius adresate icircnvăţătoarei sale8 alte surse considerate principale sunt Istoria bisericească a lui Socrate Scolasticul (cca 380-după 439) istoric constantinopolitan care a scris icircn prima parte a sec al V-lea şi care a fost contemporan cu Hypatia9 Cronica episcopului copt de Nikiu Ioan trăitor icircn sec al VII-lea care ni s-a

advancing Christian misogyny A busy ladyrdquo (vezi textul şi pe site-ul The Canadian Philosophical Association httpwwwacpcpaca) 7 Vezi revista editată de Indiana University Press Hypatia A Journal of Feminist Philosophy 8 Scrisorile lui Synesius icircn număr de 156 (PG 66 1321A-1500D) au fost scrise icircntr-o perioadă de aproximativ 14 ani icircntre 399 şi 413 (J QUASTEN Patrology vol III p 111 Ioan G COMAN Patrologia vol III p 283) Este vorba de scrisorile 10 15 16 33 (păstrată fragmentar) 81 124 şi 154 după ediţia A FITZGERALD The Letters of Synesius of Cyrene Londra 1926 Prima traducere icircntr-o limbă modernă a scrisorilor lui Synesius este cea icircn limba franceză a lui F LAPATZ Lettres de Syneacutesius traduites pour la premiegravere fois et suivies drsquoEacutetudes sur les derniers moments de lrsquohelleacutenisme Paris 1870 Despre corespondenţa lui Synesius vezi Denis ROQUES Eacutetudes sur la correspondance de Syneacutesios de Cyregravene Collection Latomus 205 Bruxelles 1989 9 Ecclesiastica Historia (HE) Socratis Scholastici VII 15 ndash PG 77 768 şi urm

VASILE-ADRIAN CARABA

104

păstrat doar icircntr-o traducere etiopiană icircn dialectul gheez10 şi Lexiconul Suidas (Suda) din sec al X-lea al cărui articol despre Hypatia este format din două părţi care reprezintă icircmprumuturi din izvoare mai vechi11 Dacă icircn cazul primei părţi s-au făcut speculaţii cu privire la izvorul ei şi anume propunacircndu-se chiar ca autor Hesychius din Milet (sec al VI-lea)12 icircn privinţa celei de-a doua părţi nu mai există dubii izvorul fiind Viaţa filosofului Isidor scrisă de filosoful neoplatonic Damascius (cca 458-cca 540) şi datată la icircnceputul sec al VI-lea şi din care ni s-au păstrat doar extrase reproduse icircn opere ulterioare13

Theon tatăl Hypatiei icircn comentariul său la cea de-a treia carte din cele treisprezece ale lucrării de astronomie intitulată Sintaxa Matematică a lui Claudius Ptolemeu (cca 100-cca 170) cunoscută şi sub titlul de Almagest14 formă coruptă latină a titlului arab bdquoal-kitabu-l-mijistirdquo (Marea

10 Această cronică nu ni s-a păstrat din păcate icircn originalul grec ci doar icircntr-o traducere etiopiană icircn dialectul gheez Textul etiopian a fost publicat şi tradus icircn limba franceză de Hermann ZOTENBERG sub titlul Chronique de Jean Eacutevecircque de Nikiu Paris 1883 despre Hypatia trad franc 344-346 Avem şi o traducere icircn limba engleză după textul stabilit de H ZOTENBERG a lui RH CHARLES John Bishop of Nikiu Chronicle London 1916 11 Suidae Lexicon ex recognitione Immanuelis Bekkeri Berlin 1854 1059-1060 Vezi icircn acest sens articolul lui Paul TANNERY bdquoLrsquoarticle de Suidas sur Hypatiardquo icircn AFLB 21880 pp 197-200 12 Hesychii Milesii Opuscula Duo I De hominibus Doctrina et Heruditione Claris Leipzig 1820 Hesychii Milesii Onomatologie que supersunt cum prolegomenis ed J Flacch LipsiaeLepzig 1882 13 Alte fragmente din Viaţa filosofului Isidor au mai fost conservate icircn Bibliotheca lui Fotie Codex 181 şi 242 apud TANNERY bdquoLrsquoarticle de Suidas sur Hypatiardquo p 197 Cu privire la reconstituirea textului Vieţii scrise de Damascius vezi JR ASMUS bdquoZur Rekonstruktion von Damasciusrsquo Leben des Isidorusrdquo icircn ByZ 1909 pp 424-480 şi 191910 pp 265-284 JR ASMUS Das Leben des Philosophen Isidoros von Damaskios aus Damaskos Philosophische Bibliothek Leipzig 1911 şi Clemens ZINTZEN Damascii Vitae Isidori Relique Olms Verlag Hildesheim 1967 Această viaţă a lui Isidor oferă şi o imagine a opoziţiei păgacircne icircmpotriva creştinismului tot mai puternic icircn Imperiu Vezi icircn acest sens Raban HAEHLING bdquoDamascius und die heidnische Opposition im 5 Jahrhundert nach Christus Betrachtungen zu einem Katalog heidnischer Widersacher in der Vita Isidorirdquo icircn JAC 1980 pp 82-95 Pentru o bibliografie detaliată cu privire la viaţa filosofului Damascius şi la opera sa vezi Vasile Adrian CARABĂ bdquoDamaskios ( um 458 in Damaskus dagger um 540)rdquo icircn Biographisch-Bibliographisches Kirchenlexikon (citat mai departe ca BBKL) vol XXIX Nordhausen 2008 col 323-334 14 Icircn variantă bilingvă greacă-franceză de abatele Nicolas M HALMA Commentaire de Theacuteon drsquoAlexandrie sur le livre III de lrsquoAlmageste de Ptolemeacutee Paris vol I 1822 vol II 1823 vol III 1825 De acelaşi traducător avem şi Sintaxa lui Ptolemeu apărută icircn două volume sub titlul Composition matheacutematique de Claude Ptoleacutemeacutee ou Astronomie ancienne icircn 1813 şi 1816 Vezi şi Adolphe ROME Commentaires de Pappus et de Theacuteon

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

105

Carte) aminteşte icircn treacăt de fiica sa Ne-am fi aşteptat la o informaţie detaliată dar nu cunoaştem motivele şi nici măcar nu putem intui de ce Theon nu a oferit-o De asemenea icircn culegerea de excerpte din Istoria bisericească a arianului Philostorgius (368-433) publicată de Fotie găsim o scurtă referinţă biografică cu privire la Hypatia15 Tot icircn treacăt vorbesc despre ea icircn cronografiile lor monofizitul Ioan Malalas (491-578)16 şi Teofan (cca 760-81718)17

Celelalte surse sunt considerate secundare deoarece ele nu vin cu nimic nou din punct de vedere informaţional şi redau aproape fidel unele din izvoarele sus amintite18 Apropiată icircn timp de eveniment este Istoria bisericească tripartită a scriitorului latin Casiodor (cca 490-cca 585) care cu privire la Hypatia icircl parafrazează pe Socrate Scolasticul19 Tot parafrază după textul lui Socrate Scolasticul este şi informaţia despre Hypatia care se găseşte la istoricul din sec al XIV-lea Nichifor Calist Xanthopoulos (daggercca 1335) icircn a sa Istorie bisericească20 Marele istoric al veacului al XIV-lea Nichifor Gregoras (cca 1295-cca 135960) icircn cele două scurte menţionări ale gacircnditoarei alexandrine din a sa Istorie romană nu aduce nimic nou ca informaţie21 doar că icircntr-una din referinţe icircncearcă să icircnlăture confuzia care icircncă exista icircn timpul său icircntre Theano ndash eleva şi mai tacircrziu soţia lui Pitagora ndash şi Hypatia22

drsquoAlexandrie sur lrsquoAlmageste Tome III Theacuteon drsquoAlexandrie Studi e Testi 106 Vatican 1943 De asemenea şi Anne TIHON Le Petit Commentaire de Theacuteon drsquoAlexandrie aux Tables Faciles de Ptoleacutemeacutee Studi e Testi 282 Vatican 1978 şi Le ldquoGrand Commentairerdquo de Theacuteon drsquoAlexandrie aux Tables Faciles de Ptoleacutemeacutee livre I-IV Histoire du texte eacutedition critique traduction revues et compleacuteteacutees par Anne TIHON Commentaire par A TIHON Studi e Testi 315-340-390 Vatican 1985-1999 15 Ecclesiaticis Historis Philostorgi Epitome (HE) Confecta a Photio Patriarcha VIII 9 ndash PG 65 563-564 16 JOANNES MALALAS Chronographia 35913 (MALALAE JOHANNUS Chronographia ex recensione Ludouici Dindorfii Bonnae 1831) PG 97 535-536 O ediţie mai nouă este IOANNIS MALALAE Chronographia Corpus Fontium Historiae Byzantinae 35 BerlinNew-York 2000 17 PG 108 225-226 THEOPHANIS Chronographia (Chron) Ed Carl de Boor I 82 18 Michael AB DEAKIN bdquoThe Primary Sources for the Life and Work of Hypatia of Alexandriardquo icircn History of Mathematics Paper 1995 (URL httpwww physicsutahedu~jui3375Class20Materials20Filesy2007m08d22hypatia-primary-sourceshtml) 19 PL 69 1193-1195 20 Historia Ecclesiastica (CALIST HE) XIV 16 ndash PG 146 1105-1106 21 PG 148 469-470 şi PG 149 529-530 22 bdquoΘεανώ τινα καὶ Ὑπατίανrdquo (Historia Romana VIII 3 2 ndash PG 148 469B)

VASILE-ADRIAN CARABA

106

Tot legat de izvoare mai există o epigramă atribuită poetului Palladas din Alexandria (sec al V-lea) care s-a păstrat icircn Antologia Greacă sau Palatină Aici poetul laudă pe o anumită Hypatia

Cacircnd te privesc şi slovele-[ţi aud] mă-nchin Văzacircnd cu stele[-mpodobită] a fecioarei casă Căci ale tale fapte pe cer se-nalţă Tu nobilă Hypatia a cuvacircntului podoabă A icircnţeleptei educaţii curată neicircntinată stea23 Cercetătorii nu au căzut de acord cu privire la identitatea acestei

Hypatia Totuşi lauda lui Palladas este adusă unei femei neobişnuite unei femei cărturar Hypatia a fost o astfel de femeie Sunt cercetători care icircmpărtăşesc ideea că din textul epigramei ar reieşi că Palladas aduce laudă unei contemporane şi nu unui personaj istoric Ioan Tzetzes (cca 1110-cca 1180) unul dintre importanţii comentatori bizantini ai autorilor literaturii clasice icircl situează pe epigramist ca timp icircntre Proclus (412-485) şi Agathias (cca 536-cca 582) deci după Hypatia24 Icircn schimb un argument care este adus icircn sprijinul contemporaneităţii lui Palladas cu Hypatia ar fi o altă epigramă (Nr 70) icircn care el critică aspru nu fără ironie o hotăracircre a icircmpăratului Teodosie cel Mare (379-395) de distrugere a templelor păgacircne şi a statuilor zeităţilor adorate Acest fapt pledează şi pentru ideea apartenenţei lui Palladas la păgacircnism25 O altă epigramă a sa care vine icircn sprijinul acestei afirmaţii ni-l prezintă pe Palladas ca pe un subtil ironizator al creştinismului atunci cacircnd propune ca soluţie pentru salvarea de la distrugere a statuilor păgacircne

23 Anthologia Graeca sau Palatina IX 400 1-5 (traducerea icircmi aparţine) Ὅταν βλέπω σε προσκυνῶ καὶ τοὺς λόγουςτῆς παρθένου τὸν οἶκον ἀστρᾠον βλέπωνεἰς οὐρανὸν γάρ ἐστί σοῦ τὰ πράγματαὙπατία σεμνή τῶν λόγων εὐμορφίαἄχραντον ἄστρον τῆς σοφῆς παιδεύσεως 24 Smithrsquos Dictionary of Greek and Roman Biography and Mythology vol III Boston 1870 p 94 25 Chestiunea apartenenţei lui Palladas la creştinism a fost discutată de Georg LUCK icircn studiul său bdquoPalladas Christian or Paganrdquo icircn Harvard Studies in Classical Philology 1958 pp 455-471 Luck este de părere că dacă Palladas ar fi fost creştin cu siguranţă că el ar fi fost unul doar formal şi nu cu o convingere puternică Cacirct despre textul privitor la Hypatia vezi pp 463-467 Despre Palladas vezi şi Alan CAMERON bdquoNotes on Palladasrdquo icircn CQ New Series 1521965 pp 215-229 Tot legat de chestiunea creştinism-păgacircnism la Palladas vezi şi Alan CAMERON bdquoPalladas and Christian Polemicrdquo icircn JRS 1965 pp 17-30

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

107

transformarea lor icircn imagini de sfinţi creştini26 Toate aceste informaţii nu reuşesc totuşi să facă legătura icircntre Hypatia lui Palladas şi Hypatia din Alexandria Contestatarii identităţii celor două Hypatia printre care Wolfgang Meyer aduc ca argumente icircntre altele faptul că numele Hypatiei era des icircntacirclnit icircn epocă la femeile păgacircne şi chiar se cunoaşte o a doua Hypatia fiica unui anume Erythrius care a trăit la mijlocul sec al V-lea27 Astăzi sunt mulţi care au convingerea că această epigramă nu are ca subiect pe Hypatia ndash philosopha alexandrina ndash şi tind să-i dea dreptate lui Georg Luck care contestă faptul că Palladas ar fi fost autorul ei28

Tot icircnvăluită icircn mister rămacircne şi sintagma bdquoicircnţeleapta egipteanărdquo (ἡ Αἰγυπτία σοφή) folosită de Mihail Psellos (cca 1018-după 1081) icircn necrologul mamei sale prin care Karl Krumbacher ar identifica-o tot pe Hypatia29 Este greu de spus dacă la mai bine de şase sute de ani o astfel de sintagmă era asociată icircn conştiinţa bizantinilor cu numele gacircnditoarei alexandrine

Mouseion-ul

Despre viaţa Hypatiei ştim foarte puţin iar despre instrucţia ei şi mai puţin Deşi nu avem nicio dovadă scrisă cu privire la educaţia timpurie a Hypatiei putem crede că ea datorează tatălui ei Theon profesor al Mouseion-lui foarte mult icircn acest sens şi acestei şcoli icircn egală măsură Şi numele Hypatiei va fi legat de această şcoală unde va preda pacircnă la sfacircrşitul vieţii sfacircrşit care va curma totodată şi tradiţia şcolii neicircntreruptă din timpul Ptolemeilor Un recurs la istoria instituţiei celei mai importate din Alexandria este foarte important pentru a icircnţelege mediul icircn care s-a format Hypatia

Nu se poate vorbi icircn Alexandria de o şcoală ca de un aşezămacircnt de educaţie organizat aşa cum a existat icircn Atena icircncepacircnd cu sec al IV-lea icircHr

bdquoNu era nimic comparabil cu acele frăţii religioase sau bdquothiasoirdquo ale muzelor cu Academia cu Liceul şi mai tacircrziu cu Grădina şi Porticul

26 Paralip e Cod Vat No 67 vol XIII p 661 apud A CAMERON bdquoPalladas and Christian Polemicrdquo p 17 27 Maria DZIESKA Hypatia of Alexandria Harvard University Press 1995 p 23 28 Vezi G LUCK bdquoPalladasrdquo pp 465-466 29 Karl KRUMBACHER Geschichte der byzantinischen Litteratur von Justinian bis zum Ende des ostroumlmischen Reiches Muumlnchen 1897 p 504

VASILE-ADRIAN CARABA

108

unde poziţia de conducător al unei şcoli cobora de la maestru la discipol icircntr-o linie directă de succesiune (διαδοχή)rdquo30 Mouseion-ul nu este nimic din acestea Henri-Ireacuteneacutee Marrou a

reuşit să icircntocmească o listă cronologică a celor mai celebri filosofi din Alexandria de la Plotin pacircnă la Simplicius David şi Elias dar afirmă că o astfel de listă nu scoate la iveală o descendenţă directă ca icircn Atena31 Mouseion-ul nu era o şcoală propriu-zisă semăna mai mult cu o academie unde aceşti savanţi nu erau obligaţi să ţină cursuri Faima şcolii a atras spre capitala Egiptului pe mulţi care doreau să-i asculte pe savanţii Mouseion-ului fapt ce i-a determinat pe unii dintre aceştia din urmă să renunţe uneori la statutul lor doar de bdquocercetătorirdquo şi să icircnceapă să predea Probabil nu peste mult timp au apărut bdquoşcolirdquo rivale dintre care icircn filologie auzim de aristarchieni şi aristofanieni iar icircn medicină de şcoala lui Herophilos şi de cea a lui Erasistratos32 Fără doar şi poate filosofia a fost şi ea reprezentată icircn Alexandria icircnvăţămacircntul filosofic al lui Ammonius Saccas (dagger2412 icircn Alexandria) este un exemplu icircn acest sens şi are legătură cu Mouseion-ul33 Dar nu toţi membrii Mouseion-ului s-au lăsat ispitiţi de dorinţa de a preda şi de a-şi face discipoli icircncacirct Alexandria a devenit curacircnd bdquoun amestec fericit de şcoală şi de societate savantărdquo34 Curios este şi faptul că numele acestei şcoli nu reprezintă 30 Henri-Ireacuteneacutee MARROU bdquoSynesius din Cirene şi neoplatonismul alexandrinrdquo icircn H-I MARROU Patristică şi umanism trad din lb fr de Cristina şi Costin Popescu Ed Meridiane Bucureşti 1996 p 373 Oricum nici icircn Atena nu putem vorbi de o descendenţă directă din Platon această succesiune nu este una istorică ci doar doctrinară John WH Walden este de părere că acest Mouseion semăna icircn multe privinţe cu universităţile moderne vezi lucrarea sa The Universities of Ancient Greece New York 1910 p 15 31 H-I MARROU bdquoSynesius din Cirenerdquo p 375 32 H-I MARROU Istoria educaţiei icircn Antichitate trad şi cuvacircnt icircnainte de Stella Petecel Bucureşti Ed Meridiane 1997 vol I p 300 33 Vezi icircn acest sens F HEINEMANN bdquoAmmonius Sakkas und der Ursprung des Neuplatonismusrdquo icircn Hermes 1921 pp 1-27 H LANGERBECK bdquoThe Philosophy of Ammonius Saccasrdquo icircn JHS 11957 pp 67-74 JC HINDLEY bdquoAmmonios Sakkas His Name and Originrdquo icircn ZKG 1964 pp 332-336 Willy THEILER bdquoAmmonius der Lehrer des Origenesrdquo icircn Forschungen zum Neuplatonismus Berlin 1966 pp 1-45 Heinrich DOumlRRIE bdquoAmmonios der Lehrer Plotinsrdquo icircn Hermes 41955 pp 439-477 H DOumlRRIE bdquoAmmonios Sakkasrdquo icircn Theologische Realenzyklopaumldie (TRE) vol II Berlin-New-York 1978 pp 463-471 Hans-Rudolf SCHWYZER Ammonios Sakkas der Lehrer Plotins Opladen 1983 Cu privire la izvoare vezi Hans von ARNIM bdquoDie Quellen der Uumlberlieferung uumlber Ammonius Sakkasrdquo icircn Rheinisches Museum 1887 pp 276-287 34 Richard HOCHE bdquoHypatia die Tochter Theonsrdquo icircn Ph 1860 p 436

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

109

vreun monopol al acesteia despre bdquomuzeerdquo se vorbeşte şi icircn alte documente de mai tacircrziu din perioada icircmpăratului Anastasius (491-518) ca şi despre academii la plural35 Un astfel de mouseion se afla icircn Efes deoarece profesorii facultăţii de medicină se numeau bdquomedici ai Mouseion-uluirdquo bdquomaeştri ai Mouseion-uluirdquo36 Termenul de bdquomuzeurdquo desemnează pacircnă icircn a doua jumătate a sec al IV-lea o instituţie de icircnvăţămacircnt superior ca mai apoi să fie folosit de un Libanius sau Themistius şi icircn sensul bdquobanalrdquo de şcoală icircn general37

Apărut icircn timpul Ptolemeilor şi susţinut material de aceştia Mouseion-ul aduna icircn interiorul său savanţi dintre cei mai diverşi icircntre care nu de puţine ori izbucneau controverse care păreau să nu se mai sfacircrşească icircncacirct unii asemenea lui Timon mizantropul atenian din sec al V-lea icircHr ajunseseră să-i conteste şi să-i numească ironic bdquozgacircrie-hacircrtierdquo şi să afirme că aceştia iubeau polemica doar bdquoca să nu-şi dea duhul icircn colivia Mouseion-uluirdquo38 Totuşi pe baza izvoarelor afirmaţiile lui Timon se dovedesc a fi o simplă ranchiună Fără să vrea Timon ne dă informaţii cu privire la condiţiile de trai oferite acestora de către rege şi ne convinge de faptul că Alexandria devenise deja creuzetul tuturor ştiinţelor de la filosofie pacircnă la medicină domeniu care de fapt a şi excelat icircntre celelalte39 Cacircnd a fost icircnfiinţat Mouseion-ul este greu de stabilit dar se ştie că icircnsuşi Ptolemaios I Soter (323-285 icircHr) fiul lui Lagos adunase icircn jurul său bdquope toţi filosofii şi scriitorii pe care i-a stat icircn putinţă să-i adunerdquo40 şi care dădură impuls vieţii intelectuale şi spirituale a Alexandriei41 Icircnvăţatului atenian Demetrios din Phaleron (360-280

35 M MATTER Histoire de lrsquoEacutecole drsquoAlexandrie compareacutee aux principales eacutecoles contemporaines tome I Paris 1840 pp 305-312 H-I MARROU bdquoSynesius din Cirenerdquo p 375 H-I MARROU Istoria educaţiei p 301 36 H-I MARROU Istoria educaţiei p 301 37 H-I MARROU Istoria educaţiei p 301 38 TIMON ATENIANUL Banchetul sofiştilor (ed Casaubon) I 22D apud H-I MARROU Istoria educaţiei p 298 Willian Shakespeare are o tragedie intitulată The Life of Timon of Athens apărută icircntre 16061607 39 Este cunoscut faptul că fratele Sf Grigorie Teologul Kaisarios a studiat medicina aici şi s-a bucurat de o mare reputaţie icircncacirct a activat ca medic la curtea din Constantinopol a icircmpăraţilor Constantius II şi Iulian Apostatul Cf Hans-Georg BECK Kirche und theologische Literatur im byzantinischen Reich Muumlnchen 1959 p 389 Ekkart SAUSER bdquoCaumlsarius (Kaisarios) von Nazianzrdquo icircn BBKL vol XVI Herzberg 1999 col 251 40 AW RICHESON bdquoHypatia of Alexandriardquo icircn National Mathematics Magazine 1940 p 78 41 G PARTHEY Das alexandrinische Museum Berlin 1838 p 35 H-I MARROU Istoria educaţiei p 298

VASILE-ADRIAN CARABA

110

icircHr)42 care icircşi găsise refugiu la curtea primului Ptolemaios de frica execuţiei la care fusese condamnat de concitadinii săi nerecunoscători i se atribuie imboldul icircnfiinţării a ceea ce mai tacircrziu avea să fie fala Alexandriei şi care va crea icircn jurul său atacircta mister icircncacirct pe bună dreptate a fost considerată de unii drept o minune a lumii şi anume Biblioteca43 Unii cred că tot acest Demetrios ar fi fost responsabil şi de punerea pietrei de temelie a Mouseion-ului44 Iar dacă suntem convinşi că Mouseion-ul a apărut icircn timpul primului Ptolemaios şi la iniţiativa lui Demetrios atunci se poate spune că influenţa Liceului atenian asupra acestei şcoli a fost una directă căci Demetrios fusese cu adevărat elev al lui Theophrastos (390-287 icircHr) elev al lui Aristotel şi primul succesor al său la cacircrma Lykaion-ului45

Soarta Mouseion-ului inclusiv a bibliotecii sau mai bine spus a educaţiei din Alexandria este stracircns legată de cea a oraşului icircncacirct este suficient să cunoaştem istoria lui ca să o icircnţelegem pe cea a acestor instituţii de cultură aşa cum afirma icircn prima jumătate a sec al XIX-lea cunoscutul egiptolog german şi totodată pasionatul librar Gustav Friedrich Konstantin Parthey (1798-1872)46 Mouseion-ul trece icircn istoria sa prin trei momente principale care icirci aduc atacirct gloria cacirct şi decadenţa Momentul de glorie este fără doar şi poate perioada de la icircntemeierea

42 Despre viaţa lui Demetrios din Phaleron vezi Christian OSTERMANN De Demetrii Phalerei vita rebus gestis et scriptorum reliquiis 2 Tle Hersfeld 1847 Fulda 1857 De la acest filosof şi om politic nu ne-a rămas nimic scris dar au existat şi tratate atribuite icircn mod eronat lui aşa cum a fost cazul aceluia intitulat De elocutione scris mult mai tacircrziu icircn timpul icircmpăratului filosof Marcus Aurelius (161-180 dHr) probabil de sofistul Demetrios din Alexandria A fost publicat pentru prima dată de WALZ icircn Rhetores graeci vol IX Stuttgart 1836 Icircn ceea ce priveşte izvoarele care vorbesc despre el vezi CJ De VOGEL Greek Philosophy A Collection of Texts With Notes and Explanations vol II Aristotle The Early Peripatetic School and The Early Academy EJ Brill Leiden 1953 pp 248-252 43 PLUTARCHOS Non posse suav (Nu se poate trăi plăcut urmacircndu-l pe Epicur) 1095D apud H-I MARROU Istoria educaţiei p 298 Vezi icircn acest sens şi clasica lucrare a lui M MATTER Histoire de lrsquoEacutecole drsquoAlexandrie p 117 şi urm 44 G PARTHEY Das alexandrinische Museum Berlin 1838 p 35 Vezi şi capitolul bdquoDemetrius of Phaleron Librarian in the Library of Ptolemy Irdquo icircn Nina L COLLINS The Library in Alexandria and the Bible in Greek Brill LeidenBostonKoumlln 2000 pp 58-81 45 H-I MARROU Istoria educaţiei p 299 Despre apartenenţa acestuia la şcoala peripatetică vezi Fritz WEHRLI Die Schule des Aristoteles H 4 Demetrios von Phaleron Basel 1968 46 G PARTHEY Das alexandrinische Museum p 85

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

111

oraşului Alexandria icircn 332 icircHr pacircnă icircn anul 30 icircHr cacircnd este cucerit de Augustus iar Egiptul devine o simplă provincie romană Icircn această perioadă el este punctul central al educaţiei alexandrine47 Acum prevalează activitatea pur literară şi ştiinţifică48 De la Augustus (30 icircHr) pacircnă la Constantin mai exact pacircnă icircn 324 este cea de-a doua perioadă49 Nu mai există mărturii despre Mouseion dar acest lucru nu implică dispariţia sa el continuă să funcţioneze restracircns la Serapeion icircncepacircnd cu Aurelian (270-275)50 Icircn cea mai mare parte a celei de-a doua perioade educaţia a cunoscut iarăşi o pantă ascendentă dar spre sfacircrşit odată cu libertatea dată creştinismului de către Sf Constantin cel Mare (306-337) şi cu susţinerea venită din partea icircmpăratului roman pentru noua credinţă Mouseion-ul intră icircntr-o perioadă de declin51 A treia perioadă al cărei debut coincide cu preluarea totală a puterii de către Constantin cel Mare merge pacircnă la cucerirea Alexandriei de către Amr Ibn al-Ās (583-664) icircn 642 general al celui de-al doilea calif arab ortodox Omar ibn al-Khattab (592-644) căruia i se impută faptul de a fi incendiat biblioteca fapt contestat astăzi de o bună parte dintre savanţi52 Această perioadă romano-bizantină reprezintă icircnceputul declinului definitiv al Mouseion-ului şi prin aceasta al educaţiei icircn Alexandria Această instituţie va fi lovită de legile de persecutare a păgacircnismului date de icircmpăraţii bizantini şi de intoleranţa unor creştini Icircn 391 dHr episcopul Teofil al Alexandriei (385-412) un om intransigent nu doar icircn raport cu păgacircnii ci şi cu creştinii mărturisitori ai altui crez decacirct cel ortodox a fost cel care a hotăracirct distrugerea celebrului sanctuar Serapeion care găzduia Mouseion-ul şi ceea ce mai rămăsese din biblioteca sa Mouseion-ul va mai funcţiona sub Theon şi Hypatia fără a avea vreun sediu anume Nu ştim dacă Theon a fost un ἱεροδιδάσκαλος profesor sacru sau preot-profesor aşa cum era numit Antonin53 ultimul profesor al Mouseion-ului găzduit icircn Serapeion (Serapeum) dar cu siguranţă că nu a existat o renunţare la elementul religios dominant al şcolii de mai icircnainte Icircn

47 G PARTHEY Das alexandrinische Museum p 85 48 AW RICHESON bdquoHypatia of Alexandriardquo p 79 49 G PARTHEY Das alexandrinische Museum p 85 50 H-I MARROU Istoria educaţiei p 301 51 AW RICHESON bdquoHypatia of Alexandriardquo p 79 52 AJ BUTLER The Arab Conquest of Egypt AMS Press New York 1973 p 400 şi urm Mostafa EL-ABBADI Life and Fate of the Ancient Library of Alexandria Paris 21992 aici pp 136-166 53 M MATTER Histoire de lrsquoEacutecole drsquoAlexandrie p 349

VASILE-ADRIAN CARABA

112

această perioadă dispar şi ultimele resturi ale educaţiei păgacircne organizate iar icircn Alexandria locul disputelor cărturarilor Mouseion-ului este luat treptat de cel al disputelor teologice creştine54

Theon mdash tataumll oumli profesorul Hypatiei

Nimeni nu se mai icircndoieşte de faptul că Hypatia a fost fiica lui Theon din Alexandria55 iar toţi cercetătorii sunt de părere că icircn educaţia ei aşa cum am mai afirmat tatăl a jucat un rol determinant Naşterea ei este situată icircn jurul anului 370 probabil icircn perioada cacircnd Theon devenise deja un nume al Mouseion-ului şi a avut loc icircn Alexandria56 Aproximaţia acestui an a fost făcută şi pe baza informaţiei din Suidas preluată de la Damascius care situează momentul culminant al carierei Hypatiei icircn timpul domniei lui Arcadius (395-408) pe cacircnd icircncă era de o frumuseţe evidentă57 aşadar icircn timpul tinereţii ei anul 40058 Wernsdorf a lansat şi ipoteza ca an de naştere 350 pe baza afirmaţiei lui Ioan Malalas că Hypatia icircn anul morţii ei icircn 415 era deja o femeie bătracircnă (παλαιὰ γυνή)59 Wernsdorf chiar a estimat o vacircrstă de 66 de ani pentru anul morţii Hypatiei60 Această ipoteză nu este astăzi icircmbrăţişată de nimeni O femeie de 45 de ani nu mai era considerată icircn Antichitatea grecească şi cu atacirct mai mult icircn spaţiul oriental drept o femeie tacircnără Ţinacircnd cont de faptul că vacircrsta de 50 de ani icircnsemna icircn epocă senectute putem crede că pentru Malalas cei 45 de ani ai Hypatiei reprezentau icircntr-adevăr o vacircrstă icircnaintată

54 G PARTHEY Das alexandrinische Museum 85 55 SUIDAS Lexicon bdquoΥrdquo 166 1 SOCRATE SCOLASTICUL Hist eccl VII 15 ndash PG 77 768 THEOPHANIS Chron ndash PG 108 226 PHILOSTORGIUS Hist eccl ndash PG 65 563 CALIST Hist eccl ndash PG 146 1105 56 SUIDAS Lexicon bdquoΥrdquo 166 11 Despre data naşterii Hypatiei vezi articolul lui Robert J PENELLA bdquoWhen was Hypatia Bornrdquo icircn Historia 1984 pp 126-128 Anul 370 este acceptat icircn mod generic de cercetători şi a fost propus de R Hoche icircn articolul citat bdquoHypatia die Tochter Theonsrdquo pp 439-440 Penella respinge această dată bdquocare nu ar mai trebui propagatărdquo (RJ PENELLA bdquoWhen was Hypatia Bornrdquo p 128) fără a propune o alta mai convingătoare deşi icircnclină să accepte una anterioară acesteia (vezi RJ PENELLA bdquoWhen was Hypatia Bornrdquo p 127) 57 SUIDAS Lexicon bdquoΥrdquo 166 12 58 R HOCHE bdquoHypatia die Tochter Theonsrdquo p 439 59 PG 97 536 (Chron 35913) 60 JCh WERNSDORF Hypatia p 3

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

113

Despre mamă nu ştim nimic probabil a murit la naşterea ei sau foarte curacircnd după aceasta61 Din familia ei mai cunoaştem un băiat pe fratele ei anume Epiphanius căruia icirci este dedicat de către Theon comentariul la Sintaxa lui Ptolemeu Icircn afară de această dedicaţie nu se mai cunoaşte nimic despre el62 Hypatia nu a fost căsătorită niciodată deşi Damascius citat de Suidas afirmă icircn Viaţa filosofului Isidor cum că acesta ar fi fost soţul ei (γυνὴ Ἰσιδώρου τοῦ φιλοσόφου)63 Tot Suidas şi tot citacircndu-l pe Damascius vine cu o informaţie care o contrazice pe cea anterioară afirmacircnd că Hypatia cea care a atins cele mai icircnalte virtuţi sociale a trăit pacircnă la moarte icircn castitate rămacircnacircnd fecioară64 Această informaţie nu se referă la vreo căsătorie icircn alb aşa cum se mai icircntacircmplă icircn zilele noastre la unii dintre creştinii ortodocşi ci la faptul de a fi trăit necăsătorită singură pacircnă la sfacircrşitul vieţii ei Oricum Suidas se remarcă prin lipsa de atenţie icircn privinţa informaţiilor preluate şi este evident că nu dovedeşte nici icircn acest caz un simţ critic Chestiunea a fost clarificată icircncă din sec al XIX-lea de savantul francez Paul Tannery65 Isidor bdquoacest tacircnăr ucenic al lui Proclusrdquo nu putea fi soţul Hypatiei pentru că bdquoa văzut lumina zileirdquo după moartea Hypatiei icircn 41566 Proclus icircnsuşi s-a născut icircn 412 Aşadar putem da crezare tot lui Damascius că Hypatia a trăit necăsătorită şi icircn castitate pacircnă la sfacircrşitul vieţii

Theon tatăl Hypatiei profesor la Mouseion a fost concitadin dar nu contemporan aşa cum greşit afirmă tot Lexiconul Suidas cu egipteanul elenizat Pappus (sf sec III ndash icircncep sec IV)67 ambii

61 Wolfgang L GOMBOCZ Die Philosophie der ausgehenden Antike und des fruumlhen Mittelalters (Geschichte der Philosophie vol IV ndash Wolfgang ROumlD (ed) Muumlnchen 1997 p 223 62 R HOCHE bdquoHypatia die Tochter Theonsrdquo p 440 63 SUIDAS Lexicon bdquoΥrdquo 166 1 John TOLAND (1670-1722) filosof protestant irlandez unul dintre cei mai mari admiratori ai Hypatiei a icircncercat să vină icircn sprijinul afirmaţiei din Suidas cum că Isidor ar fi fost soţul Hypatiei şi să pună de acord cele două informaţii contradictorii (Tetradymus Londra 1720 bdquoHypatiardquo pp 101-136 aici pp 119-120) Totuşi oricacirct de interesantă ar fi ideea unui mariaj cu Isidor demonstraţia lui Paul Tannery de mai tacircrziu care contrazice acest lucru icircn ciuda faptului că a fost făcută cu mai bine de o sută de ani icircn urmă rămacircne valabilă şi astăzi Toland critic acerb al ideii de revelaţie prin lucrarea sa Christianity not Mysterious publicată icircn 1696 este considerat unul dintre icircntemeietorii deismului 64 bdquoδιετέλει παρθένοςrdquo SUIDAS Lexicon bdquoΥrdquo 166 20 65 P TANNERY bdquoLrsquoarticle de Suidas sur Hypatiardquo pp 198-200 66 P TANNERY bdquoLrsquoarticle de Suidas sur Hypatiardquo p 198 67 SUIDAS Lexicon bdquoΘrdquo 205 1-2 bdquoΘέων ὁ ἐκ τοῦ Μουσείουhellip σύγχρονος δὲ Πάππω τῷ φιλοσόφῳ καὶ αὐτῷ Ἀλεξανδρεῖrdquo Pappus a activat icircn Alexandria icircn timpul icircmpăratului

8

VASILE-ADRIAN CARABA

114

matematicieni şi astronomi comentatori aşa cum am mai amintit despre Theon68 ai Sintaxei Matematice a lui Ptolemeu69 Theon se pare că a predat la Mouseion o perioadă icircndelungată din viaţă referirile sale la mai multe eclipse două de soare şi două de lună databile cu aproximaţie icircntre 364 şi 393 putacircnd fi considerate ca rezultate ale activităţii sale didactice şi de cercetare70 Aşadar a activat icircn timpul a doi icircmpăraţi romani Valens (364-378) şi Teodosie cel Mare (379-395) Deşi se presupune că a mai trăit după 393 nu mai avem informaţii cu privire la vreo activitate didactică a acestuia icircn cadrul Mouseion-ului după 394 cacircnd cu siguranţă Hypatia era cea care icirci urmase la catedră Se pare că Theon nu mai trăia icircn 415 icircn anul asasinării fiicei sale

Suidas este cel care ne dă cele mai multe dintre titlurile scrierilor sale unele dintre ele pierdute astăzi71 Dintre lucrările importante mai amintim pe lacircngă comentariul său la Sintaxă cel cu privire la Tablele-Tabelele astronomice ale lui Ptolemeu şi un altul de proporţii reduse despre astrolab72 Cu privire la Tablele (de macircnă) ale lui Ptolemeu Theon

Constantin cel Mare (306-337) cu cincizeci de ani icircnainte de Theon şi Hypatia la Museion care se afla pe atunci icircn Serapeum Richard Hoche ia de bună informaţia din Suidas cu privire la contemporaneitatea lui Pappus şi Theon şi icircncearcă să deducă cacircteva din datele biografice ale celui din urmă (bdquoHypatia die Tochter Theonsrdquo p 439) 68 Vezi nota 14 69 Această lucrare a lui Ptolemeu (Almagest) s-a bucurat de o mare răspacircndire icircn Bizanţ şi chiar a fost cartea preferată a icircmpăratului bizantin Manuel I Comnenul (1143-1180) cunoscut ca mare bibliofil Acesta a trimis-o la Palermo icircn dar regelui Siciliei Roger II (1130-1154) icircmpreună cu alte cărţi din biblioteca personală Prima traducere icircn limba latină a fost făcută icircn 1160 probabil chiar la puţin timp după apariţiei ei icircn Sicilia (AA VASILIEV History of the Byzantine Empire vol 2 Madison Wisconsin 1980 p 491 şi Sylvain GOUGUENHEIM Aristote au Mont Saint-Michel Les racines grecques de lrsquoEurope chreacutetienne Eacuteditions du Seuil Paris 2008 p 51) O altă traducere icircn limba latină a fost făcută tot de un bizantin şi anume de Gheorghe de Trapezunt icircn 1451 icircn timpul şederii sale la Roma icircntre 1438 şi1452 ca secretar papal vezi John MONFASANI George of Trebizond A Biography and Study of his Rhetoric and Logic EJ Brill Leiden 1976 pp 71-72 70 WL GOMBOCZ Die Philosophie der ausgehenden Antike p 222 şi Michael AB DEAKIN bdquoHypatia and Her Mathematicsrdquo icircn The American Mathematical Monthly 31994) pp 234-243 aici p 234 (publicat şi icircn Marlow ANDERSON (ed) Sherlock Holmes in Babylon and Other Tales of Matematical History Washington DC 2004 pp 52-59) 71 SUIDAS Lexicon bdquoΘrdquo 205 2 72 SUIDAS Lexicon bdquoΘrdquo 205 2 Astrolabul era un instrument icircn formă de şaibă prevăzut cu un vizor avacircnd drept scop măsurarea poziţiei stelelor şi a icircnălţimii lor deasupra orizontului precum şi măsurarea unghiurilor Vezi icircn acest sens Raymond drsquoHOLLANDER

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

115

a scris de fapt două comentarii unul impresionant icircn cinci cărţi care-şi propune o prezentare ştiinţifică a lucrării şi altul de proporţii reduse care se adresa majorităţii studenţilor săi73 Se pare că icircn privinţa matematicii nivelul studenţilor cărora le era adresat acest comentariu era foarte scăzut ei nefiind icircn stare nici măcar să facă icircn mod corect o adunare sau o scădere aşa cum icircnsuşi Theon ne icircncredinţează74 Această situaţie va fi icircntacirclnită şi mai tacircrziu icircn timpul lui Ioan Filoponul (47580-cca 570) care tot icircntr-o scriere despre astrolab75 vrea să explice studenţilor săi cu puţine cunoştinţe de matematică icircntr-o formă foarte simplificată noţiunile din tratatul cu acelaşi nume al profesorului său Ammonios Hermei(o)u (sau Hermiae cca 435445-517526)76 Explicaţia constă şi icircn faptul că aceşti studenţi nu erau interesaţi prea mult de matematică ci de filosofie şi icircn mod special de astrologie Pe de altă parte comentariile atacirct al lui Theon cacirct şi al lui Ioan Filoponul aveau un anumit public ţintă respectacircnd un obicei al icircnvăţămacircntului filosofic al vremii icircn special neoplatonic de a scrie comentarii pentru un anumit nivel de iniţiere77

Lastrolabe Histoire theacuteorie et pratique Paris 1999 Martin BRUNOLD Der Messinghimmel Eine Anleitung zum Astrolabium La-Chaux-de-Fonds 2001 73 Ilsetraut HADOT bdquoDer philosophische Unterrichtsbetrieb in der roumlmischen Kaiserzeitrdquo icircn RMP 2003 p 61 74 Anne TIHON Le Petit Commentaire de Theacuteon drsquoAlexandrie pp 199 şi 301 apud I HADOT bdquoDer philosophische Unterrichtsbetriebrdquo pp 61-62 75 Jean PHILOPON Traiteacute de lrsquoastrolabe text bilingv grec-francez de A SEGONDS Paris 1981 pp 143 5-13 şi Introducerea p 15 apud I HADOT bdquoDer philosophische Unterrichtsbetriebrdquo p 62 Mai mult despre viaţa şi opera lui Ioan Filoponul precum şi informaţii cu privire la editarea operelor sale şi la cele mai importante lucrări despre teologul alexandrin vezi la Walter BOumlHM bdquoJohannes Philoacuteponos Grammatikos Christianosrdquo icircn BBKL vol III Herzberg 1992 col 520-529 Arabii au cunoscut astrolabul prin intermediul unei lucrări scrise icircn sec al VII-lea de sirianul Sever Sabokt de Nisibe episcop de Qenserin după izvoare greceşti Nu este exclus ca acesta să fi cunoscut şi lucrarea lui Theon Această lucrare a lui Sever a fost publicată şi tradusă pentru prima dată de M F NAU icircn JA 1899 76 Ammonios Hermei(o)u fiul lui Hermeias discipol al lui Proclus (411-485) a predat filosofie icircn Alexandria icircn jurul anului 500 Dintre iluştrii săi discipoli se număra filosoful şi teologul creştin Ioan Filoponul (daggercca 570) şi filosoful neoplatonic Simplicius (Simplikios dagger549) Icircntre operele sale se numără Scholia in Platonis Phaedrum ed Couvreur 1901 şi Commentaria in Aristotelis Categorias et Porphyrii Isagogen 1545 ndash Rudolf EISLER Philosophenlexikon mdash Leben Werke und Lehren der Denker Berlin 1912 p 39 77 I HADOT bdquoDer philosophische Unterrichtsbetriebrdquo p 67

VASILE-ADRIAN CARABA

116

Tot din spaţiul astronomiei mai amintim şi scoliile scrise de Theon la lucrarea de proporţii reduse a lui Aratus din Soles despre Fenomene78

Icircn domeniul strict al matematicii Theon a mai scris tot pentru studenţii săi avacircnd probabil ajutorul fiicei comentarii şi la Elementele lui Euclid pe care de altfel le-a şi editat iar ediţia sa a fost singura cunoscută timp de secole pacircnă cacircnd icircn sec al XIX-lea a fost descoperită icircn Biblioteca Vaticanului o alta mai veche decacirct a sa79 El a mai editat şi Optica lui Euclid la care a făcut cacircteva interpretări80 Operele matematice şi de astronomie ale lui Theon au fost mai degrabă modeste dar el a fost un matematician competent iar scrierile sale sunt foarte utile şi astăzi deşi mai puţin din punct de vedere matematic cacirct mai ales istoric pentru că ne oferă informaţii cu privire la metoda matematică grecească a vremii iar prin referirile la alte lucrări anterioare ne oferă informaţii suplimentare despre istoria ştiinţei matematicii81 Probabil icircnscriindu-se icircn curentul vremii Theon este şi autor al unui tratat despre auguri observarea păsărilor şi a glasurilor corbilor82 Se pare că de la o astfel de tendinţă nu te puteai sustrage faptul că Synesius elevul Hypatiei se ocupă de oniromanţie este o dovadă icircn acest sens altminteri cine nu se ocupa şi de ştiinţele oculte bdquonu ar fi fost un om din Spaumltantikerdquo83 Suidas icircl include pe Theon icircn lista ultimilor matematicieni importanţi ai antichităţii

78 Această lucrare icircnsoţită de scoliile lui Theon a fost tradusă pentru prima dată tot de abatele Halma şi publicată icircmpreună cu alte scrieri de proporţii reduse icircn 1821 ndash Les Pheacutenomegravenes drsquoAratus de Soles et de Germanicus Ceacutesar avec les scholies de Thegraveon traduits par M lrsquoAbbeacute HALMA Paris 1821 79 TL HEATH A History of Greek Mathematics vol II Oxford 1921 pp 527-528 80 TL HEATH A History of Greek Mathematics p 528 81 TL HEATH A History of Greek Mathematics pp 526-527 82 SUIDAS Lexicon bdquoΘrdquo 205 2 83 H-I MARROU bdquoSynesius din Cirenerdquo p 380 Icircnsuşi Claudius Ptolemeu s-a ocupat de astrologie scriind lucrări ca Tetrabiblos sau Fazele stelelor fixe Obiect al lucrării sale Armoniile icircl face analogia dintre structurile muzicale caracterele umane şi poziţiile astrelor Se pare că icircn Antichitate preocuparea pentru pseudo-ştiinţe icircn acelaşi timp cu cea pentru ştiinţele adevărate (astrologie-astronomie aritmologie-aritmetică) are o logică aparte Ilsetraut Hadot consideră că aceste pseudo-ştiinţe au icircn icircnvăţămacircntul perioadei imperiale romane un caracter propedeutic Vezi I HADOT bdquoDer philosophische Unterrichtsbetriebrdquo pp 58 şi 60

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

117

Hypatia mdash matematician

Hypatia a fost icircn primul racircnd matematician Acest lucru este incontestabil astăzi Este chiar prima femeie matematician despre care avem informaţii suficiente pentru a putea icircnţelege şi care au fost preocupările ei icircn acest domeniu Matematica a fost folosită cu precădere icircn astronomie şi de multe ori chiar icircn chestiuni obscure cum ar fi calcularea locului unui suflet dat născut sub semnul unei anumite planete84 Nimic mai mult decacirct astrologie Cu toate acestea nu exista o linie clară de demarcaţie icircntre astronomie şi astrologie Legate de acest tip de matematică sunt şi comentariile Hypatiei de altfel singurele cunoscute ca tematică dintre scrierile sale care din păcate nu au mai ajuns pacircnă la noi şi despre care ştim doar dintr-o singură sursă şi anume lexiconul Suidas Lexiconul amintit care pe lacircngă faptul că este un izvor tacircrziu nu dă informaţii precise cu privire la aceste comentarii ale Hypatiei fapt ce a dus la interpretări şi supradimensionări ale operei Hypatiei Rezolvarea acestei probleme a oferit-o acelaşi Paul Tannery Astfel se pare că Hypatia a scris un comentariu la Aritmetica lui Diophantus din Alexandria (cca 200214-cca 284298) un altul la canonul astronomic la tablele astronomice ale lui Ptolemeu aşa cum tatăl ei făcuse unul la tablele de macircnă şi un al treilea la Teoria secţiunilor conice a lui Apollonius din Perga (cca 262-cca 190 icircHr)85 Michael Deakin icircnţelege prin aceste bdquocomentariirdquo de fapt ediţii bdquocu singura deosebire că ele trebuiau copiate de macircnărdquo iar autorul unui astfel de bdquocomentariurdquo s-ar numi mai degrabă editor86 bdquoOriginalitateardquo lor ar consta icircn notele marginale şi icircn nedoritele interpolări icircn text Că matematica nu era predată de ea doar ca ştiinţă teoretică o dovedeşte şi faptul că Synesius a construit mai tacircrziu un astrolab instrument de lucru preferat al familiei Hypatiei şi un hidroscop pentru cacircntărirea lichidelor considerat strămoşul actualului areometru folosit pentru măsurarea

84 Lynn M OSEN Women in mathematics Cambridge MassMIT Press London 1974 p 24 85 P TANNERY bdquoLrsquoarticle de Suidas sur Hypatiardquo p 199 O prezentare detaliată a chestiunii la Alan CAMERON bdquoIsidore of Miletus and Hypatia On the Editing of Mathematical Textsrdquo icircn GRBS 311990 pp 103-27 şi Alan CAMERON şi Jacqueline LONG Barbarians and Politics at the Court of Arcadius Berkeley and Los Angeles 1993 pp 44-60 86 MAB DEAKIN bdquoHypatia and Her Mathematicsrdquo p 238

VASILE-ADRIAN CARABA

118

densităţii lichidelor87 Şi Hypatiei icirci este atribuită construirea unui astrolab şi al unui hidroscop Doar pe baza informaţiilor disponibile nu s-ar putea afirma că Hypatia a fost un matematician original Această afirmaţie trebuie făcută totuşi cu prudenţă căci este posibil ca Hypatia să mai fi scris şi alte lucrări nu neapărat comentarii care să fi dispărut odată cu biblioteca din Alexandria chiar şi din amintirea posterităţii Totuşi Hypatia urmează icircndeaproape tatălui ei icircn activitatea didactică grăitoare sunt aceste puţine comentarii cunoscute care o evidenţiază asemeni lui Theon mai mult ca editor profesor şi autor de manuale şi mai puţin ca cercetător88 preocupacircndu-se astfel de conservarea lucrărilor deja existente Acest lucru l-a făcut pe Michael Deakin să afirme că icircn preocupările ştiinţifice ea s-a dovedit a fi bdquofoarte mult fiica tatălui eirdquo89

Hypatia mdash bdquophilosopha Alexandrinardquo

Conform celor de mai sus prezentate despre Theon este uşor de presupus că Hypatia a fost introdusă icircn ştiinţa matematicii de tatăl ei cu precădere icircn geometrie aritmetică şi astronomie Ţinacircnd cont că fiica lui Theon a fost un filosof icircn adevăratul sens al cuvacircntului iar icircntre scrierile tatălui nu icircntacirclnim niciun tratat cu caracter filosofic care să-l consacre ca filosof icircn ciuda faptului că Suidas icircl numeşte şi filosof putem deduce că Hypatia cea care la mai puţin de douăzeci de ani icircncepuse să predea la şcoala tatălui ei a frecventat cursurile de filosofie ale altcuiva90 Nu cunoaştem un nume de filosof la şcoala căruia să fi studiat Hypatia deşi Suidas ne dă de icircnţeles că ea ar fi studiat şi cu alţi profesori icircn afară de tatăl ei Theon deoarece ea nu s-ar fi mulţumit cu lecţiile de matematică ale acestuia fără icircnsă să indice nominal vreunul91 Wolfgang Alexander Meyer credea că ar putea fi vorba chiar despre Plotin92 Bineicircnţeles o astfel de ipoteză nu poate fi susţinută distanţa icircn timp icircntre cei doi fiind mult prea mare Este de presupus că icircn studierea filosofiei Hypatia s-a dovedit a fi şi un spirit autodidact Se spune despre ea că era instruită icircn

87 Ep 15 şi Joseacute Mariacutea BLAacuteZQUEZ MARTIacuteNEZ bdquoSinesio de Cirene intelectual La escuela de Hypatia en Alejandriacuteardquo icircn Gerioacuten 12004 p 405 88 MAB DEAKIN bdquoHypatia and Her Mathematicsrdquo pp 238 şi 242 89 MAB DEAKIN bdquoHypatia and Her Mathematicsrdquo p 238 90 WL GOMBOCZ Die Philosophie der ausgehenden Antike p 223 91 SUIDAS Lexicon bdquoΥrdquo 166 1-2 92 Wolfgang Alexander MEYER Hypatia von Alexandria Heidelberg 1886 p 52 (din păcate nu am avut acces la această lucrare) apud AW RICHESON bdquoHypatia of Alexandriardquo p 78

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

119

toate sistemele filosofice pe care de altfel le-a şi predat93 Este de icircnţeles prin această afirmaţie platonismul şi aristotelismul deoarece bdquoicircncepacircnd cu sec al III-lea şi al IV-lea stoicismul epicureismul şi scepticismulrdquo curente filosofice care au coexistat cu acestea bdquovor dispărea de altfel puţin cacircte puţin aproape total pentru a face loc la ceea ce se numeşte neoplatonism care este icircntr-un anumit sens o fuziune dintre aristotelism şi platonismrdquo94

Tot legat de instrucţia filosofică primită apare frecvent icircntrebarea dacă Hypatia a studiat sau nu la Atena Această icircntrebare a fost pusă tot icircn urma unei informaţii furnizate de Suidas care a lăsat şi de această dată loc interpretărilor Cu privire la activitatea ei didactică şi la faima de care se bucura icircn Alexandria Suidas spune laquoconducătorii veneau icircntotdeauna mai icircntacirci la ea cacircnd voiau să discute chestiuni cu privire la chivernisirea oraşului aşa cum se icircntacircmpla şi la Atenaraquo95 S-a crezut că prin laquoaşa cum se icircntacircmpla şi la Atenaraquo ar fi un indiciu al petrecerii ei pentru o perioadă de timp icircn oraşul Academiei unde icirci era solicitat sfatul chiar şi de conducătorii oraşului Această teorie a fost demontată de mulţi dintre cercetători icircncacirct astăzi nimeni nu o mai crede ca avacircnd bază istorică Este adevărat că era un obicei icircn lumea filosofilor de a căuta să cunoască şi şcolile din alte oraşe existacircnd şi un schimb activ de profesori icircntre şcolile din Atena Alexandria Constantinopol şi Beirut96 dar icircn cazul Hypatiei se pare că avem de-a face cu o excepţie Faptul că Suidas este singurul izvor cu privire la o astfel de călătorie şi nici nu este foarte clar a dus la concluzia că Hypatia nu a fost niciodată icircn capitala filosofiei Discipolul ei ajuns episcop de Cyrene Synesius icircn scrisoarea 136 către fratele său Euoptius (Evoptios)97 icircn care descrie situaţia deplorabilă a Atenei din jurul anului 400 oraş care mai exista icircn conştiinţa umanităţii doar prin faptele trecutului şi care laquonu mai avea demult nimic sublim decacirct faimosul nume al loculuiraquo98 nefiind mai mult decacirct un sat scoate icircn evidenţă şi glorifică oraşul studiilor sale Alexandria care era icircncă un loc 93 SUIDAS Lexicon bdquoΥrdquo 166 17-18 SOCRATE SCOLASTICUL Hist eccl VII 155 ndash PG 77 768 94 Pierre HADOT Qursquoest-ce que la philosophie antique Paris Gallimard 1995 p 228 Există şi o traducere icircn lb romacircnă Pierre HADOT Ce este filosofia antică trad de George Bondor şi Claudiu Tipuriţă Ed Polirom Iaşi 1997 95 SUIDAS Lexicon bdquoΥrdquo 166 32-34 96 Friedrich FUCHS Die houmlheren Schulen von Konstantinopel im Mittelalter Leipzig Berlin 1926 p 4 97 Epistulae (Ep) 136 17-18 98 Ep 136 17

VASILE-ADRIAN CARABA

120

icircnfloritor din punct de vedere cultural icircnflorire care icircn bună măsură icircn acele zile se datora şi Hypatiei99 Dacă icircntr-adevăr Hypatia ar fi studiat sau doar ar fi călătorit la Atena icircn tinereţea ei fapt ce nu putea fi trecut cu vederea de cel mai icircnflăcărat admirator al ei cu siguranţă că am fi aflat mai multe din scrisoare şi poate ne-ar fi pus icircn temă şi cu realizările ei din Atena100 Acelaşi Wolfgang Alexander Meyer a icircncercat să propună şi ideea unei icircntacirclniri la Atena dintre Hypatia şi şeful şcolii neoplatonice de acolo Plutarh Atenianul (cca 350-431 sau 433)101 cu care aceasta ar fi studiat102 Nici acest fapt nu l-ar fi putut trece cu vederea Synesius ţinacircnd cont de personalitatea conturată a lui Plutarh Acest Plutarh filosof neoplatonic posesor al unei averi considerabile este de fapt reorganizatorul icircn formă neoplatonică a Academiei icircn prima jumătate a sec al V-lea103 probabil icircn 410 din care mai tacircrziu au ieşit personalităţi de prim rang ca Syrianus (sec V) şi Proclus (412-485) nume de rezonanţă ale filosofiei neoplatonice din veacul al V-lea Faptul că el reorganizează Academia pe un teren fertil din punct de vedere filosofic este incontestabil Totuşi nu este foarte uşor de stabilit o diadoche de la el la Platon deoarece existau şi alte şcoli de filosofie icircn momentul apariţiei şcolii lui Plutarh Interesant este şi faptul că acest Plutarh a predat o vreme filosofia icircn Atena icircmpreună cu fiul său Hierios şi cu fiica sa Asklepigeneia (sec al V-lea)104 aşadar o altă philosopha contemporană cu Hypatia Pe de altă parte dacă Hypatia l-ar fi icircntacirclnit pe Plutarh icircn calitatea acestuia de profesor al nou icircnfiinţatei Academii Hypatia ar fi

99 Ep 136 17 100 R HOCHE bdquoHypatia die Tochter Theonsrdquo p 442 101 Despre Plutarh Atenianul (350-431 sau 433) reorganizatorul Academiei lui Platon icircn forma neoplatonică la MARINUS Vita Procli 12 PHOTIUS Bibliotheca 242 Johann Albert FABRICIUS Bibliotheca Graeca vol III Hamburg 1705-1728 pp 95 183 235 632 V p 197 IX p 370 R BEUTLER bdquoPlutarchos von Athenrdquo icircn Real-Encyclopaumldie 11951 pp 962-975 102 WA MEYER Hypatia von Alexandria Heidelberg 1886 p 52 apud AW RICHESON bdquoHypatia of Alexandriardquo p 78 103 Alison FRANTZ Homer A THOMPSON John TRAVLOS Late Antiquity AD 267-700 (The Athenian Agora Vol 24) PrincetonNew Jersey 1988 p 57 104 Friedrich UEBERWEG Grundriss der Geschichte der Philosophie von Thales bis auf die Gegenwart Erster Teil Die vorchristliche Zeit Berlin 1863 p 185 S-a afirmat despre Asklepigeneia că ar fi fost cea care l-a iniţiat pe Proclus icircn teurgie ea fiind la racircndul ei iniţiată de bunicul ei Nestorius şi de Plutarh tatăl ei Vezi LJ ROZAumlN The Philosophy of Proclus 1949 apud Maria NUumlHLEN bdquoAsklepigeneiardquo icircn Ursula MEYER Heidemarie BENNENT-VAHLE (eds) Philosophinnen-Lexikon Reclam Leipzig 1997 p 50

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

121

avut deja o vacircrstă la care conducea propria-i şcoală şi este exclus să credem că s-ar mai fi aflat icircn perioada formării ca filosof dornică să frecventeze şcoala cuiva Avacircnd icircn vedere că ideea şederii Hypatiei icircn Atena nu se susţine Richard Hoche propune o altfel de icircnţelegere a textului din Suidas sus-amintit

bdquoIcircn Alexandria veneau la Hypatia persoanele de prim rang ale oraşului aşa cum icircn Atena conducătorii statului icirci frecventau icircntotdeauna pe filosofirdquo105 Aşadar este vorba şi de faptul că icircn racircndul auditoriului Hypatiei se

aflau şi politicieni aşa cum se icircntacircmpla şi la Atena106 Că aceştia nu de puţine ori solicitau sfatul filosofilor şi icircn chestiuni politice este indiscutabil Prietenia Hypatiei cu Orestes prefectul oraşului poate fi icircnţeleasă şi icircn acest sens

Suidas ne spune că Hypatia obişnuia să vorbească despre Platon Aristotel sau despre alţi filosofi oricui se arăta interesat făcacircnd aceasta chiar şi pe stradă107 Icircn această epocă icircn care păgacircnismul este sancţionat foarte aspru prin legi iar şcoala neoplatonică se află icircn totală discreţie obţinacircnd din ce icircn ce mai greu subvenţii din partea statului şi concentracircndu-şi cursurile icircn sfera privată organizate nu de puţine ori la domiciliul profesorilor sau al unor studenţi bogaţi108 Hypatia vorbeşte despre filosofi şi filosofiile lor asemeni misionarilor creştini Faptul de a oferi un icircnvăţămacircnt filosofic public dar şi icircn public ne face să ne amintim de şcoala peripatetică Hypatia nu este o aristoteliciană dar icircn veacurile al IV-lea şi al V-lea este greu de crezut că cineva putea preda filosofia lui Platon fără să facă o introducere icircn logica lui Aristotel Se ştie că neoplatonismul icircn general are o componentă considerabilă aristotelică El

105 laquoοἵ τε ἄρχοντες ἀεὶ προχειριζόμενοι τῆς πόλεως ἐφοίτων πρῶτοι πρὸς αὐτήν ὡς καὶ Ἀθήνησι διετέλει γινόμενονraquo (SUIDAS Lexicon bdquoΥrdquo 166 32-34) ndash bdquoIn Alexandria kamen die ersten Personen der Stadt zur Hypatia wie auch in Athen immer die Staatsmaumlnner mit den Philosophen umgegangen warenrdquo ndash R HOCHE bdquoHypatia die Tochter Theonsrdquo p 441 (am adaptat textul german al lui Hoche la grafia germană actuală făcacircnd abstracţie de cea folosită de revista Hermes icircn sec al XIX-lea) 106 JM RIST bdquoHypatiardquo icircn Phoe 31965 p 216 n 12 107laquoδιὰ μέσου τοῦ ἄστεος ποιουμένη τὰς προόδους ἐξηγεῖτο δημοσίᾳ τοῖς ἀκροᾶσθαι βουλομένοις ἢ τὸν Πλάτωνα ἢ τὸν Ἀριστοτέλην ἢ ἄλλου ὅτου δὴ τῶν φιλοσόφωνraquo (SUIDAS Lexicon bdquoΥrdquo 166 16-18) 108 Garth FOWDEN bdquoThe Pagan Holy Man in Late Antique Societyrdquo icircn JHS 1982 pp 33-59 aici p 52

VASILE-ADRIAN CARABA

122

se defineşte ca fiind bdquoo sinteză a elementelor celor mai disparate ale tradiţiei filosofice şi religioase din icircntreaga Antichitaterdquo109 Icircn ce constau cursurile de filosofie ale Hypatiei putem doar icircncerca să deducem deoarece din filosofia ei spune Wolfgang L Gombocz bdquonimic nu a fost consemnat icircn scris nu a supravieţuit şi de aceea cu greu poate fi intuitărdquo110 Sursa principală icircn această chestiune rămacircne tot ucenicul iubitor al Hypatiei Synesius căci el icircnsuşi mărturiseşte icircntr-o scrisoare către Herculianus un coleg al său că filosofia a icircnvăţat-o cu Hypatia111 Filosofii menţionaţi icircn scrisorile episcopului de Cyrene sunt clasicii Platon şi Aristotel pe care icirci numeşte profesorii săi dar şi din şcoala neoplatonică Plotin şi biograful acestuia Porfir Avem şi o statistică a menţionărilor acestora Platon de 126 de ori Aristotel de 20 de ori Plotin de 9 ori iar Porfir de 3 ori112 Doar pe baza acestei statistici este foarte greu de stabilit orientarea filosofică a Hypatiei Observăm că filosofii neoplatonici icirci sunt cunoscuţi lui Synesius dar nu par a fi fost icircn centrul atenţiei preocupărilor sale deşi bdquose găsesc la el fără dificultate urme de origenism şi de neoplatonismrdquo113

Dacă este cert că Hypatia nu are legătură directă cu neoplatonismul atenian iar filosofia lui Plotin (cca 205-270) cu foarte mare probabilitate nu a influenţat-o aproape deloc deoarece influenţa lui Plotin a fost mai mare icircn Apus unde a activat ca profesor la Campania lacircngă Roma şi icircn Asia Mică icircn special icircn Siria unde a fost transplantată de şcoala lui Iamblichus totuşi influenţa curentului creat de filosofia lui Ammonius Saccas (dagger2412 d Hr) nu poate fi considerată neglijabilă Ammonius Saccas profesorul lui Plotin şi al lui Origen este considerat adevăratul icircntemeietor al neoplatonismului icircn ciuda faptului că nu a lăsat nimic scris icircn urmă Nu este exclus ca multe dintre ideile celor doi iluştri discipoli să fie de fapt ideile lui Ammonius Mai mult decacirct atacirct icircn scrierile lui Synesius cum ar fi Imnurile sale sau Tratatul despre vise observăm multe din elementele neoplatonismului degenerat influenţat de teurgie amintind foarte mult de aşa-zisa filosofie oraculară caldeeană Este ştiut faptul că imediat după Plotin chiar icircncepacircnd cu ucenicul său Porfir filosofii neoplatonici sunt preocupaţi de acest tip de gacircndire orientală

109 P HADOT Qursquoest-ce que la philosophie antique pp 259-260 110 WL GOMBOCZ Die Philosophie der ausgehenden Antike p 226 111 Ep 135 5 112 A FITZGERALD The Letters of Synesius p 16 113 Vladimir VALDENBERG bdquoLa philosophie byzantine aux IVe et Ve siegraveclesrdquo icircn Byz 41927-1928 p 241

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

123

majoritatea dintre ei avacircnd o astfel de origine Totuşi teurgia nu este neapărat de origine neoplatonică Autorul oracolelor caldeene este un anume Iulian cel Tacircnăr care a trăit icircn sec al II-lea icircn timpul icircmpăratului roman Marc Aurelius (161-180) şi care pentru că ar fi inventat chiar termenul bdquoθεουργόςldquo a fost supranumit Teurgul114 Originile acestei tradiţii oraculare-teurgice aparţin mai degrabă perioadei medio-platonismului Astfel ne putem pune icircntrebarea dacă Hypatia a fost sau nu o theurga Bineicircnţeles ca şi icircn alte chestiuni care o privesc pe Hypatia răspunsul nu poate fi decacirct ipotetic Dacă ar fi să credem spuselor episcopului copt Ioan de Nikiou Hypatia era o femeie filosof bdquopreocupată constant de magie de astrologie şi de muzicărdquo şi care bdquoseducea pe mulţi prin trucurile sataneirdquo115 Dincolo de adversitatea făţişă a autorului creştin faţă de gacircnditoarea păgacircnă putem intui şi lucruri care icircn ciuda lipsei izvoarelor pot fi icircntr-o bună măsură adevărate Spre exemplu prin magie putem icircnţelege tocmai practica teurgiei larg răspacircndită icircn racircndul filosofilor post-plotinieni şi aspru criticată de Biserică116 Astrologia aşa cum am amintit mai sus era confundată icircn epocă cu astronomia dar nu excludea şi practici mai puţin ştiinţifice care aparţin ocultismului

Faptul de a fi exegetă a lui Platon şi Aristotel probabil preocupată şi de terugie nu sunt indicii puternice care să ne facă să afirmăm cu certitudine că Hypatia a fost un filosof neoplatonic deşi pare uimitor că ar fi putut exista la sfacircrşitul sec al IV-lea şi icircnceputul celui de-al V-lea un filosof aflat icircn afara sferei de influenţă a doctrinelor lui Plotin Porfir sau Iamblichus Există chiar opinia icircncă nedemonstrată că Hypatia l-ar fi iniţiat pe Synesius discipolul ei icircn filosofia neoplatonică şi icircn acelaşi timp icircn mistica lui Iamblichus şi chiar probabil icircn filosofia oraculară amintită117 Să fi rămas Alexandria izolată de celelalte şcoli filosofice atacircta

114 Lui Iulian Teurgul icirci sunt atribuite trei lucrări Θεουργικά Τελεστικά Λόγια διrsquo ἑπῶν Vezi Henri Dominique SAFFREY bdquoLes Neacuteoplatoniciens et les Oracles Chaldaiumlquesrdquo icircn REAug 1981 p 225 Pierre HADOT bdquoBilan et perspectives sur les Oracles Chaldaiumlquesrdquo icircn Hans LEWY Chaldean Oracles and Theurgy Paris 21978 p 705 Despre teurgie icircn general vezi şi John P ANTON bdquoTheourgia ndash Demiourgia A Controversial Issue in Hellenistic Thought and Religionrdquo icircn Richard T WALLIS Jay BREGMAN (eds) Neoplatonism and Gnosticism Albany New York 1992 pp 9-31 115 H ZOTENBERG (ed şi tr) Chronique de Jean Eacutevecircque de Nikiu p 344 116 Vezi H-D SAFFREY Recherches sur le neacuteoplatonisme apregraves Plotin Paris 1990 2000 117 JM BLAacuteZQUEZ MARTIacuteNEZ bdquoSinesio de Cirene intelectualrdquo pp 404-405 JB BURY History of the Later Roman Empire vol I London 1923 p 217

VASILE-ADRIAN CARABA

124

timp cacirct se ştie că omogenizarea neoplatonismului a avut loc tocmai prin contactul şcolilor de filosofie şi al schimburilor permanente de studenţi sau profesori Plutarh Atenianul luase deja contact cu şcoala lui Iamblichus prin care Atena a cunoscut filosofia lui Plotin şi Porfir118 Cert este că neoplatonismul pătrunde icircn Alexandria după moartea Hypatiei şi aceasta se icircntacircmplă chiar prin intermediul unor nativi Acest neoplatonism este incontestabil de factură ateniană

Neoplatonismul a fost dominant icircn Atena icircn sec al V-lea şi al VI-lea pacircnă la desfiinţarea Academiei platonice de către icircmpăratul Justinian icircn anul 529 unde se şi cunoaşte o succesiune a conducătorilor şcolii pacircnă la icircnchiderea ei Plutarh (cca 350-431 sau 433) Syrianus (sec al V-lea)119 Proclus (412-485) Marinus (sec al V-lea) biograful lui Proclus Isidor (daggercca 526)120 Zenodotus (sec V-VI)121 şi Damascius (cca 458-cca 540)122 Dar despre Alexandria se ştie mult mai puţin icircn acest sens Se pare că primul care introduce neoplatonismul icircn Alexandria şi trebuie să accentuăm faptul că este vorba de cel atenian căci de la Ammonius Saccas nu prea ştim mare lucru despre vreunul alexandrin este Hermeias Ţinacircnd cont de afirmaţiile sale cum că ar fi fost icircn Atena coleg cu Proclus apariţia lui icircn Alexandria poate fi situată doar după moartea Hypatiei şi aceasta chiar la mult timp Icircncepacircnd cu Hermeias se poate vorbi şi despre o διαδοχή neoplatonică alexandrină dar Hypatia nu are nicio legătură cu ea123 Din această succesiune fac parte Ammonius Hermeiou (435445-517526) fiul lui Hermeias Hierokles (dagger jum sec al

118 Thomas WHITTAKER The Neo-Platonists A Study in the History of Hellenism Cambridge University Press 21918 p 155 119 Interesant este faptul că Syrianus s-a născut icircn Alexandria dar merge să studieze filosofia la Atena ceea ce ne face să credem că Alexandria trecea la icircnceputul sec al V-lea printr-o criză majoră icircn privinţa filosofiei 120 Isidor originar din Damasc confundat a fi fost soţul Hypatiei a studiat filosofia icircn Alexandria dar din cauza faptului de a fi fost reclamat ca practicant al magiei a fost nevoit să părăsească Alexandria şi s-a icircndreptat spre Atena unde a preluat conducerea Academiei de la Marinus Vezi JR ASMUS Das Leben des Philosophen Isidoros von Damaskios aus Damaskos (Philosophische Bibliothek) Leipzig 1911 şi JR MARTINDALE J MORRIS The Prosopography of the Later Roman Empire II Cambridge 1980 pp 628-631 121 Elev icircn Alexandria al lui Ammonius Hermeiou 122 WL GOMBOCZ Die Philosophie der ausgehenden Antike p 227 123 Gonzaacutelo FERNAacuteNDEZ bdquoLa escuela filosofica de Alejandria ante la crisis del ano 529rdquo icircn Erytheia 21987 p 204 Despre neoplatonismul alexandrin vezi şi Ilsetraut HADOT Le problegraveme du neacuteoplatonisme alexandrin Hieacuteroclegraves et Simplicius Paris 1978

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

125

V-lea) Aeneas din Gaza (cca 430-după 518) şi Ioan Filoponul (47580-cca 570)124

Concluzionacircnd cu privire la orientarea filosofiei Hypatiei putem fi de acord cu ipoteza lui Wolfgang L Gombocz despre o filosofie care poate fi situată undeva icircntre clişeele unui Platon atenian şi al unui

124 S-a crezut că nu toţi cei care au urmat Hypatiei icircn Alexandria au fost influenţaţi de Plotin aducacircndu-se icircn acest sens drept exemplu cazul lui Hierokles Acesta pretinde că aparţine curentului de gacircndire platonic care icircşi are rădăcina icircn filosofia lui Ammonius Sakkas de care icircl leagă spune el filosofia lui Plotin Origen Porfir Iamblichos şi a succesorilor acestuia pacircnă la Plutarh Atenianul (PHOTIUS Bibliotheca 241 285H) dar icircn comentariul său la Imnurile sacre ale pitagoreicilor singura dintre lucrările sale care ni s-au păstrat nu icircntacirclnim vreo influenţă din partea lui Plotin sau Iamblichos Această idee l-a făcut pe marele savant german Karl Praechter (1858-1933) să afirme existenţa icircn sec al VI-lea a unui sistem filosofic simplificat pre-neoplatonic adică a unui sistem pre-hypatian (bdquoHierokles ist in der alten Uumlberlieferung der platonischen Theologie treu geblieben und hat sich der von Plotin aufgebrachten Umbildung nicht angeschlossen Daszlig er sich diesen Einfluumlssen versagt hat mag man immerhin mit der christlichen Atmosphaumlre Alexandreias in Verbindung bringenrdquo Icircn Karl PRAECHTER bdquoChristlich-neuplatonische Beziehungenrdquo icircn ByZ 1912 pp 1-27 aici pp 4-5 Karl PRAECHTER bdquoHieroklesrdquo icircn RE VIII 21913 1479-1487) Aceeaşi lipsă de plotinism s-ar observa şi la Simplicius icircn comentariul său la Manualul lui Epictet (Karl PRAECHTER bdquoSimplikiosrdquo icircn RE III A 11927 204-213) Dacă icircn cazul Hypatiei nu avem dovezi solide cu privire la vreo legătură dintre gacircndirea ei filosofică şi cea plotiniană sau neoplatonică de mai tacircrziu icircn cazurile enumerate chestiunea ar fi una mult mai simplă şi conform teoriei lui Ilsetraut Hadot ar avea legătură cu programa şcolară a oricărei şcoli filosofice neoplatonice Sistemul de formare ca filosof era unul gradual şi nu implica cunoştinţe mai ridicate decacirct cerea treapta de iniţiere pe care se afla discipolul Astfel dacă nu icircntacirclnim marile teme ale neoplatonismului icircn lucrările amintite mai sus ci elemente ale unei filosofii mai simple aceasta s-ar datora faptului că aceste lucrări aveau caracter introductiv propedeutic şi se adresau doar unor icircncepători Temele majore se studiau icircntr-un al doilea ciclu de instrucţie icircn filosofia platonică după ce se vor fi parcurs toate stadiile introductive bazate pe filosofia lui Aristotel vezi I HADOT Le problegraveme du neacuteoplatonisme alexandrin pp 47-76 şi pp 147-165 text reluat icircn I HADOT Simplicius Commentaire sur le Manuel drsquoEacutepictegravete I Paris 2001 LXXIII-C I HADOT bdquoDer philosophische Unterrichtsbetriebrdquo p 67 şi nota 35 Icircn opinia mea cea mai temeinică lucrare cu privire la structura icircnvăţămacircntului filosofic din Antichitatea tacircrzie este scrisă tot de Ilsetraut HADOT Arts libeacuteraux et philosophie dans la penseacutee antique Contribution agrave lhistoire de leacuteducation et de la culture dans lAntiquiteacute Paris 2006 Totuşi Ilsetraut Hadot pare să nu ţină cont sau să nu cunoască rezultatele cercetării lui Theo Kobusch cu privire la filosofia lui Hierokles care merge pe linia lui K Praechter Vezi icircn acest sens Theo KOBUSCH Studien zur Philosophie des Hierokles von Alexandrien Untersuchungen zum christlichen Neuplatonismus (Epimeleia 27) Muumlnchen 1976 Faptul ca Hierokles icircl consideră pe Unul creatorul lumii asemeni creştinismului nu este oare un semn al abaterii sale de la direcţia plotiniană a neoplatonismului

VASILE-ADRIAN CARABA

126

Aristotel icircnţeles icircn Alexandria125 Am putea merge mai departe şi să afirmăm că Hypatia aparţine mai curacircnd curentului filosofic medio-platonic tacircrziu şi mai puţin celui neoplatonic Icircn orice caz este greu de identificat structura filosofiei ei dar dacă insistăm să o icircncadrăm icircn ceea ce astăzi se cunoaşte a fi neoplatonism atunci trebuie făcută precizarea că este unul de factură ne-plotiniană126 şi nu aşa cum a fost el transmis mai departe icircn şcoala siriană a lui Iamblichus sau ateniană de mai tacircrziu a lui Plutarh

Nu era nimic ieşit din comun pentru Antichitate icircn general deci şi

pentru epoca Hypatiei ca o femeie să studieze filosofia Mai rar poate se icircntacircmpla ca o femeie să o predea Cu toate acestea prezenţa femeilor icircn mediile filosofice dominate de bărbaţi este atestată icircncă din timpul conturării marilor curente filosofice Chiar Platon (427-347 icircHr) icircntemeietorul Academiei din Atena (387 icircHr) a avut printre studenţi şi două femei pe Axiothea din Philesia127 şi pe Lastheneia din Mantinea (sec al IV-lea icircHr)128 care au continuat studiul filosofiei şi cu nepotul de soră şi succesorul acestuia Speusippos (408-339 icircHr conducător al Academiei icircntre 347-339 icircHr) ales la conducerea Academiei chiar de icircntemeietorul ei129 Chiar mai aproape de timpul icircn care a trăit Hypatia avem femei din şcoala neoplatonică cum ar fi Amphikleia sau Amphilia (sec al IV-lea dHr) soţia lui Ariston şi nora lui Iamblichus (cca 250-cca 330)130 sau Sosipatra (sec al IV-lea dHr) cea care după moartea soţului ei Eustathios s-a dedicat total filosofiei adunacircnd icircn jurul ei icircn Pergamon un cerc propriu de studenţi şi studente şcoala ei devenind concurenta şcolii lui Aidesios aşa cum ne spune Eunapius icircn Vitae

125 WL GOMBOCZ Die Philosophie der ausgehenden Antike p 229 126 JM RIST bdquoHypatiardquo p 219 127 Numit şi din Phlius M NUumlHLEN bdquoAxiotheardquo icircn Philosophinnen-Lexikon p 59 128 M NUumlHLEN bdquoLastheneia von Mantineardquo icircn Philosophinnen-Lexikon pp 337-338 129 Axiothea se spune purta fără să-i fie ruşine veşmacircntul simplu bărbătesc al filosofilor ceea ce i-a făcut pe unii cercetători să presupună că membrii Academiei lui Platon aveau un costum distinctiv vezi P HADOT Qursquoest-ce que la philosophie antique p 99 130 Puţinele date despre ea le avem de la Porfir Viaţa lui Plotin 9 1 ndash bdquo[Plotin] avea icircn jurul său cacircteva femei foarte devotate filozofiei Gemina icircn a cărei casă şi locuia fiica ei numită la fel ca şi maică-sa Gemina şi Amphicleia măritată cu Ariston fiul lui Iamblichosrdquo (PORPHYRIOS Viaţa lui Plotin trad de Adelina Piatkowski Cristian Bădiliţă şi Cristian Gaşpar Polirom Iaşi 1998 p 134)

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

127

Sophistarum131 Amintita Asklepigeneia este cel mai grăitor argument căci ea nu este doar contemporană cu Hypatia ci chiar predă filosofie la Atena la nou icircnfiinţata Academie Platonică secondacircndu-l pe tatăl ei Plutarh la catedră132 Chiar icircn mediul creştin există femei care se disting icircn filosofie iar una dintre cele mai cunoscute este Macrina cea Tacircnără (327-379) sora Sfinţilor Vasile cel Mare şi Grigorie de Nyssa ea icircnsăşi sfacircntă icircn calendarul creştin-ortodox133 Chiar bunica lor Macrina cea Bătracircnă fusese o femeie educată cu o bună instrucţie filosofică134 Cine ştie dacă Athenaiumls (cca 400-460) nu ar fi deschis şi ea o şcoală de filosofie icircn cazul icircn care bdquosoartardquo nu i-ar fi suracircs aşa cum icirci prevestise tatăl ei retorul şi profesorul de retorică Leontios din Atena icircnainte de moarte Icircntr-adevăr ea s-a căsătorit cu icircmpăratul Teodosie II (408-450) primind la botez numele de Evdochia135 Astfel Hypatia icircn ciuda unei aure creată icircn cea mai mare parte post-factum nu este singulară icircn lumea şcolilor de filosofie din timpul ei ea fiind precedată de nume chiar la fel de sonore cu al ei este adevărat nu din Alexandria

131 EUNAPIUS Vitae Sophistarumhellip ex Aedesio Despre Sosipatra vezi şi Gillian CLARK Women in Late Antiquity Pagan and Christian Lifestyles Drama 1994 pp 130-133 M NUumlHLEN bdquoSosipatrardquo icircn Philosophinnen-Lexikon p 504 Roger PACK bdquoA Romantic Narrative in Eunapiusrdquo in Transactions and Proceedings of the American Philological Association 1952 pp 198-204 Silvia LANZI bdquoSosipatra la teurga una ldquoholy womanrdquo iniziata ai misteri caldaicirdquo icircn SMSR 2004 pp 275-294 132 Vezi nota 104 133 Sf GRIGORIE DE NYSSA este autorul biografiei ei Vita St Macrinae ediţie şi trad icircn lb franceză de Pierre MARAVAL (Sources Chreacutetiennes 178) Paris 1971 Philip M BEAGON bdquoThe Cappadocian Fathers Women and Ecclesiastical Politicsrdquo icircn VigChr 21995 pp 165-179 134 Despre femeile creştine celebre din primele veacuri ale istoriei Bisericii vezi interesanta lucrare dar cu un oarecare iz feminist a specialistei icircn teologia şi istoria Bisericii Răsăritului Anne JENSEN Gottes selbstbewuszligte Toumlchter Frauenemanzipation im fruumlhen Christentum FreiburgBaselWien 1992 135 JOANNES MALALAS Chronographia 353 17-19 (Chronographia ex recensione Ludouici Dindorfii Bonnae 1831 vol I p 353) Celebră a rămas lucrarea lui Ferdinand GREGOROVIUS Athenaiumls Geschischte einer byzantinischen Kaiserin Leipzig 1882 reprint Dresda 1952 Vezi K KRUMBACHER Geschichte der byzantinischen Litteratur pp 894 915 1073 Charles DIEHL bdquoAthenaisrdquo icircn Ch DIEHL Figures byzantines vol I Paris 1906 (Ch DIEHL Figuri bizantine trad de Ileana Zara Bucureşti 1969 vol I pp 195-215) Jeanne TSATSOS Athenaiumls Impeacuteratrice de Byzance traduit du grec par Madame Colombos Paris 1976 Rigobert GUumlNTHER bdquoAelia Eudocia die Philosophentochter auf dem Kaiserthronrdquo icircn Roumlmische Kaiserinnen Zwischen Liebe Macht und Religion Leipzig 2003 pp 132-146

VASILE-ADRIAN CARABA

128

Cu toate acestea nu era puţin lucru să fii femeie şi să ai discipoli bărbaţi Hypatia icircnsăşi a trecut prin experienţa de a se vedea luacircnd măsuri faţă de un discipol care se icircndrăgostise de ea şi se comporta icircntr-un mod nepotrivit pentru un ucenic Această icircntacircmplare povestită de Damascius şi consemnată de lexiconul Suidas a rămas un episod izolat căci toţi ucenicii săi i-au arătat respectul cuvenit unui om ca ea136 Cert este că Hypatia exercita o atracţie puternică asupra discipolilor ei fapt mărturisit de Synesius icircnsuşi care icirci poartă o dragoste aparte pacircnă la moarte Este acea formă de icircnaltă preţuire pe care un discipol o putea avea faţă de profesorul său Pentru Synesius Hypatia este augusta stăpacircnă137 mamă soră profesor şi mai presus de toate binefăcătoare138 iar absenţa bdquospiritului ei divinrdquo expresie a răcirii relaţiei dintre ei este cea mai mare pierdere a sa chiar mai mare decacirct cea a copiilor sau a prietenilor săi139 Cunoscacircnd personalitatea lui Synesius cuvintele acestea ne par ca o recomandare de excelenţă pentru Hypatia Nu icircncape icircndoială ea icircşi merita lauda

Se icircntacircmplă să cunoaştem cacircte ceva despre discipolii ei iar aceasta tot datorită corespondenţei lui Synesius Mulţi dintre ei au rămas icircn istorie doar simple nume140 Unul dintre elevii de frunte ai Hypatiei şi cel mai bun prieten al lui Synesius din timpul studiilor alexandrine la vestita profesoară a fost Herculianus bdquocel mai bun dintre oamenirdquo un prieten pe care mulţi şi l-ar dori141 unul dintre cei cu care Synesius a corespondat cel mai mult după plecarea din Alexandria şi ale cărui scrisori icirci aduceau cele mai mari satisfacţii spirituale Epistolele celor doi sunt marcate de amintirile perioadei studenţiei icircn Alexandria Herculianus era un om influent datoracircnd aceasta probabil faptului de a fi provenit dintr-o familie nobilă A fost un om care a făcut carieră bucuracircndu-se de influenţă chiar dincolo de graniţele Alexandriei Datorită lui Synesius va avea relaţii prieteneşti cu unii dintre potentaţii romani din Pentapolis142 136 SUIDAS Lexicon bdquoUrdquo 166 22 137 bdquoδέσποινα σεβασμίαrdquo (Ep 10 1) 138 bdquoμῆτερ καὶ ἀδελφὴ καὶ διδάσκαλε καὶ διὰ πάντων τούτων εὐεργετικὴrdquo (Ep 16 1-2) 139 Ep 10 3 Este cunoscut faptul că spre sfacircrşitul vieţii Synesius şi-a pierdut racircnd pe racircnd familia Cu toate acestea Synesius icircşi icircndeplineşte mai departe icircndatoririle de episcop de Cyrene Moare icircn jurul anului 414 la puţin timp de la moartea susţinătorului şi prietenului său Teofil patriarhul Alexandriei şi cu un an icircnaintea morţii Hypatiei 140 JM BLAacuteZQUEZ MARTIacuteNEZ bdquoSinesio de Cirene intelectualrdquo p 413 141 SYNESIUS DE CYRENE Ep 138 28 R HOCHE bdquoHypatia die Tochter Theonsrdquo p 450 JM BLAacuteZQUEZ MARTIacuteNEZ bdquoSinesio de Cirene intelectualrdquo p 413 142 JM BLAacuteZQUEZ MARTIacuteNEZ bdquoSinesio de Cirene intelectualrdquo p 414

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

129

Un alt elev al Hypatiei şi totodată coleg al lui Synesius cu care episcopul din Cyrene a păstrat o vie prietenie chiar şi după despărţirea de şcoală a fost Olympius bogatul proprietar de pămacircnturi din Seleucia143 Aceeaşi nostalgie a studiilor din Alexandria răzbate şi din scrisoarea 98 a lui Synesius unde autorul icircşi exprimă dorinţa de a mai putea veni icircn oraşul educaţiei sale pentru a-şi putea vizita prietenii De Olympius icircl leagă pe Synesius nu doar pasiunea pentru scris şi filosofie ci şi cea pentru cai cacircini şi vacircnătoare hobby de care episcopul creştin nu s-a despărţit niciodată Aceştia s-au putut icircntacirclni şi mai tacircrziu Olympius vizitacircndu-l pe Synesius chiar icircn Cyrene Olympius este interesant şi prin faptul de a fi fost creştin aşa cum aflăm din scrisoarea 44 a lui Synesius unde acesta din urmă icirci prezintă prietenului său erezia eunomiană dezvoltare a ereziei lui Arie (cca 260-336) care a fost condamnată la primul sinod ecumenic de la Niceea (325)144

Din această corespondenţă purtată de Synesius cu Herculianus şi cu Olympius aflăm şi de alţi discipoli ai Hypatiei cum ar fi Ision om cu bune calităţi de povestitor145 foarte apropiat de Olympius146 şi care l-a vizitat pe Synesius icircn Cyrene unde a fost primit de episcopul creştin cu mare dragoste asemeni unui membru al familiei147 despre Syrus se presupune că ar fi fost ucenic al Hypatiei dar singurele informaţii despre el sunt legate de faptul de a-i fi adus acesteia o scrisoare din partea lui

143 SYNESIUS DE CYRENE Ep 44 96-99 133 148 149 vezi şi JM BLAacuteZQUEZ MARTIacuteNEZ bdquoSinesio de Cirene intelectualrdquo p 414 Vezi şi R HOCHE bdquoHypatia die Tochter Theonsrdquo p 450 144 Ep 98 JM BLAacuteZQUEZ MARTIacuteNEZ bdquoSinesio de Cirene intelectualrdquo p 414 Icircntr-o altă scrisoare 96 Synesius icirci mărturiseşte prietenului său că alegerea sa ca episcop s-a făcut icircmpotriva voinţei sale el alegacircnd mai degrabă moartea decacirct arhieria De aceea icircl roagă pe Dumnezeu ca această nouă misiune să nu-i pară o icircndepărtare de filosofie (Ep 96 6) Despre fuga de preoţie vorbeşte Synesius icircn special icircn scrisoarea 11 adresată superiorilor ierarhici şi icircn 105 adresată fratelui său Euoptius Totuşi icircn cazul lui Synesius nu avem de-a face cu bdquoo fugărdquo de preoţie ca icircn cazul Sf Grigorie Teologul motivată duhovniceşte ci cu un refuz care are la bază dorinţa de a nu fi constracircns să renunţe la ideile sale filosofice nu de puţine ori necreştine Nu icircntacircmplător William Saunders CRAWFORD a dat lucrării sale despre episcopul de Cyrene titlul Synesius the Hellene Londra 1901 Una dintre cele mai noi şi mai temeinice lucrări despre Synesius de Cyrene este cea a lui Tassilo SCHMITT Die Bekehrung des Synesios von Kyrene Muumlnchen 2001 Nu cred să mai existe vreo lucrare despre această temă atacirct de voluminoasă ca cea a autorului menţionat (832 pagini) 145 Ep 144 26 JM BLAacuteZQUEZ MARTIacuteNEZ bdquoSinesio de Cirene intelectualrdquo p 414 146 Ep 99 24 JM BLAacuteZQUEZ MARTIacuteNEZ bdquoSinesio de Cirene intelectualrdquo p 414 147 Ep 144 26 JM BLAacuteZQUEZ MARTIacuteNEZ bdquoSinesio de Cirene intelectualrdquo p 415

9

VASILE-ADRIAN CARABA

130

Synesius148 Dacă Syrus este numele lui sau doar indică originea sa siriană nu ştim Ştim icircn schimb ceva mai mult despre Hesychius149 care a şi deţinut demnităţi importante icircn cadrul administraţiei publice din Alexandria cea mai icircnaltă fiind de dux et corrector Libyarum150 pe care Synesius l-a cunoscut la orele de geometrie ale Hypatiei Dar unul dintre discipolii Hypatiei despre care corespondenţa lui Synesius ne oferă multe detalii este chiar fratele mai mic al episcopului de Cyrene Euoptius151 care probabil i-a urmat acestuia icircn scaunul arhieresc152 Se pare că Alexandru un unchi al lui Synesius filosof celebru aşa cum ne lasă să icircnţelegem Synesius icircntr-una dintre scrisorile trimise bunului său prieten constantinopolitan Pylaemenes153 ar fi fost un alt ucenic al Hypatiei154

Tot ucenici ai Hypatiei dar despre care avem foarte puţine informaţii au fost şi Athanasius Gayus Theodosius şi Theotecnus155 Athanasius este numit frate de către Synesius dar icircn spirit creştin nu icircn sensul de rudenie fiind probabil de vacircrstă apropiată cu el Există un Athanasius printre corespondenţii lui Synesius căruia episcopul creştin icirci trimite o scrisoare icircn care abordează o temă vibrantă pentru epoca post-teodosiană relaţia dintre stat şi Biserică156 Este foarte probabil ca acesta să fi fost creştin S-a afirmat şi opinia că ar fi fost retor şi ar fi scris tratate de retorică157 Despre Theodosie se crede că a fost gramatician şi a scris despre substantiv şi verb iar Gayus ar fi fost un membru al familiei158 cert este după cum am văzut că icircn familia sa Synesius nu a fost singurul ucenic al Hypatiei Despre Theotecnus bănuim că a fost preot pentru că este numit de Synesius părinte159 Richard von Volkmann a văzut icircn acest

148 Ep 133 JM BLAacuteZQUEZ MARTIacuteNEZ bdquoSinesio de Cirene intelectualrdquo p 415 149 JR MARTINDALE The Prosopography of the Later Roman Empire II Cambridge 1980 pp 336-339 R HOCHE bdquoHypatia die Tochter Theonsrdquo p 450 150 Ep 93 (singura scrisoare trimisă lui Hesychius) JM BLAacuteZQUEZ MARTIacuteNEZ bdquoSinesio de Cirene intelectualrdquo p 415 151 Synesius i-a trimis fratelui său 40 de scrisori Acesta a fost omul cu care el a icircntreţinut cea mai lungă şi constantă corespondenţă 152 AW RICHESON bdquoHypatia of Alexandriardquo p 80 153 Este vorba despre scrisoarea 150 Scurta scrisoare icircncepe cu cuvintele bdquoCred că chiar icircn Heracleea ta nu există nimeni care să nu fi auzit despre [compatriotul] nostru filosoful Alexandru un om care a dobacircndit recunoaştere peste totrdquo 154 JM BLAacuteZQUEZ MARTIacuteNEZ bdquoSinesio de Cirene intelectualrdquo p 415 155 Ep 16 156 Ep 121 157 JM BLAacuteZQUEZ MARTIacuteNEZ bdquoSinesio de Cirene intelectualrdquo p 416 158 JM BLAacuteZQUEZ MARTIacuteNEZ bdquoSinesio de Cirene intelectualrdquo p 416 159 Ep 16

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

131

nume pseudonimul pe care Synesius chipurile din motive oculte icircl folosea pentru tatăl Hypatiei Theon care nu apare amintit nicăieri cu numele său adevărat icircn scrierile sale Această teorie a fost considerată ca fiind foarte puţin probabilă160

Mai apar icircn corespondenţa lui Synesius şi alte figuri interesate de filosofie icircntre care găsim probabil chiar discipoli ai Hypatiei Auxentius Herodes şi Martyrius161 Chiar şi cel de numele căruia va fi legată soarta sa tragică Orestes prefect al oraşului Alexandria şi guvernator civil al Egiptului icircntre 412 şi 415 a fost discipolul său Este omul pe care Hypatia l-a vizitat icircn nenumărate racircnduri şi pe care cu siguranţă l-a influenţat icircn luarea unor decizii cu privire la oraş fapt ce a atras nemulţumirea multor creştini din Alexandria

Naumlpraznica moarte a Hypatiei oumli controversata vinauml a Sf Chiril al Alexandriei

Poate suna cinic dar cred că nimic din ce a reprezentat Hypatia nu a atras mai mult atenţia posterităţii ca moartea ei Hypatia ar fi fost poate mai puţin celebră dacă soarta ei nu ar fi fost atacirct de crudă Totodată cred că eterna compasiune pentru cineva poate icircn foarte multe cazuri să icirci dăuneze Cred că aşa se icircntacircmplă şi cu Hypatia

Aşa cum am amintit nimic din ce a scris nu s-a păstrat iar informaţii mai detaliate icircn ce o priveşte sunt legate din păcate doar de moartea ei Moartea ei a trezit sentimente de revoltă icircn racircndul contemporanilor creştini sau necreştini şi trezeşte şi astăzi aceleaşi sentimente căci nu poţi fi pasiv faţă de o crimă odioasă oricare ar fi ea şi cu atacirct mai puţin cacircnd mobilul presupus al ei este convingerea filosofică Uciderea ei este cu atacirct mai şocantă pentru noi pentru că a fost icircnfăptuită de creştini şi totodată pentru că sunt mulţi astăzi care o pun pe seama Sf Chiril episcopul Alexandriei (412-444) Curios este totuşi faptul că o astfel de afirmaţie preluată de cele mai multe ori necritic de posteritate a ajuns să fie acceptată total sau parţial chiar şi icircn mediile teologice Fără doar şi poate soarta ei a fost pe drept deplacircnsă şi nici nu poate fi altfel 160 bdquoUnter Theoteknos ist wohl Theon Hypatiarsquos Vater zu verstehenrdquo (Richard von VOLKMANN Synesius von Cyrene Eine biographische Charakteristik aus den letzten Zeiten des untergehenden Hellenismus Berlin 1869 p 89 nota vezi şi WS CRAWFORD Synesius the Hellene p 140) 161 Auxentius (Ep 60 116) este prieten din copilărie al lui Synesius Herodes a fost ofiţer şi rudă a sa icircn timp ce Martyrius rămacircne icircncă necunoscut (Ep 19 vezi şi 38)

VASILE-ADRIAN CARABA

132

dar icircnvinuirea Sf Chiril trebuie cercetată cu atenţie mai ales că există atacirct de multe semne de icircntrebare cu privire la ea şi nu avem nicio legătură directă icircntre victimă şi presupusul autor moral al crimei

Dintre toate izvoarele contemporane sau apropiate de epoca Sfacircntului Chiril doar Ioan de Nikiu este favorabil patriarhului Alexandriei Celelalte sunt ori ostile ori redau ostilitatea izvoarelor mai vechi din care preiau informaţia Aşadar nu se prea poate vorbi despre părtinire icircn cazul Sfacircntului Chiril Dar să vedem pe scurt firul evenimentelor

Teofil al Alexandriei (patriarh icircntre 385-412) murea pe 15 oct 412162 iar pe scaunul de episcop al Alexandriei urca nepotul său de soră Chiril un vajnic adversar al nestorianismului antiohian şi al ereziilor de orice fel şi apărător icircnfocat al ortodoxiei Păstoria sa nu a fost una marcată de linişte Timpul era unul al polemicii teologice şi uneori icircn disputele dintre partide se ajungea chiar şi la brutalitate Revoltele deveniseră ceva obişnuit iar sacircngele fierbinte al egipteanului icircl icircmpingea chiar şi la crimă Disputele dintre creştinii egipteni şi iudei erau de asemenea un fapt cotidian lucru care a rămas astfel pacircnă la cucerirea arabă a Egiptului Cu toate acestea nu se poate spune că icircn Alexandria crima devenise regulă Că egiptenii erau mai prinşi icircn controversele dogmatice nu este o noutate Sf Atanasie cel Mare fiind unul dintre campionii ortodoxiei icircmpotriva arianismului iar perseverenţa avea să o plătească cu nenumărate exiluri Această vehemenţă poate fi considerată şi o calitate icircn ciuda faptului că Socrate Scolasticul un constantinopolitan şi un adversar al Alexandriei ne spune că bdquopopulaţia alexandrină este mai dedată la revoltă decacirct oricare altardquo163 Efervescenţa religioasă a Alexandriei nu era totuşi clădită pe violenţă nu trebuie să ne lăsăm ispitiţi de excepţii şi să ajungem să le considerăm regulă Lumea asceţilor era una a isihiei şi a contemplării departe de tumultul oraşului iar nu de puţine ori chiar unii dintre cei din lume căutau liniştea mergacircnd să primească cuvacircnt de icircnvăţătură şi icircntărire de la părinţii pustiei Pustiul nu era o lume pasivă din punct de vedere teologic cele şapte scrisori antiariene ale Sf Antonie cel Mare sunt un exemplu icircn acest sens164 Şi

162 SOCRATE SCOLASTICUL Hist eccl VII 7 163 SOCRATE SCOLASTICUL Hist eccl VII 13 164 Acestea scrise icircn coptă s-au păstrat complet doar icircn traduceri georgiene şi arabe Vezi Susanne HAUSAMMANN Alte Kirche vol 3 Gottes Dreiheit mdash des Menschen Freiheit Trinitaumltslehre Anfaumlnge des Moumlnchtums Augustin und Augustinismus Neukirchenerverlag 2003 p 168 Geacuterard GARITTE Lettres des S Antoine version

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

133

totuşi au existat şi excepţii căci unii dintre locuitorii pustiului au luat parte activă chiar şi la controversele din Alexandria susţinacircndu-şi ierarhul chiar cu metode neortodoxe aşa cum s-a icircntacircmplat mai tacircrziu la sinodul bdquotacirclhărescrdquo de la Efes (449) prezidat de patriarhul Alexandriei Dioscor (dagger454 icircn exil) unde intervenţia parabolanilor a fost determinantă icircn impunerea voinţei acestuia165

Icircn această lume tumultoasă Sfacircntul Chiril trebuia să-şi păstorească turma Este de la sine icircnţeles că nu putea rămacircne pasiv faţă de nedreptăţile cotidiene şi faţă de un prefect al oraşului care deşi mărturisea public că este creştin botezat spunea el chiar de episcopul Atticus al Constantinopolului (406-425426)166 oscila icircn credinţă favorizacircnd de cele mai multe ori pe adversarii coreligionarilor săi Acesta era Orestes prietenul Hypatiei şi adversarul Sf Chiril al Alexandriei Ambii lideri alexandrini aveau de ce să se suspecteze şi mai ales să se antipatizeze Orestes ca prefect al oraşului nu vedea cu ochi buni creşterea puterii ierarhilor din capitala provinciei Egiptului care aveau autoritate bisericească şi morală asupra teritoriului care intra icircn jurisdicţia autorităţii civile desemnată de icircmpărat Socrate spune că patriarhul Chiril ar fi tocmit spioni pentru a-l ţine la curent cu ceea ce

geacuteorgienne et fragments coptes traduits CSCO 148-149 Louvain 1955 Mai mult despre editarea şi traducerea scrisorilor Sf Antonie cel Mare la S HAUSAMMANN Alte Kirche vol 3 p 168 n 36 165 Parabolanii (παράβολοι) erau icircn perioada primară a Bisericii membrii unei frăţii care luau parte voluntar la icircngrijirea bolnavilor sau la icircngroparea morţilor abandonaţi Se pare că au apărut icircn perioada episcopatului lui Sf Dionisie cel Mare (dagger26465) al Alexandriei icircn timpul marii epidemii de ciumă (faza principală 25051) Vezi Meyers Konversations-Lexikon 1885 p 697 bdquoParabolanirdquo icircn CE vol XI New York 1911 Karl STROBEL Das Imperium Romanum im bdquo3 Jahrhundertrdquo (Historia ndash Heft 75) Stuttgart 1993 p 199 166 Atticus a fost unul dintre cei mai icircnverşunaţi adversari ai Sf Ioan Gură de Aur şi a participat la complotul icircmpotriva lui care avea să culmineze cu exilarea sa pe 10 iun 404 A fost prieten al lui Teofil al Alexandriei unchiul Sfacircntului Chiril şi probabil a fost susţinut de acesta icircn ascensiunea sa ecleziastică A fost de asemenea un persecutor al adepţilor Sf Ioan Gură de Aur drept pentru care o mare parte a populaţiei a refuzat comuniunea cu el continuacircndu-şi viaţa religioasă fără a se supune canonic arhiepiscopului oraşului Cu toate acestea s-a dovedit un mare adversar al ereticilor icircndemnacircndu-i pe episcopii din Pamphilia şi pe Sf Amfilohie de Iconium să expulzeze din ţinuturile lor canonice pe mesalieni Zelul său şi energia consumată icircmpotriva pelagienilor au fost mult lăudate de papa Celestin I (422-432) care a mers atacirct de departe icircncacirct l-a numit bdquoadevărat urmaş al Sf Ioan Gură de Aurrdquo (sic) Vezi Henry WACE (ed) A Dictionary of Early Christian Biography Londra 1911 p 69 Accesibil şi pe internet la adresa httpwwwccelorgccelwacebiodicthtml

VASILE-ADRIAN CARABA

134

făcea Orestes idee icircmpărtăşită de foarte mulţi savanţi de astăzi167 Nu este exclus ca Sfacircntul Chiril să fi vrut să cunoască mai bine treburile orăşeneşti decacirct icirci permitea Orestes care era obişnuit cu atitudinea tranşantă a episcopului creştin personalitate puternică dar incomodă Nemulţumirea patriarhului faţă de acest Orestes era clădită pe motive solide Autoritatea civilă şi militară egipteană s-a arătat de la bun icircnceput icircmpotriva alegerii sale pe scaunul de episcop al unchiului său Teofil opunacircndu-i-l pe un anume arhidiacon pe nume Timotei168 Cu siguranţă Orestes participase şi el la acest complot care avea să ducă la mari tulburări icircn oraş icircntre susţinătorii şi opozanţii lui Chiril169 Opoziţia guvernatorului se vedea icircn toate acţiunile sale icircndreptate icircmpotriva ierarhului creştin Cum putea Chiril să rămacircnă indiferent faţă de Orestes care-l supuse torturii pe Hierax modest om de litere creştin dar admirator icircnfocat al patriarhului doar pentru simplul motiv că veni icircn teatru unde Orestes dorea să facă cunoscut evreilor noul statut al teatrelor170 Şi pentru că Orestes făcu acest lucru la instigarea evreilor din Alexandria patriarhul icircnfuriat peste măsură icircncepu să-i trateze pe evrei cu severitate ceea ce a dus la inflamarea şi mai mult a situaţiei deoarece aceştia din urmă au icircnceput să organizeze tot felul de conspiraţii icircmpotriva creştinilor fapt ce a atras după sine expulzarea lor din Alexandria Dorind să se răzbune evreii au icircnscenat icircntr-o noapte incendierea unei biserici numită a lui Alexandru171 Avea să fie doar un pretext pentru a-i putea atrage icircn stradă pe creştini ca să se năpustească asupra lor Totul s-a desfăşurat după planul acestora Bineicircnţeles această faptă a atras ura şi răzbunarea creştinilor Disputa dintre evrei şi creştini a devenit una personală icircntre prefectul oraşului şi patriarhul Chiril Primul indignat de faptul că icircntr-un timp atacirct de scurt oraşul fusese privat de o mare parte din populaţie icircn bună parte susţinătoarea lui trimite o placircngere icircmpăratului icircmpotriva celui de-al doilea La fel face şi 167 SOCRATE SCOLASTICUL Hist eccl VII 13 168 SOCRATE SCOLASTICUL Hist eccl VII 7 169 Mai mult despre acest episod la Susan WESSEL Cyril of Alexandria and the Nestorian Controversy The Making of a Saint and of a Heretic Oxford University Press 2004 pp 15-16 170 Orestes icircmpreună cu o parte a evreilor alexandrini se afla icircn teatru cacircnd apăru Hierax Scopul lui era de a face cunoscut un edict care avea ca obiect reglementarea spectacolelor de teatru vizacircndu-i icircn special pe evrei dintre care mulţi se obişnuiseră ca sacircmbăta să frecventeze teatrul şi nu sinagoga Hierax a fost privit de evrei ca intrus spion al patriarhului Vezi SOCRATE SCOLASTICUL Hist eccl VII 13 171 SOCRATE SCOLASTICUL Hist eccl VII 13

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

135

patriarhul Icircncercarea Sfacircntului Chiril de a se icircmpăca cu Orestes eşuează din cauza refuzului acestuia Icircn loc să se detensioneze situaţia ea avea să se amplifice prin admonestarea icircn Alexandria a prefectului de către unii monahi nitrioţi172 Este greu de presupus că toţi cei 500 de monahi aflaţi icircn oraş cifră amintită de Socrate Scolasticul au fost de faţă Putem admite că numărul lor nu a fost mic Oricum aceştia i-au atribuit lui Orestes tot felul de injurii icircntre care cea mai gravă a fost cea de păgacircn idolatru Mai mult decacirct atacirct unul dintre ei pe nume Ammonius icirci aruncă cu o piatră icircn cap umplacircndu-l de sacircnge Orestes a fost salvat icircn cele din urmă de populaţie icircn timp ce toţi din garda sa fugiseră care icircncotro Ammonius prins de salvatorii lui Orestes şi dat pe macircna prefectului fu torturat atacirct de sălbatic icircncacirct muri la scurt timp Orestes se grăbi să dea de ştire icircmpăratului despre cele petrecute Astfel conflictul ajunse la icircmpărat Dar nici episcopul creştin nu rămase pasiv ci trimise şi el o misivă conducătorului imperiului173 Icircn plus Orestes a fost iritat peste măsură de porunca Sfacircntului Chiril ca acest Ammonius să fie expus icircntr-una dintre bisericile din oraş şi să fie trecut icircn racircndul martirilor

Dar punctul culminant al tensiunii dintre ei l-ar fi reprezentat tot conform afirmaţiilor lui Socrate Hypatia El relatează amănunţit momentul asasinării Hypatiei

laquoIcircn Alexandria era o femeie pe nume Hypatia fiica filosofului Theon care a ajuns la o asemenea icircnălţime icircn literatură şi ştiinţă icircncacirct i-a depăşit pe toţi filosofii timpului ei Fiind discipol al şcolii lui Platon şi Plotin ea explica principiile filosofiei auditoriului ei dintre care mulţi veneau de departe pentru a-i frecventa cursurile Datorită stăpacircnirii de sine şi modului uşor de a comunica pe care ea icircl dobacircndise ca urmare a cultivării minţii ea apărea nu rareori icircn public icircn prezenţa icircnalţilor funcţionari Nu se ruşina nici să meargă icircn adunările bărbaţilor pentru că toţi oamenii datorită demnităţii şi icircnaltei ei virtuţi o admirau mai mult Chiar şi ea a căzut victimă invidiei politice care stăpacircnea pe atunci Deoarece ea discuta des cu Orestes s-a răspacircndit icircn mod calomnios icircntre oamenii Bisericii ideea că ea era cea care l-a icircmpiedicat pe Orestes să se icircmpace cu episcopul Totuşi unii dintre ei macircnaţi de un zel sălbatic şi bigot avacircndu-l icircn frunte pe un citeţ numit Petru au pacircndit-o pe cacircnd se icircntorcea acasă şi smulgacircnd-o din trăsură au dus-o la biserica numită Caesareum unde au dezbrăcat-o

172 SOCRATE SCOLASTICUL Hist eccl VII 14 173 SOCRATE SCOLASTICUL Hist eccl VII 14

VASILE-ADRIAN CARABA

136

complet şi au omoracirct-o lovind-o cu cărămizi După ce i-au sfacircşiat trupul icircn bucăţi i-au dus mădularele ciopacircrţite icircntr-un loc numit Cinaron şi le-au dat foc Acest lucru a atras oprobriul nu doar asupra lui Chiril ci şi asupra icircntregii Biserici a Alexandriei Şi cu siguranţă că nimic nu poate fi mai departe de spiritul creştinismului decacirct acceptarea masacrelor a icircncăierărilor şi a acţiunilor de felul acesta Aceasta s-a icircntacircmplat icircn luna martie icircn timpul postului mare icircn al patrulea an al episcopatului lui Chiril sub cel de-al zecelea consulat al lui Honorius şi al şaselea al lui Teodosieraquo174 Descrierea este de un realism macabru Un astfel de gest nu poate

fi considerat unul creştin oricacircte explicaţii sau vini ale Hypatiei am putea găsi Şi totuşi ea este şi tendenţioasă la adresa Sfacircntului Chiril Deşi nu apare nicăieri implicarea Sfacircntului Chiril Socrate indirect icircl face răspunzător pentru aceasta Dar cel care l-a icircnvinuit pentru prima dată pe Sfacircntul Chiril de moartea Hypatiei a fost filosoful păgacircn Damascius icircn a sa Viaţă a filosofului Isidor175 El a preluat icircn mare parte informaţii de la Socrate completacircndu-le icircn sensul condamnării liderului creştin

laquoAstfel s-a icircntacircmplat icircntr-o zi că Chiril episcopul sectei adverse a trecut pe lacircngă casa Hypatiei şi a văzut icircn faţa uşii ei o mare mulţime de oameni şi cai Unii soseau alţii plecau iar alţii stăteau pe loc Cacircnd el a icircntrebat de ce era mulţimea aceea acolo şi de ce era vacircnzoleală acolo a aflat de la cei care icircl icircnsoţeau că acolo vorbea Hypatia filosoafa (ἡ φιλόσοφος Ὑπατία) şi că acolo era casa ei Cacircnd Chiril a aflat aceasta s-a umplut de macircnie şi pe loc a pus la cale moartea ei Pentru că atunci cacircnd Hypatia a ieşit din casă după obiceiul ei o gloată de oameni icircnfuriaţi care nu se temeau nici de pedeapsa divină nici de răzbunarea omenească au atacat-o şi au ciopacircrţit-o săvacircrşind prin aceasta o faptă nelegiuită şi de ocară icircmpotriva patriei lorraquo176 Spusele lui Damascius au fost redate icircntocmai de lexiconul Suidas

care a influenţat decisiv modul de icircnţelegere a vieţii şi icircn special a morţii Hypatiei fiind preluat şi citat ca normativ de toţi adversarii Sfacircntului Chiril icircn general şi ai creştinismului icircn special creacircndu-i gacircnditoarei alexandrine o imagine de martiră a elenismului aşa cum s-a icircntacircmplat şi cu icircmpăratul Iulian Apostatul a cărui imagine eroică de victimă a trădării

174 SOCRATE SCOLASTICUL Hist eccl VII 15 175 Vezi nota 13 176 SUIDAS Lexicon bdquoUrdquo 166 36-48

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

137

creştine mai dăinuie şi astăzi icircn mediile celor menţionaţi177 Relatarea lui Socrate despre moartea ei a fost preluată şi de Philostorgius178 Hesychius din Milet179 şi Ioan Malalas180

De distorsionarea adevărului istoric nu s-au făcut vinovaţi doar istoricii antici şi medievali ci şi cei moderni Icircntre primii cărturari moderni care s-au exprimat icircmpotriva Sfacircntului Chiril mergacircnd pacircnă la a-l icircnvinui de crimă şi a se scandaliza că un astfel de om a putut fi canonizat de Biserică se numără John Toland (1670-1722) Franccedilois Marie Aroue Voltaire (1694-1778) şi Edward Gibbon (1737-1794) Opiniile lor au devenit stereotipii la unii savanţi de mai tacircrziu iar antipatia faţă de acest om al Bisericii şi faţă de creştinism icircn general se poate regăsi şi astăzi icircn multe dintre lucrările care abordează această temă Interesant este faptul că primul chiar icircncearcă să vină cu o explicaţie a termenului de sfacircnt de altfel opinie foarte personală şi prea puţin teologică premergătoare mentalităţii revoluţionare franceze181 Este mentalitatea tipic protestantă de la icircnceputul sec al XVIII-lea Lucrarea lui despre Hypatia este un bdquopanegiric anticlericalrdquo182 icircncă dominat de prejudecăţile anticatolice ale epocii icircn care trăieşte183 Voltaire se arată chiar bdquoicircnţelegătorrdquo faţă de Sf Chiril

177 Bryan J WHITFIELD bdquoThe Beauty of Reasoning A Reexamination of Hypatia of Alexandriardquo icircn The Mathematics Educator 11995 pp 14-15 178 PHILOSTORGIUS Hist eccl IX (PG 65 563) 179 Vezi nota 12 180 Vezi nota 16 181 Tetradymus bdquoHypatiardquo pp 135-136 182 J WHITFIELD bdquoThe Beauty of Reasoningrdquo p 15 183 Chiar titlul complet al acestei relativ scurte lucrări este sugestiv şi constituie o sinteză a celor prezentate mai departe icircn ea bdquoHypatia Or the history of a most beautiful most vertuous most learned and every way accomplishrsquod lady who was torn to pieces by the clergy of Alexandria to gratify the pride emulation and cruelty of their archbishop commonly but undeservedly stilrsquod St Cyrilrdquo icircn Tetradymus Londra 1720 Această lucrare părtinitoare cu Hypatia şi foarte acidă la adresa Sf Chiril al Alexandriei a primit un răspuns la fel de acid la scurt timp de la apariţia ei Se pare că o reacţie extremă faţă de cineva atrage de cele mai multe ori o contrareacţie la fel de extremă Este vorba de lucrarea lui Lewis THOMAS (1689 ndash cca 1749) The History of Hypatia a most Impudent School-Mistress of Alexandria Murderrsquod and torn to Pieces by the Populace In Defence of Saint Cyril and the Alexandrian Clergy From the Aspersions of Mr Toland Printed for T Bickerton London 1721 Un studiu considerat apologetic dar echilibrat este cel scris de teologul catolic american Francis SCHAEFER bdquoSt Cyril of Alexandria and the murder of Hypatiardquo icircn CUB 11902 pp 441-453

VASILE-ADRIAN CARABA

138

bdquoJe me contente de remarquer que saint Cyrille eacutetait homme et homme de parti [] saint Cyrille a sans doute demandeacute pardon agrave Dieu de cette action abominable et que je prie le pegravere des miseacutericordes drsquoavoir pitieacute de son acircmerdquo (sic)184 Greu de crezut icircn sinceritatea lui Voltaire mai ales cacircnd vine din

partea unui adversar al creştinismului Deşi nicăieri nu există vreo dovadă că Sfacircntul Chiril ar fi incitat la uciderea Hypatiei Voltaire afirmă tocmai aceasta prin cuvintele bdquosaint Cyrille a sans doute demandeacute pardon agrave Dieu de cette action abominablerdquo Un deserviciu făcut Sfacircntului Chiril cu amabilitate de Voltaire Dar cel care fără o analiză foarte amănunţită a izvoarelor cu privire la moartea Hypatiei dar părtinitor şi care a impus un tip de imagine a Sfacircntului Chiril icircn legătură cu această chestiune denigracircndu-l şi transformacircndu-l icircntr-un soi de inchizitor al Antichităţii tacircrzii a fost Edward Gibbon185 Pentru el conflictul dintre bdquosacircngerosulrdquo Chiril şi bdquoicircnţeleaptardquo Hypatia reprezintă de fapt conflictul dintre creştinismul intolerant şi păgacircnismul iubitor de cunoaştere Cred că merită să fie redat textul complet al acuzaţiilor lui Gibbon pentru a ne putea face o imagine clară despre cele afirmate

bdquoHe soon prompted or accepted the sacrifice of a virgin who professed the religion of the Greeks and cultivated the friendship of Orestes Hypatia the daughter of Theon the mathematician was initiated in her fatherrsquos studies her learned comments have elucidated the geometry of Apollonius and Diophantus and she publicly taught both at Athens and Alexandria the philosophy of Plato and Aristotle In the bloom of beauty and in the maturity of wisdom the modest maid refused her lovers and instructed her disciples the persons most illustrious for their rank or merit were impatient to visit the female philosopher and Cyril beheld with a jealous eye the gorgeous train of horses and slaves who crowded the door of her academy A rumour was spread among the Christians that the daughter of Theon was the only obstacle to the reconciliation of the praefect and the archbishop and that obstacle was speedily removed On a fatal day in the holy season of Lent Hypatia was torn from her chariot stripped naked dragged to the church and inhumanly butchered by the hands of Peter the Reader and a troop of savage and merciless fanatics her flesh was scraped from her bones with sharp oyster-shells and her

184 bdquoHypatiardquo icircn Dictionnaire philosophique tome V icircn Oeuvres de Voltaire avec preacutefaces avertissements notes etc par M Beuchot tome XXX Paris 1829 p 264 185 JM RIST bdquoHypatiardquo p 214

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

139

quivering limbs were delivered to the flames The just progress of inquiry and punishment was stopped by seasonable gifts but the murder of Hypatia has imprinted an indelible stain on the character and religion of Cyril of Alexandriardquo186 Cred că acest text nu mai necesită comentarii pentru a icircnţelege

bdquoobiectivitateardquo istoricului Edward Gibbon Tot de o astfel de obiectivitate a dat dovadă şi Charles Kingsley prin a cărui ficţiune polemica antichiriliană atinge apogeul

Sursele amintite icircn special Socrate şi DamasciusSuidas sunt interpretate de partizanii celebrei savante dar mai ales de adversarii Sfacircntului Chiril icircntr-un sens care aduce foarte mult cu romanul poliţist Icircntre Chiril şi Orestes se afla Hypatia Taberele sunt conturate şi anume Chiril pe de o parte Orestes şi Hypatia pe de altă parte Orestes se foloseşte de celebritatea incontestabilă a Hypatiei pentru a-şi extinde influenţa icircn oraş Chiril văzacircnd cacirctă popularitate are Hypatia plănuieşte moartea acesteia privacircndu-l pe adversarul său principal de un sfetnic de primă macircnă Finalul icircntacircmplării este cel cunoscut Dar totuşi există cacircteva chestiuni care necesită o interpretare mai atentă Să mergem din nou la izvoare Icircn ciuda faptului că textul din Philostorgius nu ni s-a păstrat ci avem doar o expunere pe scurt a lui făcută de patriarhul Fotie nu există icircn aceasta o condamnare a Sfacircntului Chiril pentru moartea Hypatiei Nu putem crede că Sfacircntul Fotie care a avut acces la tot textul scrierii lui Philostorgius ar fi trecut cu vederea o atare condamnare de vreme ce-l numeşte pe autor rău-credincios pentru că icircnvinuieşte partida omoousiană de uciderea Hypatiei Dacă icircntr-adevăr ierarhul creştin ar fi fost vinovat sau doar implicat indirect icircn această crimă cu siguranţă că arianul Philostorgius nu ar fi trecut un astfel de fapt cu vederea iar marele Fotie nu ar fi pregetat să amintească injuriile acestuia icircn rezumatul său accentuacircnd totodată critica la adresa scriitorului pe care icircl numeşte aşa cum am mai amintit plin de revoltă bdquoὁ δυσσευὴςrdquo187

Chiar şi asupra lui Socrate planează ideea lipsei de obiectivitate Mulţi consideră că el nu ar fi fost unul din ceata omoousienilor ci că ar fi aparţinut sectei novaţienilor sau catarilor deci un adversar al Sfacircntului

186 Edward GIBBON The History of the Decline and Fall of the Roman Empire edited by JB Bury MA vol VIII ch 47 Fred de Fau amp Company Publishers New York 1907 p 139 187 Vezi nota 15

VASILE-ADRIAN CARABA

140

Chiril188 Acesta din urmă luase icircn Alexandria măsuri icircmpotriva novaţienilor căci le-a laquoicircnchis bisericile şi le-a confiscat toate vasele sfinte şi podoabele iar apoi l-a deposedat pe episcopul lor de tot ceea ce avearaquo189 Oricum spiritele icircn Constantinopol nu erau prea favorabile Alexandriei şi icircn special Sfacircntului Chiril nepotul lui Teofil al celui care icircl exilase pe Sf Ioan Gură de Aur Mai existau şi alte motive de animozitate cum ar fi contestarea de către alexandrini a canonului 3 de la Sinodul II ecumenic din Constantinopol (381) care situa capitala Imperiului din punct de vedere bisericesc pe locul al doilea după Roma deci icircnaintea Alexandriei190

Cacirct despre Damascius subiectivitatea sa este de icircnţeles atitudinea lui ostilă faţă de creştinism fiind mult prea cunoscută Mie mi se pare că Damascius abordează cu superficialitate chestiunea icircn cauză Spre exemplu el accentuează uimirea Sfacircntului Chiril la vederea mulţimii de oameni care mişunau icircn jurul casei Hypatiei Dar oare nu era icircnvinuit episcopul de a fi avut spioni peste tot icircn oraş fiind considerat prin aceasta cel mai bine informat om din provincie şi unul dintre cei mai puternici191 Dacă era atacirct de informat oare nu ştia Sfacircntul Chiril ce se icircntacircmpla acasă la Hypatia192 Nu ştia el cine este Hypatia sfătuitoarea adversarului său principal Orestes Hypatia era o femeie mult prea cunoscută icircn oraş icircncacirct un om ca Sfacircntul Chiril să afle despre ea doar din pură icircntacircmplare

188 Despre novaţieni sau catari vorbeşte canonul 8 al Sinodului I ecumenic de la Niceea (325) Aceştia erau adepţii preotului roman Novatianus (dagger2578) care refuzase primirea icircnapoi icircn Biserică a celor căzuţi (lapsi) sau apostaţi de la credinţă icircn timpul persecuţiei lui Decius (249-251) din anii 250-251 Ei se numeau catari sau puri Unul dintre contestatarii faptului că Socrate ar fi fost novaţian este H de Valois editor şi traducător al lui Socrate şi Sozomen (Socratis Scholastici et Hermiae Sozomeni Historia Ecclesiastica Paris 1746 244B) contestat la racircndul său de M WALLRAFF Der Kirchenhistoriker Sokrates Untersuchungen zu Geschichtsdarstellung Methode und Person Goumlttingen 1997 pp 235-257 M WALLRAFF bdquoGeschichte des Novatianismus seit dem vierten Jahrhundert im Ostenrdquo icircn Zeitschrift fuumlr Antikes Christentum 11997 pp 251-279 vezi şi S WESSEL Cyril of Alexandria p 17 n 10 189 SOCRATE SCOLASTICUL Hist eccl VII 7 190 Gonzaacutelo FERNAacuteNDEZ bdquoLa muerte de Hypatiardquo icircn Erytheia 21985 p 274 191 SOCRATE SCOLASTICUL Hist eccl VII 13 192 Reuben PARSONS Some Lies and Errors of History Indiana 1893 p 62

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

141

Mulţi l-au icircnvinuit pe Sfacircntul Chiril de a fi fost o persoană voluntară chiar violentă o minte icircnfierbacircntată193 Acest lucru s-ar vedea din atitudinea sa faţă de Nestorie şi de alţi susţinători ai ereticului dioprosopist precum şi din scrierile sale icircmpotriva icircmpăratului apostat Iulian Dar nu există nimic icircn cariera sa atacirct icircnainte cacirct şi după momentul Hypatia care să-l prezinte drept plănuitor de bdquovendettardquo194 Apoi ne putem icircntreba dacă reţeta dăduse rezultate icircn cazul Hypatia aşa cum se sugerează atunci de ce nu ar mai fi folosit-o şi icircn alte icircmprejurări căci oricum adversarii săi nu au murit odată cu ea Pe de altă parte dacă mergem pe raţionamentul bdquofire violentărdquo ar icircnsemna să ne icircntacirclnim la tot pasul cu criminali sau cel puţin cu potenţiali criminali Dar icircn ce categorie intră acei criminali icircn serie care dovedesc mare stăpacircnire de sine şi par de un calm aproape bolnăvicios Nu intenţionez să merg mai departe pe linia unui argument care intră mai degrabă icircn sfera psihanalizei Pentru mine argumentul bdquofire violentărdquo este unul neicircntemeiat

Pe de altă parte prin acuzaţiile aduse Sfacircntului Chiril de implicare directă sau indirectă icircn asasinarea Hypatiei s-a insinuat ideea unei obsesii a lui Chiril pentru Hypatia urmacircndu-se astfel lui Damascius filosoful Este sentimentul care icircl icircncearcă pe oricine merge pe firul receptării istoriei evenimentelor icircncepacircnd cu amintitul Damascius şi continuacircnd cu Toland Voltaire Gibbon şi Kingsley mergacircnd pacircnă la autori ai timpului nostru ca Bertrand Russell sau Kathleen Wider195 Dar dacă totuşi el a fost atacirct de mult preocupat de persoana Hypatiei cum se face că nu există nicio scriere a sa icircndreptată icircmpotriva ei icircmpotriva unei reprezentante de seamă a păgacircnismului muribund din Alexandria aşa cum există icircmpotriva lui Iulian Apostatul196 Probabil că filosofia ei expusă chiar pe stradă oricui dorea nu atingea vreo chestiune fierbinte a creştinismului Probabil că Hypatia nu-l provoca pe teologul alexandrin prin filosofia sa Dacă putem vorbi de bdquoobsesiirdquo reale ale marelui Alexandrin probate de izvoare atunci acestea sunt Nestorie sau Iulian

193 Ernst Stein spune despre Sf Chiril că era bdquoder schlaueste gewalttaumltigste und bedenkenlosesterdquo dintre toţi bdquoKirchenfuumlrstenrdquo implicaţi icircn disputa pentru scaunul Sf Apostol Marcu (Geschichte des spaumltroumlmischen Reiches vol I Viena 1928 p 418) 194 JM RIST bdquoHypatiardquo p 222 195 Vezi nota 213 196 bdquoContra Julianum imperatoremrdquo icircn Clavis Patrum Graecorum (CPG) 5233 Cyrille DrsquoAlexandrie Contre Julien ed P Burguiegravere şi P Eacutevieux icircn Sources Chreacutetiennes 322 I 1-2 Paris 1985

VASILE-ADRIAN CARABA

142

Apostatul Nu vreau să induc ideea unui dezinteres din partea sa faţă de gacircnditoarea alexandrină dar cred că icircn opinia lui ea nu reprezenta pentru Biserică un pericol capital aşa cum de altfel s-a dovedit a fi guvernatorul Orestes Hypatia trebuie să fi fost pentru Sfacircntul Chiril o neclaritate inconfortabilă poate supărătoare dar nu o obsesie nu o ură Cu ură au tratat-o criminalii care cu siguranţă au văzut icircn prietena lui Orestes pe duşmanul lui Chiril deci pe duşmanul lor

Crima are loc icircntr-un climat tensionat şi este rezultatul acestui climat Creştinilor din Alexandria nu le putea rămacircne indiferentă atitudinea ostilă a lui Orestes faţă de Biserică Hierax torturat din ordinul lui Orestes Ammonius ucis icircn urma torturii poruncite de acelaşi Orestes favorizarea evreilor icircn detrimentul creştinilor şi disputele dintre reprezentanţii celor două religii favorizarea păgacircnilor Acest lucru se deduce din faptul că icircnainte ca Ammonius să-i arunce cu piatra icircn cap Orestes fusese icircnvinuit de a fi păgacircn idolatru O astfel de icircnvinuire era una gravă icircn epocă putacircnd aduce prejudicii serioase persoanei vizate Icircncepacircnd cu Teodosie cel Mare (379-395) o astfel de icircnvinuire putea atrage cele mai grave sancţiuni Nu cred că aceasta este pur şi simplu gratuită Orestes era cu siguranţă unul dintre mulţii funcţionari ai Imperiului convertiţi la creştinism doar pentru a putea promova icircn cadrul administraţiei imperiale deoarece accesul la funcţiile icircnalte icircn Imperiu era condiţionat icircn timpul său de apartenenţa la noua religie de stat Este cunoscut faptul că icircn 391 icircmpăratul Teodosie cel Mare interzisese prin lege practicarea oricărui cult păgacircn197 O consecinţă indirectă a legii a fost incendierea Serapeion-ului icircn acelaşi an 391

Icircn ciuda firii deschise pe care Hypatia o avea prezenţa ei icircn preajma lui Orestes a fost percepută de unii creştini ca ocultă Bănuiala acestora oricacirct de exagerată ar părea porneşte de la premise reale deoarece prezenţa Hypatiei icircn preajma multor oameni politici dovedeşte şi implicarea ei icircn politică Suidas o numeşte ἔμφρονά τε καὶ πολιτικήν198

197 Codex Theodosianus 16 10 are ca titlu bdquoDe paganis sacrificiis et templisrdquo Legea icircn cauză este 16 10 4 bdquoTemplele se vor icircnchide peste tot accesul la ele este interzis jertfele interzise sub pedeapsa cu moartea şi confiscarea averii de către stat Asupra guvernatorilor delăsători planează aceleaşi pedepserdquo apud Karl Leo NOETHLICHS bdquoKaisertum und Heidentum im 5 Jahrhundertrdquo icircn J van OORT D WYRWA (eds) Heiden und Christen im 5 Jahrhundert Peeters Leuven 1998 p 21 Acum se icircnţelege de ce Orestes insistă să afirme că este creştin botezat chiar icircn Constantinopol de capul Bisericii de acolo 198 SUIDAS Lexicon bdquoΥrdquo 166 31

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

143

Aşadar nu era icircn afara activităţilor publice şi nu vorbea icircn cercurile icircnalţilor funcţionari doar despre filozofie fiind consultată probabil şi icircn chestiuni politice sensibile Este de presupus că această implicare a sa icircn problemele cetăţii a atras ura creştinilor icircntr-o măsură mai mare decacirct activitatea ei filosofică199 De aceea singura vină a Sfacircntului Chiril dacă putem bănui vreuna ar fi fost faptul aşa cum afirmă John M Rist200 de a icircncerca să estompeze din popularitatea Hypatiei receptată cu siguranţă ca factor de propagare a păgacircnismului Dar a afirma că ar fi făcut aceasta prin instigare la crimă este pură calomnie şi nu argument ştiinţific Prin bdquounii oameni ai Bisericiirdquo care vedeau icircn Hypatia piedica icircn calea icircmpăcării episcopului cu prefectul nu se icircnţelege neapărat membri ai clerului ci şi credincioşii ei Despre Petru căpetenia ucigaşilor se spune că ar fi fost citeţ (lector) Icircntr-adevăr a fi citeţ icircnsemna a aparţine clerului inferior al Bisericii care icircn orice caz nu avea tangenţă directă cu arhiereul Pe de altă parte necunoscacircnd şi unde era el citeţ icircn ce biserică din oraş nu putem afirma cu convingere că acesta ar fi făcut parte din anturajul arhiereului Pacircnă la citeţ mai erau multe alte trepte ierarhice care formau şi formează şi astăzi anturajul unui arhiereu Dar pe de altă parte cum am putea icircnvinui astăzi de crimă pe un preot dacă aceasta ar fi fost săvacircrşită de cacircntăreţul bisericesc sau de oricare alt membru al parohiei Putem să-l icircnvinuim pe episcopul Alexandriei de o crimă pe care a săvacircrşit-o un citeţ Putem pune icircn spatele stăpacircnului vina slugii sau invers

O altă afirmaţie neicircntemeiată este cea care identifică icircn criminalii Hypatiei pe parabolani deci pe unii dintre monahi Promotorii ei sunt Edward Gibbon şi Ernst Stein201 dar şi Voltaire202 Deşi nu sunt menţionaţi nicăieri cu numele icircn izvoarele care vorbesc despre Hypatia parabolanii fiind o bdquobreaslărdquo reglementată prin lege203 imposibil de confundat din cauza activităţii lor204 prin bdquoθηριώδεις ἄνθρωποιrdquo (oameni sălbatici sau la chip asemenea bestiilor)205 singurul indiciu 199 JM RIST bdquoHypatiardquo p 224 200 JM RIST bdquoHypatiardquo p 224 201 Histoire de Bas-Empire Tome Premier De lrsquoeacutetat romain agrave lrsquoeacutetat byzantin (284-476) Amsterdam 1968 p 277 (ed franceză de J R Palanque) apud Gonzaacutelo FERNAacuteNDEZ bdquoLa muerte de Hypatiardquo p 275 202 bdquoHypatiardquo pp 264-265 203 Este vorba de două legi şi anume Codex Theodosianus 16 2 42 şi Codex Theodosianus 16 2 43 204 Vezi nota 165 205 SUIDAS Lexicon bdquoΥrdquo 166 45

VASILE-ADRIAN CARABA

144

descriptiv cu privire la gloata aţacircţată de Petru citeţul Suidas ar icircnţelege conform lui John M Rist călugări206 Această afirmaţie se bazează icircn raţionamentul savantului amintit pe faptul că fizionomia lor ar trăda efectele unei icircnfometări cauzate de un post icircndelungat căci era postul Sfintelor Paşti ceea ce făcuse ca ei să arate asemenea bestiilor207 Interpretarea este paradoxală Nu este locul şi nici intenţia mea de a face aici o prezentare a icircnvăţăturii Bisericii despre post dar sunt nenumărate cazurile cacircnd monahii sau credincioşii postitori au mai degrabă feţele luminoase decacirct posomoracircte trupurile lor arătacircnd icircnduhovnicire Icircn orice caz chipurile celor care au comis odioasa crimă nu exprimau icircnduhovnicire Dar ce ne face să credem că acei criminali au fost dintre monahi Doar că arătau uracirct la chip Sau pentru că era perioada postului Este adevărat că icircn oraş se aflau aproape 500 de monahi208 parabolani a căror slujire era să se icircngrijească de cei de care nimeni nu s-ar fi icircngrijit poate nici măcar contra-cost dar nimic nu dovedeşte că făptaşii ar fi fost dintre ei Un citeţ singurul din cler (clerul inferior) menţionat icircn mulţimea ucigaşă putea fi şi un mirean Un contestatar al teoriei parabolanilor Gonzaacutelo Fernaacutendez crede că icircn acea gloată de criminali s-ar fi aflat mulţi marinari El se bazează pe faptul că icircn primii ani ai sec al IV-lea au avut loc icircn Alexandria multe convertiri la creştinism din racircndurile acestora iar ei s-au dovedit zeloşi icircn noua credinţă209 Această afirmaţie rămacircne icircn opinia mea doar simplă ipoteză neavacircnd sprijin din partea izvoarelor

Eu cred că această mulţime de oameni s-a adunat mai degrabă la instigaţiile spontane ale citeţului Petru la vederea trecerii Hypatiei pe drum şi au comis crima pe fondul de nemulţumire cauzată de disputa dintre Orestes şi episcopul lor pe care icircl susţineau se pare cu exces de zel consideracircnd că printr-un act tranşant extrem vor icircndepărta definitiv unul dintre obstacolele care credeau ei cu tărie stăteau icircn calea 206 JM RIST bdquoHypatiardquo p 222 207 JM RIST bdquoHypatiardquo p 222 E GIBBON Decline and Fall of the Roman Empire vol V p 13 G FERNAacuteNDEZ bdquoLa muerte de Hypatiardquo p 275 208 Numărul lor era reglementat printr-o lege care prevedea de altfel că icircntre aceştia nu pot fi recrutaţi oameni cu stare materială bună Doar săracilor le era permis să intre icircn această tagmă pentru a nu reprezenta un pericol icircn a dori să-şi impună ambiţiile politice (Codex Theodosianus 16 2 42) Icircn 418 Teodosie II dă o lege prin care permite mărirea numărului parabolanilor de la 500 la 600 şi trece din nou conducerea acestora icircn macircna Sfacircntului Chiril Codex Theodosianus 16 2 43 vezi S WESSEL Cyril of Alexandria p 56 209 G FERNAacuteNDEZ bdquoLa muerte de Hypatiardquo p 277

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

145

reconcilierii dintre cei doi rezolvacircnd astfel o chestiune pentru care Chiril nu ar fi găsit o soluţie Nimic nu pare a fi premeditat altminteri criminalii ar fi urmat cu siguranţă un alt plan care aplicat icircn taină ar fi dus la acelaşi rezultat fără să fi riscat să se expună

Hypatia rămacircne fără doar şi poate un reper al istoriei filosofiei

alexandrine din cea de-a doua jumătate a sec al IV-lea şi prima jumătate a sec al V-lea o personalitate incontestabilă a şcolii filosofice alexandrine şi ultim reprezentant al celebrului Mouseion icircncheind astfel o foarte veche tradiţie paideică Ea s-a aflat la confluenţa a două curente filosofice a medioplatonismului alexandrin tacircrziu şi a neoplatonismului care pătrunde icircn Alexandria pe filieră ateniană fiind de factură orientală semitic-siriană Că după moartea Hypatiei bdquoAlexandria nu a mai fost tulburată mult timp de filosofirdquo210 aşa cum afirmă pesimist Bertrand Russell este icircntr-adevăr bdquoo concluzie dramatică şi falsărdquo211 Am văzut că la scurt timp de la moartea ei un alt curent filosofic bătacircnd de această dată din altă parte avea să pătrundă icircn Alexandria şi ca şi cum nimic nu ar fi existat icircnainte să dea naştere unei noi şi icircndelungate şcoli de filosofie Hermeias Ammonius Hermeiou Simplicius Hierokles Aeneas din Gaza sunt doar cele mai cunoscute nume ale acesteia

Personalitatea Hypatiei rămacircne incontestabilă iar moralitatea ei nu a fost niciodată pusă sub semnul icircntrebării Moartea ei a consternat şi va consterna mereu pe oricine dar nu ajută sub niciun chip a continua să se afirme fără o bază reală că vina pentru ea o poartă Sf Chiril al Alexandriei Nu mai pare a fi niciun secret astăzi faptul că toţi denigratorii Sfacircntului Chiril l-au judecat pornind de la premisa de vinovăţie neicircncercacircnd intenţionat probabil să analizeze contextual informaţiile surselor existente Totul a fost analizat doar prin prisma prejudecăţilor faţă de omul Bisericii şi faţă de Biserică icircn general Aceste prejudecăţi fac parte din acele falsuri istorice devenite stereotipii chiar şi la cei erudiţi şi bineicircnţeles considerate adevăr absolut Chiar dacă există unii dintre cei cu prejudecăţi faţă de Chiril sau Biserică icircn general care nu sunt convinşi de vinovăţia Sfacircntului Chiril aceştia par totuşi marcaţi de o uşoară suspiciune dacă nu faţă de el cel puţin faţă de anturajul său suspiciune

210 History of Western Philosophy Londra 1946 p 387 211 JM RIST bdquoHypatiardquo p 214

10

VASILE-ADRIAN CARABA

146

care se regăseşte şi icircn mediile teologice212 Cred că pacircnă la urmă suspiciunea este tot ceea ce s-a cacircştigat icircmpotriva apologetului creştin prin denigrarea icircncepută icircn epoca modernă de John Toland şi amplificată de Edward Gibbon şi Charles Kingsley Icircncă şi astăzi există teologi care vorbind despre relaţia Chiril ndash Hypatia icircşi icircncep aserţiunea cu bdquose pare cărdquo tinzacircnd să folosească elementele incerte cu privire la moartea gacircnditoarei alexandrine icircmpotriva episcopului creştin213

Icircn opinia mea dacă cineva vrea să amintească cu tot dinadinsul numele Sfacircntului Chiril atunci cacircnd se referă la moartea Hypatiei nu ar putea să afirme dacă este un cunoscător al izvoarelor şi un interpret obiectiv al lor decacirct că Hypatia philosopha alexandrina a fost asasinată de un grup de creştini conduşi de un anume Petru citeţullectorul icircn timpul păstoririi Sf Chiril al Alexandriei ca episcop al cetăţii

212 Este şi cazul patrologului romacircn Pr Ioan G COMAN care icircn capitolul despre viaţa Sfacircntului Chiril afirmă bdquoUciderea Hypatiei vestita profesoară şi conducătoare a Şcolii păgacircne (Mouseionul) de la Alexandria aşa de apreciată chiar de unii creştini ca Sinesiu de Cyrene fostul ei elev şi de istoricul Socrate nu pare a fi total străină de anturajul lui Chirilrdquo (Patrologie vol 3 Bucureşti 1988 p 287) Tipul de suspiciune dominant este cel exprimat de Karl Praumlchter bdquoDass Kyrill den Mord angestiftet oder falls er von anderer Seite vorbereitet wurde durch aktives oder passives Verhalten absichtlich beguumlnstigt habe ist unerweislich ebenso unerweislich aber auch seine Schuldlosigkeitrdquo (bdquoHypatiardquo icircn RE IX pp 242-248 aici p 248) 213 Vehemenţa acuzaţiilor rămacircne la fel de puternică icircn cazul cercetătoarei Kathleen Wider care conştientă de faptul că niciun izvor nu susţine ipoteza implicării directe sau indirecte icircn asasinat a Sfacircntului Chiril aceasta fiind o chestiune care este bdquodebated by the historiansrdquo consideră că el este totuşi vinovat pentru faptul de a nu-l fi preicircntacircmpinat şi de a fi icircncercat să-l muşamalizeze prin mituire prin corupere O teorie elucubrantă de altfel deoarece nicăieri icircn izvoare nu găsim vreo aluzie la vreo icircncercare de mituire a cuiva pentru a tăinui această icircntacircmplare Şi pe cine să mituiască autorităţile adică pe duşmanii săi şi susţinătorii Hypatiei Cum putea muşamaliza ceea ce se făcuse icircn public Socrate Scolasticul era constantinopolitan iar informaţia cu siguranţă nu-i venise pe căi oficiale Aşadar era o chestiune notorie Apoi cum ar fi putut preicircntacircmpina Sfacircntul Chiril actele unui om cu care nu avea de-a face Indirect Kathleen Wider deşi icircncearcă să reprezinte o terţă atitudine se situează de fapt de partea incriminatorilor lui Chiril (vezi Kathleen WIDER bdquoWomen Philosophers in the Ancient Greek World Donning the Mantlerdquo icircn Hypatia 11986 pp 21-62 aici p 57)

HYPATIA DIN ALEXANDRIA

147

Summary Hypatia of Alexandria (cca 370-415) or the extinction of a paideic tradition the Mouseion

For the Greek antique pagan philosophy deeply rooted in Platorsquos philosophical system the end of the 4th century and the beginning of the 5th century represent the commencement of the end Hypatia of Alexandria (cca 370-415) through her tragic death could be rightly considered the symbol of this agony It is with her that paradoxically a world comes to an end and a new one begins A paideic tradition is over namely that of the famous Alexandrian school called Mouseion and a new philosophical one came into being in Alexandria only for about a century unknown to her in its entirety but renowned in history Neo-Platonism

Hypatia is a historic figure of whom more is assumed rather than it is known The sources are scarce and the information about her very few What it is definitely known is that she was the daughter of Theon a famous mathematician and astronomer from Alexandria leader of the Mouseion As for her mother nothing is known probably she died at her birth From her family we know only the name of another member ie her brother Epiphanius to whom Theon dedicated the commentary to Almagest (Syntaxis ldquoThe Great Treatiserdquo or ldquoMathematical Treatiserdquo) written by Claudius Ptolemaeus (cca 100 ndash cca 170 Hr)

Hypatia was educated as mathematician at her father school She probably studied philosophy with other professors since from the Theonrsquos works there is no evidence at all to consider him as a philosopher this however does not rule out the possibility that he may had been interested in it The names of her professors of philosophy are still unknown Unfortunately nothing written remained from her while the titles of her works as mentioned by some show her more as a mathematician Consequently an evaluation of her philosophical thought is impossible to accomplish all that remains to be done is to include her in one or another philosophical stream on the basis of the data offered by the history of philosophy Therefore we cannot find a direct link between Hypatiarsquos school and that of Plotin (cca 205-270) who in spite of the fact that he studied in Alexandria with the famous Ammonius Saccas (dagger2412 in Alexandria) spent most of his life as professor of philosophy in Rome At the same time we do not know whether one of his pupils taught later on in Alexandria all that we can assume is that the thought of philosopha alexandrina has its roots in the late Middle-Platonism or in the early Neo-Platonism however un-Plotinian The first philosopher representing the Athenian Neo-Platonism who came to Alexandria was Hermeias He studied at the newly-established Platonic Academy (probably in the year 410) by Plutarch the Athenian and that was happening after Hypatiarsquos death (415)

A proof of the fact that Hypatia has been a respected thinker in her time is her friendship with many of the most influenced people of Alexandria especially with the prefect of the city Orestes This fame of her is evident also in her disciplersquos letters namely the Christian bishop of Cyrene Synesius (c 370 ndash c 412) So great was her influence upon him that Synesius has never renounced the cloak of a

VASILE-ADRIAN CARABA

148

philosopher and this can be seen in his very daring theological views which one can consider without fear of being mistaken as heretical

This very little known yet famous women remains in history as cynical as it might sound more through her dramatic death rather than her life and activity This is due especially to the fact that responsible for her death are some Christians from Alexandria Moreover several modern scholars such as John Toland (1670-1722) Voltaire (1694-1778) and Edward Gibbon (1737-1794) following ad litteram what Damascius (cca 458 ndash cca 540) was saying about it consider that the Alexandrian bishop St Cyril (cca 3768 ndash cca 444) was morally involved in it In spite of the lack of evidences regarding this hypothesis there is still the suspicion of the responsibility of the leader of the Church of Alexandria in Hypatiarsquos assassination performed by the reader Peter together with other unknown Christians who were assumed to be monks It is difficult to advocate any relationship between reader Peter and St Cyril and I do not think that someone will be able to do it Is it fair to automatically imply that the leader of the Church of Alexandria was involved in the acts of a reader in that Church Anyway many of the incriminatory arguments are simply ridiculous but at the same time they are widely spread One cannot deny the existing conflict between Christianity and the pagan world but one cannot deem responsible the Church for every act which was done by one of her members against a disciple of another religious stream

Hypatiarsquos tragedy became also a theme in the fictional literature so that Charles Kingsleyrsquos (1819-1875) novel Hypatia or New foes with an old face published in London in 1853 appears to be topical even today next to other newer productions and remains a source of information for Hypatiarsquos life and activity It is no wonder that Hypatia is our days more of a literarily myth rather than a historical character